Mihai Eminescu: Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie



Fotografie colorizată și îmbunătățită de Florin Roștariu



DISCURSUL MITROPOLITULUI ANDREI ȘAGUNA ROSTIT LA ADUNAREA GENERALĂ A ASTREI ÎN 1866 DE LA ALBA IULIA ÎL DETERMINĂ PE MIHAI EMINESCU SĂ SCRIE POEZIA „CE-ȚI DORESC EU ȚIE, DULCE ROMÂNIE”
Prezent printre ascultători – tînărul Mihai Eminescu îndurerat de detronarea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza a participat la adunarea Asociaţiei ASTRA de la Alba Iulia, cunoscînd astfel pe cei mai de seamă bărbaţi ai românilor din Transilvania și Austro-Ungaria. Discursul mitropolitului Șaguna l-a impresionat foarte adînc, acest fapt îl determină să scrie poezia de un cald patriotism: „Ce-ţi doresc eu Ţie, dulce Românie”.
„Cuvântul Mitropolitului Andrei Şaguna, prin conţinut şi expresie de înaltă ţinută ştiinţifică, ne dovedeşte nouă, urmaşilor de azi, că era temeinic informat la zi cu noutăţile culturale europene, îl duce în ispită culturală pe tânărul Eminescu să-şi însuşească limba franceză a istoricului citat şi comentat de vorbitor: Laboulaye Eduard René, despre care, peste 14 ani va scrie elogios în „Timpul” din 4 martie 1880, p. 1, nr. 51 – reprodus în Opere, IV, Publicistică, Ediţie îngrijită de Acad. Dimitrie Vatamaniuc,,(p. 1152-1154.), Univers enciclopedic, Bucureşti, 2000).
Lecția de înaltă demnitate conținută de cuvîntarea marelui mitropolit, l-a urmărit adînc prin ani pe gazetarul Eminescu. În scrierile sale politice găsim în mai multe rînduri raportări la mitropolitul Șaguna și la faptele sale. Alături de Slavici, el întreține multă vreme în societatea românească cultul marelui ierarh, vorbind despre el cu mult respect ori de cîte ori a avut prilejul. Cu bucurie şi admiraţie, îi cuprinde valoarea politică şi culturală, pe lîngă cea de Mitropolit al ortodocşilor români ardeleni în aceste cuvinte devenite celebre: „Destoinic diplomat, Şaguna a fost un om politic din creştet pînă în tălpi, cum n-a fost vreunul din conducătorii noştri bisericeşti”. (Mária Berényi)
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!
Mihai Eminescu

sursa:Mihai Eminescu: Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie