Gighera - staţiunea interbelică
Actualitate - Sorina STAICULESCU
(citeste alte articole de acelasi autor »)
Oamenii vin să-şi trateze afecţiunile gastrice de la izvorul vindecător
12345678
Versiunea pentru tiparire
Marimea textului:
Altă comună. Altă bogăţie naturală dată uitării. Gighera, cu apele ei care vindecă gastritele şi reumatismul, a fost în perioada interbelică o staţiune înfloritoare. Astăzi... se aşteaptă investitori.
În fiecare dimineaţă, nea Ionel îşi ia medicamentul: după ce pune o pereche de nădragi pe el, încalţă nişte pantofi sparţi la călcâie, străbate curtea până în spate, la orătănii, şi de acolo, prin poarta legată-n lanţ, iese în dos, coboară într-o clipă dâmbul scurt şi ajunge sprinten la conducta tăiată şi albită de săruri. În jur, raţele şi gâştele oamenilor au ieşit deja la plimbare: se bălăcesc alene în apa cu miros greu ce se scurge de la ţeavă, formând un adevărat lac, nins de pene şi fulgi. Bătrânul le ignoră. Afundă cana în largul ţevii. O umple. Şi, ducând-o la gură, o dă peste cap dintr-o suflare. Plescăie apoi mulţumit, cu mâna stângă ştergându-se pe barba încă nerasă. „Bună apă!“, oftează. Se-ntoarce apoi împăcat acasă: şi-a făcut tratamentul. De-acum poate să înceapă liniştit ziua, cu toate greutăţile ei - mai sănătos azi, la 81 de ani, decât în ziua în care s-a născut. Şi toate numai datorită apei „fermecate“ ce-şi are izvor chiar în spatele casei sale.
„Izvorul cucoanii“
Efectele terapeutice ale apelor vindecătoare de la Gighera au fost descoperite încă din secolul al XIX-lea. A fost nevoie de un singur om care să le fi încercat pe pielea lui şi lumea dimprejur să afle minunea. Legenda spune că un arendaş, plimbându-se pe moşia Brâncovenilor - de care aparţinea Gighera la vremea aceea, şi-a oprit calul la unul dintre izvoare. Bărbatul a simţit mirosul de sulf şi, cunoscând importanţa acestei substanţe, şi-a adus nevasta suferindă de picioare să se scalde cu apa izvorâtă de acolo. Curând, femeia s-a vindecat şi firul de apă a luat numele de „Izvorul cucoanii“. Iar vestea apei miraculoase s-a întins în tot ţinutul.
În scurt timp, sătenii şi-au făcut un obicei din a-şi trata orice afecţiune la izvoarele din satul lor. Dintr-un loc beau apa pentru stomac sau pentru rinichi, din altul îşi luau acasă, în găleţi, o vărsau în albiile de lemn şi, după ce o puneau la soare să se încălzească, îşi cufundau în ea picioarele sau mâinile ori altă parte a corpului atinsă de reumatism. În câţiva ani, Gighera a primit numele de staţiune balneară, iar faima ei a depăşit graniţele ţării. Perioada de glorie a fost însă după primul război mondial.
„Nilă Bulbaşa, un neam de-al meu care avea ceva autoritate în sat, a cerut înfiinţarea băilor“, povesteşte nea Ionel - Ion Pârvulescu, gighereanul poate cel mai bine informat cu privire la istoria izvoarelor din sat, dar şi cel care nu uită nici o zi să încerce „medicamentul“ izvorât din pământ chiar în spatele curţii sale. Pe genunchi, bătrânul are rânduite frumos trei dosare grele. Unul cuprinde fotografii şi dovezi ale existenţei staţiunii, altul - scrisori şi tăieturi din ziare, iar ultimul - proiectele şi nenumăratele demersuri făcute pentru relansarea staţiunii. Bătrânul de 81 de ani le deschide pe rând şi prinde a depăna povestea lungă, întortocheată şi lăsată fără nici o încheiere.
O staţiune înfloritoare
„După ce a vorbit Nilă unde trebuia, adică la autorităţi“, continuă nea Ionel frunzărind hârtiile, „au venit chimişti din toată ţara să analizeze apa, iar în 1921 s-a înfiinţat societatea Băile Minerale Gighera, care a funcţionat doar până în 1944“. Dintr-un vraf îngălbenit, bătrânul scoate câteva bonuri-tip, purtând antetul societăţii. Citeşte: „Băile Minerale Gighera, Dolj; Bun de plată no. 41, Plătit Dl. Costel Jianu, Mecanic, lei 3.000, anul 1938; Semnătura: Costel Jianu“. Rând pe rând, bonurile îngălbenite amintesc numele celor care au venit la Gighera între cele două războaie mondiale, să-şi trateze durerile: Gheorghe Călin - fochist, Marin Chelu - mecanic, Nicoliţa Buică etc.
Societatea se arenda, pe unul sau doi ani. În felul acesta, investiţiile curgeau, iar staţiunea prospera văzând cu ochii. S-a construit un bazin, din care se trăgea apa printr-o locomobilă cu aburi şi se stoca în putini mari. Iar de acolo, prin ţevi speciale, curgea în căzile - de lemn sau emailate - închiriate de pacienţi, cu timpul măsurat de ceasuri cu nisip. Alături de băi, se amenajase o piaţă în care sătenii aduceau zilnic produse proaspete: brânză, ouă, peşte, legume şi fructe. Ceva mai încolo, pacienţii puteau lua masa la cârciuma unde cântau de petrecere, dar şi de inimă albastră Florea Cioacă şi socru-său, Limbă Neagră. Oamenii se cazau la localnici, unde puteau să continue tratamentul prescris de chiar medicul comunei - responsabil atunci şi cu băile. Zona devenea din ce în ce mai înfloritoare, iar succesul staţiunii făcuse înconjurul ţării.
Dinel Staicu a venit. Şi a plecat
În ‘44, s-a început construirea unui stabiliment balnear adevărat, cu dotări corespunzătoare pentru acea vreme. „Proiectul a fost însă abandonat, s-a spus că din lipsă de bani. S-au închis şi băile deja existente, iar staţiunea Gighera a dispărut definitiv“, îşi aminteşte cu tristeţe nea Ion Pârvulescu.
În 1966, bătrânul - la vremea aceea bărbat în putere şi decis să nu lase autorităţile să uite ce comoară ascunde comuna sa - a ajuns până la Ministerul Sănătăţii şi a intrat chiar în audienţă la ministrul de atunci. „Trebuie să recunosc că am fost băgat în seamă: un an mai târziu, s-au forat cele patru izvoare care sunt şi astăzi în acelaşi stadiu: nişte ţevi ieşite din pământ, prin care ţâşneşte apa. Şi atât“, spune cu amărăciune nea Ionel, închizând şi deschizând dosarele.
De atunci, s-au mai efectuat câteva demersuri pentru redeschiderea băilor, atât la Prefectura Dolj, cât şi la Bucureşti. Unele făcute de Ion Pârvulescu, altele de primarii care s-au perindat la conducerea comunei Gighera de-a lungul timpului. Nici unul nu a avut însă vreun rezultat.
„În ‘97, au participat la un simpozion toţi deputaţii şi senatorii de Dolj, care au promis că se vor ocupa serios de găsirea unor soluţii pentru redeschiderea staţiunii. Din păcate, am rămas doar cu promisiunea... A venit şi Dinel Staicu la un moment dat, să facă el. Înainte de a amenaja RSR-ul de la Podari, aici a vrut să deschidă. Dar nu s-a înţeles cu oamenii la preţul pământului... Eh... A murit tata, mor eu şi nu apuc să văd băile făcute“, oftează bătrânul, punând la loc, într-o pungă prăfuită, dosarele îngălbenite.
Proiectul italienilor, 164 de milioane de euro
De câţiva ani însă, Primăriei Gighera îi face o curte asiduă un consorţiu italian. „Au venit acum câţiva ani - pe vremea când se duceau tratative pentru înfiinţarea orezăriei Riso Scotti. Întâmplător, un italian de la consulatul din Craiova, bolnav de diabet, a băut apă de la unul dintre izvoare. Rezultatele au fost miraculoase, iar în scurt timp şi-au făcut apariţia posibilii investitori. Până în prezent, italienii ne-au prezentat proiectul, cu locuri special amenajate pentru cazare, tratament, servirea mesei, adică o staţiune în toată regula. Investiţia se ridică la 164 de milioane de euro. Nu s-a luat încă nici o decizie, suntem abia la stadiul de discuţii. Dacă nu ne-au uitat, îi aşteptăm pe italieni să vină la negocieri, la Primăria Gighera sau la Prefectura Dolj, de unde avem sprijinul preşedintelui Ion Prioteasa“, a spus viceprimarul comunei Gighera, Tudor Marin.
Sute de metri de izvoare
Câteva sute de metri după ce ieşi din sat, e câmp întins. O iei de-a dreptul prin iarba crescută anapoda, treci de baza sportivă - mă rog, o îngrăditură ruginită unde ar fi de dorit să se practice orice sport - şi ajungi la canalul săpat în pământul câmpiei. Raţe, gâşte şi alte păsări de baltă îşi fac în linişte siesta pe luciul apei. Din loc în loc, bule de aer se ridică la suprafaţă, semn că acolo, dedesubt, izvorăşte ceva. Fenomenul e prezent pe o distanţă de câteva sute de metri - unde, de asemenea, nămolul închis la culoare dovedeşte că zona are anumite proprietăţi minerale. Ne lămureşte viceprimarul Tudor Marin:
„Analizele efectuate de specialişti au confirmat faptul că pe toată suprafaţa aceasta sunt izvoare cu ape minerale. Din păcate, nimeni nu le-a valorizat până acum. Mai vin oamenii din sat să ia nămol la pachet, să-şi trateze acasă reumatismul... Dar atât“.
Indicaţii terapeutice ale apelor de la Gighera
Analizele pentru apele minerale din cele patru foraje au evidenţiat calităţile terapeutice deosebite ale acestor surse hidrominerale, recomandate atât pentru uz intern, cât şi extern. Pentru cură internă, tratează: gastroduodenite cronice hiposecretorii, dispepsii gastro-intestinale, enterocolite cronice, colecistite cronice, dischinezii biliare. Extern, apele tratează afecţiuni posttraumatice ale membrelor, boli reumatice degenerative (spondiloze, poliartroze), afecţiuni ale sistemului nervos periferic, afecţiuni dermatologice cronice, afecţiuni ale aparatului genital, sechele postoperatorii.
După cum declară Ion Pârvulescu, apele vindecă inclusiv sterilitatea la femei.
„Fata mea a încercat ani la rând să rămână însărcinată. Se trata la doctorul Trăilă, care i-a recomandat să meargă la băi la Sovata. Dar ea a făcut băi cu apă de la Gighera şi după două luni a rămas însărcinată. Iar astăzi am doi nepoţi minunaţi, amândoi doctori!“, se laudă nea Ionel.
Răspunde cu citat
Marcaje