Lipsa inspiratiei poate deveni una dintre problemele suparatoare ale oricui atunci cand trebuie sa ofere un cadou dar lipseste "imaginea". Noi ne dorim ca "misiunea" sa fie mai usoara si tocmai de aceea va punem la dispozitie diferite solutii de ambalare si decorare pentru cadoul dorit, indiferent de sezon sau ocazia cu care trebuie oferit.
Cosurile din rachita au diferite marimi si forme si, in functie de model, pot cuprinde mai multe cadouri sau un singur produs.Toate sunt prezentate in varianta natur si in functie de preferinte, pot fi lacuite in culoarea cires, stejar, mahon.
Ne-am gandit la toate persoanele care inseamna mult pentru dumneavoastra si vrem sa va ajutam ca fiecare sarbatoare sau eveniment sa va fie cat mai frumoase si lipsite de griji.
Cu siguranta la noi veti gasi cosurile potrivite pentru a va impresiona prietenii, pe cei dragi sau clientii.
Mestesuguri populare la romani
Olaritul sau ceramica populara este favorizata de continuitatea populatiei romanesti pe acest teritoriu, traditia ceramicii constituindu-se din perioada dacica pana în prezent. Ceramica populara insumeaza o serie de elemente traditionale marcate de conditiile de viata si de evolutia gustului estetic. Articolele de ceramica se disting prin eleganta formelor si prin ornamentatie, au un caracter unitar, propriu, bine definit prin tehnica, forma, decor si colorit. Ceramica traditionala este modelata la roata. Arderea ei se face de obicei in sobe.
Se pot intalni o mare diversitate de forme in care se pot recunoaste tipuri apartinand vechii ceramici greco-romane. Ornamentica vaselor de ceramica este sobra, caracterizata printr-o dozare riguroasa a motivelor, cromatica fiind redusa la cateva culori de baza, ceea ce confera o nota specifica ceramicii.
Cusutul - Arta populara romaneasca se remarca in mod deosebit datorita numeroaselor mestesuguri traditionale: tesutul, prelucrarea artistica a lemnului, pictura icoanelor, incondeiatul oualor, olaritul, confectionarea mastilor populare.
In acest context, tesutul artistic ocupa un loc aparte in arta traditionala mestesugareasca. Tesutul si cusutul se faceau in familie si reprezentau parte din indeletnicirile de baza ale femeii romane. De la piesele de port cotidian la cele de sarbatoare si pana la textilele care "imbraca" locuinta, totul era lucrat de mainile harnice ale femeii romane de la sat. Materia prima folosita este: bumbacul, matasea naturala, inul, lana, mai ales pentru textilele de interior (stergare, covoare).
Desi lucrate la strunguri destul de simple, tesaturile manuale pot fi executate in cele mai complicate tehnici, realizandu-se piese de o inalta calitate. In interiorul caselor taranesti, covoarele erau piesele populare de decor.
Covorul numit si " cerga " se deosebeste de covorul traditional oriental prin densitatea mult mai mica a nodurilor si lungimea mult mai mare a firelor. Cergile romanesti sunt variate de la o zona la alta.
In ce priveste decorul, cergile au margini mai pronuntate cu modele constand din crengute ce se repeta in randuri pentru a crea un arbore al vietii. Cergile se disting si prin modele care simbolizeaza natura, flori, pasari si deseori, siluete feminine in costume traditionale populare. Folosindu-se culori naturale, se poate realiza un decor de carouri care alterneaza, fiecare din aceste carouri putand contine o figura ce reprezinta o scena din natura sau din viata cotidiana. Deseori, marginea acestor cergi, reprezinta stelele din cer sau un dans traditional satesc.
Cosuri variate, impletite de mana, din nuiele de rachita
Cos paine din papura
Acest cos este ideal pentru pastrarea painii proaspete, papura impletita lasand mici orificii necesare aerarii painii. Capacul este adancit in cos. Cele doua torti de pe capac folosesc la ridicarea si manevrarea acestuia, iar tortile de pe exteriorul cosului faciliteaza transportarea acestuia in maini. Acest cos foarte bine finisat se va potrivi cu usurinta multor tipuri de bucatarii.
Cosul este lucrat dupa metoda impletitului dupa calapod (cea mai des folosita). In acest scop se construieste mai intai un model al obiectului din lemn. Se foloseste urzeala din fire separate de calitate foarte buna, iar operatia impletitului incepe de la fundul calapodului.
Cos rufe din rachita cu capac simplu
Pe langa valoarea lor utilitara, produsele din rachita reprezinta si aranjamente decorative cu aspect deosebit care nu necesita prea mult timp sau efort de intretinere.
Impletiturile
Arta impletiturilor este foarte veche, ea precedand arta tesutului si cea a ceramicii. Impletiturile se realizeaza din nuiele, paie, panusi, rachita, papura. Se confectioneaza obiecte usoare, rezistente, delicate, cu o textura frumoasa.
Din nuiele se fac cosuri de diferite marimi, forme si cu utilizari diverse.
Se realizeaza cosuri pentru carat, cosuri pentru pâine, fructiere, cosuri pentru rufe, tavi, platouri, piese de mobilier cum ar fi: mese, fotolii, canapele. Impletiturile din papura sunt diverse. Se realizeaza palarii, sacose, rogojini, cosuri, seturi de masa.
Impletiturile din panusi se realizeaza prin impletirea manuala obtinandu-se diferite produse.
Prelucrarea lemnului
Prelucrarea lemnului este un alt mestesug care reprezinta o constanta in arta traditionala romaneasca. Lemnul a fost intotdeauna un material sensibil in care mesterul popular a pus atat indemnare cat si simt artistic.
Lemnul se preteaza la intrebuintari diverse, decorarea propriu-zisa relizandu-se cu unelte simple (topor, dalta, barda, briceag). Din punctul de vedere al tehnicii, nu este vorba de o sculptura in lemn propriu-zisa, in sensul ca nu se realizeaza detasarea completa a unui volum, tehnicile folosite fiind: crestarea, incizia, pirogravarea, cojirea, cioplirea, impletirea, incrustarea sau tehnica ronde-bosse. Din punct de vedere ornamental, obiectele de lemn suplinesc lipsa culorii prin evidentierea insusirilor naturale ale esentei lemnului.
Motivele ornamentale folosite pot fi geometrice (zimti, spirale, cercul incizat, patratul, rombul, funia sau torsada, arcul de cerc etc), zoomorfe (reprezentarea sarpelui), ornamente vegetale (crenguta de brad, frunza, con, floare), antropomorfe (compozitii realizate prin incizii ce expune, de obicei, ciobanul cu oile) cosmice, liber desenate si mixte. Intre zonele in care se practica prelucrarea artistica a lemnului, se disting pentru sculptura portilor de lemn, centrul de la Buntesti din Bihor.
Mobilierul, reprezentat de lazile de zestre, scaune, mese, banci, cuiere, polite, lingurare, lavite, dulapuri, blidare – este impodobit cu diverse crestaturi in lemn, si, uneori, colorat.
Blidarul este o piesa de mobilier fixata pe perete, cu 2 – 3 rafuturi, prevazute cu stinghii la capete, în care se aseaza vasele. Rafturile sunt pictate sau crestate la capete cu diferite modele geometrice. In trecut aceasta piesa de mobilier destinata uzului in bucatarie era mandria norei in fata soacrei sau vecinelor carcotase, pentru ca acolo se puneau farfuriile cele mai frumos pictate si nici urma de praf nu era.
Executarea mobilierului pictat din Transilvania cunoaste perioada sa de inflorire sub influenta Renasterii in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea.
Introducerea mobilierului pictat în locuinte a avut un dublu rol : primul, cresterea rolului utilitar al acestuia, al doilea, ridicarea ornamentarii estetice. Astfel, pictarea mobilierului cu motive florale a atins cel mai înalt grad al gustului popular.
Tezaurul elementelor stilistice , ca si a compozitiilor florale pictate pe mobilier a fost preluat de pe casetele tavanelor bisericesti, atunci s-a alcatuit unul din cele mai îndragite ornamente: buchetul de flori asezat în vaza, dupa stilul Renasterii, constituind o constructie simetrica. Bogatia elementelor buchetului floral pictat de mesteri reflecta de fapt starea materiala a viitoarei mirese. Coloritul fondului cromatic, al buchetului floral si a celorlalte elemente complementare folosite erau semnele distinctive care defineau zona de provenienta.
Toate materialele pentru prepararea vopselelor erau de natura animala, vegetala si minerala si erau pregatite dupa retetarele secrete ale mesterilor.
Lada este o piesa de mobilier taranesc în care se pastreaza diferite obiecte sau produse. Sunt de doua tipuri: lazi de cereale sau lazi de zestre.
Lazile de zestre se folosesc pentru haine si lenjerie. Ele se aseaza la capatul patului, si sunt realizate din lemn de fag, stejar sau frasin. Capacele lazilor pot fi plate sau bombate. Decorarea lazilor de zestre se face prin crestare si picture. Fiecare zona foloseste motivele geometrice specifice: in Bihor la Budureasa – roata, bradutul, linii incrucisate sau frante dispuse simetric fata de un ax.
Cojocaritul este unul din mestesugurile cu foarte veche traditie in tara noastra.
Portul popular romanesc cuprinde un numar mare de piese lucrate din piele cum ar fi: cojoace scurte sau lungi, pieptare, chimire, curele late si inguste, opinci, cizme, traiste sau podoabe. Pentru confectionarea lor se foloseau blanuri de animale precum oi, capre, bovine, porci. Unele obiecte de imbracaminte erau facute în gospodariile taranesti ( opinci, caciuli), altele erau lucrate in ateliere specializate.
Pregatirea pielor se face prin tabacire sau dubire, se argaseau, se uscau, se lustruiau, se vopseau, se croiau si se coseau. Un aspect important al cojocaritului era decorarea sau impodobirea obiectelor prin broderii cu lana, matase, fir de aur sau argint, cu margele, paiete, sticla, cu aplicatii din piele, impletiri din fasii subtiri de piele sau stantare cu diferite ponsoane. De obicei, la un cojoc se întalnesc trei sau patru tehnici combinate. Cea mai importanta tehnica si cea mai pretentioasa o constituie broderia. Cromatica poate fi vie sau discreta în functie de zona etnografica. Datorita valorii sale estetice, cojocul se imbraca indiferent de anotimp. El se îmbraca la ocazii festive sau la targ.
Cojocul este o haina lucrata din blana de miel, constituie un element component al portului popular romanesc.
Traditiile si obiceiurile romanilor la sfarsit de an
Pentru majoritatea romanilor traditiile si obiceiurile sfarsitului de an reprezinta un colaj al sarbatorilor dedicate nasterii Domnului, bucuriei de a trai, credintei intr-un viitor mai bun In anul care urmeaza. Transmise din tata-n fiu, sarbatorile iernii sunt prezente In toate regiunile tarii si sunt celebrate Intr-o succesiune de manifestari specifice. Mos Ajun, Ignatul, Craciunul,Vicleimul, Steaua, Plugusorul, Capra, Ursul si Sorcova au intrat definitiv In constiinta noastra, In pofida modernismului care ne invadeaza existenta cotidiana. Craciunul reprezinta apogeul manifestarilor, sarbatorarea nasterii Mantuitorului de catre Fecioara Maria, cea mai importanta zi a crestinatatii, celebrata peste tot In lume. La noi, majoritaea ritualurilor din aceasta perioada au fost transmise din mosi-stramosi, unele dintre ele fiind de origine precrestina. Sfantul Nicolae deschide sezonul Sarbatorilor de iarna initiate in Ajunul Craciunului si finalizate dupa anul nou, sarbatorile lunii decembrie reprezinta o suma de manifestari care au menirea de a ne aminti fiecaruia dintre noi de bucuria vietii si de aducere aminte asupra momentelor magice ale nasterii Mantuitorului. Deopotriva, pentru copii si adulti, aceste zile reprezinta ocazia de a (re)descoperi farmecul colindelor de odinioara, apropierea de cei dragi si momentele de liniste sufleteasca specifice spiritului Craciunului. La romani, traditiile sunt pastrate In forma In care au fost ele transmise din mosi-stramosi, cei mai entuziasti fiind copiii, actorii principali ai evenimentelor. Practic, darurile de Mos Niculae, Impodobirea bradului si cadourile din sacul lui Mos Craciun sunt asteptate cu emotie In toate casele. In ajunul Craciunului, pe inserat, In toate satele din tara Incepe colindul, o suma de cantece si manifestari rituale, de mesaje si simboluri stravechi care s-au transmis peste ani, asociat cu celebrarea marelui eveniment crestin care este Nasterea Domnului Iisus Hristos. Tot acum, copiii cu Steaua vestesc Nasterea Domnului si sunt primiti cu bucurie de gazde, care Ii rasplatesc cu mere, nuci si colaci.Obiceiurile celebrate de adulti, desi diferite de la o regiune la alta a tarii, au un numitor comun: se desfasoara In amintirea nasterii lui Iisus. In acest sens, sugestiva este procesiunea care se desfasoara In mai multe judete din sud-vestul tarii -“Umblatul cu icoana”. Aceeasi semnificatie are si masa din Ajunul Craciunului, din nordul Moldovei, In care sunt pregatite exclusiv preparate de post si In care nimeni nu are voie sa le guste pana In momentul blagoslovirii lor de catre preotul paroh, care are privilegiul de a fi primul mesean. In unele localitati din Campia Romana, In Ajunul Craciunului, gospodarii obisnuiesc sa isi stranga din sat toate obiectele pe care le-au imprumutat pe parcursul anului, iar In judetul Mehedinti, parintii obisnuiesc sa puna copiilor banuti in buzunare de Craciun, pentru ca anul viitor sa le fie cu belsug. Incepand cu ziua de 6 decembrie, crestinii initiaza sarbatorile sezonului cu Sfantul ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, cum este el denumit In calendar, iar pana la Sfantul Arhidiacon Stefan, Intaiul Mucenic(27 decembrie), cel mai important eveniment este Nasterea Domnului-Craciunul, pe 25 decembrie.Cheful incepedin seara de Ajun In esenta, ritualul crestin se refera la momentul In care Sfanta Fecioara Maria a fost vestita de Tatal ceresc prin Sfantul Arhanghel Gavriil ca urma sa-L nasca pe Iisus, iar Steaua din Betleem a vestit umanitatii acest moment care i-a bucurat, deoporiva, pe ingeri si pe pastori. In acelasi timp, cei trei regi Intelepti de la Rasarit (Magii) au venit sa i se Inchine lui Isus, aducandu-i In dar aur, smirna si tamaie, simboluri ale demnitatii Imparatesti, ale celei preotesti si ale Patimilor prin care va trece Isus. Nasterea Domnului este, Insa, prin excelenta sarbatoarea bucuriei, cand fiecare om redevine In subconstientul sau copil si Isi deschide sufletul catre semenii sai. Mos Ajunul este personificat In traditia populara cu semnificatia unui batran cumsecade, cu plete dalbe, fratele mai mic al lui Mos Craciun, despre care se crede ca a fost pastor. Romanii chefuiesc Inca din seara de ajun, cand, In unele zone din Transilvania si Oltenia se crede ca sufletele mortilor vin sa petreaca laolalta cu cei vii, motiv pentru care se obisnuieste sa se aseze pe mese preparate si pentru cei disparuti. Totodata, copiii umbla cu Mos Ajunul, un colind In care gazdele Impart nuci, covrigi si mere. In traditia populara se crede ca in aceasta seara este bine sa se Imparta bucate Intre vecini, atat In numele mortilor, cat si In semn de belsug al celor In viata. Lipsa reciprocitatii este rau vazuta, iar pe alocuri se crede ca zgarcitii Incaseaza pedepse de la Mos Ajun (cele mai grele fiind ale acelora care nu primesc colindatorii). Ajunul este, de asemenea, un bun prilej pentru vizitarea rudelor, prietenilor sau a vecinilor, pretutindeni In tara.De Iganat, buniciiau credinta ca Isi pot proteja nepotii O raspandire mare are si credinta batranilor potrivit careia, In noaptea de dinaintea Ignatului (19 spre 20 decembrie), porcul Isi viseaza cutitul, iar cei milosi din fire nu trebuie sa participe la sacrificarea animalului, pentru a nu altera proprietatile carnii. O serie de jocuri ale copiilor (De-a Poarca, Purceaua) si o colinda speciala-Siva, denumita astfel dupa marele zeu indian Shiva, este prezenta In noaptea de Revelion sau In prima zi a noului an cand, masca colindatorilor este Inlocuita de capul Impodobit al porcului jertfit la Ignat. Tot cu ocazia Ignatului, In unele sate din Oltenia se mai pastreaza obiceiul ca bunicii sa faca semnul crucii pe fruntea micutilor cu sangele porcului, pentru ca acestia sa fie sanatosi tot restul anului. In majoritatea satelor noastre, dupa ritualul de sacrificare a porcului, diferit In funtie de zona, Incep pregatirile pentru prepararea carnatilor si a slaninii care, ulterior, se pun la afumat. Totodata, gospodinele fac pregatirile pentru masa de Craciun: prepara sarmalele, coc cozonacii si prajituri si, In final, traditionala friptura din carne de porc, astfel Incat, In ziua de ajun, totul sa fie pregatit pentru ziua sfanta de Craciun. Alaiurile organizate din Ajunul Craciunului pana la Boboteaza, pentru colindul caprei, al brezaiei, se refera la ocrotirea animalelor de boli si Inmultirea acestora in gospodariile taranilor. Craciun, un cuvantde origine daca? Pentru Craciun, desi in fiecare zona a tarii se pastreaza, In general, obiceiuri asemanatoare exista si particularitati evidente. Originea cuvantului Craciun se pare ca provine din vechime, de la stramosii nostri daci, fiind un cuvant care nu se regaseste la alte popoare, asa dupa cum a precizat si marele istoric Nicolae Iorga. Totusi, imaginea lui Mos Craciun cu plete dalbe si cu sacul doldora de jucarii, care cutreiera prin vazduh cu o sanie trasa de reni, de cerbi sau de iepurasi este prezenta In toate tarile apusene. La fel si traditionalul moment al Impodobirii bradului. In traditia crestina, se crede ca Mos Craciun a fost proprietarul sau paznicul binevoitor al staulului In care a nascut Fecioara Maria. El are misiunea de a-i face fericiti pe toti copiii din lume, sau, cel putin, pe toti din familiile crestine. Se crede ca mosul traieste la Polul Nord si are chiar si o nevasta, care trudeste la jucarii, Impreuna cu spiridusii. Acolo, el primeste scrisori de la copii. In Ajunul Craciunului, Mosul isi Incarca sania trasa de reni si zboara ca gandul, oprindu-se la casa fiecarui copil. El coboara pe horn, lasa cadourile sub brad, gusta prajiturele si bea un pic de lapte, mangaie copiii. Daca nu are timp sau vine prea tarziu, cei mici Isi gasesc darurile dimineata. In fiecare an, televiziunile transmit imagini de la Pol, din Laponia, din orasul Rovaniemi, locul In care Indragitul prieten al copiilor Isi face planuri, si Intocmeste proiecte pentru calatoria sa In lume. Colindul, vechi obicei national precrestinColindul pe la casele gospodarilor reprezinta un obicei stravechi al romanilor, precrestin, dar care a ajuns, In timp sa faca „casa buna” cu crestinismul. Colindele, se spune, ca, atrag norocul sau binecuvantarea asupra oamenilor si gospodariilor, pentru tot anul care urmeaza. In vechime, colindele se cantau pe categorii: pentru preot, pastori, fete mari, etc. O categorie mare de colinde sunt legate de Craciunul bisericesc, evocand Inchinarea magilor (Viflaimul sau Vicleimul – stalcire a numelui Betleem), sau panica si viclenia lui Irod (Irozi), culminand cu sacrificarea celor 14.000 de prunci. Totodata, flacaii obisnuiesc sa colinde cu Ursul, Capra (Turca, Brezala), In cete pestrite si galagioase. La randul lor, copiii colinda cu Steaua, Plugusorul si Sorcova, manifestari specifice momentului de innoire a anului, fara legatura cu ciclul religios al Craciunului. Steaua este raspandita In toate zonele din Romania Intre Craciun si Boboteaza, acest obicei regasindu-se si la celelalte popoare crestine care celebreaza astfel momentul In care s-a vestit nasterea lui Isus. Cantecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantina ortodoxa, altele din literatura latina medievala a Bisericii Catolice, cateva din literatura de nuanta Calvina si multe chiar din traditiile locale. La romani, copiii intoneaza versuri religiose despre nasterea lui Isus: “Steaua sus rasare”; “In orasul Vifleem”; “La nunta ce s-a Intamplat”; “Trei crai de la rasarit”. In unele locuri, In noaptea Cracinului se poate auzi si cantecul religios cunoscut sub numele de Vicleimul sau Irozii, drama religioasa care ne aminteste misterul Nasterii Domnului.Incepand cu Ignatul si sfarsind cu zilele Craciunului, In unele sate din tara exista obiceiul ca flacaii sa umble cu turca, capra sau brezaia, jocuri cu masti practicate pe tot parcursul sarbatorilor de iarna. Jocul “caprei” a fost la origine un ceremonial grav. Ulterior el a devenit un ritual menit sa aduca rodnicie anului care urmeaza, spor de animale, In turmele pastorilor, succesul recoltelor - invocat si evocat de boabele care se arunca de gazda peste cortegiul “caprei”. Acesta se pare ca Isi are originea In obiceiurile romanilor. Capra, confectionata din lemn cioplit, este Insotita de o ceata zgomotoasa care acompaniaza dansul caprei. Smuciturile, rotirile, aplecarile si clampanitul ritmic al Caprei induc fiori de spaima In randul asistentei. In Moldova, de Anul Nou, un cult de origine traco-getic se manifesta prin jocul ursului, personificat de un tanar care poarta pe cap si pe umeri blana unui animal ucis, Impodobita cu ciucuri de culoare rosie. Masca este condusa de un “Ursar” si este acompaniata de muzicanti la tobe si fluiere. Colindatorii se sprijina ciomege, In timp ce “masca” mormaie, bate din picioare si imita pasii ursului. Spectacolul se Incheie cu urari de sanatate si de fericire pentru gazde si asistenta In vechime, colindele se cantau pe categorii: pentru preot, pastori, fete mari, etc. O categorie mare de colinde sunt legate de Craciunul bisericesc, evocand Inchinarea magilor (Viflaimul sau Vicleimul – stalcire a numelui Betleem), sau panica si viclenia lui Irod (Irozi), culminand cu sacrificarea celor 14.000 de prunci. Totodata, flacaii obisnuiesc sa colinde cu Ursul, Capra (Turca, Brezala), In cete pestrite si galagioase. La randul lor, copiii colinda cu Steaua, Plugusorul si Sorcova, manifestari specifice momentului de Innoire a anului, fara legatura cu ciclul religios al Craciunului. Steaua este raspandita In toate zonele din Romania Intre Craciun si Boboteaza, acest obicei regasindu-se si la celelalte popoare crestine care celebreaza astfel momentul In care s-a vestit nasterea lui isus. Cantecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantina ortodoxa, altele din literatura latina medievala a Bisericii Catolice, cateva din literatura de nuanta calvina si multe chiar din traditiile locale. La romani, copiii intoneaza versuri religiose despre nasterea lui Isus: “Steaua sus rasare”; “In orasul Vifleim”; “La nunta ce s-a Intamplat”; “Trei crai de la rasarit”. In unele locuri, In noaptea Craciunului se poate auzi si cantecul religios cunoscut sub numele de Vicleimul sau Irozii, drama religioasa care ne aminteste misterul Nasterii Domnului.Incepand cu Ignatul si sfarsind cu zilele Craciunului, In unele sate din tara exista obiceiul ca flacaii sa umble cu turca, capra sau brezaia, jocuri cu masti practicate pe tot parcursul Sarbatorilor de iarna. Jocul “caprei” a fost la origine un ceremonial grav. Ulterior el a devenit un ritual menit sa aduca rodnicie anului care urmeaza, spor de animale, In turmele pastorilor, succesul recoltelor - invocat si evocat de boabele care se arunca de gazda peste cortegiul “caprei”. Acesta se pare ca isi are originea In obiceiurile romanilor. Capra, confectionata din lemn cioplit, este Insotita de o ceata zgomotoasa care acompaniaza dansul caprei. Smuciturile, rotirile, aplecarile si clampanitul ritmic al Caprei induc fiori de spaima In randul asistentei. In Moldova, de Anul Nou, un cult de origine traco-getic se manifesta prin jocul ursului, personificat de un tanar care poarta pe cap si pe umeri blana unui animal ucis, Impodobita cu ciucuri de culoare rosie. Masca este condusa de un “Ursar” si este acompaniata de muzicanti la tobe si fluiere. Colindatorii se sprijina ciomege, In timp ce “masca” mormaie, bate din picioare si imita pasii ursului. Spectacolul se incheie cu urari de sanatate si de fericire pentru gazde si asistenta.
Obiceiuri si simboluri de Pasti
Lumanarea de Inviere. In noaptea de Inviere multime mare de popor vine la biserica. Fiecare credincios poarta in mana o lumanare, pe care o va aprinde din lumina adusa de preot de pe masa Sfantului Altar. Aceasta lumanare este simbolul Invierii, al biruintei vietii asupra mortii si a luminii lui Hristos asupra intunericului pacatului. Multi pastreaza restul de lumanare ramasa nearsa dupa slujba si o aprind in cursul anului in cazul in care au un mare necaz in casa. La sfarsitul slujbei, preotul imparte tuturor sfintele pasti, adica paine sfintita, stropita cu vin si cu aghiasma.
Ouale rosii. Ouale simbolizeaza mormantul purtator de viata al Domnului nostru Iisus Hristos, care s-a deschis la Invierea Sa din morti. De aceea, cand sparg ouale prin ciocnire, dar si cand se intalnesc unii cu altii, crestinii isi spun: "Hristos a inviat! Adevarat a inviat!". Aceste formule se folosesc numai patruzeci de zile, pana la Inaltarea Domnului. Culoarea rosie a oualelor simbolizeaza sangele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mantuirea lumii. Ciocnitul oualor se face "cap" la "cap" si "dos" la "dos". Exista credinta ca cei care ciocnesc se intalnesc pe lumea cealalta. Cel care sparge oul celuilalt are voie sa i-l ia. Daca acesta refuza, se spune ca il va manca pe lumea cealalta stricat si uns cu pacura. Tot dupa credinta populara, e bine de tinut minte cu cine ai ciocnit intai pentru ca, daca din intamplare te ratacesti in vreo padure, n-ai decit sa-ti amintesti cu cine ai ciocnit intai de Pasti, si imediat gasesti drumul pe unde ai venit. Ouale pot avea si diferite "modele", pot fi pictate. In functie de zona in care se fac ele se numesc oua incondeiate, inchistrate, muncite, picate (cu ceara) etc. Ouale muncite nu se dau de pomana caci nu le primeste Dumnezeu.
Legendele despre ouale rosii sunt numeroase. Intr-o serie din ele, Maica Domnului, haituita, fie face oua rosii pe care le arunca in spate pentru a-i deruta pe urmaritori, fie transforma pietrele pe care le aruncau acestia in oua rosii. Alta legenda povesteste ca, la rastignirea lui Hristos, Sfanta Maria pune un cos de oua sub cruce ca sa-i imbuneze pe soldati, iar acestea sunt inrosite de sangele Mantuitorului. O alta legenda povesteste ca vestea Invierii lui Iisus a fost primita cu neincredere de unii. O precupeata care vindea oua in piata a zis: atunci voi crede cand ouale se vor rosi. Si asa s-a intimplat!
Pasca. Se coace de catre gospodinele crestine numai o data pe an, de Sfintele Pasti. Ea are o forma rotunda pentru ca se crede ca scutecele lui Hristos au fost rotunde. Avand la mijloc o cruce, pasca este impodobita pe margini cu aluat impletit. In momentul in care se pune in cuptor, femeile de la tara fac semnul crucii cu lopata pe peretii cuptorului, spunind: "Cruce-n casa,/ Cruce-n piatra,/ Dumnezeu cu noi la masa,/ Maica Precista pe fereastra".
Despre originea pascai exista o legenda care spune ca, in timp ce predica impreuna cu apostolii, Iisus si apostolii au fost gazduiti de un om foarte primitor care le-a pus in traista, la plecare, paine pentru drum fara stirea lor. Intrebandu-l pe Hristos cand va fi pastele, Mantuitorul le-a spus ca atunci cand vor gasi paine in traista. Cautand apostolii au gasit in traista ce le pusese acel om. De atunci fac femeile pasca.
Mielul. Dupa traditie, in familiile crestine se mananca in zilele de Pasti carne de miel. Mielul il simbolizeaza pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos, care S-a jertfit pentru pacatele lumii si a murit pe cruce ca un miel nevinovat.
Deniile. Unele dintre cele mai profunde, frumoase si inaltatoare slujbe crestine sunt Deniile. Ele se tin in Postul Mare al Pastilor. Mai frecventate de lume sunt Deniile din Saptamana Mare, care atrag o multime de credinciosi. Pana la inceperea Deniilor, in saptamana a cincea din Postul Pastilor, satele trebuie curatate si primenite, incepand cu casele si ograzile. Toata lumea foieste, aeriseste si scutura. Dar cei mai bucurosi sunt copiii. Dupa ce varuiesc pomii din livezi si gradini, se imbraca in haine de sarbatoare si se duc la biserica. Magia Deniilor ii tulbura si ii farmeca, la fel ca pe mamele, bunicile si surorile lor, care in Saptamana cea Mare intra in biserica cu capul acoperit de-o naframa neagra. Dar si la oras, desi nu mai exista aceste traditii atat de vechi si de stricte, popularitatea Deniilor, a Saptamanii Mari este maxima.
Focurile de Pasti. De Inviere pe dealuri si pe coline, izbucnesc flacari puternice: Sunt « focurile de veghe », care in unele sate sunt aprinse si ard tot cursul noptii, luminand nu numai dealurile ci si vaile. In jurul lor stau roata oamenii istorisind intamplari din viata lui Iisus dupa Sfanta Scriptura a Noului Testament. Flacaii si baietii sar pe deasupra focului, pentru ca vrajitoarele si fermecatoarele sa n-aiba nicio putere asupra lor. In Bucovina se fac pe inaltimi clai din cetina si sunt tinute aprinse toata noaptea. In Transilvania se aprinde o roata careia i se da drumul de pe deal la vale.
In timp ce ard focurile, taranca pregateste blidul. Intr-un cosulet, ciubaras sau castron asaza tot ce doreste sa sfinteasca : pasca, oua incondeiate, o bucatica de slanina, branza, unt, hrean, iarba mare, usturoi, mac, sare, leustean, tamaie, busuioc, carpa cu care s-au sters ouale rosii si o lumanare (care e pastrata sapte ani si este aprinsa impreuna cu tamaia, cand e amenintat satul cu grindina).
Spalarea din dimineata Invierii. Intr-un lighean se pune un ou rosu, in unele locuri doua, si o moneda de argint. Se toarna apa proaspata (neinceputa) adusa de la fantana. Toti ai casei se spala pe rand, dandu-si fiecare cu oul rosu peste obraz si zicand : «Sa fiu sanatos, si obrazul sa-mi fie rosu ca oul; toti sa ma doreasca si sa ma astepte asa cum sunt asteptate ouale rosii de Pasti; sa fiu iubit ca ouale in zilele Pastilor ». Dupa aceea se ia moneda de argint si trecand-o peste fata se zice : «Sa fiu mandru si curat ca argintul »; fetele mai zic «sa trec la joc din mana-n mana ca si banul; sa fiu usoara ca si cojile de oua, care trec plutind pe apa». In unele sate, in lighean se pune si o crenguta de busuioc, deoarece se zice ca daca te speli cu el vei fi onorat ca busuiocul.
Udatul fetelor. In mai multe zone ale tarii exista obiceiul ca a doua zi de Pasti, tinerii sa stropeasca fetele, iar acestea la randul lor sa le dea baietilor de baut si sa le ofere daruri, caci se crede ca nici unei fete nu-i va merge bine daca nu este udata. Inainte vreme, stropitul se facea cu apa de fantana; astazi este datina ca fetele sa fie udate cu apa de colonie.
Una dintre legendele care explica acest obicei spune ca a doua zi de Pasti, o fata crestina vindea oua. De la ea cumpara o fata pagana. Cele doua intrand in vorba, prima ii explica legea crestineasca, dar cea de-a doua, neincrezatoare, ii spune: "Te-oi crede daca s-or inrosi ouale pe care mi le-ai vandut!" Pe data, ouale s-au inrosit, iar de spaima, fetele au lesinat amandoua. Trecand pe acolo doi flacai, le-au vazut si le-au stropit cu apa de la fantana. Revenindu-si, fetele le-au daruit drept rasplata oua inrosite, iar pagana s-a increstinat.
Pastele cailor. Pastele Cailor se sarbatoreste in ziua de joi din a sasea saptamana care urmeaza dupa Pasti cand se crede ca, pentru un ceas, si pentru o singura data pe an, caii se satura de pascut iarba. Se pare ca in vechime era o zi a Soroacelor, cand se încheiau diferite afaceri. Cum data acestei sarbatori putea varia de la an la an cu un numar mare de zile, importanta ei s-a diminuat treptat, primind un sens peiorativ: a nu da înapoi ceea ce ai imprumutat, a amana pana la Pastele Cailor, pana la Sfantul Asteapta, deci a nu te tine de cuvant.
Arta împletiturilor a fost prima tehnică folosită pentru construirea locuinţelor, precedând atât arta ţesutului, cât şi pe cea a ceramicii. Din neolitic și până către mijlocul veacului al XX-lea s-au confectionat numeroase si diverse obiecte utilizându-se acest mestesug. Obiectele confectionate din nuiele sau în combinatie cu alte materiale (mai ales cu papura) erau, cel mai adesea, în strânsă legătură cu ocupatiile curente ale locuitorilor (agricultura, pescuitul, vânătoarea, culesul din natură s.a.): grape, cosuri de tot felul (mai mari, pentru cărat peste si pentru culesul si transportatul strugurilor, mai mici, pentru zmeură sau afine, mai înalte, purtate pe spate pentru greutăti, mai lunguiete, de genul papornitelor, sau chiar rotunde, de dus mâncare la câmp), lese si garduri pentru prins peste sau pentru stâne, curse de animale, cosuri pentru cărute. A fost, de altfel, si prima tehnică pentru construirea locuintelor, fiind până azi prezentă în multe zone etnografice sub forma peretilor împletiti din nuiele groase. De asemenea, împletiturile din nuiele se regăsesc si în interiorul caselor românesti ca mobilier: lese care serveau ca platformă de pat, leagăne de copii, pentru agătat de grindă sau de purtat pe spate, lingurare s.a.
Împletiturile din nuiele de răchită presupun procedee tehnice complexe si o mare îndemânare. Cele mai întâlnite produse sunt cosurile, încă la mare cerere si nu numai în lumea satului. O categorie specială o reprezintă piesele de mobilier din împletitură de nuiele de răchită de diferite dimensiuni – fotolii, canapele, scaune, mese, etajere s.a. – a căror realizare necesită talent si stăpânirea perfecta a mestesugului.
Papura – existentă în culturi spontane în zone cu mare umiditate, în preajma apelor stătătoare (deltă, bălti) – este o materie primă din care se realizează împletituri cu destinatii foarte variate. Din papură sunt tesute, în razboaie verticale speciale, foile de împletitură simple, destinate acoperirii dusumelelor, asa-numitele rogojini. Aceste rogojini, veritabile tesături primordiale, erau uneori ornamentate cu alesături geometrice. Tot din papură se împletesc cosuri cu diferite destinatii si forme, seturi, sezuturi de scaune, panouri decorative, posete si pălării.Împletirii manuale se pretează si pănusile sau foile de porumb, paiele de grâu, secară si ovăz obiectele rezultate (de la pălării, posete, la panouri decorative, suporturi) aducând purtătorului sau ungherului de casă decorat caldura si culoarea materialului natural.
Mai nou, o tehnică ce nu se regăseste în traditia românească, dar se mulează pe universul artistic popular sunt împletiturile realizate din sfoară, uneori din lână, accesorizate cu mărgele, fructe sau flori uscate. Chiar si un privitor neavizat ar recunoaste în ornamentica multora dintre împletiturile din sfoară decorul întâlnit în crestăturile în lemn, pe vasele de ceramică sau pe vechile scoarte românesti. Motivul solar, cel al rombului, cel stelar sau cele fitomorfe nu fac altceva decât să întărească convingerea că utilizarea acestei tehnici de import în scopul conservării simbolisticii si decorului tradițional este cu adevărat fericită.
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje