Numai cine trăieşte Filocalia înţelege Filocalia.

[admin]

FILOCALIA
142. Cei ce sunt siliţi de niscai trebuinţe sau împrejurări să treacă înot râuri foarte mari, de vor fi treji la minte, scapă de primejdie chiar de ar fi valuri potrivnice; şi de se scufundă puţin, prinzându-se de ceva de la ţărm, scapă. Dar cei ce vor fi beţi, chiar dacă de zeci de mii de ori vor lupta să ajungă la ţintă nu vor putea, ci biruiţi de vin se vor scufunda în valuri şi îşi vor afla moartea. Tot aşa şi sufletul, căzând în învolburarea valurilor vieţii de nu se va trezi din păcatul materiei ca să se cunoască pe sine că e dumnezeiesc şi nemuritor şi că numai pentru scurtă vreme a fost legat cu trupul cel muritor şi plin de patimi, va fi atras de plăcerile trupeşti spre pierzare; şi dispreţuindu-se pe sine, şi îmbătându-se de neştiinţă, se va pierde şi se va afla în afară de cei mântuiţi. Căci trupul ne trage adeseori ca un râu spre plăcerile necuvenite.

[admin]

FILOCALIA

143. Sufletul raţional stăruind neclintit pe lângă hotărârea cea bună ţine în frâu mânia, pofta şi patimile sale nesocotite, ca pe un cal. Şi biruindu-le, înfrânându-le şi stăpânindu-le pe acestea se încununează şi se învredniceşte de viaţa din ceruri, pe care o primeşte ca pe o răsplătire a biruinţei şi a ostenelilor de la Dumnezeu cel ce l-a zidit.

[admin]

FILOCALIA

144. Sufletul cu adevărat raţional văzând fericirea celor răi şi bunăstarea celor nevrednici nu se sminteşte dorindu-şi fericirea lor în viaţa aceasta, cum fac oamenii nesocotiţi. El cunoaşte lămurit nestatornicia lucrurilor, ascunsurile vieţii cu vremelnicia ei şi judecata care nu poate fi mituită. Un suflet ca acela crede că Dumnezeu nu-l va trece cu vederea nici despre partea hranei trebuitoare.

[admin]

FILOCALIA

145. Viaţa trupului şi bucuria de multă bogăţie şi putere în viaţa aceasta i se face sufletului moarte. Iar osteneala, răbdarea, lipsa purtată cu mulţumire şi moartea trupului sunt viaţă şi fericire veşnică a sufletului.

[admin]

FILOCALIA

146. Sufletul raţional, nepunând preţ pe zidirea materială şi pe viaţa cea vremelnică, îşi alege desfătarea cerească şi viaţa veşnică, pe care le va primi de la Dumnezeu prin vieţuire curată.

[admin]

FILOCALIA

147. Cei ce şi-au înnoroit veşmântul întinează şi hrana celor ce se apropie de ei. Aşa şi cei răi cu voia şi nedrepţi la purtare, petrecând cu cei mai simpli şi vorbind cele ce nu se cuvin, le întinează sufletul prin auz.

[admin]

FILOCALIA

148. Începutul păcatului este pofta, prin care se pierde sufletul raţional; iar începutul mântuirii şi al împărăţiei cerurilor este dragostea.

[Alina Bratu]

FILOCALIA

149. Precum un vas de aramă uitat multă vreme şi neînvrednicit de îngrijirea trebuitoare e mâncat de rugină din pricina neîntrebuinţării şi ajunge nefolositor şi urât, tot aşa şi sufletul, nelucrând şi negrijindu-se de buna vieţuire şi de întoarcerea la Dumnezeu, şi ieşind prin fapte rele de sub acoperământul lui Dumnezeu, e mâncat de păcatul crescut din trândăvie în materia trupului şi se va afla fără frumuseţe şi netrebnic pentru mântuire.

[admin]

FILOCALIA

150. Dumnezeu este bun, fără patimă şi neschimbăcios. Iar dacă cineva găseşte că e raţional şi drept ca Dumnezeu să nu se schimbe, dar tocmai de aceea întreabă nedumerit cum se bucură de cei buni şi se întoarce de către cei răi sau se mânie pe cei păcătoşi, iar slujit fiind se milostiveşte să i se răspundă că Dumnezeu nici nu se bucură, nici nu se mânie, căci bucuria şi întristarea sunt patimi; nici nu primeşte daruri, căci atunci s-ar birui de plăcere. Nu e îngăduit să socotim pe Dumnezeu bun sau rău, din lucruri omeneşti. El este numai bun şi numai folositor, şi nu vatămă niciodată. În felul acesta El este totdeauna la fel. Iar noi rămânând buni, pentru asemănare ne unim cu Dumnezeu, şi făcându-ne răi, pentru neasemănare ne despărţim de Dumnezeu. Trăind întru virtute suntem ai lui Dumnezeu, iar făcându-ne răi ne facem nouă vrăjmaş pe Acela ce nu se mânie în deşert. Păcatele noastre sunt acelea care nu lasă pe Dumnezeu să strălucească în noi, ci ne leagă cu demonii ce ne chinuiesc. Iar când prin rugăciuni şi faceri de bine primim dezlegare de păcate, prin aceasta nici nu slujim, nici nu schimbăm pe Dumnezeu, ci prin faptele şi întoarcerea noastră spre Dumnezeu vindecând păcatul nostru, ne bucurăm iarăşi de bunătatea Sa. Încât este totuna a zice că Dumnezeu îşi întoarce faţa de la cei răi sau că soarele se ascunde de către cei lipsiţi de vedere.

[admin]

FILOCALIA

151. Sufletul evlavios cunoaşte pe Dumnezeul tuturor. Căci evlavia nu e altceva decât împlinirea voii lui Dumnezeu. Iar aceasta este cunoaşterea lui Dumnezeu, care face pe om să fie fără pizmă, înţelept, blând, îndatoritor şi milostiv după putere, necertăreţ şi în toate după plăcerea şi voia lui Dumnezeu.