http://chinezu.eu/2012/09/03/live-te...xyouthcraiova/
Live text de la TEDxYouth@Craiova
03 Sep, 2012
3 comentarii
Hai să încerc să fac un live text de la TEDxYouth@Craiova. Mă rog, un fel de, pentru că – simt eu asta în fiinţa mea 2.0 – unii vorbitori o să mă captiveze în aşa măsură încât o să uit să mai scriu. Plus că – acum mă uit în jur – priza e cam departe de mine şi fie notebookul cât de notebook o fi, dacă stai pe net într-una şi prestezi la el, bateria îţi mai spune şi pa Dar hai să încerc, după cum spuneam.
Suntem în clădirea IDP Proiect, la parter, sală simpatică, cam plin de oameni, unii stau în picioare, după cum puteţi vedea în imaginea de mai jos, executată de yours truly cu iPhonele din dotare (e doar jumătate din sală). Moderatorul Simona Vasile ne prezintă ce înseamnă conceptul TED şi prezintă speakerii: Cătălin Băicuş, Luisa Balaban, Vlad Drăgulescu, Rodica Mixich, Pop Sergiu Mihai şi, cu voia dumneavoastră ultimul pe listă, je.
Primul începe actorul Cătălin Băicuş. Care ne vorbeşte despre “Cuvânt… pauză, corp… pauză”. Ne povesteşte despre importanţa gesturilor simple. “Ne pierdem în cuvinte, în activităţi total inutile, uităm să povestim cu ceilalţi”, zice el. A captivat sala încă de la început prin momentele în care se ridica de pe scaun şi mergea către microfon şi tot aşa de câteva ori. Îmi place foarte tare de el, aşa că mă scuzaţi dacă o să scriu mai puţin pentru că vreau să îl ascult “Toate poziţiile noastre corporale ne induc stări mentale”, zice Cătălin, exemplificând cu câteva posturi pe care le avem când suntem supăraţi sau bucuroşi. Ne arată cât de mult contează diferenţa dintre o sprânceană ridicată sau capul întors spre stânga cu doar câteva grade. Face experimente cu cei din sală, foarte bun Cătălin.
Tocmai ce am văzut excepţionalul discurs de mai jos. Ken Robinson vorbind despre nişte chestiuni extraordinare.
Luisa Balaban, sculptor, ne vorbeşte pe tema “Caută-ţi şi urmează-ţi pasiunea”. Este extrem de emoţionată, dar face senzaţie în sală (cineva chiar şi-a făcut cruce) când a anunţat că a câştigat 20.000 de euro din desen. A luat argintul la un concurs organizat de Comitetul Internaţional Olimpic. Chapeau! “Vă sfătuiesc să fiţi sinceri cu voi şi să faceţi ceea ce vă place”, ne spune Luisa. Şi mai zice o chestie excelentă: “Este foarte important să îţi găseşti acel loc în care să nu fii cenzurat de nimeni şi în care să poţi să greşeşti”. Are doar 18 ani…
Am vizionat încă un film cu Sir Ken Robinson, care începe să îmi place într-una mare, mare fel
Vlad Drăgulescu are o prezentare care se cheamă “De ce nu?”. Începe cu nişte simpatice amintiri din copilărie, de pe vremea când spunea poezii lui Moş Crăciun şi de când dorea să se facă gunoier. A vrut să fie, mai apoi, farmacist, a cochetat cu agronomie, dar a ajuns actor. Firesc ) Ne spune că la un moment dat şi-a dat seama că meseria de actor nu înseamnă să isterizezi mii de oameni, ci să convigi cu adevărat măcar 2 oameni. Ne povesteşte despre istoria Asociaţiei IS Drăgulescu, despre deciziile pe care le-au luat pentru a veni înspre oameni, nu să aştepte să vină oamenii către ei. Apropo, m-am uitat pe site si e foarte tare ce se întâmplă acolo.
Hai că mi-am ţinut şi eu speechul aşa cum ştiu eu, adică de-a dreptul miraculos
Am văzut apoi un excelent film despre Kahn Academy, pe care vi-l dau mai jos.
Începe să vorbească doamna Rodica Mixich. Breeee, ia intraţi să vedeţi cât de tare este faza cu casapentrucultura.ro, deci sunt fan instant, îmi place teribil ideea! “La şcoală primiţi o educaţie formală. La ţară educaţia este de forma”. Excelent spus ) Militează pentru educaţia în mediul rural, cel mai expus la toate provocările sociale şi financiare ale crizei de toate tipurile în care trăieşte societatea modernă. “Nu mai există comunitate rurală în România, avem doar un kitsch pre-urban”, mai spune doamna şi încerc să îmi găsesc argumente să o contrazic…
Sergiu Mihai Pop. Are nişte emoţii cât China, ca să zic aşa ) Citeşte de pe o foaie. Dar ce spune ne face să ascultăm în tăcere şi pe măsură ce povestea sa se deapănă să îl apreciem foarte tare. Căci este o poveste de succes a unui tânăr foarte bun în ceea ce face, încăpăţânat, care a fost multă vreme locul 2 pe Rent a Coder şi care acum are o firmă de software care prestează corespunzător la nivel internaţional.
Marcaje