Sa-i IERTAM si sa-i UITAM !!!

**Adrian Pop** · 27.08.2012

-------- Original Message --------

Subject:	Re: Fwd: Oh, Adi, ce vremri traim!
Date:	Sun, 26 Aug 2012 23:33:57 +0300
From:	adi pop <adipop@popservice.ro>
To:	adi pop <adipop@popservice.ro>
CC:	ioanaalex68@yahoo.com, ana_mariavegaart@yahoo.com, enciustefan@yahoo.com, tanasescu.dragos@yahoo.com, banuionutgabriel1@gmail.com, popa.alina_gratiela@yahoo.com, filip_mioara@yahoo.com, oana_popa_84@yahoo.com, zalmoxa_gabrieltoma@yahoo.com, zalmoxa_adipop@yahoo.com, loredanapavel27@yahoo.com, arienne2003@yahoo.com, stefanescumariussorin@yahoo.com, pentrubunulsimt@hotmail.com, moisa.emilia@gmail.com, alecu_ioan@yahoo.com, pnr.moldova@gmail.com, paulpurea22@yahoo.com, geostroe@gmail.com, monarom2000@yahoo.com, popescured@yahoo.com, nicolaenacioiu@yahoo.com, bel_briio@yahoo.com, nicolaerolea@clicknet.ro, victor.roncea@gmail.com, banceanuvasile@yahoo.com, satraiti2000@yahoo.com, spt2000ro@yahoo.com, gabrielvartopeanu@yahoo.com, gheorghegavrilacopil@yahoo.com, senatorfunar@yahoo.com, contact@consiliul-unirii.ro, mery@bucura.ro, dungureanu@rdscv.ro, talk2nicu@yahoo.com, adi_cruceanu@yahoo.com, biotron.cercetare@yahoo.com, lucian.pricina@mmediu.ro, TATAL_NOSTRU2006@yahoo.com, preoteasa_marinela@yahoo.com, viacob@yahoo.com, laruca_m@yahoo.com, bebu.bianka@gmail.com, iliebezna@yahoo.co.uk, constantin.buzatu@cez.ro, nana_miruna@yahoo.com, oanna666@yahoo.com, petrughicu@yahoo.com, scoalaignat@yahoo.com, office@printex.ro, luifelmar@yahoo.com, preda@icmet.ro, priboi_ionel@yahoo.com, gelu_stefanescu@yahoo.com, trusca_bebe@yahoo.com, marogel_ioan@yahoo.com, stefan@popservice.ro, gabrielboldea@yahoo.com, mihalcea_olga@yahoo.ro, gabrielboldeaq@yahoo.com, nelaalen2002@yahoo.com, mihaelahq@yahoo.com, mihaeladraghici@hotmail.com, florin@popservice.ro, pse_flori@yahoo.com, yo7aoz@yahoo.com, Radu_necea@yahoo.com, gabi@popservice.ro, loredanapavel27@yahoo.com, administrator@cab.ro, enciudoru@yahoo.com, office_konexarte@yahoo.com

M-am tot gandit de ieri ce sa fac cu aceia care si-au batut joc de Neamul meu si-au subjugat de-a lungul timpului oamenii normali ai acestei planete. M-am gandit cum sa procedez ca intreaga calitate Sufleteasca si capabilitate mentala sa ramana nestirbite, pentru a puncta zilnic din cele ce mi le-am propus. Aceste atribute le-am obtinut cu greutate de-a lungul Vietii, printr-un supraefort constant si continuu, alagandu-mi doar scopuri Nobile.

Asa ca, am ajuns ACUM la concluzia simpla si clara, ca fiecare Clipa T0 este importanta si ea nu trebuie irosita, motiv pentru care, respectand-o, am hotarat sa-i IERT si sa-i UIT.

adi

On 8/26/2012 12:03 AM, adi pop wrote:

Subject:	Oh, Adi, ce vremri traim!
Date:	Sat, 25 Aug 2012 06:09:08 -0700 (PDT)
From:	Ioana Alex <ioanaalex68@yahoo.com>
To:	adipop@popservice.ro

http://www.asiiromani.com/editoriale...io-stampa.html

**Adrian Pop** · 29.08.2012

← ARGEDAVA, capitala uitata a lui Burebista
AURUL DACIC A PROVOCAT PRIMUL DEZECHILIBRU FINANCIAR MONDIAL →

ISRAELUL STIE TOT DESPRE FIECARE CETATEAN ROMAN

Apr 19

Publicat de Valentin Roman

Absolut toate datele noastre personale, urmeaza sa fie transferate pentru “pastrarea în siguranta deplina”, statului Israel . Fireste, ele vor fi tinute la curent în timp real. De ce se face asta? Asa, pentru ca baietii pot sa o faca! Nu se ofera absolut nici o justificare pentru aceasta aberanta masura anti-libertate si nici nu este vorba de vre-o reciprocitate.

Nu întreaba nimeni dintre “reprezentantii” nostri ce treaba are statul evreu cu numele, chipurile si vârsta copiilor nostri, cu parerile noastre politice si cu starea de sanatate a românilor precum rezultata din fisele de asigurare ale CAS? Dar cu veniturile noastre si cu numerele de telefon sunate, cu rudele si prietenii nostri, bagati împotriva vointei lor într-o uriasa baza relationala de date?
Domnilor politicieni de la putere,de-aceea am intrat noi în UE, ca sa ne dati pe tava unora care nu au nici o treaba cu Europa, înafara faptului ca ne cumpara literalmente tara de sub noi si înfaptuiesc în ascuns planuri secrete de colonizare a României, împreuna cu guvernantii nostri ?
Are cineva idee daca romanii au fost pusi la curent cu faptul ca, pe 31 ianuarie CE a aprobat transferul datelor personale ale cetatenilor tarilor membre, catre Israel ? Decizia adoptata pe 31 ianuarie 2011 prin care se prevede transferul datelor personale ale cetatenilor CE catre Israel explica faptul ca acest Stat raspunde directivei 95/46 privind protectia datelor. Justificarea deciziei nu apare in text.
Comisarii nostri au fost de acord cu aceasta decizie? Cum se justifica hotararea?
Date personale inseamna numerele de telefoane,conturile bancare,datele de sanatate, familia, deplasarile.. TOATE datele pe care guvernele statelor membre le colecteaza despre noi.
Toate Statele trebuie sa puna in aplicare directiva 95/46 in termen de trei luni….
Iata textul in cauza, pentru cititorii care nu cred cele relatate mai sus:
Decizia Comisiei
din 31 ianuarie 2011
în temeiul Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind nivelul de protecție adecvat asigurat de Statul Israel privind prelucrarea automată a datelor cu caracter personal
[notificată cu numărul C(2011) 332]
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2011/61/UE)

COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date [1], în special articolul 25 alineatul (6),
După consultarea Autorității Europene pentru Protecția Datelor,
întrucât:
(1) În temeiul Directivei 95/46/CE, statelor membre li se cere să ia măsuri astfel încât transferul datelor cu caracter personal către o țară terță să poată avea loc numai în cazul în care țara terță în cauză asigură un nivel adecvat de protecție și în cazul în care legile statelor membre care pun în aplicare alte dispoziții ale directivei sunt respectate înainte de transfer.
(2) Comisia poate constata că o țară terță asigură un nivel adecvat de protecție. În acest caz, datele cu caracter personal pot fi transferate din statele membre fără să fie nevoie de garanții suplimentare.
(3) În temeiul Directivei 95/46/CE, nivelul de protecție a datelor trebuie evaluat ținând seama de toate împrejurările care au legătură cu o operațiune de transfer de date sau cu o serie de operațiuni de transfer de date și acordând o atenție specială mai multor elemente relevante pentru transfer, enumerate la articolul 25.
(4) Având în vedere diferitele abordări privind protecția datelor din țările terțe, evaluarea caracterului adecvat trebuie efectuată și orice decizie în temeiul articolului 25 alineatul (6) din Directiva 95/46/CE trebuie adoptată și pusă în aplicare astfel încât să nu creeze discriminări arbitrare sau nejustificate față de țările terțe în care există condiții similare ori între acestea, și să nu se constituie o barieră mascată în calea comerțului, ținând seama de angajamentele internaționale actuale ale Uniunii Europene.
(5) Sistemul juridic din Statul Israel nu dispune de o constituție scrisă, însă Curtea Supremă din Statul Israel a acordat un statut constituțional anumitor “legi de bază”. Această “legislație de bază” este completată de o jurisprudență extinsă, întrucât sistemul juridic israelian aderă în mare măsură la principiile dreptului comun. Dreptul la protecția vieții private este inclus în legislația de bază: “Demnitate umană și libertate”, în secțiunea 7.
(6) Standardele legale pentru protecția datelor cu caracter personal în Statul Israel sunt bazate în mare parte pe standardele stabilite prin Directiva 95/46/CE și sunt prevăzute în Legea privind protecția vieții private 5741-1981, modificată ultima dată în 2007 pentru a stabili noi cerințe privind prelucrarea datelor cu caracter personal și organizarea detaliată a autorității de supraveghere.
(7) Legislația în domeniul protecției datelor este completată, de asemenea, de decizii guvernamentale privind punerea în aplicare a Legii privind protecția vieții private 5741-1981 și organizarea și funcționarea autorității de supraveghere, bazată în mare parte pe recomandările formulate în raportul adresat Ministerului Justiției de către Comitetul de examinare a legislației în ceea ce privește bazele de date (raportul Schoffman).
(8) Mai multe instrumente juridice care reglementează diferite sectoare, precum legislația din sectorul financiar, reglementările în domeniul sănătății și registrele publice, conțin, de asemenea, dispoziții privind protecția datelor.
(9) Standardele juridice în materie de protecție a datelor aplicabile în Statul Israel includ toate principiile de bază necesare pentru a asigura un nivel adecvat de protecție a persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal din bazele de date automatizate. Capitolul 2 din Legea privind protecția datelor 5741-1981, care prevede principiile de prelucrare a datelor cu caracter personal, nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal din bazele de date neautomatizate (bazele de date manuale).
(10) Aplicarea standardelor juridice în materie de protecție a datelor este garantată prin căi de atac de ordin administrativ și judiciar, precum și printr-un control independent exercitat de autoritatea de supraveghere, și anume de Autoritatea privind legislația, informația și tehnologia din Statul Israel (ILITA), care este învestită cu atribuții de investigație și intervenție și care acționează în deplină independență.
(11) Autoritățile israeliene responsabile de protecția datelor au dat explicații și asigurări referitoare la modul în care trebuie interpretată legislația israeliană și au confirmat că legislația israeliană privind protecția datelor este pusă în aplicare conform acestei interpretări. Prezenta decizie ține seama de explicațiile și asigurările respective și este, prin urmare, condiționată de acestea.
(12) Prin urmare, ar trebui să se considere că Statul Israel asigură un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal, astfel cum este prevăzut în Directiva 95/46/CE, în ceea ce privește transferurile internaționale automatizate de date cu caracter personal din Uniunea Europeană către Statul Israel sau transferurile neautomatizate supuse unor prelucrări automatizate în Statul Israel. Pe de altă parte, transferurile internaționale de date cu caracter personal din UE către Statul Israel , atunci când atât transferul în sine, cât și prelucrarea ulterioară a datelor se efectuează exclusiv prin mijloace neautomatizate, nu intră sub incidența prezentei decizii.
(13) Pentru a asigura transparența și pentru a garanta capacitatea autorităților competente ale statelor membre de a asigura protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor lor cu caracter personal, trebuie specificate circumstanțele excepționale în care poate fi justificată suspendarea anumitor fluxuri specifice de date, fără a aduce atingere constatării unui nivel adecvat de protecție.
(14) Constatările prezentei decizii privind nivelul adecvat de protecție se referă la Statul Israel , astfel cum este definit în conformitate cu dreptul internațional. Transferurile ulterioare către un destinatar din afara Statului Israel , astfel cum este definit în conformitate cu dreptul internațional, ar trebui considerate transferuri de date cu caracter personal către țări terțe.
(15) Grupul de lucru pentru protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, stabilit în temeiul articolului 29 din Directiva 95/46/CE, și-a dat avizul favorabil cu privire la nivelul adecvat de protecție a datelor cu caracter personal în ceea ce privește transferurile internaționale automatizate de astfel de date din Uniunea Europeană sau transferurile neautomatizate supuse unor prelucrări automate în Statul Israel. În avizul său favorabil, grupul de lucru a încurajat autoritățile israeliene să adopte noi dispoziții care să extindă aplicarea legislației israeliene la bazele de date manuale, care să recunoască în mod explicit aplicarea principiului proporționalității la prelucrarea datelor cu caracter personal în sectorul privat și care să interpreteze excepțiile pentru transferurile internaționale de date în conformitate cu criteriile prevăzute în documentul său de lucru privind interpretarea comună a articolului 26 alineatul (1) din Directiva 95/46/CE [2]. Acest aviz a fost luat în considerare pentru pregătirea prezentei decizii [3].
(16) Comitetul instituit în temeiul articolului 31 alineatul (1) din Directiva 95/46/CE nu a emis un aviz în termenul stabilit de președintele acestuia,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
(1) În sensul articolului 25 alineatul (2) din Directiva 95/46/CE, se consideră că Statul Israel oferă un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal transferate din Uniunea Europeană în ceea ce privește transferurile internaționale automate de date cu caracter personal din Uniunea Europeană sau în cazul transferurilor neautomate, dacă aceste sunt supuse unor prelucrări automate în Statul Israel.
(2) Autoritatea israeliană competentă în materie de supraveghere a aplicării standardelor juridice privind protecția datelor în Statul Israel este “Autoritatea privind legislația, informația și tehnologia din Statul Israel (ILITA)”, menționată în anexa la prezenta decizie.
Articolul 2
(1) Prezenta decizie se referă exclusiv la nivelul adecvat de protecție oferit în Statul Israel, astfel cum este definit în conformitate cu dreptul internațional, în vederea îndeplinirii cerințelor de la articolul 25 alineatul (1) din Directiva 95/46/CE și nu aduce atingere altor condiții sau restricții care pun în aplicare alte dispoziții din directiva menționată anterior care se referă la prelucrarea datelor cu caracter personal în statele membre.
(2) Prezenta decizie se aplică în conformitate cu dreptul internațional. Aceasta nu aduce atingere statutului Înălțimilor Golan, Fâșiei Gaza și Cisiordaniei, inclusiv Ierusalimului de Est, astfel cum este definit în conformitate cu dreptul internațional.
Articolul 3
(1) Fără a aduce atingere atribuțiilor lor de a lua măsuri pentru a asigura respectarea dispozițiilor naționale adoptate în temeiul unor alte dispoziții decât cele prevăzute la articolul 25 din Directiva 95/46/CE, autoritățile competente din statele membre își pot exercita atribuțiile pentru a suspenda fluxurile de date către un destinatar din Statul Israel în vederea protejării persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal ale acestora, în următoarele cazuri:
(a) atunci când o autoritate israeliană competentă a stabilit că destinatarul încalcă standardele de protecție aplicabile; sau
(b) atunci când este foarte probabil ca standardele de protecție să fie încălcate, există motive întemeiate să se creadă că autoritatea israeliană competentă nu ia sau nu va lua măsuri adecvate și în timp util pentru a rezolva cauza respectivă, continuarea transferului ar crea un pericol iminent de prejudiciere gravă a persoanelor în cauză, iar autoritățile competente din statul membru au depus eforturi rezonabile în aceste circumstanțe de a avertiza partea responsabilă de prelucrarea datelor din Statul Israel și i-au oferit posibilitatea de a răspunde.
(2) Suspendarea încetează de îndată ce sunt asigurate standardele de protecție, iar autorității competente din statele membre în cauză i se aduce la cunoștință acest lucru.
Articolul 4
(1) Statele membre informează fără întârziere Comisia cu privire la măsurile luate în temeiul articolului 3.
(2) Statele membre și Comisia se informează reciproc cu privire la cazurile în care măsurile luate de autoritățile israeliene răspunzătoare de respectarea standardelor de protecție nu asigură această respectare a standardelor.
(3) În cazul în care informațiile culese în temeiul articolului 3 și al alineatelor (1) și (2) din prezentul articol demonstrează că un organism însărcinat cu asigurarea respectării standardelor de protecție în Statul Israel nu își îndeplinește eficient rolul, Comisia informează autoritatea israeliană competentă și, în cazul în care este necesar, prezintă un proiect de măsuri în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 31 alineatul (2) din Directiva 95/46/CE în vederea abrogării sau suspendării prezentei decizii ori a limitării domeniului de aplicare a acesteia.
Articolul 5
Comisia evaluează punerea în aplicare a prezentei decizii și raportează orice constatare pertinentă comitetului înființat în temeiul articolului 31 din Directiva 95/46/CE, incluzând orice dovadă care ar putea afecta constatarea de la articolul 1 din prezenta decizie conform căruia protecția datelor în Statul Israel este adecvată, în sensul articolului 25 din Directiva 95/46/CE, precum și orice dovadă din care rezultă că prezenta decizie este aplicată în mod discriminatoriu. Comisia va monitoriza, în special, prelucrarea datelor cu caracter personal în bazele de date manuale.
Articolul 6
Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se conforma prezentei decizii în termen de 3 luni de la data notificării acesteia.
Articolul 7
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 31 ianuarie 2011.
Pentru Comisie
Viviane Reding
Vicepreședinte
[1] JO L 281, 23.11.1995, p. 31.
[2] Documentul WP114 din 25 noiembrie 2005.
Disponibil la adresa: http://ec.europa.eu/justice_home/fsj...5/wp114_en.pdf
[3] Avizul 6/2009 privind nivelul de protecție a datelor cu caracter personal în Israel . Disponibil la adresa: http://ec.europa.eu/justice_home/fsj...9/wp165_en.pdf
————————————————
–
ANEXĂ
Autoritatea competentă în materie de supraveghere menționată la articolul 1 alineatul (2) din prezenta decizie:
The Israeli Law, Information and Technology Authority (Autoritatea privind legislația, informația și tehnologia din Statul Israel )
The Government Campus
9th floor
125 Begin Rd.
Tel Aviv
Israel
Adresa poștală:
P.O. Box 7360
Tel Aviv, 61072
Tel.: +972-3-7634050
Fax: +972-2-6467064
E-mail: ILITA@justice.gov.il
Site: http://www.justice.gov.il/MOJEng/RashutTech/default.htm

**Adrian Pop** · 30.08.2012

http://www.fara-secrete.ro/paienjeni...easta-planeta/

**Adrian Pop** · 31.08.2012

Iudeii şi comunismul în România

Publicat în 31 august 2012 Sorin Andrei

Prin primăvara acestui an, ziarul „România Liberă” publica sub întrebarea „Care a fost contribuţia evreilor la instaurarea comunismului în România?” un articol „îngrijit” de Petre BĂDICA, realizat însă din prezentarea unor mai multe puncte de vedere, vreo şase, în acest sens. Faptul care mi-a sărit mie în ochi, provocându-mi tristeţe, este rezultatul unui sondaj la care face referire Domnul Bădica şi care spune că, citez, „20 la sută din români cred că evreii au sprijinit instaurarea comunismului”. Adică cum, doar 20 la sută dintre români cred acest lucru?! Păi, s-avem pardon, dar ăsta este un lucru extrem de grav deoarece, dacă este adevărat, ne arată cât de ignoranţi suntem! Totuşi, mi-e greu să cred aceasta. Să nu ştim noi, adică, faptul că una dintre cele mai satanice organizaţii existente vreodată pe pământ, iudeo-masoneria, este ”inventatoarea” comunismului celui internaţionalist, globalizator, antistatal şi antinaţional, dar mai înainte de toate anticreştin?! Să nu ştim noi că cel ai cărui ”aburi infernali” îi umpleau creierul până ce ajungea să cumpere săbii imaginare direct de la ”prinţul întunericului” (conform declaraţiilor personale), Karl-Heinrich MARX, că despre el e vorba, a fost iudeu, născut într-o familie de rabini, care a intrat în masonerie respingând brutal orice formă de creştinism?! Să nu fi auzit noi de Friedrich ENGELS care a ajuns chiar ”mare preot” într-un cult satanic, sau de ovreiul Vladimir Ilici ULIANOV zis Lenin, sau de Leo TROŢSKY cu numele său real, de ovrei, Lew Davonovich BRONŞTEIN, etc?! Nu sânt ei părinţii, unul mai satanist decât altul, ai aceleiaşi satanice doctrine comuniste?! Ei sunt, fraţilor, iar în România tot de-ai lor au fost cei care au pus bazele comunismului! Cum adică nu credem, toţi, această evidenţă?! E un non-sens a spune că nu credem aşa ceva! Sunt fapte reale, petrecute în urmă cu doar câteva zeci de ani pe care nu le putem uita, sau ignora în general, aşa uşor, deoarece comuniştii ovrei, ajutaţi de cozile noastre de topor ce e drept, au adus şi instalat în România această pecingine atee şi antinaţională care a revărsat cel mai inimaginabil rău asupra românilor creştini şi patrioţi. Aşa ceva nu se uită, chiar dacă se iartă, niciodată, pentru că de fapt ei, comuniştii iudei, au vrut mai mult decât orice dezcreştinarea românilor şi, desigur, deznaţionalizarea lor, ori se ştie că dacă noi ne putem ”lăuda”, ca naţiune, cu ceva mai deosebit, fix cu aceste două calităţi o putem face: sântem cel mai vechi popor european încreştinat şi sântem statul, chiar dacă n-am fost dintotdeauna naţional-unitar, care n-am dus niciodată războaie de avangardă, de cucerire, ci exclusiv de apărare a mult-tânjitelor acestor ţări şi iată-ne, după două mii de ani de încercări, cum reuşim să fim aceeaşi unică naţiune ca şi cea din vremea marelui Regat al Daciei. Creştini ortodocşi, majoritari, şi naţionalişti în interiorul graniţelor noastre – ăştia suntem. Ei bine, exact împotriva acestor două calităţi extraordinare s-au ridicat să lupte comuniştii cei ovrei şi masoni, bineştiut fiind faptul că atât unii cât şi ceilalţi sânt duşmani de moarte ai Mântuitorului acestei lumi şi ai graniţelor statelor naţionale (asta mai ales prin anii 1910 – 1920 când poporul iudeu numai popor nu se putea numi atâta timp cât îi lipseau exact nişte granite). Bun, acuma că jidovii sunt anticreştini este treaba lor, dar să-şi dezvolte aceste apucături unde-or vrea ei numai într-o ţară născută şi formată în trăire creştină, nu! Pentru că zice unul de-al lor, în ziarul cu pricina, că „formula <evreii au adus comunismul> face parte dintr-un lung şir de clişee antisemite” (Liviu ROTMAN). Ei, tocmai asta este problema – atunci când românii spun lucrurilor pe nume, fără nici o intenţie de a-şi jigni atacatorii de altfel, aceştia îl acuză, în secunda doi, de antisemitism! Păi, i-aş întreba pe ”rotmanii” acestei practici, ce şir de clişee mai lung decât acesta, al lor, cunosc ei?! Cum adică, dacă spui tu, român, în România ta, că lepra comunistă a fost instaurată aici cu cel mai larg sprijin posibil din partea iudeilor, asta înseamnă că eşti antisemit?! Auziţi, „rotmanilor”, vouă nu vă vine să râdeţi de voi înşivă? Da’ cum aţi vrea voi să vorbim noi despre miile de frăţiori ai voştri care nu mai pridideau cu comunismul pe aici, prin ţara asta? Cum să le zicem, că erau ce?! Vedeţi? Hoţii, strigă ”hoţii”! Ia să urmărim, un pic mai jos, o infimă listă în comparaţie cu realitatea, de ovrei comunişti. Noi ce să facem acum, să susţinem că ăştia au fost români ortodocşi?! Iată, ăsta este adevăratul clişeu şi el nu aparţine românilor ci iudeilor şi nici nu este antisemit atâta timp cât este inventat de semiţi! De semiţi, dar din ăia cu gură multă! Iată, ”rotmanilor”, ce-au fost ăştia de mai jos: - AIBENŞUTZ Mihai, (alias AIBĂNŞUŢ, la origine Eibschitz), iniţial anchetator al partizanilor capturaţi în Munţii Bihorului, ulterior membru al Biroului Comitetului Raional V.I. Lenin ”Bucureşti al P.C.R./P.M.R. şi director al Întreprinderii de prototipuri Bucureşti. - ALBESCU Alexandru, (născut Ernest WEISZ), membru de partid din 1940, ministru adjunct al ministerului Comerţului Exterior, ministru adjunct al Industriei Chimice. - ALEXANDRU Mihail, ilegalist din ”vechea gardă”, ministru adjunct al Comerţului Interior, secretar general al Ministerului Educaţiei şi Culturii, secretar general al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă. - ANDREESCU Dan, (născut David ABRAMOVICI), şef de serviciu la Direcţia Generală a Arhivelor Statului. - ALMOSNINO Leon, director în cadrul Societăţii Române de Telefoane, şeful Serviciului Presă din Ministerul Poştei şi Telecomunicaţiilor. - ARDELEANU Iosif, (născut József Demenyi ADLER), fost ilegalist, redactor în echipa iniţială de la Scânteia, iar apoi la Contemporanul, director în M.A.E. în mandatul Anei Pauker, director general al Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor, membru al Comisiei Centrale de revizie a C.C. al P.M.R. - ARONOVICI Mişu, ilegalist, apoi activist de partid, instructor în cadrul sectorului Ştiinţă al secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R. - AVĂDANEI Tudor, (născut Saul ŞAPIRA), ilegalist, membru de partid din 1930, şeful sectorului Carnete şi Evidenţă al C.C. al P.C.R. - BABENCO Simion, şeful Secţiei Gospodărie de Partid a C.C. al P.C.R., ulterior secretar general la Ministerul Industriei Alimentare. - BACAL Israel, şeful Direcţiei Juridice din cadrul Ministerului Industriei Uşoare. - BACHER Iulius, procuror şef adjunct al României. - BANC Iosif (născut Jozsef BANK), evreu maghiarofon, membru supleant şi apoi cu drepturi depline al C.C. al P.M.R./P.C.R., membru al Secretariatului C.C. al P.C.R., membru supleant al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., membru al CPEx, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, președinte al Consiliului Central de Control Muncitoresc al Activității Economice și Sociale. - BARBU Hilel Adolf, director general adjunct al Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor, organul de cenzură de pe lângă Consiliul de Miniştri. - BÂRLĂDEANU Alexandru (născut GOLDENBERG), secretar general al Ministerului Economiei Naţionale, apoi al Ministerului Industriei şi Comerţului, ministru adjunct al Industriei, adjunct al Comerţului, ministru al Comerţului Exterior, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, preşedinte al Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice, membru al C.C. al P.M.R./P.C.R., membru supleant al Biroului Politic al C.C. al P.M.R., membru al Comitetului Executiv şi al Prezidiului Permanent al CC al PCR, şi, după Revoluţia din decembrie 1989, preşedinte al Senatului în prima legislatură postdecembristă şi vicepreşedinte al Academiei Române. - BIRTAŞ Gavrilă, (născut Janoş BIRTAS), evreu maghiarofon, fost luptător în Spania, probabil agent N.K.V.D., şef al Siguranţei Oradea, apoi colonel, şeful Direcţiei I Informaţii Interne a D.G.S.P. - BIRTAŞ M. Eva, (născută Eva ROTSCHILD, soţia lui Gavrilă Birtaş), membru P.C.d.R. din 1933, referent şef la Serviciul Operativ Securitatea Închisorilor, referentă şi apoi şefă a Serviciului de Cadre din Direcţia Generală a Penitenciarelor cu grad de lt.-maj., inspector-prim în Grupa Inspecţii a Direcţiei Lagăre şi Colonii de Muncă din Direcţia Generală a Penitenciarelor şi Coloniilor de Muncă, cu gradul de căpitan. - BRATEŞ Teodor, (născut FÄRBER), redactor la Radiodifuziune, realizator TVR, redactor adjunct al departamentului de ştiri, rămas în memoria colectivă prin intoxicările şi diversiunile propagate în timpul “Revoluţiei” din decembrie 1989, o “trompetă-mitralieră a Revoluţiei”. - BRUCAN Silviu, (născut Saul BRUCKNER, sau Brucăr), şeful secţiei politice iar apoi redactor-şef adjunct al ziarului Scânteia, cel care conducea întreaga campanie propagandistică de comunizare, ambasador la Washington, vicepreşedinte al Consiliului Radioteleviziunii Române. - BULAN Şt. Iacob, (născut Iakov), fost ofiţer sovietic, locţiitor politic al Comandamentului trupelor de Securitate, comandant al aviaţiei militare şi rector al Academiei Militare din Bucureşti. - CASSIAN Nina, (născută Renée-Annie CASSIAN-MĂTĂSARU), înscrisă în P.C.d.R. la 16 ani, scrie la România Liberă şi la Rampa, redactor-şef adjunct la Urzica şi colaboratoare a Radiodifuziunii, poetă proletcultistă. - CHIŞINEVSCHI Iosif, (născut Iosif ROITMAN, zis “Ioşca”), membru U.T.C. din 1923 şi P.C.d.R. din 1934, rămas în URSS în 1940, revenit în ţară după 23 august 1944, membru al C.C. al P.C.d.R şi secretar responsabil cu propaganda, prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, membru al Biroului Organizatoric şi şef al Secţiei Externe a C.C. al P.C.R., deputat. - CHIŞINEVSCHI Liuba, (născută Liube KIŞINEVSKAIA), a doua soţie lui Iosif Chişinevschi, fostă ilegalistă, membru de partid din 1930, membru C.C. al P.C.R., deputat şi membru al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, secretară a Consiliului Central al Sindicatelor, membru şi apoi vicepreşedintă a Comisiei Controlului de Partid. - COSAŞU Radu (născut Oscar RÖHRLICH), redactor la Scânteia Tineretului, membru al C.C. al U.T.M., redactor la revista Cinema şi colaborator al revistei Teatrul. - CZELLER Ludovic, (născut Lajos, cu nume de familie ortografiat ocazional Zeller, respectiv Cseller), evreu maghiarofon, şeful Siguranţei Oradea, director al D.R.S.P. Oradea, inspector general la Direcţia Penitenciare a D.G.S.P. - GEORGESCU Teohari, (născut Burăh TESCOVICI), membru de partid din 1929, membru titular al Secretariatului Comitetului Central şi Biroului Politic al P.C.R./P.M.R., subsecretar de stat în Ministerul de Interne, ministru al Afacerilor Interne, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. - GRAUR Alexandru (născut Alter BRAUER-ROSENFELD, tatăl jurnalistului sportiv Dumitru Graur), ilegalist, membru de partid din 1938, şeful secţiei culturale şi apoi director general adjunct în cadrul Comitetului pentru Radioficare şi Radiodifuziune, profesor la Universitatea Bucureşti, decan al Facultăţii de Filologie, şeful catedrei de filologie clasică a Facultăţii de Filosofie şi Litere, apoi al catedrei de Lingvistică Generală, director al Editurii Academiei R.S.R. - DULGHERU Mihai, (născut Mişu DULBERGER), colonel de Securitate, membru al Direcţiei Organizatorice a C.C., şeful Direcţiei V (Cercetări Penale) a D.G.S.P., şeful cabinetului ministrului de Interne Teohari Georgescu. - KOLLER I. Ştefan (născut István Koller), fost luptător în Spania, membru P.C.R. din 1944; secretar al organizaţiei Frontului Plugarilor din plasa Cehul Silvaniei şi secretar F.N.D. Sălaj, responsabil de cadre în Biroul Judeţenei PCR Sălaj, angajat din 1952 în M.A.I. (la Direcţia Generală a Lagărelor), locotenent-colonel de Securitate, comandantul închisorii Aiud şi apoi al închisorii Văcăreşti. - LUCA Vasile, (născut László LUKA), fondatorul de facto al Comitetului Democratic Evreiesc, membru al Secretariatului Comitetului Central şi Biroului Politic al P.C.R./P.M.R., vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru de Finanţe. - MĂNESCU Ella (născută Ella DIAMANTŞTEIN), secretara Anei Pauker. - NICOLSCHI Alexandru, (născut Boris GRÜNBERG, în alte documente oficiale GRINBERG), ajutor al şefului Corpului detectivilor în cadrul D.G.P., inspector general în cadrul Siguranţei, subdirector al D.G.S.P., adjunctul lui Drăghici şi secretar general al M.A.I. - NICOLSCHI Vanda, (născută Şeila AVERBRUCH), soţia lui Alexandru Nicolschi, membru al CC al PCR şi vicepreşedinte al C.C. al Crucii Roşii. - PAUKER Ana (născută Hanna RABINSOHN), ilegalistă notorie, secretar general al C.C. al P.M.R., ministru de Externe al R.P.R. şi membru al Secretariatului General al P.C.R., membră fondatoare şi preşedintă de onoare a Uniunii Femeilor Antifasciste din România, membră a C.C. şi preşedintă de onoare a Uniunii Femeilor Democrate Române, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. - RĂUTU Leonte (născut Lev OIGENSTEIN), principalul ideolog al P.C.R., membru P.C.d.R. din 1931, membru C.C. al P.M.R./P.C.R., membru al Biroului Organizatoric, supleant al Biroului Politic, membru al Secretariatului al Comitetului Executiv şi al C.P.Ex. ale C.C., deputat M.A.N., şeful catedrei de marxism-leninism la Universitatea Bucureşti, membru în comitetul de redacţie la Scânteia, adjunct şi apoi şef al secţiei Propagandă şi Agitaţie, şeful Secţiei de Verificări a C.C. al P.M.R., şef al Direcţiei Propagandă şi Cultură a C.C. al P.M.R., secretar general şi apoi ministru adjunct la Ministerul Comerţului Exterior, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, preşedinte al Consiliului de Conducere şi rector al Academiei de Ştiinţe Social-Politice “Ştefan Gheorghiu”. - ROLLER Mihail, ilegalist, membru de partid din 1936, vicepreşedinte al Academiei Române, şef-adjunct al secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C., director în cadrul Institutului de Studii Româno-Sovietice, profesor şi şef al catedrei de Istoria României la Academia Militară, director-adjunct al Intitutului de Istorie a Patridului, deputat M.A.N.; în calitate de preşedinte al Comisiei de Învăţământ din cadrul secţiei Propagandă şi Agitaţie, însărcinată cu redactarea manualelor unice, a coordonat elaborarea infamului “Manual unic de istorie R.P.R.”, o istorie grosolan falsificată a românilor în 1948, repudiată oficial după doar câţiva ani. - ROMAN I. Valter, (născut Ernst NEULÄNDER, tatal lui Petre Roman), iudeu vorbitor de limbă maghiară, membru de partid din 1931, şeful secţiei educaţie şi cultură în Divizia a 2-a de voluntari români “Horia, Cloşca şi Crişan”, şeful Direcţiei Propagandă din Inspectoratul General al Armatei pentru Educaţie, Cultură şi Propagandă, membru în colegiul de redacţie de la Scânteia, coordonatorul reorganizării Siguranţei ca D.G.S.P. în cadrul Ministerului de Interne, cadru didactic la Universitatea P.C.R., ministrul Poştelor şi Telecomunicaţiilor, profesor de economie politică la I.P.B., directorul Editurii Politice, membru al C.C. al P.C.R. - SEPEANU Tudor, locotenent-colonel de Armată, ofiţer în S.S.I., director al D.R.S.P. Bucureşti, şeful serviciului Inspecţii în Direcţia Generală a Penitenciarelor din M.A.I. - SIDOROVICI BRUCAN R. Alexandra, (zisă “Saşa”), soţia lui Silviu Brucan, acuzator public la “Tribunalul poporului”, membru în comitetul exeutiv al Federaţiei Internaţionale a Femeilor Democrate, deputată de Bucureşti în Marea Adunare Naţională, procuror general al regiunii Oltenia, secretar general al Ministerului Minelor şi Petrolului, secretar general al Uniunii Femeilor Democrate Române, conferențiar şi şef-adjunct al catedrei de marxism-leninism de la Institutul Politehnic din București. - SOLOMOVICI Teşu, activist U.T.M., redactor la Scânteia Tineretului, la Gazeta Literară, Munca şi Flacăra. - TISMĂNEANU Leonte, (născut Leon Moiseevici TISMENEŢKI, tatăl lui Vladimir Tismăneanu), ilegalist luptător în Spania interbelică, şeful secţiei Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R., redactor şef şi director adjunct al Editurii de Stat pentru Litertură Politică, şeful catedrei de Marxism-Leninism din Universitatea Bucureşti. Iată, am înşirat aici nici măcar cincizeci de iudei foşti, cândva, fruntaşi comunişti, în timp ce omul care munceşte în adevăr spre a realiza o listă exhaustivă, Domnul Iulian APOSTU (căruia îi doresc sănătate deplină şi multă pronie Dumnezeiască şi din care m-am inspirat în enumerarea acestor alogeni), a identificat până acum câteva mii (CÂTEVA MII !!!) de ovrei răspândiţi prin toate domeniile de activitate ale României anterioară zilei de 23 august ’44 şi după. Iar asta n-ar fi, încă, nimic, faţă de cei câţiva zeci de mii (ZECI DE MII !!!) de evrei infiltraţi în aparatele de stat, economic, politic şi cultural pe care-i confirma Petru GROZA prin 1949 când spunea că este ”Plin de evrei, peste tot evrei”, sau faţă de un raport de uz intern al Ambasadei S.U.A. la Bucureşti, din 1964, care demonstra cum în anii ’50 se ajunsese ca iudeii care reprezentau cca doi la sută din populaţia României să deţină peste 25 la sută din posturile cheie ale regimului! Deci, cum e „rotmanilor”, au adus ovreii comunismul în România, sau această realitate este aşa…, un clişeu antisemit?! Dacă e să vorbim în continuare despre clişee atunci trebuie să ştiţi că lumea, de fapt, s-a săturat, de mult, de clişeul vostru prin intermediul căruia nu faceţi altceva decât să încercaţi să ieşiţi din orice situaţie urâtă, dificilă, creată de voi şi care vă defavorizează, prin aruncarea pe capul celor atacaţi a lăturilor numite antisemitism! Această invenţie transformată într-o practică cvasi-permanentă a voastră este atât de simplistă şi de previzibilă încât mai nimeni, dintre persoanele avizate, n-o mai pune la suflet, dar voi îi daţi înainte cu ea; aţi creat, la nivel planetar, o stare de spirit extrem de sensibilă care vă permite ca oricând şi oricui vă arată cu degetul să-i puneţi pe frunte eticheta de antisemit şi să-l expuneţi, nu e-aşa, dispreţului public, indiferent dacă acela / aceia ar merita asta, sau nu! Şi iată, cazul de faţă este un exemplu concret. ”Este adevărat, comuniştii evrei erau peste tot, în Biroul Politic şi înaltul aparat de partid, […] în Armată, Securitate, Procuratură şi în Miliţie, […] în organismele de stat, economice şi culturale […].” zice unul de-al vostru, Teşu Solomovici, iar altul, cu care iniţial aţi colaborat, Gheorghiu Dej, zicea că în Consiliul de Miniştri, în 1960, erau peste 60 la sută elemente evreieşti, iar în Consiliul de Stat al Planificării se ajunsese chiar la peste 80 de procente elemente de origine evreiască! Carevasăzică, toate informaţiile astea atât de evidente, venite atât de la adversarii voştri cât şi de la colaboratori, sau chiar de la voi înşivă, demonstrează axiomatic faptul că aţi contribuit extrem de consistent la instaurarea comunismului în România, iar voi, ”rotmanilor”, o ţineţi landra (ca pe un ”clişeu”?!) pe-a voastră: antisemitismul, antisemitismul!!! Ştiţi povestea aia, românească, cu lupul la oi? Trebuie s-o ştiti pentru că după câte se vede din lista de mai sus aproape toţi v-aţi lăsat asimilaţi rapid de poporul gazdă (sanchi), printr-o schimbare masivă de nume; din David aţi devenit Dan, din Adler Ardeleanu, sau din Dulberger Dulgheru. Bag seamă v-au plăcut mult numele astea neaoş româneşti, ortodoxe: Ardeleanu, Dulgheru, Cosaşu, ş.a. Şi-atunci, dacă v-aţi românizat(!), trebuie să ştiţi şi povestea cu lupul la oi. Ei bine, ăştia sânteţi voi şi aici aţi reuşit să ajungeţi cu clişeul ăsta al vostru – nimeni (dintre cunoscători) nu vă mai crede doar aşa, pe cuvânt, cum vă credea odată. Noi, românii autentici, adică cei majoritar ortodocşi şi naţionalişti, avem o zicală inclusiv pentru această situaţie: ”a zburat puiul cu sfoara”. În încheiere, ca un corolar, eu zic aşa: acei iudei care în anii ’30, ’40, nu aveau încă o ţară a lor (n-o mai aveau din anul 70 D.Chr.), prin însăşi firea lor fiind internaţionalişti pe de o parte şi anticreştini pe de alta, s-au implicat într-un mod cu totul deosebit spre a instaura comunismul cel ateu şi antinaţional în România. Unii dintre aceştia au fost trimişi aici de soviete, iar cei deja încetăţeniţi aveau parcă o predispoziţie în acest sens. Iată declaraţia ministrului de interne, Constantin ARGETOIANU (mason redutabil, de grad 33 şi Mare Patron al Ordinului Masoneriei Naţionale), în memoriile sale: ”Aproape fiecare evreu a fost în acei ani un agent al Moscovei… Pentru faptul că guvernul Sovietelor era aproape exclusiv în mâna coreligionarilor lor, evreii din România au văzut în comunism posibilitatea de a se înstăpâni şi asupra ţării noastre şi s-au pus pe lucru.” Asta a fost realitatea şi ea trebuie prezentată şi cunoscută ca atare. Că nenorocirea numită comunism s-ar fi aşezat aici şi fără implicarea ovreilor, da; aşa este. Că foarte mulţi românaşi de-ai noştri, probabil declaraţi şi ei ca fiind creştini şi patrioţi, s-au înfrăţit peste noapte cu comuniştii, da; şi asta este adevărat (demnul şi curajosul luptător cu arma în mâini împotriva comunismului, Ion Gavrilă Ogoranu, zicea că noi, românii, am avut mai multe cozi de topor decât topoarele existente!). Dar şi faptul că iudeilor le ”ieşea soarele pe stradă” odată cu apariţia comunismului este tot un fapt real, iar el trebuie acceptat pur şi simplu fără a-l mai nega prin fel şi fel de teze tendenţioase. Cum rămâne, însă, cu MOBILUL pentru care aceştia s-au implicat aşa masiv?! Uitaţi-l scris, ”verde” pe alb, ceva mai sus, în declaraţia lui Argetoianu. Şi mă gândesc şi mă-ntreb dacă ar fi putut un mason de grad 33 să fie şi antisemit în acelaşi timp?! N-avem decât să mai ”vorbim”, altădată, despre asta.

**Adrian Pop** · 05.09.2012

Un evreu declară: Evreii controlează Hollywood-ul în totalitate

Posted on 09/04/2012 by admin
Un sondaj arata ca americanii nu cred ca “evreii controleaza Hollywood-ul”. Dar iata un evreu care crede asta. Este vorba de Joel Stein, editorialist care publica regulat in ziarul LA Times, cel mai mare ziar din Los Angeles. Acesta a si scris un articol controversat pe aceasta tema, text pe care il redam integral:“Nu am fost asa suparat niciodata in viata mea. Doar 22% dintre americani cred ca “industria filmului si televiziunile sunt controlate de evrei” un procentaj cu mult mai redus decat 50% asa cum era in 1964. Liga Anti-Defaimare (ADL – Anti Defamation League, organizatie evreiasca de presiune si monitorizare a mass -media), care a dat publiciatii sondajul luna trecuta, vede aceste cifre ca o victorie impotriva stereotipurilor. De fapt cifrele arata cat de tampita a ajuns America. Evreii controleaza Hollywood-ul in totalitate.Cat de evreiesc este Hollywood-ul?Cand sefii studiourilor de filme au publicat in LA Times o scrisoare deschisa catre sindicatul actorilor, acum cateva saptamani scrisoarea a fost semnata de presedintele News Corp. Peter Chernin (evreu), presedintele Paramount Pictures Brad Grey (evreu), directorul general al Walt Disney Co. Robert Iger (evreu), presedintele Sony Pictures Michael Lynton (surpriza, evreu olandez), presedintele Warner Bros. Barry Meyer (evreu), directorul general al CBS Corp. Leslie Moonves (atat de evreu incat unchiul sau a fost prim ministru al Israelului), presedintele MGM Harry Sloan (evreu) si directorul general al NBC Universal Jeff Zucker (mega-evreu).Daca si unul din fratii Weinstein ar fi semnat aceasta scrisoare grupul ar fi avut nu numai puterea de a inchide toata productia cinematografica dar ar fi putut forma o minyan cu destula apa cat sa umple o mikvah. Persoana careia ii era adresata scrisoarea erau presedintele sindicatului actorilor Alan Rosenberg (ghiciti).Raspunsul la scrisoarea deschisa a fost publicata de super-agentul Ari Emanuel (evreu cu parinti israelieni) in Huffington Post, detinut de Arianna Huffington (ne-evreica si care nu a lucrat niciodata in Hollywood).Evrei sunt atat de dominanti incat a trebuit sa fac eforturi imense pentru a gasi 6 ne-evrei cu pozitii inalte in industria divertismentului. Cand i-am sunat pentru a discuta despre aceasta realizare deosebita cinci dintre ei au refuzat sa vorbeasca cu mine, se pare din frica de a-i insulta pe evrei. Al saselea presedintele AMC, Charlie Collier s-a dovedit a fi evreu. Ca un evreu mandru, vreau ca America sa stie despre realizarile noastre. Da, controlam Hollywood-ul! Fara noi v-ati uita la “clubul celor 700” si la “Davey and Goliath” toata ziua.Asa ca mi-am asumat munca de re-convinge America ca Hollywood-ul este condus de evrei lansand o campanie de PR, pentru ca la asta ne pricepem cel mai bine. Ma gandesc la mai multe slogane “Hollywood-ul: Mai evreiesc ca niciodata!”, “Hollywood: De la oamenii care v-au adus Biblia.” si “Hollywood: Daca iti plac televiziunea si filmele probabil ca pana la urma iti plac si evreii”.L-am sunat pe presedintele Ligii Anti-Defaimare, Abe Foxman, care era in Santiago de Chile si spre dezamagirea mea mi-a spus ca nu vana nazisti. Mi-a respins intreaga idee spunand ca numarul celor care cred ca evreii conduc Hollywood-ul este inca prea mare. Sondajul celor de la ADL, spuena el arata ca 59% dintre americani cred ca “directorii de la Hollywood nu impartasec valorile religioase si morale ale majoritatii americane“ si 43% cred ca “industria divertismentului duce o campanie organizata pentru a slabi valorile relgioase ale tarii”. “Asta e o treaba sinistra” spune Foxman “inseamna ca ei cred ca evreii se intalnesc intr-un restaurant Vineri dimineata pentru a decide ce e mai bine pentru evrei”.“Evreii controleaza Hollywood-ul este o fraza foarte periculaoasa. Ceea ce e adevarat este ca sunt o multime de evrei la Hollywood” spune Foxman. In loc de controleaza el ar prefera ca oamenii sa spuna ca multi dintre directori “se intampla sa fie evrei”. Dar Foxman spune si ca este mandru de realizarile evreilor americani. “Cred ca evreii sunt disproportionat de bine reprezentati in industria creativitatii”. “Probabil ca sunt supra-reprezentati si in avocatura sau in medicina “ a concluzionat el. In opinia lui, asta nu inseamna ca ei fac filme pro-evreiesti mai mult decat ar efectua operatii pro-evreiesti.II inteleg preocuparile lui Foxman. Si poate viata mea petrecuta in zona pro-semita New Jesey-New York, San Francisco – LA, m-a facut naiv. Nu imi pasa daca americanii cred ca noi controlam stirile, mass-media, Hollywood-ul, Wall Street sau guvernul. Imi pasa doar sa putem sa le controlam in continuare.”

| FrontPress.ro

**Adrian Pop** · 05.09.2012

------ Original Message --------

Subject:	Fw: Fwd: Proiectul noii ordini mondiale
Date:	Tue, 4 Sep 2012 16:43:45 -0700 (PDT)
From:	VIRGIL CIUCA <virgilciuca2002@yahoo.com>
Reply-To:	VIRGIL CIUCA <virgilciuca2002@yahoo.com>
To:	virgil ciuca <virgilciuca2002@yahoo.com>

Analiza interesanta, nu o ignorati.

Virgil Ciuca

----- Forwarded Message -----
From: Elena Armenescu <elena.armenescu48@gmail.com>
To:
Sent: Tuesday, September 4, 2012 11:24 AM
Subject: Fwd: Proiectul noii ordini mondiale

Subiect: Proiectul noii ordini mondiale Către:

Nimic nou sub soarele Europei....in afara de NERESPECTAREA A CEL PUTIN DOUA PRINCIPII DE BAZA IN CE PRIVESTE TARA NOASTRA ACTUALA DE CATRE "FARISEII"POLITICI ACTUALI.
Liderii politici încearcă de patru secole să creeze un organism internațional, care să guverneze relațiile dintre națiuni și care să prevină conflictele dintre acestea. În timp ce noțiunea de suveranitate statală a început să se cristalizeze, preocuparea principală a organizațiilor interguvernamentale a fost dominată de echilibrul puterilor. Cât despre ambiția SUA de a impune Noua Ordine Mondială, aceasta este zguduită de noile realități geopolitice.Lenta constituire a unei ordini internaționaleNoțiunea de ”Ordine internațională” a apărut în secolul XVII, dar sintagma ”ordine mondială” a fost introdusă recent în discursul politic. Această noțiune era pusă în discuție de fiecare dată când era ridicată necesitatea organizării și susținerii păcii.
În 1603 regele Henri IV al Franței a dispus ca ministrul său, ducele de Sully, să elaboreze un prim proiect în acest sens. Obiectivul era constituirea unei republici creștine care să cuprindă întreaga populație europeană. Aceasta urma să asigure conservarea naționalităților și religiilor si să fie responsabilă în medierea problemelor dintre acestea. Marele Proiect stipula redesenarea granițelor statale pentru echilibrarea puterii, crearea unei confederații europene compusă din 15 state și a unui Consiliu supranațional cu putere de arbitraj și cu o armată capabilă să protejeze confederația de pericolul turc.

Acest vis a fost curmat de asasinarea lui Henri al IV-lea și a mai revenit în atenție doar după sfârșitul războaielor inițiate de Louis al XIV-lea. Abatele de Saint-Pierre a publicat al său Proiect al păcii perpetue între domnitorii creștini.Proiectul, care a fost presentat la Congresul de la Utrecht (1713), consta în adoptarea în totalitate a deciziilor luate în cadrul Conferinței, ca fundament pentru stabilirea granițelor națiunilor beligerante și stabilirea unei Ligi a Națiunilor Europei(Federația Internațională) cu misiunea de a preveni conflictele.
Dincolo de această utopie și mult mai relevant pentru epocă a fostTratatul de Pace de la Westfalia, semnat în 1648. Acesta a venit ca o concluzie a Războiului de 30 de ani, conflagrație desfășurată sub stindarte religioase și care a avut ca rezultat dispariția a 40% din populația implicată, precum și sporirea urii între populațiile supraviețuitoare. Negocierile au durat patru ani (1644-1648) iar la sfârșitulor acestora a fost asigurată egalitatea tuturor părților implicate în conflinct dincolo de diferențe, catolici sau protestanți, republicani și monarhiști.
Tratatul de la Westfalia a emis patru principii fundamentale:
1. Suveranitatea absolută a statelor-națiune și dreptul fundamental de autodeterminare politică.
2. Egalitate de drept între statele-națiuni. Astfel, cel mai mic stat este egalul celui mai mare stat, dincolo de puterea sau

slăbiciunea, bogăția sau sărăcia acestora.
3. Respectarea tratatelor și apariția Dreptului internațional cu efecte obligatorii.
4. Interzicerea interferenței în afacerile interne ale altui stat.
Desigur că aceste principii nu au determinat o suveranitate absolută, dar acest fapt nu a existat în fapt nicicodată. Cu toate acestea, a fost împiedicată legitimrea ulterioară a abolirii suveranității statale.
Toți filosofii politici au susținut aceste proiecte. Rousseau a solicitat ferm constituirea unui contract statal unic intre toate țările Europei. Kant a publicat în 1815 îndemnul său Spre pacea eternă.Pentru el, pacea era o construcție juridică care necesita codificarea unei legi generale aplicabilă tuturor statelor. Filosoful englez utilitarian, Bentham, a stigmatizat diplomația secretă pe care a plasat-o deasupra legii. Și el a îndemnat la crearea unei opinii publice internaționale capabile să impună guvernelor respectarea hotărârilor internaționale și supunerea față de arbitrajului internațional.
Crearea instituțiilor normative internaționale

Ideea unui Ordin Internațional a progresat constant, bazată mereu pe normativul suveranității adoptat prin Tratatele de la Westfalia. Astfel s-a născut Sfânta Alianță,propusă de Țarul Alexandru în 1815, dar șiConcertul Europei, propus de Cancelarul Metternich al Austriei în secolul XIX, pentru a preveni ”revoluția”, care reprezintă, în limbajul politic rațional, haosul. Din acest moment statele au început să organizeze reuniuni pentru rezolvarea problemelor fără a recurge la argumentul războiului, favorizând arbitrajul și diplomația.
Acesta a fost obiectul urmărit în crearea Ligii Națiunilor (LoN) la sfârșitul Primului Război Mondial.Aceasta a izvorât ca o necesitate a relațiilor dintre puterile dominante în serviciul câștigătorilor conflagrației.Valorle morale ale Ligii erau cel puțin relative. Cu toate acestea, deși scopul ei era soluționarea disputelor dintre națiuni prin arbitraj și în defavoarea războiului, Liga și-a declarat competența însupervizarea populațiilor subdezvoltate și a celor care politic, economic sau administrativ pretindeau dreptul la autodeterminare. Odată acest drept arogat, a rezultat firesc legitimarea mandatelor. Prin asumarea acestei poziții, Liga Națiunilor a întruchipat realitatea colonială.
Manifestarea artificială a acestei organizații a fost dezvăluită în momentele în care și-a dovedit inabilitatea de a rezolva evenimente internaționale grave, cum au fost: cucerirea Manciuriei de către Japonia, cazul Abisiniei (Etiopia), anexarea insulei Corfu (Grecia) de Italia, etc. Cu toate că Liga, creată de Leon Bourgeois, a fost intens promovată de președintele SUA Woodrow Wilson, Washigtonul nu s-a alăturat proiectului, iar Germania și Japonia, fiind provocate, s-au retras din el. În acest sens, instituția s-a dovedit inutilă.
Succesoarea LoN, Națiunile Unite (ONU), a fost reflecția Chartei Atlantice, semnată de Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii pe 4 august 1941, și a Declarației de la Moscova, adoptată de Aliați pe 30 octombrie 1943,când era anunțată crearea ”unei structuri organizatorice bazate pe principiul egalității suverane a tututor Statelor care iubesc pacea.” Proiectul a fost dezvoltat în cadrul conferinței Dumbarton Oaks, Washington 21 august – 7 octombrie 1944.
Principiile Chartei Atantice au fost aprobate în timpul conferinței de la Yalta (4-12 februarie 1945) și consfințite prin Conferința de la San Francisco (25-26 iunie 1945).Ideologia globalizării a fost astfel înglobată în principiul Națiunilor Unitecare, încă de la apariția sa, ți-a clamat existența sub forma unui sistem colectiv de securitate universal, incluzând și statele care nu sunt membre ale acestui organism. În realitate, ONU nu mai este o societate contractuală, cum se vroia Liga Națiunilor, ci mai degrabă este reflecția temporală a relațiilor dintre puteri și care favorizează victorioșii zilei.
Acestea fiind hotărâte, întreaga lume să se încline în fața voinței Națiunilor Unite.
Această organizație, care-și arogă globalitatea, a fost în practică doar expresia dorinței de dominare a puterilor victorioase în detrimentul populației mondiale a cărei voință nu a fost luată niciodată în considerare. Această realitate geopolitică a fost confirmată odată cu fondarea Consiliului de Securitate, format din cele cinci puteri majore (victorioase) ca membrii permanenți și alți membri nepermaneți, dar aleși pe criterii geografice, considerente din care a rezultat o subreprezentare a Africii și a Asiei.
Eșecul acestui sistem a ieșit la suprafața în perioada Războiului Rece. Conflictul dintre cele două super-puteri a fost impus națiunilor mai mici, care au suportat toate consecințele acestuia la nivel local și regional. Aceată structură a rolurilor s-a evidențiat în modul de funcționare a ONU, fie față de respectarea cererilor de aderare sau în gestionarea conflictelor, așa cum s-a întâmplat în cazul Palestinei, Koreei, naționalizării petrolului iranian, crizei Canalului de Suez, ocupației israeliene, Libanului, etc. În proclamația de fondare a ONU se afirma

”credința în drepturile umane fundementale, în demnitatea și importanța persoanei umane, în e

galitatea de drepturi a bărbaților și femeilor, a națiunilor mari sau mici, în crearea condițiilor necesare pentru justiție și pentru respectul obligațiilor care reies din tratate și din alte surse ale dreptului internațional.”

Cu toate acestea, dreptul de veto a privat celelalte națiuni de dreptul egalitații în implicare. În ultimă instanță, instituțiile internaționale au exprimat doar balanța puterilor, dincolo de orice noțiune de justiție în sens moral sau filosofic. Consiliul de Securitate este un directorat global (o continuare a celui instalat de Metternich). Acesta își rezervă dreptul de a impune rezoluții doar din partea Aliaților, victorioși în cel de-al Doilea Război Mondial, și nu a celor care urmăresc pacea.
După disoluția Uniunii Sovietice a fost crucială modificarea sistemului internațional.
Redesenarea relațiilor internaționale de către SUA

În acest moment al istoriei au triumfat în SUA discipolii lui Leo Strauss, cu ajutorul jurnaliștilorneo-conservatori. În viziunea lor, societatea este divizată în trei caste: înțelepții, nobilii și poporul. Doar înțelepții dețin adevărul care este revelat doar parțial politicienilor (nobililor), în timp ce poporul trebuie să se supună alegerilor acestora. Aceștia au continuat

să-și promoveze ideile în timp ce afirmau abrogarea principiilor Tratatului de la Westfalia, mai exact a celor care afirmau suveranitatea statală și interzicerea amestecului extern în afacerile interne.
Pentru a impune hegemonia Vestului, aceștia au invocat ”dreptul unei intervenții umanitare”și ”responsabilitatea în protecție” care revine înțelepților, este executată de nobili și impusă poporului. Revizuind limbajul celui de-al Doilea Război Mondial, aceștia au cerut și înlocuirea ”Rezistenței” cu negocierea.
În anul 1999 au fost emise apeluri neo-conservatoare de mai multe țări Vestice, inclusiv Franța și Anglia. Tony Blair a prezentat atacul Kosovo de către NATO ca fiind primul război umanitar din istorie. Într-un discurs ținut în Chicago, acesta a declarat că Marea Britanie nu a căutat să-și apere propriile interese ci a căutat să promoveze valori universale.Această declarație a fost salutată de Henry Kissinger și de Javier Solana (pe atunci Secretar general al NATO și în viitor al Uniunii Europene). Ulterior ONU l-a numit pe Bernard Kouchner ca administrator al Kosovo.
Nu există diferențe semnificative între teoria Straussiană și Nazism. În Mein Kampf, Adolf Hitler stigmatizase deja principiul suveranității statale asumat prin Tratatul de la Westfalia.
În termeni economici această viziune a triumfat prin FMI, Banca Mondială și OMC. Din momentul apariției lor, aceste instituții au încercat să intervină în economia, bugetul și politicile financiare statale, în special în cele ale statelor mai sărace sau a celor mai vulnerabile. Unele state arabe au fost victimele sugestiilor acestora pentru liberalizarea economică, privatizarea sectorului public și vânzarea resurselor naturale.
Washingtonul a ezitat în acțiunea sa vis a vis de destrămarea URSSului. Treptat insă SUA a devenit singura super-putere, ca ”hyper-puterea” din lumile lui Hubert Vedrine. Ca o consecință logică, sistemul ONU moștenit în urma celui de-al Doilea Război Mondial a fost privit de SUA ca o moștenire a trecutului. Nefiind însă dispusă să ignore oficial ONU, SUA a încetat să-și îndeplinească obligațiile financiare, nu a ratificat Protocolul de la Kyoto, a reuzat să adere la Tribunalul Penal Internațional al ONU și a umilit Unesco în mod repetat.
Conceptele reiește în urma celui de-al Doilea Război Mondial au fost spulberate de atacurile de la 11 septembrie 2001. Strategia Națională de Securitate a SUA, emisă de președintele George W. Bush pe 20 septembrie 2002, proclama noua lege a ”măsurilor preventive împotriva statelor malefice”.
Strategia SUA a fost însoțită de o modificare conceptuală. Noțiunea rezistenței, numită așa după Rezistența franceză în fața ocupației naziste, a devenit nelegitimă și a fost înlocuită de cerința rezolvării unui conflict prin negociere, dincolo de toate drepturile inalienabile ale celor implicați. Similar, conceptul de terorism – care nu a fost definit niciodată în dreptul internațional – a fost folosit pentru a evita orice legitimare a unui grup armat în luptă cu statul, dincolo de motivele acestui conflict.
Abrogând legile războiului, Washingtonul a reînviat practicile ”asasinatelor țintă” abandonate după războiul din Vietnam dar care au fost practicate de Israel timp de o decadă. Potrivit celor care le susțin, aceste practici nu sunt ”asasinate” în sensul strict al cuvântului ci sunt ”crime în legitimă apărare”, deși nu trebuie îndeplinit în sens strict criteriul de autoapărare, în relația dintre amenințare și răspuns sau în proporționalitatea răspunsului. Intervenția umanitară, responsabilitatea de a proteja, se situează deasupra suveranității statale.
Ca o consecință, a apărut noțiunea de stat malefic. Aceste state sunt definite prin patru criterii, care sunt în general cuprinse în spectrul speculativ și care pleacă de la prezumția de vinovăție: Liderii acestora își opresează populația și le jefuiesc proprietățile. Nu respectă legile internaționale și reprezintă un pericol permanent pentru statele vecine. Susțin terorismul. Urăsc SUA și principiile democratice.
La 10 ani după dispația URRS, Statele Unite ale Americii au început să remodeleze tiparele relațiilor internaționale.
În privința Orientului Mijlociu, filosoful neo-conservator Bernard Lewis și discipolul său, Fouad Ajami, au trasat obiectivul urmărit: stoparea naționalismului arab prin atacarea regimurilor tiranice care au cimentat mosaicul tribal, sectarian și religios. Distrugerea și dezmembrarea statelor din această regiune va avea ca efect un ”haos constructiv”, o situație incontrolabilă în care se va dizolva coeziunea socială și în care omul se va întoarce la stadiul de brută.Aceste state vor reveni astfel la o condiție pre-națională, uneori chiar la una pre-istorică de unde izvorăște omogenitatea etnică a microstatelor, care va genera o dependență de SUA. Un reprezentat de vârf al curentului Straussian, Richard Perle, a dat asigurări că războaiele din Irak și Liban vor fi urmate de conflicte în Siria, Arabia Saudită și care vor culmina triumfant cu cel din Egipt.
Trei etape

Construcția Noii Ordini Mondiale a trecut prin mai multe etape.
1. 1991-2002 a fost etapa incertitudinii.Washingtonul a ezitat în asumarea rolului de super-putere care decide unilateral soarta lumii. Deși această perioadă s-a întins pe durata unei decade, a reprezentat din punct de vedere istoric doar un scurt moment.
2. În trei ani (2003-2006), Washingtonul a încercat să aplice, indiferent de costuri, teoria ”Haosului constructiv” pentru a-și extinde hegemonia. Administrația americană s-a implicat în două războaie, cel din Irak, cu propriile trupe, și cel din Liban, în care trupele sale se aflau în proximitate. Înfrângerea Israelului din 2006 a întrerupt temporar acest proiect. Rusia și China s-au folosit de două ori de dreptul lor de veto în cadrul Consiliului de Securitate (în privința situației din Myanmar și a celei din Zimbabwe), lasând astfel părerea unei încercări timide de revenire pe scena internațională.
3. În perioada care a început în 2006 și se întinde până azi, sistemul unipolar a lăsat locul unei lumi apolare. Puterea este dispersată larg. China, UE, India, Rusia și SUA dețin mai mult de jumătate din numărul locuitorilor planetei, dețin 75% din PIB și 80% din cheltuielile militare de pe întreg mapamondul. Acesta date justifică într-o oarecare măsură funcționarea multi-polară datorită competiției persistente între acești poli de putere.
Nebuloasa unei lumi apolare

La nivel global, aceste puteri trebuie să facă față unor provocări atât superioare (din partea organizațiilor regionale sau globale) cât și inferioare (reprezentate de miliții, ONGuri, corporații multinaționale). Puterea este peste tot și nicăieri, dispersată în mai multe mâine și în mai multe locuri.
Dincolo de cele șase puteri majore, mai există și numeroase puteri regionale. În America latină este cazul Braziliei, mai mult sau mai puțin al Argentinei, Chile, Mexic și Venezuela; în Africa: Nigeria, Africa de Sud și Egipt; în Orientul Mijlociu: Iran, Israel și Arabia Saudită. Mai sunt și Pakistanul în Asia de Sudest; Australia, Indonezia și Coreea de Sud în Pacificul de Vest.
Mai multe organizații inter-guvernamentale apar pe această listă a puterilor: FMI, Banca Mondială, OMS și ONU; de asemenea mai sunt și organizații regionale ca Uniunea Africană, Liga Arabă, ASEAN, UE, ALBA etc. și alte cluburi, ca OPEC. Aici trebuiesc incluse și statele (regiunile) care sunt cuprinse în interiorul națiunilor, cum sunt California sau Uttar Pradesh (cel mai populat stat din India), sau chiar orașele ca New York sau Shanghai.
Există însă și companii multinaționale,inclusiv din domeniile energiei și finanțelor, și companii media globale ca Al Jazeera, BBC sau CNN, ca și miliții de genul Hezbollah, Armata Mahdi sau talibanii. Această listă este mult mai largă căci ea include și partidele politice, instituțiile sau mișcările religioase, organizațiile teroriste, cartelurile de droguri, ONGurile și funadațiile. Lista este nesfârșită.
Statele Unite rămân totuși cea mai importantă concentrare a puterii. Cheltuielile anuale militare ale sale sunt estimate la peste 500 de miliarde de $. Această sumă poate depăși chiar 700 de miliarde dacă sunt luate în considerare și operațiunile aflate în desfășurare, în Iark și Afganistan. Cu un PIB în valoare de 14 trilioane de dolari, SUA ocupă prima poziție în topul economiilor mondiale.
Cu toate acestea, realitatea puterii americane nu poate să ascundă declinul acesteia, atât în termeni absoluți cât și relativi, față de alte state. Așa cum a afirmat Richard Hass, președintele Consiliului Afacerilor Externe, evoluția unor țări ca Rusia, China, Arabia Saudită sau Emiratele Arabe Unite a atins un prag de 1 trilion $ anual. Aceasta este desigur consecința pieței energetice.Datorită cererii explozive din acest domeniu, de către China sau India, acestă sumă va crește substanțial. Slăbirea Dolarului american față de Lira sterlină sau de Euro va avea ca o consecință nu doar deprecierea acestuia și față de monedele asiatatice ci și adaptarea pieței petrolului care va folosi moneda europeană. Iar când dolarul nu va mai fi moneda tranzacțională a pieței petrolului, economia SUA va fi vulnerabilă față de inflație și criză monetară.
Două mecanisme primordiale au susținut o lume apolară: Un număr de fluxuri financiare au găsit o cale de manifestare deasupra legii și deasupra controlului guvernamental. Aceast fapt sugerează slăbirea influenței marilor puteri în fața globalizării. Aceste fluxuri au fost folosite pe scară largă de către statele producătoare de petrol pentru finanțarea actorilor ne-statali. Așadar, într-o lume apolară,

deținerea poziției de cel mai puternic stat nu garantează monopolul forțelor. Toate tipurile de grupuri sau indivizi pot acumula influență.
Potrivit profesorului Hedley Bull, relațiile intenaționale au fost întotdeauna un amestec de ordine și haos. Conform teoriei sale, sistemul apolar, lăsat să se deșfășoare, va deveni extrem de complex. Și exact așa se întâmplă acum. În 2011, în timpul exacerbării tensiunii din Libia, sistemul apolar și-a dovedit nesustenabilitatea.
Atunci au izvorât două orientări contradictorii. Prima era centrată pe SUA și avea ca țintă construirea unei Noi Ordini Mondiale, conformă cu strategia Washingtonului. Era sugerată disoluția suveranității statale, consacrată încă din momentul adoptării Păcii de la Westfalia, și înlocuirea acesteia prin intervenția străină, justificată la nivelul retoricii prin intervenția umanitară, în realitate un cal troian pentru ”Modul de viață american”.
Brazilia + Rusia + India + China = BRIC

A doua orientare, susținută de Organizația de Cooperare de la Shanghai și de economiile BRIC, era chino-rusă. Aceasta chema la păstrarea principiilor tratatului de la Westfalia, ba chiar la întărirea acestora. Greutatea constă însă în determinarea noilor reguli pentru jocul bipolar, sau care se învârte în jurul chiar a mai multor poli. În mod cert însă, controlul resurselor , inclusiv a celor regenerabile, reprezintă poarta ideală pentru crearea unui nou sistem, a cărui emergență a fost blocată încă din anul 1991.
Este de asemenea clar că deținerea controlului asupra rutelor de transportare a produselor petroliere este motivul central al conflictului din Siria. Indubitabilă este și afirmația că polarizarea puterilor în această speță depășește cauzele interne și este mai presus de invocarea motivului apelor calde sau a interesului logistic al Rusiei față de baza navală de la Tartus.
Imperativul energetic

Războiul pentru resursele energetice a fost subiectul principal în activitatea lui Dick Cheney. Acesta a fost în fruntea războiului din 2000 până în 2008, când principalii inamici au fost China și Rusia. Aceeași politică este continuată și de Barack Obama.
Pentru Cheney, cererea de pe piața energiei crește mult mai rapid decât oferta, ceea ce duce în ultimă instanță la apariția deficitului. În aceste condiții, menținerea dominației SUA depinde de controlul rezervelor de petrol sau gaze naturale. La nivel general, dacă relațiile internaționale curente sunt structurate pe baza geopoliticii petroliere atunci nivelul rezervelor determină gradul de creștere sau de decădere al unui stat. Astfel se dezvăluie și planul american strucrat pe patru puncte:
Încurajarea producției locale prin vasali, indiferent de costuri, pentru a reduce dependența SUA față de statele neprietene și pentru a spori independența de actiune a Washingtonului.
Controlul exportului de petrol din țările situate în Golful Arab, nu pentru monopolizarea acestora ci pentru a le folosi ca o pârghie între clienți și alți furnizori.
Controlul rutelor de transport din Asia, iar în cazul celor din China sau Japonia nu doar cele petroliere cât și cele ale materiei brute.
Încurajarea diversificării surselor energetice folosite în Europa pentru a reduce dependența europeană de gazul rusesc și de influența Moscovei ce rezidă din această dependență.
Mai mult decât atât, America și-a stabilit ca prim scop independența energetică. Acest scop a constituit esența politicii lui Dick Cheney după amplele consultări cu giganții energetici din mai 2001, ceea ce presupune o diversificare a surselor: petrol local, cărbuni și gaze naturale domestice, hidro-energie și nucleară, care se obțin prin întărirea comerțului cu țările prietene din Emisfera Vestică, incluzând aici Brazilia, Canada și Mexic.
Al doilea obiectiv este controlarea fluxului de petrol din Golful Arab. Acesta a fost și principalul motiv pentru declanșarea Furtunii în deșert (1991) și mai apoi în invadărea Irakului (2003).
Planul Cheney s-a concentrat pe controlarea rutelor maritime: Strâmtoarea Hormuz (prin care trece 35% din petrolul tranzacționat anual) sau Strâmtoarea Malaca. La momentul actual, aceste căi măritime sunt esențiale pentru supraviețuirea economică a Chinei, Japoniei, Coreei de Nord și chiar a Taiwanului. Aceste coridoare permit transportul energiei și a materiei brute în Asia și exportul bunurilor fabricate aici către piețele mondiale. Controlând aceste rute, Washingtonul are garantată loialitatea celor mai importanți aliați asiatici ai săi și limitează dezvoltarea Chinei.
Implementarea acestor ținte geopolitice tradiționale a avut ca rezultat întărirea prezenței navale americane în regiunea Asia – Pacific și intrarea într-o rețea de alianțe militare cu Japonia, India și Australia, având ca scop atragerea Chinei.
Washingtonul a privit întotdeauna Rusia ca pe un competitor geopolitic. SUA a exploatat orice oportunitate de a reduce puterea sau influența Moscovei, în particular s-a temut de creșterea dependenței Europei de Vest față de gazele naturale rusești, dependență care poate afecta opoziția față de mișcările din Europa de Est și a Rusiei în Caucaz.
Pentru a oferi o alternativă viabilă, Washingtonul a forțat Europa să adere la forajele din bazinul Mării Caspice, prin construcția de noi gazoducte care trec prin Turcia și Georgia.Scopul era evitarea Rusiei, cu ajutorul Azerbaijanului, Kazakhstanului și Turkmenistanului, prin ocolirea gazoductelor Gazprom, de unde și apariția Nabuco.
Pentru a întări independența energetică a țării sale, Barack Obama s-a metamorfozat subit într-un autarh naționalist. Acesta a încurajat exploatarea petrolului și gazelor naturale în emisfera vestică, ignorând pericolul forării în zone cu mediu înconjurător sensibil, cum sunt Alaska sau Golful Mexicului, și dincolo de tehnicile folosite, cum ar fi fracturarea hidraulică.
În discurul său din 2012, referitor la Starea Națiunii, președintele Obama a declarat cu mândrie:

”De-a lungul ultimilor trei ani am deschis noi acri pentru exploatarea petrolului și a gazelor naturale și diseară voi

îndruma administrația mea să deschidem mai mult de 75% din potențialul resurselor noastre de petrol și gaze naturale din afara teritoriului. Chiar în acest moment – acum – producția de petrol american este la cel mai înalt din ultimii opt ani. Ați auzit bine – din ultimii opt ani. Dar nu doar atât – anul trecut ne-am bazat mai puțin pe petrolul străin decât am făcut-o în ultmiii 16 ani”.

A vorbit cu entuziam și de extracțiile cu ajutorul fracturării șisturilor bituminoase:

”Avem resurse de gaz natural care asigură America pentru aproape 100 de ani”.

În martie 2011 Washingtonul și-a sporit importurile din Brazilia pentru a se debarasa de petrolul din Orientul Mijlociu. De fapt Washingtonul a continuat să asigure SUA controlul rutelor maritime vitale care se întind de la Strâmtoarea Hormuz până în Sudul Mării Chinei și a construit o rețea de baze și alianțe care înconjoară China –putere mondială emergentă – în formă de arc, care se întinde din Japonia până în Coreea de Sud, Australia, Vietnam și Filipine în Sudest, și până în India în Sudvest. Toate aceste măsuri sunt încununate de acordul cu Australia, prin care se va construi o bază militară în Darwin, pe coasta nordică foarte aproape de Sudul Mării Chinei.
Washingtonul încearcă să includă India într-o coaliție a țărilor din regiune care sunt ostile Chinei și prin asta să smulgă New Delhi din BRIC, o strategie de încercuire a Chinei care trezește multă îngrijorare la Beijing.
Studiile au arătat că există o distribuție neașteptată a rezervelor petroliere mondiale. Rusia se clasează prima, cu 643 trilioane metri cubi în vestul Siberiei. Arabia, incluzând și depozitul de la Ghawar, este pe locul doi cu 426 trilioane metri cubi. Apoi, pe locul trei bazinul Mediteranean cu 245 trilioane metri cubi de gaze naturale la care se adaugă 5,9 miliarde de barili de gaz lichid și 1,7 miliarde de barili de petrol.
În privința Mediteranei, cel mai bogat rezervor este cel din Siria. Depozitul descoperit la Qara poate atinge nivelul de extracție de 400,000 metri cubi pe zi, ceea ce duce această țară pe locul patru în topul țărilor producătoare din regiune, după Iran, Irak și Qatar.
Transportul gazelor de la Linia Zagros (Iran) în Europa trebuie să treacă prin Irak și Siria.Această dificultate a deranjat proiectul american și l-a consolidat pe cel rus (North Stream și South Stream). Gazul sirian a scăpat Washingtonului, care este forțat să depindă de cel libanez.
Războiul continuă…

**Adrian Pop** · 06.09.2012

Ce nu a putut Moscova atunci, face axa Washington-Londra-Tel Aviv, acum:

Posted on 30 septembrie, 2010 by eufrosin

i

18 Votes

La începutul lunii decembrie 1989, preşedintele României socialiste, Nicolae Ceauşescu, a primit, din partea lui Iulian Vlad, un raport despre discuţiile din Malta dintre celor două mari super-puteri de la acea vreme, Statele Unite şi URSS. Raportul vorbeşte despre “un nou echilibru pe continentul european”, respectiv “redefinirea sferelor de influenţă”. Documentul a fost făcut public şi nu insistăm asupra lui. Ceea ce nu se ştie este faptul că, alături de informaţiile mai sus amintite, spionii români care s-au ocupat de operaţiunea “Malta” au mai adus şi o hartă.

Coincidente, ei ?

Acest document a produs, pe plan intern, în timp, demisia unui şef de Mare Stat Major al Armatei Române şi o catastrofă aeronautică: cea de la Baloteşti, din 1995. Pe plan extern, tot ceea ce conţinea la acel moment harta s-a produs sau este pe cale să se producă. Vă prezentam o reproducere a documentului, care se află la Biblioteca din Bucureşti a Mişcării Legionare.
Pe 31 octombrie 2000, generalul de corp de armată Mircea Chelaru, la vremea respectivă şef al Marelui Stat Major al Armatei, a anunţat o Conferinţă de Presă ad-hoc, seara tîrziu. El a declarat, spre uluirea asistenţei, că structuri de tip mafiot încearcă să destabilizeze România şi să enclavizeze sudul Olteniei. Adică să constituie o veritabilă “Republică a Olteniei”. Generalul nu a dat alte amanunte. La cîteva ore, în replică, a venit răspunsul Ministerului de Interne, prin generalul Mircea Mureşan, care a spus că “se poate vorbi de elemente de crimă organizată, generate de nivelul scăzut de trai, de sărăcie. Este vorba despre recuperatori, traficanţi de droguri şi de cei implicaţi în fenomenul prostituţiei. Dacă nu ţinem sub control fenomenul, în timp, e posibil să devină un pericol”. ( Gen. Chelaru incerca sa demaste clica care a pus stapanire prin proxy peste Romania, cu ajutorul bandelor infractionale civile gen “zona” si “garda” – veti afla lucruri putin cunoscute in ambele articole )
A doua zi, pe 1 noiembrie 2000, Mircea Chelaru şi-a dat demisia din funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei. Despre ce era vorba? În 1992, William B. Wood, geograf-şef al Departamentului de Stat american (fost ambasador al SUA în Afganistan), dădea publicităţii o hartă cu noile graniţe ale statelor Europei, care ar fi trebuit modificate în virtutea intereselor strategice de după căderea blocului comunist. Adică înţelegerea de la Malta . Pe scurt, se preconiza că: Scoţia devine independentă; o parte a Irlandei de Nord se uneşte cu Republica Irlanda; Bretania se desprinde de Franţa; Ţara Bascilor şi Catalunia se desprind de Spania; Italia se divide în zona de nord şi zona de sud; Belgia se divide în Flandra şi Wallonia; Cehoslovacia se rupe în două; Kaliningrad va fi o zonă autonomă în cadrul Rusiei; Kosovo se alipeşte Albaniei; Transilvania devine parte a Ungariei; actualele judeţe Dolj, Caraş-Severin şi Timiş se desprind de România şi devin o ţară a ţiganilor; partea vestică a Basarabiei revine României; partea estică a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devin zona autonomă “Dniester” în cadrul Ucrainei.

Publicaţia franceză “L’evenement de Jeudi” arată harta mai sus menţionată, în octombrie 1992. Peste România de sud-vest scrie “Ţigani”. Un asemenea document primise Ceauşescu şi despre el vorbea şi generalul Chelaru.
Ce spune harta şi ce s-a întîmplat
Iată paralele dintre datele hărţii mai sus amintite şi evenimentele de pe bătrînul continent, din 1990 pînă astăzi:
- În 1993 Cehoslovacia a dispărut de pe harta lumii şi au apărut Cehia şi Slovacia. Paşnic.
– Divizarea Iugoslaviei, aşa cum vorbea documentul, a fost efectul unui şir de conflicte armate începînd cu 1990, cînd Germania recunoaşte prima independenţa Sloveniei şi Croaţiei. În 1991 începe războiul dintre sîrbi şi croaţi, iar în 1992 cel dintre sîrbi şi bosniaci.
– În 1996 mafia albaneză preia controlul traficului de droguri din Balcani.
– În 1999 au loc bombardamentele NATO din Serbia.
-În februarie 2008 Kosovo îşi declara independenţa faţă de Serbia, cu recunoaşterea UE şi SUA. Este foarte posibil să se unească cu Albania în următoarea perioadă.
– În noiembrie 2007, premierul regional scoţian Alex Salmond, şeful Partidului Naţional Scoţian (SNP), a vorbit pentru prima oară despre un calendar de separare de Marea Britanie şi a prezis că Scoţia va fi independentă peste 10 ani, respectiv în 2017. Salmond a promis organizarea unui referendum asupra independenţei Scoţiei înainte de alegerile regionale din 2011.
– În noiembrie 2007, flamanzii din Belgia au aprins scînteia scindării – deputaţii flamanzi au votat o lege care vizează reducerea drepturilor de vot ale francofonilor. Acest lucru s-a întîmplat pentru prima oară de la independenţa Belgiei, în 1830.
– În vara anului 2009, guvernul Berlusconi a fost zguduit de un scandal care a readus în actualitate ideea secesiunii dintre sudul şi nordul Italiei.
– “Eliberarea” bretonilor, consideraţi urmaşi ai celţilor veniţi din insulele britanice, de sub “opresiunea franceză”, este susţinută de Armata Revoluţionară Bretonă, care şi-a început activitatea încă de la începutul anilor 1970. Născută ca o copie fidelă a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), organizaţia bretonă aparţine aripii extremiste a mişcării naţionaliste Emgann, mişcare al cărei obiectiv este independenţa Bretaniei faţă de Franţa.
– În anul 2009, locuitorii din mai multe zone ale Cataloniei au participat la un referendum “simbolic” privind independenţa acestei regiuni faţă de Guvernul de la Madrid.
– “Situaţia din Craiova a scăpat de sub control şi cred că nu mai poate fi stăpînită. Nu mai ai curaj să ieşi seara pe stradă”. Afirmaţia aparţinea preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Preoteasa, şi era legată de escaladarea luptelor de stradă între clanurile mafiote din Bănie în ultimele luni ale anului 2007. Au urmat anii 2008 şi 2009, cînd războaiele dintre clanurile de ţigani din Craiova s-au derulat chiar în centrul oraşului, lîngă Tribunalul Judeţean, în plină zi.
Chelaru: ” Oltenia urma să se desprindă de România în decembrie 2000″
Generalul Mircea Chelaru: “La vremea respectivă (octombrie 2000) aveam informaţii precise despre enclavizarea sudului Olteniei, şi nu numai, de comunităţi compacte de tigani, cu implicarea unor structuri de tip mafiot. Pe vreme de pace, rolul armatei e acela de a produce starea de descurajare a unor potenţiali agresori. Tocmai în acest sens am convocat acea Conferinţă de Presă, pentru a descuraja, pentru a atrage atenţia acelor structuri că se ştie despre ele şi că există modalităţi de anihilare a lor. Demisia mea a fost legată de acea declaraţie. Regret că am avut dreptate. Fenomenul enclavizării e real. Oltenia urma să se desprindă oficial de România în decembrie 2000, iar Strehaia urma să devină capitala enclavei. Din cîte ştiu, nu s-a renunţat încă la acest plan. În România s-au făcut şi se fac greşeli politice ce intră în categoria erorilor istorice, care, tare mă tem, nu se vor putea spăla decît cu sînge”.
Generalul Mircea Chelaru, născut în 1949, este doctor în ştiinţe militare şi a absolvit – pe lîngă Şcoala Superioară de Ofiţeri şi Academia Militară din România – Colegiul de Studii Strategice şi Economice de Apărare din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate “George C. Marshall” din Germania, precum şi cursuri internaţionale de drept militar. În anul 1990 a fost director al Diviziunii III de contraspionaj la Serviciul Român de Informaţii. A fost şeful Marelui Stat Major al Amatei în anul 2000. Din anul 2008 este general cu 4 stele, în rezervă.
De ce a dispărut Dosarul Baloteşti?
Din informaţiile pe care le deţinem, spionul român care i-a adus lui Iulian Vlad şi, prin acesta, lui Ceuşescu, acele date de la Malta, în 1989, a decedat în catastrofa aeronautică de la Baloteşti. Cităm declaraţia unei persoane care cunoaşte detalii din interiorul sistemului: “Omul care a adus informaţiile de la Malta în 1989 se afla în Airbusul care s-a prăbuşit la Baloteşti în 1995. Nu a fost un accident aviatic, a fost un act terorist, o execuţie, era vizată chiar persoana care era implicată în acţiunea românească de spionaj de la Malta”. O aeronavă cu destinaţia Bruxelles s-a prăbuşit, la 31 martie 1995, în jurul orelor 9, în apropierea Aeroportului Internaţional Bucureşti – Otopeni, după aproximativ două minute de la decolare. În accident şi-au pierdut viaţa toţi membrii echipajului, cei 49 de pasageri, majoritatea belgieni, inclusiv consulul Ambasadei Belgiei la Bucureşti, dar şi funcţionari ai Comisiei Europene. Aeronava, fabricată în 1987, aparţinea Companiei TAROM şi efectua zboruri regulate pe ruta Bucureşti – Bruxelles.

Desigur, este greu de crezut că în România am putea asista la o asemenea desfăşurare complexă de forţe, ca în filmele de spionaj, dar… Ce scria presa în 20 mai 2008: “Dosarul celei mai mari catastrofe aviatice din România, accidentul de la Baloteşti, este de negăsit. Consiliul Superior al Magistraturii încearcă să afle cum au dispărut documentele, înainte ca procurorii să se pronunţe asupra cauzelor care au dus la catastrofa aviatică”. Timp de mai multe luni au fost luate la puricat arhivele Parchetelor Tribunalului şi Curţii de Apel Bucureşti, dar şi cele ale Parchetului Curţii Supreme. Verificările au dus la concluzia că dosarul accidentului aviatic nu a fost soluţionat de nici unul din aceste parchete. Cît despre dosarul în sine, acesta s-a evaporat din arhivele celor trei unităţi de Parchet, care au preluat, pe rînd, frîiele investigaţiei. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca procurorii să reconstituie documentele care lipsesc. Nu s-a specificat cum să le reconstituie…
România a scăpat, deocamdată, de liniile noii ordini europene trasate pe această hartă blestemată. Reamintim, însă, o idee aristotelică, conform căreia o comunitate în care dispare Justiţia este pe cale de disoluţie, în contextul în care România este în acest moment cel mai corupt stat din Uniunea Europeană, iar nivelul de trai este în prăbuşire.
De ce ne urăsc fiii celor care au bolşevizat România?
Imediat după evenimentele din decembrie 1989, în peisajul mediatic au apărut voci care au început să ne răstălmăcească istoria, minimalizînd şi denaturînd faptele de glorie ale înaintaşilor, să ne defăimeze personalităţile devenite simboluri şi valori ale spiritualităţii româneşti şi, în general, să-i prezinte pe români ca un popor necivilizat, fără cultură, fără demnitate. La început, mai timide, aceste atacuri au crescut, treptat, în agresivitate, ajungîndu-se ca, astăzi, ele să devină un fapt obişnuit, de care nu se mai simt deranjaţi nici măcar cei direct vizaţi, adică românii. Constrînşi să se îngrijească de propria existenţă, sub presiunea unui individualism impus aproape cu brutalitate de activiştii neoliberalismului postdecembrist, mulţi dintre ei nu şi-au mai dat seama că în România se instaura, cu ficare acţiune politică sau aşa-zisă reformă administrativă, economică, culturală etc., un regim de ocupaţie.
N-au sesizat, deşi s-au străduit unii să le deschidă ochii, că atacurile din ce în ce mai virulente asupra valorilor noastre culturale au fost gîndite tocmai să înlesnească realizarea acestui obiectiv. În acest scop, trebuiau demolaţi stîlpii de rezistenţă ai unităţii şi coeziunii poporului, ai credinţei sale strămoşeşti, ai dorinţei sale de a trăi într-o ţară liberă şi independentă, în care să se simtă stăpîn pe munca şi bogăţiile sale, valori pentru care şi-au dat viaţa generaţii întregi de înaintaşi.
Mulţi au fost duşi în eroare de aceste atacuri perfide, ajungînd chiar să creadă că trecutul istoric al poporului român, în spiritul căruia au fost educate atîtea şi atîtea generaţii de români, ar fi fost glorificat, artificial, de propaganda comunistă. Campania furibundă de condamnare a fostului regim, ce a reprezentat, practic, suportul ideologic al acţiunilor de demolare a structurilor instituţionale ale statului, s-a dovedit a fi extrem de benefică şi pentru propaganda denigratoare îndreptată împotriva valorilor definitorii ale neamului românesc.
A trebuit, însă, să treacă 20 de ani, să vedem ţara prăbuşită, cu economia devastată, cu bogăţiile ei în mîna a tot felul de aventurieri străini, cu valorile noastre spirituale defăimate, cu învăţămîntul, cultura, sănătatea şi chiar vitalitatea poporului grav afectate, ca să ne dăm seama că tot ceea ce a început în acel decembrie nefericit pentru poporul român n-a fost nimic altceva decît o agresiune de mari proporţii, care continuă şi în prezent şi care nu are alt scop decît să ne piardă ca neam, pentru ca aceste teritorii şi cine or mai rămîne pe ele să ajungă pentru totdeauna sub stăpînire străină.
Dacă mai sînt unii care se îndoiesc de această perspectivă şi nu înţeleg că tot dezastrul ce s-a produs în ultimii 20 de ani este rezultatul unor acţiuni premeditate, le supun atenţiei, ca un argument suplimentar, o scurtă analiză asupra unora dintre cei mai aprigi detractori şi defăimători ai neamului românesc.
În primul rînd, cred că nu-i o simplă coincidenţă că, în marea lor majoritate, aceştia sînt fiii celor care, tot într-un moment greu pentru ţară, respectiv spre sfîrşitul celui de-al II-lea război mondial, au impus, de asemenea, României un regim de stăpînire străină, făcîndu-se cunoscuţi prin zelul lor nemăsurat faţă de ocupantul sovietic. Activişti ai bolşevizării ţării şi duşmani ai poporului român, aceştia ne-au rămas în amintire prin cunoscutele fapte criminale din anii ’50, ce au urmărit anihilarea fizică a intelectualităţii, considerată, pe bună dreptate, stîlpul rezistenţei naţionale. A se constata că analizele şi rechizitoriile asupra acestor grave evenimente i-au ocolit, cu premeditare, pe adevăraţii vinovaţi. Au fost supuşi, însă, oprobriului public tot românii, care, din ignoranţă, au devenit victime ale manipulării şi au fost folosiţi în asemenea acţiuni barbare.
Adevăraţii criminali de atunci şi-au dus traiul tihnit pînă la adînci bătrîneţe şi şi-au lăsat urmaşi de nădejde, care le continuă “opera” şi în vremurile noastre. Iată, doar, patru dintre aceste nume: Leonte Tismăneanu, născut Leonid Tismineţki, Walter Roman, născut Neuländer, Dionis Patapievici, născut Denys Patapiewicz, şi Mihai Oişteanu, născut Mihail Oigenstein. Ce au ei în comun? În primul rînd, faptul că toţi sînt evrei, proveniţi din teritoriile unde sovieticii şi-au pregătit acţiunile împotriva României, toţi, după 1964, şi-au românizat numele pentru a-şi ascunde originea, dar, mai ales, crimele săvîrşite în perioada de bolşevizare a României, toţi au ajuns, cu sprijinul Moscovei şi al NKVD-ului, pe trepte înalte ale ierarhiei de partid, toţi şi-au lăsat cel puţin cîte un urmaş cărora le-a transmis atitudinea lor ostilă faţă de români şi misiunea de a continua să-i duşmănească.

Anul 1964 a marcat începutul unei perioade de dezgheţ în politica statului comunist. Românii din nomenclatura de partid şi-au întărit poziţiile şi au început să imprime propagandei şi ideologiei de partid un caracter naţional din ce în ce mai pronunţat. S-au recunoscut şi au fost condamnate chiar şi o parte din greşelile şi crimele trecutului. România se distanţa tot mai mult de Moscova şi stabilea relaţii cu lumea occidentală. Concomitent, aparatul de partid şi instituţiile statului au fost curăţate de elemente alogene, barîndu-se, totodată, prin subtile pîrghii administrative, accesul etnicilor minoritari în funcţii importante. În aceste condiţii, indivizi ca aceia nominalizaţi mai sus şi-au pierdut poziţiile dominante în partid şi, o dată cu ele, privilegiile importante de care beneficiau. Desigur, n-au fost aruncaţi în stradă din locuinţele luxoase pe care le ocupau, aşa cum au făcut odraslele lor cu românii după 1990, dar nici nu li s-a mai permis desfrîul şi opulenţa cu care se obişnuiseră şi, mai ales, favoarea pe care le-o dădea puterea.
Cei care le-au făcut această “neplăcere” erau tocmai românii, pe care ei îi urau genetic şi lucru acesta n-aveau cum să-l uite. Unii au mai apucat momentul răzbunării din decembrie 1989, aşa cum a fost Silviu Brucan, alt evreu cu nume schimbat, alţii au lăsat pe seama urmaşilor duşmănia împotriva românilor şi, din cîte se constată, aceştia se dovedesc extrem de zeloşi în a-şi executa aceste obligaţii testamentare. Îi recunoaştem, prin ostilitatea ce o manifestă faţă de români, prin înverşunarea cu care încearcă să ne înstrăineze de valorile naţionale şi, în general, prin răul imens făcut ţării în aceşti 20 de ani, pe indivizi ca Vladimir Tismăneanu, Petre Roman, Horia Roman Patapievici sau Andrei Oişteanu. Sînt binecunoscute blasfemiile lor împotriva personalităţilor istorice, culturale, teologice etc. care ne-au marcat istoria şi ne-au ridicat spiritualitatea naţională ce ne dă identitate, legitimitate şi ne plasează în rîndul naţiunilor civilizate etc.

Şi ei, ca şi bolşevicii din care, biologic, se trag, tot de pe funcţii de autoritate îi duşmănesc pe români. Puterea ce le-o conferă aceste funcţii le permit să acţioneze cu mai multă eficienţă şi, totodată, să beneficieze de privilegii şi să ducă un trai opulent pe seama poporului pe care-l batjocoresc prin cele mai infame expresii. Dacă părinţii lor i-au duşmănit pe români în numele comunismului, iată că ei o fac de pe poziţie de anticomunişti. Numai vectorul s-a schimbat, scopul a rămas însă acelaşi, adică să-i menţină pe români într-o stare de înapoiere culturală pentru a-i putea domina.
Pentru români se pun, însă, nişte întrebări: de ce tocmai Patapievici, cel care s-a afirmat deschis ca denigrator al neamului românesc, a fost numit şi reinvestit în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, organism care ar trebui să ne promoveze cultura şi valorile în lume şi de care el, de fapt, se foloseşte pentru a ne batjocori şi a ne expune în ipostaze umilitoare? De ce o altă odraslă de bolşevic, în speţă Tismăneanu, a ajuns “inchizitorul” comunismului, folosindu-se de această ocazie, autoritate şi, bineînţeles, fonduri substanţiale, pentru a-i ataca, de fapt, tot pe români? De ce şi celelalte odrasle de bolşevici se situează bine în zona privilegiaţilor postdecembrişti, nimeni nu-i deranjează cu nimic, ocupă funcţii importante, duc un trai opulent pe seama românilor pe care continuă să-i umilească cu abjecţiile lor antiromânesşti? Sunt întrebări la care ar trebui să răspundă cel care le-a încredinţat aceste funcţii şi continuă să-i încurajeze în acţiunile lor, deşi acestea oripilează tot mai multă lume. Sînt, detsigur, întrebări retorice pentru că şi individul numit Băsescu Traian, prin tot ceea ce face, se poziţionează împotriva intereselor poporului român. În aceste condiţii ar trebui să-i întrebăm pe cei care l-au votat pe acest individ dacă nu cumva prestaţia lui începe să-i dezamăgească, dacă nu cumva încearcă un sentiment de culpabilitate faţă de răul ce s-a abătut asupra ţării.
ALEXANDRU AMITITELOAIE

**Adrian Pop** · 11.09.2012

EVREUL sef al FMI spune - Este inceputul unei guvernari mondiale

http://www.youtube.com/watch?v=IgSxr...&feature=share

**Adrian Pop** · 17.09.2012

DIN CULISELE REALE ALE ISTORIEI

http://www.miscarea.net/1-evrei-in-s...de-decizie.htm
Gem târgurile de carte, librăriile, ştandurile stradale, de cărţi scrise de evrei, în care, de nenorocirile întâmplate în România, de la 23 august 1944, până în anul 1989, sunt de vină doi români, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu. De ce vor să ascundă ceva cutremurător de grav?

Responsabilitatea pentru tot ce s-a întâmplat în comunism aparţine unicului factor de decizie, partidului comunist, de la factorul centralizat, la cel teritorial. El hotărăşte ce să se facă şi cum să se facă.
Factorul comunist de preluare a puterii în Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, în timpul rebeliunii iudaice antiromâneşti din 1940, a fost deţinut de evrei. Tot de ei, în continuare, aşa cum reiese din tabelele cu repartizarea teritorială a sutelor de evrei comunişti (Vezi Holocaustul (genocidul) evreilor împotriva românilor). E de ajuns să suprapunem localităţile din care s-au făcut arestările şi întemniţările românilor, dar şi deportările şi ne dăm seama cine a decis ca asupra românilor să se practice genocidul. Soldaţii sovietici mongoli şi nu numai, nu ştiau care sunt români, sau de alt neam. Şi nici alţi conducători veniţi degrabă din URSS. Evreii localnici ştiau.
Dar în România din noile ei graniţe, impuse de URSS? Se poate ajunge cu uşurinţă, după opinia noastră, la un număr de vreo zece mii de tovarăşi comunişti evrei, care au fost factori de decizie în România, de la factorul centralizat, la cel teritorial. Ideologii evrei de azi, pentru a evita ajungerea evreilor în situaţia de a răspunde în faţa poporului român de holocaustul săvârşit asupra românilor, îşi amintesc sectorial şi evaziv de unii evrei cu responsabilităţi, dar şi atunci arată spre cei doi români, Gheorghe Gheorghiu-Dej si Nicolae Ceauşescu.
După 23 august 1944 evreii bolşevici s-au trezit într-o situaţie stânjenitoare. Partidul Comunist din România era un partid al evreilor, dar cu un număr prea mic de evrei. Români să fi fost câţi să-i numeri pe degetele unei mâini. De numărul acesta mic de evrei se prevalează ideologii evrei, mai reducând numărul. E adevărat, documentele din arhiva românească a vremii reţine un număr mic, de evrei bolşevici, până în 1940. Văzându-se Ana Pauker et Co., că are Armata Roşie la dispoziţie în toată România, îi iscodi mintea o fabrică de evrei ilegalişti. Doi ilegalişti dacă depun mărturie pentru al treielea, este şi acesta ilegalist (Practica minciunii prin mărturii mincinoase s-a transformat în “documente” şi în alte domenii). Adică a desfăşurat activitate în clandestinitate, în calitate de comunist (bolşevic) al P.C. din România.Şi fabrica de minciuni a funcţionat. Din mincinoşi, la mincinoşi, la mincinoşi, până Partidul Comunist din România s-a îngroşat cu cinci mii de ilegalişti. Şi cu ceilalţi, de dinainte, vreo mie, în total şase mii de bolşevici evrei se instalează brutal şi sângeros, la pârghiile de conducere ale României. Şase mii? Nici vorbă. Ci vreo zece- douăsprezece mii. Cei şase mii de evrei şi ce evrei, ilegalişti, n-au mai avut şi ei alţi evrei, care să dea năvală, la absolut toată bogăţia României? Soţii, fraţi, surori, nepoţi. Prieteni. Cunoscuţi. Pe un lung şir de ani. Se regăsesc în dominarea numerică, în structurile centralizate statale şi teritoriale, în instituţii. Acolo, unde, în mod excepţional nu au dominat şi numeric, au avut funcţiile de decizie, de conducere. Aşa, în agricultură. Întreaga ţară căzuse sub dictatura iudaică. Din 1940, până în 1989 (Cu întrerupere în 1942 şi 1943 şi parţial în 1940). Tot ei pot fi identificaţi în structurile decizionale ale ţării şi după 1989. In ultima perioadă, înainte de 1989, românii urcau printre evrei în structurile centrale, dar şi teritoriale, spre disperarea evreilor, care sufereau o anume restrângere de autoritate. În următorii vreo zece-cincisprezece, românii ani ar fi redevenit stăpâni deplini în propria lor ţară. Aşa se explică lovitura de stat anti românească şi executarea lui Nicolae Ceauşescu. Tot cu ajutorul Uniunii Sovietice. Si au pus mâna din nou pe România. Cu siguranţa nu pentru prea multă vreme. Dar am anticipat destul. Aşa cum în Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, unde se cunosc, până acum, peste trei sute de bolşevici evrei vinovaţi, să dăm şi din România cu graniţele de azi, nume de tovarăşi evrei bolşevici. O mică parte din cei vreo zece mii. Pe cei de azi, de după 1989, îi vor trece sudorile reci, ei fiind urmaşii celor din 1940, până în 1989. 1) Urmaşii familiilor de evrei (tatăl evreu, mama evreică). 2) Urmaşii românilor căsătoriţi (măritaţi!) cu evreicile aduse din URSS, evreice cărora Ana Pauker le-a dat o destinaţie clară, căsătoria cu acei români care vor fi toleraţi în funcţii de conducere, necesari. Sărmanii români le spuneau rusoaice, aşa aveau sarcină de la evrei. Nu le scoteau în publicul de jos şi la rudenii, nu ştiau româneşte şi românaşii isteţi, ar fi înţeles şi ce fel de “rusoaice” sunt. Si acestea au fost spionii propriilor soţi în favoarea comunităţii bolşevice evreieşti. Si prin soţii lor aflau unele, altele, pe care le raportau confidenţial. Iar o parte din aceste soţii erau ele însele, cu anumite funcţii importante. Si urmaşii acestora sunt înfipţi şi azi la cârma ţării. 3) Si urmaşii românilor căsătoriţi cu evreice din România. Se ştie că la evrei, în cazul familiilor mixte, cu mamă evreică, apartenenţa la comunitatea evreiască, o dă mama. Când tatăl este evreu şi soţia nu este evreică, aceasta trece la religia mozaică. Şi se mai ştie că Sinagoga de regulă nu permite căsătoria unui evreu cu o creştină, sau a unei evreice cu un creştin, doar atunci când există anume interese iudaice. Interesele iudaice pot fi uşor contabilizate şi în cazul căsătoriilor mixte, de sub controlul evreilor comunişti din România. Si al sinagogii. Este de ajuns că se ştiu cei care au fost înainte de 1989 în structurile guvernamentale şi teritoriale, în fruntea unor instituţii culturale, ştiinţifice şi se va descoperi, cu stupoare, că sunt evrei (tatăl evreu, mama evreică), sau români ajunşi acolo prin faptul că erau căsătoriţi cu evreice. Şi soţiile lor evreice. O listă cu evreicile din structurile guvernamenmtal si din alte instituţii ar fi edificativă. Că unii au ajuns cu timpul personalităţi, e firesc. Au avut toate condiţiile şi avantajele. Dar românii căsătoriţi cu românce nu au beneficiat de sprijinul comuniştilor evrei. Ajunşi, în anii de dinainte de 1989, în instituţiile la care ne-am referit, ori deveneau colaboraţionişti ai evreilor, ori li se făceau zile fripte. La fel şi azi. (Sărmanii, unii au devenit porta vocea evreiască împotriva românilor. Lor le-a fost şi le este bine. Au ajuns şantajabili.). Că după trecerea unor ani, cei mai mulţi evrei din România îşi ascund originea, dar continuă să acţioneze în interesul evreilor din România şi din întreaga lume, este ştiut. Dacă ar fi fost loiali poporului român, n-ar avea de ce să-şi ascundă originea. Simpatia faţă de confraţii evrei ar fi fost de înţeles şi facilitarea unor legături culturale, ştiinţifice, economice, între poporul român şi evreii de dinafara României, ar fi fost normală. Iar părerea multor evrei, că nu li se mai ştie apartenenţa etnică la evreime, este eronată. In continuare să argumentăm cele de mai înainte, limitându-ne la spaţiul restrâns al unui articol, dar cei interesaţi, pot afla ei înşişi numele a mii de evrei bolşevici din România. Ilegaliştii au primit indemnizaţii mari, sfidătoare faţă de nivelul de trai al românilor. La rang de demnitari de stat. Unii trăiesc şi azi. Şi urmaşii lor au primit ajutor de urmaş de ilegalist, de parcă nu aveau beneficii mult prea mari faţă de nivelul de trai al românilor. Iar deţinuţii politici români, supravieţuitori ai închisorilor şi lagărelor, au fost muritori de foame, situaţia lor financiară fiind şi azi ofensator de mică, faţă de a călăilor României. Comparaţi nivelul financiar al ilegaliştilor în viaţă şi al deţinuţilor politici români.
Desigur exista şi evrei (propriu-zişi, sau din familii mixte) cu un comportament normal în relaţiile cu românii. Dar şi aceştiea se fac a nu şti despre activităţile incorecte, intolerabile, ale altora. Îşi păstrează avantajul unor relaţii.
Sunt şi excepţii. Cunoaştem cazul lui Bruhis, autorul cărţii Rusia, România, Basarabia, Universitas, Chişinău, 1992, în care nu a ezitat să deconspire activitatea netrebnică a evreilor bolşevici faţă de poporul român.
În rândurile ce urmează ne vom restrânge la numele unor evrei din structurile de conducere ale României.
Cele ce urmează sunt extrase din cărţile pe care le vom cita la sfârşit:
Pe urmaşii lui Cain, destinaţi să instaureze comunismul în România, capitularea necondiţionată de la 23 august 1944 i-a surprins la Moscova...
Sosind de la Moscova la 17 septembrie 1944, grupul Anei Pauker a dat peste cap conducerea provizorie a PCR şi de fapt i s-a substituit... Întrucât din totalul de 900 de comunişti existenţi la acea dată în România, cei de etnie română puteau fi număraţi pe degetele de la o mână, “greul” îl duceau urmaşii lui Cain şi câţiva comunişti: unguri, bulgari, ruşi, ucrainieni şi armeni. Pentru acest motiv, această adunătură se numea nu Partidul Comunist Român, ci Partidul Comunist din România.
Pentru a spori numărul comuniştilor s-a trecut la completarea Partidului cu “ilegalişti”. Această măsură a condus la creşterea numărului membrilor de partid, dar compoziţia naţională nu s-a schimbat, alogenii şi în special urmaşii lui Cain erau majoritari. Pentru a deveni comunist “ilegalist” aveai nevoie de doi martori “ilegalişti” şi cum români nu aveau precursori, nu deveneau “ilegalişti” comunişti.
In scurt timp, “ilegaliştii” au ajuns la 5000 de membri. În faţa argumentului de “ilegalist” cădeau toate criteriile de selectare şi promovare a cadrelor, inclusiv criteriile de clasă, aplicate cu stricteţe românilor.
Fabricanţi, bancheri, negustori şi tot felul de alţi bogătaşi, dar mai ales descendenţii lor, care în nici un caz nu aparţineau clasei muncitoare sau ţărănimii sărace, au revenit la statutul din perioada capitalistă, de subordonare a muncitorilor şi ţăranilor. Au devenit ofiţeri cu funcţii de comandă care să apere ţara, aşa cum orice animal îşi apă prada. Pe mâna lor au încăput finanţele ţării, economia, comerţul interior şi exterior, producţia, cercetarea, ştiinţa, cultura, mass-media, politica şi reprezentarea diplomatică a ţării. “Ilegaliştilor” li s-au oferit toate privilegiile: pensii FIAP, spitale şi policlinici speciale, magazine speciale şi li s-a deschis calea promovărilor în cele mai înalt funcţii din partid şi administraţie.
Nici un sector politic, economic, cultural, ştiinţific nu a rămas neacoperit de aceşti misterioşi “ilegalişti”. Cine erau ei, unde şi cum luptaseră în ilegalitate? Răspunsul era pe buzele tuturor românilor năpăstuiţi: erau sionişti care desfăşuraseră o activitate specifică acestei organizaţii de întrajutorare evreiască. Cei mai mulţi dintre ei, fiindcă erau bogaţi, cotizaseră cu importante sume de bani la ajutorul sionist, pe care, la recunoaşterea calităţii de “ilegalist PMR” îl transformaseră în “ajutorul roşu”. Merită a fi amintit cazul baronului Neuman, patronul fabricii de textile de la Arad şi a prietenului său, bogătaşul Donath Andrei.
Lista “ilegaliştilor” s-a îngroşat cu maghiarii proveniţi din puzderia de organizaţii existente în Transilvania, inclusiv în partea de nord, cedată Ungariei prin odiosul Diktat de laViena.
În perioada octombrie 1944-martie 1945, când Ardealul de nord s-a menţinut sub ocupaţie sovietică, în înţelegere cu Moscova, au fost aduşi în aceste teritorii aproximativ 200 000 de unguri, care i-au înlocuit pe cei care au fugit din România, de teamă să nu fie judecaţi pentru faptele săvârşite în timpul ocupaţiei hortyste. În categoria “ilegalişti” au fost incluşi şi foştii agenţi KGB, care în proporţie de peste 90% erau urmaşii lui Cain.
În Biroul Politic al CC al PCR, cel mai autoritar organism politic la acea vreme, erau: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Robinsohn Puker, Teohai Georgescu (alias Burach Tescovici) şi Vasile Luca (alias Luka Laszlo), respectiv un român şi trei alogeni.
În cartea sa, Primejdii, încercări, miracole, rabinul-şef din România, Moses Rosen, scria: Dej şi Luca erau socotiţi formal, primii, însă toată lumea ştia că ea (Ana Pauker n.a.) era numărul unu...
In PC(b) urmaşii lui Cain deţineau puterea în proporţie mai mare de 80%. În compensaţie toate secţiile Comitetului Central erau conduse de aceştia, astfel:
1. Mihai Roller. A condus sectia de istorie. Este făcut academician. Nu avea studiile terminate. Iată cei mai apropiaţi colaboratori ai săi:
2. Filipovici (venit şi el din URSS).
3. Onesacu Marcu (nume de împrumut). Absolvent al Facultăţii de drept din Bucureşti.
4. Marusohn. Studii medii.
5. Krakauer Charlota. Profesoară de franceză.
6. Langfelder Paul. Venit din Occident în 1946. Nu ştia româneşte.
7. Aronovici.Arhitect.
8. Milka Herşcovici.
9. Iosif Chişinevschi. A condus secţia de propagandă. Evreu Basarabean. L-a avut alături pe evreul transnistrian
10. Miron Costantinescu. Împreună şi-au adus contribuţia la uciderea bestială, cu ranga, a lui Lucreţiu Pătrăşcanu, care avea “vina” că se declarase român.
11.Teodor Rudenco. A condus secţia de cultură. Evreu din Basarabia. Acum apar “poeţii muncitori” Ion Păun Pincio, Marcel Breslaşu, A.Toma, E. Frunză, Th. Neculuţă s. a.
12.Vincze. A condus secţia pentru îndrumarea şi controlul armatei, justiţiei şi securităţii. Evreu ungur.
13. Ghizela Vass. A condus secţia externe. Evreică maghiară. Asistată de 14. Lidia Lăzărescu (nume de împrumut), 15. Olga Deuth, 16. Andrei Goanţă (nume de împrumut).
In ministere situaţia era identică:
17. Ana Robinsohn Pauker. Evreică. Ministrul Afacerilor Externe. Îi avea ca adjuncţi pe 18. Eduard Mezincescu (Mezingher), evreu. 19. Grigore Preoteasa. Căsătorit cu o evreică, 20. Nicolae Cioroiu. Căsătorit cu o evreică.
Toţi directorii din Ministerul Afacerilor Externe erau evrei :
21. Lăzărescu, 22. Mircea Bălănescu, 23. B. Şerban, 24. Clara Ardeleanu, 25. Ida Felix, 26. E. Păsculescu, 27. Ana Toma, 28. Cornel Bogdan, 29. Petre Iosif, 30. Dionisie Ionescu, 31. Nicu Şerban.
Ambasadori evrei: 32. Gheorghe Stoica, la Berlin, 33. Davidovici, în Israel, 34. Simion Bughici, la Moscova, 35. Mircea Bălănescu, la Paris, 36. Petre Iosif, la Roma, 37. Silviu Brucan (Samuil Brukner), la Washington.
Toamna, când începeau sesiunile ONU, mass-media care anunţa sosirea delegaţiilor se amuza, anunţând că Israelul a veni la sesiune cu două delegaţii, una din Israel şi alta din România.
In ministerul de externe singurii români erau femeile de serviciu, portarii şi şoferii. In rest “poporul ales”.
Circula atunci în minister o vorbă de duh, sau de năduh, conform căreia în MAN funcţionau 11 sinagogi. Talmudul prevede că unde sunt 10 iudei (bărbaţi) poate lua fiinţă o sinagogă şi în Ministerul de Externe erau 112 evrei (bărbaţi).
38. Mihai Florescu (nume de împrumut). Ministrul Petrolului şi al Chimiei. Venit din URSS cu Ana Pauker. S-a strecurat în casa lui Nicolae Ceauşescu, jucând un rol nefast în toate evenimentele “epocii de aur”.
Şi acesta a avut grijă să umple ministerul cu oameni de încredere după modelul Anei Pauker. A înfiinţat celebrul SOVROM-PETROL: altă pâlnie prin care petrolul românesc s-a scurs fără greutate spre Uniunea Sovietică. Prin anii 50, o societate sovietică (Cuarţit) a început exploatarea sălbatică a uraniului din Munţii Apuseni, despre care se spunea că este cel mai pur din lume. Românii îl scoteau din pântecul pământului, îl încărcau în lăzi speciale şi lua drumul URSS. Era material strategic pentru interesul socialismului.
Valoarea uraniului jefuit de sovietici a depăşit trei miliarde de dolari.
La Ministerul Apărării Naţionale, la început a fost ministru ruteanul Emil Bodnarebko (Botnăraş). Mai târziu,
39. Leontin Silaghi (Sălăjan). Căsătorit cu o evreică.
40. Walter Neulander (Roman). Responsabil cu educaţia politică a armatei (îndoctrinare).
Aceştia au fost groparii armatei române din cel de al II-lea război mondial.
41. Luka Laszlo (Vasile Luca). Ministrul Finanţelor. Prieten apropiat al evreilor unguri Bela Kun şi Mathyasz Rakoczi. Un adept făţiş al falsei teorii că Ardealul e unguresc. Şi-a văzut împlinit visul , după care râvneşte şi azi UDMR, de a înfiinţa Regiunea Autonomă Maghiară. În scută vreme şi acest minister a fost dominat de urmaşii lui Bela Kun şi ai lu Cain. Un glumeţ spunea că în Ministerul de Finanţe nu mai vorbeau româneşte decât femeile de serviciu şi portarii.
În timpul războiului, mareşalul Ion Antonescu i-a obligat pe nemţi să plătească nu cu mărci, ci cu aur masiv, toate exporturile României către Germania şi s-au adus în ţară 40 de tone de aur masiv. Sovieticii l-au considerat aur german şi l-au confiscat, drept pradă de război...
Deşi prin armistiţiul semnat la Moscova, în noaptea de 12-13 septembrie 1944, despăgubirile de război fuseseră fixate la 300 milioane USD, în realitate, până la semnarea tratatului de pace de la Paris s-au plătit mai mult de 1,5 miliarde USD. Prin SOVROMURI, România a fost exploatată mai sălbatic decât coloniile.
42. Ana Toma, evreică. Ministrul Comerţului Exterior. Fostă şefă de cabinet la Ana Pauker. Soţia lui Bodnarenco Pantelei Pantiuşa (alias Pintilie Gheorghe) din Tiraspol, şeful Securităţii Române.
Ana Toma a avut sarcina de partid să prezinte la procesul lui Lucreţiu Pătrăşcanu dovezile fabricate, cum că acesta era duşmanul Uniunii Sovietice, dovezi care, deşi nu au convins pe nimeni, au stat la baza condamnării la moarte a celui care a declarat la Cluj, că în primul rând este român şi apoi comunist.
Şi în acest minister şi în societăţile de comerţ exterior organizate pe ramuri ale economiei naţionale, majoritatea conducătorilor şi funcţionarilor erau evrei. Aceştia afirmau că românii nu au calităţi de comercianţi.
Pagubele provocate economiei naţionale prin operaţiuni frauduloase în comerţul exterior au fost fabuloase. Oala era bine acoperită, astfel că nu a fost dat în vileag decât cazul de la AGROIMPORT-EXPORT, când grupul de delapidatori condus de Donath Andrei a furat şi depus la băncile elveţiene 50 de milioane USD.
43.Alexandru Moghioroş (evreu din Ungaria-n.n.). Dirija Ministerul Agriculturii, de la nivelul Comitetului Central.
44. Teohari Georgescu (Burach Tescovici). Ministru de Interne.
45.Alexandru Nicolschi (Grumberg Boris Nicolschi) . Evreu basarabean. Sovieticii i-au dat gradul de general. La începutul anului 1945, pentru Grumberg Boris Nicolschi s-a creat o structură specială: Brigada mobilă, care poate fi socotită nucleul viitoarei securităţi. Această formaţiune de represiune formal era încadrată în cadrul Direcţiei Generale a Securităţii Statului, însă acţiona independent şi avea misiuni speciale de informaţii, de arestare şi cercetare a populaţiei (s.n.).
46.Serghei Niconov. Şeful spionajului român. Avea o biografie asemănătoare cu a lui Alexandru Nicolschi.
În anul 1948 s-a înfiinţat Direcţia Generală a Securităţii poporului (DGSP), condusă de evreii Alexandru Nicolschi,
47. Bodnarenco, 48. Pantelei Pantiuşa, 49. Vladimir Mazuru. Dintre oamenii care în primii ani de existenţă a DGSP au ocupat funcţii de conducere, până la şef de birou inclusiv, atât în compartimentele operative cât şi în cele administrative, erau: Serghei Niconov (enumerat mai înainte), 50. Cacica Sasa, 51. Oprescu Dorel (nume de împrumut), 52. Rita (soţia lui Oprescu Dorel), 53. Slechinger Paul, 54. Chioreanu Magdalena (nume de împrumut), 55. Blaukenstein Magdalena, 56. Roza Adalbert, 57. Bichel Ivan, 58. Mişa Protopopov, 59. Bercovici, 60. Ijak Adalbert, 61. Szabo Eugen, 62. Maximenco Feodor, 63. Hollinger Isidor, 64. Teişanu Eugen (nume de împrumut), 65. Hirch Tiberiu, 66. Friedlander Eugen, 67. Herişan Alina (nume de împrumut). Tatăl ei era proprietarul unei rafinării şi al unor sonde din Moldova. 68. Ebner Silvia, 69. Kovaks Pius, 70. Demeter Şandor, 71-72. Fraţii Ady, 73. Hirch-Haiducu, 74. Fux Beria, 75. Herscovici , 76. Schmerler, 77. Hary Bogadan, 78. M. Pacepa. Si alţii .
În Direcţia de Cercetări Penale, întregul efectiv, în frunte cu Dulgheru Mişu, erau evrei:
79.Dulgheru Mişu (Dulbergher), 80.Aritonovici Samy, 81. Matusevici Nathan, 82. Ficher Simon, 83. Zigler Simon, 84. Davidovici Leon, 85. Segal Luiza. Si alţii (s.n.).
Şeful de cadre din Ministerul de Interne: 86. Demeter Şandor.
Secretar general al Ministerului Afacerilor Interne: 87. Iosif Straier.
Unităţile teritoriale aveau în conducere, în majoritatea cazurilor, de asemenea evrei.
La regiunea Bucureşti: 88. Stancu Aurel. Venit în 1944 de la Moscova. Avea ca principali colaboratori pe: 89. Weis Isidor, 90. Kohn Bernanrd, 91. Edelstein, 92. Rodelstein, 93. Hâncu (nume de împrumut). Şi alţii.
La regiunea Ploieşti: 94. Ştrul Mauriciu, colonel.
La Braşov: 95. Kalausek Koloman, colonel.
La Piteşti: 96. Nedelciu Mihailo, apoi, 97. Wisting Eugen.
La Galaţi: Ijak Adalbert (enumerat mai înainte).
La Cluj: 98. Patriciu Mihail (nume de împrumut).
La Bacău: 99. Câmpeanu (nume de împrumut), colonel.
La Suceava: 100.Popic Adalbert. Paraşutat de sovietici în timpul războiului).
La Târgu-Mureş: 101. Daszkel Eugen.
La Oradea: 102. Zeller.
La Maramureş: 103. Davidovici- Dascălu. Şi altii.
La Satu-Mare: 104. Ludovik Weiss.
Mişu Dulgheru (enumerat mai înainte)...angajat al Ministerului de Interne în 1945, apoi trecut la Serviciul Special de Informaţii. Între 1948 şi 1952 a fost şeful Direcţiei de Anchete Penale, poziţie în care a instrumentat cazul Lucreţiu Pătrăşcanu, condamnat la moarte şi ucis în aprilie 1954. La începutrul anilor 80, călăul a emigrat în Israel.
Ludovik Weiss...a lucrat în Siguranţă în 1946-1948, iar ulterior la Securitate (1948-1960), fie ca şef al Serviciului judeţean Satu-Mare, fie în cadrul Direţiei Anchete Penale, care i-a încredinţat loturile Canal şi pe Lucreţiu Pătrăşcanu. Pentru ultima “ispravă, Weiss a fost decorat cu Ordinul Steaua RPR. In anii 80 a plecat în Israel. In anul 1949 a împuşcat patru ţărani din Odorhei (Satu-Mare): Andrei Pop, Chira Gheza, Biro Andrei, Gyla Alexandru.
Regiune Prahova: 105. Iţic Averbach. Comandantul Securităţii.
La Iaşi: 106. David Isidor şi 107.Vasile Dascălu.
108. Ştefan Koller. Locotenent colonel de securitate. A funcţionat din 1952, în Ministerul Afacerilor Interne, în Direcţia Generală a Lagelor, iar între 1954 şi 1957 a fost comandantul închisorilor din Aiud şi apoi a Văcăreştilor.
Şi justiţia se afla în mâinile urmaşilor lui Cain:
109. Avram Bunaciu, “măritat” cu o evreică. Secretar general la Ministerul de Interne. Preşedinte al Tribunalului Poporului.
La Parchetul general şi mai târziu, la Tribunalul Suprem:
110. Alexandru Voitinovici. Apropiat colaborator al familiei Brukner (Brucan).
111. Alexandra Sidorovici (soţia lui Silviu Brucan).
Aceştia au trimis în faţa plutoanelor de execuţie, sau la moarte lentă, în închisori, floarea intelectualităţii româneşti, care era vinovată de faptul că şi-a iubit ţara şi a militat pentru înălţarea neamului românesc.
În spatele Anei Pauker şi a baionetelor armatei roşii, având drept model procesele staliniste din anii 30, acuzatorul public Alexandra Sidorovici şi-a permis să urle şi să îndrepte arătătorul spre boxele în care se aflau nişte monştri sacri ai neamului românesc: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Gheorghe Brăteanu, Constantin Titel Petrescu şi alţii.
Singurul minister în care predominau români era cel al agriculturii, dar dirijat, la nivelul Comitetului Central, de Alexandru Moghioroş.
La instituirea acestei stări politico-sociale au contribuit nu numai Kremlinul, ci şi organizaţiile mondiale evreieşti, interesate de extinderea comunismului pe întreaga planetă.
În lucrarea sa Contribuţia unor minorităţi naţionale la bolşevizarea României, analistul politic, generalul Neagu Cosma, arată că în România erau “instructori” israelieni, care instituiau sarcini speciale pentru Ambasada Israelului şi pentru evreii din România”: 112. Scholmo Leibovici, 113. Yeschaianu Dan.
Silviu Brucan (Samuil Brukner). Enumerat mai înainte. Cel mai teribil acuzator, redactor-şef al ziarului Scânteia.
La Botoşani: 114. Moritz Feller, 115. Ruchenstein,116.Solomovici.
Toată România era ocupată şi torturată de călăi de teapa unui Feller, Ruchenstein, Solomovici, Grundberg, Nicolschi, Grumberg, isterizaţi de un Brukner. (Ieronim Hristea, De la steaua lui David la steaua lui Rothschild, Editura Ţara noastră, Bucureşti, 2004, p. 326-336, 341, Neagu Cosma, Cupola-Din culisele securităţii, Editura Globus, Bucureşti, p. 44-83).
Numerotarea şi sublinierile de mai înainte ne aparţin-G.G.C.
Să continuam şi cu alţii, care s-au înscăunat în locul românilor? Să aleagă cititorii, domeniile care-i interesează. Noi am precizat că în afara agriculturii- pe care tot bolşevicii evrei au sovietizat-o, martirizând un mare număr de ţărani,- evreii dominau numeric în structurile centralizate şi teritoriale.
Subliniem că nu a fost o cale legală de pătrundere în mecanismele vitale ale României, ci prin forţă brutală, criminală, apoi abuzând de poziţiile obţinute. Aşa cum se întâmplă şi azi. Procesul de eliberare naţională, la care se angajează românii,este legitim şi de nestăvilit. Au dreptul să îndepărteze pe uzurpatori şi să preia controlul mecanismelor de control şi dăinuire ale poporului roman. Evreilor inteligenţi le va fi bine, plecând de bună voie din locurile pe care le deţin prin abuz criminal, sau le menţin ca uzurpatori, prin moştenire. Inclusiv cei care s-au revărsat din nou, după 1989, în structurile informative. In locul lor se vor înălţa românii.
Să presupunem că palestinienii, ajutaţi de o forţă militara straină, ar fi ajuns în fruntea Israelului şi ar fi lichidat israelienii valoroşi, politicieni, oameni de stiinţa, de cultura, rabini şi ar fi reuşit să-şi prelungeasca autoritatea la urmaşi, iar acestia să şi-o menţină. Ce ar face evreii din Israel şi nu numai? Ar actiona cu toate mijloacele pentru eliberare. Pentru preluarea destinului neamului lor în propriile mâini.

Gheorghe Gavrilă Copil

**Adrian Pop** · 22.09.2012

Savantul Anghel Rugină despre GRUPUL care conduce lumea

Pe la începutul anilor 2000, exista un talk-show pe ANTENA 1, care se numea: "Marius Tucă Show". Acest ziarist invita, în emisiunile sale, cele mai reprezentative personalităţi ale momentului, de la preşedintele statului, primul ministru şi membri ai guvernului, până la sportivi, oameni de cultură sau de ştiinţă... Pe scurt, invita, în fiecare seară, OMUL ZILEI!...

Era unul dintre programele urmărite, întrucât realizatorul nu-şi cruţa câtuşi de puţin invitatul, supunându-l unui continuu tir de întrebări, care de care mai provocatoare şi mai indiscrete, referitoare la activitatea profesională sau acţiunile publice ale acestuia. Într-o seară de acum circa zece ani, l-a avut ca invitat pe marele nostru economist şi academician Anghel Rugină, profesor universitar de anvergură mondială, care s-a stins din viaţa de curând, din păcate...
Emisiunea de pe Antena 1 din acea seară avea să devină, pentru toţi cei care am urmărit-o, absolut memorabilă.

La un moment dat, cu toată experienţa sa, Marius Tucă a scăpat invitatul de sub control. Personajul de mare calibru din acea seară a pus treptat stăpânire pe emisiune, toată pregătirea acesteia ducându-se pe apa Sâmbetei, deoarece răspunsurile sale la întrebările moderatorului depăşeau cu mult tiparul emisiunii, prin amplitudine, prin modul în care erau documentate şi, mai ales, prin consecinţele lor!... Erau răspunsuri care impuneau de la sine alte întrebări şi tot aşa...

Anghel Rugină a afirmat, la un moment dat, că a fost invitat de George Bush la Casa Albă. Fiica sa era prietenă şi colegă de facultate cu gemenele preşedintelui american, iar acesta a vrut să îl cunoască personal, aşa că l-a invitat la o cină în cel mai bine păzit obiectiv al planetei.
Când Marius Tucă l-a întrebat cum este, de fapt, preşedintele american în privat, au început dezvăluirile:

"George Bush este un texan simpatic, cinstit şi foarte de treabă, dar nu face ce vrea el!..."
"Cum, adică, nu face ce vrea el? Păi nu este el cel mai puternic om de pe planetă? Nu conduce el guvernul celui mai puternic stat din lume?" – a întrebat, Tucă. "Păi, nu prea..." - a răspuns invitatul. "Se vede treaba că trebuie să fac unele precizări", a mai spus el, "ca să se ştie şi ca să puteţi înţelege mai bine"!...

Apoi a continuat: "Dragii mei, lumea asta este condusă de un fel de guvern mondial, format dintr-un grup de circa 250-300 de persoane, super-bogate, super-puternice şi super-bine-informate, care trăiesc ca în sânul lui Adam! Oamenii ăştia deţin puterea absolută pe planetă. În afară de accesul imediat la toate resursele economice şi la cele mai recente descoperiri tehnico-ştiinţifice, multe ţinute în secret, au la dispoziţie, în toate ţările lumii, institute de cercetări psiho-sociologice, cu ajutorul cărora ţin sub control toate popoarele planetei. Acestea le indică personajele politice cele mai "potrivite" pentru a câştiga alegerile, în mod "democratic" în cele mai importante state ale lumii; importante nu numai ca număr de locuitori, dar mai ales prin resursele lor naturale, prin puterea economică, militară sau prin poziţia lor strategică.

Practic, toţi conducătorii statelor importante ale planetei sunt "aleşi" cu "binecuvântarea" acestui GRUP, şi toţi cei aleşi nu fac altceva decât să pună în practică "directivele" trasate de acesta..."

Întrebare telefonică de la un telespectator: "Domnule Anghel Rugină, face şi România parte dintre ţările vizate de GRUP?"
"Da. Şi ca dovadă vă aduc faptul că, înainte cu două luni de alegerile din 2000, persoana care a câştigat alegerile prezidenţiale, a fost în vizită "privată" în Statele Unite, iar la două săptămâni de la câştigarea alegerilor, primul ministru proaspăt numit a făcut acelaşi lucru. Au fost amândoi să-şi ia "foaia de drum"...

Replică telefonică: "Adică dumneavoastră vreţi să spuneţi că pepreşedintele nostru ni l-au ales americanii?"
Răspuns: "Nu o spun eu. Aşa este. Numai că nu americanii, ci GRUPUL care conduce. În America a avut loc doar acceptarea şi instruirea personajelor."

Replică: "Să vă fie ruşine, domnule Rugină... Să vă fie ruşine că aţi ajuns la vârsta pe care o aveţi, cu capul plin de păr alb, ca şi mine, şi că ne minţiţi în halul ăsta... Nu ştiu ce interes aveţi să o faceţi, dar vreau să vă spun că pe preşedintele nostru l-am ales noi, cu toţii, prin votul nostru, că aşa am vrut noi! Să vă fie clar: aşa am vrut noi! Şi apoi cum să ni-l aleagă alţii, când este o comisie de votare care verifică vot cu vot, de la toate partidele... Sunteţi un mincinos! Domnule Marius Tucă, nu mai chemaţi, domnule, din ăştia...Bună seara!..."

Anghel Rugină (A.R.): "Dragă domnule, te felicit!... Te felicit că ai ajuns la vârsta la care ai capul plin de păr alb şi că ai trăit până acum cu impresia că ai putere! Că votul tău contează! Poţi să mori fericit în cazul ăsta! Eu nu am vorbit pentru cei care au vârsta şi convingerile dumitale. Eu am vorbit pentru cine are urechi să audă şi minte să înţeleagă!...
În ceea ce priveşte votul, nu uitaţi vorbele lui Stalin, care zicea că nu contează cine şi ce votează, contează doar cine numără voturile! Astăzi, cu voturile centralizate electronic treaba asta a devenit un simplu joc pentru un informatician: cu un program deştept, printr-o simplă atingere a unei anumite taste, voturile în plus ale unui candidat se adună discret la cel care trebuie să iasă... Îmi spui că nu ştii ce interes am... Am interesul ca POPORUL MEU SĂ AFLE... Să afle şi SĂ ÎNŢELEAGĂ!... Să înţeleagă că la nivel global cărţile sunt făcute! Oamenii ăştia sunt prea deştepţi şi prea puternici!..."

Alt telespectator (TS), întreabă:
"Dar cine sunt oamenii ăştia? Este vorba de Francmasonerie?"

A.R.: "Sunt şi masoni în GRUP, dar nu sunt majoritari!"
TS (chiar dacă se tratează de un alt telespectator lăsăm iniţialele
cu titlu generic, pentru cursivitatea mesajului):
"Atunci, despre cine este vorba? E sultanul Bruneiului? Bill Gates? Sau cine altcineva?"

A.R.: "Mai, băieţi... Pe oamenii ăştia nu-i cunoaşte nimeni... Adică nimeni dintre muritorii de rând! Ce, sultan? Ce, Bill Gates? Ăştia sunt mici copii, pe lângă cei din GRUP! Trebuie să înţelegeţi că adevăraţii bogaţi ai lumii nu apar în nici un top, al niciunei reviste... Se bucură de anonimat pentru ca astfel să aibă libertate deplină de mişcare. Doar un număr limitat de persoane, alese pe sprânceană, cunoaşte identitatea unora dintre ei, alte persoane "alese", cunosc pe altele, şi tot aşa. Nimeni nu poate pune toate piesele acestui puzzle împreună... Nici măcar preşedinţii marilor state ale lumii. Directivele ajung la ei prin interpuşi. V-am spus că este vorba despre oameni deosebit de inteligenţi şi despre o organizare perfectă!..."
TS: "Atunci sunt evreii?"
A.R.: "Sunt şi evrei dar nu sunt majoritari!"
TS: "Arabii? Sunt şi arabi? Că ăştia au petrol..."
A.R.: "Dragii mei, sunt reprezentanţi de peste tot, într-o proporţie echilibrată. În asta şi constă succesul GRUPULUI, deciziile în interiorul lui se iau într-un mod absolut democratic, iar locul în acest GRUP se moşteneşte, pe principii monarhice, cei ce urmează să intre fiind foarte bine testaţi şi pregătiţi în acest sens”...
TS: "Bun, şi cam de când se întâmplă chestiile astea?"
A.R.: "Se zice că acest GRUP a luat fiinţă cam pe la începutul anilor 1800, cu scopul declarat de a prelua conducerea lumii. Prima mişcare cu relevanţă la nivel planetar ar fi fost iniţierea valului de revoluţii din Europa anilor 1848. Apoi GRUPUL a încercat preluarea puterii pe tot globul prin intermediul ideologiei comuniste".
TS: "Cum adică, să preia puterea în lume cu ajutorul comunismului? Păi comunismul nu zice că totul este al tuturor? Nu înţeleg. Puteţi să ne explicaţi?"

A.R.: "O.K. Să raţionăm un pic... Deci ideologia comunistă spune că totul este al tuturor, este adevărat, dar şi că nimeni nu poate dezlipi nici un strop din bunurile în comun pentru folosul său personal. Deci totul este al tuturor şi în particular al nimănui. Şi chiar dacă nu sunt ale nimănui, după victoria planetară a comunismului, aceste bunuri trebuiesc totuşi "administrate" de cineva. Şi de ce acel cineva n-ar putea fi un GRUP de administratori la nivel mondial de, să zicem... 250-300 de persoane?... "

Şi profesorul a continuat: "Toate mişcările de rezonanţă mondială de după 1848, s-ar fi produs cu acceptul acestui GRUP. Totul, bine studiat. Totul, cu un scop precis. Bineînţeles că au apărut şi evenimente neprevăzute. La un moment dat, liderii comunişti, supuşi unei propagande deşănţate, cu scopul creării cultului personalităţii pe criterii de marketing politic, au început ei înşişi să creadă în ceea ce propovăduiau şi să se creadă nişte ZEI în viaţă, aşa că au scăpat de sub control. Şi atunci a fost nevoie de crearea unei ideologii care să contrabalanseze comunismul, şi anume fascismul. Şi aşa a pornit cel de-al doilea război mondial... Iar când şi fascismul a început să aibă derapaje, i s-a opus o coaliţie mondială. Şi, pentru că nu fusese înfrânt comunismul "independent", a fost nevoie de un "război rece", care s-a încheiat, aşa cum ştim cu toţii, cu victoria GRUPULUI, asupra copilului rebel - comunismul!

Acum suntem în faza în care GRUPUL se concentrează asupra unei noi strategii de putere şi anume GLOBALIZAREA. Au fost create organisme la nivel global în sprijinul acestui concept: NATO, G8, G20, FMI, Banca Mondială, BERD, Comunitatea Europeană etc...

Trebuie să recunoaştem că acest GRUP a avut un rol foarte important în menţinerea unui echilibru strategic la nivel mondial. În perioada dominaţiei acestuia, nivelul de trai al populaţiei a crescut în mod constant, nu peste tot, e drept, dar încă se mai lucrează la acest lucru prin intermediul organismelor mondiale controlate de GRUP. De asemenea, nivelul tehnologic a cunoscut un progres uriaş, care nu ar fi fost posibil fără direcţionarea resurselor necesare în acest sens.
"Drepturile omului" sunt impuse permanent pe ordinea de zi a tuturor reuniunilor la nivel mondial, sau regional, acolo unde acestea nu sunt la înălţimea momentului. În general, se impune o nouă ordine mondială, care încearcă să înlăture haosul, anarhia şi pericolele potenţiale la nivel planetar... V-am spus că este vorba despre persoane deosebit de inteligente.
E drept, uneori sunt mai răi câinii decât stăpânii, dar sunt sigur că, la momentul oportun, stăpânii îşi vor pune câinii cu botul pe labe !..."

Marius Tucă (M.T.): "Domnule Anghel Rugină, m-aţi uimit! De unde ştiţi toate astea?
A.R.: "În cercurile academice americane se dezbat destul de des subiecte de genul ăsta!"
M.T.: "Şi nu vă este frică să dezvăluiţi aceste lucruri?"
A.R.: "În primul rând, am o vârstă, mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul. Apoi sunt lucruri, repet, deja cunoscute, iar scopul pentru care am făcut-o este de a limpezi cumva apele şi de a potoli spiritele înfierbântate din România, care încă mai cred că tot ceea ce zboară se mănâncă!..."
TS: "Şi noi ce trebuie să facem?"
A.R.: "Aici am vrut să ajungem cu discuţia noastră!... Pentru noi, important este să ne facem viaţa frumoasă în jurul nostru. Să lăsăm gândurile mari, la scara internaţională, că acolo jocurile sunt făcute şi echilibrele nu trebuiesc rupte! Nu avem nici informaţiile, nici competenţa, nici resursele şi nici mijloacele necesare să acţionăm, la un nivel atât de înalt.
Putem în schimb să ne comportăm civilizat, să ne educăm bine copiii, să ne conservăm şi să ne protejăm mediul în care trăim, să ne respectăm şi să ne ajutăm. Pe scurt: să ne trăim viaţa liniştiţi..."

Citeşte articolul integral în Revista Art-emis

Subiect: Sa-i IERTAM si sa-i UITAM !!!

Instrumente subiect

Caută în subiect

Afișează

Sa-i IERTAM si sa-i UITAM !!!

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare