Din învăţăturile Sfântului Părinte Arsenie Boca

[Adrian Pop]

Arsenie Boca - Omul Lui Dumnezeu
Apreciată · 20 iunie



Deosebirea, marea deosebire între noi si Iisus, e cã Iisus n-avea vinã, pe când noi toti avem vinã. Si iarãsi, cea mai mare deosebire: Cel nevinovat, Iisus a primit crucea, n-a ocolit-o, nu s-a apãrat de ea, n-a stricat nevinovãtia Sa, n-a amenintat stãpânirea omeneascã ce-L rãstignea, ci s-a purtat blând, ca Mielul lui Dumnezeu cu cei ce-L rãstigneau, si-L huleau dupã ce L-au rãstignit.

Noi, dimpotrivã, cãutãm pe toate cãrãrile, cum sã scãpãm de cruce , cum sã ne strigãm nevinovãtia, cum sã ne ascundem pãcatele si sã strigãm în gura mare, cruce grea avem de dus.

Ne numim crestini, dar ducem crucea târâs si am fi buni bucurosi sã scãpãm de ea. Noi facem de rusine Crucea lui Hristos, dar si Crucea lui Hristos ne face pe noi de rusine. Cãci sã fim drepti : nouã încã nu ne-a îndesat nimeni cununa de spini pe cap, încã nu ne-a bãtut nimeni piroane în mâini si în picioare, si încã nu si-a bãtut nimeni joc de noi, cum si-a bãtut de Iisus. Dar, chiar acestea toate de le-am pãtimi, trebuie sã rãbdãm pentru mântuirea noastrã, asa cum le-a rãbdat Hristos, tot pentru a noastrã mântuire. Nu este o altã cale de mântuire, de ispãsire a pãcatelor, decât calea Crucii. Dacã ar fi fost alta, Dumnezeu ne-ar fi arãtat-o pe aceea.

Arsenie Boca

[Adrian Pop]

Arsenie Boca - Omul Lui Dumnezeu
Apreciată · 17 iunie



Părintele Arsenie Boca – Comentariu la Pateric

Însemnări din manuscrisele de la Sinaia

Despre ispite
Mântuirea înseamnă un alt mod de a trăi, dobândirea altei firi, nu aceasta care o avem. Pentru că aceasta trebuie toată topită, scărmănată, omorâtă prin tot felul de ciopleli, altfel nu e cu putință să crească firea după Dumnezeu. Mântuirea e imposibilă fără ispite pentru că numai cu prilejul lor ne cunoaştem; dându-ți seama de greşeli şi felul cum puteai să rezolvi, adică cunoscând ceva în vremea ispitei, tot e ceva, adică este un început spre creşterea duhovnicească (aceasta în cazul încercării când ți se face îndreptare).
Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni, ci fiecare se ispiteşte de pofta sa (cuvântul Sfintei Scripturi). Ispitele au rostul:
1. De a ne umili, de a ne compromite chipul nostru cel iubit de noi, ochişorii noştri, în ochii noştri, în viața aceasta.
2. Dau prilejul să te cunoşti mai bine şi să-ți pierzi încrederea în tine însuți, şi te fac să alergi la cineva mai tare ca tine, la Dumnezeu.
3. De aceea îngăduie Dumnezeu ispitele, că ele au însuşirea de a ne observa mai bine răutățile noastre.
4. Ispita este indicatorul care dovedeşte mărimea duhovnicească la care eşti.
În încercări (ispite) îți trebuie o convingere, adică temelie puternică. Convingerile trăite sunt realități religioase, adică realități trăite. Convingerile să nu fie numai o bibliotecă în cap, ci să le trăieşti.
Ispitele te trag afară de la Hristos, spunându-ți: Nu trăi o viață aşa de grea, nu-ți chinui tinerețea. Toate aceste momeli te sustrag de la temelia, Hristos şi de la crucea Lui şi te dai spre plăcere, spre cruțare de sine. În încercări trebuie să ai o casă a ta, care să fie întărită pe o temelie puternică, să ai ceva trainic, un foc, un cărbune aprins în sufletul tău, care să-ți ajute ca în încercări să n-o luăm către noi, ci către Hristos. În felul acesta, încercările dovedesc de ți-e mai drag de tine sau de Hristos. Asemănarea cu casa clădită pe nisip. Pe ce temelie stai? Dacă este Hristos, treci prin toate cu veselie, dar trebuie să te laşi cu totul în conducerea lui Dumnezeu. Nu-i altă soluție decât să te îndrăgosteşti de Iisus, Care a trăit cândva în chip văzut. El continuă să fie cu noi până la sfârşitul veacurilor. Şi dacă am fi curați cu inima, L-am vedea şi acum.
La ziua judecății ne întreabă Dumnezeu: ce asemănare avem cu Iisus? Şi noi numai în cruce ne putem asemăna cu Iisus. Nu ne putem asemăna nici în înțelepciune, nici în putere, deci numai în cruce.
Alte cugetări duhovniceşti:
Să nu adormi cu mintea obosită, în duşmănie pe cineva.
Prilejurile sunt de mai multe feluri: de la diavol, de la fire şi îngăduite de Dumnezeu. Le deosebim:
-Â Când sunt de la diavol, simți tulburare.
-Â Când sunt de la fire, ne apărăm.
-Â Când sunt îngăduite de Dumnezeu, simțim o pace, bucurie, mulțumire.
Să vă învățați să vorbiți puțin şi esențial.
Aşa să fie vorba între voi: ca la rugăciune.
Decât ceartă mai bine pagubă.
Ajungi la bătrânețe şi puterile scad şi te trezeşti că n-ai adunat nimic.
Pentru valoarea mântuirii nici o suferință nu e imposibilă aici pe pământ, numai şi numai să poți câştiga mântuirea.
Dumnezeu iubeşte Ţara Românească şi pe ea vrea să o spele întâi de păcate.
La mulți le-a zis: nu plecați din țară că țara noastră are destinul ei şi va da cei mai mulți mucenici.
Să vă rugați să nu vină şi peste voi necazurile care vin pe oameni, că vor veni vremuri foarte grele.
Să nu credeți că voi n-o să răbdați foame.
Să vă pregătiți pentru martiraj.
În rugăciunea „Tatăl nostru”, „şi nu ne duce pe noi în ispită”, se referă la ispita lepădării de Dumnezeu.
Prin încercări se spală menajarea de sine. Când eşti asuprit, răstignit pe nedrept, să te bucuri.
Unde ne merge bine, acolo nu sporim; unde-i mai greu, acolo te curățeşti mai sigur; acolo unde nu eşti cioplit, eşti un necioplit.
Să vă aşteptați la întâmplări venite din senin. Că nu tu întrebare, nu tu ascultare, nu tu nimic din cele ale căii acesteia.
Să nu ai nici un amestec cu ai tăi, ca să nu se răcească în inima ta dragostea de Dumnezeu.
Aşa cum ne purtăm cu aproapele, tot aşa se va purta Dumnezeu cu noi.
Nu greşelile altora ne scot din răbdări, ci puțina noastră răbdare; ne cheltuie şi răbdarea pe care o mai avem.
Pe călugări îi bagă în iad nimicurile.
De câte ori încetezi lucrarea cea bună a sufletului, seamănă a lene.
Ascultarea care mi se dă, aceasta este voia mea.
Rugăciunea e alimentată de citirea Sfintei Scripturi şi învățătura de credință.
Omul necurățat de patimi nu poate să priceapă adevărurile de credință.
Citirea cu socoteală a dumnezeieştilor Scripturi, aprinde şi hrăneşte sufletul cu gândurile lui Dumnezeu, care nu sunt ca gândurile omului.
Cine se leapădă de sine măcar de atâtea ori cât vin prilejurile pe zi, în chip sincer şi cu convingere, capătă nu numai sporire a puterilor sufleteşti, ci însuşirile lui sufleteşti încep să semene cu ale lui Iisus. Nu mai umblă cu candela stinsă.
Noi să ne îmbogățim în Dumnezeu, cugetându-L, iubindu-L, împărtăşindu-ne cu El,
silindu-ne a gândi şi a iubi ca El, în toate împrejurările vieții. Iată adevărată bogăție care nu se va lua de la noi.
Adevărata creştere spirituală e să-ți cunoşti neputințele şi să te lupți cu ele.
Singura neputință pe care ți-o iartă Dumnezeu este aceea de a nu putea intra prin uşile închise.
În cartea vieții te scriu mai ales faptele pe care le-ai făcut plângând.
Fericit este acela care, zilnic fiind ocărât şi defăimat pentru Dumnezeu, se sileşte spre răbdare; el va dănțui cu mucenicii, cu îndrăzneală va vorbi şi cu îngerii.
Omul învață 6 ani ca să vorbească şi 60 de ani trebuie să învețe ca să tacă.
Ascultarea mai mult de Dumnezeu decât de oameni.
Să cultivăm energia voinței.
Cuvintele noastre sunt ființe vii şi ne însoțesc până la judecata din urmă, cu calitatea cu care au fost spuse, cu valoarea creştină sau necreştină.
Să ne preocupe tăcerea. Pălmuirile întinăciunilor să ne mențină în stare de umilință şi smerenie.
Să-L iubim pe Mântuitorul mai mult decât orice.
Destinul nostru e colosal de înalt: îndumnezeirea.
Prin supărări, tulburări, ceartă, iuțeală, se pierde o energie bună din noi. Prin dragostea de Dumnezeu se adună o energie foarte binefăcătoare care înlătură şi bolile, iar când se pierde dragostea lui Dumnezeu (energia) apar bolile.
Îngerul păzitor de la botez este păzitorul legilor dumnezeieşti, pe care omul trebuie să le îndeplinească.
Nu împrumuta celui rău mintea, ochii, gândurile, nu da degetul că îți ia mâna toată.
Numai în Duhul Sfânt poate fi obşte unită. Duhurile au magnetism, cei ce se aseamănă se adună. Scopul creştinului este dobândirea Duhului Sfânt. Trebuie să stai în prezența chipului Domnului Hristos din tine, şi în mod sigur aveți ceva foarte bun în voi. Dați ajutor acestui element în care existăm, trăim şi suntem. Dacă nu iubeşti, urăşti, critici, tragi sforile. Satana luptă continuu cu legea lui Dumnezeu din inima ta şi îți îndreaptă iubirea către tine, iubirea de sine şi ajungem până a urî pe Dumnezeu, căci eu-l e ateu. Nu te poți lua „la trântă” cu el fără „Doamne Iisuse…”, şi nu poți zice „Doamne Iisuse…” câtă vreme nu eşti sub ascultarea cuiva.
Faceți măcar 100 de metanii pe zi, că vă dă sănătate sufletească şi trupească.
Când îți aduci aminte de Dumnezeu înmulțeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Dumnezeu să-şi aducă aminte de tine.
Dacă uiți să zici „Doamne Iisuse…”, zi: „Doamne, nu uita de mine cum uit eu de Tine”.
Focul sfârşitului va arde totul, numai bunurile spirituale nu. Ce ai pus tu pe mintea ta, cunoştințele, îmbrăcămintea minții, nevoințele, ostenelile, te însoțesc dincolo.
Eu vă ajut cu smerenia, căci ea are toate darurile. Smerenia e dulama lui Dumnezeu.
Uscăciunea sufletească nu e deznădejde, ci e una din nevoințele cele fără de voie, care mai mult spală sufletul decât ostenelile cele de voie.
Prin nimic nu ne mâhnim mai mult cu mila lui Dumnezeu ca în rugăciunea făcută din durere pentru alții.
Cel mai frumos dar pe care-l putem face lui Dumnezeu e să ne dăruim Lui, pe noi înşine, pe viață. Dumnezeu primeşte şi îmbrățişează, apără şi întăreşte un asemenea dar.
Acela a cărui inimă s-a făcut una cu Dumnezeu, stă în fața oamenilor ca o floare supremă a umanității.
Răbdarea răului, iertarea fraților şi rugăciunea în ascuns, au putere înaintea lui Dumnezeu.
Dacă sufletele părăsesc râvna, atunci şi Duhul lui Dumnezeu care le-a fost dat se depărtează.
Patimile şi faptele [rele] nu scad decât numai când dobândeşti o atenție neîncetată la tot ce gândeşti. Gândul să ştim să-l măturăm, dacă e de măturat, dacă nu, să-l ajutăm.
Mare meşter e vicleanul, până şi în poruncile lui Dumnezeu se ascunde.
Gândirea călugărului e ca o albie între maluri, iar cele două maluri sunt ascultarea şi lepădarea de sine.
Ca să scapi de uriaşul minții (de uitare) trebuie să citeşti până la istovire.
Ori de câte ori ți se taie capul (căpos) eşti răstignit pe cruce şi aşa îți trebuie; prin aceasta urmează pe Domnul Hristos.
Nu primeşti ocara, pierzi mântuirea şi devii jucăria lui sarsailă.
Lucrul cel mai de folos începătorilor este ocara, că dacă eşti umilit, nu te mândreşti.
Pe Duhul Sfânt Îl dobândim prin câştigarea prilejurilor, iar când răspundem înapoi celui ce te ocărăşte eşti de partea celui rău şi nu a Duhului Sfânt.
Feriți-vă de limbajul vulgar, obişnuiți-vă cu limbajul cărților sfinte. Trebuie curățată mintea, că limba altfel nu se curățeşte.
Răbdând canonul şi zicând: „aşa îmi trebuie”, aşa mi se iartă păcatele.
Să nu răspunzi cu înțepături, coarne, copite, a nu te apăra, să-ți îmblânzeşti câinele.
Ori de câte ori te mândreşti, te aperi şi nu eşti smerit, te atacă şi te pedepseşte vrăjmaşul nocturn, dar cu voia lui Dumnezeu.
Cei ce ne critică sunt mai aproape de adevăr decât cei ce ne laudă. Îngăduie Dumnezeu să-ți auzi păcatele tale cele cu mintea. De o ocară nu te speli apărându-te, ci însuşindu-ți-o.
Pe vârful limbii călăreşte satana.
Prin unire se măresc lucrurile mici, prin vrajbă se prăpădesc şi cele mari.
Luați aminte: orânduiala de sine în mănăstirea de obşte e neorânduială.
Nu cedezi la voia ta şi aşa pierzi vremea şi cu ea mântuirea.
Aşa de atenți trebuie să fim cu sufletul nostru, ca şi când am locui în casă cu un şarpe, că aşa şi este.
Cine nu iubeşte certarea, n-are minte.
Când ai vreo ispită, nu sta posomorât, că nu e bine. Posomoreala adânceşte ispita şi gândul tot la ea. Fii senin şi nu te lăsa dus în ispită. Ispita nu vine la întâmplare, ci după pofta ta.
Formele în care se dezvoltă Şi se înmulțeşte mândria în suflet
Viața duhovnicească are multe greutăți de învins, mai ales din partea mândriei. Patima importanței, boala locului de cinste sau a numelui de cinste, boala obrăzniciei, neascultarea, grăirea împotrivă, mutrele, posomorârea, groaza de umilință, toate acestea
sunt forme în care se dezvoltă şi se înmulțeşte mândria în suflet. Mândria şi toți puii ei sunt pricini de conflicte, de nemulțumiri, de fățărnicii, de răcire a dragostei şi de umplere a sufletului de răutate. Sub influența acestei patimi mintea alunecă pe panta nebuniei.
Ce e de făcut?
În momente de limpezime de minte – că sunt – să ne dăm seama că la mijloc e o patimă, un duh rău care ne trage de minte cu o logică foarte strânsă, ca să ne scoată afară din ascultarea de Dumnezeu. Să ne dăm seama că mai avem ceva în noi neatins de logica aceasta: conştiința. Deci să ascultăm conştiința, nu dreptatea noastră. Să căutăm că mai este cineva care ne-ar putea ajuta să ajungem la linişte. Dacă întinzi mâinile către ajutor, vei fi ajutat. Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.

articol apărut in nr. 4 al Revistei Atitudini
sursa:http://atitudini.com/

[Adrian Pop]

Mântuirea înseamnă un alt mod de a trăi, dobândirea altei firi, nu aceasta care o avem. Pentru că aceasta trebuie toată topită, scărmănată, omorâtă prin tot felul de ciopleli, altfel nu e cu putință să crească firea după Dumnezeu

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

Arsenie BOCA - Arhanghelul de la Prislop
Îmi place pagina · 4 august



Omule, trebuie să-ţi schimbi viaţa - retează cu foarfeca voile tale - crengile rele: sudalmele, neascultările şi va rămâne un pom care nu va putrezi în veac - este cuvântul lui Dumnezeu.
În fiecare zi citeşte, de poţi măcar un verset, un capitol sau un psalm, de care să-ţi legi gândurile mutându-te de la cele stricăcioase la cele veşnice; dând astfel de lucru gândului, nu-l vei mai lăsa să zămislească păcatul care să nască fapte ruşinoase.
Rugăciunea şi postul, aceste aripi sufleteşti; puternice arme de luptă duhovnicească, cu care-ţi poţi câştiga biruinţa a tot păcatul, le cunoşti şi tu omule şi şti cât de folositoare sunt.
Da! rugăciunea şi postul sunt minunatele unelte duhovniceşti cu care îţi strângi laolaltă roada ostenelilor, ca şi pe altă parte uneltele gospodăreşti - când trebuie să coseşti păcatul, când să aduni virtuţile şi când să nimiceşti buruiana gândurilor sălbatice.
Foloseşte-te de ele când trebuie, căci nimeni nu cunoaşte unde să aduni şi unde să tai, numai tu omule ştii.
Căci scris este: vreme este să plângi şi vreme este să grăieşti şi vreme este să taci şi toate la vremea lor - şi toate cu aleasă înţelepciune.
„Eu aş vrea (zice Sf. Ap. Pavel) ca toţi oamenii să fie cum sunt eu.”
Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui.
Mai degrabă, cât faci, fă cu duh de smerenie, pentru că Dumnezeu, celor trufaşi le stă împotrivă, iar la cei smeriţi le dă dar.
Te afli în post; nu uita că postul te ajută şi este sală de aşteptare în care creştinul îmbolnăvit de păcate trebuie să cugete până-i vine rândul, cum să-şi dezvăluiască boala mai sincer, înaintea duhovnicului său la spovedanie pentru că de vreme ce ai venit la doctor să nu te întorci nevindecat, ci să ai parte în mod folositor de cereştile doctorii ale Sfintei Taine.
Rugăciunea este respiraţia sufletului, iar postul este apa care stinge văpaia patimilor.
Orice unealtă e cu două tăişuri. Dacă nu o foloseşti cum trebuie, în loc să taie, te taie, în loc să clădească, te dărâmă. Deci fii cu nădejdea în Domnul când foloseşti uneltele Lui. Adu-ţi aminte de acel sobar tainic care a pus la cale trădarea şi prinderea lui Iisus.
Era într-o zi de miercuri şi a treia zi, vinerea, a fost străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre.
El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui, noi toţi ne-am vindecat.
Chinuit a fost şi supus şi nu şi-a deschis gura Sa, ca o oaie spre junghiere s-a dus şi ca un miel fără de glas înaintea celui ce-L tunde, aşa nu şi-a deschis gura Sa.
Deci a fost răstignit pentru păcatele noastre. Şi fiindcă în aceste două zile a pătimit Iisus în chip deosebit pentru noi toţi, dorind să ne scoată din mocirla (păcatului) patimilor, a pieirii veşnice, vrând să ne mântuiască.
Vom rămâne totuşi nepăsători la marea Lui jertfă?
Să nu ne jertfim şi noi măcar atât, prin înfrânare?
Dacă nu poţi mai mult fii atent la tine însuţi. Pentru propria ta salvare cinsteşte toată viaţa ta aceste două zile din săptămână, şi ţi se va schimba viaţa ta sufletească şi trupească.
De ce să-ţi dărâmi propria ta viaţă înainte de vreme - ajută-te şi nu uita că mântuirea e funia împletită cu harul lui Dumnezeu (adică mila şi ajutorul Lui şi voia ta liberă; întinde mâinile tale spre Hristos.
Credinţa fortifică voinţa.
El vrea să te ajute.
Lasă-te înfăşurat sufleteşte cu o asemenea funie şi vei fi ridicat spre împărăţia lui Dumnezeu, care împărăţie nu este de mâncare şi băutură, ci pace şi dreptate şi bucurie întru Duhul Sfânt.
Nu uita deci că Cel ce s-a jertfit pentru a noastră mântuire, ne-a îndemnat să ne jertfim şi noi.
Mântuirea sufletului are un revers hotărât.
Ce dar binecuvântat de Dumnezeu este apa pentru viaţa oamenilor. O bem şi ne stâmpărăm setea cu ea - dar mai ales ne răcoreşte trupul înfierbântat de trudă şi ne spălăm hainele murdare şi ce minunat te simţi când eşti curat.
Un creştin ştie că are şi suflet - oare sufletul nu se murdăreşte trăind în viaţă? Dar ce este păcatul dacă nu groaznica murdărie sufletească ce întunecă până şi ochiul minţii.
Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi.
Dacă ne mărturisim păcatele noastre, spovedania este tocmai baia curăţitoare a sufletului omenesc.
Omule spală-ţi sufletul ca să-l poţi hrăni cu pâinea vieţii celei veşnice.
Nu doreşti să-l îmbraci cu cămaşa lui Hristos?
Să ne aducem aminte - câţi în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am şi îmbrăcat.
Ajută-ţi sufletul să guste şi el din pâinea îngerilor.
Să ştii şi aceasta, că o bucată de pâine mâncată cu supărare, ţi se face gol în gură.
O! dacă ai iubi mai mult pe Dumnezeu, va spori şi bucuria lăuntrică şi vei simţi atunci adevărata dulceaţă a Sfintei Cuminecături.
Iar cine mănâncă din pâinea aceasta, viu va fi în veci.
Un suflet zbuciumat de vârtejul patimilor şi al urii, nu poate primi sămânţa harului şi nici pe Hristos în Sfânta Taină.
De aceea mult se luminează puterea minţii printr-o inimă liniştită. Iar un suflet drept, e semnul bucuriilor nesfârşite.
Încearcă deci să stingi furtuna din mica împărăţie a sufletului, şi viaţa ta întreagă se va desfăşura ca o adiere peste dureri. Nu ştii că orice faptă, fie bună fie rea, îndulceşte sau amărăşte mai întâi pe autorul ei?
Şi lumina pe care o aprinzi spre a risipi întunericul dimprejur, îţi luminează propria ta faţă şi apoi mai departe? Nu stinge o astfel de lumină.
Nu uita că o apă răscolită de furtună nu se poate îmblânzi lovindu-o cu bâta, dar nici un vrăjmaş a se potoli urându-l şi blestemându-l.
Abia rugându-te pentru el, cu pace şi pentru a lui mântuire vei smulge pe vrăjmaşul tău din stăpânirea vicleanului, şi apoi rămas el singur, oricât ar fi de înrăit, e numai om şi omul nu-i atât de vătămos ca atunci când bagi în el un legheon de diavoli, pe seama cărora l-ai dat prin blestemul tău, prin sudalma ta, prin ura ta şi cu care viclenii împreună te şi atacă pe urmă.
Roagă-te pentru vrăjmaş şi se va ruşina diavolul, lăsându-l singur pe istovitul om. Nu-l mai urâ, ci fie-ţi milă de el că e om, e fratele tău, e fiu al aceluiaşi Părinte Ceresc. Doreşte-i vrăjmaşului tău ce-ţi ceri în rugăciune şi pentru tine. E greu la început căci eşti om pătimaş ca toţi oamenii. Dar stăruinţa despică piatra; de la o vreme simţi nevoia de a te ruga pentru el, din milă. Nu-l mai poţi urâ pe vrăjmaşul tău, nu mai eşti în stare să urăşti nici un om.
Vezi, abia atunci ai biruit pe diavolul cel a toată lumea vrăjmaş, stricătorul păcii şi rău făcătorul al tuturor oamenilor.
Ai vrea să-ţi vezi soarele lăuntric urcând dintr-un frumos răsărit pe cerul propriei tale vieţi? Încearcă atunci să simţi seară de seară stând de vorbă cu tine, întăreşte-te cu mătănii, cu un psalm, cu o rugăciune, cu smerenie, uşurându-ţi sufletul şi sporind astfel în dragoste pentru tot omul.
Fiecare zi să-ţi fie în faţa ta - vei câştiga curajul şi vei simţi mâna harului Dumnezeiesc că lucrează împreună cu tine.
Viaţa oamenilor este o brazdă de plug trasă peste ogorul anilor ajunşi spre capătul de hotar.
De aceea trage brazda propriei tale vieţi cât mai dreaptă; înlătură greşelile, abaterile; iar de le-ai săvârşit, îndreaptă-le până nu înnoptează şi până nu îngheaţă, făcând tot binele de care eşti capabil, până când plugul sufletului mai poate trage brazda pe curmătura vieţii tale. Sub îndrumarea gândurilor curate şi a milei Marelui Dumnezeu, adu-ţi mereu aminte cât de plăcuţi sunt cei ce voiesc pacea.
Până la Dumnezeu, nu este nici jos, nici sus, nici aproape, nici departe, pentru că Dumnezeu este pretutindeni şi de aceea este mai aproape de tine decât sufletul şi trupul tău, numai să ştii să afli această apropiere prin credinţă şi rugăciune.
Domnul este aproape de toţi cei ce-L cheamă cu toată inima.

[Adrian Pop]

Arsenie BOCA - Arhanghelul de la Prislop
Îmi place pagina · 4 august



Aspecte ale relaţiei dintre neurologie, endocrinologie şi duhovnicie.


Omul are aproximativ 13 milioane de neuroni care au nevoie de hrană şi mediu:
1) Oxigenul, pe care hematiile din sânge îl duc la creier;
2) Glicogenul este zahărul special preparat de ficat pentru neuroni;
3) Hormonii, adică produsul glandelor endocrine;
4) Somnul - dreptul la somn e obligatoriu, omul moare după opt zile de nesomn;
5) O concepţie de viaţă necesară neuronilor.
Glandele: apofiza şi hipofiza.
Una comandă producerea de hormoni pe toată verticala. Apofiza comandă să nu se producă aceşti hormoni.
Între concepţia de viaţă şi aceste glande este o legătură. Astfel, într-un fel funcţionează toate glandele endocrine când un om are de exemplu concepţia de viaţă a lui Epicur şi urmaşilor săi bazată pe plăcere. Aceasta va frâna producerea şi echilibrul sistemului endocrin. Însă când ai cea mai bună concepţie de viaţă, adică revelaţia creştină, atunci nu se mai produce acest exces de hormoni care să te desfrâneze sau să te dezechilibreze.
Concepţia de viaţă este aceea în care te integrezi trup şi suflet.
Prin aceasta se modifică pozitiv structura celulelor întregului corp, se armonizează de tot necazul celor rele şi al durerii.
Nemiloasa boală a sufletelor omeneşti, microb strecurat în rana sufletului, cuiele diavolului bătute în pomul vieţii omeneşti, smulge-le cu cleştele rugăciunii şi-ţi unge durerea cu harul Sfintei Taine. Scapă-te de satana - l-ai cunoscut poate la o înjurătură. O, şi e aşa de viclean. Căci spune Sfântul Iacob că limba îşi are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul şi vâră în flăcări aria vieţii.
Crezi că înjurătura te stâmpără sau îţi sporeşte puterile?
E numai o morfină a sufletului - te uşurează pentru o clipă şi te încarcă de amărăciune pentru o veşnicie.
Fii hotărât!
Încearcă, şi ai să vezi cât poate un om care vrea să fie curat.
Un înger bun doreşte să te ajute, nu-l refuza.
Sau poate ai ajuns robul băuturii, de năcaz, din necumpătare, din patimi? O! nu ştii că beţia e culcuşul satanii în sufletul ameţit?
N-ai văzut că unde-s bălăriile se ascund şerpii şi viperile? Dar în bălăriile beţiei (turburarea sângelui şi a creerului) nu se îngrămădesc şerpii patimilor - murdăria trupească şi sufletească: vorbe josnice şi glume necontrolate, înjurături, desfrâu şi altele?
Adu-ţi aminte că Sfântul Apostol Pavel scrie corintenilor că nici furii, nici nesăţioşii de averi, nici beţivii, nici cei răi de gură nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
Mântuitorul nostru voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vină la cunoştinţa adevărului - nu întârzia.

[Adrian Pop]

Arsenie BOCA - Arhanghelul de la Prislop
Îmi place pagina · 4 august



Despre înşelăciuni drăceşti şi viziuni cereşti.
DESPĂTIMIREA ESTE CONDIŢIA RUGĂCIUNII NEÎNCETATE.
Faza ascetică cuprinde nevoinţele, iar faza mistică se caracterizează prin darurile Duhului Sfânt care ridică sufletul şi mintea la stări luminate de credinţă.
Sfinţii au făcut nevoinţe înfricoşătoare, ajungând la starea lui Adam înainte de cădere.
Exemplul Sfântului Serafim şi blândeţea fiarelor din pădure.
Legăturile pe care le poate face satana asupra omului sunt necrezut de tari .. .. .. ca şi încurcăturile pe care le vom avea în vămile văzduhului, dacă nu ne descâlcim mintea din cursele lui. De puterea lui se scapă cu ajutorul lui Dumnezeu: „Fără Mine nu puteţi face nimic în privinţa izbăvirii de diavol”.
Nu este bine să slujeşti la doi domni.
Prin vămi trec toţi afară de cei aprinşi de focul Duhului Sfânt încă din lumea aceasta.
Despre flăcările mâinii Avei Iosif în rugăciune: „dacă vrei fă-te tot ca focul” (pateric), însemnează a vrea la o intensitate pe viaţă şi pe moarte.

[Adrian Pop]

Arsenie BOCA - Arhanghelul de la Prislop
Îmi place pagina · 4 august



* Omul necuratat de patimi nu poate sa priceapa adevarurile de credinta.
*Unde ne merge bine, acolo nu sporim; unde-i mai greu, acolo te curatesti mai sigur; acolo unde nu esti cioplit, esti un necioplit.
* Sa va asteptati la întâmplari venite din senin. Ca nu tu întrebare, nu tu ascultare, nu tu nimic din cele ale caii acesteia.
* Nu greselile altora ne scot din rabdari, ci putina noastra rabdare; ne cheltuie si rabdarea pe care o mai avem.
* Adevarata crestere spirituala e sa-ti cunosti neputintele si sa te lupti cu ele.

[Adrian Pop]

Arsenie BOCA - Arhanghelul de la Prislop
Îmi place pagina · 3 august



Rugăciunea e poruncă, postul e poruncă, iubirea de vrăjmaş e poruncă şi de asemenea moartea e poruncă, mai puţin popularizată între oameni. Dar oamenii ce fac? Îşi apără viaţa asta, îşi apără sinele, îşi apără egoismul lor, şi îşi încurcă mersul lor duhovnicesc.
În mintea omului se dă luptă între Dumnezeu şi diavol.

[Adrian Pop]

Arsenie BOCA - Arhanghelul de la Prislop
Îmi place pagina · 3 august



Numai în Duhul Sfânt poate fi obşte unită.
Duhurile au magnetism, cei ce se aseamănă se adună.
Scopul creştinului este dobândirea Duhului Sfânt.
Trebuie să stai în prezenţa chipului Domnului Hristos din tine, şi în mod sigur aveţi ceva foarte bun în voi.
Daţi ajutor acestui element în care existăm, trăim şi suntem.
Dacă nu iubeşti, urăşti, critici, tragi sforile.
Satana luptă continuu cu legea lui Dumnezeu din inima ta şi îţi îndreaptă iubirea către tine, iubirea de sine şi ajungem până a urî pe Dumnezeu, căci eu-l e ateu.
Nu te poţi lua "la trântă" cu el fără "Doamne Iisuse.", şi nu poţi zice "Doamne Iisuse." câtă vreme nu eşti sub ascultarea cuiva.
Faceţi măcar 100 de metanii pe zi, că vă dă sănătate sufletească şi trupească.
Când îţi aduci aminte de Dumnezeu înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Dumnezeu să-şi aducă aminte de tine.
Dacă uiţi să zici "Doamne Iisuse.", zi: "Doamne, nu uita de mine cum uit eu de Tine".
Focul sfârşitului va arde totul, numai bunurile spirituale nu. Ce ai pus tu pe mintea ta, cunoştinţele, îmbrăcămintea minţii, nevoinţele, ostenelile, te însoţesc dincolo.
Eu vă ajut cu smerenia, căci ea are toate darurile. Smerenia e dulama lui Dumnezeu.
Uscăciunea sufletească nu e deznădejde, ci e una din nevoinţele cele fără de voie, care mai mult spală sufletul decât ostenelile cele de voie.
Prin nimic nu ne înbogățim mai mult cu mila lui Dumnezeu ca în rugăciunea făcută din durere pentru alţii.