Cineva ,acolo Sus, Te Iubeste!

[Adrian Pop]

Pilda celor 10 leprosi

Luca 17;11-19 Lepra era si este o boala incurabila si foarte contagioasa. Cei care se imbolnaveau de lepra erau obligati sa paraseasca comunitatea din care faceau parte, pentru a preveni raspandirea bolii. Mai mult decat atat, familiei si prietenilor le era interzis sa-i viziteze, acestia fiind condamnati sa traiasca pana la sfarsitul vietii singuri si uitati de cei dragi. Neavand unde sa mai locuiasca, adeseori se refugiau in cimitire sau in pesteri. Pe cand Iisus propovaduia in Samaria si Galileea, la marginea unui sat a intalnit 10 bolnavi de lepra care i-au cerut ajutorul. Mantuitorul nu i-a vindecat pe loc, ci i-a trimis sa se arate preotilor, punandu-le astfel la incercare credinta. Pe drum s-au vindecat toti, insa din 10, doar unul singur a luat hotararea fireasca de a se intoarce si de a-I multumi binefacatorului sau. Iar tocmai cel care s-a intors nici macar nu era de acelasi neam cu Iisus ci era samaritean.Samariteanul, pentru ca s-a intors sa-I multumeasca lui Iisus, pe langa vindecarea trupeasca a primit-o si pe cea sufleteasca,� Mantuitorul spunandu-i: Scoala-te si du-te, credinta ta te-a mantuit!Ceilalti noua chiar daca s-au vindecat in mod miraculos, s-au intors la viata lor plina de pacat pe care o duceau si inainte, si pentru care si primisera acesta pedeapsa de la Dumnezeu.Din pacate si noi suntem la fel ca cei noua, nu suntem multumiti niciodata cu ceea ce Dumnezeu ne trimite, si mai ales nu-I multumim. Insa sper ca acesta pilda ne va face sa ne schimbam, sa devenim mai buni si mai receptivi la mesajele pe care ni le trimite fie prin bine(bunastare), fie prin necazuri. As vrea ca de acum inainte, in fiecare seara cand ne facem rugaciunea, inainte sa cerem ceva pentru ziua urmatoare, sa multumim pentru ceea ce am primit in ziua ce s-a incheiat. Si mai vreau sa va aduc aminte ca, pe langa cuvinte, cel mai bun mod de a multumi este de a ajuta si noi la randul nostru, pe cei ce se afla in nevoie, avand mereu in minte faptul ca oricand ne putem afla si noi in aceeasi situatie.

Cam asa ceva facem si noi la Scoala de afaceri Zalmoxa, incercand sa ajutam cat mai multi oameni sa se apuce serios de treba.

[ana_maria]

"O Tu, che sei a casa Tua nel profondo del mio cuore, consentimi di raggiungerTi nel profondo del mio cuore." Talmud

[ana_maria]

Despre dragoste, cu Parintele Pantelimon, de la Manastirea Oasa

"Fara Dumnezeu, orice iubire moare"

- Timisorean la origine, absolvent al Facultatii de Arte Plastice a Universitatii de Vest, in prezent e calugar si preot la Manastirea Oasa, unde picteaza si minunate icoane, pline de aur si har. Dar aurul cu adevarat pretios al tanarului parinte e inaltimea sa duhovniceasca deosebita, care transpare si in textul pe care il publicam. Un indreptar de viata si de iubire adevarata -
- Cum ar trebui sa iubim, parinte? Unde gresim, de tot ajungem sa o luam de la capat?

- Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine. Societatea actuala ii educa pe oameni in directia propriilor dorinte, ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si urmareasca propria implinire. Si dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveste fericirii proprii. Am o cariera, am o casa, am si o iubita! Dar nu iubim cu adevarat decat atunci cand facem acest exercitiu al iesirii din sine si cand incepem sa ne exersam in daruire, sa ne antrenam puterea de iubire. Sa iubesti inseamna sa gravitezi in jurul implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie, cum sa-i gatesti o mancare buna, cand e obosit. Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt si pentru celalalt. Iubirea inseamna foarte multe gesturi. Intentiile, gandurile in sine nu au nici o valoare in absenta lor. E plina lumea de ele. Facand gesturi te si verifici pe tine, daca poti cu adevarat sa iubesti. Am citit de curand intr-o carte cum un detinut politic taran, inchis la batranete, primea de la babuta lui scrisori, in care ea punea si cate o floare presata. Asta inseamna iubirea. Si chiar mai mult. Sa daruiesti atunci cand esti epuizat, cand nu mai ai nici o forta. Nu exista scuza sa nu daruiesti.

Daca dai din prisos, cand ti-e bine si-ti vine usor, nu are valoare. Atunci cand nu mai poti si vrei totusi sa faci ceva pentru celalalt, izbucnesc in tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primesti forta de la Dumnezeu si ajungi sa faci mai mult decat credeai ca esti capabil. Sa te daruiesti atunci cand nu mai poti te leaga cu adevarat de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la randul lui. In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem, cand nu mai avem. Si atunci, ca in Evanghelie, nimicul se transforma, si painea si pestii ajung tuturor.

"Iubirea e fundamentul fiintei noastre"
- Parintele Teofil Paraian spunea ca suferinta e o mare taina. Degeaba ti-o explici teoretic, inima continua sa doara. Si orice sfat din afara ramane tot in afara. Numai Dumnezeu poate vindeca astfel de rani, daca considera. Dar unele dintre ele nici nu trebuie sa se vindece. Se intampla uneori ca inima ta sa poata purta infinit de multe rani deschise. Capacitatea de suferinta a omului e foarte mare. Dar nici nu trebuie sa devenim atat de obsedati sa se inchida rana, sa uitam tot. Un esec in dragoste nu trebuie sa ne infirmizeze afectiv. Poti sa duci o alta relatie si cu o rana in inima. Si cu mai multe rani in inima. Dumnezeu iti da oricum puterea de a iubi din nou. Trebuie sa mergi inainte, sa ai curajul sa te deschizi din nou, sa incasezi din nou. N-ai voie sa te opresti.

"Fericirea se munceste in fiecare zi" - Unora parca le sunt date numai suferinte, toata viata...

- Trebuie sa intelegi ca e ca un joc intre tine si Dumnezeu. In suferinta se ascunde, de fapt, dragostea lui Dumnezeu fata de tine. Si atunci incepi sa gasesti un rost fiecarei suferinte. Fara Dumnezeu, totul sfarseste intr-un mare absurd. Si cea mai mica suferinta te doboara. Nu mai intelegi nimic si ajungi sa-ti pui capat zilelor. Cu Dumnezeu, cea mai mare suferinta e umpluta de sens si e mereu urmata de bucurie. Trebuie sa nu uiti niciodata ca Dumnezeu te iubeste si te pune la incercare. Te incearca, pentru ca vrea sa-ti dea ceva. Dar cu un pret! Trebuie sa meriti darul, sa te ridici spiritual la nivelul la care il poti primi. Nivelul urmator al jocului. Oricum, darul e intotdeauna cu mult mai mare decat suferinta pe care o treci ca sa ajungi la el. Dumnezeu nu ne poate darui liber, ca atunci ne-ar asfixia cu iubirea lui, ne-ar distruge fiinta, nu ne-ar mai lasa sa inflorim liber. Dumnezeu, cand ne iubeste, ne pune la incercare, ca pe argint in topitoare. Pentru ca vrea sa scoata din noi esenta cea mai pura.
- Ce ar trebui sa facem ca sa fim fericiti?

- Trebuie sa pornim in cautarea adevarului iubirii, cu toate fortele noastre. Sa nu ne angajam steril, de suprafata, ci sa ne daruim total, tuturor oamenilor si, prin ei, lui Dumnezeu. Si sa o facem pe viata. Fericirea adevarata exista. Si exista aici, pe pamant. Ea nu e decat o cale pe care inaintam. Doar in masura in care stim sa daruim, o sa si primim. Pentru ca Dumnezeu ne chinuie uneori, dar ne si rasplateste cu asupra de masura. Se joaca cu noi, ne face sa vrem mai mult, sa ne dorim mai mult, sa devenim mai mult. Fericirea nu e un dat, o pleasca, o incremenire care pica pe tine. O fericire statica ne-ar strivi sub o plictiseala cumplita. Fericirea se munceste, se castiga in fiecare zi. E un urcus continuu, o dinamica ce se adapteaza permanent nevoilor noastre.

Fericirea e devenire.

[ana_maria]

CUM SĂ SE SA TE ROGI PENTRU VINDECAREA FIZICA
(Tarcisio Mezzetti)
Preotull Dennis Linn a spus: sa va rugati pentru vindecarea este foarte simplu,asta inseamna sa devii o sursa a iubiriia lui Isus pentru o alta persoana.
Am aflatcat e de usor sa faci vindecari atuncicând am fost în India şi m-am rugat pentru vindecara fizica, cu două persoanecunoscute pentru harul lor puternic devindecare.
Un episcop ne-a cerut o rugăciune şi, dinmoment ce cei 2 erau ocupati, am şi un alt preot ne-am ocupat de vescov.i. M-amgândit: este formidabil, ma rog pentru acest episcop şi el se va vindeca; atunci el va spune la preoţii luică vindecarile sunt veritabile, reale, şi parohiile vor înflori pe întreg teritoriul Indiei.Episcopul suferea de probleme cardiacecare cauzau umflarea picioarelor şi aşa că am început să ma roag pentru ca umflarea sa se diminueze. Mărugam de câteva minute, dar fără sa existe nici o schimbare. Am continuat să ma rog folosind metodele pe care leştiam; L-am întrebat chiar pe episcop dacă el are pe cineva si trebuie să-l ierte. Dar nimic nu părea să ajute:Episcopul a fost în cele din urmă în acelaşi stat ca de când am început. Încele din urmă am întrerupt rugăciunea şi ma simteam foarte epuizat şi inutil.
M-am întrebat dacă au fost în mine uneleobstacole care l-au impiedicat pe Dumnezeu sa actioneze prin intermediul meu.

Aceastaeste diferenţa fundamentală între unvindecător prin intermediul lui Dumnezeu si un pranoterapist : nu se ştieniciodată când Domnul lucreaza.
Si cumeram prada acestui sentiment de inutilitate, doi bărbaţi au lasat sa intre ofemeie 28 ani ce se chema Poline. Aproximativ şase luni înainte ea fusesevictima unui accident de tren la Bombay. Toţi prietenii care o însoțeau pe aceltren, au murit plângând pentru ajutor , numai Poline a supravieţuit.Pentru a oextrage din acel vagon contorsionat a fost nevoie de o tehnica care a trunchiatnervii genunchiului Polinei.

Din acest motiv ea nu mai putea merge în modregulat şi a trebuit să poarte pantofi ortopedici cu proteze metalice. S-aranit in accident la spate, asa ca a avut probleme chiar cu bustul. Ea, deasemenea, suferea de insomnie si depresie, deoarece i se întorceu întotdeaunain minte zgomotul a două trenuri ce seciocnesc şi ţipetele în dificultate şi prietenii care cereau ajutor. Poline a apelat la multi medici după accident, dar nimeni nu a fost capabil de aajuta mai mult.

Descurajat de eşecul cu episcopul,ignoramcazul său şi credeam că din cauza gravitatii acestui caz este necesar prezenţa a doi oameni cu hardeosebit de puternic pentru a o vindeca. Dar aceste 2 persoane erau ocupate ,aşa că am început să se ne rugam ppentru Poline, eu ,un preot, care a fost cumine şi episcopul care nu s-a vindecat, şi am decis să se roagam până cândcineva va venit să-i ia locul. Am descoperit că Polinel nu vorbea limbaengleză.Asa ca toate rugaciunile de vindecare interioara pe care eu le-as fiputut spune ca sa vindece trauma Polinei erau inutile,ea vorbea decat limbaindiana. Tot ceea ce puteam face a fost sa o sustinem si sa oiubim cum ar fi facut-o I Isus;ne-am rugat asa,in liniste totala timp de 5minute.

Apoi, prin intermediul unui interpret, amintrebat-o ce anume simtea. Am vrut să o întreb pentru că, de obicei, nu ştiamexact cum actiona Dumnezeu. Am învăţat că nu este nevoie să utilizaţi cuvinte pentru a va ruga, de tipul: "Isusvindeca-l! Isus deschide-i inima! ",e de ajuns sa-l iubim ca si Isus sirestul o face El. Tot ce trebuie este Iubire; Atunci când nu ştiu ce seîntâmplă, nu fac nimic, dar cer persoanei sa-mi spuna ce simte si apoi ii spunsa dea curs acelor simtaminte.
Poline a spus mai târziu: m-am simţit ca încazul în care eram sprijinita/sustinuta de Isus ; El a venit spre mine, ca o lumină clară şi atuci pentru primadată în şase luni, toate depresiile şianxietatile mele nu mai erau si ma simteam libera.
Noi nerugasem la Isus ca sa o sprijine si sa-i ofere pace de aceea ne-am rugat maideparte ca aceasta pace sa creasca.
După alte 5 minute de rugăciune, atunci cândam întrebat-o ce simte, ea spus : mă simt ca si cum as avea furnicaturi inpicior , ea incepu să simtă senzatii.Apoi am început să ne roagam pentru piciorul drept; după alte 5 minute ea puteamisca degetul (amintiţi-vă că nervii au fost tăiati); alte 5 minute derugăciune şi ea putea misca toate degetele; după alte 5 minute putea misca înmod normal tot piciorului. Nici nu negandisem sa ne rugam pentru problemele de spate ale Polinei dar si acestea s-auvindecat.

În 30 de minute, Domnul a vindecat durerile de spate,ale picioarelor şi a făcut să disparădepresia. De la această rugăciune au trecut 5 ani şi nici unul dintresimptomuri nu a reapărut. Am fost uimiti că Poline a primit o astfel devindecare ; Imaginaţi-vă episcopul! Dar uimirea era si mai mare pentru vindecarileprofunde pe care le-a experimentat Poline,ele apar si se simt defiecare data ce se roaga pentru un bolnav cu compasiunea lui Isus.

Oameniispun: nu te vindeci? Este pentru că nu ai credinţă! Nu este asa: unul care faceun asemenea discurs , nu iubeste, pentru că nu ştim cât de mare e credinţa ei, nu o stim nici pe-a noastra cate de mare…

Ori de câte ori ne rugămconcentrându-ne,(nu asupra tehnicilorde rugăciune, nici pe rezultatele pe care le vom ajunge), numai ca sa iubim persoana bolnava asa cum o iubeste Isus,toti cesunt implicati in acea rugasiune experimenteaza urmatoarele stari :

1. o pace mai profunda (chiar şi cei care se roagă),care nu era inainte de a incepe rugaciunea

1. o comunitate mai Unita care nu era mai inainte intre cei ce se roaga

1. un sentimentmai profundin a fi Isus

Paceape care a experimentat-o Poline era asade profunda ca puse sfarsit pentru totdeauna depresiei si anxiei pe care nicimedicamentele nu reusisera sa le inlature.

Deasemenea, sentimentul de apartenenţă la o comunitate care noi l-am simtit ,deşi vorbim limbi diferite, a fost mult mai profund deccat pot spune incuvinte.Am simtit in profundul inimii noastre de ce Isus ii numeste pe toti"fii si fiice": deoarece sunt toti inclusi in comunitatea sa si mai mult : in familia Sa!

Trebuiesă va rugati asa, , ca şi cum persoanapentru care te rogi şi cei care se roagă cu voi, sunteti toti o familie,ca sicum ati fi frati.

În celedin urmă, în timp ce ne-am rugat pentru Poline, cu adevărat atunci amînţeles ce înseamnă a fi Isus, care apetrecut majoritatea vieţii sale pământeşti, permiţând si lasand ca Iubirea luiDumnezeu vindecase copii lui bolnavi.

Intensificarea Pacii interioare,sentimentulca apartii unei comunitati si inetensificarea sentimentului de a fi Isus suntDarurile cele mai profunde ce sunt permise in rugaciune ade vindecare..
Acestedaruri sunt acordate mereu atunci când ne concentrăm in iubire asa cum faceaIsus si in a primi Iubirea Sa. Cu toatecă aceste daruri sunt acordate mereu, niciodată nu am văzut o vindecare fizicade o asemenea amploare.
După cene-am rugat pentru Poline,am stat asa sim-am gandit : nu înţeleg! De ce atunci când mă rogam cu credinţă profundăpentru episcop, nu a avut loc o vindecare?

Cum seface atunci când m-am rugat pentru Poline, acest lucru s-a intamplat si a fost vindecata?
M-amgândit apoi la două motive care să mă ajute să înţeleagce s-a petrecut inaceastă seară ciudata.
Primulmotiv cred ca este pentru atitudineamea: Când m-am rugat pentru episcopu, am fost îngrijorat si cautam tehnicacorecta pentru ca nimic nu parea sa functioneze; dimpotrivă, atunci când m-amrugat pentru Poline, din moment ce ea nu vorbeste engleza, nu am putut folosi nicio tehnica precisă. Aşacă nu mai imi ramanea decat ca eu sa incerc ca sa ma pierd eu insumi in Isus,saincerc sa fiu Isus pentru Poline.

Rugandu-ma pentru Poline,nu aveam nicio incredere inrugaciunea mea,aveam incredere decat in Isus,in iubirea Lui.
Dar aldoilea motiv pentru care Poline s-a vindecat era comportamentul ei,atitudineaei.
Polineera atat de increzatoare ca va primi iubirea lui Isus ca a venit in seara aceeacu sandalele in rucsac: ea crede aca daca cineva se va ruga pentru ea nu ar maifi avut nevioe de pantofii ortopedici.

Vindecarea are mai mari sanse de succes nu numai dacăoamenii care se roagă se lasa ca sai inva patrunda Iubirea lui Isus care sescurge in ei dar si acel care primeste rugaciunea stie,ca si Poline sa absoarbaacea Iubire si sa se astepte ca Iubirea lui Isus sa o vindece.
.
Rugaciuneacu iubirea sacra a lui Isus este atât desimpla ca putem sa ne rugam fara sa folim un singur cuva : daca ne rugam pentrucineva, tot ce trebuie sa facem este sa incercam sa devenim Isus pentru aceapersoana.A deveni Isus inseamna ca NU MAI SUNT EU CARE TRAIESC IN MINE CI ESTEISUS CARE VINE IN MINE.

Deci cândne rugăm putem incerca sa afrontam rugaciunea cu aceeasi compasiune ca a luiIsus cerandu-I chiar UNDE si CUM El ar pune mainile Sale.
Prin urmareeste vorba de a permiteIubirii lui Isusca sa se scurga din inimile noastre,prin mainile noastresprepersoana asupra careia ne rugam: in timp ce noi devenim Isus. Când neidentificam in El, vom şti dacă trebuie sa spunem sau a face ceva pentru a acorda dragostea Sa, sau dacă artrebui să fim pur şi simplu Isus careiubeşte.

Dacă, în schimb primindrugăciunea,trebuie pur şi simplu saabsorbim Iubirea lui Isus facand rugaciunea respiratiei,inspirare Iubirea Lui. Restulîl face El.
O imagineutilă pentru a face acest lucru este de ati imagina ca esti culcat pe o plajafierbinte, cum soarele radiaza cu caldura întregul corp, în timp ce noipermitem luminii sacre a lui Isus sa neumple treptat, intrand în corpul nostru. Atunci iata este util inspirare dragostea lui Isus şi expiraretoate formele de întuneric.

Ar ajungedecat sa PRIMIM Iubirea lui Isus,nu trebuie sa ne gandim la NIMIC, trebuiedecat sa primin iubirea Sa.
Dacă nerugam pentru cineva ceea ce vindecă nueste altceva decat: dragostea lui Isus.
În timp ce această dragoste curge in fiecarecelula din corpul nostru,iata noi amdevenit Isus: măsura în care noi suntemIsus ne putem vindeca pe noi înşine, şi putem vindeca pe altii.
Acumia o pauză de tăcere în care mulţumeste-I lui Isus pentru ceea ceel a lucrat deja în tine şi pregăteste-te să fii vindecat de dragostea luiIsus.
Puneti,aşezat pe un scaun, persoana pentru care vă rugati şi, în picioare, în jurul sau pe cei care seroagă pentru ea.; toată lumea se poateruga dacă ştiu sa iubeasca cum iubeste Isus.
Incepemacum rugăciunea: cu mâna pe inimă ne rugăm Domnului pentru harul de a avea Inima lui Isus pentru că El sapoate folosi inimile noastre pentru a vindeca acum, şi respingem orice care nuse potriveşte, toate obstacolele
.
InspiramIsus, transformandu-ne noi înşine în El, cu compasiunea Sa pentru cei bolnavi,şi putem spune Tatălui: "Tata, foloseste-ne!"
Incercatisa intelegeti cuvintele lui Pavel, carespune: "Nu mai sunt eu care traiescin mine, dar e Hristos care trăieşte înmine".
Cei carese roagă sa ridice mâna dreaptă faţă de Isus şi să se roage pentru că aceastămână sa devina Mâna lui Isus, Mâna care vindecăSimtiti acum compasiunea luiIsus pentru bolnav.
.
Când simţiţi în inima voastra compasiunea lui Isus, puneti mâna pe bolnav, unde simtiti ca iubirea sidelicatetea lui Isus ar pune-o cu aceasi grija si bunatate.

Adresandu-vaTataluil, in mintea ta spune, "Tata!" şi lasati sa se scurga luminalui Isus care vindecă prin mâna voastra, şi lăsaţi-o să curgă în bolnav, înfratele tău, cu pacea lui Isus, cu puterea lui Isus si cu sănătateacare vine de la Isus.
Trăitiacest moment cum il traieste Isus!



Pagina principală| Meniu

Incollatoda <http://131.253.14.66/proxy.ashx?h=Eg...m%2Ftm_08a.htm>

[ana_maria]

Se nessuno ti ama, la mia gioia è amarti.
Se piangi, non desidero altro che consolarti
Se sei debole, Ti darò la mia forza e la mia gioia.
Se nessuno ti cerca, io ti sto cercando.
Se ti senti inutile, Io non posso fare a meno di te.
Se ti senti vuoto, io ti riempirò della mia tenerezza.
Se hai paura, ti tengo tra le mie braccia.
Se vuoi camminare, Io vengo con te.
Se mi chiami, io rispondo sempre.
Se ti perdi, io non riposo fin quando non ti ho ritrovato.
Se sei stanco, io sono il tuo riposo.
Se sei in peccato, io sono il tuo perdono.
Se parli con me, dammi del tu.
Se mi chiedi qualcosa , io te lo dono con gioia.
Se hai bisogno di me, io ti dico: sono qui dentro di te.
Se mi respingi, io non ti forzo e attendo un tuo cenno da lontano.
Se sei al buio, sono lampada dei tuoi passi.
Se hai fame, io sono il pane della vita per te.
Se sei infedele, io sono fedele con te.
Se mi vuoi parlare, Io ti ascolterò sempre.
Se mi osservi, sentirai la verità nel tuo cuore.
Se sei prigioniero, io ti libererò.
Se non hai nessuno, io sono con te sempre.
Se sei in silenzio, la mia parola dimorerà nel tuo cuore.

Da Un Anonimo Argentino

[ana_maria]

Vindecareaambientului
domenica10 febbraio 2013
20.17

Vindecarea are loccand suntem circondati de un ambient plin de Iubire.
Ganditi-va acum laresponsabilitatea sorelor ce sunt prezente in spitale.,ce pot intradevarcontribui in aducerea acestei mari Iubiri a lui Isus.
Nu decat intreagafamilie, dar si infirmieri si medicii constituie o componenta fundamentala dinacest ambient de Iubire.
Un doctorspecializat in medicina nucleara ,ne-a zis dupa ce a inceput sa se roage asupramuncii sale, el reusea mai usor sa descopere fracturile osoase subtiti cat un fir de par, ceea ce alti specialisti descopereau cu greu.
O infiermiera dinrepartul de maternitate trebuia sa administreze solutiuni,in vena, copiilorprematuri ;aceasta fiind o operatie foarte dificila pentru ca venele copiilorprematuri sunt foarte fragile si subtiri. Dar ea a ajuns la o reputatie marepentru abilitatea sa de a injecta medicamentele de la prima injectare; secretulsau este ca in fata doctorilor ,lua acul si zicea :" Doamne Isuse,conduce mana mea si ajuta-ma sa infilezbine si corect acest ac pentru ca acest copil este al Tau si Tu-lIubesti!"

Pe scurt : Dumnezeuvrea sa se serveasca de medici ,de infirmieri si de toti ceilalti , ca instrumente de vindecare pe care chiar Elinsusi le-a creat. Pretentia unora care zic: "M-am rugat pentrutine….arunca medicamentele" nu e inconcordanta cu biserica si nici cu invatamintele din Biblie.
Prin urmare ,candsunt crestini, toate aceste instrumente pot deveni canale ce aduc Iubirea luiIsus, prin urmare aduc vindecarea.
Medicamentul este unmijloc special cu care Domnul intervine pentru vindecare: "invitand pediscipolii sai sa unga cu ulei" Isus ii invita sa foloseasca medicamentulcel mai des folosit in acei timpi.

Multe infirmierebinecuvanteaza medicamentele asa cum binecuvanteaza mancarea ca sa aduca doritavindecare pentru bolnavi.(sau asa ar trebui sa faca)
Un infirmier , sauorice altcineva, se poate ruga asupra unui medicament zicand : "DoamneIsuse Hristoase , Tu ai creat acest medicament , te rog sa-l binecuvantezi casa poata sprijini efectul sau benefic de vindecare fara efecte colateraledaunatoare , Te rog in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh".
Infirmierele cebinecuvanteaza in acest mod medicamentele ,mi-au spus ca ,des, pacientilor lorle este suficienta o treime din totalul medicamentului prescris.

Sa te rogi pentruvindecarea ambientului inseamna nu numaisa te rogi pentru elementele naturale dar si pentru plante,animale pentru caDomnul a pus toata creatia Sa in mainile noastre si noi o putem administra rugandu-nepentru ambientul fizic ce ne inconjoara.

[ana_maria]

Monologul Lui Dumnezeu

"M-am uitat la tine când te-ai trezit de dimineaţă...
Aşteptam să-mi spui două trei cuvinte, mulţumindu-Mi pentru cele ce ţi s-au întâmplat, cerându-Mi părerea pentru cele ce urma să le faci astăzi.
Am observat că erai mult prea preocupat ca să-ţi cauţi haine potrivite pentru a merge la serviciu.
Speram să găseşti câteva clipe ca să-Mi spui: Bună dimineaţa!
Dar erai mult prea ocupat.
Pentru a vedea că-ţi sunt alături, am surprins pentru tine cerul cu culori şi cânt de păsărele.
Păcat că nu ai observat nici atunci prezenţa Mea.
Te-am privit plecând grăbit spre serviciu şi iar am aşteptat.
Presupun că fiind atât de ocupat, nu ai avut timp nici atunci să-Mi spui două vorbe.
Când te întorceai de la muncă, ţi-am văzut oboseala şi ţi-am trimis o ploaie măruntă care să-ţi alunge stresul acumulat.
Am crezut că făcându-ţi această placere îţi vei aduce aminte de Mine.
În schimb, supărat, M-ai înjurat.
Doream atât de mult să-Mi vorbeşti.
Oricum ziua era, încă, lungă!
Ai pornit televizorul şi în timp ce urmăreai programul preferat, Eu am aşteptat.
Ai cinat apoi cu ai tăi şi tot nu ţi-ai adus aminte de Mine.
Văzându-te atât de obosit, am înţeles tăcerea ta şi am stins splendoarea
cerului ca să te poţi odihni, dar nu te-am lăsat în beznă.
Am lăsat veghetori pentru tine o mulţime de stele.
Era aşa de frumos, păcat că n-ai observat...
Dar nu contează! Poate chiar nu ţi-ai dat seama că Eu sunt aici pentru tine.
Am mai multă răbdare decât poţi să-ţi imaginezi tu vreodată...
Vreau să ţi-o arăt, pentru ca şi tu, la rândul tău, să o arăţi celor din jurul tău.
Te iubesc atât de mult încât te voi răbda.
Acum eşti pe punctul de a te trezi din nou.
Nu-Mi rămâne decât să te iubesc şi să sper că măcar azi, îmi vei acorda puţin
timp din timpul dăruit ţie.
Îţi doresc o zi bună şi minunată ca sufletul tău luminos !
Al tău Tată, Dumnezeu."

[ana_maria]

Rugaciune de dimineata scrisa de Parintele Arsenie Boca

Mareste imaginea.
Rugaciune de dimineata scrisa de Parintele Arsenie Boca
Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-ma ca astazi toata ziua sa ma lepad de mine insumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac si astfel, tinand la mine, sa Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca rugaciunea Preasfantului Tau nume sa-mi lucreze in minte mai mult decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece, caci iata pacatuiesc in tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca umblam impiedicandu-ne prin intuneric. Patimile au pus tina pe ochii mintii, uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind in noi inimile noastre si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav, flamand si fara haina, asa risipind in desert zilele noastre, umbriti si dosaditi pana la pamant.

Doamne, Cel ce vii intre oameni in taina, ai mila de noi si pune foc temnitei, aprinde dragostea in inimile noastre, arde spinii patimilor noastre si fa lumina sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, vino si Te salasluieste intru noi, impreuna cu Tatal si cu Duhul Tau cel Sfant. Caci Duhul Sfant se roaga pentru noi cu suspine negraite, cand graiul si mintea raman neputincioase.

Doamne, Cel ce vii in taina, ai mila de noi, caci nu ne dam seama cat suntem de nedesavarsiti si cat esti de aproape de sufletele noastre si cat ne departam noi prin pacatele noastre.

Ci lumineaza lumina Ta peste noi, ca sa vedem lumina prin ochii Tai, sa traim in veci prin viata Ta. Lumina si Bucuria noastra, slava Tie! Amin.

[ana_maria]

Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin.
Cuvinte de învăţătură:
“La ce ne folosesc acele vorbiri îndemânatice despre lucruri ascunse şi întunecoase, de care la ziua judecăţii nu vom fi ţinuti de rău că nu le-am cunoscut? O, Adevăr, care Dumnezeu eşti, fă să fiu una cu Tine într-o dragoste veşnică. În Tine sălăşluieşte tot ceea ce doresc, tot ceea ce vreau. Toţi învăţaţii să tacă, toată făptura să amuţească în faţa Ta, grăieşte-mi numai Tu.”
“Un duh curat, simplu şi statornic nu-i niciodată împrăştiat chiar în mijlocul multor îndeletniciri, fiindcă el face totul ca să cinstească pe Dumnezeu, şi fiindcă, paşnic fiind în el însuşi, îşi dă osteneala să nu se caute pe sine în nimic.”
“Cea mai grea luptă în viaţa aceasta nu este alta decât biruirea de sine. Căci biruirea de sine duce la propăşirea binelui.”
“Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.”
“Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse.”
“Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare decît iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.”
“Cei mai mulţi se îndeletnicesc mai osebit a cunoaşte decât a trăi cum se cuvine, se rătăcesc adesea, iar din truda lor nu se aleg decât cu puţine roade, sau deloc. O, dacă ar fi tot atât de harnici cu stârpirea stricăciunilor lor şi cu cultivarea virtuţii, cum sunt cu vânturarea deşartelor vorbiri, n-am vedea atâtea rele, nici atâtea scandaluri, şi slăbănogie în lume.”
“Fără îndoială, la ziua judecăţii nu vom fi întrebaţi ce-am citit, ci ce-am făcut, nici dacă am vorbit cu dibăcie, ci dacă am trăit cum se cuvine.”
“Acela cu adevărat e mare, care are o mare dragoste. Acela cu adevărat e mare, care-i mic în ochii lui însuşi – şi pentru care slava lumii nu-i decât o curată nimicnicie.”
“Sunt două învăţături, dar nu-i decât un singur adevăr. Sunt două învăţături: una a lui Dumnezeu, neclătinată ca şi El, alta a omului, schimbătoare ca şi el.”
“Învăţatura lui Dumnezeu se împrăştie în sufletele pregătite s-o primească prin înţelepciunea necreată şi Cuvântul dumnezeiesc. Ea este o părticică din El Însuşi şi fără de moarte. Este pusă la îndemâna oricui şi este dăruită mai din belşug celui smerit cu inima.
Învăţătura omului, dimpotrivă, îi măguleşte mândria, fiindcă el îi este tată. “Ideea aceasta îmi aparţine, eu am spus cel dintâi acest lucru, nu se ştia nimic despre aceasta înainte de mine …”
“Placă-ţi să întrebi, ascultă în tăcere vorbirile bătrânilor, căci ele nu sunt spuse în deşert.”
“Fericirile deşi ne par paradoxale, trăite însă, devin linia ta de viaţă – de sens şi înţeles. E necesar să ne lăsăm prinşi de macaraua care ne ridică la alt nivel de existenţă. Să ne convertim cu toată fiinţa.”
“Puneţi în cântarul conştiinţei, al seriozităţii, al responsabilităţii, al sincerităţii: pe cine aperi? Pe omul cel vechi sau pe cel nou venit din cer, în care ne-am îmbrăcat, ne-am născut, îl mărturisim, îl trăim pentru celălalt mod de existenţă, dar cu virtutea dreptei socoteli şi cu sfat.
Puneţi în cântarul conştiinţei pe cine aperi? Pe omul cel nou venit din Cer ca să ne ajute, să ne primească, să ne hrănească, să ne crească, să ne mute la alt nivel de existenţă, sau pe cel ce te trage la moarte sigură?”
“De câte ori loveşti în cineva, de câte ori judeci pe frate, să ştii că nu te mai poţi ruga. Rugăciunea ta nu-i primită, ascultată, ci este lepădată.”
“Ascultarea şi lepădarea de sine este cam una şi aceeaşi.”
“Treptele rugăciunii: La început o zice pe boaba de metanii. Rezultatul după un timp se deapănă de la sine. Atunci ai o altă treaptă a rugăciunii. Domnul Hristos la care ai ajuns.
A treia treaptă e când te-ai lepădat de toate gândurile tale.”
“Lepădarea de lume – adică de patimile lumii, nu de lume ca şi creaţie a lui Dumnezeu.”
“Există în noi un tron şi o cruce.
Când noi stăm pe tron, Domnul Hristos stă pe Cruce şi invers.
Crucificările sunt mijloacele de lepădare de sine.
Trebuie să alungi multă mizerie din suflet, să dai de filonul de aur al Chipului lui Dumnezeu din tine.
Nimicurile şi fleacurile îţi farâmiţează puterea şi energia; orice gunoi trebuie măturat. Îl mături în funcţie de conştiinţa ta, cât vrei să fii de curăţit.”
“Atenţie, călugării indieni zic că cine nu poate fi atent la gândurile minţii lui, nu are ce căuta în călugărie.”
“Mai degrabă, cât faci, fă cu duh de smerenie, pentru că Dumnezeu, celor trufaşi le stă împotrivă, iar la cei smeriţi le dă dar.”
“Rugăciunea este respiraţia sufletului, iar postul este apa care stinge văpaia patimilor.
Orice unealtă e cu două tăişuri. Dacă nu o foloseşti cum trebuie, în loc să taie, te taie, în loc să clădească, te dărâmă. Deci fii cu nădejdea în Domnul când foloseşti uneltele Lui.”
“Nu uita că o apă răscolită de furtună nu se poate îmblânzi lovindu-o cu bâta, dar nici un vrăjmaş a se potoli urându-l şi blestemându-l.
Abia rugându-te pentru el, cu pace şi pentru a lui mântuire vei smulge pe vrăjmaşul tău din stăpânirea vicleanului, şi apoi rămas el singur, oricât ar fi de înrăit, e numai om şi omul nu-i atât de vătămos ca atunci când bagi în el un legheon de diavoli, pe seama cărora l-ai dat prin blestemul tău, prin sudalma ta, prin ura ta şi cu care viclenii împreună te şi atacă pe urmă.
Roagă-te pentru vrăjmaş şi se va ruşina diavolul, lăsându-l singur pe istovitul om. Nu-l mai urî, ci fie-ţi milă de el că e om, e fratele tău, e fiu al aceluiaşi Părinte Ceresc. Doreşte-i vrăjmaşului tău ce-ţi ceri în rugăciune şi pentru tine. E greu la început căci eşti om pătimaş ca toţi oamenii. Dar stăruinţa despică piatra; de la o vreme simţi nevoia de a te ruga pentru el, din milă.
Nu-l mai poţi urî pe vrăjmaşul tău, nu mai eşti în stare să urăşti nici un om.
Vezi, abia atunci ai biruit pe diavolul cel a toată lumea vrăjmaş, stricătorul păcii şi răufăcător al tuturor oamenilor.
Ai vrea să-ţi vezi soarele lăuntric urcând dintr-un frumos răsărit pe cerul propriei tale vieţi? Încearcă atunci să simţi asta seară de seară stând de vorbă cu tine, întăreşte-te cu mătănii, cu un psalm, cu o rugăciune, cu smerenie, uşurându-ţi sufletul şi sporind astfel în dragoste pentru tot omul.
Fiecare zi să-ţi fie în faţa ta – vei câştiga curajul şi vei simţi mâna harului Dumnezeiesc că lucrează împreună cu tine.
Viaţa oamenilor este o brazdă de plug trasă peste ogorul anilor ajunşi spre capătul de hotar.
De aceea trage brazda propriei tale vieţi cât mai dreaptă; înlătură greşelile, abaterile; iar de le-ai săvârşit, îndreaptă-le până nu înnoptează şi până nu îngheaţă, făcând tot binele de care eşti capabil, până când plugul sufletului mai poate trage brazda pe curmătura vieţii tale. Sub îndrumarea gândurilor curate şi a milei Marelui Dumnezeu, adu-ţi mereu aminte cât de plăcuţi sunt cei ce voiesc pacea.
Până la Dumnezeu, nu este nici jos, nici sus, nici aproape, nici departe, pentru că Dumnezeu este pretutindeni şi de aceea este mai aproape de tine decât sufletul şi trupul tău, numai să ştii să afli această apropiere prin credinţă şi rugăciune.
Domnul este aproape de toţi cei ce-L cheamă cu toată inima.”
“Cât de mult se îmbogăţeşte lumea prin nevoi şi scârbe.
Este de trebuinţă ca fiii lui Dumnezeu să se îmbogăţească tot aşa de mult cu simţămintele şi faptele milosteniei.
Omul care poate să facă bine şi nu-l face, este o fiinţă josnică.
A nu face parte săracului din cele ce rămân peste nevoile noastre, înseamnă a răpi binele altuia.
Dumnezeu binevoieşte ca pe pământ să fie mulţi nenorociţi, pentru ca ei să se mântuiască prin răbdarea lor, iar tu prin milostenia ta.
Bogaţii procură săracilor mijloace pentru hrană, iar săracii mijlocesc pentru mântuirea lor (bogaţilor).
Fără nenorocire poţi intra în Împărăţia Cerurilor, dar fără milostenie, nu!
Este absolut imposibil să ajungi fără milostenie măcar până la porţile cerurilor. Fără milostenie, însăşi rugăciunea este fără rod.
Cu ce nădejde te vei ruga lui Dumnezeu, când tu însuţi nu asculţi rugăciunile oamenilor ce sunt asemenea ţie?
Cum vei cere împreună cu credincioşii din Biserică – „Dă Doamne” – când tu însuţi nu dai săracilor, deşi poţi să dai?
Cu ce gură vei spune: „auzi-mă Doamne”, când tu însuţi nu-l auzi pe sărac, sau mai adevărat pe Hristos, care strigă spre tine prin sărac?
Aşa cum ne purtăm noi cu aproapele, tot astfel se va purta şi Dumnezeu cu noi.
L-ai dispreţuit pe sărac? Şi Dumnezeu te va dispreţui pe tine.
N-ai deschis celui ce bătea? Nu ţi se vor deschide nici ţie porţile Împărăţiei lui Dumnezeu.
Nu ai auzit suspinul celui necăjit? Nu ţi se va auzi nici strigătul rugăciunii tale.”
“Orice lacrimă ce-ţi va fi dăruită de recunoştinţa săracului, va străluci pentru tine dincolo de mormânt.
Orice lacrimă pe care săracul o va vărsa silit de răceala şi asuprirea inimii tale faţă de el, va cădea pe sufletul tău ca o picătură de foc înaintea scaunului lui Dumnezeu.
Caută mila lui Dumnezeu prin milostenie către săraci!
Spunem către săraci: „Îţi va da Dumnezeu!”. Dar tu procedezi fără judecată, dacă te porţi astfel cu fratele tău care se află în nenorocire. Dumnezeu ţi-l trimite pe sărac la tine, iar tu îl trimiţi înapoi la Dumnezeu? Dumnezeu îi va da, negreşit; dar vorba e să-i dai tu negreşit. El va da săracilor, dar o să-ti dea El ţie Mila Sa?, căci tu ai infinit mai mare nevoie decât săracul de milostenia ta.
Dumnezeu nu părăseşte pe nimeni, dar tu trimiţi de la tine pe sărac – te-ai abătut de la cinstea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu şi ai depărtat darul Lui de la tine.
Iubeşte-i pe săraci, pentru că prin ei o să afli şi tu mila lui Dumnezeu pentru tine.
Îndestulează-i pe săraci.
Ei îţi vor face milostiv pe Judecătorul. (Sfântul Nil Sinaitul)
Împarte bunătăţile pământeşti altora, dacă vrei să guşti bunătăţile cereşti.
Când ni se dă prilejul să arătăm milă faţă de alţii, însemnează că s-a revărsat mila lui Dumnezeu peste noi.
Oare nu este cea mai mare milă din partea lui Dumnezeu că nouă tuturor ne este îngăduit să răscumpărăm păcatele noastre prin milostenie?
Apa are însuşirea să spele noroiul de pe trup, iar milostenia să nimicească murdăriile sufleteşti. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
„<<Veniţi de moşteniţi Împărăţia lui Dumnezeu>>, va spune Domnul celor milostivi” – nu pentru că n-aţi greşit, ci pentru că prin milosteniile voastre v-aţi curăţit păcatele.
Leacul milosteniei nu e de mică importanţă, îl poţi pune la toate rănile.
Balsamul pe care-l vărsăm pe inima plină de răni a aproapelui, o întăreşte şi pe a noastră.”
“Mersul vremii este după purtările oamenilor.”
“Căsătoria nu este o aprindere de trupuri ci este chip al unirii sufletului cu Dumnezeu.
De aceea numai când cei doi soţi sunt uniţi cu sufletul în Dumnezeu, dăinuieşte şi unirea cea trupească şi aduce roade după Dumnezeu: copii curaţi, trăgători spre El.”
“Precum urmărim o armonie între facultăţile sufleteşti, tot aşa trebuie să urmărim o armonie şi între cunoştinţele din cât mai multe domenii, precum şi o sinteză a acestora cu viaţa. Multă ştiinţă îl apropie pe om de Dumnezeu; puţină ştiinţă îl îndepărtează şi de ştiinţă şi de Dumnezeu. Iar omul atâta preţuieşte câtă apropiere de Dumnezeu şi-a câştigat în sine. Dumnezeu i-a dat o valoare mare, însă trebuie şi el să şi-o câştige.”
“Ştiinţa medicinei printre multele sale învăţături o are şi pe aceasta: a băgat de seamă că toate ţesuturile omului se pot drege, adică se tămăduiesc, numai celula nervoasă odată atinsă, nu se mai drege niciodată; lucrul ei se opreşte fulgerător.
Celula nervoasă să o asemănăm cu un ghem de la care pleacă fire în toate părţile trupului cu rost de “telefoane”. Creierul ar fi ghemul cel mai mare, sau “centrala telefonică “, prin care sufletul primeşte veştile şi transmite hotărârile sale tuturor “creieraşilor” mai mici, celule nervoase împărţite în tot trupul. Prin şira spinării duc mii de “fire telefonice” la creier. Prin creier lucrează mintea asupra trupului, care (mintea) este parte a sufletului şi nu a trupului.
Şi dovedeşte ştiinţa că desfrânarea, sau risipirea în orice fel, omoară milioane de celule nervoase. Iată cum: în tot trupul, dar mai ales în 7 locuri, izvorăşte un fel de putere, foarte-foarte trebuincioasă pentru bunăstarea întregului om trupesc. Aceasta e vlaga de viaţă. Între cele 7 izvoare de vlagă, printre cele mai puternice este şi izvorul care înmugureşte sămânţa în om. Când omul se ţine după desfrânare, robit de spurcata ei plăcere, izvorul nu mai poate dovedi să verse şi înlăuntru, în sânge, partea de vlagă neapărat trebuincioasă, pentru că tot lucrul izvorului este “tâlhărit” în afară.
Acum, dacă de pe urma năravului desfrânării scade puterea izvorului de a mai vărsa în sânge felul său de vlagă, scăderea aceasta de putere aduce moartea a milioane de celule nervoase. Căci toate celelalte ţesuturi din om pot răbda de foame sau pot lucra cu schimbul, sau se topesc pentru a face de mâncare celorlalte iar la vremea potrivită, iarăşi se înmulţesc la loc. Numai celula nervoasă, odată omorâtă de foame, nu mai învie niciodată. Singură celula nervoasă nu rabdă de foame şi moare pentru totdeauna. Iar mâncarea ei este această vlagă a celor 7 izvoare.”
“Dumnezeu nu îngăduie la nesfârşit îngustarea vederii omului numai la stomacul său, de vreme ce omul acesta este destinat spre alte zări, ale Împărăţiei lui Dumnezeu, ale veşniciei şi îndumnezeirii sale.”
“Deşi Iisus îşi avea un destin, lămurit încă de la 12 ani în Templul din Ierusalim şi confirmat în pustia Iordanului pe la 30 de ani, totuşi nu a fost scutit de verificarea lui în pustia Carantaniei.
Între aceste două pustii cresc marile destine. Într-una se nasc iar în cea de-a doua se verifică. Abia oamenii marilor singurătăţi pot să învingă singurătatea lor între oameni, ca pe un lucru cunoscut.
Oamenii mărunţi, bursierii vieţii, se acomodează lumii, n-o combat ieşind din ea în pustie. Oamenii împovăraţi de un destin încă mai caută să acomodeze lumea la ei, de aceea ei ies din lume şi îşi meditează destinul în liniştea marilor singurătăţi. Ei trebuie să iasă în pustie. “Duhul L-a scos pe Iisus în pustie” (Marcu 1, 12).
Dacă în pustia Iordanului erau Ioan şi mulţimile, în pustia Carantaniei erau fiarele şi fiara cea mai mare: diavolul. Mântuirea noastră a atârnat de sorţii luptei dintre Iisus şi satana. Dacă omul vechi a pierdut lupta aşa de uşor, nici nu s-a luptat chiar, Omul cel nou avea să recâştige victoria pierdută şi victoriile pierdute se recâştiga mai greu.”
“Simţi o misiune? Împotrivirile te aşteaptă. De aceea ai nevoie de post şi rugăciune către cel Atotputernic, Care ţi-a dat misiunea, ca să o sprijine. Acestea întăresc, oţelesc sufletul în faţa adversităţilor, în faţa jertfei.”
“Pentru noi Domnul nostru Iisus Hristos este sensul vieţii şi-al istoriei, reazem în ispitele şi furtunile timpului. Iisus Hristos e asemănarea după care tânjim şi însetăm de-a lungul deşertului lumii. Iisus Hristos este originarul nostru, autenticitatea noastră dar, mai mult decât acestea, Iisus este prietenul nostru care sigur ne rămâne credincios, nu ne părăseşte niciodată. Şi mai mult, e Sfânta noastră Împărtăşănie cu desăvârşire, formarea noastră metafizică .”
“O credinţă sănătoasă trebuie să fie într-un trup sănătos şi invers. Destinu-i jumătate de pe pământ şi jumătate-i din Cer.”
“O, ştii omule, că din prima şi până în ultima zi a vieţii tale alergi mereu. Îţi transporţi sufletul spre limanul Împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău.
Te-ai gândit cum să-ţi pregăteşti această căruţă: nici un om chibzuit nu încarcă lemne, fân sau altceva în carul său, până nu-l pregăteşte mai întâi: îl lungeşte, pune lanţuri, prăjini şi apoi încarcă povara pe care doreşte să o transporte.
Dacă pentru încărcătura unei poveri obişnuite ne pregătim căruţa cu atâta grijă, cu atât mai vârtos trebuie să ne pregătim căruţa trupului cu lanţurile înfrânării, pentru ca să putem transporta cu pace sufletul nostru.
Dacă noi oamenii nu îndrăznim să încărcăm o căruţă nepregătită, cu atât mai vârtos Domnul nostru nu va revărsa Harul Său într-un trup neîngrijit şi un suflet pustiit.”
“Nu o spun eu, ci Sfântul Apostol Pavel, care zice: „orice faceţi cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi ca pentru Domnul.” În numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu Tatăl, iar vorbirea voastră să fie cu sare dreasă şi nu cu grabă să asculte, zăbavnic să vorbească. Zăbavnic la mânie dacă cineva socoteşte că e cucernic, dar nu-şi ţine limba în frâu, ci îşi amăgeşte inima, cucernicia acestuia este zadarnică .
De aceea când vorbeşti, omule, gândeşte-te că vorba ta rămâne scrisă în sufletul celui ce o ascultă – să te zideşti pe tine şi pe el cu fiecare cuvânt.”
“Creştinismul nu e o afacere de Duminică ci este o strădanie de toate zilele, toată viaţa, de a ajunge stilul de viaţă şi concepţiile pe care aşa ni le-a lăsat Domnul nostru Iisus Hristos.”
“Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări.”
“Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Când şi-l trădează, să se gătească de pedeapsă!”
“Cu cât oamenii îşi vor pogorî destinul lor din cer pe pământ, cu atât mai mult se va cutremura pământul sub ei: fiindcă totuşi nu este pace decât sub Dumnezeu.”
“Dacă veţi fi şi împlinitori, nu numai ascultători, se vor urni necazurile din loc şi nici eu nu am bătut toaca la urechile surzilor.”
“Ajutaţi-mă să vă pot ajuta.”
articol preluat de pe: http://www.yogaesoteric.net/
Nota personala: Cred in Parintele Arsenie, fiindca am trait si experimentat mai multe minuni facute de el dar, desi Parintele a lasat in urma lui cateva previziuni, eu una totusi consider ca noi cei ce traim pe aceste meleaguri, prin schimbarea modului nostru de gandire si a felului in care traim si interactionam cu ceilalti, devenind mai buni si mai deschisi spre iubire, putem schimba aceste previziuni.

[ana_maria]

Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin.
Cuvinte de învăţătură:
“La ce ne folosesc acele vorbiri îndemânatice despre lucruri ascunse şi întunecoase, de care la ziua judecăţii nu vom fi ţinuti de rău că nu le-am cunoscut? O, Adevăr, care Dumnezeu eşti, fă să fiu una cu Tine într-o dragoste veşnică. În Tine sălăşluieşte tot ceea ce doresc, tot ceea ce vreau. Toţi învăţaţii să tacă, toată făptura să amuţească în faţa Ta, grăieşte-mi numai Tu.”
“Un duh curat, simplu şi statornic nu-i niciodată împrăştiat chiar în mijlocul multor îndeletniciri, fiindcă el face totul ca să cinstească pe Dumnezeu, şi fiindcă, paşnic fiind în el însuşi, îşi dă osteneala să nu se caute pe sine în nimic.”
“Cea mai grea luptă în viaţa aceasta nu este alta decât biruirea de sine. Căci biruirea de sine duce la propăşirea binelui.”
“Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.”
“Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse.”
“Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare decît iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.”
“Cei mai mulţi se îndeletnicesc mai osebit a cunoaşte decât a trăi cum se cuvine, se rătăcesc adesea, iar din truda lor nu se aleg decât cu puţine roade, sau deloc. O, dacă ar fi tot atât de harnici cu stârpirea stricăciunilor lor şi cu cultivarea virtuţii, cum sunt cu vânturarea deşartelor vorbiri, n-am vedea atâtea rele, nici atâtea scandaluri, şi slăbănogie în lume.”
“Fără îndoială, la ziua judecăţii nu vom fi întrebaţi ce-am citit, ci ce-am făcut, nici dacă am vorbit cu dibăcie, ci dacă am trăit cum se cuvine.”
“Acela cu adevărat e mare, care are o mare dragoste. Acela cu adevărat e mare, care-i mic în ochii lui însuşi – şi pentru care slava lumii nu-i decât o curată nimicnicie.”
“Sunt două învăţături, dar nu-i decât un singur adevăr. Sunt două învăţături: una a lui Dumnezeu, neclătinată ca şi El, alta a omului, schimbătoare ca şi el.”
“Învăţatura lui Dumnezeu se împrăştie în sufletele pregătite s-o primească prin înţelepciunea necreată şi Cuvântul dumnezeiesc. Ea este o părticică din El Însuşi şi fără de moarte. Este pusă la îndemâna oricui şi este dăruită mai din belşug celui smerit cu inima.
Învăţătura omului, dimpotrivă, îi măguleşte mândria, fiindcă el îi este tată. “Ideea aceasta îmi aparţine, eu am spus cel dintâi acest lucru, nu se ştia nimic despre aceasta înainte de mine …”
“Placă-ţi să întrebi, ascultă în tăcere vorbirile bătrânilor, căci ele nu sunt spuse în deşert.”
“Fericirile deşi ne par paradoxale, trăite însă, devin linia ta de viaţă – de sens şi înţeles. E necesar să ne lăsăm prinşi de macaraua care ne ridică la alt nivel de existenţă. Să ne convertim cu toată fiinţa.”
“Puneţi în cântarul conştiinţei, al seriozităţii, al responsabilităţii, al sincerităţii: pe cine aperi? Pe omul cel vechi sau pe cel nou venit din cer, în care ne-am îmbrăcat, ne-am născut, îl mărturisim, îl trăim pentru celălalt mod de existenţă, dar cu virtutea dreptei socoteli şi cu sfat.
Puneţi în cântarul conştiinţei pe cine aperi? Pe omul cel nou venit din Cer ca să ne ajute, să ne primească, să ne hrănească, să ne crească, să ne mute la alt nivel de existenţă, sau pe cel ce te trage la moarte sigură?”
“De câte ori loveşti în cineva, de câte ori judeci pe frate, să ştii că nu te mai poţi ruga. Rugăciunea ta nu-i primită, ascultată, ci este lepădată.”
“Ascultarea şi lepădarea de sine este cam una şi aceeaşi.”
“Treptele rugăciunii: La început o zice pe boaba de metanii. Rezultatul după un timp se deapănă de la sine. Atunci ai o altă treaptă a rugăciunii. Domnul Hristos la care ai ajuns.
A treia treaptă e când te-ai lepădat de toate gândurile tale.”
“Lepădarea de lume – adică de patimile lumii, nu de lume ca şi creaţie a lui Dumnezeu.”
“Există în noi un tron şi o cruce.
Când noi stăm pe tron, Domnul Hristos stă pe Cruce şi invers.
Crucificările sunt mijloacele de lepădare de sine.
Trebuie să alungi multă mizerie din suflet, să dai de filonul de aur al Chipului lui Dumnezeu din tine.
Nimicurile şi fleacurile îţi farâmiţează puterea şi energia; orice gunoi trebuie măturat. Îl mături în funcţie de conştiinţa ta, cât vrei să fii de curăţit.”
“Atenţie, călugării indieni zic că cine nu poate fi atent la gândurile minţii lui, nu are ce căuta în călugărie.”
“Mai degrabă, cât faci, fă cu duh de smerenie, pentru că Dumnezeu, celor trufaşi le stă împotrivă, iar la cei smeriţi le dă dar.”
“Rugăciunea este respiraţia sufletului, iar postul este apa care stinge văpaia patimilor.
Orice unealtă e cu două tăişuri. Dacă nu o foloseşti cum trebuie, în loc să taie, te taie, în loc să clădească, te dărâmă. Deci fii cu nădejdea în Domnul când foloseşti uneltele Lui.”
“Nu uita că o apă răscolită de furtună nu se poate îmblânzi lovindu-o cu bâta, dar nici un vrăjmaş a se potoli urându-l şi blestemându-l.
Abia rugându-te pentru el, cu pace şi pentru a lui mântuire vei smulge pe vrăjmaşul tău din stăpânirea vicleanului, şi apoi rămas el singur, oricât ar fi de înrăit, e numai om şi omul nu-i atât de vătămos ca atunci când bagi în el un legheon de diavoli, pe seama cărora l-ai dat prin blestemul tău, prin sudalma ta, prin ura ta şi cu care viclenii împreună te şi atacă pe urmă.
Roagă-te pentru vrăjmaş şi se va ruşina diavolul, lăsându-l singur pe istovitul om. Nu-l mai urî, ci fie-ţi milă de el că e om, e fratele tău, e fiu al aceluiaşi Părinte Ceresc. Doreşte-i vrăjmaşului tău ce-ţi ceri în rugăciune şi pentru tine. E greu la început căci eşti om pătimaş ca toţi oamenii. Dar stăruinţa despică piatra; de la o vreme simţi nevoia de a te ruga pentru el, din milă.
Nu-l mai poţi urî pe vrăjmaşul tău, nu mai eşti în stare să urăşti nici un om.
Vezi, abia atunci ai biruit pe diavolul cel a toată lumea vrăjmaş, stricătorul păcii şi răufăcător al tuturor oamenilor.
Ai vrea să-ţi vezi soarele lăuntric urcând dintr-un frumos răsărit pe cerul propriei tale vieţi? Încearcă atunci să simţi asta seară de seară stând de vorbă cu tine, întăreşte-te cu mătănii, cu un psalm, cu o rugăciune, cu smerenie, uşurându-ţi sufletul şi sporind astfel în dragoste pentru tot omul.
Fiecare zi să-ţi fie în faţa ta – vei câştiga curajul şi vei simţi mâna harului Dumnezeiesc că lucrează împreună cu tine.
Viaţa oamenilor este o brazdă de plug trasă peste ogorul anilor ajunşi spre capătul de hotar.
De aceea trage brazda propriei tale vieţi cât mai dreaptă; înlătură greşelile, abaterile; iar de le-ai săvârşit, îndreaptă-le până nu înnoptează şi până nu îngheaţă, făcând tot binele de care eşti capabil, până când plugul sufletului mai poate trage brazda pe curmătura vieţii tale. Sub îndrumarea gândurilor curate şi a milei Marelui Dumnezeu, adu-ţi mereu aminte cât de plăcuţi sunt cei ce voiesc pacea.
Până la Dumnezeu, nu este nici jos, nici sus, nici aproape, nici departe, pentru că Dumnezeu este pretutindeni şi de aceea este mai aproape de tine decât sufletul şi trupul tău, numai să ştii să afli această apropiere prin credinţă şi rugăciune.
Domnul este aproape de toţi cei ce-L cheamă cu toată inima.”
“Cât de mult se îmbogăţeşte lumea prin nevoi şi scârbe.
Este de trebuinţă ca fiii lui Dumnezeu să se îmbogăţească tot aşa de mult cu simţămintele şi faptele milosteniei.
Omul care poate să facă bine şi nu-l face, este o fiinţă josnică.
A nu face parte săracului din cele ce rămân peste nevoile noastre, înseamnă a răpi binele altuia.
Dumnezeu binevoieşte ca pe pământ să fie mulţi nenorociţi, pentru ca ei să se mântuiască prin răbdarea lor, iar tu prin milostenia ta.
Bogaţii procură săracilor mijloace pentru hrană, iar săracii mijlocesc pentru mântuirea lor (bogaţilor).
Fără nenorocire poţi intra în Împărăţia Cerurilor, dar fără milostenie, nu!
Este absolut imposibil să ajungi fără milostenie măcar până la porţile cerurilor. Fără milostenie, însăşi rugăciunea este fără rod.
Cu ce nădejde te vei ruga lui Dumnezeu, când tu însuţi nu asculţi rugăciunile oamenilor ce sunt asemenea ţie?
Cum vei cere împreună cu credincioşii din Biserică – „Dă Doamne” – când tu însuţi nu dai săracilor, deşi poţi să dai?
Cu ce gură vei spune: „auzi-mă Doamne”, când tu însuţi nu-l auzi pe sărac, sau mai adevărat pe Hristos, care strigă spre tine prin sărac?
Aşa cum ne purtăm noi cu aproapele, tot astfel se va purta şi Dumnezeu cu noi.
L-ai dispreţuit pe sărac? Şi Dumnezeu te va dispreţui pe tine.
N-ai deschis celui ce bătea? Nu ţi se vor deschide nici ţie porţile Împărăţiei lui Dumnezeu.
Nu ai auzit suspinul celui necăjit? Nu ţi se va auzi nici strigătul rugăciunii tale.”
“Orice lacrimă ce-ţi va fi dăruită de recunoştinţa săracului, va străluci pentru tine dincolo de mormânt.
Orice lacrimă pe care săracul o va vărsa silit de răceala şi asuprirea inimii tale faţă de el, va cădea pe sufletul tău ca o picătură de foc înaintea scaunului lui Dumnezeu.
Caută mila lui Dumnezeu prin milostenie către săraci!
Spunem către săraci: „Îţi va da Dumnezeu!”. Dar tu procedezi fără judecată, dacă te porţi astfel cu fratele tău care se află în nenorocire. Dumnezeu ţi-l trimite pe sărac la tine, iar tu îl trimiţi înapoi la Dumnezeu? Dumnezeu îi va da, negreşit; dar vorba e să-i dai tu negreşit. El va da săracilor, dar o să-ti dea El ţie Mila Sa?, căci tu ai infinit mai mare nevoie decât săracul de milostenia ta.
Dumnezeu nu părăseşte pe nimeni, dar tu trimiţi de la tine pe sărac – te-ai abătut de la cinstea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu şi ai depărtat darul Lui de la tine.
Iubeşte-i pe săraci, pentru că prin ei o să afli şi tu mila lui Dumnezeu pentru tine.
Îndestulează-i pe săraci.
Ei îţi vor face milostiv pe Judecătorul. (Sfântul Nil Sinaitul)
Împarte bunătăţile pământeşti altora, dacă vrei să guşti bunătăţile cereşti.
Când ni se dă prilejul să arătăm milă faţă de alţii, însemnează că s-a revărsat mila lui Dumnezeu peste noi.
Oare nu este cea mai mare milă din partea lui Dumnezeu că nouă tuturor ne este îngăduit să răscumpărăm păcatele noastre prin milostenie?
Apa are însuşirea să spele noroiul de pe trup, iar milostenia să nimicească murdăriile sufleteşti. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
„<<Veniţi de moşteniţi Împărăţia lui Dumnezeu>>, va spune Domnul celor milostivi” – nu pentru că n-aţi greşit, ci pentru că prin milosteniile voastre v-aţi curăţit păcatele.
Leacul milosteniei nu e de mică importanţă, îl poţi pune la toate rănile.
Balsamul pe care-l vărsăm pe inima plină de răni a aproapelui, o întăreşte şi pe a noastră.”
“Mersul vremii este după purtările oamenilor.”
“Căsătoria nu este o aprindere de trupuri ci este chip al unirii sufletului cu Dumnezeu.
De aceea numai când cei doi soţi sunt uniţi cu sufletul în Dumnezeu, dăinuieşte şi unirea cea trupească şi aduce roade după Dumnezeu: copii curaţi, trăgători spre El.”
“Precum urmărim o armonie între facultăţile sufleteşti, tot aşa trebuie să urmărim o armonie şi între cunoştinţele din cât mai multe domenii, precum şi o sinteză a acestora cu viaţa. Multă ştiinţă îl apropie pe om de Dumnezeu; puţină ştiinţă îl îndepărtează şi de ştiinţă şi de Dumnezeu. Iar omul atâta preţuieşte câtă apropiere de Dumnezeu şi-a câştigat în sine. Dumnezeu i-a dat o valoare mare, însă trebuie şi el să şi-o câştige.”
“Ştiinţa medicinei printre multele sale învăţături o are şi pe aceasta: a băgat de seamă că toate ţesuturile omului se pot drege, adică se tămăduiesc, numai celula nervoasă odată atinsă, nu se mai drege niciodată; lucrul ei se opreşte fulgerător.
Celula nervoasă să o asemănăm cu un ghem de la care pleacă fire în toate părţile trupului cu rost de “telefoane”. Creierul ar fi ghemul cel mai mare, sau “centrala telefonică “, prin care sufletul primeşte veştile şi transmite hotărârile sale tuturor “creieraşilor” mai mici, celule nervoase împărţite în tot trupul. Prin şira spinării duc mii de “fire telefonice” la creier. Prin creier lucrează mintea asupra trupului, care (mintea) este parte a sufletului şi nu a trupului.
Şi dovedeşte ştiinţa că desfrânarea, sau risipirea în orice fel, omoară milioane de celule nervoase. Iată cum: în tot trupul, dar mai ales în 7 locuri, izvorăşte un fel de putere, foarte-foarte trebuincioasă pentru bunăstarea întregului om trupesc. Aceasta e vlaga de viaţă. Între cele 7 izvoare de vlagă, printre cele mai puternice este şi izvorul care înmugureşte sămânţa în om. Când omul se ţine după desfrânare, robit de spurcata ei plăcere, izvorul nu mai poate dovedi să verse şi înlăuntru, în sânge, partea de vlagă neapărat trebuincioasă, pentru că tot lucrul izvorului este “tâlhărit” în afară.
Acum, dacă de pe urma năravului desfrânării scade puterea izvorului de a mai vărsa în sânge felul său de vlagă, scăderea aceasta de putere aduce moartea a milioane de celule nervoase. Căci toate celelalte ţesuturi din om pot răbda de foame sau pot lucra cu schimbul, sau se topesc pentru a face de mâncare celorlalte iar la vremea potrivită, iarăşi se înmulţesc la loc. Numai celula nervoasă, odată omorâtă de foame, nu mai învie niciodată. Singură celula nervoasă nu rabdă de foame şi moare pentru totdeauna. Iar mâncarea ei este această vlagă a celor 7 izvoare.”
“Dumnezeu nu îngăduie la nesfârşit îngustarea vederii omului numai la stomacul său, de vreme ce omul acesta este destinat spre alte zări, ale Împărăţiei lui Dumnezeu, ale veşniciei şi îndumnezeirii sale.”
“Deşi Iisus îşi avea un destin, lămurit încă de la 12 ani în Templul din Ierusalim şi confirmat în pustia Iordanului pe la 30 de ani, totuşi nu a fost scutit de verificarea lui în pustia Carantaniei.
Între aceste două pustii cresc marile destine. Într-una se nasc iar în cea de-a doua se verifică. Abia oamenii marilor singurătăţi pot să învingă singurătatea lor între oameni, ca pe un lucru cunoscut.
Oamenii mărunţi, bursierii vieţii, se acomodează lumii, n-o combat ieşind din ea în pustie. Oamenii împovăraţi de un destin încă mai caută să acomodeze lumea la ei, de aceea ei ies din lume şi îşi meditează destinul în liniştea marilor singurătăţi. Ei trebuie să iasă în pustie. “Duhul L-a scos pe Iisus în pustie” (Marcu 1, 12).
Dacă în pustia Iordanului erau Ioan şi mulţimile, în pustia Carantaniei erau fiarele şi fiara cea mai mare: diavolul. Mântuirea noastră a atârnat de sorţii luptei dintre Iisus şi satana. Dacă omul vechi a pierdut lupta aşa de uşor, nici nu s-a luptat chiar, Omul cel nou avea să recâştige victoria pierdută şi victoriile pierdute se recâştiga mai greu.”
“Simţi o misiune? Împotrivirile te aşteaptă. De aceea ai nevoie de post şi rugăciune către cel Atotputernic, Care ţi-a dat misiunea, ca să o sprijine. Acestea întăresc, oţelesc sufletul în faţa adversităţilor, în faţa jertfei.”
“Pentru noi Domnul nostru Iisus Hristos este sensul vieţii şi-al istoriei, reazem în ispitele şi furtunile timpului. Iisus Hristos e asemănarea după care tânjim şi însetăm de-a lungul deşertului lumii. Iisus Hristos este originarul nostru, autenticitatea noastră dar, mai mult decât acestea, Iisus este prietenul nostru care sigur ne rămâne credincios, nu ne părăseşte niciodată. Şi mai mult, e Sfânta noastră Împărtăşănie cu desăvârşire, formarea noastră metafizică .”
“O credinţă sănătoasă trebuie să fie într-un trup sănătos şi invers. Destinu-i jumătate de pe pământ şi jumătate-i din Cer.”
“O, ştii omule, că din prima şi până în ultima zi a vieţii tale alergi mereu. Îţi transporţi sufletul spre limanul Împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău.
Te-ai gândit cum să-ţi pregăteşti această căruţă: nici un om chibzuit nu încarcă lemne, fân sau altceva în carul său, până nu-l pregăteşte mai întâi: îl lungeşte, pune lanţuri, prăjini şi apoi încarcă povara pe care doreşte să o transporte.
Dacă pentru încărcătura unei poveri obişnuite ne pregătim căruţa cu atâta grijă, cu atât mai vârtos trebuie să ne pregătim căruţa trupului cu lanţurile înfrânării, pentru ca să putem transporta cu pace sufletul nostru.
Dacă noi oamenii nu îndrăznim să încărcăm o căruţă nepregătită, cu atât mai vârtos Domnul nostru nu va revărsa Harul Său într-un trup neîngrijit şi un suflet pustiit.”
“Nu o spun eu, ci Sfântul Apostol Pavel, care zice: „orice faceţi cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi ca pentru Domnul.” În numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu Tatăl, iar vorbirea voastră să fie cu sare dreasă şi nu cu grabă să asculte, zăbavnic să vorbească. Zăbavnic la mânie dacă cineva socoteşte că e cucernic, dar nu-şi ţine limba în frâu, ci îşi amăgeşte inima, cucernicia acestuia este zadarnică .
De aceea când vorbeşti, omule, gândeşte-te că vorba ta rămâne scrisă în sufletul celui ce o ascultă – să te zideşti pe tine şi pe el cu fiecare cuvânt.”
“Creştinismul nu e o afacere de Duminică ci este o strădanie de toate zilele, toată viaţa, de a ajunge stilul de viaţă şi concepţiile pe care aşa ni le-a lăsat Domnul nostru Iisus Hristos.”
“Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări.”
“Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Când şi-l trădează, să se gătească de pedeapsă!”
“Cu cât oamenii îşi vor pogorî destinul lor din cer pe pământ, cu atât mai mult se va cutremura pământul sub ei: fiindcă totuşi nu este pace decât sub Dumnezeu.”
“Dacă veţi fi şi împlinitori, nu numai ascultători, se vor urni necazurile din loc şi nici eu nu am bătut toaca la urechile surzilor.”
“Ajutaţi-mă să vă pot ajuta.”
articol preluat de pe: http://www.yogaesoteric.net/
Nota personala: Cred in Parintele Arsenie, fiindca am trait si experimentat mai multe minuni facute de el dar, desi Parintele a lasat in urma lui cateva previziuni, eu una totusi consider ca noi cei ce traim pe aceste meleaguri, prin schimbarea modului nostru de gandire si a felului in care traim si interactionam cu ceilalti, devenind mai buni si mai deschisi spre iubire, putem schimba aceste previziuni.