Mi-a spus ca ste o diversiune josnica la adresa unei munci serioase facuta in Basarabia. Si-l cred....
LIVEZILE de NUCI sunt o diversiune națională
Am promis dlui Adrian Pop (care a înserat o mare discuție pe sit-ul său despre plantarea livezilor de nuci – vezi: http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/4823-Plantatie-de-nuci) că voi scrie un articol la această temă (realizând și un interviu cu dl Alexandru Jolondcovschi, președintele Uniunii Asociaţiilor producătorilor de culturi nucifere din RM) în care să elucidez acest subiect și să combat metodele absolut greșite promovate în domeniul nuciculturii.
Vă spun din start: această ”teorie” de sădire a livezilor de nuci din puieți altoiți este absolut gresită! Este greșit să sădești livezi de nuci. Este greșit să sădești pomi de nuc din puieți. Este greșit să altoești nuci!!!
O să vă explic totul mai jos. Dar mai întîi vă spun că eu am mai avut un interviu cu dl Jolondcovschi pe care l-am publicat in revista ”Moldova” în anul 2005.
Încă atunci, discutând și cu alți specialiști, am înțeles că plantarea livezilor de nuci este greșită. Însă cei care faceau proiecte, dorind să scoată cât mai mulți bani de la sponsori, au recurs la aceste șiretlicuri. Iar acum, având plantații mari cu puieți, doresc să-i vândă pentru a obține venituri cât mai mari.
La mijloc este interes de business. Nici un businessman cu interes bănesc nu vă va spune adevărul și care sunt riscurile la care vă expuneți, pentru a-și putea vinde mai repede și mai profitabil marfa!
Fiindcă văd că și acum ca și atunci, cu 7 ani în urmă, că dl Jolondcovschi continuă să promoveze teorii greșite privind livezile de nuci, consider, că nu mai are rost să mai stau la taifas.
Iar dacă are ceva nou de spus, îl rog pe dl Jolondcovshi să răspundă. Vreau să-mi dea măcar un singur exemplu de LIVADA de nuci PRODUCTIVA și să-mi spună pe ce dovezi științifice se bazează necesitatea de a planta puieți altoiți?
Până va pregăti dlui răspunsurile am să explic de ce este INCORECTĂ această teorie.
Mai întâi de toate se știe că rădăcina nucului are un fus PRINCIPAL care crește foarte adânc direct în jos, directionat spre centru pământului. Acest fus este foarte important în alimentarea pomului cu sevă și îi menține și verticalitatea.
Prin re-sădirea pomului de nuc, acest fus principal se taie sau se rupe. Fiind rănit acest fus nicioadată nu-și va reveni să fie ceea ce ar fi putut fi. Fusul nu va mai crește în jos, ci va da fire laterale.
Iată de ce acest puiet NICIODATĂ nu va deveni un copac mare de nuc la înălțimea și coroana pe care ar fi avut-o dacă ar fi fost sădit corect dintr-o simplă nucă.
Ca exemplu, vă sugerez să priviți nucii sădiți din puieți pe marginea drumurilor din RM. Acești nuci au fost sădiți cu circa 30-40 de ani în urmă dar au și azi o coroană slab dezvoltată, la înălțimea pe care o au nucii (sădiți din nucă) la vreo zece ani. Este de remarcat și faptul că acești nuci sădiți din puieți nu vor mai crește niciodată mai departe.
Livezile de nuci (fie chiar și sădite din fructe de nuci) sunt neproductive. De ce?
Pentru ca NUCUL este un pom cu o ”PERSONALITATE” foarte puternică care nu suportă pe un altul ca el în preajma lui. Ați observați că copacii din livezile de nuc nu au o coroană normală și nu dau roada cuvenită?
Știți de ce? Pentru că nucul emană mult iod care ”dezinfectează” totul în jur, încât nimic nu crește sub el. În livezile de nuci va fi o supradozare de iod, fapt care dăunează chiar și dezvoltării lui armonioase.
Nucul are nevoie de mult aer și mult spațiu liber în jur, ca să bată vântul și să degajeze atmosfera iodată.
Nucul are nevoie de alți pomi fructiferi în preajma lui care să absoarbă o parte din iodul emanat, neutralizând astfel atmosfera din grădină.
Lângă Strășeni, RM, este o livadă de nuci sădită de mai mulți ani, dar care nu dă roadă. De ce? Întrebați proprietarul acestei livezi și o să vă spună.
Oare aveți timp și bani în plus ca să investiți într-o livadă care vă va demonstra abia peste 15- 20 de ani, ca metoda a fost greșită fundamental? Un pom de nuc, vă începe să dea roadă mai mare abia după 10-15-20 de ani, dar va continua să crească chiar și pănă la 50 de ani.
Nucului nu-i place să fie stropit sau să fie curățit de crengi.
Nucul se poate autoapăra singur. Iar crengile uscate, dacă pot apărea, le va rupe vântul. Orice intervenție ”chirurgicală” îl poate răni ireversibil. La fel și altoirea! Nucul atins BRUTAL va tângi și va muri peste câțiva ani.
Vă spun, nucul este o PERSONALITATE care nu suportă intervenții sau să fie deranjat.
Nucul altoit sau resădit niciodată nu va crește un pom destul de mare și productiv, așa cum ar fi fost, au dacă ar fi fost sădit simplu dintr-o nucă. Deci, care-i rostul ca nuca să nu fie sădită direct la locul viitorului copac, ci să fie mai apoi strămutat?
Livezile de nuci sădite din puieți sunt costisitoare, neefective și fundamental greșite. Întrebați țăranii de prin sate care au păstrat cunoștințele strămoșilor referitor la cultivarea nucilor. Au să râdă când vor auzi de sădirea puieților de nuci sau de nuci altoiți.
Faptul că francezii sădesc livezi de nuci, nu este un argument suficient și asta încă nu înseamnă că sunt mai deștepți decât strămoșii noștri.
Și americanii încercau să sădească livezi atît de dense, încât executau polenizarea pe cale artificială și??? În final, au înțeles că este greșit sa intervii atât de grosolan și absolut nemotivat în natura creată înțelept de Dumnezeu.
În Transnistria, lângă Tiraspol, în perioada sovietică a fost sădită o livadă de meri pe un teren imens de sute de hectare. Toate ziarele scriau depsre această livadă pe care comuniștii au numit-o ”Pamiati ilicea”, adică în memoria lui Ilici (Lenin). Dar această livadă, deși înflorea abundent, nu dădea roadă! De ce? Pentru că nu se producea polenizarea. Pentru a spori polenizarea se aduceau sute de stupi, dar albinuțele se rătăceau în acea livadă imensă… Și livada oricum nu dpdea roadă. Sau poate nu avea binecuvântare și se împotrivea lui Lenin? În orice caz livada nu a dat NICIODATĂ roadă, deși s-au cheltuit foarte mulți bani.
Sadirea nucilor din puieți nu are nici o justificare pentru că nu este rentabilă. Nu există nici un motiv care să justifice din ce considerente TREBUIE să sădim nucile mai întâi pe un teren, din care apoi să scoatem puieții ca să-i răsădim în altă parte, pe alte loturi!
Oare nu este mai simplu să sădești nuca exact la locul unde trebuie să fie pomul?
Este și mai ieftin și nu se cere atâta muncă. Dacă sădești puieți nu știi la sigur ce soi de nuci va rodi pomul. Ar putea să fie nuci pietroase, cu miez puțin. Și asta vei afla peste mulți ani, după ce ai investit și bani, și muncă, și timp ai pierdut! Dar dacă sădești o nucă, imediat vezi ce fel de soi este.
Da, știu, unii spun că din aceleași nuci dintr-un singur copac pot răsări pomi diferiti, la fel cum se întâmplă că din aceeași părinți nu toți copiii sunt la fel. E adevărat acest fapt.
Iată de ce vă recomand să sădiți mai multe nuci de soi bun la o distanță oarecare una de alta în locul viitorului nuc. Iar când pomii vor răsări și peste vreo câțiva ani vor da prima roadă, vei vedea care din ei este de soi bun. Atunci poți lăsa pe cel bun iar pe ceilalți să-i tai.
Apropo:
N:B: NUCUL SĂDIT DIN NUCĂ, NEAVÂND RĂDĂCINA TRAUMATĂ,
NU ARE NEVOIE NICIODATĂ, NICI PE TIMP DE SECETĂ, DE IRIGARE!
Despre livezi: Institutele de cercetări științifice din acest domeniu, presupun, vor merge pe aceeași cale de promovare a livezilor de nuci pe care o propune și dl Jolondcovschi, cu puieți și altoire, doar din același interes meschin ca să-și motiveze proiectele COSTISITOARE la care ei lucrează, fiind binișor plătiți zeci de ani.
Dar România (și RM) nu are timp de experimente riscante!
România are nevoie URGENT să refacă CORECT agricultura.
Propun ca experiențele acestea cu livezile de nuci din puieți altoiți, care sunt foarte discutabile, să se facă pe contul celor ce le inițiază și care doresc să-și demonstreze tezele; nu din contul statului și nici al cumpărătorilor de puieți.
Businessmenii au doar scopul avid de a-și vinde marfa cu orice preț pentru a avea un profit cât mai mare posibil.
Refacerea agriculturii trebuie să se facă CORECT. Plantarea unui număr mare de nuci în toată țara trebuie să se facă URGENT dar chibzuit și CORECT.
Dacă ați observat în propoziția de mai sus am scris NUMĂRUL de nuci și nu hectare de livezi de nuc!!! De ce? Vezi că și în trecut în România nucii nu se plantau în livezi, ci fiecare copac era luat în calcul individual! Deși nu erau livezi,dar ce recolte imprezionante erau. Vă rog să observați că și în statistici se indica numărul de nuci și nu nu cel de hectare.
”Conform statisticilor : “În anul 1938 în România existau 4,3 milioane de nuci cu o producţie medie evaluată la 199000 tone nuci. În anul 1975 în România existau circa 3 milioane nuci, cu o producţie medie de 29000 tone. În anul 2002 România producea circa 33-34 tone nuci.”
Vezi: http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/4823-Plantatie-de-nuci
Știm toți că după al doilea război mondial, comuniștii IMPUNEAU metode greșite în agricultură. Au venit rușii să învețe minte românii – hahaha - cum să facă agricultură!! Acum vă luați după capul francezilor sau a businessmenilor?
La noi în sat erau foarte mulți nuci pe toate dealurile, iar sovieticii care ne-au ocupat după razboi, au dat indicație să fie tăiați ca să se facă terenuri arabile mai mari pentru cultivarea nu atât a cerealelor, cât a TUTUNULUI!
Deci, poftim, copiii în loc să pape miez de nucă s-au învățat să fumeze!
Pomi mari de nuci erau peste tot, pe toate dealurile și râpele. Orice sărac putea merge pe dealuri să-și strângă pentru hrană saci de nuci.
Nucii se pot planta peste tot foarte SIMPLU, IEFTIN și CORECT. Nucii nu sunt atât de pretențios la sol, cum fac panică unii.
La noi în sat sunt și acum niște nuci de vreo sută de ani, sădiți pe timpuri pe o creastă abruptă de deal de un preot. Și acum sătenii zic acelui locLa nucii popii. Au rămas acei nuci netaiați care și acum opresc acolo alunecările de teren.
Dacă vrei să faci o pomană, sădește nuci din care vor mânca săracii.
Nucii se pot sădi oriunde, inclusiv în grădini mixte. Nucii se pot sădi și pe marginea lanurilor, a terenurilor masive sau chiar pe haturile dintre loturile mici, astfel fiind și ca fâșii de protecție contra vânturilor care spulberă zăpada în timpul iernii.
Nucii se pot sădi și pe povârnișuri de deal, pe malul râpelor apărute în urma viiturilor, căci ei pot stopa alunecările de teren dar și să și roadă.
Însă nucii nu trebuie sădiți pe marginea drumurilor, pentru că fructele lor vor fi înbibate cu substanțe nocive, eliminate de mijloacele de transport care circulă.
Pe marginea drumurilor nu trebuie sădiți nici un fel de copaci pentru că, în caz dacă o mașină deraiază, ar putea să scape fără lovituri.
Nucii nu trebuie sădiți lângă case, căci rădăcina lor este foarte puternică și rotată ca și coroana, încât poate dezbate temelia și provoacă crăpături în pereți.
Nucii se sădesc toamnă din fructele proaspete, căci unii ”șmecheri” usucă nucile la temperaturi înalte ca să nu aibă viermi sau ca să nu se strice la umiditate în timpul iernii.
Cea mai rapidă și mai efectivă modalitate de a sădi cât mai mulți nuci în toată țara cred că ar fi asta:
Guvernul sau Ministerul Agriculturii în concordanță cu Ministerul Educației să emită o dispoziție în comun acord pentru plantarea nucilor la care să fie invitați să participe toți sătenii și elevii din școli. Fiecare să sădească de exemplu zece nuci acolo unde are posibilitatea.
Prin această dispoziție la nuvel de stat fiecare primărie să îndemne localnicii să sădească nuci! Totodată, primarii, consultându-se cu agronomul local și conducerea școlii, trebuie să găsească acele terenuri libere unde elevii să poată sădi.
Iar pe proprietarii de loturi care doresc să planteze nuci, îi sfătui să formeze grădini mixte, sau să-i sădească pe haturi, așa cum procedau strămășii noștri care, vă asigur, nu erau mai puțin deștepți sau mai puțin înțelepți decît noi, cei de azi.
Valentina Gălușcă
P.S. In viitorul apropiat voi publica un articol “Grădina bunelului” despre tradițiile vechi românești din Basarabia prin care voi completa articolul de mai sus.
Marcaje