Din învăţăturile Sfântului Părinte Arsenie Boca

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...-Pacii-ROMANIA

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

Manastirea Prislop

5 august

Cel care ar putea deveni un sfânt

( foto Pr. Arsenie Boca, în ultimii ani de călugărie, la Prislop )

Ce rămâne însă în urma lui Arsenie Boca şi, mai ales, cum se va raporta Patriarhia Română la persoana celui considerat deja, de mulţi credincioşi, un sfânt? În fapt, în prezent, există mai multe campanii, declanşate deopotrivă de admiratori şi organizaţii non-guvernamentale, de canonizare. Care sunt însă şansele reale pentru ca un astfel de demers să se transforme în realitate? Mici, s-ar părea, cel puţin pentru moment. În prezent, la Patriarhia Română nu există o astfel de intenţie de canonizare, cel puţin una declanşată temeinic.

Radu Preda, teolog, conferenţiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, explică ce ar presupune o astfel de iniţiativă: „Din câte ştiu şi eu, nu există «pe rol» niciun demers vizând canonizarea părintelui Arsenie Boca. Există însă un uimitor curent de evlavie populară, inclusiv printre oameni care nu l-au cunoscut. De fapt, printre criteriile care trebuie «bifate» în cazul canonizărilor, cultul local este important.

Se adaugă minunile, verificate din mai multe surse, viaţa exemplară, alte mărturii. Ortodoxia este mai lentă – şi face bine! – atunci când este cazul să proclame sfinţi. Cu toate că, aşa cum este cazul celor care au murit sau au suferit în puşcării mărturisindu-L pe Hristos, indiferent de cauza politică pentru care au fost condamnaţi de regimul comunist abuziv, poate că o mai mare prezenţă de spirit nu ar strica. Oamenii au nevoie de modele“.

Există un uimitor curent de evlavie populară, inclusiv printre oameni care nu l-au cunoscut, pentru canonizarea parintelui Arsenie Boca.






148Îmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

Manastirea Prislop

2 august


Părintele Arsenie Boca - Un miracol petrecut în familia mea


Vreau să vă relatez un scurt episod petrecut în vremea copilăriei mele, în familia noastră, eu având bucuria, copil fiind, să fiu în preajma părintelui Arsenie Boca, la Mânăstirea Brâncoveanu - de la Sâmbăta de Sus, din apropiere de Făgăraş, prin anii 1946 - 1950.

Noi fiind săceleni, de lângă Braşov, în acea perioadă mergeam deseori la Sâmbăta, cu mătuşile şi verii mei. Părintele Arse*nie era tânăr. Avea o statură suplă, era înalt, cu ochii mari, albaştri, pătrun*zători. Umbla îmbrăcat cu o rasă albă din aba, încins la mijloc cu o centură lată, din piele. Cine îl vedea, îl perce*pea ca pe un sfânt, ca pe o icoană. Se*măna cu o icoană vie. Erau femei în vârstă, credincioase, care îndrăzneau şi îl întrebau: "Cine sunteţi, părinte? Par*că semănaţi cu Sfân*tul Ilie..." Părintele zâmbea şi le spu*nea: "O să vedeţi voi, după ce nu voi mai fi pe pământ." Eram mulţi copii în jurul părintelui, pe toţi ne iubea. În acea perioadă, acolo, la Sâm*băta, era o oază de foarte mare încăr*că*tură duhovni*ceas*că.
Ca să ajungem la mânăstire, de la gară se mergea pe jos câţiva kilometri, pe drum de ţară, cu rucsacul în spate. Fie*care purta o desagă în care avea pregătite alimente pentru trapeză şi untdelemn pentru candelele din mânăstire, însoţite de pomelnice, atât pentru vii, cât şi pen*tru cei plecaţi dintre noi. Rareori ne ajun*gea câte o căruţă trasă de boi sau de dri*gane (bivoli), care ne lua pe noi, copiii, şi bagajele. Venea foarte multă lume la mânăstire în acei ani, atrasă de slujbele şi predicile părintelui. Toată lumea parti*cipa la slujbă, apoi la masa comună, după care fiecare se odihnea pe unde putea. Când nu mai erau locuri suficiente de dormit, se dormea şi în poduri cu fân. Pe nimeni nu interesa în mod deosebit masa şi odihna. Lucrul cel mai important era bucuria de a participa la slujbă, la spove*danie şi împărtăşanie şi, mai ales, privi*legiul de a-l vedea pe părintele şi de a-i asculta predicile. Era cea mai mare bucu*rie. Ţin minte că pe noi, copiii, ne impre*siona şi ni se părea că toţi călugării, dar mai ales părintele Arsenie şi părintele Serafim, stareţul mânăstirii, când veneau spre altarul din pădure pentru Sfânta Li*turghie, nu atingeau pământul, parcă zbu*rau pe deasupra.
Părintelui Arsenie Boca nu puteai să nu-i spui pentru ce ai venit să-l cauţi. Dân*sul ştia totul de cum te vedea. Ştia şi dacă nu te vedea în faţă. Ştia ce necaz ai, ce păcate mari sau mici, ştia pentru ce îl cauţi.
Acum vreau să vă relatez un episod din viaţa uneia din mătuşile mele, care era foarte credincioasă şi mergea foarte des la părintele Arsenie. (Ea ne lua şi pe noi, copiii şi nepoţii ei, la mânăstire.) Anii au trecut. Noi, copiii, am ajuns la liceu, a venit prigoana rusească şi comu*nistă peste noi. Mătuşa avea două fete. Cea mică a reuşit să ajungă la un liceu bun, în Braşov. Era o elevă foarte bună la învăţătură. În primele două luni ale anului şcolar, anumiţi "binefăcători" au reclamat-o la partid şi la conducerea liceu*lui că este fiică de chiabur şi nu are ce căuta într-un liceu de elită, conducerea liceului fiind obligată s-o dea afară. Su*pă*rarea fetei şi a familiei era foarte mare, căci nu avea şanse de reuşită în niciun alt liceu din judeţ.
Atunci, mătuşa, necăjită, a plecat la Sâm*băta, la părintele Arsenie Boca. Sin*gura salvare era la dânsul. Când a ajuns aproape de uşa mânăstirii, în faţă i-a apă*rut părintele, care i-a spus: "Soră Elena, ştiu de ce ai venit, dar aici nu te pot aju*ta. Rămâi la noapte, te odihneşti, iar mâine, dis-de-dimineaţă, te duci la gară, şi în tren, în drum spre casă, ai să găseşti un bărbat care îţi va rezolva problema". Mătuşa îi mulţumeşte părintelui, pleacă, ajunge la Braşov. Până aici, nimic. Era deja seară. Se urcă în trenuleţul care fă*cea legătura între Braşov şi Săcele. Se aşează pe banchetă, obosită, necăjită. Când să pornească trenuleţul, se urcă în grabă un domn care se aşează lângă ea. Din vorbă în vorbă, mătuşa îi povesteşte de necazul ei. Ajung la ultima staţie. Era deja 11 noaptea. Domnul o roagă să-l aju*te să ajungă la o familie la care fusese cu câtva timp în urmă şi nu mai ştia dru*mul. Mătuşa ştia unde stătea familia aceea, ajung la adresa respectivă, iar dom*nul îi spune: "Pentru că m-aţi aju*tat, săptămâna viitoare veniţi la Bucu*reşti şi sper să vă ajut şi eu la rândul meu." Mătuşa ajunge acasă noaptea târ*ziu. Familia o aştepta. Soţul îi spune: "Cum poţi să te încrezi într-un străin?" Dar mătuşa credea cu tărie în spusele pă*rintelui Arsenie Boca, pentru că totul se întâmplase aşa cum prezisese dânsul.
Pleacă la Bucureşti. Când ajunge la adresa respectivă, nu poate intra: era un minister, şi portarul nu o lăsa. Mătuşa ara*tă biletul domnului necunoscut din tren. Şi acum, surpriza! Portarul anunţă secretara, iar secretara îl anunţă pe... ministrul industriei! Necunoscutul din tren era chiar ministrul industriei din acea vreme. El i-a dat telefon ministrului învăţământului şi, ca fata să nu mai fie în vizor în Braşov, i-a găsit un liceu în alt oraş al ţării şi i-a promis mătuşii că peste un an o aduce elevă înapoi la Braşov, în acelaşi liceu unde fusese şi unde intrase cu brio. Lucru care s-a şi întâmplat, în*toc*mai. Drept care s-a dovedit că şi în acele vremuri cumplite mai existau oa*meni oneşti, cu suflete caritabile, buni, chiar dacă ocupau funcţii mari. Vă daţi seama ce bucurie a fost şi cât a mulţumit mătuşa şi familia ei părintelui Arsenie Boca, rugându-se zi de zi pentru ajutorul primit de la Dumnezeu, prin intermediul lui.
Peste ani, când părintele era trimis de regim, cu domiciliu forţat, la Drăgă*nes*cu, lângă Bucureşti, mătuşa mea s-a dus să-l vadă. Era lume multă, a aşteptat ceva vreme şi a întrebat pe un om al bisericii unde este părintele Arsenie. Acesta i-a spus că este în strana de lângă altar, în biserică. Mătuşa a intrat sfioasă şi l-a vă*zut pe părintele în haine civile. Nu s-a apropiat, a stat la câteva strane în spatele lui. La un moment dat, el i-a spus, fără să se întoarcă, deci fără să o vadă la faţă: "Soră Elena, şi aici m-ai găsit?". Mătu*şa s-a cutremurat, pentru că părintele n-o văzuse, era cu spatele la ea. Atunci a îndrăznit, s-a apropiat de el şi au stat de vorbă cu foarte mare bucurie.


ELISABETA







364Îmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]