Pentru aurul de la Roșia Montana ăștia sunt în stare de orice!

**Adrian Pop** · 27.09.2013

Nu-i exclus! Pentru aurul de la Roșia Montana ăștia sunt în stare de orice!

Publicat de Ion Coja in Textele altora pe 26.09.2013 | nici un comentariu
25 septembrie 2013
Roșia Montană, între maidanezi și viituri

By KLAUDYU
20
0

Rate This

Trebuie să te avertizez, cititorule, că nu vrei să afli ceea ce ești pe cale să citești. Nu vrei să știi dedesubturile informațiilor cu care te îndoapă mass-media, pentru simplul fapt că nu vrei să-ți fie complicată existența în vreun fel. Drumul cel mai simplu n-o fi cel mai bun, însă e cel mai confortabil. Chiar dacă te va împinge curiozitatea să străbați rândurile următoare, vei respinge informațiile pe care le conțin. Doar pentru că nu coincid cu ceea ce ai fost învățat sau, într-o exprimare ușor cosmetizată, nu se pretează sistemului tău de valori. Apoi le vei critica, pentru că asta îți cere spiritul „civic” ce ți-a fost inoculat: să ataci orice se împotrivește cursului „firesc” al lumii, stabilit de conducătorii săi nefirești. Și nu ar fi nimic nelalocul său dacă ai proceda astfel; e doar o reacție normală a unei persoane normale, într-o lume anormală în care normalitatea este considerată anormală. Fără a o lungi prea mult, hai să parcurgem rândurile care te vor adânci în normalitatea ta sau, dacă ai ghinion, te vor transforma într-o persoană anormală.
Poate ai observat că, în ultimile săptămâni, s-au perindat pe majoritatea canalelor TV câteva întâmplări aparent fără nicio legătură între ele. Guvernul a aprobat în secret începerea lucrărilor miniere la Roșia Montană, un copil de patru ani a fost ucis de câini maidanezi (ceea ce a dus nu doar la

legalizarea eutanasierii câinilor, ci și la un val de crime brutale, ale căror victime au fost aceiași patrupezi), s-au organizat proteste contra sau pro Roșia Montană dar și anti maidanezi, iar o viitură necruțătoare a distrus câteva sate din Moldova. Mass-media și-a dat arama pe față, promovând intens cazul copilului ucis și protestele pro Roșia Montană, ducând o adevărată campanie de convingere a populației că Guvernul a luat cea mai bună decizie, evitând în același timp protestele care se opuneau proiectului minier. Când nu a mai fost în stare să ascundă manifestațiile zecilor de mii de oameni, din cauza informațiilor ce circulau cu lejeritate în mediul virtual, jurnaliștii au profitat de mini-potopul moldovenesc, pentru a abate atenția populației de la „răzvrătiții” de pe străzi. Să fie oare vreo legătură între maidanezi, Roșia Montană și viitură? Ori e vorba despre lucruri total diferite? Hai să le analizăm pe rând.
Pe majoritatea posturilor TV și pe internet s-a dezbătut cu ardoare subiectul copilului de patru ani, Ionuț Anghel, aparent ucis de câini maidanezi în apropierea parcului Tei din Capitală pe 2 septembrie. Această tragedie de care au profitat televiziunile avide de rating se pare că ascunde mai multe decât se poate observa la prima vedere. Câteva nereguli în povestea oficială i-a făcut pe mulți internauți să ridice numeroase semne de întrebare, ce sunt

ignorate de presă într-o continuă nesimțire. În primul rând, la câteva ore de la decesul copilului, mama sa „naviga” pe Facebook, iar tatăl său dădea interviuri presei cu o seninătate suspectă. Apoi, ambii părinți au făcut turul televiziunilor de câteva ori, ocupându-se mai mult de interviuri decât de jelirea propriului lor copil. Suspect este și faptul că bunica lui Ionuț nu a fost acuzată de neglijență nici măcar de presă, ci doar anchetată formal după mult timp, doar ca urmare a presiunii opiniei publice. Peste tot în lume, inclusiv în țara noastră, când un copil pățește ceva, părinții copilului respectiv sunt trași la răspundere, uneori fiind chiar pedepsiți cu retragerea drepturilor părintești. În cazul lui Ionuț, nu părinții erau responsabili cu supravegherea lui, ci bunica sa. Însă nimeni nu i-a cerut acesteia socoteală, mai ales că băiatul dispăruse de lângă ea aproximativ o oră. Ciudat este și faptul că acei maidanezi „agresivi” nu au atacat nici jurnaliștii și nici hingherii veniți să îi captureze, ci s-au „predat” pașnic, dând din cozi. Corpul neînsuflețit al copilului a fost găsit pe o proprietate privată, dar presa a omis intenționat și acest lucru, „ucigașii” putând fi câini de pază, nicidecum maidanezii ce ne-au fost prezentați la TV. Acesta nu ar fi un caz singular; acum câțiva ani, o femeie a fost sfârtecată de niște câini de pază pe o

proprietate privată, presa susținând cu nesimțire că era vorba de maidanezi. Un caz asemănător este și cel al unei femei aflate în stare de ebrietate, care a fost atacată de câini ce aveau proprietari, mass-media promovând aceeași minciună a atacatorilor maidanezi. Nici despre faptul că Ionuț a fost găsit cu pantalonii în vine nu vorbește nimeni și nici nu se pune la îndoială raportul eronat al medicului legist. Cel mai bine a exemplificat aceste lucruri europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor într-un interviu: „Un caz care, se pare, e un caz de pruncucidere, de pedofilie. Copilul, se pare, și știu din zona serviciilor speciale, că a fost violat înainte și omorât și aruncat așa la câini. El a dispărut o oră jumate. O oră jumate nu a știut nimeni de el. În bălăriile alea, în jungla aia. Și bunică-sa a stat pe bancă, la peste un kilometru distanță și nu i-a păsat de copilașul ăla de patru ani. Deci medicul care a făcut autopsia la institutul medico-legal e palestinian. Îl cheamă Abdo Salem și nu a dat raportul medicol-legal normal. A zis că la presiunea opiniei publice s-a grăbit. Păi așa merge treaba? Declanșăm o furie, râuri de sânge și șocuri sufletești foarte mari. Păi toți copiii vor suferi când vor vedea cum sunt luați câinii, pentru că ăsta nu face un raport medico-legal ca la carte? Nu merge treaba așa! Nu spun că 100% e adevărat. Eu reproduc ceea ce se spune în mediul serviciilor secrete, dar și în alte cercuri. Copilul, se pare, că ar fi fost violat, omorât și aruncat acolo printre ciulini. Ar fi singurul caz de pedofilie care s-a lăsat cu pruncucidere, cu crimă? Nu au mai fost copii omorâți? Care sunt copii cu care s-a jucat el o oră jumate? De ce nu apare unul să spună: «M-am jucat cu Ionuț și deodată o haită de bestii s-a năpustit și l-a sfâșiat». Care sunt copiii, că nu-i văd? Numai fratele lui mai mare, pe care nu prea pui bază, pentru că e contradictoriu ce spune el. Dar nu-l auzim pe el, auzim relatările bunicii sale, care are partea sa de vinovăție”. Ipoteza violului nu e una fantastică, ținând cont că în anii trecuți, în zona parcului Tei și în împrejurimi a fost semnalată în nenumărate rânduri prezența unor pedofili și a unor suspecți de pedofilie. De ce Presa, „câinele de pază al societății”, ignoră acest aspect? Pe 3 septembrie, la știrile de la ora 17, reporterul Cătălin Radu Tănase prezenta în direct pentru Pro TV unele concluzii ale anchetei oficiale. În spatele lui și-au făcut apariția doi indivizi „colorați”, unul dintre ei scoțându-și penisul, pe care a început să îl agite în aer. Reportajul nu a fost reluat și nici postat pe site-ul Pro TV-ului, ci înlocuit cu un altul asemănător. Acest gest poate fi considerat un

act de teribilism al unei persoane cu puțini neuroni, însă ar putea fi și un fel de „semnătură” prin care un violator își recunoaște fapta cu mândrie, în fața întregii țări. Însă, se pare că Poliția și Presa nu vor nici în ruptul capului să urmărească această pistă. O persoană care a reluat traseul copilului a povestit pe Facebook: „A durat peste o oră, incredibil de greu pentru un adult, am fost zgâriată de ciulini, am sărit peste crengi ce atârnau peste apă, panta este abruptă de minimum 10 metri, imposibil de urcat, pietrele din apă se mișcau, e incredibil că nu am căzut în apă, deși m-am dezechilibrat de multe ori. Un copil nu avea nicio șansă să meargă pe acolo. Și în plus.. de ce ar fi făcut-o?”. Chiar Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU București, declara la Realitatea TV: „Este o zonă greu accesibilă, sunt puține explicații despre această întâmplare”. Persoana care a reluat traseul a adăugat că „locul e plin de urme ale locuirii boschetarilor”, care s-au văzut, de altfel, în reportajul Pro TV-ului din 3 septembrie. Aici apare o altă neregulă în povestea oficială: dacă un adult parcurge acel traseu într-o oră, un copil ar face-o într-un timp mai îndelungat. Presupunând totuși că Ionuț și fratele său s-au deplasat cu viteza unor adulți, au ajuns pe proprietatea privată respectivă, copilul a fost atacat de maidanezi iar fratele său a fugit la bunica sa, acesta ar fi avut nevoie de o oră și jumătate – două ore pentru a parcurge întregul traseu dus-întors. Ceea ce contrazice declarația bunicii, cum că i-ar fi lăsat pe copii nesupravegheați aproximativ 45 de minute. Dacă băieții ar fi fost atacați de câini, cu siguranță ar fi țipat. Și totuși, deși în apropiere de zona în care se presupune că s-a petrecut incidentul se găsesc numeroase locuințe, nimeni nu a

auzit nimic. Devine tot mai plauzibilă ipoteza conform căreia Ionuț ar fi fost violat și ucis în altă parte, apoi aruncat peste gard, la câini. Chiar unul dintre polițiștii anchetatori ai cazului a afirmat că este imposibil ca un copil să sară un gard atât de înalt, pentru a ajunge în locul în care a fost descoperit cadavrul, singura explicație fiind că Ionuț a fost ajutat să sară gardul sau aruncat peste. Dar, în continuare, aceste aspecte au fost complet ignorate de mass-media și de autorități. Să notăm și faptul că medicul care a „efectuat” autopsia, Abdo Salem, este de religie musulmană, cult care respinge conviețuirea cu câinii. Mai mult, nu există despre el niciun fel de informații oficiale ori neoficiale, în afara faptului că este șeful laboratorului IML Mina Monovici, că a absolvit facultatea de medicină în România și că provine dintr-o familie mixtă, tatăl fiind palestinian iar mama româncă. Acest tip de secretomanie apare de obicei în cazul ofițerilor sub acoperire, infiltrați de Serviciile Secrete în instituții publice și care, în mod firesc, acționează în conformitate cu ordinele primite. Dacă observăm viteza cu care s-a efectuat autopsia și s-a redactat raportul, înțelegem că s-a dorit înhumarea cât mai grabnică a cadavrului, ceea ce sprijină ideea că acest caz ascunde amănunte diferite de cele oficiale.

**Adrian Pop** · 27.09.2013

În lumina acestor fapte suntem îndreptățiți să ne întrebăm, cu riscul de a fi eutanasiați precum câinii maidanezi: putem fi siguri că băiatul găsit mort pe 2 septembrie este Ionuț, fiul soților Anghel? Tot ce am putut vedea este o

fotografie a unui copil, supranumit de Presă „îngerul blond”. Tocmai această expresie repetată prea des de jurnaliști a ridicat semne de întrebare, deoarece copilul blond din fotografie nu seamănă absolut deloc cu bruneții săi părinți, care nu se comportă așa cum ar fi făcut-o cineva care și-ar fi pierdut într-adevăr un copil. Chiar dacă Ionuț, băiatul din fotografii, este într-adevăr fiul soților Anghel, nu putem ști cu siguranță dacă el este cel găsit mort pe 2 septembrie. În mod convenabil pentru cei ce ne ascund adevărul, fața copilului a fost mutilată, ceea ce nu permite identificarea sa de către cunoscuți. Cu toate astea, tatăl său l-a identificat fără probleme, ignorând mutilarea și sutele de mușcături. Capacul sicriului său a fost și el ținut tot timpul închis. La fel de convenabil pare și faptul că respectiva crimă a avut loc într-un spațiu izolat, fără martori. Adăugând și celelalte inadvertențe, apare posibilitatea ca acel copil găsit mort să nu fie al soților Anghel, iar aceștia să fi fost plătiți regește pentru a susține o minciună macabră. Există posibilitatea ca Ionuț Anghel să fie viu și nevătămat într-un loc îndepărtat, poate chiar în altă țară, ceea ce ar explica seninătatea părinților săi la interviuri, iar cadavrul promovat cu surle și trâmbițe să aparțină unuia dintre boschetarii ce sălășluiesc în parcul Izvor din Capitală. Ori, dacă într-adevăr Ionuț este copilul găsit mort, părinții săi să fi fost plătiți pentru a ascunde crima, ipoteză deloc imposibilă, ținând cont de numărul extrem de mare al părinților care și-au vândut copiii. Mai mult chiar, conform unor surse din interiorul anchetei, în probele prelevate din rănile copilului ucis nu a fost găsit ADN-ul niciunuia dintre cei șase maidanezi acuzați de crimă. Astfel, devine plauzibilă o altă ipoteză: Ionuț ar fi putut fi atacat și ucis de un câine de luptă, după care trupul său ar fi fost aruncat în locul în care a fost găsit, pentru a se da vina pe câinii vagabonzi. Fostul senator Marius Marinescu, în prezent președinte al Federației pentru Protecția Animalelor și Mediului, a confirmat această variantă, din surse ale Poliției. El a declarat: „Am susținut încă de la început că acel copil a fost ucis de un câine de luptă. Era imposibil ca niște câini comunitari să facă acele răni pe trupul copilului. Și era imposibil ca după acest atac, acei câini să stea liniștiți și să dea din coadă. Orice etolog a înțeles că acei câini nu erau vinovați. Poate că unul dintre ei a mirosit copilul și avea urme de sânge pe blană, dar așa cum s-a văzut și la televizor, erau rezultatul unei atingeri, nu erau produse de o mușcătură. A fost o campanie de dezinformare, de învrăjbire a populației. În acest moment, autoritățile sunt obligate să-l identifice pe proprietarul câinelui de luptă vinovat, care a târât corpul în locul în care a fost găsit”. Pe lângă jucăriile celor doi frați, anchetatorii au găsit în locul unde s-a descoperit cadavrul și o minge nouă, care nu le aparținea băieților. Iar bunica lor le-a povestit procurorilor pe 13 septembrie că, în acea zi fatidică, un tânăr a apărut cu băiatul cel mare, Andrei, pe care l-a găsit în preajma clubului Bamboo. Acel martor cheie a fost mult timp de negăsit, ascunzându-se de anchetatori. Să fie el proprietarul câinelui de luptă care l-a ucis pe Ionuț? Și de ce bunica nu a amintit până în acel moment de misteriosul martor, deși a acordat numeroase interviuri Presei? De ce inițial a declarat că băieții au lipsit 45 de minute, iar ulterior și-a schimbat declarația, ajungându-se la doar câteva minute? Dacă băiatul cel mare a ajuns în față la Bamboo deoarece s-a rătăcit, cum a găsit-o pe bunică acel tânăr? Și doar în câteva minute? Mai ales deoarece ea a declarat anchetatorilor că nu stătea pe loc, ci în acel moment își căuta nepoții. Și de ce mass-media nu a făcut publice rezultatele testelor ADN sau ipotezele alternative, continuând să dea vina pe câinii maidanezi? Poate pentru că totul este o masivă înscenare, în care un copil și-a pierdut viața pentru interesele altora? Ca exemplu, pe 17 septembrie, Antena 1 a prezentat această variantă sub titlul de „teorie a conspirației”, încheindu-și materialul cu nelipsita sintagmă „copilul ucis de maidanezi”, scopul acestei știri fiind în realitate de a denigra informațiile ce circulau libere pe internet și de a le reaminti oamenilor că trebuie să urască în

continuare câinii. A fost oare copilul ucis de un câine de luptă sau asta e doar o altă variantă eronată spre care încearcă să ne îndrepte Presa, după ce au apărut din ce în ce mai multe dovezi ale nevinovăției maidanezilor? Pe 19 septembrie, la 17 zile după tragedie și la 6 zile de la declarația bunicii în fața anchetatorilor, au apărut în Presă imaginile surprinse de camerele de supraveghere din parc, din ziua morții copilului. În acele imagini se pot observa cei doi copii, Ionuț și fratele său, Andrei, jucându-se singuri la ora 9:21. Bunica lor nu este nicăieri. Cei doi aleargă pe o alee nesupravegheați, apoi dispar din raza camerelor de luat vederi. Puțin după ora 11:30, Andrei intră în parc, ținut de mână de un bărbat, același din declarația bunicii de pe 13 septembrie. La 11:37, necunoscutul și Andrei pot fi observați lângă un agent de pază, cei trei îndreptându-se mai apoi spre locul unde stătea cu mai bine de două ore în urmă bunica băieților. În timp ce bărbatul necunoscut cerea ajutorul agentului de pază, un câine maidanez s-a așezat cuminte lângă ei. Andrei, băiatul cel mare, nu a părut deloc speriat sau măcar deranjat de prezența patrupedului, lucru extrem de ciudat, dacă ținem cont de varianta oficială, ce pretinde că băiatul tocmai asistase la moartea fratelui său mai mic, sfâșiat de maidanezi. Ba, mai mult, părinții copiilor susțin că și Andrei a fost mușcat de câini, el necesitând chiar internarea într-un spital de psihiatrie pentru a scăpa de „trauma” la care fusese martor. Și, totuși, pe filmare se observă că Andrei nu are nicio reacție la prezența patrupedului comunitar. Iar aceasta nu ar fi singura neregulă ce iese la lumină din comparația filmării cu declarațiile părinților și ale bunicii celor doi copii. Poliția declarase că Andrei a fost mușcat și el de picior, însă a reușit să scape de maidanezi, dar din respectiva filmare nu reiese așa ceva; nu se observă nicio rană iar copilul merge absolut normal, fără a fi jenat în vreun fel, așa cum s-ar fi întâmplat în cazul în care ar fi fost rănit. Dacă la ora 9:21 Andrei poartă un tricou, peste două ore apare îmbrăcat cu o bluză cu mâneci lungi și glugă. Nu știm de unde a putut face băiatul rost de acea bluză, pe care nu o avea când a plecat de lângă bunica sa. Nici a lui Ionuț nu putea fi, deoarece și acesta, la 9:21, purta doar un tricou. Nu cred că misteriosul personaj, care l-a găsit pe Andrei în fața clubului Bamboo, avea asupra lui o bluză pentru copii, cum nici nu cred că i-ar fi cumpărat băiatului una înainte de a intra în parc. În plus, apare o altă nedumerire: dacă cei doi băieți umblau în tricou la ora 9 și jumătate, de ce Andrei avea nevoie de o bluză groasă două ore mai târziu, când s-a încălzit vremea? În acest caz, îmi permit să avansez o nouă ipoteză: filmarea pe care ne-o prezintă Presa a avut loc în două zile diferite. Inițial s-a dat vina pe cei șase maidanezi însă, după ce internauții au observat numeroasele inadvertențe, era nevoie de o nouă pistă spre care să fie conduși, pentru a se îndepă

rta de adevăr. Astfel, s-a lansat ipoteza câinelui de luptă, ce l-ar fi ucis pe băiețel. Această nouă pistă a apărut pe 13 septembrie, când bunica celor doi copii a fost anchetată oficial. Cu o zi înainte a fost pregătită filmarea prezentată publicului pe 19 septembrie. Prima parte, cu cei doi copii ce alergau pe alee, este din 2 septembrie. Cea de-a doua, cu Andrei îmbrăcat diferit, adus în parc de un bărbat misterios, a fost filmată pe 12 septembrie. Nu a fost nevoie decât de eliminarea cifrei 1 din respectiva filmare și alipirea acestui fragment la cel de pe 2 septembrie. Lucru ușor de realizat de experții SRI-ului.

Încă nu crezi, cititorule, că asiști la o perfidă înscenare? Atunci cum îți explici faptul că râpa în care a fost găsit trupul băiețelului a fost aproape în totalitate defrișată, gunoaiele încărcate în camioane iar copacii tăiați și puși pe foc? Acel loc în care se presupune că a avut loc o crimă a fost în totalitate „curățat”, astfel încât să nu mai existe nicio urmă. Ceea ce nu se întâmplă în mod normal. Totuși, „curățarea” nu a fost realizată destul de repede. La doar patru zile după descoperirea cadavrului, un grup de bucureșteni a realizat o anchetă proprie. Investigatorii amatori au reluat traseul pe care se presupune că l-au urmat cei doi copii, din parc până în locul unde a fost descoperit cadavrul. Acolo au făcut o descoperire macabră: o folie plină cu

sânge, din cele cu care se acoperă cadavrele, ascunsă într-un tufiș. Tot în aceeași zonă au găsit un costum pe care îl poartă criminaliștii la locul unei crime. Trebuie menționat faptul că filmarea realizată de „detectivii” amatori a fost imediat pusă la dispoziție Presei, însă făcută publică mai târziu. Pare greu de crezut că anchetatorii ar fi aruncat costumul și folia în acel loc, după finalizarea investigației. Cel mai probabil, cel care a aruncat cadavrul băiatului în acel loc a folosit respectiva folie pentru a-l transporta, iar costumul pentru a-și proteja îmbrăcămintea proprie de eventualele scurgeri de sânge. Dar cine ar fi putut avea acces la folii pentru cadavre și costume de protecție, folosite doar de criminaliști? În plus, aceste obiecte demontează ipoteza crimei accidentale. Cineva echipat cu un astfel de costum și o folie pentru cadavre demonstrează că uciderea micuțului a fost premeditată. Astfel se explică toate inadvertențele din această poveste, inclusiv din modul în care a fost tratat cazul de către anchetatori, dar și manipularea constantă și agresivă a mass-mediei, ce a continuat să condamne maidanezii chiar și după scoaterea la lumină a majorității neregulilor. De exemplu, pe 19 septembrie, postul TV Antena 3 a prezentat pe site-ul propriu filmarea din parcul Izvor, din ziua de 2 septembrie, ce scoate la lumină unele inadvertențe ale cazului. Cu toate acestea, și-a încheiat articolul cu același mesaj ce trebuia implementat în subconștientul publicului cu orice preț: „În jurul orei 11 şi 30 de minute, Ionuţ şi-a găsit sfârşitul ucis de câini maidanezi”. Și tot Mihai Gâdea se plânge că „băsiștii” încearcă denigrarea postului TV pe care îl conduce, deoarece ar fi singurul care face public „adevărul”. Domnule Gâdea, vi se potrivește ca o mănușă lozinca: „Ați mințit poporul cu televizorul”… Hai să menționăm și alte detalii ale poveștii, pe care „jurnaliști” ca domnul Gâdea n-au de gând să le facă publice sub nicio formă: tatăl lui Ionuț nu e un simplu muritor de foame, ci un important om de afaceri. Până în 2008 a avut afaceri de miliarde cu Primăria Capitalei (condusă de Adriean Videanu pe atunci) prin firma Convan SRL, la care este acționar. Terenul pe care a fost găsit cadavrul copilului îi aparține unui partener de afaceri al familiei Anghel. Culmea

„coincidenței”, și misteriosul martor, cel care l-a adus pe Andrei în parc, este tot om de afaceri. La câteva zile de la moartea copilului, fosta cântăreață Nadine, soția omului de afaceri Dragoș Apostolescu, a organizat un miting de protest împotriva maidanezilor, ce s-a transformat rapid într-un miting anti-Oprescu. Partidul Democrat-Liberal a făcut același lucru, cerându-i primarului Capitalei demisia în mod repetat. „Cea mai mare pedeapsă pentru autorități este să rezolve problema câinilor vagabonzi”, repeta obsesiv tatăl lui Ionuț pe la toate televiziunile, sugerând că întreaga vină o poartă doar primarul Sorin Oprescu. Trebuie să menționăm și faptul că afacerile familiei Anghel cu Primăria Generală a Capitalei s-au încheiat odată cu plecarea democrat-liberalului Videanu și venirea lui Oprescu la conducerea Primăriei. Imediat după instalarea sa în funcția de edil, Sorin Oprescu a denunțat public contractele cu firma Convan SRL ca fiind aducătoare de prejudicii pentru Primărie. Iar tatăl lui Ionuț, sprijinit de PD-L și de Presă, profită de moartea micuțului pentru a se răzbuna. Așa ar proceda în mod normal un părinte îndurerat?
Pentru a afla cine a orchestrat moartea copilului, trebuie să ne întrebăm cine are de câștigat de pe urma acestui scandal. Știm că Presa, care a mediatizat abundent acest subiect, îndemnând relativ subtil la ură împotriva

câinilor, e subordonată partidelor politice, lucru observat în sfârșit și de mass-media internațională. Autoritățile care tratează acest caz cu superficialitate sunt și ele subordonate politicienilor. Rezultă astfel posibilitatea ca acest scandal să fi fost orchestrat și regizat corespunzător la ordinul clasei politice de vârf. De ce? Răspunsul este evident: pentru a distrage atenția populației de la problema Roșiei Montane. Crima și scandalul mediatic ce a urmat au avut loc la doar câteva zile de la răspândirea în mediul online a deciziei Guvernului de a aproba începerea exploatării miniere la Roșia Montană. Doar simplul fapt că acea ședință a Guvernului din 27 august a avut loc în mare secret, departe de ochii și urechile opiniei publice, demonstrează că ni se ascunde ceva. Prin urmare, ce puteau face guvernanții noștri în condițiile în care trădarea lor națională a ajuns publică? Singura opțiune viabilă era deturnarea atenției către un subiect care să-i oblige pe români să-și piardă interesul pentru Roșia Montană. Pare o adevărată mană cerească pentru cabinetul Ponta crima căzută din senin la doar șase zile de la ședința secretă a Guvernului, ce a scos la lumină cele mai întunecate sentimente din inimile românilor. Sau poate nu a fost vorba despre vreun dar „divin” pentru politicieni, ci doar de o înscenare provocată chiar de ei, în grabă, în urma protestelor de pe 1 septembrie. Această grabă ar explica numeroasele nereguli din povestea uciderii copilului, ce ar denota nu o decizie premeditată a Guvernului, ci una disperată și neglijentă. Presa și-a făcut datoria exemplar, promovând la maximum nu doar subiectul în sine, ci și vina din ce în ce mai improbabilă a maidanezilor. Efectul manipulării s-a văzut încă din prima zi, mii de câini pierind în toată țara de mâinile descreieraților ascunși sub masca spiritului civic. Politicienii nu s-au bazat doar pe eficienta lor unealtă jurnalistică, ci

și-au îndeplinit și rolul propriu. Președintele României, Traian Băsescu, declara pe 3 septembrie: „Nu punem câinii mai presus de oameni. Câinii neadoptați să fie eutanasiați!”, făcând și un apel la Guvern să emită o ordonanță de urgență prin care să stabilească „un termen scurt sau rezonabil” în care animalele neadoptate să fie eutanasiate. Pe 5 septembrie, premierul Victor Ponta afirma un lucru asemănător pe Facebook: „Între viaţa unui om şi viaţa unui câine, evident că trebuie să apărăm viaţa omului!”, adăugând că va vota în Parlament pentru adoptarea legii eutanasierii. Nici Crin Antonescu, președintele Senatului, nu s-a lăsat mai prejos: „eutanasierea pare a fi singura cale de rezolvare a problemei câinilor comunitari”. Cu toată clasa politică unită împotriva câinilor Camera Deputaților a adoptat (așa cum era de așteptat) pe 10 septembrie legea eutanasierii maidanezilor (votată afirmativ de 266 de deputați din 309). Primarul Craiovei, Lia Olguța Aliescu, nu a așteptat decizia Parlamentului, ea ordonând încă de pe 4 septembrie uciderea a 500 de maidanezi din adăposturi. Nici primarul Timișoarei, Nicolae Robu, nu a pierdut timpul, condamnând toate patrupedele canine la moarte. Maidanezii din adăposturile publice din toată țara au fost executați cu sânge rece. Același lucru s-a întâmplat și pe străzi, în mai toate orașele și satele din România, unde mii de câini au fost împușcați, otrăviți, loviți și decapitați fără milă, indiferent dacă era vorba despre cățele gestante, pui sau câini blânzi. Anarhia a cuprins toată țara, sângele animalelor pătând pentru totdeauna pământul odinioară sacru și binecuvântat. Deși există în România o lege a protecției animalelor, deși Curtea Constituțională a considerat ilegală

eutanasierea animalelor sănătoase iar opinia publică mondială a condamnat aspru aceste crime, curentul pro eutanasiere, inițiat de președintele Traian Băsescu, nu a putut fi îndepărtat din mințile spălate ale românilor cuprinși de ură. Iar Poliția îi protejează pe cei ce încalcă legea, ucigând câini, dovedind că acționează la ordinele politicienilor. De exemplu, după ce doi tineri din Târgu Jiu au postat pe Facebook un filmuleț în care ucideau un câine cu bloc de BCA, lăudându-se cu fapta lor, Poliția nu a luat absolut nicio măsură, deși au existat numeroase sesizări iar respectivii tineri nu și-au ascuns identitatea. Carmena Șerbănoiu, președintele Asociației pentru Protecția Animalelor Pro Animals, declara despre acest caz: „Fapta reprezintă cruzime față de animale, constituie infracțiune și se sancționează cu închisoare de la șase luni la trei ani, sau cu amendă penală de la 1000 la 10.000 lei (…) Am făcut multe sesizări, dar rezultate n-am primit (…) Din păcate, de un an de zile, de când am făcut mai multe sesizări, nu am primit niciun răspuns, la nimic. Explicația este aceea că există dezinteres pentru soarta animalelor”. Nu e dezinteres, ci rea voință… În zadar s-au organizat manifestații disperate în diferite părți ale mapamondului, în zadar a strigat din toate puterile Presa mondială și în zadar chiar s-a ajuns la boicotarea produselor românești, setea de sânge a fost mult mai puternică. Astfel, în doar câteva zile, imaginea României peste hotare s-a distrus mai mult decât în ultimii 24 de ani, străinii catalogându-ne

pe absolut toți drept niște barbari violenți, imorali și psihopați, pe care nu și i-ar dori în preajma lor sub nicio formă. Instigarea la ură împotriva câinilor nu s-a rezumat doar la mijloacele obișnuite de manipulare, cum ar fi mass-media și politica, ci a apelat și la cea mai eficientă dintre toate: religia. Un preot ortodox, Sandi Mehedințu, a propus în cadrul emisiunii Ediție Specială de la RTV să fie folosiți maidanezii ca… hrană pentru urși. Această cruzime fără egal a fost rapid acceptată ca soluție de nenumărați creștini, mai ales că Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a subliniat (la fel ca politicienii de vârf) superioritatea omului față de animale: „Un om singur valorează mai mult decât întreg universul material. Toate galaxiile nu valorează cât sufletul unui om, pentru că numai omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu cel veşnic viu, numai el a fost chemat la iubire şi fericire veşnică, în comuniune cu Dumnezeu”. Această aroganță fără margini a Patriarhului, care se crede superior Universului, contrazice chiar învățăturile Dumnezeului său. În Evanghelia după Matei 9:13 din Noul Testament, Iisus spunea: „Milă voiesc, iar nu jertfă!”, iar în Epifanie, Fanarionul 3:16, adăuga: „Am venit să pun capăt sacrificiilor de animale, iar dacă voi nu vă opriți a mai face sacrificii, mânia lui Dumnezeu nu vă va lăsa în pace”. În plus, din scrierile creștinismului timpuriu rezultă că Iisus și apostolii săi erau vegetarieni, evitând uciderea animalelor chiar și pentru a se hrăni. Iată ce spun textele vechi din literatura extrabiblică:
- Petru: „Trăiesc cu pâine și măsline, pe care eu doar rareori adăug o legumă” (Clementine Omilii XII, 6; rec. VII, 6).
- Pavel: „Iisus m-a instruit să nu consum carne și să beau nici vin, ci numai pâine, apă și fructe, așa încât să fiu găsit curat atunci când vrea să vorbească cu mine” (Sefer Toledoth Jeschu sau Cartea Istoriei lui Iisus).
- „Matei a trăit cu seminţe, fructe din copaci și legume, fără carne” (Clement din Alexandria – Paidagogos II, 1:16).
- „Ioan niciodată nu a mâncat carne” (Hegesipp, conform lui Eusebiu din Cezareea – Istoria Bisericii II, 2:3).
- „Iacov, fratele Domnului, a trăit cu seminţe și plante și nu s-a atins nici de carne, nici de vin” (Epistulae ad Faustum XXII, 3).
Dar cine să ia aminte la aceste lucruri? Scopul religiei nu este de a apropia

omul de vreo divinitate, ci doar de a îndobitoci masele și de a strânge cât mai mult jugul în jurul gâturilor prostimii. Iar fețele bisericești de astăzi demonstrează cu seninătate acest lucru, prin propaganda anti-maidanezi. Așa cum era de așteptat, mulți creștini au simțit că au primit „dezlegare” la crimă și au continuat maltratarea și uciderea animalelor, mulți chiar considerându-se instrumente pământene ale justiției divine. Iar aceste crime păreau că rezolvă problema politicienilor cu privire la Roșia Montană. Fiind cel mai puternic și mai distructiv sentiment, ura îndreptată împotriva câinilor promitea să-i facă pe români să ignore orice altă problemă. Însă socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea din Piața… Universității.
Adevărații români, preocupați de adevăratele lor probleme, s-au unit pe străzi, protestând împotriva proiectului de la Roșia Montană. Aceste proteste au fost ignorate aproape complet de Presă, care a continuat nu doar să instige la ura împotriva câinilor, ci și să încerce să ne spele creierele printr-o

acerbă propagandă pro Roșia Montană.

**Adrian Pop** · 27.09.2013

Manipularea nu a produs rezultatul scontat, oamenii continuând protestele. În disperare de cauză, unii „jurnaliști” mai puțin dotați intelectual, precum Mircea Badea, au apelat la injurii adresate cu nesimțire celor ce manifestau împotriva proiectului minier, frustrați de ineficiența manipulării lor. În cele din urmă, din cauza răspândirii informațiilor pe internet, Guvernul și Presa au fost nevoiți să renunțe la planul lor mârșav (cel puțin pe moment). Premierul Victor Ponta a cerut Parlamentului să voteze împotriva proiectului minier, iar televiziunile au început să facă publice protestele ce se încăpățânau să continue chiar mai înverșunate. Bineînțeles că politicienii și cățeii lor fideli, așa-zișii jurnaliști, nu s-au predat fără luptă. Imediat s-a organizat un protest pro Roșia Montană, mediatizat la rândul său excesiv, în care oameni aduși din toate satele din zonă au fost plătiți pentru a susține că sunt locuitori ai controversatei localități și pentru a susține începerea activității miniere. Manipulatorii au dat dovadă de neglijență și de această dată în încercarea de a improviza această manifestație, metodele lor ieșind la lumină în același mediu online, rămas încă aproximativ liber. Unul dintre cele mai penibile astfel de momente este cel în care dentistul din localitate se pretindea a fi miner, pentru a crește în ochii telespectatorilor numărul celor ce ar putea primi locuri de muncă în eventualitatea începerii proiectului minier.
Ce se ascunde în spatele acestui proiect, care transformă România într-un adevărat El Dorado? Nu ne întrebăm de ce Guvernul nostru a cedat unei firme canadiene dreptul de exploatare minieră, mulțumindu-se cu un mărunțiș de 2% (ridicat la 6% doar pentru a orbi ochii opiniei publice), deoarece știm deja. Absolut toți conducătorii noștri de după Revoluție, de la președinți la prim-miniștri, urmează orbește planul masoneriei de

distrugere a României. Iar această distrugere este realizată în primul rând economic. Și la Roșia Montană este vorba tot despre masonerie, acționarii majoritari ai companiei Gabriel Resources, care deține peste 80% din acțiunile Roșia Montană Gold Corporation, fiind miliardarii evrei John Paulson, Beny Steinmetz și Thomas Kaplan. Dacă în literatura ebraică Gabriel este arhanghelul morții, acest lucru l-a demonstrat și compania canadiană ce poartă acest nume, în țările din care a extras aur cu ajutorul aceleiași metode pe care o dorește și la Roșia Montană. În Guatemala, în zona din care s-a extras aurul, peste două treimi din populația locală de 110.000 de locuitori este bolnavă, dintre care 30.000 de oameni suferă de cancer. Honduras, o țară cu 80.000 de locuitori în zona minieră, a devenit la rândul ei victima cianurilor folosite pentru extracția aurului, care au îmbolnăvit două treimi dintre localnici, din care 25.000 de locuitori suferă tot de cancer. Dacă acum câțiva ani o banală scurgere de cianură la Baia Mare a ajuns până în Dunăre și a ucis 300.000 de tone de pește, la ce ar trebui să ne așteptăm în cazul lacului cu cianură de la Roșia Montană, care ar trebui să conțină o cantitate de peste un miliard de ori mai mare decât cea de la Baia Mare? Cu excepția țărilor subdezvoltate, precum Honduras și Guatemala, evreii de la Gabriel Corporation au fost izgoniți de peste tot în lume prin hotărâri judecătorești, acordate sub presiunea opiniei publice. Însă în România conducătorii noștri i-au primit cu brațele deschise, demonstrând încă o dată că sunt cu toții doar niște marionete ale masoneriei evreiești. De câteva zile circulă informația potrivit căreia un alt evreu, miliardarul american de origine maghiară, George Soros, se află în spatele protestelor anti Roșia Montană. Fost sponsor neoficial al lui Băsescu la alegerile din 2009, Soros se pare că finanțează protestele împotriva acestei companii prin intermediul fundației sale din România, urmărind să primească el drepturile de exploatare minieră la Roșia Montană printr-o companie proprie. Informația despre lupta evreilor pentru aurul românesc ar putea fi corectă, dacă urmărim cu atenție indiciile pe care aceștia le lasă întotdeauna în urmă. Culorile mesajului „Salvați Roșia Montană” (roșu și verde pe fond alb) sunt culorile drapelului Ungariei. Protestele internaționale împotriva Roșiei Montane au avut loc la Londra și New York, acolo unde întotdeauna protestează evreii la ordinele conducătorilor lor, dar și la Budapesta, capitala Ungariei, locul nașterii miliardarului Soros. Protestele de la Roșia Montană, unde 33 de mineri s-au închis în subteran, prezintă și ele „amprente” ale evreilor. Pe 11 septembrie (data la care se sărbătoreau 12 ani de când sioniștii din America au distrus World Trade Center, inventându-se astfel un pretext pentru atacarea țărilor arabe), 22 (2 x 11) de mineri s-au blocat în mină. Pe 13 septembrie (ziua în care bunica lui Ionuț a fost anchetată, după 11 zile de la crimă), alți 11 mineri au coborât în subteran, numărul lor ajungând la 33 (3 x 11). 11 și 13 sunt două numere importante în numerologia Kabballei evreiești iar 33 este unul dintre cele mai importante, alături de 6, semnificându-l pe zeul evreilor, Yahweh. Se spune că doar 6 persoane din cele 33 sunt mineri cu adevărat, restul fiind în realitate angajați ai Roșia Montană Gold Corporation. 6 este și numărul procentelor redevențelor pe aur pe care le-ar primi statul român în cazul începerii proiectului minier. În plus, copilul găsit mort în parcul Izvor a fost ucis la 6 zile după hotărârea secretă a Guvernului în favoarea proiectului de la Roșia Montană și cu 6 zile înainte de cea mai mare sărbătoare religioasă a toamnei, Nașterea Maicii Domnului. 6 este și numărul câinilor maidanezi acuzați de crimă. După 6 zile de la declarația bunicii copiilor că ar exista un martor a fost făcută publică filmarea din parcul Izvor, ce confirmă această

variantă. Iar în Craiova (și nu numai), masacrarea maidanezilor a început cu 6 zile înainte de decizia Parlamentului cu privire la problema câinilor comunitari. Războiul dintre George Soros și Beny Steinmetz, principalul acționar al Gabriel Resources și cel mai bogat israelian, este unul binecunoscut, care durează de câțiva ani. Totul a început în 1998, când Steinmetz a râs de faptul că Soros a pierdut două miliarde de dolari în Rusia. În 2009, Steinmetz, cunoscut drept un apropiat al serviciului israelian de informații externe, Mossad, a obținut prin mită drepturi exclusive de exploatare a minereului de fier din Guineea. Soros a finanțat guvernul din Guineea pentru a strânge dovezi pe care autoritățile să le folosească pentru a rezilia contractul cu Steinmetz. În procesul intentat în aprilie 2012, Steinmetz l-a acuzat pe Soros că i-a înscenat o tentativă de asasinat la adresa președintelui Guineei. Acum, în 2013, întâlnim din nou războiul celor doi evrei, de această dată România devenind câmpul lor de luptă.
De ce își doresc evreii atât de mult Roșia Montană? Să fie aurul și argintul singurul motiv? „Zăcămintele de titan, germaniu, arseniu, molibden, vanadiu, nichel, cobalt, galiu și wolfram sunt evidențiate calitativ și cantitativ în documentația pe care Roșia Montană Gold Corporation a cumpărat-o de la Agenția Națională de Resurse Minerale”, declara pe 9 septembrie geologul Aurel Sântimbrean, care a fost mai bine de 20 de ani șef la exploatarea minieră de stat de la Roșia Montană. El susține că, prin exploatarea acestor

metale rare, nemenționate în proiectul de lege adoptat de Guvern, Gold Corporation va deveni „multimiliardară în doi-trei ani, în timp ce statul român nu are niciun beneficiu din exploatarea acestor zăcăminte făcute cadou”. Sântimbrean a amintit că titaniul este folosit în combinații cu fierul, molibdenul, vanadiul și alte elemente, producându-se aliaje puternice și ușoare pentru industria aerospațială, pentru uz militar, pentru proteze medicale sau pentru implanturi ortopedice și dentare. Germaniul, care se găsește în natură în cantități mici, se utilizează la fabricarea semiconductoarelor. Aliajele cu molibden sunt folosite la fabricarea rachetelor, avioanelor, în medicina nucleară, în industria petrolieră sau în producerea lămpilor cu halogeni și rontgen. Vanadiul este utilizat la obținerea de oțeluri speciale necesare pentru utilaje de mare viteză iar pentaoxidul de vanadiu este utilizat ca și catalizator la producerea acidului sulfuric. În concluzie, aceste metale rare, alături de aur și argint, par a fi cele mai bune motive pentru care cei doi miliardari își doresc să pună ghearele pe Roșia Montană. Dar or fi oare singurele motive? Sau mai există cel puțin încă unul, despre care nimeni nu dorește să vorbească, deși subiectul este bine cunoscut la nivel înalt? Dacă metalele prețioase de la Roșia Montană nu sunt principalul obiectiv al evreilor, ci doar un „bonus”? Ce se mai găsește ascuns în munții din vestul României?
La începutul anilor 1990, subsolul din zona Carpaților Occidentali a fost sondat de un satelit rusesc, care căuta situri antice și preistorice. Cu această ocazie, s-a descoperit un imens oraș subteran, întins pe o suprafață de peste două sute de kilometri pătrați, foarte bogat în aur. În zona numită Vârtoape din Munții Orăștiei, pe o suprafață de aproximativ patru kilometri pătrați există șaptezeci și cinci de gropi conice, de diferite dimensiuni (unele cu diametre de până la șaptezeci de metri), din care pleacă mai multe tuneluri către munții din apropiere (unul ajungând chiar sub sanctuarele din Sarmizegetusa Regia, fiind probabil cel prin care armata lui Decebal a plecat din calea romanilor, traversând munții în două zile). În zona Vârtoape, aparatele au detectat foarte multe incinte paralelipipedice care comunică între ele, precum camerele unei locuințe, multe dintre ele comunicând cu platoul de deasupra prin drumuri antice. În această zonă și în imediata apropiere se află vestigiile cele mai impresionante ale complexului, inclusiv sanctuare făcute din andezit (piatră pe care astăzi o putem tăia doar cu diamantul), construcții cu o vechime mult mai mare decât cele de la Sarmizegetusa, acolo aflându-se centrul mega-orașului pre-dacic. Acest oraș subteran se întinde nu numai sub Sarmizegetusa Regia, ci și sub Simeria (locul de origine al sumerienilor), Tărtăria (unde s-a descoperit cea mai veche scriere din lume), Deva (zona din care au plecat arienii în Asia) și Roșia Montană. În Pergamentul Secret, Radu Cinamar vorbea despre un tunel foarte lung sub munții Orăștiei, la capătul căruia s-ar afla o cameră imensă din aur pur, în care s-au descoperit o lumină albastră stranie și șapte scaune capabile să susțină umanoizi de aproape trei metri înălțime. Referiri la acest oraș subteran se întâlnesc și în poveștile grecilor antici, care spun că în ținutul arimilor (adică în aceeași zonă) locuia în vremurile de demult gigantul Typhon, bine ascuns sub pământ, închis acolo de către Zeus. În Teogonia, Hesiod scria că în țara Arima trăia Echidna, o creatură jumătate nimfă și jumătate șarpe, ce locuia într-o peșteră adâncă, făcută de zei, ce seamănă cu un palat strălucitor, de unde păzea întreg ținutul. De altfel, grecii antici considerau că în subsolul Carpaților Occidentali se afla Tartarul, lumea subterană în care au fost închiși titanii, primii zei, probabil fiind vorba despre acest uriaș oraș subteran. S-a descoperit și că nu doar sub Munții Apuseni, ci sub întregul lanț Carpatic de pe teritoriul țării noastre, există o rețea întreagă de tuneluri, despre care legendele dacice susțin că au fost construite de zeul Zamolxis pentru a proteja ținutul și poporul dac. Iar Roșia Montană se pare că reprezintă intrarea principală în acest oraș subteran al zeilor.
În luna februarie a anului 2012, o echipă româno-canadiană de geologi urmărea rămăşiţele filonului de aur la una dintre galeriile săpate de agatârşi în urmă cu 5.500 de ani la Roşia Montană. Atunci, echipa a făcut aparent din întâmplare o descoperire colosală, ce ar putea modifica istoria omenirii dacă s-ar face publică. Geologii români și canadieni au descoperit la baza galeriei capătul dreptunghiular al unei lespezi aurii, care nu părea a fi o rocă naturală. După prelevarea unei mostre, rezultatele de laborator au arătat că era vorba despre o piatră compozită, obţinută după o tehnologie imposibil

de reprodus în condiţiile ştiinţei actuale, compusă din 15% praf de granit, 30% wolfram și 55% pulbere de aur de 50 de karate. În luna aprilie, în timpul discuțiilor purtate cu ușile închise la Ministerul Minelor, Petrolului și Geologiei, canadienii au cerut ca această descoperire să nu fie făcută publică iar galeria să fie închisă urgent. Românii au fost de acord cu păstrarea secretului, însă au insistat să continue cercetările și să trimită acolo o echipă de arheologi. Zona a fost închisă imediat cu sârmă ghimpată și pusă sub pază. De la începutul lunii mai până pe 23 iunie s-au derulat în secret săpăturile în jurul lespezii. Măsurătorile au stabilit faptul că aceasta, perfect șlefuită, cântărea aproximativ 1.700 de tone (cu 100 de tone mai mult decât cea de la Baalbek, în Liban), avea o lungime de 12 metri, o lățime de 6 metri și o înălțime de 3 metri, iar aurul din ea reprezenta 935 de tone, de 150 de ori mai mult decât tot aurul extras la Roșia Montană de daci, romani, austro-ungari și români la un loc. Într-un final, lespedea a fost segmentată în 80 de calupuri egale, încărcată în containere și transportată noaptea, sub escortă militară, spre o destinație necunoscută. Din anumite informații reiese că fragmentele au ajuns la Combinatul Siderurgic din Galați, unde au fost topite și transformate în lingouri de aur și wolfram, despre care nu se știe unde au fost depozitate.
Un lucrător care a participat la dezmembrarea lespezii susține că un bătrân arheolog de prestigiu, ce avea o cicatrice în colțul ochiului stâng, a realizat un set de fotografii, care au fost date spre studiu unui paleolingvist, ce a atras atunci atenția autorităților că lespedea are o valoare istorică și culturală inestimabilă nu doar pentru români, ci pentru întreaga omenire. Ca argument, în respectivele fotografii se poate observa că întreaga suprafață a lespezii era acoperită de o scriere în basorelief de culoare verde smarald, total necunoscută, posibil pelasgă. Cu toate acestea, autoritățile române au ignorat atenționările paleolingvistului și au dispus tăierea și topirea lespezii, urmând ca, după vânzarea aurului, să primească 19,31% din câștig, conform înțelegerii cu partea canadiană.
Bătrânul arheolog, care a ales să-și păstreze ascunsă identitatea, a declarat presei la vremea respectivă: „Lucrurile însă au devenit de-a dreptul uluitoare atunci când la ridicarea lespezii s-a putut observa un soi de puţ cu diametrul de 4 metri, în interiorul căruia cobora o scară elicoidală, ale cărei trepte erau săpate în pereţii puţului, de parcă fuseseră tăiate cu laserul. Din interiorul puţului emana o lumină lăptoasă, violacee. Deşi cei câţiva lucrători, geologi şi arheologi care au fost martori la ridicarea lespezii şi-au revenit după o vreme din uimire, în afara paleolingvistului care s-a precipitat ca un apucat pe scări în jos, nimeni n-a mai avut curajul să coboare ca să vadă ceea ce se afla în puţ, iar a doua zi era deja prea târziu. Am aşteptat cu toţii ca paleolingvistul să apară, dar el nu s-a mai ridicat la suprafaţă. Peste noapte, SRI-ul şi armata au acoperit cu scânduri intrarea în puţul care ducea spre interiorul muntelui, au turnat ciment şi au sigilat-o. A doua zi a fost închisă gura puţului exterior, precum şi intrarea în galeria săpată în vremuri imemoriale de agatârşi. Tot a doua zi, eu, dimpreună cu toţi martorii care au asistat la prelevarea lespezii și la descoperirea puţului din adâncul minei, precum şi cei care au participat la ştergerea urmelor, am fost puşi să semnăm nişte documente care garantau păstrarea «secretului de stat» şi am plecat cu toţii, speriaţi, înapoi pe la casele noastre”. La sediile Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei şi al Institutului de Arheologie din Bucureşti, nimeni nu ştie nimic, domnind peste toți o tăcere ca de mormânt. Există voci care susțin că persoane suspuse de la Guvern au muşamalizat afacerea şi că bancherii elveţieni îşi freacă mâinile satisfăcuţi. Ultima dată când s-a mai putut discuta cu bătrânul arheolog şi cu lucrătorul martor a fost pe 28 iulie 2012, cei doi dispărând apoi fără urmă.
Galeria unde a fost descoperită lespedea, aflată pe Valea Cornei, sub satul Cornea de la Roșia Montană, a fost supranumită Galeria Hiperboreeană. Ea a mai fost cercetată în 1976 și, după o descoperire uluitoare, a fost sigilată de către Securitate. Dintre cei care au participat atunci la săpături, doar patru persoane mai sunt astăzi în viață. Trei dintre ei refuză să-și amintească întâmplarea de acum 37 de ani, doar unul dintre ei, Ion Moiș, fost șef de echipă, a acceptat să rupă tăcerea. Iată ce a povestit el Presei: „Poate că n-ar trebui să zic nimic, că doară am jurat la comunişti, dar eu mă trag de fel din Albac, chiar din neamul de moţi al lui Avram Iancu, aşa că nu pot să tac. Uite cum a fost: În iarna lu’ 76, am fost chemat de inginerul şef şi am primit dispoziţie să redeschid, să consolidez şi să electrific vechea galerie 13, rămasă închisă încă de pe vremea austro-ungarilor, urmând ca după consolidare să vină doi tovarăşi geologi să prospecteze. Galeria era veche, rămasă aşa neexploatată încă de pe vremea agatârşilor, care la vremea aceea scoteau din ea şi prelucrau aurul şi argintul pentru daci, iar filonul fusese epuizat cu multe secole înainte să ajungă romanii stăpâni pe minele de aur, sau Alburnus Maior cum spuneau ei. E drept că se văd urme de căutare şi din partea romanilor, dar e limpede că s-au lămurit repede şi au abandonat. Lucrările de consolidare şi electrificare au durat până în vara lui ‘76 şi am avut nişte probleme cu golirea de apă a unei părţi a galeriei care se inundase. Atât valvele din mină, cât şi electrovalvele de la pompe ne-au fost de mare ajutor. Tot atunci am găsit şi un os spălat de ape, aşa de mare, cum nu mai văzusem niciodată. După ce l-am arătat directorului minei, el l-a predat securistului Întreprinderii Miniere de Stat Roşia Montană, iar pe noi ne-a anchetat Procuratura vreo patru zile. Că unde era osul când l-am găsit? Că în ce poziţie? Că cine a mai fost cu noi în mină? Că cine mai ştie de existenţa lui? Câţi am intrat şi câţi am ieşit din şut în ziua aia? Mă rog, tot felul de întrebări, ca să ne sperie şi să ne facă să tăcem. Am tăcut cu toţii, iar după ce ne-au pus să semnăm declaraţiile, ne-au trimis înapoi în galerie. Acasă n-am suflat o vorbă. Mi-era frică pentru ai mei. Când treaba noastră a fost terminată, au intrat în mină doi oameni de la Bucureşti din care unul sigur era geolog. Ce au lucrat ei acolo nu ştiu, dar aşa, ca la vreo săptămână, s-a prezentat un al treilea, unul foarte tânăr, cu o cicatrice la ochiul stâng, care a zis că e arheolog. La două zile după el, a venit o echipă întreagă de civili dar şi câţiva arheologi cu nişte echipamente cam ciudate, împreună cu un echipaj de Miliţie care a blocat accesul la galeria 13 şi a început să ne controleze legitimaţiile la poartă. După încă vreo lună jumate am fost chemaţi din nou, eu şi ortacii mei, cei care ne-am ocupat de consolidări şi care deja semnaserăm declaraţiile, să cărăm sterilul din fundul galeriei 13 şi să-l scoatem cu vagonetele afară din mină. Atunci am văzut grozăvia. Arheologii scoseseră la iveală din stâncă un schelet uriaş, cam de 10 metri lungime, care zăcea pe o parte cu picioarele strânse. Osul pe care îl găsisem eu era legat cu o fundă roşie şi de-abia atunci am văzut că era de fapt o vertebră. Mamă, da’ ce vertebră! Civilii se foiau de colo-colo! Unii îşi notau câte ceva din ce ziceau arheologii, alţii făceau poze cu blitzul. Ziceau ceva de unu’ Densuşianu, apoi ceva de hiperboreeni, apoi unul a sărit cu gura mare că să-şi vadă de treabă, că Densuşianu era avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu’ şi cu securitatea. Altul, şi ăsta era arheologul cel tânăr, că l-am recunoscut după cicatrice, a scăpat una cum că scheletul ăla era de hiperborean şi că ar putea fi chiar strămoşul nostru! «Nu se poate tavarişce! Ce hiperborean visezi!» – a răcnit la el unul gras în haină de piele şi cu accent rusesc! – «Omul se trage din maimuţă! Unde ai mai pomenit tu maimuţă de 10 metri? Gata! Scheletul ăsta pleacă la Moscova! Ia luaţi-l pă reacţionaru’ ăsta d-aici!». Atunci ne-a cuprins groaza pe toţi. Doi gealaţi au sărit pe el, l-au legat şi l-au târât afară din mină. «Ia hai! Strângeţi, împachetaţi în lăzi şi duceţi totul la gară! Şi dacă mai suflă vreunul vreo vorbă v-arunc kaghebeu-n ceafă!». Tot pe noi a căzut măgăreaţa cu strânsul şi cu căratul. S-a făcut dimineaţă când am terminat de împachetat, de cărat şi urcat lăzile în tren. Dar nici pe noi nu ne-au lăsat să mai mergem acasă. Ne-au suit în două dube fără geamuri şi ne-au dus undeva. Unde, nu ştiu. Dar ştiu că am mâncat bătaie şi că m-au pus să semnez că n-am văzut şi că nu cunosc nimic, că am un unchi legionar care e bandit şi împuşcă securişti prin munţi şi mi-au zis că dacă suflu vreo vorbă îmi saltă nevasta şi copiii iar pe minemă bagă în puşcărie. Am semnat şi am tăcut, ce era să fac… Nici cu ortacii mei n-am mai vorbit despre asta. Ceva de bine totuşi mi s-a întâmplat după aceea. La o săptămână după ce m-am întors la mină, unul de-l aveam mereu coadă după mine când intram şi ieşeam din şut a venit la birt şi s-a aşezat la masa mea. Cinstit să fiu, când l-am văzut, mi-a îngheţat sângele în vine. «Uite Ioane, – mi-a zis – şi eu sunt moţ ca şi tine. Şi tot ca şi la tine, neam de neamul meu au fost băieşi la Roşia Montană. Am fost acolo când s-a descoperit scheletul uriaşului. Acum e la Moscova. Ca şi tine, am fost și eu martor. Ia plicul ăsta şi păstrează-l ca pe ochii din cap. Înăuntru ai poza. Să ştii de la mine că acolo, în galerie, era scheletul unui dac, strămoş de-al nostru. Păstrează poza şi arat-o nepoţilor tăi. Eu nu ştiu dacă scap, pentru că am fost iradiat. Pe voi v-au speriat bine, dar de noi, ăştia din securitate, care nu ne speriem aşa de uşor, se descotorosesc altfel. Nu te cunosc, nu mă cunoşti. Nu ţi-am dat nimic! Ai priceput?». «Da, am priceput!». S-a ridicat şi a ieşit repede pe uşă. Doar două zile l-am mai văzut cum păşea ca o umbră în urma mea, apoi nu l-am mai văzut niciodată. În schimb, mai am poza cu hiperboreanul de la el”.
Așadar, deasupra lespezii extrase în 2012 se aflase cu 36 de ani în urmă scheletul uriașului, în Galeria 13 sau Galeria Hiperboreeană. Iar același arheolog cu cicatrice în colțul ochiului stâng a fost martorul ambelor descoperiri, din 1976 și 2012. La Roșia Montană se află intrarea în orașul subteran al zeilor, supranumit Tartar de către grecii antici. Dacă în trecut secretele zeilor erau păzite întotdeauna de sfincși, creaturi mitice cu cap de om, corp de leu, picioare de taur și aripi de vultur, și la Roșia Montană există unul aparent natural. Sfinxul Roșiei Montane este situat pe unul dintre cele

mai înalte puncte ale Masivului Cârnic și are două capete: unul mare și încă unul mai mic, numit Sfinxișorul, deasupra celui mare. Unii localnici chiar susțin că evreii nu vor putea pune mâna pe aurul nostru atât timp cât Sfinxul va păzi Roșia Montană. E posibil ca acest oraș subteran al zeilor să fie adevărata țintă a miliardarilor evrei George Soros și Beny Steinmetz? Am aflat deja că amândoi au investit sume colosale pentru a-și pune ghearele pe Roșia Montană, am văzut implicarea SRI-ului atât în povestea copilului ucis pe 2 septembrie, cât și în descoperirea din Galeria Hiperboreeană. Am văzut implicarea clasei politice de vârf atât în mușamalizarea înțelegerii secrete cu evreii, cât și în regizarea crimei copilului, apoi în deturnarea atenției publicului către maidanezi. Am văzut și manipularea fără ascunziș a mass-mediei în aceste cazuri. Pentru a afla dacă interesul miliardarilor evrei este orașul subteran sau aurul (alături de celelalte metale prețioase), nu trebuie decât să aruncăm o privire către planul proiectului minier de la Roșia Montană. Acesta este unul dintre cele mai mari proiecte de exploatare auriferă din lume, cu riscuri mult peste toate celelalte. În absolut toate țările Uniunii Europene se utilizează în astfel de exploatări aproximativ 1.000 de tone de cianuri; la Roșia Montană se

dorește utilizarea a 13.000 de tone de cianuri pe an. Intervenția se va face pe un perimetru de 1.258 de hectare; se vor rade patru munți și se va săpa la o adâncime de 400 de metri, creându-se un crater gigantic, cu un diametru de aproximativ 8 kilometri, vizibil și de pe Lună. Proiectul va duce la excavarea a 500 de milioane de tone de steril în urma utilizării cianurilor. În urma acestui proiect, România va rămâne pentru totdeauna cu un lac imens de cianuri (adică 215 milioane de metri cubi de cianuri), și un baraj ce ar trebui să reziste veșnic (lucru puțin probabil). Pentru întreținerea și supravegherea acestui baraj, Roșia Montană Gold Corporation ne oferă doar 150 de milioane de euro, deși Agenția de Mediu a Statelor Unite ale Americii a evaluat costurile la 2,6 miliarde de dolari. Exploatarea se va face la suprafață, nu în galerii ca până acum, distrugându-se aproape complet respectiva zonă. Deși sunt și alte tehnologii pentru extracția aurului, nepericuloase pentru mediu, cea cu cianuri este cea mai ieftină și cea mai periculoasă. Evident că o firmă se gândește doar la profitul propriu, alegând cheltuieli cât mai mici. Și evident că jurnaliștii noștri cumpărați de evrei, precum Mihai Gâdea și Mircea Badea de la Antena 3, ascund publicului variantele alternative, încercând să ne convingă că extracția aurului cu ajutorul cianurilor este singura modalitate. Chiar un inginer chimist din Baia Mare a inventat încă din anul 2000 o metodă alternativă, care nici nu pune în pericol mediul, și este și mai eficientă, metodă respinsă de către Roșia Montană Gold Corporation. De ce evreii de la Gabriel Resources resping metodele alternative de extracție a aurului, unele chiar mai eficiente, preferând-o doar pe cea distrugătoare? De ce vor neapărat să folosească 13.000 de tone de cianuri pe an, când peste tot în lume este vorba doar despre 1.000 de tone? Răspunsul nu poate fi decât unul singur: pentru a distruge zona. De ce și-ar dori distrugerea acelei zone? Nu poate fi decât un motiv viabil: pentru a bloca accesul către / din orașul subteran al zeilor. Am văzut deja că Securitatea a sigilat intrarea în Galeria Hiperboreeană încă din 1976 iar în 2012, după ce a fost extrasă enorma lespede, SRI-ul și armata au au cimentuit puțul care ducea spre interiorul muntelui, blocând și intrarea în galerie. Un imens lac de cianuri ar sigila intrarea către acel oraș pentru totdeauna. Nimeni nu ar putea intra vreodată acolo și, mai ales, nimeni și nimic nu ar putea ieși de acolo. Dacă miliardarii evrei de la Gabriel Resources urmăresc într-adevăr distrugerea intrării orașului zeilor și îngroparea acestuia sub 215 milioane de metri cubi de cianuri, de ce ar face asta? Pentru a afla răspunsul, trebuie să cunoaștem adevărata religie a evreilor, ascunsă maselor dar cunoscută la cel mai înalt nivel.
Miturile tuturor religiilor povestesc despre doi frați gemeni, care au moștenit la un moment dat Pământul de la tatăl lor. Babilonienii îi numeau Marduk și Iștar, iar evreii i-au ascuns în Cartea Esterei din Vechiul Testament sub numele Mardochai și Estera. Vechile legende dau de înțeles că Iștar ar fi fost creatoarea rasei semite, din care face parte și poporul israelit. De la cultul primordial al zeiței-mamă, evreii au trecut la politeism, la fel ca toate popoarele cu care au intrat în contact. Au adoptat o nouă formă de

monoteism odată cu cultul solar, instaurat de către Moise / Akhenaton. Însă, ajunși în Canaan, evreii au renunțat treptat la zeul lui Moise, oscilând între Baal-Zephon sau Yahu / Yahweh și Așerah / Astarte, nimeni alții decât gemenii divini ai babilonienilor, Marduk și Iștar. Conform istoriei oficiale a evreilor, Canaanul a fost împărțit la un moment dat în două regate, Iuda (cel din sud) și Israel (partea de nord). Iuda (sau Yehuda în ebraică) înseamnă „mulțumită lui Yahu / Yahweh” iar Israel se traduce corect prin „Iștar, zeița conducătoare”. Prin urmare, cele două regate s-au separat din motive religioase, fiecare fiind adeptul uneia dintre cele două divinități: Iuda al lui Marduk iar Israel al lui Iștar. În 586 î.e.n., regatul Iuda a fost cucerit de către babilonieni, majoritatea evreilor iudei fiind deportați în Babilon. Acolo au făcut cunoștință cu cultul lui Marduk, zeitatea principală a Babilonului, nimeni altul decât divinitatea pe care o adorau sub numele Yahu / Yahweh. Exilul s-a încheiat în 538 î.e.n., după ce Babilonul a fost cucerit de către perșii lui Cyrus cel Mare. Întorși în Canaan, o serie de preoți, conduși de profetul Ezdra, au creat o religie pentru toți evreii, israeliți și iudei, închinată lui Marduk / Yahweh. Însă acea religie se adresa doar maselor, o mare parte a elitei religioase preferând-o pe zeița-mamă Iștar. Atunci când evreii greci din Alexandria au inventat creștinismul, au lăsat în urmă câteva indicii cu privire la zeitatea lor: dacă Israel (reprezentând adepții lui Iștar) era considerat poporul ales, Iuda a devenit trădătorul Domnului (deoarece, din punctul de vedere al adepților lui Iștar, iudeii și-au trădat zeița-mamă, preferându-l pe Marduk). Războiul supușilor celor două zeități a continuat de-a lungul timpului, nefiind observat nici măcar de către evreii de rând. Dacă Iștar era conducătoarea din umbră a israeliților, pe Marduk îl întâlnim în jurul anului 600 ca zeu al islamismului (musulmanii consideră că zeul lor, Allah, este Yahweh al evreilor), o religie ce păstrează și astăzi o atitudine ostilă față de femei (fără îndoială, datorată aversității zeului lor față de sora sa, Iștar). În momentul în care o parte a elitei evreiești (cea supusă lui Iștar) a hotărât să transforme Statele Unite ale Americii într-un nou Canaan, a avut grijă să-și aducă acolo și divinitatea. Astfel, pe Iștar o putem observa în New York imortalizată sub forma zeiței romane Liberta, Statuia Libertății devenind simbolul Statelor Unite ale Americii. Adepții săi evrei au fost numiți sioniști, în timp ce aceia rămași credincioși lui Marduk sunt considerați evrei ortodocși. Spre deosebire de evreii ortodocși, sioniștii nu cred în natura divină a Torei (Vechiul Testament), preferând Talmudul, lucru absolut firesc, ținând cont că dumnezeul Torei este Yahweh / Marduk. În luna iulie a anului 2000, regizorul de filme documentare, Alex Jones, s-a înfiltrat în Bohemian

Grove din California, locul unde cei mai puternici și bogați sioniști din lume se întâlnesc anual, reușind să filmeze pe ascuns ritualuri ciudate, executate în jurul statuii gigantice a unei bufnițe. Bufnița, care poate fi găsită și pe bancnota de un dolar american, este unul dintre simbolurile zeiței sioniștilor, Iștar. În prezent, deși sioniștii reprezintă jumătate dintre evreii aflați în Israel, ei constituie majoritatea populației mondiale evreiești. Așadar putem observa că Iștar a preluat majoritatea evreilor, iar Marduk a fost nevoit să se mulțumească cu puținii evrei ortodocși și cu musulmanii. Povestea acestor gemeni divini există ascunsă în Vechiul Testament, unde gemenii Iacob (ce și-a schimbat numele în Israel) și Esau se luptă pentru dreptul de prim-născut, implicit pentru moștenirea tatălui lor. Lupta biblică continuă și în ziua de astăzi, fiind dusă de adepții celor două divinități, cel mai bun exemplu fiind războiul dintre evreii sioniști și musulmani. Să nu uităm că, pe 11 septembrie 2001, sioniștii au distrus World Trade Center, dând vina pe musulmani, în orașul vegheat de statuia zeiței Iștar, New York. Ca o paranteză, „york” este un cuvânt celtic, ce desemnează tisa, arborele morții în Marea Britanie și Scandinavia, un copac funerar, folosit ca ornament al cimitirelor, ce împrăștie moartea prin otrava conținută în el. Exact cum s-a împrăștiat moartea în Orientul Mijlociu din New York, prin războaie… Revenind la lupta adepților gemenilor divini, este cunoscut faptul că Beny Steinmetz, acționarul majoritar al Gabriel Resources, este un evreu sionist, adică adept al zeiței Iștar, în timp ce George Soros este considerat anti-sionist sau evreu ortodox, prin urmare adept al lui Marduk. Așadar, România a devenit fără voia sa câmpul de luptă al celor două tabere evreiești sau, mai bine spus, al adepților celor două divinități malefice.
Grecii antici susțineau că în orașul subteran din Munții Apuseni Zeus i-a închis pe titani, iar mai apoi pe Typhon, gigantul ce voia să-l detroneze. Typhon era Marduk al babilonienilor sau Yahweh, dumnezeul iudeilor / evreilor ortodocși, prin urmare este vorba despre orașul său. Observăm că sioniștii de la Gabriel Resources (adepții lui Iștar) urmăresc îngroparea intrării în orașul subteran sub 215 milioane de metri cubi de cianuri, în timp ce evreul ortodox George Soros (adeptul lui Marduk) încearcă să oprească acest lucru, finanțând protestele împotriva proiectului minier. Niciuna dintre tabere nu pare să cedeze în lupta pentru Roșia Montană sau, mai exact, pentru orașul subteran al lui Yahweh / Marduk, ambele luptând cât mai murdar și mai înverșunat. Știm și că sioniștii au cerut, prin politicienii români care îi slujesc și prin mass-media pe care o controlează, eutanasierea maidanezilor, dând startul unui teribil măcel, care a dus la uciderea câtorva mii de câini. Ce legătură există între lupta evreilor pentru orașul subteran și câini? Una atât de evidentă, deși pare că aparține domeniului fantasticului, încât niciun om normal n-ar lua-o în calcul. Din fericire, nu toți suntem normali…
Unul dintre cele mai crunte ritualuri religioase antice, întâlnit în numeroase părți ale lumii, precum China, Grecia sau cele două Americi, implica sacrificarea și torturarea câinilor. În Grecia, apariția creștinismului nu a stopat acest ritual, ci l-a adoptat. Astfel, Kynomartyrionul, așa cum a fost denumit, a devenit o sărbătoare anuală, ce avea loc cu 40 de zile înainte de Paște, la care s-a renunțat abia prin anii 1930, în urma numeroaselor plângeri împotriva cruzimii față de animale. În Ungaria și Bulgaria, câinii au fost sacrificați în mod regulat până în timpurile noastre. Bulgarii au modificat ritualul, astfel încât câinii să nu mai fie uciși în timpul procesiunii. Frânghiile cu care în mod obișnuit câinii erau spânzurați de gât au fost legate în jurul corpurilor patrupedelor, învârtite apoi în aer. În 2006, când Bulgaria se pregătea să adere la Uniunea Europeană, ceremonia a fost interzisă, datorită activiștilor europeni pentru drepturile animalelor. Cu toate acestea, în 2011, Petko Arnaudov, primarul satului Brodilovo din sud-estul Bulgariei, a reînviat ritualul, explicând că țăranii „au nevoie de speranță într-o economie extrem de rea” dar și pentru că un focar de febră aftoasă a adus satul în pragul disperării. Presat de activiștii pentru drepturile animalelor din Sofia și Burgas, premierul Boyko Borisov a condamnat oficial acest ritual, numindu-l „barbaric”, și a adoptat o lege ce îl interzice.

**Adrian Pop** · 27.09.2013

Câinii erau sacrificați zeiței numite de greci Hekate, o entitate întunecată, asociată cu moartea, infernul, demoni, spirite, magie și boli. Cea mai temută

divinitate din cele mai vechi timpuri, supranumită „Regina Nopții”, „Judecătoarea Morții” ori „cea de nerostit”, Hekate poate fi văzută doar de câini, care urlă atunci când ea se află în apropiere, conform credinței populare. Câinii (singurii care o pot simți) îi erau sacrificați pentru respingerea influenței ei negative dar și pentru restaurarea purității și bunăstării unei comunități. Puii de câine erau adesea îngropați la baza fundațiilor clădirilor (la fel ca Ana meșterului Manole) pentru prevenirea energiilor negative asociate cu zeița. Cel mai des întâlnit mod de sacrificare a câinilor era spânzurarea acestora pe poduri, urmată de aruncarea cadavrelor în apă. Hekate este aceeași Iștar a sioniștilor, zeitate de cele mai multe ori asociată cu felinele, astfel încât e posibil ca sacrificarea câinilor să reprezinte ofrande aduse zeiței ca dovadă a supunerii și a fidelității, cei ce oferă sacrifiiciile demonstrând astfel că o aleg pe ea în detrimentul fratelui ei, Marduk, asociat adeseori cu câinele. Prin aceste sacrificii, adepții zeiței nu sunt doar protejați de influența negativă a ei, ci îi și solicită ajutorul pentru sporirea propriei lor bunăstări. Să fie oare o coincidență faptul că politicienii noștri de vârf, slujitori ai sioniștilor ce i se închină lui Iștar, au ordonat cu toții masacrarea câinilor maidanezi prin legea eutanasierii? Sau că Presa din România, marioneta acelorași politicieni, a instigat la modul cel mai agresiv posibil poporul la ură împotriva câinilor? Cel mai bun exemplu ni-l oferă Radu Banciu care, în emisiunea sa de pe B1 TV din 20 septembrie, oferea 250 de lei celui care jupuia un câine maidanez și îi aducea blana. Ba chiar le-a cerut telespectatorilor săi să violeze domiciliile celor ce dețin câini și să jupoaie respectivele animale. Același Banciu instiga și cu cinci zile în urmă la otrăvirea și împușcarea maidanezilor… Probabil că nu există coincidențe. Probabil Beny Steinmetz, John Paulson, Thomas Kaplan și ceilalți evrei sioniști din conducerea Gabriel Resources au ordonat sacrificarea maidanezilor pentru a evita mânia zeiței lor, după ce au eșuat în a-i face pe plac prin distrugerea orașului subteran al rivalului ei. Totodată, poate i-au cerut și ajutorul în această problemă, Kabbalah evreiască conținând ritualuri de invocare a entităților din alte lumi. În miturile grecești, Hekate i-a ajutat pe argonauți să obțină lâna de aur, despre care Nicolae Densușianu și alții au demonstrat că se afla pe teritoriul României de astăzi. În prezent, alți străini îi solicită ajutorul pentru a pune mâna pe aurul din Munții Apuseni, ceea ce nu pare a fi o coincidență. Se pare că ritualul sioniștilor a funcționat, atingându-și cel puțin unul dintre scopuri, deoarece mânia zeiței a fost deviată…
Pe 9 septembrie, premierul Victor Ponta declara că proiectul de exploatare a aurului de la Roșia Montana „este închis” și că protestele de stradă și-au atins scopul. Anunțul a venit la o oră după ce Crin Antonescu, președintele Senatului, declara și el că se opune proiectului. După două zile, când sioniștii sărbătoreau 12 ani de când au distrus World Trade Center, 22 de așa-ziși mineri (în realitate majoritatea fiind angajați ai Roșia Montană Gold Corporation) s-au blocat în mină la Roșia Montană. După doar câteva ore, în noaptea dintre 11 și 12 septembrie, 39 de localități din județul Galați au fost inundate, 9 persoane și-au pierdut viața, 6.091 au fost evacuate, 1.735 de locuințe au fost inundate iar 35 distruse complet de viitură. Drumul Național

25 a fost blocat, 11 drumuri județene și 463 de poduri au fost afectate de mini-potop iar 3.042 de hectare de teren agricol au fost inundate. Ploaia a inundat și orașul Tulcea dar și câteva localități din județ, provocând pagube estimate la 4.085.396 lei. Noaptea dintre 12 și 13 septembrie a adus și în județul Vrancea ploi ce au inundat peste 70 de kilometri de drumuri comunale și ulițe din șapte comune, cele mai mari distrugeri fiind suportate totuși de județul Galați. Tot pe 11 septembrie, statul american Colorado a fost inundat, 1.502 case fiind distruse și 17.494 avariate. Șase persoane și-au pierdut viața, alte 11.000 au fost evacuate iar câteva sute au fost declarate dispărute. Oraşele Jamestown, Lyons şi Longmont au fost transformate practic în insule. „Este fără îndoială un eveniment istoric, care are loc o dată la 500 sau 1.000 de ani”, declara Sean Conway, un oficial din comitatul Weld. Deși inundațiile americane au început tot pe data fatidică de 11 septembrie, ele au avut loc după cele din Galați și Tulcea, statul Colorado fiind cu 18 ore în urma României. Tot pe 11 septembrie, inundațiile au provocat o alunecare de teren în zona Veracruz din Mexic, unde au murit 14 persoane, iar diferite cartiere din Mexico City au rămas sub ape. Apoi, Mexicul a fost învăluit mortal de uraganul Ingrid sosit din est și de furtuna Manuel venită din vest, ploile torențiale ducând la câteva zeci de decese. În Acapulco, mii de turiști au rămas blocați iar în est Ingrid a provocat o nouă alunecare de teren, îngropând un autobuz și ucigând 12 persoane. În același timp, la mii de kilometri depărtare, taifunul Man-Yi lovea violent coasta de est a insulei Honshu, aducând ploi torențiale în zona de centru-sud a Japoniei. Deosebit de afectat a fost și orașul Kyoto, unde 260.000 de persoane au fost evacuate. După ce a lăsat în urmă doi morți, sute de răniți și mii de case avariate, taifunul a început să slăbească, transformându-se într-o furtună tropicală.
Să fie doar mâna naturii aceste furtuni apărute în același timp în Europa, Asia, America Centrală și de Nord, ce au provocat inundații catastrofale? Să fie o coincidență că potopul din sud-estul României a început după sacrificarea a câteva mii de maidanezi, în nefasta zi de 11 septembrie? Unii îl văd ca pe o pedeapsă divină, ca urmare a sângelui vărsat. Însă nu ar avea

sens această variantă, ținând cont că Galațiul este unul dintre puținele județe pacifiste, în care nu au fost nici măcar adunați de pe străzi maidanezii, darămite masacrați. Apele au afectat 39 (3 x 13) de localități din Galați, 3 și 13 fiind unele dintre cele mai importante numere din numerologie (inclusiv din cea evreiască). Puțini știu că, în Afghanistan, 39 este considerat un număr blestemat, fiind asociat cu prostituția. Iar zeița prostituției în majoritatea culturilor, mai ales în Orientul Mijlociu, era Iștar, supranumită adesea și „prostituata divină” sau „vulva cerului”. Conform Talmudului, activitățile interzise evreilor în ziua de Sabbat sunt în număr de 39. De asemenea, Sanhedrinul evreiesc permite 39 de lovituri de bici celor condamnați la 40 de lovituri. 39 de persoane au semnat prima constituție a Statelor Unite ale Americii pe 17 septembrie 1787 (printre care se aflau numeroși evrei sioniști). Dacă acest număr este atât de important pentru sioniști, e posibil ca el să fie în legătură cu zeița lor, Iștar, așa cum sugerează și „blestemul lui 39” din Afghanistan, iar cele 39 de localități din Galați să poarte „semnătura” autoarei distrugerii. Egiptenii antici chiar au consemnat o întâmplare ce dovedește faptul că această zeiță era responsabilă cu distribuirea pedepselor divine. Se spune că Iștar, numită de egipteni Hathor, a fost trimisă de zeul suprem Ra să pedepsească omenirea răzvrătită. Transformată în leoaică, Iștar era cât pe ce să măcelărească întreaga omenire. Însă zeii au revărsat peste câmpii o imensă cantitate de bere, colorată în roșu. Crezând că este sânge, zeița distrugătoare a băut atât de mult, încât n-a mai putut vâna, astfel omenirea fiind salvată. Indienii păstrează un mit asemănător, în care distrugătoarea Kali era pe punctul de a distruge omenirea, fiind oprită doar de zeul Șiva. Într-o altă versiune indiană, Ganga, zeița apelor sacre, a fost trimisă pe Pământ pentru a purifica sufletele a 60.000 de copii uciși de înțeleptul Kapila. Zeița a plecat furioasă, înecând totul sub apele ei, fiind calmată doar de același Șiva, care a prins-o și a lăsat-o să plece doar după ce s-a liniștit.
Poate că nu ar fi prea deplasat să luăm în considerare ipoteza că inundațiile catastrofale ar putea fi „opera” zeiței Iștar. Evreii sioniști nu au reușit să-i facă pe plac distrugând intrarea către orașul subteran de la Roșia Montană, astfel că i-au sacrificat mii de câini pentru a fi feriți de mânia ei. Ritualul

kabalistic a funcționat, furia zeiței lovind cât mai departe de ei. Cum au fost alese acele locuri? Nu știm exact, însă e posibil să aibă legătură cu descoperirea din 2012. Galațiul, cel mai afectat județ din România de inundații, este locul în care a fost topită uriașa lespede de la Roșia Montană și transformată în lingouri de aur și wolfram. Nu se știe unde au dispărut acele lingouri, însă e posibil ca ele să fi fost împrăștiate în lume, poate chiar în S.U.A., Mexic și Japonia, acolo unde au lovit inundațiile în același timp. Dacă sioniștii de la Gabriel Resources vor să închidă orașul subteran pentru totdeauna, sub un lac de cianuri, înseamnă că îndeplinesc voia zeiței lor, probabil pentru a ține pe cineva sau ceva înauntru. Cum uriașa lespede ce bloca intrarea a fost înlăturată în 2012, zeița invocată de kabaliștii sioniști i-a pedepsit pe cei pe care îi considera responsabili, urmând aurul și wolframul din lespede. Astfel, a inundat nu doar Galațiul, unde a fost topită lespedea, ci și locurile unde au ajuns metalele din ea. Dacă ar fi posibilă această variantă, cum au fost provocate inundațiile? E absurd să credem că o asemenea entitate ar fi pocnit din degete iar apa ar fi apărut de nicăieri, așa cum se întâmplă în povești. Condițiile meteorologice pot fi controlate, după cum demonstrează proiectul HAARP (High Frequency Active Auroral Research Program). Oamenii au primit tehnologia, inclusiv pe cea a HAARP-ului, de la acele entități pe care le considerau zei. Prin urmare, o entitate precum Iștar nu ar fi apelat la minuni / farmece / magie pentru a inunda mai multe locuri, ci la tehnologia ce permite controlul fenomenelor meteorologice.
În toată această poveste incredibilă mai există (cel puțin) o curiozitate. Lespedea din Galeria Hiperboreană de la Roșia Montană a fost dezgropată pe 23 iunie 2012, apoi tăiată în 80 de calupuri egale și dusă la Galați. Cu doi ani înainte a fost organizat un exercițiu militar comun româno-israelian în Carpații Meridionali, la est de Roșia Montană, în apropiere de Sfinxul din Bucegi și de Vârful Omu, locuri foarte importante pentru daci. La exercițiu nu au participat doar militari israelieni, ci și un număr destul de mare de rabini. În același timp, în acea zonă era organizată o tabără pentru 65 de

copii israelieni, peste 40% dintre cei din tabără fiind parapsihologi. Pe 26 iulie, un elicopter israelian s-a prăbușit inexplicabil în zona Colții Țapului, deasupra Poienii Gutanu, situată în partea vestică a Masivului Bucegi. La bordul elicopterului se aflau 6 militari israelieni (din nou, același număr sacru al evreilor) și un român, media lor de vârsta fiind puțin peste 33 de ani (tot unul dintre cele mai importante numere ale evreilor). Dacă zeița sioniștilor este Iștar, personaj simbolizat adeseori printr-o felină, interesant e că operațiunea de recuperare a resturilor elicopterului a fost coordonată de una dintre cele mai celebre unități de elită israeliene, așa-numita Unitate 669, ai cărei componenți sunt supranumiți „pisicile”, după emblema unității – o pisică înaripată. Martorii susțin că, în acea zi, înainte de accident, toată zona cuprinsă între Babele – Vârful Omu – Muntele Gaura a fost survolată de mai multe elicoptere militare, ba chiar au fost zărite echipe de soldați care păreau că păzesc ceva. Un cioban s-a plâns că nu a fost lăsat să treacă cu oile spre Padina de doi „militari care aveau un aparat d-ăla ce parcă măsura curentul”. Exact în acea zonă se află celebra „Gură de Rai”, o pantă cu o suprafață de aproximativ un kilometru pătrat, unde se manifestă o „anomalie magnetică atipică”, așa cum o definesc specialiștii, ce are efecte benefice uluitoare asupra organismului uman. Se pare că scopul israeliților în munții Bucegi nu era un exercițiu militar, ci cercetarea secretelor lui Zamolxe. Despre copiii din tabără se presupune că fac parte din pepiniera de parapsihologi ai Israelului, precum „copiii Geller”. Surprinzătoare este și prezența rabinilor la aceste „exerciții militare”, buni cunoscători ai magiei kabalistice. Unii consideră că respectivul elicopter s-a prăbușit din cauza „Gurii de Rai”, acea zonă de anomalie magnetică ce face praf orice aparat electronic. Totuși, zona a fost survolată de mai multe elicoptere care nu au pățit nimic. Prin urmare, nu magnetismul muntelui este răspunzător pentru accident. După cum afirma Nirmod Shefer, șeful Statului Major al forțelor aeriene israeliene, starea tehnică a elicopterului era „excelentă”, prin urmare accidentul nu poate fi pus nici pe seama unor defecțiuni tehnice. Șeful Serviciului Salvamont Bran, Fănica Boboc, declara pentru Mediafax că „elicopterul s-a înfipt într-o stâncă, probabil dintr-o eroare de pilotaj”. Însă e greu de crezut că un pilot experimentat, foarte bine antrenat, ar fi făcut o asemenea greșeală, înfingând aparatul într-o stâncă. Cu 8 zile înainte de accident, alte două elicoptere israeliene erau cât pe ce să se prăbușească din cauza unor „defecțiuni tehnice”, aterizând de urgență în zona localității Priboiu din județul Dâmbovița. Care să fie adevărata cauză a prăbușirii elicopterelor? Câțiva soldați români, martori ai accidentului, au acceptat să vorbească sub protecția anonimatului, deși li s-a cerut să jure că vor păstra tăcerea. Cu toții spun că au văzut pe vârful muntelui câțiva oameni ce purtau robe albe, lungi, cu mâinile în sus. Imediat s-a iscat din senin o furtună, ce a luat pe sus elicopterul israelian și l-a izbit frontal de o stâncă. După aceasta, furtuna s-a oprit la fel de brusc iar oamenii în alb au dispărut. Israeliții s-au speriat și au părăsit zona de urgență, decizând să pună capăt exercițiului militar. Se pare că misterioșii oameni de pe munte sunt solomonari, membri ai unui ordin străvechi al preoților lui Zamolxis, capabili să controleze vremea (fără tehnologie de genul HAARP, precum sioniștii), ce trăiesc ascunși în munți, de unde păzesc tărâmul dacilor. Iar mărturiile acestor martori au dispărut inexplicabil de pe internet, deși puteau fi găsite pe nenumărate site-uri nu cu mult timp în urmă…
Creștinii pot regăsi evenimentele din România de astăzi în ultima carte biblică,Apocalipsa lui Ioan. „Şi am văzut un înger, pogorându-se din cer, având cheia adâncului şi un lanţ mare în mâna lui. Şi a prins pe balaur, şarpele cel vechi, care este diavolul şi satana, şi l-a legat pe mii de ani, și l-a aruncat în adânc şi l-a închis şi a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească neamurile, până ce se vor sfârşi miile de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat câtăva vreme” (20:1-3). Uriașa lespede de 1.700 de tone, inscripționată în limba hiperboreenilor, ce acoperea misteriosul puț din Galeria Hiperboreeană, ar putea fi acea pecete despre care vorbea Ioan. Din miturile vechi știm că tatăl gemenilor divini, supranumit Marele Șarpe în multe culturi, a fost închis în lumea subterană, poarta ei de acces putând fi tunelul de la Roșia Montană. Aceleași mituri susțin că Marduk a fost întotdeauna credincios tatălui său, căutând metode de a-l elibera, pentru a conduce lumea împreună, în timp ce Iștar și-a dorit puterea absolută doar pentru ea, nefiind dispusă să o împartă cu nimeni. Dacă sub Roșia Montană ar fi locul în care a fost închis Marele Șarpe, putem înțelege de ce sioniștii ei încearcă să închidă acea „poartă” sub un imens lac de cianură, pe când evreii lui Marduk se opun acestui lucru. Despre acel balaur, Apocalipsasusține că „va ieşi să amăgească neamurile, care sunt în cele patru unghiuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, şi să le adune la război” (20:8). Oare nu ar putea fi George Soros și Beny Steinmetz acei Gog și Magog ce se războiesc pentru Roșia Montană? Sau cei doi martori care „au putere să închidă cerul, ca ploaia să nu plouă în zilele proorociei lor, şi putere au peste ape să le schimbe în sânge şi să bată pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi” (11:6), adică au acces la tehnologie de control al vremii, de genul HAARP? Conform Bibliei, bătălia finală va avea loc la Harmaghedon, care a fost tradus ca Muntele Meggido. Însă Meggido din Israel nu este munte, ci o colină artificială. N-ar putea fi acesta „muntele de aur” pe care se află Roșia Montană? Lui Ioan, un înger i-a spus: „Scoală-te şi măsoară templul lui Dumnezeu şi altarul şi pe cei ce se închină în el. Iar curtea cea din afară a templului, scoate-o din socoteală şi n-o măsura, pentru că a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare cetatea sfântă patruzeci şi două de luni” (11:1-2). Oare această măsurătoare nu ar putea reprezenta evaluările de la Roșia Montană din ultimii ani? Acel „templu al lui Dumnezeu”, „cetate sfântă” sau „noul Ierusalim”, plin cu aur și pietre prețioase, unde se spune că vor locui divinitățile după ce se vor întoarce, nu ar putea fi orașul subteran al zeilor de sub Munții Apuseni? „Iar cel de al treilea a vărsat cupa lui în râuri şi în izvoarele apelor şi s-au prefăcut în sânge” (16:4), susține Biblia. Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773, Roșia Montană apare sub numele de Veres Patak, adică „Pârâul Însângerat / Roșu”. În plus, râul Roșia este bogat

în minerale, în special fier, care îi dau o culoare roșiatică. Din galeriile miniere vechi de peste două milenii se scurg în râul Roșia în fiecare secundă 20 de litri de ape acide, poluarea propagându-se de aici în râurile Abrud și Arieș, și astfel întâlnim tot la Roșia Montană apele „prefăcute în sânge”. Ultima carte biblică vorbește și despre munți răsturnați sau distruși. N-ar putea fi vorba despre munții pe care Roșia Montană Gold Corporation vrea să îi reteze? Apocalipsa mai spune că „şarpele a aruncat din gura lui, după femeie, apă ca un râu ca s-o ia apa. Şi pământul i-a venit femeii într-ajutor, căci pământul şi-a deschis gura sa şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul, din gură” (12:15-16). N-ar putea fi acest pasaj o referire la inundațiile de după 11 septembrie? „Şi am văzut o femeie, beată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Iisus, şi văzând-o, m-am mirat cu mirare mare” (17:6), mai spune Ioan. Dacă Eugenio Montale era de părere că „pe sfinţi va trebui să-i cauţi printre câini”, respectiva femeie n-ar putea fi Iștar, cea căreia i s-au sacrificat mii de maidanezi? Apocalipsa vorbește și despre „o stea uriaşă, arzând ca o făclie”, numită Absintos. N-ar putea fi ea oare cometa Ison care va ajunge în acest an în apropierea Pământului? Dacă inversăm literele primei silabe din numele cometei, reiese cuvântul Sion, numele muntelui sfânt al adoratorilor lui Iștar. De asemenea, numele Ison ar putea însemna și „cereasca Iștar”, o nouă referire la divinitatea sioniștilor. Să fie oare vorba despre o coincidență? Sau, mai bine zis, despre o serie de coincidențe?
Creștinii ar putea interpreta și în acest sens evenimentele din prezent. Din fericire, eu nu mă număr printre ei și nici nu cred într-un sfârșit al lumii de genul celui profețit de religii, așa că nu pot lua în calcul această interpretare aApocalipsei. Dar dacă, totuși… ar fi adevărată?

Subiect: Pentru aurul de la Roșia Montana ăștia sunt în stare de orice!

Instrumente subiect

Caută în subiect

Afișează

Pentru aurul de la Roșia Montana ăștia sunt în stare de orice!

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare