Când începe omul să existe?

[Adrian Pop]

Manastirea Prislop

30 iulie


Când începe omul să existe?

Avortul

Copil de șase săptămâniÎntr-o zi a trebuit să merg cu mama mea în capitală, pentru rezolvarea unor probleme de sănătate. Pe drum ne-am așezat la vorbă, subiectele abordate fiind destul de variate, mai ales că timpul necesar călătoriei era generos. La un moment dat mama a pomenit de moartea recentă a unei persoane, cu precizarea că mai avea câteva luni și ar fi împlinit o vârstă rotundă. Dar eu i-am spus că a și împlinit acea vârstă, că defapt vârsta omului pe pământ nu este cea încrustată pe cruce ci aceea la care se adaugă cele nouă (sau șapte) luni de viață intra-uterină. Și am insistat că anii pe care îi sărbătorim sunt cei de la naștere nu de la începutul existenței noastre, din rațiuni de obiectivitate cronologică: ziua începutului existenței noastre, adică a zămislirii, nu o putem determina exact, dar pe cea a nașterii da. Și mama nu a fost de acord cu mine, nu a putut să accepte o realitate atât de simplă, pentru a cărei înțelegere nu este nevoie de cunoștințe medicale sau teologice.

De ce nu a putut? Pentru că timpul vieții intra-uterine nu i s-a părut ca aparținând unei persoane, ci unei aglomerări de celule pe care medicina desacralizată o numește în mod sarcastic ”produs de concepție”. Adică nu avem de-a face cu o persoană din primul moment al zămislirii ci cu un produs biologic, iar utilizarea cuvântului ”produs” în loc de prunc, nu este întâmplătoare, ci este parte a propagandei ateiste, care are menirea de a induce în mentalul colectiv ideea că copiii nenăscuți au același statut cu produsele și mărfurile din magazine: acela de a fi refuzați sau acceptați, fără nicio implicare de ordin moral.

De aceea astăzi, într-o țară majoritar ortodoxă precum România, auzim din gura creștinilor stupizenii teologice precum ”Felicitări! Soția ta a născut, tocmai ai devenit tătic!”, ca și cum până atunci nu erai tatăl copilului din pântecele soției tale. Ca și cum nașterea copilului îți certifică paternitatea, iar relația de rudenie nu începe din momentul zămislirii.

Și tot de aceea, astăzi, canalele TV și posturile de radio nu mai podidesc să ne anunțe că ”prințul William a devenit tătic” iar ”regina Elisabeta a II-a a devenit din nou bunică”, ca și cum în timpul celor nouă luni de sarcină ale prințesei Kate, prințul și regina nu ar fi avut niciun grad de rudenie cu copilul nenăscut încă.

Credeți că aceste urări de fericire sunt nevinovate și inofesive? Nu, nicidecum, ci aceste expresii sunt tocmai rezultatul propagării în masă a unei mentalități criminale: pruncul nenăscut nu este considerat persoană umană ci are un statut inferior, el având dreptul de a fi recunoscut ca persoană doar după naștere. Și recunoașterea persoanei are o miză enormă pentru că tocmai de acestă recunoaștere depinde respectarea tuturor drepturilor, începând cu dreptul la viață.

Dar pentru că se stabilește nașterea ca fiind momentul în care devenim părinți sau bunici, se renegociază defapt momentul în care ființa din pântecele maimei este recunoscută ca persoană. Și dacă nașterea dictează apariția gradului de rudenie, atunci înseamnă că până la naștere, sau în cel mai bun caz un pic mai înainte, suntem liberi de vreo răspundere familială. Adică... liber la avort!

De observat că urările precum ”Felicitări, tocmai ai devenit mămică, tătic, etc.!” au același numitor comun ca și înștiințările sobre că o persoană publică ”a trecut în neființă”. Și într-un caz și într-altul avem de-a face cu o contestare a ființei umane, dincolo de existența ei extra-uterină: în cazul pruncului se neagă faptul că înainte de naștere omul este tot om, deci se neagă existența sufletului sădit de Dumnezeu la zămislire, iar în cazul mortului se neagă că după moarte omul există în continuare, deci se neagă existența sufletului și veșnicia sa.

În final, vă rog, feriți-vă fraților de ateismul deghizat în creștinism! Cercetați în lumina credinței toate cuvintele pe care le rostiți și gândiți-vă la toate implicațiile lor sufletești.

(Dan)








138Îmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

Mitul celor 9 luni: cât durează sarcina la om?


Trimite pe email
07.08.2013 |
5 Comentarii
Durata sarcinii este foarte variabilă - diferenţele de la o femeie la alta pot fi de de câteva săptămâni. (Foto: Shutterstock.com) + zoom
Galerie foto (1)

Contrar convingerilor majorităţii oamenilor, durata sarcinii la specia umană este foarte variabilă, iar aceste variaţii pot fi neaşteptat de mari - până la 5 săptămâni, după cum arată un studiu recent.
În studiul publicat în Human Reproduction, cercetătorii prezintă o concluzie surpinzătoare pentru mulţi: ideea că perioada de gestaţie la om ar fi de 9 luni, cu o variaţie de doar câteva zile, cum se crede îndeobşte, este eronată. În realitate, durata sarcinii poate varia, în mod natural, cu până la 5 săptămâni.
În mod obişnuit, data naşterii se calculează pe baza datei la care a început ultima menstruaţie, adăugându-se la această dată 280 de zile.
Totuşi, doar 4% dintre femei nasc după 280 de zile de la data ultimei menstruaţii şi numai 70% nasc în următoarele 10 zile, chiar şi atunci când data naşterii este estimată mai precis, cu ajutorul ecografiei.
Acum, pentru prima dată, o echipă de specialişti americani, din cadrul National Institute of Environmental Health Sciences, a putut stabili momentul precis în care o femeie ovulează şi momentul în care ovulul fertilizat se implantează în uter, în cazul unei sarcini survenite natural, şi au urmărit sarcina pâna la momentul naşterii. În acest mod, au putut stabili duratele precise a 125 de sarcini.
Iată câteva dintre concluziile lor:
durata medie a intervalului dintre ovulaţie şi naştere a fost de 268 de zile (38 de săptămâni şi 2 zile).
totuşi, după excluderea a 6 sarcini care s-au finalizat cu naşteri premature, au constatat că lungimea perioadelor de sarcină varia cu până la 37 de zile.
femeile mai în vârstă tind să nască mai târziu, fiecare an în plus corespunzând, în medie, unei zile în plus de durată a sarcinii.
femeile care au avut ele însele o greutate mai mare când s-au născut tind să aibă sarcini cu durată mai lungă
durata sarcinilor la una şi aceeaşi femeie tinde să fie constantă.
Până acum, deşi se cunoştea faptul că sarcina poate varia ca durată, variaţiile erau atribuite, în cea mai mare parte, erorilor de estimare a vârstei sarcinii. Însă cercetătorii americani afirmă că au măsurat foarte precis durata sarcinii, de la ovulaţie până la naştere, şi totuşi au găsit că există variaţii foarte mari, de peste 5 săptămâni - un rezultat atât de surprinzător, încât cercetătorii s-au declarat ei înşişi fascinaţi de descoperire.
Posibilitatea ca durata sarcinii să varieze în mod natural a fost puţin studiată, deoarece până acum era imposibil să fie diferenţiate erorile de calcul de variabilitatea naturală, de vreme ce nu se putea măsura absolut precis vârsta embrionului.
Cercetătorii americani au reuşit să urmăreasca precis evoluţia sarcinii analizând nivelul a trei hormoni din mostre de urină provenite de la femei gravide care luaseră parte anterior la un alt studiu, North Carolina Early Pregnancy Study, care a avut loc între anii 1982-1985.
Folosind datele din acest studiu, referitoare la nivelul de hormoni din urină, cercetătorii au putut identifica momentul în care fiecare femeie a rămas gravidă.
Cei 3 hormoni analizaţi - hCG (gonadotropina corionică umană), estron-3-glucoronida şi pregnanediol-3-glucoronida - prezintă variaţii specifice ale concentraţiei lor în urină, care pot indica momentul în care organismul femeiii intră în starea de graviditate.
În 2010, cercetătorii au contactat femeile care participaseră la studiul din anii 1980 şi le-au cerut detalii despre modul în care decursese naşterea. Au exclus cazurile în care fusese vorba despre naşteri provocate sau despre operaţii cezariene programate (care afectează durata naturală a sarcinii), ca şi pe cele în care femeile fuseseră expuse la dietilstilbestrol - un compus chimic care afectează sistemul endocrin şi scurtează durata sarcinii. În acest mod, au calculat durata naturală a 125 de sarcini.
Deşi cercetătorii afirmă că este prea devreme pentru a face recomandări clinice pe baza acestor rezultate, fiind necesare şi alte studii în domeniu, ei consideră totuşi că trebuie reţinut faptul că durata sarcinii la om prezintă o variabilitate mult mai mare decât se credea, iar medicii ar trebui să aibă în vedere şi acest lucru atunci când decid dacă să intervină sau nu în desfăşurarea unei sarcini.
Sursa: Science Daily