Papornița Moșului
Rezultate 1 la 3 din 3

Subiect: Tehnici simple care te vor ajuta sa-ti imbunatatesti memoria

  1. #1
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    46.649

    Tehnici simple care te vor ajuta sa-ti imbunatatesti memoria

    Tehnici simple care te vor ajuta sa-ti imbunatatesti memoria


    Cate zile are luna aprilie?
    Pentru a raspunde la aceasta intrebare, englezul ar incepe sa cante Thirty days hath September. Tu, in schimb, te-ai uitat probabil la pumn si ai inceput sa numeri.
    Cele doua exemple reprezinta mnemotehnici (tehnici de imbunatatire a memoriei) des intalnite, care urmaresc codificarea informatiilor intr-o maniera care va fi mai usor de retinut pentru creier. Acestea pot fi usor folosite in viata de zi cu zi.
    In acest articol vei afla despre tipurile diferite de memorie si cum stabilesti care este predominantul tau si despre tehnici simple care te vor ajuta sa retii mai usor informatia.

    TIPURI DE MEMORIE
    Exista o multitudine de metode si tehnici care promit sa-ti imbunatateasca memoria. Inainte de a incerca oricare dintre aceste metode, este important sa stii ce tip de memorie ai. In acest fel, vei alege mai usor metoda cea mai eficienta pentru tine.
    Memoria poate fi de mai multe feluri: vizuala, auditiva, auditiva digitala si kinestezica.Aceasta corespunde unui anumit tip de a invata, la care ar trebui sa ne adaptam. Impartirea este destul de intuitiva:

    • cei cu memorie vizuala invata mai bine cu ajutorul imaginilor;
    • cei cu memoria auditiva prefera sa auda informatia;
    • memoria auditiva-digitala apare la cei care asimileaza informatia cu ajutorul vocii interioare;
    • cei cu memoria kinestezica invata prin practica.

    Aceasta diferentiere este cunoscuta, insa prea putini sunt cei care stiu ce tip de memorie au si ce metode ar trebui sa utilizeze in functie de aceasta.
    Un instrument foarte bun de testare a memoriei este oferit de BBC (il gasesti la sfarsitul articolului, la resurse) si se structureaza pe mai multe niveluri: visual recognition memory, memory binding, digit span, visual memory capacity, everyday objects, visual delayed recall si working memory capacity.
    Analizeaza-ti obiceiurile de invatare si vezi care este tipul de memorie predominant. Nu neglija insa si celelalte tipuri si alege care metoda crezi ca ti se potriveste cel mai bine.

    5 TEHNICI DE IMBUNATATIRE A MEMORIEI
    Exista numeroase metode utilizate pentru imbunatatirea memoriei. Iata doar o parte dintre ele:

    Inlocuieste cu imagini sau obiecte cunoscute

    Creierul nu accepta informatia pe care nu o cunoaste. De la o anumita varsta, orice obiect nou cu care intram in contact cautam sa-l asociem cu ceva care ne este deja familiar.
    Exista numeroase competitii de memorie in cadrul carora participantii au de memorat un pachet intreg de carti sau 1.000 de numere aparute aleator, recordul pentru memorarea unui pachet de carti fiind in prezent de 43 de secunde. Campionii acestor tipuri de competitii au vorbit adesea despre secretul din spatele reusitei lor. Ideea esentiala era aceea de a nu incerca sa memorezi exact cartile, ci fiecare carte sa o asociezi cu o imagine sau un personaj din viata ta si sa creezi o poveste.

    Creeaza legaturi

    Aceasta tehnica este utila in momentul in care ai de retinut o lista. Ia fiecare obiect in pare si conecteaza-l cu obiectul anterior intr-o maniera memorabila. Astfel, povestea neobisnuita care va rezulta va fi greu de uitat.
    Iata mai jos cum poti folosi aceasta tehnica:
    Aceste legaturi formeaza Sistemul Peg. Premisa de la care porneste acest sistem consta in faptul ca este mai greu de retinut lista de cuvinte: Andrei, stea, oaie, dinte, piatra. Mult mai usor de memorat este imaginea cu Andrei care se uita la o stea si care incepe sa fie alergat de o oaie cu un dinte lipsa. Oaia insa nu Il prinde pentru ca se impiedica de o piatra.


    https://youtu.be/Hwq5rJgkYUw?t=6





  2. #2
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    46.649


    Hartile mentale

    Hartile mentale (Mind Maps) sunt foarte utile in memorarea informatiei complexe. Acestea te ajuta in stabilirea conexiunilor logice dintre diferitele tipuri de informatie si in stabilirea celor mai importante aspecte.
    Sunt cateva etape simple pe care trebuie sa le urmezi in realizarea unei harti mentale:

    • stabileste ideea principala – intodeauna o harta mentala se bazeaza pe un subiect bine conturat;
    • pornind de la ideea principala, creeaza cai diferite, folosind linii curbate, nu drepte, rigizi;
    • adauga noi cai mai subtiri sau mai groase; alege-ti un sistem propriu prin care sa insemnezi importanta fiecarui element adaugat;
    • foloseste culori diferite pentru fiecare idee secundara care rezulta din ideea principala; culorile diferite iti vor antrena si stimula memoria din punct de vedere vizual;
    • pentru fiecare categorie principala, ataseaza o imagine; imaginile sunt mult mai usor de retinut si iti vor starni imaginatia.


    Localizarea

    Tehnica localizarii te ajuta sa retii informatia, realizand o conexiune intre obiectul sau evenimentul pe care trebuie sa-l memorezi si elemente ale unui traseu.
    Cum functioneaza localizarea:

    • alege un drum pe care il cunosti foarte bine, ca de exemplu drumul de acasa la facultate sau munca;
    • selecteaza elemente banale, dar cunoscute ale acestui traseu;
    • asocieaza cu aceste elemente informatiile pe care doresti sa le retii.

    Iata, de exemplu, cum poti retine lista de cumparaturi:
    Tehnica este utila pentru retinerea unor informatii simple si este folosita in memorarea pe scurta durata.

    Fa un lucru iesit din comun

    Sunt anumite lucruri atat de marunte, incat de multe ori le acordam prea putina importanta si le uitam. Poate cel mai bun exemplu consta in gestul de a inchide usa. De cate ori nu ti s-a intamplat sa te gandesti sau chiar sa te intorci inapoi pentru a verfica daca ai inchis usa?
    Construieste-ti un ritual, cu cat mai neobisnuit cu atat mai bine. De fiecare data cand inchizi usa invarte-te o data. Ulterior, daca iti va veni gandul “Oare am inchis usa?”, iti vei aminti de pirueta pe care ai facut-o.

    Asadar, pentru a-ti imbunatati memorie poti:
    • inlocui informatia cu imagini sau obiecte cunoscute;
    • sa creezi legaturi;
    • apela la harti mentale;
    • localiza;
    • sa faci un lucru iesit din comun.

    EXERCITIU
    Incearca sa memorezi cele 5 metode prezentate mai sus utilizand chiar una dintre metode.
    RESURSE

    • Test de memorie oferit de BBC si grupat pe diferitele tipuri de memorie;
    • Lumosity este cea mai buna platforma gratuita care iti ofera un training personalizat pentru imbunatatirea memoriei, atentiei, flexibilitatii sau a capacitatii de rezolvare a problemelor.
    • Brainsmart iti pune la dispozitie o serie de tips&tricks legate de memorie si iti prezinta cele mai cunoscute tehnici.

    Indiferent daca iti doresti sa treci cu bine de sesiune, sa devii mai eficient la locul de munca sau sa nu te mai intorci inapoi sa verifici daca ai inchis usa, tehnicile de memorare te vor ajuta sa devii mult mai eficient.
    Tu ce trucuri de memorare folosesti?


    sursa:https://www.hipo.ro/locuri-de-munca/...atesti-memoria

  3. #3
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    46.649
    Îmbunătățirea memoriei și atenției: Metode și tehnici pe care trebuie să le știi




    Informații generale despre memorie și atenție

    Memoria și concentrarea sunt două funcții cognitive importante care joacă un rol crucial în viața de zi cu zi. Memoria le permite oamenilor să stocheze și să își amintească informații, în timp ce atenția ajută oamenii să se concentreze asupra unei sarcini sau a unei informații pentru o perioadă de timp susținută. Prin adoptarea unor obiceiuri sănătoase și prin implicarea în activități care provoacă creierul, putem îmbunătăți memoria și atenția în mod susținut.

    Cauzele apariției lipsei de concentrare la copii


    • Somn insuficient și puțin odihnitor
    • Deficitul de nutrienți (lipsa anumitor nutrienți, cum ar fi fierul sau zincul)
    • Alimentele dulci sau grase. Zahărul provoacă o creștere rapidă a glicemiei, urmată de o cădere de energie. La fel, alimentele bogate în grăsimi saturate nesănătoase pot declanșa o inflamație care afectează creierul.
    • Abilități organizatorice slabe (copiii care se luptă cu organizarea pot avea dificultăți în a se concentra și a se menține concentrați)
    • Stresul și anxietatea
    • Distracții cum ar fi aparatele electronice sau zgomotul
    • Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD)

    Cauzele apariției lipsei de concentrare la adulți


    • Stresul. Experții cred că partea creierului care se ocupă de supraviețuire preia controlul în condiții de stres
    • Foamea. Creierul are nevoie de combustibil pentru a funcționa
    • Multitasking. Creierul este programat să se ocupe de câte un lucru pe rând
    • Lipsa de somn sau un somn deloc odihnitor
    • Alimentele dulci sau grase
    • Anxietatea. Îngrijorarea consumă energie cerebrală, ceea ce poate sta în calea concentrării
    • Depresia. Această boală afectează părțile creierului responsabile de atenție, memorie sau luarea deciziilor
    • Medicamentele. Anumite medicamente pot schimba modul în care funcționează substanțele chimice din creier
    • Problemele tiroidiene. Hormonii produși de această glandă sunt importanți pentru mai multe funcții ale corpului, inclusiv pentru gândire. Dacă glanda tiroidă nu produce suficient sau prea mult, este posibil să aveți probleme de concentrare
    • ADHD (tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate)

    Manifestări ale lipsei de atenție la copii


    • Dificultăți în îndeplinirea sarcinilor, chiar dacă sunt ușor de făcut
    • Pot fi ușor distrași de mediul înconjurător sau de propriile gânduri
    • Dificultăți în a se concentra asupra unei activități pentru o perioadă lungă de timp
    • Dificultate în reținerea informațiilor
    • Dificultate în a rămâne organizați
    • Dificultate în a urma indicațiile, chiar dacă acestea sunt simple și directe

    Manifestări ale lipsei de atenție la adulți


    • Incapacitatea adultului de a-și aminti lucruri care s-au întâmplat cu puțin timp în urmă
    • Dificultăți în a sta liniștit
    • Dificultăți în a gândi clar
    • Pierderea frecventă a lucrurilor sau dificultatea de a-și aminti unde sunt lucrurile
    • Incapacitatea de a lua decizii
    • Incapacitatea de a îndeplini sarcini complicate
    • Lipsă de energie fizică sau mentală pentru a se concentra
    • Comiterea de greșeli neglijente

    Metode utile pentru îmbunătățirea memoriei

    Relaxare și Meditație

    Meditația este relaxantă și liniștitoare și s-a constatat că reduce stresul și durerea, scade tensiunea arterială și chiar poate îmbunătăți memoria. De asemenea, tehnicile de relaxare îmbunătățesc memoria pe termen scurt la persoane de toate vârstele, de la 20 de ani până la adulți mai în vârstă.Sport

    Exercițiile fizice regulate ajută la un somn mai odihnitor, reduc stresul și cresc starea de bine. De asemenea, sportul reduce inflamația din corp și încurajează creșterea de noi celule cerebrale, lucruri care ajută gândirea pe termen lung.Odihnă

    Studiile au asociat în mod constant un somn suficient cu o performanță mai bună a memoriei. Somnul ajută și la consolidarea amintirilor. Adulții ar trebui să doarmă în mod regulat între 7 și 9 ore pe noapte.

    Antrenament pentru minte

    La fel cum activitatea fizică menține corpul în formă, activitățile care implică mintea mențin creierul în formă. Activitățile benefice pentru minte pot fi: cuvinte încrucișate, lectură, șah sau diverse jocuri care presupun concentrare.

    Alte recomandări utile pentru îmbunătățirea memoriei și atenției


    • Organizare. O persoană care are multe pe cap ar trebui să programeze momente specifice pentru fiecare sarcină, cum ar fi o jumătate de oră în fiecare dimineață și după-amiază pentru a verifica e-mailurile sau a răspunde la apeluri. Acest lucru împiedică trecerea de la o sarcină la alta și instalarea entropiei.
    • Dietă echilibrată: pentru îmbunătățirea memoriei și atenției sunt recomandate alimente bogate în fibre, grăsimi nesaturate și proteine slabe pentru a potoli foamea și a menține stabil nivelul de zahăr din sânge. Sunt de asemenea recomandate fructele și legumele, pentru că ele conțin substanțele nutritive de care creierul are nevoie pentru a funcționa la capacitate maximă, cum ar fi vitaminele B, C, E și magneziu.
    • Cât mai puține distracții. Pentru îmbunătățirea memoriei și a atenției, este recomandat ca sarcinile de lucru sau de școală să se facă într-o zonă liniștită, cu televizorul sau radioul stinse și cu notificările telefonului oprite pentru o perioadă de timp.

    Când este recomandat să consulți un specialist

    Unele semne că o persoană ar trebui să consulte un specialist pentru probleme de memorie includ:

    • Dificultate persistentă în a-și aminti nume, date sau evenimente
    • Pierderea sau rătăcirea frecventă a obiectelor
    • Dificultatea de a vă aminti instrucțiuni sau de a urma sarcinile
    • Dificultăți în a urmări conversațiile sau în a reține informații noi
    • Pierderea sau dezorientarea în locuri familiare
    • Modificări ale dispoziției sau comportamentului, cum ar fi confuzie sau agitație crescută

    Pe lângă un examen fizic general, medicul va efectua probabil teste cu întrebări și răspunsuri pentru a evalua memoria și alte abilități de gândire, pentru a determina gradul de afectare a memoriei și pentru a diagnostica cauza. Este recomandat ca persoana în cauză să aibă pe cineva alături (un membru al familiei sau un prieten apropiat) pentru a răspunde la unele întrebări bazate pe observații. De asemenea, specialistul poate solicita analize de sânge, scanări ale creierului și alte teste care pot ajuta la identificarea cauzelor reversibile ale problemelor de memorie și ale simptomelor asemănătoare demenței.



    sursa:https://www.medlife.ro/articole-medi...uie-sa-le-stii

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •