Numai cine trăieşte Filocalia înţelege Filocalia.

[admin]

FILOCALIA

102. Dumnezeu este bun, omul e rău. Nimic rău nu este în cer, nimic bun pe pământ. Iar omul cu judecată alege ce este mai bun şi cunoaşte pe Dumnezeul tuturor. Lui îi mulţumeşte şi pe El Îl laudă. El urăşte trupul încă înainte de moarte şi nu lasă să se împlinească simţirile cele rele, ştiind că ele lucrează pierzarea sa.

[admin]

FILOCALIA

103. Bărbatul viclean iubeşte lăcomia şi nesocoteşte dreptatea. El nu ia seama la nestatornicia, la amăgirea şi la vremelnicia vieţii acesteia, nici nu se gândeşte la moarte, că nu primeşte daruri şi că nu se poate ocoli. Iar dacă e bătrân neruşinat şi fără minte, ca şi un putregai, nu mai foloseşte la nimic.

[admin]

FILOCALIA

104. Numai dacă am fost încercaţi de supărări simţim plăcerile şi bucuria. Căci nu bea cu plăcere cel ce n-a însetat şi nu mănâncă cu plăcere cel ce n-a flămânzit; de asemenea, nu doarme cu plăcere cel ce n-a privegheat îndelung şi nu simte bucuria cel ce mai întâi nu s-a întristat. Tot aşa, nu ne vom bucura de bunurile veşnice dacă nu vom dispreţui pe cele vremelnice.

[admin]

FILOCALIA

105. Cuvântul este sluga minţii. Căci ce voieşte mintea, aceea tâlcuieşte cuvântul.

[admin]

FILOCALIA

106. Mintea vede toate, chiar şi cele din ceruri. Şi nimic nu o întunecă, fără numai păcatul. Prin urmare, celui curat nimic nu-i este neînţeles, iar cuvântului său nimic nu-i este cu neputinţă de exprimat.

[admin]

FILOCALIA

107. Prin trup omul este muritor. Dar prin minte şi cuvânt, nemuritor. Tăcând înţelegi, şi după ce ai înţeles, grăieşti. Căci în tăcere naşte mintea cuvântul. Şi rostind cuvânt de mulţumire lui Dumnezeu, îţi lucrezi mântuirea.

[admin]

FILOCALIA

108. Cel ce vorbeşte fără socoteală nu are minte, căci grăieşte fără să înţeleagă ceva. Cercetează dar ce-ţi este de folos să faci pentru mântuirea sufletului.

[admin]

FILOCALIA

109. Cuvântul care are înţeles şi este folositor sufletului este dar al lui Dumnezeu. Iar vorba cea deşartă care caută să măsoare cerul şi pământul, mărimea soarelui şi depărtarea stelelor, este o născocire a omului care se osteneşte în deşert. Căci căutând cele ce nu folosesc la nimic osteneşte în zadar, ca şi cum ar vrea să scoată apă cu ciurul. Deoarece este cu neputinţă oamenilor a afla acestea.

[admin]

FILOCALIA

110. Nimeni nu vede cerul, căci nu poate să înţeleagă cele dintr-însul fără numai omul care se îngrijeşte de viaţa virtuoasă şi înţelege, şi preamăreşte pe cel ce l-a făcut pe el spre mântuirea şi viaţa omului. Căci bărbatul iubitor de Dumnezeu ştie singur că nimica nu este fără Dumnezeu şi că el este pretutindeni, şi întru toate, ca Unul ce este nemărginit.

[Alina Bratu]

FILOCALIA

111. Precum iese omul din pântecele maicii sale, aşa şi sufletul, gol, iese din trup: unul curat şi luminos, altul având petele greşelilor, iarăşi altul, negru de mulţimea păcatelor. De aceea sufletul raţional şi iubitor de Dumnezeu, aducându-şi aminte şi gândindu-se la relele de după moarte, vieţuieşte cu evlavie ca să nu fie osândit pentru acelea. Iar cei ce nu cred, fiind nepricepuţi cu mintea, nu se poartă cu evlavie şi păcătuiesc, nesocotind cele de dincolo.