HERMESES TRISMEGISTUS
„Din toată creația, omul este singura ființă duală: muritor după corporalitatea sa, nemuritor după esența sa”. Hermes TrimegistusHermes Trismegistus ( din greaca veche Ἑρμῆς ὁ Τρισμέγιστος, în latină Mercurius ter Maximus ) este un personaj legendar al epocii elenistice, considerat uneori ca divinitate și alteori considerat ca om, venerat ca profesor de înțelepciune și considerat autorul Corpus Hermeticum sau Hermetica . Mai târziu a fost creditat cu întemeierea curentului filozofic cunoscut sub numele de Hermetism.
Din cele mai vechi timpuri, Hermes a fost comparat cu Thoth, prezent în tradiția egipteană. Ambele sunt în slujba unei divinități superioare (Hermes este mesagerul lui Zeus, Thoth este scribul lui Osiris); Hermes este zeul vorbirii și Thoth este zeul vorbirii și al literaturii; ambii sunt psihopopi, escorte ale sufletelor decedaților în viața de apoi. Atât Hermes, cât și Thoth sunt, de asemenea, în culturile lor respective, zeii scrisului și magiei. În urma unui astfel de proces de asimilare între divinitățile grecești și egiptene, care a avut loc în atmosfera sincretică a Imperiului Roman, Hermes Trismegistus a devenit zeul care a revelat adevărul și mijlocitorul între oameni și zei.
Întrucât Clement de Alexandria credea că scrierile sacre ale lui Hermes erau patruzeci și două și conțineau nucleul învățăturilor formative ale preoților faraonici antici, Siegfried Morenz sugerează în acest sens că referirea la autoritatea lui Thoth se baza pe o tradiție destul de veche. , și că cifra „patruzeci și doi” provine probabil din numărul numelor egiptene.
Iamblichus i-a atribuit lui Hermes zeci de mii de lucrări de o mare antichitate și o importanță imensă, chiar înainte de Pitagora și Platon, care s-ar fi inspirat din acele texte. În dialogurile Timeu și Critias, Platon însuși relatează că în templul lui Neith a Sais existau încăperi secrete care conțineau înregistrări istorice deținute timp de nouă mii de ani. Tot conform lui Chiril al Alexandriei și Marsilio Ficino, Platon ar fi cunoscut, așadar, înțelepciunea antică în Egipt, datând din vremea lui Moise. Originea egipteană a doctrinelor ermetice a fost apoi reiterata de unii savanți moderni precum Martin Bernal.
Acestui om i-au fost atribuite un set de scrieri inițiatice și filozofice, adunate în epoca bizantină în Corpus hermeticum, dintre care o parte au fost găsite și în Codexurile Nag Hammâdi și datând din jurul secolului al IV-lea d.Hr.
În ansamblu, „literatura ermetică” este o categorie de papirusuri care conțin vrăji și proceduri de inițiere. În dialogul Asclepius (de la zeul grec al sănătății), parte a Corpus hermeticum, de exemplu este descrisă arta telestiké, adică de a chema sau întemnița îngeri sau demoni în interiorul statuilor, cu ajutorul ierburilor, pietrelor și parfumurilor. ; sunt descrise și metodele de a face aceste figuri să vorbească și să profețească. În alte papirusuri există formule pentru construirea artefactelor și animarea lor. Textele ermetice sunt de obicei împărțite în două categorii: „filosofice” și „tehnice”.
În 1453, în timpul unei călătorii în Macedonia, prin Constantinopol, călugărul italian Leonardo da Pistoia a descoperit paisprezece cărți originale aparținând lui Mihail Psellus, datând din secolul al XI-lea scrise în greacă pentru Hermes Trismegistus intitulate „Hermetica” după numitul Corpus Hermeticum. Întors la Florența, călugărul Leonardo i-a predat Corpus Hermeticum lui Cosimo de' Medici care, nu mai târziu de 1463, l-a însărcinat pe Marsilio Ficino să traducă din greacă în latină și apoi în italiana vremii.
Corpus Hermeticum compus din scrieri din antichitate a reprezentat sursa de inspiratie pentru gandirea hermetica si neoplatonica renascentista.
Tabula Smaragdina a fost găsită în mâinile lui Hermes, în interiorul peșterii în care a fost îngropat. Text fundamental, deși nu dintre cele mai vechi, alchimiștii citesc în el întreaga operă a naturii și procesul prin care ar fi posibilă obținerea pietrei filosofale.
I. Într-adevăr, este fără înșelăciune cert și foarte adevărat.
II. Ceea ce este dedesubt este ca ceea ce este sus, iar ceea ce este sus este ca ceea ce este dedesubt, pentru a împlini minunile unui singur lucru.
III. Și după cum toate lucrurile iau ființă din unul, prin meditația unuia, așa toate lucrurile au luat ființă din acest lucru unic, prin adaptare.
IV. Soarele îi este tatăl, luna îi este mama, vântul l-a purtat în pântecele lui; pământul este doica lui.
V. Părintele întregii perfecțiuni din întreaga lume este aici. Puterea sau puterea lui este întreagă,
TU. Dacă este transformat în pământ.
VII. Vei despărți pământul de foc, cel subțire de cel gros cu blândețe, cu mare industrie.
VIII. Se urcă de pe pământ la cer și se coboară din nou pe pământ și primește putere de la lucrurile de sus și de jos. Astfel vei avea slava întregii lumi, așa că tot întunericul să fugă de la tine.
IX. Este cea mai puternică forță dintre toate forțele: pentru că va cuceri orice lucru subtil și va pătrunde în orice lucru solid.
X. Astfel a fost creată lumea.
XI. De aici vor apărea adaptări minunate, a căror metodă este aici.
XII. De aceea am fost numit Hermes Trismegistus, posesor al celor trei părți ale filosofiei întregii lumi. Ceea ce am spus despre operarea soarelui a fost realizat și terminat.
VIZIUNEA LUI HERMES – Vis sau inițiere?
Prima carte a Codului Hermetic, The Pimander , se deschide cu viziunea lui Hermes. O viziune care îl conduce pe Hermes să-l întâlnească pe Dumnezeu, un Dumnezeu care se manifestă nedefinit, imens, incomensurabil așa cum trebuie să fie. Dumnezeu este prin definiție de necunoscut, de nespus, dar, totuși, omniprezent și vizibil. Dumnezeu-Creator și Tatăl trebuie neapărat să se descopere făpturii Sale preferate, el trebuie să facă simțită prezența tatălui pentru ca omul să nu se simtă singur și abandonat.
Această revelație este necesară pentru a-l face pe om să înțeleagă că viața lui, existența lui, nu se limitează la lumea materială și tangibilă, pentru a-l face să înțeleagă că viața lui depășește cu mult viața de zi cu zi și ceea ce este perceptibil cu simțurile. Dumnezeu, dezvăluindu-se, vrea să-l facă pe om să înțeleagă că face parte din ceva mai mare, nedefinit, imens: Dumnezeu.
Revelația îi transformă pe aleși în instrumente ale lui Dumnezeu și lucrarea lor va sluji, pentru cei care știu să-i asculte, la realizarea planului lui Dumnezeu.Acesta este calea întreprinsă, printre alții, de Hermes. Iar descrierea prezentă în Pymander ne permite să avem o viziune mai clară asupra planului divin.
MUNCĂ ŞI DEVENIREA EI
Prima și fundamentală revelație pe care Dumnezeu o face lui Hermes se referă la natura intelectuală a întregii creații. Și acest lucru este de înțeles din modul în care Dumnezeu se prezintă lui Hermes: Eu sunt Pymander, Inteligența supremă. Eu sunt ceea ce vrei tu și oriunde sunt cu tine. Pretutindeni nu trebuie interpretat doar din punct de vedere fizic ci, mai presus de toate, din punct de vedere imaterial, atât de mult încât Pimander îl invită pe Hermes să adune în gândurile sale tot ce vrea să știe: să fie educat despre ființe, să înțeleagă. natura lor şi să-L cunoască pe Dumnezeu. Aceasta ar putea însemna și faptul că Dumnezeu pătrunde pe om cu Sine. Dumnezeu este în om dar omul, datorită imperfecțiunii și mortalității sale, nu este complet în Dumnezeu.Omul, conformându-se voinței divine, poate ajunge la Dumnezeu, se contopește cu el și, practic, devine, prin cunoaștere, parte a lui Dumnezeu.
CUNOAȘTERE: DE LA INTELIGENTĂ LA OM
Cunoașterea este o descoperire internă, intelectuală, dar nu spontană. O cunoaștere care necesită un stimul venit din exterior: Inițierea.
Aceasta este ceea ce Hermes a experimentat în întâlnirea sa cu Inteligența Supremă.
Inițierea lui Hermes este completă, Dumnezeu i se descoperă și dezvăluie cum a lucrat pentru a da naștere la toate. Hermes este Inițiatul prin excelență, cineva privilegiat de Dumnezeu să devină instrumentul Său.
Hermes vede mutația care duce de la Inteligență la materia primordială, vede și simte. El vede o Lumină, Dumnezeu, și aude cuvântul lui Dumnezeu. Este zgomotul creației, este Cuvântul lui Dumnezeu. Pimandru îi explică lui Hermes ceea ce vede și înțelege în tine este Cuvântul, cuvântul lui Dumnezeu; Inteligența este Dumnezeu Tatăl. Nu sunt despărțiți, deoarece uniunea este viața lor. Cuvântul lui Dumnezeu este cel care îi permite omului să înțeleagă cele mai ascunse semnificații, Dumnezeu însuși este cunoscut prin Cuvânt deoarece acesta emană de la Dumnezeu Tatăl, Inteligența Supremă și creatoare. Hermes este flămând de cunoaștere și ființa sa limitată, ca om, îl conduce să interacționeze continuu cu Dumnezeu. El vrea să cunoască totul despre lumea sa sensibilă, originea elementelor naturii. Este doar începutul descoperirii. Răspunsul este neapărat unul singur: totul provine din voia lui Dumnezeu prin Cuvânt. Totul vine de la Inteligența supremă, Dumnezeu, Dumnezeul masculin și feminin în același timp. Din voia lui Dumnezeu care, luând Cuvântul și contemplând lumea frumoasă din el, a imitat-o și a zidit lumea cu elemente luate din sine și cu germenii sufletelor. Inteligenta, Dumnezeul deopotriva barbatesc si feminin, care este viata si lumina, a generat, prin Cuvant, o alta Inteligenta creatoare, Dumnezeul focului si spiritului care a format, la randul sau, sapte slujitori inchizand in cercul lor lumea sensibila; iar guvernul lor se numește Soarta.
Odată terminată lucrarea, Cuvântul lui Dumnezeu se reunește cu Tatăl, lăsând elementele inferioare și lipsite de rațiune în starea materiei curate, fără apărare. Intervenția divină se completează prin dăruirea energiei necesare desăvârșirii lucrării creatoare: Gândul creator împreună cu Cuvântul, învăluind cercurile și dându-le o rotație rapidă, a readus creațiile sale asupra lor și le-a făcut să se întoarcă de la principiul lor nedefinit. spre finalul lor interminabil, pentru că încep întotdeauna acolo unde se termină. Reprezentarea în cercuri, sau mai degrabă sfere concentrice, explică clar această ultimă afirmație. Din această acțiune ulterioară provin elementele inferioare, creațiile inferioare, separarea apelor de pământ. Se nasc animale potrivite diferitelor elemente. Dar Dumnezeu Tatăl își rezervă o creație ulterioară, omule. Își rezervă creația fiului său preferat, imaginea lui pământească, materială. Dar Inteligența, originea tuturor lucrurilor, care este viața și lumina, a generat pe om asemănător cu sine și l-a iubit ca pe făptura sa pentru că era frumos și reproducea imaginea tatălui său. Prin urmare, Dumnezeu a iubit, în realitate, propria sa formă. Omul se naște așadar din iubirea lui Dumnezeu.Dumnezeu a fost binevoitor față de Om și poate tocmai din această predilecție își are originea prezumția omului. Omul îl cunoaște pe Dumnezeu, își cunoaște puterea și cu un act extrem de prezumție Îl imită pe Dumnezeu.Omul devine creator și tot el devine unul din dragoste. Dragoste pentru imaginea cuiva. Iar acest conducător al lumii și al ființelor muritoare și fără minte a apărut, prin armonie, rupând puterea cercurilor și a revelat naturii inferioare chipul frumos al lui Dumnezeu și privind frumusețea minunată unde toate energiile celor șapte slujitori au fost uniți în chipul lui Dumnezeu, a zâmbit cu dragoste, când a văzut imaginea frumuseții omului în apă și umbra lui pe pământ. Iar el, privind reflectarea propriei forme în apă, s-a îndrăgostit de ea și a vrut să o posede. Energia însoțită de dorința și forma, lipsită de rațiune, a fost concepută. Natura a pus stăpânire pe iubitul ei și l-a învăluit complet, iar ei s-au iubit. (Crearea femeii). Aici este evidentă diferența dintre acest text ermetic și textul biblic.
Și de aceea, între toate ființele care trăiesc pe pământ, omul este dual, muritor în trup, nemuritor în esența sa. Nemuritor și suveran al tuturor lucrurilor, el este supus soartei care guvernează ceea ce este muritor; superior armoniei lumii, el este sclavul armoniei; este bărbat și femeie ca tatăl său și, superior somnului, este dominat de somn.
Prezumția omului, dictată de iubirea față de sine, i-a determinat aspectul muritor. La origine omul, ca făptură perfectă a lui Dumnezeu, a fost androgin și imaginea creatorului său, dar, odată ce a devenit creator, a provocat separarea sexelor. Iată misterul care a fost ascuns până acum. Natura unită cu omul a produs cea mai extraordinară minune. Fiind, după cum v-am spus, compusă din aer și foc ca cele șapte principii ale armoniei, natura nu s-a oprit, ci a generat imediat șapte oameni, răspunzând celor șapte slujitori, androgini și de ordin superior. Generația acestor șapte bărbați, așa cum am spus, s-a petrecut în acest fel. Pământul era feminin, apa generatoare; focul a oferit maturitate, aerul a dat respirație, iar natura a produs corpuri în formă de om. Omul și-a primit sufletul și inteligența din viață și lumină; sufletul i-a venit din viață, inteligența din lumină. Și toți membrii lumii sensibile au rămas astfel până la evoluția perfectă a principiilor și genurilor. Perioada trecută, legătura universală a fost dizolvată prin voia lui Dumnezeu, întrucât toate animalele, anterior androgine, au fost împărțite în același timp cu formarea omului și masculii și femelele. Atunci Dumnezeu a spus cuvântul sfânt: „Creșteți în spor și înmulțiți-vă în mulțime, toți, faptele și făpturile mele; și cel care are inteligență să știe că este nemuritor și că cauza morții este iubirea de trup și să cunoască toate ființele. După aceste cuvinte, providența sa a unit cuplurile după legi fatale și armonioase și a întemeiat generațiile. Și toate ființele s-au înmulțit în feluri. Iar cel care s-a cunoscut pe sine a ajuns la binele desăvârșit, dar cel care, printr-o eroare a iubirii, a iubit trupul, rătăcește în întuneric, supus, prin simțuri, condițiilor morții.
Inteligența Supremă, căreia i se acordă totul, nu împiedică munca omului și a naturii. Acceptați lucrarea naturii și crearea celor șapte oameni corespunzători celor șapte slujitori (principii) ai armoniei, oameni diferiți de omul înțeles în mod obișnuit. Androgin și superior acestuia. În practică, Dumnezeu este de acord să împartă parțial stăpânirea cu zeii de rang inferior.
LIBERUL ARBIT AL OMULUI – OSCILAȚIA ÎNTRE MORTORI ȘI NEMURILOR
Odată ce totul a fost dat naștere, Dumnezeu întrerupe legătura strânsă cu creația Sa și lasă creaturile sale (acum împărțite în bărbați și femele) să-și continue lucrarea. În ruperea acestei legături universale, el admonestează pe om (singurul înzestrat cu inteligență), amintindu-i el al nemuririi sale și indicând cauza morții: iubirea pentru trup „pentru că trupul nostru provine din acel întuneric sumbru din care a ieșit natura umedă a cărei trup se formează în lumea sensibilă, din care derivă moartea. Moartea nu se referă doar la aspectul trupesc, de fapt este asociată cu soarta celui care, din dragoste excesivă pentru trup, neglijează aspectul său determinant, adică faptul de a se naște din lumină și viață. Dumnezeu și Tatăl din care s-a născut omul sunt lumină și viață. Prin urmare, numai cunoașterea, cunoașterea venirii din Lumină și viață vor putea permite omului să se reunească cu Creatorul. De aceea, dacă știi că ai ieșit din viață și lumină și ești format prin ea, vei alerga către viață.
Pymander îi dezvăluie apoi lui Hermes calea de urmat: Să se cunoască pe sine însuși pe omul care are inteligență – răspunse Dumnezeu.
Afirmația poate părea simplă și evidentă, dar Hermes, cel iluminat, subliniază pe bună dreptate prin întrebarea sa un aspect inerent Omul care are inteligență însuși. De aceea există o distincție între oameni, adică distincția dintre cei înzestrați cu inteligență și deci apropiați de Dumnezeu Tatăl și cei care sunt lipsiți de ea și destinați să rătăcească în întunericul primordial.
Pimander explică cauzele acestei distincții: eu, Inteligența, asist pe sfinți, pe cei buni, pe cei curați, pe cei caritabili, pe cei care trăiesc în evlavie. Puterea Mea este un ajutor pentru ei și astfel ei știu totul și îl invocă pe Tatăl cu dragoste și îi consacră acțiunile harului, binecuvântându-l, iar ei îi cântă cu pasiune imnuri și, înainte de a-și abandona trupul la moarte, ei detestă. simțurile ale căror lucrări le cunosc, sau mai bine zis, eu, Inteligența, nu aș permite ca lucrările corpului să fie îndeplinite; ca un portar aș închide ușa faptelor rele și detestabile, înlăturându-le dorințele. Dar în ceea ce-i priveşte pe cei proşti, răi, răi, invidioşi, lacomi, ucigaşi şi răi, sunt departe de ei şi îi abandonez demonului răzbunător care le varsă un foc pătrunzător în simţuri, împingându-i mai mult şi mai mult spre rău pentru a le agrava durerea și, fără încetare, le excită patimile cu dorințe nesățioase și ca un dușman invizibil, îi chinuiește și reînvie în ei flacăra instinsă.
DE LA MOARTE LA ETERNITATE ÎN DUMNEZEU
Acum Hermes cunoaște totul și călătoria sa inițiatică este aproape încheiată. Lipsește un singur aspect.
Hermes vrea să ajungă la cunoașterea căii finale, înălțarea la Tatăl. Pimandro, după ce l-a ales pentru a stimula cunoașterea în om și pentru a-l împiedica să se piardă pe calea care l-ar duce să rătăcească în întuneric, cu siguranță nu-i poate refuza un răspuns pe această temă. La început – a spus Pimandro – în dizolvarea corpului material, acesta se livrează transformării; forma pe care ai avut-o dispare; personajul, pierzându-și puterea, este predat demonului: simțurile se întorc la sursele lor și, devenind părți, se confundă printre energii. Pasiunile și dorințele se încadrează în natura irațională; ceea ce rămâne astfel se ridică prin armonie, abandonând primului domeniu capacitatea de a crește și scădea, celui de al doilea industria răului și înșelăciunea devenită impotentă, celui de-al treilea iluzia acum incapabilă de dorințe, celui de-al patrulea deșertăciunea poruncă care nu mai poate fi satisfăcută, celui de-al cincilea trufia nelegiuită și îndrăzneala nesăbuită, al șaselea atașamentul față de bogățiile acum fără efect, al șaptelea minciuna insidioasă. Și, astfel dezbrăcat de toate lucrările de armonie, ajunge în zona a opta, neavând mai mult decât propria sa putere, și cântă, împreună cu ființele, imnuri în cinstea Tatălui. Cei care sunt acolo se bucură de prezența lui, iar el, devenind asemenea lor, aude vocea melodioasă a puterilor care sunt deasupra celei de-a opta naturi și cântă laudele lui Dumnezeu.
Și apoi se urcă, prin rânduială, către Tatăl și se abandonează puterilor și, devenind astfel, se nasc în Dumnezeu. Acesta este binele final al celor care posedă Gnoza: să devină Dumnezeu. Și ce așteptați? De ce, știind totul, nu arăți oamenilor calea pentru ca, prin tine, neamul omenesc să fie mântuit de Dumnezeu?
CONCLUZIE
Astfel călătoria este încheiată, se termină acolo unde a început, subliniind ceea ce s-a afirmat deja, adică că totul începe acolo unde se termină.
Omul, sau mai bine zis sufletul omului, pleacă de sus (zona a opta) și trecând prin cercurile subiacente (cei șapte slujitori reprezentând lumea sensibilă) devine ființa pe care o cunoaștem.
În coborârea sa, sufletul uman ajunge să-și piardă cunoașterea de sine și devine corupt de materialism. Materialismul este adevăratul dușman al părții noastre nemuritoare, ne face să uităm și uneori să negem nemurirea noastră originală.
Pe calea inversă, omul se reunește cu Dumnezeu Tatăl și știe ceea ce aspirăm să cunoaștem: pe noi înșine și pe Dumnezeu.Inițierea devine astfel instrumentul care ne permite să parcurgem drumul lung care începe în lumea sensibilă și ajunge la Dumnezeu.
sursa: http://www.rivistabetile.it
Răspunde cu citat
Același subiect în detaliu: 
Marcaje