Din învăţăturile Sfântului Părinte Arsenie Boca

[Adrian Pop]

Arsenie Boca - Omul Lui Dumnezeu
Apreciată · 22 iulie



Formele în care se dezvolta Si se înmulteste mândria în suflet

Viata duhovniceasca are multe greutati de învins, mai ales din partea mândriei. Patima importantei, boala locului de cinste sau a numelui de cinste, boala obrazniciei, neascultarea, grairea împotriva, mutrele, posomorârea, groaza de umilinta, toate acestea
sunt forme în care se dezvolta si se înmulteste mândria în suflet. Mândria si toti puii ei sunt pricini de conflicte, de nemultumiri, de fatarnicii, de racire a dragostei si de umplere a sufletului de rautate. Sub influenta acestei patimi mintea aluneca pe panta nebuniei.
Ce e de facut?
În momente de limpezime de minte – ca sunt – sa ne dam seama ca la mijloc e o patima, un duh rau care ne trage de minte cu o logica foarte strânsa, ca sa ne scoata afara din ascultarea de Dumnezeu. Sa ne dam seama ca mai avem ceva în noi neatins de logica aceasta: constiinta. Deci sa ascultam constiinta, nu dreptatea noastra. Sa cautam ca mai este cineva care ne-ar putea ajuta sa ajungem la liniste. Daca întinzi mâinile catre ajutor, vei fi ajutat. Inima înfrânta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi.
(Pr. Arsenie Boca)

[Adrian Pop]

Arsenie Boca - Omul Lui Dumnezeu
Apreciată · 22 iulie



Alte cugetari duhovnicesti:
Sa nu adormi cu mintea obosita, în dusmanie pe cineva.
Prilejurile sunt de mai multe feluri: de la diavol, de la fire si îngaduite de Dumnezeu. Le deosebim:
- Când sunt de la diavol, simti tulburare.
- Când sunt de la fire, ne aparam.
- Când sunt îngaduite de Dumnezeu, simtim o pace, bucurie, multumire.
Sa va învatati sa vorbiti putin si esential.
Asa sa fie vorba între voi: ca la rugaciune.
Decât cearta mai bine paguba.
Ajungi la batrânete si puterile scad si te trezesti ca n-ai adunat nimic.
Pentru valoarea mântuirii nici o suferinta nu e imposibila aici pe pamânt, numai si numai sa poti câstiga mântuirea.
Dumnezeu iubeste Tara Româneasca si pe ea vrea sa o spele întâi de pacate.
La multi le-a zis: nu plecati din tara ca tara noastra are destinul ei si va da cei mai multi mucenici.
Sa va rugati sa nu vina si peste voi necazurile care vin pe oameni, ca vor veni vremuri foarte grele.
Sa nu credeti ca voi n-o sa rabdati foame.
Sa va pregatiti pentru martiraj.
În rugaciunea „Tatal nostru”, „si nu ne duce pe noi în ispita”, se refera la ispita lepadarii de Dumnezeu.
Prin încercari se spala menajarea de sine. Când esti asuprit, rastignit pe nedrept, sa te bucuri.
Unde ne merge bine, acolo nu sporim; unde-i mai greu, acolo te curatesti mai sigur; acolo unde nu esti cioplit, esti un necioplit.
Sa va asteptati la întâmplari venite din senin. Ca nu tu întrebare, nu tu ascultare, nu tu nimic din cele ale caii acesteia.
Sa nu ai nici un amestec cu ai tai, ca sa nu se raceasca în inima ta dragostea de Dumnezeu.
Asa cum ne purtam cu aproapele, tot asa se va purta Dumnezeu cu noi.
Nu greselile altora ne scot din rabdari, ci putina noastra rabdare; ne cheltuie si rabdarea pe care o mai avem.
Pe calugari îi baga în iad nimicurile.
De câte ori încetezi lucrarea cea buna a sufletului, seamana a lene.
Ascultarea care mi se da, aceasta este voia mea.
Rugaciunea e alimentata de citirea Sfintei Scripturi si învatatura de credinta.
Omul necuratat de patimi nu poate sa priceapa adevarurile de credinta.
Citirea cu socoteala a dumnezeiestilor Scripturi, aprinde si hraneste sufletul cu gândurile lui Dumnezeu, care nu sunt ca gândurile omului.
Cine se leapada de sine macar de atâtea ori cât vin prilejurile pe zi, în chip sincer si cu convingere, capata nu numai sporire a puterilor sufletesti, ci însusirile lui sufletesti încep sa semene cu ale lui Iisus. Nu mai umbla cu candela stinsa.
Noi sa ne îmbogatim în Dumnezeu, cugetându-L, iubindu-L, împartasindu-ne cu El,
silindu-ne a gândi si a iubi ca El, în toate împrejurarile vietii. Iata adevarata bogatie care nu se va lua de la noi.
Adevarata crestere spirituala e sa-ti cunosti neputintele si sa te lupti cu ele.
Singura neputinta pe care ti-o iarta Dumnezeu este aceea de a nu putea intra prin usile închise.
În cartea vietii te scriu mai ales faptele pe care le-ai facut plângând.
Fericit este acela care, zilnic fiind ocarât si defaimat pentru Dumnezeu, se sileste spre rabdare; el va dantui cu mucenicii, cu îndrazneala va vorbi si cu îngerii.
Omul învata 6 ani ca sa vorbeasca si 60 de ani trebuie sa învete ca sa taca.
Ascultarea mai mult de Dumnezeu decât de oameni.
Sa cultivam energia vointei.
Cuvintele noastre sunt fiinte vii si ne însotesc pâna la judecata din urma, cu calitatea cu care au fost spuse, cu valoarea crestina sau necrestina.
Sa ne preocupe tacerea. Palmuirile întinaciunilor sa ne mentina în stare de umilinta si smerenie.
Sa-L iubim pe Mântuitorul mai mult decât orice.
Destinul nostru e colosal de înalt: îndumnezeirea.
Prin suparari, tulburari, cearta, iuteala, se pierde o energie buna din noi. Prin dragostea de Dumnezeu se aduna o energie foarte binefacatoare care înlatura si bolile, iar când se pierde dragostea lui Dumnezeu (energia) apar bolile.
Îngerul pazitor de la botez este pazitorul legilor dumnezeiesti, pe care omul trebuie sa le îndeplineasca.
Nu împrumuta celui rau mintea, ochii, gândurile, nu da degetul ca îti ia mâna toata.
Numai în Duhul Sfânt poate fi obste unita. Duhurile au magnetism, cei ce se aseamana se aduna. Scopul crestinului este dobândirea Duhului Sfânt. Trebuie sa stai în prezenta chipului Domnului Hristos din tine, si în mod sigur aveti ceva foarte bun în voi. Dati ajutor acestui element în care existam, traim si suntem. Daca nu iubesti, urasti, critici, tragi sforile. Satana lupta continuu cu legea lui Dumnezeu din inima ta si îti îndreapta iubirea catre tine, iubirea de sine si ajungem pâna a urî pe Dumnezeu, caci eu-l e ateu. Nu te poti lua „la trânta” cu el fara „Doamne Iisuse…”, si nu poti zice „Doamne Iisuse…” câta vreme nu esti sub ascultarea cuiva.
Faceti macar 100 de metanii pe zi, ca va da sanatate sufleteasca si trupeasca.
Când îti aduci aminte de Dumnezeu înmulteste rugaciunea, ca atunci când Îl vei uita, Dumnezeu sa-si aduca aminte de tine.
Daca uiti sa zici „Doamne Iisuse…”, zi: „Doamne, nu uita de mine cum uit eu de Tine”.
Focul sfârsitului va arde totul, numai bunurile spirituale nu. Ce ai pus tu pe mintea ta, cunostintele, îmbracamintea mintii, nevointele, ostenelile, te însotesc dincolo.
Eu va ajut cu smerenia, caci ea are toate darurile. Smerenia e dulama lui Dumnezeu.
Uscaciunea sufleteasca nu e deznadejde, ci e una din nevointele cele fara de voie, care mai mult spala sufletul decât ostenelile cele de voie.
Prin nimic nu ne mâhnim mai mult cu mila lui Dumnezeu ca în rugaciunea facuta din durere pentru altii.
Cel mai frumos dar pe care-l putem face lui Dumnezeu e sa ne daruim Lui, pe noi însine, pe viata. Dumnezeu primeste si îmbratiseaza, apara si întareste un asemenea dar.
Acela a carui inima s-a facut una cu Dumnezeu, sta în fata oamenilor ca o floare suprema a umanitatii.
Rabdarea raului, iertarea fratilor si rugaciunea în ascuns, au putere înaintea lui Dumnezeu.
Daca sufletele parasesc râvna, atunci si Duhul lui Dumnezeu care le-a fost dat se departeaza.
Patimile si faptele [rele] nu scad decât numai când dobândesti o atentie neîncetata la tot ce gândesti. Gândul sa stim sa-l maturam, daca e de maturat, daca nu, sa-l ajutam.
Mare mester e vicleanul, pâna si în poruncile lui Dumnezeu se ascunde.
Gândirea calugarului e ca o albie între maluri, iar cele doua maluri sunt ascultarea si lepadarea de sine.
Ca sa scapi de uriasul mintii (de uitare) trebuie sa citesti pâna la istovire.
Ori de câte ori ti se taie capul (capos) esti rastignit pe cruce si asa îti trebuie; prin aceasta urmeaza pe Domnul Hristos.
Nu primesti ocara, pierzi mântuirea si devii jucaria lui sarsaila.
Lucrul cel mai de folos începatorilor este ocara, ca daca esti umilit, nu te mândresti.
Pe Duhul Sfânt Îl dobândim prin câstigarea prilejurilor, iar când raspundem înapoi celui ce te ocaraste esti de partea celui rau si nu a Duhului Sfânt.
Feriti-va de limbajul vulgar, obisnuiti-va cu limbajul cartilor sfinte. Trebuie curatata mintea, ca limba altfel nu se curateste.
Rabdând canonul si zicând: „asa îmi trebuie”, asa mi se iarta pacatele.
Sa nu raspunzi cu întepaturi, coarne, copite, a nu te apara, sa-ti îmblânzesti câinele.
Ori de câte ori te mândresti, te aperi si nu esti smerit, te ataca si te pedepseste vrajmasul nocturn, dar cu voia lui Dumnezeu.
Cei ce ne critica sunt mai aproape de adevar decât cei ce ne lauda. Îngaduie Dumnezeu sa-ti auzi pacatele tale cele cu mintea. De o ocara nu te speli aparându-te, ci însusindu-ti-o.
Pe vârful limbii calareste satana.
Prin unire se maresc lucrurile mici, prin vrajba se prapadesc si cele mari.
Luati aminte: orânduiala de sine în manastirea de obste e neorânduiala.
Nu cedezi la voia ta si asa pierzi vremea si cu ea mântuirea.
Asa de atenti trebuie sa fim cu sufletul nostru, ca si când am locui în casa cu un sarpe, ca asa si este.
Cine nu iubeste certarea, n-are minte.
Când ai vreo ispita, nu sta posomorât, ca nu e bine. Posomoreala adânceste ispita si gândul tot la ea. Fii senin si nu te lasa dus în ispita. Ispita nu vine la întâmplare, ci dupa pofta ta.

(Pr. Arsenie Boca)

[Adrian Pop]

Arsenie Boca - Omul Lui Dumnezeu
Apreciată · 22 iulie



Mântuirea înseamna un alt mod de a trai, dobândirea altei firi, nu aceasta care o avem. Pentru ca aceasta trebuie toata topita, scarmanata, omorâta prin tot felul de ciopleli, altfel nu e cu putinta sa creasca firea dupa Dumnezeu. Mântuirea e imposibila fara ispite pentru ca numai cu prilejul lor ne cunoastem; dându-ti seama de greseli si felul cum puteai sa rezolvi, adica cunoscând ceva în vremea ispitei, tot e ceva, adica este un început spre cresterea duhovniceasca (aceasta în cazul încercarii când ti se face îndreptare).
Dumnezeu nu ispiteste pe nimeni, ci fiecare se ispiteste de pofta sa (cuvântul Sfintei Scripturi). Ispitele au rostul:
1. De a ne umili, de a ne compromite chipul nostru cel iubit de noi, ochisorii nostri, în ochii nostri, în viata aceasta.
2. Dau prilejul sa te cunosti mai bine si sa-ti pierzi încrederea în tine însuti, si te fac sa alergi la cineva mai tare ca tine, la Dumnezeu.
3. De aceea îngaduie Dumnezeu ispitele, ca ele au însusirea de a ne observa mai bine rautatile noastre.
4. Ispita este indicatorul care dovedeste marimea duhovniceasca la care esti.
În încercari (ispite) îti trebuie o convingere, adica temelie puternica. Convingerile traite sunt realitati religioase, adica realitati traite. Convingerile sa nu fie numai o biblioteca în cap, ci sa le traiesti.
Ispitele te trag afara de la Hristos, spunându-ti: Nu trai o viata asa de grea, nu-ti chinui tineretea. Toate aceste momeli te sustrag de la temelia, Hristos si de la crucea Lui si te dai spre placere, spre crutare de sine. În încercari trebuie sa ai o casa a ta, care sa fie întarita pe o temelie puternica, sa ai ceva trainic, un foc, un carbune aprins în sufletul tau, care sa-ti ajute ca în încercari sa n-o luam catre noi, ci catre Hristos. În felul acesta, încercarile dovedesc de ti-e mai drag de tine sau de Hristos. Asemanarea cu casa cladita pe nisip. Pe ce temelie stai? Daca este Hristos, treci prin toate cu veselie, dar trebuie sa te lasi cu totul în conducerea lui Dumnezeu. Nu-i alta solutie decât sa te îndragostesti de Iisus, Care a trait cândva în chip vazut. El continua sa fie cu noi pâna la sfârsitul veacurilor. Si daca am fi curati cu inima, L-am vedea si acum.
La ziua judecatii ne întreaba Dumnezeu: ce asemanare avem cu Iisus? Si noi numai în cruce ne putem asemana cu Iisus. Nu ne putem asemana nici în întelepciune, nici în putere, deci numai în cruce.
Pr Arsenie Boca

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

Arsenie Boca - Omul Lui Dumnezeu
Apreciată · 19 iulie



Din pacatosi, sfinti

Mantuitorul nostru a intemeiat si are numai o Biserica crestina si nu opt sute. Biserica aceasta, e una, e sfanta, pentru ca Sfant este Intemeietorul si, ca atare, ramane mereu sfanta, ba chiar sfinteste pe pacatosi. Celelalte "biserici" - casele de adunare ale sectelor - nu sunt sfinte pentru ca sunt intemeiate de oameni robiti, razvratiti, si ca atare nu sfintesc pe nimeni. Biserica lui Hristos e soborniceasca, adica sta pe temelia celor sapte soboare a toata lumea si, prin furtunile istoriei, e carmuita nevazut de Mantuitorul Insusi, nu de vreun inlocuitor al Sau, mai presus de soboare.
Biserica in care ne mantuim a apostoleasca, adica isi are slujitorii urmand ca dar, prin punerea mainilor unii de la altii in sir neintrerupt, suind pana la Apostoli si prin ei la Iisus Hristos. Toate celelalte "biserici" ivite dupa aceea prin chiar aceasta, sunt alaturea de cale, deci alaturea de mantuire. Prin urmare, cei ce stam sub semnul Crucii, cata vreme petrecem in cortul pamantesc, urmam calea mantuirii in obstea Bisericii vazute sau luptatoare. Pe ea n-o innegreste rugina rautatii, produsa de imprejurarile pamantesti. Ea ramane nemiscata si nestirbita, deoarece, cu toate ca e arsa din vreme in vreme in cuptorul prigoanelor si incercata de furtunile necontenite ale ereziilor, ea nu sufera sub povara incercarilor nici o slabire in invatatura sau viata, in credinta sau randuiala ei. De aceea se intareste prin Har, intelegerea celor ce cugeta la ea cu evlavie. Ea cheama, pe de o parte pe necredinciosi, daruindu-le lumina cunostintei adevarate; pe de alta parte pastoreste cu iubire pe cei ce contempla tainele ei, pazind nepatimas si fara betesug ochiul intelegeri lor.
Biserica de pe pamant se numeste luptatoare, pentru ca aci, sub povatuirea ei, insii din obste au de purtat o intreita lupta, care tine o viata intreaga: lupta cu ei insisi, cu patimile contra firii, dupa trup si dupa duh; o lupta cu lumea indiferenta si necredincioasa; si lupta impotriva uneltirilor vicleanului. Pastorirea Bisericii urmareste ca nici unul din fiii Tatalui sa nu se invrajbeasca in sine insusi, sau sa se rupa din obste si din duhul dragostei lui Hristos. Caci El e cel ce uneste obstea laolalta, deci nimeni nu se mantuieste razletindu-se de Biserica, oricat ar crede ca in dansul salasluieste Duhul lui Hristos.
Iar Biserica din Ceruri se numeste biruitoare, fiindca e alcatuita din: obstea bunilor biruitori mucenici, a sfintilor slujitori si cuviosi si a tuturor sfintilor purtatori si marturisitori de Dumnezeu, unde sunt asteptati toti ucenicii Domnului care vor mai fi pana la sfarsitul veacului.
Calea mantuirii, prin urmare, ne desprinde de pamant spre Cer, ca pe unii ce stim ca de la Dumnezeu am iesit si iarasi la Dumnezeu ne-ntoarcem si lasam lumea ... Amin.

Parintele Arsenie Boca

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

Arsenie Boca - Omul Lui Dumnezeu
Apreciată · 14 iulie



Părintele Arsenie Boca: „Dacă nu alăptaţi copii, veţi alăpta cancer"!

„Dacă nu alăptaţi copii,
veţi alăpta cancer!"
„Nu creşteţi câini creşteţi copii.
Nu vreţi copii? Trăiţi ca fraţii"

În 1941 a venit la Părintele pentru sfat şi un frate al meu Vasile, căsătorit în satul Calbor, lângă Făgăraş. Venise pentru că se gândea că va fi chemat şi el în război şi să primească binecuvântare. Când a ajuns în faţa Părintelui, fără să-i spună cine este, Părintele i-a spus: „Vasile, tu ţi-ai ales avere, nu muiere. Pentru asta vei suferi toată viaţa". Atât i-a spus. Şi aşa a fost.
El îşi luase o fată bogată cu pământ nesfârşit. Când au venit comuniştii, i-au luat şi pământul de sub casa lui. (Pr. Sofonea Ioan, Sibiu)
Eu sunt la a doua căsătorie, binecuvântată şi aceasta de Părintele Arsenie. Când eram căsătorit cu prima soţie, l-am rugat să mijlocească ca să ne binecuvânteze bunul Dumnezeu cu copii. Apoi i-am spus că soţia avusese două sarcini extrauterine. Dânsul mi-a răspuns: „Minte, mă, dar dacă n-a vrut să alăpteze copii, va alăpta cancer". Într-adevăr, a murit de tânără, cu cancer la piept. (Dumitru Matronea, Sibiu)
Stăteam cuminte şi aşteptam să-mi vină rândul. Păriniele tuna şi fulgera împotriva păcatului, la creştini, iar eu mă făceam tot mai mică, pe măsură ce mă apropiam de el. Cu epitrahilul tras peste un halat, cu o căciulă pe cap şi cu pantofii încălţaţi în galoşi, Părintele Arsenie catehiza, predica, mustra şi binecuvânta, dezvăluind păcatele fiecăruia, după măsură. Am fost martora unor scene care m-au înfricoşat...
Un bărbat de vreo 50 de ani se arsese pe faţă cu azot şi era desfigurat. Dar nu pentru asta venise la Părintele, ci doar pentru a- i înmâna un modest pomelnic. Duhovnicul l-a străpuns cu privirea, după care l-am auzit spunând: „De ce crezi tu, creştine, că te-ai ars chiar pe faţă, ca să fii respingător pentru toată lumea? ". Bărbatul amuţise. „Să-ţi spun eu de ce...Ţi-ai bătut joc de o fată în tinereţe, dar nu ai luat-o de nevastă. A rămas singură, până la vârsta asta şi este şi stearpă pe deasupra,, fiindcă a avortat, ca să evite ruşinea unui copil fără tată, iar de atunci n-a mai putut rămâne însărcinată. Ai păcătuit şi tu, dar ai împins-o şi pe ea spre păcat! Acum plăteşti cu suferinţa asta...". Omul îşi plecase ochii în pământ şi plângea înfundat, cu pomelnicul uitat într-o mână.
O femeie trecută de 60 de ani, din Sâmbăta de Jos, se plângea că fiul ei s-a apucat de băut şi o bate cu lanţul de câte ori se îmbată. Părintele a ascultat-o, privind ţintă în ochii săi, apoi l-am auzit cum ridică vocea: „Pe tine te bat de fapt cele 22 de avorturi pe care le -ai făcut! Ştii ce însemnă asta? Auzi acum: asta însemnă tot atâtea suflete care s-au dus pe lumea cealaltă, fără a.fi fost botezate şi nu vor putea intra în Împărăţia Cerurilor din cauza ta! În schimb, tu ai strâns bani şi ţi-ai făcut ditamai cavoul, de parcă după moarte vei rămâne acolo". (Lucia Chima, Şinca Veche)
A venit un om la Părintele Arsenie. Îi zice Părintele: „Ai venit împreună cu soţia şi cu fetiţa". „Da". „Mă, dacă se duce de 7 ori la uşa cămării şi nu ştie de ce s-a dus, îşi pierde mintea. Mă, de ce nu lăsaţi copiii să vină la rând? Şi tu ţi-o pierzi mă; să te laşi de băutură şi de fumat".
Odată, o femeie însărcinată de la Sibiu s-a dus la Părintele Arsenie, la Drăgănescu. Când a văzut-o, Părintele i-a zis: „Mă, du-te repede să nu scapi trenul". „Păi, Părinte, zice, eu am venit să...". „Nu mă, mergi repede să nu scapi primul tren". Femeia a plecat supărată, gândindu-se: „De ce n-o fi vrut Părintele să vorbească cu mine?". A ajuns în Sibiu noaptea la ora 1. Când ă intrat în casă i s-a rupt apa. A dat telefon după Salvare, iar la ora 4 a născut un copil, pe care 1-a botezat Ioan.
Altădată, stăteam la Sibiu, la coadă la pâine. În spatele meu s-au aşezat doi domni. Unul dintre ei zice către celălalt: «Am un prieten, Mihai, care a venit la mine plângând, spunând că are cancer. A fost la o grămadă de doctori, la Bucureşti, la Mediaş, la Cluj . Toţi i-au spus că are cancer. Eu îi zic: „Am auzit că există un om care-ţi spune de toate. Hai să mergem la el. Omul acela stă dincolo de Bucureşti, la Drăgănescu"». Atunci, mi-am dat seama că e vorba de Părintele Arsenie. Domnul din spatele meu continuă: «Când am intrat pe poartă, în curtea bisericii, văd că omul acela iese din biserică şi-mi zice: „Hai, măi, că de când te aştept. Ai reuşit în şfârşit să-l aduci?" şi către prietenul meu bolnav: „Mă, să nu te mai duci la doctor, că ştii ce-ţi spune: sapa şi lopata. Mă, n-ai cancer, dar să te laşi de băutură şi de fumat. Şi să lăsaţi copiii să vină la rând". Acum s-a făcut sănătos; nu-1 mai doare nimic, s-a lăsat de băutură şi de fumat, au copii. Vine la mine bucuros ».
S-au dus două doamne la Drăgănescu, la Părintele. Părintele o întreabă pe una dintre ele: „Câţi ani ai?". Ea zice: „33″. „Şi câţi copii ai avut? Îţi spun eu: 32″. Eu mă gândeam că nu putea să aibă tot câte un copil la un an, dar ea a spus apoi că facea chiuretaje şi de 3-4 ori pe an. Pe urmă, Părintele a întrebat-o şi pe cealaltă doamnă câţi copii a avut şi i-a spus că a făcut semne la piciorul de la masă şi a ajuns până sus. Zice Părintele: „Doi dintre ei ţi-au spus: «Mamă, de ce nu ne-ai lăsat să venim pe lume, că ne făceam sfinţi». Vezi mă, pe ea am putut-o ierta, dar pe tine nu te iert".
Părintele Arsenie ţinea foarte mult ca mamele să lase copiii să vină pe lume. Zicea că sfârşitul lumii vine când copiii nu se mai nasc şi când mulţi oameni vor muri înecaţi sau ca urmare a accidentelor, crimelor, fulgerelor. Multe rele vin peste noi, că noi trebuie să plătim sângele şi păcatele celor ce nu vor să ştie ce e păcatul, ale acelora care umblă în plăceri şi omoară (părinţii pe copii şi copiii pe părinţi).
Să nu ne mulţumim numai că l-am cunoscut pe Părintele Arsenie, ci să şi ascultăm ce ne-a învăţat. Să iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru, ca să-i facem o mare bucurie lui Dumnezeu. (Maica Glicherin)
Într-o zi de joi, dimineaţa, în vara anului 1973, am ajuns la Drăgănescu. Biserica era deschisă şi nu erau credincioşi ca de obicei. Am intrat şi am sărutat icoana de la tetrapod, apoi am îngenuncheat şi am început să plâng, reproşându-mi şi zicând în gând: „De ce voi fi venit şi eu aici? Să mă vadă şi pe mine Părintele Arsenie cât de netrebnică şi păcătoasă sunt?". Atunci am auzit o voce tunând din altar: „Cine-i măi, acolo, care plânge şi nu vrea să vină?". Ne- am ridicat şi ne-am îndreptat spre altar. Soţul meu, fiind preot, a intrat. Apoi, Părintele mi s-a adresat şi mie, zicând: „Hai şi tu, să -ţi văd , faţa". Am dat la o parte, cu sfială, perdeaua de la uşa diaconească şi l-am salutat. Părintele mi-a răspuns: „Ai faţa luminoasă".
Apoi a început să vină lume cu diverse probleme. Părintele ne spunea tuturor că, pentru sănătatea femeii, e bine să avem 3-4 copii. Dacă nu naştem câţi vin, păcatul cade pe cei care sunt în viaţă. Eu nu puteam să suport ca din cauza mea să sufere copiii. Având patru copii, mă gândeam că eu sunt bine... Dar când a ajuns la mine, i -am arătat o fotografie de familie cu noi doi, cei 4 copii şi mama mea. Privind-o, mi-a zis: „Tu să mai faci un copil". Am răspuns: „Dacă va vrea Dumnezeu". Avusesem o problemă cu o sarcină care s-a oprit din evoluţie şi nu ştiam dacă voi mai putea naşte. I- am mărturisit acest lucru Părintelui şi dumnealui mi-a zis: „Tu să trăieşti viaţă normală, fie să mori la datorie. Nici abuz, nici refuz şi viaţă curată în timpul sarcinii". Apoi a zis: „Ai grijă şi nu asculta sfaturile soacrei, dar cinsteşte-o ca pe o mama". Mama zicea către mine, când vedea că sunt însărcinată: „Nu vedeţi cât vă e de greu? Ce veţi face când vor fi mari?". Am reprodus şi alte argumente, dar Părintele a zis, parcă mâhnit: „Ca să trăiţi, măi, ca să trăiţi". Nu ştiam ce vrea să spună, atunci.
Au urmat alte încercări. Mergeam la Părintele şi el îmi repeta: „Viaţă normală, fie să mori...". După alte trei opriri din evoluţie şi o sarcină moartă (înainte cu 3 zile de a se naşte) m-am dus iar la Părintele. În ziua aceea Părintele nu vorbea cu nimeni. Totuşi, cu soţul a schimbat câteva vorbe. Eu i-am sărutat mâna. Mai târziu, plângând şi rugându-mă în gând, am zis: „Ajută-mă Părinte Arsenie...". S-a oprit din lucru şi s-a uitat la mine. În 8 mai 1978, aud o voce în somn: „Eşti însărcinată!". După vreo săptămână, mi-am dat seama că e adevărat. S-a născut al cincilea copil, o fetiţă mai voinică decât toţi. Apoi, în 1981 s-a mai născut încă o fetiţă.
Anii au trecut. Copiii cei mari au fost toţi la Părintele. Învăţau foarte bine, aveau burse (bursă republicană sau bursă obişnuită). Fetele mai mici au avut burse pentru străinătate, de câte trei luni. Mama a trăit 92 de ani. Până să moară, zicea tot timpul: „Am văzut puterea lui Dumnezeu". Adică, toţi copiii mei au ajuns bine: fata cea mare, profesoară; o fată, medic; băieţii, unul preot locotenent colonel şi celălalt arhiereu; o fată, cadru universitar şi ultima născută, încă studentă.
În anul 2001, înainte ca cel de-al şaselea copil să-şi termine studiile, soţul meu a fost victima unui atac de cord foarte grav. Doctorii nu i-au mai acordat nici o şansă de supravieţuire. În disperarea mea, am strigat şi la Părintele Arsenie, spunându-i: „Părinte Arsenie, eu te-am ascultat şi am făcut cum ai zis, acum ce fac? Ajută-mă!". Minunea s-a întâmplat. Soţul a fost salvat. Dumnezeu ne-a miluit pentru sfaturile şi rugăciunile Părintelui Arsenie. (Emilia Şpan, Sibiu)
Când a venit mama prima data de la Părintele, de la Drăgănescu, era plină de bucurie: găsise Calea. Găsise un om care voia să facă ceva pentru ea, pentru noi şi pentru casa noastră, un om dispus să ne înveţe şi să ne ajute să facem voia lui Dumnezeu. Mama voia să se elibereze de tot răul din lumea aceasta. A mers şi cu tata la Drăgănescu. Văzându-l, Părintele i-a spus mamei: „Da, l-ai adus şi pe el". L-a iubit Părintele pe tata, deşi, în vremea aceea, tata era un om fără răbdare. Îmi povestea mama că Părintele avea puterea să scoată tot duhul rău din om. După ce mergeau la Părintele, se simţeau eliberaţi, bucuroşi, liniştiţi.
Mama a spus să mergem şi noi (eu şi soţul meu) la Părintele. I -am spus că noi nu avem probleme. Totuşi, era ceva care mă îngrijora şi anume cum să-mi împac eu viaţa conjugală, în aşa fel încât să nu ajung să săvârşesc un păcat mare, cum este avortul.
Ajungând în biserică, am văzut că oamenii aşteptau să dea pomelnice sau să se înscrie pentru a putea vorbi în ordine, în faţă fiind părintele Bunescu. M-am aşezat şi eu la rând şi soţul meu a mers la intrarea în biserică ca să cumpere lumânări. Părintele Bunescu s-a dus la el şi i-a spus că Părintele Arsenie ne aşteaptă în faţă, la strană. Sunt momente în viaţă când timpul stă parcă în loc, când nu mai e nimic în jur, când mintea e înălţată şi desprinsă de cotidian şi doar bucuria şi liniştea te învăluie.
Minunat lucru ne vorbea Părintele Arsenie despre ceea ce cugetam în tren. Noi trebuie să lăsăm să împlinească Dumnezeu mila Sa cu noi. Să lăsăm să se nască copiii, să nu recurgem la practici pe care, noi fiind asistenţi medicali, le cunoşteam bine. Şi ne-a exemplificat mijloacele „anticoncepţionale" din vremea aceea. Asemenea unui medic desăvârşit, ne-a explicat fiecare metodă la ce patologie duce, dintre bolile expuse cea mai gravă fiind cancerul. De asemenea, ne-a spus că lipsa unor relaţii normale în familie duce la starea rea de nervozitate, tulburări psiho-afective, dereglări endocrine sau legături extraconjugale.
Iar ca un preot desăvârşit, ne-a explicat faptul că avortul este un mare păcat şi că odată făcut, vom suferi prin copiii pe care îi avem prin boli şi neputinţe, ca să ne dăm seama de păcatul săvârşit. Ne priveau doi ochi albaştri, senini; Părintele ne vorbea cu o voce blândă, caldă. I-am sărutat mâna care ne-a binecuvântat, care ne-a mângâiat sufletul. Eram cei mai fericiţi.
A doua oară când l-am căutat, eram însoţită de tatăl meu. Când Părintele s-a oprit în faţa mea, deşi biserica era plină de oameni, aveam aceeaşi nelinişte, pe care am mărturisit-o cu glas tare: „Cum să fac să nu am prea mulţi copii?". Era glasul lumii în cuvintele mele. Probabil mă îngrijora să fac voia lumii, să fiu în rând cu lume dar nici să nu greşesc, să nu supăr pe Dumnezeu. Vorbele mele au fost ca un tunet pe cer senin pentru femeile din biserică, pentru tata; probabil ştiam asta, dar în faţa Părintelui nu eram doar cu mintea, eram şi cu sufletul. În faţa Părintelui, nu puteai să măsluieşti lucrurile, să le „îmbrobodeşti" şi să pară altfel decât sunt. Probabil aşa vom răspunde şi în faţa lui Dumnezeu – păcatele vor fi descoperite, nu învăluite în aburul minciunii. Cât s-a mai mâhnit Părintele auzindu-mă! Mama mi-a zis: „Cum ai putut să spui aşa ceva?" şi toată lumea a auzit: „Dacă mai ţii în suflet grija asta, nici să nu mai vii la mine. Dacă s-ar mai întâmpla să gândeşti aşa, o să fii ca o mamă criminală, o să fii în stare să ucizi. Nu vrei copii, trăiţi ca fraţii".
Am ieşit supărată de acolo, dar nu eram supărată pe Părintele. Oare ce ne stăpâneşte mintea şi voia şi de ce nu am putut primi cu tot sufletul şi fiinţa mea cuvintele spuse când l-am întâlnit prima data pe Părintele? Cum am putut trăi cu neliniştea aceea atâţia ani câtă rătăcire stăpâneşte lumea şi pe fiecare om, dacă nu se lasă deplin în voia lui Dumnezeu şi dacă se abate de la „Cărarea Împărăţiei".
Am plecat totuşi, gândind că nu trebuia altceva, decât să privesc în sufletul meu şi să văd cât îmi sunt de dragi copiii mici. Câtă durere e să ucizi lucrul cel mai minunat de pe lumea aceasta, cel mai frumos şi desăvârşit dar al lui Dumnezeu – copilul, viaţa. Nimic nu se aseamănă cu o fiinţă nou născută. Nimic nu schimbă viaţa omului atât de mult ca momentul când se naşte un copil.(o credincioasă – 2; Sibiu)
Odată, am plecat spre Drăgănescu în pantaloni, crezând că e un lucru bun şi gândindu-mă că am să mă schimb în fustă înainte de a da ochii cu Părintele. Când am ajuns la Drăgănescu, am făcut ceea ce îmi propusesem, în spatele bisericii. Apoi am intrat în biserică, unde era foarte multă lume. După câteva minute, Părintele s-a întors şi a spus: „Mă, a mers un bărbat după biserică; aştept să intre, dar nu mai apare. Unde-o fi?". De atunci n-am mai îmbrăcat pantaloni. Tot legat de pantaloni, o doamnă l-a întrebat odată pe Părintele dacă, în caz de neputinţă, poate purta pantaloni. Părintele i-a spus că poate purta, dar numai pe sub fustă. Referindu-se la căsătorie, Părintele a spus că fiecare sac îşi găseşte petecul lui. Şi mai zicea Părintele: „Nu creşteţi câini; creşteţi copiii care nu au părinţi".(o credincioasă – Sibiu)
Părintele a făcut Sfânta Liturghie într-o duminică, la Sălişte. La sfârşit a miruit. A trecut prin faţa lui o doamnă cu fetiţa în braţe. Părintele Arsenie îi zice: „N-ai răbdat până nu te-ai culcat cu bărbatu-tău azi noapte. Du-te, du-te". Şi a miruit numai fetiţa.
În biserică la Drăgănescu, o cetăţeancă îi spune Părintelui: „Părinte, băiatul meu are 38 de ani şi nu se poate însura". Părintele i-a zis: „E şi normal! Doar pe ceilalţi copii i-aţi trimis pe apa sâmbetei, iar acum, familia voastră se stinge. De aceea băiatul nu se poate însura". (Silvia Pătrucean, Sibiu)
Despre fetele tinere, Părintele Arsenie spunea că „trebuie să se mărite, însă mai uşor se mântuieşte un bărbat, decât se mărită fericit o fată". Mie îmi argumenta avantajele vieţii de căsnicie, dar atunci nu l-am înţeles... (Pr. Bunea Victor, Sibiu)
Prima mea întâlnire cu Părintele a fost la Drăgănescu. Biserica era plină de lume. Se sta la rând; Părintele vorbea cu fiecare persoană, dar puţin; după ce vorbea cu tine, ieşeai afară, căci lumea venea continuu.
Eram căsătorită şi aveam doi copii. Soţul bea mult. Era gras şi roşu. Când m-a văzut, Părintele a spus: „Tu ai să rămâi văduvă". M-am cutremurat şi nu am mai putut zice nici o vorbă. M-am întors acasă, fără să spun nimic soţului şi copiilor. Mă gândeam că soţul va păţi ceva la serviciu. Dar nu! A tot băut şi a făcut ciroză la ficat. A murit după ce s-a pensionat de boală. La 32 de ani am rămas singură cu doi copii.
La o altă întâlnire cu Părintele, l-am întrebat ce să fac: să mă mai căsătoresc sau nu. Mi-a spus că dacă mă recăsătoresc – alţi copii, alte necazuri. Am hotărât să nu mă mai căsătoresc. (Burs Maria, Ucea de Sus)
Pe Părintele Arsenie, l-am cunoscut prima dată lă Drăgănescu, unde picta în biserică. Mai întâi, a vorbit cu soţia despre boli, cum că toate bolile pe care le are sunt din cauza nervilor. I-a zis că femeile rămân sănătoase prin naşterea de copii, iar cele care nu au încă copii sau nu au destui copii, se îmbolnăvesc de nervi şi le doare capul, de nu are nimeni ce să le mai facă. Ne-am dus acasă şi, în aproximativ o lună de zile, tot timpul îmi venea să plâng şi simţeam o mângâiere, o bucurie şi o pace în suflet, de nu se poate spune cuiva, în cuvinte. La fel a fost şi cu soţia. Eu, din momentul acela şi până la plecarea lui la cele veşnice, m-am dus mereu lă dânsul. Îmi făceam drum şi doream ca măcar să îl văd şi după aceea să plec acasă.
În timpul cât am fost în biserică, un om s-a dus la Părintel Arsenie şi a zis: „Părinte, am un băiat care vorbeşte cu o fată şi eu aş vrea să nu se ia". Părintele a zis: "Mă, tu eşti o pacoste pe capu femeii tale. Tu trebuia să ai şapte copii şi nu ai decât doi. Să ştii că, cu aceştia doi, s-ar puteu să ajungi la bătaie şi să fie mai iuţi de mână decât tine. Aceştia doi răzbună pe ceilalţi fraţi pe care nu i-ai făcut. Tu nu mergi la biserică şi dacă ţi-ar fi spus preotul vostru ce ţi-am spus eu, l-ai fi bătut. Dar mie nu mi-e frică de tine şi ţi-aş spune şi mai multe, dar s-ar putea să mai fie aici, de la tine din sat, şi să-ţi auzi vorbe". (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)
Odată, Părintele era în biserica de la Drăgănescu şi vorbea cu lumea. Îl chema pe fiecare aproape de dânsul şi îi zicea păcatele în auzul tuturor. L-a întrebat pe un bărbat de 46 de ani, cu femeia bolnavă: „Câţi copii aveţi, măi?". Omul a zis că are 3 copii. „Şi ceilalţi unde-s, măi? Ori i-aţi aruncat pe gârlă?". Omul i-a spus că n-a aruncat nici un copil pe gârlă. „Şi atunci – zice Părintele – atunci unde sunt ceilalţi? Ştiu că nu i-aţi înecat în gârlă, dar i-aţi „ aruncat " aşa cum faceţi voi. Uite, ce-ţi spun. Du-te şi lămureşte- ţi, femeia să mai facă încă un copil şi nu va mai fi bolnavă. Dacă va mai da naştere încă unui copil, vă va ierta Dumnezeu o parte din păcate, dar să ştiţi că vă mai rămân multe păcate. Ai înţeles, măi?". „Am înţeles Părinte" – a zis omul. (Biliboacă Matei, Săvăstreni)
Odată, Părintele Arsenie i-a spus unui tânăr care venise la el: „Dacă vrei să mai.faci o facultate, promite-i lui Dumnezeu că nu vei lua şpagă de la nimeni. Şi să mai laşi femeile. Atunci îţi va mai reveni vederea, că văd că porţi ochelari şi vei reuşi să ajungi doctor " (Biliboacă Matei, Săvăstreni)
Mă bucur cât voi trăi că l-am cunoscut pe Părintele Arsenie, reuşind prin aceasta să-mi menţin credinţa şi să mi-o întăresc. Eram bolnavă şi slăbită [din cauza avorturilor făcute sub ameninţările soacrei] şi am fost pentru un sfat la Maica Teoctista, care zăcea la pat, în Voila (răbda multă durere, fiind bolnavă cu coloana vertebrală şi auzind un sunet insuportabil în cap). Ea m-a îndrumat să merg la Părintele Arsenie, la Drăgănescu. Când am ajuns la Drăgănescu, Părintele era în curtea bisericii cu mai mulţi creştini. Le ştia păcatele la fiecare şi-i îndruma cum să o ia pe calea cea bună, să se lase de păcate. Când mi-a venit rândul, ştiind de ce sunt acolo, mi-a zis: „Unde-s ceilalţi?". I-am spus: „Părinte, sunt pierdută" şi cu lacrimi în ochi 1-am rugat să-mi ajute să-mi cresc copiii şi în starea în care mă aflam. Mi-a spus că nu sunt pierdută, că trebuie să-mi duc crucea, dându-mi porunca să merg cât mai des sub patrafir. A doua oară când am mers la Drăgănescu aveam 32 de ani. Mi-a zis să mai fac un copil: „Cu greu, o să mai ai un copil". Aşa a fost. După ce am rămas însărcinată am mers iar la dânsul şi mi-a zis să stau sub supravegherea medicilor. La naştere însă, n-am avut nici un medic. Surorile se agitau, iar eu mi-am văzut moartea cu ochii. Am născut greu, prin declanşare de sarcină, o fetiţă care, din cauza surorilor care au tras de ea, nu putea mişca mânuţa dreaptă. Am fost cu ea la doctori la Bucureşti, iar aceştia mi-au spus că mânuţa nu se mai poate reface şi că va rămâne cu ea aşa (nemişcată şi mai scurtă). Atunci, o sora a mea, Nela, a mers la Părintele Arsenie şi mi-a adus mir de la Sfântul Maslu. Am uns fetiţa mereu cu mir şi m-am rugat cu lacrimi la Dumnezeu şi – minune – într-o bună zi fetiţa şi-a mişcat mânuţa. Am fost cu ea la control la doctorii din Bucureşti, care au rămas uimiţi zicând: „Numai printr-o minune dumnezeiască s-a putut vindeca". Eu mulţumesc lui Dumnezeu, Măicuţei Sfinte şi Părintelui Arsenie, care m-au ajutat şi mă ajută.
De multe ori am fost la Părintele Arsenie cu surorile mele şi de câte ori mergeam, veneam de acolo cu o linişte sufletească şi cu o putere pe care nu le pot descrie. Ne încărcam cu o putere care ne ajuta să ne ducem crucea. (Viorica Fărcaş, 48 ani, Voila)
Câteva din sfaturile Parintelui Arsenie:
- Dacă ai ajuns la căsătorie, ia aminte ce faci. Căsătoria a doua de obicei este mai rea ca prima.
- Decât fuga de riscurile eredităţii şi decât feririle de a avea copii, mai bine moartea la datorie.
- Nu este bine să te bagi în căsătoria cuiva.
- În vremurile de pe urmă se vor scula copiii asupra părinţilor de a-i ucide şi părinţii asupra copiilor de a-i ucide. (Maria Matronea, Sibiu)

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

Arsenie Boca - Omul Lui Dumnezeu
Apreciată · 10 iulie



DIN ZICERILE PARINTELUI ARSENIE BOCA
explicate de Pãrintele Teofil Pãrãian

"Mã, nu toti din lume se prãpãdesc, nici toti din mãnãstire se mîntuiesc"

Avea o putere de sintezã deosebitã, o putere de intuitie si o putere de a cunoaste totdeauna esentialul într-o chestiune. Cînd îi puneai o problemã, el imediat avea rãspunsul. Si de la el au rãmas si cuvinte scrise, în manuscrisele lui. De pildã, cînd l-am întîlnit eu pentru prima datã, mi-a si spus un cuvînt, o formulã. Zice: "Mã, nu toti din lume se prãpãdesc, nici toti din mãnãstire se mîntuiesc". Deci avea o posibilitate de a formula ceva.

"Nici abuzul, nici refuzul"

In legãturã cu sexualitatea în familie, Pãrintele Arsenie zicea: "Nici abuzul, nici refuzul".

"Cu mine de douã ori trebuie sã se întâlneascã omul…"

Pãrintele zicea cã de douã ori trebuia sã se întîlneascã omul cu el: o datã cînd îi spune si a doua oarã la moarte, sã*i spunã dacã a fãcut ce i*a spus. Foarte corect! Ce rost are sã meargã cum merg unii cã sã*i spunã unul, cã sã*i spunã altul, cã un cuvînt de folos, cã nu stiu ce… si*apoi adunã la cuvinte de folos si nu împlineste nimic!

"Cine face curte nu face carte"

Pãrintele Arsenie zicea: "Cine face curte nu face carte".

"Nasteti-vã sfinti!"

Pãrintele Arsenie îi îndemna pe oameni sã nascã sfinti. Bineînteles cã pentru a naste sfinti trebuie sã fi sfînt sau trebuie sã tragi de tine spre idealul sfinteniei. Si cînd începem sã ne ocupãm de noi însine, putem sã ne cunoastem, sã aflãm negativele noastre, sã cunoastem încãrcãtura datã de altii si pusã în noi, s-o rezolvãm, dar aceasta cere timp si ostenealã.

"Sã-ti feresti capul de frig si de prostie!"

E un cuvînt care meritã sã fie stiut si urmat, el putînd fi de folos tuturor celor ce nu iau aminte la ei însisi, tuturor celor care vreau sã braveze si nu se gîndesc la urmãrile pe care le pot avea, spre rãul lor, niste atitudini care nu sunt destul de bine gîndite si controlate. Sã luãm deci aminte la cuvîntul de mai sus si sã-l împlinim în cele douã laturi ale lui.

"Conceptia de viatã crestinã"

Cîtã o avem, ne statorniceste în gîndul si dorinta de a ne ridica mai presus de fire, de a îndumnezeii firea, prin harul si îndurãrile si iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea folosim si resursele firesti cîte le avem la îndemînã, aerul, aerul bun, hrana rationalã, somnul si energia vitalã, pe care nu vrem sã o risipim pe plãceri, ci vrem s-o canalizãm spre binele nostru material si spiritual. Asa dorea pãrintele Arsenie, care a formulat îndreptarul de viatã, pe care l-a predat tinerilor si oricui care vrea sã ia aminte la el.

"În mintea strîmbã si lucrul drept se strîmbã"

Asa obisnuia sã spunã pãrintele Arsenie, care urmãrea pentru oameni o minte dreaptã si lucruri drepte si îndreptate de mintea cea bunã. Valoarea acestui cuvînt o intuiesc toti cei ce îl aud, si asta se întîmplã des, cãci noi îl aducem înaintea vizitatorilor si închinãtorilor nostri, mai ales atunci cînd au prilejul sã vadã o picturã a pãrintelui Arsenie reprezentînd Adormirea Maicii Domnului, picturã în fata cãreia se opresc cu admiratie multi dintre cei ce viziteazã Mãnãstirea Brîncoveanu de la Sîmbãta. Mintea se strîmbã în urma patimilor si se îndreaptã pe mãsura curãtirii de patimi. Cînd mintea se îndreaptã, vede lucrurile drept, deci asa cum sunt ele. "In mintea strîmbã si lucrul drept se strîmbã". Asta le place la multi, am bãgat de seamã cã le place. Cînd le spun cã Pãrintele a zis cã "în mintea strîmbã si lucrul drept se strîmbã", oamenii rîd în general. De ce rîd? Pentru cã îsi dau seama cã asa e. Numai cã e greu sã stii cînd ti-e mintea strîmbã.

"Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã"

Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã, adicã de la informatie la convingere. Oameni de informatie religioasã sunt mai multi decît cei ce au convingeri religioase. E necesarã si informatia, care adeseori se face prin auzire. Dar a rãmîne la informatie înseamnã doar a fi la începutul drumului "la urechi". Pînã la inimã mai e o cale lungã, "cea mai lungã cale".

"Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse"

Cuvîntul acesta ne aduce aminte de un cuvînt asemãnãtor, cu circulatie mai ales în lumea din Apus: "Un sfînt trist este un trist sfînt". Pãrintele a fost întotdeauna pentru optimism, pentru bucurie, credinta noastrã fiind "izvor de bucurie", crestinismul fiind "religia bucuriei". Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Sãi :"Acestea vi le spun ca bucuria Mea sã fie întru voi si ca bucuria voastrã sã fie deplinã" (Ioan 15, 11).

"Bobul lui se preschimbã în tãciune, iar el se crede grîu nedreptãtit"

Asa caracteriza pãrintele Arsenie pe omul care se abate de la cele bune si care nu cautã si nu primeste îndreptarea, ci îsi explicã el mai bine cele pentru sine condamnînd pe cei ce vreau sã-l îndrepte. }nceputul oricãrei îndreptãri este sã-tI recunosti greseala. "Cînd greseala s-a fãcut în tine asezare sI adevãr" – cînd o ai ca drepindere si o mai si justifici – atunci "nu mai e gresealã ci e pãcat de moarte". }ntr-o astfel de situatie, cel ce se crede a fi drept, fãrã sã si fie de fapt, nu mai e bob de grîu, ci doar tãciune.

"Mustrarea învinge, dar nu convinge"

Este si aceasta o cugetare la care e bine sã luãm aminte. Are si mustrarea rostul si puterea ei, dar ea, ca constrîngere, doar învinge, însã de convins nu convinge. De la învingere pînã la convingere e o cale lungã; poate tot atît de lungã cît cea de la informatie la convingere, cît cea de la urechi la inimã.

"Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pãcãtos este mai mare decît iubirea celui mai mare sfînt fatã Dumnezeu"

Pãrintele Arsenie a zis o vorbã cât lumea asta de mare – ba mai mare decât lumea asta! –, si anume o zis asa: "Iubirea lui Dumnezeu fatã de cel mai mare pãcãtos îi mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt fatã de Dumnezeu”. Nu poate iubi un sfânt pe Dumnezeu, cât ar fi sfântul de mare, cât iubeste Dumnezeu pe cel mai mare pãcãtos; si-l asteaptã; si vrea sã-l primeascã; si aleargã înaintea lui, dupã cum citim în pilda cu fiul risipitor, unde se spune cã tatãl nu l-a asteptat pe fiul care se întorcea; l-a asteptat într-un fel, dar când l-a vãzut cã vine nu l-a mai tinut locul: a alergat înaintea lui, ca sã-l primeascã, sã-l îmbrãtiseze, sã-l sãrute, sã-l ajute, sã-l aseze iarãsi în starea din care a plecat. Pentru cã din inima lui fiul n-a plecat niciodatã! El a rãmas în inima tatãlui asa cum rãmânem noi în inima lui Dumnezeu, în inima Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în inima Maicii Domnului, oricât de depãrtati am fi, oricâte rele am face. Pânã trãim în aceastã viatã Dumnezeu nu ne pãrãseste. Noi putem sã pãrãsim pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu poate sã ne pãrãseascã pe noi.

Cu o astfel de afirmatie, pãrintele ne dã încredere în bunãtatea lui Dumnezeu, în iubirea lui Dumnezeu fatã de noi, pãcãtosii, cãci se afirmã si în rugãciunile de dezlegare ale sfintei noastre Biserici, cã mila lui Dumnezeu este tot atît de mare, tot atît de infinitã, cum este de infinitã si mãrirea Lui, de vreme ce se spune: "Cã precum este mãrirea Ta, asa este si mila Ta". Cuvîntul spus de pãrintele Arsenie, în formularea de mai sus, ne aduce aminte si de ceea ce spune Psalmistul, prin cuvintele acestea: "Cît e de sus cerul deasupra pãmîntului atît de mare e bunãtatea Lui (a lui Dumnezeu) spre cei ce se tem de Dînsul. Cît de departe e Rãsãritul de Apus, atîta a depãrtat El de noi fãrãdelegile noastre. Cum miluieste un tatã pe copiii sãI, asa miluieste Domnul pe cei ce se tem de Dînsul" (Ps. 102, 10-13).

"Ajutati-mã sã vã pot ajuta"

Asta înseamnã cã nu cel care vrea sã te ajute te ajutã cel mai mult, ci tu esti cel care potI sã fi ajutat. Dacã esti deschis spre ajutor te poate ajuta omul de lîngã tine si omul superior tie; dar dacã nu-l recunosti superior, ba, dimpotrivã, îl judeci si-l calci în picioare, atunci nu te poate ajuta, pentru cã omul este fiinta care poate zice nu, si zice nu!

"Fiecare dintre noi ducem un necredincios în spate"

Zice pãrintele Arsenie Boca referindu-se la trup, "fiecare dintre noi ducem un necredincios în spate".

"Domnul Hristos a fost rãstignit cu spatele pe crucea materialã si cu fata pe crucea spiritualã"

Zicea Pãrintele Arsenie: "Domnul Hristos a fost rãstignit cu spatele pe crucea materialã si cu fata pe crucea spiritualã".

"Să ai întelegere fatã de neputinta omeneascã"

Am fost odatã la Pãrintele Arsenie Boca – Dumnezeu sã-l odihneascã! –, la Bucuresti, cu un student la teologie de atunci, care acuma-i preot – au trecut anii peste toti de-atunci… a fost asta în 1965 –, si Pãrintele vorbind cu el, desigur sã aud eu, i-a spus un cuvânt care mi-a rãmas mie pentru cealaltã vreme a vietii mele si cred cã si pentru vesnicie. N-am sã-l uit niciodatã! Zice: "Uite, mãi frate. O sã fii preot. Sã fii întelegãtor fatã de neputinta omeneascã!” Nici nu vã puteti închipui cât m-am gândit eu la cuvintele acestea, de atunci încoace; cât le-am urmãrit în viata mea si în viata oamenilor. Si mi-am dat seama cã neputinta omeneascã e o realitate. Sunt atâtia oameni rãi în lumea asta, si nici ei nu vor sã fie rãi… Si-s rãi, si noi trebuie sã întelegem rãutatea lor de pe pozitia noastrã, din situatia noastrã. Sã întelegem cã ei nu pot mai mult, cã ei ei însisi sunt nemultumiti de rãutatea lor – "Pe cel rãu rãutatea îl ucide”, îi scris în Psalmi: "pe cel rãu rãutatea îl ucide”, îl nimiceste, rãutatea îl nemultumeste. Pomenirea de rãu spun pãrintii cei duhovnicesti cã e o rãutate fãrã margini, e o rãutate ca o ruginã care mãnâncã fierul, asa mãnâncã sufletul; rãutatea-i cui înfipt în suflet. Pomenirea de rãu, nemultumirea, neiertarea este viermele mintii. Un pãrinte spune cã "rãul sã-l scrii pe apã”.