10 poveşti despre comorile din Ardeal: marele secret al lui Decebal, râpa cu galbeni şi blestemul de moarte al aurului
Aproape nu există sat în Ardeal din care să lipsească poveștile faimoaselor descoperiri de comori, afirma istoricul Iulian Marțian. Istoria celor care au dat naștere unor povești fascinante se întinde pe aproape 2.000 de ani, începând cu povestea comorii ascunsă de regele Decebal și până la descoperirile recente ale pieselor antice prețioase, din Sarmizegetusa Regia.
Fiecare descoperire a unor tezaure valoroase ascunde o poveste de multe ori fascinantă. Iată zece dintre cele mai frumoase relatări despre comorile ascunse din Ardeal:
1. Comoara lui Decebal
Una dintre cele mai vechi legende despre comori este cea a regelui Decebal, care ar fi ascuns aurul, argintul și podoabele cele mai de preț ale dacilor în albia râului Sargeția, identificat în prezent cu Streiul. Potrivit istoricului roman Dio Cassius, Decebal a abătut albia râului Sargeția cu ajutorul unor prizonieri, care apoi au săpat o groapă, unde au fost ascunse tezaurele valoroase.
După ce prada a fost pusă în groapă, râul a fost adus pe cursul normal, iar prizonierii care l-au ajutat pe Decebal la ascunderea ei au fost uciși. Un prieten al regelui dac, care știa de ascunzătoarea acestuia, a fost capturat de romani și le-a mărturisit acestora locul secret. Armatele împăratului Traian au descoperit comorile și s-au întors în Roma cu cantități impresionante de aur și argint, potrivit mărturiilor istoricilor.
2 Aurul din Strei
În secolul al XVI-lea, în jurul anului 1550, câțiva pescari care se deplasau cu șeicile pe râul Strei au făcut o descoperire uimitoare. Dintr-un ascunziș de pe fundul apei, au observat strălucind câteva piese de aur. Au tras șeicile la mal și au intrat apoi în apă, pentru a scoate căldările cu galbeni: peste 400.000 de monede și o cantitate mare de sloiuri (piese) din aur. Comoara s-ar fi aflat, potrivit umanistului Wolfgang Lazius, sub o construcție bolțită, ca o criptă, dărîmată de un copac căzut peste ea. Unii istorici susțin că aurul provenea, de fapt, din apropierea unei cetăți dacice, fiind scos la iveală de ploile abundente care au provocat inundații și alunecări de teren.
3 Misterul unei comori ascunse în stâncă
O altă poveste despre comorile din zona Munților Orăștiei datează din anul 1784, fiind povestită de localnici. Legenda spune că unui țăran din satul Chitid, pe nume David Albu, i-a apărut în vis „un om vrednic, alb și înalt”, care i-a spus să urmeze cursul unui pârâu până la locul numit „Cheie” de la marginea satului, apoi să se îndrepte spre miazăzi și ce va găsi acolo să ia pentru el, cât vrea, dar să nu povestească nimănui despre cele petrecute. Localnicul a urmat sfatul arătării și s-a îndreptat spre locul indicat, unde a găsit o stâncă abruptă, strălucind „de parcă, presărată cu paie, ar fi aprins-o cineva”, spune legenda. A observant crăpătura din stâncă și a intrat.„Uitându-mă, am văzut un mare gol, în mijlocul căruia era o masă rotundă, domnească, din aur. Într-o parte, rezemat cu coatele de masă, era un bărbat tot din aur, iar în fața lui o figură muierească toată făcută din aur. În dosul lor, era o grămadă foarte mare de galbeni, iar în spatele acesteia o grămadă încă și mai mare, dar numai din argint”, povestea localnicul David Albu, într-o spovedanie la preotul satului Chitid de la poalele Munților Orăștiei.
Povestea spune că țăranul a murit în ziua în care a încălcat legământul tăcerii, iar preotul căruia i se spovedise a căutat comoara în zadar, iar în locul indicat a descoperit doar urmele unei așezări străvechi.
4 Comoara popilor
Despre aceeași comoară din apropierea Sarmizegetusei Regia a scris și cercetătorul Iulian Marțian, în articolul „Comoara popilor”, publicat în Observatorul, din 1880. Istoricul afirma că la preotul Petru din Vâlcelele Bune a venit un păstor de la munte, pentru a i se împărtăși. „Părinte, eu am încă o taină, dar nu cutez să o descopăr, deoaree îndată ce o voi spune, va trebui să mor”, i-a spus săteanul. Preotul însă l-a înduplecat să povestească despre comoară, spunându-i că se va însănătoși dacă își va lua piatra de pe inimă. Săteanul a povestit cum, umblând cu turmele pe dealurile Grădiștei, a descoperit într-o gură de peșteră vase pline de vrafuri de galbeni și chipuri de oameni din aur, șezînd la mese din aur. La scurt timp după mărturisire, săteanul și-a dat ultima suflare. Popa Petru a pornit imediat în căutarea comorii, însoțindu-se cu un alt preot, din Vâlcelele Bune, pe care l-a rugat să îl ajute să caute niște vite ce i se pierduseră.„După ce umblară amândoi timp îndelungat prin fundul muntelui și osteniră fără a găsi niciunul ceea ce căutau, deciseseră să se înapoieze acasă. Dar fiindcă îi cupprinse foamea, s-au așezat lângă un izvor, care curgea din ruinele cetății, să își consume merindele. Preotul din Vâlcele văzu strălucind galben pe fundul pârâului, care curgea din acel izvor. Plăcut surprins de acea zare, ca să nu fie observat de tovarășul său își întoarse privirea în partea opusă, unde, spre marea sa uimire vede sub rădăcinile unui copac vechi, răsturnat lângă zidul cetății o altă strălucire galbenă, care provenea de la o mare mulțime de bani de aur, ca cei din pâru. Egoist și nesincer, se sculă și stărui pe lângă colegul său să plece ca să nu-i ajungă noaptea, căci satele le erau la depărtare”, scria Iulian Marțian.
Preotul s-a întors mai târziu după comoara pe care a încercat să o tăinuie de prietenul său. A adus acasă, în toiu nopții, o cantitate mare de aur „cât putură duce, el și preoteasa” în spate, dar secretul lor a fost aflat la scurt timp. Sătenii au pornit în căutarea comorilor, ia jandarmii l-au luat pe preot și l-au acuzat de tăinuirea ei. Petru a fost arestat, iar administratorii ținutului i-au spus că până va fi predată comoara, acesta va rămâne în temniță. Bărbatul nega că ar fi găsit vreo comoară, dar soția sa a fost înduplecată și a dat comoara autorităților. Deși a fost eliberat, preotul nu a scăpat de probleme. L-au călcat hoții și l-au schingiuit, pentru a afla locul unde a fost găsită comoara și dacă a mai păstrat din aurul descoperit.
5 Ținutul aurului
O altă relatare despre comorile descoperite în Sarmizegetusa Regia datează de la începutul secolului XIX. Arimie Popa, un sătean din Ocolișu Mic, aflase de la fiul său că în apropierea unor ruine antice, pe locul unde copilul păștea porcii, se află mai multe monede strălucitoare de aur. Porcii au scurmat pământul și au scos la iveală comoara, însă copilului i-a fost teamă să se atingă de ea, știind că banii aceștia sunt păziți de Diavol, iar cine îi va lua va fi blestemat. Arimie nu s-a temut, ci a pornit căutările găsind mai multe grămezi de monezi din aur, sute de galbeni risipiți printre rădăcinile unor copaci. „Oamenii au pornit o adevărată migrație spre Grădiște. Fiecare om sărac spera că fabuloasele comori ce se ascund printre ruine îl vor scăpa odată pentru totdeauna de mizerie și-l vor face bogat. Grupurile ce se îndreptau spre munți cu topoare, sape, lopeți, au atras pe drum și pe oamenii ce prășeau porumbul de la marginea satelor. Munca se oprea, iar fiecare om sănătos mergea spre Grădiște”, consemna Sigismund Jako în volumul „Cercetări arheologice la cetatea Grădiștea Muncelului” (1966). A fost nevoie de intervenția autorităților, care au pus zona cetății sub paază, pentru a domoli goana după aur a localnicilor.
6 Matrița descoperită după furtuna de Sânziene
Fascinantă este și povestea descoperirii, în vara anului 2013, a matriței antice din bronz, cu ajutorul căreia în Sarmizegetusa erau ornamentate podoabele. Obiectul antic, unic în România, a fost descoperit întâmplător, în urmă cu doi ani, în situl fostei capitale dacice din Munții Orăștiei. În timpul unei furtuni, din noaptea de Sânziene, vântul a rupt un fag vechi de peste un secol din incinta cetății dacice Sarmizegetusa Regia, iar în cădere trunchiul a antrenat un alt copac pe care l-a smuls din rădăcini. În groapa creată de sub rădăcina trunchiului doborât, a doua zi Vladimir Brilinsky, omul care se ocupă de administrarea monumentului UNESCO, a descoperit, împreună cu câțiva copii pe care îi însoțea în acel loc, piesa unică din bronz. „Era noaptea de Sânziene, atunci când poveștile spun că bat flăcările pe comori. O furtună, un copac, doi copaci, trăznet, prăbușire, groapă și Ionuț Trufaș. Copilul m-a întrebat „Nenea Nunu, ce-i aia verde de acolo?” Inima mi-a stat în loc, asemenea timpului care nu voia să se mai scurgă. Și da, era ea, cea care ne aștepta cuminte, nederanjată de fascinanta lăcomie, deja tradițională, a locului: matrița din bronz de la Sarmizegetusa Regia. Ridicând-o tremurând, sub privirile uluite ale copiilor ce mă însoțeau, am simțit că a venit vremea să înțeleg că nu am trăit degeaba pe pământ, că pe lângă un copil făcut, pe langă o carte citită și pe lângă un pom sădit am mai făcut și altceva. Ceva pentru care, acum, Dumnezeu mă răsplătea. Un dar de la Dumnezeu, pentru cei 20 de ani bătuți pe muchie în care Sarmizegetusa mi-a ocupat întreg sufletul, mi-a mâncat sănătatea, mi-a fermecat mintea, mi-a dat tot ce poate primi un om mai de preț, într-o viață întreagă”, relata, recent, Vladimir Brilinsky.
7 Comoara din Valea Rea
În urmă cu câțiva ani, sute de obiecte din aur și argint au intrat pe mâna căutătorilor de comori, pentru ca apoi să fie traficate pe piața neagră. O localnică din Valea Rea, un cătun al satului Grădiștea de munte, a fost cea căreia i-a fost arătat locul comorilor. „Într-o noapte am văzut țâșnind vâlvătăile din pădure. Mai multe flăcări care luminau muntele. Din bătrâni se spunea că în acea zonă fusese îngropată comoara lui Decebal. Eu nu am putut ține acest secret, iar unii dintre vecinii mai au săpat după aur în locul pe care l-am indicat și au descoperit comorile. Banii însă nu le-au adus fericirea”, a povestit femeia, care a locuit toată viața în acest ținut. Multe dintre piesele descoprite în Valea rea, inclusiv o căldare de galbeni (kosoni), fac obiectul unor dosare penale de crimă organizată, în care prejudiciile reclamate sunt de ordinul milioanelor de euro.
8 Aurul din Țara Hațegului
O altă legendă a comorilor este relatată de Felice Carroni, un renumit arheolog și numismat italian, din secolul XVIII, care în 1809 a întreprins o călătorie în Transilvania. „În ținutul Hațegului, la granița dinspre Țara Românească, un țăran își păștea porcii. Scormonind de plictiseală pământul cu piciorul, omul a băgat de seamă că strălucea o monedă. Datorită ploilor abundente, coaja de pământ ce acoperea imensul tezaur neânchipuit se subțiase din fencire și se făcuse mai moale. Când porcarul a scormonit mai adânc, iată ca s-au ivit sub ochii lui holbați monete de aur fără număr și fără măsură. A luat cât a putut cuprinde în pumni, iar seara le-a dus la ai săi. Aceștia l-au pus să le arate comoara și seara pe întuneric au cărat mai bine de o căruță încărată la maxim. Pentru a nu avea discuții cu consiliul minelor, nici cu fiscalii statului, banii au fost trecuți pe ascuns în saci de grâu în Imperiul Otoman, de unde au ieșit din nou la lumină, în cantități mici, fie vânduți giuvaergiilor pe mult mai puțin decât valoarea lor intrinsecă, fie dați în schimb pe vite. Jumătate erau lisimachi de diferite tipuri, jumătate monede de la Brutus (n.r. kosoni) etc”, afirma Felice Caroni.
9 Vâlva băilor
În Ardeal, foarte multe povești despre comorile ascunse în galeriile minelor vorbesc despre existența unor duhuri ale acestor, numite vâlve. O vorbă din trecut a minerilor care săpau după aur se referea la morțile care aveau loc în mină, puse pe seama blestemelor aurului. „Ortacii ciocnaeu paharele, cu dinții strânși, ca să nu-i năpădească plînsul și își spuneau: o să dăm de aur, de aur mult, iarăși s-a prăpădit unul dintre noi”, scria etnologul Tudor Pamfile. Vâlva apărea cu înfățișarea unei femei tinere și frumoase, care veghea peste aurul din băi (mine). „își pune ochii pe câte-un fecior mai zdravăn și când îl întâlnește singur prin vreaun colț, i se arată. Feciorul rămâne uimit de atâta frumusețe și nu poate scoate o vorbă. Atunci ea îl mângâie și îl desmiardă, spune că îi este drag de el și că îi va arăta pe unde să cerce după aur. Și ala se pomenesc unii deodată în belșug. Dar vâlva le cere un singur lucru: să nu spună la suflet deom că au dat față cu ea, căci de vor cuteza să își caște gura sunt pierduți. Și vezi, cum e omul când dă de noroc. Nu știe să-și puie strajă gurii. Și apoi Vâlva îi sugrumă ca pe niște pui de vrabie”, scria Tudor Pamfile, în Mitologie românească. Volumul Comorile, publicat în 1916.
10 Blestemul comorii
Potrivit istoricului Iulian Marțian puține erau satele din Ardeal în care nu circulau povești despre comori ascunse în ruinele unor cetăți, în gorgane sau în peșteri. „Dar nu este dat oricărui pământean de rând să poată pătrunde la ele, căci cele mai multe stau sub paza duhurilor necurate și dacă întâmplător le găsește un om mai slab de fire, acela trebuie să moară de moarte năpraznică. Altele iarăși stau sub afurisenie și cei ce le găsesc se nefericesc din cauza lor până în a șaptea viță. Când se apropie apoi primăvara cu indiciile cele mai neîndoelnice ale flăcărilor albastre, cari se ridică din comorile ascunse, mulți oameni veghiază în tovărășie nopțile senine, și când se arată mult dorita flacără, aleargă la fața locului și împlântă semne în pământ”, relata Iulian Marțian, în studiul „Comori Ardelene”, apărut în Buletinul Societății Numismatice Române din martie 1921.
http://www.fluierul.ro/
Răspunde cu citat
Marcaje