www.popservice.ro
www.papornitamosului.ro
[U][COLOR=#800080][
e-mail - adipop@popservice.ro
ID Messenger: zalmoxa_adipop
skype - adrianpop58
http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu
-------- Original Message --------
Subject: seminte romanesti
Date: Tue, 5 Feb 2013 03:47:10 -0800 (PST)
From: naidin cornel <naidincornel@yahoo.com>
To: adipop@popservice.ro
Am gasit ceva oferta de pret la seminte la SCDL Buzau.
Despre oferta celor de la SCDL Bacau trebuie luata legatura telefonic, vezi telefonul in materialul despre soiuri si hibrizi romanesti.
O zi buna
Cornel Naidin
Soiuri şi hibrizi de legume româneşti pentru culturi de câmp - rădăcinoase şi bulboase
Şi în acest articol, voi încerca să conving legumicultorii noştri să cultive în câmp, soiuri şi hibrizi de legume româneşti, creaţii ale specialiştilor care lucrează în Institutul de la Vidra şi în Staţiunile Legumicole din Bacău, Buzău, Iernut şi de la fosta noastră staţiune Işalniţa.
De la început însă aş dori să spun că de fapt cea mai mare parte a soiurilor de legume cultivate în câmp, în România, sunt soiuri româneşti. Peste 80 % din ce se vede pe piaţă în perioada de vară-toamnă – tomate, gogoşari, pătlăgele vinete, ardei lung, mazăre de grădină, dovleac de copt şi plăcintar, ţelină, spanac, bame, ridichi de iarnă, sfeclă roşie, păstârnac, mărar, ceapă verde şi altele - sunt fie soiuri originale româneşti, fie variaţiuni ale acestora, fie populaţii locale. Un procent mai redus îl reprezintă soiurile de ardei gras, castraveţi, morcov, fasole de grădină, ridichi de lună, varză de toamnă, usturoi, ceapă, pătrunjel de rădăcină, pepeni verzi şi galbeni, etc.
Vorbind însă despre asigurarea cu seminţe, activitate la ordinea zilei, trebuie să fac o observaţie mai dură la adresa cultivatorilor noştri. Este vorba despre o bună parte dintre aceştia care şi-au făcut un obicei de a produce singuri sămânţa. Mai întâi cumpără sămânţă de la noi, după care, 3-4 ani nu mai cumpără, alegându-şi singuri fructele din care să-şi scoată apoi seminţele. Aşa procedează la multe specii cum ar fi tomatele, ardeiul gras, lung şi gogoşar, pătlăgelele vinete, dovleacul şi dovlecelul şi multe altele. Este o foarte mare greşeală! Cum s-ar spune, îşi fură singuri căciula! Să nu ne scumpim la tărâţe! Şi să nu ne mai mirăm că gogoşarii sunt iuţi, pătlăgelele vinete se ofilesc, la fel şi ardeii, tomatele sunt neuniforme, multe plante sunt piticite, dovlecii sunt mai mici, dovleceii cresc strâmb şi câte şi mai câte minuni. După ce se lovesc de aceste neajunsuri, vin din nou la noi să cumpere seminţe. Cei care realizează că procedează greşit, devin clienţii noştri permanenţi. Cei care nu ştiu ce s-a întâmplat, ori repetă greşeala, ori dau vina pe soi şi apelează la material biologic străin.
Producerea de sămânţă este o activitate aparte, care are regulile ei, este o altă meserie şi nu este atât de simplă pe cât pare. Trebuiesc respectate anumite distanţe de plantare, pentru a evita impurificarea sau aşa zisa „corcire” a unor specii şi a soiurilor, din lotul semincer se elimină orice plantă atipică, se limitează numărul de fructe, se fac tratamente speciale de combatere a agenţilor patogeni şi a dăunătorilor, mai ales a acelora care sunt transmiţători de viroze.
Dar şi în acest caz, trebuie să recunoaştem că starea financiară precară a multor producători de legume şi nu mai puţin lipsa de informare a acestora, îi constrâng la practicarea unor tehnologii ieftine. Cred că aş putea să afirm că sunt tehnologiile cu cele mai mici „input-uri”, adică cu cele mai mici cheltuieli din lume. Poate în Africa să se cheltuiască mai puţin! Păcat, pentru că avem o tradiţie în ceea ce priveşte producerea de legume, avem cât de cât condiţii agropedologice şi climatice favorabile, avem specialişti reputaţi şi care au elaborat tehnologii performante şi mai avem şi soiuri româneşti foarte bune, cu un preţ foarte, foarte avantajos. Nu banii daţi pe seminţe sunt cei care ridică preţul de cost al legumelor. Producţiile mici sunt, printre altele, cauza principală! A însămânţa o sămânţă bună însemnă a obţine o răsărire uniformă, plante viguroase, culturi sănătoase, fructe corespunzătoare soiului cultivat, în ansamblu o producţie de calitate.
Dovada că avem soiuri bune, adaptate condiţiilor noastre de cultură, de bună calitate, îl reprezintă şi faptul că nu de puţine ori am constatat că soiurile româneşti sunt piratate. Au apărut, de exemplu, firme care au înmulţit soiuri de legume româneşti în alte ţări fără să mai fie nevoie de avizul nostru, după care au scos sămânţa la vânzare pe piaţa românească.
Recomandări privind soiurile de legume cu adevărat româneşti, soiuri apreciate de majoritatea consumatorilor.
Voi începe cu unul dintre cele mai valoroase. Şi anume, hibridul de morcov TRIUMF. Este primul hibrid de morcov creat în România de către colega mea, dr. ing. Elena Chira, care printre altele este şi şefa laboratorului de Genetică, Ameliorare şi Producere de Seminţe. TRIUMF este un hibrid de morcov semitimpuriu, cilindric cu vârf rotunjit, portocaliu, dulce, cu aproape 7 % zahăr, cu pulpă fină şi aromă caracteristică şi foarte important, are un conţinut de β caroten sau „minunea de culoare galbenă” (provitamina A) de până la 20 mg la 100 g de produs proaspăt. Are un conţinut ridicat de potasiu, calciu, fier, mangan şi fibre pectocelulozice de calitate foarte bună.
Compoziţia extrem de bogată în principii active, face din morcovul TRIUMF un nutrient terapeutic de mare valoare. Nu prezintă culoare verde sau antocian în epiderma din zona coletului sau în interior, iar cilindrul central este de aceeaşi culoare cu cortexul şi ocupă sub 50 % din suprafaţă. Este rezistent la crăpare şi ramificare şi are o foarte bună capacitate de păstrare (cel puţin 5 luni). Producţiile realizate variază, în raport cu condiţiile de creştere şi cu momentul recoltării, între 60 şi 80 t/ha. Preţul estimativ de vânzare este de 900 lei inclusiv TVA/kg sau1600 lei/1 milion de seminţe, ceea ce comparativ cu sămânţa importată reprezintă doar 60 %! Sigur că preţul seminţei hibride este mai mare decât în cazul unui soi, pentru că este hibridă.
Datorită efectului heterozis hibridul TRIUMF se remarcă prin uniformitatea rădăcinilor, atât ca formă cât şi ca mărime, ritm rapid de creştere şi producţie ridicată. Plantele sunt rezistente la o serie de agenţi patogeni care produc pagube economice importante în cultură. Uniformitatea rădăcinii face posibilă recoltarea şi mai înainte de maturarea specifică a rădăcinilor. Seminţele au indici de calitate superiori, remarcându-se printr-o germinaţie mai bună, ceea ce determină obţinerea unei culturi uniforme şi în acelaşi timp scăderea normei de sămânţă pe unitatea de suprafaţă. Rezistenţa/toleranţa la agenţi patogeni, cum ar fi alternarioza, putregaiul alb şi făinarea, conduc la reducerea consumului de pesticide şi recomandă hibridul şi pentru culturi ecologice.
Pe lângă acest hibrid, la Staţiunea Buzău se poate găsi soiul de morcov NABUCO, mai ieftin, cu doar 200 lei/kg, inclusiv TVA. Nu are atuurile unui hibrid, dar este un soi de morcov apreciat pentru gustul plăcut, dulce, destinat consumului în stare proaspătă şi industrializării, cu bună rezistenţă la depozitare. Atractiv prin coloritul viu şi forma sa cilindrică, cu vârful uşor rotunjit. Plasticitate ecologică mare.
O altă specie de primă urgenţă este ceapa albă. Şi în acest caz, cercetarea românească, în speţă Staţiunea de la Buzău, oferă soiul DE BUZĂU, foarte cunoscut şi apreciat de către cultivatori, dar şi de către consumatori, sub denumirea de DIAMANT. Este un soi de ceapă tip ceaclama, care se seamănă direct primăvara foarte devreme, recomandat pentru toate zonele producătoare de ceapă din ţară. Bulbul, de cca 170 g, are o formă sferică, uşor turtită, este omogen şi bine îmbrăcat de frunzele exterioare care au culoarea galbenă-maronie şi albă în interior. Capacitatea medie de producţie este de 60 t/ha, dar cultivat într-o tehnologie corespunzătoare poate produce şi 90 t/ha. Are o calitate imbatabilă şi anume se păstrează bine peste iarnă.
Tot în cadrul acestei specii, oferim şi două soiuri de ceapă roşie, soiul ROŞIE DE ARIEŞ produs la Staţiunea noastră de la Iernut-Mureş, deja foarte cunoscut în zona Transilvaniei, dar se poate cultiva şi în alte zone şi soiul RUBINIU produs de Staţiunea de la Buzău. Acesta din urmă este un soi de ceapă timpuriu, cu bulbi mari, în formă de trunchi de con, acoperiţi la exterior de tunici pergamentoase de culoare roşie-violet. Foile interioare, suculente, sunt de culoare mov deschis, acoperite de o membrană de culoare mov. Preţurile de achiziţie variază între 130 şi 150 lei/kg inclusiv TVA.
Tot în această perioadă se procură şi seminţele de pătrunjel de rădăcină şi păstârnac. Pentru pătrunjel va recomandăm soiul ZAHARAT produs de Staţiunea Bacău, iar pentru păstârnac soiul ALB LUNG produs de Staţiunea Iernut la preţul de 40 lei/kg.
Pentru ţelină, vă recomandăm soiurile DACIA de la Staţiunea Buzău la preţul de 250 lei/kg inclusiv TVA şi BISTRIŢA de la Staţiunea Bacău. Soiul BISTRIŢA este un soi semitimpuriu, cu un potenţial de producţie de min. 40 t/ha şi o caracteristică foarte importantă, ramifică puţin. Rădăcina are cca 350 g, este de formă ovoid tronconică, cu miezul de culoare albă, alb-crem şi un gust specific, foarte apreciat. La fel de apreciat este şi foliajul, foarte viguros, care constituie încă o sursă de venit.
Atât deocamdată, alte soiuri în articolele viitoare.
Numerele de telefon la care se pot primi informaţiile necesare:
- Institutul de CD pentru Legumicultură de la Vidra: 0213 61 20 94;
- Staţiunea de CD pentru Legumicultură Bacău: 0234 54 49 63;
- Staţiunea de CD pentru Legumicultură Buzău: 0238 72 25 93,
- Staţiunea de CD pentru Legumicultură Iernut: 0265 47 14 07
Dr. Victor Lăcătuş - Director Ştiinţific ICDLF Vidra
www.popservice.ro
www.papornitamosului.ro
[U][COLOR=#800080][
e-mail - adipop@popservice.ro
ID Messenger: zalmoxa_adipop
skype - adrianpop58
http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu
Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Şişeşti”
Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Legumicultură şi Floricultură Vidra
Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău
Str. Mesteacănului, nr. 23, Buzău, jud, Buzău, cod 12 00 24
Tel/fax: 0040 238/722 560; Tel: 0040 238/722 593
E – mail: scdl_buzau@yahoo.com
Web: www.scdlbuzau.ro
OFERTA DE PREŢURI SEMINŢE SCDL BUZĂU*
2013
* In limita stocurilor. Pentru detalii contactaţi la adresa din antet.
DIRECTOR SCDL BUZAU,
Drd. ing. VLAD CONSTANTIN
Nr
crt
Specia Soiul Cantit Pret Cantit Pret Cantit Pret Cantit Pret
1 Ardei gras Arum 1kg 1300 100 g 130 5 g 7.0 2 g 3.5
2 Ardei gras Buzău 10 1 kg 1300 100 g 130 5 g 7.0
3 Ardei gras Galben Superior 1 kg 1300 100 g 130 5 g 7.0 2 g 3.5
4 Ardei
gogoşar
Splendens 1 kg 1300 100 g 130 5 g 7.0
5 Ardei iute Jovial 1 kg 2500 100 g ----- 5 g 10.0
6 Ardei iute Victor 1 kg 2500 100 g 5 g
7 Busuioc Aromat de
Buzău
1 kg 500 ----- ----- 5 g 5.0
8 Castraveţi Slănic 1 kg 150 100 g 15 10 g 1.5
9 Ceapa albă De Buzău (fostă
Diamant)
1kg 248
10 Cimbru Mircea 1 kg 500 ----- ----- 5 g 5.0
11 Dovlecel Hapy 1 kg 150 100 g 16.5 10g 1.65
12 Fasole Menuet 1 kg 50 100 g 5.5 ----- -----
13 Mazăre Getica 1 kg 10 100 g 1.5 ----- -----
14 Morcov Nabuco 1 kg 250 ----- ----- 10g 3.5
15 Pătlăgele
vinete
Drăgaica 1 kg 300 ----- ----- 5 g 2.0
16 Pătlăgele
vinete
Pana Corbului 1 kg 200 ----- ----- 5 g 1.5
17 Pătrunjel de
frunze
Ory 1 kg 150 100 g 16.5 10g 1.0
18 Pepene
galben
Fondant 1 kg 200 100 g 22 ----- -----
19 Pepene verde Dochiţa 1 kg 150 100 g 16.5 ----- -----
20 Ridichi de
lună
Rotunde
Timpurii
1 kg 100 100 g 11 10 g 2.0
21 Ridichi negre Iulia 1 kg 150 100 g 16.5 ----- -----
22 Salată Graţia 1 kg 150 100 g 16.5 5 g 1.0
23 Spanac Românesc 1 kg 300 100 g 33 ----- -----
24 Tomate câmp Maratonus 1 kg 800 100 g 88 5 g 4.6
25 Tomate câmp Buzău 47 1 kg 800 100 g 88 5 g 4.6
26 Tomate câmp Buzău 4 1 kg 800 100 g 88 5 g 4.6
27 Tomate
cireaşă
Carisma 1 kg 3000 100 g 330 5 g 17.3 2 g 7.0
28 Tomate
cireaşă
Coralina 1 kg 3000 100 g 330 5 g 17.3 2 g 7.0
29 Tomate câmp Kristinica 1 kg 1000 100 g 110 5 g 5.8
30 Tomate câmp Darsirius 1 kg 1000 100 g 110 5 g 5.8
31 Tomate
hibrid
Siriana F1 1 kg 20000 ----- ----- 5 g 100 2g 45
www.popservice.ro
www.papornitamosului.ro
[U][COLOR=#800080][
e-mail - adipop@popservice.ro
ID Messenger: zalmoxa_adipop
skype - adrianpop58
http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu
www.popservice.ro
www.papornitamosului.ro
[U][COLOR=#800080][
e-mail - adipop@popservice.ro
ID Messenger: zalmoxa_adipop
skype - adrianpop58
http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu
www.popservice.ro
www.papornitamosului.ro
[U][COLOR=#800080][
e-mail - adipop@popservice.ro
ID Messenger: zalmoxa_adipop
skype - adrianpop58
http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu
Produse
Ardei gogoșar SPLENDENS
Soi timpuriu de ardei gogosar destinat consumului in stare proaspata si industrializarii. Plantele nu prezinta internoduri scurte si sunt viguroase, cu inaltimea medie de 50-55 cm si cu 3-4 ramificatii. Frunze de formă ovală şi culoare verde intens. Fructele au culoarea verde intens inainte de maturitate, rosu intens la maturitatea fiziologica si sunt de forma globulară, uşor turtiţi, cu 3-5 lobi slab marcati, cu greutatea medie a fructului mai mare de 150 g, pericarp de 9-12 mm .Potentialul de productie este de 38-42 t/ha, din care peste 40% se recolteaza pana la 15 septembrie. Perioada de vegetaţie: 174 zile (de la răsărire la recoltare).
Ardei gogoșar SPLENDID
Soi de gogoşar semitârziu (153-156 zile), cu plante de 36-50 cm înălţime, cu tufă răsfirată cu 3-4 ramificaţii. Fructele roşu intens la maturitatea fiziologică, cu greutate cuprinsă între 100-140g, cu 3-4 lobi, au formă rotundă-turtită, cu lungimea fructului cuprinsă între 2,7-5,1cm şi diametrul între 7 şi 10,6 cm. Grosimea pericarpului este de 8-11mm. Potenţialul de producţie este de 50-55t/ha.
Ardei gras ARUM
Soi timpuriu, cu o perioada de vegetaţie de 134 de zile, destinat consumului în stare proaspătă. Planta este viguroasă, cu frunze de culoare verde deschis. Fructele sunt verzi la maturitatea de consum şi roşii la maturitatea tehnologică. Greutatea fructului este de cca. 80 gr.
Ardei gras BUZĂU 10
Soi de ardei gras timpuriu cu fructe de formă trapezoidală, de culoare galben-deschis. Fructele sunt de dimensiuni medii, raportul înălţime/diametru fiind de 9/6cm , cu grosimea pulpei de 6-7 mm şi o greutate a fructului de 90-100 g. Se poate cultiva atât în solarii cât şi în câmp deschis pentru consum în stare proaspătă sau industrializare. Producţie: 35t/ha.
Ardei gras GALBEN SUPERIOR
Soi semitimpuriu de ardei gras, cu greutatea fructului 110-120 g. La maturitatea de consum are culoarea galben-deschis, iar la maturitatea fiziologica este rosu. Tufa viguroasă, cu înălţimea de 55-60 cm. Fructele cu 3-4 lobi sunt ascuţit-tronconice, cu lungimea de 8-10 cm şi diametrul de 6.5-7 cm. Grosimea pulpei este de 7.5-8 cm. Potenţialul de producţie este de 35-40 t/ha. Se opresc 5-6 fructe pe planta in culturi semincere.
Ardei iute JOVIAL
Soi de ardei iute tip Cayenne. Tufa viguroasa, cu crestere nedeterminata, cu inaltimea de 80 - 120 cm, foliaj bogat, de culoare verde intens, ramificatie dichotomica. Fructul are forma elipsoidala cu varful ascutit, usor curbat, iar cu treimea superioara ondulata si neted in rest. Dimensiunile fructului sunt cuprinse intre 15 si 23 cm lungime si 1.2 – 1.5 cm, diametru bazal. La maturitatea tehnica fructele au culoarea verde deschis, iar la maturitatea fiziologica sunt de culoare rosu-intens. Gustul este mediu picant, placut. Foarte productiv, leaga bine si in conditii de protejare (sera, solar) si in camp deschis. Putin pretentios fata de conditiile ecologice, nu necesita lucrari speciale de intretinere.
Ardei lung COSMIN
Soi semitârziu (137-142 zile), cu plante de 55-60 cm înălţime, tufă viguroasa cu 3-4 ramificaţii. Fructele pendente, tip teaca, cu suprafata voalata, roşu intens la maturitatea fiziologică, cu greutate cuprinsă între 70-110 g, cu 2-3 muchii, cu inaltimea medie a fructului – 14.5 cm şi diametrul între 4-7 cm. Grosimea pericarpului este de 4.8-5.8 mm. Potenţialul de producţie este de 32-43 t/ha. Fructele rosiu inchis, dulci, suculente, aromat, destinate consumului in stare proaspata. Rezistenta buna la VMT si mijlocie la VMC si la Verticillium dahliae. Se opresc 5-6 fructe pe planta in culturi semincere.
Busuioc AROMAT DE BUZĂU
Soi condimentar cu o aromă specifica, tufă puternic ramificată, lăstari cu flori albe şi colorit caracteristic al frunzelor, verde deschis. Bine adaptat la condiţiile de mediu din ţara noastră, poate fi cultivat în sistem ecologic datorită rezistenţei sale la bolile şi dăunătorii specifici, în câmp, spaţii protejate sau în încăperi, ca plantă de ghiveci.
Castraveți SIRIUS F1
Hibrid timpuriu cu o capacitate mare de emitere a copililor. Fructele de tip cornichon, sunt ferme cu gust plăcut, excelente atât pentu consum în stare proaspătă cât şi pentru industrializare. Plasticitatea mare a soiului îl face să poată fi cultivat în toate zonele ţării, atât în spaţii protejate cât şi în câmp deschis. Producţie: 50 – 55t/ha.
Castraveți SLĂNIC
Soi timpuriu destinat cultivării în câmp deschis cu fructe de tip cornichon, excelente atât pentu consum în stare proaspătă cât şi pentru industrializare. Plasticitatea mare a soiului îl face să poată fi cultivat în toate zonele ţării.
www.popservice.ro
www.papornitamosului.ro
[U][COLOR=#800080][
e-mail - adipop@popservice.ro
ID Messenger: zalmoxa_adipop
skype - adrianpop58
http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu
Produse
Castraveţi TRIUMF F1
Hibrid timpuriu, perioada de vegetaţie de 75 de zile, destinat cultivării în spaţii protejate şi câmp deschis. Fructele de tip chornichon sunt cilindrice cu perişori maro, pulpa este fermă, cu gust plăcut, fără amăreală, cu aromă specifică. Capacitate de producţie: 45t/ha; rezistenţă bună la atacul agenţilor patogeni, perfect adaptat la conditiile agro-pedologice ale zonei.
Ceapă din sămânţă DE BUZĂU
Soi de ceapă ceaclama semitardiv, cultivat prin semănare directă. Bulb de aproximativ 170 g, formă sferică, uşor turtită, omogen, bine îmbrăcat de frunzele exterioare care au culoarea galbenă-maronie şi albă în interior. Se păstrează bine peste iarnă. Recomandat pentru toate zonele producătoare de ceapă din ţara noastră. Potenţial de producţie - 40-60 t/ha.
Ceapă din sămânţă RUBINIU
Soi de ceapă timpuriu, cu bulbi mari, în formă de trunchi de con, acoperiţi la exterior de tunici pergamentoase de culoare roşie-violet. Foile interioare, suculente, sunt de culoare mov deschis, acoperite de o membrană de culoare mov.
Cicoare de grădină ANGELA
Soi timpuriu. Căpăţâna este mijlocie ca lungime (17,7 cm), diametrul este de 20,9 cm. Culoarea principală a feţei exterioare este verde. Maturarea căpăţânilor este foarte concentrată, iar gustul foarte bun şi deosebit. Rezistenţa la lungimea zilei este foarte bună. Prezintă rezistenţă la Bremia lactucae, Botritys c. şi Virusul Mozaic al Salatei. Producţia medie 34,9 tone/ha. Se poate cultiva în toată ţara.
Cicoare de grădină CAMELIA
Soi timpuriu. Căpăţâna este mijlocie ca lungime (17,7 cm), diametrul este de 20,9 cm. Culoarea principală a feţei exterioare este verde. Maturarea căpăţânilor este foarte concentrată, iar gustul foarte bun şi deosebit. Rezistenţa la lungimea zilei este foarte bună. Prezintă rezistenţă la Bremia lactucae, Botritys c. şi Virusul Mozaic al Salatei. Producţia medie 34,9 tone/ha. Se poate cultiva în toată ţara.
Crăițe NANUK
Tagetes patula
Planta ce formeaza tufe compacte, ramificate de la baza, cu frunze glabre, alterne, cu diviziuni lanceolate ascutite, penatisectate. Florile sunt dispuse in capitule solitare, de culoare portocalie, cu inflorire bogata pana toamna tarziu.
Talia plantei – cm - 42,3
Diametrul tufei – cm - 40Numar de ramificatii - 5,8
Diametrul florii – cm - 4,6
Dovlecel HAPY
Soi semitimpuriu, 70-75 zile pana la recoltarea primelor fructe de consum, 130-140 zile pana la maturitatea tehnica. Tip de crestere – semitarator, talie medie a tufei. Frunze mari, cu petiol lung, verde inchis, cu pete argintii si perisori teposi. Flori mari, galbene, predominant femele. Fructul – melonida cilindrica, verde deschis spre alb, la maturitatea de consum si galben-portocaliu la maturitatea fiziologica. Se consuma proaspat in salate, ras, feliat, in mancaruri, de la dimensiuni de 14-15 cm pana la 22-24 cm, pastrandu-si gustul si finetea. Fructele se pastreaza 10-12 zile la -2-3 oC, rezista la transport, ferme. Soi inzestrat genetic la atacul de boli si daunatori specifici, fiind pretabil la cultivare in sistem ecologic. Potential mediu de productie 35-45 t/ha, cu posibilitatea obtinerii unor productii mari in conditii optime. Se poate cultiva in toate zonele tarii.
Fasole pitică IOANA
Soi timpuriu cu perioadă scurtă de vegetaţie şi creştere determinată, plantele având o înălţime de 40 – 45 cm. Păstăile au o culoare galben – albicioasă, cu o lungime medie de 15 cm şi o grosime de 0,9 mm. Păstăile nu au aţe şi se încadrează în grupa soiurilor cu păstaie extrafină. Producţie: 12t/ha, permite recoltarea mecanizată pentru consum în stare proaspătă sau pentru industrializare.
Fasole pitică MENUET
Soi timpuriu de fasole, cu perioadă scurtă de vegetaţie şi creştere determinată, plante cu înălţime de 40 cm. Păstăile au culoare galben-verzui pal când sunt mici şi galben pai la maturitatea de consum, cu o lungime medie de 15 cm şi o grosime de 0,9 mm. Păstăi fără aţe, foarte fragede, se încadrează în grupa soiurilor cu păstaie extrafină. Producţie: 12 t/ha, permite recoltarea mecanizată pentru consum în stare proaspătă şi industrializare, 80% din păstăi maturându-se concomitent pe plantă.
Garoafe Chabaud FEUER KONING
Dianthus caryophyllus var. CHABAUD
Decorativa prin port, miros suav, flori rosii involte, tija florara rigida, perioada lunga de inflorire (din iunie, pana la caderea brumei). Se foloseste ca floare taiata si pentru decorarea parcurilor si gradinilor.
Talia plantei – cm - 51,0
Diametrul tufei – cm - 35,4
Lungimea tijei florale – cm - 33,2Numar de ramificatii - 4,3
Diametrul florii – cm - 5,2
www.popservice.ro
www.papornitamosului.ro
[U][COLOR=#800080][
e-mail - adipop@popservice.ro
ID Messenger: zalmoxa_adipop
skype - adrianpop58
http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu
Produse
Mazăre de grădină GETICA
Soi de mazăre de grădină semitimpuriu destinat consumului în stare proaspătă şi industrializării. Se remarcă prin gustul plăcut al boabelor mijlociu de fine, timpurietate, maturitate uniformă şi potenţial de producţie crescut. Plasticitatea crescută îl face să poată fi cultivat în toate zonele ţării.
Morcov NABUCO
Soi de morcov apreciat pentru gustul plăcut, dulce, destinat consumului în stare proaspătă şi industrializării, cu bună rezistenţă la depozitare. Atractiv prin coloritul viu şi forma sa cilindrică, cu vârful uşor rotunjit. Plasticitate ecologică mare.
Pătrunjel de frunze ORY
Plantă bienală, cu mare capacitate de regenerare. Rădăcina este suficient de îngroşată, astfel încât poate fi utilizată în consum şi ca atare (dacă densitatea culturii nu este mai mare de patru-cinci sute de mii plante la hectar, iar solul este uşor, profund şi drenat). Este tolerant la atacul patogenilor care produc deprecierea calitativă a recoltei prin făinare sau septorioză.
Pepene galben FONDANT
Soi timpuriu. Fructul are culoarea de bază a epidermei galbenă la maturitatea tehnică. Fructul este scurt (11,5 cm) şi are diametrul mic (11,5). Pulpa are culoare de bază crem (orange). Gustul pulpei este fondant. Rezistenţa la crăpare şi transport este foarte bună. Este mijlociu rezistent la Sphaerotheca fuliginea, Fusarium oxysporum f. ssp. melonis şi tolerant la Colletotrichum lagenarium. Producţia medie obţinută este de 32 t/ha, fructele având peste 1,5 kg. Se poate cultiva atât în câmp deschis cât şi în spaţii protejate.
Pepene verde DOCHIŢA
Soi semitimpuriu, diploid, fructul este rotund, uneori usor turtit, cu coaja verde deschis, cu dungi de culoare mai inchisa, miezul fructului este rosu sau roz, greutatea fructelor este cuprinsa intre 3-8 kg.
Ridichi de lună LINIA 1
Linie diploida foarte timpurie de ridichi de luna, cu frunze mijlocii, larg obovate, rotunjite, pubescente, de culoare verde galbui. Radacini medii spre mari, rotunde, de culoare rosu-carmin uniforma, culoarea pulpei opaca, tendinta slaba de dospire, cortex subtire.
Ridichi negre IULIA
Linie diploida de ridichi de vara-iarna, cu maturitate mijlocie spre semitarzie, cu frunze scurte cu pozitie orizontala, larg obovate, de culoare verde inchis, cu multi lobi. Ridichi scurte, cu grosime mijlocie, transversal eliptice in sectiune, pulpa alba translucida, tendinta tarzie de dospire. Rezistenta buna la pastrare peste iarna.
Salată GRAŢIA
Soi de salată semitimpuriudestinat cultivării atât în câmp deschis, cât şi în spaţii protejate. Se remarcă prin mărimea şi fineţea căpăţânii, ca şi prin coloritul verde deschis al frunzelor. Calităţile de consum se păstrează o perioadă destul de mare (frăgezime, lipsa gustului amar, emiterea tijei florale).
Spanac ROMÂNESC
Soi de spanac semitimpuriu, apreciat de consumatori pentru gustul plăcut al rozetei sale bogate de frunze triunghiulare, uşor rotunjite la vârf, de culoare verde intens. Apreciat pentru pretabilitatea la recoltare mecanizată şi producţiile crescute realizate.
Ţelină DACIA
Soi de ţelină semitimpuriu destinat consumului în stare proaspătă şi industrializării, apreciat pentru culoarea plăcută a pulpei şi aroma fină, buna capacitate de păstrare şi dimensiunile medii ale rădăcinii de consum, apreciate pe piaţă. Nu ridică probleme deosebite din punct de vedere fito-sanitar.
www.popservice.ro
www.papornitamosului.ro
[U][COLOR=#800080][
e-mail - adipop@popservice.ro
ID Messenger: zalmoxa_adipop
skype - adrianpop58
http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu
roduse
Tomate BUZĂU 1600
Soi semitardiv de tomate, cu creştere nedeterminată, viguros. Fruct mare, ~200 g, de formă sferică. Suprafaţa fructului - netedă, de culoare roşie uniformă. Fructul este ferm, nu crapă. Se cultivă în toate zonele favorabile culturii tomatelor. Tolerant faţă de atacul principalilor agenţi patogeni. Potenţialul de producţie - 60-80 t/ha. Cu tehnologie optimizată, producţia poate creşte până la 150 t/ha.
Tomate BUZĂU 22
Soi semitardiv, cu crestere determinată, viguros. Fruct mare, greutate medie ~180 g, de formă globulos-turtită. Suprafaţa fructului - netedă uşor costată, culoare roşie uniformă pe toată suprafaţa. Fructul îşi păstrează fermitatea pe teren timp de 10-12 zile. Se cultivă în toate zonele favorabile culturii tomatelor. Tolerant faţă de atacul principalilor agenţi patogeni. Potenţialul de productie - 70-80 t/ha. În condiţii foarte bune de cultură poate produce până la 90-100 t/ha.
Tomate BUZĂU 4
Soi timpuriu de câmp, cu creştere determinată şi coacere concentrată a fructelor; tufă de vigoare medie, cu foliaj verde mediu; fructe cu formă rotund-uşor înaltă, greutate medie de 100-150 g şi indice de formă de 1.02-1.1; culoare verde-deschis înainte de maturitate şi roşu intens la maturitatea fiziologică, adecvată pentru industrializare; prezintă 3-4 loji seminale; fermitate bună, rezistente la crăpare şi păstrare; substanţă uscată 5,8-6.2 %; calităţi organoleptice deosebite; 107- 110 zile de la răsărire la coacerea primelor fructe. Tolerant faţă de boli. Potenţial de producţie: 55-65 t/ha. În condiţii bune de cultură poate produce până la 90 t/ha.
Tomate BUZĂU 47
Soi semitimpuriu, cu creştere determinată, vigoare mijlocie. Fruct mijlociu, greutate ~100 g, formă sferică, uşor turtită. Suprafaţa fructului este netedă, de culoare roşie-uniformă. Fruct ferm, coacere concentrată, conţinut ridicat în substanţe utile - recomandat pentru industrializare, putându-se recolta mecanizat. Se cultivă cu succes în toate zonele favorabile culturii tomatelor. Tolerant faţă de boli. Potenţialul de producţie - între 50-70 t/ha, ajungând chiar la 85 t/ha.
Tomate BUZĂU 50
Soi timpuriu cu creştere nedeterminată, talia medie a plantei 1,90 cm, prima inflorescenţă apare după 4 – 5 frunze, cu 6–7 fructe în inflorescenţă; fructe sferice uşor alungite, cu 3 – 4 loji seminale, fără calotă verde înainte de maturare, cu fermitate bună şi rezistenţă la crăpare. Fructul are o greutate medie de 260 g, înălţimea de 8,66 cm şi grosimea de 7,46 cm. Gustul fructului este plăcut, cu aspect comercial atractiv. Soi pentru cultura în câmp deschis, destinat consumului în stare proaspătă; potenţial de producţie: 40 – 50 t/ha.
Tomate CARISMA
Soi de tomate tip cireaşă, cu creştere nedeterminată, productiv, destinat cultivării în spaţii protejate şi câmp deschis. Fructele rotund înalte, de circa 25 g, se remarcă prin gustul plăcut, dulce, coloritul roşu intens şi aroma deosebită. Se pot recolta şi în ciorchine. Destinat consumului în stare proaspătă şi industrializării - conservate la borcan în suc de tomate. Rezistenţă bună la depozitare. Plasticitate ecologică mare.
Tomate CORALINA
Soi de tomate tip cireaşă, cu creştere nedeterminată, productiv, destinat cultivării în spaţii protejate şi câmp deschis. Fructele rotund înalte, de circa 25 g, se remarcă prin gustul plăcut, dulce, coloritul roşu intens şi aroma deosebită. Se pot recolta şi în ciorchine. Destinat consumului în stare proaspătă şi industrializării - conservate la borcan în suc de tomate. Rezistenţă bună la depozitare. Plasticitate ecologică mare.
Tomate DARSIRIUS
Soi semitimpuriu de tomate cu creştere determinată, destinat industrializării. Fructe pruniforme, de culoare roşu închis, cu luciu, ferme, cu o greutate medie de 60-80 g, fără capac verde, se recoltează uşor, fără codiţă. Conţinut în substanţă uscată de peste 6%, cu o producţie medie de peste 2.5 kg / plantă. Număr mic de seminţe în fruct. Soi înzestrat genetic cu rezistenţă la bolile specifice tomatelor şi nematozi. Capacitate de păstrare a fructelor după recoltare - peste 10 zile.
Tomate KRISTINICA
Soi semitimpuriu, destinat industrializării şi consumului în stare proaspătă. Creştere determinată şi vigoare medie, Destinat cultivării în câmp pentru industrializare, se pretează foarte bine în culture ecologice şi chiar în solaria. Fructe colorate în roşu intens cu o greutate medie de 80 – 120g, ferme, rezistente la transport şi păstrare; potenţial de producţie: 35 – 50t/ha.
Tomate MARATONUS
Soi semitimpuriu de câmp, creştere determinată; tufă viguroasă, foliaj verde deschis; fructe rotund-uşor înalte, greutate medie de 150-240 g, culoare verde-deschis înainte de maturitate şi roşu intens la maturitatea fiziologică; 4-5 loji seminale; fermitate bună, rezistente la crăpare şi păstrare; conţinutul în substanţă uscată 6.0-6.4%; pentru consum în stare proaspătă şi industrializare; 115-120 zile de la răsărire la coacerea primelor fructe. Tolerant faţă de principalele boli şi dăunători. Potenţial de producţie: 70-75 t/ha. În condiţii bune de cultură poate produce până la 100 t/ha.
www.popservice.ro
www.papornitamosului.ro
[U][COLOR=#800080][
e-mail - adipop@popservice.ro
ID Messenger: zalmoxa_adipop
skype - adrianpop58
http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu
roduse
Tomate SIRIANA
Hibrid timpuriu, cu creştere nedeterminată, destinat cultivării în spaţii protejate şi câmp deschis. Fructul este sferic, uşor turtit cu o înălţime de 5 cm. La maturitate fructul are o greutate de 120–180 g şi o culoare roşu uniform strălucitor. Capacitate de producţie deosebită; 3–3,5 kg/plantă, rezistenţă bună la transport, perfect adaptat la condiţiile agro-pedologice ale zonei.
Varză de toamnă BUZOIANĂ
Soi semitarziu cu perioada de vegetatie de 135-140 zile. Plante cu inaltime mijlocie; diametrul rozetei de frunze mijlociu spre mare (75-90 cm); culoarea frunzei verde-albastrui, bine acoperita cu pruina, nervura proeminenta. Capatana circulară, îndesată, cu diametrul intre 18-21 cm; greutate 2.0-3.5 kg (70% din plante). Frunzele din capatana fine, albe, suculente. Recomandata pentru toate zonele ţării. In sud merge in cultura succesiva, dupa plante care parasesc devreme terenul. Este tolerant fata de boli. Soi foarte productiv, 60-80 t/ha. Indicat pentru consum proaspat si conservare prin murare.
Varză de toamnă DE BUZĂU
Soi tardiv de varză de toamnă, tolerant faţă de boli. Căpăţâna: greutate ~ 2-6 kg, formă sferic-turtită, foarte îndesată, frunze interioare fine, de culoare albă, suculente. Plasticitate ecologică mare. În zonele sudice se cultivă în culturi succesive, după plante care părăsesc devreme terenul. Este un soi foarte productiv - producţie medie - 60-80 t/ha.
Varză de toamnă MĂGURA
Soi semitardiv de varză de toamnă. Căpăţâna: greutate ~ 1,5-3,75 kg, semi-acoperită (2-3 frunze), cocean mijlociu-gros. Frunzele sunt fine şi subţiri. Rezistenţa la crăpare la maturitatea de consum - 10-15 zile. Se cultivă în toate zonele ţării. În zona sudică se poate cultiva în cultură succesivă, cu condiţia plantării până la data de 15 iulie. Prezintă rezistenţă mijlocie faţă de Alternaria, Peronospora şi rezistenţă bună faţă de Xanthomonas. Soi foarte productiv, producţie medie - 70-75 t/ha.
Vinete DRĂGAICA
Soi timpuriu. Planta este viguroasă, fructul este cilindric spre uşor piriform şi la maturitatea tehnică are culoare violet-închis, foarte lucios, cu suprafata netedă. La maturitatea tehnică, pulpa este colorată în alb gălbui; are o textură fină şi un gust plăcut. Greutatea medie a fructului la maturitatea tehnică este de 300 g. Se poate cultiva în toate zonele din ţară în solarii şi în culturi de câmp. Comportarea faţă de boli este bună. Este un soi foarte productiv, de la care se poate obţine o productie medie de 51 t/ha.
Vinete ZARAZA
Soi semitimpuriu, destinat consumului în stare proaspătă şi industrializării, cu fructe cilindrice, uşor piriforme, cu lungime medie de 19-20cm, diametru median mare, 7,5-8,0 cm, greutate medie a fructelor de 450g şi potential de productie de 45-50t/ha. Soi tolerant la bolile specifice poate fi cultivat în toate zonele favorabile culturii pătlăgelelor vinete, putând fi cultivat cu uşurinţă în gospodăriile populaţiei.
www.popservice.ro
www.papornitamosului.ro
[U][COLOR=#800080][
e-mail - adipop@popservice.ro
ID Messenger: zalmoxa_adipop
skype - adrianpop58
http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu
Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)
Marcaje