Florin Constantiniu despre Săptămāna patimilor
25/11/2011 | Filed under: Articole,Bucovina,Bugeac,Crime,Herta,Maramures | Posted by: info
- SAPTAMANA PATIMILOR (23-28 iunie 1940). Cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei – Mihai Pelin –
Prefata
de Florin Constantiniu
Anexarea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei şi nordului Bucovinei1, la 28 iunie 1940, a fost consecinţa directă a Pactului Molotov-Ribbentrop şi a izolării politice şi militare din acea perioadă a Romāniei.
Cu aproape un an īnainte de īnceputul amputărilor teritoriale suferite de Romānia īn vara anului 1940, Germania şi URSS au īncheiat, la 23 august 1939, un tratat de neagresiune, īnsoţit de un protocol adiţional secret, prin care cele două părţi īşi delimitau « sferele de interese ». Tratatul, cunoscut şi sub numele celor doi semnatari ca Pactul Molotov-Ribbentrop (primul – comisar al poporului pentru Afacerile Străine al URSS, celălalt – ministrul de Externe al Reich-ului), a rezultat din convergenţa de interese ale celor două regimuri totalitare şi a schimbat configuraţia geostrategică a continentului european.
Antagonismul declarat dintre ideologiile regimurilor de la Berlin şi Moscova – nazism şi comunism – nu i-a īmpiedicat pe Hitler şi Stalin să cadă de acord şi să fixeze soarta ţărilor din imediata vecinătate a Germaniei şi URSS.
Pentru Führer, īnţelegerea cu URSS era condiţia indispensabilă declanşării – dorite de el – a războiului, prin cīştigarea căruia spera să instaureze hegemonia celui de-al treilea Reich īn Europa şi īn lume. Garanţia acordată Poloniei de Marea Britanie şi de Franţa, la 31 martie 1939, crea perspectiva unui război pe două fronturi īn cazul īn care guvernul de la Varşovia ar fi respins revendicările Berlinului (oraşul Danzig/Gdańsk şi o cale ferată pe teritoriul polon unind Germania propriu-zisă cu Prusia Orientală şi beneficiind de extrateritorialitate). Pentru ca garanţia să capete o consistenţă militară, era nevoie ca Uniunea Sovietică să fie asociată la apărarea Poloniei, avīnd īn vedere că frontiera de vest a Germaniei era străjuită de Linia Siegfried, a cărei străpungere – pentru a veni īn sprijinul Poloniei – ar fi necesitat, judecīnd după experienţa primului război mondial, costuri umane uriaşe.
Uniunea Sovietică şi conducătorul ei, Stalin – care, după acordul de la München (29 septembrie 1938), īncheiat, īn detrimentul Cehoslovaciei, de Germania, Italia, Marea Britanie şi Franţa, păreau īntr-o totală izolare – s-au aflat, odată cu īnceperea crizei poloneze, īn situaţia de arbitri ai Europei.
Hitler avea nevoie de URSS pentru a evita un război pe două fronturi : īn vest, īmpotriva Franţei şi Marii Britanii ; īn est, īmpotriva Poloniei şi URSS, dacă acestea din urmă s-ar fi alăturat coaliţiei anglo-franco-poloneze Führer-ul era convins că, dacă URSS rămīnea neutră, Wehrmacht-ul era capabil să lichideze rapid Polonia (2-3 săptămīni), pentru a se « īntoarce » apoi īn Vest.
La rīndul lor, premierii Marii Britanii şi Franţei – Chamberlain şi, respectiv, Daladier – īnţelegeau că garanţia dată Poloniei nu căpăta eficienţă decīt dacă Uniunea Sovietică s-ar fi alăturat celor două mari democraţii occidentale.
Stalin avea de ales īntre cele două oferte : cea anglo-franceză şi cea germană. Prima īnsemna participarea la un război pentru apărarea unei ţări – Polonia – pe care Moscova o considera « un copil monstruos al Versailles-ului » şi care nu dorea să fie salvată de sovietici (« cu germanii ne pierdem independenţa, cu ruşii ne pierdem sufletul », gīndeau polonezii). Īn afară de angajarea īntr-un război nedorit, URSS nu obţinea nici un beneficiu de pe urma efortului militar. Ce avantaje ar fi putut căpăta la masa păcii – īn cazul victoriei – īn faţa celor două mari puteri « imperialiste » ?
Oferta lui Hitler era mult mai tentantă : dacă rămīnea neutră, URSS īşi vedea recunoscută o īntinsă « sferă de interese » īn Europa Nordică, Central-Răsăriteană şi de Sud-Est. Propunerea germană venea īn īntīmpinarea celor două obiective fundamentale ale politicii externe promovate de Stalin, ca mijloacele cele mai sigure de a garanta securitatea Ţării Socialismului :
a) Crearea unui brīu de protecţie (glacis strategic) la frontierele sovietice.
b) Stimularea unui război īntre ţările capitaliste pentru a īmpiedica formarea unei mari coaliţii antisovietice.
Era evident că, odată asigurată neutralitatea URSS, Hitler avea să declanşeze atacul īmpotriva Poloniei, ceea ce avea să atragă onorarea garanţiei din 31 martie 1939, ajungīndu-se astfel la un război īntre Germania şi anglo-francezi, adică acea diviziune sīngeroasă a lumii capitaliste, chemată să favorizeze răspīndirea revoluţiei comuniste.
Īn acelaşi timp, Hitler era dispus să plătească generos preţul neutralităţii sovietice : Finlanda, Estonia, Letonia (iniţial, Lituania rămīnea īn sfera germană), o mare parte din Polonia şi Basarabia.
Cīntărind cele două oferte, Stalin nu putea ezita. Sunt indicii că la 19 august 1939 el a luat decizia de a accepta oferta germană.2
Ambele părţi erau grăbite – odată principiul cooperării acceptat – să īncheie tratatul : Hitler, presat de apropierea toamnei, cu ploile ei, care stīnjeneau funcţionarea binomului tanc-avion, piesa esenţială a războiului-fulger ; Stalin, nerăbdător să vadă statele « imperialiste » īncăierate, īn timp ce Uniunea Sovietică, rămasă īn afara conflictului, avea să-şi sporească potenţialul militar, să-şi extindă graniţele şi, la momentul judecat de ea oportun, cīnd combatanţii aveau să-şi fi sleit forţele, Armata Roşie avea să intervină şi să pună bazele unei pax sovietica.
Īn momentul īncheierii tratatului germano-sovietic, atenţia lui Hitler şi Stalin era īndreptată asupra Europei Central-Răsăritene, unde avea să izbucnească războiul şi unde cei doi pregăteau īmpărţirea Poloniei. Europa de Sud-Est a făcut, īn consecinţă, obiectul articolului 3 din Protocolul adiţional secret, redactat intenţionat īntr-o formă mai puţin precisă, care dădea īnsă satisfacţie semnatarilor, īn aşteptarea intervenţiilor de mai tīrziu. Textul suna astfel : « Īn privinţa sud-estului Europei, din partea sovietică este subliniat interesul pentru Basarabia. Partea germană declară totalul dezinteres politic pentru aceste regiuni ».3
La prima lectură, cititorul are percepţia unei inadvertenţe : « aceste regiuni » par a nu se potrivi cu menţionarea numai a Basarabiei.4 Īn realitate, « aceste regiuni » se referă nu la Basarabia, ci la sud-estul Europei. Chiar īnsă şi cu această lămurire, textul articolului 3 poate fi īnţeles īn două feluri :
a) Germania consimte la anexarea Basarabiei de către URSS.
b) Germania consimte la anexarea de către URSS a Basarabiei şi a altor teritorii din Europa de Sud-Est, cu condiţia respectării intereselor sale economice (partea germană īşi exprimase numai dezinteresul politic pentru această arie a continentului).
Această dublă interpretare avea să provoace – aşa cum se va vedea – prima fisură īn cooperarea germano-sovietică, ca urmare a revendicării sovietice, prezentată Romāniei privind nordul Bucovinei.
Aplicarea clauzelor Protocolului adiţional secret a īnceput odată cu īmpărţirea Poloniei – a patra, după cele de la sfīrşitul secolului al XVIII-lea (1772, 1793, 1795) – ca urmare a atacării acestei ţări de către Germania (1 septembrie) şi a intrării Armatei Roşii pe teritoriul ei (17 septembrie 1939). Īn timpul celei de-a doua vizite a lui Ribbentrop la Moscova (27-29 septembrie 1939) a fost semnat tratatul germano-sovietic de frontieră şi prietenie. Printr-un protocol adiţional secret, Lituania a intrat şi ea īn sfera de interese a URSS, iar linia de demarcaţie īn Polonia a suferit o modificare prin intrarea voievodatului Lublin şi a unei părţi a voievodatului Varşoviei īn sfera de interese a Germaniei.5
Atenţia lui Stalin s-a īndreptat asupra celor trei state baltice – Estonia, Letonia şi Lituania –cărora Moscova le-a impus tratate de ajutor reciproc, īn temeiul cărora URSS a căpătat dreptul de a avea baze militare pe teritoriile lor. Stalin, precaut ca īntotdeauna, pregătea anexarea statelor baltice, īn etape, ţinīnd seama de contextul internaţional, mai exact, de aşa-numitul « război ciudat », caracterizat prin absenţa unor operaţiuni militare de īnsemnătate pe frontul de vest.
Romāniei i se pregătea, deocamdată, o situaţie apropiată de cea a ţărilor baltice. Īn absenţa altor surse, aceasta este concluzia ce se desprinde dintr-un articol publicat īn revista Internaţionala Comunistă de Boris Stefanov, secretarul general al CC al Partidului Comunist din Romānia. Īn articolul intitulat « Războiul imperialist şi Romānia », liderul comunist recomanda īncheierea imediată a unui tratat romāno-sovietic de ajutor reciproc.6
Nimeni nu era atīt de naiv īncīt să nu īnţeleagă că Boris Stefanov se conformase unei indicaţii a Kremlinului şi că articolul său era un mijloc de a sonda reacţia Romāniei. Probabil că acţiunile sovietice īn vederea īncheierii unui astfel de tratat ar fi continuat dacă, la 30 noiembrie 1939, nu ar fi izbucnit războiul sovieto-finlandez, care a concentrat interesul lui Stalin asupra sectorului nordic. Propunerea lui Boris Stefanov a fost, aşadar, īngropată. Ministrului Romāniei la Moscova, Gheorghe Davidescu, comisarul-adjunct al Afacerilor străine, V.P. Potemkin, i-a spus, la 8 decembrie 1939, că « articolul īn chestiune expune consideraţiuni personale ale autorului, care nu corespund vederilor guvernului sovietic ».7
Īncheierea războiului sovieto-finlandez (12 martie 1940) a pus capăt răgazului de care beneficiase Romānia. La 29 martie 1940, vorbind īn faţa Sovietului Suprem al URSS, V.M. Molotov a deschis practic « dosarul basarabean », arătīnd de ce nu exista un pact de neagresiune īntre Uniunea Sovietică şi Romānia : « Aceasta se explică prin existenţa unei chestiuni litigioase nerezolvate, aceea a Basarabiei, a cărei anexiune de către Romānia nu a fost niciodată recunoscută de URSS, deşi aceasta nu a pus niciodată chestiunea īnapoierii Basarabiei pe cale militară. Astfel, nu este nici un motiv de agravare a relaţiunilor sovieto-romāne. »8 Declaraţia lui Molotov cuprindea un avertisment dat Romāniei, dar şi asigurarea că nu era de temut o acţiune militară. Această moderaţie se explică prin situaţia indecisă īncă de pe frontul de vest, unde continua « războiul ciudat », Wehrmacht-ul acţionīnd īn Norvegia. Probabil că Stalin avea īn vedere şi faptul că Romānia beneficia de garanţia anglo-franceză din 13 aprilie 1939.9
Următorul demers sovietic l-a constituit conversaţia īnsărcinatului cu afaceri al URSS īn Italia, L.B. Helfand, cu ministrul Romāniei la Roma, Raoul Bossy (19 aprilie 1940). Abordīnd problema Basarabiei, diplomatul sovietic a spus că ea era o « rană adīncă » pentru ţara sa şi că « trebuie căutat un mijloc de a vindeca rana ». Din cele spuse de el nu au lipsit īnsă declaraţii liniştitoare şi ademenitoare, cīnd a īndemnat la discuţii bilaterale : « De unde ştiţi că dl. Molotov ar pune chestiunea Basarabiei īn totalitatea ei ? Eu cred că aţi fi mirat de generozitatea (sic !) guvernului sovietic » sau « Dar s-ar putea să nu vi se ceară nici o concesiune teritorială. De unde ştiţi că dl. Molotov nu s-ar mărgini să vă propună, de pildă, cedarea vreunei baze navale – ca Estoniei – menită apărării contra unei eventuale debarcări a trupelor generalului Weygand ?».10
Ofensiva declanşată de Wehrmacht pe frontul de vest la 10 mai 1940 a năruit scenariul lui Stalin, īntemeiat pe un război de lungă durată īntre ţările capitaliste, cu hecatombe de luptători, care să-i epuizeze pe adversari şi să deschidă drumul Armatei Roşii şi al revoluţiei comuniste. Războiul-fulger a īngenuncheat Franţa – pentru a nu mai vorbi de Belgia, Olanda şi Luxemburg – īn decurs de patruzeci de zile (10 mai-22 iunie 1940). Nu se ştia cīt va mai rezista Marea Britanie, astfel că Stalin s-a aflat īn faţa perspectivei de a se găsi singur īn faţa unui Reich victorios şi puternic. S-a grăbit, aşadar, să treacă la anexarea ţărilor baltice şi să rezolve « problema basarabeană ».
Īn ziua de 13 iunie 1940, Stalin a convocat la Kremlin o consfătuire la care au participat Molotov, mareşalul S.K. Timoşenko, comisarul poporului pentru Apărare, mareşalul B.M. Şapoşnikov, şeful Statului Major General, şi alţi īnalţi comandanţi militari, unde s-a discutat operaţiunea ce trebuia desfăşurată īmpotriva Romāniei dacă ea s-ar fi opus revendicărilor teritoriale sovietice.11 Pe temeiul celor hotărīte la această consfătuire, Direcţia Politică a Armatei Roşii a emis o directivă privind munca politică īn rīndurile trupelor sovietice din regiunile militare Kiev şi Odesa şi acţiunile de subminare a moralului militarilor romāni. Directiva nu face referiri decīt la Basarabia, nu şi la Bucovina.12 Īntrucīt, la 23 iunie, V.M. Molotov l-a informat pe ambasadorul german la Moscova, contele von der Schulenburg, că URSS va cere Romāniei să-i cedeze Basarabia şi Bucovina (toată Bucovina !), este de presupus că decizia de a adăuga şi Bucovina pe līngă Basarabia a fost luată īntre 21 şi 23 iunie.
Comunicarea făcută de Molotov diplomatului german – că guvernul sovietic era hotărīt să recurgă la forţă dacă era necesar – a produs nervozitatea părţii germane. Pentru economia de război a Reich-ului, livrările de petrol şi cereale din Romānia erau esenţiale. Cum să duci un război al motoarelor – aşa cum era războiul-fulger – fără carburant ? Un război sovieto-romān putea perturba livrările de petrol din Romānia sau afecta grav zona petroliferă. Pe līngă acest aspect, Hitler a fost iritat de cererea sovietică privind Bucovina. Führer-ul īnţelegea art. 3 din Protocolul adiţional secret ca referindu-se strict la Basarabia şi percepea revendicarea Bucovinei ca prima depăşire de către Stalin a limitelor teritoriale fixate sferei de interese a URSS prin acordurile germano-sovietice din august-septembrie 1939.13 Īn răspunsul guvernului german se preciza că problema Bucovinei este « ceva nou », altfel spus, o problemă neabordată īn discuţiile bilaterale anterioare. Faţă de poziţia germană, Stalin, pentru a veni īn īntīmpinarea poziţiei germane, a restrīns revendicarea la nordul Bucovinei, decizie comunicată de Molotov lui Schulenburg la 26 iunie.14
Īn nota ultimativă sovietică din 26 iunie adresată Romāniei, URSS cerea « restituirea » Basarabiei şi reclama nordul Bucovinei, ca fiind locuit de ucraineni, şi ca o compensaţie – neīndestulătoare – pentru cei 22 de ani de ocupaţie romānească a Basarabiei !
Guvernul romān a avut prevederea să dea o astfel de formulare īn răspunsul la cea de-a doua notă ultimativă sovietică īncīt să nu legalizeze din punctul de vedere al dreptului internaţional raptul teritorial săvīrşit de URSS : « Guvernul romān, pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forţă şi deschiderea ostilităţilor īn această parte a Europei se vede silit (s. n.) să primească condiţiile de evacuare specificate īn răspunsul sovietic. »15
La 29 iunie, tancurile sovietice au intrat īn ţinutul Herţa,16 care nu făcea parte nici din Bucovina, nici din Basarabia, ci din Vechiul Regat, mai exact din judeţul Dorohoi, aşadar, el nu figura īn nota ultimativă sovietică din 26 iunie 1940. S-a aflat sau nu Herţa pe harta īnsoţitoare a notei şi pe care ministrul Romāniei a crezut că este mai bine să nu o ia cu el īn noaptea de 26/27 iunie ? (Harta luată de Gheorghe Davidescu la 29 iunie şi publicată īn acea zi īn presa sovietică, hartă unde Herţa intra īn frontierele sovietice, putea fi una substituită.) Rămīne sigur faptul că militarii sovietici care au intrat la Herţa, la 29 iunie, au declarat, după un incident īn urma căruia au fost ucişi şi răniţi mai mulţi militari romāni, că « au greşit că au mers pīnă la Herţa ».17
Īn urma instrucţiunilor primite de la Bucureşti, Gheorghe Davidescu i-a semnalat lui Molotov incidentul de la Herţa şi a subliniat că este vorba de « un vechi teritoriu romānesc aparţinīnd Romāniei īncă īnainte de războiul din 1914 ».18 Că la Moscova existau īndoieli īn privinţa ocupării ţinutului Herţa o dovedeşte – īn opinia noastră – faptul că, la 30 iunie, Statul Major General sovietic a cerut şefului de Stat Major al Frontului de Sud, N.F. Vatutin, să transmită, pīnă la orele 14, « evaluarea īnsemnătăţii raionului Herţa din punct de vedere militar şi economic ».19 Răspunsul a fost că « Herţa nu are o īnsemnătate deosebită din punct de vedere economic. Din punct de vedere militar, raionul Herţa, prin dispunerea sa pe malul de sud al rīului Prut, ocupă o poziţie de comandă asupra raionului Novoseliţa (staţie de cale ferată), constituie un nod de drumuri şi un punct īntărit. De aceea, este necesar ca raionul Herţa să se afle īn mīinile noastre. »20 Răspunsul lui N.F. Vatutin a pecetluit soarta ţinutului Herţa !
Dictatul de la Moscova (căci īn capitala sovietică a avut loc un dictat similar celui care avea să se desfăşoare īn Viena la 30 august 1940) a smuls Romāniei Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa. S-a consumat astfel prima fază a lichidării Romāniei Mari. Īn memoriile sale, Ion Negoiţescu scrie cu dreptate, referindu-se la prăbuşirea Romāniei Mari īn iunie-septembrie 1940 : « Dacă astfel de treburi s-ar fi petrecut īn urma unui război pierdut, situaţia nu ar fi fost atīt de groaznică. Umilinţa suferită avea să aibă consecinţe fatale pentru sufletul naţiei. A nu fi luptat nici īn Răsărit, nici īn Apus, la momentul īn care ceea ce este eroic şi tragic trebuie neapărat să-şi spună cuvīntul, aveam s-o plătim scump, īn straturile morale, vreme de generaţii. »21
Plătim şi astăzi !
Acad. Florin Constantiniu
Mihai Pelin – Săptămīna patimilor (23-28 iunie 1940). Cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei, Editura Compania, Bucureşti, 2008
Prefaţă via Ziaristi Online
Note
1 Credem că este de preferat « nordul Bucovinei », şi nu « Bucovina de Nord » pentru a nu acredita ideea – greşită ! – că jumătatea de nord a acestei provincii ar alcătui o unitate istorico-teritorială.
2 Pentru argumentele lui Stalin, vezi V.L. Doroşenko, I.V. Pavlova, R.C. Raack – « Ne mif : reci Stalina 19 avgusta 1939 goda », Voprosī istorii, 2005, nr. 8, pp. 3-20.
3 Florin Constantiniu – Īntre Hitler şi Stalin. Romānia şi Pactul Ribbentrop-Molotov, Bucureşti, Editura Danubius, 1991, p. 110.
4 Se īntīlnesc lucrări ai căror autori, crezīnd că e vorba de o eroare, modifică textul, scriind « această regiune » !
5 Florin Constantiniu – op. cit., p. 119.
6 Articolul a apărut īn Kommnunisticeskii Internaţional, 1939, nr. 10, pp. 36-42, dar, aşa cum reiese dintr-o notă a autorului, fusese redactat pīnă la 24 noiembrie 1939.
7 Relaţiile romāno-sovietice. Documente, vol. II, 1935-1941 (citat mai departe RRS), Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Romāne, 2003, p. 283.
8 Ibidem, p. 295.
9 Guvernul britanic arătase, īn toamna lui 1939, īnsă, la solicitarea guvernului romān, că onorarea garanţiei īn cazul unui atac sovietic depindea de atitudinea Italiei, atunci neutră, şi a Turciei, īn bune relaţii cu URSS. Practic, era o modalitate de a spune că garanţia era inoperantă īntr-o asemenea situaţie. Īn stadiul actual al informaţiei, nu se ştie dacă Stalin era la curent, graţie serviciului sovietic de spionaj, cu poziţia guvernului britanic.
10 RRS, p. 306. Nu era exclusă posibilitatea unei acţiuni militare din partea forţelor franceze de pe Teatrul de Operaţiuni din Mediterana Orientală (TOMO), condus de generalul Maxime Weygand, partizanul operaţiunilor periferice, īn Balcani sau īn Caucaz. Pentru spaţiul balcanic, vezi Yannis G. Mourélos – Fictions et réalités. La France, la Grčce et la stratégie des opérations péripheriques dans le Sud-Est Européen, Thessaloniki, Institute for Balkan Studies, 1990.
11 Mihail Meltiuhov – Osvoboditelnīi pohod Stalina. Bessarabskii vopros v sovetsko-rumīnskih otnoşeniiah (1917-1949 gg.), Moscova, Ed. Iauza, Eksimo, 2006, pp. 285-286. Documentele acestei consfătuiri sīnt şi astăzi secrete.
12 Ibidem, pp. 334-335. Textul integral al directivei a fost publicat de Nikolai Sidorov īn Istocinik, 1995, nr. 3, pp. 61-68, şi a făcut obiectul comunicării lui Simion Gheorghiu, Un document militar sovietic despre Romānia (iunie 1940), prezentată la sesiunea Centrului de Studii Ruse şi Sovietice cu tema « Uniunea Sovietică şi instrumentul ei militar : Armata Roşie » (26-27 februarie 2008).
13 Pe larg, Florin Constantiniu – 1941. Hitler, Stalin şi Romānia, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2002, pp. 94 şi urm.
14 Ibidem, p. 108. Ambasadorul german i-a sugerat lui Molotov că litigiul sovieto-romān ar putea fi mai uşor soluţionat dacă URSS ar restitui tezaurul romān trimis īn Rusia īn timpul primului război mondial, sugestie respinsă prompt şi categoric de liderul sovietic.
15 RSS, p. 348. Vezi şi comentariile lui M.D. Ereşcenko şi M. Meltiuhov īn M. Meltiuhov – op. cit., pp. 350-351.
16 Pentru ţinutul Herţa, vezi prof. dr. doc. Ion Gherman – Cartea Albă a unor vechi teritorii romāneşti condamnate la īnstrăinare, Bucureşti, Editura Cerna, 1999, pp. 37-57.
17 Valeriu Florin Dobrinescu – Bătălia diplomatică pentru Basarabia, 1918-1940, Iaşi, Editura Junimea, 1991, p. 249 ; RRS, p. 352, nota 1.
18 Ibidem, p. 355.
19 Mihail Meltiuhov – op. cit., p. 393.
20 Ibidem, p. 393.
21 I. Negoiţescu – Straja dragonilor, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1994, pp. 194-195.
Plecarea Profesorului Florin Constantiniu dintre noi, in prag de Pasti, ne intristeaza nespus. Portalul Basarabia-Bucovina.Info s-a lansat la drum, urmand indemnurile Profesorului, cu unul dintre textele sale nemuritoare, spunem noi, referitoare la Basarabia. Florin Constantiniu despre SAPTAMANA PATIMILOR (23-28 iunie 1940). Cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei este prima postare a portalului nostru. In Memoriam Domnul Profesor redam astazi, in ziua inmormantarii sale, un cuvant lasat de marele istoric al romanilor drept Testament pentru clasa politica a Romaniei si noua generatie de tineri basarabeni: readuceti Basarabia acasa! Este datoria cea mai sfanta a neamului nostru, fata de neamul nostru. Domnul Profesor Florin Constantiniu ne-a parasit de pe acest pamant dar stim sigur ca avem de-acum un nou aparator, bland si intelept, in ceruri. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Răspunde cu citat
Marcaje