O poveste uluitoare a fostului şef al Comisiei Naţionale de Informatică






Fostul şef al Comisiei Naţionale de Informatică a României, inginer Mircea Petrescu, a trimis judecătorilor Augustin Zegrean şi Acsinte Gaspar, de la Curtea Constituţională, o scrisoare în care prezintă un caz relevant pentru haosul care domneşte în listele electorale şi evidenţa populaţiei.

Domnilor judecători Augustin Zegrean şi Acsinte Gaspar,
Curtea Constituţională a României


Stimaţi domni judecători,


Mă numesc Mircea Petrescu, cetăţean al României. De la început, îmi cer scuze pentru faptul că vă deranjez. Doresc numai să vă înfăţişez câteva elemente care, poate, vor ajuta în studiul dificilelor probleme cu care vă confruntaţi.


În anii 1993 - 1997 am fost preşedinte al Comisiei Naţionale de Informatică a României. Această Comisie era un organism de specialitate al administraţiei publice centrale a ţării, subordonat direct Guvernului. În această calitate, am participat direct la dezvoltarea şi punerea în lucru a primei forme a Sistemului Naţional Informatic pentru Evidenţa Populaţiei (SNIEP). Este interesant de reamintit faptul că numita Comisie a fost înfiinţată prin Decretul nr. 105/08-02-1990, iar realizarea SNIEP a fost stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 548 din 17 mai 1990 (anexa). Aşa cum se vede , Comisiei Naţionale de Informatică i se atribuia, la acea vreme, un rol deosebit în realizarea sistemului informatic de evidenţă a populaţiei. Evident, un rol foarte important revenea Ministerului de Interne şi organelor sale. Bazele tehnice şi funcţionale ale SNIEP au fost construite la Întreprinderea de calculatoare electronice (fosta ICE FELIX), unde specialiştii români, inclusiv unii aparţinând Ministerului de Interne, cu asistenţă din străinătate, au început realizarea efectivă a bazelor de date corespunzătoare, utilizând informaţiile deja existente în sistemul anterior de evidenţă. A urmat o perioadă în care sistemul s-a dezvoltat destul de repede, în acest proces rolul principal revenind treptat organelor centrale şi teritoriale ale Ministerului de Interne, care a preluat o bună parte din specialiştii care activaseră până atunci în fostele Centre Teritoriale de Calcul ale României. Relev eforturile însemnate depuse de participanţii la acest proces, atât ale specialiştilor în informatică, precum şi ale colegilor din organelle Ministerului de Interne. Aceste eforturi au condus la nivelul superior la care se găseşte SNIEP în prezent.


Intervenţia mea de acum nu are un caracter partizan. Eu caut să înţeleg tot ceea ce mă înconjoară ca cetăţen al ţării mele. În plus, ca inginer ştiu destul de bine că sisteme tehnice, inclusiv sisteme de baze de date de amploarea considerabilă a SNIEP, nu pot să fie construite şi întreţinute fără unele erori. Problema este ca aceste erori să fie cu adevărat minime, practic neglijabile, mai ales atunci când prezenţa lor poate avea efecte asupra proceselor sociale. În acesată ordine de idei, îmi permit să vă reţin atenţia cu un exemplu, din experienţa personală a mea şi a familiei mele.
În anul când s-au distribuit cupoanele nominative de privatizare, pe adresa familiei mele (Bucureşti, str. Dr. Dimitrie Brândză nr 12, ap. 2), a fost emis un cupon pe numele ,,Mavruber Edit”. Persoana menţionată nu era însă cunoscută de noi şi de nimeni din vecinii din imobilul nostru sau din apropiere. După cum se ştie, cupoanele fuseseră emise şi eliberate folosind informaţiile provenind din evidenţa populaţiei. Întrebând colegii din Direcţia Evidenţei Populaţiei dacă este posibil ca aceasta să conţină persoane inexistente fizic, am primit un răspuns negativ. În această situaţie, am rugat colegii de la Întreprinderea de Calculatoare Electronice să efectueze o verificare. Spre surprinderea mea, mi s-a spus că, în adevăr, la adresa familiei noastre, în apartamentul în care trăim, figura persoana Mavruber Edit (după mai mult timp, un vecin a găsit o veche carte de imobil din care rezulta că Mavruber Edit locuise aici pe la începutul anilor ‘50…). Nu am aflat niciodată ce s-a întâmplat ulterior cu ea.


Au trecut anii. Între timp, Mavruber Edit apărea în listele electorale, primea …felicitări de la primăria sectorului 6 etc. Am încercat în mai multe rânduri să informez primăria, dar fără efecte. În urmă cu câţiva ani am avut posibilitatea să prezint situaţia chiar la nivelul conducerii Direcţiei Pentru Evidenţa Populaţiei, arătând, ca o ultimă dovadă, o felicitare primită de la primăria de sector pe numele Mavruber Edit. Cu acel prilej, am aflat că la adresa noastră mai figurau încă două persoane, care însă decedaseră de câţiva ani. De această dată, demersul meu a avut efect, deoarece ni s-a transmis că Mavruber Edit fusese scoasă din evidenţă. Înţeleg bine că în măsură mare disfuncţionalităţi de acest tip apar ca urmare a lipsei de comunicare, numeroase informaţii nefiind transmise la timp (sau rămânând uneori netransmise de loc) către organismele de evidenţă a populaţiei, de către serviciile de stare civilă su de la cele de control al tecerii frontierelor.

Ultima mare surpriză am avut-o în ziua de 29 iulie 2012. Atunci când ne-am prezentat la Referendumul naţional, la secţia de votare cu nr. 1195 din Bucureşti, am constatat că pe lista electorală figura… Mavruber Edit. Îmi este jenă să comentez prea mult. Dar ca cetăţean al ţării mele mă nelinişteşte profund ce se întâmplă în unele părţi ale administraţiei publice din România.
Regret că v-am răpit timpul cu un mesaj poate prea lung. Aş rămâne recunoscător dacă voi primi un răspuns. Cu respect şi cu cele mai bune gânduri,


Prof. Mircea Petrescu.

P.S. Mi-am permis ca pe lângă domnul preşedinte Zegrean, să trimit mesajul şi domnului judecător Gaspar, în virtutea unei cunoştinţe mai vechi.





Mircea Petrescu.






--
GeoStroe

0722972522, tel/fax:0214138434, geostroe@gmail.com
Fundația Academia DacoRomână ”TDC” - FADRTDC
Partidul României Europene - P.R.E.
SC.Tempus DacoRomânia ComTerra SRL - Editura DacoRomână ”TDC”
www.tempusdacoromania.ro
www.academiadacoromana.ro
www.partidulromanieieuropene.ro