PRIETEN - cuvant SACRU !


Scrisoare la cumpana singuratatii d-lui Adi Pop

Cred ca avea dreptate Voltaire cand spunea ca: „Titlu de prieten este superior celui de excelenta si toate marimile lumii pamantene nu fac cat un PRIETEN BUN. Un prieten adevarat se preocupa de renumele prietenului ca de al sau propriu. Cei rai au intotdeauna partasi, voluptosii au tovarasi de orgii, oamenii de afaceri, au asociati, oamenii politici aduna nemultumiti, oameni fara nici o speranta aduna relatii , nefericitii strang curtezane, si doar NOROCOSII au PRIETENI ADEVARATI”.
Stim cu totii ca „Prietenul la nevoie se cunoaste”, si bine a rostit acesta romanul din experienta lui de mii de ani.
Eu unul pana de curand am trait ambitia credintei in vremurile singulare. Sigur ca, de la o varsta , simti nevoia sa comunici cu cineva mai in taina, sa te sfatuiesti, sa-ti spui pasul.
Daca am avut prieteni? Greu de spus! Mai greu de numarat si mai greu de numit.
Dupa cat imi amintesc, pana mai de curand, nici nu voiam sa stiu de prietenie. Asa patesc cei care se socotesc suficienti pentru sine insusi. Prietenia o socoteam o slabiciune si consideram pe cei care-si ziceau prieteni ca pe niste slabanogi.
Cert este ca nu prea aveam incredere in nimeni. Parca as fi stiut ce-a spus cu multe secole in urma Aristotel: „Ah, prieteni! Nu exista prieteni! Cred mai degraba in teama de a fi pacalit de prietenie sau amcitie”.
Un episcop, duhovnicul meu din Moldova mea, P.S. Calinic, Episcopul Argesului, nu demult spunea intr-un interviu dat unui ziar american: „Noi romanii nu suntem americani si probabil nu vom putea fi niciodata. Folclorul american spune : Un prieten intr-o viata este mult, doi este foarte mult, iar trei este aproape imposibil (Henry Adams)”.
As putea afirma ca romanul este prieten prin definitie, poate ca acesta si dintr-o nevoie absoluta pentru a se consola, cum zice Voltaire: „Prietenia este consolarea acelora care sunt coplesiti de prostia si rautatea semenilor.”Dar acum , cand am ramas singur, si ofurile inimii ori suferintele nu le mai pot impartasi cu sfanta intindere a cuvantului de mama, am descoperit, surprins de emotie, ca tresar la gandul unui prieten adevarat din Craiova.
Poate ca-i putin, poate ca-i degeaba, poate ma insel si imi amagesc spiritul, dar cred ca am pierdut o mama... si am cunoscut mai bine UN PRIETEN.


ITI MULTUMESC ADI PENTRU TOT CE AI FACUT PENTRU MINE, IN ACEASTA CUMPANA DE SINGURATATE.

8.04.1996
Florin ZABORILA