B.P. Hasdeu: “Perit-au dacii?”

Postat de addaci in Articole | 0 comentarii

Feb 16, 2013














Pe 16 februarie 1836 s-a născut Bogdan Petriceicu Haşdeu, spirit enciclopedic al culturii romāne, filolog, folclorist, prozator, dramaturg, istoric şi publicist, vicepreşedinte al Academiei Romāne (d. 1907). Cu ocazia aniversarii a 177 de ani de la nasterea marelui om de cultura va impartasesc un fragment din studiul sau “Perit-au dacii?”
Īn anul 182 de la Crist, adica 76 după cucerirea Daciei, sub domnia lui Comod, Dion Casiu vorbind despre mişcările barbarilor povesteşte: ,,Trimiţīnd burii solie la Roma, Comod le hărăzi pace, deşi mai īnainte vreme o a fost respins, īn mai multe rīnduri, ştiind că, fiind pīnă arunci tari, ei au fost cerut nu atīt liniştea precīt timpul pentru a se pregăti la război…
De asemenea Sabinian linişti 12 mii dintre dacii cei mărgineni, făgăduindu-le pămīnturi īn partea Daciei supusă romanilor, căci, fiind īnşişi izgoniţi din locurile lor, ei se pregăteau a da sprijin celorlalţi daci. Ho de Savinianos kai Dakon ton prosoron murious kai dischilious ek tes oikeias ekpesontas, kai mellontas tois allois voethesein, hupegageto, gen tina autois en te Dakia te hemetera dothesesthai huposchomenos(LXlX, 1)”.
Spre a nu mă prea lăţi, nu voi să adaug cīteva pasagiuri nu mai puţin clare. Sapienti sat. Să adaug, numai că, pe timpul lui Comod, la care se repoartă adusul tras, Dion Casiu fu senator roman. Din cuvintele lui Appian, cercetate īn paragraful al 2-lea al studiului meu, am văzut că sub īmpăratul Antoniu, cu 39 de ani īnainte de īntronarea lui Comod, romanii stăpīnea Dacia gia numai ,,īn unele locuri”.
Mărturisirea lui Dion Casiu īntăreşte această zisă, vădind, mult mai tīrziu, īnfiinţarea unei ,,Dacii supuse romanilor” şi pe de altă parte, a unei ,,Dacii nesupuse”, pe a-i cărei locuitori Roma-i putea acum īmblīnzi numai cu făgăduinţi: ,,dacii mărgineni” şi ,,dacii romanilor”. Nu mai puţin, povestea lui Dion Casiu arată că, pentru a se fi romanizat dacii, n-a fost de agiuns o sută de ani; simţul slobozeniei nu se uită degrabă…
Thierry descrisese fazele īndelungatei lupte īntre elementul norman şi anglosaxon, pīnă a se fi putut alcătui din ele o singură naţionalitate engleză. Scopul meu este de a dezveli aşijderea, se īnţelege mai īn urmă, după ce voi izbuti a legitima sintezul prin scrupulozitatea analizului, īn ce chip lupta elementului dacic şi roman au dat naştere romānilor.
Metodul, primit de mine se deosebeşte cu desăvīrşire de al lui Thierry; īnsă şi obiectul meu este cu mult mai greu, atīt īn privinţa intrinsecă, precum şi din pricina adīncului īntuneric īntru care au īmbrobodit corifeii ardeleni toată anticitatea noastră, folosindu-se de un timp, cīnd, īntre romāni, mai mult ei ştiau ceva carte. Nu fără temei unul dintre prietenii mei īnseamnă īntre ardeleni şi ceilalţi romāni tot o aşa legătură, precum acea dintre fanarioţi şi ceilalţi greci; dar, fanarioţii erau mai procopsiţi şi mai pricopsiţi: iacă totul.
D. dr. Trebonian Laurian, dr. Petru Maior, şi alţi doctori ardeleni, iubesc a cita din Dion Casiu, mai cu seamă bucata atingătoare de vestitul pod, pe ale cărui rămăşite ei se preumblă cu mai mare dibăcie decīt ar umbla cineva pe un pod īntreg. Aduc aici, īn deplinătate această vestită bucată, dupre cum a fost tradus d. efor de instrucţiune publică din Valahia, īn nu mai puţin vestita sa scriere obştită , dintīi romāneşte, īn Magazinul istoric sub titlul ,,Discurs introductiv” tălmăcită apoi de īnsuşi autorul īn franţuzeşte, nemţeşte, latineşte, etc. sub deosebite titluri, şi pe care, īn sfīrşit ne mai ştiind ce a face, domnia sa a īnceput a o retraduce iar īn romāneşte īn ,,Instrucţiune publică din Valahia” sub titlul de ,,Diviziunea Daciei vechi”.
Iacă dar pasagiul: ,,Atunci Traian făcu un pod peste Dunăre, despre care eu nu mă pociu mira destul, căci deşi făcu Traian alte lucruri minunate, totuşi acest pod īntrece cu mult toate celelalte fapte ale sale. Acest pod are 20 pilaştri de piatră pătrată, singuri fără fundament sau o īnălţime de 150 picioare, o lăţime de 60 picioare şi uniţi cu bolte. Cheltuiala acestui lucru poate fi necrezută, dară cu toate aceste este mai mare mirare că este făcut īntr-un rīu plin de vīrtejuri şi īntr-o albie noroioasă, din care curgerea lui nu s-a putut abate aiurea.
Īnsă eu nu spui lăţimea acestuia fiindcă este prea mare(căci uneori inundează īndoit şi īntreit), ci pentru că este atīt de mare īn acel loc atīt de īngust, şi nici unu nu era mai potrivit spre a face pod. Īn acest loc cu atīt mai mare curge rīul din lat īn īngust şi iarăşi din īngust īn lat, că atīt merge etc.”. Să lăsăm deoparte chipul cam tătăresc al traducerii(şi īncă d. Laurian este mai bun elinist decīt ceilalţi doctori ardeleni): este destul că īnsuşi traducătorul se īnţelegea, căci, īn uimirea ce-i pricinui descrierea podului, el zbeară: ,,Minunat pod!” Ei bine!
Īnsă, ştiţi oare că, din toate zisele lui Dion Casiu, cea atingătoare, de această minunăţie, este poate, cea mai īndoielnică? Oricare arhitect, sau chiar oricine cu o cīt de mică ştiinţă īn arhitectură, va adeveri fără sfială, că amănunţimile unui aşa pod sīnt puţin putincioase. Gautier, Marsigli şi alţii, şi-au emis de mult temerea īn această privire. Īnsuşi vestitul Canina, deşi anticar mai mult dogmatic decīt critic, totuşi zice: ,,le dimensioni non fossero di tanta grandezza, come sono da Dione indicate, specialmente in riguardo all’altezza dei piloni(Architet. Antica, t. 7, p. 323)”.
Rămăşiţele podului, cercetate īn mai multe dăţi, de curīnd şi mai nainte, de-a valma cu teoria arhitectonică, vădesc neadevărul măsurilor īnfăţişate de Dion Casiu. Fără a mă rosti pentru astă-dată, hotărīt asupra cestiunii, fără a mă īncerca de a micşora oarecum geniul lui Apolodor, făcătoriul podului, totuşi socot că doctorii ardeleni, voind a se rezema pe o astfel de zicere, ar fi trebuit, mai nainte de toate, să o dovedească.
Au nu este deşanţ că, primind şi repeţind fără critică, un pasagiu din cele mai de sfială din toată istoria lui Dion Casiu, tot aceşti doctori ardeleni au trecut cu desăvīrşire cu vederea unele pasagiuri netăgăduite, precum bunăoară cele aduse de mine mai sus: cum că Traian a supus iar nu că a stīrpit pe daci; cum că după moartea cuceritorului, numai o parte din Dacia a rămas sub stăpīnirea romanilor; cum că īndelungat timp după cucerirea Daciei, dacii păstrau īncă vechea lor naţionalitate, pīnă şi īnspăimīntīnd pe romani şi alte? ,,Et voila comme on écrit l’histoire” zicea Voltaire.

Perit-au dacii?

Locul de a vorbi despre Eutropiu, ar fi fost poate tocmai īn capul studiului de faţă, dacă ţinta mea ar sta numai īntru a dărma deşănţata teorie a nedacismului, fără a clădi pe zăriştele surpatului edificiu, o nouă şi trainică zidire; căci atunci, n-aş ave decīt a vădi neīntemeierea dovezilor lor, ce se pot reduce numai la mincinoasa răstălmăcire a zisei lui Eutropiu. Īncepīnd de la Cantemir şi păn’ la clicile ardelene de acum, toţi puriştii noştri fără osebire īşi tīmpesc toată isteţimea asupra īncīlcirii a cinci ori şase cuvinte din breviarul acestui scriitor: infinitae copiae…orbis romanus…Dacia exhausta!
Doctrina lor se lăţi astfel īncīt, sīnt mai mulţi, chiar de pe bancele şcoalelor, cari fără a fi citit pe Eutropiu, pīnă şi fără a īnţelege bechiu lătineşte, se īngīnfă de a putea arunca īn faţa orişicui, īnvăţata pe de rost bucată, apăsīnd cu un aer de triumf, asupra sonurilor: infinitae, romanus, exhausta.
Doctorul Petru Maior, ardelean, īncepe:,Traian, văzīnd Dacia deşeartă acum de lăcuitori, trimise nenumărată mulţime de romani cari să umple Dacia toată şi să moştinească satile, şi oraşele. Voi să scriu aici, cuvintele lui Eutropiu īn treaba aceasta, cari ni se spun şi cīt de mare a fost Dacia: ,,Deşertīndu-se, zice, Dacia de bărbaţi cu īndelungatul război al lui Decebal, Traian, spre a umple ţara, carea giur īnpregiur are zece sute de miluri, din toată lumea romană nemărginită mulţime de oameni a dus acolo, ca satele şi oraşele să le moştenească”.
Lipseşte aici să arătăm că atunci cīnd zice Eutropiu:<deşertīndu-se Dacia de bărbaţi>, nu se cade a īnţelege că doar de bărbaţi fu deşertată Dacia prin războiul ce avu Decebal cu romanii, şi muierile să fi rămas īn Dacia, nu(!); ci , fiindcă bărbaţii stăpīnesc satele şi oraşele şi ei agonisesc cīmpurile, şi vrīnd Eutropiu a spune cugetul lui Traian(să vedeţi ce comentariu !) căci a vrut a trimite acea nemărginită mulţime de cetăţeni romani īn Dacia spre a moşteni satele şi oraşele, adică pentru că Dacia era lipsită de stăpīnitori şi agonisitor, cari sīnt bărbaţii nu muierile, nu se cuvenea aici să grăiască şi de muieri, etc”.
Doctorul Murgu, bănăţean, īnsă ardelenit, răsună īn nemteşte īn vestita sa ,,Dovadă a netăgăduitului romanism al romānilor”, īn următorul chip: ,,dass eine ungeheure Menge Roemer das oede Dazien unter Trajan bezogen, ist nicht nur aus Sachumstaenden(cari anume) vermuthlich sondern auch aus den Geschichtssschreibern(de ce īn număr īnmulţit ?) gewiss. So schreibt unter andern (?) Eutropius: <>. Precum vedeţi, doctorul Murgu, bănăţean, īnsă ardelenit, nu face decīt a traduce īn limba germană a cuvintelor doctorului Petru Maior, ardelean.
Doctorul Trebonian Laurian, ardelean, iarăşi răsună:,,Eutropiu, īn cartea 6, capitolul 6, cu vorbe scurte, dară după modul său ponderoase (? ce fel de mod ?), se sileşte mai mult amirīnd decīt determinīnd(cum aşa?), să arate şi īntinderea provinciei şi numărul locuitorilor aduşi īntr-īnsa: ,,Fiindcă Dacia se deşertase de oameni prin războiul lui Decebal, de aceea Traian, spre a popula această provincie, ce avea īnpregiur un milion de paşi, a adus di tot imperiul roman o nenumărată mulţime de oameni spre a cultiva cīmpiile şi cetăţile etc”. Iacă dar şi doctorul Trebonian Laurian, ardelean, retraducīnd după obiceiul său din romāneşte īn romāneşte, zisa doctorului Petru Maior, ardelean.
Maior, Murgu, d. Laurian şi alţi cīţiva, sīnt capii purismului īnsă tot sistemul cată să aibă un mare număr de partizani de a doua mīnă, uneori nefăţarnici din prostie, cīteodată năimiţi, totdeauna sturlubatici. Toţi cīţi au fost şi cīţi mai sīnt(cucuta creşte mai dehai decīt plantele cele bune), propovăduitorii romanismului purced de la īnchipuita mărturisire a lui Eutropiu.
Cīt de departe au agiuns unii dintre ei īn dezvoltarea consecinţei aceste quasi-mărturisiri, o poate dovedi, īntre altele, următorul pasagiu, intraductiver īn romāneşte, cel puţin pentru mine, şi scos din cel mai stropşit romānofil din lume, d. Vaillant: …,,S’il a donné son linge aux soldats blessés, il (Traian) donnera sa vie pour venger Longin (măcelar de daci); il le jure…désormais plus de Daces; il les passera tout au fil de l’épée et lavera le crime de Decebale dans le sang de toute sa nation”. Aşteptatu-s-a vreodată Eutropiu de a sluji de tipariu pentru o asemenea fabuloasă cusătură? Pasă de mai spune că d. Vaillant nu ucide pe daci fără frică de giudecată, sau mai bine cunoscīnd neghiobia unor şi părtenirea celor mai mulţi dintre giudecători.
Īn scurt, toată presupusa tărie a doctorilor ardeleni şi a īnvăţăceilor lor se īncheie īntru mai sus arătate cīteva cuvinte răstălmăcite, ce ei spun a fi de ale lui Eutropiu: nemărginita mulţime, romani din toate părţile imperiului, Dacia deşeartă. Deci, dindată ce se va pruba că aceste cīteva cuvinte, singurul razem al īndărătniciei puriste, sīnt născocite de ea īnsăşi; că Eutropiu vorbeşte cu totul altceva; că adevăratul īnţeles al trasului, celui īn atītea rīnduri citat, e chiar īmpotrivitor teoriei de preste plaiuri…atunci nu va rămīne nici o īndoială, că această din urmă teorie s-a īnălţat pe năsip, ba grăind şi mai nimerit: tocmai pe nimic. Iacă ce voi să dovedesc eu.
Eutropiu, deşi scriind lătineşte, totuşi fu grec, cumu-i arată īnsuşi numele. Asupra vieţii sale avem cele mai puţine date. Singur el se face părtaş la războiul īmpăratului iulian cu perşii īn 363 de la Crist: qui expeditioni ego quoque intefui(Lib. X, cap. Vlll). După porunca īmpăratului Valinte, domnitor īntre 364-372, el alcătui o prescurtare, breviarium, din istoria Romei: ,,ex voluntate mansuetudinis tuae(Ded.)”.
Īntreaga cărtece se īmparte īn zece capitole, cuprinzīnd fiecare īntre 20 şi 28 paragrafuri(afară de unul şi mai scurt) iar tot paragraful cīteva rīnduri. Astfel īntregul brteviariu, spre a vorbi mai pipăit, nu este numai o broşură, un fel de introducere la istoria romană, mai degrabă decīt o statornică operă.
De aceea, cea mai mare parte a editorilor, īncepīnd de la 1471, obicinuiau a-l īnsoţi cīnd cu Paul Diacon, cīnd cu Mesala Corvin, Iuliu Obsecinte, şi alţi broşurişti romani. Scopul lui Eutropiu a fost de a īnfăţişa ,,res Romanas quae in negotiis vel bellicis vel civilibus eminebant(Ded.)”. Orice amănunţuri sīnt īnlăturate. Critica lipseşte.
Au un asemene scriitor strīngīnd īn cīteva pagini istoria Romei, de la Romul păn’ la Valentine, 250 de ani după desăvīrşita cucerire a Daciei, poate sluji drept martur īn privirea lui Traina şi a dacilor? Au zisa unui aşa autor poate a avea īn ochii unui istoric, un mai mare preţ, decīt al părerei tot cum zisele unui Maior, d. Laurian, Murgu, etc?
Dar, īnsă şi părerile pot fi temeinice, ver netemeinice. Părerile doctorilor ardeleni īs mincinoase;ale lui Eutropiu sunt īn cea mai mare parte adevărate. Gustul meu īn atingerea lătiniei clasicităţii poate fi greşit; totuşi nu mă cumet de a-l mărturisi īn gura mare; īmi place pīnă şi stilul lui Eutropiu. Simplicitatea sa seamănă a nepărtinire. Unele locuri sunt chiar vioaie şi pătrunzătoare.
Pe deasupra, īn descrierea domniei lui Traian, acest scriitor se artă chiar ceva mai amănunţit, decum īn celelalte părţi ale breviarului, īncīt ne e iertat de a presupune, că şi obīrşiile sale, īn acest raport au fost mai numeroase. Bunăoară luaţi următorul tras: ,,Daciam subegit (Trajanus), provinxia trans Danubium facta in his agris, quoi nunc Thaiphali habent, Victophali et Thervingi. Ea provincia decies centena millia passuum in circuitu tenuit”.
Pentru ce Eutropiu nu īnfăţisă nişte aşa amănunţimi şi īn privirea celorlalte provincii, supuse imperiului roman, de nu e la mijloc acea īmpregiurare, că el nu le cunoştea tot aşa de bine? Astfel, recunosc fără sfială părerile lui Eutropiu de temeinice, deşi nu le pot alătura ca valoare cu mărturisirile lui Pausania, Appian, Dion Casiu şi ale atītor alţi autori, ce voi să-i cercetez mai la vale. Prin urmare, cum de nu sīnt temeinice, totodată, şi părerile doctorilor ardeleni, deoarece ei pretind a le fi răzemat pe ale lui Eutropiu? Mincinoasă le e pretinderea – iacă totul!
Pasagiul lui Eutropiu după cele mai bune ediţiuni(Egnatius, Schonhovius, Verheyk, Tzchucke) se rosteşte aşa: ,,qui(Adrianus), Trajanus additerat; et de Assyria, Mesopotamia et Armenia revocavit exercitus, ac finem imperii esse voluit Euphraten. Idem de Dacia facere conatum amici deterruerunt, ne multi cives Romani barbaris traderentur; propterea quod Trajanus, victa Dacia, ex toto orbe Romano infinitas eo copias hominum transtulerat, ad agros, et urbes colendas. Dacia enim diuturno bello Decebal: viris fuerat exhausta”.
Doctorii ardeleni recunosc tot acest text, adăugīnd numai unii din ei, că īn loc de ,,viris exhausta” s-ar putea citi şi ,,rebus exhausta” ceea ce nu mă priveşte. Cu toate aceste ei minţesc traducīnd ,,infinitae” prin ,,nemărginite”, ,,orbis romanus” prin ,,romani”, ,,exhausta” prin ,,deşeart㔠şi scăpīnd din vedere īnsemnătatea zicerei: ,,ne multi cives Romani barbaris traderentur”.
Aceste patru puncturi īnchipuiesc noima īntregii bucăţi, a nu le īnţelege, e a nu o īnţelege pe ea, este a nu fi de părerea lui Eutropiu. Iacă, de ce zic şi susţin, că doctorii ardeleni, de vreme ce nu se sprijină de Eutropiu, precum voi desluşi măcar că īnşişi ar vrea să ne īnduplece dimpotrivă, se sprijină chiar pe nimic.
Raţionamentul lor este: Dacia fu deşeart㠖 adică daci nu mai erau; Traian aduse īn deşearta Dacie o nemărginită mulţime de oameni – adică noi ne tragem numai de la oamenii lui Traian; oamenii lui Traian, īmpărat roman au fost toţi romani – adică noi sīntem romani īn īnţelesul cel mai nemărginit al cuvīntului.
Raţionamentul arată că doctorii ardeleni au īnvăţat logica, ceea ce sīnt departe de a le tăgădui, recunoscīndu-le pīnă şi dreptul de a o preda la alţii; dar, nu mai puţin ei nu cunosc istoria, şi totodată, nu se roşesc de a face de rīs pe bietul Eutropiu, pe care aşişdere-l cunosc mai rău, decīt eu pe istoricii chinezeşti. Oricīt de mic este breviarul, nu mă īndoiesc, că ei nu l.-au citit īn īntregime.
Eutropiu zice că Traian aşează īn Dacia infinitas copias hominum. ,,Copias hominum” la toţi scriitorii romani īnseamnă mulţime, gloată. Cicierone īntrebuinţă īn mai multe rīnduri această zicere. Deci Traian aşeză īn Dacia infinitas gloate. Au infinitas are aici īnţelesul de ,,nemărginite” după cum vor a ne face a crede doctorii ardeleni?
Cei drept, Cicerone obicinuieşte cuvīntul infinitus īn īnsemnare de nemărginit zicīnd bunăoară infinita multitudo īnsă stilul lui Eutropiu īn această privire, precum şi īn mai multe alte, se deosebeşte de al marelui orator. Greşeala doctorilor ardeleni este de a fi măsurat, fără critică, un scriitor din timpul lui Valinte, cīnd stilistica latină se apropia de desăvīrşita ei decădere, cu vorba tulliană, cu floricelele veacului lui Octavian.
La Eutropiu infinitus nu vrea să zică decīt ,,mare”. Astfel descriind domnia lui Nerone, el zice: ,,infinitam partemsenatus interfecit(Vll, 9)”. Au acest pasagiu se poate traduce prin ,,omorī nemărginita parte a senatului”?, Senatul, chiar īntreg iar nu īn parte, fu la romani, precum şi la toate popoarele, fără osebire, foarte mărginit. Aşadar adusa frază īnseamnă simpliceminte: ,,omorī mai mulţi senatori”.
Descriind războiul lui Cezar īn Africa, Eutropiu zice: ,,Inde in Africam profectus est, ubi infinita nobilitas cum Iuba bellum reparaverat. Duces autem Romani erant C. Corn. Scipio, M. Pereius, Q. Varus, M. Porc. Cato, L. Corn. Faustus. Contra hos, commisso proelio, victor fuit Caesar(Vl, 18)”. Au aici infinita nobilitas, anume mărginită de către īnsuşi autorul se paote traduce prin nemărginită boierime īn loc de a se trăda prin mulţi boieri?
După ce descrie războiul romanilor cu Perseu, Eutropiu aduce cuvintele lui Emiliu Paul, rostite, zice el, īn conventu infinitorum(lV, 4). Au aici se poate īnţelege vreo adunare a nemărginitelor popoare īn loc de a se traduce numai prin ,,a mai multor”. Tot īn acest chip, adică īn īnsemnarea de ,,mare, mult”, Eutropiu īntrebuinţează zicerile: infinita sacra et templa(I, 2), infinitus pondus(II, 16), infinita spolia(III, 11), infinita auxilia(lV, 20), infinita copia(V, 2), infinita nobilitas(Vll, 2 şi lX, 25), etc.
Acesta e un idiotism netăgăduit a lui Eutropiu? Breviarul īntreg, necitit de doctorii ardeleni stă de dovadă īntru asemenea. Prin urmare zisa: ,,Trajanus, victa Dacia, infinitas eo copias hominum transtulerat…” nu īnsemnă decīt ,,Traian aşeză īn cucerita Dacie mai multe gloate” Despre nemărginime nu poate fi nici o vorbă. Īnsuşi Eutropiu, cu cīteva rīnduri mai sus, precum vom vedea īndată, īn loc de ,,infintas copias” pune ,,multi cives”.
Eutropiu spune că cele multe gloate aşezate de Traian īn Dacia, au fost aduse ex toto orbe romano. ,,Ex” īnseamnă ,,din”, ,,totus” – ,,tot”, ,,orbis” – ,,lume”, ,,Romanus” – ,,roman”. Doctorii ardeleni restrīnd aceste cuvinte la unul singur, traducīnd ,,totus orbis Romanus” prin ,,romani”. Pare-se că ar fi trebuit să ne īncredinţăm mai īnainte de a putea face o astfel de traducere, dacă ,,lumea roman㔠era compusă numai din romani, adică dacă Eutropiu, īn zicerea ,,orbis romanus” ar fi avīnd numai pe romani īn vedere. Cu breviarul şi cu īntreaga istorie a Romei īn mīnă īnfrunt pe doctorii ardeleni.
Apocalipsul, după unii tīlcuitori, īnfăţişă imperiul roman chipul unui zmeu cu şapte capete. Această icoană e foarte nimerită. Roma fu un singur trup īnsă alcătuit din elementele cele mai eterogene, un singur trup īncăpător giumătatea lumii. De la marginile Persiei şi ale Arabiei pīnă la stīlpii Erculeni şi Murul Britanic, de la Sahara şi Nubia pīnă la Elba, toate neamurile cele mai felurite alcătuiau trupul Romei, se numea ,,totus orbis romanus” sau chiar, cīteodată simplicemente dupre sumeţia scriitorilor romani ,,orbis”.
Īn acest īntins īnţeles īntrebuinţă şi Eutropiu zicerea ,,ex toto orbe Romano”. Astfel după ce īnşiră războaiele lui Cezar īn diferitele provincii din Asia, Africa şi Europa el īncheie: ,,Inde Caesar, bellis civilibus toto orbe compositis Romam rediit(Vl, 20)”. Vorbind despre războaiele lui August īn cuprinsul imperiului roman, el iarăşi adauge: ,,Ita bellis toto orbe confectis Ostavianus Romam rediit(Vll, 8)”. Spuind despre Nerone ,,per haec Romano orbe execrabilis, ab omnibus simul destitutus est(Vll, 15)”, Eutropiu adauge că galii şi spaniolii aleseră de īndată pe Sever Galba.
Descriind domnia lui Septimiu Sever, el zice: ,,Nigrum, qui in Aegypto et Syria rebellaverat, Cyzicum interfecit, Parthos vicit, et Arabas interiores, et Adiabenos. Multa toto Romano orbe reparavit. Sub eo etiam Clod. Albinus – Caesarem se in Gallia fecit,victusque apud Lugdunum est et interfectus(Vlll, 10)”. Acest pasagiu e de cea mai mare claritate. El arată că nescine, este tot aşa de īndreptuit de a traduce ,,totus orbis romanus” prin arabi, perşi, gali, etc. precum doctorii ardeleni se socotesc īndreptuiţi de al traduce prin romani.
Deci, cele multe gloate aşezate de Traian īn cucerita Dacie, au fost īn cea mai mare parte, alcătuite(precum o voi arăta şi īn paragraful atingător de inscripţiuni), din felurite popoare barbare supuse Romei. Adevăraţii romani puteau intra doară ca o mică partea īn īntregimea unor aşa gloate. Cele singure semne de unire, īntre nişte strīnsături atīt de dezbinate, fură Aquila Romei, de care trebuiau, toţi deopotrivă să asculte şi limba lătină, ce toţi trebuiau să o vorbească, perfas et nefas, pentru a se putea īnţelege, īmprumutat.
Pīnă a avea prilegiul de a dezvolta principiile acelei ascultări politice şi ale acestei limbi barbaro-lătine, īn legătura lor cu cestiunea formării poporului romān, socot oarecum de īndemănatic de a aduce aici, īn paranteze, pentru unii, două mărturii vrednice de credinţă: ,,Roma, zice sfīntul Augustin, imperiosa civitas, impunea barbarilor nu numai giugul ei, ci şi limba… Pretorii, rostesc Digestele, trebuie a desluşi legile īn lătineşte, latine”. Īn sfīrşit, zisa lui Eutropiu: Trajanus, victa Dacia, ex toto orbe Romano infinitas eo copias hominum transtulerat”, se traduce prin: ,,Traian aşeză īn cucerita Dacie mai multe gloate de diferite popoare, supuse imperiului roman”. Despre romani, īn īnţelesul ardelean al cuvīntului, breviarul nici nu vorbeşte.
Eutropiu īncredinţă, că īn urma războaielor din Traian şi Decebal, Dacia a fost exhausta. Dupre chibzuiala doctorilor ardeleni, exhausta īnseamnă deşeartă. Astfel de tălmăcire mi se vede a fi smintită. Chiar īn clasicii romani cei mai vestiţi, cuvīntul exhaurire vrea să zică, de mai multe ori, nu alta fără ,,a īmpuţina”.
Tacit, scriitorul cel mai laconic, al cărui stil e prin urmare cel mai nimerit pentru a dezlegarea aceluia al unui breviar, scris īn aceeaşi limbă, sună: ,,Tibi e Judaea et Syria et Aegipto novem legiones integrae nulla acie exhaustae, non discordia corruptae: sed firmatus usus miles, et belli domitorexterni, etc”. Īndemn pe orice latinist de a traduce īn această bucată, ,,exhaustae” prin ,,deşerte” sau prin vreun alt asemenea termen. Este prea vederat că Tacit vorbeşte de nişte legiuni ,,neīmpuţinate īncă prin războaie”.
Au doctorii areleni sīnt īn stare a demonstra prin stilul breviarului sau prin contextul pasagiului, că Eutropiu n-ar fi īntrebuinţat cuvīntul ,,exhaurire” tot cu aşa īnsemnare? Manuscriptele lui īnfăţeş două citiri: unele zic ,,Dacia fuerat viris exhausta”, cele mai puţine pun ,,rebus” īn loc de ,,viris”. Dindată ce recunoaştem că Traian aduse īn Dacia ,,copias hominum” trebuie recunoscut de asemene că şi citirea ,,viris” e mai adevărată fiindcă ,,hominum” se află aici īn cea mai strīnsă legătură cu ,,viris”.
Traian aduse aci oameni căci oamenii aci se īmpuţinaseră. Astfel, chiar de am primi aici citirea ,,rebus” şi tot īncă cată să pricepem această zicere, – cea mai vagă īn limba latină īn īnţeles de ,,viris”neavīnd ea almitere nici o noimă. Ei bine, eu susţin că frazul ,,bello viris exhausta” de ale lui Eutropiu e cu desăvīrşire identic, īn fond cu celălalt de ale lui Tacit: ,,legiones acie exhaaustae”. Ambele frazuri īnfăţăşă ideea unei adunături de oameni, īmpuţinate prin omorīrea unora din cei ce au fost alcătuit.
De se va dovedi, că īn acest loc Eutropiu nu se uneşte cu Tacit, adică că zicerea breviarului trebuie răstălmăcită prin ,,deşert” –voi īnchina steagul. Departe de aceasta, cercetīnd stilul lui Eutropiu, mă īncredinţ, că, nu numai īn atingerea dacilor, ci şi īn mai multe alte analoge priviri, īnţelesul cuvintelor īntrebuinţate īn breviariu, trebuie scăzut iar nu īncă īngreuiat. Eutropiu iubea metafore.
Bunăoară cine se va oţări a īnţelege literar următoarea zisă: ,,Tantus casus pestilentiae fuit, ut post victoriam persicam, Romae ac per Italiam provinciasque maxima hominum pars, militum omnes fere copiae languore defecerint(Vlll, 12)”? Mai apoi chiar de am traduce exhaurire prin ,,a deşerta” şi tot n-ar urma ca Dacia să fi fost ,,deşeart㔠ci numai precum īn cazul de mai sus ,,īmpuţinat㔠de bărbaţi.
Breviarul ne īnfăţăşă următoarele pilde: ,,Pyrrhus, zice Eutropiu, Romam perrexit, omnia ferro ignique vastavit Campaniam depopulatus est(ll, 7)”. Au de aici se trage īncheiere, că Campania despoporată(depopulata) şi celelalte părţi deşertate(vastatae) din Pir, s-au făcut deşerte? ,,Scipio, mai spune Eutropiu, Corsicam et Sardiniam vastavit(ll, 16)”. Au Corsica şi Sardinia deşertate(vastavit) de Scipione, se chair deşertaseră?
Dupre sistemul doctorilor ardeleni, pīnă şi zicerea letopiseţului Urechea, bunăoară: ,,Ştefan Vodă a prădat ţara secuiască: nici a avut cine să-i iasă īmpotrivă”, trebuie a se īnţelege că ţara secuiască a fost cu totul deşeartă. De este undeva deşertul, apoi nu īn Eutropiu, ci numai īn capetele doctorilor ardeleni. Pe scurt, pasagiul: ,,Dacia enim bello Decebali viris fuerat exhausta” şi dupre logică, şi dupre geniul limbei lătine, şi dupre stilul breviarului, se traduce prin: Dacia fu īmpuţinată īn bărbaţi prin războiul lui Decebal.
Prietenii lui Adrian, zice Eutropiu, l-au oprit de a scoate legiunile aşezate īn Dacia, pentru a nu se lăsa aici mulţi supuşi romani īn voia barbarilor, ,,ne multi cives Romani barbaris traderentur”. Cea mai firească īntrebare e, dacă barbarii despre cari se vorbeşte īn acest tras, au fost lăuntrici ori din afară?
Barbarii din afară au īnceput a năvăli īn Dacia după moartea lui Adrian, sub Antonini. Deci e foarte cu īndoială, ca prietenii īmpăratului să se fi temut de nişte duşmani, ce īncă nu erau; căci tot pe temeiul unei aşa temeri, ei ar fi putut din patriotism, să ceară trimiterea legiunilor romane pīnă şi īn China pre apărarea cetăţenilor romani, ce ar fi poate, a se aşeza īn această ţară cu sute de ani īn urmă.
Totul arată că Eutropiu vorbeşte despre duşmani lăuntrici. De ne vom aduce aminte pasagiu lui Dion Casiu, cercetat īn paragraful al 3-lea şi unde se arată cīt de primejdioşi erau pentru Roma barbarii daci, rămaşi īn Dacia, după cucerirea ei de către Traian, vom recunoaşte că zicerea lui Eutropiu trebuie tradusă: ,,Prietenii lui Adrian se temeau de a se lăsa coloniştii romani īn voia dacilor”.
Dion Casiu lămureşte pe Eutropiu, care fără o aşa lămurire, ar rămīne, īn cazul de faţă, mai īntunecos decīt cei mai īntunecoşi prooroci. Īnsă chiar de n-am avea īn mīnă mărturisirea lui Dion Casiu, şi tot n-ar fi putut vederat din īnsăşi alcătuirea frazului, că Eutropiu sub numele de barbari, vorbeşte anume despre dacii aşezaţi īn Dacia.
Să fi fost Dacia locuită numai de cetăţeni romani, cuvīntul ,,multi” ar fi de prisos, fiind de agiuns atunci a se zice simplicemintre, ,,ne cives romani barbaris traderentur”. Acest ,,multi” arată īn chip neīnlăturăcios, că ,,cives Romani” nu făceau decīt o parte din īmpoporarea Daciei.Să dau o pildă. Presupuină-să că guberniul austriac, voind a retrage oştirile sale din Galiţia, cineva l-ar fi īnduplecīnd de a nu fi lăsat astfel acei ,,mulţi” leşi din această ţară īn voia năvălitorilor. ,,Mulţi” aici ar fi foarte ilogic, īntreaga Galiţie fiind locuită de leşi.
După toate desluşirile cīte le-am făcut să īnfăţăş acum tălmăcirea vestitului pasagiu, īn toată īntregimea sa: ,,Cucerita Dacie fiind īmpuţinată de bărbaţi prin īndelungatul război al lui Decebal, Traian aşeză īn ea, prin oraşe şi prin sate mai multe gloate aduse din toate părţile imperiului roman; de aceea, cīnd Adrian, din pizma slavei īnaintaşului său, după ce puse marginea īmpărăţiei pe Eufrat(rechemīnd legiunile din Asiria, Mesopotamia şi Armenia, trei provincii adause de către Traian), a voit să scoată oştirile din Dacia, el fu oprit de prietenii săi spre a nu se lăsa cei mulţi romani īn voia dacilor”. Acest este īnţelesul cel nestrīmbăţit al părerii lui Eutropiu, pe carele totuşi precum am spus mai sus, sīnt departe de a-l socoti de martur īn privirea lui Traian şi al dacilor, ba nici am nevoie de asemene.
Ceea ce am vrut să vădesc este, că doctorii ardeleni, pentru care acest scriitor a fost singura nădejde de ispravă, nu l-au īnţeles; că el e pīnă şi contrar teoriei lor, că ei, prin urmare se sprijină pe nimica. Īnsă, chiar dacă Eutropiu ar şi fi prin vreo minune, īntocmai cum īl doresc zişii doctori ardeleni, şi atunci īncă ce ar pute un abreviator din suta a 4-a īn alăturare cu un şir de scriitori, contimporani īmpregiurărilor?!
Mă folosesc de a putea răspunde aici la oarecari īnvinovăţiri, din partea unor limbuţi. Dupre chibzuinţa lor, toată osteneala mea īntru descoperirea adevărului punct de purcedere al istoriei romāne, ar fi o faptă antinaţională. Ei se vīnzolesc pīnă şi a presupune īn mine planuri diaboleşti, nişte planuri care de aş şti, că vor putea vreodată a se furişa īn gīndul meu, mi-aş tăia limba şi mīnile, pentru ca urīta cugetare să rămīnă stearpă, fără putere de a ieşi afară prin scriere sau prin grai.
Răspunsul meu, pentru astă īntīie dată, va fi scurt. Voi să dovedesc, că naţionalitatea noastră s-a format din cīteva elemente, din care nici unul n-a fost predomnitor. Voi să dovedesc, că firea acestor elemente, şi chipul contopirei lor īn un singur ce, au făcut ca noi să fim o viţă neatīrnată, o compoziţie chimică, fie-mi iertat cuvīntul, ale cărei īnsuşiri de acum sunt de istov deosebite de īnsuşirile fiecărei părţi constitutive, din cele ce s-au fost dintru-nceput introduse īn ea. Altă dată vom vorbi mai mult; pīnă atunci să sfīrşesc paragraful de faţă, precum şi cele trecute, prin īntrebarea: Perit-au dacii?

Text preluat din Scrieri Istorice vol l, de B. P. Haşdeu, Editura Albatros 1973 (sursa: http://rdcnroman.blogspot.ro/)