Sa-i IERTAM si sa-i UITAM !!!

[Adrian Pop]

Singurul Holocaust din istoria omenirii a fost făcut de rușii bolșevici, sub conducere sionistă. La Pitești mare majoritate a ofițerilor au fost evrei

Posted on 09/23/2012 by admin
Înainte de a trece la Domnul, d-l Iulian Constantin a dezvăluit câtorva zeci de persoane că deține documente care atestă originea jidănească a majorității din conducerea reeducării de la Pitești. Toți au părăsit teritoriul României! Același lucru trebuie să facă și jidovii ce cotropesc această țară!

[Adrian Pop]

Elitele intunecate au impartit Europa…DIN ANUL 1989!

30 iunie 2011 de deveghepatriei


HARTA NOII ORDINI EUROPENE, TRASATA LA MALTA, ÎN DECEMBRIE 1989

La începutul lunii decembrie 1989, presedintele României socialiste, Nicolae Ceausescu, a primit, din partea lui Iulian Vlad, un raport despre discutiile din Malta dintre celor doua mari super-puteri de la acea vreme, Statele Unite si URSS. Raportul vorbeste despre “un nou echilibru pe continentul european”, respectiv “redefinirea sferelor de influenta”. Documentul a fost facut public si nu insistam asupra lui. Ceea ce nu se stie este faptul ca, alaturi de informatiile mai sus amintite, spionii români care s-au ocupat de operatiunea “Malta” au mai adus si o harta. Acest document a produs, pe plan intern, în timp, demisia unui sef de Mare Stat Major al Armatei Române si o catastrofa aeronautica: cea de la Balotesti, din 1995. Pe plan extern, tot ceea ce continea la acel moment harta s-a produs sau este pe cale sa se produca. Va prezentam o reproducere a documentului, care se afla la Biblioteca din Bucuresti a Miscarii Legionare.
Pe 31 octombrie 2000, generalul de corp de armata Mircea Chelaru, la vremea respectiva sef al Marelui Stat Major al Armatei, a anuntat o Conferinta de Presa ad-hoc, seara tîrziu. El a declarat, spre uluirea asistentei, ca structuri de tip mafiot încearca sa destabilizeze România si sa enclavizeze sudul Olteniei.
Adica sa constituie o veritabila “Republica a Olteniei”. Generalul nu a dat alte amanunte. La cîteva ore, în replica, a venit raspunsul Ministerului de Interne, prin generalul Mircea Muresan, care a spus ca “se poate vorbi de elemente de crima organizata, generate de nivelul scazut de trai, de saracie. Este vorba despre recuperatori, traficanti de droguri si de cei implicati în fenomenul prostitutiei.
Daca nu tinem sub control fenomenul, în timp, e posibil sa devina un pericol”. A doua zi, pe 1 noiembrie 2000, Mircea Chelaru si-a dat demisia din functia de sef al Marelui Stat Major al Armatei. Despre ce era vorba?
În 1992, William B. Wood, geograf-sef al Departamentului de Stat american (fost ambasador al SUA în Afganistan), dadea publicitatii o harta cu noile granite ale statelor Europei, care ar fi trebuit modificate în virtutea intereselor strategice de dupa caderea blocului comunist.
Adica întelegerea de la Malta.
Pe scurt, se preconiza ca: Scotia devine independenta; o parte a Irlandei de Nord se uneste cu Republica Irlanda; Bretania se desprinde de Franta; Tara Bascilor si Catalunia se desprind de Spania; Italia se divide în zona de nord si zona de sud; Belgia se divide în Flandra si Wallonia; Cehoslovacia se rupe în doua; Kaliningrad va fi o zona autonoma în cadrul Rusiei; Kosovo se alipeste Albaniei; Transilvania devine parte a Ungariei; actualele judete Dolj, Caras-Severin si Timis se desprind de România si devin o tara a tiganilor; partea vestica a Basarabiei revine României; partea estica a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devin zona autonoma “Dniester” în cadrul Ucrainei.
Publicatia franceza “L’evenement de Jeudi” arata harta mai sus mentionata, în octombrie 1992. Peste România de sud-vest scrie “Tigani”. Un asemenea document primise Ceausescu si despre el vorbea si generalul Chelaru.
Ce spune harta si ce s-a întîmplat
Iata paralele dintre datele hartii mai sus amintite si evenimentele de pe batrînul continent, din 1990 pîna astazi:
- În 1993 Cehoslovacia a disparut de pe harta lumii si au aparut Cehia si Slovacia. Pasnic.
- Divizarea Iugoslaviei, asa cum vorbea documentul, a fost efectul unui sir de conflicte armate începînd cu 1990, cînd Germania recunoaste prima independenta Sloveniei si Croatiei. În 1991 începe razboiul dintre sîrbi si croati, iar în 1992 cel dintre sîrbi si bosniaci.
- În 1996 mafia albaneza preia controlul traficului de droguri din Balcani.
- În 1999 au loc bombardamentele NATO din Serbia.
-În februarie 2008 Kosovo îsi declara independenta fata de Serbia, cu recunoasterea UE si SUA. Este foarte posibil sa se uneasca cu Albania în urmatoarea perioada.
- În noiembrie 2007, premierul regional scotian Alex Salmond, seful Partidului National Scotian (SNP), a vorbit pentru prima oara despre un calendar de separare de Marea Britanie si a prezis ca Scotia va fi independenta peste 10 ani, respectiv în 2017. Salmond a promis organizarea unui referendum asupra independentei Scotiei înainte de alegerile regionale din 2011.
- În noiembrie 2007, flamanzii din Belgia au aprins scînteia scindarii – deputatii flamanzi au votat o lege care vizeaza reducerea drepturilor de vot ale francofonilor. Acest lucru s-a întîmplat pentru prima oara de la independenta Belgiei, în 1830.
- În vara anului 2009, guvernul Berlusconi a fost zguduit de un scandal care a readus în actualitate ideea secesiunii dintre sudul si nordul Italiei.
- “Eliberarea” bretonilor, considerati urmasi ai celtilor veniti din insulele britanice, de sub “opresiunea franceza”, este sustinuta de Armata Revolutionara Bretona, care si-a început activitatea înca de la începutul anilor 1970. Nascuta ca o copie fidela a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), organizatia bretona apartine aripii extremiste a miscarii nationaliste Emgann, miscare al carei obiectiv este independenta Bretaniei fata de Franta.
- În anul 2009, locuitorii din mai multe zone ale Cataloniei au participat la un referendum “simbolic” privind independenta acestei regiuni fata de Guvernul de la Madrid.

- “Situatia din Craiova a scapat de sub control si cred ca nu mai poate fi stapînita. Nu mai ai curaj sa iesi seara pe strada”. Afirmatia apartinea presedintelui Consiliului Judetean Dolj, Ion Preoteasa, si era legata de escaladarea luptelor de strada între clanurile mafiote din Banie în ultimele luni ale anului 2007. Au urmat anii 2008 si 2009, cînd razboaiele dintre clanurile de tigani din Craiova s-au derulat chiar în centrul orasului, lînga Tribunalul Judetean, în plina zi.
Chelaru: ” Oltenia urma sa se desprinda de România în decembrie 2000″
Generalul Mircea Chelaru: “La vremea respectiva (octombrie 2000) aveam informatii precise despre enclavizarea sudului Olteniei, si nu numai, de comunitati compacte de rromi, cu implicarea unor structuri de tip mafiot. Pe vreme de pace, rolul armatei e acela de a produce starea de descurajare a unor potentiali agresori. Tocmai în acest sens am convocat acea Conferinta de Presa, pentru a descuraja, pentru a atrage atentia acelor structuri ca se stie despre ele si ca exista modalitati de anihilare a lor. Demisia mea a fost legata de acea declaratie. Regret ca am avut dreptate. Fenomenul enclavizarii e real.

Oltenia urma sa se desprinda oficial de România în decembrie 2000, iar Strehaia urma sa devina capitala enclavei. Din cîte stiu, nu s-a renuntat înca la acest plan. În România s-au facut si se fac greseli politice ce intra în categoria erorilor istorice, care, tare ma tem, nu se vor putea spala decît cu sînge”.
Generalul Mircea Chelaru, nascut în 1949, este doctor în stiinte militare si a absolvit – pe lînga Scoala Superioara de Ofiteri si Academia Militara din România – Colegiul de Studii Strategice si Economice de Aparare din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate “George C. Marshall” din Germania, precum si cursuri internationale de drept militar. În anul 1990 a fost director al Diviziunii III de contraspionaj la Serviciul Român de Informatii. A fost seful Marelui Stat Major al Amatei în anul 2000. Din anul 2008 este general cu 4 stele, în rezerva.
De ce a disparut Dosarul Balotesti?
Din informatiile pe care le detinem, spionul român care i-a adus lui Iulian Vlad si, prin acesta, lui Ceusescu, acele date de la Malta, în 1989, a decedat în catastrofa aeronautica de la Balotesti. Citam declaratia unei persoane care cunoaste detalii din interiorul sistemului: “Omul care a adus informatiile de la Malta în 1989 se afla în Airbusul care s-a prabusit la Balotesti în 1995. Nu a fost un accident aviatic, a fost un act terorist, o executie, era vizata chiar persoana care era implicata în actiunea româneasca de spionaj de la Malta”. O aeronava cu destinatia Bruxelles s-a prabusit, la 31 martie 1995, în jurul orelor 9, în apropierea Aeroportului International Bucuresti – Otopeni, dupa aproximativ doua minute de la decolare. În accident si-au pierdut viata toti membrii echipajului, cei 49 de pasageri, majoritatea belgieni, inclusiv consulul Ambasadei Belgiei la Bucuresti, dar si functionari ai Comisiei Europene. Aeronava, fabricata în 1987, apartinea Companiei TAROM si efectua zboruri regulate pe ruta Bucuresti – Bruxelles.
Desigur, este greu de crezut ca în România am putea asista la o asemenea desfasurare complexa de forte, ca în filmele de spionaj, dar… Ce scria presa în 20 mai 2008: “Dosarul celei mai mari catastrofe aviatice din România, accidentul de la Balotesti, este de negasit. Consiliul Superior al Magistraturii încearca sa afle cum au disparut documentele, înainte ca procurorii sa se pronunte asupra cauzelor care au dus la catastrofa aviatica”. Timp de mai multe luni au fost luate la puricat arhivele Parchetelor Tribunalului si Curtii de Apel Bucuresti, dar si cele ale Parchetului Curtii Supreme. Verificarile au dus la concluzia ca dosarul accidentului aviatic nu a fost solutionat de nici unul din aceste parchete. Cît despre dosarul în sine, acesta s-a evaporat din arhivele celor trei unitati de Parchet, care au preluat, pe rînd, frîiele investigatiei. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca procurorii sa reconstituie documentele care lipsesc. Nu s-a specificat cum sa le reconstituie…

România a scapat, deocamdata, de liniile noii ordini europene trasate pe aceasta harta blestemata. Reamintim, însa, o idee aristotelica, conform careia o comunitate în care dispare Justitia este pe cale de disolutie, în contextul în care România este în acest moment cel mai corupt stat din Uniunea Europeana, iar nivelul de trai este în prabusire.
De ce ne urasc fiii celor care au bolsevizat România?
Imediat dupa evenimentele din decembrie 1989, în peisajul mediatic au aparut voci care au început sa ne rastalmaceasca istoria, minimalizînd si denaturînd faptele de glorie ale înaintasilor, sa ne defaimeze personalitatile devenite simboluri si valori ale spiritualitatii românesti si, în general, sa-i prezinte pe români ca un popor necivilizat, fara cultura, fara demnitate. La început, mai timide, aceste atacuri au crescut, treptat, în agresivitate, ajungîndu-se ca, astazi, ele sa devina un fapt obisnuit, de care nu se mai simt deranjati nici macar cei direct vizati, adica românii. Constrînsi sa se îngrijeasca de propria existenta, sub presiunea unui individualism impus aproape cu brutalitate de activistii neoliberalismului postdecembrist, multi dintre ei nu si-au mai dat seama ca în România se instaura, cu ficare actiune politica sau asa-zisa reforma administrativa, economica, culturala etc., un regim de ocupatie. N-au sesizat, desi s-au straduit unii sa le deschida ochii, ca atacurile din ce în ce mai virulente asupra valorilor noastre culturale au fost gîndite tocmai sa înlesneasca realizarea acestui obiectiv. În acest scop, trebuiau demolati stîlpii de rezistenta ai unitatii si coeziunii poporului, ai credintei sale stramosesti, ai dorintei sale de a trai într-o tara libera si independenta, în care sa se simta stapîn pe munca si bogatiile sale, valori pentru care si-au dat viata generatii întregi de înaintasi.
Multi au fost dusi în eroare de aceste atacuri perfide, ajungînd chiar sa creada ca trecutul istoric al poporului român, în spiritul caruia au fost educate atîtea si atîtea generatii de români, ar fi fost glorificat, artificial, de propaganda comunista. Campania furibunda de condamnare a fostului regim, ce a reprezentat, practic, suportul ideologic al actiunilor de demolare a structurilor institutionale ale statului, s-a dovedit a fi extrem de benefica si pentru propaganda denigratoare îndreptata împotriva valorilor definitorii ale neamului românesc.
A trebuit, însa, sa treaca 20 de ani, sa vedem tara prabusita, cu economia devastata, cu bogatiile ei în mîna a tot felul de aventurieri straini, cu valorile noastre spirituale defaimate, cu învatamîntul, cultura, sanatatea si chiar vitalitatea poporului grav afectate, ca sa ne dam seama ca tot ceea ce a început în acel decembrie nefericit pentru poporul român n-a fost nimic altceva decît o agresiune de mari proportii, care continua si în prezent si care nu are alt scop decît sa ne piarda ca neam, pentru ca aceste teritorii si cine or mai ramîne pe ele sa ajunga pentru totdeauna sub stapînire straina.
Daca mai sînt unii care se îndoiesc de aceasta perspectiva si nu înteleg ca tot dezastrul ce s-a produs în ultimii 20 de ani este rezultatul unor actiuni premeditate, le supun atentiei, ca un argument suplimentar, o scurta analiza asupra unora dintre cei mai aprigi detractori si defaimatori ai neamului românesc.
În primul rînd, cred ca nu-i o simpla coincidenta ca, în marea lor majoritate, acestia sînt fiii celor care, tot într-un moment greu pentru tara, respectiv spre sfîrsitul celui de-al II-lea razboi mondial, au impus, de asemenea, României un regim de stapînire straina, facîndu-se cunoscuti prin zelul lor nemasurat fata de ocupantul sovietic.
Activisti ai bolsevizarii tarii si dusmani ai poporului român, acestia ne-au ramas în amintire prin cunoscutele fapte criminale din anii ’50, ce au urmarit anihilarea fizica a intelectualitatii, considerata, pe buna dreptate, stîlpul rezistentei nationale. A se constata ca analizele si rechizitoriile asupra acestor grave evenimente i-au ocolit, cu premeditare, pe adevaratii vinovati. Au fost supusi, însa, oprobriului public tot românii, care, din ignoranta, au devenit victime ale manipularii si au fost folositi în asemenea actiuni barbare.
Adevaratii criminali de atunci si-au dus traiul tihnit pîna la adînci batrînete si si-au lasat urmasi de nadejde, care le continua “opera” si în vremurile noastre.
Iata, doar, patru dintre aceste nume: Leonte Tismaneanu, nascut Leonid Tisminetki, Walter Roman, nascut Neuländer, Dionis Patapievici, nascut Denys Patapiewicz, si Mihai Oisteanu, nascut Mihail Oigenstein. Ce au ei în comun?
În primul rînd, faptul ca toti sînt evrei, proveniti din teritoriile unde sovieticii si-au pregatit actiunile împotriva României, toti, dupa 1964, si-au românizat numele pentru a-si ascunde originea, dar, mai ales, crimele savîrsite în perioada de bolsevizare a României, toti au ajuns, cu sprijinul Moscovei si al NKVD-ului, pe trepte înalte ale ierarhiei de partid, toti si-au lasat cel putin cîte un urmas carora le-a transmis atitudinea lor ostila fata de români si misiunea de a continua sa-i dusmaneasca.
Anul 1964 a marcat începutul unei perioade de dezghet în politica statului comunist. Românii din nomenclatura de partid si-au întarit pozitiile si au început sa imprime propagandei si ideologiei de partid un caracter national din ce în ce mai pronuntat. S-au recunoscut si au fost condamnate chiar si o parte din greselile si crimele trecutului. România se distanta tot mai mult de Moscova si stabilea relatii cu lumea occidentala. Concomitent, aparatul de partid si institutiile statului au fost curatate de elemente alogene, barîndu-se, totodata, prin subtile pîrghii administrative, accesul etnicilor minoritari în functii importante. În aceste conditii, indivizi ca aceia nominalizati mai sus si-au pierdut pozitiile dominante în partid si, o data cu ele, privilegiile importante de care beneficiau. Desigur, n-au fost aruncati în strada din locuintele luxoase pe care le ocupau, asa cum au facut odraslele lor cu românii dupa 1990, dar nici nu li s-a mai permis desfrîul si opulenta cu care se obisnuisera si, mai ales, favoarea pe care le-o dadea puterea.
Cei care le-au facut aceasta “neplacere” erau tocmai românii, pe care ei îi urau genetic si lucru acesta n-aveau cum sa-l uite. Unii au mai apucat momentul razbunarii din decembrie 1989, asa cum a fost Silviu Brucan, alt evreu cu nume schimbat, altii au lasat pe seama urmasilor dusmania împotriva românilor si, din cîte se constata, acestia se dovedesc extrem de zelosi în a-si executa aceste obligatii testamentare. Îi recunoastem, prin ostilitatea ce o manifesta fata de români, prin înversunarea cu care încearca sa ne înstraineze de valorile nationale si, în general, prin raul imens facut tarii în acesti 20 de ani, pe indivizi ca Vladimir Tismaneanu, Petre Roman, Horia Roman Patapievici sau Andrei Oisteanu. Sînt binecunoscute blasfemiile lor împotriva personalitatilor istorice, culturale, teologice etc. care ne-au marcat istoria si ne-au ridicat spiritualitatea nationala ce ne da identitate, legitimitate si ne plaseaza în rîndul natiunilor civilizate etc.
Si ei, ca si bolsevicii din care, biologic, se trag, tot de pe functii de autoritate îi dusmanesc pe români. Puterea ce le-o confera aceste functii le permit sa actioneze cu mai multa eficienta si, totodata, sa beneficieze de privilegii si sa duca un trai opulent pe seama poporului pe care-l batjocoresc prin cele mai infame expresii. Daca parintii lor i-au dusmanit pe români în numele comunismului, iata ca ei o fac de pe pozitie de anticomunisti. Numai vectorul s-a schimbat, scopul a ramas însa acelasi, adica sa-i mentina pe români într-o stare de înapoiere culturala pentru a-i putea domina.
Pentru români se pun, însa, niste întrebari: de ce tocmai Patapievici, cel care s-a afirmat deschis ca denigrator al neamului românesc, a fost numit si reinvestit în functia de presedinte al Institutului Cultural Român, organism care ar trebui sa ne promoveze cultura si valorile în lume si de care el, de fapt, se foloseste pentru a ne batjocori si a ne expune în ipostaze umilitoare? De ce o alta odrasla de bolsevic, în speta Tismaneanu, a ajuns “inchizitorul” comunismului, folosindu-se de aceasta ocazie, autoritate si, bineînteles, fonduri substantiale, pentru a-i ataca, de fapt, tot pe români? De ce si celelalte odrasle de bolsevici se situeaza bine în zona privilegiatilor postdecembristi, nimeni nu-i deranjeaza cu nimic, ocupa functii importante, duc un trai opulent pe seama românilor pe care continua sa-i umileasca cu abjectiile lor anticomuniste? Sînt întrebari la care ar trebui sa raspunda cel care le-a încredintat aceste functii si continua sa-i încurajeze în actiunile lor, desi acestea oripileaza tot mai multa lume.
Sînt, desigur, întrebari retorice pentru ca si individul numit Basescu Traian, prin tot ceea ce face, se pozitioneaza împotriva intereselor poporului român. În aceste conditii ar trebui sa-i întrebam pe cei care l-au votat pe acest individ daca nu cumva prestatia lui începe sa-i dezamageasca, daca nu cumva încearca un sentiment de culpabilitate fata de raul ce s-a abatut asupra tarii.
http://www.conspir.info

[Adrian Pop]

Scrie ceva...
Uilonam Nitnelav


DIVERSIUNE TERORISTA ISRAEL SI SOROS & CO IN ROMANIA
http://www.facebook.com/photo.php?fb...type=1&theater
Priviti cine sunt ei? http://www.facebook.com/notes/ecater...77028932325039
In sfarsit...va spunem adevarul !
http://dacialan.blogspot.ro/2012/09/...-adevarul.html


DIVERSIUNEA TERORISTA ISRAEL SI SOROS & CO
DIVERSIUNE TERORISTA ISRAEL SI SOROS & CO IN ROMANIA
Priviti cine sunt ei? http://www.facebook.com/notes/ecaterina-dochian-fata-din-dacia/ziua-si-clona-inca-2-clone-create-la-adresa-mea-ce-face-omul-face-si-maimuta-/477028932325039

In sfarsit...va spunem adevarul !
http://dacialan.blogspot.ro/2012/09/...-adevarul.html

De: Uilonam Nitnelav

[Adrian Pop]

• 
  Adrian Pop http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/4958-Sa-i-IERTAM-si-sa-i-UITAM-!!!/page2Sa-i IERTAM si sa-i UITAM !!! - Pagina 2
  www.sfatulbatranilor.ro‎-------- Original Message -------- Subject: Re: Fwd: Oh, Adi, ce vremri traim! Date: Sun, 26 Aug 2012 23:33:57 +0300
  
  
  
  
  
  
  acum 5 minute · Îmi place · Eliminaţi previzualizarea
  
  
  
  
  
  
• 
  Uilonam Nitnelav De ce nu se duc la Basescu la usa, pentru ca el a demarat aceasta actiune terosita cu sprijinul Israelului. Actiune controlata de EUGEN TOMAC, cetatean ucrainian, adus la studii gratuite in Romania si acum e ministru secretar de stat in MAE si se duc la Poanta?
  acum aproximativ un minut · Îmi place
  
  
  
  
  
  
• 
  Adrian Pop NU acolo este problema....Adevaratele probleme ale Neamului nostru sunt doua - Nu ne unim..., Ne batzem joc de Timp
  
  
  
  
  

[Adrian Pop]

Uilonam Nitnelav De ce nu se duc la Basescu la usa, pentru ca el a demarat aceasta actiune terosita cu sprijinul Israelului si se duc la Poanta? Actiune controlata de GDS, NOUA DREAPTA, ACTIUNEA 2012-BASARABENI RUSI, carora statul roman le finanteaza asociatiile, fundatiile si ONG-urile, EUGEN TOMAC, cetatean ucrainian, adus la studii gratuite in Romania si acum e ministru secretar de stat in MAE.
acum aproximativ o oră · Îmi place






Uilonam Nitnelav Sa ne unim pentru PRO BASARABIA si sa dezmembram Romania, adica sa infiintam R. Transilvania? Cu cine dracului sa ne mai unim, cand basarabeni sunt in institutiile statului roman din 1991 si vand Romania, ne saracesc si infometeaza, ne reduc salariile si pensiile? Despre ce vorbesti?
acum aproximativ o oră · Îmi place








Adrian Pop http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/5074-Parametrii-BAZEI-DE-PLECARE-la-DRUM-NOU Parametrii BAZEI DE PLECARE la DRUM NOU.
www.sfatulbatranilor.ro Orice idee Nobila ( Spirit ), initiativa, organizatie, are nevoie de un suport c... urat ( Materie ) de sustinere, de un " PUNCT DE SPRIJUN " format de minim doi oameni seriosi si de relatia de incredere dintre acestia ( trinitate ), cat si de o " BAZA DE PLECARE " la DRUM NOU. Parametrii BAZEI DE PL...
Vezi mai mult







acum aproximativ o oră · Îmi place · Eliminaţi previzualizarea








Uilonam Nitnelav Cand mergi la un drum cu cineva, te uiti daca e om sau javra, terorist sau diversionist, hot ori bandit, dar inainte de toate te intrebi incotro mergi?
acum aproximativ o oră · Îmi place








Adrian Pop Sunt atent .....ca si Garant Moral al formarii acestui PUNCT DE SPRIJIN.....

[Adrian Pop]

POLITICA ROMANEASCA LA STRASBOURG:
"Ardealul, pământ românesc" de Milton G. Lehrer, un evreu-american care a iubit România şi adevarul istoric.



DOCUMENTE

"Îmi permit să afirm şi să susţin că, la ora actuală, toţi evrei din România au un statut privilegiat, indiferent dacă au făcut ceva pentru romani sau împotriva lor, cu excepţia lui MILTON G. LEHRER care a fost unul dintre cei mai buni şi mari avocaţi internaţionali ai drepturilor românilor ardeleni din toate timpurile." - Corneliu Florea
Nu întotdeauna toleranţa înseamnă şi măsură a înţelepciunii
de Virgil Ratiu
Cum "categoria parlamentar român" se află în numita vacanţă meritată pentru a-şi reface forţele intelectual-politice atât de uzate deja în anul pe jumătate trecut,chestiunea cu regionalizarea României în 8 teritorii pare că a fost dată uitării; în schimb, a apărut printre propunerile "de la centru" o altă înpărţire administrativă, anume fondarea unui nou sector al Bucureştiului care să cuprindă doar Centrul istoric, cum ar veni. Cine a venit cu ideea nu ştiu, dar cu siguranţă este vorba despre vreun politician care are de împărţit câteva funcţii, nu puţine, pentru clienţii săi mai vechi ori mai noi - căci despre altceva nici nu poate fi vorba. (Din 1990 România a tot fost împărţită clienţilor reprezentanţilor partidelor politice parlamentare.
Satisfacerea unor astfel de "nevoi" a fost şi încă este permisă, se pare, sub multe umbrele ale legilor româneşti, legi în marea lor majoritate prost întocmite, intenţionat defectuos concepute!)
Cu privire la regionalizarea României, numai Tokes Laszlo şi apropiaţii săi nu au dat uitării iniţiativa, revenind la întâlnirea maghiarilor de la Tuşnad cu atât de bătuta şi deja vetusta "fixă-pilon" a lor de a obţine autonomia Transilvaniei şi, desigur, în perspectivă, alipirea acestui teritoriu românesc la Ungaria mamă. Cum faţă de acest demers şi-a exprimat susţinerea şi primul-ministru actual al Ungariei - atitudine care înseamnă amestecul lui Orban în treburile României - al nostru ministru al Afacerilor Externe ar fi trebuit să-şi exprime indignarea pe măsura faptelor. Se pare că a bâlbâit ceva în acest sens. Insuficient însă.
Maghiarii din România, în frunte cu Tokes şi cu membrii UDMR - în lupta lor de o sută de ani pentru a fura Transilvania în folosul lor - se fac că nu cunosc măcar lecţia dată în 1944 de Milton Lehler, jurnalist şi istoric american, în lucrarea "Ardealul, pământ românesc", şi cu atât mai mult nici nu vor să audă de recentul volum semnat de Larry L. Watts (foto), tot un american, "Fereşte-mă, Doamne, de prieteni", Editura RAO, 2011. În această carte se descrie pe larg activitatea intensă a serviciilor de informaţii din fostul Bloc sovietic - dar nu numai, ci si a serviciilor similare de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial - (AVH - Ungaria, KDS - Bulgaria, Stasi - Germania de Est, STB - Cehoslovacia, SB - Polonia) -, toate orânduite sub direcţia moscovită a KGB, care aveau printre altele caobiective "majore" dezmembrarea teritorială a României: Transilvania la unguri, Bucovina şi Basarabia la sovietici (adică la ruşi), Dobrogea şi o parte a Munteniei la bulgari, precum şi disuadarea şi blocarea economică a ţării noastre, generarea şi diseminarea de informaţii false despre România în ţările europene, asiatice şi americilor, declanşarea de revolte în interiorul ţării, provocări deliberate ale agenţiilor străine prin care România să fie discreditată în faţa tuturor naţiunilor şi tot în aceste scopuri: "măsuri active" prin care să se asigure "coordonarea strategiilor şi iniţiativelor la nivel general" şi "coordonarea şi direcţionarea operaţiunilor de dezinformare". Aparatul AVH al Ungariei nu a ieşit niciodată de sub cuvântul şi iniţiativele KGB-ului de la Moscova. Sunt convins că şi astăzi serviciile lor colaborează - indiferent cum se numesc - având ţel otrăvirea opiniei publice şi manipularea percepţiei publice asupra realităţii din şi despre România şi, mai cu seamă, despre teritoriul cuprins în Transilvania românească.
Probabil România cunoaşte în amănunt aceste activităţi pe plan internaţional, intensitatea cu care se manifestă acestea, însă tolerarea lor ca "evenimente" desfăşurate pe teritoriul ţării pare doar că ar satisface unele orgolii ale membrelor Uniunii Europene, nimănui folositoare. Nicidecum folositoare nouă, României. (Mesagerul. Ro )
Portalul Ziaristi Online a prezentat extrase din lucrarea profesorului Larry Watts,Fereste-te, Doamne, de prieteni. In cele ce urmeaza publicam o cronica importanta despre cartea evreului-american Milton Lehler, "Ardealul, pământ românesc" cat si, in baza materialului, mai multe pagini in facsimil din lucrarea aflata pe "lista neagra"a ungurilor din actualul Guvern, aflati sub acoperire sau nu.
Asemenea lui Larry Watts, Milton Lehler este unul dintre putinii observatori straini care au relatat adevarul despre atrocitatile comise de unguri asupra romanilor, in ceea ce a constituit primul act de epurare etnica in masa al celui de-al doilea razboi mondial. Astfel, in lucrarea sa "Les assassinats", publicistul american Milton G. Lehrer relata: "Comuna Trăznea a fost ocupată de trupele unguresti la 9 septembrie 1940. Ca si când armata de ocupatie ar fi executat un ordin primit, îndată ce satul a fost invadat de soldati, un veritabil potop de foc si sânge s-a abătut asupra lui. Toate armele moderne au fost utilizate pentru a satisface instictele brutale: pusti, mitraliere, tunuri, grenade. După ce au fost trase primele salve, soldatii au pătruns în case si au asasinat pe oricine găseau în calea lor, incendiind locuintele. Cazul preotului român Traian Costea, care, dupa ce a primit un glonte în cap, a fost tras pe galeria de lemn a presbiteriului - căruia i s-a dat foc si a ars în întregime odată cu cadavrul preotului - este tipic. După încetarea focului de arme, ungurii au pus mâna pe copiii de români si îi aruncau de vii în foc, făcându-i să moară în chinuri groaznice. Jale mare răsuna în tot locul de plânsetele lor".
Publicistul Virgil Ratiu (foto dreapta) prezinta lucrarea lui Milton Lehrer in Mesagerul de Bistrita Nasaud:
Această carte cu subtitlul "Problema Ardealului văzută de un american" a avut o primă ediţie în limba română în 1944, o ediţie în limba franceză apărând în Elveţia în aceeaşi perioadă. Autorul preciza că lucrarea a fost terminată înainte de evenimentele de la 23 August 1944: "Climatul politic al vremii în care ea a fost scrisă nu m-a împiedicat însă să dezvălui opiniei publice din Occident aspectul real al aşa-numitului arbitraj de la Viena, act arbitrar, inechitabil şi apolitic, impus cu violenţă de cei doi comparşi, Ducele şi Fűhrerul, care au crezut că Europa culturii milenare a căzut atât de jos, încât destinele ei pot fi scrise de doi aventurieri, erijaţi în conducători. Dictatele impuse de dictatori au avut întotdeauna soarta făuritorilor lor. Nimic nu se poate clădi într-adevăr pe violenţă, după cum nimic nu se poate clădi pe nisip: nici dictaturi şi nici dictate".
O a doua ediţie a cărţii în limba română a fost lansată abia la început de an 1989 (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti), o ediţie care nu are nicio legătură cu naţionalismul de propagandă practicat în acea vreme de regimul Ceauşescu. Cartea trebuia să reapară deoarece în acea perioadă Agenţiile secrete de la Budapesta, Sofia şi Moscova exercitau în Occident o presiune teribilă care privea/promova dezmembrarea Românei şi împărţirea ei între cele trei naţiuni care şi-au manifestat încă din secolul XIX necontenit dorinţa de a face ca România să dispară de pe harta Europei prin "absorbţie". În aceste demersuri, Rusia, apoi Uniunea Sovietică a câştigat faţă de România mai întotdeauna, iar în 1989 ţelul vecinilor de a spulbera ţara noastră se afla chiar pe puncul de a se împlini.
O a treia ediţie a volumului a fost lansată de acelaşi care a îngrijit ediţia precedentă, conf. univ. dr. Ion Pătroiu, Editura Vatra Românească, Cluj, 1991. De atunci, această carte este tot mai actuală pentru români în primul rând şi pentru elitele politice europene - doar că niciun guvern de după 1990 de la Bucureşti nu s-a îngrijit ca acest op să apară tradus în toate limbile europene, pentru a fi făcut cunoscut şi pentru a arăta Europei ce a fost şi ce este România. Această care este acum şi mai actuală, pentru că elitele maghiare din România (în special prin UDMR) nu scapă niciun prilej de-a şantaja orice guvernare de care se lipesc cu scopul - bine cunoscut - de-a transforma Transilvania într-un "teren de dispută" inter-statală. Nu are rost să înşirui aici pretenţiile rostite de atâtea ori de către iredentiştii maghiari din România, mereu neobosiţi cu afirmaţii aiuritoare: despre autonomii secuieşti, despre cum nu ar trebui ca maghiarii să ştie să înveţe limba oficială a statului, despre cum îi sperie din textul Constituţiei formularea "stat naţional unitar român". Mai trimit încă o dată spre lectură nu demult apărutul volum,"Fereşte-mă, Doamne, de prieteni" de Larry Watts, Editura Rao, o carte cât se poate de actuală - la tema abordată aici - la rândul ei.
MILTON G. LEHRER : ARDEALUL PĂMÂNT ROMÂNESC
de Corneliu Florea
În prefaţa volumului de cinci sute de pagini, istoricul Ion Pătroiu face o scurtă prezentare a autorului, jurnalistul şi scriitorul american Milton G. Lehrer, pe care îl caracterizează drept un om de cultură, perfect informat, observator atent şi obiectiv, având un stil concis prin selectarea esenţialului. În continuarea prefeţei, Ion Pătroiu care, în 1991 împreună cu soţia autorului, Doamna Edith Lehrer, a îngrijit ediţia volumului apărut la Editura Vatra Romanească - Cluj Napoca , precizează că obiectivele lui Milton G. Lehrer au fost etalarea adevărului istoric şi social din Transilvania , a monstruozităţii Dictatului de la Viena ( August 1940 ) şi a metodele propagandei ungureşti : falsul deliberat, minciuna sfruntată, neruşinarea cinică.
Milton G. Lehrer s-a născut în 1906 la New York. Tot din prefaţă aflam că părinţii săi erau evrei din România care, după un timp trăit în Statele Unite s-au reîntors în ţară. Milton şi-a continuat studiile în România deprinzând limba română foarte bine. Apoi a plecat la Paris la studii universitare şi a obţinut doctoratul în drept internaţional. Fiind cetăţean american şi vorbind ebraică, engleză, română şi franceză a făcut ziaristică la diferite publicaţii europene, dar angajat permanent era la La Tribune des Nations. În 1939, datorită unei zgomotoase propagande despre aşa zisele nedreptăţi pe care le suferă minoritatea ungară în statul roman, redacţia hebdomadarului îl trimite pe Milton G. Lehrer în Transilvania să se informeze şi să informeze corect despre realitatea minorităţilor din Transilvania unită cu România din 1918 .
La 6 octombrie 1939, Milton G. Lehrer scrie în hebdomadar: Opinia publică occidentală este voit dezinformată de propaganda revizionismului maghiar. Situaţia minorităţii maghiare din România este departe de cea incriminată zilnic de presa şovinistă ungară. Pentru a impresiona străinătatea, lucrurile sunt prezentate sub o falsă lumină. Ungurii îşi au şcolile lor, bisericile lor, asociaţiile lor, şi duc o viaţă potrivit tradiţiilor lor . În continuarea articolului: Dacă, pe lângă superioritatea numerică a elementului românesc , se are în vedere trecutul istoric al Transilvaniei, provincie autonomă timp de secole, incorporată Ungariei abia în 1867 - cum este posibil să se conceapă revizuirea Tratatului de la Trianon care nu a creat nici o nedreptate ci, dimpotrivă, a reparat una. Drept care a fost din nou, reafirmat şi consfinţit, în Tratatul de la Paris din 1947 al naţiunilor europene.

În următoarele luni Milton G. Lehrer publică în La Tribune des Nations alte articole pe această temă printre care şi unul intitulat Transilvania, pământ românesc ce va fi şi titlul volumului său, de mai târziu, în care a adunat toată, repet toată documentaţia disponibilă la acea vreme despre istoria locuitorilor transilvăneni cu ajutorul căreia a pledat, informat şi magistral, ideea ca Tratatul de la Trianon nu a creat nici o nedreptate ci, dimpotrivă, a reparat una , pe cea făcută secole de-a rândul românilor ardeleni, majoritari autohtoni în Transilvania.
După ocuparea Parisului de către trupele germane în 1940, Milton G. Lehrer are motive întemeiate să părăsească capitala franceză şi se refugiază în România, la Bucureşti. Astfel, trăieşte alături de poporul român tragedia Ultimatului de la Moscova şi a Dictatului de la Viena. Observă atent situaţia internaţională, stă de vorbă cu refugiaţii din partea Transilvaniei ocupate de Ungaria şi adună materiale pentru volumul intitulat Le probleme transylvain vu par un americain cu subtitlul La Transylvanie - terre roumaine, terminat în franceză şi română în 1944, an în care versiunea românească este editată şi publicată în primă ediţie. Din nefericire pentru naţiunea română, versiunea franceză nu a putut fi publicată în Franţa din motive financiare şi este încă o ruşine a guvernanţilor români care aveau posibilităţi de finanţare, dar nu au făcut-o !! Şi nu numai a guvernanţilor dar şi a Academiei Române, a istoricilor şi scriitorimii romane, a avuţilor din acea vreme printre care nu s-a găsit nici un sponsor pentru publicarea volumului în Parisul eliberat. Astfel opinia publică occidentală nu a fost informată corect despre le probleme transylvain, lăsând cale liberă propagandei ungureşti de atunci şi până în prezent .
Ediţia de faţă, a treia, este de fapt prima ediţie completă a volumului document, imbatabil martor al adevărului şi se datorează soţiei autorului, Doamna Edith Lehrer,care a venit în România aducând manuscrisul primei părţi a volumului, în care se arată continuitatea populaţiei autohtone în Dacia, parte ce nu a fost publicată în ediţiile anterioare. Apariţia ediţiei de faţă se datorează şi Uniunii Naţionale Vatra Românească şi istoricului Ion Pătroiu.
Am lăsat pentru altă dată comentariile asupra interzicerii reeditării acestui volum necesar cunoaşterii istoriei romaneşti din 1944 până acum şi de acum înainte, pentru că actualii guvernanţi ai statului român sunt înscăunaţi de udemeriştii iredentişti, cărora le sunt vasali pentru această înscăunare.
Îmi permit să afirm şi să susţin că, la ora actuală, toţi evrei din România au un statut privilegiat, indiferent dacă au făcut ceva pentru romani sau împotriva lor, cu excepţia lui MILTON G. LEHRER care a fost unul dintre cei mai buni şi mari avocaţi internaţionali ai drepturilor românilor ardeleni din toate timpurile şi trebuie aşezat alături de marile personalităţi istorice româneşti care au pledat şi luptat pentru drepturile româneşti în Ardeal.
Acum însă, când propaganda udemeriştilor are un avânt cumplit, guvernul statului roman şi pseudo-elitele bucureştene ce domină mass media romaneâscă nu o contracarează real, subliniez real, din contră anihilează unitatea naţională, denigrează Uniunea Naţională Vatra Romanească şi îl marginalizează, discriminează istoric şi intelectual pe MILTON G. LEHRER. Tăinuirea şi dosirea acestui volum, şi a autorului lui, în aceast moment de exacerbare a iredentismului ungar, inoculat cu ură în tânăra generaţie de unguri şi secui ardeleni, demonstrează, încă odată, că actualii guvernanţi români şi o parte din elitele culturale nu sunt nici măcar trestii gânditoare, ci doar nişte trestii de baltă aplecate după cum bate vântul şi interesele lor meschine .
SPICUIRI NOTABILE DIN PREFAŢA VOLUMULUI
Istoricul Ion Pătroiu cu seriozitate istorică şi curaj civic scrie o prefaţă de 25 de pagini ce trebuie mai mult decât citită, meditată.
Prefaţa începe cu Nicolae Iorga care în 1938 a ţinut la Abrud conferinţa Lupta ştiinţifică împotriva dreptului românesc, prin care documentat arată efectele negative ale propagandei ungureşti, deformările şi minciunile în trombă prin care se încearcă să se conteste drepturile poporului român asupra teritoriului său naţional prin negarea identităţi şi a continuităţii.
În acest sens , câteva paragrafe mai jos, Ion Pătroiu vine cu un exemplu prin care ne arată cât de departe merg ungurii cu dezinformarea şi falsul istoric. De curând s-a aflat, din Cronica de la Saint Denis - cronica considerată buletin oficial al regatului Franţei - cum s-a celebrat la Paris, din ordinul regelui Carol al VI-lea, victoria regelui Ungariei, Sigismund de Luxenburg, la Rovine, împotriva lui Baiazid !! Da, aţi citit bine, aşa scrie în cronica franceză ca a avut loc o mare procesiune şi s-au tras clopotele la Notre-Dame în cinstea regelui, care, nu s-a aflat acolo în timpul bătăliei, sosind în ajutorul lui Mircea cel Bătrân, când bătălia luase sfârşit cu înfrângerea otomanilor care deja se retrăgeau, cu Baiazid cu tot, peste Dunăre după cum scriu chiar cronicile otomane. După înfrângerea lui Baiazid la Rovine de către Mircea cel Bătrân, solii unguri au dus la Veneţia vestea despre vitejia regelui Ungariei care s-a bătut corp la corp cu Baizid !! Mai departe, vestea vitejiei regelui ungur a ajuns până la Paris. Da, se practică din toate timpurile, ca unii să se laude cu victoriile altora, dar ungurii îi întrec pe toţi şi mă mir cum de s-au oprit aici cu fabulaţia, fără să ne spună cine a învins din bătaia corp la corp dintre cei doi, când era atât de simplu să adauge: viteazul rege al Ungariei i-a tăiat capul lui Baiazid, dar doctorul personal al sultanului i l-a cusut la loc, pe loc. Ce mai conta, în afara de faptul ca la Notre-Dame de Paris s-ar fi tras clopotele o săptămâna, în loc de o zi .
Lăsând la o parte ridiculul propagandei ungureşti, Ion Pătroiu arată că, de cum românii au intrat pe scena istoriei universale, fiinţa şi faptele lor sunt numai de unii prezentate corect iar de alţii sunt deformate, minimalizate sau chiar negate şi exemplifică cu Robert Roesler, primul care ne-a scos din Dacia Superioară, din Dacia lui Burebista şi Decebal, spulberându-ne din Europa !
Mai trebuie reţinut din prefaţă şi alte aspecte ale propagandei ungureşti. În timp ce toţi vecini Ungariei sunt distorsionaţi prin fals şi minimalizaţi cu ură, ei, ungurii cu aroganţă vorbesc de milenarul regatului lor european, când de fapt pentru aproape o jumătate de mileniu nu a existat un stat ungar de sine stătător. Cu tot acest adevăr istoric, ei nu contenesc nici astăzi să tipărească şi să răspândească hărţi cu marele regat ungar ce a exista înainte de pierderea Dalmaţiei (1430) şi a bătăliei de Mochacs (1526) !!
Opus acestei tardive grandomanii ungureşti, istoricul Ion Pătroiu face o comparaţie pertinentă cu Turcia şi Austria, foste mari imperii europene, care în zilele de acum nu tipăresc, pentru răspândire şi propagandă, cât de întinse le-a fost imperiile lor. Chestie de bun simţ social, istoric pe care nu îl au ungurii revizionişti de astăzi, în frunte cuLaszlo Tokes de la noi (reprezentant al Romaniei )şi Viktor Orban de la ei .
Spre sfârşitul prefeţei, autorul ajunge la concluzia că românii nu cunosc adevărata istorie şi propaganda a vecinului nostru ungar, din mai multe motive. Menţionez douăbstrucţia de astăzi a adevărului despre propagandă iredentistă anti-românească şi inexistenţa unei istorii corecte a ungurilor scrisă de un român pentru români. E adevărat, dar acest mare gol se poate completa citind volumul Ardealul pământ românesc scris de americanul Milton G. Lehrer.
SCURTĂ PREZENTARE A VOLUMULUI
Această prezentare succintă o fac în ideea ca cititorul român, sau de ce nu?, ungur, să facă rost şi să citească întregul volum, care este un comentariu pertinent prin sutele de documente istorice, din surse diferite, româneşti şi străine, despre Transilvania , despre populaţia şi istoria ei. Milton G. Lehrer îşi împarte volumul în cinci părţi:
PARTEA ÎNTÂIA - Ce este Transilvania ?
La această întrebare autorul răspunde pe cât de direct, pe atât de corect: Transilvania este unitatea pământului locuit de români şi începe cu poporul daco-get. Şi ca să dovedească acest fapt recurge la diferite recensăminte ale populaţiei din Transilvania , insistând mai mult asupra celui din 1930. Acest recensământ a fost luat în considerare la Viena, când s-a început arbitrajul pentru Transilvania, arbitraj care până la urma s-a sfârşit ca un dictat prin ameninţare cu forţa. După acest recensământ înTransilvania avea 5.548.363 de locuitori dintre care români erau 3.207.880, unguri 1353.276, saşi şi şvabi 543.852. deci în Transilvania din patru locuitori numai unul era ungur.
Milton G. Lehrer din datele statistice ale acestui recensământ demonstrează ca românii formează marea majoritate a locuitorilor Transilvaniei, ca sunt autohtoni, armonios răspândiţi, pe când celelalte minorităţi sunt intruse, colonizate începând cu secolul XI-lea. De asemenea autorul, cu argumente istorice, citând peste douăzeci de autori străini, atestă continuitatea populaţiei daco-gete în Transilvania, contracarândteoria lui Robert Roesler prin care la venirea ungurilor aceasta era un spaţiu pustiu, un vid.
PARTEA A DOUA - Transilvania leaganul românismului
În această parte de 112 de pagini, autorul scrie pe rând, succint dar esenţialul despre Daci, Romani, Români, demonstrând istoric continuitatea şi transformarea poporului daco-get în spaţiul carpatin, cu toate vicisitudinile sutelor de ani prin care a trecut, susţinându-le existenţa permanentă aici şi, prin dovezi şi raţionament istoric, demolează pe rând toate teoriile propagandistice anti-româneşti prin care Dacia romană ar fi rămas goală după retragerea aureliana (247 A.D.)
Pentru cei mai puţin informaţi şi pentru tânăra generaţia post decembristă, care este complet dezinformată istoric şi politic, recomand acest capitol din care se va afla cum istoricii unguri au distorsionat adevărul istoric, dându-ne dispăruţi de acasă pentru o mie de ani. În esenţă, după plăsmuirile ungureşti odată cu retragerea legiunilor romane întregul popor daco-roman a părăsit Dacia lui Decebal şi a pribegit păstorind pe nu ştim unde şi după o mie de ani s-a întors înapoi, ca nişte valahi arhaici, năpădind marele lor principat transilvan. Şi după ce ne-au primit , din milă, ne-am numit popor român şi ne-am făcut stăpâni la ei acasă.
Citiţi: "Timp de o mie de ani un gol imens în centrul Europei, în cea mai fertilă şi mai bogată regiune a continentului, gol pe care aveau să-l umple ungurii abia în secolul al IX-lea".
Ungurii s-au trudit mult să născocească o asemenea teorie a discontinuităţii şi exodului, de o mie de ani a poporului român, dar nu au putut dovedi cu probe şi raţionamente istorice aceste născociri. În schimb a venit Milton G. Lehrer care îi demolează prin erudiţie istorică. Întâi de toate, nu există un fenomen asemănător în tot imperiul roman, adică, odată cu retragerea legiunilor romane să plece şi populaţia autohtonă după ele. De ce tocmai din Dacia, cea mai fertilă şi bogată regiune a continentului? A doua întrebare fără răspuns este: unde sunt documentele celorlaltor popoare, a cronicarilor şi istoricilor lor, prin care să ateste acest exod şi nomadism al poporului geto-dac prin ţările lor, cunoscut fiind că în asemenea situaţii inevitabil ar fi fost mari confruntări, lupte între băştinaşi şi intruşi consemnate în documente, cronici, istorii.
Lipsesc dovezile şi raţionamentul istoric din teoriile ungureşti. Unde ar trebui să-i plasam pe daco-români, se întreabă celebrul istoric Ferdinand Lot de la Sorbona , pentru că ungurii, sârbii, bulgarii şi grecii sunt de acord că ei nu au ce căuta nici în Serbia, nici în Bulgaria, nici în Macedonia sau în Pind.
Nu există documente şi nici logică istorică, în schimb Milton G. Lehrer aduce zeci de dovezi şi considerente raţionale împotriva teoriei nomadismului nostru şi al vidului din Transilvania!
Cititi pagina a şaptea, de exemplu sau capitolul Anonymus - Belae regis notar - care a scris în latină cea mai veche şi importantă cronică despre unguri. Notarul regelui scrie:"In momentul cuceririi Transilvaniei de către unguri, ţinutul era locuit de către vlahi şi slavi organizaţi în ducate (voivodat = ducat în latină)". Deci vidul a trebuit cucerit ! De la cine? De la Gelu ce avea un voivodat în centrul Transilvaniei la Gilău, de la voivodatul lui Menumorut din Crişana şi de la Glad ce avea ducatul în Banat. Aceste dovezi nu i le iartă ungurii lui Anonymus, marele lor cronicar latin.
Milton G. Lehrer nu se opreşte la Anonymus, care răstoarnă tot zbuciumul falsificării istoriei de cate unguri, el aduce şi alte dovezi vechi scrise despre Terra Vlachrorum,argumente arheologice, toponimice, lingvistice. Dovada continuităţii folosirii limbii latine, în proporţie de 80%, pe care o vorbesc românii este valoroasă în a contracara falsitatea nomadismului poporului daco-get, prin fapt si raţionament. Cum poate fi un popor etichetat drept nomad pentru o mie de ani, fără să se poată preciza pe unde a fost nomad, după care îl regăsim pe vatra strămoşilor săi vorbind aceiaşi limbă ca ei ?!?
PARTEA A TREIA - Transilvania după năvălirea ungurilor
Este o parte condensată de date concrete pe care Milton G. Lehrer o începe cu Anul 896, când ungurii pătrund în Panonia şi, pe parcursul a 200 de pagini, autorul ajunge până la Tratatul de la Trianon -1920, când Ungaria devine stat independent, de sine stătător după o jumătate de mileniu de atârnări şi compromisuri. Este un capitol dens de istorie, de data aceasta şi mai încărcată de fapte, personalităţi istorice şi documente din istoria noastră, a ungurilor şi cea universală. La sfârşitul lecturii acestui capitol, am imaginea clară a unei fresce istorice de o mie de ani şi am ajuns la ideea , pe care nu am găsit-o aici, nici în alte lecturi istorice, despre mileniul de împilare a românilor ardeleni de către unguri !!
Fresca istorică prezentată de Milton G. Lehrer începe cu sosirea ungurilor în Panonia şi fiind opriţi din incursiunile lor de jaf şi pradă de Otto Cel Mare lângă Augsburg , se retrag din vest, întorcându-se spre Transilvania. Aceste fapte sunt atestate istoric şi încă odată autorul demonstrează că teoria lui Robert Roesler,despre golul transilvan, este doar o propagandă ungurească nefondată.

Odată pătrunşi în Transilvania încep, mai ales în Secuime, maghiarizarea şi deznaţionalizarea timpurie a românilor prin mai multe căi. Unele forţate prin administraţie, şcoală, religie, armată, şi una voluntară, prin care unii români văzând ce drepturi şi privilegii au ungurii faţă de ei, se maghiarizează de la sine.
Spaţiul ocupat de unguri este mult prea mare pentru numărul lor redus, pentru a face faţă autohtonilor nemulţumi şi acestea sunt motivele reale ale colonizării Transilvaniei, care s-a făcut în trei rânduri consecutiv cu saşi, şvabi şi unguri.
În primul rând, în secolele XI şi XII, au fost aduşi spre colonizare saşi şi teutoni la marginea de sud - est a Transilvaniei, care, pentru împroprietăririle primite, deveneau supuşii regilor unguri, îndatoraţi, obligaţi să le apere domeniile de năvălitori, dar mai ales să contrabalanseze populaţia autohtonă. Cum o altă mare parte a pământurilor românilor erau deja stăpânite de nobilimea ungară, iobăgindu-i pe valahii toleraţi , tensiunile cresc între intruşi şi românii ardeleni într-un tumultus rusticorum , cum e menţionat în cronicile latine ale timpurilor, până ce se ajunge la Răscoala de la Bobâlna - 1437. În acest moment critic, nobilimea se apără şi printr-o alianţă împotriva răsculaţilor autohtoni numită Unio Trium Nationum în care se unesc ungurii, secuii şi saşii. Cele trei naţiuni, secuii se considerau naţiune separată de unguri, prin această uniune iau cele mai diabolice hotărâri împotriva românilor, care de acum înainte sunt doar valahii toleraţi deşi erau cei mai vechi în Transilvania iar numărul lor întrecea toate cele trei naţiuni unite la un loc ! Toleraţi în propria lor ţară romanii aveau de suportat asuprirea ca o clasă inferioară.
În Dieta Transilvaniei in 1653, s-a votat legea Approbatae et Compilatae prin care: Romanii sunt toleraţi numai, şi aceasta în chip provizoriu în această ţară, atât timp cât va place principelui domnitor şi nobililor.
Episcopul unit al romanilor ardeleni, Inocenţiu Micu - Klein, în Dieta transilvanăia apărarea toleraţilor după pofta principelui şi-a nobililor demonstrând ca sunt cei mai vechi şi numeroşi în Transilvania. El scrie 24 de petiţii la Viena, împăratului prin care cere drepturi romanilor, pentru că cine are obligaţii trebuie să aibă şi drepturi. Nobilimea ungurească îl urăşte de moarte, urzind mijloace necinstite împotriva sa.Inocenţiu Micu - Klein este chemat la Viena pentru o judecată, de unde nu se mai întoarce.
Ideea mea, după lectura acestei părţi din acest tratat istoric, este că românii ardeleni erau în plin mileniu de împilare cetăţenească şi naţională, în care începuse un proces puternic de renaşterea naţională. Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan este o continuare importantă a acestui proces al emancipării. Cât de hotărâţi, dar săraci erau românii reiese din faptul că Horea şi delegaţia sa a mers pe jos până la Viena, patru săptămâni la dus şi tot atâta la întoarcere !! Cât de cruzi şi lugubri au fost nobilii unguri reiese din faptul cum i-au torturat pe capii răscoalei, în număr de douăzeci şi cinci în frunte cu Horia şi Cloşca. Crisan, care s-a spânzurat în închisoare, a fost condamnat post mortem prin tragere pe roată, apoi l-au despicat în patru părţi, expunând câte o parte la Abrud, la Brad, la Bucium şi Mihăleni !!! Era în anul 1785 , când nobilii ungurii îşi dădeau aere de mari creştini şi luminători ai noii spiritualităţi europene.
Evenimentelor din Ardeal ale revoluţiei ungureşti din 1848 - 1849 , autorul le aduce, pe de o parte date de reţinut despre intenţiile ungurilor faţă de romanii ardeleni, în frunte cu Kossuth şi pe de altă parte înfăţişează lupta pentru libertatea a romanilor în frunte cu Avram Iancu.
Sunt multe de scris pentru a învăţa, a nu uita şi mai ales a ţine seamă, mă rezum doar la bilanţul plătit de români:
- 230 de sate şterse de pe suprafaţa pământului,
- viaţa a 40.000 de oameni,
- pagube de 30 milioane florini aur.

Kossuth, înfrânt, fuge până în Statele Unite şi concepe un sistem dunărean federalizat dar condus de ei, de unguri, cea mai splendidă realizare a speciei umane. Săracă, splendidă..., subspecie!
Împăratul austriac cade cu picioarele pe pământ şi concepe un nou sistem imperial bazat pe individualitaţile istorico-politice din imperiul sau. Sistem ce acorda anumite drepturi tuturor naţionalităţilor înglobate în imperiu, dar refuzat de nobilimea ungurească, care din acest motiv începe să-l urască pe împărat. Totuşi ceva s-a mişcat în privinţa drepturilor valahilor, toleraţi până în anul 1867, când se instalează dualismul austro-ungar , iar romanii ardeleni cad sub jurisdicţie ungurească şi pentru următorii cincizeci şi unu de ani se instalează cea mai neagră pagină de opresiune şi maghiarizarea lor forţată .

Romanii ardeleni îşi cer drepturile si trimit împăratului în 1881 un memorandum, pe care acesta nici nu-l deschide şi-l trimite parlamentului de la Budapesta. Rămânând fără efect la curtea de la Viena, memorandiştii români trimit o copie la Paris pentru publicare, care a produs o puternică impresie în Franţa şi celelalte ţări europene, declanşând vii şi puternice proteste împotriva austo-ungarilor. Rezultatul a fost tipic unguresc , memorandiştii au fost arestaţi, judecaţi şi aspru pedepsiţi.
Răzbunarea ungurească s-a întins asupra tuturor românilor ardeleni prin politica agresivă de deznaţionalizare impusă de guvernul Tisza Istvan şi legile contelui Apponyi , prin care s-au interzis ziare şi reviste româneşti s-au desfiinţat şi maghiarizat şcolile primare şi secundare româneşti în Transilvania.
Odată cu începerea războiului in 1914, când unii l-au declanşat şi aclamat şi cu totul alţii au fost sacrificaţi, nimeni ne prevăzând că va degenera într-un război mondial, o jumătate de milion de români ardeleni a fost târât şi sacrificat pe diferite fronturi ale imperiului austro-ungar, care îşi trăia ultimii ani. Tot în acest timp se apropia de sfârşit şi mileniul de împilare a românilor ardeleni de către unguri.
Milton G. Jehrer , în repetate rânduri consemnează, în baza dovezilor milenare, că ungurii au făcut şi continua să facă propagandă şi paradă, cu infatuare şi aroganţă, despre mileniul lor european. Noi, românii nu ar trebui să le tot socotim cât au fost ei de stăpâniţi şi atârnaţi de alţii în gloriosul lor mileniu, pe care trebuie să-l cunoaştem, ci ar trebui, mult mai mult, să cunoaştem, cum a fost mileniul nostru de împilare sub ei.Aceasta este ideea prezentării pe larg, spre cunoştinţă, a volumului ARDEALUL PĂMÂNT ROMÂNESC din care reiese, cu prisosinţă, mileniul împilării românilor ardeleni, de către vecinii noştri de la apus.

Aceştia, după Tratatul de la Trianon, au început, şi continuă insistent, propagandă despre drepturile lor istorice asupra Transilvania, vituperând în toate formele România şi pe Români, acuzându-i, în toată lumea, că îi privează de drepturi cetăţeneşti pe etnicii lor de la noi. Perfidie şi palavre.
PARTEA A PATRA - Ungaria de la Trianon
Înainte de-a ajunge la Tratatul de la Trianon, trebuie cunoscute alte evenimente istorice. Sfârşitul abominabilului război în 1918 a declanşat desprinderea naţiunilor din fostul imperiu habsburgic, ajuns o umbră după compromisul austro-ungar. În octombrie se desprind cehii şi polonezii din imperiu, în noiembrie stindardul libertăţi flutură la Zagreb şi la Ljubljana, apoi începe o revoltă în Austria ce a dus la descompunerea austro-ungară, iar la 1 Decembrie Transilvania se uneşte cu Regatul României.
Ungaria devine ceea ce geografic, istoric şi demografic este din toate punctele de vedere, dar majoritatea nu acceptă realitatea şi nemulţumirile lor degenerează într-o stare revoluţionară de care profită comuniştii. Astfel Ungaria devine republică sovietică după modelul sovietic sub conducerea lui Bela Kun, un evreu din Transilvania, care nu recunoaşte unirea Transilvaniei cu România şi fără nici o declaraţie de război, armata ungară atacă România în noaptea de 15 / 16 Aprilie 1919. Trupele ungare sunt respinse până pe linia Tisei şi astfel Bela Kun recunoaşte unirea Transilvaniei cu România . Este o recunoaştere falsă, de moment pentru că era învins şi avea nevoie de timp să urzească cu Lenin un nou atac, împreună de data aceasta, ei din vest şi ucrainenii din nord-est. Şi din nou, fără declaraţie de război, atacă România în data de 19 / 20 Iulie 1919 . De data aceasta trupele române nu se mai opresc decat la Budapesta, unde victorioase ridică tricolorul românesc pe parlamentul comunist a lui Bela Kun, plus o opincă, pentru luare aminte, de către cea mai splendidă dintre naţiuni.

Nu românii au declanşat ostilităţile, le-au contracarat şi au înfrânt agresiunea comunistului Bela Kun, care a fugit din Budapesta până la Viena, unde, printre altele, pune mâna pe o parte din tezaurul Ungariei trimis aici mai înainte. Este arestat de poliţia vieneză şi folosit drept schimb cu prizonieri austrieci din Rusia Sovietică. Aici este folosit intensiv ca mare comisar sovietic sub Lenin, dar cade în dizgraţie sub suspiciosul Stalin, care i-a hotărât sfârşitul.
Ungurii acelor ani au fost fericiţi că au fost scăpaţi de Bela Kun, de republica lui, dar au rămas profund afectaţi de tricolorul şi opinca românească, de pe parlamentul lor. Această victorie a Armatei Române împotriva agresiunii ungare le-a stârnit şi mai puternic vechile resentimente faţă de români, declanşând cea mai cumplită campanie de distorsiune şi calomniere la adresa Armatei Romane deşi i-a scăpat de Bela Kun şinu s-a amestecat în viaţa socială şi politică a Ungariei, care în acest timp, după voinţa ei a redevenit regat. Din lipsă de rege s-a mulţumit cu un regent, un fost amiral, care, rămas fără flotă, s-a mulţumit şi cu un cal. Armata română s-a retras din Ungaria în Noiembrie 1919.
După semnarea Tratatului de la Trianon , jurnalistul şi scriitorul american scrie că ungurii s-au plâns, în cele patru colţuri ale lumii, de marea nedreptatea care li s-a făcut, prin ceea ce ei numesc dictatul păcii, dar el şi conchide: "li s-a luat ungurilor atât cât au încălcat ei, în cursul vremurilor, prin violenţă" .
Cu o răbdare şi meticulozitate, pe care o găsim doar la puţini intelectuali români,Milton G. Lehrer citează, în pagini, după pagini, date demografice, din multe monografii şi recensăminte străine, ce atestă drepturile indiscutabile ale romanilor în Ardeal, documentaţi-vă despre acestea citind paginile, de la 348, la 373. După acestea urmează pagini şi pagini despre ofensiva propagandei maghiare, despre modurile oportuniste prin care ungurii denaturează adevărul şi ridică stindardul revizionismului, de la început.
În 1920, în ziua în care deputaţii unguri au votat în parlament ratificarea Tratatului de la Trianon au jurat astfel : "Cred în Dumnezeu.
Cred în patrie.
Cred în reînvierea Ungariei milenare."

Clar, pentru cei lucizi, ce s-au întrebat: care Ungarie milenară ?!?
PARTEA A CINCEA - ATROCITATILE

Ultima parte a acestui competent tratat istoric despre Ardealul pământ românesc pe care noi, românii i-l datoram cu apreciere şi consideraţie doctorului în drept internaţional, Milton G. Lehrer, este despre Dictatul de la Viena prin care trupele horthyiste au reocupat Nord Vestul Transilvaniei între Septembrie 1940 şi Octombrie 1944. Sunt patru ani de cumplită teroare împotriva românilor ardeleni: de la detenţie, deportări, muncă forţată, şi crime antiumane împotriva populaţiei civile la deznaţionalizare şi maghiarizare forţată.
Înainte de-a demonstra cu date şi cifre cele menţionate mai sus, trebuie să reproducem un paragraf din comunicatul guvernului maghiar din data de 31 August 1940:
"Întreaga Ungarie este recunoscătoare Fuhrerului Hitler şi Ducelui Mussolini pentru opera lor constructivă, care, după ce a desfiinţat Tratatul de la Versailles , suprimă şi Tratatul de la Trianon. Cercurile politice din Ungaria constată că actualul arbitraj de la Viena contribuie şi mai mult la strângerea relaţiilor amicale dintre Ungaria şi puterile Axei. Ungaria îşi asumă cu mândrie rolul ce o aşteaptă în noua Europă alături de puterile Axei. Ungaria va sta şi în viitor cu aceiaşi fidelitate şi amiciţie nestrămutată ca şi până acum alături de puterile Axei."
Şi acum să vedem ce rol cu mândrie şi-a asumat Ungaria în Transilvania. Milton G. Lehrer între paginile 478 şi 495 ne ilustrează elocvent rolul lor: Furia ungurească s-a dezlănţuit vijelioasă asupra ţărănimii şi intelectualităţii româneşti şi citând din,, Les Assassinants,, aflam ca în primele două luni ale ocupaţiei Transilvaniei,
919 români, ucisi
771 persoane torturate,
3.373 bătute şi maltratate,
peste 13.000 de români deţinuţi.
Ungaria horthysta poate fi mândră de acest rol .

Şi era numai începutul, numai două luni din cele 49 de luni de ocupaţie!!! Citiţi aceste pagini şi veţi găsi cazuri concrete de cei ce au murit sau suferit cele mai groaznice regimuri inchizitoriale şi de teroare cum le-au numit mulţi autori.
Sfârşitul acestui tratat de istorie despre împilarea românilor ardeleni de către unguri conţine trei mici părţi: Epilogul ocupaţiei şi bucuria autorului, un Remember în care autorul, cu tâlc, îl citează pe Henry Barbusse : omul este o maşină care uită şi să fim atenţi cum se vor prezenta ungurii la conferinţa de pace fără să sufle desigur nici un cuvânt cu privire la campania lor revizionistă. Şi a avut dreptate.
Dezvaluirile Doamnei Edith Lehrer
Postfaţa este scrisă de soţia autorului, Doamna Edith Lehrer, care face nişte dezvăluiri pe care merita să le citim cu multă luare aminte. Întâi ne vorbeşte despre bucuria pe care au avut-o în seara zilei de 30 Ianuarie 1945, când la Athenee Palace, înconjuraţi de personalităţi din guvern, academicieni, elite intelectuale, scriitori, jurnalişti, prieteniau lansat prima ediţie a cărţii, ce a fost primită cu entuziasm şi pe drept apreciată ca o valoare academică. Nu trece prea mult şi schimbările politice şi sociale trec de la democraţia sperată spre dictatură ce încorsetează toata societatea românească şiDoamna Edith Lehrer scrie: "Numeroşii prieteni ai soţului meu - mari patrioţi - au fost pe rând împrăştiaţi. O atitudine glacială din partea noilor oficialităţi s-a instalat treptat şi faţă de soţul meu. Nu mult timp după aceia, cartea, tipărită şi aşa într-un tiraj simbolic, a fost pusă la index, iar autorul a început să fie prigonit. Am fost daţi afară din toate serviciile, ori de câte ori reuşeam să găsim o slujbă. Prigonit, hărţuit, în cele din urmă soţul meu s-a îmbolnăvit şi a murit în 1969."
Această carte a fost pusă la index 47 (patruzeci şi şapte) de ani, timp în care romanii ardeleni nu au avut voie să-şi spună suferinţa iar urmaşi lor să nu cunoască nimic despre mileniul împilări românilor ardeleni, şi în acest timp propaganda iredentistă şi revizionismul unguresc ne defăimează insistent în toată lumea.
Oare chiar să fi ajuns o naţiune degenerată în care patriotismul este anemic, hulit şi interzis de politicieni şi de lefegii lor din cultură şi de mass media. Speranţele românilor după Decembrie 1989 s-au spulberat ca şi cele din 1944 - 1945, numai propaganda şi speranţele ungureşti au rămas aceleaşi.
Se pare că, şi astăzi, cartea această este pusă la index!

[Adrian Pop]

Nigel Farage: "Cine dracu' va credeti voi?"

http://www.youtube.com/watch?v=ioxurFpwc7E

[Adrian Pop]

SPIONAJ – ACTIUNILE MOSSAD IN ROMANIA

Publicat de admin in Textele altora pe 16.01.2012 | 22 comentarii
O mare parte din industria de armament românească a fost sistematic distrusă după 1989 în favoarea importurilor din Israel. O altă parte a fost acaparată de oamenii de afaceri evrei. Vom aminti pentru început un fapt bine cunoscut, acela că cei mai mari traficanţi de armament din lume sunt evreii, respectiv cetăţenii israelieni. Recentul caz Şimon Naor din România o demonstrează cu prisosinţă. După anul 1989, importurile româneşti de tehnică militară prin evrei nu au mers doar pe relaţia cu Israelul. Şi alte mari afaceri, precum afacerea Dracula-Bell Helicopters – IAR Ghimbav Braşov (care era să ne coste aproape trei miliarde de dolari americani), deşi veneau din S.U.A., au fost intermediate de politicieni şi afacerişti evrei, precum se va vedea.
În privinţa acaparării României ca piaţă de trafic şi de desfacere a industriei militare israeliene, o activitate excepţională a avut-o serviciul secret extern al Israelului, Mossad-ul. În urmă cu mai mulţi ani, remarcabilul analist (specialist în servicii secrete) George Dora, semnala în periodicul la care semna acum vreo 7 ani, că prăbuşirea avioanelor militare româneşti, respectiv a MIG-urile ce cădeau ca muştele, are legătură cu activitatea de sabotaj organizată de Mossad pentru a determina ca în întreaga aviaţie militară românească să fie implementat sistemul de ghidaj electronic ŞOCAT, aparţinând firmei israeliene Elbit System Ltd.
În afară de faptul că, într-adevăr, sistemul ŞOCAT este în prezent introdus în toată tehnica militară aeropurtată românească (cu majora contribuţie a fostului ministru al apărării româneşti, evreul mason Victor Babiuc), dacă vizităm situl de internet al Elbit Israel (www.elbit.com) vom observa că 80% din afacerile acestei firme au în obiectiv România. Pe plan intern, majoritatea acestor afaceri au avut caracter infracţional şi s-au lăsat chiar cu condamnări pentru unii responsabili români (afacerea PUMA/I.A.R. Ghimbav – elicoptere militare, afacerea AEROSTAR Bacău – avioane militare), dar ele nu au fost stopate, ci se desfăşoară şi în prezent în favoarea Israelului.
Iata câteva dintre “ciudatele” afaceri ale Ministerului Apărării din România, adică achiziţii din Israel: – Afacerea UZI: câteva mii de pistoale mitralieră importate din Israel pentru regimentul de gardă. Citat: ,Au fost nişte jucării haioase şi dătătoare de bărbăteşti simţăminte, dar asta până li s-a epuizat muniţia (nu ştim contra cui). Noroc cu un magazioner salvator care a descoperit că se potrivesc cartuşele pentru pistoletul ORIŢA, uitate în depozitele Armatei de prin anii ‘50″;- Afacerea LANCER: firma Elbit – AEROSTAR ELBA ELECTRONICS s-a implicat să modernizeze aparatura de bord a “sănătoaselor noastre MIG-21. După negocierile din ‘91-’92… contractul a intrat în derulare, înviorat de cifra de 100 milioane de dolari”, plătiţi de români;- Afacerea SĂGEATA: import de muniţie antitanc de la firma israeliană TAAS, afacere de câteva zeci de milioane dolari. Mai amintim afacerile “FOCOASE
DE PROXIMITATE”, “RADARE MARCONI” şi “APARATURĂ DE VEDERE PE TIMP DE NOAPTE”, aproape toate învârtite cu firme din Israel. Ba, ca să mai adăugăm un moţ caschetei, vom preciza ca şi firma Bell Helicopters (afacerea DRACULA) a fost adusă tot via Israel… Prin 1991, generalii Cioflină, Mincu şi colonelul Grigore, păstoriţi de Vasile Ionel, au reuşit să izoleze armata română, contractând pentru S.T.A.R. (Sistemul de Transmisiuni al Armatei Române) produsele în standard Eurocom ale firmei MARCONI. În Europa, de aceeaşi dotare mai beneficiază o regiune militară din Austria şi fix un canton din Elveţia. Comision… un milion USD. Caietul de Sarcini (al M.Ap.N.) definea cu precizie un sistem total diferit de cel oferit de MARCONI; cu toate acestea nici una dintre firmele care au respectat condiţiile tehnice solicitate: ALCATEL, ERICSSON, MOTOROLA şi TELRAD… nu a fost apreciată la încheierea contractului. Ei bine, de toate aceste afaceri, şi încă altele, se leagă numele unui mic grup de destoinici comersanţi [precum]: colonelul Toma – fost director de importuri pe «relaţia Israel», mutat după 1992 ca director general la ROMTEHNICA (Regia de Stat ce asigura toate afacerile Ministerului Apărării din România)… Şi, în sfârşit, dar deloc neimportant, Mihai Burlacu, fost secretar de stat pe vremea lui Ceauşescu, devenit după ciuntirea din decembrie [1989], director general al Institutului de Proiectări 0111 al M.Ap.N. N-am putea să vă spunem ce poziţie mai are astăzi, ştim doar că are un sediu în vecinătatea guvernului şi că prin mijlocirea sa se poate comunica uşor cu firme din Israel. Că veni vorba de poporul ales, nu-ş’ cum se făcu, dar şi acesta şi-a ales în conducerea firmei ELBIT [SYSTEM] un domn Ciubotaru. Luaţi acum şi număraţi: nu sunt mai mult de 10 cei care au hotărât – până în 1996 – ce să cumpărăm pentru armăţica noastră degrab privitoare spre NATO. Ce modificări de cadre credeţi că s-au petrecut în acest club select şi bine ferecat după venirea Emilului [preşedintele Emil Constantinescu]?”Nu putem conchide decât că numirea colonelului Toma în fruntea regiei armatei române, Romtehnica, fost director de importuri pe “Direcţia Israel” în vremea lui Ceauşescu, se datorează mai degrabă Mossad-ului, prin agenţii săi infiltraţi în guvernul român. Unul dintre cei mai importanţi pioni guvernamentali direct responsabili de aceste acţiuni este masonul Victor Babiuc, fost ministru al apărării României, al cărui nume de cod printre agenţii SPP era chiar Mossadiuc, şi care se numără printre oamenii de legătură ai ofiţerului israelian Shimon Nahor (cel inculpat pentru trafic de arme).Despre modul cum serviciul secret al spionajului israelian are obiceiul de a se implica în desemnarea miniştrilor apărării altor ţări, este semnificativ celebrul episod, relativ recent, din războiul cu Siria al Israelului. Astfel, Mossad-ul a reuşit la un moment dat să schimbe identitatea şi biografia unui evreu sirian, pe care îl recrutase ca agent, şi astfel l-a propulsat până în funcţia de ministru al apărării al Siriei. De pe poziţia de şef al armatei siriene, acesta a transmis Israelului toate informaţiile “de front” în momentul declanşării ofensivei Siriei asupra acestuia.Evident că ofensiva siriană a fost un fiasco, iar Israelul şi-a lărgit teritoriile chiar.Îi vom reda însă cuvântul specialistului George Dora, care în 1998, sub titlul Interesele strategice israeliene decid în Iugoslavia, relata că în urma unor tratative secrete dintre Turcia şi Israel s-a încheiat o axă strategică Ierusalim-Ankara, care reprezintă o alianţa militară cu caracter ofensiv, îndreptată împotriva refacerii sferei de influenţă a
Rusiei în Estul Europei şi în Balcani. Pentru atingerea acestor deziderate, politicienii şi staff-ul serviciilor secrete din Israel şi Turcia au declanşat o adevărată ofensivă în scopul fărâmiţării statelor naţionale din Balcani, prima victimă fiind fosta Republică Socialistă Federativă Iugoslavia.În paralel, cu acordul tacit al S.U.A. şi al Germaniei, se acţionează împotriva României, pentru obţinerea autonomiei Ardealului. Totuşi, în concepţia serviciilor secrete din cele doua ţări menţionate, în acest acord (axa strategică Ierusalim-Ankara) urma să fie inclus şi Bucureştiul.În ceea ce priveşte România, Israelul era interesat atât de porturile strategice de la Marea Neagră (fie chiar şi pentru trupele americane), cât şi de viitorul spaţiu de complementaritate al Transilvaniei. Anihilarea unei posibile alianţe ortodoxe, cuprinzând Rusia, Grecia, România, Bulgaria, Serbia, se află de asemenea pe unul dintre primele locuri în planurile serviciilor secrete ale Israelului, cu binecuvântarea S.U.A. şi a Germaniei.
“În domeniul militar – scria G. Dora -, semnalăm cooperarea româno-israeliană în ceea ce priveşte transformarea a 40 de elicoptere I.A.R. Puma în configuraţie de atac. Acestui contract în valoare de peste 100 de milioane dolari, executat de firma israeliană Elbit, i se va adăuga un nou aranjament privind modernizarea în totalitate a celor 200 de avioane MIG 22 româneşti. Dependenţa industriei româneşti de apărare şi a înzestrării armatei faţa de Israel este un lucru ascuns de actuala guvernare opiniei publice… Poziţia anti-constituţională a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (C.S.A.T.), de a pune practic România în stare de război cu Republica Iugoslavia sub acoperirea unei misiuni umanitare, nu este atât o cedare în faţa presiunilor N.A.T.O., ci reprezintă subordonarea conducerii de la Bucureşti intereselor strategice ale Israelului în Balcani.”Tot aşa se întâmplă şi în anul 2003 când, înainte de a exista o acţiune militară a NATO împotriva Irakului, înainte de a exista o rezoluţie ONU care să aprobe declanşare războiului, guvernarea Iliescu-Năstase bagă România în război alături de S.U.A., sfidând Uniunea Europeană chiar, în folosul real al… Israelului, care acţionează din răsputeri ca puterea Irakiană să fie distrusă.Care este însă fiasco-ul din industria de apărare a României?La sfârşitul anului 2001 în industria de apărare românească mai lucrau cca. 45.000 de salariaţi, iar Ministerul Industriei şi Resurselor anunţa în ianuarie 2002 că urmează importante disponibilizări de personal din această ramură, numărul total de salariaţi din industria militară urmând să rămână de numai 19.000 de oameni. Motivarea măsurii, conform ministerului român al industriei: “Numărul de persoane angajate în unităţile din industria de apărare a fost stabilit în acord cu nevoile strategice ale României”, ori acestea ne-au fost stabilite şi impuse de “Parteneriatul” cu NATO şi de forurile internaţionale occidentale.Chiar din ianuarie 2002 au avut loc mari disponibilizări de personal din industria de armament românească. Dezvăluim acum procedurile diabolice prin care a fost distrusă o întreagă ramură a economiei naţionale. Iată faptele! În cei 12 ani de “tranziţie”, cu începere din anul 1990, România a devenit din mare exportator de armament un mic producător, valoarea exporturilor sale reducându-se de la 750 milioane de dolari în 1989, la numai 31 milioane de dolari în anul 2001. O importantă cauză a acestui dezastru, este situaţia creată de cele două companii româneşti de stat – Romtehnica şi Romarm – care s-au concurat reciproc la licitaţiile internaţionale. Au existat chiar situaţii când cele două companii româneşti au licitat separat, oferind la vânzare aceleaşi produse, fabricate de aceeaşi uzină românească. Dintre aceste faultări reciproce între români nu au avut de câştigat decât străinii. Bulgarii, de exemplu, au ajuns pe locul cinci în lume în topul exportatorilor de arme şi muniţie, chiar dacă în 1989 nici nu figurau în acest clasament, în timp ce România ocupa chiar locul cinci, iar acum a ajuns pe locul 80 şi se află în cădere liberă. Aproape toate pieţele de desfacere ale armamentului românesc au fost pierdute deoarece miniştrii români ai Apărării au renunţat de bunăvoie la ele, respectând întocmai condiţiile impuse de NATO şi Comunitatea Europeană, adică s-a renunţat la exporturile de armament de tip sovietic cu mare desfacere până atunci în Asia (India, Pakistan) şi Egipt. Astfel, fabrica de armament Tohan Zărneşti şi-a pierdut pieţele de desfacere pentru focoasele de rachete, pentru rachetele de fregate şi pentru piesele de artilerie. Adaptarea industriei militareromâneşti la standardele NATO s-a dovedit a fi dezastruoasă. Exemplu: Uzina Mecanică Sadu s-a retehnologizat pentru cartuşele compatibile NATO, având o capacitate de producţie zilnică de cinci milioane de cartuşe, dar această producţie reprezintă exact numărul total de cartuşe ce l-a exportat în întreg anul 2001.
BELL HELICOPTERS, RULETÃ A AFACERILOR EVREIESTI.
În cadrul “democraţiei americane”, slujba de ambasador al Statelor Unite ale Americii este, fie răsplata preşedintelui nou ales al S.U.A. pentru unii dintre susţinătorii săi din campania electorală, fie pur şi simplu este o demnitate cumpărată de cei interesaţi în a-şi promova interese de grup, preponderent economice, în ţările unde Statele Unite ale Americii au deschise ambasade.În privinţa României, preşedintele Comunităţii Evreieşti din New York, Alfred Moses, totodată membru B’nai B’rith, şi-a cumpărat de două ori această poziţie. Prima oară pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, iar a doua oară pe vremea lui Ion Iliescu. În ambele cazuri, motivele sale au fost acelea de promovare a intereselor oligarhiei evreieşti asupra României, în timpul celui de-al doilea mandat al lui Moses acestea fiind preponderent economice.Una dintre afacerile în care Alfred Moses s-a implicat peste măsură, alături de senatorul american Tom Lantoş, evreu ungur, este aceea de a impune României cedarea Întreprinderii de Avioane din România de la Ghimbav-Brasov firmei americane Bell Helicopters-Textron, căreia să îi şi comande 96 de elicoptere Cobra, rebotezate “Dracula” după dotarea cu sistemul electronic de ghidare israelian Şocat. Toată afacerea urma să coste România peste 2,5 miliarde de dolari.Celebrul film al lui Oliver Stone, JFK, a demonstrat cu succes că asasinarea preşedintelui S.U.A., John F. Kennedy, este legată de interesele C.I.A. şi ale “complexului industrialo-militar” de declanşare a războiului din Vietnam.Autorul R. Stich, independent de sursele scenariului lui Stone, în lucrarea sa Defrauding America (Înşelarea Americii), dezvăluie cum un ofiţer C.I.A. sub acoperire (cu numele de cod “Pegas”) de la Departamentul de Contraspionaj a realizat o înregistrare audio cu planul de asasinare a preşedintelui Kennedy ce demonstrează implicarea chiar a C.I.A., în cadrul căreia activa şi el. Conspiratorii înregistraţi discutând erau Nelson Rockefeller (clanul magnaţilor bancheri), Allen Dulles, Lyndon Johnson (Texas), George Bush (C.I.A. şi viitor preşedinte al S.U.A.) şi J.Edgar Hoover (C.I.A.). Prezenţa lui Nelson Rockefeller (din clanul bancherilor evrei implicaţi în crearea organizaţiilor oligarhice semi-oculte mondialiste, precum Consiliul Afacerilor Externe, a Grupului Bilderberg şi a Comisiei Trilaterale, toate controlate în mare măsură de ordinul masonic evreiesc B’nai B’rith) la discuţia cu şefii C.I.A. (”Central Information Agenties”, serviciul secret principal al Statelor Unite, numit sugestiv de O. Stone şi “Armata Invizibilă a Capitalismului”) legat de planul de asasinare a preşedintelui, denotă fantastica putere şi cinismul fără limite pe care le-a dobândit, în S.U.A. şi în lume, clica oligarhică a bancherilor evrei.O secvenţă din filmul lui Oliver Stone arată cum un personaj misterios, total iniţiat în politica ocultă a S.U.A. (”Domnul X”), îi relatează prim-procurorului S.U.A. că asasinarea preşedintelui Kennedy a intervenit datorită împotrivirii acestuia de a declanşa operaţiunile de anvergură din Vietnam, concomitent cu o masivă comandă de către Pentagon de elicoptere Bell. În urma scandalului declanşat de filmul său, O. Stone a fost nevoit să-l prezinte public pe realul “Domn X”, în persoana colonelul ® L. Fletcher Prouty, ex-şef al serviciilor secrete ale Pentagonului. Ulterior, colonelul Prouty a relatat în cartea sa publicată sub acelaşi nume cu filmul lui Stone, JFK, amănunte privind implicarea uneia dintre cele mai mari bănci evreieşti din S.U.A. în asasinarea preşedintelui Kennedy, banca First National Boston.Aceeaşi bancă, redenumită Credit Suisse First Boston, se oferea să acorde mari împrumuturi României în perioada 1997-1998, când România era condiţionată de F.M.I. şi Banca Mondială să obţină importante credite private, iar politicienii americani evrei (tandemul Moses-Lantos) condiţionau intrarea României în blocul militar NATO de realizarea afacerii cu cele 96 de elicoptere de la firma americană Bell.În mod foarte direct, colonelul Prouty demonstrează cum S.U.A. au fost conduse spre războiul din Vietnam de către “elicopter şi cerinţele sale economico-militare” şi că aceste cerinţe au fost realizate “prin reorientarea aproape totală a politicii Statelor Unite în Vietnam la numai câteva zile după moartea preşedintelui”. Iată pe scurt tezele acestui asasinat, în viziunea Stone-Prouty, doi americani reamarcabili.Kennedy a fost înlăturat prin asasinat, în primul rând pentru că el constituia o ameninţare pentru sistemul economic instituţionalizat al “USA Inc şi Noua Ordine Mondială instaurată de aceasta”,chiar şi prin politica sa ezitantă faţa de Cuba şi Vietnam. “Kennedy a subminat nu numai Federal Reserve Board, ci chiar şi C.I.A. şi meduza cu o mie de capete reprezentată de aceasta. Dar mai presus de toate, el a subminat ordinea economică mondială a înaltei Cabale şi a complexului său militaro-industrial, asupra căruia am fost avertizaţi de scrisoarea de adio a [preşedintelui S.U.A.] Eisenhower” – Oliver Stone, Istoria Secretă a Statelor Unite (1943-1990).Colonelul ® L.FIetyher Prouty, ex-înalt ofiţer în cadrul Biroului de Operaţiuni Speciale (O.S.O.) din cadrul Biroului Ministerului Apărării (O.S.D.), respectiv din cadrul Serviciilor Secrete ale Pentagonului, are cuvântul:“Planurile lui Kennedy [privind retragerea armatei americane din Vietnam] ar fi însemnat sfârşitul războiului din Indochina, pe care Statele Unite îl susţinuseră vreme de aproape două decenii. Ar fi însemnat sfârşitul unor proiecte foarte importante ale lumii marilor afaceri.,. First National Bank din Boston îl trimisese pe William F. Thompson, un vicepreşedinte, la cabinetul meu din Pentagon în 1959, probabil după discuţii avute cu C.I.A., ca să exploreze viitorul utilizării elicopterelor în operaţiunile militare (clandestine)…
Unul dintre clienţii băncii era Textron Inc. Banca le sugerase responsabililor de la Textron ca achiziţionarea aproape falimentarei Bell Aircraft Company, în special a secţiei sale de elicoptere, ar putea fi o afacere bună. Ceea ce trebuiau să afle banca şi Textron era în ce măsură erau folosite elicopterele în momentul respectiv de către armată şi C.I.A. şi în ce măsură ar putea fi utilizate în viitor în Indochina. [ ...]Prima tentativă a C.I.A. de a transfera aceste elicoptere în Vietnam, pentru a le introduce în luptă, s-a consumat la mijlocul anului 1960, căutând să ignore sistemul. Generalul Charles P. Cabell, directorul adjunct al C.I.A., l-a contactat pe unul dintre oamenii săi de legătură (care s-a întâmplat să fie chiar autorul acestei cărţi – colonelul L.F. Prouty) din «Biroul de Operaţiuni Speciale» (O.S.O), un compartiment din Pentagon, să vadă dacă aceste elicoptere puteau fi transferate rapid şi
secret, ca măsură de urgenţă generată de răspândirea revoltelor în tot Vietnamul… Cererea a fost respinsă în baza faptului că aceasta ar fi reprezentat o operaţiune secretă şi că nu s-a ordonat să se facă aşa ceva în Vietnam, în timpul administraţiilor Eisenhover şi Kennedy, litera legii era respectată cu stricteţe… În aceeaşi perioadă, C.I.A. trebuia să formeze o unitate civilă de elicoptere, cu mult mai multe aparate decât deţineau unităţile de infanterie marină… De reţinut că apelul iniţial din 1960, de la generalul Cabell din C.I.A. a survenit la scurt timp după ce First National Bank din Boston înlesnise achiziţionarea companiei Bell Helicopters de către trustul Textron, înainte de a recomanda fuziunea responsabililor de la Textron, C.I.A. organizase la Pentagon o întrunire cu vicepreşedintele băncii din Boston, pentru a discuta despre utilizarea şi cererea de elicoptere în Războiul Rece.
Aparatele Huey, fabricate de Bell aveau să devină elicopterele cele mai mult folosite în Vietnam……Pentru aceste influente grupuri private de industriaşi şi oameni de finanţe, continuarea războiului din Vietnam era de o însemnătate vitală. Şi, desigur, elicopterele au reprezentat doar o parte din costul total de două sute douăzeci de miliarde de dolari al participării americane în acel conflict. Cea mai mare parte a acestei sume a fost cheltuită, de fapt, după 1963 [adică, după asasinarea preşedintelui Kennedy]; numai două sau trei miliarde de dolari fuseseră consumate în acţiunile militare americane directe din Vietnam, în toţi anii scurşi de la Cel de-al Doilea Război Mondial până în 1963 inclusiv. Dacă ar fi trăit Kennedy, nu s-ar fi ajuns la mai mult decât atât… Succesul afacerii dintre First National Bank din Boston, Textron şi Bell, depindea de escaladarea războiului din Vietnam… Kennedy anunţase un
buget militar redus şi sfârşitul participării americane în Indochina… Persoane interesate considerau propunerea lui Kennedy de dezamorsare a războiului din Vietnam şi de reducere a programelor puternic stipendiate extrem de primejdioasă pentru propriile lor proiecte… ¬.În cele 500 de pagini ale cărţii sale, JFK, colonelul L.F. Prouty demonstrează cu amănunte tehnice şi informative implicarea directă a C.I.A. în atentat. Existenţa conspiraţiei la cel mai înalt nivel de stat pentru asasinarea preşedintelui a fost de altfel demonstrată şi de primul procuror al Statelor Unite ale Americii (vă recomandăm vizionarea peliculei JFK de Oliver Stone în acest sens). Ceea ce, totuşi, nu au spus nici unul dintre aceşti americani curajoşi, este faptul că băncile ce au creat evenimentele, declanşând şi întreţinând războaiele şi crima în scopul profiturilor proprii, sunt băncile magnaţilor bancheri evrei din America.Un alt
amănunt ce a scăpat acestor analişti, este implicarea directă în evenimente a altui evreu decât bancherul Nelson Rockefeller, sau a băncii evreieşti. Este vorba de înlăturarea marionetei Lee Harvey Oswald, anunţat public de către autorităţi ca fiind asasinul preşedintelui, de către afaceristul evreu Ruby, care l-a împuşcat pe Oswald la câteva ore de la atentat, în văzul întregii lumii. Oswald ar fi murit imediat la acelaşi spital din Dallas, unde s-a declarat şi moartea preşedintelui Kennedy. După ce a fost arestat, Ruby a început să protesteze, invocând în apărarea sa apartenenţa la organizaţiile evreieşti din America. A fost transportat din arest la acelaşi spital in Dallas, deoarece nu se simţea bine. În foarte scurt timp a decedat în spital.(?)Pentru a pătrunde înţelesul paginilor ce vor urma, din toate cele relatate mai sus rămâne important pentru România informaţia că Bell Helicopters Textron din
Dallas, este creaţia acelei mari bănci evreieşti care astăzi se numeşte Credit Suisse First Boston, şi că banca nu se dă înapoi de la nimic pentru a-şi atinge scopurile de profit şi dominaţie asupra lumii. Aşa cum s-a arătat mai sus, surse dintre cele mai credibile, persoane dintre cele mai respectabile asociază numele băncii cu asasinatul politic şi cu declanşarea războaielor.Israelul nu a criticat niciodată războiul din Vietnam, deoarece scopurile sale nu au fost servite de către preşedintele John F. Kenedy, ci de către urmaşul acestuia, Lyndon Johnson.
Un diplomat israelian scria, legat de asasinarea lui Kenedy: “Am pierdut un mare prieten. Dar am găsit unul mai bun… Johnson este cel mai bun dintre prietenii pe care statul evreu i-a avut la Casa Albă.” Şi, într-adevăr, Johnson a sprijinit total Israelul în războiul de şase zile din 1967. Prin urmare, Israelul şi-a extins suprafaţa anexând noi teritorii arabe. Franţa şi Congresul S.U.A. instituie atunci embargoul asupra Israelului, dar preşedintele Johnson îl ridică şi livrează avioanele Phantom comandate de Israel, în această perspectivă, asasinarea lui Kenedy a apărut, totodată, ca o salvare a Israelului.Trebuie iarăşi spus despre puternica companie Bell că, cu complicitatea guvernului S.U.A., a înzestrat Irakul pe ascuns cu aparate Bell Helicopters pentru ca războiul din Golf să poată fi cât mai costisitor. Iată şi situaţia din Croaţia din anul 1995 privind achiziţia de echipament de luptă pe baza traficului ilegal de arme (fără implicarea guvernelor statelor respective): printre altele, 10 elicoptere de lupta Bell direct de la compania Bell Helicopters Textron. În acest fel au fost alimentate războaiele din Iugoslavia, de ambele părţi, fiind implicate în trafic mai multe firme israeliene. Mulţi români îşi amintesc de perioada 1991-1993 când băncile iugoslave din Belgrad acordau dobânzi lunare de până la 200% la dinar şi de 15% la valută (faţă de 3-4% dobânda anuală la dolarul american la orice altă bancă occidentală). Masivă înghesuială la depuneri. Pentru o minte lucidă însă puteau exista numai două explicaţii: era vorba de spălare de bani sau de un joc piramidal destinat falimentului. La vedere era vorba de concurenţa dintre două bănci iugoslave, Banca Jugoskandic şi Banca Dafiment. În realitate însă era vorba de finanţarea războiului devastator (traficul de armament) ce s-a abătut asupra Iugoslaviei. Şeful Băncii Jugoskandic era Jesdomir Vasilejic, care trăise 20 de ani în străinătate şi era cunoscut, conform cotidianului britanic Observer, pentru afacerile sale în “regiunile de război ale Orientului îndepărtat”. Coproprietar şi şef al celeilalte bănci din Belgrad, Dafiment, era evreul Israel Keman din Tel Aviv. Ei foloseau banii deponenţilor pentru a finanţa traficul ilegal de armament pe care îl livrau apoi forţelor naţionaliste ale popoarelor Iugoslaviei, scoţând un profit uriaş.
AFACEREA DRACULA
De cele mai multe ori când, prin anii ‘90, vreun prieten i se adresa ambasadorului S.U.A. la Bucureşti, Alfred Moses, pentru vreo afacere dubioasă pe seama românilor, acesta îl îndruma să-şi deruleze interesele prin firma prietenului său, evreul american Philip Bloom, adică prin firma Global Bussines Group amplasată, la vremea aceea, în sediul Ministerului Transporturilor. Este atât cazul privatizării Romaero-Băneasa, a Hotelului Bucureşti, a achiziţiilor “de utilaje americane” efectuate de către Ministerul Transporturilor, dar nu şi al afacerii cu Bell Helicopters, care a presupus implicarea totală a unor personalităţi din comunitatea evreilor americani, membre ale lojei B’nai B’rith, în frunte cu congresmanul american Tom Lantoş (evreu ungur de origine).Afacerea Bell Helicopters a demarat în cursul anului 1995 prin vizite asidue la Cotroceni, la preşedintele Iliescu, continuate şi în 1996, din partea ambasadorului Alfred Moses însoţit de un apropiat al preşedinţiei, Marius Opran. Încă de atunci au fost introduse în joc şantajul politic, precum acordarea României, de către S.U.A., a clauzei naţiunii celei mai favorizate, dar şi comisioane bine plasate, fapt ce a făcut subiectul unui scandal de presă al acelei vremi. Se cerea în schimb României să cumpere un mare număr de elicoptere Bell Helicopters. Totodată a fost aranjată şi vizita preşedintelui Ion Iliescu în S.U.A., în septembrie 1995. (Vizită aranjată cu concursul B’nai B’rith, de la sediul din New York, al căreia, mai apoi, Ion Iliescu l-a declarat pe senatorul Corneliu Vadim Tudor “Jirinovschi al României”, scoţând astfel partidul România Mare de la guvernare.)
S-a dovedit că această afacere, ca şi cedarea Hotelului Bucureşti, ca şi alte “gheşefturi” ale lui Moses, nu constituiau condiţii reale ale S.U.A. pentru statul român în acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate. Toate aceste implicări ale lui Alfred Moses în şantajul politic pentru susţinerea unor interese de grup (prietenii şi aliaţii săi) l-au determinat pe congresmanul David Funderburk, fost ambasador S.U.A. la Bucureşti, să declare că: “în nici un caz dl. Moses nu este ambasadorul guvernului american pe lângă poporul român”. Poziţii similare sunt luate şi de congresmanii americani Frank R.Wolf şi Christopher Smith, care i se adresează în scris secretarului de stat al S.U. A., Warren Christopher.Cu totul altă poziţie adoptă congresmanul Tom Lantoş (cum am arătat, evreu ungur, membru B’nai B’rith), care a manifestat în ultimii ani un interes obsedant pentru România, inclusiv în promovarea unor proiecte economice dezavantajoase României, susţinute şi de Moses. Aşa se face că, în favoarea acestor proiecte, el se implică personal pe lângă puterea politică instalată după alegerile din decembrie 1996, şantajând cu condiţionări de contracte intrarea României în blocul militar al NATO, sau cu aranjarea vizitei preşedintelui Emil Constantinescu în S.U.A. Nu românii au fost cei care şi-au închipuit că afacerea Bell Helicopters era un paşaport pentru NATO, acest fapt le-a fost sugerat de către politicienii veroşi americani.În filmul lui Oliver Stone, J.F.K., referitor la asasinarea preşedintelui american John F. Kennedy, poate fi urmărită secvenţa consternantă în care prim-procurorul S.U.A. (care a demonstrat public complotul guvernamental privind acest asasinat) este chemat la Washington de către un personaj misterios, ex-şef al unor servicii speciale din cadrul armatei S.U.A. pentru a-i dezvălui că John Kennedy încurca interesele Bell Helicopters deoarece se opunea declanşării războiului din Vietnam, aşa că a trebuit să dispară. O concluzie logică ar putea fi aceea că aceeaşi complotişti din S.U.A. au pus ochii pe România, aşa cum altădată puseseră ochii pe Vietnam pentru a-şi realiza interesele, şi că pe lista neagră pe care se aflau Kennedy şi poporul vietnamez, poate încăpea şi poporul român.“Sperăm – scria în 1998 periodicul bucureştean Ultima oră – ca acei oameni cinstiţi pe care din totdeauna i-a născut S.U.A. vor fi de această dată alături de noi în drumul spre iad pe care am pornit prin Draculizarea întregii ţări”, referindu-se direct la afacerea de 2,5 miliarde de dolari americani (plus fabrica de la Braşov, IAR.), atât cât trebuia să ne coste construirea în România a 96 de elicoptere “Dracula” (variantă a aparatului Cobra îmbunătăţit cu ghidaj electronic israelian) de către
“americanii” de la Bell Helicopters.Afacerea s-a demarat efectiv atunci când, la data de 21 mai 1997, a fost semnat contractul dintre statul român (Fondul Proprietăţii de Stat) şi Bell Helicopter Textron Roumania Ltd. (cutie poştală creată de Bell-Dalas în statul american Delaware) pentru vânzarea a 70% din acţiunile I.A.R. Ghimbav (Braşov) contra sumei de 70 milioane de dolari. Acest contract avea însă o clauză – condiţie prealabilă cumpărării fabricii – ce prevedea că Ministerul Apărării Naţionale al României va cumpăra 96 de elicoptere Cobra ce se vor construi la Braşov sub numele de Dracula, după ce vor fi dotate cu sisteme de ghidaj de către firma israeliană Elbit System, pentru ca şi evreii israelieni să aibă partea lor de ciolan românesc, alături de cei americani. Ca şi în celelalte afaceri patronate în România de Alfred Moses, cele efectuate prin prietenul său Philip Bloom, pe lângă clienţii americani apar şi nişte interese israeliene. Negocierile au fost purtate din partea româna de Mirel Ţariuc (membru al consiliului de administraţie al F.P.S. şi ministru secretar de stat în Guvernul Ciorbea) şi Tudorel Dumitraşcu (reprezentantul statului român privind privatizările cu străinătatea, director F.P.S.), aceeaşi echipă, în esenţă, care s-a ocupat şi de privatizarea Hotelului Bucureşti.În ce îl priveşte pe Mirel Ţariuc, cu care aveam relaţii profesionale în acea perioadă, acesta ne-a declarat că poziţiile sale în aceste privatizări i-au fost dictate direct de la nivelul preşedinţiei.În ceea ce îl priveşte pe Tudorel Dumitraşcu, acesta era, însă, adevăratul prieten al evreilor. Înainte de a fi director la F.P.S. el fusese director general la Romaero – Băneasa, unde împreună cu evreul Phillip Bloom au dat societăţii româneşti de stat un “tun financiar” de un milion de dolari (ulterior, în
urma unui control al Curţii de Conturi din România, lui Dumitraşcu i s-a pus sechestru pe avere). După ce a devenit şeful Direcţiei Relaţii Internaţionale din cadrul F.P.S., Tudorel Dumitraşcu a continuat prietenia cu evreul Phillip Bloom.
Pentru privatizarea economiei româneşti, sub direcţia sa din F.P.S., s-a, deschis o reprezentanţă a statului român în Israel, reprezentanţă condusă ca salariat al României de către un afacerist evreu provenind din serviciile secrete israeliene, Fredy Robinson (şi care astăzi deţine în România, printre altele, Cazinoul Vernescu, Eurom Bank – fosta Bancă. Dacia Felix – şi postul de televiziune Tele7ABC. Tot Tudorel Dumitraşcu este cel care l-a însoţit în 1997 pe şeful privatizărilor din România de la acea data, Sorin Dimitriu, la Londra, la o întâlnire cu fostul şef al serviciului secret israelian Shin Beth, Sammy Ofer (evreu provenit din România, fost Horowitz, în prezent proprietar important în România, prin intermediul unor firme fantomă). Fiind proprietar al unor mari companii navale transnaţionale, precum Marmon Group, israelianul Sammy Ofer s-a bucurat la reşedinţa sa de la Londra şi de vizita ministrului transporturilor, Traian Băsescu, “care a avut astfel ocazia să admire un Picasso de doi metrii pe unu”, se lăuda Philip Bloom. Tot Dumitraşcu este cel care în 1997, în numele statului român, a instalat ca preşedinte la cea mai puternică bancă românească, Bancorex, pe un evreu numit Ionescu (nume menit a-i travesti identitatea etnică), şi al cărui mandat a declanşat falimentul băncii.Odată semnat contractul afacerii “Dracula-Bell Helicopters”, el mai trebuia şi împins de la spate. Era rândul evreului Tom Lantoş să mişte lucrurile. El soseşte la Bucureşti în data de 25 mai 1997, ca congresman american şi, împreuna cu Alfred Moses şi cu alţi clienţi ai lor avizi de bani făcuţi în România, au o întrevedere cu premierul Victor Ciorbea. Au fost prezentate deschis intenţiile “oamenilor de afaceri americani şi canadieni” de a-şi dezvolta afacerile în România. Lantoş cere ca aceştia să fie trataţi
favorabil de oficialii români, arătând ca în schimb se va ocupa de intrarea României în NATO, şi sfârşeşte prin a-l invita pe Ciorbea în S.U.A., la expoziţia de fotografii a soţiei sale.În acelaşi timp, se indică ca sursă care să împrumute România cu cele cca. 1,5 miliarde dolari necesari demarării achiziţionării elicopterelor, banca Merryl Linch, care cere însă garanţii guvernamentale. Cu tot cu dobânzi această afacere urma să coste România în realitate peste 2,5 miliarde de dolari, de aceea apare o opoziţie iniţială la afacere din partea Fondului Monetar Internaţional, care considera că România nu îşi poate permite asemenea aventuri economice. Curând însă, primul-ministru român Victor Ciorbea participă în S.U.A. la un somptuos dineu oferit de Bell Helicopters şi Merryl Linch, compania şi banca preocupându-se de întreaga şedere în S.U.A. a premierului român.Un fost prim-ministru al României la acea dată, Teodor Stolojan, declara probabil propagandistic (de pe poziţia iniţială a Băncii Mondiale, al cărei salariat era?), după demararea afacerii Dracula:“Contractul cu Bell Helicopters a fost o imbecilitate. Eu nu sunt o ţară care să îmi permit să cumpăr de 1,5 miliarde de dolari o sută de Cobre, şi ce să fac cu ele, împotriva cui să lupt?… Cine vrea să devenim luptători de bază, să asigurăm, să zicem, un flanc NATO, trebuie să dea şi bani, nu să ne vindem şi pantalonii de pe noi ca să cumpărăm Cobre. E un lux pe care nu ni-l putem permite”.În schimb, congresman-ul americano-evreu Tom Lantoş, revine în România şi declară public: “Am fost încântat să aud că prietenii mei de la Hyatt au reuşit să facă o investiţie la Hotelul Bucureşti [la acea dată se semnase contractul de privatizare al hotelului, dovedit însă fraudulos de experţii Poliţiei Capitalei], şi ţin să îl felicit pe Sorin Dimitriu
[preşedinte F.P.S., la acea dată] pentru curajul pe care l-a avut de a înfrunta birocraţia [şi legea, după cum s-a demonstrat! - n.n.]… Rapiditatea acestei tranzacţii este un exemplu de ceea ce poate face în mod inteligent un guvern… Sunt nerăbdător să văd punerea în practică şi a contractului cu Bell Helicopters.” “Prietenii de la Hyatt” ai lui Lantoş, erau evreii Prytzker şi Ofer (Horowitz), iar proiectul “Dracula-Bell” avea în spate câteva bănci americane evreieşti.Se impun câteva precizări legat de aspiraţia României de a intra în blocul militar NATO. Primul pas efectiv în această direcţie, în mai 1992, a aparţinut masonilor români, prin înţelegerea de la Istanbul a marelui comandor Marcel Schapira (evreu) cu Fred Kleinkneght, reprezentant la masoneriei americane apropiată ordinului evreiesc B’nai B’rith.
Tot masonii sunt cei care vor continua în România această acţiune. Sunt şi români care cred că intrarea României în NATO reprezintă o apropiere militară de S.U.A. şi, deci, o garanţie pentru stabilitatea unei economii româneşti de tip capitalist. Dar evreii sunt cei care au văzut cel mai mare avantaj în aceasta angajare politico-militară. O ţară membră NATO face o serie de angajamente, atât publice cât şi secrete, mai ales faţa de S.U.A., unul dintre acestea fiind aservirea parţială a serviciilor secrete ale respectivei ţări faţă de serviciul special extern american al Statelor Unite ale Americii (C.I.A.). Acesta este şi motivul pentru care s-a pus problema, în 2002 (anul invitării oficiale a României la aderarea în Alianţa militară NATO), dacă occidentalii din NATO mai pot accepta sau nu ca ofiţeri ai S.R.I., lucrători din fosta securitate. Răspunsul final al C.I.A. a fost ca… da! (O puternica colaborare între C.I.A. şi S.R.I., demarată din 2002, pe linia anti-terorismului internaţional, maschează mai mult decât atât).
PĂCĂLIREA SERVICIILOR SECRETE ROMÂNEŞTI.
În toamna anului 1997, noul director al Serviciului Român de Informaţii (S.R.I.), Costin Georgescu, demarează căutările pentru achiziţionarea unui sistem de interceptare a convorbirilor telefonice în reţeaua GSM. Şi iată că apare un prim interlocutor, anume firma COMVERSE din Israel, reprezentată de directorul de vânzări al acesteia, Eytan Zucker.În acelaşi timp, firma franceză THOMSON, oferea S.R.I.-ului un sistem special conceput pentru centralele GSM de tip Alcatel, Ericsson, Nokia etc., timp în care apare chiar şi o ofertă britanică. După mai bine de 6 luni de multiple întâlniri cu reprezentanţi ai firmei COMVERSE – Israel, conduşi, ca şi până la acea data, de Eytan Zucker (perioadă în care a mai avut loc doar o singură întâlnire cu firma franceză de profil), pentru ca totul să capete aspect de legalitate, în primăvara anului 1998 s-a luat decizia de a se organiza o licitaţie pentru achiziţionarea sistemului de interceptare a convorbirilor telefonice. Aşa cum era şi “firesc”, după îndelungate discuţii cu israelianul E. Zucker, caietul de sarcini al licitaţiei s-a întocmit de parcă ar fi fost dictat de specialiştii de la COMVERSE – Israel. Licitaţia a fost bineînţeles câştigată de firma din Israel.De ce înainte de licitaţie s-au purtat îndelungi discuţii – numeroase întâlniri pe parcursul a 6 luni – numai cu firma din Israel, în timp ce cu firma Thomson a avut loc o singură discuţie, în decembrie 1997, mai degrabă cu caracter protocolar, s-ar putea bănui. Poate fi vorba de corupţie, sau poate mai degrabă de o voluntară obedienţă a serviciilor secrete româneşti faţă de serviciile israeliene. Acest fapt poate fi probat de scandalul provocat de tehnica de ascultare a convorbirilor telefonice cumpărată în anul 2002 de către serviciului de spionaj al Ministerului de Interne, respectiv UM 0962, de la o firmă…din Israel.Aparatura cumpărată de S.R.I. în 1998 de la israelieni a fost instalată şi au început probele. Dar, imediat, apare o primă dificultate! Deşi este obligaţie contractuală, partenerul israelian nu vrea, nici în ruptul capului, să arate omologarea sistemului. Apare firesc întrebarea dacă sistemul este omologat sau nu. Specialiştii care utilizează sistemul constată apoi, cu surprindere, că acesta funcţionează la mai puţin de 50% din parametrii ceruţi în caietul de sarcini şi promişi de câştigătorul licitaţiei. Mai mult, atunci când se doreşte up-grade-ul sistemului, dorinţa trebuie amânată pentru vremuri mai bune. Sistemul dă numeroase rateuri, cel mai mult pe reţeaua Dialog (Orange) şi nu prea răspunde la comenzi. Pe ce s-au cheltuit atunci 12 milioane de dolari? Ulterior s-a aflat ca acesta ar fi un experiment făcut în România pe banii cetăţeanului român.Ca o simplă coincidenţă, toţi ofiţerii S.R.I. implicaţi au fost avansaţi “la excepţional” în grad şi funcţie, la puţin timp după ce şi-au pus semnătura (în calitate de membri ai aşa-zisei comisii tehnice care a avizat achiziţionarea sistemului israelian) pe hârtia ce consfinţea calităţile “excepţionale” ale dezastruosului sistem “OMEGA”. Pentru că au fost “băieţi buni”, şi pentru o cât mai bună… “documentare” asupra problemei, au urmat “câteva” deplasări în străinătate (Israel, Suedia), efectuate de toţi aceia care au fost în comisia de licitaţie.Aşa cum am spus, serviciul de filaj şi spionaj al Ministerului de Interne, UM 0962, s-a străduit în anul 2002, în acelaşi timp în care S.R.I. se străduia să achiziţioneze echipamente din import pentru reţelele Cosmorom şi Zap, să achiziţioneze o aparatură de interceptare a convorbirilor GSM, în bandă largă de cuprindere, respectiv între 900 şi 1800 de megahertzi. Toate aceste negocieri s-au purtat în secret, reprezentanţii Ministerului de Interne neanunţând nici o licitaţie publică. Pentru furnizarea echipamentelor a fost aleasă firma Cellphone Group Impex srl, care are drept acţionar majoritar cetăţeanul israelian Yossef Gil Cooper. Aparatura este de tip G-Track GSM, şi este produsă de firma germană Track Technology. Astfel, jucându-se cu milioane de dolari pe seama bugetului statului român, Ministerul de Interne a preferat să cumpere (fără licitaţie) de la un intermediar evreu, decât de la producătorul german.

http://www.ioncoja.ro/textele-altora...ad-in-romania/

[Adrian Pop]

Cine ne controlează – Interviu cu Aaron Russo

Nota 7.7/10 (44 voturi)




Conspirații Download






Acest film documentar este în fapt un interviu luat de Alex Jones regretatului regizor și producător de documentare Aaron Russo, care intră adânc în detaliile conversațiilor pe care le-a avut cu moștenitorul familiei de miliardari, Nick Rockefeller. Russo povestește cum Nick Rockefeller i-a mărturisit că țelul suprem al elitei este să creeze o populație implantată cu microcipuri și că războiul împotriva terorii este o farsă.
Rockefeller a prevestit, cu 11 luni înainte de atacurile de la World Trade Center, producerea unui “eveniment” care urma să declanșeze invaziile din Irak și Afganistan. Rockefeller i-a mai spus lui Russo că fundația familiei sale a creat și finanțat mișcarea de emancipare a femeii, pentru a distruge familia și că reducerea populației este un scop fundamental al elitei globale.

http://filmedocumentare.com/cine-ne-...mentare.com%29

[Adrian Pop]

INTERESANT ! O ALTA ISTORIE ASCUNSA DE MARII ISTORICI AI INSTITUTULUI DE ISTORIE NATIONALA.
.
Intre Ardeal si Banat pe de o parte si Moldova este o diferenta vizibila de bogatie. Taranii din Banat sint mult mai asezati,au case mai mari si mai frumoase si gospodarii bine inchegate. Aceasta situatie nu poate fi contestata. Dar ce a facut sa apara aceasta diferenta ?? Eu ma abtin in a da explicatii. Va rog sa cititi urmatoarele si sa judecati singuri. Din rapoartele consulilor si agentilor francezi:Rusia cere Moldovei să predea 24.000 cetverturi de făină, 58.500 de ovăz, 2450 de crupe, 560.000 oca de carne şi 4.000 vedre de rachiu.

"Numărul trupelor care în acest moment este evaluat la 90.000 oameni. Dacă se ţine seama de faptul că o armată atât de numeroasă n-a fost până astăzi urmată de nici o casă de bani, de nici o subzistenţă, nici măcar de o singură cutie de medicamente, şi că toate trebuinţile ei, până chiar şi solda trupelor, sunt îndestulate pe cale de rechiziţie militară, îşi poate face cineva o idee de împovărarea locuitorilor acestei nenorocite ţări? " (Hugot către Laferronnays, 30 mai 1828)Pe lîngă rechiziţiile de hrană, ţăranii au fost şi ei rechiziţionaţi pentru transporturi şi săpatul tranşeelor, chiar în perioada lucrărilor de pe câmp, aşa încât recolta a fost compromisă. Ruşii au mai cerut, în plus, şi 5.500.000 puduri de fân, confecţionarea a 80.000 potcoave, pentru a potcovi 40.000 boi rechiziţionaţi tot de la ţăranii români în scopul transportării prin Balcani, a artileriei ruseşti, după care, boii înşişi trebuie să servească drept hrană soldaţilor ruşi.

" toate aceste lucruri nu costă Rusia nimica. Sunt rechiziţionate şi alcătuiesc numai o mică parte din ceea ce românii sunt îndatoraţi să furnizeze.. Dacă Ţara Românească n-ar fi închisă din toate părţile, n-ar mai rămâne într-însa după 24 ceasuri nici un locuitor altul decât boierii şi grecii "(Hugot către Laferronnays, 23 iunie 1828)
Satele aflate în calea armatei ruse încep a fi pustiite, ţăranii - cu grânele rechiziţionate şi vitele omorâte de căratul proviziilor sau lovite de epidemii - fugind în Transilvania.. . Generalul rus Jeltuhin pretinde chiar ca Ţara Românească să suporte în totalitate armata rusă şi după ce aceasta va trece Dunărea in Bulgaria. " Când boii lipsesc sau, ceea ce se întâmplă des, mor sub jug, se înjugă în locul lor ţărani" (Viollier către Polignac, 30 iulie 1829) Moldovei I se mai cer 24 - 25.000 de care pentru transportul a 100.000 cetverturi de făină de pe malarile Prutului pe acelea ale Dunării.. toate carele din ţară vor fi rechiziţionate.. pentru acest transport. Lipsa oricăror produse va duce la scumpiri excesie "o căruţă de lemne de foc va ajunge, de la 3 lei la 24. "Generalul Jeltuhin administra prin lovituri de sabie, întemniţa, sughiunea, maltrata pe toti cei care nu erau ruşi" (Hugot catre Portalis, 6 iulie 1829) Exodul Moldovenilor in 1812 dupa anexarea Basarabiei la Rusia. ,,Fenomenul migraţiei masive a populaţiei româneşti din Basarabia avea la bază mai multe motive. Unul dintre ele a fost teama ţăranului modovean de eventuala introducere a şerbiei în provincia ocupată. Din această cauză au fost cazuri în care sate întregi , în frunte cu preoţii lor, ,,au fugit piste Prut". Abandonarea Basarabiei de către miile de români era dictată şi de maltratările şi umilirea la care erau supuşi românii basarabeni din partea autorităţilor ţariste. Vexaţiunile cazacilor şi soldaţilor ruşi, încartiruiţi pe la casele băştinaşilor, comportamentul discrimatoriu al poliţiei ruseşti faţă de populaţia românească din tîrgurile şi satele basarabene, a constituit o altă cauză a acestui exod.,, Cu istoria nu-i de glumit de Barbu Cioculescu În biblioteca părintească, în mare parte alcătuită din cărţi franţuzeşti, se sufoca, strânsă în raft între tomuri voluminoase, o broşură care, adolescent fiind, îmi astrăsese atenţia prin titlul ei redundant: Ni paix, ni sécurité en Europe avec la Russie telle qu'elle est, scrisă de contele Walewski, fiul lui Napoleon Bonaparte - din cea mai mediatizată aventură amoroasă a acestuia - şi, la acea vreme, ministru de Externe al Franţei. În textul cărţuliei se mai afla şi o caricatură, pe care parcă o am în faţa ochilor: un cazac călare, trăgând cămeşoiul de pe un ţăran pe cale de a rămâne despuiat. Textul suna: "Encore ce petit sacrifice, mon cher Moldo-valaque, et je m'en vais." Se referea la acea ocupaţie rusească a Ţărilor Române de pe urma căreia acestea încetaseră a mai fi mari producătoare/exportatoare de vite, o dată ce generalul rus cutare raporta superiorului său că nu mai dispune de nici atâta "provision" cât să-i pună la fript un biftek. Timpul anume când ilustrul strateg Suvorov, răspunzând unor plângeri ale localnicilor, declara că vrea să lase moldo-valahilor ochii, ca să aibă cu ce plânge. Probabil, unde era de aceeaşi pravoslavnică religie! Într-o carte de anul acesta, datorată istoricului român din Statele Unite Aurel-Sergiu Marinescu şi intitulată 1944-1958, Armata Roşie în România, jafuri, violuri, crime, furturi, tâlhării, confiscări, devastări, rechiziţii, sechestrări de persoane - (două volume, 1.100 de pagini, edit. "Vremea"), amplul prim capitol tratează tema cronologiei prezenţelor militare ruseşti pe teritoriul României, de la începutul secolului al XVIII-lea şi până în 1958, acela al părăsirii ţării noastre de către armata roşie. Relaţiile diplomatice sunt mai vechi: în 1674, ţarul moscovit Alexei Mihailovici propunea un tratat de alianţă domnitorilor Moldovei şi Ţării Româneşti, împotriva stăpânirii otomane.
În 1688, o scrisoare adresată voievodului Şerban Cantacuzino îl încuraja pe acesta să ceară asistenţa ţarului. Dar prima pătrundere avea să se producă la 10 iunie 1711 când oastea ţarului Petru cel Mare trecea Nistrul spre a fi, curând pe urmă, nimicită la Stănileşti. În scurta vreme cât au hălăduit în Moldova, noii aliaţi s-au ilustrat printr-un furt care a izbit imaginaţia cronicarului: scările de argint de la şeile boierilor, care tocmai gustaseră pentru prima oară şampania franţuzească, rămânând "înmărmuriţi de beţi."
Ulterior, invaziile se repetă cu o anumită periodicitate, de câte ori Poarta este agresată de o Rusie în plină expansiune teritorială, mai întâi în jurul bazinului Mării Negre, apoi către Apus, către Moldova. În 1739, 1770-'74, 1787-'92, 1806-1812 - citez din cartea d-lui Aurel-Sergiu Marinescu -, ocupaţia armată a provocat ţărilor române pagube imense, generând o perioadă nefericită de despopulare şi sărăcire. Armatele ţariste şi-au arătat întregul potenţial al samavolniciilor: abuzurile, jafurile sistematice, dimpreună cu rechiziţiile, confiscările de bunuri şi animale transformaseră Principatele noastre în ţări cu un înalt grad de mizerie. Când nimic nu mai era de luat, oştile imperiale se întorceau acasă, spre a reveni de cum se întrema situaţia în Principate. Diplomatic, în tot acest timp, Rusia, în concurenţă cu Austria, manevra întru alipirea Principatelor dunărene -, etapă necesară în drumul către Constantinopol - şi, cum s-a văzut, excelente vaci de muls. Fapt ce n-a împiedicat apariţia unei facţiuni boiereşti pro-ruse. Între anii 1828-1834 are loc cea de a şasea invazie rusească, citez:
"Campania rusească din 1828 a adus, în acelaşi timp, tot felul de nenorociri: foamea datorită uriaşelor rechiziţii ale armatei invadatoare, ciuma adusă din Turcia, o iarnă grea cu o epidemie printre animale care a făcut ravagii, ţăranii fiind folosiţi ca vite de povară; alţii au fost luaţi cu forţa în Bulgaria, pe câmpiile pustii şi bântuite de ciumă ori în flăcări, pentru a recolta grâul părăsit de turci."
Cea de a şaptea invazie se produce în anii 1848-49 ("Amestecul ruşilor lui Kiseleff în înăbuşirea revoluţiei a fost hotărâtor. În spatele represiunii şi a măsurilor guvernamentale româneşti antirevoluţionare au fost ruşii, la originea deportărilor, arestărilor şi maltratărilor."). Prilej, totodată, pentru nesătula împărăţie de a pretinde sume uriaşe pentru întreţinerea trupelor, 11 milioane de franci pentru Ţara Românească şi 2 milioane şi jumătate pentru Moldova.
La începutul războiului Crimeei, pentru liniştirea populaţiei, o proclamaţie a ţarului Nicolae I justifica ocupaţia Principatelor române "pentru chestiuni de onoare".
Se mai afirma în acel act neamestecul asigurat în afacerile interne "exact ca Ministrul Molotov peste 90 de ani". Considerând Moldo-Vlahia ca şi anexată, pusă sub oblăduirea baronului Budberg, oficialităţile militare ruse au trecut la ocupaţia preferată: jaful.

Anii 1877-78 marchează a noua invazie şi cea de a doua răpire a Basarabiei, perioada 1916-1929, cea de a zecea, răpirea, în 1940 a Basarabiei şi ocupaţia militară dintre anii 1944-1958 încheind lista. Despre aceasta din urmă, reprezentantul american la Bucureşti, Roy M. Melbourne se exprima astfel, la 18 august 1945, deci la mai puţin de un an de la declararea armistiţiului:
"În istoria sa tulbure, România a trecut prin multe invazii, dar nici una nu a dus poporul într-o astfel de stare de disperare şi deznădejde ca actuala ocupaţie a ruşilor." Ideea, generalizată, că seculara exploatare otomană a cauzat în exclusivitate izolarea ţărilor române de acea Europă ce construia catedrale, ridica universităţi, înfăptuia Renaşterea, apoi lumea modernă industrială, trebuie amendată prin precizarea că mai bine de un sfert de mileniu de vampirizare rusească a pus capac unei stări şi aşa deplorabilă. Ultimei cotropiri - cea sovietică - i-am fost martor, cele consemnate în masivele volume ale d-lui Aurel-Sergiu Marinescu fiind pentru mine în special un prilej de rememorare. Datele sunt numeroase, importante, într-o largă sinteză.

Cu toate că şi pe atunci secretul de stat stătea la baza guvernării, se ştia de către o lume întreagă că având de plătit Uniunii Sovietice, ca despăgubiri de război, suma de trei sute de milioane de dolari, eşalonaţi pe un număr de ani, în timp suma a fost depăşită de câteva ori. Cererile sovieticilor se vădeau exorbitante.
De ex. în mai 1945, luna încheierii războiului, când nu mai putea fi vorba de nevoile frontului, părţii române i s-au pretins 55.000 de vagoane şi 115 locomotive.

În aceeaşi lună s-au capturat ca "trofee de război" 67 de fabrici şi uzine aparţinând industriei alimentare, uşoare şi petroliere. Numai din industria petrolieră au fost ridicate 51.173 tone de material tubular. Scrie în carte: "Valoarea bunurilor aparţinând căilor ferate, aviaţiei şi marinei române rechiziţionate de trupele sovietice fără nici o formă s-a ridicat la suma de 338 miliarde de lei."Dacă ne gândim că leul din 1945 era cel puţin de o sută de ori mai puternic decât cel de astăzi, iar România zăcea sleită de patru ani de război, realizăm catastrofa. În secul limbaj al cifrelor: "în primele şapte luni de la armistiţiu s-au livrat într-un ritm alert, cantitativ, mult peste prevederile din Convenţie, care se întindeau pe şase ani."

În acea vreme, când încă nu se produsese ruptura de Tito, Ana Pauker îi mărturisea acestuia că ruşii iau şapte piei de pe noi. Afară de plăţile legate de despăgubiri, restituiri de bunuri, pe lângă ceea ce, cu entuziasm slav, jefuiau trupele în trecere, mai exista şi obligaţia întreţinerii acestora, sute de mii, dacă nu milioane.
Între 23 august 1944 şi 31 mai 1945 s-au predat în acest scop 15.357 vagoane de cereale, 10.407 vagoane legume, 1885 vagoane de carne, 387 vagoane de conserve de carne, 163 vagoane de grăsimi, 88 vagoane de peşte, 124 vagoane de lactate, 27 vagoane de delicatese, 155 de vagoane de băuturi spirtoase, 1023 vagoane de sare, 4902 vagoane de furaje, 279 vagoane de tutun, 528.647.000 ţigări. Iar chibrituri: 35.134.000 cutii... Din septembrie 1944 până la 1 iulie 1945 se livrează Armatei Roşii 385.000 tone de alimente - numai raţia zilnică de făină se ridica la 851.482 de porţii!

Încât "România devensie o veritabilă colonie a Rusiei, când ţările Europei vestice renunţau la coloniile lor care, pe rând, şi-au câştigat independenţa." Bani mai necesita şi întreţinerea Comisiilor aliate de control pe judeţe: statul român a avansat în anul 1946 suma de 185.532.163.520 lei în contul lor. Cât priveşte produsele predate, ele trebuiau să fie de cea mai bună calitate, conform dispoziţiilor: "Nu se vor preda depozitelor sovietice produse de proastă calitate (alterate, prost afumate, cozi, fălci, fâşii etc.)". În schimb, din înaltă umanitate se specifica: "oasele cu măduvă vor fi predate trupelor române, şcolilor, spitalelor pentru a fi fierte pentru ciorbe."
În răstimpul în care autorităţile sovietice goleau în cea mai mare grabă România cam de tot ce apucau, eroicii soldaţi roşii îşi făceau partea lor, după împrejurări. O listă judeţeană din 1948, numea pe luna respectivă: agresiuni contra jandarmilor 42, devastări locuinţe, întrepridneri 7929, persoane jefuite 4105, femei siluite 213, ucişi 56, răniţi 27". Era, desigur, în ciuda liniei oficiale a unei tovărăşii pe cât de recente, pe atât de calde, replica unui război dus adânc pe teritoriul sovietic. Dar şi altceva. Cele peste o mie de pagini ale lucrării lui Aurel-Sergiu Marinescu, eminent istoriograf de vastă informaţie şi fost coleg de facultate, reînvie o epocă. Era, oare, necesar? Pentru simpla aducere aminte, mai puţin, pentru luminarea celor în necunoştinţă de cauză mai mult, iar ca reper în orice orientare într-un viitor ale cărui surprize mai mult ne rânjesc, decât ne surâd, tema se esenţializează. Ea ţinteşte anume constante ale situaţiei noastre în lume, în pura fatalitate a unor circumstanţe istorico-geografice date, dar şi cu egală trimitere la propriile reacţii şi decizii. Umbra trecutului stă la spate, dar nu se desparte niciodată de noi. Fie că trăim sau nu în circularitate, cu istoria nu-i de glumit. "Stalin si poporul rus libertate ne-au adus!" (23 August 1944 - din Cotidianul) Jaful sovietic Nu doar o data, istoricii nostri si istorici occidentali, mai putin cei sovietici, au considerat ca efectele loviturii de stat de la 23 august 1944 au constituit pentru Wehrmacht o infrangere mai severa decat cea de la Stalingrad. Perfect adevarat, din punctul acesta de vedere nu este nimic de obiectat. Numai ca, in conformitate cu statisticile Marelui Stat Major, acelasi eveniment a provocat si Armatei Romane pierderi in oameni si material
militar considerabil mai mari decat cele pe care le indurase in batalia din Cotul Donului,
parte integranta din ansamblul operatiunilor de la Stalingrad. Dispunem de o asemenea statistica si, cu cifrele la vedere, putem proceda la comparatiile de rigoare. De la 1 noiembrie la 31 decembrie 1942, perioada celor mai dure confruntari cu sovieticii de pe frontul din Cotul Donului, Armata romana a inregistrat 353 ofiteri, 203 subofiteri si 6680 soldati morti in lupta, 994 ofiteri, 582 subofiteri si 30175 soldati raniti in lupta si 1829 ofiteri, 1567 subofiteri si 66959 soldati disparuti, in marea lor majoritate cazuti in prizonierat sovietic.

Mult mai ridicate au fost pierderile Armatei romane din perioada 1iunie - 31 august 1944, cu precizarea ca intre 1 iunie si 19 august, data declansarii ofensivei sovietice, frontul din Moldova si Basarabia de Sud a fost stationar si nu s-au purtat lupte cat de cat semnificative.

Efectiv, de data aceasta a fost vorba de pierderi insumand 509 ofiteri, 472 subofiteri si 10262 soldati morti, 1255 ofiteri, 993 subofiteri si 33317 soldati raniti si 2628 ofiteri, 2817 subofiteri si 171243 soldati disparuti, in mare majoritate capturati de sovietici dupa ce regele proclamase la radio un armistitiu inexistent.

Dupa cum vedem, la toate categoriile cifrele pierderilor din 12 zile din august 1944 sunt net superioare celor din noiembrie-decembrie 1942, daca nu chiar duble. Oricum diferentele nu pot fi considerate un mizilic, ele fiind lipsite de importanta numai pentru politicienii iresponsabili, care isi inchipuie ca asa se face istorie: batjocorind, prin aruncarea lor in neant, zeci si zeci de mii de ofiteri, subofiteri si soldati ai unei natiuni. Astazi, ceea ce ni se pare lamentabil de-a dreptul este faptul ca initiativa aniversarii acestei catastrofe militare de mari proportii a fost avansata de soldatul neinstruit Ion Iliescu, un personaj cu livretul militar alb, eliberat pro-forma, un avantaj de care beneficiau mai toti activistii de marca ai regimului comunist. Ramane sa stim si ce s-a intamplat in aceasta tara nenorocita din momentul in care comunistii au inceput sa urle ca nebunii pe strazi:

"Stalin si poporul rus libertate ne-au adus!", si asta in timp ce sovieticii jefuiau Romania din temelii. La aceste jafuri apocaliptice istoriografia comunista s-a referit cu o extrema parcimonie, destul de tarziu, prin anii '70 si '80. A avut totusi bunul simt sa nu le justifice. In schimb, la numai o jumatate de veac de la petrecerea faptelor, in 1949, s-a insinuat cu nedemnitate in postura de avocat al rusilor diplomatul italian Renato Bova Scoppa, fost ministru al Romei la Bucuresti din 1941 pana in 1946. In memoriile sale, intitulate Colloqui con due dittatori, acesta s-a grabit sa explice distrugerile si jafurile comise in Romania de rusi prin distrugerile si jafurile pe care le-ar fi savarsit Armata Romana in teritoriile ocupate din Rusia. Penibila explicatie, fabricata de un om incapabil sa tina seama de realitati! In retragerea lor in adancimea propriului teritoriu, ca si in vremea invaziei lui Napoleon,armatele ruse practicasera tactica pamantului parjolit.

Cand germanii, romanii si italienii au reusit sa ajunga la fata locului, n-au mai avut ce distruge, deoarece totul era pus la pamant. Iar din saracia mujicului rus, cu toata bunavointa, nu se putea jefui nimic. Ca sa nu mai vorbim si de faptul ca literatura istorica a invingatorilor din al doilea razboi mondial, in mod sistematic, s-a obstinat sa asimileze cu jaful capturile de razboi legale,
privind depozitele de munitii si subzistente, bunurile si armamentul abandonat pe
campul de lupta, apartinand Armatei sovietice. Cum dupa orice razboi, istoria este scrisa de invingatori, n-am avut incotro si am fost nevoiti sa ne supunem verdictelor lor. Astazi, din fericire, putem discuta si altfel despre aceste verdicte. Intarzierea deliberata cu aproape trei saptamani a semnarii asa-zisei Conventii de Armistitiu, de fapt un act de capitulare, a fost provocata de rusi cu intentia clara de a oferi militarilor ei o plaja de timp cu statut incert si ambiguu, pentru a putea jefui in voie una din cele mai bogate tari ale Europei. Nu trebuie sa uitam ca, vreme de aproape cinci ani, de la instituirea blocadelor economice determinate de izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, Romania tinuse in spate un colos asemeni Germaniei, cu petrol si ulei
mineral, cu cereale, cu oleaginoase, cu carne si peste, cu tutun etc., primind in
contrapartida masini agricole, arme si in jur de 45 de vagoane de aur.

Si asta in conditiile in care situatia alimentara a tarii, in toti anii campaniei din est, a fost literalmente infloritoare fata de cea a intregului continent. Cu alte cuvinte, aici, in Romania, intr-adevar, se putea jefui din gros. Si primele ordonante emise de comandamentele ruse au impus populatiei predarea aparatelor de radio, care au fost asezate sub paza sovietica. Prin asta s-au impuscat doi iepuri: in primul rand, cetatenii romani erau izolati de restul
lumii civilizate.
La a doua miscare, toate aceste aparate au fost transportate in Uniunea Sovietica, fiind considerate capturi de razboi, desi erau bunuri particulare. Jafurile intreprinse de militarii sovietici din initiativa personala si pe cont propriu, niciodata sanctionate de superiorii lor, aveau un specific care i-a contrariat pe romani, deseori frizand nebunia.

Confiscau in nestire automobile particulare si ale statului - au furat pana si masina de serviciu a generalului Aurel Aldea, parcata in fata Ministerului de Interne - si, pentru ca nu stiau sa conduca, le faceau tandari, izbindu-le in primul obstacol din cale. In cazul cand reuseau sa depaseasca primul impact, ajungeau la momentul cand se epuiza benzina din rezervoare si atunci automobilele erau abandonate si impinse de regula intr-o rapa, unde se faceau praf.
Furau sub amenintarea armei cai din gospodariile taranesti si-i calareau pana cand se toceau potcoavele bietelor animale, si cand acestea incepeau sa schioapete, bateau caii cu violenta pe crupa, ii izgoneau din coloane si-i lasau de izbeliste. In primii ani de dupa razboi, padurile din Muntenia si din Oltenia erau pline de cai nebuni, alienati de durerea atroce din copitele neingrijite. Sa nu fi stiut rusii ca un cal se mai duce din cand in cand pe la potcovar, ca mai are nevoie si de o furca de fan, si de un pumn de graunte? Caii, mai ales caii ii fascinau pe sovietici si cele mai mari lovituri le-au dat garnizoanei Cislau, unde se aflau hergheliile de prasila ale armatei. Incepand cu 1 septembrie 1944, in trecere prin localitate, diversi militari ai armatei de ocupatie au jefuit garnizoana de
armasarii si iepele de reproductie si chiar de cabalinele tinere, de un an si jumatate sau
doi, nededate la calarie, sub pretextul ca se grabesc sa cucereasca Berlinul, ca si cum
Berlinul s-ar fi aflat peste deal. Le-au folosit la ceva acele animale nefericite? Aiurea. Au calarit armasarii, iepele, manjii pana la totala epuizare, nu le-au lasat nici un ragaz de odihna, nu i-au hranit, abandonandu-i infometati prin satele de jur-imprejur, unde au fost salvati de tarani si recuperati mai tarziu de personalul hergheliilor de la Cislau. Daca salbaticia cu care erau tratati oamenii putea fi oarecum explicabila, romanii se aflau de trei ani in razboi cu Rusia si resentimentele trec foarte greu, salbaticia cu care tratau sovieticii niste animale nevinovate nu se poate scuza. Nimeni nu putea intelege de unde venea si ce hram purta stirpea aceasta de oameni, pentru ca tarani nu pareau sa fie si nici oraseni. Parea ca vin direct din niste caverne din varstele ancestrale ale umanitatii. Uneori, hotiile rusilor se derulau la un nivel de meschinarie greu de imaginat. Iata ce s-a intamplat in seara unei singure zile, 2 septembrie 1944, la Calarasi. La ora 21.30, in holul Hotelului Regal din localitate, Cristian Panghezi, un brailean sosit acolo cu treburi, a fost jefuit de ceas de un ofiter si trei soldati rusi. La ora 22.30, alti trei soldati rusi au intrat prin efractie in frizeria lui Leon Rusten din str. Petre Enescu nr. 21 si i-au furat patru brice, doua foarfece, trei masini de tuns si 2000 lei. In sfarsit, la ora 23.00, doi soldati rusi au intrat prin forta in casa lui Enciu Mavrodin din cartierul garii si, cu revolverele in mana, l-au deposedat de o fata de masa si de un borcan cu dulceata. Asta pentru ca n-au mai gasit altceva. Alti ostasi ai asa-zisei armate "eliberatoare" se instalau intre timp in alte locuinte din Calarasi, spargeau toate mobilele, spre a-si arata muschii, cerandu-le apoi proprietarilor rachiu si femei. Cu toate ca proprietarii in speta nu erau patroni de bordeluri, ci niste gospodari ca toti gospodarii din Romania. Sa fim intelesi, aici nu era vorba despre cazuri intamplatoare si izolate, ci despre actiuni multiplicate in zeci si zeci de mii de ipostaze, la scara intregului teritoriu al tarii. Abuzurile fiind incurajate deschis de la cele mai inalte esaloane ale conducerii armatei de ocupatie. Nu intamplator, autoritatile militare sovietice au negat sistematic ca faptele raportate de autoritatile romanesti ar fi fost comise de soldati rusi si le-au impus sa precizeze, si in documentele interne, si in comunicatele de presa, destinate opiniei publice, ca nu era vorba despre soldati rusi, ci despre "indivizi necunoscuti, imbracati in uniforme militare sovietice
furate".
Intrucat existenta de toata ziua a oamenilor curgea inainte si nu putea fi tinuta in loc de razboi, si toamna lui 1944 a fost in Romania un sezon fastuos al nuntilor. In repetate randuri, serviciile informative ale Armatei romane au semnalat comportamentul abject al militarilor rusi cand se intampla sa dea buzna intre niste nuntasi. De regula, mai de frica, mai dintr-un spirit ospitalier ancestral, erau invitati la masa si omeniti dupa datina. Insa, dupa ce se chercheleau bine, scoteau automatele dintre genunchi, ciuruiau tavanele cu rafale prelungi si asezau toti nuntasii la zid. Urma deposedarea tuturor de verighete si ceasuri, nefiind iertati nici mirele si mireasa. La Bucuresti, aceiasi militari rusi s-au dedat la hotii de o stranietate marcata.

Mai multe biserici au fost jefuite de odajdiile preotilor. Icoanele nu i-au interesat, ca sa nu fie nevoiti sa dea socoteala, probabil, propriilor lor comisari politici. Un subofiter rus a navalit in atelierul unui croitor de le str. Theodor Sperantia si l-a somat cu arma in mana sa-i faca pe loc cadou un costum civil la trei ace. Pentru ca nici unul din costumele existente in atelier nu s-a potrivit cu statura subofiterului rus, croitorul a fost impuscat, pur si simplu. Din Teatrul Alhambra, rusii au furat costume de epoca, utilizate in piese cu subiecte istorice, si costume de... Mos Craciun! Mai multi militari sovietici au jefuit pe Calea Victoriei, in plina zi, un magazin de pantofarie de dama, fiecare plecand de acolo cu 10-15 perechi de pantofi cu toc si cu toate brizbrizurile la moda pe vremea aceea. Era greu de stiut la ce puteau sa le foloseasca, de vreme ce vivandierele lor purtau uniforme soldatesti si cizme cazone. In sfarsit, este greu de crezut, dar o banda de militari rusi a jefuit in totalitate si un magazin de ciorapi de dama, de corsete si sutiene. De data aceasta, pe b-dul Elisabeta si tot la amiaza zilei. Nu doar o data, asemenea escapade de jaf, pentru sovietici, s-au incheiat in mod tragic, nu numai datorita rezistentei romanilor cu viata si averea amenintata, ci si din cauza neghiobiei jefuitorilor. Un singur exemplu ni se pare revelator. Aproape un pluton intreg de militari rusi, in septembrie 1944, a navalit in pivnitele exploatarii viticole de la Minis, a mitraliat sirul lung de butoaie, continand fiecare cateva mii de litri de vin, si au inceput sa soarba lichidul miraculos chiar din jeturile care tasneau prin gaurile facute de gloante. Treptat, pivnitele au fost inundate de continutul butoaielor pana la carambul cizmei jefuitorilor, si au murit toti inecati in vin, la gramada, doborati din picioare de gazele de fermentatie care tasneau din budane laolalta cu vinul. Bineinteles, accidentul a fost imputat personalului exploatatiei viticole, care n-ar fi vrut sa-i serveasca pe rusi la pahar, oferindu-le si o gustare pe langa vin. De fapt, comandantii sovietici pareau a nu fi in stare sa-si tina trupele in mana si sa le imprime o conduita de oameni civilizati. Un raport din 8 septembrie 1944, al colonelului Victor Andreescu, comandantul Regimentului de pontonieri, ne lamureste cam ce fel de raporturi existau intre ofiterii sovietici si trupele din subordinea lor.
"Nu exista nici un
fel de disciplina in Armata rusa - consemna colonelul roman, in raportul nr. 334. Nici
macar unul din 200 nu-si saluta superiorii, fie ei chiar generali; ca sa am o discutie
personala cu dl general Ignatiev, comandantul geniului Armatei 46 ruse, am schimbat de
trei ori locul pe camp si totdeauna am fost inconjurati de zeci de ostasi care tineau sa
auda convorbirea; acestia se scobeau in nas si scuipau in fata generalului, fara ca cineva
sa le faca vreo observatie." La randul lui, statul major al Armatei a 3-a romane, in raportul operativ din aceeasi zi, semnat de generalul I. D. Mihaescu, preciza: "Modul de comportare al trupelor ruse lasa de dorit; astfel: in comunele unde cantoneasa sau pe unde trec, jefuiesc populatia de vite, cereale, imbracaminte, bani etc. Autoritatile romane nu sunt respectate si sunt obligate a executa diferite servicii degradante. In garnizoana Slatina, magazia Regimentului 8 vanatori a fost sparta cu forta, iar continutul a fost luat de o coloana in trecere prin acel oras. Desi in garnizoana Craiova s-au instalat o comenduire si patrule ruse, totusi actele de betie, jaf si amenintare nu au incetat inca. Toti comandantii si ofiterii rusi dau asigurari pentru o purtare demna a Armatei sovietice si un tratament omenos fata de populatia civila. In realitate, insa, ostasii si subofiterii se dedau la tot felul de jafuri si samavolnicii, care au adus populatia in stare de alarmare si neliniste continua. Daca de la unitati si formatiuni militare ridica cu mai putina indrazneala tot ce vor, la populatia civila de la periferiile oraselor si in special la sate jefuiesc si batjocoresc fara nici un menajament. In majoritatea satelor pe unde trec, iau cai, carute, trasuri, bani, ceasuri, inele etc., tot ce gasesc si le place, cu revolverul in mana." De la conacul mosiei Scarisoreanca, din Ulmeni, Ilfov, au jefuit o caleasca vieneza din veacul trecut, o adevarata bijuterie, piesa de muzeu pur si simplu. A fost gasita facuta praf la intrarea in Bucuresti, aruncata in santul soselei. Colac peste pupaza, padurile Codlei foiau de numerosi dezertori din armata sovietica. Acestia se combinasera cu trenarzi din armata germana si devastau in nestire toate satele de jur-imprejur. In primele zile ale lui septembrie 1944, totusi, situatia promitea sa se aseze intr-un fagas nou: colonelul Kalinin a fost desemnat ofiter de legatura al comandamentului Frontului 2 ucrainean pe langa Marele Stat Major de la Bucuresti si una din misiunile lui principale chiar asta era, cel putin teoretic: sa ancheteze si sa infraneze toate conflictele dintre armata de ocupatie si civilii si militarii romani. Insa, de fiecare data cand ii erau prezentate detaliile unor incidente, colonelul sovietic raspundea stereotip: "Nu recunosc culpa Armatei Rosii in provocarea de incidente. Din cercetarile sumare intreprinse s-a constatat ca aceste nereguli au fost savarsite de banditii lui Vlasov si dezertorii romani sau germani travestiti in uniforme sovietice." Conform logicii sale, la data aceea, Romania ar fi trebuit sa fie cutreierata de mii de ostasi sovietici in maieu si izmene, carora "dezertorii romani sau germani" le furasera vestoanele si pantalonii. Cat privea armata lui Vlasov, aceasta nu se repliase prin Romania din teritoriile ruse si se afla demult in refacere, in nordul Italiei si in Slovenia. Mult mai dureros era faptul ca asemenea atitudini erau incurajate si de declaratiile de o lasitate inspaimantatoare ale noilor autoritati romane. "Armata sovietica - clama un manifest lansat de Grigore Niculescu-Buzesti, la 13 septembrie 1944 - a fost primita in Romania in spiritul cel mai amical. Noi ne dam seama ca, in perioada operatiunilor militare in curs, mici incidente pot in mod necesar sa se produca. Dar noi nu ne asteptam sa le atribuim o semnificatie oarecare. Este vorba despre incidente episodice si fara importanta. Guvernul roman are profunda convingere ca tot ceea ce a fost convenit cu URSS va fi integral respectat." Asa "episodice si fara importanta" cum erau incidentele, au afectat cateva sute de mii de romani si pe multi i-au costat viata. Pe de alta parte, Guvernul roman nu convenise nimic cu cel al URSS: prevederile asa-zisei Conventii de Armistitiu i-au fost impuse. Si atat de respectate au fost incat am platit despagubiri de razboi de cinci ori mai mari decat cele la care am fost obligati in noaptea de 12 spre 13 septembrie 1944. Totul multiplicandu-se pana la un nivel incredibil, daca luam in consideratie si jafurile asupra particularilor, imposibil de calculat statistic. De asemenea, toate aceste detalii nu se pot intalni intr-o istorie scrisa exclusiv dupa documente de cabinet, in care destinul unei natiuni este privit de sus, de acolo de unde se estompeaza tot ceea ce reprezinta un relief. Din astfel de documente aflam ca regele a facut, ca Sanatescu a dres, ca Neagu Djuvara a fost trimis la Stockholm, ca Emil Ciurea a fost trimis la Ankara si asa mai departe. Insa, despre tragedia adevarata a acestei natiuni inca nu se stie prea mare lucru. Ceea ce le permite unor diversionisti contemporani ai politicii romanesti sa sarbatoreasca ziua de 23 august 1944 drept "o victorie fenomenala impotriva nazismului", cand ea ramane, in realitate, simbolul celui mai sinistru dezastru traversat de romani. Si mai ridicol, Ion Iliescu ne-a exprimat si temerea lui referitoare la o eventuala modificare a geografiei, in cazul cand complotistii de la Bucuresti nu si-ar fi luat inima in dinti si nu ar fi asasinat pe la spate armatele desfasurate in Moldova si Basarabia. De fapt, Ion Iliescu se teme ca n-ar mai fi avut peste ce sa troneze vreme de un deceniu si jumatate, fara sa faca nimic, lasand coruptia sa curga in dorul lelii, in timp ce juca bambilici cu consilierii prezidentiali de la Cotroceni. Ar fi totusi cazul ca Ion Iliescu sa renunte la temeri: cei ce au luptat pana la capat nu au pierdut niciodata. In decembrie 1971 ma aflam la Moscova, ca ziarist in misiune, si am fost invitat la un mic banchet de un redactor sef adjunct de la Komsomolskaia Pravda. Din vorba in vorba, rusul se imbatase si incepuse sa ma ia peste picior in mod grosolan, acuzandu-mi compatriotii si acuzandu-ma si pe mine ca suportam in tacere si fara reactii tirania lui Ceausescu. Ca si cum Ceausescu ar fi fost varul tatalui meu. Inainte de a pleca la Moscova, abia revenisem de la München si Köln si i-am replicat interlocutorului meu, foarte calm: "Draga Ivane, daca lasam de o parte ce se intampla in Romania, care e
treaba noastra, uite care e situatia: am fost si in Germania Occidentala, am fost de cateva
ori si la voi si pot sa-ti comunic, in cunostinta de cauza si cu mana pe inima, ca voi ati
pierdut razboiul, nu nemtii." In clipa aceea, rusul a ramas siderat si, pe neasteptate, a inceput sa planga in hohote, ingaimand printre lacrimi: "Asa este! Si eu am fost in Germania Occidentala si am vazut cum se traieste acolo. Noi am pierdut razboiul, nu ei!" Si asa a ramas, pana in zilele noastre. (Datele de mai sus provin din arhiva Marelui Stat Major, Dosarele 1554, 1555 si 1556, si din arhiva Sectiei 2 informatii a aceleiasi institutii militare.