Marlena Psiho-spiritualitate
17 august
"A.Maslow (1970) a introdus categoria de METAMOTIVATIE, pentru a deSEMNa acea formă de MOTIVATIE INTRINSECA (interioara) ce se situează deasupra stărilor proprii de necesitate şi propulsează acţiuni şi comportamente centrate pe CAUZE cu SEMNificaţie generală.
În virtutea unei asemenea METAMOTIVATII, se săvârşesc MARILE FAPTE de caritate, în interesul comunităţii, fără a se aştepta vreo recompensă. La un asemenea nivel de dezvoltare motivaţională ajung însă foarte PUTINI INDIVIZI i şi el reprezintă un REPER MAJOR de delimitare a dominantelor de ordin personal de cele de ordin social-supraordonat" PROF. UNIV. DR . MIHAI GOLU
"Dacă psihicul omului s-ar naşte ca o tabula rasa perfectă, nu s-ar mai pune toate problemele acestea , pentru că atunci nu ar mai exista nimic în psihic, care să nu fi fost dobândit sau implementar în el. Dar, în sufletul omenesc individual, EXISTĂ tot felul de lucruri care nu au fost niciodată dobândite, deoarece PSIHICUL UNUI OM NU SE NAŞTE NICIDECUM CA O TABULA RASA, după cum nici creierul lui nu este ceva complet nou şi unic în felul său. Omului îi este dat din naştere un creier rezultat dintr-o nesfârşită evoluţie de-a lungul liniei ancestrale.
Astfel , omul se naşte cu o structură psihică foarte complicată, care este departe de a fi tabula rasa. Chiar şi celor mai îndrăzneţe fantezii le sunt impuse anumite limite prin MOŞTENIREA SPIRITUALĂ , chiar şi prin ceaţa fantazării celei mai dezlănţuite licăresc acele dominante ce sunt din moşi -strămoşi inerente spiritului uman." CARL GUSTAV JUNG
"Viaţa noastră conştientă nu este decât o coajă de nucă plutind pe oceanul inconştientului nostru." din Carl Gustav Jung
- cu Cezar David şi Psiho Masaj Reiki Aurel.
Marcaje