FILOCALIA
31. În cuvântări orice asprime să lipsească. Pentru că sfiala şi neprihănirea ştiu să înfrumuseţeze pe oamenii cu judecată mai mult ca pe fecioare, căci mintea iubitoare de Dumnezeu este o lumină care învăluie sufletul cum învăluie soarele trupul.
FILOCALIA
32. La fiecare dintre patimile ce se năpustesc asupra sufletului tău adu-ţi aminte că cei ce cugetă drept şi vor să-şi pună ale lor la loc de siguranţă nu socotesc averea stricăcioasă a banilor ca un lucru plăcut, ci cunoştinţele cele drepte şi adevărate. Acestea îi fac pe ei fericiţi. Căci bogăţia e furată şi răpită de cei mai puternici. Dar virtutea sufletului este singura avere sigură, care nu e furată şi care după moarte mântuieşte pe cei ce au dobândit-o. Iar pe cei ce cugetă aşa nu-i va amăgi nălucirea bogăţiilor şi a celorlalte plăceri.
FILOCALIA
33. Nestatornicii şi nepricepuţii să nu ispitească pe cei înţelepţi. Iar înţelept este bărbatul ce place lui Dumnezeu, care vorbeşte puţine şi pe cele de trebuinţă, şi plăcute lui Dumnezeu.
FILOCALIA
34. Cel ce urmăreşte vieţuirea virtuoasă şi plăcută lui Dumnezeu grijeşte de virtuţile sufletului, căci acestea sunt bogăţia şi hrana sa veşnică. De cele vremelnice se împărtăşeşte numai pe cât se poate, după cum dă şi voieşte Dumnezeu, folosindu-se cu mulţumire şi bucurie de ele, oricât de smerite ar fi. Mâncarea scumpă hrăneşte numai trupul; cunoştinţa de Dumnezeu însă, înfrânarea, bunătatea, facerea de bine, buna cinstire şi blândeţea, acestea îndumnezeiesc sufletul.
FILOCALIA
35. Acei stăpânitori care silesc oamenii la fapte ce nu sunt la locul lor şi vatămă sufletul nu au stăpânire şi peste suflet, căci este zidit cu voie liberă. Ei pot lega trupul, dar nu voia slobodă. Peste aceasta omul raţional este stăpân cu voia lui Dumnezeu Cel ce l-a zidit, care este mai tare decât toată stăpânirea, sila sau puterea.
FILOCALIA
36. Cei ce socotesc nefericire pierderea banilor, a copiilor, a slugilor sau a oricărui alt lucru să ştie întâi că trebuie să se mulţumească cu cele date de Dumnezeu; iar când trebuie să le dea înapoi să fie gata a face aceasta cu recunoştinţă, întru nimic scârbindu-se pentru lipsirea de ele, mai bine zis pentru înapoierea lor. Căci după ce s-au folosit de cele ce nu erau ale lor, le-au dat iarăşi înapoi.
FILOCALIA
37. Bun lucru este să nu-şi vândă omul voia lui cea liberă, gândindu-se la câştigul de bani, chiar de i s-ar da foarte mulţi. Căci ca visul sunt cele lumeşti; iar nălucirile bogăţiei sunt neînsemnate şi de scurtă vreme.
FILOCALIA
38. Adevăraţii oameni aşa să se sârguiască a vieţui întru iubirea de Dumnezeu şi întru virtute, încât să strălucească viaţa lor virtuoasă printre ceilalţi oameni, precum străluceşte şi se vede bucăţica de porfiră adausă ca o podoabă la o haină albă. Căci în chipul acesta ei se îngrijesc tot mai mult de virtuţile sufletului.
FILOCALIA
39. Oamenii cuminţi trebuie să-şi cerceteze puterea lor şi măsura la care a ajuns virtutea sufletului lor, fiindcă trebuie să se pregătească să dea război cu patimile ce le dau năvală potrivit cu puterea din ei, dăruită lor după fire de Dumnezeu. Împotriva ispitirii de frumuseţe străină şi a oricărei pofte stricătoare de suflet ne ajută înfrânarea; împotriva durerilor şi a ripsurilor, tăria; iar împotriva ocărilor şi a mâniei, răbdarea; şi aşa pentru toate.
FILOCALIA
40. Este cu neputinţă să se facă cineva dintr-o dată bărbat bun şi înţelept. Trebuie gând stăruitor, vieţuire, încercare, vreme, nevoinţă şi dor după lucru bun. Iar omul bun şi iubitor de Dumnezeu, care cu adevărat cunoaşte pe Dumnezeu, nu încetează a face din belşug toate câte plac lui Dumnezeu. Dar astfel de oameni se găsesc rar.
Momentan sunt 10 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 10 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje