Sebastian Victor Stroe,nepotelul meu de 12 ani - ii explic doar ce poate sa inteleaga

[Adrian Pop]

[20:43, 29.11.2019] +40 760 601 712: ������ Iată ce utile numere de urgență am găsit in Biblie.


☎�� Când ești trist, sună la Ioan 14.


☎�� Când cineva apropiat te dezamăgește caută la Psalmul 27


☎��In caz că te simți prea păcătos Psalmul 51.


☎�� Când ești prea îngrijorat/ă Matei 6:19-34


☎�� In caz de pericol Psalmul 91


☎�� Când ti se pare că Dumnezeu nu te ascultă.... cheamă-L
Psalmul 130


☎�� Când credința ta are nevoie de o revigorare
Evrei 11


☎�� Când te simți singur/ă ... cheamă-L
Psalmul 23


��
�� Trimite aceste numere de urgență la prietenii tăi din lista ta, deoarece nu se știe cine are nevoie de ele.


����������������

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

Ce lucruri nu face niciodată un om inteligent


Alexandru Pleşea, cunoscut drept ”Antrenorul Minții”, este psihoterapeut şi hipnoterapeut şi
trainer în programare neuro-lingvistică. El a studiat natura minții umane în SUA, Marea Britanie și România și de zece ani organizează cursuri și traininguri în România, pentru a-i face pe oameni să conștientizeze ce abilități au.


Specialiștii subliniază că inteligența este direct proporţională şi cu experienţa şi capacitatea unui individ de a se adapta din mers la realităţi ale vieţii. "Antrenorul Minţii" subliniază că un elev, care a înmagazinat în decursul anilor şcolari un set de cunoştinţe, dar pe care nu a avut ocazia sau chiar inspiraţia să le aplice în situaţii reale, nu va reuşi să realizeze lucruri măreţe în viaţă, ci va avea mereu mai multe întrebări decât răspunsuri. Iar dacă întrebările sunt puse, se ajunge la înțelegere. "Inteligenţa se câştigă prin experienţă, și este o variabilă care poate fi îmbunătăţită, nu este neapărat o trăsătură ereditară. În literatura de specialitate, ceea ce noi numim coeficient de inteligenţă sau - pe scurt, IQ - nu este nimic altceva decât raportarea vârstei mintale a unui individ la vârsta biologică, înmulţit cu 100. Vârsta mintală a unui copil, spre exemplu, nu poate ţine pasul cu vârsta biologică, dacă acel copil nu pune în aplicare cele învăţate", afirmă psihologul Alexandru Pleşea.

Iată ce lucruri nu ar face niciodată un om inteligent, potrivit specialistului:

1. Oamenii inteligenţi nu lasă greșelile trecutului să se interpună în prezent. "Oamenii Inteligenţi ştiu că succesul în viaţă nu este posibil fără greșeli și eșecuri. Cu toate acestea, Oamenii Inteligenți nu permit să fie afectaţi de greşelile din trecut, ei pur şi simplu iau aceste greşeli drept nişte lecţii de educație pentru a evolua", afirmă psihologul Pleşea.

2. Oamenii inteligenţi nu se concentrează pe părțile negative. ”Oamenii Inteligenți văd gândurile ca pe ceva palpabil. Dacă ai doar gânduri negative în minte, viața ta va fi la fel de negativă. Oamenii Inteligenți știu că viața este mult mai bună când înveți să-ți folosești abilitățile de a visa, de a crea, de a construi, de a te mira şi, desigur, de a iubi”, consideră specialistul.

3. Oamenii Inteligenţi nu fug de probleme. ”Că vrem, că nu vrem, inevitabil, toți am avut, avem și vom avea probleme. Sunt probleme legate de muncă, de bani, de familie, de sănătate etc. Oamenii Inteligenţi dau piept cu aceste probleme și caută cele mai bune metode de rezolvare. Când cad, se ridică și merg mai departe. Au curajul să-și înfrunte temerile și să vadă în fiecare problemă șansa de a se perfecționa. Fiecare problemă devine astfel o situație de autotransformare”, crede Alexandru Pleşea.

4. Oamenilor inteligenţi nu le pasă de părerile celor din jur. ”Oamenii Inteligenți nu lasă opiniile negative ale altor oameni să-i oprească din a trăi o viață fericită plină de succes și bucurie. Lumea este plină de oameni cinici, sceptici și hateri, dar oamenii isteți îi îndepartează. Aceştia se înconjoară cu oameni inteligenți, care le împărtășesc valorile și interesele. Pe bună dreptate, se spune că dacă ești cea mai inteligentă persoană dintr-o cameră, înseamnă că nu ești în camera potrivită”, spune psihologul.

5. Oamenii inteligenţi nu-și pierd timpul. ”Oamenii Inteligenți își dezvoltă obiceiuri productive, care îi ajută să lucreze mai repede și mai bine. Nu se lasă distrași de lucruri nesemnificative și de treburi inutile. Ei știu, de asemenea, că nu poți lucra tot timpul, creierul are nevoie de odihnă din când în când”, crede psihologul Alexandru Pleşea.

6. Oamenii inteligenţi nu așteaptă rezultate imediate. ”Oamenii Inteligenţi sunt convinşi că aceia, care știu să aștepte, au parte de lucruri bune. Majoritatea oamenilor vor să obțină tot ceea ce-și doresc, exact atunci când formulează aceste dorințe. Oamenii Inteligenţi ştiu că trebuie să muncească din greu pentru ceea ce-și doresc, iar rezultatele muncii lor vor fi vizibile după un timp, dar vor dăinui toată viaţa”, declară psihologul.

7. Oamenii inteligenţi nu se concentrează pe ceea ce nu pot controla. În fiecare zi ne lovim de lucruri pe care nu le putem controla: trafic, oameni needucați etc. Oamenii Inteligenţi sunt calmi în aceste situații pentru că știu că emoțiile negative le vor dăuna doar lor în aceste situații.

8. Oamenii inteligenţi nu-și pierd timpul cu persoanele care-i descurajează. Oamenii inteligenți au în jurul lor alți oameni inteligenți. Își găsesc timp pentru familie, pentru prieteni și cunoștințele cu care au aceleași viziuni și interese; realizează că n-ar fi benefic pentru ei să-și petreacă timpul cu persoanele negativiste.

9. Oamenii inteligenţi nu sunt aroganți. Nu-i vei auzi lăudându-se cu inteligența lor; şi asta pentru că sunt, de obicei, timizi când vine vorba despre asta și nu simt nevoia să strige în gura mare cât sunt ei de deștepți. Nu se laudă cu reușitele și premiile pe care le-au obținut.

10. Oamenii inteligenţi nu uită să mulțumească. "Arată recunoștință. Oamenii Inteligenţi stiu că lumea nu se învârte în jurul lor. Ei cred în puterea bunătății și știu că faptele bune li se vor întoarce într-o bună zi", este de părere psihologul.



De ce călugării tibetani sunt consideraţi cei mai înţelepţi din lume? Chiar dacă crezi sau nu în magia spiritualităţii lor, un lucru nu poate fi negat – ei cunosc fericirea.

Iată 25 de sfaturi esenţiale pentru armonia sufletească care vin din grandiosul Tibet:

1. Îţi place – spune.

2. Nu îţi place – spune.

3. Îţi este dor de cineva – sună.

4. Nu înţelegi – întreabă.

5. Vrei să te întâlneşti cu cineva – cheamă-l.

6. Vrei ceva – cere.

7. Niciodată nu te certa.

8. Vrei să fii înţeles – explică.

9. Eşti vinovat – admite, cere scuze.

10. Fiecare îşi are adevărul lui şi aceste adevăruri nu coincid.

11. Nu comunica cu oameni de proastă calitate.

12. Cel mai important în viaţă e iubirea – restul sunt detalii

13. Problemele omului sunt doar în capul lui.

14. Caută plăcerea în tot ce te înconjoară.

15. Nu uita că ai doar o viaţă.

21. Fii răbdător cu oamenii.

22. Admiră natura.

23. Dacă ai dispoziţie proastă, aminteşte-ţi că atunci când vei muri nu o vei avea deloc.

17. Reţine că nimeni nu îţi datorează nimic.

18. Nu regreta timpul şi banii cheltuiţi pentru cunoaşterea lumii.

19. În viaţă mereu să te bazezi doar pe tine.

20. Ai încredere în simţurile tale.

16. Reţine că nu îi datorezi nimănui nimic.

24. Trăieşte azi pentru că ieri s-a dus, iar mâine poate să nu vină.

25. Nu uita că ziua de azi e cea mai bună zi.

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

Sa tii minte Sebisoru, Adevarul poate fi esential, dar fara Dragoste, e de nesuportat".

[Adrian Pop]

https://matricea.ro/adoratia-magilor...astra-imagine/

Adorația Magilor. ”Toți cei din jurul nostru, toate posesiunile noastre sunt transformate în luciul unei ape potrivite pentru a ne reflecta propria noastră imagine”

20 Dec 2019


PDF


În Galeriile Uffizi, din Florența, este expusă o pictură neterminată al lui Leonardo da Vinci, Adorația Magilor (foto). Imaginea este ancorată în episodul evanghelic al Nașterii Domnului și a celei dintâi recunoașteri a acestuia ca fiind Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Sunt multe de spus despre acest tablou, care pare a fi perfect tocmai în nefinalizarea sa. Însă mie mi-a atras atenția contrastul și complementaritatea dintre lumina și liniștea lină ce izvorăște din reprezentarea Maicii Domnului și a Pruncului, pe de o parte, și întunecimea, gălăgia și distragerea ce vine de pe chipurile și siluetele celorlalte personaje, pe de altă parte.
Printre acestea, trei magi se închină Copilului Divin și îi oferă acestuia daruri. În dialogul gesturilor se citește faptul că cei care au nevoie de faptul de a dărui sunt chiar cei care dăruiesc. Pruncul primește, se vede acolo ceva din curiozitatea copilului, însă, de asemenea, se arată și ceva din serena lipsă de nevoi a unei dumnezeiri căreia nu îi lipsește nimic. Magii își oferă darurile pe măsura priceperii lor, ca expresie a căutării personale și ca efect al conștientizării micimii omenești puse în lumină de arătarea lui Dumnezeu. În dăruirea lor se vede tremurul vederii lui Dumnezeu și nevoia de a fi văzuți de Dumnezeu. De a fi puși în lumina faptului de fi văzuți cu adevărat.

A nu vedea și a fi văzut
Celelalte personaje sunt așezate în întunecime și, semnificativ, nu au privirea ațintită către Prunc. Ca și cum așezarea lor în penumbra existenței vine din lipsa exercițiului conștientizării, ca o consecință a nevederii, a lipsei de contact cu ceea ce este cu adevărat important. Par a fi prinși într-un iarmaroc al sporovăielii, în agitația pe care o cunoaștem noi înaintea Crăciunului. Pentru trei personaje este vorba despre Praznicul Nașterii Domnului. Restul par a fi prinși în febra Sărbătorilor de iarnă. Planuri, griji, vizite, invitații, intrigi, cumpărături, alergături, reduceri, super-oferte, curățenie, sarmale, bătut covoare, cozonaci, mers la munte, oare vom avea zăpadă?, de unde să iau brad?, să fie natural?, să fie artificial?, cadouri, vizite. Sunt toate acolo, pe margine. În lipsa noastră de contact cu nevoia de fi văzuți. În lipsa de contact cu Cel care ne vede cel mai adânc.
Adesea ne dorim să fim văzuți și apreciați de ceilalți. Și pentru mulți dintre noi o critică sau o observație sunt trăite cu intensitatea unui atentat la propria noastră viață. Suntem dependenți de modul în care ceilalți ne văd și ne apreciază pentru că nu prea știm cine suntem. De aceea, avem o nevoie permanentă de a fi văzuți, fără a căuta să explorăm identitatea noastră autentică, acolo unde, în adânc, se află Cineva care ne știe mai bine decât ne știm noi înșine.
”Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la colţurile uliţelor, pentru ca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun că și-au luat răsplata. Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi ușa și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti” (Matei 6, 5-13).

Darul ca vedere
”Într-o zi, pe când eram în chilia lui, Geronda Paisie mi-a spus «Hai să ți-l arăt pe Dumnezeu!». Nu știam ce avea de gând, dar eram foarte curios. Am ieșit din chilia lui și ne-am plimbat prin niște poieni din apropiere. Mă gândeam că cine știe ce o să facă. O să se ridice la cer. O să apară ceva. La un moment dat, Bătrânul Paisie a început să recite o poezie pe care o compusesem cu ceva timp în urmă și pe care nu o spusesem nimănui. Am rămas înmărmurit și m-am temut că Părintele îmi citește cumva gândurile. Eram un proaspăt absolvent de psihologie, care auzise niște speculații vagi dar impresionante despre astfel de abilități. Așa că l-am întrebat de unde o știe. Bătrânul mi-a răspuns râzând: «O știu pentru că Dumnezeu o știe»”. Cel care îmi vorbea despre această adâncă și neștiută intimitate a lui Dumnezeu cu sufletul nostru era unul dintre ucenicii Sfântului Paisie Aghioritul. Discutam cu el, într-o seară de vară pe una dintre aleile Mănăstirii de la Sâmbăta de Sus, despre felul în care, fără să știm, suntem văzuți în adâncurile noastre mai bine decât suntem noi înșine în stare să ne vedem.
Suntem atât de însetați de a fi văzuți cu adevărat, încât suferim de împrăștiere narcisică. Toți cei din jurul nostru, toate posesiunile noastre sunt transformate în luciul unei ape potrivite pentru a ne reflecta propria noastră imagine. Și când dăruim, o facem pentru că cel mai adesea ne gândim la noi, la nevoia noastră de a fi apreciați, de a fi acceptați, de a fi mulțumiți de noi înșine.
Când, însă, ne știm ceva mai bine, darul nostru caută să îl vizeze pe celălalt. Începe, în primul rând, să îl recunoască pe celălalt ca fiind un altul distinct, cu nevoile sale, cu speranțele sale, cu emoțiile sale. De aceea, darul cel mai potrivit este chiar recunoașterea celuilalt ca fiind un altul, nu un ecran al propriei noastre imagini. Recunoașterea și prețuirea alterității celuilalt prin gestul dăruirii este mai important decât ceea ce a fost dăruit.
În Adorația Magilor a lui Leonardo da Vinci se arată că ceea ce Pruncul primește nu este darul în sine, ci recunoașterea pe care darul o reprezintă.
Dăruiți-le celorlalți chiar faptul de a-i vedea!