Manastirea Prislop
30 iulie
Când începe omul să existe?
Avortul
Copil de șase săptămâniÎntr-o zi a trebuit să merg cu mama mea în capitală, pentru rezolvarea unor probleme de sănătate. Pe drum ne-am așezat la vorbă, subiectele abordate fiind destul de variate, mai ales că timpul necesar călătoriei era generos. La un moment dat mama a pomenit de moartea recentă a unei persoane, cu precizarea că mai avea câteva luni și ar fi împlinit o vârstă rotundă. Dar eu i-am spus că a și împlinit acea vârstă, că defapt vârsta omului pe pământ nu este cea încrustată pe cruce ci aceea la care se adaugă cele nouă (sau șapte) luni de viață intra-uterină. Și am insistat că anii pe care îi sărbătorim sunt cei de la naștere nu de la începutul existenței noastre, din rațiuni de obiectivitate cronologică: ziua începutului existenței noastre, adică a zămislirii, nu o putem determina exact, dar pe cea a nașterii da. Și mama nu a fost de acord cu mine, nu a putut să accepte o realitate atât de simplă, pentru a cărei înțelegere nu este nevoie de cunoștințe medicale sau teologice.
De ce nu a putut? Pentru că timpul vieții intra-uterine nu i s-a părut ca aparținând unei persoane, ci unei aglomerări de celule pe care medicina desacralizată o numește în mod sarcastic produs de concepție. Adică nu avem de-a face cu o persoană din primul moment al zămislirii ci cu un produs biologic, iar utilizarea cuvântului produs în loc de prunc, nu este întâmplătoare, ci este parte a propagandei ateiste, care are menirea de a induce în mentalul colectiv ideea că copiii nenăscuți au același statut cu produsele și mărfurile din magazine: acela de a fi refuzați sau acceptați, fără nicio implicare de ordin moral.
De aceea astăzi, într-o țară majoritar ortodoxă precum România, auzim din gura creștinilor stupizenii teologice precum Felicitări! Soția ta a născut, tocmai ai devenit tătic!, ca și cum până atunci nu erai tatăl copilului din pântecele soției tale. Ca și cum nașterea copilului îți certifică paternitatea, iar relația de rudenie nu începe din momentul zămislirii.
Și tot de aceea, astăzi, canalele TV și posturile de radio nu mai podidesc să ne anunțe că prințul William a devenit tătic iar regina Elisabeta a II-a a devenit din nou bunică, ca și cum în timpul celor nouă luni de sarcină ale prințesei Kate, prințul și regina nu ar fi avut niciun grad de rudenie cu copilul nenăscut încă.
Credeți că aceste urări de fericire sunt nevinovate și inofesive? Nu, nicidecum, ci aceste expresii sunt tocmai rezultatul propagării în masă a unei mentalități criminale: pruncul nenăscut nu este considerat persoană umană ci are un statut inferior, el având dreptul de a fi recunoscut ca persoană doar după naștere. Și recunoașterea persoanei are o miză enormă pentru că tocmai de acestă recunoaștere depinde respectarea tuturor drepturilor, începând cu dreptul la viață.
Dar pentru că se stabilește nașterea ca fiind momentul în care devenim părinți sau bunici, se renegociază defapt momentul în care ființa din pântecele maimei este recunoscută ca persoană. Și dacă nașterea dictează apariția gradului de rudenie, atunci înseamnă că până la naștere, sau în cel mai bun caz un pic mai înainte, suntem liberi de vreo răspundere familială. Adică... liber la avort!
De observat că urările precum Felicitări, tocmai ai devenit mămică, tătic, etc.! au același numitor comun ca și înștiințările sobre că o persoană publică a trecut în neființă. Și într-un caz și într-altul avem de-a face cu o contestare a ființei umane, dincolo de existența ei extra-uterină: în cazul pruncului se neagă faptul că înainte de naștere omul este tot om, deci se neagă existența sufletului sădit de Dumnezeu la zămislire, iar în cazul mortului se neagă că după moarte omul există în continuare, deci se neagă existența sufletului și veșnicia sa.
În final, vă rog, feriți-vă fraților de ateismul deghizat în creștinism! Cercetați în lumina credinței toate cuvintele pe care le rostiți și gândiți-vă la toate implicațiile lor sufletești.
(Dan)
138Îmi place ˇ ˇ Distribuie
Marcaje