Papornița Moșului
Pagina 1 din 2 12 UltimulUltimul
Rezultate 1 la 10 din 11

Subiect: Cum să Eliberezi Emoțiile Negative și să-ți Ridici Vibrația | Dr. David R. Hawkins

  1. #1
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    46.058

    Cum să Eliberezi Emoțiile Negative și să-ți Ridici Vibrația | Dr. David R. Hawkins






    PIRAMIDA CONȘTIINȚEI UMANE

    Dr. David R. Hawkins: PIRAMIDA CONSTIINTEI UMANE

    Dr. David R. Hawkins a elaborat o harta a nivelurilor de constiinta umana, denumita si “Scala Constiintei” sau “Piramida Constiintei”, folosind kinesiologie aplicata pentru a masura nivelul vibrational al fiintelor umane. Cercetarea, care a constituit si teza sa de doctorat a devenit astfel cunoscuta in intreaga lume. Cartea care insumeaza toate aceste date se numeste: “Power vs. Force: The Anatomy of Consciousness” (Veritas Publishing, 1995).
    Fiecare nivel de constiinta coincide cu anumite comportamente si perceptii umane despre viata si Divinitate. Numerele acestei scale reprezinta corelari logaritmice (adica frecvente vibrationale masurabile pe o scala care creste pana la puterea a 10-a) ale nivelelor de constiinta umana si corespondentul acesteia in realitate.

    Dr. Hawkins spune ca exista doua mari bariere spirituale la nivelul 200 si 500. 200 – este nivelul curajului. Acest nivel reprezinta o schimbare radicala, profunda – o trecere de la un comportament distructiv, care raneste, catre o viata integra.

    In acest moment, 78% din populatia lumii se afla sub acest nivel semnificativ. Capacitatea distructiva a acestei largi majoritati face ca intreaga umanitate sa fie tinuta la un nivel foarte scazut al constiintei, cei 22% dintre oamenii care traiesc constient neputand sa faca o diferenta.
    Totusi, trebuie sa retinem un aspect important pe care Dr. Hawkins il scoate in evidenta in cartea sa. Fiindca aceasta scala a constiintei este logaritmica, o persoana care a ajuns la nivelul 600, contrabalanseaza negativitatea a 10 milioane de oameni care se afla sub 200!

    Nivelului cheie 200, ii corespunde o energie vibrationala de 40 mhz. Trebuie sa invatam sa ne ferim de vibratii scazute, mai mici de 40 mhz, care contribuie la o stare generala de rau si nefericire.

    Urmatoarea mare bariera sa afla la nivelul 500 – Nivelul Iubirii. Iubirea, in acest context reprezinta o modalitate de a exista. Potrivit Dr. Hawkins, motivul pentru care acest nivel este atat de greu de atins este acela ca egoul nostru isi are radacinile in corpul nostru fizic si nu in cel spiritual, care se manifesta atunci cand ajungem la nivelul 500 si peste.

    Piramida Constiintei; Constiinta

    Doar 4% din populatia lumii a atins acest procent. Acest nivel denota o trecere catre domeniul spiritualitatii, o lume nonlineara si lipsita de forme.

    Geniile care au trait pe pamant cum ar fi Aristotel, Hipatia, Newton, Freud, Marie Curie sau Einstein se plasau cam pe la nivelul 499.

    Nivelul de constiinta al unei persoane ramane mai degraba neschibat pe parcursul vietii. Emotiile vin si pleaca, precum starea vremii, dar nivelul de constiinta al unui individ este guvernat de campuri de energie specifice ce nu se schimba in general, decat daca intervine o auto – constientizare din partea individului respectiv. O persoana se poate schimba in mod radical si poate sa treaca catre niveluri ale constiintei superioare, daca isi doreste acest lucru.

    PIRAMIDA CONSTIINTEI
    Cum sunt descrise nivelurile de constiinta:
    ILUMINAREA: 700 – 1000
    Acesta este cel mai inalt nivel al constiintei umane. Au ajuns aici personaje care au marcat fara echivoc istoria umanitatii: Iisus, Buddha, Krishna, etc.

    PACEA 600 – 700
    Pacea este obtinuta intr-o viata in care ne abandonam complet Creatorului sau mai bine-zis existentei. Este locul pe care Hawkins il numeste iluminare. Aici, linistea si nemiscarea mintii este atinsa, permintand revelatii constante. Doar 1 din zece milioane de oameni reuseste sa ajunga la acest nivel.

    FERICIREA: 540-600
    Acesta este nivelul atins de sfinti si persoanele avansate la nivel spiritual. Pentru ei, dragostea devine neconditionata si astfel, acest sentiment este urmat de multumire si fericire constanta. Nicio tragedie sau eveniment nu poate sa destabilizeze o persoana care traieste la acest nivel de constiinta. Ei par sa inspire si sa ii infuzeze pe toti cei din jurul lor. Viata lor este in completa armonie cu dorinta divina si fructele acelei armonii sunt exprimate in fericirea cu care aceste persoane traiesc pe Pamant.

    Nivelul Intelegerii: 400 – 500
    Nivelul stiintei, al medicinei, al dorintei pentru cunoastere. Setea de cunoastere este mereu de nestavilit pentru acesti oameni. Sunt oameni care nu isi irosesc timpul cu activitati care nu le hranesc aceasta nevoie. Acesti oameni au nevoie sa analizeze si sa vada viata si experientele lor din exterior. La acest nivel poate surveni si un esec pentru ca acesti oameni nu reusesc sa separe subiectivul de obiectiv si uneori par sa rateze esenta. In mod paradoxal, la acest nivel pot surveni blocaje care nu permit trecerea catre un nivel mai inalt de constiinta.

    IERTAREA: 350-400
    Daca curajul reprezinta constientizarea faptului ca tu insuti esti sursa experientelor vietii tale, aici este nivelul unde constientizezi ca tu devii creatorul acestor experiente. Este momentul cand reusesti sa iti trezesti potentialul prin actiune. Este momentul cand iti pui idealuri si te auto-depasesti, trecand de limitari ce le aveai in trecut. Este momentul cand constientizezi ca poti prelua controlul asupra vietii tale. Cei care traiesc la acest nivel de vibratie duc la bun sfarsit orice lucru inceput si nu au frica de esec.

    Optimismul: 310-350
    Acesti oameni din jurul tau care sunt mereu optimisti – este de fapt nivelul lor de constiinta. Ei vad viata ca pe o mare imensa de posibilitati. Nu se complac in situatii si nu se plang. Se straduiesc sa dea tot ce e mai bun si au o vointa de fier.

    Neutralitatea/ INCREDEREA: 250-310
    Este nivelul felxibilitatii. Sa fii neutru inseamna sa nu fii atasat de rezultatele intamplarilor. La acest nivel, individul este multumit cu viata sa si cu situatia sa si pare sa nu aiba destula motivatie pentru auto-imbunatatire si evolutie. Individul realizeaza posibilitatile dar nu face sacrificiile necesare pentru a ajunge la un nivel mai inalt.

    CURAJUL: 200-250
    Este nivelul imputernicirii. Este nivelul unde individul nu mai ia energie vitala de la cei din jurul sau. Curajul iti arata ca nu ai nevoie de conditii externe pentru a-ti desfasura viata in mod optim. La acest nivel, individul isi da seama ca el singur este responsabil pentru esecul sau succesul sau, pentru propria evolutie si pentru tot ceea ce i se intampla. Este ceea ce ne face umani: constientizarea faptului ca putem alege ce fel de raspuns dam in fata unui stimul venit din exterior.

    MANDRIA: 175-200
    Potrivit Dr. Hawkins, majoritatea oamenilor traieste sub acest nivel. Este nivelul catre care aspira majoritatea oamenilor. Sunt oameni care ajung sa se simta bine numai daca au atins faima. Cu toate acestea, este un sentiment fals-pozitiv, pentru ca aceasta stare de bine depinde de conditii externe. De asemenea este sursa rasismului, nationalismului, fanatismului religios, etc.

    FURIA: 150-175
    Dorintele neimplinite duc catre furie si frustrari. Aceste sentimente ne fac uneori sa vrem sa depasim acest nivel, alte ori, indivizii raman aici perioade indelungate din viata lor.

    DORINTA: 125-150
    Dorinta este unul dintre factorii motivanti la nivelul intregii societati. Chiar daca dorinta poate provoca schimbarea, efectul revers este acela ca inrobeste apetitul indivizilor.

    Frica: 100-125
    Oamenii care traiesc sub regimuri dictatoriale sau cei care sunt implicati in relatii abuzive se afla la acest nivel. Aici se manifesta paranoia, neincrederea, impresia ca toata lumea vrea sa iti fac arau. Suspiciunea si defensivitatea.

    Amaraciunea: 75-100
    Multi idntre noia am trecut prin astfel de etape ale vietii cand ne-am simtit ingrozitor de nefetriciti din cauza unor tragedii intamplate in viata. Totusi, daca aceasta stare te domina, ca nivel al constiintei tale, sfarsesti prin a-ti trai viata avand constante sentimente de rgeret si remuscari. La acest nivel simti ca toate oportunitatile te-au ocolit. Te simti o persoana ratata…

    Apatia: 50-75
    Este nivelul disperarii, al lipsei de speranta; este nivelul care predomina printre oamenii fara adapost sau cei care traiesc in saracie. La acest nivel, persoana a abdicat la situatia sa curenta si se simte incapabila sa faca ceva pentru sine sau pentru cei din jurul sau.

    Vina: 30-50
    Nu prea departe de rusine se afla nivelul vinei. Cand cineva este blocat la acest nivel, sentimente de joasa stima de sine si inabilitatea de a-i ierta pe ceilalti sunt comune.

    Rusinea: Sub 30
    La acest nivel, emotia predominanta este umilinta. Aici se regasesc cele mai multe ganduri de suicid. Foarte multe persoane victime ale abuzului sexual se afla la acest nivel.



    Mai jos redau un rezumat de Gheorghe Valeriu, Deva 12.08.2014

    CALEA RENUNŢĂRII

    DAVID R. HAWKINS

    Rezumatul acestei lucrări cuprinde esenţa acestei căi a renunţării. A ajunge la ceva prin „renunţare”,pare a sfida logica şi, totuşi, se susţine că renunţarea este drumul cel mai sigur către deplina realizare de sine.

    Renunţaţi la ataşamentul faţă de experienţa voastră curentă de viaţă. În pofida cinismului sinelui nostru mărunt, mai există şi Sinele care ne atrage atenţia. Suntem cu toţii conectaţi la nivel energetic, iar o vibraţie superioară (precum cea a iubirii), are un efect puternic asupra unei vibraţii inferioare (cum este teama). Numai atunci când vom recunoaşte negativitatea pe care am moştenit-o odată cu condiţia noastră umană, vom putea renunţa la aceasta şi ne vom elibera de ea.

    La nivel energetic, fiecare conştienţă individuală este conectată la conştienţa colectivă; prin urmare,vindecarea personală duce la apariţia vindecării colective. Schimbându-ne pe noi, schimbăm lumea! Ataşamentele sunt cauza primară a suferinţei.

    Mintea, cu gândurile ei, este stimulată de sentimente. Fiecare sentiment constituie efectul cumulat al multor mii de gânduri. Sentimentele acumulate blochează dezvoltarea spirituală şi a conştienţei, precum şi succesul în numeroase aspecte ale vieţii.

    Beneficiile renunţării:

    – Eliminarea emoţiilor reprimate are un efect benefic asuprastării de sănătate. Tulburările fizice şi psihosomatice se ameliorează şi adesea dispar cu desăvârşire, atunci când o persoană recurge constant la renunţare.

    – Se diminuează treptat anxietatea şi emoţiile negative. Apare sporirea vitalităţii, energiei, prezenţei şi stării de bine,

    – Pe măsura renunţării la sentimentele negative, treptat se înmulţesc sentimentele pozitive, cu efect îmbunătăţirea rapidă a tuturor relaţiilor umane. Sporeşte capacitatea de a iubi. Conflictele cu ceilalţi încep să se reducă. Vinovăţia se diminuează. Se face apel mai des la cunoaşterea intuitivă. Apare o descreştere a agresivităţii şi a comportamentului ostil.

    Învăţăturile marilor maeştri încep să se manifeste în interiorul persoanei, ca şi când ar fi o experienţă personală a acesteia. Ştim intuitiv, că undeva există răspunsul absolut Pentru a primi răspunsul trebuie identificată problema. Dacă vă aflaţi în derută, încă sunteţi liberi. Soluţiile se găsesc în interiorul nostru şi sunt uşor de găsit. În voi se ascunde un învăţător interior.

    MECANISMUL RENUNŢĂRII

    Renunţarea se simte ca încetarea bruscă a unei presiuni. Purtăm în noi un imens rezervor de sentimente,atitudini şi convingeri negative care s-au acumulat în timp. Presiunea adunată ne face nefericiţi.

    Nici gândurile, nici faptele nu sunt dureroase, ci sentimentele care le însoţesc.

    Presiunea acumulată a sentimentelor dă naştere gândurilor.

    Tonalitatea sentimentelor organizează gândurile şi memoria. Gândurile sunt arhivate în baza de date a memoriei în funcţie de diferitele nuanţe ale sentimentelor asociate cu gândurile respective. De aceea, atunci când renunţăm sau abandonăm un sentiment, ne eliberăm şi de toate gândurile care i se asociază. Se poate renunţa la orice sentiment şi la toate sentimentele într-o clipă, în orice moment sau loc, şi acest lucru se poate realiza încontinuu şi fără efort.

    Sentimentele pe care decidem să le suprimăm sau să le reprimăm sunt în acord cu programele conştiente şi inconştiente pe care le purtăm în interiorul nostru ca urmare a convenienţelor sociale şi a educaţiei primite în familie.

    Oamenii ar face orice ca să nu trebuiască să fie conştienţi de sentimentele lor. Ceea ce ţinem în noi, ne colorează lumea. Stresul apare ca rezultat al tensiunii acumulate în urma sentimentelor pe care le reprimăm şi le suprimăm. Această tensiune caută o cale de a se elibera. Cu cât starea noastră de renunţare este mai avansată, cu atât suntem mai puţin predispuşi la stres.

    Mintea raţională preferă să păstreze adevărata cauză a emoţiei în afara conştienţei şi, în acest scop, se foloseşte de mecanismul proiecţiei. Bărbatul care nu este sigur de prietena lui, este foarte gelos.

    Toţi marii maeştri arată spre interiorul nostru. Câmpul energetic a fost în mod tradiţional denumit „aura” şi poate fi observat de persoanele care s-au născut cu sau şi-au însuşit abilitatea de a percepe vibraţiile acelei frecvenţe. Aura îşi schimbă culoarea şi şi dimensiunea în funcţie de emoţiile noastre. Muşchii din corpul nostru răspund instantaneu la stimulii pozitivi sau negativi.

    Noi îi afectăm pe ceilalţi în mod obişnuit şi fără să ne dăm seama, prin gândurile noastre şi starea emoţională. Starea noastră emoţională bazală este detectată de toate formele de viaţă însufleţite din jurul nostru, care reacţionează la aceasta. Animalele îşi dau imediat seama de starea emoţională bazală a unei persoane.

    Renunţarea înseamnă a fi conştienţi de un sentiment, a-l lăsa să-şi facă apariţia, a-l trăi şi a-l lăsa să urmeze cursul fără a dori să schimbaţi nimic la el şi fără a face nimic în privinţa acestuia. A-l lăsa să existe şi să vă concentraţi asupra energiei din spatele său. Înseamnă a renunţa la criticism şi a vă da seama că nu este decât un sentiment. Acceptaţi-l şi renunţaţi de a-l schimba în vreun fel.

    Opunerea de rezistenţă este aceea care face ca sentimentul să dureze.

    Când începeţi să renunţaţi la sentimente, ignoraţi toate gândurile care vă vin în minte. Concentraţi-vă asupra sentimentului respectiv, nu asupra gândurilor. Sentimentele sunt, defapt, programe de supravieţuire pe care mintea le consideră necesare. Tehnicade renunţare demontează, treptat, aceste programe.

    Uneori un sentiment la care am renunţat, revine sau continuă să se manifeste. Pentru că au mai rămas urme din el la care trebuie să renunţăm. Pe măsură de deveniţi tot mai conştienţi de martorul neschimbător din interiorul vostru, începeţi să vă identificaţi cu acel nivel al conştiinţei. Treptat deveniţi mai mult martor. Sentimentele sunt create de ego, acel colecţionar de programe pe care mintea leconsidera, în mod greşit, necesare pentru supravieţuirea noastră.

    Consecinţele renunţării suntsurprinzător de rapide şi de subtile, însă efectele sale sunt foarte puternice. Atunci când se renunţă complet la ceva, acest „ceva” dispare din câmpul conştienţei. Renunţarea la sentimentele negative înseamnă demontarea ego-ului,care va opune rezistenţă cu orice prilej.

    În timpul renunţării, nu ajută la nimic să ne „gândim” la tehnica în sine. Este mai bine să acţionăm, şi atât. Până la urmă, se va vedea că toate gândurile înseamnă, de fapt, opunere derezistenţă.

    În interiorul nostru, dar în afara sferei conştienţei, sălăşluieşte adevărul că „deja ştim tot ceea ce avem nevoie să ştim”.

    Există întotdeauna un sentiment care trebuie abandonat şi la care să renunţaţi. Gândurile îşi fac apariţia din emoţii şi, până la urmă, emoţiile sfârşesc prin a deveni o abreviere a gândurilor. Fiecare activitate sau dorinţă vor dezvălui că scopul ei principal constă din dobândirea unui anumit sentiment.

    Totul este energie, fie pozitivă,fie negativă.

    Nivelul deplinei Iluminări (1000),din parte superioară a hărţii, reprezintă cel mai înalt nivel care poate fi atins în regnul uman; este energia lui Iisus, a lui Buddha şi a lui Krishna.Nivelul Ruşinii (20) se află în partea inferioară a hărţii, în apropierea morţii, reprezentând treapta cea mai de jos a supravieţuirii.

    Nivelul Curajului (200) este valoarea critică ce marchează trecerea de la energia negativă la energia pozitivă. La testarea kinesiologică, stimulii negativi (sub 200) vor face muşchiul să se relaxeze, stimulii pozitivi (peste 200) vor face muşchiul să se contracte.

    Pacea (600) ca nivel este trăit ca perfecţiune, extaz, lipsă de efort şi unitate. Este descrisă ca o răspândirede Lumină sau Iluminare.

    Bucuria (540) este iubirea necondiţionată şi neschimbătoare. Se descoperă Sinele. Predomină sentimentul realizării de sine şi al independenţei.

    Iubirea (500) A fi iertător, plin de atenţie. Din inimă.

    Raţiunea (400) A vedea lucrurile abstract,a conceptualiza, a fi obiectivi, decizii rapide şi corecte.

    Acceptarea (350) Energie calmă,armonioasă. Suntem cum trebuie. Mă simt conectat.

    Bunăvoinţă (310) Ajută la supravieţuire,prietenoasă, utilă.

    Neutralitatea (250) Energia promovează un mod de viaţă confortabil, liber de emotivitate. Nu este critică, nici competitivă.

    Curajul (200) „Pot să fac asta!”Acţiunea efectivă.

    Mândria (175) „Calea mea este cea mai bună” Dorinţă de recunoaştere, de a fi considerat special.

    Mânie (150) Se învinge prin prin forţă,ameninţări şi atac. Iritabilă, aprigă. „Îţi arăt eu ţie!”

    Dorinţa (125) Căutarea câştigului, plăcerii. Insaţiabilă, niciodată satisfăcută. Tânjeşte după ceva.

    Teama (100) Sesizează pericolul. Evitantă, defensivă, posesivă, geloasă, neliniştită, vigilentă.

    Suferinţa (75) Neajutorarea,disperarea, pierderea cuiva, regretul, separare, tristeţe. A fi ratat.

    Apatie (50) Lipsa de speranţă,imobilizat, „nu pot” sărăcie.

    Vinovăţia (30) Doreşte să pedepsească. Masochism. Remuşcări. „Este vina mea”. Accidente. Afecţiuni psihosomatice.

    Ruşinea (20) Umilinţă, ostracizare. Distructivă, cruzime faţă de sine şi de ceilalţi.

    De la nivelul curajului, animalele se simt atrase de acei oameni. Ei fac minuni cu orice plantă verde şi influenţează pozitiv viaţa tuturor celor care intră în contact cu ei.

    Calea cea mai rapidă de a urca pe scală, este de a spune adevărul atât nouă înşine, cât şi celorlalţi.

    Pe Harta Conştiinţei, chakrele calibrează aşa: chakra Coroanei (600), Al Treilea ochi (525), A Gâtului /350),a Inimii (505), a Plexului Solar (275), Sacrală sau a splinei (275), Bazală sau a Rădăcinii (200).

    Depresia, disperarea şi melancolia sunt asociate meridianului ficat, emoţiile tind să intervină ân buna funcţionare a ficatului.

    Fiecare sentiment negativ afectează un organ al corpului şi, cu trecerea timpului, organul se îmbolnăveşte şi poate chiar înceta să mai funcţioneze.

    În vârful scalei, pe măsură ce progresăm şi ne eliberăm, încep să se manifeste ceea ce este cunoscut ca realizare spirituală, intuiţie şi dezvoltarea conştienţei. Autoconştientizarea este mai accelerată în cazul analizării sentimentelor decât a gândurilor.

    Asupra sentimentului se poate interveni dacă acceptăm mai întâi că el există, fără a i se opune rezistenţă sau a-i condamna existenţa. Abia după aceea se începe golirea sentimentului de energia pe care o conţine, lăsându-l să fie doar ceea ce este, până îşi epuizează toată energia.

    Dacă aţi renunţat în totalitate la un anumit sentiment, eliberându-vă de acesta, toate gândurile asociate lui vor fi dispărut fără urmă la rândul lor, fiind înlocuite de un gând generalizator care va expedia rapid chestiunea în cauză.

    În cazul încărcăturii emoţionale excesive este recomandabilă utilizarea lor, însă o utilizare conştientă. Intensitatea emoţiei poate fi redusă prin împărtăşirea ei cu prietenii apropiaţi sau cu mentorii voştri. Prin simpla exprimare a sentimentului respectiv, o parte din energia din spatele lui este diminuată. Sau altele, evadare la evenimente sociale, TV, film, etc.

    Când sentimentul s-a diminuat în cantitate şi intensitate, cel mai bine este să începeţi să renunţaţi la aspectele mai puţin importante ale situaţiei, şi nu la întreaga situaţie şi la emoţia care o însoţeşte.

    Important este de a aduce mintea în starea de renunţare. Pe măsură ce se renunţă la aspectele banale, evenimentul principal devine din ce în ce mai puţin apăsător. Întregul complex emoţional poate fi descompus. Abordarea crizei de la nivelul emoţional mai degrabă decât de la cel intelectual, îi va scurta spectaculos durata de acţiune.

    Se spune că cei mai mulţi oameni trăiesc regretând trecutul şi temându-se de viitor; de aceea, nu pot experimenta bucuria din prezent. Evenimentele cu încărcăturăemoţională şi întâmplările traumatice se modifică simţitor şi vor fi vindecate,dacă li se atribuie un nou înţeles.

    În orice experienţă de viaţă, oricât de „tragică” se ascunde o lecţie. Când descoperim şi recunoaştem acest dar ascuns, are loc vindecarea.

    Carl Jung a ajuns la concluzia că îninconştient există un impuls latent către unitate, completitudine şi realizarea Sinelui, iar inconştientul va născoci căile şi mijloacele de a face să se manifeste toate acestea, chiar dacă sunt traumatizante pentru mintea conştientă.”Umbra” o constituie toate gândurile, sentimentele şi conceptele despre noi înşine pe care le-am reprimat şi cu care nu dorim să ne confruntăm.

    Atunci când un aspect este conştientizat, recunoscut şi apoi se renunţă la el, acesta nu ne mai conduce în mod inconştient. Odată ce umbra a fost recunoscută, îşi pierde puterea.

    Lumea nu ne poate vedea decât cum ne vedem noi înşine.

    Mai există o tehnică extrem de binefăcătoare aceea de a înceta să opuneţi rezistenţă emoţiilor pozitive. Măreţia înseamnă curajul de a depăşi obstacolele.

    Din iertarea celorlalţi, vine iertarea de sine şi eliberarea de vinovăţie.

    Din recunoaşterea a cine suntem noi cu adevărat, se naşte dorinţa de a căuta ceea ce este înălţător.

    APATIA ŞI DEPRESIA

    (Apatia 50)

    Apatia înseamnă convingerea că „Nu pot”. Că nu putem face nimic în situaţia în care ne aflăm şi că nimeni nu ne poate ajuta. Înseamnă lipsă de speranţă şi neputinţă. O mare parte din populaţia lumii funcţionează la nivelul apatiei. Cei mai mulţi „nu pot” înseamnă, mai degrabă, „nu vreau”, Dincolo de ele se ascunde o teamă. Apatia ascunde teama. Când teama iese la suprafaţă şi renunţăm la ea, devenim conştienţi că ne dorim de fapt să dăm curs exact lucrului de care ne temem.

    Mânia duce la luarea deciziei de a face ceva în legătură cu ce ne-a împiedecat realizările din trecut. Acceptarea ne aduce eliberarea de opunerea rezistenţei, care mai înainte luase forma temerii, apatiei şi mâniei. Odată cu altruismul, vin şi momentele de pace.

    Ce înseamnă să devenim mai conştienţi?

    Înseamnă să începem să căutăm noi înşine adevărul în loc să permitem orbeşte să fim programaţi, fie din exterior,fie de o voce din minte care încearcă să minimizeze şi să devalorizeze,concentrându-se asupra a tot ce este slab şi neajutorat.

    Calea de ieşire este de a pune totul sub semnul întrebării. Gândurile pot fi privite cu obiectivitate. Ele originează adesea în copilăria timpurie, în educaţia dată de părinţi, familie, profesori, precum şi în frânturile de informaţie pe care le-am cules de la colegii de joacă, cărţi, biserică sau din înregistrările automate ale simţurilor noastre.

    Suntem liberi atât să recunoaştem şi să renunţăm la sentimentele noastre, cât şi să alegem să nu renunţăm la acestea. Cel mai mare avantaj al învinuirii este acela că ne transformăm în victime inocente, iar partea adversă devine elementul negativ. Noi alegem să învinuim. Dincolo de sinele mărunt, se află marele nostru Sine.

    O lege a conştiinţei afirmă:

    Suntem supuşi influenţei unui gând sau convingeri negative numai dacă acceptăm în mod conştient că acestea ne vizează pe noi.

    Sinele nostru Superior, despre care putem afirma că este sinteza sentimentelor noastre cele mai înalte, dispune de capacităţi aproape infinite. El poate crea cadrul necesar apariţiei oportunităţilor de angajare.

    Putem să ne iertăm pe noi înşine pentru că, atunci când s-a manifestat încărcătura emoţională din trecut, nu am ştiut cum să acţionăm. Datorită faptului că minţii inconştiente îi este necunoscut conceptul de timp, putem alege orice moment din prezent pentru a vindeca un eveniment din trecut. Lumea este mult prea dispusă să ne exploateze naivitatea şi să profite de latura meschină din noi pentru a ne inocula cu toate vanităţile şi fricile sale.

    Unele persoane se nasc cu o funcţionalitate preponderentă a emisferei drepte. Adică o mai mare putere intuitivă, creativitate, capacitate de comunicare telepatică şi conştientizarea formelor-gând şi a vibraţiilor energiei. Ele dispun adesea şi de capacitateade a percepe câmpul de bioenergie care înconjoară corpul uman, numit aură. Cândvă aflaţi în prezenţa unor asemenea persoane, este posibil să deprindeţi şi voi aceste capacităţi. Suntem influenţaţi fir pozitiv, fie negativ, de persoanele lângă care ne aflăm.



    SUFERINŢA (Nivel 75)

    Cei mai mulţi dintre noi purtăm în interior multă suferinţă reprimată. Dacă permitem acestui sentiment să se manifeste, în loc să-l suprimăm, şi să fie lăsat în voia sa, putem trece repede de la suferinţă,la acceptare.

    Trebuie să tolerăm o suferinţă copleşitoare pentru vreo 10,20 de minute, după care sentimentul respectiv va dispărea cu desăvârşire. Dacă, însă, îi opunem rezistenţă, el se va manifesta în continuare, ani de zile.

    Există o rugăciune a Seninătăţii:

    Doamne, dă-mi seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba; curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba; Şi înţelepciunea de a putea face diferenţa

    Cu cât ataşamentul resimţit faţă de ceea ce se află în afara noastră este mai mare, cu atât nivelul fricii şi a lvulnerabilităţii noastre la pierdere este mai mare.

    Cu cât oferim mai multă iubire, cu atât suntem mai puţin vulnerabili la suferinţă şi pierdere şi să căutăm ceva de care să ne ataşăm. Când găsim sursa fericirii noastre în interior, devenim imuni la pierderile din lumea exterioară. Buddha acum două mii de ani observa că la baza întregii suferinţe umane stau dorinţa şi ataşamentul.

    Iubirea este automat atrasă înspre persoana care o manifestă.

    FRICA (Nivel 100)

    Îngrijorarea este o stare de teamă permanentă iar paranoia reprezintă apogeul acesteia.Ceea ce gândim tinde să se manifeste. Orice gând pe care îl păstrăm constant în minte şi îl alimentăm constant cu energie, va tinde să se manifeste în viaţa noastră în forma în care a fost reţinut în minte.

    Teama naşte gânduri pline de teamă. Reţinând mai mult timp în minte gândurile de teamă, cu atât evenimentul de care ne temem va avea şanse mai mari de a se produce, ceea ce ne va întări teama.

    O vibraţie superioară precum iubirea are un efect vindecător asupra unei vibraţii inferioare cum ar fi, teama.

    Teama se vindecă prin iubire.

    Sfinţii şi vindecătorii iluminaţi au putere de vindecare datorită intensei vibraţii de iubire pe care aceştia o emană. Această putere este transmisă prin intermediul gândurilor pline de iubire.

    Nivelurile superioare de conştienţă sunt ele însele capabile să-i vindece, să-i transforme şi să-i ilumineze pe ceilalţi. Iisus Hristos a spus că prin credinţă deţinem cu toţii, în noi,puterea de a vindeca. Redescoperind iubirea din interiorul nostru, redescoperim adevăratul izvor al fericirii.

    Jung prin „inconştientul colectiv” arăta că tot ceea ce nu vrem să recunoaştem despre propria persoană se găseşte acolo. În realitate, singura problemă o constituie recunoaşterea prezenţei acestor gânduri şi impulsuri în noi înşine. Recunoscându-le, acestea sunt reduse la tăcere. Odată reduse la tăcere, nu ne mai conduc din inconştient.

    Nevoia de a câştiga aprobarea altor persoane este prezentă în mintea noastră precum o continuă iluzie. Ne identificăm cu opiniile celorlalţi, încât ajungem să le considerăm a fi propriile noastre opinii despre noi înşine. Jung în inconştientul colectiv spunea că toţi avem acest gen de gânduri şi de fantezii. Mintea inconştientă gândeşte în noţiuni vulgare. Simţul umorului ar fi util. Inconştientul este brutal şi necioplit.

    Cu cât reţinem în noi mai multă teamă, cu atât vom atrage mai multe situaţii care să stârnească această emoţie în viaţa noastră. Teama este aceea care ne face orbila adevăratele pericole întâlnite pe parcursul vieţii. Teama şi vinovăţia dezlănţuie boala şi eşecul în toate aspectele vieţii noastre. Ceea ce numim vinovăţie este o formă particulară de teamă.

    Persoanele cele mai pioase, mai umile şi mai inofensive sunt adesea măcinate de vinovăţie. A observa aceste lucruri înseamnă a deveni mai conştient. Aflăm despre programe de dezvoltare a conştienţei şi de seminarii de week-end pentru extinderea conştienţei. Au ca scop să devenim conştienţi de ceea ce lăsăm să ne influenţeze. Suntem spaţiul inocent în care se desfăşoară programarea.

    Adevărul este că, pe măsură ce pătrundem în interiorul fiinţei noastre şi dăm la o parte iluzie după iluzie, falsitate după falsitate, program negativ după program negativ, acest lucru devine din ce în ce mai uşor. Conştientizăm din ce în ce mai intens prezenţa iubirii. Adevărul despre cine suntem ne va face liberi.

    Nu suntem răi, ci doar neştiutori.Pe măsură ce ne eliberăm de teama pornită din vinovăţie şi de energia care o însoţeşte, vom constata că afecţiunile fizice şi simptomele acestora încep să dispară. Uşurarea de sub povara vinovăţiei este însoţită de redeşteptarea energiei vitale şi de restaurarea senzaţiei de bine şi a stării de sănătate fizică.

    DORINŢA (Nivel 125)

    Când ne aflăm sub influenţa dorinţei, deja nu mai suntem liberi. Dorinţa ne controlează, ne conduce, ne înrobeşte şi ne duce de nas. Dorinţa şi în special dorinţa intensă arzătoare ne împiedică de cele mai multe ori să obţinem ce ne dorim.

    Asta pentru că, dorinţa înseamnă, literalmente, că „nu am” ceea ce-mi doresc. Dacă spunem că dorim ceva, afirmăm, de fapt, că lucrul respectiv nu este al nostru. Atunci punem o distanţă psihică între noi şi ceea ce ne dorim. Imposibilul devine posibil de îndată ce renunţăm complet la dorinţă, iar aceasta se întâmplă pentru că „a dori” se aşează în calea lui „a primi”. Şi se finalizează cu teama de a nu obţine ceea ce ne-am dorit.

    Renunţând la dorinţă, ne situăm într-o stare de mai mare libertate. În această stare, ceea ce alegem se manifestă fără efort în viaţa noastră. Doar ne alegem obiectivul în locul dorinţei, îl vizualizăm cu iubire şi îl lăsăm să se întâmple ştiind că este ceva ce deja ne aparţine.

    Pe măsură ce renunţăm la dorinţe vom începe să vedem cum ceea ce am ales, va intra în viaţa noastră într-un mod aproape magic. „Ceea ce gândim, tinde să se manifeste”.

    Se identifică obiectivele(dorinţele) iar apoi se renunţă la îndeplinirea lor. Asta e. Inconştientul va face ca noi să obţinem numai ceea ce considerăm noi înşine că merităm.

    Pe măsură ce ne eliberăm de micimea noastră sufletească şi ne reconfirmăm inocenţa interioară, pe măsură ce renunţăm la a opune rezistenţă generozităţii noastre, deschiderii spre ceilalţi, încrederii, iubirii şi credinţei, inconştientul va începe să ne aranjeze automat circumstanţele vieţii astfel încât abundanţa să se reverse în viaţa noastră.

    La nivelurile inferioare este important ceea ce avem. Ceea ce avem este ceea ce ne dorim. Preţuim ceea ce posedăm. Trecând la o nouă condiţie socială, în care ceea ce facem în lumea reală constituie temeiul calorii noastre şi a aprecierii de către ceilalţi. Devine mai important ceea ce suntem.

    Oamenii ne caută în prezent compania nu pentru ceea ce avem, nu pentru ceea ce facem şi pentru modul în care ne-a etichetat societatea, ci pentru ceea ce am devenit. Acum suntem descrişi ca o persoană nemaipomenită, ca cineva pe care ceilalţi trebuie neapărat să-l întâlnească.

    Nivelul de a fi are cea mai multă putere şi energie, în comparaţie cu nivelurile a avea, şi a face.

    Mintea are tendinţa de a nu-şi recunoaşte propria putere şi de a o proiecta asupra a altceva din această lume.Suntem cu toţii fiinţe puternice care ne ignorăm propria putere; am negat-o iar acum, din vinovăţie şi pentru că ne considerăm neînsemnaţi, o proiectăm asupra altora.

    Majoritatea lucrurilor care ni se întâmplă în decursul vieţii sunt rezultatul unei decizii pe care am luat-o în trecut, în mod conştient sau fără să ne dăm seama. Să ne analizăm deciziile trecute dacă ne examinăm viaţa şi reluăm firul evenimentelor în sensul opus.

    Mintea este atât de puternică încât, dacă reţinem în ea un gând de genul ”Relaţiile mele nu merg niciodată”, atunci aceasta şi este foarte probabil să ni se întâmple. Micul nostru geniu din inconştient care ştie numai să răspundă la comenzi, nu şi să ia decizii, are grijă ca relaţiile noastre sentimentale să nu funcţioneze.

    MÂNIA (Nivel 150)

    Mânia reprimată este, în definitiv,energia care alimentează mânia, care dacă nu e recunoscută şi prelucrată, va avea efecte nocive asupra stării de sănătate şi a evoluţiei în general. Mânia ne poate inspira să acţionăm cu forţe noi şi să facem o treabă mai bună.

    Mânia dispare atunci când ne eliberăm de teamă. A altă sursă de mânie este mândria noastră personală care alimentează şi face să se manifeste mânia.

    Ceea ce vrem, dorim şi insistăm să obţinem din partea unei alte persoane este resimţit de aceasta ca o presiune.Persoana ne va opune, chiar dacă în mod inconştient, o anumită rezistenţă. Când ne motivează sacrificiul de sine, facem presiuni asupra celeilalte persoane. Un compliment obţinut cu forţa nu oferă nici-o satisfacţie.

    Să privim eforturile pe care le facem în beneficiul altor persoane ca pe nişte daruri. Putem trăi bucuria de a fi generoşi cu ceilalţi ca pe orecompensă în sine. Unul din marile secrete ale unei relaţii îl constituie recunoaşterea meritelor partenerului. Comportamentul altora faţă de noi poartă întotdeauna în el un dar ascuns. Chiar dacă acesta apare ca negativ, el conţine întotdeauna ceva care ni se adresează. Poate fi un semnal pentru ca noi să devenim mai conştienţi.

    Persoanele din viaţa noastră sunt ca nişte oglinzi. Acestea reflectă înspre noi ceea ce nu am reuşit să recunoaştemîn noi înşine. Ne obligă să privim înspre ceea ce trebuie luat în considerare. Sinele meschin nu cunoaşte căi mai bune de îndeplinire a obiectivelor noastre arătându-ne că facem ceva greşit.

    El nu observă alternativa, şi anume, aceea de a schimba o situaţie prin libera noastră alegere. Când avem impresia că trebuie să acuzăm persoana cealaltă că a „greşit” pentru a justifica faptul că o părăsim, se manifestă adesea. Dacă, prietenii ne sună la telefon, să le mulţumim pentru apel. Asta face ca cealaltă persoană să se simtă completă şi în siguranţă alături de noi. Când încetăm să-i presăm pe ceilalţi cu aşteptările care le avem de la ei, creăm premizele unui răspuns pozitiv şi spontan din partea lor.

    Obţinem ceea ce ne dorim numai în momentul în care încetăm să insistăm să-l obţinem.

    Migrenele, artrita şi hipertensiuneasunt exemple frecvente de furie cronică reprimată. Aceste simptome se ameliorează frecvent pe măsură ce oamenii învaţă să se elibereze de mânia din interiorul lor. Pentru mulţi, iertarea acordată altora le-a vindecat inimile la propriu. Furia omoară persoana care este furioasă şi nu pe aşa-numitul inamic.

    Indignarea morală este susţinută de vanitate şi mândrie. Efortul depus pentru a-i transformaîn prieteni pe oamenii pe care-i considerăm duşmani conduce la obţinerea de satisfacţii şi o răsplată interioară.

    Tehnica renunţării ne eliberează de ţinerea unei evidenţe stricte a „greşelilor” comise faţă de propria persoană. Mânia ne limitează, nu neeliberează.

    MÂNDRIA (Nivel 175)

    Mândria este lipsită de iubire. Ea este fundamental distrugătoare.

    Orgoliul intelectual duce la ignoranţă iar cel spiritual constituie principalul obstacol în calea evoluţiei şi maturizării spirituale. Orgoliul religios, prin autoidentificarea cu cei drepţi şi convingerea că ne aflăm pe „singura cale adevărată” stă la baza războaielor îngrozitoare (vezi şi inchiziţia). Sentimentul arogant că „deţinem toate răspunsurile” ne blochează tuturor dezvoltarea spirituală şi evoluţia.

    O persoană modestă nu poate fi umilită pentru că este imună, nevulnerabilă, datorită renunţării la mândrie. În locul mândriei a câştigat siguranţă interioară şi stimă de sine. Când ne-am eliberat de mândrie şi infatuare, în locul lor se instalează siguranţa interioară.

    O lege fundamentală a conştienţei: O atitudine defensivă invită la atac.

    Autoconştientizarea autenticei valori personale se caracterizează prin absenţa atitudinii defensive.

    Când suntem mândri de bunurile pe care le posedăm sau de acţiunile anumitor organizaţii cu care ne identificăm, ne simţim obligaţi să le apărăm. Mândria manifestată de propriile idei şiconvingeri duce la certuri nesfârşite, conflicte şi tot felul de nenorociri.

    Iubirea, însă, este un sentiment superior mândriei. La simţirea vinovăţiei ca păcat spiritual, aceasta o zăvoreşte în interiorul nostru şi mai mult. Soluţia este renunţarea la mândrie prin analizarea realei sale naturi.

    Umilinţa nu este o emoţie. Dacă obţinem o anumită realizare din plăcerea, satisfacţia, pasiunea pentru reuşită şi bucuria interioară pe care ne-o produce, atunci suntem invulnerabili la reacţiile celorlalţi.

    Mândria înseamnă întotdeauna şi pierderea liniştii sufleteşti.

    Nu contează atât de mult ceea ce posedăm, ci modul în care deţinem aceste posesiuni, cum le încadrăm în conştiinţa noastră şi semnificaţie pe care le-o dăm.

    Posesivitatea şi ataşamentul apar ca urmare a orgoliului. De aceea, ataşamentul este o cauză potenţială a suferinţei pentru că dă naştere la teama de pierdere.

    Recunoştinţa este unul dintre antidoturile mândriei. Dacă suntem recunoscători pentru ce am primit şi pentru ce am realizat datorită talentelor pe care ni le-a dăruit Dumnezeu şi prin încercările la care am fost supuşi, atunci ne vom simţi liniştiţi şi vom fi invulnerabili la durere.

    Examinându-ne viaţa retrospectiv,vom vedea că fiecare greşeală de-a noastră s-a bazat pe o opinie. Când ne vom analiza opiniile, vom vedea că cele care le conferă o anumită valoare sunt în primul rând emoţiile.

    Cu cât avem mai multă forţă interioară, cu atât devenim mai flexibili şi suntem mai deschişi la tot ce este benefic. Mândria ne împiedică să nerecunoaştem limitele şi să acceptăm sprijinul necesar depăşirii acestora. Mândria noastră ne izolează.

    Renunţând la mândrie apare ajutorulde care avem nevoie pentru soluţionarea problemelor cu care ne confruntăm.Renunţarea la mândrie într-un domeniu, se deschide uşa dincolo de care se află tot ce este benefic pentru noi.

    CURAJUL (Nivel 200-249)

    Apare cunoaşterea şi sentimentul că „eu pot”. Este vorba de Curajul renunţării. Dispunem de curajul de a ne analiza şi gestiona sentimentele. Ne sporeşte stima de sine. Este nevoie de curaj pentru face faţă temerii. Ne creşte respectul de sine şi se trezeşte respectul celorlalţi. Nu mai trebuie să ne simţim ruşinaţi.

    Suntem dispuşi să facem efortul necesar pentru a obţine ce ne dorim. Aceşti oameni sunt făptuitorii lumii. Accentul nu se mai pune pe posesiuni, ci pe ceea ce oamenii înfăptuiesc şi au devenit. Rezultatele pe care le vizualizăm au tendinţa să se manifeste.

    Se conştientizează faptul că modulîn care trăim îi influenţează pozitiv sau negativ pe cei din jurul nostru.

    Nivelurile inferioare (sub 200) ne limitează conştiinţa la preocuparea faţă de propria persoană, dar la nivelul curajului devin importante problemele sociale. Începe să ne facă plăcere angajarea în susţinerea diverselor cauze şi sprijinirea proiectelor altora.

    Avem libertatea şi capacitatea de a alege. De ne pune în locul altora şi suntem preocupaţi de sentimentele celorlalţi, ca şi de bunăstarea lor generală. Oamenii de aici sunt stâlpi ai societăţii. Sunt persoane de încredere, au conştiinţă socială.

    La acest nivel devine posibilă conştientizarea spirituală. Conştiinţa sporită are adesea ca efect relevarea interioară a căutătorului spiritual iar aspiraţia căutării adevărului în sens religios sau spiritual începe să se manifeste cu adevărat.

    Apar momente de înţelegere intuitivă. Acesta este nivelul conştiinţei cel mai potrivit pentru a analiza şi a ne elibera de încă şi mai multe sentimente negative. Se manifestă dorinţa de autodezvoltare. Nu mai este necesar să suportăm durerea şi suferinţa provocate de emoţiile negative.

    Începem să presimţim că există ceva în noi despre care nu aveam înainte nici-o idee. Apar episoade bruşte de calm desăvârşit şi linişte sufletească în care simţim o mai mare claritate, înţelegere şi avem o senzitivitate crescută la frumuseţe.

    ACCEPTAREA (Nivel 350 – 399)

    Acceptând nu putem bucura de experienţa armoniei. Putem să-i ajutăm pe alţii fără a trăi acel sentiment de sacrificiu de sine. Acum ne permitem să fim blânzi, suavi şi naturali. Totul este perfect aşa cum este.

    Nu mai suntem preocupaţi de judecăţile moralizatoare de „bine” sau de „rău”. Atenţia se mută pe fericirea şi bunăstarea altora. Se manifestă şi o scădere a preocupării faţă de „a face”,o creştere a atenţiei asupra calităţii fiirii în sine, a perfecţionării capacităţii noastre interioare de a fi iubitori şi de a ne îngriji de alţii.

    Emblema acestui nivel este asumarea responsabilităţii pentru conştiinţa noastră. Ceea ce devine din ce în ce mai important este ce devenim, nu ce avem sau ce facem.

    IUBIREA (Nivel 500 – 539)

    La nivelul iubirii suntem generoşi, inimoşi, plini de afecţiune, statornici şi iertători. Iubirea este protectoare, cooperantă, înălţătoare, holistă şi graţioasă.

    Ceea ce susţinem în alţii, susţinem,de fapt, în noi înşine. Iubirea facilitează vindecarea,transformă viaţa. Iubirea este un mod de a fi care transformă totul în jurul vostru prin radiaţia acelei energii. Este energiacare transfigurează orice situaţie în tăcere. Nu înţelegem ego-ul ca fiind „limitat”, nu „rău”.

    Suntem recunoscători pentru fiecare act de bunătate din partea altora, pentru afecţiunea lor faţă de noi, pentru grija pe care ne-o poartă, pentru că se gândesc la noi. La nivel fizic, datorită unei stări mentale pozitive persistente, bolile fizice se rezolvă de la sine deseori. Automat. Bolile care persistă şi care nu răspund la tratament sunt boli karmice, simbolice sau cu semnificaţie spirituală importantă.

    Înţelegerea intuitivă înlocuieşte treptat „gândirea, care începe să dispară. „Gânditul” şi procesele sale mentale sunt înlocuite de „ştiutul” intuitiv şi spontan.

    Renunţarea continuă ne oferă experienţa stării iubirii necondiţionate (ce calibrează la 540), care este rară şi apare numai la 0,04% din populaţia lumii.

    Fenomenele sunt un dar primit de la ceea ce este dincolo de sinele nostru personal, noi suntem doar canalele Iubirii, nu originea ei. Progresul spiritual este rezultatul Graţiei, nu rezultatul eforturilor noastre personale.

    Iubirea necondiţionată este iubirea care nu aşteaptă nimic de la alţii. Îi iubim indiferent de cum sunt ei. Pentru că, iubirea deschide inima. Percepţia percepe, dar inima ştie. Mintea gândeşte şi se împotriveşte, dar inima ştie şi continuă.

    Disponibilitatea şi dorinţa de a ierta este o cheie către transformarea Iubirii în iubire necondiţionată. Renunţând ne eliberăm pe noi înşine,de fapt. Orice sentiment ne epuizează mai devreme sau mai târziu dacă ne păstrăm în această continuă renunţare. Emoţiile joase sunt asociate cu oacumulare de energie în centrii energetici ai corpului, centri denumiţi Chakre.

    PACEA (Nivel 600-699)

    În nivelul păcii, nu mai există niciun conflict. Nu mai suntem victimele lumii, deoarece am reuşit să întrezărim adevărul despre ea şi despre ce suntem noi cu adevărat.

    Renunţarea este mecanismul care ne dezvăluie adevărata natură a existenţei noastre. Îngrijorările fizice şi-au pierdutorice importanţă.

    Denumim o persoană care a atins această stare de pace ca „iluminată” şi spunem că este într-o stare de graţie. Ea ar trebui să fie un învăţător spiritual avansat, un sfânt sau un înţelept.

    Dacă am fost în prezenţa unui mare învăţător care radiază această energie, nu vom mai fi niciodată la fel. I-ampreluat vibraţia, fiind în prezenţa fizică a acelei stări de pace şi completă renunţare. Transmiterea tăcută a acestei stări este nonverbală, este un fenomen energetic care nu depinde de logică sau limbaj. Elementul catalizator este unde de energie, nu cuvintele. În tăcere, energia de la învăţătorul avansat sau de la sfânt se incorporează în aura noastră, în funcţionarea creierului nostru şi în întreaga noastră fiinţă. Datorită acestei energii a păcii transmise în lume, omenirea încă este în viaţă. Evoluţia noastră serveşte întregii omeniri. Când atingem nivelurile înalte ale iubirii şi păcii în interiorul nostru, devenim o prezenţă salvatoare în lume.

    Emblema acestui nivel este lipsa de dorinţă. Gândurile păstrate în minte la acest nivel sunt foarte puternice şi tind să se manifeste cu rapiditate. Sincronicitatea este continuă.

    Stările foarte înalte de conştienţă se petrec spontan sau neaşteptat şi ele tind să se repete şi să persiste pentru durate din ce în ce mai mari. Odată experimentată o astfel de stare, intenţia de a face această stare permanentă apare automat.

    Natura intrinsecă a universului este universul holografic. Paradigma holografică afirmă că totul în univers este conectat cu tot totul, inclusiv cu mintea umană. Fiecare parte a unei holograme conţine întregul. Reducerea stresului şi a bolilor fizice.

    Starea de pace este atinsă de foarte puţini oameni. Experienţa interioară a celor mai mulţi oameni este marcată de un stres continuu. Este rezultatul direct al cantităţii de sentimente reprimate sau suprimate acumulate. Cu cât renunţăm mai mult la presiunea emoţională, cu atât devenim mai puţin vulnerabili la stres şi la bolile pe care acesta le cauzează.

    Efectele sentimentelor suprimate sau reprimate şi factorii ce favorizează stresul sunt responsabili pentru toate bolile emoţionale şi fizice. Există o componentă emoţional-psihologică în toate bolile şi datorită acesteia este posibil să inversăm procesul îmbolnăvirii prin eliminarea factorilor interni de stres Multe vindecări se petrec după ce toate metodele medicale au eşuat.

    Mulţi oameni care au învăţat şi practicat tehnica renunţării şi-au îmbunătăţit sănătatea şi vitalitatea. Stresul este răspunsul nostru la oameninţare percepută (reală sau imaginară) la adresa siguranţei noastre sau a echilibrului corpului nostru. Stimulii pot fi interni sau externi. Pot fi fizici,mentali sau emoţionali.

    Acelora care sunt dedicaţi adevărului, adevărul le va fi arătat.

    La testarea kinesiologică, este important ca terapeutul să nu zâmbească subiectului şi, să nu existe muzică în fundal.

    Totul în univers are o vibraţie şi aceasta are un efect de întărire sau de slăbire, care dă putere sau ia putere.

    Noi suntem supuşi doar acelor lucruri pe care le păstrăm în mintea noastră.

    Corpul va răspunde la ceea ce noi credem. La orice credem noi. Testarea musculară răspunde atât la sistemele de convingeri din inconştientul nostru, cât şi la cele din conştient. Deseori testarea ne arată că ceea ce crede sau simte o persoană în mod inconştient se opune cu ceea ce crede sau simte în mod conştient.

    Cu cât suntem mai sus pe calea conştiinţei, cu atât mai puţin răspundem, reacţionăm cu o reacţie de stres. Noi suntem cei care creează reacţiile de stres ca o consecinţă a lucrurilor pe care le conţinem în noi. Sentimentele suprimate influenţează sistemele noastre de convingeri şi percepţia faţă de noi înşine şi faţă de alţii. Tot ceea ce experimentăm sunt gândurile, sentimentele şi credinţele noastre proiectate asupra lumii, cauzând, de fapt, ceea ce vedem că se petrece.

    În general, tindem să funcţionăm dintr-un singur nivel pentru perioade mari de timp.



    RELAŢIA DINTRE MINTE şi CORP

    Corpul se supune minţii. Tinde să manifeste ceea ce mintea crede.

    Suntem supuşi doar celor pe care le menţinem în minte.

    Mintea este mai puternică decât corpul. Energia nivelului raţiunii (calibrează la 400) cu toate convingerile, credinţele şi conceptele minţii este mult mai puternică decât energia câmpului corpului fizic (calibrează la 200).

    Nu creierul este originea minţii, aşa cum ştiinţa şi medicina credeau, ci invers. Mintea controlează creierul care acţionează ca o staţie de recepţie (ca un radio) cu gândurile care sunt similare undelor radio, iar creierul este similar cu receptorul. Creierul este, prin urmare, activat de intenţia minţii şi nu vice-versa.

    Practicile de meditaţie bazate pe bunătate, iubire şi compasiune au stimulat creşterea activităţii în cortexul stâng prefrontal (casa emoţiilor pozitive cum ar fi fericirea) şi producţia de unde gama de înaltă amplitudine şi sincronizare (un semn de conştienţă extinsă, prezenţă alertă).

    Suntem subiecţi supuşi multor feluri de efecte ale credinţelor păstrate de mintea noastră inconştientă sau conştientă. Râsul are un efect anestezic ce poate uşura durerea timp de două ore. Râsul este o metodă de a renunţa.

    În concluzie, modalitatea de a ne schimba corpul este schimbarea gândurilor şi a sentimentelor noastre. Trebuie să anulăm programarea negativă care vine din lume, la fel şi din propriile noastre sisteme de credinţe. „Ceea ce ţii în minte are tendinţa de a se manifesta”. Inclusiv credinţele inconştiente, de care nu suntem conştienţi. Vinovatul nu este lumea, ci mintea.

    Factorul care stresează este, de fapt, presiunea unor energii emoţionale suprimate sau reprimate, care sunt reflectarea nivelului general scăzut al conştiinţei noastre.

    Fără o schimbare în conştiinţă, nu se obţine nici-o reducere reală a stresului. Bolile încep să se vindece spontan datorită eliminării cauzei emoţionale, şi deseori nu mai sunt necesare alte tratamente. Pacea apare odată cu totala renunţare interioară în faţa a ceea ce este.

    BENEFICIILE RENUNŢĂRII
    Efectul cel mai vizibil, efect evident al renunţării la sentimentele negative este reducerea încărcăturii emoţionale şi psihologice şi rezolvarea unor probleme de lungă durată. Trăim atunci plăcerea şi satisfacţia.

    Gândurile limitative şi credinţele negative pe care cu naivitate le-am păstrat în mintea noastră crezând că sunt reale, nu au fost






    40 de lecții care schimbă viața de învățat de la David R. Hawkins


    David Hawkins a lăsat în urmă o contribuție unică umanității datorită stării sale avansate de conștientizare și iluminare...

    Și astăzi aș dori să împărtășesc cu voi 40 dintre multele lecții care vă vor schimba viața pe care le puteți învăța de la acest om uimitor, deoarece sunt sigură că vă veți beneficia foarte mult din acestea.

    „Poarta către Divinitate este localizată și disponibilă ca o experiență directă în exact fracțiunea de secundă a momentului prezent ‘acum’, care se observă între două gânduri.”

    „Fă-ți un cadou vieții tale și înălță întreaga omenire, fiind bun, grijuliu, iertător și plin de compasiune în orice moment, în toate locurile și în toate condițiile, cu toată lumea, precum și cu tine însuți. Acesta este cel mai mare cadou pe care cineva îl poate oferi.”

    „A deveni mai conștient este cel mai mare dar pe care cineva îl poate face lumii; în plus, într-un efect de undă, darul revine la sursă.”

    „Nu schimbăm lumea prin ceea ce spunem sau facem, ci ca o consecință a ceea ce am devenit.”

    „Tot ceea ce vezi că se întâmplă este consecința a ceea ce ești.”

    „Toată lumea este ca un magnet. Atrageți spre voi înșivă reflecții ale ceea ce sunteți. Dacă ești prietenos, atunci toți ceilalți par să fie și ei prietenoși.”

    „Oamenii mă urăsc” provine din propria ură interioară. „Oamenilor nu le pasă de mine” provine din absorbția narcisică a cuiva cu fericirea și câștigul în locul celorlalți. „Nu primesc suficientă iubire” provine din a nu oferi dragoste altora”.

    „Toată judecata se dezvăluie în cele din urmă a fi auto-judecata și, atunci când aceasta este înțeleasă, o înțelegere mai largă a naturii vieții îi ia locul.”

    „Dragostea este înțeleasă greșit ca fiind o emoție; de fapt, este o stare de conștientizare, un mod de a fi în lume, un mod de a te vedea pe sine și pe ceilalți.”

    „Evoluția spirituală are loc ca urmare a înlăturării obstacolelor și a nu dobândi de fapt ceva nou. Devotamentul permite renunțarea la vanitățile minții și la iluziile prețuite, astfel încât aceasta devine progresiv mai liberă și mai deschisă către lumina Adevărului.”

    „Doar o minoritate de oameni caută auto-îmbunătățirea sau creșterea personală. Acest lucru se datorează faptului că oricare ar fi autocriticile cuiva, cineva crede în secret că felul său de a fi este în regulă și, probabil, singurul corect. Sunt în regulă așa cum sunt și toate problemele sunt cauzate de egoismul altor oameni, de nedreptate și de lumea exterioară.”

    „La un moment dat, iluzia se destramă și începe deschiderea pentru începutul căutării spirituale. Căutarea se întoarce din exterior în interior și începe căutarea răspunsurilor.”

    „Căutarea Iluminării este un angajament foarte important și este, de fapt, cea mai dificilă dintre activitățile umane. Poate fi, alternativ, anevoios sau exaltant, incitant sau plictisitor, solicitant sau inspirator. Există mari descoperiri, precum și obstacole exasperante, aparent imposibile. Este de așteptat ca acest model să fie egal pentru curs.”

    „Viața este așa cum o percepi tu. Sensul este ceea ce proiectați acolo. În sine, nu înseamnă nimic.”

    „Este util să înțelegem că, dacă cineva nu este mulțumit de circumstanțele prezente, există șanse ca fericirea să fie încă evazivă atunci când condițiile se schimbă pentru a satisface dorința actuală. Adică, dacă fericirea este evazivă acum, va continua să fie și în viitor, deoarece capacitatea de a localiza sursa fericirii nu a fost încă găsită.”

    „Dorința este alimentată de iluzia lipsei și că sursa fericirii este în afara ta și, prin urmare, trebuie urmărită sau dobândită. Importanța obiectului dorinței este astfel umflată și supraevaluată de simbolismul și mistica sa. Plăcerea simțului Sinelui este blocată de dorință. Când acea dorință este îndeplinită, ego-ul atribuie sen…

    Ultima modificare făcută de latan.elena; 11.12.2023 la 14:55.

  2. #2
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    46.058
    Adevar versus falsitate


    Adevar versus falsitate. Cum le putem diferentia

    Adevarul, ca si imaginile de pe Marte, este un fel de carte Rorschach in care oamenii isi proiecteazii iluziile si mentatiile for fanteziste. Pentru prima oara in istoria omenirii, si doar in ultimul deceniu, a aparut o stiinta a Adevarului care ne aduce posibilitatea discernerii adevarului de fals.
    Stiinta constiintei a relevat faptul ca gradele de adevar reflectate sunt in concordanta cu nivelurile calibrate ale constiintei pe o scare de la 1 la 1000. Cand acest test de verificare a adevarului a lost aplicat asupra mai multor domenii din societate (lime, arte, politics, muzica, sociologie, religie, teorii stiintifice, spiritualitate, filosofie, viata cotidiana americana si a altor tall din lume) rezultatele au lost uluitoare.

    Autorul impartaseste in aceasta carte lucruri taioase precum lama de cutit, pe care cititorul le poste verifica aplicand tehnica simple, instantanee, si care, precum hartia de turnesol, it va ajuta sa diferentieze adevarul de raisin doar cateva secunde.

    Adevarul si Realitatea, dupe cum atirma autorul, nu an secrete. Tot ceea ce exists acum sau a existat in trecut, chiar $i numai un gaud, este identificabil si calibrabil pentru totdeauna din campul omniprezent al insasi Constiintei.

    Odata cu lecturarea cartilor Putere versus Forta (nivel calibrat 850), Ochiul Sinelui (nivel calibrat 980) sau a cartii Sinele:Reatitate si Subiectivitate (nivel calibrat 999), nivelul de constiinta al cititorului creste, acest lucru find masurabil, ca o consecinta a simplei expuneri la acest material, prezentat din campul catalitic si puternic at contextului.
    Conflictul este rezolvat inauntrul mintii cititorului eu ajutorul recontextualizarii care rezolva dilema. Adversitatea si impotrivirea sunt rezolvabile prin identificarea pozifionalitatilor egoului, ceea ce reprezinta baza suferintei umane.

    David R. Hawkins, M.D., Ph..D este directorul Institutului pentru Cercetari Spirituale Avansate. Este o autoritate larg recunoscuta in domeniul cercetarii constiintei si al spiritualititii. Scrie si preda totul dintr-o perspective unica, aceea a unui doctor clinician cu experienta, om de stiinta si mistic. A lost numit cavaler si a primit onoruri si multe titluri prin toata lumea. In Who's Who in the World sunt detaliate toate activitatile sale. Dr. Hawkins a sustinut conferinte si seminarii in universitati precum Harvard, Oxford si altele, precum si grupurilor spirituale de la WestminsterAbbey si Notre Dame, darsi la manastiri catolice, protestante si budiste. Viata sa este devotata evolutiei spiritu ale a omenirii.






    DAVID R. HAWKINS, M.D. PH.D.

    ADEVĂR VERSUS FALSITATE

    Declaraţia Autorului Lucrarea ce urmează a fi prezentată este rezultatul unei vieţi dedicate descoperirii miezului şi esenţei Adevărului însuşi şi modului în care acesta poate fi recunoscut, exprimat şi definit. Ca şi consecinţă, au fost descoperite mijloacele pentru a discerne adevărul de fals, ceea ce a şocat prin implicaţiile sale, deoarece a arătat nu numai natura esenţei adevărului, dar şi că această tehnică se poate aplica, fără limite, la orice, oriunde în timp şi spaţiu. Până acum omenirea a fost ca un marinar pe mare fără o busolă prin care să discearnă adevărul de falsitate. Costurile plătite prin suferinţă au fost enorme. Compasiunea faţă de condiţia umană apare din înţelegerea masivelor consecinţe ale acestei limitări inerente ale minţii umane. Lucrarea de faţă este dedicată depăşirii acestui grav defect prin care falsitatea a fost greşit identificată drept adevăr. Cercetările au indicat că adevărul este de fapt o variabilă relativă faţă de o constantă absolută. Gradul său de validitate este identificabil cu ajutorul unei scale de calibrare ce include tot ceea ce este viaţă în toate expresiile sale de-a lungul întregii istorii. Datele acumulate au fost covârşitoare prin implicaţiile şi relevanţa lor. Cercetătorii care au folosit acest nou mijloc s-au simţit precum copiii în faţa primului lor microscop, examinând emoţionaţi totul şi orice din experienţa umană. Cantitatea de date acumulate a demonstrat deseori informaţii absolut extraordinare. A devenit evident că înfăţişarea, aspectul la exterior nu era în acord cu esenţa şi că mintea este fundamental naivă şi uşor de păcălit. Prin urmare, cititorii sunt avertizaţi

    dinainte că unele informaţii din prezentul material s-ar putea să îi perturbe şi să îi pună într-o stare de confruntare cu unele dintre iluziile lor cele mai iubite. Lucrarea a fost prezentată progresiv într-o succesiune de cărţi, videocasete, seminarii, casete audio şi conferinţe publice. A fost tradusă în cincisprezece limbi şi pusă la dispoziţia publicului din toată lumea. În plus, a fost prezentată unor numeroase grupuri de studiu şi revăzută înainte de publicare. Cantitatea enormă de fapte a fost organizată şi prezentată într- o succesiune pentru a facilita înţelegerea dintr-un spectru vast al informaţiei. Subiectul materie este, de asemenea, contextualizat pentru a uşura conştientizarea intenţiei. Aparentele paradoxuri sunt dizolvate prin reflecţie, multe din informaţii fiind prin ele însele transformatoare. Aşa cum ştim din Putere versus Forţă citirea materialului are drept rezultat un progres al nivelului conştiinţei cititorului. De aceea, ceea ce poate părea conflictual la prima citire, se rezolvă, paradoxal, printr-o creştere a conştienţei şi o capacitate extinsă a discernământului. Observaţi că, datorită ultra politizării societăţii actuale în aproape orice aspect al vieţii, este important de ştiut că autorul apreciază şi acordă importanţă nivelurilor conştiinţei calibrate conform rezultatelor clinice din care au rezultat aceste informaţii şi în acord cu stările de conştiinţă subiectiv experimentate a căror apariţie a fost descrisă în alte materiale (Hawkins, 1995, 2001, 2003). Tehnicile de cercetare au fost aplicate, ca şi în cazul celorlalte cărţi anterioare, asupra manuscrisului acestui volum. Nivelurile calibrate ale afirmaţiilor importante sunt citate, pe măsură ce apar aceste afirmaţii, iar

    nivelul adevărului al fiecărui capitol este documentat în Anexa 1.

    Avertisment: Notă către cititor Reacţiile emoţionale sunt personal determinate de poziţionalităţile interne şi de sistemul de credinţe al fiecărei persoane. Ele nu sunt „cauzate” din afară sau prin expunerea la noi informaţii. Aşa cum au descoperit cei care au participat la prezentarea acestui material, răspunsul iniţial se transformă, în urma reflectării, întro înţelegere mai largă şi o compasiune faţă de sine şi faţă de alţii. Intenţia acestei prezentări este alinarea suferinţei graţie înlocuirii falsităţii cu adevărul şi prin împărtăşirea cunoaşterii modului cum se poate ajunge la adevăr pe cont propriu, deoarece calea către sursă există înăuntrul fiecăruia. Pentru cei care sunt aliniaţi cu adevărul, calea se luminează; pentru aceia care îl refuză, calea se întunecă. Cu toţii suntem liberi să alegem. La o primă lectură, Secţiunea I poate părea dificilă sau poate prea academică. Dacă aşa vi se pare, săriţi la

    Secţiunea II şi citiţi restul cărţii în continuare. După aceea vă va fi mai uşor şi veţi înţelege mai repede Secţiunea I. Sunt diferite modalităţi prin care oamenii pot învăţa - unii procesează logic, prin intelect înainte de a intra în detalii, în timp ce alţii învaţă prin asemănare şi apoi sunt gata pentru explicaţii. Ambele căi duc spre atingerea scopului - înţelegerea şi comprehensiunea. Cititorul va remarca, de asemenea, o aparentă redundanţă a anumitor concepte cheie. Acesta este un stil pedagogic intenţionat are facilitează comprehensiunea progresivă a unor concepte majore care sunt noi sau nefamiliare la prima citire, dar devin evidente prin reprezentări ulterioare. În general, punctul de vedere al informaţiei raportate este că importanţa nu se bazează pe ceea ce ne place sau nu, ci pe ceea ce este adevărat sau fals şi în ce grad. Calibrările raportate sunt rezultatul unei cercetări şi nu părerea autorului. Astfel, nu are niciun sens să scrieţi scrisori arţăgoase, care de obicei urmăresc formatul „cum aţi ajuns să cotaţi morsele mai sus decât focile?”, etc. La fel ca şi un calculator, metodologia prezentată are rezultate în cifre şi nu în opinii sau preferinţe subiective. Sunt puse la dispoziţie şi referinţe mai vaste pentru a oferi un cadru necesar unei înţelegeri mai bune a informaţiilor legate de descoperirile cercetărilor. Compilarea manuscrisului însuşi a durat trei ani, inclusiv revizuirile, corecturile şi incorporarea comentariilor comitetelor şi consultanţilor, precum şi a reacţiei diferiţilor experţi. Astfel, a fost depus un efort meticulos pentru a prezenta datele cu o cât mai mare acurateţe. Misiunea generală a fost ghidată de dictonul socratic care spune că eroarea sau greşeala umană este involuntară, deoarece omul poate alege doar ceea ce

    crede în acel moment că este un lucru bun care îi va aduce fericirea. Singura lui eroare este că nu poate discerne adevăratul bun-bine de binele iluzoriu. Această lucrare este dedicată clarificării a ce este „real” şi cum poate fi identificat. Pentru a împiedica supărarea emoţională, publicarea aceşti cărţi a fost întârziată până când informaţiile descoperite prin cercetări anterioare au fost dezvăluite publicului. A fost hotărât astfel să aşteptăm să treacă alegerile din 2004, războiul din Irak, scandalul de la Naţiunile Unite, operaţiile agenţilor dubli din SUA, pedofilia clericilor bisericii, infiltrarea în organizaţia MS13, planurile nucleare ale Iranului, etc. Toate aceste evenimente erau identificabile în 2003- 2004 cu mult înainte ca ele să ajungă în ştirile publice. Similar, multe ar putea fi spuse despre evenimentele ce urmează să iasă la suprafaţă. De o importanţă mai mare este descrierea metodologiei şi a conceptelor de bază care facilitează investigaţia acestor descoperiri, deoarece acest studiu comprehensiv demonstrează că nu mai există secrete, iar adevărul poate fi descoperit instantaneu de orice cercetător integru. Ridică probleme şi necesită multă reflectare dezvăluirea tuturor celor descoperite. Premiza care a determinat decizia de mai sus a fost că înţelepciunea este partea mai bună a curajului.

    Cuvânt înainte Prezentarea acestui material este unică prin aceea că ia în vedere totalitatea experienţei umane şi evoluţia vieţii printr-o nouă şi relativ recent descoperită modalitate de cercetare. Aceasta include noi observaţii şi înţelegeri nu numai despre obişnuita, presupus obiectiva lume (natură), dar, în mod unic şi pentru prima oară în orice cercetare, şi despre corelaţia simultană a observaţiilor cu înseşi mijloacele observaţiei (subiectivitatea). Astfel ocoleşte şi transcende sursa majoră şi veche de secole a erorii (dualitatea) prin mijloacele unităţii non-dualităţii, un proces transformaţional în şi prin sine însuşi. Calibrările nivelurilor adevărului au fost deseori uluitoare şi, ca şi în cazul descoperirii razelor X, a microscopului şi telescopului, acestea au deschis uriaşe arii de cercetare care nu fuseseră accesibile înainte prin niciun alt mijloc. Dimensiunile materiei de studiu s-au extins la o rată covârşitoare şi, până la urmă, a apărut înţelegerea că se poate aplica la orice. În timp ce s-ar fi putut crede că o descoperire germinală ar fi satisfăcătoare, în această situaţie, dimpotrivă, a devenit copleşitoare şi a necesitat ani de reorientare şi de decizii - înţelegerea poate fi explicată? Şi dacă da, cum. Şi, în final, ar trebui să fie? Conceperea acestei lucrări a fost consecinţa schimbărilor spectaculoase ale conştiinţei ce au avut loc spontan, la începutul vieţii, şi apoi, în 1965, când au relevat un mod cu totul nou de cunoaştere care a recontextualizat chiar miezul experienţei. Schimbarea sa făcut concret de la conţinut la context, ca punct central al atenţiei şi conştienţei, în urma căreia tot înţelesul a devenit transformat. (Vezi „Despre autor”)

    Când observarea ca martor şi comprehensiunea sau situat la nivelul totalităţii (câmpul), în loc de locusul personal şi limitat al „sinelui personal”, tehnica de cercetare s-a relevat pe sine spontan. Instrumentul de bază al procesării informaţiei experienţiale şi chiar a experienţei însăşi, s-a schimbat de la liniar, particular şi limitat la o calitate non-liniară, non-personală a conştiinţei şi a conştienţei autonome. Schimbarea şi posibilităţile rezultate astfel au necesitat părăsirea practicii psihiatrice şi petrecerea a douăzeci de ani de contemplare, din care s-a născut cercetarea fundamentală descrisă în Analiza calitativă şi cantitativă şi calibrarea nivelurilor conştiinţei umane, lucrare ce a precedat şi pregătit publicarea cărţii Putere versus Forţă în 1995. Ulterior aceasta s-a ordonat în ceea ce nu ar putea fi descris decât ca fiind o întreagă cultură nouă, o cultură a interesului pentru, a investigaţiei şi inspiraţiei ce au condus la apariţia spontană a numeroase şi independente studii de grup peste tot în lume. Colecţia acestor materiale s-a răspândit în domeniul public şi zeci de mii de oameni au început să facă experienţe cu noua tehnică de calibrare a nivelurilor conştiinţei a oricui şi a orice. S-a dezvoltat o reţea de feedback şi confirmare care a fost accelerată prin diseminarea informaţiilor în public prin mijloacele formale, seminarii şi workshop-uri, cu participarea unui public şi înregistrarea discuţiilor participanţilor în sesiunile tradiţionale de tip întrebare-răspuns. Toate prezentările publice ale lucrării au fost înregistrate pe casete video peste tot în SUA, precum şi în Orient (Coreea) şi în Europa (Oxford Union). Astfel, informaţia a fost revăzută de multe mii de participanţi

    observatori, precum şi de grupurile de discuţii intelectuale. Dacă o parte din informaţiile crude pot să nu coincidă cu aşteptările personale, acesta este răspunsul anticipat. Descoperirea oricărei informaţii noi de o reală importanţă a provocat întotdeauna nedumerire şi îndoială, ceea ce era de aşteptat. Datele care se află în conflict cu credinţa personală sunt cel mai bine rezolvate văzând asemenea informaţii drept o „posibilă alternativă”, mai degrabă decât ca pe o „greşeală”, care, automat trezeşte protestul eului sau chiar indignarea lui. În mod ciudat, protestul este deseori confirmarea că un cui a intrat în cap. Deşi minţii umane îi place să creadă că este dedicată, „bineînţeles” adevărului, în realitate, ceea ce caută cu adevărat este confirmarea a ceea ce crede deja. Eul este mândru din naştere şi nu primeşte cu braţele deschise descoperirea faptului că multe din credinţele sale nu sunt altceva decât iluzii perceptuale. Prin analiza cercetării, de fapt numai 35% din public este cu adevărat interesat de adevăr de dragul adevărului. Descoperirile şi lucrarea însăşi nu se ivesc dintr-o sursă personală, ci sunt consecinţa avansului conştiinţei umane, a climatului global. În general, numerele calibrate sunt rotunjite până la cel mai apropiat 5, de exemplu 63 este raportat a fi 65, 242 este raportat a fi 240. Important este să localizăm nivelul conştiinţei în funcţie de Scala Conştiinţei globale. Numerele exacte sunt importante atunci când facem o cercetare în detaliu. Sunt de aşteptat unele variaţii în anumite rezultate numerice printre diverşi cercetători şi grupuri. Variaţia se datorează diferenţelor personale referitoare la tehnică (descrise în Anexa C). Este la fel cum se procedează cu

    ajustările unui barometru la altitudini diferite. Principalul obiectiv este să cunoaştem cum să facem diferenţa între adevăr şi falsitate, respectiv absenţa adevărului. Siguranţa depinde, în primul rând, de integritatea celui care întreabă şi de intenţia pe care o are pentru acea întrebare. Devotamentul pentru adevărul însuşi este calea cea mai rapidă pentru descoperirea lui. Primul blocaj produs de îndoială, şi care trebuie depăşit, este extraordinara descoperire că adevărul despre orice este gata disponibil în doar câteva secunde necesare punerii întrebării. Răspunsul obişnuit este lipsa de încredere, urmată de şocul paradigmatic, după care apare şi domină curiozitatea. Întregul univers aşteaptă descoperirea unui nou nivel de înţelegere din care se nasc compasiunea şi înţelepciunea. Scopul lucrării este unul de termen lung, iar informaţia este cel mai bine asimilată prin reflectare, ceea ce duce spre comprehensiune. Numeroasele dubii şi întrebări care apar au fost deja examinate intens, sortate, discutate, şi rezolvate graţie intenţiei colective, deoarece dacă omenirea chiar nu ar fi vrut să cunoască adevărul, atunci mijloacele pentru descoperirea lui nu ar fi apărut şi revelat pe sine pe ecranul radarului descoperirilor umane.

    Prefaţă O criză de credibilitate şi integritate în toate planurile destramă ţesătura tuturor nivelurilor societăţii. Instituţiile şi bastioanele istorice ale integrităţii şi siguranţei pe care societatea a bazat de-a lungul marilor perioade de timp se află sub un atac politic. Altele au căzut în dizgraţia şi scandalul aproape zilnic. Intre acestea sunt incluse nu numai guvernele şi liderii mondiali, dar chiar şi ideologiile politice dominante, instituţiile religioase monolitice, agenţiile guvernamentale, autorităţile federale, universităţile, sistemele de învăţământ, corporaţiile gigant, instituţiile bancare, marile ziare, canalele de ştiri şi media în general. Chiar şi sistemul juridic a devenit un circ politic litigios, iar juriştii îşi desfăşoară activitatea de la bancă, în timp ce judecătorii primesc averi uriaşe pentru a „da o sentinţă”. Instituţiile ce au fost fondate pentru a proteja drepturile civile sunt acum văzute ca principalul lor inamic şi par că au intenţia de a distruge libertatea aşa cum o cunoaştem din trecut.

    În tribunalele penale, judecători aleşi cu grijă sunt în mod intenţionat conduşi greşit prin argumente eronate şi manipulaţi de ficţiuni histrionice şi irelevante. Cu toate că distorsiuni ale adevărului au fost întotdeauna parte din şi la pachet cu arena politică, politica a degenerat de la discuţii şi dezbateri raţionale, la denigrări personale, erori făţişe, fraude grosolane şi ocolirea adevărului. Înaintea societăţii curente soarta tuturor civilizaţiilor, precum şi a naţiunilor şi a culturilor a fost hotărâtă în special de inamicii cuceritori care s-au bazat doar pe forţa brută. Aceeaşi încredere în forţă a fost adoptată chiar şi de instituţiile religioase (aşa cum este şi în prezent în unele colţuri ale lumii). De cele mai multe ori celor cuceriţi fi se oferea alegerea între a se converti sau a fi executaţi. În acea perioadă forţa era predominantă, fiind principiul conducător în dominarea societăţilor, iar religiile, ca teocraţii, au perpetuat această atitudine bazată pe coerciţie şi forţă, sprijinită de ameninţări fioroase. Datorită terorismului actual şi neîntreruptelor ameninţări la adresa păcii mondiale, religia însăşi a fost adusă în atenţia publicului. Cei mai vizibili şi volatili devotaţi ai religiilor militante ale lumii au declarat în mod deschis şi oficial război restului lumii şi caută să extermine toţi non-adepţii sistemelor lor restrictive de credinţă. Egocentricitatea şi megalomania acestor poziţii sunt acum principalele ameninţări la posibilitatea unei lumi paşnice. Sofismul unor ideologii atât de violente a provocat apariţia unor apologeţi şi simpatizanţi naivi în Occident, care nu ştiu că şi ei sunt văzuţi drept infideli („mushrikun”), proşti şi „idioţi folositori” (expresia lui Lenin) care merită, de asemenea, să fie exterminaţi pentru că sunt idolatri. (Forsyth, 2004, Charon, 2003).

    Consternarea societăţii umane actuale este evidenţiată de lipsa de claritate şi profundă înţelegere a problemelor fundamentale, ceea ce necesită identificarea şi elucidarea la fel precum şi validarea credibilităţii şi autenticităţii lor. Principalul defect este acum, aşa cum a fost dintotdeauna, faptul că arhitectura minţii umane o face intrinsec incapabilă de a putea să recunoască adevărul de falsitate. Acest singur defect, cel mai crucial dintre toate celelalte defecte moştenite, se găseşte la rădăcina întregii suferinţe şi nenorociri umane. Ca mod operaţional, mintea este dualistă şi astfel construieşte mentaţii separatiste bazate pe poziţionalităţi ipotetic arbitrare care nu au o realitate intrinsecă. Astfel, prin construcţie, mintea are defectul primar, aşa cum a subliniat Descartes, că nu poate diferenţia res cogitans (şi cognitans) de res externa (cum ar fi mentalizările despre aparenta înfăţişare a lumii versus lumea (Res extensa - lumea fizică; Res cogitans fiinţa care gândeşte, percepe propria-i existenţă, subiectul - Rene Descartes (n.tr.) aşa cum este ea). Astfel, mintea face confuzie între chiar propriile-i proiecţii şi îşi asumă în mod greşit că acestea au o existenţă externă, independentă, în timp ce, în realitate, nici nu există o asemenea stare. Arhitectura minţii umane este, de asemenea, comparabilă cu aceea a unui computer în care creierul este hardware, componenta fizică, care este capabilă să suporte derularea oricăror programe soft ce îi sunt introduse. Hardware-ul este, prin arhictectură, incapabil să se apere de false informaţii, de aceea, mintea va crede orice program software cu care a programat-o societatea, deoarece ea este inocentă şi în mod real fără nicio protecţie. Aceeaşi declaraţie a fost făcută de toţi marii lideri spirituali ai istoriei care, unanim au afirmat

    că defectul de bază al umanităţii este relativ invincibila ignoranţă, recuperarea din această stare fiind din punct de vedere operaţional imposibilă fără de ajutorul unui învăţător spiritual. Prin urmare, mintea umană, datorită structurii sale inerente, este naivă, oarbă la propriile-i limitări şi uşor de păcălit. Oricine este victima ignoranţei şi limitărilor egoului uman. Nu numai că majoritatea conţinutului unei minţi medii este eronat (de ex. 50% din informaţiile din testele de pe World Wide Web sunt „false”), dar, de asemenea este programată să se atace pe sine prin ura de sine, depresie, vinovăţie, respect de sine scăzut, invidie, lăcomie, conflict şi o nesfârşită suferinţă. Aceste defecte sunt apoi proiectate asupra lumii ca ură, război, violenţă şi genocid. Egoul îşi apără propriile-i limitări prin actul negării pline de mândrie, astfel devenind propria sa victimă. Faptul că mintea umană, fără ajutor, nu este capabilă să diferenţieze adevărul de falsitate datorită structurii şi arhitecturii sale interne, este o descoperire covârşitoare care este aproximativ comparabilă cu descoperirea lui Copernic ce a determinat şocul cultural din secolul XVI. Pentru că numai acest fapt şi va pune mintea medie într-o stare de confruntare, care probabil nu va fi binevenită de aceia care profită de sofismele şi iluziile sale. În lumea de azi nu doar căutătorul adevărului spiritual este concentrat, precum nicicând altcândva, asupra descoperirii metodei diferenţierii adevărului de falsitate. Publicul larg este într-o stare de semi-pareză datorată impasului în care se află, îndoielii şi zădărniciei speranţei de a găsi orice autenticitate în discursul public curent. Interesul public este pironit în mărturiile dinaintea panourilor de cercetare. Mulţimea din Madrid

    cântă „noi vrem adevărul”. Judecătorii se forţează să cearnă probele, iar grupurile protestatare vociferează punând sub semnul întrebării fiecare aspect al societăţii. În prezent nu există nicio înţelegere comună nici măcar asupra celor mai simple, fundamentale şi evidente întrebări: ce este de făcut? Ce este de făcut când un inamic declarat căsăpeşte mii de civili nevinovaţi? Ar trebui să „închidem” criminalii sau doar să-i vedem ca pe victime ale societăţii şi să-i lăsăm să stăpânească străzile ca nişte animale de pradă? Este simplu şi de bun simţ ca poliţia să lucreze şi să descopere acei suspecţi aparţinând grupurilor teroriste sau asta ar trebui interzis prin drepturile civile? Nici măcar nu este clar cine este făptaşul şi cine este victima. Pe cine şi pe ce să dăm vina? De-a lungul multor secole marile minţi ale istoriei sau luptat cu problema definirii adevărului şi a incapacităţii de a valida decisiv credibilitatea semnificaţiilor expresiilor sale. Marile cărţi ale lumii Occidentale calibrează toate, colectiv, la nivelul intelectual al conştiinţei de 460. Ştiinţa însăşi (nivel calibrat în intervalul lui 400) care a supravieţuit relativ intactă şi nevătămată de asalturile asupra adevărului, a avut propriile disensiuni interne, dintre care implicaţiile filosofice ale lui Heisenberg şi al său „principiu al incertitudinii” au fost centrul atenţiei în ultimele decenii. Aceasta, în schimb, a condus către conştienţa că niciun avans important în ştiinţă nu poate apărea fără o înţelegere prealabilă a naturii conştiinţei înseşi. Ca rezultat al acestei evoluţii progresive şi al progresului la nivelul conştiinţei omenirii de-a lungul secolelor, descoperirea hotărâtoare a fost făcută pe la

    sfârşitul anilor ’70 şi a continuat să se dezvolte, până în prezent, în jurul a cum anume să facem diferenţa dintre adevăr şi fals pentru prima oară în istoria omenirii. Cu toate că mijlocul fiziologic fundamental pe care se bazează pare decepţionant de simplist, ca şi în cazul apariţiei telescopului, a deschis un întreg nou univers al descoperirilor. Pentru că testul utilizează răspunsul câmpului energiei universale a conştiinţei, adevărul sau falsitatea oricărei afirmaţii despre orice oricând în spaţiu şi timp, poate fi descoperit instantaneu. În plus, a fost revelat că există niveluri calibrabile ale adevărului şi că fiecare, la rândul său, identifică niveluri de energie care domină conştiinţa umană. Fiecare nivel de conştiinţă calibrabil, identificabil, defineşte o serie de opţiuni şi posibilităţi, precum şi limitări. A început o nouă eră a cunoaşterii umane care a adus deja descoperirea unei enorme cantităţi de informaţii cruciale şi semnificative, de o covârşitoare importanţă pentru omenire. Aceasta a avut drept rezultat recontextualizarea naturii experienţei umane în diversele sale expresii. Implicaţiile, aşa cum se va vedea, sunt profunde. Lumea modernă se confruntă cu un conflict între integrarea avansului rapid al tehnologiilor complexe, ideologiile culturale şi sociale, şi ambiguităţile moralei, eticii, religiei şi spiritualităţii, care trebuie integrate cu necesităţile supravieţuirii, războiul şi schimbările economice. La acestea se adaugă amplificarea massmediei, care pătrunde orice şi care şi ea este un focar al dezbaterilor. Elementul care lipseşte din toată istoria, şi din lumea modernă, este faptul că omenirea nu a avut cu adevărat mijloace prin care să discearnă obiectiv adevărul de falsitate. Astfel, societatea însăşi este

    nesprijinită de validitatea verificabilă în multitudinea expresiilor sale. De aceea este de un important interes şi potenţial beneficiu faptul că s-a dezvoltat nu numai această modalitate de a discerne adevărul, dar şi gradele relative ale acestuia. Prezentarea acestei noi, „Ştiinţe clinice a Adevărului” este, prin urmare, dedicată progresului omenirii şi uşurării suferinţei, consecinţă a progresului în înţelegerea naturii conştiinţei în expresia sa originară, pură, la fel ca şi în viaţa obişnuită şi în vicisitudinile sale.

    Mulţumiri Sunt recunoscător miilor de studenţi pentru tot ceea ce au adus în plus, colegilor de cercetare, membrilor grupurilor de studiu şi cititorilor lucrărilor publicate anterior, devotaţi cercetării conştiinţei, spiritualităţii şi Adevărului. Sunt, de asemenea, recunoscător tuturor organizaţiilor care au sponsorizat prezentările şi seminariile importante, şi publicului care a fost foarte generos în entuziasmul şi sprijinul său. Mulţumiri speciale lui Brock Hereford, J.D. pentru ajutorul său în cercetare, la care a contribuit şi editorul Sonia Martin, M.A., care, cu răbdare, a trecut şi a revizuit de zeci de ori manuscrisul. Mulţumiri speciale şi lui Berry Bruckner, Dr. Nikko Hansen şi doamnei Rudolph Kallenbach şi Gloriei Grose pentru contribuţiile domniilor lor în organizarea conferinţelor şi a

    deplasărilor. Aprecierea mea pentru eforturile depuse de secretarii care au reuşit să răspundă numeroaselor cereri şi tuturor comunicărilor cu răbdare. O apreciere sinceră şi recunoştinţă pentru membrii Comitetului Corector (Peer Review Committee) pentru feedbackul lor, sugestiile şi răspunsurile oportune: William Bartlett, Rev. Toni Bochm, Rev. Marj Britt, Brett Fontenot, Nikko Hansen, Rev. Dr. Robert H. Henderson, Sarah Humphrey, Ron Machl, Paul Newton, Tom Whitney, Ralph Yager, Jarred Yaron şi Tom Zender. A fost o mare şansă pentru mine să am alături o soţie minunată, colegă de muncă şi om de ajutor, Susan, care a fost sprijinul meu principal pentru cercetare, precum şi asociata mea în multe dintre prezentările şi conferinţele mele. A făcut peste 7000 de calibrări numai pentru această carte, plus alte mii realizate de alţi devotaţi pentru proiectele de cercetare, non-stop, şapte zile pe săptămână, ani de zile. Sistemul său de predare, om cu om, a fost foarte bine primit de multe sute de oameni care s-au bucurat de căldura şi de pasiunea ei. Toată recunoştinţa mea se îndreaptă către inspiraţia Prezenţei Divinităţii a cărei strălucire radiază în lume ca Atotprezenta Sursă Eternă a Tot ceea ce Există, ceea ce nu are formă, dar din care apare forma prezentă a Potenţialităţii Infinite a Creaţiei neîntrerupte.

    Introducere Interesul faţă de adevărul verificabil şi realitatea sa concordantă este în prezent foarte intens şi constituie chiar miezul discuţiilor despre evenimentele locale sau mondiale. Aceasta a cauzat o reevaluare, peste tot în lume, a valorilor etice, spirituale şi religioase, şi implicaţiilor în ceea ce priveşte moralitatea, la fel ca şi pentru supravieţuire la orice nivel al vieţii curente. Toate discuţiile implică, în mod subtil sau făţiş, un standard de responsabilitate şi răspundere. Concomitent, în orice discuţie etică, în prezent, informaţia spirituală însăşi este accelerată şi chiar se dezvoltă la o rată exponenţială datorată efectului catalitic rezultat al recentelor progrese în nivelul general al conştiinţei umane, precum şi revelaţiilor emanate din cercetările în natura conştiinţei. Conştiinţa este nelimitată, omniprezentă, un câmp universal tic energie, o undă purtătoare şi rezervorul tuturor informaţiilor disponibile în univers, şi, mai important, este chiar esenţa şi substratul capacităţii de a cunoaşte sau de a experimenta. Chiar şi mai important, conştiinţa este ireductibilă, calitate principală a întregii existenţe (nivel calibrare 1000). În anii ’90 s-a descoperit că însăşi conştiinţa nu era doar un mister inefabil sau un postulat ipotetic, ci era într-adevăr o realitate concret definibilă şi calibrabilă, ce

    reflecta o concordanţă a nivelurilor multiple ale adevărului, puterii şi influenţei în continuă creştere. A fost de asemenea descoperit că oamenii erau acordaţi la un anumit nivel de conştiinţă în funcţie de meritul lor, o combinaţie între o înclinaţie moştenită şi consecinţa alegerilor făcute prin voinţă de-a lungul unor perioade lungi de timp. Cercetarea conştiinţei a dezvăluit că aceste niveluri de energie invizibile şi stratificate domină atât populaţiile, cât şi indivizii, prin fenomenul atracţiei via „câmpurile atractoare” (Hawkins 1995). La fiecare nivel de conştiinţă efectul este identificabil prin caracteristici cum ar fi: atitudinile şi capacităţile predominant emoţionale sau psihologice, precum şi fiziologia creierului, viziunea asupra lumii, credinţele spirituale, filozofia şi potenţialul creativ. Fiecare nivel reflectă, de asemenea, o plajă de posibilităţi şi limitări ale alegerii şi deciziei. Aceste niveluri pot fi demonstrate pe o scală (logaritmică) de la 1 la 1000, unde numărul „1” indică cel mai scăzut nivel al conştiinţei vieţii (bacteriile), iar „1000” este cel mai înalt nivel ce poate fi atins de oameni (marile Avataruri). Scala calibrată poate fi aplicată la orice experienţă umană, în mod global, aşa cum a fost demonstrat de relativ bine-cunoscuta Hartă a Conştiinţei (Hawkins, 1995,2000,2003), care este folosită peste tot în lume şi care se răspândeşte foarte rapid, o metodă uşor de aplicat prin care putem discerne adevărul de falsitate în doar câteva secunde, (vezi Anexa B). Cartea Putere versus Forţă (Hawkins 1995) ne oferă un discurs complet şi în profunzime despre nivelurile de conştiinţă pe care le arată harta şi care pot fi rezumate după cum urmează:

    Tot ceea ce este viaţă emană o energie invizibilă în întregul şi atotcuprinzătorul câmp general al conştiinţei, care este primordial vieţii. Câmpul este permanent, infinit, atotcuprinzător în dimensiune şi există independent, şi totuşi este inclus în timp, spaţiu sau loc. Câmpul înregistrează (este imprimat cu) toate aspectele vieţii până la cel mai mic detaliu. Această înregistrare permanentă poate fi foarte simplu şi repede accesată prin tehnica ce durează doar câteva secunde, tehnica de testare a schimbării în rezistenţa musculară ca răspuns la un stimul, cum ar fi exprimarea unei afirmaţii sau simpla vizualizare a unei substanţe, a unui obiect, a unei persoane sau a unui loc. Ceea ce este „adevărat” este recunoscut de câmpul conştiinţei şi, prin urmare, muşchiul este energizat să reziste încercării de a fi „doborât” de aplicarea unei presiuni asupra sa. Conştiinţa discerne instantaneu adevărul de „falsitate” (adică absenţa adevărului) şi chiar detectează gradul de adevăr în Harta Conştiinţei energiile care calibrează deasupra valorii 200 indică „adevăr”, iar cele care se situează sub valoarea 200 indică „fals” (adică, „neadevărat”). Scala reprezintă o recapitulare a gradelor de evoluţie de la cele mai primitive, până la cele mai evoluate. Cele mai joase sunt, de regulă, cele animale şi includ emoţiile negative. Emoţiile pozitive încep la nivelul calibrat 200 şi merg în sus, înspre raţiune şi intelect în plaja nivelului 400, apoi la iubire, la 500, iubire necondiţionată la 540. Stările rare de iluminare încep de la nivelul 600 în sus. Fiecare nivel are caracteristici definite, identificabile şi care nu pot fi încurcate sau înţelese greşit, fiind concordante cu totalitatea experienţei umane universale. Descoperirea că adevărul despre orice şi oricine, oriunde în spaţiu şi timp poate fi cunoscut instantaneu

    a avut drept consecinţă apariţia şi continua dezvoltare a numeroase grupuri de studiu şi cercetări în lumea întreagă. Nu e nevoie să spun că descoperirea acestei tehnici instant, care, în fapt „vede şi ştie totul”, deschide uşa unor investigaţii fără de sfârşit şi unor întrebări incitante în lumea în care frustrarea şi nerăbdarea legate de disponibilitatea unui adevăr verificabil este o temă covârşitoare şi predominantă. Toţi investigatorii găsesc conceptele de bază şi tehnica simplă foarte incitante şi consideră că aceasta e o nouă aventură ce conduce la descoperiri remarcabile (deseori „uluitoare”), dar şi la un progres subiectiv al nivelului de conştiinţă al celui ce pune întrebările, (vezi Anexa C) După cum foarte repede va deveni evident, chiar şi o scurtă inspectare a Hărţii Conştiinţei recontextualizează rapid totalitatea experienţei umane şi pune la dispoziţie o bază comună de referinţă, cu implicaţii extinse, precum şi clarificări.

    Harta scalei conştiinţei Perspectiva lui Dumnezeu Sine Acceptare totală întreg Iubitor Înţelept Milos Inspirator Îngăduitor

    Perspectiva vieţii

    Nivel

    Logaritm

    Emoţie Inefabil

    Proces Conştiinţă pură

    A fi (Eu)

    Iluminare

    700 - 1000

    Perfecţiune

    Pace

    600

    Beatitudine

    Iluminare

    Completă Benignă Semnificativă Armonioasă Plină de speranţă Satisfăcătoare

    Bucurie Dragoste Raţiune Acceptare Disponibilitate Neutralitate

    540 500 400 350 310 250

    Seninătate Veneraţie Înţelegere Iertare Optimism Încredere

    Transfigurare Revelare Abstractizare Transcendenţă Intenţie Eliberare

    Permisiv Indiferent Răzbunător A nega Punitiv Dispreţuitor Dezaprobator Vindicativ Dispreţuitor

    Realizabilă Exigentă Antagonică A dezamăgi Înfricoşătoare Tragică Fără speranţă Rea Mizerabilă

    Curaj Mândrie Furie Dorinţă Frică Durere Apatie Vinovăţie Ruşine

    200 175 150 125 100 75 50 30 20

    Afirmare Batjocură Ură Lăcomie Anxietate Regret Disperare Învinovăţire Umilire

    Consolidare Depreciere Agresivitate Înrobire Retragere Disperare Renunţare Distrugere Eliminare

    Câmpurile conştiinţei denotă niveluri ale evoluţiei conştiinţei şi reprezintă puterea sau forţa calibrabile într-o manieră comparabilă sau analogă cu lumea fizică şi spectrului electromagnetic al fluctuaţiilor progresive ale frecvenţelor. Nivelurile mai înalte ale conştiinţei calibrate au arătat o creştere rapidă în frecvenţe ceea ce a solicitat construirea unei scale mai degrabă logaritmice decât aritmetice pentru a facilita intervalele matematice şi sensurile lor. Ca şi în domeniul fizic, fiecare nivel identificabil are calităţile sale inerente, cu limite şi constrângeri intrinsece faţă de câmp. Progresia nivelurilor de observaţie şi aspectul lor concordant sunt în general în acord cu avansul din alte domenii ale descoperirii ştiinţifice. Cele mai dense niveluri au fost măsurate şi descrise de fizica newtoniană. Descoperirea ştiinţifică a progresat apoi dincolo de calculul diferenţial către o înţelegere mai avansată a mecanicii cuantice, fizicii subparticulelor, dinamicilor non-liniare, către, în prezent în evoluţie, „Teoria M” şi alte teorii despre energia primară. Elucidarea Principiului Incertitudinii al lui Heisenberg a fost cardinală în descoperirea că însăşi conştiinţa are un efect profund la nivelul submicroscopic al universului măsurabil şi observabil. Intenţia însăşi a devenit recunoscută ca un instrument în apariţia evenimentelor.

    Rupert Sheldrake (Sheldrake 1981) a formulat principiul că forma apare întâi în câmpul conştiinţei, astfel că intenţia şi tiparele „morfogenetice” sunt esenţiale pentru activarea potenţialului în actualitate. Teoria stringurilor postulează că ultimul substrat al tuturor celor ce există în univers constă într-o energie universală, astfel că tot ceea ce există apare, răsare dintr-un substrat comun. Posibilitatea transformării de la potenţial la actualitate-realitate este pus la dispoziţie de o putere infinită a substratului primordial al întregii existenţe, care, ea singură are puterea de a transforma nemanifestatul într-un târâm al manifestatului (cal. Nivel 1000). Universul este definit acum ca un întreg, ca o totalitate interactivă a miliardelor de câmpuri de energie ale infinitului, frecvenţe diferite în potenţial care doar aşteaptă influenţa introducerii intenţiei şi a formei. Astfel, acum avem mijloacele prin care să descriem şi să înţelegem principiul uşor de identificat al Creaţiei şi Evoluţiei care sunt, de fapt, unul şi acelaşi proces (nivel cal. 1000), ceea ce va fi elucidat mai târziu. Dacă la prima privire toate aceste descoperiri pot părea irelevante pentru viaţa de zi cu zi, în practică, au apărut multe progrese în înţelegerea naturii esenţiale a universului şi evoluţiei conştiinţei care au ajutat în mod profund trezirea spirituală, dar şi laică, şi comprehensiunea evoluţiei spirituale şi fizice. Nu mai este necesar să ne lepădăm de raţiune, inteligenţă şi de raţionalitate pentru a înţelege realitatea influenţelor invizibile, non-liniare care propulsează înţelegerea şi realizarea finală a realităţii ultime a fiecăruia, având dedesubtul ei acea caracteristică a conştiinţei denumită „subiectivitate”.

    Cercetarea conştiinţei are o valoare pragmatică marc nu numai pentru oamenii de ştiinţă, dar şi pentru toate societăţile în miliardele de expresii ale lor, de la arte la afaceri, comerţ, politică, relaţii internaţionale, diplomaţie, şi lupta de prevenire a războiului. Adiţional, această nouă arenă a descoperirii are vaste aplicaţii în orice arie a cercetării, inclusiv în ceea ce priveşte metodologia şi teoria. Pentru domeniul intelectual, descoperirile sunt incitante şi fascinante, iar implicaţiile lor filozofice sunt profunde. Rezolvări sigure pentru impasuri vechi şi enigme ale omenirii sunt acum, în mod clar, evidente. Numeroase puzzle-uri sociale şi dileme sunt rezolvate simplu ca rezultat ai găsirii piesei lipsă prin intermediul căreia rezolvarea este o consecinţă automată a recontextualizării; acest proces este chiar baza experienţelor de tip „aha”. Datele şi informaţiile care urmează sunt transformatoare şi accelerează evoluţia conştiinţei şi a conştienţei. A fi familiar cu conceptele de bază ce urmează a fi prezentate este benefic în sensul că are drept rezultat un mod de a vedea lucrurile diferit în mod automat, în consecinţă cu o rezolvare a conflictului şi o pace a minţii ce decurg din aceasta. Aşa cum va fi descoperit, lumea nu este ceea ce pare că este, nici rezidenţii săi nu sunt „cine” presupun ei că sunt.

    SECŢIUNEA ÎNTÂI - CE ESTE ADEVĂRUL? Cap. 1 - Perspectiva istorică Din cele mai vechi timpuri şi până în prezent, umanitatea a reflectat şi a făcut eforturi mari pentru a înţelege enigma originii sale, a scopului şi destinului său: Cine suntem? De unde am venit? Unde ne ducem după moarte, în caz că ne ducem undeva? De-a lungul mileniilor, nenumărate şi credibile postulate au căutat să ofere un răspuns satisfăcător. Au apărut tot felul de mituri, sisteme şi discuţii filozofice, ca şi o întreagă pleiadă de cosmologii imaginative, fiecare din ele devenind, de fapt, punctul de plecare pentru o serie întreagă de întrebări, îndoieli şi conflicte. S-a considerat că umanitatea se trage din ceruri ori că pământul este mama primordială. Panteismul a sugerat că spiritele animalelor şi natura au stat la originea vieţii omeneşti, care a evoluat către politeism şi a condus la apariţia unor panteonuri de fiinţedumnezeu, de figuri divine, fiecare cu personalităţi şi domenii specifice, dar limitate. Totuşi, în diferite părţi ale lumii, adevărul, venit prin inspiraţie spirituală şi informaţie, a ieşit la iveală prin intermediul înţelepţilor legendari şi mai apoi sub forma marilor Avataruri care au pus bazele religiilor importante. Aceste religii au dat unele soluţii pentru

    anumite părţi ale populaţiei lumii, dar nu au reuşit să aducă pe deplin nici pacea, nici certitudinea. De fapt, discipolii fiecăruia dintre conducătorii religioşi s-au fragmentat adeseori în facţiuni concurente care au utilizat sistemele de credinţe religioase ca justificări şi motive pentru persecuţie, ură şi genocid. În mod paradoxal, în practică, unele interpretări greşite ale religiilor au devenit chiar opusul propriilor lor învăţăminte iniţiale. Aceste devieri de la adevărul propriilor învăţăminte au condus la scepticism în legătură cu autoritatea şi integritatea instituţiei şi chiar a teologiei sale. Totodată, în afara pierderii credibilităţii, a mai existat şi un impact negativ asupra opiniei publice. Teocraţiile s-au dovedit a fi nu numai dogmatice, dar şi opresive şi, nu de puţine ori, cei care au aderat la ele au făcut-o mai degrabă din teamă decât din respect pentru o recunoaştere intuitivă a adevărului. În multe părţi ale lumii, încrederea în religie s-a deteriorat. În timpurile recente, de exemplu, Europa Occidentală şi părţi importante din America de Nord s-au confruntat cu o laicizare progresivă, accentuată în prezent ca urmare a impactului negativ al militanţilor islamici şi a scandalurilor din cadrul unor biserici creştine. Scepticismul religios şi spiritual a mai fost şi o consecinţă a prăbuşirii autoritarismului şi a capacităţii acestuia de a menţine încrederea. În ultimele secole, creşterea dominaţiei ştiinţei şi a paradigmei ştiinţifice asupra realităţii au diminuat şi mai mult credibilitatea dogmei religioase, cu preponderenţă a autorităţii clerului. Conflictul religios a fost înlocuit progresiv de ideologiile politice, care, în mod paradoxal, s-au dovedit la fel de opresive ca şi dogmele pe care doreau să le înlocuiască.

    A apărut astfel o nouă perioadă a inchiziţiei, la care sunt supuse în ultima vreme popoare precum cele din Tibet, China, Rusia, Europa de Est, Asia de Sud-est, Africa de Nord, ţările arabe şi Cuba. Apoi, din nefericire pentru omenire, a apărut o fuziune de extremism politic şi fanatism religios, ilustrată de radicalismul islamic, care ameninţă lumea prin violenţa şi fanatismul său - şi, în antiteză cu care laicizarea, pare chiar o binevenită uşurare. Spre deosebire de putere, care nu cunoaşte opoziţie, forţa atrage întotdeauna o contra-forţă, indiferent că forţele care se opun sunt politice, religioase sau ambele. Cu toate acestea, adevărul nu are revers, pentru că minciuna nu este opusul adevărului, ci pur şi simplu absenţa acestuia, tot aşa cum întunericul nu este opusul luminii, ci reprezintă numai lipsa acesteia. Aproximativ în perioada Convergenţei Armonice din anii 1980, nivelul de conştiinţă a umanităţii a sărit brusc de la valoarea limitată 190, care dominase umanitatea timp de secole, la 205, adică peste nivelul adevărului şi integrităţii, situat la pragul valorii 200. În culturile mai avansate, această ascensiune în nivelul conştiinţei a avut ca rezultat o modificare a percepţiei asupra succesului, tradusă prin înlocuirea câştigului cu integritatea. A urmat apoi o perioadă de timp în care companiile non-integre, precum şi top-managementul acestora, a făcut obiectul unor scandaluri, în timp ce societăţile integre au devenit din ce în ce mai mari şi mai de succes. Deosebit de important este faptul că în noiembrie 2003, în perioada Concordanţei Armonice (dar nu „datorită ei”), nivelul de conştiinţă al umanităţii s-a ridicat din nou la nivelul actual de 207, după ce fusese stabil timp de aproximativ două decenii.

    În aceeaşi perioadă de timp, cercetarea în domeniul conştiinţei a progresat ca urmare a descoperirii unei modalităţi de a diferenţia adevărul de falsitate. S-a descoperit că adevărul nu este un simplu „da” sau „nu” ci că el se putea exprima pe o scară logaritmică, adecvată a fi calibrată de la 1 la 1000. Deoarece conştiinţa este prezentă pretutindeni şi nu e limitată de timp şi spaţiu, rezultă că noua ştiinţă a conştiinţei permite cercetarea conceptelor şi învăţăturilor spirituale, precum şi verificarea realităţilor de acest gen - ca şi a tuturor aspectelor societăţii. A apărut o nouă definiţie a adevărului, acesta nemaifiind postulat doar în termenii consecinţelor conţinutului său, ca în fizica Newtoniană, ci şi din perspectiva conţinutului său în cadrul unui câmp specific. S-a descoperit că, în lipsa referinţei la acest câmp, nu poate exista adevăr cert. Deoarece cercetarea conştiinţei nu cunoaşte limite, ea permite investigarea unor domenii care în perioada precedentă fuseseră considerate accesibile doar pentru ştiinţele avansate, pentru mistici sau pentru geniile progresiste. Astfel, prin utilizarea aceleiaşi metode de investigaţie, a fost posibilă identificarea şi calibrarea nivelurilor adevărului conceptelor spirituale, a învăţătorilor şi a predicilor lor, ca şi a doctrinelor religioase şi ecleziastice. Investigaţiile au mai arătat şi că nivelurile cele mai înalte ale adevărului au fost atinse în istorie de marii mistici, ale căror câmpuri energetice au şi în prezent un impact asupra umanităţii, fie că acest lucru este recunoscut sau nu. Chiar şi atunci când realitatea spirituală este negată de un ateu sau un sceptic, mai rămâne totuşi un context general de etică şi moralitate care continuă să guverneze umanitatea, chiar dacă recunoaşterea originii sale este negată. În momentul actual, strădania

    intelectuală, etică şi spirituală sunt înlesnite de aceste progrese generale ale conştiinţei, ca şi de dezvoltarea rapidă a informaţiei cu privire la calitatea conştiinţei însăşi. Cele mai recente progrese în teoria ştiinţifică susţin că există o sub-matrice comună pentru orice existenţă fizică, care constă în câmpuri energetice de înaltă frecvenţă (această afirmaţie calibrează la nivelul 1.000). Dificultatea de a integra adevărul spiritual, cercetarea conştiinţei şi teoriile avansate ale fizicii rezidă în faptul că mintea gândeşte dualist. Astfel, pentru observaţie şi descriere, „realitatea” percepută pare a fi separabilă în categorii diferite de domenii sau sfere, cum ar fi fizic versus non-fizic, ori experimental versus observabil, aşa cum se poate remarca şi în următoarea listă de comparaţii: Fizic versus non-fizic Experimental versus observabil Subiectiv versus obiectiv Liniar versus non-liniar Laic versus religios Intelectual versus emoţional Ştiinţific versus non-ştiinţific Spiritual versus egocentrist Cunoscut versus necunoscut Ştiinţă versus religie

    Filozofie versus materialitate Microscopic versus macroscopic Măsurabil versus nemăsurabil Previzibil versus imprevizibil Materie versus spirit Determinabil versus inefabil Adevăr versus falsitate Abstract versus concret Limitat versus nelimitat Fenomenal versus real

    Din cele de mai sus, devine evident că presupusele categorii distincte ale existenţei, realităţii sau experienţei sunt în primul rând categorii diferite ale percepţiei şi mentalului (res cogitans al lui Descartes). De fapt, ca şi în Realitate, nu există separare ori domenii distincte, cu existenţă independentă (res externa). Totuşi,

    operaţional, descrierile par să se aplice în special domeniilor ce par separate, iar din punct de vedere intelectual, se parc că nu există un teren comun pentru aceste domenii ce sunt percepute ca fiind disparate. Caracterul comun al tuturor domeniilor, experienţelor şi investigaţiilor subiective se dovedeşte a fi câmpul energetic omniprezent, numit tradiţional „conştiinţă1*, substratul însuşi şi nucleul oricărei existenţe şi inteligenţe. Doar conştiinţa are toate calităţile pe baza cărora aceste domenii aparent disparate se pot compara şi alătura într-un tot cuprinzător, ale cărui exprimări sunt stratificate. Conştiinţa însăşi este cheia atât de căutatei „teorii a câmpului unificat al tuturor lucrurilor” (afirmaţie calibrată la nivelul 1.000). Dincolo de câmpul conştiinţei, nu există nimic pentru că acesta este universal şi independent de timp sau spaţiu, în mod curios, în acelaşi timp, câmpul poate fi cunoscut şi experimentat, iar nivelurile sale sunt desluşibile şi identificabile. Putem să începem cu începutul, adresând următoarele întrebări: 1. Ce este comun, necesar şi intrinsec tuturor posibilităţilor existenţei, experienţei sau expresiei acestora? 2. Care este substratul ireductibil al vizibilului şi invizibilului, al subiectivului şi obiectivului, al formei şi al lipsei acesteia, al identificabilului în orice loc din timp şi spaţiu (Absolutul)? 3. Este oare identificabilă prezenţa unei atare universalităţi? Şi dacă da, în ce măsură şi în ce împrejurări? Doar câmpul conştiinţei îndeplineşte toate condiţiile. Prezenţa lui poate fi descoperită numai prin

    exercitarea calităţii sale intrinseci (adică singurul instrument prin care conştiinţa poate fi identificată, studiată şi examinată e chiar utilizarea calităţilor ei). Prin comparaţie, numai viaţa poate studia şi experimenta viaţa, pentru că ea este nucleul şi substratul conştienţei. Dintr-un motiv comparabil, substratul ireductibil al epistemologiei este subiectivitatea, a cărei gnoză este o potenţialitate experimentală care se actualizează la cele mai înalte niveluri ale expresiei în starea de iluminare a înţelepţilor din toate timpurile. Aşa cum va deveni evident din examinări şi discuţii mai ample, înţelegerea conştiinţei dezvăluie că tot ceea ce există, fără excepţie (subiectivul şi obiectivul, materialul şi non-materialul, forma sau lipsa formei, indiferent de stare şi calităţi), are o existenţă ce se înscrie într-un continuum identificabil şi descriptibil. Nu există discontinuitate, pentru că în realitate, există numai energie, exprimată în caracteristicile date de diferitele sale tonuri şi frecvenţe. Universul fizic este un spectru vibraţional de frecvenţă, dincolo de care fizicul se dizolvă în gamele energetice invizibile, dar din ce în ce mai puternice, ce se îndreaptă prin tonuri extrem de înalte şi armonice către însăşi sursa existenţei. La cel mai primordial nivel, manifestatul este o actualizare a non-manifestatului prin care potenţialul devine real (de ex. Creaţia). Dar este oare această „teorie a tuturor lucrurilor” o realitate verificabilă? Este ea un instrument practic sau o ipoteză abstractă? Prin studiu, va deveni evident că o astfel de teorie este de o utilitate maximă şi se poate aplica atât tuturor aspectelor experienţei umane cât şi universului. Valoarea ei utilitară este incomensurabilă

    prin capacitatea sa de a diferenţia posibilul de imposibil, realul de potenţial şi irealul de real (Nivel calibrat 1000). Faptul că adevărul poate fi verificabil printr-o simplă întrebare, pretutindeni în univers, este un lucru uimitor care constituie o provocare pentru fiecare presupunere umană fundamentală. La o analiză mai atentă, devine extrem de evident că orice existenţă de-a lungul timpului, dincolo de timp şi spaţiu, inclusiv experienţa umană în toate posibilităţile acesteia, constituie expresia unui singur câmp energetic atotcuprinzător şi cu potenţial infinit, precum şi că una dintre calităţile acestui câmp rezidă în capacitatea sa de a realiza potenţialul din cele lipsite de formă în forme reale şi identificabile. Depinde de noi dacă alegem sau nu să etichetăm ca divine domeniile omniscienţei, omniprezenţei, atotputernicului, universalului, atotcuprinzătorului şi atotprezentului. Din punct de vedere istoric, pentru că termenul „Dumnezeu” a fost defăimat, abuzat şi deformat, Buddha a recomandat chiar să nu mai fie folosit deloc. Orice căutător serios al Adevărului (care este integru şi ale cărui întrebări sunt integre), poate verifica el însuşi declaraţiile de mai sus. În mod real şi verificabil, dincolo de timpul măsurabil, de durată sau de loc, există un câmp universal atotputernic, omniprezent, atotcuprinzător, cu o potenţialitate infinită, ce se poate manifesta experienţial sau formal, de exemplu energia atomică. De-a lungul timpului, indivizii inspiraţi spiritual care şi-au devotat viaţa căutării esenţei adevărului, au raportat că, dincolo de spiritul obişnuit, există o capacitate experienţială potenţială, care ne dă posibilitatea să înţelegem prezenţa acestui câmp ca sursă a oricărei existenţe. Calităţile sale înnăscute iluminează şi dezvăluie tot ceea ce a fost descris ca

    Realitate. Fenomenul numit tradiţional Iluminare a fost raportat extrem de rar pentru că sunt foarte puţine persoane dotate karmic şi dispuse să-şi abandoneze iluziile favorite, identificările sau personalităţile. Această raritate se datorează faptului că lipseşte o definiţie clară, precisă şi verificabilă a adevărului. Cercetări aprofundate în esenţa conştiinţei demonstrează acum, în mod concludent, că nu există vreo sciziune între ştiinţă şi spiritualitate. De fapt, acestea reprezintă pur şi simplu gama diferitelor frecvenţe ale substratului lor comun. În lumea fizică, energiile aparent „diferite” sunt considerate a fi: gravitaţia (greutatea), caii putere, forţa, legăturile chimice, căldura, lumina, electricitatea, radiaţia, undele scurte, undele lungi, fotonii, electronii, neutronii, protonii, sunetul, lumina, muzica, cutremurul, undele alfa, undele beta, câmpurile magnetice, aurora boreală, aburul, vaporii, inundaţiile, energia atomică, fisiunea, fuziunea, existenţa vegetală şi animală, emoţia, fiziologia, undele EEG, mişcarea, undele EKG, televiziunea, transmiţătorii şi receptorii, vulcanii, radiaţiile cosmice, zgomotul surd (perceput de elefanţi), gândirea, simţurile, viziunea, intuiţia, conceptele, formele, culorile, vibraţiile, focul, ca şi galaxiile şi găurile negre, unde gravitaţia este atât de intensă încât nici lumina nu poate să scape legilor ei. Sunt oare toate cele de mai sus „realităţi” „separate”, unice şi diferite? Ştim deja care este legea conservării energiei şi materiei, precum şi că E=mc 2. Din cele de mai sus, nu este greu să tragem concluzia şi să intuim că există doar o singură sursă omniprezentă de energie, ale cărei calităţi reflectă în primul rând o diferenţă de frecvenţă, locaţie, propagare, interpretare şi observare.

    Dincolo de nivelul fizic, frecvenţa vibraţională a creşterilor energetice depăşeşte paradigma newtoniană, atingând experienţele non-fizice, ca matrice a gândirii însăşi, al cărei corolar fizic este creierul. Dincolo de limita creierului protoplasmic există creierul energetic („eteric”) şi câmpul conştiinţei/conştienţei, care constituie lumina energiei manifestate din nonmanifestat, izvorul primordial al existenţei din care apare creaţia. Umanitatea a avut intuiţia celor de mai sus de-a lungul timpurilor deoarece conştiinţa nu a fost constrânsă de limitările paradigmei ştiinţei newtoniene sau ale logicii. Res Cogitans (interna) şi res externa ale lui Descartes nu sunt separate, ci îşi alternează observaţiile asupra formei, reprezentând diferitele niveluri ale spectrului - de la „lucru” la „ideea despre lucru”. În cadrul oricărei forme există o prezenţă universală a lipsei acesteia, prin care totul este cuprins şi unificat. Această realitate permite existenţa unei „Teorii Unificate a Tuturor Lucrurilor”. Motivul pentru care acest lucru este deopotrivă evident şi plauzibil este că tot ceea ce există apare dintr-o sursă comună şi unică. Universul, atât cel subiectiv, omenesc, cât şi cel fizic, devine astfel expresia unui potenţial energetic infinit; astfel, nonmanifestatul devine manifestat ca energie primordială lipsită de formă care dă naştere apoi câmpului conştiinţei non-liniare, aflat, de asemenea, dincolo de formă, timp sau localizare. În consecinţă, el serveşte drept matrice pentru diferenţierile din spectrul nivelurilor formei subiective şi liniare, ce reprezintă actualizarea potenţialităţii. Astfel, evoluţia reprezintă şi exprimă creaţia şi nu cauzalitatea. Tot ceea ce există are o sursă, dar nu şi o „cauză”, ce reprezintă, dealtfel, doar

    un concept foarte limitat, cum ar fi res cogitans (afirmaţie calibrată ca „adevărată”). Adevărul simplu şi evident este acela că evoluţia este Creaţie. Prin urmare, creaţia este continuă, în permanentă desfăşurare, fiind considerată secvenţial ca o evoluţie. Evoluţia şi Creaţia sunt una şi aceeaşi realitate.

    Cap. 2 - Ştiinţa adevărului În mod obişnuit, cerinţele de bază ale ştiinţei constau într-un corp organizat de informaţii confirmabile, comprehensive, logice şi replicabile. Prin urmare, în practică, ştiinţa este compusă din teorie plus ipoteze testabile, capabile de confirmare practică (experimentală). Deşi „adevărul” a fost, pentru mii de ani, ţinta pe care s-a concentrat discursul intelectual erudit şi atenţia, nu s-a ajuns niciodată la obţinerea unui acord

    universal care să pună capăt acestei discuţii deschise şi interminabile (vezi, de exemplu, Marile Cărţi ale Lumii Occidentale). Totuşi, în contextele afirmate, definiţiile aplicabile cu valoare euristică au servit unor scopuri practice pentru anumite perioade de timp. Cu toate astea, fiecare definiţie a fost limitată de lipsa de descriere a contextului sau a parametrilor. Astfel, după cum va fi elucidat ulterior, nicio declaraţie testabilă a prezentării unui adevăr nu are o validitate reală, pentru că validitatea depinde de context, conţinut şi de specificitatea delimitării acestora. Pe lângă dificultatea prezentată mai sus, toate definiţiile şi termenii includ presupuneri semantice precum şi elemente de dialectică a logicii, premise epistemologice şi percepţii, toate acestea sfârşind într-o dilemă: Cum anume cunoaştem? Sau cum se face că ştim că ştim? Lucrurile se complică şi mai mult cu discuţii teologice, metafizice şi, în cele din urmă, cu dilema epistemologică a diferenţierii dintre subiectiv şi presupusele categorii obiective ale argumentului şi experienţei. Această dilemă esenţială a investigaţiei încearcă să diferenţieze conceptele carteziene de res cogitans şi res externa (de exemplu, mintea nu poate să cunoască lumea în sine ci să aibă doar o mentalizare selectivă şi abstractă în legătură cu ea, aşa cum o fotografie nu este obiectul fotografiat). Ea devine argumentul intelectual suprem şi eminamente nerezolvabil din cauza naturii dualiste a activităţii mentale, care separă în mod artificial subiectul şi obiectul, constituind astfel o sursă de erori intrinseci pe care încearcă să le rezolve prin intermediul tautologiilor. Punctul final al investigaţiei intelectuale ajunge la concluzia evidentă că mintea şi intelectul sunt, fiecare în parte, defectuoase şi, în consecinţă, incapabile să

    ajungă la adevărul absolut. Principiul cauzalităţii calibrează doar la nivelul 460, fiind dualist şi deci limitat în virtutea paradigmei sale contextuale şi a limitării intrinseci la structura dialecticii sale. Toate abordările mentale ale unei definiţii a adevărului se confruntă în cele din urmă, cu necesitatea unui salt paradigmatic de la abstract către experimental şi de la obiectivul presupus la subiectivul radical. Astfel, afirmaţia conform căreia „numai obiectivul este real” reprezintă o premiză pur subiectivă. Prin urmare, reducţionismul mecanicist trăieşte, de fapt, într-o realitate intrafizică şi subiectivă, aceeaşi cu a tuturor celorlalţi. Rezolvarea dilemei descrierii şi cunoaşterii adevărului absolut necesită saltul în câmpul cercetării conştiinţei însăşi, lucru care arată cu claritate că numai realitatea verificabilă a cunoaşterii are calitatea de „a fi” (de exemplu, toate intelectualizările sunt „despre ceva”) ceea ce implică exclusiv un observator exterior apt să fie martorul unui lucru ce urmează să fie examinat. De exemplu, o observaţie umană poate afirma câte ceva despre o pisică, dar numai şi numai o pisică poate şti cu adevărat ce înseamnă să fii pisică prin însăşi calitatea sa de a fi o pisică. În esenţă, observaţia de mai sus reprezintă explicaţia diversităţii de opinii cu privire la realitatea spirituală şi la discuţiile teologice referitoare la divinitate, care nu pot să atingă un grad înalt de adevăr fără a ajunge la o înţelegere pur subiectivă a stării de iluminare, în care esenţa subiectivităţii se autorevelează ca substrat final al esenţei adevărului şi realităţii. Aşa cum vom arăta în continuare, cercetarea conştiinţei dezvăluie faptul că potenţialitatea minţii umane de a cuprinde şi înţelege nivelurile adevărului

    depinde de nivelul conştiinţei, care, care la rândul lui, este o stare de dezvoltare evolutivă continuă. Şi nu doar că acest proces a fost continuu în epocile trecute, dar el se mai menţine şi în ziua de azi. (vezi Capitolul 7) Este important de ştiut că, încă de la momentul venirii pe lume, fiecare fiinţă umană are deja un nivel calibrabil al conştiinţei. Aceste niveluri variază semnificativ, atingând chiar valori extreme. Nivelul calibrat denotă capacitatea de a rezona la o paletă identificabilă de frecvenţe, în mod asemănător cu o antenă de radio sau televiziune. În plus, creierul nu ajunge la maturitatea deplină înaintea vârstei de 25 sau chiar de 35 de ani, iar partea cea mai importantă a sa, cortexul pre-frontal, nu se maturizează complet niciodată, lucru care este în prezent luat în considerare în stabilirea hotărârilor judecătoreşti referitoare la delincventa juvenilă. Privind în ansamblu, vedem că înţelegerea adevărului este prin natura sa un proces provocator şi complex. Problema definirii şi înţelegerii adevărului conduce către multe concluzii care depind de o multitudine de factori, printre care unul esenţial e şi nivelul general al conştiinţei umanităţii la un moment dat. Fiecare nivel de conştiinţă are ca rezultat o definiţie concordantă a adevărului, un rol semnificativ jucând şi limbajul, reperele proprii, precum şi caracteristice culturii şi epocii respective. Dezacordurile rezultă din definiţiile potrivite şi altor niveluri ale conştiinţei, chiar din aceeaşi perioadă. Chiar dacă există un acord asupra unor elemente ori asupra definiţiei adevărului, se menţin dezacordurile cu privire la ce anume „înseamnă” sau semnifică el. (de ex, hermeneutica). Dezvoltarea progresivă a unei ştiinţe a conştiinţei (pragmatice, dar elegante din punct de vedere teoretic -

    un termen utilizat în dialogul ştiinţific pentru a evidenţia un context promiţător) a fost deja prezentată în câteva detalii (Hawkins, 1995-2004), ce cuprind demonstraţii şi confirmări suplimentare (seriile prezentărilor video ale lui D. Hawkins, 2002, 2003, 2004). Rezumatul Principiilor Esenţiale ale Ştiinţei Conştiinţei 1. Conştiinţa este câmpul energetic lipsit de formă, invizibil, cu o dimensiune şi un potenţial indefinite; e substratul oricărei existenţe, independentă de timp, spaţiu sau locaţie, dar în acelaşi timp atotinclusivă şi atotprezentă. 2. Deoarece câmpul conştiinţei cuprinde întreaga existenţă dincolo de orice limită, dimensiune sau timp, el înregistrează toate evenimentele, indiferent cât de minuscule par, chiar şi un gând trecător. 3. Pentru că înregistrarea tuturor evenimentelor are loc în afara timpului sau spaţiului, acestea sunt accesibile perpetuu datorită unei calităţi unice ce caracterizează însuşi câmpul energetic al conştiinţei. 4. Conştiinţa este substratul ireductibil al capacităţii omeneşti de a şti, a experimenta, a percepe sau a observa, este esenţa capacităţii de a conştientiza. 5. Câmpul conştiinţei există independent de omenire fiind totuşi inclus în aceasta. Ea este substratul ireductibil, Absolutul, în comparaţie cu care tot ceea ce există este relativ. 6. Conştiinţa reprezintă un câmp cu o putere şi un potenţial infinite, din care manifestarea universului în forma Creaţiei apare ca un proces continuu, permanent. 7. Întregul univers, atât cel cunoscut cât şi cel necunoscut, există independent de descrierea umană şi

    este eminamente un câmp unificat şi total, în cadrul căruia se află diferite niveluri de frecvenţe vibraţionale, care apar sub forma universului observabil. Ca şi în domeniul fizic, cu cât frecvenţa energiei vibraţionale este mai mare, cu atât şi puterea sa creşte. Câmpul energetic vibraţional, universal şi atotcuprinzător, este omniprezent şi, în consecinţă omniscient şi atotputernic. Prezenţa câmpului conştiinţei este cunoscută de toate fiinţele sensibile care îl resimt sub forma conştienţei subiective a existenţei însăşi. Astfel, conştienţa prezenţei conştiinţei ca substrat al existenţei reprezintă realitatea subiectivă primordială pentru întreaga experienţă umană posibilă. 8. Nivelurile conştiinţei sunt identificabile prin utilizarea unei calităţi simple a conştiinţei însăşi, iar omniscienţa conştiinţei recunoaşte şi răspunde oricărui lucru care are existenţă (şi este adevărat în virtutea acestei existenţe). Astfel, conştiinţa, asemenea unei oglinzi, reflectă realitatea în mod impersonal, nefiind impresionată sau afectată de acest proces. În consecinţă, conştiinţa nu „face” nimic, ci, asemenea gravitaţiei, oferă contextul în care potenţialitatea face trecerea de la lipsa formei la formă, de la neexperimentat la experimentat. 9. Comparabil cu legile conservării energiei sau materiei, legea conservării vieţii are întâietate. Viaţa însăşi nu este susceptibilă de a fi distrusă, ci poate doar să-şi schimbe forma prin trecerea la o frecvenţă diferită (cum ar fi, în experienţa umană, „etericul”, „spiritualul” sau alte domenii energetice descrise de-a lungul timpului). Având în vedere că tot ceea ce există reprezintă un nivel de vibraţie energetică, poate fi construită o scală a conştiinţei, un instrument coerent şi cu valoare

    pragmatică. O scală logaritmică a conştiinţei de la 1 la 1.000, care începe la numărul „1” (simpla existenţă a vieţii) şi continuă până la 1.000 (cel mai înalt nivel de conştiinţă la care umanitatea a ajuns vreodată), este suficientă pentru a include toate categoriile de frecvenţă ale conştiinţei umane. Se poate demonstra că o atare scală transmite un grad înalt de informaţie şi are o mare valoare practică şi teoretică în înţelegerea umanităţii, a problemei divinităţii şi a universului. Cercetarea conştiinţei este singura ştiinţă accesibilă omenirii în momentul de faţă ce permite investigarea nivelurilor relative de energie ale paradigmelor liniare sau nonliniare, a domeniilor acestora şi a realităţilor aflate dincolo de timp, loc sau dimensiune (şi care există deopotrivă la nivel obiectiv şi subiectiv). Afirmaţiile de mai sus calibrează la nivelul 1.000 al conştiinţei, ce constituie nivelul cel mai înalt al adevărului şi al capacităţii de cunoaştere pentru actuala condiţie umană. Ca într-o dizertaţie de doctorat, afirmaţiile de mai sus vor fi considerate ipoteze ce urmează a fi clarificate, extinse, demonstrate şi documentate prin prezentarea unor date suficiente pentru justificarea ipotezei nule.

    Cap. 3 - Adevărul ca enigmă: Provocarea şi lupta Condiţia fundamentală pentru dezvoltarea unei ştiinţe verificabile a adevărului este înţelegerea naturii conştiinţei însăşi. Fără o astfel de fundamentare, clarificarea naturii esenţiale a adevărului a oscilat între reducţionismul mecanic al chimiei creierului (nivel calibrat 410) şi intelectualizările abstracte ale filozofiei

    (nivel calibrat 460). Acest lucru are ca rezultat apariţia unor tautologii care conduc în cele din urmă la metafizică (nivel calibrat 450), teologie (nivel calibrat 450) şi, în final, la epistemologie (nivel calibrat 460), care se întreabă, de exemplu, cum anume cunoaştem şi cum ştim că ştim, respectiv dacă există un fundament primordial pe care să se sprijine credinţa şi credibilitatea? În cadrul paradigmei newtoniene (nivel calibrat 460), ştiinţa (nivel calibrat 460) este deopotrivă informativă şi validă şi pragmatic productivă. Domeniul ştiinţei tradiţionale a fost asigurat prin restricţiile sale intrinseci şi prin disciplina structurii şi formei. Liniarul este previzibil şi are o siguranţă interioară care a avut ca rezultat permutarea încrederii societăţii de la cele nevăzute, cum ar fi religia tradiţională, spre avantajele demonstrabile ale ştiinţei. Pentru spiritul modem, ştiinţa este „reală” şi „obiectivă”, în timp ce fenomenele şi experienţele nonfizice şi experienţele de natură mentală sau subiective sunt considerate lipsite de substanţă, de o autenticitate dubitabilă şi supuse îndoielii şi polemicilor (Arehart Treichel, 2004). Apariţia mecanicii cuantice (nivel calibrat 460) şi a Principiului Incertitudinii al lui Heisenberg (nivel calibrat 460) marchează sfârşitul dominaţiei paradigmei newtoniene asupra realităţii şi începutul unei evoluţii mai sofisticate şi mai avansate a ştiinţei, care schimbă centrul de interes de la liniarul previzibil la non-liniarul imprevizibil (nivel calibrat de la 500 la infinit). De-a lungul timpurilor, mintea omenească şi intelectul au fost atât instrumentul, cât şi subiectul de investigaţie a enormei complexităţi a raţiunii şi a facultăţii de judecare. Volumul complet al cercetărilor

    omeneşti a umplut biblioteci întregi şi a crescut până la proporţii enorme. Cercetările au condus la proliferarea uimitoare a informaţiilor în loc să implice concluzii sau simplificări. Ca urmare, în anii 1950, un grup de universitari de elită şi de oameni de ştiinţă prezidat de Mortimer Adler, au încercat să ofere o recunoaştere organizată a eforturilor intelectuale ale marilor gânditori ai istoriei. Acest lucru a avut ca rezultat apariţia lucrării Marile Cărţi ale Lumii Occidentale (1952), lucrare ce a cuprins scrierile celor mai semnificativi savanţi şi gânditori, precum şi cele mai relevante eforturi pe care aceştia le-au întreprins în încercarea de a atinge şi defini adevărul. Acest studiu al istoriei intelectuale a omenirii este larg răspândit, iar valoarea sa este în prezent confirmată de Asociaţia Naţională a Oamenilor de Ştiinţă. Conţinutul lucrării amintite include contribuţiile majore ale următorilor mari gânditori din istorie. Nivelul calibrat al Marilor cărţi ale lumii occidentale Apollonius 420 Aquino, Toma 460 Arhimede 455 Aristofan 445 Aristotel 498 Augustin 503 Epictet 430 Eschil 425 Euclid 440 Euripide 470 Faraday 415 Fielding 440 Fourier405 Freud 499


    Aurelius, Marcus 445 Bacon, Francis 485 Berkeley 470 Boswell 460 Cervantes 430 Chaucer 480 Homer 455 Hume 445 Huygens 465 James, William 490 Kant 460 Kepler 470 Lavoisier 425 Locke 470

    Copernic 455 Dante 505 Darwin 450 Descartes 490 Dostoievski 465 Engels 200 Pascal 465 Platon 485 Plotin 503 Plutarch 460 Ptolemeu 435 Rabelais 435 Rousseau 465 Shakespeare 465

    Galen 450 Galileo 485 Gibbon 445 Gilbert 450 Goethe 465 Harvey 470 Hegel 470 Herodot 440 Hippocrate 485 Hobbes 435

    Lucretius 420 Machiavelli 440 Marx 130 Melville 460 Mill, S. 465 Milton 470 Montaigne 440 Montesquieu 435 Newton 499 Nicomachus 435

    Smith, Adam 465 Sofocle 465 Spinoza 480 Steme 430 Swift 445 Tacit 420 Tucidide 420 Tolstoi 420 Virgiliu 445

    Marile Cărţi calibrează colectiv la nivelul 450, dar, prin eliminarea iui Karl Marx, ele vor calibra la valoarea 465. Astfel, filozofiile calibrate sub pragul 200 (nivelul critic care separă adevărul de falsitate) au un impact negativ serios, aşa cum istoria şi cercetările recente au demonstrat-o foarte bine. (Prin contrast, Socrate, care nu este el însuşi un autor, calibrează la valoarea 540). Importanţa crucială a descoperirii naturii esenţiale a adevărului poate fi dedusă din adevărata dimensiune şi intensitate a eforturilor marilor gânditori şi savanţi ai lumii. Aceşti autori reprezintă numai lumea occidentală. Eforturi similare şi o listă comparabilă cu mari gânditori pot fi găsite şi în alte culturi şi tradiţii intelectuale din Asia sau Orientul Mijlociu. Din păcate, arhivele cu cele mai timpurii scrieri ale omenirii au fost pierdute în incendiul care a mistuit Marea Bibliotecă din Alexandria, în anul 48 AC. După multe secole de cercetări academice şi intelectuale, a fost creat un nou sistem de abordare prin care metoda ştiinţifică, care dăduse rezultate remarcabile în domeniul fizic, a fost aplicată studierii minţii omeneşti şi a fiziologiei acesteia. Este notabil faptul că volumul final din Marile Cărţi ale Lumii Occidentale a fost consacrat lui Freud, a cărui

    descoperire hotărâtoare a vizat mintea inconştientă şi rolul fundamental al acesteia în viaţa mentală şi emoţională. Marea contribuţie a psihanalizei a constat în demonstrarea rolului hotărâtor al subiectivităţii, ca substrat a priori al experienţei, interpretării şi dinamicii intrapsihice. După Freud, a continuat proliferarea studiilor de psihologie; în acest punct îl putem menţiona pe Carl Jung, ale cărui descoperiri au fost cele mai semnificative deoarece el a inclus spiritul uman între elementele puternice şi esenţiale ale conştiinţei umane, atât la nivel individual, cât şi colectiv. Pentru a clarifica şi mai mult problema ridicată de inconştient, Jung a elucidat modelele intrinsece prin teoria marilor arhetipuri. În timp ce lucrările lui Freud calibrează la nivelul 499, cele ale lui Jung ating valoarea de 520, ceea ce semnalează o creştere paradigmatică importantă şi esenţială. Psihologia academică experimentală s-a limitat mai mult la problemele mecaniciste şi la teoria învăţării. Aproximativ în aceeaşi perioadă, semanticienii au studiat lingvistica şi structura de bază a limbajului. Hayakawa (1971) şi Ayer (1966) au explicat elementul esenţial, care fusese menţionat înainte de Descartes (res cogitans versus res externa) şi anume că „harta nu este teritoriul”, prin care s-a scos în evidenţă această imperfecţiune a mentalului uman. Conştiinţa devine un obiectiv al cercetării ştiinţifice ca urmare a descoperirii cruciale a Principiului Incertitudinii de către Heisenberg. Deşi Einstein (a cărui operă calibrează la nivelul 499) a respins implicaţiile filozofice ale Principiului Incertitudinii enunţat de Heisenberg, acestea au fot înţelese de David Bohm, care a descris şi delimitat paradigma realităţii implicite/explicite. (Nivelul de conştiinţă al operei lui Bohm este de 505). Această

    contextualizare mai avansată a universului a recunoscut atât realitatea substratului non-manifestat al existenţei, cât şi pe cea a dezvăluirii sale de la potenţialitate la actualitate. Implicaţiile conceptuale şi filozofice ale mecanicii cuantice şi ale ştiinţei emergente a dinamicii non-liniare au condus la o serie de întâlniri academice anuale cu tema „Ştiinţa şi Conştiinţa” care au avut loc preponderent la Universitatea din Arizona (Hemeroff, et. al., 1996), dar şi în alte părţi. Acestea au fost urmate de publicarea unui Jurnal al Studiilor asupra Conştiinţei (1996), Nivelul calibrat de conştiinţă al acestor conferinţe s-a situat aproximativ între 410 şi 450, ceea ce arată că erau în primul rând nişte eforturi ale intelectului, susţinute de teoriile ştiinţifice şi matematice. În aproximativ aceeaşi perioadă, psihiatria, ca domeniu de studiu, a abandonat psihanaliza şi întregul domeniu al realităţii obiective prin care omul experimentează şi îşi interpretează existenţa ca pe un continuum, nu numai de la eveniment la eveniment, ci şi ca unitate evolutivă. De asemenea, psihiatria a cedat în faţa reducţionismului mecanic al chimiei creierului şi, în mod paradoxal, a devenit din ce în ce mai dezumanizată, pierzând progresiv empatia pentru experienţele umane personale unice (Kendler, 2001). Practica zilnică a psihiatriei a început să fie dominată de dezvoltarea psiho-farmacologiei utile şi de modelul introdus de industria asigurărilor. Totuşi, avantajele acestor dezvoltări au constat în valoarea pragmatică a reducerii tot mai semnificative a suferinţei provocate de simptomele subiective dureroase, cum ar fi psihoza, depresia şi anxietatea. Aceste beneficii au devenit rapid utilizabile şi accesibile unui număr larg de pacienţi, în condiţiile în care înaintea dezvoltării industriei

    farmaceutice, puţini pacienţi puteau să-şi permită să consume timp şi să facă investiţii în psiho-terapia intensivă, cum ar fi psihanaliza. Pentru a contribui la umplerea golului nevoilor umane, psihoterapeuţii non-medici au jucat rolul vindecătorului empatic a cărui modalitate principală a fost insuflarea intuiţiei psihologice şi a educaţiei emoţionale, care a accentuat încă o dată importanţa critică a subiectivismului, a valorii şi a semnificaţiei experienţei personale. Un aspect foarte semnificativ al dezvoltării psihoterapiilor a fost reafirmarea importanţei aspectelor spirituale ale psihicului uman şi a contribuţiilor acestora la fericire şi satisfacţie, atât în ceea ce priveşte sănătatea fizică, cât şi cea mentală. Consilierea religioasă avea un fundament vechi de secole, plasând însănătoşirea într-un concept central. De asemenea, cercetările au arătat că persoanele cu o viaţă spirituală sau centrată pe valorile religioase s-au bucurat de o sănătate mai bună, au trăit mai mult, au suferit de mai puţine boli, s-au confruntat cu mai puţină criminalitate, mai puţină sărăcie, iar rata de divorţuri a fost mai scăzută. De asemenea, au fost mai fericiţi, s-au împăcat mai bine şi au avut copii mai reuşiţi (Robb, 2004). Aceste aspecte se studiază în prezent într-un proiect de cercetare de 4 ani asupra atitudinilor şi imaginilor de sine ale adolescenţilor în cadrul unui Studiu naţional asupra tinerilor şi religiei realizat de fundaţia Lilly Endowment. Totodată, o serie de asociaţii psihologice importante, precum cea de psihologie transpersonală, au accentuat importanţa recunoaşterii realităţilor spirituale şi a contribuţiei acestora la sănătatea fizică şi emoţională. Jurnalul Sănătăţii Spirituale este dedicat în întregime acestui subiect.

    O etapă majoră care a influenţat vieţile şi recuperarea a milioane de oameni de pe pământ a constituit-o apariţia programului de recuperare în Doisprezece Paşi, promovat de Asociaţia Alcoolicilor Anonimi (nivel calibrat 540). Acesta a căpătat o accepţiune mai largă şi mai răspândită, aceea de soluţie eficientă de „recuperare” şi transformare a multiplelelor probleme şi comportamente sociale şi personale. Milioane de oameni şi-au revenit din boli incurabile, iar aceste minuni au avut loc sub ochii multor milioane de rude, familii, angajaţi, prieteni şi soţi/soţii plini de recunoştinţă. Practicată de cei aflaţi în închisoare, terapia de grup bazată pe credinţă a redus rata recidivei cu 35 % (date obţinute pe baza cercetării conştiinţei). În ciuda proliferării şi aplicării pe scară largă a principiului celor doisprezece paşi la o gamă foarte variată de probleme omeneşti evident fără speranţă, esenţa modelului şi disciplinei recuperării prin cei doisprezece paşi a rămas imaculată. Ea a rezistat comercializării şi exploatării şi nu a căzut pradă tentaţiei de control asupra altora. Prin disciplina interioară a adevărurilor spirituale pe baza căreia a fost structurată, mişcarea celor doisprezece paşi nu a avut „nici un punct de vedere asupra problemelor exterioare” şi a respins orice aspecte cum ar fi bogăţia, renumele şi influenta politică (Wilson, „Bill W”, 1939, 1953). Puterea ei s-a bazat exclusiv pe nivelul de conştiinţă al iubirii necondiţionate şi a corectitudinii altruiste, calibrându-se la nivelul 540. Populaţia lumii de astăzi este naivă presupunând că existenţa unei cunoaşteri sociale a constituit întotdeauna o caracteristică a condiţiei umane când, de fapt, adevărul este chiar opus acestei afirmaţii. Din punct de vedere istoric, informaţiile importante au fost

    păstrate de câţiva privilegiaţi, iar masele nu au avut acces la ele. Tiparul nu fusese încă inventat, iar cei instruiţi erau încă în număr foarte mic. Nici chiar cei mai favorizaţi ori învăţaţii cei mai erudiţi nu aveau instrumente sau mijloace prin care să discearnă adevărul de falsitate. În consecinţă, apariţia erorii a fost inevitabilă, putând fi exemplificată de căderea severă a nivelului de conştiinţă al Creştinismului după Consiliul de la Niceea. Accesul exclusiv la cunoaştere a devenit în acel moment o tentaţie de a exercita controlul asupra celorlalţi, iar pretenţia de exclusivitate a devenit un carburant pentru intoleranţă şi conflict. În plus, spiritul combativ tinde să exagereze şi să se agaţe de detalii irelevante care ii împart în tabere diferite pe oameni în loc să pună accentul pe punctul central al adevărului care ar putea să-i unească. În ciuda celor de mai sus, religiile majore au promovat autorităţi ecleziastice, create pentru a împiedica apariţia dezacordului perturbator prin formularea unei scripturi agreate, a cărei autenticitate a fost autorizată prin procesul de „canonizare”. Totuşi, acest lucru a condus la un abuz şi mai mare şi la utilizarea unor ameninţări teribile pentru a obliga oamenii să adere la dogma acceptată. Prin contrast, pe baza cercetărilor asupra conştiinţei, reiese că nivelurile înalte ale adevărului au fost prezente în primele învăţăminte şi au continuat să fie, aşa cum s-a întâmplat cu marii clasici ai spiritualităţii care au depăşit testul timpului. Verificarea suplimentară a acestor adevăruri a fost oferită de redescoperirile documentate şi independente ale aceloraşi adevăruri fundamentale, care s-au repetat de-a lungul diverselor culturi şi la perioade de timp foarte îndepărtate. Fiecare mistic autentic sau persoană cu un

    nivel avansat al conştiinţei susţine în principal acelaşi adevăr istoric, independent de cadrul cultural sau de personalitate. Nivelurile conştiinţei confirmă o realitate intrinsecă care a fost reafirmată cu multe ocazii de-a lungul unor perioade mari de timp (vezi Capitolul 18). Nivelul maxim calibrat al conştiinţei în domeniul uman de-a lungul întregii istorii a fost 1.000, nivelul marilor avataruri cunoscute ale lumii şi al înţelepţilor iluminaţi ai antichităţii. Prin contrast, limita superioară a intelectului, minţii, raţiunii şi logicii calibrează la nivelul 499, ceea ce reprezintă stăpânirea domeniul liniar. Totuşi, nivelul 500 al conştiinţei reflectă apariţia unei noi şi mai avansate paradigme a realităţii, marcată de includerea substratului subiectiv şi empiric al conştiinţei, cognoscibil în virtutea realităţii sale ireductibile şi experienţiale. În timp ce eul este narcisist prin felul în care a fost proiectat şi orientat în primul rând către sine, la nivelul 500, respectul şi iubirea pentru altul devin o atitudine dominantă, iar calitatea unică a „iubirii” oferă vieţii sens şi valoare. Statistic, nivelul 500 este atins de 4% din populaţia lumii, iubirea necondiţionată de la nivelul 540 de 0,4%, iar nivelul 600 doar de câţiva indivizi. Stările foarte avansate ale conştiinţei sunt extrem de rare. În timpurile noastre, există numai şase înţelepţi (anonimi) pe planetă care calibrează la nivelul 600 şi peste acesta. Dintre aceştia, trei sunt între 600 şi 700, unul între 800 şi 900, şi unul între 900 şi 1.000. Alături de populaţia care calibrează la un nivel superior valorii 200, aceştia reechilibrează şi atenuează negativitatea masivă a majorităţii populaţiei lumii, care calibrează sub pragul 200. Consecinţa acestui lucru este că nivelul general al conştiinţei umanităţii se află acum la valoarea 207.

    Când apare pe Scala calibrată a Conştiinţei, iubirea e la început emoţională şi dualistă (de exemplu, între un „eu” şi un „tu”). Prin evoluţia sa ulterioară, iubirea devine progresiv non-dualistă, un mod de viaţă şi nu doar o simplă emoţie. Totodată, ea semnifică ceea ce devenim. Puterea iubirii este transformatoare şi recontextualizează experienţa concentrată progresiv asupra prevalenţei non-liniare a câmpului în locul conţinutului liniar limitat ca formă. În consecinţă, accentul se mută de la a obţine la a oferi, descoperinduse astfel că fericirea este intrinsecă, o consecinţă automată a contribuţiei la fericirea altora, ceea ce conduce la îndeplinirea potenţialului şi autonomiei. Din punct de vedere clinic, se poate observa că toate religiile şi sistemele de recuperare bazate pe credinţă au încredere în importanţa abandonării credinţelor şi emoţiilor negative, promovând adoptarea unei atitudini milostive şi iertătoare atât faţă de sine, cât şi faţă de ceilalţi. Când abandonăm emoţiile, şi sentimentele şi criticile, vinovăţia şi ura, care înainte erau proiectate asupra altora, se diminuează şi, în schimb, apar emoţiile pozitive, sănătoase (Rado, Tiebout, 1949 - 53; Rado, 1933), ceea ce are ca rezultat o schimbare a modelelor fiziologice dominante din creier. Aşa cum vom vedea în continuare, în capitolul 7, în cazul persoanelor orientate spiritual, informaţia este procesată diferenţiat de creier, producând beneficii psihologice şi fiziologice. În mod paradoxal, beneficiul îşi are sursa chiar din aprecierea eului, survenind în momentul în care acesta realizează că există un mare avantaj în a fi altruist. Atunci când descoperă beneficiul de a se debarasa de scopurile egocentrice, eul însuşi devine trambulina către introspecţia spirituală şi începe să-şi pună întrebări în legătură cu modalitatea de a-şi atinge propria

    transcendenţă, prin înţelegerea faptului că smerenia înseamnă putere şi nu slăbiciune, înţelepciune şi nu ignoranţă. Disponibilitatea de „a ierta şi a uita” calibrează la nivelul 450. Dorinţa de „a ierta şi a te încredinţa lui Dumnezeu” calibrează la nivelul 550. Cap. 4 - Evoluţia conştiinţei De-a lungul istoriei intelectuale a umanităţii s-a presupus că mintea, dată fiind capacitatea ei de raţionare şi gândire simbolică, reprezintă emblema ireductibilă şi fundamentală a omenirii. Se citează adesea faptul că diferenţa dintre om şi animal rezidă tocmai în capacitatea de a gândi. La o examinare mai atentă, vom descoperi însă că mintea nu reprezintă în realitate un element fundamental, ci un epifenomen al conştiinţei cu o marjă circumscrisă de utilitate şi siguranţă. Intelectualizarea calibrează la nivelul 410, indicând că teoria conform căreia intelectul reprezintă capacitatea fundamentală a omului este, prin ea însăşi, o limitare. La examinarea funcţiilor mentale e important să se înţeleagă că un companion permanent ii minţii e naivitatea ei prezumtivă, înnăscută, nerecunoscută şi permanentă. Aceasta e baza neînţelegerii limitelor minţii prin mecanismele negării şi mândriei - fiind preferată expresia „Gândesc deci exist” (nivel calibrat 400), în locul corolarului ei „Exist, deci gândesc” (nivel calibrat 480). Cu toţii credem în secret că percepţia noastră asupra lumii e cea corectă, respectiv că altele sunt greşite. Astfel, opinia e transformată într-un fapt aparent, fiind creditată nemeritat cu validitate.

    În măsura în care mintea e observată ca produs al conştiinţei şi nu ca substrat al acesteia (afirmaţie calibrată ca „adevărată”), atunci e esenţial să înţelegem în detaliu natura şi originile conştiinţei, dezvoltarea şi potenţialul acesteia. Conştiinţa e o expresie sau calitate a esenţei vieţii (afirmaţie calibrată ca „adevărată”). O afirmaţie fundamentală şi verificabilă despre viaţă este că aceasta nu este supusă şi nici vulnerabilă în faţa morţii, ci poate doar să-şi schimbe forma. Legea conservării vieţii e aproape identică cu legea conservării energiei ori a materiei. Viaţa nu poate fi distrusă ci doar să-şi schimbe forma, (afirmaţie calibrată la nivelul 1000). E uluitor că omenirea nu a fost conştientă de această înţelegere crucială. Unul din motive poate fi că, deşi toţi înţelepţii, avatarii şi învăţătorii avansaţi spiritual ai istoriei au afirmat că viaţa e eternă, acest mare adevăr a fost compartimentat de către mintea obişnuită, care presupunea că o atare afirmaţie se limita la domeniile spiritualităţii şi religiei, neconstituind un adevăr general. Prin urmare, a fost clasată ca o chestiune de credinţă şi nu ca un fapt. O altă explicaţie evidentă este că omul obişnuit identifică viaţa cu trupul, moartea fiind văzută, prin urmare, în forma ei fizică, drept fenomen terminal. Dar, în ciuda acestei credinţe aparent plauzibile, majoritatea omenirii a crezut mereu că după moartea fizică, viaţa spiritului continuă cu implicaţii relativ bine cunoscute în funcţie de destinul său. În ciuda numeroaselor cunoştinţe acumulate de-a lungul secolelor, incertitudinea încă mai domină discuţiile filosofice şi intelectuale, iar învăţăturile spirituale sunt considerate mai degrabă sisteme de credinţă decât fapte verificabile. Prin urmare, investigarea acestor chestiuni e de mare interes pentru

    umanitate, deoarece încă se pun întrebările fundamentale: „Cine suntem? De unde venim? Şi încotro ne îndreptăm?” în ciuda erudiţiei marilor intelectuali şi filosofi ai trecutului, acestor întrebări tot nu fi s-a dat un răspuns deoarece mintea nu are capacitatea de a la răspunde deloc. Ele pot fi descoperite doar prin accesarea sursei acestora - conştiinţa - fără de care mintea nu ar exista, iar oamenii nici măcar n-ar şti că au o minte. Natura conştiinţei însăşi - cum a apărut, ce este şi cum funcţionează - devine evidentă din studiul evoluţiei acesteia. Planeta Pământ pare că a apărut ca un subprodus al unei condensări de energie de origine galactică, iar mecanismele acesteia încă sunt obiect de studiu al fizicii teoretice avansate şi astronomiei. Substratul ireductibil al lumii fizice rezidă în energia primordială a conştiinţei, cu potenţialitatea sa înnăscută de infinite posibilităţi şi expresii discernibile ca formă. Din această energie a apărut masa vizibilă ca şi cea nevăzută „întunecată” a materiei ce constituie mare parte a universului detectabil. Doar 4% din univers este materie vizibilă, 23% fiind materie întunecată” invizibilă, iar 73% energie „întunecată” invizibilă (Howe, 2004). Astfel, domeniul invizibil e analog potenţialităţii, iar cel vizibil reprezintă manifestarea confirmabilă a acesteia. Detaliile relaţiilor exacte dintre energie, masă, gravitaţie, spaţiu, materie şi antimaterie constituie subiectul de studiu al celor mai înalte posibilităţi ale intelectului. Deşi mecanica cuantică oferă o înţelegere asupra tranziţiei dintre domeniile liniar şi non-liniar, pătrunderea acestor subiecte reclamă un salt paradigmatic ce începe la nivelul calibrat 500 al conştiinţei (ex., dincolo de limitarea conceptului de cauzalitate).

    Aşa cum se poate observa din cercetarea conştiinţei, potenţialitatea infinită a nemanifestatului devine manifestat în forma submatricei energetice a universului fizic potenţial. Energia conştiinţei în contact cu materia a actualizat potenţialul vieţii biologice. Conştiinţa ca viaţă e una şi aceeaşi realitate fundamentală (afirmaţie calibrată ca „adevărată”). În terminologie spirituală, conştiinţa e radianţa Divinităţii („lumina Lui Dumnezeu” din Geneză). Deoarece termenii „Dumnezeu” ori „Divinitate” sunt problematici, în locul lor ne putem referi la Zeitate ca „realitatea omnipotentă ultimă”, sursa absolută şi ireductibilă a întregii existenţe. Când suprafaţa masei topite a pământului s-a răcit suficient, conştiinţa plus materia au evoluat la început ca forme primitive, simple de viaţă, precum alge sau licheni. Eoni mai târziu, inteligenţa vieţii animale a apărut mai întâi prin ADN-ul viruşilor şi apoi al bacteriilor. Primele organisme conştiente au fost bacteriile, iar pe scala conştiinţei ele calibrează la nivelul „1”. Deşi viruşii îşi reproduc propriul ADN şi sunt un produs al inteligenţei conştiinţei, ei înşişi nu sunt conştienţi, lipsindu-le subiectivitatea. O observaţie semnificativă e că locusul exact al procesului de evoluţie, incluzând forma şi funcţionarea acesteia, se găseşte în cadrul câmpului conştiinţei, unde forma e un model de potenţialitate numită câmp morfogenetic de către Rupert Sheldrake (afirmaţie calibrată ca „adevărată”). Potenţialitatea există ca modele, tipare (informaţia inteligenţei) în câmpul conştiinţei şi se transformă în realitate ca apariţie în lumea fenomenală atunci când condiţiile sunt favorabile şi actualizate de intenţie. Aceasta e facilitată de capacitatea nemanifestatului de a deveni manifestat în virtutea omniprezenţei,

    omnipotenţei sale şi a calităţii cunoscute sub termenul clasic „omniscienţă”, ceea ce înseamnă că Realitatea primordială atotinclusivă incorporează tot ce e ştiut şi cognoscibil deoarece este sursa, substratul şi contextul Totalităţii Existenţei. Inteligenţa e calitatea omniscienţei prin care informaţia (de exemplu forma) devine cunoscută şi deci transmisibilă. Pentru ca viaţa să supravieţuiască şi ulterior să evolueze, cerinţa esenţială este să fie concepută având supravieţuirea drept obiectiv suprem sau consecinţă. Auto-propagarea, interesul îndreptat spre sine şi servirea de sine erau condiţii a priori pentru supravieţuirea sau succesul oricărei forme de viaţă. La rândul său, supravieţuirea vieţii ca formă depinde de acumularea, organizarea, utilizarea şi integrarea energiei pure. Energia e o necesitate a vieţii ce trebuie dobândită. La nivel vegetativ, fotosinteza devine mecanismul primar prin care moleculele chimice pot fi integrate şi utilizate. Microorganismele au dezvoltat sisteme integrate ce incorporau componente moleculare ale mediului. Supravieţuirea vieţii depindea de acumularea surselor de energie necesare, indiferent de forma în care erau acestea disponibile. Satisfacerea acestei necesităţi de bază era facilitată de dezvoltarea unor sisteme de supravieţuire de o extraordinară complexitate şi ingenuitate. Acestea reprezentau dezvoltări ale calităţii de inteligenţă care, înainte de a apărea în lumea fizică, erau înnăscute în câmpul conştiinţei. Învăţarea a apărut specific în cadrul domeniului non-fizic al câmpului energetic al conştiinţei. Acesta era nivelul desemnat de Rupert Sheldrake drept „cauzare formativă” (Sheldrake, 1981). Informaţia imprimată în forma unor înregistrări ale energiei frecvenţelor şi a tiparelor este comună în lumea

    modernă, fiind întâlnită deopotrivă în varianta surselor programelor analoge şi digitale: radioul, televiziunea, CD-uri, DVD-uri etc. Forma însăşi informaţie codificată transferabilă în instrucţie, precum codul genetic. Procese asemănătoare se petrec la înregistrarea imaginilor pe camerele digitale, iar chimia şi fizica utilizează frecvenţele spectrului electromagnetic pentru a identifica prezenţa anumitor proprietăţi chimice prin electrospectrometrie. Astfel, mintea modernă acceptă că modelele energetice invizibile care nu includ doar informaţie, ci şi unele instrucţiuni specifice, preced şi constituie sursa apariţiei şi derulării ca programe sau structuri în cadrul dimensiunii newtoniene observabile a lumii fizice şi a formei. O caracteristică a câmpului energetic al conştiinţei e înclinaţia sa înnăscută de a evolua spre niveluri tot mai înalte pentru a exprima cele mai subtile potenţialităţi. La un anumit punct al evoluţiei câmpului conştiinţei apare capacitatea de conştienţă, ceea ce oferă substratul a priori pentru subiectivitate şi pentru capacitatea de experimentare, gândire, simţire şi înţelegere, ceea ce, în general a fost considerat a fi atât o calitate primară la animale, cât şi o capacitate umană. Demonstraţia aserţiunilor de mai sus se vădeşte atunci când, calibrând nivelul de conştiinţă al regnului animal, vom observa o progresie definită a conştiinţei, de-a lungul multor eoni de timp. Bacterii Protozoare Crustacee Insecte Arahnide

    Regnul animal 1 Dragon Commodo 40 2 Reptile 40 3 Mamifere prădătoare: 6 7 Hiena, leu, tigru 40

    Amfibieni Peşti Caracatiţă Rechini Vipere Păsări migratoare Păsări de pradă Rinoceri Babuini Păsări cântătoare Porumbei Urs polar Urs grizzly Bizoni de apă Urs brun Şacali, vulpi Lupi Hipopotami Zebre, gazele, girafe Cerbi Bizoni Porci domestici Elan Vaci de lapte Oi Elefanţi

    17 20 20 24 35 105 105 105 105 125 145 160 160 175 180 185 190 190 200 205 205 205 210 210 210 210

    Şerpi Aligatori Dinozauri Balene Delfini Maimuţe Cal de fermă Pisici Papagali africani Pisici de companie Cal de curse Câini Porci de companie Corb negru Gorilă Cimpanzei

    45 45 60 85 95 210 240 240 240 245 245 245 250 250 275 305

    Excepţii: Alex, papagalul african gri dresat Koko, gorila dresată Cântecul păsărilor cântătoare Torsul pisicii Mişcarea de coadă a câinelui

    401 405 500 500 500

    Din harta conştiinţei regnului animal putem face câteva observaţii interesante şi foarte semnificative. Până la nivelul 200, viaţa animală supravieţuieşte prădând, viaţa prădătorului depinzând exclusiv de consumarea prăzii. Din perspectiva valorilor umane, viaţa animală de până la nivelul amintit e total

    „egocentrică”, „egoistă” şi vorace. Supravieţuirea la acest nivel nu depinde de alegere, ci de necesitate. Prădătorul nu-şi percepe prada ca pe ceva ce trebuie ucis, ci exclusiv ca pe hrana cotidiană. Dacă vom întreba, prin intermediul cercetării conştiinţei, dacă prădătorul intenţionează să-şi ucidă victima, vom primi un răspuns negativ. Intenţia sa nu e să ucidă, ci să mănânce, (fiind absolut dependent de pradă pentru a-şi obţine energia necesară supravieţuirii). În măsura în care viaţa nu poate fi ucisă (afirmaţie calibrată ca „adevărată”), ci poate doar să-şi schimbe forma, spiritul animal îşi continuă existenţa şi ocupă alt corp fizic. În cazul oamenilor, spiritul nu intră în fetus până în luna a treia de sarcină (afirmaţie calibrată ca „adevărată”). În cazul animalelor inferioare, acest lucru se petrece mai devreme, dar tot necesită un fetus viabil pentru energizare. Cu ajutorul cercetării conştiinţei se poate descoperi de asemenea că „prada” nu valorizează viaţa fizică în felul în care o fac oamenii şi că, de fapt, nici măcar nu observă tranziţia de la lumea fizică la continuarea sa eterică şi, subsecvent, la reîntoarcerea periodică în alte corpuri fizice. Conform anticei Rig Veda (nivel cal. 705), fiecare nivel al vieţii organice îşi sacrifică” viaţa în favoarea celui superior şi astfel îşi sanctifică din punct de vedere karmic viaţa, evoluând într-o formă superioară (viaţa serveşte propriei sale forme superioare). Oamenii care au avut experienţe în apropierea morţii sau de decorporalizare ori regresie în vieţile anterioare pot aprecia aceste afirmaţii. În toate acestea, sentimentul identităţii de sine e neschimbat. Întotdeauna e acelaşi „eu”. Similar, în vise, sentimentul identităţii de sine al celui care visează e neperturbat.

    Acest lucru e adevărat şi în inducerea regresivă a călătoriei în vieţile anterioare când subiectul retrăieşte o experienţă şi o situaţie foarte clară. Întotdeauna avem de-a face cu acelaşi sentiment al identităţii de sine, indiferent de forma corporală prevalentă. Insectele nici nu percep tranziţia, animalele consideră lumile pe care le visează ca având acelaşi grad de realitate şi validitate ca şi fizicalitatea lor cotidiană. Pentru un câine ori o pisică, visul are aceeaşi autenticitate ca starea de veghe (afirmaţie calibrată ca „adevărată”). Nivelurile calibrate ale regnului animal reprezintă medii ale populaţiei totale, ce cunosc unele variaţii individuale, existând totodată şi variaţii în privinţa nivelurilor calibrate ale comportamentului. Astfel „jocul” calibrează la aproximativ zece puncte mai sus decât nivelul mediu al funcţiei, fapt pe care-l considerăm semnificativ. Odată ce o familie umană adoptă un animal, nivelul de conştiinţă al acestuia creşte cu până la 5-10 puncte. Un alt domeniu major de interes este că anumite păsări şi animale ce au experimentat o interacţiune prelungită cu oamenii calibrează chiar la nivelul 400. Acest nivel calibrat indică nemijlocit capacitatea de gândire şi raţiune; astfel, nivelul calibrat ne ajută să rezolvăm controversa ştiinţifică privitoare la existenţa capacităţii de raţionare la anumite animale. O descoperire unică este faptul că torsul pisicii, cântecul păsărilor şi actul câinelui de a da din coadă calibrează foarte înalt - chiar mai sus de nivelul unei mari părţi a omenirii. Faptul că animalele de companie au capacitatea de a interacţiona şi emana iubire indică existenţa unei zone menite cercetărilor viitoare pentru a descoperi motivul pentru care aceste animale sunt capabile de iubire - ele prezentând o dezvoltare semnificativă a „chakrei inimii”, au un efect terapeutic

    asupra unei varietăţi de maladii umane (Banda and Lightmark, 2004). În evoluţia conştiinţei animale, ştim că la nivelul 200 apare o schimbare majoră a calităţii vieţii, care marchează trecerea de la prădătoare la blândele ierbivore care nu trebuie să mănânce alte animale pentru a supravieţui. Bălegarul oferă solului un fertilizator bogat în nitrogen şi astfel susţine viaţa. În plus răspândeşte seminţele în maniera sa, în felul acesta sprijinind propagarea vegetaţiei. Preludiul a ceea ce ulterior va deveni iubirea şi progresia conştiinţei generale apare pentru prima dată în regnul animal, în forma primitivă a protecţiei ouălor şi puilor. Mai târziu, acest aspect evoluează la animalele superioare în forma instinctului matern. Astfel, nivelul critic al conştiinţei atins la valoarea 200 demonstrează o schimbare majoră a calităţii conştiinţei, de la egoismul exclusiv ce nu pregetă să sacrifice viaţa altora la formele mai benigne, ale milei şi interesului faţă de ceilalţi, manifestate prin formarea familiilor. Prin apariţia familiei, iau naştere loialitatea de grup şi comportamentele socio-tribale, care, ele însele, servesc în subsidiar supravieţuirii. Totuşi, loialitatea de grup şi formarea haitelor semnalizează de asemenea conflictul social, cu lupte pentru dominaţie, ritualuri de împerechere - aspecte comune şi speciei umane. Din perspectiva unei analize pornite de la tehnicile de cercetare a conştiinţei, se vădeşte lesne că eul uman nu e altceva decât un produs şi o continuare a instinctului de supravieţuire din evoluţia animală. Acesta poate fi observat în însăşi fiziologia şi structura de bază a creierului uman. Comparabil cu evoluţia conştiinţei regnului animal, nivelul 200 al conştiinţei reprezintă demarcaţia dintre

    două zone extrem de deosebite sub aspect calitativ şi în domeniul uman. Nivelurile situate sub valoarea 200 indică diferite grade de egocentrism emoţionalizat, în care drepturile altora sunt ignorate, în vreme ce deasupra valorii 200 avem de-a face cu emergenţa unei civilizaţii are implică grija pentru drepturile şi vieţile celorlalţi. În momentul actual din evoluţia umanităţii, 78% din totalul populaţiei lumii calibrează sub nivelul 200 al conştiinţei, aşa încât indiferenţa faţă de drepturile altora devine un fapt cotidian lucru absolut evident dacă privim orice buletin de ştiri. (în prezent în America 49% din totalul populaţiei calibrează sub 200) Privind evoluţia conştiinţei şi originile eului în domeniul animal, înţelegem că el nu e decât o continuare a nivelului animal al conştiinţei în cadrul psihicului uman. Privind din perspectivă evoluţionară, apare o înţelegere ce permite compasiunea faţă de ceea ce altminteri ar fi fost demonizat şi condamnat drept sursă a conflictului, vinovăţiei şi suferinţei. Eul nu e depăşit de condamnare, ură şi vinovăţie; el e mai curând dezenergizat de o percepere obiectivă care-l vede exact aşa cum şi este de fapt - o rămăşiţă a originilor evolutive ale omului. Paradoxal, eul e consolidat de condamnare, de etichetele de tipul „păcat” deoarece se complace în sentimentele de vinovăţie. Astfel, atacându-l nu facem decât să-l consolidăm. Denigrarea eului creează atât de multă vinovăţie încât apare şi modul cel mai des întâlnit prin care conştiinţa umană gestionează conflictele - prin negare, secularism şi proiectarea vinei asupra altora. Acest fapt e reprezentat în societatea noastră actuală de modelul victimă - agresor, conducând mai departe spre conflictul mondial şi calităţile litigioase şi contencioase ale societăţii.

    După cum a descoperit Freud, vinovăţia reprimă natura animală a omului proiectând-o asupra altora ori asupra unei zeităţi ce prezintă aceleaşi defecte de caracter ca omul. Din punct de vedere istoric, omul s-a temut paradoxal de propriile proiecţii şi a făcut confuzie între divinitate şi zonele întunecate reprimate ale propriei sale naturi. Eul nu e dizolvat de denunţare ori ură (care reprezintă chiar expresii ale eului), ci de acceptarea blândă şi non-moralizatoare, de compasiunea ce apare din înţelegerea naturii şi originii sale intrinseci. Deşi vinovăţia şi căinţa pot avea unele utilizări pragmatice pe termen scurt în cadrul evoluţiei spirituale, examinând Harta Scalei Conştiinţei se poate observa că vinovăţia, regretul, ura de sine şi alte asemenea poziţionalităţi negative se găsesc la bază, în vreme ce iertarea, iubirea, acceptarea şi bucuria sunt în capul listei conducând la iluminare. Inteligenţa eului şi dedicarea sa înnăscută spre propria supravieţuire poate fi apreciată prin faptul că segmente semnificative ale omenirii adesea ajutate şi de interpretările întunecate ale religiei, au ajuns la partea inferioară a Scalei Conştiinţei, pe drumul negativităţii, în loc să fie în vârful acesteia, pe drumul spre realizarea conştienţei spirituale avansate, spre cunoaşterea Divinităţii şi spre realitatea care se află dincolo de judecată şi care fundamentează toată existenţa şi Creaţia. Evoluţia conştiinţei e demonstrată, de asemenea, de progresia sa din evoluţia hominizilor. Omul din Neanderthal calibra la nivelul 75 al conştiinţei, iar apoi cel din Java şi Homo erectus au ajuns la 80; Omul din Heidelberg la 80-85; pentru ca peste şase sute de mii de ani Homo sapiens idelta (nivel calibrat 80) să apară în Etiopia ca un posibil înaintaş al omului modem.

    O descoperire foarte recentă e hominidul Homo Floresiensis, un strămoş al nostru care a trăit în insula indoneziană Flores până cu aproximativ 13000 ani în urmă. El compensa dimensiunea redusă a creierului printr-o complexitate neuronală crescută şi calibra la nivelul 85. Evoluţia generală a conştiinţei omenirii a fost lentă. Ea nu a atins nivelul 90 până în momentul naşterii lui Buddha (aproximativ în 563 A.C.). Rata de evoluţie pare să se fi accelerat apoi, aşa încât în momentul naşterii lui Iisus Hristos, nivelul general al omenirii atinsese valoarea 100. De-a lungul fiecărei perioade, procentajul populaţiei care calibra peste valoarea 200 era destul de redus. Desigur, Vedele anticei culturi Indiene Ariane calibrau în marjele superioare ale valorii 900, Krishna la 1,000, nivel demonstrat totodată şi de Iisus Hristos şi Buddha. A durat aproximativ două mii de ani totuşi până ce conştiinţa generală a omenirii a trecut de la nivelul 100 la cel de 205, atins în finalul anilor 80 ai secolului trecut. În prezent, nivelul de 207 se datorează creşterii cu încă două puncte în Noiembrie 2003, în momentul Convergenţei Armonice. Pe lângă trasarea nivelurilor calibrate ale conştiinţei vieţii animale şi umane de-a lungul unor perioade mari de timp, o concluzie semnificativă derivă din calibrarea nivelurilor de conştiinţă ale tuturor formelor de viaţă de pe planetă, manifestate de-a lungul erelor arheologice ale preistoriei. NIVELURILE DE CONŞTIINŢĂ ALE ERELOR ARHEOLOGICE PERIOADA ERA GEOLOGICĂ Cuaternar

    DURATA APROXIMATIVĂ (MILIOANE ANI) 1

    FORMA DE VIAŢĂ Dezvoltarea şi dominaţia

    NIVELUL CALIBRAT AL VIEŢII 212

    Terţiar superior Terţiar inferior

    omului -Animale şi plante moderne,

    212

    -Dezvoltarea rapidă a 112 mamiferelor, respectiv a insectelor şi plantelor moderne -Mamifere primitive ultimii dinozauri Cretacic 60 84 -Dezvoltarea plantelor cu flori; primele păsări şi mamifere Diversificarea reptilelor; Jurasic 35 68 conifere Apariţia dinozaurilor, plantele Triasic 35 62 cicade, peştii vertebraţi Dezvoltarea reptilelor şi insectelor moderne; Permian 25 45 numeroase grupuri de plante şi animale Primele reptile, amfibii şi Carbonifer 85 insecte primitive, conifere 35 primitive Primele amfibii. Primii melci de uscat. Plante primitive. Devonian 50 27 Primele forme de viaţa terestră Scorpioni. Primii peşti cu Silurian 40 17 branhii. Recifuri de corali Primii peşti şi melci. Primele Ordovician 90 apariţii ale multor 12 nevertebrate marine Cambrian 70 Primele nevertebrate marine 8 Protozoare 2 Precambrian peste 1300 Alge, licheni, bacterii. 1 Cele mai vechi roci datează de aproximativ 1,850.000.000 ani. 60

    Din cele de mai sus obţinem şi alte dovezi în sprijinul ideii conform căreia conştiinţa a evoluat progresiv, iar această progresie a sa derivă dintr-o calitate înnăscută.

    Totodată, din cele de mai sus se desprinde concluzia că evoluţia conştiinţei va continua deoarece stă în propria-i natură, viitorul omenirii putând fi considerat de aceea optimist. Această progresie implică de asemenea încercarea conştiinţei de a se întoarce la propria-i sursă (afirmaţie calibrată ca adevărată). Oamenii avansaţi sub aspect spiritual au relatat în mod repetat că conştiinţa are capacitatea de a reveni la conştienţa propriei esenţe şi surse (vezi capitolul 8). Nivelurile ultime ale progresiei conştiinţei pot fi studiate în marii înţelepţi, sfinţi şi în toate fiinţele iluminate ce reprezintă vârful evoluţiei domeniului uman. Harta Conştiinţei delimitează în primul rând nivelurile conştiinţei de până la valoarea 600 deoarece ele acoperă 99% din omenire. Deşi puţine, nivelurile foarte avansate raportate de marii înţelepţi ai istoriei reafirmă calitatea evolutivă şi progresia ultimă a conştiinţei la nivel uman. Aşa cum se va vedea ulterior, evoluţia conştiinţei dincolo de nivelul 200 rezultă într-o schimbare a fiziologiei creierului, precum şi în dezvoltarea unui creier eteric non-fizic, compus exclusiv din modele energetice. Frecvenţele mai înalte ale conştiinţei avansate transcend capacitatea de răspuns a paradigmei fizicii newtoniene şi a creierului protoplasmic, reclamând existenţa unui corp de energie pură („spiritual”, „eteric”, „suflet”)

    capabil să răspundă la frecvenţele foarte înalte ale câmpurilor energetice vibraţionale (analog capacităţii unui chip de computer versus unui tub catodic). Prin urmare, cercetarea dedicată exclusiv fiziologiei şi chimiei creierului de către fizica şi matematica avansată e limitată, ca şi toate conferinţele academice care abordează subiectul din perspectiva intervalului nivelului 400 (până la jumătatea acestuia). Procesarea informaţiei spirituale necesită un vehicul non-fizic, creierul fiind înţeles ca un set de recepţie a informaţiei după cum l-a descris şi Sir John Eccles (1986, 1989). O descriere a schimbărilor suferite de fiziologia creierului va fi abordată în capitolul 7. Totuşi, e interesant că Buddha a considerat gândirea ca fiind o cale senzorială, creierul fiind văzut drept un organ de simţ, indicând faptul că mentalizarea era o modalitate asemănătoare senzaţiei, atingerii, auzului, văzului şi gustului. Astfel, Buddha considera că omul deţine şase simţuri, spre deosebire de cultura occidentală care-l credita numai cu cinci. Rezumând studiile cele de mai sus este extrem de important să observăm că din perspectiva evoluţiei conştiinţei şi evoluţia sa ca om, capacitatea de a gândi, a raţiona şi astfel de a mentaliza nu înlocuiesc procesele mentale animale, fiind doar adăugate acestora. Conştiinţa animală e interesată exclusiv de propria sa supravieţuire (incluzând aici familia şi haita) neavând nimic de-a face cu nevoile şi valorile celorlalţi. Neajunsul adăugării capacităţii de cogniţie peste instinctele animale e comparabil cu actul de a încredinţa un pistol unui copil. Pentru ego, intelectul şi raţiunea nu reprezintă decât instrumente şi modalităţi adiţionale de supravieţuire, aşa încât miezul său narcisist le utilizează pentru a-i ataca pe ceilalţi. Mintea

    serveşte apoi scopurilor de prădător şi obiectivelor narcisiste, lucru încă prezent la un procent de 78% din populaţia lumii. Astfel, eul neevoluat spiritual foloseşte progresul tehnologic şi al civilizaţiei pentru propriile sale obiective. Războiul tribal devine nuclear, furcile şi armele primitive devin câmpuri minate, iar pistoalele devin instrumentele jafului şi crimei. În locul beţelor, pietrelor şi săgeţilor, mentalitatea de haită, agresiunea teritorială şi dominaţia masculilor alfa e sprijinită acum de rachete balistice. Astfel, umanitatea devine victima egoismului exprimat sub forma megalomaniei (alimentată de testosteron), care a ucis mai mulţi oameni decât orice altceva din istorie, („narcisismul mesianic malign” calibrează abia la nivelul 30) Eul e avid, indiferent la drepturile ori viaţa altora şi percepe Divinitatea ca pe opoziţia ultimă în faţa suveranităţii sale absolute. Inteligent, el soluţionează însă acest impas clamând că deţine aprobarea lui Dumnezeu pentru barbariile la care se dedă, pe care le înfăptuieşte chipurile tocmai „în numele Lui Dumnezeu”, „Allah”, „spre binele credinţei”, „pentru Christos”, „pentru Zeul Soare Quetzalcoatl” (nivel calibrat 85) sau Dumnezeul lui Attila Hunul (Chiar şi Hitler pretindea că deţine aprobarea lui Dumnezeu). Pentru natura animală a eului, religia nu e decât un alt instrument din arsenalul prin care urmăreşte să-i controleze pe ceilalţi - revelând, paradoxal, prin aceasta propria-i slăbiciune, deoarece depinde de alţii pentru a supravieţui, în vreme ce adevărata putere e complet independentă şi lipsită de orice nevoi. Puterea iubirii e demonstrată de actul de a dărui, iar slăbiciunea eului se vădeşte prin nevoile şi insuficienţa sa. Deoarece supravieţuirea eului depinde de îndeplinirea nevoilor sale de bază, el trăieşte în frică

    (toţi megalomanii sunt paranoici), în vreme ce iubirea nu cunoaşte teama. Un incident neobişnuit, relatat de ziarele din Toronto, demonstrează puterea unică transformatoare a iubirii. Un om tulburat mental deţinea multe arme şi o cantitate mare de muniţie. Intenţiona să ucidă cât mai mulţi oameni după care să-şi încheie şi el socotelile cu viaţa. Totuşi, a fost întrerupt din planurile sale de un câine care, venind spre el cu un Frisbee (un disc de plastic), l-a implorat să se joace cu el. Viitorul criminal şi sinucigaş a trăit o „schimbare decisivă” a aruncat armele şi s-a predat, căutând apoi ajutor pentru rezolvarea problemelor sale mentale. Capacitatea de iubire a câinelui (numit Elvis), ce calibra la nivelul 500, a înfăptuit fără efort un lucru de domeniul miraculosului, pe care nici constrângerea, nici raţiunea nu-l putuseră face. Din perspectiva dezvoltării evolutive, Homo Sapiens e unic deoarece prezintă un spectru atât de larg al nivelurilor calibrate ale conştiinţei în cadrul aceleiaşi specii. Abia foarte recent, la sfârşitul anilor 80, s-a petrecut saltul major al nivelului de conştiinţă al omenirii de la valoarea 190, unde stagnase veacuri în sir, la cea de 205, şi apoi de 207. În ciuda progresiei mediei statistice, 78% din populaţia lumii e încă sub nivelul 200 al conştiinţei, care denotă adevărul, integritatea şi interesul faţă de ceilalţi. Problemele curente ale lumii izvorăsc din vastul rezervor de negativitate. Conflictul în lume pare a fi inevitabil din cauza marii diferenţe dintre segmentele foarte evoluate şi majoritatea limitată încă a populaţiei lumii.

    Cap. 5 - Structura esenţială a adevărului Mintea umană a fost incapabilă să rezolve enigma adevărului datorită unor motive cruciale: 1. Lipsa de cunoaştere a evoluţiei conştiinţei şi a nivelurilor sale. 2. Lipsa înţelegerii naturii şi structurii eului şi a originii sale. 3. Defectele inerente şi limitările eului. 4. Eşecul în înţelegerea importanţei relaţiei dintre context şi conţinut. 5. Semnificaţia unei schimbări de paradigmă ca o consecinţă a contextualizării.

    În ceea ce este perceput, aşa-zis în mod discret, în domeniul paradigmei liniare newtoniene, se presupune că afirmaţiile (faptele) există independent de câmp sau de context. Presupunerea este că „lucrurile”, inclusiv ideile, există într-un conţinut „obiectiv” explicat, independent, autosuficient, identificabil ca „realitate”. În felul acesta se deduce că datele obiective există independent de cel care cunoaşte presupusele fapte. Pentru că aceste fapte izolate întrunesc condiţiile propriei definiţii, ele sunt, prin urmare, considerate deja dovedite, iar ipoteza că este necesar sau că trebuie să putem dovedi pare a fi raţională şi aptă de a fi împlinită. Totuşi, la o examinare atentă, se va descoperi că dovezile sunt în primul rând reiterări circulare ale definiţiei şi că intenţia a determinat deja rezultatele prin însuşi procesul selecţiei datelor acceptabile. Luaţi de exemplu categoria lipsei simţului văzului. Cu toate acestea, prin rafinament şi maturitate, treptat devine clar că, criteriile pentru stabilirea adevărului se schimbă sau sunt chiar complet desfiinţate de o schimbare în câmpul general. O afirmaţie este adevărată doar în cadrul unui anumit context şi, exact aceeaşi afirmaţie poate deveni complet falsă într-un context diferit (conflicte etice, responsabilitate defectuos asumată, circumstanţe tensionate, perioade de timp diferite sau cultură diferită ori perioade istorice diferite, etc.). Aceste circumstanţe alterează adevărul perceput şi responsabilitatea. Devine clar că o înţelegere a adevărului pe care să putem conta necesită definirea şi descrierea nu numai a conţinutului, dar şi a contextului, a câmpului general şi a intenţiei observatorului. Adevărul verificabil este un produs al (1) conţinutului, (2) al punctului din care este observat,

    plus (3) al influenţei intenţiei şi (4) contextului care, la rândul său reflectă (5) paradigma (înţelesul). Ştiinţa recunoscută, academică, se zbate să înţeleagă evoluţia ştiinţei ca fiind ea însăşi un produs al conştiinţei care, prin urmare, s-a îndepărtat de limitările modelului Newtonian/matematic liniar asupra realităţii, mergând înspre dinamicile non-liniare şi mecanica cuantică, în care principiul lui Heisenberg marchează tranziţia de la o realitate obiectivă explicată către o înţelegere mult mai avansată, în care a nu şti nimic este posibil, chiar fiind în interiorul paradigmei newtoniene auto-conţinute. Nimic nu este descifrabil sau comprehensibil în afara conştiinţei observatorului. Dincolo de aceste progrese în conştienţă a apărut recenta descoperire despre faptul că, prin calibrarea nivelurilor conştiinţei, se pare că apar diferite domenii de posibilitate şi, prin urmare, actualitate, precum şi o diferenţiere majoră între calităţile forţei şi cele ale puterii. Conţinutul există întotdeauna în interiorul contextului, la fel şi câmpul observaţiei. Cel mai important defect al paradigmei newtoniene este, totuşi, aderarea la constructul intelectual al principiului cauzalităţii (cal.450) care are aplicaţii pragmatice limitate. O simplă diagramă poate clarifica situaţia: CONŢINUT, CÂMP ŞI CONTEXT

    Eveniment: perceput, liniar, conţinut Situaţie: timp, loc, circumstanţe, influenţe, factori care contribuie, atât cunoscuţi, cât şi necunoscuţi. Liniar şi non-liniar. Câmpul proxim (apropiat). Contextul infinit: non-liniar, infinit, omniprezent, non-temporal. Înregistrează toate evenimentele şi circumstanţele pentru totdeauna. CONŢINUT, CÂMP ŞI CONTEXT CONŢINUT Ego Liniar Limitat Definibil Previzibil Newtonian Măsurabil Obiectiv Măsurabil Circumscris Forţă Timp

    CÂMPUL PROXIMAL Eul Spiritual Semi-liniar Semi-limitat Poate fi descris întâmplător Dinamici non-liniare Identificabil Condiţii pre-existente Poate fi descris Difuz Influenţă Calculabil Generalizat/Interconectat Locaţie anume (încâlcit) Ce poate fi Ce poate fi estimat dovedit Selectat Variabil

    CONTEXT Conştiinţă Non-liniar Nelimitat Experienţial Auto-existent Spiritual Observabil Subiectiv Poate fi cunoscut General Potenţare (Putere) Non-temporal Non-local Ce poate fi cunoscut Absolut



    mai mult:David R. Hawkins - Adevar versus falsitate (A5)




    https://www.google.com/search?q=40+d...hrome&ie=UTF-8




  3. #3
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    46.058
    În ilustraţia de mai sus conţinutul este oricare obiect ce poate fi descris, o afirmaţie, un fapt, o idee sau chiar un presupus fapt existent prin sine însuşi (cum ar fi forma). „Câmpul” este timpul, spaţiul şi circumstanţele care pre-există. Deoarece componentele pot fi cunoscute, câmpul poate fi înţeles ca proxim (ceea

    ce este apropiat, în jur) sau ca având un efect probabil asupra conţinutului. Câmpul este asemenea vremii (starea vremii) sau locaţiei şi, prin urmare, poate varia şi, de asemenea, poate include factori intangibili, cum ar fi: opinia publică, evenimente care influenţează, sisteme de credinţă, atât conştiente, cât şi neconştiente. Dincolo de forma conţinutului şi de câmpul proxim sau de condiţii, este absolutul, contextul atoatecuprinzător, global, fără de formă, care este nelimitat de timp sau dimensiune, însă în interiorul căruia fiecare conştiinţă umană operează şi funcţionează ca un cadru de referinţă din care fiecare poate alege puncte de observaţie. Contextul global este câmpul infinit al conştiinţei înseşi, care este nelimitată, dincolo de formă, şi totuşi capabilă de a înregistra forma la fel de repede precum un gând trecător. Fără a avea la bază conştiinţa, mintea este incapabilă să lie conştientă; în consecinţă nicio afirmaţie de niciun fel nu poate fi tăcută. De aceea, orice definiţie a adevărului trebuie să includă conţinutul, un câmp ce poate fi cunoscut şi o conştienţă a contextului fundamental. Există o progresie a înţelegerii şi a capacităţii sau abilităţii de a cunoaşte adevărul pe măsură ce ne deplasăm de la conţinut la câmp la context. Capacitatea de a cunoaşte este dependentă de fiziologia creierului observatorului, de intenţie, de maturitate şi de nivelul calibrat al conştiinţei (descris în capitolul 7). Când analizăm, discernerea adevărului devine un proces relativ complex care, din punct de vedere operaţional, şi pe măsură ce devine familiar, devine relativ simplu şi evident, înţelegerea naturii sale este de asemenea intuitivă şi gata de a fi înţeleasă fără deliberare.

    În practica zilnică contextul nu este afirmat, pe când conţinutul este, bineînţeles, afirmat întotdeauna. Defectul cel mai des întâlnit şi cel mai important este neafirmarea ori implicarea în mod fals a naturii câmpului proxim. De exemplu, o eroare comună curentă este adoptarea unei anumite atitudini sociale, proiectate într-un cadru temporal şi pe care, ulterior, o judecăm. Dacă analizăm conceptul cauzalităţii (cal. 450) vom descoperi că această „cauză” nu este decât un concept care nu are o existenţă adevărată în realitate. Explicaţia este o superimpunere şi o supoziţie a procesului de raţionare. De exemplu, pentru a explica totul despre un grăunte de praf dintr-o cameră avem nevoie să includem efectele: climei, ale mişcării aerului, umidităţii, temperaturii, presiunii atmosferice, ale locului, casei, terenului, vecinătăţii, ţării, planetei şi, mai departe, să includem evoluţia galaxiei şi a universului însuşi. Astfel examinând numărul factorilor „cauzali” observabili care contribuie, constatăm că este infinit în fiecare clipă. Explicarea unui aşa numit „eveniment” este şi mai complexă, deoarece nu există adevărate evenimente cu excepţia unei selecţii arbitrare ale unui „când” anume se presupune că începe un eveniment şi „când” se presupune că se încheie. Astfel aflăm că, de fapt, nu există asemenea lucruri precum „evenimente” sau „întâmplări”, ci că, acestea sunt selecţii arbitrare ale observaţiei pentru confortul ce există în mintea observatorului şi nu există într-o realitate exterioară. O tautologie similară este reprezentată de termenul „relaţie” care este strict o mentaţie arbitrară, un concept (res interna) proiectat în puncte de observaţie selectate arbitrar, care pot sau nu pot să fie afirmate ca fiind incluse în câmpul de referinţă.

    După cum se poate vedea, înţelesul conţinutului necesită includerea ambelor, a câmpului proxim şi a contextului. Prin urmare, adevărul este un produs al observaţiei celor trei, plus o conştienţă asupra capacităţii şi a calităţilor observatorului. Un „eveniment” neobservat este gol de înţeles, ceea ce este o mentaţie superimpusă, prin urmare conştiinţa observatorului devine o variabilă deoarece este supusă limitărilor fiecărui nivel calibrabil al conştiinţei. Percepţia este observaţie editată, în contrast cu termenul „viziune”, „realizare” şi „conştienţă” care se referă la înţeles şi comprehensiune, deci duce către o extindere mai mare a observaţiei ce include nu numai câmpul, dar şi contextul. Contextul este inclusiv mai degrabă decât exclusiv. Iar „câmpul proxim” plasează prezumtivul eveniment observat sau destinaţia liniară întru-un cadru temporal (un exemplu sunt ecuaţiile lui Schrödinger, atât cele dependente, cât şi cele independente de timp din mecanica cuantică). Până la urmă presupusele „evenimente” sau „lucruri” sunt înţelese ca epifenomene tranzitorii, evoluţioniste ale observaţiei, fără nicio existenţă independentă. Deseori sunt făcute afirmaţii care includ prezumţii sau condiţii neafirmate, cum ar fi intenţionalitatea implicată (raţiunea teleologică). Pentru că din punct de vedere operaţional o afirmaţie despre toţi factorii care contribuie este imposibilă (întotdeauna mai există alţii ce pot fi adăugaţi), mintea transcende liniarul şi esenţa practic abstractă. Astfel, comunicarea eficientă include conştienţă nivelului de conştiinţă al integrităţii şi subiectivitatea observatorului, precum şi a ascultătorului (logosul, ethosul şi furiosul lui Aristotel). Toată pretinsa cunoaştere este, prin urmare, în cel mai bun caz, o tentativă practică operaţională sau

    plauzibilă, mai degrabă decât ceva ce poate fi dovedit. Pe măsură ce nivelul conştiinţei avansează, conştienţă observatorului se convinge rapid de esenţă, iar intenţia, precum şi câmpul proxim o plasează simultan în contextul global. Nivelul conştiinţei societăţii noastre creşte continuu, aşa cum a fost evidenţiat de recenta includere a termenului perceput”, ceea ce indică o conştientizare a posibilei predispoziţii a observatorului. Astfel ştirile declară că „atacatorul observat” era aşa şi pe dincolo sau că „evenimentul perceput/observat” a fost văzut de martori în felul următor (în procedurile legale, martorii identifică greşit suspecţii şi interpretează greşit evenimentele în până la 49% din cazuri. Multe asemenea erori au fost relevate de testarea ADN-ului). Adevărul nu este doar un produs al conţinutului şi al contextului, ci este legat direct de un anumit nivel al conştiinţei, până acolo încât ceea ce este adevărat la un nivel de conştiinţă, este neadevărat de la un alt nivel. Acest fapt este foarte evident în legătură cu moravurile sociale, diplomaţia internaţională, conflictele religioase şi mereu cârcotaşele poziţionalităţi politice. Conţinutul prin sine însuşi este deja un produs al unui număr infinit de variabile precum câmpul proxim, care este un produs al numărului mare de factori existenţi. Pentru ca un „eveniment” să poată fi raportat ca atare, un observator a editat deja şi a făcut o selecţie, care este rezultatul intenţionalităţilor şi al poziţionalităţilor neafirmate în care există intenţia neafirmată despre un efect specific asupra ascultătorului. Foarte puţini observatori sunt capabili de claritate sau de o puritate a intenţiei, şi mai puţini sunt dedicaţi adevărului. Deseori intenţia poate fi intuit din tonul şi ritmul prezentării în care pasiunile

    mesagerului îngreunează cu mult sau chiar denaturează mesajul. Astfel, emoţionalitatea observatorului precum şi climatul înconjurător trebuie luate în considerare cu atenţie. Nu ne putem aştepta de la persoanele publice să aibă o puritate a intenţiei sau devotament faţă de adevăr, deoarece acestea distorsionează faptele şi adevărul din rutină, pentru a câştiga sau a convinge. Pentru căutătorul adevărului renunţarea la ataşamentele faţă de poziţionalităţi este o condiţie necesară şi, prin urmare, cea mai importantă încercare. Progresul conştiinţei este facilitat de conştientizarea naturii evolutive a eului şi a structurii sale. Cea mai întâlnită eroare ce împiedică dezvoltarea, atât a indivizilor, cât şi a societăţii este crearea unei poziţionalităţi care demonizează eul şi care conţine această eroare: încercarea de a dizolva eul punându-i în cârcă vină, ruşine şi judecată negativă asupra sinelui. Eul este deja puternic, iar atacul moralist îl hrăneşte cu şi mai multă energie. Şi mai important este că putem observa că înţelegerea evoluţiei eului într-o perioadă mare de timp este relativ şi intrinsec inocentă şi aproape programată să fie ceea ce este, acest lucru având ca bază necesităţile animalice de supravieţuire. Este bine să ne amintim că psihicul uman este precum componentele fizice (hardware) ale unui computer, care în mod inocent acceptă orice software cu care a fost programat. Aceasta spune şi Socrate în „orice greşeală este involuntară pentru că omul întotdeauna alege să considere că ceea ce crede el este pentru binele său”. El greşeşte în înţelegerea sursei bunătăţii şi a fericirii şi astfel face alegeri greşite din exterior (iluzii) mai degrabă decât să aleagă Adevărul. În loc să denigreze egoul şi să se adâncească în vină, ruşine şi

    ură faţă de sine, este mult mai productiv să îl accepte pentru ceea ce este, apreciindu-i valoarea istorică şi să îl adopte, aşa cum adoptăm un animal de casă. Putem accepta că eul este, „bineînţeles” doritor de câştig, avantaje, este lacom, etc. Natura sa poate fi acceptată şi apoi transcensă dacă, pur şi simplu, ceea ce aşteptăm este ceea ce este. Eul face ceea ce a fost antrenat să facă de milenii şi încă mai crede că supravieţuirea sa depinde de aderarea la şi de rularea programelor sale care, datorită evoluţiei, au devenit acum opusul intenţiilor persoanei etice din zilele noastre sau a căutătorului spiritual serios. În abordarea egoului, e bine să ne amintim că se hrăneşte din şi este sedus de energia negativităţii durerii, a suferinţei, a urii şi a vinovăţiei de care devine ataşat (dependent). Hrăneşte în mod secret „sucul” pe care îl obţine din starea de a fi un martir ori o victimă şi iubeşte ura, iubeşte să aibă „dreptate” şi iubeşte răzbunarea. Nivelul conştiinţei egoului este bazat pe utilizarea calităţilor forţei, fie că aceasta este de tip emoţional, intelectual sau fizic. În consecinţă, desfacerea egoului nu este un rezultat al utilizării contraforţei moralei sau a sentimentelor, ci se poate obţine prin folosirea puterii adevărului însuşi. Forţa, prin natura sa, atrage o contraforţă şi fiecare poziţie a egoului dă naştere opusului său. Astfel, folosirea doar a unui singur concept spiritual, cum ar fi dorinţa de a fi iertător, poate desface chiar cele mai durabile poziţionări egotice. Vedem acest lucru în exemplul veteranilor celui de-al doilea război mondial, de ambele părţi, veteran care şi-au iertat inamicii cu mult timp în urmă, în ciuda morţii şi distrugerii la care au fost martori. Aceasta demonstrează că până şi cele mai severe circumstanţe şi experienţe pot fi vindecate.

    Mecanismul care permite operarea acestei vindecări este dorinţa şi voinţa de a renunţa la judecată în favoarea păcii, şi la ură pentru iubire. În timp ce mintea crede în secret că supravieţuirea ei se datorează egoului, dimpotrivă, supravieţuirea persoanei se datorează spiritului care energizează egoul pentru a împlini misiuni importante. Datorită intenţiei spiritului, sinele inferior sau egoul îşi aminteşte să-şi ia vitaminele. În adevăr, noi existăm şi supravieţuim nu datorită egoului, ci împotriva lui. Cercetarea conştiinţei dezvăluie alţi factori decisivi care pot contribui la pacea minţii. În momentul naşterii există deja un nivel calibrabil al conştiinţei şi, tot în momentul naşterii, este stabilit şi momentul morţii corpului fizic. Cu toate că momentul morţii corpului este stabilit la naştere, aceasta nu înseamnă că este predeterminat. (Această afirmaţie a fost calibrată ca adevărată în multe ocazii în timpul demonstraţiilor din cadrul seminariilor.) Cealaltă veste bună este că datorită relaţiei dintre conţinut şi context este imposibil să trăim experienţa propriei morţi pentru că înseşi mijloacele prin care putem trăi această experienţă părăsesc corpul care nu mai este privit drept un „eu” ci ca un „el-obiect” (calibrează ca „adevărat”). Această actualitate este confirmată de experienţele celor care au avut ieşiri din corp (OBE - out-of-body) sau experienţe de moarte clinică (NDE - near-death-experience) şi în care spiritul, simţul „eului” sau identitatea cuiva pleacă din fizicalitate. Sensul auto-identificării, al acelui „eu”, transcende fizicalitatea, temporalitatea şi toate condiţiile. Aceasta pentru că adevăratul „eu” este context şi nu conţinut. Oamenii care au investigat vieţile anterioare prin regresii hipnotice raportează că indiferent în ce poveste s-au descoperit, au avut

    întotdeauna acelaşi identic simţ al sinelui, al „eului” care domină în orice situaţii. Persoanele care în evoluţia lor spirituală au transcens nivelul de conştiinţă 600, nivel unde nu mai există identificarea cu mintea sau corpul, îşi amintesc cu claritate vieţile anterioare. Indiferent ce tip de corp sau ce fel de circumstanţe au dominat în acea perioadă, era prezent acelaşi simţ al „eului” şi atunci, ca şi acum. Se pare că în fiecare reamintire a unei vieţi anterioare există scopul unei lecţii spirituale importante, iar condiţiile diferite nu fac decât să particularizeze un rol, astfel încât să fie cât mai potrivit pentru a învăţa. Această descoperire ar putea să se alinieze cu premiza că şi conştiinţa evoluează de-a lungul timpului, iar evoluţia este o calitate înnăscută a conştiinţei însăşi.

    Cap. 6 - Manifestare versus cauzalitate: creaţie versus evoluţie Rareori nivelul conştiinţei oamenilor atinge nivelul calibrat 500 (numai 4% din populaţie). Şi mai rar este atins nivelul Iubirii Necondiţionate, la 540 (0,4% din

    populaţie). Multe din geniile ştiinţelor (Newton, Freud şi Einstein) au calibrat, în mod ciudat, la exact 499. Astfel, palierul 400 (America calibrează în prezent la nivelul 421) reprezintă o productivitate mare şi folosirea beneficiilor ştiinţei, tehnologiei, ingineriei şi ale medicinii. Pentru căutătorul spiritual, 400 reprezintă nivelul unei educaţii spirituale, însă, este încă un nivel al minţii, al raţiunii şi al intelectului care devin pietre în drumul către transcenderea egoului, cu scopul de a atinge cea mai importantă schimbare de paradigmă ce apare la nivelul 500. Dificultatea nivelurilor de conştiinţă din palierul 400 este că acestea sunt niveluri la care mintea este duală, iar structura ei înnăscută o împiedică să se mute de la percepţie şi mentaţie către înlocuirea acestora cu viziunea şi subiectivitatea recontextualizatoare a palierului 500. Miezul minţii duale şi al intelectului său este noţiunea esenţială a paradigmei newtoniene a cauzalităţii (cal.450). În timp ce noţiunea serveşte în cadrul paradigmei şi ştiinţei tradiţionale newtoniene, ea obturează comprehensiunea realităţii care este posibilă doar dintr-un punct de vedere non-dualist. Înţelegerea relaţiei dintre conţinut şi context pune bazele unei înţelegeri mai avansate şi non-duale, înţelegere prin care se explică observaţiile, comportamentele umane şi întâmplările ce se petrec. Înclinaţia către dualism a minţii împiedică realizarea Realităţii-ca-Una sau apariţia realizării sinelui, deoarece sistemul de credinţă dual reprezentat în limbaj presupune existenţa unui „acesta” care cauzează „aceea”. Prin urmare, vede sinele simultan şi automat drept o fiinţă separată (şi judecată moraliceşte) care face faptele,” făcătorul de fapte”. Acest sistem dual al mentaţiei întăreşte poziţionalităţile

    egoului care, în schimb, produce „iluzia perceptuală a existenţei opuselor”, ce stă la poarta iluminării. După cum a fost descris în Putere versus Forţă (Hawkins, 1995) percepţia vede succesiv şi reclamă un principiu ipotetic pentru a explica epifenomenul perceput, bazându-se pe principiile formei. Este necesar un salt în conştiinţă pentru a înţelege că această cauzalitate este strict o mentalizare şi un concept care este un produs al gândirii, dar care nu este nici înnăscut, nici nu are o existenţă în natură. Succesivitatea însăşi este un concept mental care se referă la percepţia observaţiei selective. Ca şi timpul, succesiunea este o proprietate a observatorului şi nu a observatului, aşa că nu este „cauza”. Acest fapt este recunoscut de clasica eroare logică „post hoc ergo propter hoc” (lat. după asta, iată că datorită asta), deoarece un eveniment este observat pentru a urmări un altul care, prin urmare a fost „cauzat” de un eveniment anterior. Mintea dualistă vede ceea ce pare să fie un eveniment, o întâmplare sau un „lucru” şi creează ipoteza altui concept, acela de „schimbare”. Mintea caută explicaţii şi este naivă la fel ca propria sa structură, ca şi motivaţiile şi limitările sale. În folosirea limbajului se spune că „eul” sau „acela” a cauzat „aceea”, asemănător cu ceea ce este intrinsec structurii unei propoziţii, în care un subiect acţionează ca un obiect prin intermediul unui verb. Apoi sinele presupune că există un agent cauzal inerent primar, „cel care face” faptele sau „gânditorul” gândurilor ( cel care gândeşte gândurile), „decizătorul”, cel care decide, etc. Fără asemenea explicaţii dualiste mintea liniară nu are cum explica apariţia fenomenelor. Partea inferioară a înţelegerii sinelui personal (ego) ca fiind cel mai important în acţiune este aceea că, cu

    toate că pare că lui i se datorează reuşita, el este şi cel de condamnat pentru eşec şi astfel este predispus furiei, vinovăţiei, geloziei, urii, răzbunării, ele. Egoul dualist doreşte competiţia, dar este şi temător, iar prin virtutea imaginaţiei, frica se multiplică şi creează un cadru subtil, constant şi continuu pentru anxietate (frica existenţială) şi înclinaţia către interpretările eronate paranoice. Dacă presupusele „evenimente” nu sunt consecinţe ale cauzalităţii, atunci cum apar şi ce explicaţie poate fi găsită care să depăşească simplitatea atractivă a premizei cauzalităţii? În Realitate, dintr-un punct de vedere non-dual, poate fi atât observat, cât şi trăit, experimentat, că totul apare, de fapt, spontan ca un efect de câmp al consecinţei automate a manifestării potenţialităţii în actualitate. Ceea ce nu se vede este puterea ce subliniază contextul infinit al Conştiinţei/Realităţii/Divinităţii şi efectele sale asupra conţinutului. Câmpul non-liniar şi infinit al puterii este prezent în mod egal în interior, în exterior, şi dincolo de. Potenţialitatea devine actualitate atunci când condiţiile permit sau când îi sunt favorabile. Procesul este întărit de intenţie la fel precum şi de calitatea înnăscută şi impersonală a conştiinţei înseşi. Tot ceea ce există, există astfel în interiorul unui câmp infinit al puterii infinite care, ea singură, are capacitatea de a aduce potenţialul în prim plan în domeniul actualului, denumit „existenţă” (cal. 1000). Când condiţiile sunt favorabile, inclusiv intenţionalitatea, potenţialul dinăuntrul seminţei iese la suprafaţă sub forma unei flori, dar nimic nu forţează sau cauzează această acţiune. Manifestarea este consecinţa puterii câmpului infinit al conştiinţei. Nu este inerentă conţinutului câmpului. Manifestarea are

    loc graţie calităţii puterii contextului infinit, în mod tradiţional numit Realitate. Aceasta poate fi cunoscută direct, prin observaţie, şi subiectiv, ca fiind însăşi matricea şi substratul subiectivităţii şi capacităţii de conştientizare şi experienţă. Chiar şi sensul unui agent personal sau sine, „eu”, este, de asemenea, un produs al câmpului general. Nu este separat de câmp, ci mai degrabă parte din el. Câmpul infinit al contextului puterii poate fi asemănat din punct de vedere operaţional cu un câmp electromagnetic gigant prin care întreg conţinutul din interiorul câmpului devine aliniat automat, la fel precum pilitura de fier într-un câmp magnetic. Mişcarea şi poziţia dinăuntrul câmpului nu este „cauzată” de pilitura de fier sau de puterea câmpului. Ea apare spontan în interiorul câmpului ca o consecinţă a proprietăţilor inerente şi intrinseci şi nu datorită vreunei calităţi ale unei condiţii externe. Potenţialitatea devine actualitate graţie calităţii puterii câmpului global infinit atunci când condiţiile permit, însă condiţiile câmpului proxim nu sunt „cauza” (cea mai frecventă eroare). Acelaşi principiu se aplică conţinutului minţii în care examinarea descoperă că însăşi gândirea, inclusiv intenţia de a fi „deliberat”, apare spontan. Fiecare gând apare, de fapt, din nimic, din câmpul gol al minţii tăcute şi nu este, aşa cum se presupune, cauzat de un gând predecesor. Se presupune că există un scop sau o intenţie care ar fi presupusa cauză. Totuşi, asemenea intenţiei, scopul implicat apare spontan la fel cum apare fiecare dorinţă, emoţie sau impuls. Adevărul acestei observaţii poate fi verificat de oricine în procesul meditaţiei concentrate. În lumea observabilă nu există nici permanenţă, deoarece totul se află în procesul neîntrerupt, continuu şi evoluţional al creaţiei.

    Cercetarea conştiinţei afirmă, de asemenea, că aproximativ 99% din „minte” este tăcere şi numai un procent procesează imaginile. Sinele observatorului este, de fapt, hipnotizat de acel un procent de activitate şi se identifică cu el ca fiind „eu”. Este orb faţă de cele nouăzeci şi nouă de procente de tăcere pentru că acestea sunt invizibile şi fără formă. (Aceasta aminteşte faptul că nouăzeci şi şase de procente din univers sunt de asemenea invizibile, aşa numita materie şi energie „întunecată”-nevăzută.) „Evenimentele” apar ca o consecinţă a calităţilor inerente ale conţinutului şi ale câmpului, iar principiul care explică cauzalitatea liniară unul-după-altul ce domină societatea noastră prezentă este o explicaţie insuficientă pentru evenimente. Ca exemplu, accidentul legat de izolaţia navetei spaţiale a condus iniţial către o cercetare ce avea scop găsirea unei singure cauze sau a unui singur individ responsabil, dar nici una nici alta nu au fost găsite. Apoi, printr-un strălucitor salt al conştiinţei, cercetătorii au dedus că evenimentul a fost consecinţa impersonală a „climatului” de la NASA din acea perioadă. (Titlu pe prima pagină a ziarului The International Herald Tribune în 17 august 2003). Revelaţii similare au apărut în lumea afacerilor în care succesul este înţeles ca un produs al unei culturi şi a valorilor sale. (Davis, 2003). O conştientizare asemănătoare a apărut din investigarea eşecurilor operaţiunilor inteligenţei guvernamentale dinaintea catastrofei din 11 septembrie, care a fost consecinţa politicilor şi climatului ce au decurs din efectul colectiv al audierilor Bisericii/Comisiei Pike, din politicile ulterioare ale administraţiei, implementarea Principiului Torricelli (toate calibrând sub nivelul 200), retragerea fondurilor agenţiilor de informaţii, prioritizarea, etc.

    (Operaţiunile agenţiilor de informaţii sunt determinate exclusiv de Congres, nu de Preşedintele SUA). Orice „eveniment” aparent este o observaţie selectată care depăşeşte în mod arbitrar o parţialitate artificială a întregului, iar selecţia poate fi bazată pe timp, loc, sau chiar pe valoarea ca ştire, întâmplările aparente sau evenimentele sunt mai degrabă aparenţe tranzitorii selective ale observaţiei, care apar spontan ca o consecinţă a naturii câmpului global (context) şi a consecinţelor sale asupra conţinutului. O exemplificare uşor de înţeles este aceea a aparenţei unui nor pe cer, care reprezintă o condensare a unei acumulări, în circumstanţe specifice, cum ar fi umiditatea, temperatura, presiunea atmosferică sau viteza vântului. Norul pare să apară din nimic. Nu este cauzat sau forţat să apară dar, în schimb, el reprezintă condensarea totalităţii câmpului şi conţinutului său, ceea ce nu are o formă predeterminată. Dacă studiem Teoria Evoluţiei a lui Darwin (cal.450) ajungem la aceeaşi înţelegere. Procesul actual al evoluţiei însăşi nu apare în interiorul, sau ca o consecinţă a domeniului fizic, ci, în schimb, este mai degrabă exprimat acolo ca fizicalitate. Procesul evoluţionist se petrece invizibil în chiar câmpul conştiinţei infinite. Fiecare ramură a copacului evoluţionist răsare în întregime. Fiecare ramură, aşa cum este exemplificat în nivelul hominizilor, afişează consecinţa unei progresii a conştiinţei. În cadrul domeniului fizic, aşa zisele „verigi lipsă” din arheologie sau zoologie nu sunt descoperite a exista. De exemplu, omul din Neanderthal nu a evoluat în Homo erectus, ci a fost complet înlăturat de o specie mai înaltă. Această ramură, şi ea, era completă la momentul apariţiei sale. Homo sapiens a apărut evoluat deja şi ca o ramură

    personală. Nu pot fi descoperite „verigi lipsă” de tranziţie în hominizi sau în întregul regn animal. Formele de tranziţie există numai ca tipare în însăşi conştiinţă, aşanumitele câmpuri morfogenetice descrise de Sheldrake. Câmpul conştiinţei înregistrează toate evenimentele, toată istoria şi toate tiparele evoluţioniste. „Inteligenţa” sa acumulează toate informaţiile, indiferent de cât de mici ori cât de individualist singulare ar fi acestea. La acest nivel experienţa colectivă a întregii vieţi, în toate formele sale, acumulează deoarece, înăuntrul domeniului fizic, când un individ moare fizic, materialul său genetic moare odată cu el, aşa că, ceea ce a fost „învăţat” nu poate fi transmis fizic. Ştiinţa dinamicilor non-liniare arată că, în ceea ce par a fi datele informaţiilor, se află ascunse tipare energetice de organizare denumite „atractori”. Există câmpuri atractoare în fiecare nivel de conştiinţă, inclusiv în acela al regnului animal. Aceste tipare pot fi etichetate în mod corect ca „spirite ale animalelor”, ceea ce reprezintă o conştienţă a omenirii rămasă din vremurile primitive şi în cercetarea conştiinţei calibrează ca adevărat. Astfel, fiecare grup de animale are propria memorie colectivă, o înţelegere nerostită şi tipare de comportament. La acest nivel al informaţiei acestea sunt integrate. Tiparele energetice sunt supuse influenţei unor tipare şi mai înalt energetice, deoarece fiecare devine, succesiv, conţinutul unui context mai înalt. În cadrul evoluţiei speciilor există o inteligenţă înnăscută, există creativitate şi o calitate estetică impresionantă. Cu milioane de ani în urmă, vieţuitoarele marine primitive au învăţat cum să producă electricitate. Alte forme de viaţă presupuse a fi neinteligente au învăţat cum să manipuleze aerodinamica, la fel şi hidraulica pentru a maximiza proprietăţile inerente ale aerului,

    pământului şi mării. Un studiu al biologiei şi ui multitudinii formelor de viaţă dezvăluie ingeniozitatea inerentă şi complexitatea, ceea ce amendează orice om foarte inteligent. Astfel, din punct de vedere descriptiv, evoluţia este înfăţişarea, aspectul desfăşurării observaţiilor secvenţiale ale percepţiei. Creaţia însăşi este un proces continuu, fără început şi fără sfârşit. Prin contemplare devine extraordinar de evident că evoluţia şi creaţia sunt unul şi acelaşi proces. Sursa sa este puterea infinită a nemanifestatului care devine manifestat ca potenţialiate, având tipare invizibile inerente ce apar în domeniul vizibil fizic ca existenţă. De-a lungul secolelor această sursă fundamentală a fost intuită universal la fel ca şi Divinitatea subiectiv experimentată, care, doar ea singură are puterea de a transforma potenţialul în actual, Nemanifestatul (de ex. Capul lui Dumnezeu) în manifestat, şi non-existenţa în existenţă (de ex. universurile desfăşurate şi nedesfăşurate ale lui Bohm). Ceea ce se manifestă, şi despre care apoi se spune că există este cunoscut numai graţie conştientei, care este acea calitate a conştiinţei ce permite cunoaşterea, experienţa şi conştienţa că cineva „există” sau că „este”. A „fi” este un lucru, dar a „şti că eşti” este un alt lucru. Dacă existenţa umană, precum şi celelalte lucruri vii, nu pot fi explicate de formula limitată a cauzalităţii, atunci, după cum a fost descris, omenirea a apărut din nemanifestat în manifestat ca o expresie. Este o expresie a actualizării potenţialului care, din necesitate, are o sursă. Raţiunea cauzei, prin definiţie, separă cauza de consecinţe. Dacă omenirea ar fi fost rezultatul unei cauze, nu ar fi fost capabilă să-şi cunoască sursa, care, prin definiţie, ar fi exterioară, nici înnăscută, nici înăuntrul său, şi, prin urmare, nu ar putea fi cunoscută

    cu adevărat. A cunoaşte înseamnă a fi, în contrast cu a cunoaşte despre, ceea ce este doar o achiziţie de informaţii. Deoarece omenirea este o actualizare a potenţialului de către sursa sa, acea sursă este mereu prezentă şi poate fi cunoscută direct ca esenţă subiectivă a sinelui. Experienţa trăirii Prezenţei Sinelui este transformatoare şi este identică în întreaga istorie, după cum au povestit marii înţelepţi ai marilor culturi divergente. Darul Divinităţii este potenţialitatea din lăuntrul conştiinţei omului de a se întoarce prin intermediul acelei conştiinţe la chiar sursa existenţei sale. Odată cu realizarea Sinelui (contextul infinit), câmpul şi conţinutul fuzionează în realitatea ÎntreguluiUnităţii (oneness) Sursei înseşi. Prin contrast, în câmpul comun al mentaţiei obişnuite, consecinţă a credinţei în dualitate şi în principiul cauzalităţii, se crede că toate lucrurile au atât un început, cât şi un sfârşit. Această concluzie este produsul rezultat automat al observaţiei selective şi a ipoteticului, mai degrabă decât a unei realităţi confirmabile. Mintea limitată nu poate înţelege cu adevărat infinitatea, cu excepţia definiţiei şi ca şi concept. Sursa ultimă, fundamentală a existenţei nu are cauză, nu are nici un început şi un sfârşit. Cea mai potrivită descriere este cea exprimată prin termenii „pentru totdeauna” /eternitate (n.tr. ca substantiv în engleză - foreverness) sau „întotdeauna” (alwaysness). Această calitate unică este mereu prezentă şi disponibilă ca o calitate majoră a Realităţii Iluminării. Realitatea sursei existenţei este dincolo de timp şi spaţiu, ceea ce este un concept intelectual limitat în sine. Toate „starturile” şi „opririle”, toate „începuturile” şi „sfârşiturile” impun condiţia temporalităţii. Orice nume i s-ar acorda, Sursa Infinită a întregii Existenţe

    este inclusă în existenţă, dar nu este un supus al ei. Nu este supusă limitării implicate a conceptelor de început şi sfârşit. Dacă la aceste concluzii se poate ajunge prin studiul epistemologiei şi ontologiei (ştiinţa fiinţei), experienţa actuală subiectivă şi cunoaşterea realităţii lui „pentru totdeauna” /eternităţii (foreverness) este, de asemenea, descrisă atât de înţelepţi, cât şi de oameni obişnuiţi care au avut experienţe de moarte clinică (NDE). Pe măsură ce starea Iluminării se dezvăluie peste disoluţia egoului, fără-de-timpul Prezenţei întregii Existenţe este o revelaţie uluitoare care, iniţial, precipită uluiala în ultimele rămăşiţe ale egoului care se dizolvă. Câmpul Infinit al Sursei întregii Existenţe este o strălucire radiantă ce apare, iar consecinţele sale ca şi Creaţie sunt unite pentru totdeauna. Creatorul şi Creaţia sunt una. De asemenea, devine clar că toate cuvintele de genul „existenţă” sau „non-existenţă” sunt, în şi prin ele însele, doar nişte constructe intelectuale şi nişte încercări de a explica Adevărul ultim, ce poate fi cunoscut doar de unitatea (oneness) identităţii fuzionării sinelui în Sine. Cel mai bun lucru pe care îl poate face mintea este să „ştie despre”, iar atunci când se dizolvă, „ştiinţa-ştiutul” este înlocuită de identitatea de a fi una cu Sursa Existenţei înseşi, radianţă ce se relevă în exclamaţia „Gloria în Excelsis Deo!”

    Cap. 7 - Fiziologia adevărului Capacitatea de a recunoaşte şi a înţelege adevărul e concordantă cu nivelurile conştiinţei, aşa cum este reflectat deopotrivă în evoluţia anatomiei cerebrale si, chiar mai important, în schimbările produse în fiziologia creierului uman şi în modelele sale prevalente de procesare a informaţiei. Acestea, la rândul lor, depind de câmpurile energetice spirituale şi nevăzute. În ceea ce îi priveşte pe oameni, la nivelul 200 al conştiinţei se produc schimbări profunde, atât în fiziologia creierului, cât şi în modelele de procesare a informaţiei. Acestea pot fi rezumate după cum urmează: Sub nivelul 200 al conştiinţei: La persoanele dreptace emisfera cerebrală stângă e dominantă în privinţa procesării informaţiei (la persoanele stângace fiind dominantă emisfera cerebrală dreaptă). Impulsul este procesat direct prin intermediul centrilor de transmisie (talamusul), fiind direcţionat într-o mişcare rapidă spre centrii emoţionali/instinctuali (amigdala), şi abia apoi din cortexul prefrontal, printr-o mişcare mai înceată. În consecinţă, răspunsul emoţional se petrece înainte ca inteligenţa şi cogniţia să aibă şansa de a-l modifica. Amintirea unui eveniment e stocată în zona hipocampusului cerebral, în scop de învăţare şi

    reamintire. Acest proces al emisferei cerebrale stângi este similar, ca funcţionare, creierului animal, prin faptul că este centrat asupra supravieţuirii personale şi, astfel, în cazul oamenilor, serveşte eului. Din această perspectivă, „ceilalţi”, incluzând familia sau membrii tribului, sunt văzuţi, în principal, ca obiecte sau mijloace ale supravieţuirii personale. Un alt aspect extrem de important priveşte faptul că, informaţia oferită de impulsul întârziat al inteligenţei din cortexul prefrontal nu e doar prea lentă pentru a atinge centrul de răspuns, ci şi, atunci când reuşeşte totuşi să o facă, a fost deja subordonată răspunsului emoţional deja generat. Astfel, intelectul devine în primul rând un instrument al pornirilor animale şi al obiectivelor egocentriste. Prin urmare, răspunsurile subsecvente sunt primitive, orientate spre supravieţuire şi axate pe modelul luptă sau fugi, toate acestea având consecinţe neurohormonale precum eliberarea de cortizon sau adrenalină care, la rândul ei, exercită o presiune asupra sistemului imunitar şi a punctelor de acupunctură. Sistemul de răspuns al emisferei cerebrale stângi este acompaniat de o slăbire tranzitorie a musculaturii corpului, precum şi de un răspuns kineosiologic negativ ori slab. Totuşi, sistemul energetic al corpului îşi revine rapid şi restabileşte echilibrul de acupunctură, astfel încât sistemul energetic general devine din nou pregătit pentru următorul ciclu de răspuns la stimuli. Modelele de reacţie la stres au fost descrise de Hans Seyle (1956, 1974 ) după cum urmează: 1. Reacţie de alarmă 2. Stadiul rezistenţei

    3. Stadiul epuizării şi dezechilibrului fiziologic (catabolic) Dominaţia emisferei cerebrale stângi este reflectată, de asemenea, de o conştienţă spirituală limitată sau chiar inexistentă, de vreme ce e programată pentru supravieţuirea animală. Amintirile acestei succesiuni de evenimente sunt stocate în regiunea hipocampusului cerebral; astfel, la o reamintire ulterioară, va reapărea amintirea succesiunii aşa cum a fost ea contextualizată de către tehnicile şi obiectivele primitive de supravieţuire ale eului. Prin urmare, amintirile sunt încărcate emoţional negativ şi stocate laolaltă cu teama, anxietatea, resentimentul sau plăcerea acumulării. Deasupra nivelului 200 al Conştiinţei Deasupra nivelului 200 al Conştiinţei, emisfera cerebrală dreaptă devine dominantă la persoanele dreptace (respectiv cea stângă la stângaci). Impulsul este direcţionat rapid spre cortexul prefrontal prin intermediul centrului de transmisie şi, de aici, la centrul emoţional. (După cum vom vedea ulterior, acest lucru se petrece încă şi mai rapid prin regiunea prefrontală a creierului eteric). Prin urmare, percepţia e modificată de inteligenţă, iar însemnătatea generală a evenimentului e contextualizată în conformitate cu nivelul prevalent al conştiinţei. În general, amintirile stocate se referă la evenimente mai bune decât s-ar întâmpla în cazul unui răspuns exclusiv al emisferei cerebrale stângi. În cazul proceselor din emisfera cerebrală dreaptă, răspunsul neurohormonal e anabolic, fapt ce eliberează endorfine şi echilibrează sistemul de acupunctură. Se eliberează, de asemenea, şi oxitocine şi vesopresine în amigdală (centrul emoţional), fapt corelat cu instinctele materne, comportamentul paternal, formarea cuplurilor şi

    capacitatea socială facilitată de „creierul social” al mamiferelor (Moran, 2004). În acelaşi timp, răspunsul la testarea kinesiologică este puternic şi pozitiv. Propensiunea de a procesa informaţii prin intermediul unor moduri mai sănătoase e influenţată prin obişnuinţa timpurie de a asculta muzică clasică, de a aprecia esteticul şi de a face parte dintr-un grup religios practicant, toate acestea afectând în mod semnificativ modelele şi conexiunile neuronale. Cercetarea creierului ne arată că emisfera cerebrală non-dominantă este stimulată de artă, natură, muzică şi estetică, toate acestea având drept rezultat un altruism şi un calm interior crescute, precum şi un nivel mai înalt al conştiinţei. (Mathews, 2001). Cercetări ulterioare asupra activităţii călugărilor tibetani buddhişti au demonstrat faptul că meditaţia are ca rezultat neuroplasticitatea cerebrală, precum şi unele schimbări fiziologice (Begley, 2004). Aceste diferenţe majore şi semnificative pot fi sumarizate sub forma unei hărţi, după cum urmează:

    FUNCŢIONAREA ŞI FIZIOLOGIA CREIERULUI Mintea inferioară (sub nivelul 200) Mintea superioară (deasupra nivelului 200) FUNCŢIONAREA ŞI FIZIOLOGIA CREIERULUI

    Sub nivelul 200 Dominaţia emisferei cerebrale stângi Liniar Stres-Adrenalină Luptă sau fugi Alarmă, rezistenţă, epuizare (Selye - Cannon: luptă/zbor) ↓ Anticorpi şi imunitate în scădere Îngreunarea funcţionării glandei timus Tulburarea meridianului de acupunctură Boală Răspuns kinesiologic negativ Scăderea nivelului neurotransmiţătorilor (serotoninei) Activarea emoţiilor de două ori mai rapid decât prin cortexul prefrontal

    Peste nivelul 200 Dominaţia emisferei cerebrale drepte Non-liniar Pace-Endorfine Emoţie pozitivă Sprijinirea glandei timus ↑ Anticorpi în creştere ↑ Imunitate în creştere Vindecare Sistem de acupunctura echilibrat Răspuns kinesiologic pozitiv

    Activarea mai lentă a emoţiilor decât a impulsurilor din cortexurile prefrontal şi eteric

    Notă importantă: Strădania şi intenţia spirituală modifică funcţionarea creierului şi fiziologia corpului, stabilind o

    zonă specifică informaţiilor spirituale în cortexul prefrontal din emisfera cerebrală dreaptă, precum şi în creierul eteric (energetic) corespunzător. Dacă diferenţele survenite deasupra şi sub nivelul 200 sunt importante, cu atât mai semnificative sunt cele apărute chiar la acest nivel, deoarece aici apare pentru prima dată un câmp energetic unic. Din punct de vedere operaţional e concordant cu emisfera cerebrală dreaptă, fiind specific conştiinţei şi conştienţei spirituale. În vederea utilizării unei terminologii adecvate, acest câmp energetic specific a fost numit „creierul eteric” spre a indica faptul că natura sa e pur energetică şi nu protoplasmatică ori anatomică. Acest creier eteric sau corp energetic spiritual înregistrează frecvenţe energetice mai înalte, la care protoplasma e incapabilă să răspundă. Acest lucru e similar lumii fizice, unde pentru a discerne câmpurile energetice de înaltă frecvenţă, sunt necesare instrumente mai delicate, aflate dincolo de capacităţile simţurilor (de exemplu urechea nu poate auzi undele radio în sine, nici ochiul nu percepe direct semnalul TV, iar cipul de computer depăşeşte capacitatea de răspuns a vechiului tub radio). Realitatea unui corp energetic ce există independent de creierul fizic fost recunoscută de toate culturile din istorie. Astfel, toate culturile au ştiut că viaţa fizică a animalelor şi a oamenilor e energizată de o sursă de energie primordială, care ia în primire corpul la naştere şi îl părăseşte în momentul morţii fizice (de exemplu, „Suflet,” „Ka”-ul din Egiptul antic, etc,). Acest corp energetic e un produs al evoluţiei conştiinţei, neavând origini fizice. În regnul animal, fiecare specie are un câmp energetic atractor dominant - o conştiinţă de grup - unde se stochează amintirile colective ale grupului şi

    care reprezintă, totodată, şi locusul procesului de evoluţie (de exemplu, „spiritele animale”). În contrast, la oameni, corpul spiritual ori eteric e individual şi reprezintă locul specific al modelelor şi câmpul vibraţional al evoluţiei nivelurilor conştiinţei. Sub nivelul 200 al conştiinţei, câmpurile de atracţie ale acesteia au preponderent o natură animală şi de grup. Deasupra nivelului amintit, apare corpul eteric, sub forma unui domeniu energetic diferit care susţine viaţa corpului fizic - unul mult mai specializat decât forma energetică primară a vieţii fizice. Creierul eteric devine astfel vehiculul non-fizic al unui conţinut spiritual individualizat (de exemplu karma). Sub nivelul 200 al conştiinţei, individul e dominat de câmpul colectiv al conştiinţei aferent nivelului respectiv, iar creierul eteric (personal, spiritualizat şi unic) trebuie să evolueze, putând face acest lucru doar prin exerciţiul liberului arbitru care poate duce nivelul individual al conştiinţei peste acest punct critic al pragului 200. Ieşirea de sub dominaţia câmpului colectiv al conştiinţei poate chiar necesita eforturi eroice, implicând decizii drastice de voinţă. Ceea ce pare a fi un eveniment cataclismic pentru percepţia naivă, reprezintă, de fapt, oportunitatea perfectă pe care o poate folosi voinţa în vederea transcenderii barierelor iniţiale, deoarece transcenderea necesită subordonarea obiectivelor eului animal în favoarea unui principiu superior - de exemplu să-ţi rişti viaţa pentru a-i ajuta pe alţii, să alegi smerenia în detrimentul mândriei, să ierţi în loc să urăşti, să accepţi să te abandonezi Divinităţii prin decizia liberului arbitru ori să renunţi la falsitate pentru adevăr, la acumulări pentru serviciu dezinteresat.

    Extremele în care circumstanţele trebuie să ajungă pentru a precipita o atare schimbare majoră sunt adesea uluitoare. Eul poate fi teribil de tenace, ducându-ne până în pragul morţii înainte să cedeze clasica situaţie de revenire după ce am atins fundul. Recunoaşterea importanţei acestui pas spiritual esenţial reprezintă una dintre contribuţiile majore ale experienţei colective a membrilor grupurilor de recuperare, precum Alcoolicii Anonimi. În literatura medicală psihiatrică, recunoaşterea acestui fenomen a avut loc pentru prima dată în expunerea psihiatrului Harry Tiebout asupra „renunţării” (Tiebout, 1949, 1951). Dacă abandonarea propriei voinţe în mâinile lui Dumnezeu e o premisă binecunoscută a tuturor tradiţiilor şi învăţăturilor spirituale veritabile, aplicarea ei în afara domeniului religios ori spiritual a fost recunoscută abia recent în societatea noastră, ca fiind un pas crucial pentru rezolvarea problemelor umane individuale ori colective. Sinele superior a profitat mereu de împrejurările ce păreau catastrofale pentru ego. Pentru spirit, marile oportunităţi se prezintă în calamităţi aparente precum războiul, cutremurele, inundaţiile, focul, pierderile familiale majore ori bolile grave. În atare momente, decizia de a urma un principiu spiritual ori dictatele habituale ale eului trebuie luată într-o fracţiune de secundă. Alegerea e facilitată de anumite tradiţii culturale şi ceremonii, precum cele din armată - harikari, actele de eroism şi altruism, sacrificarea propriei vieţi pentru siguranţa altora, actele de milă, iertare, acceptarea responsabilităţii în locul negării, precum şi străfulgerările de onestitate şi sacrificiu de sine izvorâte din iubire.

    De-a lungul timpului, această dăruire a fost dovedită de femeile care alegeau să aducă pe lume copii, deşi mortalitatea la naştere era foarte ridicată. Femeia era dispusă să-şi sacrifice viaţa pentru a aduce pe lume un copil. Dacă supravieţuia, devenea oricum sacrificată pe altarul siguranţei copiilor şi îngrijirii căminului şi a partenerului de viaţă. Calea de a te abandona în mâinile unei autorităţi a devenit o cale autorizată de acces la Divinitate. Biserica a utilizat acelaşi mecanism când şi-a formulat cererile de subordonare a voinţei personale unui principiu superior. În tradiţia militară, actele de eroism sau bravură au generat, în final, salturi în nivelul conştiinţei drept consecinţă a alegerii spirituale de a risca şi a abandona propria viaţă pentru o cauză superioară, precum datoria, obligaţiile faţă de camarazi şi patrie. Acelaşi principiu aplicat altor comportamente de mare risc, precum duelul sau sporturile extreme, nu are acelaşi rezultat. În lumea de azi observăm un fenomen similar, oameni tineri fiind dispuşi să-şi dea viaţa pentru patria sau sistemul lor de credinţă. Nu trebuie căutaţi prea mult voluntari pentru misiuni sinucigaşe. Situaţia poate fi comparată cu cea a piloţilor kamikaze din al Doilea Război Mondial, când numărul voluntarilor depăşea cu mult necesarul de soldaţi. Transcenderea nivelului 200 al conştiinţei nu necesită, desigur, întotdeauna atare acţiuni dramatice. De obicei se petrece lent, prin deciziile de a ierta şi a accepta responsabilitatea morală în locul negării, prin abandonarea propriei voinţe în mâinile lui Dumnezeu, prin opţiunea pentru Iubire şi Adevăr. Un alt exemplu al acestei tranziţii critice e demonstrat de aşa numitele experienţe de conversie care devin cumpene ale vieţii. De obicei, crizele medicale ori

    de alt gen au darul de a precipita factorii, iar numeroşi supravieţuitori ai atacurilor cardiace au traversat o atare schimbare majoră în perspectiva lor asupra vieţii (Siegel, 1986). În privinţa recuperării din dependenţe, schimbarea bruscă de la negare şi rezistenţă la o atitudine rezonabilă denotă începutul recuperării şi succesului terapiei (Bill W, fondatorul Asociaţiei Alcoolicilor Anonimi). Odată cu încetarea mândriei şi atitudinilor de acest gen, survine şi recuperarea din multe nenorociri umane. Această „cotitură” poate fi bruscă ori lentă, iar schimbările implicate se pot dovedi cât se poate de profunde - lucru verificabil prin tehnicile de calibrare a nivelului de conştiinţă. După depăşirea acestui nivel critic al conştiinţei, energia vieţii la nivel cerebral demonstrează o schimbare remarcabilă, însoţită de o recunoaştere a calităţilor şi proprietăţilor unice ale acestei energii spiritualizate. Deşi în Occident ea nu e identificată în mod specific, în culturile mai vechi (de exemplu cea chineză ou hindusă) a fost numită tradiţional „kundalini” (Krishna, 1971). Tocmai această energie unică e cea care implică schimbările din fiziologia creierului şi potenţează emergenţa şi dezvoltarea creierului eteric (energetic). O consecinţă profundă a emergenţei creierului eteric e supravieţuirea după moartea fizică şi acumularea modelelor karmice. Dacă tiparele karmice de evoluţie se dezvoltă sub nivelul 200 al conştiinţei, acestea acţionează astfel în câmpul colectiv al conştiinţei ce domină nivelurile situate sub acest prag. Însă, ele nu devin individualizate ca atare până nu se atinge nivelul 200 (afirmaţie calibrată ca „adevărată”). Astfel, observăm că în momentul naşterii fiecare individ posedă deja un nivel calibrabil al conştiinţei. În timp ce forma şi funcţiile corpului se consideră a fi

    determinate genetic prin gene, cromozomi şi ADN, ele nu sunt decât mecanismele moştenirii karmice. La nivel spiritual, moştenirea karmică a creierului eteric nu se supune legilor liniare ale lumii fizice deoarece există într-un domeniu diferit. Concordant cu apariţia acestei energii spirituale începe şi o transformare a sensului sinelui. Valorile spirituale devin mai dominante în comportament, în luarea deciziilor, ca şi în interpretările asupra lumii şi a altor oameni. Aceste fenomene evolutive au fost demult raportate de umanitate, iar schimbarea de paradigmă poate fi ori lentă şi subtilă, ori rapidă şi foarte dramatică. „Acum văd lucrurile altfel” - iată o expresie obişnuită în toate grupurile de recuperare. Chiar şi experienţa senzorială se schimbă subtil, iar frumuseţea în sine devine din ce în ce mai evidentă şi apreciată. Schimbările de atitudini şi emoţii implică apoi, progresiv, o abordare mai blândă şi cu compasiune faţă de tot ce înseamnă viaţă. Această energie spirituală sau kundalini, aşa cum e numită adesea (Sannella, 1992), ajunge tot mai dominantă odată cu progresia conştiinţei, până ce, în final, prezenţa ei se poate detecta prin senzaţii. În timp ce nivelul de conştiinţă atinge valoarea 500, şi mai ales zonele superioare ale acesteia, energia tinde să curgă într-un fel generalizat, influenţând nu doar subiectivitatea, ci şi experienţa percepută. Treptat, experienţele vieţii devin mai blânde. Gândurile se prezintă fără efort, parcă prin miracol. Senzaţia subiectivă a acestui câmp energetic e subtilă şi foarte plăcută. În mod caracteristic este experimentată ca o curgere de energie de-a lungul şirei spinării până în creier, de unde poate fi direcţionată în orice zonă specifică prin simpla concentrare a atenţiei. Uneori,

    energia curge de la sine, prin propriul său acord, pornind din regiunea inimii, în virtutea naturii sale intrinseci. Curgerea acestei energii potenţează vindecarea şi transformarea atât a propriei persoane, cât şi a altora. Iar cel care potenţializează „miraculosul” e câmpul energetic care are calitatea de a influenţa (afirmaţie calibrată ca „adevărată”). (Hawkins, 2001). O altă trăsătură ce acompaniază dominaţia acestui câmp energetic rezidă în aşa numitele fenomene de tip siddhis, sau capacităţi extraordinare, ori „paranormale”, pe care le-au descris diverse culturi de-a lungul secolelor. De exemplu, fenomenul psihometriei apare însoţit de capacitatea de a discerne foştii proprietari ai unui oarecare obiect atins. Poate apărea, de asemenea, capacitatea proiecţiei astrale ori a bilocaţiei (Padre Pio), clarvederii, claraudiţiei, vederii la distanţă şi telepatiei. Aceste fenomene apar spontan şi automat, nefiind rezultatul intenţiei personale, după cum nu pot fi nici controlate de aceasta. Informaţiile se revelează de la sine, fără efort, complete şi finalizate, nefiind defel rezultate ale mentalizării. Şi timing-ul acestor revelaţii progresive poate fi descris drept miraculos, ţinând seama de meticulozitatea şi precizia sa. Aspectul general al vieţii se schimbă şi el, viaţa nemaifiind văzută în mod secvenţial ori ca fiind cauzată de ceva extern. Dimpotrivă, lumea şi toate evenimentele ei sunt percepute a fi interconectate, iar desfăşurarea evenimentelor se leagă de o potenţialitate ce se actualizează în virtutea câmpului general şi nu doar drept consecinţă a „cauzelor secvenţiale”. Observarea potenţialităţii ce se actualizează în virtutea câmpului nu se limitează la cele fizice, ci include, de asemenea, apariţia gândurilor şi procesul mentaţiei (Hawkins, 2003).

    Energia spirituală induce vindecări spontane ale suferinţelor trupeşti cronice şi netratabile. Acest fenomen fi se petrece şi diferitelor persoane ce, pur şi simplu, intră în contact cu câmpul. Pare să existe o asociere karmică cu aceste fenomene de vindecare petrecute spontan şi independent de voinţă. Desfăşurarea vieţii nu mai este explicabilă ori comprehensibilă prin logică sau raţiune, care sunt complet inaplicabile şi irelevante pentru derularea unor atare fenomene. Abandonarea constantă are, de exemplu, ca rezultat, corectarea de la sine a strabismului copiilor, iar lumea, văzută iniţial neclar şi nedistinct, începe să fie percepută clar şi distinct într-o fracţiune de secundă. Excluzând bilocaţia, toate fenomenele amintite mai sus au fost experimentate personal de autor în această viaţă. Abilităţile au durat mai mulţi ani, iar conţinutul lor s-a remarcat prin corectitudine. De exemplu, aflaţi într-o zona necunoscută, oamenii dăruiţi astfel „ştiu” şi „văd” cumva direcţia, conducând maşina corect, chiar şi într-o parcare (Hawkins, Video Series 2002). Apariţia spontană a acestor fenomene e însoţită totodată şi de dezvăluirea neaşteptată a înţelegerii spirituale. Ceea ce înainte fusese obscur şi dincolo de înţelegerea intelectului devine acum evident drept consecinţă a propriei luminiscenţe autorevelate. Când se petrece acest lucru, dorinţele pălesc, nimic nemaipărând necesar ori demn de a fi jinduit, nici măcar dorinţa de a continua viaţa în corp. Corpul se mişcă spontan, mai curând ca o consecinţă a câmpului general, decât a unui agent centralizat ori a concentrării intenţiei investite formal cu identificarea de sine. Perioada de timp în care aceste fenomene se petrec e variabilă, dar poate continua pentru mulţi ani pentru ca

    apoi să dispară ori să se liniştească încet. Fiecare perioadă progresivă de dezvăluire pare a revela o nouă dimensiune ce trebuie abandonată, capacitatea de a funcţiona trebuind reînvăţată pentru a permite funcţionarea în lume. Cu toate acestea, revenirea funcţionării poate şi să nu aibă loc, se poate petrece rapid, după cum poate şi să reclame mai mulţi ani, timp în care singurul lucru posibil e meditaţia şi contemplarea, pe parcursul cărora nu există niciun agent subiectiv ori „persoană,” „făptaş,” ş.a.m.d. Stările de acest gen sunt autoexistente şi non-voliţionale. Experienţa nivelurilor progresive ale conştiinţei nu e doar profund subiectivă şi transformativă, ci şi verificabilă, urmăribilă şi identificabilă prin intermediul tehnicilor de calibrare a conştiinţei (descrise amănunţit în acest volum). De exemplu, foarte interesant, relicvele fizice ale fiinţelor iluminate calibrează încă la un nivel foarte înalt. Acest lucru a fost verificat atunci când un grup spiritual a vizitat unele relicve ale lui Buddha, parte a unei expoziţii itinerante finanţate de o organizaţie buddhistă care şi azi e responsabilă de păstrarea lor. Trebuie spus, totodată, că nu doar relicvele lui Buddha au atare însuşiri demne de remarcat, ci şi cele ale altor mari maeştri spirituali şi patriarhi. După mulţi ani, ele calibrează încă în marjele superioare ale nivelului 900. Acest fenomen se petrece şi cu oasele Sfântului Petru, îngropate sub altarul bazilicii St. Pietro din Vatican. Şi acestea calibrează în zona superioară a valorii 900, chiar şi după 2.000 de ani. Astfel, energia spirituală înaltă reprezintă o calitate permanentă care nu se supune degradării fizice în timp. De-a lungul istoriei şi în cadrul tuturor culturilor, fenomenele spirituale au fost raportate constant şi aproape identic, în ciuda faptului că respectivele culturi

    nu comunicau între ele — ba chiar, de cele mai multe ori, nici nu ştiau una de existenţa celeilalte. Posibilitatea ca sugestia ori expectaţia să fie unul dintre factorii ce au generat aceste rezultate este, de asemenea, descalificată prin simpla demonstraţie că şi alte experimente au dat aceleaşi rezultate. Lucrurile sunt uşor de verificat dealtfel: cereţi subiectului testat să răspundă la un gând sau o imagine pe care o aveţi în minte, dar de existenţa căreia cel testat nu ştie nimic. Veţi obţine exact aceleaşi răspunsuri indiferent dacă subiectul testării are sau nu cunoştinţă de respectivul gând ce urmează a fi calibrat (Hawkins. video, 1995). Sistemul de diagnosticare şi tehnicile sale sunt intrinsec consistente, verificabile şi aplicabile asupra întregului spectru discernibil de niveluri ale conştiinţei, de la regnul animal până la umanitate, de la cele mai primitive niveluri până la cele mai rafinate valori ale conştienţei spirituale. Aceste confirmări practice, alături de un volum impresionant de cercetări, confirmă faptul că există o ştiinţă a adevărului ce are implicaţii potenţiale foarte profunde, ca şi multe beneficii majore pentru viaţa şi societatea umană. În plus, unele date, aparent necorelate, încep să-şi dezvăluie adevărata semnificaţie abia când sunt recontextualizate în cadrul câmpului autoinclusiv non-liniar care, în vederea transcenderii limitelor paradigmatice, conţine nu doar elementele observabile ori obiective, ci şi pe cele subiective. Printr-o atare contextualizare, apar sensuri şi semnificaţii mai largi, care n-ar fi fost abordabile într-un context limitat, „Realul” devine iluminat atunci când este recontextualizat în cadrul câmpului omniprezent al conştiinţei. Adevărul se revelează singur în virtutea omniscienţei câmpului conştiinţei, ce recunoaşte realitatea adevărului şi respinge falsitatea - care,

    dealtfel, nici nu e adecvat definită ca opus al adevărului, deoarece nu reflectă altceva decât absenţa acestuia. Devine acum evident de ce utilizarea testării kinesiologice e limitată la oamenii definiţi de un nivel al conştiinţei situat peste pragul valorii de 200, precum şi de ce afirmaţia care urmează a fi verificată trebuie să fie integră din perspectiva intenţiei. Această cerinţă reclamă în sine abandonarea eului în favoarea unor obiective superioare, dintre care cel suprem e reprezentat de adevărul spiritual verificabil.

  4. #4
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    46.058
    Cap. 8 - Fapt real versus ficţiune: Realitate şi Iluzie

    Funcţionarea lumii ştiinţifice în forma confortabilă şi de nădejde a paradigmei sale newtoniene despre realitate reprezintă refugiul sigur al omului modern. Este sigură şi relativ tară conflicte, iar problemele sale ne rezolvate sunt mai degrabă periferice decât centrale (de mediu, etc.). Tehnologia este punctul central al atenţiei societăţii şi reţine atenţia acesteia atât ca subiect, cât şi ca modalitate de distracţie şi beneficii tangibile. Totuşi, tehnologia este doar conţinutul concret al lucrurilor („thingness”) şi acţiunilor („doingness”) şi astfel nu are niciun înţeles în sine, intrinsec. Psihicul uman este mult mai complex şi cere mult mai mult pentru a fi complet satisfăcut, decât produsele ingeniozităţii şi ingineriei inteligente. De aceea, raţiunea socială şi cea personală se află în conflict, iar discuţiile despre captează atenţia plebei. Deşi există realizări impresionante în găsirea unor soluţii pentru pericolele şi bolile vechi de sute de ani, ele nu sunt suficiente şi nici semnificative pentru a calma neliniştea şi frământarea ce prevalează în societatea curentă. Se pare că rezolvarea conflictului uman, atât social cât şi personal, este doar pasageră şi, curând, va fi înlocuită de un alt conflict. O problemă centrală nerezolvată se regăseşte în toate discursurile şi dialogurile prezente frecvent la marginea societăţii. Există aici o nesiguranţă care predomină şi traversează viaţa umană, indiferent de cât de plină de reuşite ar părea. Până şi mult lăudatul ţel al obţinerii „succesului” în sine este acum văzut ca însuşi locusul unui posibil dezastru, conflict sau controversă. În societatea de azi succesul aduce invidie, răutate, defăimare, atacarea sau chiar bombardarea celor nevinovaţi (Flynn, 2002, Sowell, 2003). Deci, unde este acea securitate pe termen

    lung şi acel adăpost cu adevărat sigur unde să ne putem simţi în siguranţă? Putem vedea că dedesubtul tuturor controverselor şi neliniştii, există, de fapt, o singură problemă primordială: enigma încrederii. Cine şi ce este verificabil, de nădejde, şi fără de rezerve apt de a fi crezut, de a ne încrede în? Marile instituţii, care au reprezentat însăşi fundaţia încrederii, au căzut ele însele într-o reputaţie proastă. Oricine simte că problema stă numai în descoperirea şi elucidarea Adevărului însuşi, fără de care încrederea nu numai că este un potenţial şi dureros deziluzionantă, dar este chiar periculoasă, e o ameninţare la fericire şi la supravieţuire. Fără adevărul ce poate fi verificat sau crezut, pacea este doar o fantezie şi devine mai degrabă un slogan politic decât o realitate ce poate fi împlinită. Pacea vine dinlăuntru. Siguranţa este o problemă socială care este fundamental exterioară. Cineva poate, în fapt, să facă faţă cu calm unei morţi, dar să sufere de anxietate severă, chiar şi atunci când fizic este în siguranţă. Certitudinea este o consecinţă şi este împlinirea cerinţelor subiectivităţii. Calitatea „realului”(„realness”) este ea însăşi o condiţie subiectivă pură. Totuşi, aici se ascunde capcana iluziei. Problema centrală a iluziei nu este că ar fi ceva nereal sau eronat, ci că pare real, aşa cum a observat Socrate cu 2500 de ani în urmă. Astfel, însăşi siguranţa este la bază o iluzie, deseori împletită cu frica, îndoiala sau nesiguranţa (Arehart-Treichal, 2004). Pe de altă parte, tratând subiectul cu maturitate, îndoiala poate fi acceptată şi reconceptualizată ca fiind necesară pentru a progresa şi, prin urmare, o unealtă folositoare pentru a cerceta şi a creşte. O minte închisă pare confortabilă deoarece deseori nu reprezintă decât o stare de împiedicare a maturizării.

    Negarea, pe de altă parte, este doar temporar fixă pentru că se bazează pe o promisiune vulnerabilă. Dificultatea în ceea ce priveşte mintea închisă este că mintea, în natura ei, este mândră, orgolioasă. Maturitatea atrage după sine capacitatea de a trăi cu lipsa răspunsurilor şi cu incertitudinea, şi totuşi de a te bucura că acesta este un stimulant pentru a învăţa şi a creşte mai departe, ceea ce conduce la descoperiri progresive. Mintea matură ştie că evoluează şi că această creştere şi dezvoltare e aducătoare de satisfacţii şi plăceri, maturitatea implicând faptul că cineva a învăţat cum să se simtă confortabil cu incertitudinea şi că a inclus-o ca pe un ingredient necesar. Incertitudinea conduce către descoperire, pe când scepticismul duce către minimalizare. În ciuda problemelor nerezolvate, a căror soluţie deseori atrage şi depinde de transcenderea paradigmei sau a conţinutului, viaţa umană, clipă de clipă, este trăită în mod practic. De aceea, performanţa şi satisfacerea depind deseori mai mult de prezumţia definiţiei interne decât de o verificare obiectivă, impersonală. Disconfortul poate fi intern sau intrapsihic, poate fi reactiv la cele mai generalizate conflicte dintr-o societate care este înclinată să se confrunte mereu cu noi situaţii şi să fie în fierbere continuă. Datorită identificărilor, sensul personalizat al sinelui tinde deseori să includă anumite aspecte ale discordiei sociale în definirea sa şi a altora, astfel incluzând în mod greşit elementele străine care aparţin socialului. În cazurile severe, oamenii internalizează probleme sociale şi devin dezechilibraţi emoţional datorită unor evenimente exterioare ajungând până la faza de comportamente extreme sau autodistrugere. Pentru o personalitate dezechilibrată atracţia

    pe care o provoacă „cauzele” şi victimizarea sunt capcane. A fi plin de pasiune pentru un principiu este ceva ce omul chiar caută să găsească, şi este chiar un titlu de mândrie de care mulţi devin dependenţi. După cum se poate observa din istorie, cauza de azi poate deveni catastrofa de mâine, în ciuda tuturor etichetelor nobile aplicate acestor întreprinderi. Ceea ce este exterior este atractiv pentru că reprezintă proiecţii ale interiorului. Acestea conduc către descoperirea că poziţionalităţile dezechilibrate tind să atragă apariţia contraforţei, cu consecinţe neprevăzute. Diferenţierea dintre revoluţie şi evoluţie ţine de înţelepciune mai degrabă decât de dualitatea aparent conflictuală. Ca şi evoluţia socială, creşterea internă şi dezvoltarea pot fi procese tumultoase care nu aduc liniştea. Diferenţierea dintre fapt adevărat şi eroare reprezintă o grea provocare, necesitând atât integritate, cât şi curaj. Calitatea necesară cea mai importantă pentru o adevărată creştere şi evoluţie este practica şi principiul smereniei. Este mai puţin dureros să adoptăm o atitudine fundamentală de smerenie din proprie voinţă, decât să ajungem să o trăim forţat ca o consecinţă dureroasă a inepţiei noastre. Smerenia, în ciuda imaginii sale negative sociale şi publice din anumite sectoare ale societăţii, este indicatorul excelenţei, al înţelepciunii şi al maturităţii. Deoarece adevărul este chiar piatra de temelie şi realitatea ultimă pe care se bazează smerenia, ea nu reprezintă o vulnerabilitate în sine. Smerenia scoate la suprafaţă faptul că mintea poate doar „să ştie despre” şi că nu poate face diferenţa dintre înfăţişare şi esenţă. Vom descoperi că numai eliminarea completă şi definitivă a îndoielii este singura şi deplina rezolvare, este chiar sursa iluminării. Scoaterea în evidenţă a

    tuturor fricilor, a îndoielilor şi nesiguranţei reprezintă chiar nesiguranţa, incertitudinea faţă de existenţa însăşi. Numai realizarea Sinelui ca Realitate din care se iveşte existenţa, are puterea să elimine tot dubiul pentru totdeauna. Încrederea este drumul, dar nu destinaţia, pentru că termenul „încredere” implică o premiză încă nerezolvată, care există doar în viitor. În contrast, numai prezentul este cu adevărat posibil de cunoscut, iar ceea ce este căutat prin încredere în viitor, există doar în momentul prezent şi în fiecare clipă. Fără de credinţă şi încredere viaţa nu ar putea fi de trăit sau tolerabilă. Totuşi, la nivelul absolutului încrederea şi credinţa sunt înlocuite de certitudinea soluţiilor sale finale, realizarea lor. Soluţia ultimă, finală, nu este în timp, ci este fără de timp. Adevărul şi Realitatea sunt identice şi sunt eternul prezent ce aşteaptă a fi descoperit. Strădania spirituală este procesul prin care sursa nesiguranţei, a incertitudinii este în mod progresiv abandonată, în procesul evoluţiei spirituale, securitatea este oferită pentru anumite perioade de timp de acele căi şi indicaţii verificabile şi de încredere. Punerea la dispoziţie a acestora este o responsabilitate a profesorului corpului de adevăruri verificabile. La fel cum alpinistul care reuşeşte să urce muntele se bazează pe uneltele sale, pe o hartă, un ghid, şi pe experienţa altora, căutătorul Adevărului se bazează pe o înţelepciune acumulată şi o realitate verificabilă, ceea ce poate fi cunoscut prin procesul prezent al Realizării înseşi. Această condiţie specifică a Realizării este adevăratul profesor şi Sursa învăţăturilor celor înţelepţi. Nu există decât o singură întrebare, identică, ce scoate în evidenţă toate problemele omeneşti, conflictele şi anxietatea lor, şi aceasta este rezolvarea a ce este

    adevărul şi care sunt mijloacele prin care îl putem cunoaşte. Toate drumurile duc, până la urmă, către aceeaşi cale în care ne încredem, adevărul, încrederea şi smerenia fiind temele centrale. Dintre aceste calităţi, smerenia este un „sesam deschide-te” care, în paralel cu lipsa de frică, împlineşte ceea ce pare imposibil. Smerenia este o calitate extrem de importantă deoarece se bazează pe recunoaşterea şi incorporarea adevărului fundamental pe care, altfel, neajutată, mintea umană este intrinsec incapabilă să îl descopere. Când analizăm, vedem cu uşurinţă că minţii îi lipseşte această capacitate în primul rând structural şi funcţional. Această descoperire poate să ne dezamăgească la început, însă, recunoaşterea, admiterea acestui fapt, împreună cu smerenia şi curajul, sunt chiar acele elemente necesare unui progres reuşit. Paradoxal, smerenia este aducătoare de putere în ceea ce este trăit din nou ca vină şi care acompaniază îndoiala şi negarea. Pretextul egoului/minţii este că, deşi e capabil/ă să cunoască Realitatea, mândria înnăscută şi starea de apărare, precum şi vinovăţia inconştientă îi sunt, în fapt, rezultatele. Putem fi martorii tendinţei egoului de a se băga în furtunile furiei pentru a „avea dreptate”, astfel ajungând la dezacorduri defăimătoare. Meterezele ignoranţei sunt păzite de egocentrismul în care egoul îşi reafirmă dorinţa sa de supremaţie şi suveranitate prin dese luări de poziţie extreme, cum ar fi chiar omorul, rănirea sau execuţia a o sută de milioane de persoane (chiar în timpurile recente). Egoul înţelege Adevărul ca fiind cel mai important duşman. Este rezumatul ameninţării sale şi, prin urmare, egoul îl urăşte şi îl dispreţuieşte în ascuns şi face tot ceea ce poate pentru a-l submina şi a-l discredita în expresiile sale adevărate.

    Acest fapt este exemplificat în societatea curentă prin poziţiile socio- politice cârcotaşe ce reprezintă expresiile nivelurilor de conştiinţă 180-190. Prin contrast cu aroganţa înnăscută a egoului, adevărata inteligenţă este o calitate a conştiinţei/conştienţei şi nu este obiectul atacurilor egoului, deoarece esenţa sa este non-liniară. Totuşi, este folosită de ego în exprimările sale ca minte, care devine apoi servitorul ţelului pentru supravieţuire a egoului. Astfel, egoul foloseşte mintea ca pe un camuflaj şi se ascunde în construcţiile sale inteligente. Această recunoaştere clarifică de ce mascarada sa ca religie şi deturnarea adevărurilor spirituale au ocupat poziţia central, până la dominarea marilor culturi, pentru perioade întinse de timp (vezi capitolul 17). Dacă smerenia este înţeleasă ca o limitare, atunci cum ar putea fi ea chiar instrumentul prin care poate fi atins adevărul? De asemenea, ce ar putea înlocui sentimentul de încredere în sine, pe cât de fals ar putea fi acesta, şi care apare din iluzia presupusei „cunoaşteri” înseşi? Smerenia nu se bazează pe nimic exterior, ci este sigură în ea însăşi în virtutea adevărului său intrinsec. Nu are conţinut, în schimb este o atitudine şi o poziţie a cercetării. Rezultă din devenirea ca învăţător şi student al adevărului, învăţător care nu are un piedestal de pe care să cadă, cu excepţia paradoxului mândriei de propria smerenie, care poate deveni, ea însăşi, o revigorare a egoului (cum este pretinsa pietate a pseudosmereniei). Adevărul se relevă progresiv pe măsură ce sunt îndepărtate vălurile. Acest proces poate avea drept rezultat un sentiment temporar de frică, frica de a se fi pierdut, însă, trebuie să ne amintim că a fi pierdut nu

    elimină posibilitatea de a fi găsit (de exemplu, promisiunea Predicii de pe munte) Nesiguranţa este tolerabilă când este însoţită de credinţă şi smerenie. Fiecare pas făcut pe cale este, şi ne conduce către, starea de ne preda, capitularea. Căutarea Adevărului nu este pentru cei cu inima slabă; multe încercări revin mereu pe această cale. Cu toate că Efectul de Incertitudine (sau de Nedeterminare) al lui Heisenberg prezintă o uşă deschisă către descoperirea obiectivităţii ca fiind drumul regal ce duce către adevăr, lumea academică încă opune rezistenţă acestui principiu deoarece aderă la respectarea calităţii „doveditoare” ce este limitată la paradigma academică newtoniană. Numai faptele pot fi dovedite. Adevărul nu este un obiect ce poate fi dovedit, deoarece el există întro altă paradigmă. În ştiinţa academică, chiar după mulţi ani, Efectul de Incertitudine sau de Nedeterminare elaborat de Heisenberg este în continuare ignorat sau este doar miezul unor discuţii interminabile care au tendinţa de a se învârti în zona tautologiilor şi care nu iau în consideraţie structura inerentă a mecanismelor mentale, precum nici limitările inerente ale paradigmei. Aceasta are drept rezultat ceea ce ştiinţa consideră a fi „problema grea” a fizicii, şi care poate fi rezolvată numai prin înţelegerea naturii conştiinţei însăşi. În anii ’90, această conştientizare a condus la organizarea mai multor conferinţe internaţionale cum ar fi Conferinţele Ştiinţei şi Conştiinţei, în Albuquerque, New Mexico (cal. 410) şi la Universitatea din Arizona (cal.440). Există şi o revistă, Journal of Consciousness Studies - Jurnalul studiilor despre conştiinţă - cal.440), precum şi alte publicaţii care se adresează ştiinţei şi

    teologiei, cum ar fi Zygon (cal.415) şi Ştiinţă şi Teologie (cal .420). Aceste abordări intelectuale calibrează înspre jumătatea palierului 400, indicând astfel restricţionarea ariei utilităţii a înseşi paradigmei ce necesită, pentru a avea o rezolvare, transcenderea. Aceste încercări împing intelectul la limitele sale. Ba chiar îl putem auzi cum fierbe sub presiune. Concentrarea asupra efortului este ca şi cum am căuta cheile pierdute sub lampă pentru că acolo este lumina mai bună. Rezoluţia stă mai degrabă în paradoxul aparent că problema poate fi rezolvată numai mergând în afara ei, într-o mult mai largă şi mai cuprinzătoare paradigmă ce începe de la palierul 500. La o analiză atentă devine evident că secretele vieţii sunt relevate nu înăuntrul domeniului liniar al conţinutului, ci numai în cel subiectiv, în domeniul nonliniar al experienţei. Una e să scrii despre componentele chimice ale ciocolatei, şi cu totul alta să mănânci ciocolata. Acestea sunt paradigme diferite. Teologia calibrează în palierul 400 şi cu toate că depăşeşte studiul epistemologiei şi al gnozei, toate acestea conduc spre aceeaşi uşă închisă. Este nevoie de mult curaj pentru a lăsa la o parte intelectul împreună cu siguranţa şi securitatea sa iluzorie. Experienţa poate fi descrisă, dar nu şi dovedibilă sau explicabilă. Einstein, ale cărui lucrări calibrează la nivelul 499, reprezintă cel mai înalt vârf al capacităţii intelectului. El a întors spatele Principiului lui Heisenberg şi a afirmat că preferă să creadă că există un univers auto-existent şi obiectiv „undeva acolo” şi care este independent de observaţie (umană). Totuşi, el a fost cu adevărat religios, la fel cum au fost majoritatea geniilor ştiinţei de-a lungul istoriei.

    În contrast cu erudiţia ştiinţei şi a cercetării academice, braţul unui copil inocent are capacitatea să dezvăluie adevărurile ascunse sub cele mai mari enigme ale omenirii (cal. 600). Braţul copilului devine puternic în prezenţa adevărului şi slăbeşte în absenţa lui, adică falsitatea. (Hawkins et al, demonstraţie video 1995). Faptul că braţul unui copil poate dezvălui adevărurile care i-au învins pe cei mai mari gânditori ai istoriei este o confruntare a egoului inerent din minte şi este un test al smereniei. Într-o observaţie superficială acestea par a pune la încercare raţiunea, care, ea însăşi, a devenit o religie (bazată pe credinţă) a ştiinţei şi a omului modem. Până când vor fi descoperite nişte mijloace mai bune, tehnicile de cercetare a conştiinţei ne descoperă prima ştiinţă a adevărului, verificabilă şi concordantă, care reprezintă şi este un produs al evoluţiei conştiinţei umane.

    SECŢIUNEA A DOUA – APLICAŢII PRACTICE Cap. 9 - Structura Socială si Adevărul Funcţional Diversitatea exhaustivă a acestui necesară existenţa unui cuprins:

    capitol

    face

    Introducere Distribuirea nivelurilor de conştiinţă ale umanităţii Populaţia totală a lumii (2004) Distribuirea nivelurilor de conştiinţă ale lumii (hărţi/grafice)

    Distribuirea nivelurilor de conştiinţă - mostre regionale Calibrări ale locurilor de interes Viaţa cotidiană Energia muzicii - Modernă Muzică Clasică Muzică - Spirituală Muzică clasică - Interpreţi Perioadele muzicii clasice Artişti - Lucrări creative Procesul de autentificare Sporturi şi pasiuni Filme Televiziune Impactul social al celebrităţilor Comici / umorişti Ştiri prezentate de media Politică şi alegerile din 2004 Scală de diagnosticare - politică şi alegerile din 2004 Comentatori de ştiri şi spectrul politic Ştiri tipărite/ediţii print Altele „100 cei mai influenţi oameni din lume!” Operele literare ale autorilor Industrie (Statele Unite) Spoturi publicitare de televiziune Câmpurile energetice ale industriaşilor celebri Fundaţii filantropice Corporaţii Uniuni Aplicarea Legii Ştiinţă – Teorie Ştiinţă medicală Oameni de ştiinţă

    Şcoli şi universităţi importante Introducere În evoluţia conştiinţei umane, limitarea aduce cu sine provocare şi dorinţa de lumină. Creativitatea intrinsecă a conştiinţei este exprimată prin descoperiri permanente şi din ce în ce mai uimitoare, prin care umanitatea compensează restricţiile inerente ale corpului uman, spiritului şi mediului înconjurător. Societatea umană, în expresiile sale multiple, reprezintă interacţiunea dintre dimensiunea fizică a lumii şi corpul omenesc aşa cum este interpretat el de minte şi de emoţii, care, la rândul lor, reflectă expresia colectivă a evoluţiei conştiinţei. Capacitatea de a discerne adevărul constituie însăşi baza şi nucleul calităţii vieţii. Capacitatea de conştienţă şi recunoaştere a adevărului ca realitate reprezintă principiul de bază, ireductibil, pe care se construieşte orice societate; totuşi, societatea este deopotrivă în mod empiric şi conceptual o sală înşelătoare a oglinzilor. Pentru evaluarea progresului diferitelor culturi, am putea să diferenţiem câteva criterii: 1. Calibrarea nivelurilor generale de conştiinţă ale diferitelor culturi, trecute şi prezente. 2. Evaluarea calităţilor vizibile şi produselor diferitelor culturi (de exemplu „prin roadele lor îi veţi cunoaşte”). 3. Corelarea nivelului de conştiinţă cu principiile de bază ale fiecărei culturi sau societăţi şi, în consecinţă, diferenţierea dintre cele care sunt constructive şi cele care nu sunt. 4. Identificarea surselor informaţiilor benefice versus sursele de eroare şi eşec.

    5. Diferenţierea între aparenţă şi esenţă în expresiile sociale. Starea unei societăţi este perceptibilă, în principal, prin intermediul succesului operaţional al informaţiei colective (care este produsul interpretării colective a experienţei). În cultura noastră actuală, volumul datelor este covârşitor. Fără o procesare foarte sofisticată, semnificaţia, elementul esenţial şi importanţa sunt cu uşurinţă eclipsate de absenţa (sau eşecul aprecierii) chiar şi a celei mai mici dovezi. Ca o consecinţă a greşelilor, în aparenţă minore, (de exemplu „dependenţa sensibilă de condiţiile iniţiale” din cadrul ştiinţei dinamicilor non-liniare) cercetarea îndreptată spre identificarea adevărului verificabil devine adesea foarte intensă, după cum se observă prin atenţia acordată de mass-media. Progresul societăţii pare să se permanentizeze într-o stare de anticipare perpetuă a viitoarelor descoperiri ale unor date considerate iniţial irelevante, dar de importanţă vitală. Astfel, atracţia exercitată de ştiri ţine lumea pe picior de aşteptare, martoră la desfăşurarea creaţiei ca evoluţie. Din perspectivele, prezentate anterior, ale evoluţiei conştiinţei şi fiziologiei funcţionării creierului, au apărut deja unele aprecieri legate de dificultăţile inerente în calea recunoaşterii şi explicării adevărului. Factorii ce contribuie la autorizarea sau excluderea capacităţii de recunoaştere a „sensului” se suprapun peste condiţiile generale. Vocabularul însuşi demonstrează efortul colectiv de creare a unei structuri pragmatice a informaţiei şi de organizare a datelor liniare brute (neprelucrate) în aşa fel încât acestea să capete importanţă, valoare şi specificitate.

    Evoluţia continuă a Reţelei Mondiale de Internet şi masiva ei acumulare de informaţii şi date reprezintă o recapitulare spectaculoasă a dezvoltării minţii omeneşti, ce nu incorporează numai informaţii deja acumulate, ci şi dezvoltă continuu tot felul de corelaţii complicate, generând apariţia unor definiţii şi implicaţii noi ale semnificaţiei. În acest proces, se reflectă, de asemenea, supoziţiile şi poziţionalităţile filozofice neexprimate, ca şi şcoli de dezvoltare semantică şi artistică. O perspectivă strălucită din punct de vedere al modului în care mintea şi societatea abordează şi categorizează informaţia, a fost prezentată într-un articol din revista Time referitor la dezvoltarea Reţelei Mondiale de Internet (Grossman, 2003). Acesta a descris motoarele de căutare ca pe o „lentilă prin care vedem sau nu informaţia” şi a indicat importanţa faptului că „întotdeauna, ceea ce căutăm influenţează ceea ce descoperim, cum anume cunoaştem şi ce ştim”. Faptul că rezultatul este consecinţa intenţiei reprezintă o recunoaştere şi o descriere interesantă a principiului Heisenberg - iar acesta are efect nu numai asupra a ceea ce suntem, ci şi asupra a ceea ce gândim şi, în consecinţă, asupra ceea ce vom deveni. Importanţa crucială a intenţiei este explorată în lucrarea Puterea Intenţiei a lui Wayne Dyer (Dyer, 2004). Sensul, limbajul şi societatea sunt unificate interactiv şi în mod empiric, fiind supuse unui tratament personalizat atât la nivel individual, cât şi în conştiinţa colectivă, ceea ce, prin circularitate, influenţează limbajul, descrierea şi semnificaţia, ca un proces continuu de dezvoltare. În conformitate cu această intenţie colectivă, cercetarea conştiinţei şi un sistem pragmatic de calibrare destinat aflării nivelurilor specifice ale conştiinţei nu sunt numai utile, ci au şi avantajul unic

    al libertăţii de aplicare. Barierele prealabile ridicate în faţa cunoaşterii pot fi acum depăşite, iar domeniile odinioară întunecate, pot fi aduse azi la lumină. În acest scop, tehnica a fost aplicată sub forma unui studiu efectuat asupra unor zone largi ale experienţei umane, fapt ce a oferit un dublu beneficiu. În primul rând, ea a verificat eficienta şi capacitatea cercetării conştiinţei atât din motive pragmatice, cât şi teoretice. În al doilea rând, a dezvăluit o serie de zone de limitare care, dacă sunt corect recontextualizate, pot fi convertite în căi spre progres. Enigmele aparent nerezolvabile ale societăţii sunt persistente pentru că ele constituie doar expresia de suprafaţă a factorilor fundamentali nediagnosticaţi; de aceea, utilizarea tehnicii ca instrument de cercetare, are darul de a deschide uşile descoperirilor şi deciziilor, precum şi unei mai mari înţelegeri şi compasiuni. Cifrele calibrate sunt rezultatul exclusiv a peste două sute cincizeci de mii de cercetări efectuate începând de la mijlocul anilor 1970 de echipe de cercetători experimentaţi. Datele sunt impersonale şi nu reflectă opinii personale. Comentariile care urmează după fiecare secţiune de tabele sunt intenţionat separate de datele neprelucrate. Deoarece dimensiunea studiului este enciclopedică, exemplele au fost limitate din motive pragmatice ce ţin de restricţiile de spaţiu. Ele sunt totuşi reprezentative şi dezvăluie informaţii necunoscute anterior. Unele date vor fi, fără nicio îndoială, în dezacord cu opiniile personale sau sociale, ceea ce confirmă nu numai că aparenţa şi esenţa nu sunt identice, dar şi că, uneori, în mod deranjant, suni extrem de divergente, până acolo încât convingerile umane obişnuite sunt adesea, exact opusul adevărului fundamental. Multe din

    aparentele discrepanţe se rezolvă după un timp de gândire şi, ca un koan Zen, se dovedesc a fi extrem de avantajoase şi instructive. Cea mai bună atitudine este devotamentul faţă de adevăr şi nicidecum agresivitatea împotriva minciunii. Curiozitatea unui spirit deschis conduce la descoperirea progresivă a informaţiei care până atunci nu a fost disponibilă, ceea ce poate părea cel puţin provocator la prima vedere. Este bine de repetat faptul că minciuna nu este contrariul adevărului, ci absenţa acestuia şi că, dacă preferăm ciocolata, nu înseamnă că trebuie să urâm şi să criticăm esenţa de vanilie. Calibrările sunt supuse schimbării odată cu modificarea condiţiilor şi intenţiilor oamenilor. Calibrările prezentate în grafice au fost preluate dintr-o bază de date de 9000 de calibrări efectuate începând de la sfârşitul anului 2003 şi de-a lungul anului 2004. Repetăm: Calibrările reprezintă date de cercetare şi nu opinii personale.

    Originea Calibrărilor Tot ceea ce există în prezent sau a existat în trecut eliberează multiple radiaţii de energie, fapt utilizat de Max Planck în celebrul său experiment al radiaţiei cutiei negre, în urma căruia a obţinut bine-cunoscuta „constantă Planck” din fizica cuantică (h = 6, 62606826 x 10-34 J s). Peştii marini de mare adâncime şi rechinii detectează prada prin intermediul câmpurilor electrice produse de muşchii lor. Aceste emisii de energie pot fi cercetate şi calibrate printr- un întreg spectru electromagnetic, de la ioni şi fotoni la energia infraroşie, ultravioletă, căldură, sunet, capacităţi absorbante şi reflectante ale diferitelor energii,

    ca şi fenomene electrice sau de radiaţii. În plus faţă de vibraţia şi absorbţia luminii (de exemplu fotografia obişnuită sau fotografia în infraroşu), limite dintre variabile pot fi detectate, măsurate sau calibrate de la distanţă. Energia biologică a vieţii este, de asemenea, radiată continuu şi înregistrează permanent în câmpul non-liniar al conştiinţei, ceea ce reprezintă un context invariabil (Absolutul). Tot ceea ce există sau a existat vreodată, chiar şi un gând Urcător, este în mod automat înregistrat într-o dimensiune lizibilă şi veşnică. Astfel, nu există „secrete” în univers, iar viaţa, în totalitatea exprimărilor sale, răspunde în faţa universului. Afirmaţia conform căreia „fiecare fir de păr este numărat” este un fapt impersonal verificabil ştiinţific. Accesul la calibrarea conştiinţei este limitat de condiţiile prezentate în Anexa C. Ca şi temperatura sau citirea presiunii barometrice, nivelurile de calibrare raportate sunt impersonale şi u prezintă, pur şi simplu, date de cercetare lipsite de opinie personală. Distribuţia Nivelurilor de Conştiinţă ale Umanităţii Populaţia totală a lumii în anul 2004 Aşa cum a mai fost menţionat şi cu altă ocazie, nivelul general al conştiinţei a evoluat foarte încet, în perioade lungi de timp, atingând valoarea 90 în timpul lui Buddha, 100 în momentul naşterii lui Iisus Hristos, pentru ca apoi să evolueze încet la 190, unde a stagnat pe perioada ultimului mileniu până la sfârşitul anilor 1980, când a tăcut un salt la valoarea 205. În noiembrie 2003, a ajuns la nivelul actual de 207. Distribuţia sa în lume arată că aproximativ 78% din totalul populaţiei calibrează sub valoarea 200. (Totuşi, cifra comparativă

    pentru Statele Unite este de 49 de procente). Distribuţia naturală proprie este reprezentată ca o curbă progresivă, după cum urmează: Distribuţia Nivelurilor de Conştiinţă în Lume

    Această informaţie poate fi prezentată sub forma unei piramide, fapt ce-i conferă un sens mai explicit. Distribuţia Nivelurilor de Conştiinţă ale Umanităţii

    De asemenea, nivelurile calibrabile ale conştiinţei denotă putere, ceea ce explică de ce marea masă a umanităţii, care calibrează sub valoarea 200, nu se auto-distruge pur şi simplu prin negativitatea sa prevalentă. Practic, puterea celor 22 % care calibrează

    peste nivelul 200 al conştiinţei echilibrează cele 78 de procente negative, după cum se vede în diagrama următoare. Nivelurile de conştiinţă delimitează subpopulaţii care au tendinţa de a se stratifica în societate, aşa cum se întâmplă, de exemplu, cu un dop de plută aruncat în mare, a cărui poziţie reprezintă o consecinţă a propriei capacităţi de flotabilitate, mai degrabă un fenomen de câmp decât unul datorat relaţiei de cauză şi efect. Mişcarea în câmp este rezultatul factorilor intrinseci cum nr fi alegerea, a cărei gamă aparţine, de asemenea, câmpului. Societatea reprezintă o gamă stratificată de aşteptări. Distribuţia Nivelurilor de Conştiinţă - Mostre Regionale SUA State Oraşe Preşedenţia Guvern Poporul Regiuni Coasta de est Coasta de vest Midwest Canada Banff Montreal Ottawa Toronto Quebec

    460 440 420 360 290 440 410 380 400 425 380

    Alabama California Florida Iowa Massachusetts Nord Dakota Ohio Texas Wisconsin Wyoming Mexic Mexico City

    350 Chicago 280 Lake Shore 425 South Side 405 New York 305 N.Y. Upper East 380 Side 410 N.Y. West Side 385 415 N.Y. Inner City 440 Phoenix 305 Washington Hollywood

    Calibrarea locurilor de interes

    445 450 200 385 430 245 135 425 450 190

    Avion

    300

    Aeroporturi

    205

    Ambulanţă 300 Autostradă 315 (Germania) Automobil 205 Autobuz, Taxi 205 Canalul între Anglia 380 şi Franţa Circ 305 Biblioteca Clinton 450 Magazine cafea 250 Coffee Shops Dormitoarele din 250 cămine Biserica comunităţii 402 Vase de croazieră 320 Magazine 250 Castelul din 445 Edinburgh (Scoţia) Tumul Eiffel 485 Empire State 425 Building Parlamentul UE 345 Fabrici 195 Fabrici cu linii de 200 asamblare Fermă comercială 210 Fermă de familie 380 Fast Food 200 Edificii Federale 200 Fort Knox 275 Capelă funerară 215 Benzinării 202 Terenuri de golf 315 Marele zid chinezesc, 305 Ermitajul (muzeu 505

    Muzeul Luvru (Paris) Laborator de metamfetamine

    500 40

    Metropolitan Museum of Art 505 (NYC) Mine Moteluri

    105 220

    Cămine(aziluri) de îngrijire

    201

    Olimpiade Bloc operator

    340 395

    Orient Express (tren)

    315

    Parcuri

    350

    Parthenon Terenuri dejoacă Piaza Hotel (New York)

    305 345 420

    Posturi de politie

    265

    Spital psihiatric

    355 420Cabinet psihiatric 506 Biblioteca Publică 400 Rijks Museum (Amsterdam) 535 Rodeo Drive (Beverly Hills)

    220

    Colosseum-ul din Roma San Simeon (California) Sidewalk Cafe (din Paris) Muzeul Smithsonian al Indienilor americani Feribotul Staten Island Statuia Libertăţii Metrou (Londra) Metrou (Mexico City) Metrou (Moscova)

    305 425 400 460 385 500 225 195 375

    Rusia) Route 66 Spitale Cartiere din centrul oraşelor Autostrăzi între state Limuzine

    225 180

    Metrou (cu graffiti) Metrou (Paris)

    195 215

    65-80Supermarketuri

    220

    215 400

    Times Square (New York) Vasul Titanic Tnnity College (Dublin) Twin Towers (NYC) înainte de 9/11 Twin Towers (NYC) înainte de 9/11 Biblioteca Vaticanului Yosemite National Park

    270 310 455

    Zoo (Bronx, New York)

    350

    Lincoln Center (New 355 York City) Lockheed Martin „Skunk Works”

    395

    Adăugirile moderniste aduse Luvrului

    180

    205 205 500 435

  5. #5
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    46.058
    În urma studierii tabelului, se observă că marjele inferioare ale pragului 200 semnifică o realizare integră, fiabilă şi sigură, cum ar fi staţiile de autobuz, de taxiuri, poşta şi aeroporturile. Aceste locaţii au adesea aspectul specific oferit de caracterul lor funcţional, în care culoarea gri este predominantă, mobilierul prezentând aceleaşi coordonate, fiind de obicei din metal gri. Prin adăugarea intenţiei şi personalităţii umane, calibrările cresc odată cu inovaţia istoricului Drum 66 - „Old Route 66”. Odată cu sporirea participării umane, a imaginaţiei şi intenţiei, valorile calibrate se ridică până la marjele superioare ale pragului 200, lucru care este reprezentat de postul de poliţie din Times Square. Prin adăugarea intenţiei şi a priceperii umane, valorile calibrate se ridică intervalul 300, cum vedem în exemplele oferite de avion, ambulanţă, sala de operaţie, vaporul de croazieră, parcul, locul dejoacă, circul, ferma, spitalul de psihiatrie şi chiar locurile Olimpice. Şoselele

    germane reprezintă o construcţie inginerească mult mai strictă şi mai avansată şi în ciuda lipsei limitei de viteză (viteza medie a traficului este de 110 mile pe oră) prezintă o incidenţă mult mai scăzută a accidentelor decât autostrăzile americane. Diferenţa este explicată şi prin faptul că şoferii germani sunt mai pricepuţi şi sunt mai bine instruiţi, iar vârsta minimă pentru a lua carnetul de şofer e mai mare. Şoselele germane nu au intersecţii, planuri înclinate sau terasamente adânci. De asemenea, sunt mai uşor de supravegheat de poliţie, iar şoferii care greşesc sunt rapid traşi pe dreapta. Nivelul 400 reprezintă introducerea creativităţii, a esteticii şi dezvoltării intelectuale active, manifestate, de exemplu, prin locuri precum bibliotecile, cafenelele pariziene, Parcul Naţional Yosemite, biserica, San Simeon (California) şi chiar Empire State Building - a cărei construcţie a durat numai un an şi a fost posibilă prin curajul şi îndemânarea muncitorilor americani băştinaşi (în speciali cei din Mohawk), care nu se temeau de înălţime şi puteau să meargă fără probleme pe o sârmă de oţel de numai 6 inch pe 6, la o înălţime de 76 de etaje, deasupra străzilor din New York City. Nivelul 500 reflectă devotamentul faţă de frumuseţe şi veneraţia pentru marile creaţii artistice ale umanităţii. (Rembrandt calibrează la ameţitoarea valoare 700). De secole întregi, milioane de admiratori au aşteptat la coadă cu teama ca nu vor apuca să vadă o asemenea grandoare legendară. Nivelurile calibrate sunt mai ridicate decât cele ale paradigmei newtoniene, cu birourile sale din oţel cenuşiu, ajungând, prin intuirea sursei de perfecţiune, până la subiectivitatea iubirii, la devotament şi veneraţie. O vizită la Muzeul Luvru din Paris este extrem de preţuita de aproape toată lumea. Vizitatorii sunt

    surprinşi că li se permite, fără nici o restricţie, să fotografieze toate comorile de artă universală aflate acolo. Prin contrast, în mijlocul fostei curţi, se află o structură modernă (cal. 180), iar acest lucru are ca efect un şoc estetic neprevăzut. Concepţia acestei intrări anormale, dar foarte funcţionale, reprezintă arhitectura modernismului (de E.M. Pei). Ea a devenit subiectul unor dezbateri estetice internaţionale, aşa cum şi era de aşteptat, din cauza nepotrivirii unei structuri rigide calibrate la nivelul 180, în curtea unuia din cele mai cunoscute monumente istorice din lume, calibrate la valoarea 500.

    Viaţa cotidiană Contracepţia Biscuiţi de casă Donald Duck (desen Alta Vista 208 animat) Corpul animal 200 Pământul (planeta) Arm & Hammer Baking Tehnicieni în medicina de 320 Soda (produs) urgenţă Făină Aunt Jemima’s Gândire, atitudine, acţiune 350 (produs) ce ţine cont de mediul Păpuşa Bărbie 205 înconjurător Biofeedback 202 Eutanasia Body Piercing 180 Feminismul Supa Campbell (produs) 325 Alimentele Clonare (Animală) 200 Mâncare făcută în casă şi Clonare (umană) 180 binecuvântată Mâncare făcută de maşini Coca-Cola (băutura) 305 din comerţ) binecuvântată Alimentele din calitatea 192- Poziţia copiilor în SUA comercială 202 Poziţia bărbaţilor în SUA Alimente făcute în casă 209+ Poziţia femeilor în SUA Pilula de a doua zi (pentru avort -RU 486)

    200

    205 520 205 200 290 260 200 320 200 215 207 405 425 405

    Plăcintă cu răvaşe google.com Hatha Yoga Moda Hope Diamond Corpul uman Sistemul Internet (nu conţinutul) Povestea găinii roşii Boala vacii nebune Marijuana Medicală Mickey Mouse Banii Mamă făcând cozonaci de Crăciun Multilateralism Legile lui Murphy Paparazzi Pepsi (băutura) Principiul lui Peter Umoriştii politici Poligamia

    345 209 260 295 205 205

    Cereale Quaker 305 Torsul lânii 345 Standuri cu produse de la 355 ferme Rodeo 255 Moş Crăciun 390 Sex 250 205 Cerşetori stradali 160 295 Grup de muzicieni stradali 480 50 235 Ziua recunoştinţei 515 205 Thanksgiving 205 Ceai verde 300 Orezul Uncie Ben’s 315 520 (produs) Vegetarianism 205 200 Vick’s (produs) 345 280 Salcie 245 180 Alpiniştii utilitari 290 305 Conţinutul web-ului 50-445 260 Yahoo.com 206 190 Munca în grădină 250 145 Yogi Bear 205 Temperatura de 0 grade 205

    Este important de notat că sistemul de Internet calibrează la un nivel sigur de 205-208, inclusiv cele mai relevante motoare de căutare. Prin contrast, conţinutul documentelor care apar pe Internet reflectă întreaga gamă a conştiinţei umane, calibrând între nivelurile 50 şi 445. prin urmare, în prezent, aceasta este cea mai importantă sursă de dezinformare. Astfel, convingerea naivă conform căreia „trebuie să fie ceva adevărat dacă a apărut pe internet” este cât se poate de falsă şi are adeseori consecinţe negative, dăunătoare. Calibrarea arată că aproximativ 50 % din informaţiile furnizate pe Internet se plasează la niveluri mai mici de

    200, ceea ce, în mod interesant, reprezintă aproape acelaşi procent cu nivelul calibrat al conştiinţei populaţiei americane actuale (49% sub 200 şi 51% peste valoarea 200). Caracterul intim şi anonim pe care îl oferă Internetul constituie o oportunitate de exprimare pentru persoanele respinse de societate pentru că sunt dezechilibrate şi au probleme personale speciale, cum ar fi, de exemplu, extremismul politic şi înclinaţiile sexuale respinse de societate, precum şi iraţionalitatea şi sistemele paranoice iluzorii. Internetul este marele teren de joacă pentru generaţia „eu”, aşa cum se vede şi prin numele site-urilor (spre exemplu „Bill’s Turn”, „My Place”, etc). Acest lucru reflectă adeseori opinia că o idee obişnuită este exacerbată de ego pentru a părea mai profundă şi mai importantă. 67% din site-urile bloggerilor calibrează sub valoarea 200 şi reprezintă, în primul rând, dispozitive de exprimare a emoţiilor negative, a resentimentelor şi a frustrărilor generate de problemele de personalitate. Satira presupusă a desenatorilor de filme politice de animaţie este în realitate o formă ascunsă de defăimare, după cum se vede şi din nivelul său calibrat 190. Unii văd în acestea chiar şi rea-voinţă şi o intenţie evidentă de a răni sau a face rău unui subiect faţă de care există aversiune. Banii calibrează la un nivel neutru, iar sexul la valoarea 250. Cele două sunt aparent neutre la origine, dar intenţia cu care sunt utilizate le deosebeşte. În mod interesant, clonarea animală se află la nivelul 200, în timp ce clonarea umană se situează la 180. O descoperire destul de semnificativă rezidă în diferenţa calibrată dintre hrana binecuvântată şi cea nebinecuvântată. Pâinea făcută de maşinile dintr-un

    supermarket local calibrează la nivelul 188, dar atunci când este binecuvântată, nivelul ei creşte la peste 200. Pâinea procurată de la acelaşi supermarket, dar din raionul de brutărie, calibrează la început la valoarea 203 şi chiar peste aceasta dacă este binecuvântată. Dacă este făcută manual, nivelul pâinii creşte de la nivelul de bază de 200 la valoarea 209, iar dacă este şi binecuvântată ajunge chiar la valoarea 215 - aceasta fiind o demonstraţie unică a principiului Heisenberg, prin care introducerea conştiinţei şi a intenţiei spirituale umane are darul de a schimba câmpul. Acest lucru mai dovedeşte şi că rugăciunea în sine înseamnă mult mai mult decât o simplă speranţă. Unele branduri reflectă afecţiune (de exemplu, JellO, Route 66, Campbell’s Soup), impregnându-se cu mistica culturală americană. Ele reprezintă încrederea într-o întreagă industrie, care se exprimă sub forma loialităţii faţă de brand. Un interes îl prezintă şi calibrările previziunilor din prăjiturile cu răvaşe norocoase, care se situează la valoarea 345 şi care reprezintă, într-adevăr, principiile pe care majoritatea populaţiei îşi bazează viaţa. De exemplu: „Un cuvânt bun îţi poate schimba viaţa” conţine cu adevărat o înţelepciune profundă. Poziţionarea femeilor şi a copiilor din Statele Unite la nivelul 405 este în contrast puternic cu poziţia lor în ţările i opresive (cum ar fi Islamul şi altele) unde aceste categorii calibrează la nivelul 140, ceea ce denotă puternica întârziere culturală din aceste ţări în care, atât populaţia, cât şi liderii guvernamentali calibrează, de asemenea, destul de jos. Deşi în raport cu situaţia din anii 1930 marja s-a mai restrâns, în Statele Unite mai există încă un decalaj de 20 de procente între nivelul bărbaţilor şi cel al femeilor şi copiilor.

    Transformările sociale au nevoie de timp şi se pare că „tavanul de sticlă” dispare acum foarte repede, lucru dezvăluit de faptul că, în 2003, spre exemplu, unele corporaţii conduse de femei au avut câştiguri mai mari decât acelea conduse de bărbaţi. (Fortune, ianuarie 2004). Din punct de vedere istoric, într-o cultură primitivă sau agrară, puterea fizică a bărbaţilor era necesară sub forma agresivităţii date de testosteron, şi astfel, partea masculină a avut tendinţa de a domina. Totuşi, pe măsură ce civilizaţia a progresat, iar valorile apreciate au fost mai puţin acelea bazate pe forţa fizică şi mai mult pe domeniul mental şi pe creativitate, locul ocupat de cele două sexe pe scara socială s-a apropiat de egalitate. Termenul „primitiv” implică predominanţa şi persistenţa modelelor comportamentelor animale, conform cărora „biologia ne decide soarta”. În lumea modernă, evoluţia conştiinţei împreună cu educaţia şi intelectul constituie factori decisivi. Energia Muzicii Moderne Muzica (nu personalitatea artiştilor): Anderson, Marian Armstrong, Louis Beatles Beach Boys Bee Gees Berlin, Irving Bocelli, Andrea Caruso, Enrico Cash, Johnny Charles, Ray Cole, Nat King Country Western Crosby, Bing Disco

    510 590 460 400 510 415 550 560 504 485 470 255 485 235

    Gangsta Rap, Punk, Heavy 35Metal, Gothic, Grupuri 95 violente şi antisociale Garland, Judy Gass, Robert („Kyrie”) Harrison, George Hip Hop Iglesias, Julio Jones, Spike Joplin, Janis Lane, Christy Liberace Mamas and the Papas

    405 705 540 270 400 350 495 500 365 495

    Dorsey, Tommy Dylan, Bob Ellington, Duke Elliott, Cass Fitzgerald, Ella

    450 500 450 505 465

    Manilow, Barry Pop Rock Presley, Elvis Riverdance Rolling Stones Santana Welk, Lawrence

    Bach, J. S. Cimpoieri Barber, S. Bartok, B. Beethoven, L Berlioz, H. Bizet, G. Brahms, J. Cherubini, M. Colinde de Crăciun Chopin, F. Balet Clasic Copeland, A. Debussy, C. Dvorak, A. Gilinka, M. Gluck, C. Gounod, C. Grand Opera Grieg, E. Händel, G. Hayden, E Humperdinck, E.

    Muzica 530 505 480 475 510 480 425 495 485 550 500 525 465 485 490 480 475 420 525 490 510 490 490

    clasică Kabalefsky, D. Leoncavello, R. Liszt, F Mendelssohn, E Mozart, A. Mussorgsky, M. Offenbach, J. Pachebel, J. („Canon”) Paganini, N. Puccini, G. Rachmaninoff, S. Ravel, M. Rossini, G. Schubert, F Shostakovich, D. Sibelius, J. Smetana, B. Stravinsky, 1. Strauss, R. Ceaikovski P Vangelis Weber, C. M. von Wagner, R.

    Muzică spirituală

    505 205 420 500 340 515 475

    480 475 490 480 540 485 480 690 515 550 490 475 490 460 480 485 470 465 475 550 485 485 500

    Ave Maria Si lent Night Joy to The World

    575 Amazing Grace 575 Imnul marinei SUA 575

    Muzică clasică - Interpreţi Callas, Maria 485 Pinza, E. Caruso, Enrico 500 Opera San Francisco Chaliapin, F 485 Tagliavini, F Cliburn, V. 480 Tebaldi, R. Heifitz, J 490 Tibbett, L. Scala din Milano 465 Toscanini, A. Menuhin, Y. 485 Paganini, N Metropolitan Opera 465

    575 575

    480 465 485 485 490 490 495

    Perioadele muzicii clasice (pornind de la perioadele cele mai recente „LaFave, 2004” Eclecticism 460 Romantism 465 Minimalism 450 Clasicism 460 Serialism 450 Rococo 460 Dodecafon (12-tonuri) 400 Baroc 470 Neoclasicism 440 Renaştere 470 Impresionism (Debussy) 440 Medieval 470 Observăm că efectele compasiunii, iubirii, precum şi energiei inimii conduc către o calibrare extrem de înaltă, ceea ce semnifică devotament pentru frumuseţea estetică şi afectivă. Acestea sunt şi nişte fenomene fiziologice, demonstrate prin apariţia aşa-numitei „piele de găină” ce apare la un public emoţionat, care nu

    arareori varsă şi lacrimi de bucurie. Publicul plânge nedisimulat la un spectacol al nevăzătorului Andrea Bocelli, aşa cum se întâmpla şi la concertele lui Enrico Caruso. Muzica lui George Harrison a fost clar una religioasă. Cimpoiul, calibrat la nivelul 505, semnifică valoare şi curaj, dar transmite şi teamă unui posibil duşman. Interesant este sunetul de „bocet” al baladelor celtice, cum ar fi cele ale grupului „Riverdance”. Solourile sopranei au o energie de o frumuseţe aparte şi care calibrează la nivelul 640-650. Cimpoiul irlandez ne conduce către aceeaşi atmosferă desprinsă parcă „dintro altă lume”. Efectul este magnetic şi poate fi cel mai bine descris prin termenul de eteric. Efectul total este similar cu starea de conştiinţă care predomină deasupra nivelului 600 al conştiinţei. Deşi există sunet, el este învăluit în tăcere şi veşnicie. Sunetul mai trezeşte şi sentimentul unei vechi familiarităţi, ca şi dorinţa de a ne întoarce la o existenţă imaculată, plină de puritate, luminozitate, pace şi frumuseţe. Muzica militară face parte dintr-o clasă aparte şi dezvăluie, într-un mod semnificativ, discrepanţa între aparenţă şi esenţă. La Castelul Military Tattoo din Edinburgh (cal. 505) se desfăşoară un eveniment anual care atrage mii de spectatori din lumea întreagă. Mai mult de o mie de interpreţi din cele mai importante ţări ale lumii îşi reprezintă cultura prin cele mai reprezentative şi mai performante orchestre militare. Spectacolul pe care îl oferă acestea îţi taie respiraţia, iar uriaşa masă de spectatori devine tăcută din respect pentru înaltul grad de excelenţă care se desfăşoară în faţa lor (de exemplu, toboşarii elveţieni). Apoi, spre surpriza acestora, spectatorii încep să plângă cuprinşi de valul unei emoţii profund mişcătoare (cal. 520), ce

    reprezintă energia pe care o degajă sentimentele de onoare, valoare şi iubire pentru patrimoniul uman precum şi pentru reprezentările acestuia: familia, cultura şi semenii noştri. Bărbatul care se duce la război este la nivelul calibrat 510 (cel de-al doilea război mondial). La sfârşitul show-ului Tattoo, o sută de cimpoaie cântă „Queen of My Heart”, care calibrează la nivelul 525, şi lasă publicul, cuprins de un val de emoţie adâncă, profundă, într-o stare de tăcere respectuoasă. Această înclinaţie umană ascunsă este exploatată de conducători, care ştiu să manipuleze pentru scopuri politice acest rezervor puternic şi adânc de energie integră intrinsecă latentă. Loialitatea şi devotamentul poporului faţă de ţară şi cultură sunt naturale şi îşi au rădăcina încă în prima copilărie, când credinţa şi încrederea în părinţi este totală şi nepătată de intelectualizare sau influenţe exterioare. Inima naivă de copil cade pradă manipulărilor politice înşelătoare. Această naivitate încrezătoare şi lipsită de spirit critic, este şi mai vulnerabilă în faţa seducţiei exercitate de liderii politici convingători care deţin putere sau autoritate religioasă. Mieii sunt duşi la sacrificare de inocenţa lor, care este un amestec de slăbiciune şi putere. Există o conştiinţă interioară şi la oamenii de arme care plâng în văzul lumii la reuniuni, chiar şi la acelea cu foştii lor duşmani. Trebuie menţionat că militarii sunt întotdeauna primii care îşi iartă foştii duşmani la sfârşitul războiului (Brooke, 2004), în mod surprinzător, acest fenomen este resimţit aproape imediat ce ultimul foc de armă a fost tras. Mulţi bărbaţi îşi disimulează emoţia alăturându-se sărbătoririi triumfătoare, dar undeva, în adâncul sufletului, există conştientizarea acelor profunzimi din care izvorăsc dragostea şi

    integritatea, sensul fundamental a ceea ce înseamnă Valhalla cu adevărat. Acesta nu are nicio legătură cu războiul, dar a fost nevoie de un război pentru ca acest sentiment să iasă la suprafaţă. Respectul reciproc pentru valorile onoarei este demonstrat prin cariere militare celebre, cum ar fi aceea a faimosului „Baron Roşu”, din primul război mondial, Manfred von Richthofen (cal. 385). As al tuturor aşilor, pilotul Luftwaffe a câştigat 80 de bătălii aeriene şi a doborât 52 de avioane britanice, dar în cele din urmă a fost ucis în luptă. Era atât de respectat încât Aliaţii (Australia Flying Corps) au organizat pentru el funeralii militare. Măreţia „Marii Generaţii” din cel de-al doilea război mondial a fost aceea a inimii, pentru că victoria a fost doar consecinţa puterii acesteia. Naivitatea inimii este exploatată de propaganda care cheamă la luptă pentru a servi „patria mamă”. Încrezători, adepţii acordă încrederea lor „Marelui Conducător” şi cad într-o obedienţă infantilă, urmându-l pe megaloman ca mieii la tăiere. În felul acesta naivitatea poate să conducă, şi o şi face, către distrugere. Singura modalitate posibilă de protecţie este cunoaşterea adevărului real prin intermediul nivelurilor calibrate ale conştiinţei conducătorilor sau învăţătorilor. Liderii spirituali falşi constituie capcane în care pot cădea cei imprudenţi. Energia muzicii clasice are un impact pozitiv asupra comportamentului şi capacităţii de învăţare, generând şi creşterea . nivelului conştiinţei. Acest lucru are ca rezultat dezvoltarea conexiunilor şi modelelor neuronale. Totodată generează creşterea capacităţii matematice şi trecerea de la mintea inferioară la cea superioară, (vezi Capitolul 14). Expunerea la muzica clasică în copilărie şi în primii ani ai tinereţii are ca rezultat atracţia către

    pace, adevăr şi frumuseţe şi aversiunea faţă de violenţă, falsitate şi vulgaritate. Sensibilitatea la estetică oferă o punte naturală care facilitează apariţia conştienţei spirituale şi a non-eului. Din punct de vedere clinic, beneficiile unei expuneri timpurii la artele clasice s-au confirmat printr-o rată a criminalităţii mai scăzută cu 75%. Dacă acest lucru se îmbină şi cu o educaţie religioasă, incidenţa criminalităţii scade cu aproape 90%. (Dacă se adaugă şi jocul de şah, se mai pierde un procent.) Muzica rock-and-roll, hip-hop, disco şi country au o mare putere de atracţie, chiar prin ritm - care poartă cu el o energie nevăzută ce transmite oamenilor bucuria de a fi viu, iar dansul devine o sărbătoare colectivă. Este interesant să analizăm diferenţa între nivelul de conştiinţă al muzicii Beatles-ilor şi cea a trupei Rolling Stones, „cea mai mare formaţie rock-and-roll din câte au fost vreodată”. În interpretarea Beatles-ilor, observăm dedicarea pentru arta creatoare a muzicii. În cele din urmă, grupul s-a dezmembrat din cauza individualismului membrilor săi, fiecare din ei urmărindu-şi propria muză. Prin contrast, grupul Rolling Stones a continuat să cânte încă 30 de ani, fiind ţinut împreună de un angajament de grup similar celui care se creează într-o echipă. În timp ce creativitatea Beatles-ilor a fost condusă de exprimarea unei inspiraţii muzicale interioare, Rolling Stones participă şi interacţionează intuitiv cu publicul care, practic, este atras în spectacol şi nu rămâne doar un simplu spectator. La niveluri mai joase de calibrare, muzica devine predominant generatoare de senzaţii şi glorifică violul, criminalitatea, violenţa, moartea şi alte forme extreme şi excesive ale brutalităţii. După cum s-a arătat şi în

    Putere versus Forţă, însăşi energia muzicii (chiar şi fără text) poate afecta negativ sistemul de acupunctura al corpului, slăbindu-l. Acest lucru a fost descoperit pentru prima dată de către tir. John Diamond, care a publicat informaţia la sfârşitul anilor 1970 (Diamond, 1979). Nivelurile joase de calibrare arată că sexul şi violenţa sunt puternic exploatate („sexul vinde”) contribuind la atracţia pentru un hedonism nelimitat. Acest mesaj se transmite prin intermediul mass-media şi are impact asupra adolescenţilor impresionabili, care sunt atraşi cu uşurinţă de energia degajată de strălucire. Această energie unică a fost mai întâi descrisă într-una din cărţile lui Alice Bailey (Glamour, 1950) . Este vorba despre o energie proiectată în exterior ce îşi copleşeşte subiectul cu o dorinţă exagerată, care se diluează însă rapid pentru că nu reprezintă calitatea unui obiect, ci proiecţia eului observatorului. Publicul face acelaşi lucru cu imaginile dictatorilor megalomani care, atunci când sunt dezbrăcaţi de ornamente, devin patetici şi trişti şi, în cele din urmă, aleg să se sinucidă pentru a împiedica demascarea himerelor care i-au călăuzit. Consecinţele comportamentale asupra adolescenţilor ale unor astfel de programări energetice de joasă frecvenţă se traduc prin desensibilizare, reducerea emotivităţii, având ca rezultai comportamente pentru care părinţii sunt consideraţi vinovaţi, când, de fapt, sursa influenţei negative se află în mijloacele massmedia şi în cultura celor de aceeaşi generaţie. Importanţa acestui efect neplăcut a fost adusă în atenţia publică de CORE (Congresul Egalităţii Rasiale), care a creat lista „celor 5 cei mai răi” artişti „Gangsta rap” (Ştirile CNN, 3/8/04). În apărarea lor, „rapper”-ii declară că ei nu fac decât să încerce să scape de sărăcie şi sa

    demonstreze avantajele acţiunii libere. Ei sunt, de exemplu, expresia mizeriei, a disperării şi a sărăciei, după care devin antreprenori şi se apucă plini de optimism de afaceri integre. Adolescenţii răspund în principal presiunilor celor de o seamă cu ei şi a mijloacelor media, în detrimentul părinţilor. Această lipsă de respect faţă de părinţi este susţinută şi încurajată de actualele structuri sociale, educaţionale şi politice, căpătând şi mai multa forţă socială prin denigrarea autenticităţii oricărei autorităţi. Eroarea se bazează pe percepţia greşită asupra autorităţii adevărate şi integre, care este considerată a fi un autoritarism non-autentic, cum ar fi, de exemplu, respingerea „postmodernistă” a logicii, inteligenţei, raţionalului şi eticii. Astfel, adolescenţii din ziua de azi sunt îngrădiţi de programele non-integre şi seduşi de media sau de cei din generaţia lor (Guthrie, 2004). În acelaşi timp, protejarea standardelor tradiţionale ale eticii şi moralităţii sunt atacate zgomotos. Dificultatea constă în faptul că, în şi prin sine, libertatea de expresie este neutră şi, ca şi în situaţia banilor, numai prin modul de utilizare se vădeşte dacă e benefică sau nu. Acest inconvenient este cumva analog cu gestul de a da arme unor copii care nu sunt antrenaţi în a se apăra - fiind cu atât mai puţin familiarizaţi cu moralitatea şi etica. O societate care refuză moralitatea devine dominată de senzaţional, strălucire şi oportunitate. Câmpul de conştiinţă a acestei sub-culturi este ca un motor fără cârmă sau volan. Interesant este faptul că marile centre comerciale au descoperit că, difuzând muzică clasică în parcări, îi pot determina pe adolescenţii care îşi „pierd timpul” pe acolo să renunţe să o mai facă.

    Artişti - Lucrări de creaţie Cezanne 510 Parrish Dali, Salvador 455 Picasso Degas 540 Pieta de Kooning 465 Arta politică de protest Da Vinci, Leonardo 565 Pollock Graffiti 140 Pornografia Holbein 465 Rembrandt Lautrec, Toulouse 450 Rockwell Matisse 525 Ruberg Michelangelo 590 Suprarealismul Miro 490 Van Gogh Mona Lisa 499 Vermeer Munch, Edvard 495 Warhol

    495 365 590 180 425 105 700 500 510 385 480 515 200

    Din lipsă de spaţiu, lista este limitată, dar în baza de date există mult mai mulţi artişti. Arta, ca nicio altă formă de comunicare, reflectă intenţia viziunea şi geniul creatorului, iar unii din aceştia sunt iluştri. În privinţa lucrărilor de artă de foarte mare valoare se vădeşte faptul că descoperirea tehnicii de cercetare a conştiinţei poate detecta falsul imediat. Acest lucru a fost demonstrat şi înregistrat pe o casetă video în 1995, unde un fals Picasso a făcut ca braţul celui testat să slăbească imediat (Hawkins, Video tape #1). Acest lucru este foarte important pentru proprietarii galeriilor de artă, ca şi pentru colecţionarii care ar putea deveni ţinta falsificatorilor. Procesul de autentificare (Cal. 600) Tehnica de testare a autenticităţii obiectelor de artă, antichităţilor, relicvelor, documentelor istorice, artefactelor arheologice sau a oricăror alte obiecte, este

    utilizată doar pentru a se face o serie de afirmaţii în legătură cu acestea, obţinând un răspuns prin utilizarea tonusului muscular. Obiectul de artă respectiv nu trebuie să fie neapărat de faţă, ci doar păstrat în minte şi vizualizat în linişte de subiectul testării. De exemplu, acesta rosteşte: „Pictura pe care o am în minte este autentică”, iar apoi apasă repede cu doua degete pe încheietura mâinii subiectului. Pentru validare urmează unele întrebări, cum ar fi : „Pictura este un Vermeer original (Răspuns prin da sau nu.) „Are o vechime de mai mult de 100 de ani” (da sau nu) „Este calibrată peste nivelul 400 (Da) „Peste 450” (Da) „Peste 500” (Da) „Peste 505” (Da) „Peste 510” (Da) „La 515” (Da) „Peste 515” (Nu). Aceste afirmaţii sunt urmate de o serie de declaraţii referitoare la detalii, istorie, locaţie, etc., pentru a merge pe urma originii, vechimii pânzei şi vopselurilor, integrităţii artistului şi a altor factori. Aceste declaraţii pot fi făcute verbal, tăcut sau doar imaginate. Având în vedere că marile lucrări de artă se vând pentru milioane de dolari şi uneori chiar şi marii experţi au îndoieli sau nu sunt de acord asupra autenticităţii acestora, procesul de verificare este, evident, foarte valoros, iar falsurile sunt detectate în mai puţin de un minut. În timp ce explicarea procesului de verificare pare a fi detaliată, laborioasă şi de durată, în practică este foarte simplă, fiind, de fapt, o chestiune de numai câteva secunde. Este, de asemenea, evident că aceeaşi tehnică detectează aproape instantaneu dacă un martor sau o persoană publică spune adevărul sau dacă un produs căruia i se face reclamă la televizor are calităţile pe care le pretinde. Se va descoperi că, adeseori, afirmaţiile unei persoane publice sunt, de fapt, 100% minciuni.

    Atunci când procesul de mai sus se aplică ştirilor zilnice, rezultatul este surprinzător şi, iniţial, întrucâtva descurajator, dacă este vorba de crime celebre, procese şi afaceri internaţionale, unde decepţia predomină. Prin contrast, putem fi mulţumiţi să descoperim că acuzaţiile sunt în mod frecvent false, iar justiţia iese adesea triumfătoare. Pentru obţinerea unor rezultate foarte precise, este necesar ca ambele persoane implicate în procedură să fie integre, iar întrebările să fie consacrate descoperirii adevărului şi nu încercării de a susţine un punct de vedere sau de a obţine o dovadă subiectivă. Căutarea adevărului asupra diferitelor aspecte ale vieţii asigură atingerea progresivă a înţelepciunii şi compasiunii. De asemenea, şi simţul umorului ajută în acest sens. Sporturi şi ocupaţii favorite (hobby-uri) Aikido Curse auto Baseball Muschet Ciclism Obsesia Body-Building Bowling Box Bridge Corida Şah Dans Lupte de câini/ cocoşi Vânătoare de vulpi

    260 200 330 345 350 185 295 180 410 35 415 475 35 65

    Masaj Escaladă montană

    250 205

    Finalele Naţionale de baschet 455 Olimpiade Pasadena Rose Bowl Parade Jocul în sine Vânarea câinelui de prerie Recreaţie Rose Bowl Alergare (aerobic) Deviaţii sexuale Fotbal Staruri sportive

    Gimnastică 320 Steroizi Sporturi extreme 110 Super Bowl Exerciţii Feldenkrais 410 Nataţie „Aranjarea” unor jocuri 90 Tai Chi

    390 410 375 30 395 405 350 160 450 340400 160 480 310 305

    Fotbal American Jocuri de noroc Golf

    330 Tenis 180 Tenis (Wimbledon) 400 Cupa mondială

    350 440 490

  6. #6
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    46.058
    Sporturile pot fi împărţite între competiţionale şi recreative, fiecare dintre aceste categorii calibrându-se la un nivel destul de ridicat şi devenind, astfel, o expresie a entuziasmului şi a plăcerii jocului, a spontaneităţii şi distracţiei, ce aminteşte de tinereţe şi vigoare fizică. Odată cu vârsta, jocurile de şah, bridge şi golf oferă beneficiile recreării, care calibrează la un nivel foarte bun. Din punct de vedere psihologic şi fiziologic, efectul odihnei este anabolic. Unii medici, precum Hipocrate, au prescris-o adesea în cazul maladiilor grave. Acesta a recomandat beneficiile terapeutice ale masajului, exerciţiilor, odihnei şi înfrumuseţării, aşa cum se practică şi în prezent în centrele de sănătate. Dacă sunt calibrate sub valoarea 200, sporturile şi hobby-urile sunt generatoare de energie animalică, primitivă, de lupte şi rivalităţi, însoţite de admiraţia şi strigătele mulţimilor. La nivelul cel mai de jos al acestor aşa-numite sporturi regăsim, de fapt, acţiunea de a ucide fără niciun scop sau competiţie, de a ucide pur şi simplu, ceea ce reprezintă un nivel foarte primitiv al conştiinţei (gladiatorul roman calibrează la nivelul 80). Iluzia pe care o creează jocul este glorificată, iar tentaţia nu rezidă numai în bani, ci şi în pasiunea de a „câştiga”, ceea ce, aşa cum societatea a învăţat deja, poate deveni un drog (din cauza dopaminei eliberate în creier [Volkow, 2004]). Jocurile de noroc au avut întotdeauna o moralitate discutabilă. Pe la mijlocul secolului XX, etica parentală a decis dacă jocul cu bile (arşice) este sau nu permis copiilor. În aceeaşi perioadă,

    automatele de jocuri mecanice au fost limitate doar pentru acţiunile de caritate şi organizaţiile non-profit. Bingo era o sursă de venituri destinată bisericii, dar jocurile de noroc în sine erau ilegale, raidurile poliţiei fiind privite aprobativ. La nivelul 180 al conştiinţei, jocul de noroc continuă să fie o enigmă morală, îmbrăcată la rândul său întruna politică. Totuşi, societatea a recurs la un compromis, găsind modalitatea legală de a redistribui câştigurile. Filme (Vezi Anexa pentru lista calibrată a peste 200 de filme) 2001, Odiseea spaţială 440 Casablanca A Beautiful Mind 375 Cat în the Hat Domnul Schmidt 435 Celsius 41.11 Portocala mecanică 70 Color Purple, The Regina Africană 395 Doctor Jivago Aliens 145 Easy Rider Amadeus 455 Imperiul soarelui American Beauty 380 Fahrenheit 9/11 Marele albastru 700 FahrenHYPE 9/11 The Big One, 180 Gandhi Naşterea unei naţiuni 140 Harry Potter Bonnie şi Clyde 105 Cu sânge rece Bowling for Colombine 185 It’s A Wonderful Life Canadian Bacon 180 Fălci Stăpânul inelelor 350 Santa Claus 2 MASH 360 Tăcerea mieilor Matrix 165 Sunetul muzicii My Fair Lady 405 SpongeBob SquarePants Războiul stelelor Zbor deasupra unui cuib de 160 cuci Supersize Me Patimile lui Christos 395 Mary cea cu vino-încoace (varianta editată) Patimile lui Christos 190 Titanic

    385 130 320 475 415 195 490 180 290 455 215 80 450 140 190 45 425 385 250 180 105 405

    (varianta needitată) Pretty Woman Psycho Ray (Charles) Return of the King Koger and Me

    TV Nation 375 Turnurile gemene 80 What the #$*! Do We 475 Know? 350 Migraţie înaripată 180 Vrăjitorul din Oz

    180 350 455 495 450

    Acest produs esenţialmente american s-a dezvoltat şi a reuşit ,a ajungă o industrie mondială al cărei simbol este Hollywood-ul. Ca formă de artă, filmul este neîntrecut prin faptul că include interpretare, dans, muzică, actorie, plus tehnologie creativă şi inginerie care utilizează cele mai bune talente disponibile. (Calibrările de mai sus arată nivelul de conştiinţă al materialului prezentat şi nu calitatea filmului în sine; de exemplu, filmele de groază, deşi artistic sunt bine realizate, calibrează sub valoarea 100). De notat că un film care s-a remarcat mai degrabă prin unicitate, cum a fost Big Blue (Marele Albastru, regia Luc Besson), menţionat în Putere versus Forţă, s-a calibrat la ameţitoarea valoare 700. Dincolo de scenariu găsim contextualizarea unităţii vieţii şi opţiunea de a alege dintre viaţa eternă şi cea fizică. Patimile lui Cristos (The Passion of Christ) deşi foarte integru în intenţie (nivel calibrat 490), e tras în jos de scenele prelungite de tortură şi violenţă. Dacă cele 10 minute de gros-planuri violente ar fi fost eliminate, filmul ar fi calibrat la nivelul 395. What is the #$*! Do We Know? (cartea What the Bleep Do We Know?! - Ce naiba ştim noi, de fapt? - a fost publicată de Editura Cartea Daath în 2007 - n.tr.) este un film non-hollywoodian care demonstrează cu umor adevărata realitate aflată dincolo de aparenţă - ştiinţă şi spiritualitate; dinamică non-liniară; realitate cuantică;

    efectul gândirii asupra realităţii; faptul că responsabilitatea revin conştiinţei umane. Filmul a fost declarat ca fiind unic şi continuă să fie prezentat peste tot. Acuzaţiile care susţin că America este o societate imorală sunt contrazise de importanţa acordată moralităţii mijloacelor media în numeroase dezbateri. Exploatarea libertăţii de expresie împinge învelişul de hedonism nihilist până la limita reprezentată de scandalurile morale. Mijloacele media de divertisment îşi proclama inocenţa, declarând, de exemplu: „Noi nu creăm opinia publică, ci o reflectăm cu exactitate”, ceea ce reprezintă totuşi un cerc vicios prin faptul că opinia publică la care se face referire este, într-o măsură considerabilă, consecinţa mijloacelor media. Artistul trebuie să aleagă ce aspecte ale vieţii doreşte sa reflecte prin actul său artistic şi, la fel, mijloacele media au o influenţă majoră asupra moravurilor sociale şi a sistemelor de credinţe. Acest lucru se reflectă foarte bine în industria filmului (nivel calibrat 180). De asemenea, este important să menţionăm avalanşa de filme caracterizate de spiritul anti-Crăciun (Waxman, 2004), care calibrează colectiv la nivelul 170. Totuşi, economia filmului demonstrează care sunt adevăratele zone de interes ale publicului. Revista Fortune (ianuarie, 2005) arată că, deşi doar 3% din filmele hollywoodiene primesc calificativul „G”, ele produc un venit mai mare decât 69% din filmele evaluate cu „R”. De asemenea, este interesant de notat că industria filmului din India (în care găsim bine cunoscutele „cele mai frumoase femei din lume”), cu toate că este mult mai reţinută şi mai subtilă din punct de vedere al sexualităţii, are o cifră de vânzări de trei ori mai mare decât Hollywood-ul. De asemenea, producţia

    sa generală este calibrată la un nivel mai înalt (210) decât Hollywood-ul care se află la valoarea 200. Un gen nou de filme e reprezentat de producţia Fahrenheit 9/11 care s-a bucurat de multă publicitate înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2004. Calibrarea sa la nivelul 180 reflectă poziţia politică pe care o reprezintă. După alegeri, imaginea opusă şi corectoare a fost reprezentată de FahrenHYPE 9/11 (nivel calibrat 290) şi Celsius 41,11 (nivel calibrat 390) care arată cu umor temperatura la care apare moartea cerebrală. Apariţia filmelor de propagandă politică poate descuraja şi mai mult conducătorii integri în demersul lor de căutare a funcţiei publice. Televiziune „700 Club” Filme de acţiune All in the Family American Idol America ’s Most Wanted Animale/natură Bill Cosby Show Canalul biografic Programe naţionale (general) Programe prin cablu (general) Cheers Desene animate Programe pentru copii Programe cu crime History, Discovery, Ştiinţă Decoraţiuni, Do it yourself, etc.

    400 180 255 180

    I Love Lucy Infomercials Kukla, Fran, and Ollie Familia Bundy

    395 180 405 190

    345

    MTV

    130

    405 385 405

    Muppets National Geographic Oprah Winfrey Show PBS „Reality” Show -concurs „Reality” Show Sitcom-uri (comedii de situaţie) Sport Sullivan, Ed

    310 450 510 405 125 130

    „Terry Jones History”

    410

    Weather - Vremea

    405

    275 300 250 180 355 180 405 345

    180 375 435

    Web M. D.

    200

    Impactul social al persoanelor celebre Astronauţii Baker, Josephine Balanchine, George Bell, Alexander Graham Booth, John Wilkes Bryant, William Jennings Carnegie, Andrew Carnegie, Dale Carson, Rachel Carver, George Washington Chisolm, Shirley Churchill, Winston Columb, Cristofor Comstock, Anthony Darrow, Clarence de Mille, Agnes DiMaggio, Joe Mandela, Nelson Markova, Alicia Marrick, Joseph – Omul Elefant Najinski Nation, Carne Nightingale, Florence Oswald, Lee Harvey Peale, Norman Vincent Reagan, Ronald Rockwell, Norman Ruth, Babe

    460 445 430 450 135 450 490 425 485 435 400 510 375 250 455 425 480 505 475 590 530 235 465 180 435 502 500 440

    Duncan, Isodora Earhart, Amelia Eisenhower, Dwight D. Discursuri Roosevelt Franklin, Benjamin Geronimo Gorbaciov, Mihail Graham, Martha Henry, Patrick Hoover, J. Edgar Jones, Bobby Keller, Helen Kubler-Ross, Elisabeth LaGuardia, Fiorello Lee, Bruce Lewis and Clark Lindberg, Charles Rockne, Knute Rogers, Fred „Mister Rogers”) Roosevelt, Eleanor Ruby, Jack Shriver, Sargent Sitting Bull Tubman, Harriet Washington, Booker T. Washington, George Fraţii Wright Zanuck, Daryl

    460 395 480 500 480 445 500 420 445 255 485 520 485 460 480 440 395 455 500 495 180 460 420 350 460 455 455 425

    Lista potenţială a oamenilor celebri este atât de lungă, încât pot fi alese doar câteva exemple ilustrative. Aici trebuie menţionată calibrarea extrem de înaltă a aşa-numitului „Omul elefant” (Elephant Man), care, din

    cauza unei maladii a oaselor, a devenit cumplit de desfigurat. Deşi acoperit de sarcasm, ridicol şi respingere socială, comportamentul şi întreaga sa atitudine au fost descrise ca aparţinând unui adevărat sfânt. A fost blând, iertător, calm şi înţelegător, chiar şi cu forma cea mai gravă a prostiei umane. Caracterul său unic şi special a simbolizat posibilitatea existenţei spiritualităţii chiar şi în condiţii extreme. În primul rând, a ignorat tentaţiile de auto-compătimire şi victimizare, dar şi de resentiment şi ură faţă de cei care îl detestau şi persecutau, evitând totodată respingerea şi ridicolul social. La nivelul calibrat 590, el a stat la poarta Iluminării făcând pace cu el însuşi şi cu lumea întreagă. Artişti / Comici (Programe, nu persoane) Ball, Lucille Benny, Jack Burett, Carol Burns, George Carson, Johnny Diller, Phyllis

    440 485 460 485 480 440

    Hope, Bob Mobley, Moms Skelton, Red Tomlin, Lilly Tucker, Sophie

    465 465 480 460 440

    Umorul rezultă din suprapunerea contextelor alternative. Jocul de cuvinte sau de sensuri extinde contextul în aşa fel, încât aşteptările sunt înlocuite printr-un contrast care aruncă o lumină şi nu sens nou. Parodia ne permite să râdem de natura umană, în consecinţă de noi înşine. Umorul vine în sprijinul vieţii şi este asociat cu prelungirea duratei acesteia, cu o stare de sănătate bună şi cu satisfacţia de a trăi. El face să scadă anxietatea, şi, ceea ce este foarte interesant, creşte nivelul general al conştiinţei pentru că are ca

    rezultat un punct de vedere mai benign asupra vieţii. Simţul umorului reprezintă o caracteristică a oamenilor de succes (de exemplu, preşedintele Reagan) pentru căşi aduce contribuţia la politeţea socială şi la dezvoltarea abilităţilor diplomatice şi interpersonale. Asemenea compozitorilor şi dirijorilor de orchestre, (Diamond, 1979), umoriştii sunt longevivi (de exemplu, George Burns a ajuns la 100 de ani). Umorul atenuează stările conflictuale prin faptul că face să scadă în intensitate sentimentele negative şi poate rezolva conflicte căci, datorită lui, contextul lui „sau...sau” se extinde către „şi...şi” printr-o simplă schimbare de sens. Uneori, acest rezultat e atins integrând aparenţa cu esenţa şi înlocuind astfel falsitatea cu un grad mai înalt al adevărului. Umorul este important pentru desăvârşirea procesului de maturizare pentru că ne învaţă cum să nu ne luăm prea în serios şi să ne amuzăm de propria persoană, făcând astfel să slăbească sistemul de apărare narcisistă. Predispoziţia spre „a răni sentimentele cuiva” este un act egoist şi constituie o formă de paranoia socială. Atunci când ne acceptăm neajunsurile şi învăţăm să râdem de ele, nu mai suntem vulnerabili la afronturi şi insulte. Astfel, este în avantajul nostru să inventariem toate slăbiciunile şi limitele umane, să le acceptăm ca atare şi să ne împăcăm atât cu ele, cât şi cu propria persoană. Cei care au umor se învinovăţesc pe ei înşişi pentru propriile neajunsuri şi sunt iubiţi pentru umilinţa lor. Obstacolul în calea auto-acceptării este orgoliul, o formă de vulnerabilitate care atrage, de fapt, răspunsuri sociale negative. A râde „despre” un subiect poate deveni a râde „de” el. Aceasta constituie avantajul unei glume având în substrat bunătatea, can devine o formă de

    acceptare mai degrabă decât una de respinge n (de exemplu: autocolantele, Kiss me, I’m Polish”, şi altele) Adevăratul umor etnic face să scadă prejudecăţile, în timp ce glumele rasiste le adâncesc. Mijloacele media de difuzare a ştirilor Programe (nu persoane) Ştirile ABC Air America al-Jazeera Ştirile BBC Brokaw, Tom Ştirile CBS înainte de 9/15/04 după 9/15/04 Ştirile CNN Cronkite, Walter Fox News Hannity and Colmes

    205 200 195 210 455 255 200 260 460 380 460

    Huntley/Brinkey Show Larry King Live Lehrer, Jim Murrow, Edward R. Ştirile postului naţional Public de radio (SUA) Ştirile NBC O’Reilly Factor Rather, Dan (CBS News) Ştirile Reuters Rivera, Geraldo Walters, Barbara

    460 295 460 465 200 255 460 205 305 455 455

    În America tradiţională, mijloacele mass media au manifestat discreţie şi au primit respect. Ele au fost expresia unei responsabilităţi morale naturale şi s-a considerat că sunt, în general, integre. Declaraţiile s-au limitat la pagina de editorial ale celor mai importante ziare. Totuşi, în timpurile moderne, obiectivitatea implicită a ştirilor a fost considerată suspectă, iar acest lucru s-a accentuat pe perioada războiului din Irak. Principala dispută a fost între aşa-numiţii liberali şi aşanumiţii conservatori, implicând acuzaţii de deformare a realităţii şi părtinire. Pentru că argumente există în ambele tabere, bineînţeles că fiecare parte a încercat să considere că prejudecăţile vin din cealaltă. Prin urmare, nivelurile calibrate se dovedesc instructive în încercarea de verificare a faptelor.

    La o examinare mai atentă şi din datele obţinute prin cercetări, rezultă că până în prezent nimeni din societatea noastră nu e lipsit complet de prejudecăţi în observaţiile şi opiniile sale. Acest lucru reprezintă pur şi simplu consecinţa unei structuri specifice eului şi a fiziologiei asociate a creierului. Simplul act al selecţiei constituie deja o funcţie de editare şi poate accentua un aspect sau altul doar printr-o secundă suplimentară de expunere a unei scene. În acest sens, percepţia asupra „autorului” sau „victimei” depinde de poziţia sumată de observator. O deformare mai gravă şi mai înşelătoare apare în urma tentativelor naive de a fi cu orice preţ corect, dând spaţiu de expunere şi importanţă punctelor de vedere extremiste şi deviante, care-şi câştigă publicitate graţie naturii lor contestabile şi litigioase şi nicidecum a meritului intrinsec. Fraza repetitivă „dar criticii spun” este de cele mai multe ori falsă, iar „criticii” prezumtivi sunt „anonimi” (sau probabil imaginari). Acest lucru înşeală publicul, făcându-l să creadă că „criticii” reprezintă un segment semnificativ al societăţii, când, de fapt, în realitate, ei constituie un procent foarte mic. Acest lucru poate înşela opinia mondială şi poate avea ca rezultat erori serioase. În general, programele de ştiri au pierdut din audienţă şi ca urmare a scandalurilor. Publicul s-a întors către alte surse de ştiri (Internet, etc.), dar ştirile prin cablu au înregistrat o creştere majoră, mai ales Fox News şi în special programul lui Bill O'Reilly (Bill O Reilly’s Factor) care a avut un ecou enorm (se primeau 14000 de mail-uri pe zi). O'Reilly este ca o călăuză a integrităţii. El are un talent ascuns pentru a depista non-integritatea, iar regula simplă este ca dacă lui O’Reilly îi displace o figură publică sau o „cauză”, atunci

    aceasta calibrează sub valoarea 200 (iată un exerciţiu comod pentru cei care nu pot să facă o calibrare tehnică). Pe de altă parte, aceia pe care O’Reilly îi apreciază calibrează aproape întotdeauna peste pragul 200, chiar dacă nu e întotdeauna de acord cu ei. (Prin contrast, persoanele apreciate de comentatorii din extrema stângă calibrează sub valoarea 200, iar cei care nu sunt simpatizaţi de aceştia sau au păreri divergente, calibrează peste nivelul 200. Politica şi alegerile din 2004 Analiza de calibrare a conştiinţei este benefică prin faptul că reuşeşte să clarifice ambiguităţile şi permite o mai largă înţelegere a interacţiunilor sociale complexe. Nivelul general al conştiinţei populaţiei americane este de 420 (calibrarea generală a Americii este de 421, dacă guvernul şi preşedinţia sunt incluse). Potrivit lui E.J. Dionne (Washington Post Writers Group, 2004) electoratul este poziţionat, după cum urmează: conservatori 34%; moderaţi 45%; şi liberali 21%. Prin calibrare, nivelul general de conştiinţă al votanţilor propriu-zişi a fost de 410 (60% din electorat). Cele 40 de procente care nu au votat s-au calibrat colectiv la valoarea 190. Votanţii propriu-zişi calibrează după cum urmează: Conservatori Democraţi Extrema stângă Liberali Moderaţi Republicani

    415 325 185 255 375 405

    Ca referinţă, Institutul Goldwater calibrează la nivelul 355, Progresiştii la 330 - 360 (Lyndon Johnson), „Freethinkers” la 335, şi „Golden Rule” la 405. Libertatea cuvântului calibrează la 235, Patriot Act la 375, „Stânga elitistă de la Hollywood” la 180, diatribele politice emoţionale la 125 - 165, oameni de stat la 430, „politicienii” la 180, majoritatea celor morali la 245 şi sarcasmul la 180. Discursul inaugural al preşedintelui Bush din 2005 calibrează la valoarea 480, iar protestatarii, ca grup, la 180.

    Nivelurile situate sub valoarea 200 indică raţionamente defectuoase, narcisism precum şi incapacitatea progresivă care face diferenţa între res

    interna şi res externa. Prin contrast, peste nivelul 200, emoţiile şi părtinirea sunt înlocuite de încrederea în raţiune, în fapte şi în echilibrul care rezultă din includerea contextului. După cum reiese din graficul mai sus menţionat, toate previziunile făcute de extrema stângă referitor la evenimentele mondiale care au urmat s-au dovedit a fi false (OPEC, nu Bush, controlează petrolul din Orientul Mijlociu, afacerile sunt înfloritoare, etc.) Marile Cărţi ale Lumii Occidentale calibrează la aproximativ 450 - 460. Persoanele care calibrează în jurul valorii 400 suni numite conservatori, iar sub 200 se află cei din extrema stângă. Moderaţii sunt plasaţi la nivelurile 310 - 390, ceea ce este moral, raţional şi echilibrat, dar nu neapărat intelectual per se. Din calibrarea unui punct de vedere general, se poate observa că electoratul este atras de sinceritate, integritate şi umanitarism, ceea ce este atât moral, cât şi raţional, iar extremismul şi propaganda negativă au un efect dăunător. O platformă politică bine concepută se va adresa direct publicului ţintă şi îşi va face programul în aşa fel încât să coincidă cu doleanţele acestuia. Capitolul 13 subliniază în detaliu atitudinile şi abordările învingătoare sau perdante, iar exemple în acest sens au fost prezentate deschis de-a lungul procesului electoral, dar şi după aceea. Analiştii politici, precum John Leo (2004) au fost de acord asupra faptului că Partidul Democrat s-a rătăcit prea tare către stânga în ceea ce priveşte unele „drepturi” discutabile ale minorităţilor care se opun punctelor de vedere ale majorităţii (nivel calibrat 180), cum ar fi dispreţul pentru valorile morale şi religioase. Apoi, explozia extremismului a provocat o reacţie de revoltă şi o reafirmare a valorilor spirituale şi etice.

    Există un sprijin popular foarte slab în ceea ce priveşte eliminarea lui Moş Crăciun (cal. 385), a paradei anuale Macy sau a aprinderii luminiţelor în brazii de Crăciun din Piaţa Rockefeller şi la Capitoliul din Washington, D.C. Să mai menţionăm că valoarea cumpărăturilor pentru sărbătoarea de Crăciun se ridică la 40 de procente din vânzările cu amănuntul anuale. Eliminarea referirilor la Dumnezeu nu constituie nici măcar o poziţie juridică sustenabilă, aşa cum a descoperit personajul principal Newdow, după ce a bătut drumul până la înalta Curte de Casaţie unde ajurat pe Biblie (USA Today, iunie 2004). Unii comentatori au întrebat: „Dacă susţinătorii extremei stângi ar fi reuşit în demersul lor, cui am fi transmis mulţumirile noastre pentru Ziua Recunoştinţei? Nici ideea înlocuirii unui termen generic cum ar fi „sărbătoare” nu va funcţiona, pentru că el arată calitatea specială a unei zile „sfinte”. De asemenea, dacă din calendare ar trebui eliminate unele date, mai ales cele legate de periodizarea înainte/după Christos, păstrându-se doar un an numerotat, cum ar fi, de exemplu „2005”, atunci ce anume ar indica „2005”? În întreaga lume occidentală aceşti ani semnifică unul şi acelaşi lucru, adică: două mii cinci ani de la naşterea lui Iisus Hristos. Ce altceva ar putea să însemne? Vor inventa adepţii secularizării un nou sistem de numerotare? Chiar şi numele anului nou ar trebui schimbat. Anul Nou înseamnă „anul următor naşterii Domnului nostru, Anno Domini. Prin eliminarea tuturor acestor zile sfinte, oare va mai fi nevoie de noi contracte cu sindicatele? Adeptului învăţăturilor laice nu-i plac Kris Kringle (Moş Crăciun), ciorapii de Crăciun, ouăle de Paşti, curcanii din Ziua Recunoştinţei. De asemenea, stânga

    extremistă urăşte America, aşa încât 4 iulie nu mai poate fi considerată o sărbătoare, iar imnul naţional trebuie eliminat. Deci „adio” plăcintă americană, steguleţe sau paradă a veteranilor şi a familiilor acestora. Rugăciunea ar trebui eliminată de la înmormântări. Statele Unite ar mai trebui doar să elimine recunoaşterea diplomatică a Vaticanului şi a ambasadorilor săi. Viitorii preşedinţi nu ar mai putea jura cu mâna pe Biblie şi nici procesele nu ar putea debuta cu cuvintele „jur să spun adevărul şi numai adevărul, aşa să-mi ajute Dumnezeu”. Ne-am lua adio de la Creştinism, Bar Mitzvah, Yom Kippur şi Pesach (ieşirea evreilor din Egipt).Yamaka (tichiuţa pe care o poartă evreii pe cap) ar fi interzisă şi la fel s-ar întâmpla şi cu purtarea basmalelor islamice. Desprinderea societăţii de religie şi spiritualitate ar însemna apariţia unei alte forme de represiune şi de eroare relativistă a conducerii majorităţii de către o minoritate (90 % dintre Americani sunt teişti). Cercetările asupra conştiinţei arată că o campanie politică de succes reuşeşte să stabilească nivelul mediu de conştiinţă al populaţiei ţintă şi să prezinte o platformă care face apel la acest segment. La alegerile din 2004, platforma republicanilor s-a calibrat la valoarea 395, iar cea a democraţilor la 295. Middle America calibrează colectiv la nivelul 355 şi ar putea fi descrisă ca moderată prin faptul că include deopotrivă liberali conservatori şi conservatori liberali, precum şi alte persoane obişnuite, non-politice, „de bun simţ”, care sunt, în acelaşi timp, umanitare, dar au şi simţ practic şi nu sunt atrase defel de extreme, manifestări fulminante, febrile şi stridente ori atitudini teatrale, iar

    alegerile sunt ceva mai mult decât un exerciţiu de interpretare. Majorităţii electoratului îi repugnă sentimentele evidente de ură, răutate şi emoţionalism infantil (cal. 135). Ei se aşteaptă de la conducătorul ţării să-şi păstreze calmul, raţiunea şi atenţia, sa rămână stabil emoţional şi să facă impresia unei personalităţi oficiale respectabile. Astfel, Bill Clinton a fost, şi mai este încă, foarte popular, nefiind afectat de sentimentele de ură pe care le-au descătuşat fără raţiune extremiştii republicani. Poziţia sa politică a fost calibrată la nivelul 390. Dezaprobarea de la nivelul 240 este destul de departe de ură, care se află la nivelul calibrat 80. (Ca să alegi ciocolata nu trebuie să urăşti vanilia.) Interesantă, şi venind ca o confirmare a analizei de mai sus, este observaţia de care nu ţin seama politicienii şi conform căreia tendinţele cele mai importante din societate sunt reflectate de vânzările masive de carte; de exemplu, cartea cea mai importantă a epocii actuale este The Purpose Driven Life (2004) scrisă de Rick Warren, care s-a vândut în mai mult de 17 milioane de exemplare (mai mult decât John Grisham, Stephen King, sau chiar J.K Rowling). Potrivit Publishers Weekly (noiembrie, 2004) vânzările au demonstrat că oamenii caută sensul, direcţia şi modalitatea de a-şi îmbunătăţi relaţiile. Tendinţa generală vizează integritatea, autoîmplinirea şi semnificaţia spirituală. Cartea este calibrată la nivelul 345 fiind în concordanţă cu mişcarea de dezvoltare a creativităţii culturale. O campanie politică de succes trebuie să aibă conştiinţa stabilităţii moderate, fiind interesată de minorităţile individuale, dar nu în detrimentul majorităţii. Din acest punct de vedere, coaliţia centristă, aşa cum a fost ea sugerată de senatorul Lieberman, calibrează la nivelul 365. Prin

    contrast, cei care ameninţă sau părăsesc ţara din cauza alegerilor calibrează la valoarea 175. Când întrebăm, cum presupun criticii, dacă „extrema stângă” este pregătită să distrugă ţara, obţinem răspunsul „nu”. Intenţia lor se traduce prin îngăduinţă faţă de propriile slăbiciuni. Infatuarea egoului în „titluri şi onoruri” (cal. 180) înseamnă să dai o respectabilitate legală auto-îngăduinţei. Comentatorii de ştiri şi spectrul politic Mass-media reflectă nivelurile de conştiinţă ale diferitelor pături sociale, precum şi culturile secundare, oferind astfel un spectru socio-politic şi o diversitate de poziţii şi puncte de vedere care, în urma cercetării conştiinţei, au fost distribuite după cum urmează: Stânga Radicală Extrema Stânga Stângişti Liberali Neutri

    135 135-145 170-190 180-200 200-260

    Moderaţi Conservatori High Integrity Ultraconservatori Radical Conservatori

    260-350 350-455 460 300 175

    Calibrarea arată care este echilibrul dintre moderarea conservatoare a raţiunii, cu ale sale constrângeri ale logicii, validităţii, evidenţei şi raţiunii, în contrast cu emoţionalul, sentimentele, popularitatea şi aversiunea faţă de constrângerile unionalului şi ale disciplinei intelectuale. Nivelul de conştiinţă al Americii este 421, iar acest lucru indică faptul că extremismul este antipatizat şi nepopular în rândul majorităţii populaţiei. Totodată, deşi emoţionalul exercită o atracţie, nu în sfera lui doreşte populaţia să-şi fundamenteze supravieţuirea. De aceea, extrema stângă şi extrema dreaptă sunt

    considerate ca amuzante şi distractive, dar oamenii raţionali nu ar dori un automobil, o casă sau un doctor care să se calibreze sub nivelul 200 (suntem martorii prăbuşirii zgomotoase a bursei high-tech). Pe de altă parte, populaţia priveşte politica ca pe o piesă de teatru, iar producţiile teatrale „live” pe care aceasta le creează constituie o sursă de emoţie ce eclipsează responsabilităţile vieţii de zi cu zi. Dacă o poziţie politică este percepută ca liberală sau conservatoare, acest lucru reflectă adesea un punct de vedere personal al observatorului, aşa cum înclinaţia omenească este aceea de a căuta consolidarea unei poziţionalităţi şi nu a adevărului în sine. În Capitolul 10 vom observa că există un anumit decalaj între calibrarea scriitorilor politici şi cea a partidelor politice. Acest lucru se datorează „editorializării” personale a scriitorilor şi capacităţii cititorului de a „cânta în cor”. Astfel, diferenţierile ar putea fi exagerate pentru ca ideea să reiasă cât mai clar. Presa scrisă de ştiri Boston Globe - secţiunea editorială Chicago Tribune Christian Science Monitor The Economist Financial Times Los Angeles Times Los Angeles Times - secţiunea editorială New Orleans Times Picayune Newsweek New York Times (2000) New York Times (2004) New York Times (2005) New York Times secţiunea editorială (2004)

    200 350 425 445 410 300 200 345 385 250 195 200 190-195

    Editorialul New York Times despre preşed. G. Bush din iunie 2004 Rolling Stone Time Magazine USA Today U.S. News & World Report Wall Street Journal Washington Post Weekly standard

    175 205 375 350 390 440 340 440

    Business Week (14 iunie, 2004) a publicat un raport ştiinţific intitulat „O măsură a mass-media aduce prejudicii” prezentat de Universităţile din Chicago şi California în Los Angeles, la o conferinţă ce a avut loc la Universitatea Stanford. Studiul demonstrează că, prin clasamente obiectiv realizate, mijloacele mass-media (noile televiziuni şi ziarele cele mai importante) sunt substanţial direcţionate de membrii Congresului către stânga. Prin tehnicile de calibrare, secţiunea de editoriale ale ziarelor americane cele mai importante reflectă un prejudiciu similar şi calibrează mai jos decât rubricile de ştiri din ziarele obişnuite. Alte studii independente au ajuns la aceleaşi concluzii, de exemplu, „frauda Jurnalistică” a lui Bob Kohn (2004). Punctele de vedere ale editorialelor reflectă gama de niveluri predominante ale segmentelor societăţii pentru care acele puncte de miere sunt dominante şi prezintă un interes. Fiecare cronicar îşi are propria abordare pentru că oamenii vor să îşi vadă exprimate punctele de vedere. Acest aspect este comun oricărei forme de exprimare socială, de la arhitectură la muzică, filme şi prezentare a ştirilor. În consecinţă, un liberal autentic sprijină drepturile conservatorilor de a- i exprima propriile puncte de vedere, chiar dacă acestea diferă.

    De asemenea, un conservator adevărat apără libertatea presei liberale. Comentatorii integri de ambele convingeri protestează împotriva extremelor în materie de calomnie, defăimare şi tergiversare vădită, deşi, după cum notează Newt Gingrich „nu mai există, nicăieri, nicio regulă” (Gingrich, 2004). La nivel colectiv, societatea reprezintă un continuum de puncte de vedere şi moduri de viaţă care reflectă predominanţa unor valori. Un segment scoate în evidenţă emoţia, noutatea, cauzele rebele, problemele „fierbinţi”, strălucirea, emoţionalul şi respingerea tradiţiei, eticii, moralei sau raţiunii. Prin contrast, populaţia pune accentul pe bună creştere, logică, administraţie, familiaritate, protecţie şi păstrare. Aceste valori pot fi exprimate în grade diferite de intensitate, mergând de la cele mai blânde la extreme, aşa cum apar şi în spectrul politic şi editorial. Publicaţiile care calibrează la mijlocul sau în partea superioară a nivelului 400, aparent au reuşit să ajungă la un echilibru al integrităţii fără a-şi compromite propria raportare. Pentru alţii, poziţionalităţile tacite fac să scadă calibrarea, deşi încă se situează peste nivelul 200. Publicul nu este critic atunci când este tratat cu onestitate. El poate fi în dezacord cu un punct de vedere, dar nu trebuie să-l atace, aşa cum face în situaţia în care îşi dă seama că a fost indus în eroare prin metode ascunse. Altele Barron’s Magazine Encyclopedia Britannica Fortune Magazine Playboy Magazine

    340 465 405 310

    Webster’s Dictionary Who’s Who în America Who’s Who în The World

    465 460 460

    „100 cele mai influente personalităţi din lume” prezentau în revista Time (în 2004, 2005 cu date aproximativ la fel) Categorii „Lideri şi Revoluţionari” „Lideri şi Revoluţionari” (minus Bush, Rice, Gates şi Clintonii) „Constructori şi Titani” „Artişti” „Savanţi şi gânditori”

    Calibrare 190 170 245 180 240

    „Eroi şi Icoane”

    200

    „Eroi şi Icoane”(minus M. Gibson, A. Schwarzenegger, O. Winfrey şi T. Woods)

    175

    Această selecţie este importantă prin faptul că reflectă judecata unui mediu jurnalistic care se calibrează în mod obişnuit la un nivel integru de 375 fiind elaborată pentru interes public, pentru cititor în general. Dacă raţionamentul acestuia este corect, atunci calibrarea generală a listei la 198 reprezintă o avertizare, iar grupul de „lideri şi revoluţionari” situat la 190 merită şi mai multă precauţie, deoarece dacă numai patru conducători integri sunt eliminaţi în mod arbitrar,

    nivelul de calibrare a „liderilor” scade la 170. Iar dacă asociem acest lucru cu faptul că Naţiunile Unite actuale calibrează la valoarea 195, nu avem niciun motiv de bucurie. Prin îndepărtarea arbitrară a doar patru oameni integri, nivelul calibrat al listei cu „eroi şi icoane” scade la valoarea 175. Acest semnal acordă o importanţă suplimentară calibrării scăzute de numai 180 a listei artiştilor şi entertainerilor. Colectiv, acest lucru reflectă punctul de concentrare maximă a mass-media, unde influenţa sa este mărită în mod exagerat - de exemplu diverse celebrităţi au figurat în titlurile unor publicaţii prin defăimarea preşedintelui, care a fost considerat asemănător lui Stalin (cal. 90), Hitler (cal. 45) Hussein (cal. 65), etc. Comentariile lor se calibrează la nivelul 130, iar înşelătoria grosolană este demonstrată de faptul că poziţia preşedintelui se calibrează la valoarea 460. Defăimarea integrităţii într-o asemenea măsură extremă reflectă o patologie serioasă generată de infectarea cu virusul malign „memes” (răspândirea ori persistenţa ideilor prin intermediul unui, termen, concept, cuvânt cheie). Prin contrast, dezacordul onest de opinii calibrează între 210-330. Comparativ, elementele pozitive caracteristice „oamenilor de ştiinţă şi gânditorilor” primesc o atenţie redusă din partea mass-media, iar „constructorii şi titanii” sunt frecvent ţinta criticilor, deşi se calibrează la nivelul 245. Este interesant să comparăm punctele de vedere ale mass-media asupra personalităţilor importante, cu masiva colecţie de biografii Who’s Who, atât din America, cât şi din lumea întreagă, amândouă calibrându-se la valoarea 460, ceea ce ar confirma această cifră (460 indică excelenţa vieţii adevărate). Este

    aceeaşi calibrare ca şi în alte sectoare (ştiinţă, muzică, spiritualitate, etc.) Lucrări literare de autori (Nu calibrarea lor personală) Austin, Jane Baldwin, Charles

    440 Longfellow, Henry Wadsworth 420 Nuvelele macabre Baum, L. Frank (cărţile Oz) 220 Mailer, Norman Browning, Elizabeth 460 Mann, Thomas Browning, Robert 450 Maugham, Somerset Brysorr, Bill 420 Michener, James Buck, Pearl 445 Miller, Arthur Capote, Truman 200 Mitchell, Margaret Cehov, Anton 460 Orwell, George Clancy, Tom 405 Owens, Ronn „Darkside” Pop Novels 170 Poe, Edgar Allen Dawkins, Richard 450 Sagan, Carl Dickens, Charles 540 Shakespeare Dickenson, Emily 435 Shaw, George Bernard Dostoievski, Feodor 465 Shelley, Mary Doyle, Arthur Conan 385 Sontag, Susan Emerson, Ralph Waldo 475 Steinbeck, John Fielding, Harry 430 Tolkein, John R. R. Frost, Robert 440 Tolstoi, Lev Grisham, John 405 Twain, Mark Hemingway, John 400 Voltaire Hugo, Victor 455 Walker, Alice Huxley, Aldous 425 Warren, Robert Penn Joyce, James 440 Wharton, Edith Kerouak, Jack 420 Wilde, Oscar Lewis, C. S. 455 Whitman, Walt Lewis, Sinclair 400 Woolf, Virginia London, Jack 420 Wordsworth, William

    465 150 400 445 395 420 350 400 410 405 450 420 500 400 360 200 400 390 455 465 340 440 435 405 440 460 415 430

    Numai un număr relativ mic de scriitori a fost reprezentat în graficul de mai sus, care are mai mult un

    scop ilustrativ. Aşa cum ne aşteptăm, subiectul cărţilor şi integritatea lor sunt similare cu ceea ce se observă actualmente pe Internet. Există o gamă largă de subiecte, de la manuale care ne învaţă cum să comitem crima perfectă şi cum să facem clădirile să sară în aer, până la cele care caută calea către spiritualitate şi iluminare. În unele ţări, cum ar fi Japonia, de exemplu, mai mult de zece mii de titluri sunt publicate anual, iar orice autor se considera norocos dacă reuşeşte să vândă chiar şi o mie de volume. Amazon.com înregistrează trei milioane de titluri. Prin intermediul paginilor web oricine poate să publice o carte nouă tipărită apoi la cererea unui cumpărător. Totuşi, adevărata libertate a presei nu reprezintă o realitate internaţională şi cenzura este încă foarte activă atât în regimurile represive socialiste şi comuniste, cât şi în ţările islamice. În Statele Unite libertatea presei este ridicată la rangul de Prim Amendament al drepturilor legale. În zilele noastre, părinţii îngrijoraţi au răsuflat uşuraţi când au descoperit că seria Harry Potter calibrează peste valoarea 200, ca şi lucrările lui Tolkein şi altele care şi-au concentrat tema de cercetare asupra adevărului şi a integrităţii (aşa cum s-a întâmplat şi cu (poveştile vrăjitorului din Oz). Aşa cum se reflectă din opera a scriitorilor de mai sus, viaţa poate fi văzută ca o piesă moralizatoare, o comedie, o tragedie, or o fantezie, în funcţie de percepţia şi intenţia fiecăruia. Totalitatea intervenţiilor omului creativ asupra evoluţiei istoriei poate fi comparată cu observaţiile asupra diferitelor puncte ale unei holograme. În trecut, impactul marilor scrieri s-a manifestat doar asupra câtorva elite. Hieroglifele, picturile rupestre şi pictogramele înscrise pe papirusuri erau rezultatul unei

    munci imense; din acest motiv, distrugerea, în urma unui incendiu, a bibliotecii din Alexandria (care includea înţelepciunea colectivă a lumii antice), a provocat durere şi a cauzat pierderea înţelepciunii şi a uriaşului efort uman colectiv care a condus la obţinerea ei. Nivelul calibrat al acestei mari biblioteci este de 200-500. Astfel, putem să tragem concluzia că, în afara înţelepciunii şi a descoperirilor pierdute, însăşi conştiinţa istoriei ca fenomen evoluţionist şi cultural a fost distrusă, pentru că nivelul 200 reprezintă urzeala din care lumea este construită. Dramele erorii umane sunt valoroase, ele servindune drept exemple din care avem de învăţat. Adeseori se ajunge la maturitate prin traversarea unor greşeli şi erori dureroase, ceea ce face ca maturizarea să fie însoţită de ironie jalnică, de satiră, dar şi de comedie. Literatura implică prezumtiva subiectivitate şi participare a cititorului. Intrinsecă oricăror scrieri, inclusiv cărţilor actuale despre Harry Potter, este tema eticii şi moralei implicite sau afirmate deschis, care reprezintă, de fapt, cheia fundamentală a dramei. Acest lucru contribuie la crearea nuanţei, a subtilităţii şi la alegerea cuvintelor prin care nişte forme de expresie pline de înţeles pun în evidenţă unicitatea stilului şi provoacă răspunsul cititorului loial. Calibrările producţiilor literare reflectă audienţa pentru care au fost create şi constituie indicativul nivelului de interes pe care îl prezintă un anumit scriitor vis-a-vis de cititorii săi. Nu au fost înregistraţi acei scriitori ale căror lucrări nu sunt cu adevărat literare, ci simple extensii ale unor polemici politice, fie de extremă stângă sau de extremă dreaptă. Toţi aceştia sunt calibrau mult sub nivelul 200 şi mulţi dintre ei, deşi amuzanţi sau satirici, se situează

    chiar sub nivelul calibrat 100. Conţinutul operei lor nu este numai eronat, ci şi motivat de ură evidentă, caracterizându-se prin excese majore de narcisism. Industrii (Statele Unite) Publicitate Aeronautică Aviaţie Amtrak Automobil Banking Berării Cărbune Tutun Comunicaţii Pescuit Cazinouri Arme Sănătate HMO Hollywood Construcţii

    195 215 204 205 215 208 200 205 160 210 190 160 202 210 170 180 205

    Asigurări Piraterie Internet - muzică Lichior Manufactură Petrol Farmaceutice Edituri, general Edituri, ziare Cale ferată Shipping Telemarketing Telefonie Televiziune, cablu Televiziune, reţea Camioane Utilităţi Vinuri

    205 195 165 202 190 205 204 200 202 202 185 200 205 200 206 205 300

    În lumea afacerilor, profitul este în mod evident obiectivul principal, iar compromisurile sunt considerate necesare pentru asigurarea supravieţuirii. Industrii gigantice, cum ar fi cea a petrolului, sunt internaţionale şi trebuie să facă faţă şi să supravieţuiască în culturi străine, care funcţionează după reguli diferite. Majoritatea firmelor şi a conducerii acestora sunt tot timpul sub presiune pentru a obţine beneficiul; astfel, „scurtăturile” sunt socotite deopotrivă ca făcând parte din „natura umană” şi necesare supravieţuirii. Calibrarea industriei de armament la 204 s-a confirmat în mod repetat pentru că în opinia populară aceasta ar fi trebuit să ocupe un loc inferior. Totuşi, armele se calibrează la un nivel neutru de 200 a de

    aceea, utilizarea pe care o primesc este cea care conduce la diferite calibrări; de exemplu, arma poate fi utilizată ca instrument, pe post de cuţit, (cal. 200). Un motiv de îngrijorare îl constituie HMO (Health Maintenance Organization) care nu apreciază nici profesiunea medicală şi nici pe bolnavi în general. Practica propriu-zisă a medicinii se calibrează la nivelul 440, dar controlul asupra sa, prin comercializarea pentru profit, nu ţine cont de etica umanitară. Rolul de medic este redus la un model de afaceri în care acesta apare ca „vânzător” sau „furnizor de servicii” fiind copleşit de o pletoră (exces) de reguli, regulamente, condiţii, ameninţări şi riscuri ce decurg din asigurarea împotriva erorii medicale. Riscurile sunt atât de mari încât medicii (mai ales obstetricienii/ginecologii) au părăsit breasla sau nu mai sunt de găsit în 23 de state, iar numărul acestor date poate creşte în fiecare an (Arizona Medical News, 2004). Medicina a devenit o profesie cu un înalt grad de risc şi este practicată în mod defensiv. Înscrierile la şcoala de medicină ale americanilor au scăzut brusc în timp ce acelea ale străinilor s-au înmulţit. Ceea ce altădată constituia o profesie extrem de motivantă şi bine remunerată a devenit în prezent una litigioasă. În prezent, medicii îi consideră pe bolnavi ca posibili reclamanţi, iar HMO este motivat în primul rând de profit. Ziarele susţin că unii funcţionari ai HMO au salarii de mai multe milioane de dolari şi totuşi refuză să plătească pentru serviciile de care au nevoie. Furnizarea de servicii pentru bolile mentale s-a prăbuşit aproape de zero. Un bolnav care a comis o tentativă de suicid are noroc dacă este admis într-un spital, chiar numai şi pentru o noapte, iar toată activitatea administrativă şi cantitatea de documente necesare

    pentru acest demers sunt covârşitoare şi pot să-l descurajeze şi pe cel care consultă un bolnav cu un risc foarte ridicat. Pericolul profesional în tratarea pacientului cu boală mentală este atât de important încât uneori acesta este abandonat pe străzi. Închisorile au înlocuit în prezent spitalele de boli mentale care, în deceniile trecute, au fost în mod greşit demonizate de politicizarea relativistă.

    Tipurile de anunţuri publicitare (reclame) de televiziune (nu produse) Alka-Seltzer Apple Computer Aspirina Bayer Linii de croazieră Pastile de slăbit eBay Enzyte Aparate exerciţii Geico Produse regenerare a părului Imodium A-D Hrană pentru câini Kibbles’n Bits Homestyle

    245 410 350 245 120 410 455 150 345

    Lending Tree Listerine McDonalds Vehicule off-road Orkin Hrană câini Pedigree Planter’s Mr. Peanut Puffs Aspirina St. Joseph Webex 200 Whiskers - hrană pisici 370 Viagra

    385 355 200 190 305 435 380 400 250 365 325 215

    385

    Calibrarea industriei de publicitate poate reflecta discrepanţele între prezentarea şi realitatea unui produs (Preston 1996). Sume uriaşe de bani sunt cheltuite pentru reclame şi anunţuri publicitare care fac ca oamenii să se simtă rău şi slăbiţi, creându-se în felul acesta o aversiune inconştientă împotriva produsului. Se întâmplă ca unele fragmente din anunţurile

    publicitare să aibă un efect negativ, în timp ce restul poate fi neutru. De asemenea, trebuie amintite şi liniile melodice de fond care pot produce răspunsuri psihologice şi fiziologice negative. 65% dintre părinţi ar aprecia ca anumite reclame publicitare să fie difuzate discret, seara târziu, după ce s-a terminat timpul petrecut împreună cu întreaga familie, mai degrabă decât să intre în detalii sexuale despre efectele secundare care avertizează „după patru ore, chemaţi un doctor”. Nivelurile calibrate ale anunţurilor de televiziune se situează curent la valoarea 455 (de exemplu, „Bob” de la Enzyte şi alte companii) sau pot coborî până la 100. O serie de reclame aparţinând uneia dintre cele mai mari şi prestigioase firme americane calibrează la 145 şi continuă să fie difuzate, producând aceeaşi stare de iritare în mod frecvent. Costul lor total se ridică probabil la mai multe milioane de dolari. În afara celor trei litere din logo-ul unei societăţi, uneori nu este foarte clar ce altceva încearcă să vândă astfel de reclame. Prin contrast, reclamele care au un „suflet”, în special cele legate de animale, calibrează foarte sus şi la fel se întâmplă cu reclamele comice, (de exemplu e-Bay). O altă descoperire majoră este că toată lumea ştie în mod inconştient când este minţită. Astfel, utilizarea actorilor şi actriţelor pentru testimoniale anulează 50% din avantajele acestei publicităţi scumpe. Implementarea tehnicilor de cercetare a conştiinţei în domeniul publicitar ar putea face ca profitabilitatea investiţiei să crească cu 250 la sută. Câmpurile energetice ale industriaşilor celebri (Nu calibrări personale) Bell, Alexander Graham

    495 Ford, Henry

    380

    Carnegie, Andrew Edison, Thomas „Top Ten” Forbes (2004) „Top 400” Forbes

    490 Morgan, J. P 430 Nobel, Alfred 460 Westinghouse, George 440

    420 410 455

    Societatea americană încurajează ambivalent, căci laudă succesul şi, în acelaşi timp îl atacă şi îl defăimează cu uşurinţă. Ca urmare, „bogaţii veritabili” trăiesc adesea în enclave sigure şi sunt conştienţi că reprezintă ţintele pline de ură ale invidiei. În consecinţă, ei resping celebritatea şi proiectoarele şi comunică prin subtilităţi de exprimare subculturală prin care se recunosc şi se acceptă unii pe ceilalţi. Cu toate astea, baronii industriali reflectă multă forţă creativă manifestată prin întreprinderea inventivă, stabilitatea scopului şi urmărirea obiectivelor cu un efort fundamental. Aproape toţi industriaşii importanţi au tendinţa de a calibra la nivelurile 300 şi 400 şi deci printre ei există intelectuali puternici guvernaţi de o integritate intrinsecă generală. Din acest motiv, prăbuşirea întreprinderii lui Howard Hughes (calibrare iniţială, 490; ulterioară 180) a fost un şoc şi o tragedie pentru public. Fundaţii filantropice Gates, Ford, Mellon, Carnegie Kellogg, Pew, Duke, Wal-Mart Lilly, Rockefeller, E W Johnson Templeton Wheelchair Foundation (K. Behring) Altele

    400 400 400 500 520 400

    Geniul inspirat al industriaşilor şi inventatorilor nu a creat doar industrii întregi şi multe milioane de locuri de muncă, ci şi unele produse care au accelerat ascendenţa economică şi financiarii americană. În plus

    faţă de aceste daruri oferite societăţii, mari industriaşi au înfiinţat fundaţii non-profit în care au pompai miliarde de dolari şi de la care curg în continuare multe miliarde de dolari, aducând beneficii neaşteptate pentru societate, precum biblioteci, acţiuni umanitare, investiţii în educaţie, sănătate, ştiinţa şi cercetare. Impactul lor asupra societăţii este prolific şi continua de decenii întregi după dispariţia fondatorilor. Din cele de mai sus ne dăm seama de faptul că bunăstarea, în sine, nu reprezintă defel o autoindulgenţă superficială şi suspectă sub aspect moral, ci chiar dimpotrivă: pentru cei care o produc şi o servesc, bogăţia este o povară foarte grea şi o responsabilitate morală. Deţinătorii marilor averi sunt conştienţi atât de responsabilitatea socială şi etică pe care o au, cât şi de necesitatea utilizării judicioase a capitalului monetar pentru scopurile cele mm bune (de exemplu, numai Fundaţia Gates are 26 miliarde de dolari în bunuri patrimoniale). Interesant este faptul că fundaţiile filantropice şi trusturile cele mai importante calibrează la nivelul 400, cu excepţia Fundaţiei Templeton, ale cărei programe suni bazate pe dragoste, spiritualitate şi efectele terapeutice pozitive ale acestora.

    Corporaţii American Spirit Tobacco Co.

    285 IBM IKEA American Spirit Tobacco (produs) 205 Kellogg Co. Bayer (medicamente) 350 K-Mart Ben & Jerry’s 340 Lowe’s

    250 210 355 225 300

    Bean, L. L. Bloomingdale magazinul Boeing Corp. Campbell’s (supă) Coca Cola Costco Dillard’s - magazinul Dow Chemical Fed-Ex Ford Motor Co. General Electric General Motors Gulf, Exxon Harley Davidson Heinz Co., H. J. Homco Home Depot

    330 Macy’s - magazinul McDonald’s 255 Microsoft Corp. 320 Nordstrom’s 280 - magazinul 211 Pepsi 310 Pfizer Sears, Roebuck 350 (catalog) 325 Singapore Airlines 340 Smuckers 205 Southwest Airlines 205 Starbucks 205 Viacom 205 Union Carbide Corp. 300 UPS 280 Wal-Mart 305 Wendy’s 305

    270 205 345 260 209 205 350 275 340 345 245 240 235 216 365 245

    Înainte de prăbuşirea scandaloasă a WorldCom, Enron şi a altora, a existat un număr de companii (corporaţii) importante care calibrau sub valoarea 200. Cu toate acestea, multe dintre ele nu sunt incluse în lista curentă pentru că se află într-o perioadă de tranziţie şi reconstrucţie. De un interes major este faptul că peste 90 % din companiile menţionate în topul Fortune „500” calibrează la valoarea 200 şi peste aceasta, majoritatea între 202 şi 210. Acest lucru implică siguranţă, încredere şi integritate. Unele dintre ele, cum ar fi Fed-Ex, Smuckers, Harley - Davidson sau Southwest Airlines, prezintă chiar o stare de excelenţă, mult peste medie. De cele mai multe ori, critici invidioşi pe bogăţia şi puterea acestora uită să remarce faptul că majoritatea marilor corporaţii fac afaceri de mai bine de un secol.

    Pe o poziţie care îi este proprie, Wal-Mart este produsul integrităţii lui Sam Walton, aşa cum a fost menţionat în Putem versus Forţă, în 1995. În ciuda criticilor, Wal-Mart este compania cea mai mare şi mai prosperă care a existat vreodată în lume şi, chiar şi mai important decât acest aspect, ea constituie un exemplu de prim rang că integritatea are câştig de cauză în cele din urmă. Principiile pe care se bazează afacerea lui Sam Walton calibrează la nivelul 385, şi, chiar şi în prezent, compania se află la nivelul ridicat de 365. WalMart este o companie responsabilă şi perfecţionistă. Ea reprezintă comerţul şi nu sanctitatea, dar s-a extins şi în domeniul serviciului comunitar punând bazele unei fundaţii filantropice. În plus, ea oferă un milion de locuri de muncă şi largi posibilităţi în momentul angajării. Sunt foarte mulţi cei care critică această companie, dar şi ei îşi fac cumpărăturile la Wal-Mart. Publicul cumpărător este cel care a făcut din Wal-Mart o companie uriaşă. Această ambivalenţă este specificată în articole de presă, care constată „Dispreţuim WalMart, dar batem drumul să ajungem acolo” (Arizona Republic, 9/18/04). Wal-Mart este cel mai mare retailer din Statele Unite, iar China este cel mai mare exportator, efectul acestei ecuaţii traducându-se prin descreşterea inflaţiei şi a costurilor de consum în Statele Unite, respectiv creşterea nivelului de trai în China. Acest lucru a făcut să apară o alianţă între SUA şi China (Talton, 2004), care exclude China ca pericol nuclear - lucru foarte temut în deceniile anterioare. Este important de notat că operaţiunile Wal-Mart sunt atât de eficiente încât operează cu o marjă de profit de doar trei procente, (în 99 de magazine din Germania, Wal-Mart găzduieşte evenimente dedicate celibatarilor în zilele de vineri, şi

    multe din cuplurile care se formează acolo se căsătoresc mai târziu [Zimmerman/ Schoenfeld, 2004]). Afacerile şi industria sunt prinse în vâltoarea schimbărilor economice şi tehnice (cum ar fi chiar Internetul), făcând obligatoriu outsourcingul (împrumutul de forţă de muncă şi alte resurse) pentru supravieţuirea oraşelor, a guvernelor locale şi chiar a radiologilor (Tanner, 2004). Majoritatea marilor companii sunt multinaţionale. fiind influenţate de schimbările din economiile, sistemele bancare, legile exporturilor sau ratele de schimb valutar din alte ţări. Astfel, „a învinovăţi” o companie sau o industrie individuală reprezintă mai mult reflectarea unei prejudecăţi personale decât o plângere bona fide. De fapt, contextul „vinovat” pentru împingerea factorilor economici dincolo de controlul companiilor individuale e lumea. Epoca „mămica şi tăticu” s-a încheiat şi la fel s-a întâmplat şi cu perioada în care bărbaţii erau preferaţi pentru cele mai înalte funcţii de conducere. În această cultură mai veche, bărbaţii erau cu predilecţie orientaţi către carieră, iar femeile către familie şi mai puţin spre afaceri. Wal-Mart, ca şi alţi detailişti, se află într-o mare concurenţă, iar preţurile şi strategiile de promovare sunt acum disponibile prin softurile de optimizare a costurilor (Larson, 2004). Sindicate Linii aeriene 205 Industria oţelului 202 Şoferi camion 205 (actual) Altele (general) 202-208

    În timp ce multe sindicate calibrează în jurul valorii 200, ceea ce reprezintă un indicativ al integrităţii scopului şi funcţiei, 75 % scad sub acest nivel din raţiuni neclare, cu excepţia, poate, a unor compromisuri făcute de dragul interesului personal, cum ar fi, de exemplu, reducerea productivităţii pentru evitarea şomajului, acţiune situată la nivelul 190. Pe de altă parte, sindicatele urmăresc, în mod activ, ceea ce societatea şi membrii săi presupun că ar trebui să urmărească, şi astfel, interesul personal şi dorinţa de câştig sunt considerate a face parte integrantă din joc. În general, publicul are tendinţa să privească cu indulgenţă eroarea în funcţionarea sindicatului, cu condiţia ca acest lucru să nu conducă la escrocarea membrilor uniunii. În mod obişnuit, politica sindicală a fost un joc fără reguli care s-a jucat pe teren propriu. Totuşi, această stare dezordonată a condus la organizarea unor congrese şi la îmbunătăţirea unor regulamente. În mod paradoxal, chiar sindicatele au devenit acum aproape identice cu marile societăţi comerciale, având un consiliu de administraţie şi uriaşe acumulări de capital care necesită structuri similare cu ale companiilor. Multe sindicate au făcut pionierat pentru protecţia muncitorilor, precum IBEW (International Brotherhood of Electrical Workers) pentru electricienii săi de linie a căror muncă prezintă un înalt nivel de risc pentru că implică lucrul cu tensiune înaltă. Unele dintre sindicate, cum ar fi cel al cadrelor didactice, sunt în mod deosebit ţinta criticilor şi a controverselor. În general, aderarea la sindicate s-a diminuat considerabil, ele reprezentând în prezent doar 13% din forţa de muncă. Dacă ne întrebăm de ce unele sindicate calibrează la niveluri scăzute, răspunsul este că liderii acestora exploatează muncitorii

    pentru profit, putere şi câştig personal. De fapt, de-a lungul istoriei, cererile formulate de sindicate aproape că au reuşit să scoată din afaceri unele ramuri industriale. Totuşi, Biroul Naţional General de Contabilitate (Federal General Accounting Office) a raportat că outsourcingul (împrumutul de forţă de munca şi alte resurse) nu a afectat piaţa muncii din SUA (Geewax, 2004). Presiunea exercitată de sindicate pentru obţinerea de avantaje pentru angajaţi şi pentru ameliorarea condiţiilor de muncă a avut ca rezultat în mod paradoxal pierderea locurilor de muncă, pentru ca angajatorul a devenit mai puţin competitiv pe piaţa mondială. Escaladarea costurilor pentru beneficiile angajaţilor constituie un factor major care face ca outsourcingul (împrumutul de forţă de muncă şi alte resurse) să devină o necesitate pentru multe firme (Portes, 2004). „Epoca sindicatelor” este în declin, fiind înlocuită cu legi care reglementează munca şi planifică beneficiile angajaţilor. Aplicarea legii SUA La nivel federal State Local

    205 250 305

  7. #7
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    46.058
    Internaţional Interpol 205 Scotland Yard 210

    Raţiunea pentru care continuă să existe discrepanţele prezente rămâne un subiect interesant pentru cercetarea viitoare. În Statele Unite, eşecul aplicării legii (afirmaţie calibrată ca fiind „adevărată”) constituie primul impediment.

    Ştiinţă - Teorie Câmpuri de atracţie (Dinamicile Non-liniare) „Big Bang-ul” ca sursă a Universului Biocâmpuri Teoria găurilor negre 2004 (Hawking) Teoria Bootstrap Teoria haosului Inconştientul Colectiv (Jung) Conştiinţa ca rezultantă a activităţii neuronale Calibrarea Conştiinţei Teoria Evoluţionistă - Darwin Teoria dispariţiei dinozaurilor Ecuaţiile Dirac Descoperirea dublei spirale ADN „Vindecarea la distanţă” (Divinitatea ca sursă a Universului infinit) Ecuaţiile Drake Slăbirea câmpului magnetic al Pământului Inversarea lentă a polilor magnetici ai Pământului Încălzirea Pământului din cauza poluării Încălzirea Pământului din cauza ciclurilor magnetice de la suprafaţa soarelui E = mc2 Încurcătura-Reţeaua „Entanglement” (Teoria cuantică) „Gena Dumnezeu” (God Gene) Frame dragging „Greenhouse”-teoria încălzirii Pământului datorită emisiei de gaz Heart Math - Matematica inimii Efectul de Nedeterminare (Incertitudine) lui Heisenberg Hormesis „Universul Holografic” Teoria Inflaţiei (post-Big Bang) Teoria designului inteligent (ID)

    460 Fals 460 455 455 455 455 140 605 450 200 455 460 Fals 350 Adevărat 460 Fals 455 455 Fals Fals 460 Fals 460 460 180 395 450 480

    Organisme bacteriene pe Marte Interconectarea câmpurilor minţii cu Divinitatea Interconectarea câmpurilor minţii cu alţii Rezonanţa morfică (rezonanţa de formă) Câmpuri Morfogenetice Câmpurile morfogenetice (Sheldrake) Teoria câmpurilor M (Teoria Stringurilor iniţial) Universuri multiple Principiul Newtonian al cauzalităţii Dinamicile Non-liniare Rugăciunea sporeşte vindecarea Reacţia de fisiune nucleară (realitate) Reacţia de fisiune nucleară (teorie) Organisme pe Marte Teoria „Universurilor Paralele” Coerenţa cuantică Gravitaţia cuantică Mecanica cuantică Ecuaţiile Schrödinger Singularităţi Teoria matricilor S Experienţa spirituală ca activitate neuronală Experienţa spirituală ca şi consecinţă a activităţii neuronale „Stady state”- Teoria expansiunii continue a universului Cercetarea în domeniul celulelor Stem Fizica subparticolelor Telekinezia Teleportarea stărilor cuantice (electroni în ioni) Programul spaţial al SUA Procesul von Neumann Existenţa apei pe Marte

    Adevărat Adevărat Fals 460 460 460 Adevărat 460 460 Adevărat 200 455 Adevărat Fals 460 460 460 455 455 455 125 405 245 455 Adevărat 400 400 450 Adevărat

    Este interesant de observat că toate teoriile ştiinţifice majore, predominant de natură matematică, calibrează între nivelurile 450 şi 460, inclusiv mecanica cuantică. Calibrarea acestor niveluri este utilă sub aspect pragmatic pentru că un număr sub 200 indică

    faptul că a persista în respectiva direcţie înseamnă pierdere de timp, energie şi bani. (de exemplu, teoria universului paralel). Există unele limitări în teoriile actuale asupra dispariţiei dinozaurilor, care sunt, în principal, fundamentate mai degrabă pe presupuneri asupra schimbărilor globale majore decât pe schimbările evoluţioniste ale naturii vieţii, care a avut loc în acel moment. „Hormesis” este teoria după care doze mici de toxine pot avea un efect benefic (Celebrese, 2004). Ecuaţia lui Drake este complexă prin faptul că ea combină multiple niveluri ale ştiinţei şi matematicii, inclusiv dinamica non-liniară, pentru a demonstra că există şi alte civilizaţii inteligente în univers. În prezent, ea susţine că există aproximativ 10 mii de astfel de posibilităţi numai în Calea Lactee. Este interesant faptul că fisiunea nucleară calibrează la nivelul 200 (ca şi armele) şi la fel este şi motivul pentru care este ea utilizată; de exemplu, praful de puşcă şi dinamita au utilizări multiple, cum ar fi focurile de artificii, nu doar bombele şi gloanţele. Intenţia este un factor decisiv. Surprinzător a fost răspunsul negativ la teoria cuantică a „încurcăturii”. Este o conceptualizare incorectă; fenomenul la care a fost aplicată poate fi explicat în mod diferit. Şirul lui „A” şi „B” nu se datorează lui „A” care îl influenţează pe „B”, căci ambele sunt influenţate de „C”. Acest lucru se poate observa în modelul pe care păsările îl fac în zborul lor, ori peştii, care formează un model geometric în mişcarea lor. Nici un peşte sau pasăre nu este influenţat de modelul celorlalte; dimpotrivă, fiecare este în mod individual acordat la un model general de atracţie energetică, aşa cum şi cuplurile de dansatori dintr-o sală de bal nu se

    acordează fiecare cu fiecare, ci toţi sunt acordaţi la aceeaşi muzică. Heart Math (Matematica inimii) este o descoperire în conformitate cu care inima are, literalmente, o minte proprie (intuitivă), iar câmpul său electromagnetic domină ritmul cerebral. Astfel, câmpul inimii afectează fiziologia creierului, aşa cum se arată şi în Capitolul 7. În mod similar, „vindecarea la distanţă” (de exemplu de la „A” către „B”) este fals, dar rugăciunea influenţează însănătoşirea datorită convingerii lui „C” că toate spiritele sunt amestecate cu câmpul infinit de energie al Divinităţii (afirmaţii calibrate ca „adevărate”). Când o serie de calibrări se află în aceeaşi categorie, acest lucru arată o limitare a paradigmei şi implică faptul că investigaţiile ulterioare vor mai dezvălui şi alte categorii de acelaşi calibru. Concluzia evidentă este că ştiinţa trebuie să conducă la progres, ea trebuie să se deplaseze către o paradigmă care calibrează la un nivel mai înalt; altminteri s-ar ocupa mai mult de tratamente decât de descoperiri propriu-zise. O valoare importantă a calibrării conştiinţei rezidă în aplicarea acesteia la orice fel de cercetare, inclusiv dezvoltarea industrială, marketingul şi noile produse. Aplicarea cea mai avantajoasă este aceea referitoare chiar la cercetarea ştiinţifică, unde valoarea unui proiect poate fi evidenţiată înainte de a se cheltui timp preţios, bani şi resurse. Un exemplu ar fi cercetarea prin care, cu ani în urmă, s-u descoperit că structura dublă a spiralei ADN-ului calibrează la nivelul 460. Proiectul actual de cercetare, care se desfăşoară la Institutul de Tehnologie din California şi e menit descoperirii unei baze neurobiologice exclusive pentru conştiinţă calibrează doar la valoarea 140. Astfel, cercetarea poate să reflecte un prejudiciu iniţial prin faptul că, într-un

    interviu recent, cercetătorul principal a declarat că „oamenii educaţi vor crede la timpul potrivit că nu există suflet independent de trup şi, în consecinţă, că nu există viaţă după moarte”. (Crick, interviul cu M. Westheimer, din New York Times, la 1 Aprilie 2004). Afirmaţia calibrează ca fiind falsă, iar proiectul de cercetau atinge abia nivelul 140. Descoperirea electricităţii calibrează la nivelul 445; crearea automobilelor „Tucker” la 175; a automobilelor Ford la 445, etc. Cercetarea tehnică poate fi aplicată, în mod diferit şi util, oricărui domeniu ştiinţific, cum ar fi arheologia sau paleontologia (de exemplu, „a fost omul lui Piltdown un fals?” „Da”). În consecinţă, acum avem la îndemână un instrument pentru a salva o mare cantitate de timp, bani şi energie în diverse domenii de aplicare, inclusiv cel farmaceutic şi în diversele ramuri de cercetare biologică. Este interesant şi că proiectele ştiinţifice finanţate de guvern calibrează, colectiv, la nivelul 150, mai jos decât acelea care se bazează pe alte surse. Ştiinţă - Medicină (Clinic) Acupunctura Cele mai bune spitale americane Kinesiologia clinică Psihologia clinică Calibrarea nivelurilor conştiinţei Psihologia DBT Psihanaliza (Freud) Medicina Energetică Homeopatia

    405 450 600 380 605 385 460 460 200

    Medicina Internă Medicina generală Medicina Holistă Medicina Orientală Farmacologia

    440 440 440 395 450

    Psihiatria

    440

    Psihanaliza (Jung) Chirurgia

    460 440

    Toate modalităţile terapeutice majore actuale se calibrează la un nivel bun şi observăm că psihanaliza se află chiar la un nivel de excelenţă, pentru cei care au

    timpul, motivaţia sau resursele financiare pentru asta. Ea pune accentul pe subiectivitate şi pe evoluţia dezvoltării personale şi a conştiinţei umane. Ca instrument de diagnoză, kinesiologia, calibrată la 600, indică o schimbare majoră de paradigmă, pentru că se află la intersecţia dintre domeniile liniar şi non-liniar. Valoarea sa majoră constă în faptul că nu mai există altă tehnică disponibilă la acest nivel, ceea ce constituie o schimbare ce nu se reflectă numai asupra a ceea ce e observat („obiectiv”), ci îl include şi pe observator, precum şi câmpul impersonal al conştiinţei. Astfel, kinesiologia ar putea să fie un instrument de excelenţă pentru dezvoltarea ştiinţei şi cunoaşterii. Atunci când problemele de sănătate publică sunt abordate de diferite agenţii de sănătate (Centrele de control a sănătăţii, Centers for Disease Control (CDC), Serviciul de Sănătate Publică al SUA, Centrul pentru Ştiinţă şi Interes Public, etc.), manipularea datelor este destul de frecventă şi reflectă interesele politice şi influenţa negativă a politicilor preconcepute. Banii alocaţi depind în mare măsură de posibilitatea ca proiectele să sprijine idei corecte din punct de vedere politic. Astfel, campaniile anti-tabac şi anti-obezitate au proliferat, iar rapoartele publice au fost adeseori exagerări menite să inducă starea de teamă. Exemplele cele mai obişnuite au fost legate de campania împotriva „fumatului pasiv”, care a fost mai degrabă o campanie clar concepută pentru a convinge publicul de nocivitatea fumatului pentru câştigarea sprijinului său împotriva consumului de tutun. Falsificarea statisticilor este acceptată pentru că „este bine pentru dumneavoastră” (asta însemnând bine pentru agenţia care face sondajul ori statistica) (Charen, 2004).

    Erorile clinice sunt considerate acceptabile pentru că sprijină ceea ce este considerat ca fiind o acţiune benefică. S-a presupus că fumătorii pasivi (nefumători care stau în apropierea fumătorilor) sunt victimele unei nesfârşite varietăţi de efecte negative, de la moartea subită a bebeluşului din leagăn, până la psoriazis, etc. De asemenea, majoritatea studiilor au făcut eroarea de a presupune, corelarea statisticilor în virtutea unei „cauze” (de exemplu, corelarea lui „A” şi „B” nu dovedeşte faptul că „A” îl determină pe „B” deoarece amândouă sunt, de fapt, consecinţa lui „C”, cu cum „A” şi „B” sunt în mod independent relaţionate). Spre exemplu, 75% din persoanele care dezvoltă tuberculoza poartă pantofi maro, 65% din studiile referitoare la fumătorii pasivi erau false. Concluziile Agenţiei de Protecţie a Mediului înconjurător (Environmental Protection Agency - EPA) au fost anulate de investigaţia judiciară (Judecătorul Tribunalului Districtual American, William Osteen, 1998) care a dovedit că EPA avea date „scoase din buzunar” şi că a ignorat complet concluziile primare şi datele care au demonstrat că nu existau motive statistice semnificative care să prezinte un risc crescut pentru fumătorii pasivi (Singer, 2004). EPA s-a apărat de reproşul făcut de Congresul Statelor Unite spunând că acţiunea sa a fost făcută pentru o „cauza bună”. Aceleaşi tendinţe există şi în studiile legate de obezitate, despre unele CDC admiţând că erau eronate din cauza unei „erori matematice” (Yee, 2004). Tot eronate au fost şi rapoartele care susţineau că moartea cauzată de fumat şi obezitate a fost cauza creşterii costurilor publice. În realitate, costurile medicale la sfârşitul vieţii sunt aproximativ aceleaşi ca şi în situaţia unei boli terminale (orice viaţă omenească se află la un

    moment dat într-o fază terminală). Moartea la vârsta de 70 de ani, în loc de 90 de ani, nu face decât să ofere Protecţiei Sociale posibilitatea de a economisi 30 de ani de plăţi (cel puţin 250.000 de dolari), la care se adaugă 30 ani de economisire a cheltuielilor pentru asigurarea de sănătate. Acum, pentru că lumea trăieşte mai mult, nu boala, ci sănătatea şi longevitatea sunt acelea care fac să crească costurile programelor naţionale (Pear, 2005). Protecţia socială ar recupera mai mult dacă vârsta de pensionare ar creşte de la vârsta de 65 de ani la 67 de ani. Ştiinţă - Oameni de ştiinţă Bohm, David Bohr, Niels Boole, George Burbank, Luther Copernic, Nicolaus Curie, Marie Darwin, Charles Edison, Thomas Einstein, Albert Faraday, Michael Fermi, Enrico Freud, Sigmund Fuller, Buckminster Galen, Claudius Galileo (Galilei) Godel, Kurt

    505 450 460 450 455 505 450 470 499 440 455 499 445 475 455 455

    Halley, Edmond Harvey, William Heisenberg, Wemer Hippocrate Jung, Cari Kepler, Johannes Mendel, Gregor Maxwell, James Newton, Isaac Pasteur, Louis Pauling, Linus Planck, Max Rutherford, Ernest Salk, Jonas Steinmetz, Charles Tesla, Nicola

    460 475 485 485 520 460 460 445 499 485 450 475 450 455 455 460

    Semnificaţia acestor concluzii a fost menţionată în altă parte, Einstein, Newton şi Freud au împins limitele intelectului aproape de nivelul semnificativ de 500, unde se găseşte un schimb paradigmatic care include subiectivul şi realitatea spiritualului, care a fost depăşit deopotrivă de Bohm, Jung şi Marie Curie. Aceste

    calibrări mai arată impactul enorm, benefic, pe care munca lor colectivă l-a avut asupra dezvoltării civilizaţiei. Universităţi importante şi şcoli Academia Franceză Universitatea Arizona (Tucson) Universitatea Baylor Cele 10 mari Universităţi Universitatea Bryn Mawr Universitatea Berkeley, California Universitatea Los Angeles Universitatea Cambridge Universitatea Chicago Universitatea Duke Universitatea Duke, facultatea de medicină / Duke University Medical Universitatea Edinburgh Scoţia Academia Exeter Universitatea Fordham Harvard - Facultatea de Teologie Harvard - Facultatea de medicină

    415 Universitatea Heidelberg

    445

    405 Colegiul Ivy League

    455

    430 Universitatea Bob Jones 460 Universitatea Marquette Facultatea de medicină 455 Wisconsin Facultatea de medicină 385 Meherry Facultatea de medicină 385 Morehouse 455 Universitatea Motorola 425 Oxford Union 430 Universitatea Oxford

    400 440

    435 Academia Militară Sandhurst U.K 425

    440 420 410 400 495 435 465

    Sorbona (Paris) 465 Universitatea Florida 440 Universitatea Tuskegee

    415 305 400

    455 Wellesley

    440

    445

    Academia Militară West Point Universitatea Standford

    425 400

    Nivelurile acestor instituţii reflectă şi calibrul corpului profesoral, care este socotit la cel puţin 400 (raţiune şi intelect). Cele care se calibrează mai jos reflectă relativismul filozofic şi poziţionalităţile sociopolitice. Părinţii naivi îşi trimit copiii la universităţi

    pentru a se instrui şi sunt descurajaţi când descoperă cri aceştia au fost mai degrabă îndoctrinaţi de filozofii îndoielnice (Shapiro, 2004). Radicalizarea studenţilor se calibrează la valoarea 180. După cum vom arăta mai târziu, preşedinţii a şase universităţi importante se calibrează sub nivelul 200, şi acelaşi lucru se întâmplă cu numeroşi profesori universitari, unii dintre aceştia calibrându-se la valori mai mici chiar decât studenţii lor.

    Cap. 10 – America Introducere Un sondaj asupra evoluţiei conştiinţei de-a lungul istoriei dezvăluie că în toate domeniile activităţii umane există o dorinţă de nestrămutat pentru descoperirea adevărului. Totodată, există o persistentă intenţie de transpunere a potenţialului în realitate. În mod intuitiv,

    umanitatea a simţit că are capacitatea înnăscută de evoluţie către niveluri mai înalte de perfecţiune. Curiozitatea conduce la descoperiri şi la dezvoltarea dorinţei de a cunoaşte şi mai mult despre realitate (cum ar fi, de exemplu, explorarea spaţiului extraterestru, evoluţia cunoaşterii ştiinţifice, descoperirea unor remedii pentru vindecarea bolilor şi aspiraţia către ideologii politice şi guvernamentale perfecte). Căutarea adevărului constituie obiectivul principal al celor mai mari intelectuali din istorie, aşa cum a fost demonstrat în Marile Cărţi ale Lumii Occidentale, şi, în prezent, prin expansiunea incredibil de rapidă a informaţiilor prin Internet, al cărui conţinut îl depăşeşte pe acela al marilor biblioteci din lume. Omenirea are mare încredere în îmbunătăţirea vieţii şi în faptul că drumul către succes poate fi străbătut prin acumulare de cunoştinţe, educaţie, învăţare şi cercetare. În evenimentele internaţionale curente, accentul se pune necontenit pe necesitatea aflării adevărului din spatele evenimentelor, multe dintre acestea având consecinţe internaţionale şi fiind foarte îngrijorătoare. Etica ocupă un loc foarte important în dialogurile naţionale şi internaţionale. Există o necesitate presantă de rezolvare a multor evenimente ale istoriei recente, care sunt supărătoare şi dau naştere unui incertitudini şi îndoieli. Atunci când nu pot fi verificate, teoriile conspiraţiei (cal. 165) proliferează decenii întregi. Este semnificativă această necesitate a societăţii de a dezvălui adevărul, precum şi preocuparea sa de a păstra moralitatea, însoţite de nevoia de a avea siguranţa faptului ca justiţia este respectată, câteodată până la obsesie. Tribunalele şi curţile de justiţie internaţionale au nevoie de ani întregi pentru a găsi cele mai amănunţite dovezi, ceea ce arată că umanitatea e

    preocupată de adevăr, etică şi responsabilitate spirituală. Când societatea este frustrată în căutările sale pentru aflarea adevărului, ea recurge la măsuri disperate, cum ar fi ameninţările de intimidare, execuţiile, războaiele, prizonierii, tortura. Aşa cum era şi de aşteptat, ştiinţa a fost chemată să încerce să rezolve problema. Detectorul de minciuni a fost o tentativa rudimentară în această direcţie, căci e complet inutil în cazul persoanelor care mint cu uşurinţă sau a criminalilor lipsiţi de conştiinţă. Eforturile ştiinţei sunt în prezent concentrate în direcţia fiziologiei creierului, inclusiv asupra utilizării RMN-ului şi a altor scanări pentru detectarea zonelor din creier care se modifică atunci când o persoană are intenţia să mintă sau să inducă în eroare. Aşa cum am observat deja în urma cercetărilor referitoare la conştiinţă, veridicitatea sau falsitatea unui răspuns pot fi depistate instantaneu de o echipă instruită în utilizarea kinesiologiei, ştiinţă care îşi trage rădăcinile mai degrabă dintr-o ramură a biologiei decât dintr-o ştiinţă tradiţională bazată pe matematică şi principii mecanice. Tehnicile mai avansate necesită o explicaţie ce se bazează pe o paradigmă mai inclusivă, care necesită o înţelegere a naturii conştiinţei însăşi. Nu este posibil să ajungem la adevăr şi să ignorăm conştiinţa, pentru că adevărul este chiar produsul conştiinţei. Pe conştientizarea acestui lucru se sprijină faptul, descris deja, conform căruia adevărul reprezintă atât consecinţa conţinutului, cât şi a câmpului, iar nivelul măsurabil al conştiinţei exprimate indică nivelul său de veridicitate. Nivelurile Adevărului şi Instituţiile Sociale

    Tot ceea ce există în domeniile fizic (clădiri, parcuri şi animale), mental (convingeri, gânduri şi motive), emoţional (ură, teamă şi dorinţă) sau spiritual (dragoste, încredere sau compasiune) este calibrabil. Fiecare nivel calibrat reflectă esenţa gradului de adevăr exprimat, pe un spectru de mare valoare pragmatică. Conştiinţa reuşeşte în mod instantaneu să facă diferenţierea dintre falsitate şi adevăr, dar şi între nivelurile adevărului şi, în consecinţă, să constate veridicitatea acestuia. Prin încercări repetate, caracterul practic şi gradul de utilitate a unui instrument nou pot fi obţinute prin experimente. În cursul acestui proces, apar noi informaţii care oferă o nouă dimensiune de perspectivă. Aceasta a fost calea urmată după inventarea microscopului, telescopului, razelor X şi chip-urilor de silicon. Din punct de vedere istoric, aceasta a reprezentat o abordare de succes pornită de la aplicarea unei noi cercetări tehnice pentru a ajunge la o mare varietate de subiecte, urmată de studiul corelării rezultatelor. Atunci când datele reflectă prezenţa unei consistenţe interne confirmabile, apar beneficii pragmatice care au ca rezultat un proces continuu, mai amplu, de descoperiri. Următoarele calibrări fac parte din cele 8500 care au alcătuit un studiu de cercetare desfăşurat în anii 2003 şi 2004 de către o echipă de experţi. Alte echipe de cercetare obţin câteodată rezultate puţin diferite, dar acestea sunt coerente intern datorită variaţiilor detaliilor tehnice. Rezultatele sunt similare indiferent dacă declaraţia este făcută verbal sau păstrată în minte în tăcere aşa numită tehnica „oarbă”. Astfel, aplicarea tehnicii oarbe pe un subiect de testare naiv, cum ar fi un copil mic, dă aproape acelaşi rezultat. Pentru mai multă acurateţe, interesul ar trebui să se concentreze pe

    caracterul integru al intenţiei, şi ambii investigatori trebuie să se calibreze peste nivelul 200. Detaliile acestei tehnici au fost descrise pe scurt în volumul Putere versus Forţă (Hawkins, 1995; vezi de asemenea, Anexa C), şi mai aprofundat de Dr. John Diamond (Diamond, 1979). Ştiinţa calibrării nivelurilor de adevăr se bazează pe un fenomen relativ simplu: orice formă de viaţă radiază un câmp invizibil de energie, iar intensitatea acestuia creşte odată cu nivelul conştiinţei sau adevărului. Efectul este asemănător unui bec de iluminat a cărui strălucire variază în funcţie de numărul de volţi. Această energie radiantă poate fi depistată de la distanţă datorită non-localizării dimensiunii non-liniare a infinitului. La nivelul calibrat 200 există o schimbare majoră, aşa încât, dacă lumina creşte de la această valoare în sus, ea scade brusc la nivelurile inferioare. Astfel, un simplu test kinesiologic poate indica dacă „lumina” este aprinsă (adevăr) sau „stinsă” (falsitate) pentru că energia de bază a câmpului conştiinţei este non-locală (atotprezentă). Energia radiantă a fiecărei fiinţe vii nu există numai în domeniul public, ci lasă o urmă permanentă, identificabilă şi nediminuată de timp sau durată - la care câmpul infinit al conştiinţei nu se raportează şi de care nu este restricţionat. Chiar şi obiectele, clădirile şi regiunile reflectă o contribuţie umană colectivă, marcând astfel efectele iubirii, devotamentului, esteticii şi integrităţii, ca şi conceptele, gândurile şi senzaţiile. America - Guvernul SUA Constituţia SUA Declaraţia de Independenţă Carta drepturilor Semnatarii Constituţiei SUA

    710 Drapelul SUA 705 Curtea supremă 640 Preşedinţia 515 Congresul/Camera

    510 480 460

    Cuvântarea Gettysburg Patriotismul Jurământul Imnul National

    550 Reprezentanţilor 520 Marele Sigiliu al SUA 510 „E Pluribus Unum” 510

    455 605

    Constituţia Statelor Unite şi Guvernul american se calibrează la cel mai înalt nivel dintre toate ţările lumii şi din istorie, ceea ce explică motivul pentru care America e o naţiune aşa de puternică şi plină de succes. De asemenea, este un lucru deosebit să fii respectat şi luat în considerare de anumite fracţiuni care doresc să corupă fundaţiile remarcabile şi integre din care a luat naştere un astfel de corn al abundenţei. Documentele citate mai sus pot fi analizate propoziţie cu propoziţie, iar elementul central al puterii este considerat a fi adevărul spiritual pe care se bazează ele, de exemplu, egalitatea între toţi oamenii este rezultatul puterii divine a Creatorului şi, astfel, este specificat expres că drepturile americanilor nu sunt rezultatul ideologiilor politice sau al deciziilor guvernamentale arbitrare; acestea nu depind de autoritatea laică şi sunt inalienabile prin originea şi bazele lor. Afirmaţia că sursa guvernului este mai degrabă spirituală decât religioasă rezultă din libertatea religiei, dar şi din libertatea faţă de religie. Aceasta este o deosebire crucială. Cuvântul „Dumnezeu” este de fapt un termen generic pentru Divinitate şi nu este religios la bază. Cuvântul „Dumnezeu” este un substantiv, ca oricare altul, iar conceptele legate de Dumnezeu constituie obiecte de studii academice în teologie, în religia comparată, istorie, filozofie. Paradoxal, Dumnezeu este şi subiectul de bază al ateismului şi ţinta laicităţii.

    Aşa cum este prevăzut în Constituţie, cuvântul „Dumnezeu” apare pe clădirile tribunalelor, inclusiv pe Curtea Supremă şi pe bancnote şi, în acest fel, sunt reamintite baza şi originea fundamentală a libertăţii individuale. Acest aspect se reflectă şi în datele de cercetare care indică faptul că guvernele laice din alte ţări (vezi capitolul 14) calibrează doar la nivelul 300. Există o diferenţă crucială între patriotism şi naţionalism. Patriotismul include şi reflectă dragoste de ţară, ceea ce înseamnă respect, apreciere, valoare, semnificaţie şi bunăvoinţă pentru semenii noştri. Patriotismul mai include şi un respect de sine ce se bazează tot pe ideea fundamentală subliniată în Constituţie şi în Carta Drepturilor - egalitatea tuturor oamenilor datorită divinităţii Creatorului lor. Acest lucru explică de ce patriotismul (mâna pe inimă) se calibrează la nivelul 500, în timp ce naţionalismul laic este calibrat la 305. Patriotismul vine din inimă, în timp ce naţionalismul, prin contrast, porneşte din minte şi este, în consecinţă, doar o poziţie politică. Din calibrarea precedentă, ne putem da seama de eroarea făcută de cei care resping patriotismul pentru că îl confundă cu naţionalismul. Nu este deloc vorba despre acelaşi lucru. Această concepţie a fost cristalizată de Sir Walter Scott în Balada ultimului menestrel, poezia celebră pe care fiecare copil o învaţă la şcoală: Un bărbat îşi duce zilele cu sufletul atât de mort Şi niciodată nu şi-a spus, Acesta e pământul meu, tărâmul meu natal ! Este interesant că poziţia politică care încearcă să elimine orice referire la Dumnezeu în arena publică se calibrează doar În nivelul 190, nivelul egoist al trufiei şi

    aroganţei, care urmăreşte să înlocuiască puterea adevărului prin intelectualismul slab şi narcisist. Aşa cum a fost descris şi mai devreme, un „meme” (un slogan) este o idee sau o frază embrionară care te captivează şi tinde să fie repetată până când, doar prin simpla repetiţie, devine unanim acceptată ca şi cum ar fi un fapt real. Un exemplu este meme-ul „separarea Bisericii de Stat”, care este acceptat fără critică, de la sine, ca reprezentând o lege. Această frază este utilizată pentru a servi ideilor de laicizare. Dacă examinăm cu mai mare atenţie, vom observa că nu există o astfel de afirmaţie în Constituţia Statelor Unite, în Declaraţia de independenţă sau în Carta drepturilor. De fapt, nici unul din cele trei cuvinte nu apar deloc. - nu există „Separare” nici „Biserică”, nici „Stat”. În loc de asta, se spune „Congresul nu stabileşte nicio religie şi nici nu interzice practicarea vreuneia din ele (cal. 640) în mod evident, însăşi abolirea cuvântului „Dumnezeu” din societate violează libertatea afirmată la practică, ca şi dreptul la libera exprimare prevăzută în primul amendament. De fapt, există o intenţie evidentă în utilizarea cuvintelor: evitarea teocraţiei, dar şi garantarea libertăţii religioase. În mod paradoxal, dacă mişcarea laică ar însemna să nu se facă nicio referire la Dumnezeu în viaţa guvernamentală sau publică, acest lucru ar anula Constituţia Statelor Unite, precum şi Declaraţia de Independenţă, cuvântarea lui Lincoln de la Gettysburg, declaraţiile oficiale ale preşedinţilor Statelor Unite de-a lungul istoriei, etc. Dacă egalitatea între oameni este dată de Creator, atunci înseamnă că abolirea „Creatorului” ar însemna abolirea bazei egalităţii însăşi, pentru că, în mod obişnuit, oamenii sunt fără îndoială foarte inegali din anumite puncte de

    vedere, în o mie de feluri, chiar din momentul în care sau născut. În mod curios, chiar în ziua când cele de mai sus au fost scrise, ştirile de seară au arătat că un director de şcoală a interzis predarea Declaraţiei de Independenţă pentru că făcea referire la Dumnezeu (cal. 180). Din acelaşi punct de vedere extremist, guvernul SUA este ilegal şi, prin urmare, la fel şi sistemul judiciar, Congresul, Carta drepturilor, etc. Poporul american va trebui să decidă dacă e de partea înţelepciunii sau a absurdităţii stupide, împlinind prezicerea lui Socrate după care democraţiile se vor prăbuşi în cele din urmă din cauza atitudinilor şi a voturilor segmentului nonintegru şi ignorant al populaţiei (cal. 465). Astfel, istoricii menţionează că durata medie a unei democraţii este, de obicei, de numai două până la trei sute de ani, până când votanţii, mânaţi doar de propriile interese, epuizează ţara de toate resursele ei, precum şi de erudiţia politică. Această slăbiciune a democraţiei constituie motivul pentru care Socrate recomandă o formă oligarhică de guvernământ. (Naţiunile Unite sunt probabil cel mai impresionant exemplu din prezicerile lui Socrate). Calibrările Preşedinţiei şi Curţii Supreme indică un nivel înalt al integrităţii şi raţiunii, precum şi o preponderenţă a obiectivului bazat pe inteligenţă care exclude emoţionalul. Tribunalul Suprem este însărcinat cu analiza logicii complicate, raţiunii şi limbajului care alcătuiesc legea. Majoritatea preşedinţilor Statelor Unite s-au calibrat pe la mijlocul nivelului 400, mulţi dintre ei în partea superioară a acestei valori sau chiar la 500. Obligaţia lor de serviciu lor este să se dedice sarcinii de a apăra ţara împotriva atacatorilor şi duşmanilor şi să sprijine

    Constituţia. În acest scop, preşedintele depune un jurământ cu mâna pe Biblie, în prezenţa reprezentanţilor Curţii Supreme, Preşedintele trebuie să sublimeze spiritul de partizanat şi să treacă de la politicianul care a fost la omul de stat dedicat binelui ţării sale. Astfel, de la preşedinte se aşteaptă o atitudine care să conducă către „cea mai bună rezolvare a unei acţiuni”. În plus, se aşteaptă ca preşedintele să fie inspirator şi sincer, unind ţara prin actele sale şi prin refuzul de a răspunde cu aceeaşi măsură atacurilor nedrepte, calomniei, provocărilor zgomotoase sau acuzaţiilor de vinovăţie pentru fiecare problemă socială. Pretenţiile de la preşedintele celei mai puternice naţiuni de pe pământ sunt cu totul deosebite, iar preşedinţia este permanent în atenţia publică prin intermediul mass-media, constituind subiectul unor atacuri critice ca urmare a acestor reflectoare îndreptate asupra sa. Din când în când, mijloacele mass-media acţionează cu brutalitate şi exacerbează aspecte lipsite de semnificaţie, cum ar fi faptul că preşedintele s-a împiedicat de o treaptă şi şi-a pierdut echilibrul. Este evident că atitudinea mijloacelor mass-media reflectă calitatea societăţii de azi, în care lipsa de respect a impregnat până şi vârsta copilăriei, având în vedere că de la nivelul 400, cât era calibrată o sală de clasă în America tradiţională, s-a ajuns la un nivel de 190 în ziua de azi. Până în ziua de azi continuă să existe un respect plin de compasiune pentru decizia sfâşietoare pe care Preşedintele Truman a fost forţat să o ia în privinţa celui de-al Doilea Război Mondial. Totuşi, trebuie menţionat faptul că bombele aruncate pentru încheierea acestuia au fost singurele bombe atomice utilizate vreodată, ceea ce dovedeşte că lumea a înţeles lecţia fundamentală.

    Frecventele „Discuţii la gura sobei” ale preşedintelui Roosevelt (cal. 500) au făcut populaţia să se simtă protejată şi, deci, mult mai omogenă în atitudinea de susţinere a preşedintelui, care, adesea, se află „între ciocan şi nicovală” şi este nevoit sa aleagă dintre două rele răul cel mai puţin dăunător. Atunci când evaluăm aspectele spirituale ale evenimentului, este interesant să facem referire la învăţăturile anticei Rig Veda (cal. 705) conform cărora fiecare nivel al vieţii se sacrifică pentru a sprijini o nouă etapă a acesteia, ceea ce conduce la o capacitate karmică sporită precum şi la nerepetarea karmei negative trecute. Acest fenomen sprijină conceptul de karmă colectivă şi cuprinde un răspuns la întrebări de genul: „Ce karma de grup au hoardele imense care, de secole întregi, au masacrat civili nevinovaţi şi de ce milioane de oameni nevinovaţi sunt eliminaţi prin genocid? Politica SUA Anarhie

    105

    Partidul Verde 180 Avort Liberali de stânga 185 Anti250 Conservatori de 135-145 dreapta Pro235 Audierile comitetului Liberali 180-200 Church/Pike 185 Partidul Libertarian 295 Partidul Conservator 310 Audierile McCarthy 185 Creativii Cultural 335 Moderaţi 200-390 Partidul Democrat 310 Partidul Republican 315 Secularism 180 Domestic Partnership 335 Law Partidul Socialist 265 Moral Majority 245-255 Principiul Torricelli 160 Legea căsătoriei homosexuale (Massachusetts)

    265

    Organizaţiile „Section 527”

    200

    Partidele politice funcţionează la interconexiunea dintre popor şi guvern. Totuşi, pentru a supravieţui, este necesar ca ele să aibă programe proprii şi motivaţii influenţate de opinia publică, de punctele de vedere personale, de programele filozofice şi de necesitatea de a servi interese legitime, de exemplu pe cei care contribuie la dezvoltarea partidului respectiv. Astfel, apare necesitatea compromisului, iar calibrarea partidelor politice reflectă gradul de parţialitate, poziţionarea şi gradul de subordonare faţă de necesitatea de a câştiga. Diversele strategii utilizate sunt adeseori asemănătoare jocurilor sportive, iar cei care conduc sondajele opiniei publice joacă un rol foarte influent. Nivelurile calibrate au tendinţa de a se schimba (aşa cum se întâmplă şi cu diversele poziţii şi personalităţi), ele reflectând fidel modificarea opiniilor. Pentru că apelul emoţional şi carisma personală sunt considerate o necesitate pentru a câştiga, partidele politice au frecvent tendinţa de a anula raţionalul, adevărul sau principiile spirituale. Aceşti factori contribuie la scăderea nivelurilor generale ale partidelor politice de la valoarea foarte înaltă a dragostei (500, sau nivelurile de 400 ale raţiunii, la atitudine” practică de „a obţine lucrul dorit” ce se situează în marjele superioare ale nivelurilor 200 şi 300, caracterizate prin voinţă, amabilitate şi productivitate. Deşi politica poate face referire la morală sau chiar la problemele religioase, câteodată se referă la ele pentru motive laice cum ar fi, de exemplu, câştigarea unor voturi. Aşa cum ar fi de bănuit, extremiştii sunt calibraţi sub nivelul 200, nivelul adevărului şi al integrităţii. Extrema dreaptă are tendinţa de a deveni fascistă (ideologia fascistă se calibrează la 125) iar extrema stângă se îndreaptă către

    sofismul marxismului (Marx calibrează la 130, comunismul, la 160) şi deformarea pe care acesta o aduce realităţii (de exemplu, modelul făptaş / victimă). Agenţiile şi Departamentele Guvernamentale ale SUA (12/17/04) Agricultură, departamentul celor 200 de birouri de afaceri indiene. Departamentul pentru interne, imigrare 180 - 185 şi serviciul naturalizare şi lupta împotriva drogurilor (grup) Centrul pentru controlul bolilor 210 Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) 210 CMS (Medicare/Medicaid) 206 Serviciul securităţii diplomatice 210 Agenţia de aplicare a legilor împotriva drogurilor 202 Administraţia aviaţiei federale 205 Biroul Federal de Investigaţii (FBI) 210 Administraţia federală a drogurilor 200 Agenţia de securitate a ţării 310 Serviciul intern al veniturilor 202 Consiliul de securitate naţională 250 Politica nucleară 460 Pentagonul 210 Serviciul de sănătate publică 212 Protecţia socială 206

    Politicile şi Agenţiile SUA Proiecţia frontierelor Legea federală anti-terorism Politica de imigrare Agenţiile de informaţii (serviciile secrete) Protecţia generală împotriva terorismului

    200 405 180 195 199

    Interesant este că majoritatea departamentelor guverna mentale calibrează la acelaşi nivel cu societăţile internaţionale şi, deci, reflectă o orientare către afaceri.

    Implementarea politicilor şi regulamentelor guvernamentale necesită uniformitate, execuţie conştiincioasă şi atenţie strictă la detalii. Implementarea lor reclamă o vastă cantitate de lucrări administrative, regulamente precum şi uriaşe reţele de informaţii electronice. Astfel, un oficial este încărcat cu responsabilităţi enorme împreună cu o incredibil de complexă masă de detalii şi probleme practice, politice şi decizionale. De exemplu, regulamentele Medicare (asigurarea de boală) se desfăşoară pe cuprinsul a 10000 de pagini, Codul fiscal american compune o stivă ce se ridică până la tavan şi există 47 de milioane de dosare de ştiinţă / cercetare. În afară de condiţiile de funcţionare complicate, imparţialitatea de aplicare este, de asemenea, o condiţie legală şi, deci, birocraţia foarte încărcată trebuie să realizeze o aplicare a legii echitabilă faţă de toate segmentele de populaţie. Pe lângă toate elementele de constrângere menţionate mai sus, performanţele profesionale ale angajaţilor sunt în mod constant monitorizate, notate şi documentate. În replică, tensiunea generală a lumii birocratice tinde să se transforme într-un mediu defensiv, prudent şi extrem de înregimentat. În domeniul sănătăţii, există o regulă inflexibilă, conform căreia „dacă nu este documentat (materialul) nu există” (şi, deci, nu va fi rambursat). Ca o consecinţă a multiplelor presiuni şi a complexităţii, este de înţeles că unele departamente guvernamentale au căzut sub nivelul calibrat 200. Aşa cum publicul ştie foarte bine, câteva departamente au „pierdut” miliarde de dolari, de urma cărora nu se poate da, din cauza complexităţii sistemului. Unele departamente sunt alterate fie din cauza personajelor

    principale care sunt mai degrabă numite politic decât pe baza competenţelor în domeniul lor de activitate (de exemplu, să pui un general de armată să conducă lupta împotriva drogurilor), fie pentru că politicienii au impus restricţii cum ar fi acelea ale Comitetului Church/Pike din anii 1970 (cal. 180), sau ale Principiului Torricelli (cal. 160) care au contribuit la prejudicierea CIA şi a FBI, aşa cum a făcut-o şi politica „zidului” a lui Reno/Gerblick (cal. 190) care a precedat evenimentele din 9/11 conducând la războiul din Irak. În mod paradoxal, aceleaşi elemente care au afectat operaţiunile guvernului, au atacat apoi administraţia a cărei cădere au cauzat-o. Operaţiunile guvernului au fost împiedicate de obstrucţionismul politic fondat pe o reprezentare a problemelor intenţionat eronată şi orientată în direcţii contradictorii. Un exemplu rezidă în imigraţia mexicană care este pusă în umbră de probleme irelevante. Adevărata problemă este, pur şi simplu aplicarea legii, una chiar foarte clară şi comparabilă cu cerinţele pentru obţinerea permisului de conducere. Faptul că imigranţii sunt mexicani sau că economia are nevoie de ei, nu are nimic de a face cu condiţiile legale de înregistrare. Ţara este sub ameninţarea iminentă a teroriştilor care îşi închină viaţa distrugerii ei şi care caută să intre în America prin toate mijloacele posibile. Uşa de la intrare în Statele Unite, prin aeroporturile şi staţiile sale vamale cele mai importante, funcţionează în prezent aşa cum trebuie (după ce a fost evident că cincisprezece terorişti au intrat înainte de 9/11), dar poarta din spate este larg deschisă şi constituie o invitaţie. Ţările europene care au o politică de imigrare mai relaxată au început să regrete acest lucru, iar alte ţări sunt în

    prezent ţinute ostatice prin ameninţările grupărilor militante (cum ar fi Suedia şi Franţa). Pentru a clarifica aceste probleme, este interesant de menţionat că imigrarea ilegală este calibrată la nivelul 180 (deci, tehnic, un delict), în timp ce imigrarea legală se calibrează la 210. Foarte important faptul că Republica Cuba a lui Castro este placa turnantă a teroriştilor care, pur şi simplu, trec prin America Centrală şi de Sud către Mexic şi apoi în Statele Unite (prin graniţa larg deschisă pe unde trec în fiecare an un milion de cetăţeni străini). Este ca şi cum fi s-ar oferi teroriştilor un permis de liberă trecere, o ocazie de care se bucură şi traficanţii de droguri şi delincvenţii evadaţi din ţări străine. O altă problemă care obstrucţionează controlul de frontieră este legată de costurile operaţionale şi de constrângerile bugetare aflate în contrast cu cheltuielile anuale enorme pentru proiectele inutile, care nu contribuie în niciun fel la securitatea naţională şi rare se presupune că ar trebui să aibă permanent prioritate - şi aceasta chiar dacă extremiştii militanţi pun la cale strategii pentru alte atacuri teroriste asupra unor ţinte vulnerabile. Natura şi dimensiunea unui astfel de proiect, ca şi detaliile sale, sunt uşor de diagnosticat prin tehnologia de calibrare a conştiinţei (care poate, în acelaşi timp, să localizeze şi figurile cheie cum ar fi, de exemplu, bin Laden). Aşa cum s-a menţionat în capitolele anterioare, nu mai există secrete - totul devine cu uşurinţă transparent. Nu mai este nevoie de o recompensă de 50 milioane de dolari pentru a localiza un evadat urmărit. Informaţia este disponibilă gratuit şi poate fi obţinută în câteva minute. Populaţia plătitoare de taxe şi impozite ar putea să aibă satisfacţii mai mari dacă i s-ar oferi prilejul să

    sprijine agenţiile guvernamentale (ministerele) şi sa aibă o atitudine amicală şi serviabilă în raport cu ele în loc să le expună unui baraj interminabil de critici şi procese de natură politică, cum ar fi atacul continuu al activiştilor de mediu (cal. 195). Bugetele Ministerului Pădurilor şi Parcurilor e aproape eliminat prin aceste acţiuni partizane perturbatoare care nu caută decât să-şi servească propriile interese pe bani publici (Ministerul Pădurilor are pe rol mai mult de 5000 de procese, aşa încât banii săi, în loc să fie sistem de taxe, ceea ce permite acestor organizaţii să aibă un grad de autonomie mai mare decât o agenţie guvernamentală (instituţie publică). Astfel, aceste organizaţii sunt în acelaşi timp private şi publice, în funcţie de presiunea schimbărilor politice şi culturale. Instituţiile religioase au adeseori programe de servicii publice separate care sunt subvenţionate ecumenic şi public cum ar fi Catholic Charities (Societatea Caritabilă Catolică), Jewish Family Services (Servicii pentru Familia Evreiască) şi mai multe agenţii sociale protestante. Fondurile contribuabililor nu se îndreaptă către organizaţii, ci numai către serviciile lor publice (un element distinctiv adesea neglijat de critici). Mai multe organizaţii proeminente care, cu un deceniu în urmă, calibrau ca fiind integre, au avut ulterior o cădere puternică, devenind devotate activismului politic (Flynn, 2004.) Un sondaj asupra Americii: Ţara Un motiv pentru care criticii eşuează să descrie cu precizie adevărurile Americii este acela că, până de curând, nu era posibil să se identifice cu exactitate ce reprezintă, de fapt, adevărul. Înclinaţiile eului determină automat ceea ce acesta percepe. În mod analog, înainte

    de descoperirea razelor X, RMN-ului şi analizelor numărului de globule roşii, medicii nu stabileau întotdeauna diagnosticele corecte din cauza lipsei echipamentului adecvat şi a tehnologiei moderne. America este un subiect foarte impresionant de studiat, iar cercetarea conştiinţei reprezintă o metodă cu totul nouă de examinare şi analiză care, ca şi razele X, dezvăluie cauzele ascunse, atât ale slăbiciunii cât şi ale forţei. Studiul poate începe cu unele fapte indiscutabile şi verificabile statistic pentru ca investigaţia să poată continua. America este o „meritocraţie” democratică, o republică constituţională şi, în prezent, naţiunea cea mai puternică din lume. Are cel mai bun nivel general de sănătate şi durată de viaţă, procentul de mortalitate scăzut, înaltă productivitate şi eficienţă economică pe ora de muncă, toate acestea conducând către o economie liberă şi solidă. Generozitatea sa, atât la nivel de ţară (59 miliarde de dolari sunt alocaţi anual ajutorării unor ţări străine), cât şi la nivel de individ, depăşeşte orice naţiune şi nu are o egal de-a lungul istoriei. (America furnizează 40% din ajutorul umanitar internaţional). Sprijinul acordat de guvernul american este completat de contribuţiile uriaşe oferite de toate marile corporaţii, cum ar fi Pfizer, Coca Cola, Exxon, Citigroup, the Gates Foundation Abbot Laboratories, Johnson & Johnson, Nike, General Electric, First Data, PepsiCo, Marriott, Starbucks şi multe altele (Regan, 12/31/04). America este o ţară care îşi iartă foştii duşmani şi se angajează voluntar să le reconstruiască ţara, scop pentru care cetăţenii Satelor Unite îşi sacrifică munca şi taxele. America este adepta libertăţii religioase dar, în acelaşi timp, şi a libertăţii de religie. Fiecare persoană are acelaşi drept la vot, iar lumea

    literară şi cea a presei şi a mijloacelor media este lipsită de cenzură din partea guvernului. În plus, există libertatea discursului la un grad fără precedent până acum. Bunăstarea americanului de rând depăşeşte cu mult chiar şi imaginaţia altor culturi (65% din familii posedă locuinţe personale). Există naţiuni în care se munceşte încă foarte greu pentru un dolar pe zi. 67% din populaţia lumii trăieşte încă cu echivalentul a doi dolari sau mai puţin pe zi. Educaţia este omniprezentă, disponibilă tuturor, iar cetăţenii plătitori de taxe suportă şi educaţia unor copii care nici măcar nu le aparţin. America are şi un nivel înalt de şcolarizare, iar educaţia publică este integră, liberă şi disponibilă pe scară largă, fără niciun fel de restricţii. Biblioteci importante, muzee, galerii de artă abundă, ca şi sectorul divertismentului care este extrem de variat şi cuprinde locuri de recreere, parcuri, terenuri de joacă, piscine, acvarii şi planetarii. Chiar şi cel mai modest dintre cetăţeni are acces la efectele acestei bunăstări generale de care nu se bucurau nici unii din cei mai mari foşti monarhi ai lumii. Serviciile medicale au o calitate atât de avansată încât cetăţeni din alte ţări, chiar conducători, se grăbesc să meargă în America pentru expertiză medicală foarte avansată. Cu toate acestea, aproape o treime dintre americanii sub vârsta de 64 de ani nu au asigurare de sănătate (82 de milioane în iunie 2004), acelaşi procent neavând nici asigurare de viaţă şi nici testament. Din cauza costurilor din ce în ce mai mari, beneficiile medicale au fost diminuate de patroni, care se află în prezent într-o competiţie internaţională cu ţări unde costurile de muncă sunt mult mai scăzute, atât din cauza salariilor mai mici, cât şi a lipsei beneficiilor

    acordate salariaţilor. Asigurarea medicală este, de obicei, o decizie financiară şi nu una legată de sănătate, şi trebuie menţionat că până şi imigranţii ilegali au acces la îngrijire medicală; acelaşi lucru se întâmplă şi cu săracii, prin intermediul unor programe publice subvenţionate. Industria farmaceutică din Statele Unite este prezentă cu medicamente care există în farmaciile din lumea întreagă, dar pentru care ţările respective nu au cheltuit nimic din costurile de milioane de dolari necesare pentru obţinerea unui nou medicament (în mod obişnuit, 7 milioane de dolari). Ţări străine, la adăpostul graniţelor lor naţionale, copiază rezultatul cercetărilor şi îl vând mai ieftin pe piaţa americană. Costurile pentru îngrijirea sănătăţii în Statele Unite sunt cele mai ridicate din lume şi au crescut din cauza inflaţiei rapide generate de condiţiile administrative, birocratice şi legislative. Regulamentele serviciilor medicale costă S.U.A. 256 miliarde de dolari pe an cu o proporţie costuri/beneficii de 2 la 1. Reglementarea Administraţiei pentru hrană şi medicamente (The Food and Drug Administration) costă 49 miliarde de dolari anual şi produce beneficii în valoare de doar 7 miliarde. Sistemul de asigurare medicală costă 114 miliarde şi produce 33 miliarde de dolari beneficii. Regulamentele de asigurare obligatorie costă 15 miliarde şi aduc beneficii de 13 miliarde de dolari (Arizona Medical Journal, 2004). Asigurarea de malpraxis a escaladat, de asemenea, cheltuielile pentru serviciile medicale, în timp ce onorariile medicilor au ţinut pasul cu inflaţia şi reprezintă doar 10 % din costurile în sine. Nu costul propriu-zis al asigurării medicale de malpraxis este cel care a făcut să crească cheltuielile din sistemul de protecţie a sănătăţii, ci climatul general litigios în care actul de despăgubire are ca rezultat „Loteria Procesului”

    (Lodmell şi Lodmell, 2004), care încurajează litigiul întro societate ce devine din ce în ce mai mult pe modelul victimă/atacator. Acest lucru dă naştere speranţei lipsite de realism că nu există decât rezultate medicale favorabile, iar dacă cineva moare de o maladie letală, trebuie neapărat să fie vina cuiva, etc. Ceea ce conduce la practicarea unui sistem medical defensiv, care include obligativitatea unui număr nesfârşit de teste şi repetări ale unor proceduri (de exemplu, RMN-uri în valoare de 3000 de dolari în locul unor radiografii de 100 de dolari). Cercetarea conştiinţei indică faptul că aproximativ 4% din populaţia aflată la marginea societăţii calibrează peste valoarea 200, majoritatea calibrând extrem de jos de fapt mult sub 100 (de exemplu, apatia). Adevăraţii „loviţi de soartă” sunt afectaţi de consumul de droguri, sunt în temniţe, puşcării, afectaţi de sărăcie, criminalitate, caracterizându-se prin brutalitate şi lipsa de interes pentru alţii. Ei dau vina pe alţii şi caută scuze pentru toate problemele lor. Aproximativ trei - patru procente din totalul populaţiei sunt în puşcării sau eliberaţi condiţionat, iar în acest grup sub-cultural nivelul mediu al conştiinţei este situat între 40 şi 50. Această populaţie recidivistă se caracterizează prin dependenţă şi criminalitate, are tulburări de personalitate şi prezintă o dezvoltare agravantă a cortexului pre-frontal ca factor genetic. Unele caracteristici importante ale populaţiei problemă sunt incapacitatea de control a impulsurilor sau de amânare a satisfacerii acestora, neputinţa de a învăţa din experienţe, lipsa de respect faţă de autorităţi şi de a recunoaşte drepturile altora precum şi imposibilitatea de a anticipa consecinţele. Lipsa motivaţiilor precum şi

    rezistenţa la tratament sunt generate de un nucleu netratabil de narcisism egoist şi supra inflamat. Din datele şi discuţiile prezentate anterior, devine evident faptul că eşecul indivizilor sau grupurilor nu este „cauzat” de ceva extern, cum ar fi rasa, politica americană sau societatea (paradigma limitată a lui Newton), ci reprezintă o consecinţă a câmpului. Conţinutul câmpului este consecinţa calităţii câmpului însuşi (principiul „geamului spart”). Aşa cum oala bucătarului atrage sare şi piper, morcovi, cartofi, roşii, bucăţi de carne de vită sau pui, aşa un câmp energetic scăzut atrage droguri, violenţă, boală, malnutriţie, sărăcie, violenţă, închisoare, droguri, alcool şi mizerie. Câmpul de energie negativă a „oalei de gătit” atrag ingredientele. Morcovii nu sunt „cauza” prezenţei cartofilor, iar sarea şi piperul nu „cauzează” apariţia bucăţilor de pui. Sursa fenomenelor este endogenă, intrinsecă şi congenitală şi nu exogenă, ca o consecinţă a unor factori externi. Nimeni nu este „cauza” pentru care cineva îşi aruncă gunoiul pe stradă, lucru care, prin el însuşi, reprezintă un diagnostic doveditor foarte important.

    Corelarea nivelurilor de conştiinţă şi problemele societate NIVELUL RATA RATA RATA DE RATA CONŞTIINŢEI ŞOMAJULUI SĂRĂCIEI FERICIRE CRIMINALITĂŢII 600+ 0% 0,0% 100% 0,0% 500-600 0% 0,0% 98% 0,5% 400-500 2% 0,5% 79% 2,0% 300-400 7% 1,0% 70% 5,0% 200-300 8% 1,5% 60% 9,0% 100-200 50% 22,0% 15% 50,0%

    50-100 „50

    75% 97%

    40,0% 65,0%

    2% 0%

    91,0% 98,0%

    Putem observa că aspectele negative nu sunt „cauzate” de cultura, economia sau naţiunea americană în general, ci sunt consecinţa firească a specificului populaţiei umane care reprezintă un spectru foarte larg al evoluţiei conştiinţei omeneşti în toate ţările. Fie că pare sau nu „corect” (vezi la sfârşitul acestui capitol), fiecare element este „ceea ce este” ca expresie a propriului său potenţial într-un anumit context şi la un moment dat. În conformitate cu Biroul de recensământ al S.U.A. (august 2004), aproximativ 12,5 % sau 35,9 milioane de americani (dintr-o populaţie totală de 300 milioane) trăiesc în sărăcie. Nivelul raportat de sărăcie este consecinţa definiţiei sale birocratice. Procentul creşte dacă venitul minim ce defineşte nivelul de sărăcie este ridicat şi descreşte pe măsură ce acesta se raportează la o cifră mai mică. Ceea ce este desemnat ca „nivel al sărăciei” în Statele Unite ar depăşi venitul a 90 % din populaţia ţărilor mai sărace. Venitul mediu anual pentru o familie din Statele Unite este de 43 318 dolari. Săracii Americii au la dispoziţie maşini sau transportul public, frigidere, radiouri, instalaţii sanitare, apă potabilă, electricitate, asistenţă medicală, asistenţă socială, serviciile de urgenţă şi poliţie, etc., lucruri de care nu se bucură săracii altor ţări. Problemele subliniate reflectă inputurile de energie negativă care influenţează colectiv impactul câmpului general. De o importanţă sociologică semnificativă este schimbarea dramatică care apare sub nivelul 200 al conştiinţei. Şomajul sare de la 8 % la 50 de procente; sărăcia escaladează de la 1,5 la 22 de

    procente; fericirea scade de la 60 la doar 15 procente, iar criminalitatea zboară de la 9 la 50 de procente. Pot fi construite grafice similare de corelare reprezentând modele aproape identice pentru procentajul fiecărui nivel de conştiinţă care să includă maladiile psihice, dezordinea mentală, victime ale criminalităţii, accidente de automobil, rata îmbolnăvirilor de SIDA şi BTS, procentul de infracţionalitate, violenţa domestică, abuzarea copiilor, încarcerările, rata naşterilor, aderare la bande, expunerea la mediile violente, droguri şi timpul pe care îl petrec copiii în faţa televizorului. Un copil obişnuit se uită la televizor 28 de ore pe săptămână, sau chiar mai mult, la programe de niveluri foarte joase, urmărind săvârşirea a mai mult de opt mii de crime - şi asta cât copilul este doar în şcoala elementară (Winik, 2004). În 75 % din crimele ce au loc în filme, criminalul scapă şi pleacă, fără nici un fel de remuşcări şi de foarte multe ori chiar cu o aură de erou învingător, completată de brutalitate, profanare, obscenitate şi o puternică imagistică sexuală. În timp ce atenţia publicului este atrasă în principal de problemele socio-economice ale cartierelor din oraşe, aceleaşi neajunsuri sunt observabile şi în sectoarele semi-rurale. Rapoartele de presă din provincie reflectă aceleaşi tipuri de probleme care prevalează în marile oraşe. Raportul Tribunalului (iulie, 2004) pentru un oraş obişnuit de câteva mii de oameni, (pe o săptămână) cuprinde 27 de arestări pentru tulburarea ordinii publice, încălcarea proprietăţii private, intoxicaţii, conducerea maşinii fără permis de conducere sau după ce permisul a fost suspendat, violenţa domestică, conducere sub influenţa alcoolului sau fără asigurare,

    etc. Colectiv, infractorii calibrează la nivelul 185 şi reprezintă recidiva şi lipsa responsabilităţii personale. Procentul adevăratei sărăcii este de departe mai ridicat în sistemele non-libere. Preţul libertăţii include câteva grade de risc, care, la rândul lor conduc la eforturi şi activităţi sporite. Prin contrast, societăţile de binefacere sunt mai binevoitoare şi mai puţin inovatoare pentru că guvernul îşi asumă responsabilitatea supravieţuirii lor.

    Puterea Americii Atât pesimiştii, cât şi optimiştii observă cu tristeţe că viaţa umană nu este peste tot desăvârşită, nefiind nici chiar un tărâm celest, iar omul raţional ajunge la concluzia că aceasta reprezintă de fapt, un teren de încercare, o zonă de tranzit sau o şcoală de oportunităţi care oferă un potenţial aproape infinit pentru dezvoltarea individuală şi spirituală. Pentru a înţelege inegalitatea aparentă a vieţii umane este important să ne amintim că, din momentul naşterii sale, fiecare individ are un nivel calibrabil al conştiinţei, iar cursul general al vieţii sale apare deja pe busolă. În ciuda limitelor sale, societatea americană calibrează la 421, cel mai înalt nivel dintre toate ţările lumii. Chiar baza şi structura guvernului sunt rezultatul celor mai înalte idealuri Democraţia (de fapt, o republică constituţională) calibrează mai sus decât orice altă formă de guvernare cunoscută (la 410); cu toate acestea, acest guvern nu garantează perfecţiunea, ci doar un nivel relativ înalt de integritate, intenţie şi responsabilitate. Puterea de guvernare se manifestă prin

    libera consimţire a celor guvernaţi, principiu care, în sine, diferă dramatic de guvernările bazate doar pe forţă şi în interiorul cărora nu există liber consimţământ. Acest punct de vedere asupra Americii nu este unul optimist, ci se bazează, pur şi simplu, pe fapte. Măreţia unică a Americii a fost argumentul Democraţiei în America al lui Tocqueville (1835; cal. 455) şi a fost creată prin conlucrarea permanentă a numeroşi gânditori şi oameni de stat. Hillary Clinton a declarat „America este cea mai mare ţară care a existat vreodată în lume” (la ştirile TV, New York, 21 iunie .'004). Această temă a continuat în Defining America, subiectul unei publicaţii speciale a S.U.A. News & World Report (iunie, 2004). Calibrarea nivelurilor adevărului şi conştiinţei sunt foarte pragmatice. S-ar economisi timp şi eforturi laborioase dacă s-ar înţelege fenomenele, ajungându-se rapid la miezul problemei. O calibrare este ca şi cum ai face o fotografie rapidă esenţei unei probleme. Nivelurile calibrate dezvăluie, sub forma unei capsule, ceea ce se petrece în realitate. Economia Statelor Unite Economia Statelor Unite este „gigantul” pe care amiralul Yamamoto a regretat că l-a trezit în momentul atacului de la Pearl Harbor. De asemenea, el s-a dovedit a fi şi o pedeapsă îngrozitoare, pentru că puterea industrială americană s-a dovedit imbatabilă. Această economie, produsul întreprinderilor libere şi a capitalului financiar, a devenit bastionul şi fortăreaţa libertăţii pe care lumea liberă o apreciază încă şi azi. Pentru că o economie vastă nu poate să existe fără capital, merită examinată însăşi natura acestui capital.

    În concepţia comună, capitalul înseamnă bogăţie sau bani în bancă. Nu se recunoaşte că adevărata sursă de capital este creativitatea spirituală a cărei consecinţă imediată este acumularea de bani sau rezultatul automat al creativităţii, a geniului, inspiraţiei, dedicării, muncii asidue, integrităţii, abnegaţiei şi efortului, ca şi al disciplinei şi ingeniozităţii adesea extenuante. O singură idee strălucită (de exemplu, electricitatea lui Edison) a creat mai multă bogăţie decât produsul total al economiei unor întregi naţiuni. Realizările fantastice ale Americii sunt bine documentate în cartea They made America - Ei au făcui America (Evans 2004). De ce are succes America Câmpul conştiinţei interioare a Americii sprijină creativitatea, inventivitatea, educaţia şi inovaţia şi răsplăteşte eforturile iniţiativei personale cu aclamaţii şi emoţii. Descoperirea electricităţii, a curentului continuu şi alternativ şi a becului au condus la iluminarea întregului mapamond, ca şi la fumizarea unei surse energetice permanente şi prompte pentru industrie, indiferent de nivel, de la utilaje enorme la prăjitorul de pâine. Ca şi când electricitatea nu ar fi fost de ajuns, inventivitatea americană a condus şi la descoperirea telefonului, a telegrafului radioului, televiziunii, avionului, chip-ului de calculator dictafonului, calculatorului, întregii industrii electronice, Internetului. Industria aviatică internaţională îşi are punctul de plecare în zborul de la Kittyhawk. Întreaga industrie de divertisment s-a dezvoltat pornind de la inventarea filmelor. Adăugaţi la toate astea şi descoperirile hotărâtoare din medicină, farmacie, cercetarea

    materialelor şi un corn al abundenţei de invenţii ştiinţifice, de care lumea întreagă se bucură. În plus faţă de această enormă productivitate se adaugă comercializarea şi sistemele de aprovizionare (cerere şi ofertă, livrare) astfel încât Wal-Mart a devenit cea mai mare corporaţie din lume, cu peste un milion de angajaţi. America corporatistă se aliniază fenomenului de egalitate sexuală, care nu este propriu zis un fenomen american, ci o mişcare socială existentă şi în alte ţări cum ar fi Danemarca, Canada, etc. (ATF, 2004). Nivelul calibrat al majorităţii marilor corporaţii din lume (Ford, General Motors, etc.) se află la aproximativ acelaşi nivel ca şi agenţiile publice americane, ceea ce reflectă performanţa responsabilă şi serioasă precum şi o integritate pragmatică. (Jack Welch, fost preşedinte al GE, a fost proclamat la un moment dat în revista Fortune drept cel mai important director executiv din America, un renume greu de obţinut într-un domeniu în care există atâţia alţii directori executivi competitivi şi foarte performanţi). Să adăugăm la aceste descoperiri şi congelarea, aerul condiţionat, cuptorul cu microunde plus alte o mie de aparate casnice, vaporul cu aburi al lui Robert Fulton, motorul cu aburi Walt-Evans, maşina de cusut a lui Howe, puşca Winchester, revolverul Smith & Wesson, evaporarea în trepte şi distilarea (rafinarea zahărului), radiologia, vasul cu pânze destinat călătoriilor lungi, ascensoarele Otis, scara rulantă, robotica, cibernetica, lamele de ras, maşina de generat bumbacul, banda radio FM, circuitul super heterodin, imaginea polaroid, maşina de copiat (n.tr. xerox), computerele digitale, tranzistorii, componentele software şi hardware, aparatura medicală (rezonanţă magnetică şi tomograf computerizat), plasticul şi, ultima dar nu şi cea din

    urmă, energia atomică. Henry Ford a perfecţionat linia de montaj şi a introdus studiile despre timp şi mişcare, din care au luat naştere aparatele de securitate şi ştiinţa ergonomiei. Viaţa lui Ben Franklin ilustrează elementele esenţiale ale tradiţiei americane. A fost foarte inventiv (soba lui Franklin, sticla bifocală, electricitatea, paratrăsnetul), autodidact, devotat auto-instrucţiei (Poor Richard's Almanac) şi de o aleasă generozitate (a pus bazele Universităţii din Pennsylvania), El a demonstrat spiritul de întreprinzător (era proprietarul unei tipografii) şi libertatea personală, traversând mai multe clase sociale (de la sărăcie la bogăţie, de la muncitor plătit cu ziua la diplomat internaţional şi personalitate socială proeminentă). A sprijinit toate religiile şi a încercat să transmită învăţătura după care a-l iubi pe Dumnezeu înseamnă să-l serveşti făcând lucruri bune pentru tine şi pentru alţii. A mai demonstrat că auto instruirea continuă este un mod de viaţă. A fost scriitor şi editor, politician foarte competent şi om de stat ce a contribuit la elaborarea Constituţiei Statelor Unite. Întrun cuvânt, a reprezentat potenţialul şi realizarea a ceea ce a devenit visul american. O ingeniozitate şi imaginaţie similare sunt ilustrate de viaţa legendară a lui Andrew Carnagie (cal. 490), care a sosit din Scoţia cu 25 de cenţi în buzunar. El este cel care a construit industria oţelului şi a pus bazele tradiţiei filantropiei. A încercat chiar să pună capăt primului război mondial oferindu-i Kaizerului o avere fabuloasă, dar din păcate fără succes. Atât Franklin, cât şi Carnagie au demonstrat potenţialul esenţei Americii. Această creativitate imensă este „capitalul” uriaş din care s-a creat automat bogăţia monetară împreună cu milioane de locuri de muncă şi o creştere a prosperităţii

    în care, aşa cum se întâmpin atunci când creşte nivelul mării, toată lumea se ridică pentru că totul se revarsă, şi în arena publică, nu numai în plan privat. Acest capital se manifestă în infrastructura enormă, inclusiv în instituţiile publice, industria transporturilor şi comerţul fabulos care susţine toate operaţiunile guvernamentale. Astfel, capitalul devine o uriaşă energie care pune în mişcare întregul câmp ;i! unei societăţi ce recunoaşte şi susţine valoarea individului şi n proprietăţii private. Acesta este exact ceea ce a lipsit Chinei Im Mao (nivelul calibrat 150) care a cunoscut cea mai mare foamete (30 de milioane de oameni) din istorie şi care a condus la eşecul total al marxismului, colectivismului şi filozofiei pe care acestea s-au bazat (Karl Marx se situează la nivelul 130). Toate guvernele sunt capitaliste din punct de vedere operaţional pentru că toate depind, pentru supravieţuire şi operaţional, de capital, indiferent că obţinerea lui s-a făcut prin cucerire, confiscare sau impozitare. O societate liberă recompensează inventivitatea şi creativitatea individuală. (Douăsprezece milioane de persoane din Statele Unite lucrează în mod independent). Fiecare este liber să aibă idei noi, să obţină un brevet şi apoi să solicite un capital de risc şi investitori. Un avantaj nerecunoscut şi enorm al capitalismului este apariţia unei alte instituţii tipic americane, aceea a marilor filantropi care redirecţionează către populaţie beneficii nemăsurate întruchipate de muzee, parcuri, galerii de artă, colegii, universităţi, planetarium-uri, laboratoare de cercetare şi săli de concerte. Moştenirea lăsată de Carnegie a fost înfiinţarea unor mari biblioteci în întreaga ţară, unde fiecare cetăţean are acces liber la informaţii din lumea întreagă, care acum se transferă pe Internet (Worldwide

    Web). Marile fundaţii filantropice sunt legendare (Rockefeller, Gates, Carnegie, Ford, Mellon, şi alţii) şi varsă miliarde de dolari înapoi în societate. Cultura capitalistă produce zeci de milioane de locuri şi oportunităţi de muncă independentă, care nu au scăzut semnificativ de la sfârşitul Marii Depresii. Rata neoficială a şomajului reprezintă o variabilă statistică înşelătoare pentru că ţine seama de candidaţii posibili la despăgubirile de şomaj. Să notăm însă, că în timp ce prima pagină a ziarelor raportează ratele şomajului actual, ultima parte a aceloraşi publicaţii este plină, pagină după pagină, de oportunităţi de muncă şi posturi neocupate, pentru a nu mai pomeni de anunţurile Help Wanted în majoritatea vitrinelor magazinelor pentru locuri de muncă care poate că nu îndeplinesc ambiţiile unora, dar constituie ocazia de a câştiga bani dacă de asta este absolută nevoie. În mod paradoxal, oamenii se întorc la muncă atunci când se epuizează asigurarea de şomaj. Adevăraţii şomeri pot conta pe o reţea de infrastructură care furnizează numeroase programe educaţionale şi care oferă sprijin. În Statele Unite, rata şomajului e în medie cu 40 - 50 % mai mică decât cea din statele socialiste. Motorul sistemului de întreprinderi capitaliste libere produce o bază economică de proporţii enorme (1,5 trilioane pe an), ceea ce a permis Americii să devină cea mai importantă naţiune filantropică de pe pământ. O privire rapidă către valoarea capitalului global al guvernului federal ne dezvăluie faptul că ipotetica „datorie naţională” este o apelare nepotrivită a unei statistici înşelătoare. Avuţia guvernului este actualmente (date obţinute prin calibrare) de 9 cvadrilioane pentru că acesta posedă multimilioane de hectare de pământ, extrem de valoros, ce include un

    potenţial de petrol, pădure, extracţii, etc. În plus, toate mijloacele de producţie - dacă se iau în calcul toate proprietăţile - inclusiv cele militare şi guvernamentale: clădiri, autostrăzi, depozite şi drumuri de trecere peste proprietatea privată - sunt fabuloase. Conceptul de datorie naţională este comparabil cu un multimilionar care foloseşte o parte mică din bogăţia lui pentru a cumpăra o întreprindere nouă cu un aport personal de 50%, urmând ca restul să fie plătit planificat (pe baza unui program, eşalonat). Pe urmă, anunţă că „are datorii” pentru că mai are plăţi de făcut pentru echilibrarea împrumutului său. Nu se poate spune deloc despre un astfel de milionar că este „îndatorat”, ci că este în urma în mod deliberat cu plata datoriilor, situaţie pe care ar putea să o remedieze prin vânzarea bunurilor. A cheltui banii mai repede decât a-i produce, de exemplu „deficitul bugetar” (Greenspan, 2004) nu este acelaşi lucru cu a avea datorii. Cei cu adevărat îndatoraţi datorează mai mult decât valorează bunurile pe care le posedă şi care au, deci, o valoare netă negativă, lucru care nu se poate spune deloc despre guvernul federal. Există anumite state, mai ales în partea de vest a Statelor Unite unde, de fapt, guvernul federal stăpâneşte 85% din terenuri împreună cu apa, pădurea, şi drepturile de exploatare. Cum să spunem că guvernul este dator când adevărata sa problemă este bugetul necesar pentru această gamă largă de probleme, multe dintre ele fiind de natură îndoielnică şi reprezentând, de fapt, ideologii politice şi nu necesităţi adevărate ale populaţiei. Când o societate devine industrializată şi se transformă dintr-o cultură agrară într-una comercială, apare un decalaj. Această tranziţie nu a avut loc numai

    în America, ci şi în toate celelalte ţări dezvoltate. În perioada iniţială, femeile şi copiii muncesc în fabrici pentru salarii foarte mici. Industriile emergente depind la început de aceste salarii mici, de ore îndelungate de muncă, avantaje profesionale inexistente şi condiţii de muncă stresante. Cu toate acestea, douăzeci de am mai târziu, într-o societate fundamental integră, schimbările complete de imagine şi capitalul acumulat sunt distribuite sub forma unor condiţii mai bune de muncă şi salarii mai mari, ceea ce constituie produsele secundare ale dezvoltării economice. Henry Ford a uimit lumea muncitorilor în 1914, când a plătii cinci dolari pe zi, care mai apoi s-au transformat în cinci dolari pe oră, şi a atras muncitorii din toată ţara. În acele zile, plata medie pentru munca necalificată era de 35 de cenţi pe oră. Pe de altă parte, Ford a interzis umorul şi râsul la locul de muncă, iar vizitele la toaletă nu se puteau face decât cu consimţământul maistrului, iar perioada de timp petrecută acolo era monitorizată. Schimbări culturale Înaintea celui de al Doilea Război Mondial, economia Americană era 50 % agrară. Jumătate din America trăia la fermă unde munca era împărţită în mod egal între bărbaţi şi femei şi femeia era foarte respectată în familie. Din respect pentru ea, bărbaţii renunţau la vulgarităţi, se ridicau în picioare când o femeie intra în cameră şi deschideau uşa ca să iasă o femeie. În general, femeia, în special mama, a fost onorată şi venerată şi avea autoritate asupra aspectelor domestice ale vieţii în timp ce bărbaţii se îngrijeau de recolte, de vite şi utilaje. Soţia nu căuta niciodată un loc de muncă decât poate dacă era învăţătoare sau soră medicală.

    Bărbatul avea responsabilitatea socială de a întreţine femeia. Pentru o soţie, „să trebuiască să meargă la muncă” era o ruşine, iar un bărbat ar fi „murit de ruşine” în faţa unei atare evidenţe publice, a incapacităţii sale de a-şi întreţine familia. Oamenii compătimeau o soţie care „trebuia să se ducă la lucru”. În general, sectoarele de interes erau relativ împărţite pe sexe. Femeile nu erau prea interesate de afaceri sau politică. Bărbaţii se duceau într-o cameră alăturată după masă pentru a discuta astfel de subiecte. Femeile nu au intrat perceptibil pe piaţa muncii până înainte de cel de al doilea război mondial când „Rosie, nituitoarea” a fost celebrată ca salvatoarea economiei. Odată cu schimbarea culturală, femeile au intrat pe piaţa muncii în număr mare, iar prejudecata că ele trebuie să recupereze se baza în primul rând pe stereotipurile obişnuite şi nu pe concurenţă economică sau pe prejudecată ca atare. Sincer vorbind, nimeni nu mai auzise până atunci de o femeie instalator şi nicio femeie nu mai fusese director general al vreunei corporaţii gigantice pentru că ele erau mai degrabă absente şi nu respinse din acea cultură (efectul de câmp). Avantajul economiei în ansamblu şi baza sa capitalistă s-a intensificat atunci când femeile s-au implicat mai mult. Femeile au evoluat într-atât încât acum au devenit preşedinţii unui corporaţii americane de renume şi ocupă funcţii importante şi în guvern. În alte domenii, femeile au devenit miliardare celebre bazându-se doar pe propriul lor potenţial. De asemenea, ele au adus o nouă energie în mass-media, aceea a compasiunii şi dragostei. Printre cele mai admirate personalităţi ale televiziunii de azi este o femeie care conduce cel mai de succes spectacol de televiziune, care

    calibrează în mod curent la valoarea 500. Ea şi alte femei de succes apar în mod regulat pe coperta revistei Fortune, care până nu demult era destinată exclusiv performanţelor masculine. În 2003, corporaţiile conduse de femei preşedinte au fost mai performante decât cele conduse de bărbaţi. Toate cele de mai sus sunt menţionate pentru a demonstra că America nu este numai tărâmul tuturor posibilităţilor ci şi, chiar mai important decât asta, o societate flexibilă, care se auto corectează şi care se bazează pe un simţ al echilibrului şi al echitabilului în care nedreptăţile şi inegalităţile provoacă acţiuni corectoare şi răspunsuri pline de înţelegere. Practic, nu există cauză care să ducă lipsă de susţinători. Astfel, realitatea sociala este integră în sine, ceea ce constituie consecinţa câmpului stabilit printr-o Constituţie care se calibrează peste valoarea 700. Astfel, un câmp cu o mare integritate are o influenţă invizibilă în ceea ce se dezvăluie ca injustiţie şi non-integritate, aşa cum se vede o pată pe o cămaşă curată. Lumea se întreabă de ce reprezintă America aşa o confluenţa enormă de calităţi remarcabile - materiale, psihologice şi inspiraţionale. Genii creative au dat naştere majorităţii marilor industrii şi invenţii care se află la baza economiei actuale. Societatea cea mai productivă s-a ridicat şi a evoluat într-o societate liberă care s-a autoîmbunătăţit având la bază o guvernare de cea mai înaltă calibrare posibilă. Toate acestea s-au materializat într-o ţară enormă, de o frumuseţe extraordinară şi care deţine bogăţii inepuizabile - aur, argint, cupru, platină, metale rare, păduri, faună şi, ce-i mai important, fier, ingredientul de bază al oţelului. De asemenea, prelucrarea şi utilizarea structurală a oţelului a fost facilitată de un alt bun la îndemână, şi

    anume existenţa muncitorilor americani care nu se temeau de înălţime. Acest lucru a făcut posibilă apariţia structurilor foarte înalte şi a podurilor foarte mari, generând inspiraţia creatoare prin care s-a creat clădirea simbolică a Empire State Building. Aceasta a fost produsul final, rezultatul colaborării mai multor genii creatoare, al competenţei, al unei puteri economice cu disponibilităţi semnificative şi a unei forţe de muncă fără de care nu ar fi putut să existe cale ferată, linii aeriene, trotuare, magazine, automobile, medicamente care salvează vieţi, bugetul federal, asigurarea de sănătate, asistenţa socială sau sistemul de telefonie - de fapt, nici măcar o toaletă publică. Din analiza generală, dar şi din calibrările nivelurilor de integritate ale acestor elemente, se poate observa cu uşurinţă că şi toate domeniile importante ale vieţii umane, realizările Americii sunt prodigioase, iar integritatea sa generală este demnă de respect. Deşi într-o ţară democratică cetăţenii sunt liberi sau încurajaţi să-şi critice patria ca parte a procesului politic continuu de evoluţie socială (divergenţele oneste de opinii calibrează între valorile 210 şi 330), prin opoziţie, extremiştii politici calibrează doar la nivelul 160. (A se observa că America, în mod obişnuit, este singura care varsă milioane de dolari în cercetări şi medicamente pentru a lupta împotriva maladiei SIDA, în îndepărtata Africă). Un exemplu de deformare este oferit de denunţarea outsourcing-ului (împrumutului de forţă de muncă) drept o formă de „lăcomie” sau o vină a „preşedintelui” (afirmaţie calibrată ca „falsă”) când, de fapt, fenomenul este o consecinţă a existenţei Internetului şi a internaţionalizării economiilor (afirmaţie calibrată ca „adevărată”). Împrumutul de forţă de muncă se practică de fapt de către toate ţările,

    oraşele, statele, localităţile şi corporaţiile pentru supravieţuire economică. Chiar şi Mexicul a împrumutat forţă de muncă din China (Brezosky, 2005; Kniazkov, 2005). Prin contrast cu atitudinea nativilor americani careşi denigrează patria, America îi primeşte cu braţele deschise pe imigranţii care sunt recunoscători acestei ţări şi oportunităţilor pe care ea le oferă. Impresionantă prin onestitatea şi integritatea sa vigilentă este următoarea descriere a americanului de către un emigrant talentat. Aceasta a apărut sub formă prescurtată într-un editorial (Devji, 2004) dar, cu permisiunea autorului, „Cele Zece Trăsături Nobile ale Americanilor” (cal. 470) sunt prescurtate aici: Sunt american! îmi place să fiu american! Tot ceea ce este bun, corect şi fericit în mine se îmbunătăţeşte şi se afirmă pun faptul că sunt american. Zece trăsături marchează ceea ce suntem noi ca popor: EVLAVIOŞI: Aproape toţi recunoaştem că o forţă de dincolo de noi conduce destinele oamenilor. Americanul se roagă la „Marele Spirit” şi cu o inimă deschisă îl leagă de pământul sacru şi de cerul Americii. TOLERANŢI: Creştinii europeni s-au stabilit pe acest pământ şi au scris o constituţie. Apoi, şi-au deschis larg braţele şi au primit oameni din toată lumea. Acum, alături de biserici, ţara este presărată cu moschei, sinagogi, şi temple. Musulmanii se pot ruga în mai mare libertate aici decât în majoritatea ţărilor musulmane. Şiiţii îşi pot purta turbanele iar evreii Yamaka. VIZIONARI: Deşi suntem o naţiune „cu picioarele pe pământ” bucurându-ne de succesul material, suntem şi un popor extraordinar de vizionar. Îndrăznim să avem vise imposibile. Străbatem cerul în căutare de stele. Am aterizat pe planete care au fost cufundate în miliarde de

    ani de tăcere. Pe pământ, viziunea noastră în arta medicală a făcut ca practic, şchiopii să ajungă sa meargă şi orbii să vadă. PROSPERI: Capacitatea americanilor de a munci din greu cu plăcere este materialul din care se constituie bunăstarea acestei naţiuni. Conştiinţa muncii noastre nu are pereche. Suntem cea mai bogată ţară din lume, dar copiii noştri încep prin a fi baby-sitter, punând legumele în plase şi tăind gazonul, şi fac toate astea cât sunt încă în şcoală. GENEROŞI: Nu există ţară în lumea asta care să nu fi fost atinsă de generozitatea americană. Răspundem cu inima deschisa şi cu compasiune în caz de cutremure, inundaţii, foamete. Trimitem bani, medicamente, îmbrăcăminte victimelor indiferent de culoare şi credinţă, chiar şi „duşmanilor”. Noi ştim că suntem păzitorii bogăţiei, nu proprietarii ei. ELASTICI: Americanii au o capacitate misterioasă de a se reface în urma oricăror adversităţi - accidente, falimente şi divorţuri. Şi-au reconstruit corpurile, instituţiile, vieţile. Nu se aşează niciodată într-un colţ întunecat. Luptă la rândul lor. CURAJOŞI: Un copil de patru ani din vecini apare de după colţ cu cască şi călare pe un scuter în timp ce mătuşile mele din India sunt încă protectoare cu un copil de 14 ani. Americanii par a se fi născut cu un plus de curaj. Se pare că este sădit în sufletul lor. Noi învăţăm lumea ce este curajul prin spiritul nostru îndrăzneţ şi faptele noastre vitejeşti. CU SIMŢUL UMORULUI: Nouă ne plac râsul şi viaţa. În străinătate poţi să recunoşti un american pentru că în general este cel care are zâmbetul cel mai larg, vocea şi râsul cel mai zgomotos şi este cel mai abordabil. Un american poate să umple o încăpere cu

    buna sa dispoziţie molipsitoare şi nu va trata pe nimeni ca pe un străin. INTROSPECŢI: Având în vedere poziţia unică pe care o avem în lume, am putea să fim cu adevărat aroganţi şi indiferenţi la părerile oamenilor. Dar noi suntem ca nişte copii în dorinţa noastră de aprobare. Suntem introspectivi, analizăm cu atenţie acţiunile şi gândurile, formăm comitete şi discutăm toate acestea în ziare, televiziuni şi reuniuni. BUNI: Ţările, ca şi oamenii, devin uscate şi aride dacă lipseşte bunătatea din sufletele cetăţenilor săi. Americanii au fost binecuvântaţi cu aceasta calitate rară a bunătăţii sufletului. Datorită calităţilor sale, America a atras de secole milioane de imigranţi din lumea întreagă. Deşi descrierea făcută de Devji Americii este specifică Statelor Unite, capacitatea sa de a vedea partea pozitivă a lucrurilor reflectă un lucru pe care l-au remarcat şi vizitatorii din alte ţări - anume libertatea şi oportunităţile. Afirmaţiile sale (nivel calibrat 470) sunt incluse pentru a contrabalansa curentul părerilor „antiamericane”, care se calibrează toate la 200. Alte ţări, cum ar fi Canada, calibrează mai sus, dar acestea nu sunt supuse unei defăimări orchestrate deopotrivă dinăuntru şi dinafară. „Să muşti mâna care te hrăneşte” e o atitudine calibrată la valoarea 160, ceea ce indică o pierdere a simţului realităţii. A propos de Canada, cele de mai jos sunt rezultatele raportate de Organizaţia de Sondaje Gallup, în domeniul afacerilor din Toronto, în revista Globe and Mail, la 18 octombrie 2004: SUA Canada Marea Britanie 1. Complet satisfăcuţi de oportunităţile de promovare

    40%

    29%

    25%

    2. Complet satisfăcuţi de şef 3. Complet satisfăcuţi de recunoaşterea realizărilor 4. Credinţa în Dumnezeu 5. Credinţa în Diavol 6. Credinţa în îngeri 7. Numărul mediu de ore lucrate pe săptămână 8. Peste 45 de ore lucrate pe săptămână

    60%

    47%

    42%

    48%

    37%

    37%

    90% 70% 78%

    71% 37% 56%

    52% 29% 36%

    42%

    41%

    39%

    45%

    30%

    28%

  8. #8
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    46.058
    Evoluţia conştiinţei, dezvoltarea umanităţii şi evoluţia spirituală urmează două linii aproape paralele aşa cum sunt schiţate de Harta Conştiinţei (vezi Anexa B). Partea de jos a tabelului reprezintă interesul personal. Intenţia sa este supravieţuirea, iar atunci când energia lipseşte, totul se termină în apatie şi moarte. Dacă această energie este suficientă, viaţa este cea care învinge. Urmează apoi un pas acţiune şi capacitatea de execuţie, competiţie, achiziţionare, acumulare şi mândrie. Abia în acest moment, persoana devine mai interesată de drepturile şi bunăstarea altora. Apariţia intelectului este urmată de supravieţuire şi expansiune socială. Energia predominantă a vieţii se îndreaptă apoi către inimă, iar capacitatea de a iubi, din punct de vedere evoluţionist, ar putea fi considerată un lux care nu este la îndemână atunci când viaţa stă încă agăţată de un fir la marginea prăpastiei. Din punct de vedere evoluţionist, dragostea apare în primul toiul ca un instinct matern. De fapt, dragostea romantică este un fenomen foarte recent în cultura umană. Prin evoluţie, energia spirituală pornită din inimă se transformă în creativitate, discernământ spiritual, şi în sfârşit, conştiinţă spirituală avansată.

    Din dezvoltarea şi istoria Americii, reiese că aceasta a fost consolidată de etica unei religiozităţi intrinsece. Marea majoritate a cetăţenilor (aproximativ 92%) crede în Dumnezeu şi doreşte să răspundă în faţa unei autorităţi mai importante. Acest sâmbure intrinsec de integritate a fost cel care a reclamat necesitatea depăşirii sclavagismului şi, în cele din urmă, a rasismului însuşi. Intimidarea pe care o exercita Ku Klux Klan-ul asupra sudului a luat sfârşit. Războiul Civil a pus capăt sclavagismului cu preţul vieţii miilor de soldaţi voluntari din ambele părţi ale conflictului. Oamenii mor pentru convingerile lor şi de aceea calibrarea nivelurilor sistemelor de credinţă este atât de importantă. Războiul civil a marcat primatul drepturilor omului asupra drepturilor statului şi a intereselor legitime ale proprietarilor de plantaţii. În final, aşa cum era de aşteptat de la o ţară ca America, justiţia şi egalitatea au triumfat depăşind principiile interesului personal. Din punct de vedere spiritual şi moral, anii 1800 au constituit perioada cea mai sumbră a Americii. Atelierele în care muncitorii erau exploataţi şi abuzaţi erau ceva obişnuit şi un genocid orchestrat împotriva indienilor băştinaşi din câmpiile americane a fost la fel de oribil şi sălbatic ca şi uciderea intenţionată a cincizeci de milioane de bizoni. Nobleţea marilor lideri indieni cum ar fi Black Kettle, White Antelope, Sitting Bull, şi Crazy Horse nu era recunoscută pentru că erau percepuţi ca „păgâni”, în ciuda faptului că lui White Antelope i s-a acordat Medalia Păcii de către Preşedintele Lincoln. Prejudecăţile rasiale au avut o evoluţie galopantă şi, la sfârşitul Războiului Civil, acestea au generat apariţia Ku Klux Klan-ului. A durat mai mult de un secol până când s-au pus bazele drepturilor civile şi a trecut chiar mai mult

    pentru ca acestea să fie implementate la nivel social. Aspectele negative ale întregii epoci au constituit consecinţa predominanţei emoţiilor generate de ură şi teamă provenite din vechiul creier animal al eului evoluţionist. Emanciparea socială a negrilor din America a durat aproape un secol şi până la urmă a ieşit victorioasă sub preşedintele Lyndon Johnson, în anii 1960, stimulată fiind de demonstraţiile paşnice ale lui Martin Luther King. Din acel moment, egalitatea la locul de muncă a devenit din ce în ce mai evidentă, iar în prezent, negrii sunt în fruntea guvernului, a mediului academic sau în posturi militare şi au poziţii de consiliere pe lângă Preşedinte. Spectacolul de televiziune a lui Oprah Winfrey este cel mai popular din America, la fel cum era şi show-ul lui Bill Crosby. S-ar părea că discriminarea inversă şi sistemele rasiale de cotă parte au fost înlăturate de recunoaşterea publică a integrităţii şi performanţei, fără a se ţine cont de rasă. O oarecare restituire morală în favoarea amerindienilor s-a materializat în cadrul Muzeului Institutului Smithsonian al indienilor din America aflat la Washington DC, care, la nivelul calibrat 460, constituie o recunoaştere integră a marii lor culturi. Clădirea de cinci etaje cuprinde zece mii de ani de istorie. La un moment dat al expansiunii occidentale, existau aproximativ şase până la nouă milioane de băştinaşi al căror număr a scăzut până la 250 000 până în anul 1900. De atunci, populaţia a crescut însă cu 2,5 milioane (Arizona Republic, 9/19/04), Desfăşurarea procesului evoluţionist pare a fi secvenţială şi datorată unor cauze locale. De fapt, este vorba despre un câmp impersonal şi spontan, în care fiecare joacă un rol potenţial.

    Aparenţa nu este esenţă, percepţia nu este realitate, iar coperta nu înseamnă cartea. Fiecare crede în secret că punctele sale de vedere asupra lumii sunt „reale”, bazate pe fapte şi adevărate. Anti- America (Ură)-(nivel calibrat 90 - 190) Acest fenomen demonstrează efectul negativ al meme-urilor calibrate sub nivelul 200 (mai exact între 130- 185). În acest caz, răspândirea contagioasă a meme-ului / virusului dezinformării îşi are originea simultan în mai multe surse: 1. Invidia generată de putere şi succes endemică în Franţa după prestaţia slabă pe care aceasta a avut-o în cursul celui de al doilea război mondial, alimentată şi de îngâmfarea Generalului Charles de Gaulle. 2. Fundamentalismul islamic - Wahhabism, al Qaeda, etc. 3. Membri duplicitari ai Naţiunilor Unite („petrol contra hrană”, etc.) 4. Rivalitatea naţiunilor din Uniunea Europeană. 5. Propaganda anti - americană făcută de extrema stângă din Sulele Unite 6. Difuzarea cărţii în limba franceză 9/11: Marea Minciună, de Thierry Meyssan (2002). 7. Poziţiile politice anti-Israel şi antisemitismul. 8. Organizaţiile pro-Palestina, revoluţionare şi teroriste. 9. Recruţii, teroriştii şi simpatizanţii fundamentalismului islamic (moschei în SUA şi Europa finanţate din Iran, Arabia Saudită şi altele). 10. Reprezentanţi de stânga din mediul academic Chomsky şi alţii. 11. Cronicarii de stânga şi mijloacele mass-media din Statele Unite.

    12. Televiziunea Al-Jazeera şi ţările arabe. 13. Meme-urile anti - americane (de exemplu, „America este răul”) în Canada şi alte ţări laice (40% din elevii canadieni). 14. Hollywood-ul şi celebrităţile „elitei culturale” şi ale industriaşilor filmului. 15. Binefăcători ultra-bogaţi, membri ai organizaţiilor şi propagandei de extremă stângă. 16. Regulamentele juridice activiste laice, antiDumnezeu, anti-creştine. 17. Tulburări narcisiste de personalitate („să muşti mâna care le hrăneşte”, cal. 160). 18. Sindromul „învinovăţirea liderului” (discutat în altă parte). Sindromul Anti-America a fost pe larg reprezentat în literatură de scriitori ca: Coulter, Timmerman, Frum, Gartz, Goldberg, Ravel, Gibson, şi alţii şi a constituit subiectul unui serial în patru părţi (Hating America) pe canalul Fox News (23 - 26 noiembrie, 2004). A fost dezbătut de mulţi invitaţi ai televiziunii. 19. Naivitatea şi lipsa dezvoltării conştiinţei în 78 % din populaţia lumii (49 % în Statele Unite) care ne face să fim înclinaţi să urâm „ruda bogată”. 20. Teama de naţiunea cea mai puternică din lume care îşi are rădăcinile din rivalitatea naţională şi politicile puterii. 21. Rivalitatea liderilor politici şi a sistemelor politice. 22. Aviditate, dar şi invidie generate de puterea şi succesul american. 23. Problemele psihologice nerezolvate ale persoanelor cu probleme parentale, ostilitate reprimată, gelozie şi ură împotrivii oricăror reprezentanţi ai

    autorităţilor, care sunt percepute mai degrabă ca represive şi tiranice decât integre şi protectoare. 24. Ruşinea şi vinovăţia resimţită de culturile mai puţin dezvoltate care se confruntă cu altele mai dezvoltate şi cu nivelul general de conştiinţă al Statelor Unite. 25. Persistenţa comportamentului animalic instinctual al populaţiilor situate sub nivelul calibrat 200 (cum a fost descris în Secţiunea I) aşa cum se întâmplă cu rivalitatea care apare în haita de lupi pentru poziţia de mascul-alfa, care vrea să devină „stăpânul absolut al haitei”. 26. Lipsa influenţei motivaţiilor pozitive, cum ar fi altruismul, loialitatea, integritatea, adevărul, umanitarismul, în cadrul populaţiilor mai puţin evoluate ale lumii. 27. Disponibilitatea intelectelor naive de a fi programate prin propagandă sau meme-uri mai ales când acestea sunt propagate prin intermediul media lipsa unei funcţii critice intelectuale. 28. Rivalitatea de clasă. 29. Emoţia internă a spectatorului sau participantului (politicii văzută ca sport). 30. Eliberarea pentru frustrările narcisiste personale şi vinovăţia proiectată. 31. Satisfacţia obţinută din obişnuinţa perversă de a critica totul. 32. Intoleranţa la orice defect în imaginea idealizată a figurii tatălui. 33. Persistenţa ideologiei marxiste în forme deghizate (făptaş/victimă). 34. Ura şi intoleranţa religioasă. 35. Ponderea generală a ignoranţei şi naivităţii în populaţia umană.

    36. Modelul prezentat de impactul antisemit al Protocoalelor înţelepţilor Sionului (cal.90), relevant pentru cele petrecute în Germania nazistă. Falsitatea contagioasă l-a afectat chiar şi pe Henry Ford ca şi pe alţi mulţi americani. Seminţele latente sunt din nou fertilizate. 37. «Thanatos» al lui Freud - instinctul morţii profund reprimat care declanşează auto-distrugerea, sinuciderea şi seducţia exercitată de pasiunea pericolului şi a mutilării mai ales dacă există participare masivă sau aprobare implicită. 38. Negarea evidenţei pentru că ar provoca teama. 39. Teoriile conspiraţiei (cal. 165). 40. Preponderenţa ignoranţei colective a umanităţii, care doar de puţină vreme s-a deplasat de la nivelul 190 al conştiinţei la actuala valoare de 207. 41. Invidia împotriva celor elogiaţi porneşte de la iluzia că critica înseamnă a fi inteligent şi de la teama că recunoaşterea excelenţei altora diminuează propria dimensiune. Observaţiile contradictorii sunt clarificate prin înţelegerea sensului unui citat din Rubayat-ele lui Omar Khayyam (cal. 700) care spune următoarele: Mi-am trimis sufletul în viaţa de după moarte Să-mi spună câte ceva despre adevăr, Iar sufletul meu s-a întors la mine să-mi spună Eu însumi sunt rai şi iad”. Este dificil pentru oamenii integri să resimtă compasiune şi înţelegere pentru forţele întunecoase ale lumii şi pentru caracterul evident distrugător al acestora. Acest lucru devine posibil dacă negativul este recontextualizat pentru ca, privit dintr-un unghi diferit, să poată fi considerat util. Acest citat extras din celebrul

    Capitol 5 al cărţii Alcoolicii Anonimi (cal. 540) a fost demonstrat prin experienţa a milioane de oameni. „Arareori am văzut persoane care să eşueze, cu excepţia oamenilor care sunt incapabili, constituţional, să fie oneşti cu ei înşişi. Ei sunt aşa de ghinionişti şi nici măcar nu sunt vinovaţi de asta, pentru că se pare că sau născut aşa. Ei sunt incapabili în mod natural de o onestitate viguroasă. De asemenea, unii suferă de tulburări emoţionale şi mentale grave, dar chiar şi o parte dintre aceştia se însănătoşesc dacă încă mai au capacitatea de a fi oneşti”. Utilizarea tehnicilor de calibrare a conştiinţei contribuie la clarificarea naturii şi a scopurilor acestei vieţi terestre foarte dificile în aparenţă. Cercetările dezvăluie un fapt uimitor (care se calibrează la nivelul 998 al conştiinţei) şi anume că toate împrejurările naşterii şi vieţii noastre sunt perfecte din punct de vedere karmic. Toate lucrurile cu care ne confruntăm, tot ceea ce îndurăm - obstacole, încercări - servesc evoluţiei conştiinţei noastre, pentru că astfel ne desprindem de consecinţele negative ale trecutului şi alegem să înaintăm pe calea alegerilor spirituale pozitive. Această descoperire - faptul că suntem cu toţii pasagerii unui tren al evoluţiei - ne recontextualizează viaţa deoarece tot ceea ce suferim, îndurăm şi în final transcendem, serveşte scopurilor noastre individuale şi colective. Înţelegerea acestui lucru aduce recunoştinţă şi pace vieţii noastre. Înţelegerea ne permite să depăşim auto-compătimirea şi frustrarea şi să ne dedicăm viaţa iubirii lui Dumnezeu, sanctificând-o astfel. Prin aceasta, noi contopim scopurile fundamentale ale tuturor religiilor. În acel moment suntem pregătiţi pentru drumul credinţei non-duale în care fuzionează

    învăţăturile celor mai mari întrupări ale Divinităţii din lume: Iisus cel Sfânt, Buddha, cel Iluminat, Krishna Supremul, Allah, cel prea milostiv, Brahma şi celelalte denominări semnificative ale lui Dumnezeu. Astfel, noi, cei care trăim acum dar şi toţi cei care au trăit vreodată, facem, de asemenea, parte din creaţie, şi conştienţi fiind de acest lucru, obţinem pacea coexistenta ca rezultat al compasiunii.

    Cap. 11 - Neajunsurile Societăţii

    Introducere Deşi nivelul de conştiinţă al Americii se situează în prezent la 421, aproximativ 49 % din populaţia acesteia calibrează sub valoarea 200. Cele 51 % peste 200 reprezintă soluţia, iar cele 49% sub 200, sunt problema. Pentru facilitarea discuţiei legate de neajunsurile societăţii, calibrările au fost grupate grosso-modo, ca antisociale /comportamentale, infracţionale şi de spionaj, deşi este evident că există şi suprapuneri între acestea trei. Comportamente antisociale Anti-Semitism

    155

    Fraudă corporatistă

    160

    Traficanţi de droguri (stradă)

    55

    Oamenii străzii (Homeless)

    95

    Orbirea cu laser a piloţilor Grupurile infracţionale de motociclişti Iniţiatorii viruşilor informatici

    80

    140

    85

    Grupuri infracţionale urbane

    125 Mica infracţionalitate

    145

    Hackerii de pe Internet

    145 Hoţii de buzunare

    175

    Pornografia de pe Internet (Adulţi)

    75

    Prostituţia Grupurile rasiste Sclavia 60 Vandalismul

    140 150 20 175

    Pornografia de pe Internet (Copii)

    Multe elemente din acest grup au la bază un comportament deviant. Totuşi, ele costă enorm societatea, aşa cum se întâmplă şi cazul hackerilor sau

    a celor care introduc viruşi distrugători pe Internet, generând pagube economice de milioane de dolari. Subculturile străzii şi bandele de proscrişi pe motociclete sunt foarte bine studiate sociologic şi reprezintă o lume în care statutul se bazează pe dorinţa de a fi perceput ca „rău”. Totodată, membru acestor subculturi obţin un statut suplimentar prin modul în care sunt reprezentaţi în mass-media, de regulă ca simboluri înfrumuseţate ale stereotipului „liber şi sălbatic” - de fapt o continuare a imaginii macho, conform căreia curajul reprezintă capacitatea de a flirta cu pericolul şi de a-ţi demonstra, în acest fel, bravura. Ura rasistă (inclusiv grupurile antisemite, anti-negri şi adepte ale supremaţiei albilor) are o lungă istorie în Statele Unite, iar Ku Klux Klan-ul constituie exemplul cel mai flagrant. Ele demonstrează o sciziune psihică dualistă şi o proiecţie a urii de sine asupra unor subgrupuri. Totodată, se bazează în principal pe o inferioritate interioară. Oamenii care manifestă un respect de sine adecvat nu au nevoie să îi urască pe ceilalţi. Sclavagismul poate fi înţeles numai în contextul istoriei. Timp de mii de ani el a fost acceptat ca un stil de viaţă, iar în perioada Romei antice, sclavii erau mai numeroşi decât oamenii liberi, raportul fiind de 1 la 10. Ulterior, sclavii acelei culturi au intrat în toate nivelurile sociale. Sistemul castelor din India a dominat mii de ani şi a fost un mod de viaţă foarte bine încetăţenit la fel cum s-a întâmplat şi în America de Nord (Sudanul arab chiar până în zilele noastre „Deng, 2004”) Din punct de vedere istoric, coastei de vest a Africii îi lipseau mărfurile vandabile sau baza comercială pe care să construiască o economie. Şefii unor triburi năvăleau peste celelalte şi făceau capturi umane pe care

    apoi le vindeau ca sclavi în porturile maritime, consolidând un sistem sclavagist deja foarte activ. În mod paradoxal, acest lucru reprezenta însă un progres, pentru că înainte, cei capturaţi erau pur şi simplu sacrificaţi. Toate grupurile de barbari care au invadat Europa secole de-a rândul au făcut aceeaşi descoperire şi au scăpat în acelaşi fel de capturile lor, în loc să le masacreze. În consecinţă, sclavagismul a reprezentat un fenomen mondial care constituie o parte semnificativă din baza culturală a tuturor grupurilor etnice contemporane. Fenomenul a pierdut din amploare, puţin câte puţin, ca să dispară până la urmă complet la sfârşitul perioadei coloniale, iar în America, odată cu încheierea dramatică a Războiului Civil. Abia foarte recent, în 1962, sclavagismul a devenit ilegal şi în ultima ţară în care mai exista (la rugămintea Preşedintelui John F. Kennedy). Deşi considerat ca o mare nedreptate în lumea de azi, sclavagismul a reprezentat doar o fază tranzitorie de-a lungul evoluţiei culturale şi sociale. Astfel, deşi întotdeauna a avut exprimări etnice, sclavagismul nu este intrinsec o problemă etnică. Un beneficiu neobservat al sclavagismului american rezidă în faptul că durata de viaţă a sclavilor din America a fost de două ori mai mare decât a populaţiei rămase în comunităţile de bază din Africa, devenită victima războaielor între triburi. Persoanele fără adăpost sunt un conglomerat al celor afectaţi, proveniţi din diverse straturi sociale, reprezentând totodată un subiect bine documentat din punct de vedere sociologic. Numărul lor a crescut semnificativ ca rezultat al închiderii sistemului spitalelor publice, care furnizau un refugiu pentru mulţi bolnavi mintal (care se aflau astfel într-un mediu protector unde

    erau acceptaţi, înţeleşi şi unde fi se oferea un cămin, sprijin, îngrijire medicală, servicii psihiatrice, psihologice, terapie de grup şi asistenţi sociali). Vechile spitale de stat constituiau o subcultură confirmată care, la nivelul 215, se calibrează ca integră. Dispariţia lor a fost în mare măsură şi consecinţa unor filme ca Zbor deasupra unui cuib de cuci” (cal. 180) şi Groapa cu şerpi (cal. 150) — în ultimă instanţă nişte deformări care au condus la neajunsuri majore, accelerate ulterior de noţiunea falsă că bolile mentale sunt un „mit” (cal. la 110), (Szasz, 1974) Comportamental Abuzarea copiilor 140 Urmărirea victimei Violenţa domestica 95 Sadismul sexual Pedofilia 65 Pedofilia sadică

    60 35 5

    Aceste tulburări sunt rezultatul unei varietăţi de patologii psihiatrice, genetice, neurologice şi psihologice. Aceşti oameni suni predispuşi la obsesii şi se caracterizează prin rezistenţa cronică la introspecţie sau la necesitatea tratamentului. În consecinţă, avem de-a face cu psihopaţi. În cadrul tratamentului, persoanele cu atare tulburări sunt considerate a fi recalcitrante, nemotivate, predispuse la decepţii, foarte abile în a înşela şi „disimulante” (simulează normalitatea). Deşi aceste tulburări sunt luate în calcul de sistemul juridic şi de încarcerare, ele apar de obicei la eliberarea din închisoare (de exemplu, cazul Singleton care a fost celebru şi grotesc). Se pare că există o motivaţie scăzută pentru recuperau (însănătoşire), cu excepţia persoanelor care au urmat programele în 12 paşi bazate pe credinţă şi după eliberare. Să reţinem faptul că programele de

    tratament bazate pe credinţă se află sub asediul politic al aceluiaşi grup care sprijină „drepturile” pedofililor. Interesant este că, dacă ar fi vorba de seducerea şi violarea unor fete, atunci atacatorii ar fi acuzaţi în mod regulamentar de viol. (Cine plăteşte reparaţiile chirurgicale ale băieţilor şi tratamentul împotriva SIDA?) Pedofilia reprezintă o formă de tulburare obsesivcompulsivă însoţită de tendinţe psihopatice. Este tipic faptul că pedofilii arestaţi pentru un incident aşa-zis singular au molestat până atunci sute de copii şi continuă să facă acest lucru şi după eliberarea din închisoare. Tratamentul adecvat în cazul acestei maladii face parte din sfera încă în discuţie a drepturilor civile şi poate fi considerat a fi o procedură dificilă de echilibrare a drepturilor civile ale victimelor nevinovate cu cele ale autorilor acestor fapte abominabile. Discuţii similare au fost purtate în deceniile trecute în legătură cu persoanele care, suferind de tuberculoză infecţioasă activă, au refuzat respectarea drepturilor celorlalţi. Argumentele implică conceptul de „triaj”, utilizat în armată atunci când supravieţuirea unui soldat este pusă în balanţă cu supravieţuirea unui întreg regiment sau atunci când un vapor şi echipajul său ar trebui să fie sacrificate pentru a salva un marinar căzut peste bord. Violenţa evidentă Violenţa anti-avort Incendierea intenţionată Ecoterorismul Infanticidul „Just Snapped” Protestul politic şi utilizarea bombelor

    90 10 160 60 140

    Decapitarea publică Desfrâul public Criminalii în serie Ucigaşii adolescenţi ai colegilor lor

    35-60 Terorismul

    20 80 5 35 10-35

    Instinctul criminal se află în locul cel mai ascuns al eului (postulat de Freud ca „Id”) care reprezintă nivelul uciderii de dragul violenţei însăşi, adică în lipsa unor premise psihologice, actul în sine fiindu-şi deopotrivă sursă şi înfăptuire. Este vorba simultan de o extremă a megalomaniei/egocentrismului dezlănţuită prin spălarea creierului, o retorică politică inflamantă sau zelul religios (calibrat la 80). Actul de incendiere premeditată a fost inclus printre tulburările de comportament pentru că este, de asemenea, o acţiune compulsivă şi repetitivă. În timp ce adolescenţii criminali care şi-au omorât colegii au fost poate provocaţi de faptul că au fost abuzaţi sau intimidaţi de aceştia, psihopatologia fundamentală este, de fapt, intra-psihică (Brooks, 2004) şi nu „cauzată” de factori externi. Factorii intrinseci rezidă în emfază şi în dispreţul narcisist pentru cei „inferiori”. Aceeaşi psihologie se observă şi la gangsta-rapperii pentru care oamenii normali sunt „gunoaie” sau „prostituate”. În plus, mai există şi un alt element personal care a apărut ca efect al jocurilor video violente, prin reflexul condiţional al lui Pavlov (dc exemplu: crimă recompensă) având ca rezultat desensibilizarea şi un automatism în care condiţionarea comportamentală se traduce într-o înfăptuire a acţiunii pentru a vedea „cum este”. Este semnificativ faptul că 65% din populaţie suferă de diverse forme de TSPT (Tulburări de Stres Post Traumatice), ca o consecinţă a violenţei din filme şi din programele de televiziune. Un exemplu memorabil a fost sindromul post filmul Psycho (cal. 80). Ani de zile după acest film, o mulţime de oameni se temeau să mai facă duş singuri în propria lor casă şi toţi îşi închideau bine

    uşa înainte de a face acest lucru. caracterizează prin atacuri de panică).

    (TSPT

    se

    Droguri şi alcool Dependenţa de alcool Cocaina Dependenţa de droguri

    90 A şofa beat 7 Heroina 95 Metamfetamine

    55 6 6

    În trecut, aceste dependenţe reprezentau situaţii netratabile şi complet lipsite de speranţă pentru că nu implicau numai manifestări psihologice şi comportamentale, ci şi tulburări fiziologice. Din punct de vedere medical, adevărata dependenţă este indicată de simptomatologia de retragere. Dependenţei psihologice, cum ai dependenţa de marihuana, îi lipsesc simptoamele de retragere. Narcoticele produc dependenţă chiar şi în raport cu neuronii din celulele creierului care se dezvoltă într-un mediu de cultură dintr-un laborator. Atunci când substanţa drogului este îndepărtată din mediul de cultură, neuronul îşi pierde vitalitatea şi moare. Din punct de vedere psihologic, dependenţele aparţin de doua clase, puţin diferite - aceea a sedativelor, cum ar fi alcoolul, heroina, barbituricele şi tranchilizantele, şi clasa excitantelor cum ar fi amfetaminele şi cocaina. Tulburările din clasa sedativelor au devenit recuperabile din momentul apariţiei Alcoolicilor Anonimi, care constituie ramificarea experienţei spirituale transformatoare a fondatorului Bill Watson. Această mişcare este acum răspândită iu lumea întreagă (AA calibrează la nivelul 540). Dependenţele sunt atât de severe deoarece raţiunea (care se calibrează la nivelul 400) nu are putere suficientă pentru a le echilibra (compensa), singurul care o poate face fiind

    câmpul energetic calibrat la valoarea 540. Analizarea acestui aspect arată că dependenţa apare la nivelul conştiinţei artificiale care caracterizează „exaltarea”, resimţită datorită efectului drogului de a bloca nivelurile mai joase ale experienţei conştiinţei, Urmând programul celor 12 paşi, oamenii abandonează progresiv ego-ul pentru că îl înlocuiesc cu energia spirituală, care este menţinută ulterior prin urmărirea unui program spiritual cu valoare dovedită. Tulburări comportamentale şi psihiatrice severe Personalitatea de graniţă Psihopaţii Criminalii „Posedaţi/Psihotici”

    65-150 45-60 5-11

    Acestea cuprind nivelurile psihotice ale tulburărilor mentale, alternate cu perioade pasagere de comportament quasi-normal. În tulburările extreme de personalitate, contactul cu realitatea este fragil, iar conflictele psihologice declanşează stări de emotivitate exagerată la cea mai mică provocare. Criminalii „posedaţi” reprezintă o clasă în sine. Mulţi dintre aceştia aud voci sau pe Dumnezeu care le spune să se sinucidă sau să-i ucidă pe alţii, caracterizându-se printr-o psihoză paranoidă. Tulburarea psihopatică este relativ bine cunoscută ca o lipsă a conştiinţei reprezentată de persoanele ce au o atitudine clasică de „contra”, precum şi de sociopaţii din subculturile infracţionale. În psihiatrie, aceste manifestări sunt clasificate tehnic sub categoria de tulburări de caracter sau tulburări „disociale” dacă sunt în principal un răspuns la condiţiile culturale (de exemplu, bandele de stradă). Tulburări de personalitate

    În conformitate cu cel mai recent sondaj de opinie elaborat de Institutele Naţionale de Sănătate, aproximativ 15 % din adulţii americani (31 de milioane) au tulburări de personalitate diagnosticabile, după cum urmează: Tulburări obsesiv-compulsive 7.9% Tulburări paranoice 4.4% Tulburări antisociale 3.6% Tulburări de neasumare 4.9% Tulburări schizoide 3.1% Tulburări histrionice 1.8% Tulburări de personalitate 0.5% dependentă

    Toate aceste diagnostice psihologice sunt asociate cu alterări emoţionale, sociale şi ocupaţionale considerabile, conflicte personale, precum şi cu unele atitudini şi sisteme de credinţă deviante. (Studiul Epidemiologie Naţional 2002, raportul NESARC, 2004) Infracţionalitatea Populaţia încarcerată actuală - Calibrarea medie pe grup La nivel Federal State Districte Închisori - condamnaţii care aşteaptă să fie executaţi

    60 65 65 20

    Infractori Bonnie şi Clyde John Dillinger Al Capone „Baby Face” Nelson „Machine Gun” Kelly

    22 160 35 60 55

    Jefuitorii de bănci Ma Barker Jack Spintecătorul Criminalii în serie Crima organizată

    55 40 6 6-15 40

    Bruno Hauptmann Nathan Leopold/ Richard Loeb Mafia Traficanţii de droguri (crima organizată)

    50 Şantajul Proxenetismul 25 Carlos Şacalul 65 Marii criminali în serie Jack Ruby 60 Lee Harvey Oswald

    35 14 35 5 170 170

    Nivelurile extrem de joase ale calibrărilor arată caracterul primitiv şi predominanţa instinctelor animalice, acest lucru reprezentând o blocare a evoluţiei conştiinţei. Unii dintre cei prezentaţi în tabel sunt percepuţi ca un fel de eroi pseudo-populai. În realitate, după cum arată şi nivelurile de calibrare, aceştia sunt criminali sângeroşi, fie că sunt stilizaţi sub forma lui Machine Gun Kelley, Scarface, Godfather, (Naşul), Babyface Nelson etc. În miturile conservatoare mai etice, mijloacele mass - media nu ar conferi o atare aură infractorilor, iar organizatorii de spectacole nu ar trebui să câştige un statut social prin asocierea cu aceşti infractori, tapajul mediatic contribuie la încurajarea unui mod de viaţă infracţional pentru adolescenţii impresionabili care „visează să devină celebri” şi dau o notă de aprobare unor comportamente deviante. Cercetările asupra asasinării preşedintelui John F. Kennedy au arătat că s-au tras trei focuri asupra lui, dintre care două l-au atins pe preşedinte, unul tras de Lee Harvey Oswald, şi celălalt de un complice care se afla pe „movila de iarbă” . Psihopatului îi lipseşte conştiinţa şi datorită acestui lucru el este capabil să inducă în eroare chiar şi aşa numitul detector de minciuni ui re, la un om normal, ar declanşa anxietatea. Dacă nu există conştiinţă, nu există nici sentimentul vinovăţiei, pentru că valorile morale, etice şi spirituale sunt absente. Cu un secol în

    urmă, diagnosticul psihiatric oficial a fost acela de „Imbecilitate Morală” (cal. 90). Natura criminalităţii Este puţin probabil să se găsească un remediu pentru neajunsurile umane în lipsa unei explicaţii precise şi a unei patologii de fundamentare. Nicăieri în altă parte acest lucru nu este mai bine evidenţiat decât în eşecul omenirii de a înţelege natura esenţială a infracţionalităţii şi a expresiei sale la nivel internaţional - războiul. Punerea în aplicare a cercetărilor asupra conştiinţei elucidează elementele fundamentale care, altfel, nu sunt observabile, inclusiv caracteristicile esenţiale pe care societatea se face că nu le vede în mod obişnuit. Clarificarea acestei probleme necesită în primul rând o diferenţiere între nivelurile existente între infracţiune şi infracţionalitate. O violare a legii reprezintă o problemă legală şi morală şi implică o întreagă categorie de cetăţeni relativ „normali” din orice ţară. Aceste violări sunt tranzitorii şi se datorează imaturităţii, ocaziilor favorizante, neglijenţei, ignoranţei, lipsei de atenţie, lipsei culturii, maladiilor tranzitorii, tulburărilor mentale şi psihice, vârstei, distragerii de la alte treburi sau condiţii temporali cum ar fi conflictul marital, pierderea locului de muncă sau pur şi simplu lipsa educaţiei. La un nivel mai grav se află adevărata infracţiune care poale fi temporară sau izolată, datorându-se presiunii emoţionale, intoxicării, provocării, tulburărilor de personalitate, lipsei de inhibiţii, instabilităţii, presiunilor financiare, momentelor de pierdere u conştiinţei sau căutării fiorului emoţiilor sau „intrării într-un antum negativ”. În cazul „violărilor legii şi a

    „infracţiunilor izolate” se presupune că autorul este o persoană perfect normală din punct de vedere al capacităţii mentale şi emoţionale şi că amenzile pe care acesta le primeşte, precum şi timpul petrecut în puşcărie, voi conduce la încetarea violării legilor şi a infracţiunilor. Totuşi, infracţionalitatea are o natură total diferită şi so înrudeşte cu maladia. În esenţă, este vorba despre o tulburau mentală, serioasă şi cronică care prezintă caracteristici emoţionale, comportamentale şi psihologice. În plus, există întotdeauna tulburări genetice vizând dezvoltarea insuficientă a cortexului frontal (Arahart - Treichel, 2002). Infracţionalitatea are o manifestare timpurie, apărând încă din copilărie şi e caracterizai a prin incapacitatea de amânare a obţinerii satisfacţiei, lipsa capacităţii de a prevedea sau a se teme de consecinţe, lipsa grijii pentru alţii şi existenţa unui nucleu narcisist de egocentrism. Cercetarea psihologică dezvăluie că acest fenomen este diagnosticabil de la vârsta de trei ani. În locul unui ipotetic respect de sine scăzut, infractorii au, dimpotrivă, un simţ exagerat, inflamat, grandios şi egoist do suficienţă. Există la aceştia o negare a responsabilităţii personale însoţită de impulsivitate şi lipsă a conştiinţei, vinovăţiei sau a remuşcării. Este un mod de viaţă pregnant, caracterizat printr-o lipsa narcisistă a grijii pentru drepturile altora şi pentru asimilarea valorilor societăţii, cum ar fi moralitatea sau etica. În terminologia freudiană, există o lipsă a dezvoltării supraeului şi un eşec în capacitatea de introspecţie şi în identificarea cu o figură cu o autoritate adecvată. În plus faţă de toate acestea, se manifestă adeseori o capacitate verbală caracterizată drept dezinvoltură, impulsivitate, incapacitate de a

    învăţa din experienţă, instabilitate emoţională şi o înclinaţie către infracţiune, droguri şi senzaţional. Lipsa asimilării valorilor sociale şi a respectului faţă de autorităţi se exprimă prin sfidare, impulsivitate, egocentrism narcisist. Din punct vedere psihiatric, aceste persoane sunt diagnosticate foarte timpuriu ca având manifestări de opoziţie şi rezistenţă faţă de autorităţi sau tulburări de comportament cu tendinţe psihopatice sau sociopate. Simptomele timpurii (din prima copilărie) ale acestor tulburări mentale cronice se caracterizează printr-un grup de trei elemente: incendieri, tratarea cu cruzime a animalelor şi fenomenul numit enurezis (persistenţa udării patului chiar şi după ce s-a ajuns la vârsta când acest fenomen trebuie controlat). Există în acest caz o predispoziţie spre echivoc (atitudine de ocolire a adevărului), copilul devenind ulterior un „mincinos patologic”, cu un simţ redus al realităţii şi al capacităţii de înţelegere. Unii devin autorii convingători ai unor poveşti credibile prin care îi acuză adesea pe oamenii nevinovaţi ale căror vieţi pot fi distruse de aceste poveşti. Aceasta este o situaţie în care calibrarea adevărului poate fi crucială, pentru că falşii acuzatori pot să convingă autorităţile. Din cauza frecvenţei acuzaţiilor false, personalului masculin din centrele de tratare a adolescenţilor îi este frică să rămână singur cu bolnavele, chiar şi pentru momente foarte scurte. Cei care locuiesc în aceste centre ştiu foarte bine ce impact dezastruos pot avea atare acuzaţii (care adesea apar din ranchiuna generată de presupusele afronturi la adresa narcisismului inflamat al bolnavului). Recidiva este asociată cu emfaza (grandomania) şi atracţia interioară către patimi, pericol, agitaţie precum şi către o negare a realităţii (care e percepută ca o frână

    a omnipotenţei interioare infantile). Aceste caracteristici conduc la situaţii matrimoniale şi familiale haotice, precum şi la probleme şcolare şi comportamentale cronice. Aceşti indivizi sunt de cele mai multe ori marginalizaţi şi se alătură unor bande sau unor culturi antisociale. Majoritatea adevăraţilor infractori au o „foaie matricolă” lungă care îşi are punctul de plecare undeva în copilărie (75% din infractorii eliberaţi se întorc în închisoare în următorii trei ani). Violenţa în rândul tinerilor, aşa cum este ea prezentată de un studiu desfăşurat la Institutele Naţionale de Sănătate (Kaplan, 20011 este caracterizată, în prima copilărie, prin numeroşi factori: un coeficient de inteligenţă redus, întârzierea capacităţii de a vorbi, un ritm cardiac mai scăzut în stare de odihnă, factori genetici, emoţii negative, lipsa înţelegerii pentru ceilalţi, nerespectarea regulilor, lipsa seriozităţii, neglijenţa, agresiunea, atracţia către comportamentele antisociale şi violente, precum şi o serie de defecţiuni ale neurotransmiţătorilor cerebrali (metaboliţi de Serotonina), provocate de abuzuri ce au avut loc în copilărie. Chiar de la o vârstă fragedă, psihopaţii sunt supuşi tratamentelor psihiatrice care s-au dovedit a fi inutile şi ineficiente. Ocazional apar ameliorări, pentru că această condiţie este asociată câteodată cu tulburarea bipolară ADHD, cu diversele forme de dependenţă sau cu o personalitate explozivă ori de limită. Lipsa de răspuns la tratamentele psihologice este legată de deficienţele interne în formarea eului, precum şi de absenţa capacităţii de a iubi şi a resimţi compasiune. În termeni psihanalitici, pacienţilor le lipseşti capacitatea de a realiza un transfer pozitiv către terapeut. În societate, cariera infractorului reprezintă o reflectare a statutului său socio - economic. La nivelul

    cel mai de jos, aceştia devin membri ai bandelor de răufăcători. Cei mai erudiţi devin escroci, iar unii dintre ei membri ai unor subculturi, cum ar fi călătorii irlandezi, bandele din perioada prohibiţiei din Chicago sau dealerii de droguri din cultura actuală. Psihopaţii proveniţi din sfere economice mai înalte sunt adesea mai uşor adaptabili din punct de vedere social şi devin înalţi funcţionari care delapidează instituţiile, respectiv lideri imorali ai unor mari societăţi comerciale, implicaţi în fraude de capital. Unii învaţă să creeze companii fictive, aranjamente de tip Ponzi, pseudo acte de caritate şi devin manipulatori ai pieţelor titlurilor de valoare şi de mărfuri. Alţii devin adepţii politicii şi intră în guverne unde devin funcţionari corupţi. Când psihopatia se raportează în principal la sexualitate, apar situaţiile pedofililor infiltraţi în organizaţiile religioase sau în organizaţiile de tineret unde sunt atraşi de disponibilitatea victimelor. Aceştia intră în pielea clericului, a liderului de cercetaşi, a instructorului de tabără, etc. Din punct de vedere al diagnosticului, toate exemplele de mai sus se calibrează sub valoarea 200, ceea ce constituie un semn de avertizare. În mod caracteristic, psihopaţii nu admit vinovăţia chiar şi când sunt surprinşi asupra faptului sau când sunt fotografiaţi sau filmaţi la faţa locului. Infractorii cu dublă personalitate sunt arareori suspectaţi, iar acest lucru se întâmplă doar atunci când se ţine cont de faptul că există şi situaţii confuze când o personalitate psihopată se ascunde într-o persoană aparent normală şi respectabilă. Cele două personalităţi pot fi chiar complet separate şi necunoscute una alteia (a se vedea mai departe). Personalitatea normală îşi apără nevinovăţia pentru că nu este conştientă de

    existenţa secţiunii divizate a personalităţii sale criminale. Din clasificările menţionate mai sus, se poate desprinde ideea că este important să se pună un diagnostic corect celui care încalcă legea, în loc de a-i trata pe toţi infractorii la fel, modalitate care este în mod cert sortită eşecului, aşa cum medicina sau un tratament eficient depind de un diagnostic iniţial corect. Persoana normală care încalcă legea răspunde pentru consecinţe, prin aplicarea unor amenzi sau în cazuri mai severe, prin pedeapsa cu închisoarea. Infractorul normal răspunde, de asemenea, la educaţie, cum ar fi reluarea cursurilor de conducere sau restricţii la permisul de conducere auto. De asemenea, o persoană normală este împiedicată să încalce legea de sentimentul de ruşine, vinovăţie, remuşcări, teama de consecinţe şi dizgraţie publică, precum şi de teama pierderii respectului de sine. Adevăratul delict implică o încălcare mai serioasă a legii, şi aici, din nou, diagnosticul este critic. Întrebarea la care trebuie să se răspundă este dacă personalitatea de bază este psihopată sau relativ intactă. În mod tradiţional, legea face diferenţa dintre crimă pasională şi delictul comis sub constrângerea unor crize financiare sau a unor situaţii trecătoare de viaţă. Atât persoanele care încalcă repetat legea, cât şi cele normale care comit izolat un delict, răspund la tehnici terapeutice de grup sau la psihoterapie individuală, la tehnicile psihiatrice, la consiliere, programe bazate pe credinţă sau culturalizare. Acesta este un domeniu unde cursurile de controlare a furiei, referirile la programele celor 12 paşi, supravegherea şi controlul, provoacă în cele din urmă o ameliorare. De asemenea, este deosebit de important să se pună un diagnostic corect, pentru că aplicarea

    încercărilor terapeutice este de obicei ineficientă dacă personalitatea autorului este sociopată. Infracţionalitatea este un mod de viaţă recidivist confirmat pentru care nu a fost găsită până acum nicio tentativă terapeutică eficace. Personalitatea fundamentală este neschimbată şi, odată cu experienţa, autorul nu-şi modifică comportamentul, el devenind chiar mai abil în păcălirea celor neavizaţi. Pentru o persoană cu un profil psihologic normal, o condamnare la închisoare este înspăimântătoare. Cultura vieţii în închisoare îi este străină şi aduce cu ea vinovăţie, spaimă şi aversiune faţă de comportamentele anterioare. Aceste răspunsuri lipsesc cu desăvârşire la personalităţii psihopatice pentru care închisoarea pe viaţă reprezintă o cultură foarte familiară; individul este doar luat de pe stradă şi plasat într-o altă locaţie unde îşi continuă existenţa. Principiile fundamentale şi modul de viaţă infracţional sunt, de fapt, regulile interne de conduita pentru oricare populaţie încarcerată, fiind atenuate doar prin ameninţările venite din partea administraţiei închisorii. În închisori, bandele menţin controlul aşa cum au făcut-o şi pe stradă şi, pentru a supravieţui, deţinutul învaţă repede să joace jocul Pentru un psihopat, timpul petrecut în închisoare nu are un alt impact asupra comportamentului în afară de ascuţirea minţii. Pe scala conştiinţei, nivelul calibrat al personalităţii psihopate a infractorului recidivist tipic este situat în general între 35 şi 80. Până în acest punct, infracţionalitatea nu a răspuns la nicio terapie sau tehnică, şi astfel, societatea nu poate reacţiona decât prin modalităţi de protejare cum ar fi, de exemplu, carantina în închisoare. Pentru că psihopaţii dispreţuiesc regulile şi regulamentele, chiar şi pe acelea

    de „bun simţ”, poliţia reţine cetăţenii pentru infracţiuni minore pentru că ştie că un psihopat este iresponsabil din punct de vedere al modului de viaţă. Astfel, oprirea unei maşini, doar pentru că avea un stop defect, poate conduce la o captură importantă de infractori căutaţi pentru delicte mult mai serioase. Aceasta este înţelepciunea legislaţiei „celor trei lovituri” care s-a dovedit a fi deosebit de eficientă în prinderea criminalilor străzii şi a avut ca rezultai reducerea cu 50 de procente a infracţionalităţii stradale. Este naiv să privim către aceste legi cu sentimentalism şi să considerăm că „este nedrept să băgăm pe cineva la închisoare pentru că a furat un pachet de ţigări”. Realitatea arată că un infractor cronic este prins asupra faptului o dată la poate 100 de infracţiuni comise. Pedofilul tipic a abuzat de obicei zeci şi, în unele cazuri, poate chiar sute de victime, până să fie prins. Hoţul de maşini a furat sute de maşini până să fie prins în cele din urmă. Soţul sau tatăl violent a fost violent de foarte multe ori, iar hoţul cronic a furat o mie de articole până să fie prins. Din motive de păstrare a legalităţii, tribunalele, împreună cu avocaţii apărării, exclud o prezentare a istoriei trecute a acuzatului în faţa juriului, a cărui capacitate de judecată echilibrată este astfel alterată prin omiterea intenţionată a informaţiei importante. Diagnosticarea este complet diferită între un recidivist şi autorul oportunist al unui delict, sub constrângere sau într-un moment de slăbiciune temporară de personalitate. Abordarea strict punitivă „o măsură pentru toţi” este eficientă numai cu persoanele care sunt fundamental intacte psihologic şi traversează doar un episod de comportament deviant, dar sunt capabile să înveţe din greşeli. Pentru unii indivizi mai norocoşi,

    încarcerarea este o experienţă care provoacă apariţia fenomenului critic de „apăsare pe un buton”. Mulţi dintre aceşti indivizi traversează perioade critice majore şi devin cetăţeni model, orientaţi spiritual. Atunci când devine evident că persoanele psihopate sunt incapabile de a se ajuta pe ele însele şi că nu au la dispoziţie niciun fel de tratament eficient, un punct de vedere mai compătimitor include şi înţelegerea faptului că în timp ce psihopaţii sunt autorii, ei sunt, în acelaşi timp, şi victimele propriei lor condiţii. Evoluţia conştiinţei lor este primitivă şi pare să se fi oprit undeva la nivelul unui animal de pradă. În afară de carantină, societatea nu are altă soluţie pentru ei în acest moment. Spionajul şi infracţionalitatea politică Ethel şi Julius 175 Defectorii proiectului 80 Rosenberg Manhattan - Los Familia Walker (spioni) 120 Alamos Harold Philby 120 Agenţii dubli 130 Cârtiţele FBI şi CIA 10-175 Alger Hiss 205/160 Aldrich Ames 105 Robert Hanssen (spion) 80 Cambridge 5 75

    Acest grup este unic şi include o combinaţie dintre lăcomie, carenţe de caracter, conştiinţă defectuoasă şi o capacitate pentru compartimentare psihologică (care se observă şi la criminalii în serie, în special la cei care îşi ucid la rând soţii/soţiile şi care au un stil de viaţă ostentativ de normal). Aceste defecte sunt însoţite de intelectualism. Transfugii care au dezvăluit secretele bombei atomice sau considerat o elită superioară intelectual considerând că acţiunile lor sunt scuzabile în virtutea capacităţii de raţionare. Deşi „etica” a reprezentat un element esenţial de discuţie a moralităţii dezvoltării fuziunii nucleare,

    indivizii cu emfază intelectuală şi-au raţionalizat comportamentele, care erau, de fapt, exemple de escrocherie, aşa cum o demonstrează nivelurile calibrate ale conştiinţei lor. Dacă erudiţia lor ar fi fost realmente superioară restului umanităţii, atunci calibrarea conştiinţei ar fi trebuit să se ridice la nivelurile 400 sau 500. ÎN TRIBUNALUL DISTRICTUAL AL STATELOR UNITE DISTRICTUL DE EST AL STATULUI VIRGIN1A Circumscripţia Alexandria STATELE UNITE ALE AMERICII V.

    INCULPAT NO: 01 - 188 - A

    ROBERT PHILIP HANSSEN Acuzat (Inculpat)

    MEMORANMDUM DE CONDAMNARE „Robert Philip Hanssen este un trădător. În urma tuturor cuvintelor care au fost rostite despre el, a analizei psihologice făcute, a speculaţiilor legate de motivaţiile sale, a evaluărilor caracterului său, aceasta este, până la urmă, ce se poate spune despre Hanssen. Este un trădător şi acest adevăr este singurul lucru pe care îl lasă în urma lui. „Şi-a trădat ţara - şi a făcut acest lucru într-un moment în care eram încătuşaţi întrun război rece, amar şi periculos cu Uniunea Sovietică. Conduita urâtă şi lipsită de ruşine a lui Hanssen, răutatea sa greu de depăşit sunt aproape dincolo de puterea de înţelegere. Folosindu-se chiar de instrumentele pe care le-a dobândit ca expert în contrainformaţii în cadrul poliţiei judiciare federale, el a

    furnizat clandestin Uniunii Sovietice informaţii cu valoare incalculabilă, de o exactitate extraordinară şi de o sensibilitate excepţional de gravă. A făcut acest lucru ştiind că darea lor în vileag ar putea să conducă la uciderea şi încarcerarea multor oameni, fiind conştient că pune în pericol siguranţa şi securitatea întregii noastre naţiuni (Tot ceea ce trebuie să facem este să privim descrierile anumitor documente pe care el le-a încredinţat sovieticilor. Vezi, de exemplu, documentul nr. 8 (o analiză TOP SECRET a serviciului de informaţii al SUA asupra eficienţei eforturilor de colectare a informaţiilor de către Serviciile Secrete Sovietice împotriva potenţialului de arme nucleare al SUA...) şi documentul nr. 12 (o Analiză TOP SECRET foarte restrictivă, datată mai, 1987, asupra ameninţărilor făcute de Serviciile Secrete Sovietice asupra programului de guvernare a SUA prin care se asigura continuitatea guvernului în cazul unui atac nuclear sovietic. (Nota Tribunalului)). Faptul că nu am pierdut războiul rece nu ar trebui să orbească pe nimeni pentru a nu mai vedea faptele lui Robert Philip Hanssen, pe care acestea le-a comis din raţiuni egoiste şi de corupere şi care au deschis posibilitatea vătămării oricărui cetăţean american. Cam atât despre postura de „superioritate morală” favorizată de „Extrema Stângă”. Perplexitatea în legătură cu Alger Hiss este clarificată prin descoperirea că avea o personalitate compartimentată. Una care se calibra la 205 (imaginea publică) şi cealaltă la 160 (cea a conspiratorului): această condiţie este mult mai comună, mai des întâlnită decât se presupune în cazul spionilor şi în celelalte cazuri de duplicitate.

    Pentru că astfel de indivizi sunt extrem de periculoşi în lumea nucleară de azi, asediată de terorişti, detectarea timpurie a riscurilor celor mai mari, printr-o rutină a trierii calibrărilor conştiinţei, este esenţială pentru securitatea naţională. Transfugii cei mai cunoscuţi, precum şi alţii, fuseseră deja detectaţi la începutul anilor 1970 prin cercetări asupra conştiinţei şi au fost daţi în vileag cu ajutorul casetelor video (Hawkins, 199\ Video#l). În acel moment, cârtiţele, atât din interiorul CIA, cât şi din FBI, au fost identificate prin calibrarea conştiinţei. În timp ce personalităţile duale sunt recunoscute în psihiatrie, raritatea lor relativă (stări disociative, multiple tulburări de personalitate), îngreunează detectarea lor în arena publică. Fiecare dintre aceşti agenţi dubli (Proiectul Manhattan, FNI, şi CIA) a fost răspunzător pentru moartea unui număr mau de persoane, în ciuda pretenţiilor de superioritate şi de justificare a jocului lor duplicitar. (Întregul război rece, ca şi cursa înarmărilor actuală, sunt rezultatul pierderii secretelor armei nucleare în favoarea fostei URSS). Detectarea acestei tulburări este dificilă pentru că publicului îi este prezentată doar aparenţa unei personalităţi normale. În mod obişnuit, înşelăciunea se practică cu succes şi într-un mod desăvârşit ani de-a rândul, fără a ridica nicio suspiciune. Tulburarea apare şi la un bun tată de familie care are o viaţă sexuală secretă, la pedofili şi la criminalii în serie precum şi la pompierii care, în secret, sunt piromani. Acestea sunt adevăratele personalităţi de tip Jekyll-and-Hyde. Adesea, personalităţile dublu-compartimentate apar foarte mult în mijloacele mass-media şi devin cazuri foarte cunoscute care contrariază publicul, tribunalele şi juraţii. Delictul este „în afara tipologiei curente” pentru

    că autorii sunt descrişi ca fiind „normali”, dacă nu chiar „oameni minunaţi”. Iar poziţia apărării este următoarea: cum poate o astfel de persoană să comită un atare delict? În timpul procesului, suspectul, în aparenţă respectabil, are o mască facială pe care o ţine tot timpul sub control, este impasibil şi se stăpâneşte cu grijă. În această situaţie, o persoană obişnuită care nu ar avea nimic de ascuns, ar manifesta în mod automat o întreagă panoplie de emoţii, de expresii faciale, limbaj al trupului, etc. Raţiunea pentru care negarea adevărului pare un adevăr este aceea că, într-adevăr, nu personalitatea de faţă a comis delictul; cea de-a doua personalitate este de fapt criminalul sălbatic. Cazuri mai puţin severe sunt cele de deturnare de fonduri, cleptomanie, constrângere sexuală, comportament deviant şi situaţiile în care unii bărbaţi trăiesc două vieţi paralele, cu soţii şi identităţi diferite. Este important de menţionat că, în cazul personalităţilor duale, cele două personalităţi nu sunt conştiente una de cealaltă. Deşi, statistic, astfel de tulburări sunt rare în raport cu totalul populaţiei, ele sunt relativ comune în cazurile infractorilor pentru că cea de a doua personalitate este adesea foarte activă şi apare pun manifestarea infracţionalităţii reprimate. Această divizare a personalităţii apare înaintea vârstei de trei ani, atunci când copilul răspunde la corecţia parentală modificându-şi personalitatea şi disociindu-se între eu „cel bun” şi cu, „cel rău”. Eul „cel rău” devine atunci reprimat, se simte renegat şi în imposibilitate de a se ameliora şi începe să ducă o viaţă secretă, lipsită de constrângeri. Uneori, Eul cel rău primeşte un nume diferit şi nu iese la iveală decât periodic pentru a comite acte de cruzime, pentru a avea comportamente ciudate sau pentru a comite crime în

    serie. Aceste persoane devin adesea criminali celebri, cum ar fi de exemplu „Jack Spintecătorul” sau criminali şi serie care fac obiectul unor titluri mari în ziare ca pedofili ucigaşi de copii, criminali canibali care-şi bat joc de poliţie şi de public cu semnătura pe care o lasă la locul crimelor. Descoperirea că două personalităţi pot coexista în acelaşi individ a fost făcută absolut accidental. Cu câţiva ani în urmă, un vizitator care era aşteptat a fost examinat din punct de vedere al calibrării conştiinţei înainte de a efectua respectiva vizită. Cum data vizitei se apropia, după „screening” s-a observat ca a fost obţinută o calibrare foarte diferită faţă de prima oară (prima dată 150; a doua oară, 135). Aceasta a fost prima întâlnire cu fenomenul. Cercetări ulterioare au arătat că există discrepanţe mari între intenţiile celor două personalităţi diferite existente în acelaşi trup. Una era benignă şi cealaltă malignă, iar din această pricină, vizita a fost anulată. Câţiva ani mai târziu, s-a descoperit că un funcţionar care avea un comportament oarecum ciudat, mai avea şi o a doua personalitate dubioasă, fiind îndepărtat în ciuda unui curriculum vitae excelent. Calibrarea conştiinţei este singura metodă pentru detectarea indivizilor periculoşi. Procesul respectiv, aşa cum apare el pe caseta video, este simplu. Se face doar menţiunea „Această persoană este integră” (Da/Nu) „A doua personalitate este integră (Da/Nu) „Cel de al treilea nivel de jos este integru”. (Da/Nu). Când nivelul este determinat, în special prin fotografiile de identificare, registrul îi dezvăluie în câteva secunde, pe indivizii care determină slăbirea musculară a subiecţilor testaţi, chiar într-o echipă de investigare care nu are nicio idee despre cine sunt acele persoane în realitate. O echipă bine antrenată şi integră este interesată de adevăr. Subiectul

    testat poate fi un copil (aşa cum s-a demonstrat pe caseta video) care nu are habar despre ce este vorba. Prin aceeaşi procedură se dau în vileag suspecţii de terorism, de exemplu, „pe Aeroportul Heathrow se află un terorist periculos”. (Da/Nu). Apoi, determinarea locului unde acesta se află este uşoară. Folosind o hartă, cineva spune. „în Secţiunea A „(Da/Nu), în Secţiunea B, în Secţiunea C” şi aşa mai departe Apoi, numărul zborului este identificat”. Un terorist încearcă să se îmbarce la bordul Zborului 222, care urmează să decoleze la 4:15 p.m.”. (Da/Nu). Această procedură se poate face prin supravegherea video a mulţimii, aşa cum se întâmplă pe un stadion sau la o paradă. Singura condiţie este ca intenţia şi scopul să fie integre, în persoanele care fac chestionarul să aibă această autoritate şi să fi primit permisiunea de a pune întrebări legate de un anumit subiect, înainte de a utiliza tehnica de răspuns a muşchilor braţului. Deşi indivizii cu tulburări severe de caracter sunt foarte abili la disimulări, ei îşi pot controla doar funcţionarea personalităţii, nu şi nivelul conştiinţei, care se află în „domeniul public” al câmpului universal şi impersonal al conştiinţei care nu are opinii sau limite intelectuale. Ca un câmp electrostatic personal care doar pârâie şi dă un răspuns electrostatic prezenţei sau absenţi i electronilor, acesta se află dincolo de înşelăciune şi nu are motivaţie. Testul kinesiologic nu reprezintă o matrice de genul adevăr contra minciună, ci indică doar adevărul sau lipsa acestuia. Un câmp electrostatic nu răspunde, pur şi simplu, dacă nu este supus unui stimul, dar se aprinde vizibil proporţional cu puterea stimulului şi astfel serveşte ca o funcţie de diagnosticare de o eleganţă impresionantă.

    Adevăr şi supravieţuire Analizele au dovedit că rezultatele cele mai înalte ale societăţii noastre sunt o consecinţă automată a adevărului, iar problemele societăţii apar din recăderile în minciună. Libertatea, pacea şi, aşa cum am văzut, chiar şi supravieţuirea, sunt sprijinite de structura câmpului social în care adevărul predomină. Atunci, cum poate fi identificat acest adevăr având în vedere că aparatul mental al omului îl exclude, iar 78 % din populaţia lumii (49% din America) trăieşte pe baza unor principii care nu sunt integre? Într-o societate liberă, cei non-integri sunt gălăgioşi şi convingători, iar mijloacele media le amplifică influenţa.

    Cap. 12 - Aspecte problematice Aşa cum reiese din analiza funcţionării conştiinţei şi a diferitelor sale niveluri din sectorul uman, palierele conştiinţei pot fi identificate deopotrivă prin calibrare şi prin caracteristicile respectivului domeniu specific. În societate, pretenţiile legate de adevăr sunt schimbate în funcţie de interese, iar aceste subterfugii pot fi depistate doar de cei care sunt ei înşişi integri şi echilibraţi prin înţelepciune şi experienţă. Ignorarea legii nu este o scuză în justiţie, aşa cum nici ignorarea adevărului nu împiedică neapărat o moarte violentă. Această realitate fundamentală este intuită de societatea modernă în care căutarea adevărului reprezintă esenţa a aproape fiecărui discurs public şi a fiecărui jurnal de ştiri. Supravieţuirea nu este asigurată prin persuasiune politică, teorii sociologice, demagogie emoţională, elitism politic sau dogme religioase. Capacitatea de recunoaştere a adevărului reprezintă un potenţial cuprins în ştiinţa umană, iar intenţia combinată a conştiinţei tuturor oamenilor intensifică câmpul general. La un anumit nivel intuitiv, toată lumea ştie că adevărul sprijină viaţa, iar minciuna aduce moartea. Într-o lume cu o capacitate nucleară precum cea de azi, a face diferenţa între adevăr şi falsitate devine o necesitate literală, concretă şi pragmatică. Preţul negării şi al necunoaşterii adevărului ar putea fi moartea şi distrugerea care vin prin surprindere. (De exemplu: Pearl Harbor şi 11/ 9) Aspecte şi poziţionalităţi problematice Acrimonie Anarhie Anti- America

    160 Misoginie 100 Narcisism 160 Naysayer

    160 140 190

    135180 Apologet 190 Ateism 165 Mărturia falsă 60 Birchism, (John) 160 Vinovăţie 180 Pedeapsa capitală (adulţi) 160 Pedeapsa capitală (adolescenţi) 130 „Cauze” 175 Teoria conspiraţiei 180 Contrar 185 Criticism 120 Denigrare 185 Depravare 80 Lipsa loialităţii faţă de patrie 160 Acuzaţii false 160 „Ghetto Lit” 90 Duşmănie 70 Ura faţă de autoritate 120 Ingratitudine 190 Insultă 160 Intimidare prin procesoman ie 150 Activismul de extremă stângă 165 Liberaţionişti 185 Procesomanie 140 A pune în situaţii dificile 175 Maliţiozitate 135 Anti-religie / Dumnezeu

    Neo-Fascism

    160

    Neo-păgânism 180 „Ofensă” 180 „Un rău justifică altul” 100 Societate deschisă 180 Corectitudine politică 190 Elită politică 160 Protagonist 190 Sinucidere de protest 70 Secularism 165 Revoltă 105 Revoltă mascată în artă 135 „Senzitiv” 180 Sentimentalitate 190 Scepticism 120 Mituri sociale 180 Aroganţă socială 155 Vederi superioare 155 Trădare 80 Jurnalele lui Turner 130 Ultraconservatori 150 Nerecunoştinţă 190 Victimizare 130 Model victimă-călău 160 Minciuni albe 190 Supremaţia albă 160

    Toate cele de mai sus indică o tendinţă negativă penetrantă care subminează integritatea lumii intelectuale şi a comentatorilor săi sociali. Mitul fundamental este acela că a fi critic (negativ) este o atitudine „cool”, şi care constituie un semn de inteligenţă şi, deci, se superioritate (afirmaţie calibrată ca „falsă”).

    Spiritul critic se calibrează, de fapt, la un nivel scăzut pentru că toarte adesea este considerat o expresie a invidiei, meschinăriei mărunte şi ranchiunei izvorâte din gelozie. O persoană „mare” se armonizează cu recunoştinţa şi respectul pentru excelenţă, iar o „minte simplistă” invidiază această recunoştinţă din cauza unei zgârcenii spirituale interne. Persoanele cu mintea îngustă urăsc tot ce este lăudat, aşa cum un şcolar invidios urăşte recunoaşterea de care se bucură cei mai buni colegi ai săi. Ca atitudine, spiritul critic este un defect şi nu o virtute. O evaluare matură pune în balanţă toate aspectele unei probleme, dar nu intervine negativ emoţional. Un atare om reexaminează în loc să denigreze. În mod paradoxal, denigrarea (cal. 185) diminuează statura celui care critică în loc să ţintească către voinţa bolnavă. Diferenţa se datorează motivaţiei şi intenţiei. Un critic adevărat reflectă aprecierea valorii şi meritului, fiind deci „echilibrat”. Un „critic” fals încearcă să pară important folosindu-se de „lovituri ieftine”. Calibrările joase de mai sus indică îndepărtarea semnificativă de la adevărul integru şi restaurarea intereselor egoiste, narcisiste, care au ca rezultat apariţia unor deformări de percepţie şi a unor interpretări eronate proiectate social. Baza comună este refuzul eului de a renunţa la suveranitatea sa egocentrică şi imaginară, în favoarea auto-controlului şi a raţiunii, pe care eul infantil le respinge şi le consideră limitări obstrucţioniste în faţa satisfacerii impulsurilor sale. Orice autoritate este respinsă şi detestată şi, în acest fel, apare deformarea paranoică dualistă victimă/autor, care este apoi proiectată către societate ca o distorsiune de percepţie cu grave consecinţe pentru societate. Un exemplu frapant este acela al lui Karl Marx

    (nivel calibrat 130), ale cărui deformări paranoice au constituit motivul morţii a milioane de oameni prin deciziile lui Lenin (nivel calibrat 70) şi ale lui Stalin (nivel calibrat 90), la care se adaugă războiul rece, KGBul, agenţii dubli americani şi războiul pre-nuclear. Marx s-a regăsit atunci în filozofia lui Herbert Marcuse şi în Şcoala de Relativism Filozofic de la Frankfurt (vezi în continuare în acest capitol). La cealaltă extremitate, teoriile false ale fascismului au avut ca rezultat moartea şi distrugerile masive provocate de cel de al doilea război mondial, care s-a bazat pe propaganda mincinoasă a unei erori filozofice. Adevărul aduce pacea, iar minciuna războiul, aşa cum este exemplificat de războaiele culturale care polarizează societatea actuală. Respingerea raţionalului şi a logicii integre (denumită „misologie”) se află la baza respingerii eticii şi moralităţii. Acest lucru subminează codurile de comportament mature şi echilibrate care contrabalansează anarhia socială şi excesele hedoniste. Fără structură şi ordine, comportamentele sociale devin ca un vehicul fără conducător sau fără volan, şi se prăbuşesc în haos. Din punct de vedere istoric, extremismul politic a reprezentat poarta deschisă către revoluţie şi către preluarea puterii de aripa extremistă, care s-a consolidat apoi prin cei care au protestat faţă de excesele precedente. Buddha ne-a avertizat, în urmă cu 2500 de ani să evităm extremele şi să păstrăm echilibrul „căii de mijloc”. Pentru că percepţia eului este dualistă, el este programat să cadă în paranoia, considerată a fi substructura tuturor extremelor politice, fie de stânga, fie de dreapta. Aşa cum s-a arătat mai sus, eroarea fundamentală rezidă în faptul că percepţia deformată a

    eului dualist înţelege totul pe baza modelului autor/victimă (cal. la nivelul 130). Acest lucru degajă ură şi apariţia „omului de paie” care devine obiectul calomniei generatoare de răutate, ură şi agresivitate. Preţul nefericit pe care îl plăteşte cel care devine preşedintele sau liderul unei ţări este că devine automat ţinta proiectărilor paranoice ale frustrărilor personale sau ale partidelor din opoziţie, care aşteaptă cu nerăbdare momentul prielnic pentru a se răzbuna pentru nişte „nedreptăţi” inflamate şi imaginare pentru care iniţiază campanii întregi de acuzare, calomniere şi propagandă. Ispita acestor poziţionalităţi problematice este sporită de invocarea emoţiilor fundamentale care se justifică prin ridiculizarea eticii, raţiunii şi logicii. Acest lucru se reflectă în percepţia populară a ideei de „politically correct” sau „lunatic fringe” (extremişti - cei ce merg până la capăt) care sunt considerate o afectare inutilă a narcisismului prin inflamarea artificială a eului care se crede superior altora. Acesta este anti-egalitarist, aşa cum se poate observa din atitudinea sa de căutare a expunerii publice şi a atenţiei. Colectiv, oamenii cu aceste percepţii alterate trăiesc într-o realitate şi schimbată (Pitts, 2004), care îşi pierde rapid chic-ul iniţial şi devine passé de îndată ce nu mai e la modă. Astfel, calomnia se calibrează foarte jos din cauza intenţiei de a răni (discursul liber este o sabie cu două tăişuri - îl străpunge şi pe cel care calomniază). În viaţa normală, intelectul oferă echilibrul corector. Abordarea atitudinilor şi a sloganurilor „pop” dă aerul apartenenţei la clasa faimoasă a „elitei” cu exclusivitatea sa implicită. Ca efect al inflamării imediate a eului, „cauzele” sunt în mare parte populare, iar publicul este bombardat cu o propagandă nesfârşită de atragere şi emoţionare,

    susţinută de sondajele elective, de junk science şi statistici manipulate. Acestea provin din toate tipurile de grupuri ale „drepturilor” orwelliene, precum şi din rândul protestatarilor sentimentali, al „poliţiei sănătăţii” şi al „poliţiei limbajului” etc. În mod paradoxal, adevărata elită este necunoscută societăţii şi evită publicitatea şi celebrităţile. Elita trăieşte în enclave private şi aparţine unor cluburi exclusiviste, necunoscute de mijloacele media. Recunoaşterea reciprocă se face în mod subtil şi e rapid detectată dintr-o singură intonaţie şi privire. Caracteristicile distinctive ale acestei clase sociale sunt simplitatea şi perfecţiunea. Nimeni nu doreşte nimic şi nu caută câştig, aprobare sau recunoaştere, iar statutul de celebritate este evitat. Împlinirea rezultă din mulţumirea care vine din interior. Oricine poate avea o „clasă” adevărată şi reală doar prin acceptarea a ceea ce reprezintă, cu adevărat, la un moment dat şi la un anumit nivel de viaţă. A avea clasă înseamnă a fi „autentic”. Lumea îi iubeşte pe toţi cei care au clasă - chelneri, clienţi, actori, stele din sport, şoferi de taxi - şi pe adevăratele celebrităţi (Louis Armstrong, Clark Gabie, Spencer Tracy, Knute Rockne, Ronald Reagan, etc.). Oamenii care se simt împliniţi sunt un „act de clasă” şi primesc recunoaşterea nu pentru rangul lor sau pentru popularitate, ci pentru integritatea şi curajul lor de a fi „ceea ce sunt” cu adevărat, fiind astfel în întregime umani. Sofistică O înţelegere a modului eronat în care sofistica se propagă secol după secol este furnizată de aceste două concepte:

    1. Nivelul vulnerabil al conştiinţei de 130-195 caracterizează un procent mare al populaţiei lumii din fiecare generaţie, acesta însemnând că distribuţia curbei învăţării este o consecinţă a evoluţiei conştiinţei. 2. Răspândirea sau persistenţa unei idei printr-un termen, concept sau cuvânt cheie se numeşte „meme”. Calitatea esenţială a unui meme este că, asemenea unui virus de calculator, se auto-răspândeşte, este imitativ şi are puterea de atracţie a unei fraze captivante. Prin repetiţie, ideii i se acordă importanţă sau statut şi, în consecinţă, o acceptare prezumtivă ca şi când ar fi vorba de o axiomă de viaţă reuşită. Richard Dawkins a inventat termenul «meme» în cartea Gena Egoistă (The Selfish Gene) (Dawkins, 1989,1992). Ideea centrală a unui meme este că încearcă să atragă repetiţia şi elaborarea imaginativă, ca o poveste ce creşte progresiv şi acumulează implicaţii sugestive. Este un factor de schimbare culturală pozitivă, ca şi de persistenţă a superstiţiilor, propagandă vicioasă şi eroare, aşa cum sunt cele propagate prin bârfe, mass media, dar şi prin internet, care a devenit cea mai mare bibliotecă de falsuri şi dezinformare din toate timpurile. De asemenea, meme-urile pot fi concepte germinale şi constructive care facilitează accesul la valorile culturale. Studiul lor se numeşte „memetică” şi are o importanţă sociologică semnificativă (Csikszentmihelyi. 1993; Beck şi Cowan, 1996). Umanitatea a avut norocul ca Joseph Goebbels să moară pentru că azi ar fi inundat Internetul cu propaganda sa de extremă dreaptă, astfel încât procentul de eroare ar fi depăşit chiar şi nivelul actual de 65 % (în prezent, sunt mai mult de 5000 de site-uri alo urii). El a fost un expert al difuzării meme-urilor şi a urii disimulate. Aceeaşi tehnică este utilizată acum de

    experţii financiari ai extremei stângi, în atacurile politice extremiste organizate (O’Reilly, 2005) care plasează poveşti mincinoase pe reţeaua de bloggeri. Meme-urile negative sunt distorsiuni bine regizate ale raţiunii care ascund forţele motivaţionale fundamentale ale răului şi hrănesc dezintegrarea socială şi demonstraţiile de protest (care sunt pretins spontane şi autentice, fiind, de fapt, în mod expert puse la cale în 75% din cazuri). Ele sunt proiectate pentru a influenţa publicul naiv şi credul, precum şi mijloacele media. Partidul comunist a învăţat această tehnică cu mai mult de un secol în urmă. Aceleaşi principii de manipulare a maselor se utilizează şi în ziua de azi pentru o mare varietate de „cauze” presupuse. Există mii de oameni dependenţi de pasiunea de a protesta doar de dragul protestului. Realitatea şi adevărul nu au, de fapt, nicio relevanţă. Problema protestului sau a revoluţiei, „juste” sau „injuste” este cât se poate de complexă, iar relatarea adecvată a subiectului ar necesita redactarea unui test complet pentru a se efectua o cercetare detaliată asupra subiectului, prin includerea a numeroşi factori: exemple din istorie, principii morale şi etice, aspecte filozofice, spirituale şi religioase, ca şi respectarea legilor, interferenţa politică, situaţiile şi intenţiile tuturor părţilor implicate şi culturile acestora. Percepţia este, de asemenea, un subiect al iluziei şi al deformărilor (Bittner, 2004). Subiectul referitor la elementele care fac diferenţa dintre luptătorul pentru libertate (cal. 200) şi terorist (cal. 30) este dezvoltat în Capitolul 16. Socrate ne-a învăţat că toţi oamenii se află în căutarea exclusivă a ceea ce este „bun”, dar, de fapt, nu ştiu ce este bun (de exemplu, câştigul material imediat, un câştig al eu-lui [să ai dreptate], sau dezvoltarea spirituală pe termen lung). Astfel, rezolvarea şi nivelul

    de calibrat al conştiinţei fiecărei decizii reprezintă un acord de karmă, intenţie, câmpuri apropiate cu influenţe complexe, şi factori cunoscuţi şi necunoscuţi. Criticile ulterioare sunt, de asemenea, supuse greşelii în virtutea comparaţiei prezentului real cu cel ipotetic şi cu ,Monday-morning quarterback”. Chiar şi unele intenţii, în aparenţă integre, pot avea ca rezultat un dezastru social (conform tezei că „La acel moment părea o idee bună”) În timp ce aproximativ 90 % din manifestarea publică a protestelor sociale este motivată în principal de egotismul idealizat, cele 10 procente restante includ integritatea intenţiei, percepţia corectă, interpretarea tuturor factorilor şi justificarea bazată pe lucruri confirmabile şi nu doar pe puncte de vedere emoţionale. Dacă justificarea se bazează pe erori făcute de propagandă, atunci eroarea este indusă. Nici convingerea morală nu este o bază de acţiune în care ne putem încrede. Fiecare revoluţie are justificarea şi retorica sa, făcând apel la segmentele societăţii. Eului fiecăruia îi place să se gândească că este implicat într-o „cauză nobilă”, chiar dacă aceasta include barbari, hoarde de invadatori, militanţi religioşi, terorişti care amplasează bombe, terorişti sinucigaşi care dinamitează şcoli, etc. Americanilor le place să citeze Războiul Revoluţionar şi Declaraţia de Independenţă ca şi exemplul lui Iisus Hristos pentru a explica unele situaţii precum exemplele moderne ale Boston lea Party (Partida de ceai din Boston, unul din pretextele războiului de independenţă anticolonial american, n. tr). Cu toate acestea, analogia se aplică rar. Protestele non-violente au rezultate asemănătoare (de exemplu Mahatma Gandhi, Nelson Mandela, etc.)

    Aceasta este o modalitate rapidă şi simplă de a diagnostica situaţii foarte complexe prin „analizarea punctului critic” (Hawkins, 1995), metodă care identifică nucleul „câmpului de atracţie” al unei situaţii generale şi multi-factoriale. Nucleul adevărului, de o complexitate multiplă, se dezvăluie prin diagnosticarea intenţiei fundamentale. De exemplu, intenţia programului nuclear al Statelor Unite se calibrează în general la valoarea 460. Intenţia actuală a Programului nuclear al Iranului este de 170-190 (decembrie 2004). Motivul fundamental se dezvăluie în Carta Conştiinţei. Nivelul calibrat 190 indică mândrie, statut, etc. („înscrie-te la Clubul Nuclear”). Astfel, analiza punctului critic este ca un fascicul de rază laser care străpunge camuflajul şi subterfugiile retoricii şi stratagemelor politice. Aplicarea acestei tehnici esenţiale de diagnosticare a relaţiilor interne şi prevenirea a războiului, împreună cu implicaţiile pentru supravieţuire, sunt explicate în capitolele 15 şi 16. În viaţa obişnuită a dezvălui cu rapiditate esenţa şi nucleul unei probleme are numeroase aplicaţii evidente la complexele problematici sociale. Pentru că forţa libertăţii îşi are rădăcinile în integritate şi adevăr, circumspecţia este garanţia sa. În consecinţă, în ciuda popularităţii lor, poziţionalităţile non-integre nu pot fi scuzate ca stupidităţi inofensive şi „băgate sub preş” deoarece înţelepciunea ne învaţă că „dacă nu eşti liberal când eşti tânăr, nu ai inimă, dar dacă mai eşti încă liberal când eşti mai în vârstă, nu ai cap” (în sistemul politic american, termenul liberal se raportează la antonimul său conservator, neimplicând explicit doctrina liberalismului clasic european, ci mai curând stânga eşicherului politic. N. Tr). Ceea ce această axiomă nu specifică este că între timp (între cele două perioade) au loc multe prejudicii şi milioane de

    oameni mor. (Este nevoie de generaţii întregi pentru ca erorile marxismului comunist, cum ar fi totalitarismul fascismului şi fanatismului religios să se consume). De aceea, „ism-ele” socio-politice justifică o examinare foarte minuţioasă. Din tabelul precedent, putem să ne dăm seama de faptul că retorica emoţională este o pantă alunecoasă care coboară de la protestele sociale către demonstraţii şi violenţa mulţimii, pentru ca apoi să ajungă la bombardamente şi incendieri. Chiar şi Maica Tereza a refuzat paradele „anti-război”. Ea a înţeles şi a reprezentat afirmaţia conform căreia „anti-război” nu este acelaşi lucru cu pro-pace (aşa cum anti-vanilie nu înseamnă pro-ciocolată). Este mai bine să reuşeşti decât să „câştigi”. Enclava pariziană de expatriaţi din ultimul secol a condus la un progres social, literar şi artistic semnificativ, precum şi la o mai mare libertate de exprimare şi creaţie. Societatea este sensibilă la inovaţiile creative şi la inspiraţia noilor descoperiri. Nu era necesar să atacăm şi să defăimăm vechea cutie cu gheaţă din bucătărie pentru a o înlocui cu un frigider modem. Filozofii problematice „Stânga academică” Afrocentrism (Rasism) Anarhie Ateism Autoritarism „Teoria Critică” (Marcuse) Deconstructivism Demonizare Materialism dialectic „Scopul scuză mijloacele” Relativism Epistemologic

    180 180 100 165 180 145 190 80 135 120 190

    Irigary, Luci Kristeva, Julia Kuhn, Fritz Lacanjacques Lyotard, Jean-Francois Manchu, Rigoberta Marcuse, Herbert Marx, Karl Popper, Cari Sartre, Jean-Paul Singer, Peter

    155 150 195 180 185 180 150 135 185 200 195

    Eugenie Fascism (Secular) Fascism (Teocratic) Fascism (Islamic/Militant) Feminism (Sexism) Ură Hedonism Iconoclasm Iresponsabilitate „ism” (sufix) Libertarianism Mizantropie Nihilism Pacifism „Peacenik” (Politicizare) Teorii filosofice: Baudrillard, Jean Caputo, John Chomsky, Noam Da Lauze, Gilles Darrida, Jacque Foucault, Michel Husserl, Edmund

    105 80 50 50 185 70 180 175 195 180 180 180 120 185 180

    Vidai, Gore Zinn, Howard

    180 200

    Politică: Extrema stângă 135-195 Extrema dreaptă 135-195 Extrema dreaptă Radicali 80 Extrema stângă Radicali 80 Revoluţionar 100 Relativism 185 Reacţionar 155 Sociologia Pop 165-210 Populism 200 Pitagora (Grecia Antică) 190 Rasism 110 175 Retorică 180 185 Relativism Social 185 135-185 Sofistică 180 190 Sincretism 195 170 Totalitarism Teocratic 50 190 Vituperare 75 195 Xenofobie 185

    Vinovăţia: Filozofia, Psihologia şi Politica Paranoiei, Urii şi Războiului Dat fiind că, aşa cum istoria a demonstrat în mod repetat, stiloul este mai puternic decât sabia, este crucial să se stabilească nivelul de adevăr din filozofiile şi doctrinele curente şi din sistemele filozofice care sunt adesea, în mod naiv, învăţate papagaliceşte şi popularizate ca fiind chic şi au courant. Ele apelează la narcisism, cum ar fi de exemplu impresia inflamată a eului că ar fi superior şi special”. În efectul lor asupra societăţii, erorile ascunse conduc spre catastrofe (de

    exemplu, numai marxismul ne-a costat viaţa a zeci de milioane de oameni). Falsul s-a propagat în mediul universitar, în artă şi în mijloacele media, prin înlocuirea adevărului verificabil cu sofismele şi relativismul conceptual. Intenţia şi forţa filozofiei relativiste este aceea de a discredita adevărata bază intelectuală/filozofică, în care îşi au rădăcina beneficiile lumii moderne, ştiinţa, antibioticele, electricitatea, transporturile, igiena, producţia de alimente, etica, morala, legea, drepturile civile, constituţia şi economia. Intelectualii francezi din vremuri recente, care au constituit una din primele surse ale declinului filozofic, s-au calibrat ca grup la 180-190, ceea ce înseamnă cu mult sub capacitatea pe care o are intelectualitatea şi cu mult sub excelenţa sa (calibrată la 460). În America, prima sursă de sofism mincinos rezidă în influenţa şi scrierile lui Herbert Marcuse (cal. 145), care se bazau pe dialectica lui Marx şi pe eroarea dualistă. Ele au avut ca rezultat promulgarea, de către mediul academic şi Hollywood, a „noului discurs” al corectitudinii politice şi elitismului. Teoriile lui Marcuse sunt numite „marxism cultural” (Flynn, 2004). 5. Printre ideile de bază pe care le-a promovat Marcuse se numără: 1. Discursul liber ar trebui controlat (eliminându-se raţiunea, logica sau etica conservatoare). 2. Libertatea este totalitarism. 3. Democraţia, etica, adevărul şi moralitatea sunt dictatoriale. 4. Ficţiunea şi fantezia sunt adevărate; realitatea este falsă).

    5. Violenţa este non-violenţă. Este în regulă dacă ea este îndreptată împotriva guvernului şi a regulamentelor. 6. Minciunile sunt în regulă dacă servesc ideologiei. 7. Teoria critică (cal. 145) demontează raţiunea şi constrângerile sale totalitare. 8. Sexul polimorf este superior muncii (anticapitalism) 9. Recunoştinţa senzuală ar trebui să fie etica esenţială (primară) 10. Ştiinţa este un proces politic represiv. 11. Scopul educaţiei este îndoctrinarea. 12. Toate minorităţile sunt victime. 13. Marxismul cultural este superior raţiunii, eticii, şi moralităţii, care sunt represive. Aşa cum este evident din cele de mai sus, elementul central în care se concentrează această filozofie este eul infantil şi narcisist aşa cum trăieşte el în Id-ul primitiv al lui Freud. Complexităţile intelectualizării „relativiste” sfârşesc prin a ajunge ca un miriapod care, atunci când este întrebat „care picior vine după care?” cade cu picioarele în sus. În cel mai bun caz retorica relativistă a deconstrucţiei şi a teoriilor similare postmoderniste nu depăşeşte observaţia făcută de unul din personajele lui Lewis Carroll din „Alice în ţara minunilor” (cal. la nivelul 420) şi anume că „un cuvânt înseamnă ceea ce am spus eu că înseamnă, nimic mai mult şi nimic mai puţin“ Capitolul 7 din această cunoscută lucrare clasică a lui Carroll ilustrează care este baza confuziei filozofiei sociopolitice actuale (care, într-adevăr, are tendinţa de a amplifica problemele care ar trebui rezolvate, cum şi fi de exemplu, de acum familiarele „consecinţe

    neprevăzute” ale teoriilor politice şi sociale eronate). (Charon, 2004) Gustarea Pălărierului Nebun Amoralitatea ca Moralitate a Non-Moralităţii Actualmente este la modă (şi profitabil) să dăm o interpretare greşită integrităţii, să o atacăm cu sarcasm şi să o denigrăm. Această tendinţă e puternic exprimată de editorialişti, scriitori, creatori filme şi de cei care caută să ajungă la un statut prin polemici. Aceşti „Howard Sterns” ai politicii au un apetit ieşit din comun pentru a fi observaţi şi pentru a capta atenţia publică. Ei sunt determinaţi să sacrifice adevărul şi integritatea pentru a-şi recompensa eul narcisist şi inflamat de un sens fals de importanţă (Howard şi Clark, 2004). Titlurile cu litere mari devin intoxicante şi sunt utilizate cu orice preţ, deşi par patetice pentru curentul dominant. Ţintele favorite sunt standardele americane tradiţionale de moralitate, etică şi responsabilitate. Prin exces retoric şi renunţare la logică sau raţiune, orice reprezentare a integrităţii poate fi deformată în faţa unui atac inteligent. Dat fiind că Divinitatea este simbolul suprem al adevărului şi integrităţii, Dumnezeu şi adevărurile spirituale, religioase sau chiar ştiinţifice şi istorice devin duşmanii. Atacul politic împotriva integrităţii este gălăgios şi se bazează pe minciuna cea mai năucitoare dintre toate, şi anume că moralitatea este imorală. „Indignarea îndreptăţită” a polemicilor politice (care de obicei se calibrează la 130 -180) este exacerbată de exemplele publice de integritate responsabilă, şi, în consecinţă, devin subiectul unor atacuri prin încercări de discreditare.

    Extremiştii politici, care se calibrează mult sub valoarea 200, au un ochi infailibil pentru integritate şi, în consecinţă, ţintele lor calibrează în mod caracteristic foarte sus. O listă de ţinte ale urii şi ale defăimării este ca un „Who’s who” al raţionalităţii. Criticismul politic şi filozofic se bazează în exclusivitate pe presupuneri moraliste; deci, negarea realităţii adevărurilor morale elimină orice bază de opoziţie la valorile tradiţionale. Moralitatea nu poate fi atacată de moralitatea non-moralităţii. În consecinţă, astfel de poziţionalităţi se calibrează toate sub nivelul de 200 al adevărului. De aceea, un astfel de comportament reprezintă în mod esenţial expresia unor tulburări de personalitate asociate cu pierderea contactului cu realitatea. Din punct de vedere psihiatric, acestea se clasifică ca tulburări de personalitate opoziţionale, provocatoare sau narcisiste (Asociaţia Americană de Psihiatrie, DSM IV) Ţintele primordiale ale atacurilor politice calibrează peste valoarea 200 (de la 355 până la infinit; media este la 455). Astfel, conflictul nu este cu adevărat politic, ci reprezintă contradicţia socială între nivelurile colective situate sub valoarea 200 şi cele care se situează peste 200, cum ar fi, de exemplu, conflictul între emoţionalitatea unei minţi inferioare şi logica şi raţiunea reprezentative pentru mintea luminată (vezi Capitolul 14). Acest fapt mai reflectă şi ostilitatea minţilor mai puţin evoluate împotriva erudiţiei însăşi. Falsitatea poate deveni raţională, dar ea reprezintă doar forţa (persuasiune, emoţionalitate) faţă de care adevărul este intrinsec imun. În timp ce emotivitatea poate să se rătăcească, adevărul supravieţuieşte tăcut, pentru că forţa are nevoie de acord în timp ce legile adevărului sunt inviolabile.

    Eroarea discreditării filozofice/academice a raţionalităţii şi ordinii inerente a logicii şi adevărului au fost expuse prin două demonstraţii revelatoare. Prima a fost producţia celebră a unui „Generator post-modern de probă”, programul de calculator al testelor fictive, iar cel de al doilea a constat în binecunoscuta „Afacere Sokal” în care un fizician a scris un articol pseudo ştiinţific alcătuit din pure absurdităţi, dar într-o terminologie preţioasă, complicată care a fost publicat în Textul Social, o publicaţie a Universităţii Duke (detalii pe Internet). Efectul final al sloganului „întreabă autoritatea” rezidă în regresia către imaturitate. Denigrarea ştiinţei este, în cel mai bun caz, o poză intelectuală - nimeni nuşi doreşte un mecanic auto relativist sau un chirurg neurolog care să opereze la un nivel de conştiinţă de 180 - 190. Sursa erorii filozofice a fost incapacitatea de a aprecia „postmodernismul” şi alte manifestări ale intelectualismului, în mod semnificativ valide din punctul de vedere al aplicării artistice (Stravinsky, Picasso, Dali) şi semantice, dar inoportune când au fost utilizate la lumea intelectualităţii, a realităţii sociale, a naturii sau a realităţii spirituale (e.g., vezi Olson, Zen şi Arta Filozofiei Postmoderniste). Incapacitatea de a diferenţia categoriile kantiene sau nivelurile de abstractizare are ca rezultat substituirea gândirii emoţionale în locul cerinţelor dialectice stricte ale unui spirit intelectual şi unei logici înalte. Când separarea dintre aceste niveluri de abstractizare şi lumea concretă se năruie, apare un colaps între res interna (mentalizare) şi res externa (lumea aşa cum este ea), din care rezultă confuzie, dezordine şi incapacitate (ca în schizofrenie). În timp ce

    înţelegerea, în totalitate, a comunicării implică hermeneutica (interpretarea), interpretarea însăşi se bazează pe premise logice şi pe regulile logicii silogistice şi nicidecum pe emotivitate. Reuşita integrării raţiunii, ştiinţei şi logicii cu problemele spirituale, personale, umaniste şi de mediu este demonstrată de succesul „creativităţii culturale”, ce reuneşte un procent semnificativ din populaţia Statelor Unite - estimativ 25% (Raz şi Anderson, 2000). Descrisă ca o „mişcare a inimii”, ea transcende poziţiile politice tradiţionale, în loc să intre în bătălie. Evită dihotomia ciocolata versus vanilie, alternativa ciocolata sau vanilia, alegând în loc şi ciocolata şi vanilia. Mişcarea, care se calibrează în general la valoarea 335, include integritate şi optimism, punând accentul pe dezvoltare şi responsabilitate în chestiunile spirituale, personale, sociale şi de mediu. Dacă examinăm acest aspect, observăm că deficienţa fundamentală a argumentului înaintat de partizanii anarhiei este ignorarea postulatelor şi regulilor logicii cunoscute ca principiile identităţii, terţului exclus, non-contradicţiei şi raţiunii suficiente. Astfel, punctele de vedere parţiale sunt citate ca o dovadă de pretins sprijin, aşa încât rezultatul este ca o construcţie din cărţi de joc susţinută de alte cărţi, cum ar fi, de exemplu, „America este considerată rea pentru că guvernul este rău, pentru că politicienii sunt răi, pentru că sistemul capitalist este rău pentru că profitul este rău, pentru că....etc. Paradoxul care rezultă de aici este că, în acest proces, chiar anarhia devine o forţă de judecată totalitară care trebuie servită cu slugărnicie. Anti-autoritarismul este noua „autoritate” totalitară, iar cercetarea degenerează în iconoclasm (cal. nivelul 175). Succesul este ridiculizat şi victimologia promovată,

    pentru că rolul victimei aduce cu el un fals sens de autonomizare, şi mai important de „autorizare”. (îndreptăţire, îndrituire). Dilema de auto-apărare a intelectualismului este că natura (ce include deopotrivă societăţi animale şi umane) se exprimă ca formă, ceea ce reprezintă informaţie condensată. „înţelesul” formei este o derivare din interpretarea „relaţiei” percepute, ceea ce csi. alternativ, o mentalizare proiectată de observator asupra observatului. Intenţia predetermină conţinutul a ceea ce ca. descoperit (de exemplu, motorul de căutare), care, prin circulari lai. confirmă poziţionalitatea originală. Prin analiză, se va descoperi că termenul comun de „relaţie este şi el o iluzie care îşi află originile doar în mintea observatorului. Este un punct de vedere arbitrar, stabilit prin selectarea a ceea trebuie comparat cu ceea ce se compară (de exemplu, mentalizarea). Selectarea a două puncte de focalizare mentală şi atenţie nu schimbă în mod magic ceea ce este „afară” şi acum se află într-o „relaţie”, după cum se întâmplă şi atunci când, dacă alegem să privim o stea, nu înseamnă că o întreagă „constelaţie” se află şi realitate pe cer. Legătura dintre puncte este imaginară, dar toate „constelaţiile” sunt în imaginaţia observatorului. Ele nu sunt un rezultat al astronomiei şi nu sunt nici o realitate ca res externa, cum e, de exemplu, natura. (Vezi Hawkins, 1995, Putere versus Forţa Capitolul 19). Orice structură şi relaţie poate, în consecinţă, să fie percepută şi mod arbitrar din orice punct ales de cineva. În felul acesta, percepţia este legată de proiecţie, iar viaţa este văzută ca o pată de cerneala Rorschach. O revoltă de adolescenţi este transpusă în limbajul raţionalizărilor intelectualizate pentru a conferi respectabilitate reclamaţiei. Dintr-un punct de vedere

    imatur, adevărul şi înţelepciunea sunt considerate a fi parentale. Dacă poziţiile politice/sociale/intelectuale care decurg dintr-un astfel de discurs ar fi superioare, ele s-ar calibra ca atare, dar ele nu fac acest lucru, ci reflectă în mod colectiv segmentul de societate care se calibrează între 130-190. De aici apare încrederea considerabilă în alt defect al raţiunii numit raţionament „teleologic”, care rezidă în presupună a că lucrurile se întâmplă şi sunt ceea ce sunt „în scopul” de a atinge un obiectiv presupus. Acesta este, de asemenea, şi o lipsă a câtorva ştiinţe biologice. În realitate, totul se întâmplă numai în virtutea potenţialului care poate deveni realitate pentru a-şi îndeplini propria concepţie intrinsecă. De exemplu, bogatul nu se îmbogăţeşte „cu scopul” de a-l oprima pe cel sărac. În evoluţie, unele specii, ca şi membrii lor individuali, se adaptează pur şi simplu mai uşor. Pentru că spiritualitatea, atât din punct de vedere istoric, cât şi prin calibrare, reprezintă cel mai înalt adevăr disponibil omului, scrierea integră conţine indicaţii dovedite. Astfel, în Cartea Proverbelor, se găsesc avertismente severe şi repetate împotriva seducerii înţelepciunii de către „femeia frumoasă care este sofistica şi care ne şopteşte la ureche”. Adevărata natură a prădătorului ascuns sub „blana de oaie” este dezvăluită prin exprimarea deschisă a sentimentelor de ură, mustrare şi defăimare. În mod semnificativ, trebuie să admitem că filozofiile extremei stângi (Popper, Chomsky, şi alţii) sunt ateiste. Toate teoriile care demonizează succesul, marile corporaţii, precum şi America sunt exemple de mentalizare dualistă fondată pe eroarea autor/victimă care demonizează o cauză exterioară, o condiţie selectată şi regretabilă. În consecinţă, „cauza” sărăciei

    este bogăţia sau capitalul, iar America este cauza răului în lumea lovită de sărăcie, etc. Toate aceste postulate ignoră realitatea istorică în care războiul, sărăcia, cruzimea şi foametea au existat şi înaintea apariţiei Americii sau chiar a conceptului de capitalism. Dacă natura este baza vieţii terestre, atunci cum se face că apare această „injustiţie”? Viaţa însăşi este contextul şi puterea supremă în care evoluţia are loc „în mod injust”, pentru că, aşa cum se întâmplă cu dopul care pluteşte pe mare, excelenţa se ridică deasupra în mod automat. Leul cel mai puternic domină, ariciul de mare cel mai isteţ supravieţuieşte, caracatiţa cea mai inteligentă ajunge să fie cea mai mare şi alergătorul cel mai rapid câştigă cursa. Patetismul politic sforăitor este emoţional, infantil şi de abia dacă constituie o justificare pentru încercările de a depăşi realitatea (care oricum este imună). Creaţia este eterogenă şi tot ceea ce înseamnă viaţa se exprimă în varianta interminabilă în care fiecare calitate este legată într-un continuu. Eul este dual şi predispus să cadă în iluzia că există o „cauză” externă care să explice evenimentele, în loc să realizeze că totul se manifestă prin actualizarea potenţialului drept consecinţă a câmpului general şi a intenţiei (via opţiune). Pentru a evita responsabilitatea, eul proiectează o diviziune dualistă asupra lumii şi, prin aceasta, consideră că autorul/victima sunt „acolo, în afară”. Acest lucru justifică ura şi paranoia, care mai apoi izbucnesc sub formă de defăimare, calomnie sau demonizare. Ura are nevoie de un obiectiv şi, astfel, îl alege pe omul de paie să fie „duşmanul” sau Deşi cultura urii se ascunde sub ispita idealurilor simpliste ale „blănii de oaie”, adevărata sa natură devine vizibilă pe măsură ce îşi ia elan şi devine noul opresor. Se poate vedea imediat că o încercare de discreditare a

    moralităţii, eticii şi realităţii spirituale devine apoi, ea însăşi, doar un nou sistem de „etică” „exigenţă morală” şi opresiune (Bruce, 2003), implicând o adevărată cenzură a cărţilor de şcoală şi a bibliotecilor, una fondată pe o ideologie politică, dar care, simultan şi în mod bizar, îi învaţă pe copiii de şase ani detaliile deviaţiilor sexuale, cum ar fi Psychopathia Sexualis a lui Krafft Ebing (1886, 1999). Deformările adevărurilor integre verificabile capătă forma absurdităţilor sociale care ies în evidenţă ca expuneri culturale ale imbecilităţii obţinute prin constrângere şi ameninţări litigioase. În „numele libertăţii”, cuvântul „Dumnezeu” este ilegal (la fel şi „Libertatea de Exprimare” din Primul Amendament). Directorii de şcoală interzic predarea Declaraţiei de Independenţă pentru că se referă la Creator (care nici măcar nu este reprezentat de cuvântul „Dumnezeu”). Alte şcoli interzic predarea în şcoală a motivelor pentru care pelerinii au celebrat Thanksgiving (chiar şi faptele istorice). O altă şcoală are o zi de „travesti”, iar pomul de Crăciun din fiecare an de la Capitoliul nu mai poate fi numit pomul lui Moş Crăciun? (libertatea discursului?) Expunerile publice ale simbolurilor tuturor religiilor sunt permise în alte domenii atât timp cât nu sunt creştine. În alte sectoare sociale, organizaţiile care apără solicitările bărbaţilor adulţi care caută băieţi pentru pedofilie sunt legale, pe când organizaţia de cercetaşi Boy Scouts nu este. Chiar şi incestul caută în ziua de azi aprobarea prin intermediul filmelor, iar personalităţile criminale şi dependente de droguri sunt icoane mass-media. Rebeliunea (revolta împotriva legilor) a devenit doar „libera exprimare”, ca şi calomnia sau mărturia mincinoasă.

  9. #9
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    46.058
    În timp ce exemplele de mai sus sunt tragi-comice, mult mai serioase sunt defăimarea poliţiei şi punerea în aplicare a legii şi ordinii, cum ar fi, spre exemplu, situaţia în care un camion suspect este oprit şi se descoperă că transportă trei tone de marijuana. Mai târziu, arestarea maşinii se dovedeşte a fi ilegală pentru că şoferul era negru (deci în mod arbitrar este vorba de un „profil rasial”) ceea ee nu se întâmplă dacă ofiţerii de poliţie sunt negri, iar criminalii sunt albi. La televizor, ştirile referitoare la această „societate liberă” ne arată că un soldat care, în vâltoarea luptei, împuşcă un combatant adversar care a făcut pe mortul este aspru criticat şi riscă curtea marţială. În acelaşi timp, armata îl invită pe tânăr să se înroleze pentru a-şi servi patria. Din punct de vedere al teologiei, religiei, spiritualităţii, eticii, raţiunii, moralităţii, filozofiei, tradiţiei, istoriei şi bunului-simţ al maturităţii, atitudinile sociale descrise mai sus exemplifică ceea ce, clasic, a devenit cunoscut ca „inversiunea lui Lucifer”, în cadrul căreia binele şi răul sunt inversate. Din punct de vedere istoric aceasta a constituit „blana de oaie” pentru apariţia şi ascendenţa (influenţa) „satanismului” care înseamnă violenţă, subminarea divinităţii şi permisiunea suverană de a masacra în masă prin terorism şi/sau război. Un astfel de proces a avut loc la căderea celui mai mare imperiu pe care l-a avut omenirea, Imperiul Roman. Acelaşi proces s-a întâmplat şi la imperiile care s-au succedat ulterior, cel Bizantin, Arab, Otoman sau cel al Hunului Attila. În timp ce latura superioară a liberalismului reprezintă eliminarea opresiunii teocraţiei religioase, cea inferioară rezidă în înlocuirea ei cu opresiunea seculară, ceea ce are acelaşi efect distrugător pentru adevărata libertate, aşa cum s-a discutat în Capitolul 13.

    Într-o societate liberă, un cetăţean trebuie să fie liber să discute despre amantul doamnei Chatterley, despre Dumnezeu sau despre Thanksgiving, despre impactul pe care îl au Christos, Moise, sau Mohamed asupra istoriei şi civilizaţiei. O inversare a adevărului, precum şi nerecunoaşterea acestuia, sunt susţinute de o cultură care legalizează pornografia infantilă, dar interzice pomenirea lui Dumnezeu sau a religiei ca subiect de studiu academic. Este lipsit de corectitudine ca adevărul istoric şi importanţa sa să fie distorsionate în încercarea de a face prozeliţi. Următoarea mişcare ar putea să fie eliminarea tuturor bancnotelor pe care scrie „credem în Dumnezeu” (În God we Trust - inscripţie pe dolarii americani. N. Tr) doar pentru că o persoană cu tulburări nervoase nu se simte confortabil din cauza asta. Este important să ne punem întrebarea dacă stările mentale patologice, cum ar fi tulburările de personalitate, ar trebui legiferate ca normă. Este psihopatologia un model suficient pentru legislaţie? Putem avea înţelegere pentru destigmatizarea defectelor sau a necazurilor omeneşti prin manipulare lingvistică şi semantică, dar neajunsul falsului este deformarea. În anii 1960, sofistica „deconstrucţiei” a fost exemplificată prin unele eforturi, precum cele ale psihiatrului Thomas Szaz care, în scrierile sale, a încercat să discrediteze condiţia medicală denumită „boală mentală” dându-i numele de „mit”. Semantic, un termen se defineşte exact prin ceea ce este el (de ex. res interna), dar ceea ce a fost trecut cu vederea în redefinirea deconstrucţiei este că acest termen se referă, de asemenea, la fapte verificabile (res externa). Să pretinzi că o boala mentală este doar un „mit” semantic (cal. 160) reprezintă un dezastru.

    Clinic, aşa-zisele „mituri” care sunt schizofrenia, depresia, ADD (tulburarea de deficit de atenţie) ADHD (hiperactivitatea de deficit de atenţie), maniile, epilepsia, ciclul bipolar, dispar imediat prin psihofarmacologie. Simptoamele reapar dacă se opreşte medicaţia. Evident, dacă condiţiile clinice care au existat în toate culturile de-a lungul istoriei au fost doar „mituri”, ele nu ar putea reacţiona la medicamente (ADHD are legătură cu cantitatea de timp pe care o petrece un copil privind la televizor înaintea vârstei de trei ani. Privitul televizorului influenţează procesul neuronal al circuitelor, plus genetica). Deconstrucţia este intrinsec nihilistă prin faptul că neagă atât realitatea experimentală (de exemplu, istorie, holocaust, etc.) cât şi confirmabilă ca res externa, negându-şi astfel propriile premise (dialectica, eroarea amestecului dintre niveluri, de exemplu) Conotaţia este derivată din structură şi definiţie, fără de care societatea degenerează, devine amorfă, iar viaţa se transformă întro căutare de senzaţii fără sens. O societate fără structură şi disciplină intelectuală, morală sau etică nu mai este liberă, aşa cum se dă de înţeles în făgăduielile deconstrucţiei relativismului, ci se prăbuşeşte, degenerând în haos, dezordine civilă şi infantilism comportamental. Întreaga teorie a deconstrucţiei este ca un joc de mimă pe care-l joacă copiii. Absurditatea este ilustrată de încercările stupide de a se folosi de o publicaţie serioasă, cum este The Economist, care satirizează astfel de tentative într-un articol numit „Cei mai sexişti porci capitalişti” (18 decembrie, 2004). Anumite condiţii umane sunt stigmatizate de cei ignoranţi. Remediul este mai degrabă educarea celor ignoranţi decât să se pretindă că respectiva condiţie nu există, ci este doar o construcţie lingvistică. A crede că o

    condiţie va dispărea pur şi simplu dacă nu mai este observată sau nominalizată înseamnă naivitate. Ar însemna ca celor bolnavi mintal să fi se dea drumul din spitale şi să fie lăsaţi a umble liberi pe străzi ca apoi să sfârşească în puşcării, sinucidere prin consum de droguri şi crimă. Starea nu „dispare” atunci când este catalogată drept un „stil de viaţă alternativ”. Astfel, eufemismele curente politicizate neagă realitatea pentru că provin din percepţii deformate ale narcisismului proiectat (de exemplu, „sensibilitate”). Este nevoie ca limitările şi deficienţele să constituie obiectivul educaţiei şi al ascensiunii care nu pot fi realizate ca în basmele în care un copil cu o tulburare neurologică este „o fiinţă avansată din viitor”, etc. Un rezumat al explicaţiei „Relativismului” (Cal. 185) Acest subiect merită o atenţie specială pentru că este foarte important să fie înţeles, având în vedere că este posibil ca multă lume să nu fie familiarizată cu el. „Relativismul este mai degrabă un termen filozofic general care poate fi aplicat domeniilor intelectual (epistemologic), moral, social, etic, politic, sau semanticii şi lingvisticii. Aplicaţiile sale, corecte sau greşite, au avut un impact larg asupra justiţiei, agendelor guvernamentale, mass- media şi opiniei publice. Reacţia intelectuală a şcolii relativiste de filozofie a pornit în primul rând de la un grup de intelectuali francezi dintre care, nici unul nu calibra peste 200. Din dinamica non-liniară ştim că există o „dependenţă sensibilă faţă de condiţiile iniţiale”. Astfel, chiar şi cea mai mică eroare, dacă este multiplicată de multe ori (iteraţie) poate avea un efect negativ masiv. Eroarea relativismului, repetată ideologic în toate domeniile

    societăţii (politică, guvern, media, literatură şi sociologie) îşi poate extinde foarte mult capacitatea distructivă, chiar şi asupra unei întregi societăţi. „Meme-urile” relativiste contaminează mediul academic cu consecinţe serioase. Nesupravegheată, eroarea relativismului prin iteraţie” are potenţialul de a trage în jos societatea americană. Această afirmaţie se calibrează la 490 foarte adevărată. Potenţialul apariţiei unui efect dezastruos al relativismului este evident, în primul rând, prin nivelul său calibrat al conştiinţei (185), care se află sub valoarea critică a adevărului (200) şi, în al doi-lea rând, prin principiile de bază la relativismului însuşi. Acestea sunt: 1. Nu există adevăr independent, universal, verificabil ca atare, şi, în consecinţă, toate adevărurile presupuse sunt doar consecinţe arbitrare ale definiţiei după care există doar construcţii lingvistice fără realitate obiectivă, inerentă. 2. Limbajul este un mit social structurat, produsul unor forţe represive, cum ar fi logica, politica, legea, ştiinţa, medicina, psihiatria, religia, etc. 3. Definiţia este în consecinţă doar o etichetare socială, un mit semantic, pentru că nu este un produs natural, ci doar un mijloc politic şi social. 4. Sensul este consecinţa cadrului conceptual şi a structurii lingvistice / semantice / culturale şi, deci, reflectă autonomizarea prejudicială a elementelor represive. 5. Pentru că structura este percepută ca fiind baza represiunii, ea poate fi eliminată prin procesul de „deconstrucţie”. 6. Procesul are nevoie de distrugere şi atac asupra standardelor prealabile şi nu de crearea unei noi

    paradigme. Acest lucru necesită revoluţie, anarhie şi defăimarea integrităţii. 7. Moralitatea şi etica nu au o bază reală şi, prin urmare, nu sunt valide. 8. Pentru că nu există adevăruri universale sau verificabile, nu ar trebui să existe parametri sociali, restricţii sau directive cum ar fi normele (care sunt represive). 9. Pentru a fi în conformitate cu cele de mai sus, sensurile şi definiţiile limbajului şi ale istoriei ar trebui să fie schimbate în consecinţă. 10. Pentru că nu există adevăr absolut, Dumnezeu / Divinitatea este non-existentă şi deci societatea ar trebui să fie laică / atee populistă / partizană a democraţiei libertăţii conştiinţei şi fundamental anarhistă. 11. Problemele sociale se datorează victimizării autorilor. În consecinţă, nu există responsabilitate personală. 12. Pentru reconstruirea societăţii, este necesară demonizarea integrităţii, moralităţii, adevărului, logicii, succesului şi excelenţei şi înlocuirea lor cu sofistica retoricii şi a propagandei narcisiste. Prin urmare, istoria însăşi trebuie să fie revizuită, şi la fel limbajul, sensul (semnificaţia) şi valorile. Acest lucru se realizează prin „reconstrucţie”, în sensul că interpretările reconstruite sunt în acord cu şi sprijină principiile relativismului. Atracţia către relativism reprezintă dezechilibru şi exces în loc de adevăr, înţelepciune sau prudenţă. Tinerii sunt în mod romantic idealişti şi impresionabili, dar şi creduli şi uşor de influenţat de mass-media şi de icoanele culturale. Ei sunt ca oile care se ţin după turmă în idolatria pe care o poartă figurilor populare din

    media. Imaturitatea este de asemenea o stare de căutare şi, în consecinţă, e vulnerabilă la meme-uri cum ar fi „politic corect”, „elită”, etc. Pentru eul orgolios şi narcisist („sensibil”), responsabilitatea este „inconfortabilă”, aşa cum sunt şi anumite fapte din realitate care impietează asupra imaginii sociale. Astfel, pentru a se proteja, eul întâmpină cu bucurie conceptul de „etichetare” (cal. 150) pentru a se desprinde de realităţile nedorite. Iluzia presupune faptul că, dacă realitatea este declarată ca fiind un „mit” ea poate dispărea. Problema care apare este că abia rezultatul acestei situaţii generează adevărata problemă, cum se întâmplă, de exemplu cu armata, care devine mai obsedată de imaginea sa televizată decât de rezolvarea adevăratelor probleme. Relativismul face apel la mintea care „cugetă” (vezi Capitolul 14) dar eşuează în ceea ce priveşte criteriile raţiunii de care are nevoie spiritul. Deşi, colectiv, nivelul general de calibrare a Americii este foarte ridicat şi integru (situat la 421), aproximativ 49 % din populaţie este încă sub nivelul de integritate şi adevăr situat la 200. Aceasta reprezintă o vulnerabilitate care, istoric, a fost sursa marilor dezastre ale lumii. Deşi eroarea intelectuală, filozofică, academică şi spirituală poate fi înţeleasă ca o lipsă de erudiţie şi inteligenta pericolul pe care aceasta îl reprezintă nu poate fi ignorat pentru că urmările sofismului (raţionament fals) şi ale retoricii continuă să fie severe. La nivelul 421, o societate nu-şi poate permite să fie lezată (prejudiciată) de elemente zgomotoase care, colectiv, se calibrează la 180-190, sau chiar mai jos. Elitismul este regresiv, nu progresiv şi se îndreaptă contra progresiei generale a evoluţiei conştiinţei.

    Este puţin probabil ca o minte naivă şi nesofisticată să poată identifica erorile inerente ale hermeneuticii deformate ale problematicii epistemologii relativiste care se află la baza retoricii şi tendinţelor populare sociopolitice. Un neajuns serios al pseudo-intelectualismului relativist este faptul că acesta constituie o capcană pentru mediul academic care a confundat intelectualismul cu erudiţia sau inteligenţa. Sofistica nu face să crească IQ-ul cuiva pentru că se limitează la a mima ceva ce nu înţelege. Sporovăiala mincinoasă este doar un pretext. În urma cercetărilor, s-a descoperit că poziţionalităţile extremiste apărate se aplică doar la 5% din populaţia Statelor Unite. 75% dintre americani le consideră ca fiind „stupide” şi dornice să atragă atenţia. Un număr similar de cetăţeni ai S.U.A. le consideră răzvrătitoare şi trădătoare. 20 % sunt indecişi sau neinteresaţi şi 70% consideră extremiştii ca fiind „lunatic fringe” (extrema nebună) Publicului nu îi scapă că adversarii gălăgioşi ai elementelor de bază ale libertăţii şi succesului sunt ei înşişi multimilionari şi miliardari a căror poziţie de tipul „urăsc America” apare în cel mai bun caz făţarnică. Comentariul cel mai folosit este că, dacă aceştia dispreţuiesc America atât de mult, e de neînţeles de ce nu pleacă, pur şi simplu, în altă ţară. De fapt, criticii cei mai înverşunaţi ai capitalismului s-au dovedit chiar foarte ataşaţi de valoarea capitalului. În discursul său inaugural din 1953, preşedintele Dwight D. Eisenhower a spus . „Un popor care îşi plasează privilegiile mai presus de principii, le pierde repede pe amândouă”. În mod obişnuit, în activitatea spirituală interioară, fascinaţia tentaţiei se numeşte „test”. Aceste teste sunt

    câteodată greu de trecut dar, în final, rezultatele obţinute merită efortul. Statistic, extremiştii filozofici / politici reprezintă doar 5% din populaţie, dar, aşa cum se întâmplă şi cu bebeluşii care plâng la teatru, aceştia îi tulbură pe toţi spectatorii. „Tânguirile şi plângerile” (de ex. Coperta revistei Time din 12.08.1991) narcisiştilor dau o impresie falsă de importanţă prin atenţia pe care mass-media o proiectează asupra lor, situaţie de care şi ei înşişi sunt puternic influenţaţi şi dominaţi. Înclinaţia de a „hrăni” o poziţie favorită este bine documentată şi nu scapă atenţiei. În ciuda progreselor şi erudiţiei generale, societatea noastră este încă una naivă care, de exemplu, nu înţelege pe deplin diferenţa dintre religie şi spiritualitate, ceea ce constituie chiar elementul crucial al Constituţiei Statelor Unite. (Pentru referinţă „religia” este clar definită în Regulamentul de Impozite a Serviciului de Venituri Interne) Pericolul teocraţiei a fost eliminat şi, în consecinţă, a fost stabilită libertatea pentru religie ca şi libertatea de religie. Simpla menţiune a numelui lui „Dumnezeu” nu înseamnă stabilirea unei „religii” sau că 90 % din publicul american s-ar califica pentru a fi scutit de taxe. Constituţia spune să nu lăsăm Congresul să stabilească vreo religie sau să interzică practica vreuneia din ele. Ea nu spune „separarea bisericii de stat”, ceea ce constituie un citat fals intenţionat, al cărui scop este lărgirea înţelesului şi justificarea atacurilor politice care violează Constituţia prin încercarea de a interzice „liberul exerciţiu al acesteia”. În mod curent, astfel de atacuri sunt direcţionate selectiv către respectarea publică a Creştinismului. În mod paradoxal, duşmanii religiei îşi trag rădăcinile din principiile creştine pe baza cărora a fost fundamentată Constituţia.

    (Citatul eronat „separarea bisericii de stat” reaminteşte truismul după care „şi în cea mai eficientă minciună se află un sâmbure de adevăr”). Acestea au căzut în aceeaşi capcană ca şi teocraţiile, guvernare prin forţă. Constrângerea laică prin decret juridic şi prin decret istoric papal este aceeaşi în formă şi operare. Interzicerea practicării a ritualurilor religioase este fundamental acelaşi lucru cu constrângerea practicării acestora. La nivelul calibrat 710, Constituţia este cu mult mai mult decât doar „corectă şi echilibrată”. Ea este imaculată şi se află singură într-o clasă fără egal care nu are nevoie de interpretarea argumentelor de sofistică care se calibrează la valoarea 185. De asemenea, este important de menţionat că laicismul (scepticismul religios) se calibrează la valoarea 165 şi că laicismul din Europa este de înţeles din perspectiva opresiunii istorice a monarhiilor teocrate şi a secolelor de abuz ecleziastic. Acesta exil exact lucrul pe care fondatorii republicii Statelor Unite au încercat să-l preîntâmpine (se calibrează ca „adevărat”). Prin contrast „liberii cugetători” au o istorie lungă şi onorabilă, iar drepturile lor merită să fie apărate (vezi Iacoby, 2004). Este instructiv să notăm că atât laicismul, cât şi ateismul şi calibrează la 165, în timp ce agnosticismul se calibrează la 205, iar „liber cugetătorii” la 335. Aceasta este o diferenţă foarte semnificativă. Câţiva semnatari ai Declaraţiei de Independenţă au fost şi ei liber cugetători care i-au sprijinit pe teişti chiar dacă ei nu erau aşa ceva. Ei vedeau în asta că americanii pot avea şi ciocolată şi vanilie şi astfel, cu înţelepciune, disputa şi amărăciunea au fost excluse, instituindu-se „libertatea şi îngăduinţa pentru toţi”. Cei

    integri sunt adevăraţii eliberatori din totalitarismul ambelor extreme politice. Libertatea discursului Problema centrală a separării adevărului de minciună rezidă în principiul descurajant de „libertatea discursului”, devenit o icoană care, din păcate, a demontat adevărul ca ideal. În sine, libertatea discursului este o sabie cu două tăişuri a cărei utilitate, ca şi a dinamitei, este determinată prin intenţie. Astfel, el poate conduce către salvare sau progres sau, în mod alternativ, către răutate şi distrugere. Calibrări semnificative Libertatea discursului definită de Carta Drepturilor Libertatea discursului în America Tradiţională Limbaj ca Diplomaţie Evaluare Criticism Constructiv

    265 265 375 390 210

    Wall Street Journal

    440

    Stewardship

    415

    Discernământ

    375

    Discuţie

    380

    Claritate înţelegere Interpretare Declaraţiile oficialilor Guvernului SUA la audierile Officials at 9/11 referitoare la 9,11 255 Oratoria 200

    390 400 400 225 200

    Calibrări contrastante Libertatea discursului actualmente în SUA Libertatea de exprimare în SUA Cursul de jurnalism al Univ. Fordham „Cum să gândim critic” (2004)

    190

    Exemplul ipotetic Etichetarea

    190 Radicalismul

    120 150 120

    Discursuri de instigare 190 la ură ţinute de 145 politicieni consacraţi

    Chicago Tribune Secţiunea Editorială 4/11/04

    185

    Secţiunea Editorială ale celor 10 mari ziare americane

    190

    Critica Prozelitizarea Exagerarea

    120 180 160

    Criticarea declaraţiilor oficialilor SUA cu 170 privire la 9/11 Animaţia politică referitoare la 100 ridiculizarea loialităţii şi morţii lui Tillman Pedanterie 190 Nemulţumiţii social 180 Discursul insultător 165

    În timp ce americanul naiv presupune că „libertatea discursului” este fortăreaţa libertăţii civile, contrastul este la fel de adevărat - el este şi o ameninţare serioasă a libertăţii (de ex. Adolf Hitler a proclamat că menirea celui de al Treilea Reich a fost „crearea unei lumi mai bune”. Karl Marx a îndemnat lumea să „scuture lanţurile”, etc.) Astfel, nu „liberul discurs” propriu-zis este cel care are meritul că ar fi salvat libertatea, ci scopul pentru care acesta este folosit, vezi exemplul „săbiei cu două tăişuri”. În timp ce poate fi bastionul libertăţii, el poate, de asemenea, să fie şi debutul unui drum alunecos al non-integrităţii şi al dezastrului care este efectul minciunii. De observat că înţelepciunea este calibrată mult mai sus decât discursul liber. Credinţa naivă a oamenilor integri este că figurile publice, celebrităţile şi înalţii funcţionari oficiali, nu vor în mod sincer să distorsioneze adevărul „De, bineînţeles”, spun ei, „este normal ca aceştia să ascundă un pic adevărul, dar nu să înşele publicul în mod deliberat”. Inconvenientul încrederii prost plasate este dificultatea de a trece peste negare. Este dezamăgitor şi, în acelaşi timp, acest lucru creează furie, care este la fel de neplăcută pentru oamenii integri. De asemenea, mândria exclude recunoaşterea faptului că am fost

    înşelaţi. Populaţii întregi aleg să urmeze un nebun vanitos până la moarte, decât să recunoască că s-au înşelat. Acesta este inconvenientul credinţei oarbe. Vulnerabilitatea democraţiei la dezaprobarea elementelor non-integre ale societăţii a fost menţionată de Socrate în anul 351 î.Hr. Pe acest considerent, el a susţinut o oligarhie în care numai cei mai virtuoşi şi mai înţelepţi erau numiţi conducători; altfel, se presupunea că retorica egoistă ar învinge în cele din urmă şi ar slăbi republica, ceea ce ar conduce progresiv la ruină. În secolul IV î.Hr. auto-mulţumirea şi auto-iluzia atenienilor liberi şi bogaţi au condus la căderea lui Filip al II-lea al Macedoniei. Discursul liber a fost drumul către libertate, dar şi către aservire şi moarte. Dacă sinceritatea poate fi convingătoare, ea se mai poate afla şi în eroare. Pasiunea pentru credinţă nu este un indicator al bunei credinţe pentru că, adeseori, ea reprezintă în primul rând instabilitatea emoţională a poziţionalităţii. Echilibrul este mai adeseori indicat de modestia credinţelor. Până la descoperirea modalităţii de diferenţiere a adevărului de minciună şi a apariţiei ştiinţei conştiinţei, oamenii obişnuiţi erau la mâna sistemelor de credinţă mai puternice, a influenţei memeurilor, a propagandei şi a puterii de convingere a „Iluziilor Populare Extraordinare” şi a Nebuniei Maselor (Mackerey, 1841,1980). În trecut, mulţi oameni au aderat la dictonul „fii vigilent pentru adevăr”, pentru că nu exista niciun mijloc de a da asigurări referitoare la ce este adevărul, cu atât mai puţin în ce grad şi în ce context se află acesta. Aşa cum este evident în lumea de azi, adevărul a fost primit destul de neprietenos adeseori. Invazia non-integrităţii în societatea de azi este în mare măsură produsul impactului cu mijloacele mass-

    media care au tendinţa de a încuraja pornirile josnice ale elementelor litigioase ale societăţii pentru a atrage atenţia şi pentru a-şi scrie articolele de fond. În America „tradiţională”, de exemplu, New York Times a publicat doar „ştirile care sunt potrivite pentru a fi publicate”, pentru a se diferenţia în raport cu cei mai puţin integri. Discreţia a fost exersată de reporteri de radio şi TV ale căror unde nu au fost inundate de materiale provocatoare sau obscene. Gama de programe pentru copii era non-sexuală pentru că educaţia sexuală a lost considerată a fi mai degrabă de domeniul părinţilor sau al biologiei decât de cel al şcolii. Odată cu descreşterea progresivă a acceptării standardelor de decenţă în numele libertăţii totale, produsul media actual este „liber pentru orice”, ceea ce împinge constant limitele credibilităţii şi ale toleranţei. Cealaltă extremă este cenzura; astfel, problema este cum să exprimăm libertatea şi să menţinem un mod de viaţă responsabil şi sensibil. În timp ce exemplele de mai sus sunt evidente şi flagrante, o distorsiune mai serioasă care influenţează editorialele rezidă în tendinţa actuală a criticilor de a favoriza comentariile negative, pretinzând ca acestea sunt „au courant”, comentariile elitiste şi pozitive fiind considerate naive şi nu „cool”. Astfel, un comentariu pozitiv despre o ţară sau despre conducătorul ei nu este, de fapt, prea bine primit. Mijloacele mass-media sunt peste măsură de negative şi promovează disputa şi conflictul, încurajând controversa artificial exacerbată. Toate acestea se calibrează la valoarea 170-180, ceea ce indică gradul semnificativ de prejudecată, denaturare a lucrurilor şi de deservire a partidelor politice. În mod naiv, lumea consideră că Primul Amendament înseamnă absenţa restricţiilor, a urmărilor

    şi a responsabilităţii. Acesta menţionează corect că „guvernul” nu poate să se amestece, dar alţii, cum ar fi angajatorii, sunt liberi să o facă. Angajaţii sunt concediaţi în mod legal pentru discursuri naţionale şi netemperate, aşa cum au descoperit, recent, „bloggerii” atunci când şi-au pierdut locurile de muncă. (Jesdanun, 2005) Narcisismul Social (Cal. 180) Narcisismul social, ca standard al comportamentului nou şi pretins „progresiv”, are ca rezultat deformări sociale cu urmări negative majore asupra individului şi societăţii. Egotismul exacerbat generează apariţia „sensibilităţii” prin care responsabilitatea personală este proiectată în stil paranoic către discursul cultural. Şi dacă nu ar fi destul, autorului ipotetic i se mai administrează în plus şi o spălare a creierului inoculându-i-se o autoincriminare a vinovăţiei că ar fi cauza şi că astfel se complace în mod neonorabil într-o supunere vinovată. Astfel, autorul presupus devine acum de fapt victima şantajului precum şi a extorsiunii morale. „Tulburările personalităţii narcisiste” sunt clasificate ca atare de Asociaţia Psihiatrică Americană şi se consideră că ele necesită tratament împotriva infantilismului persistent, asocial cu tulburări şi conflicte interpersonale. Aşa cum a scos în evidenţă George Will (ianuarie 2005), o criză narcisistă se poate exprima prin isterie, prin întreruperi psihologice concomitente, dezechilibru şi excese emoţionale, precum şi printr-o judecată alterată. După cum a arătat Will indignarea „campusbased” este o nouă industrie socială care converteşte prejudiciul imaginar şi reacţiile la afronturi închipuite.

    Un incident discutat pe larg a fost declanşat de o remarcă făcută de preşedinta Universităţii Harvard care a spus că, în câteva aspecte ale capacităţii umane, biologia influenţează destinul. Această idee a fost atât de supărătoare pentru un ascultător, încât preşedinta a trebuit să contacteze de urgenţă mijloacele media cele mai importante. În timp ce, la suprafaţă, o astfel de poveste este tragi-comică, consecinţele ei în raport cu societatea sunt destul de păgubitoare atunci când judiciarul validează deformarea victimologiei sub formă de realitate. Într-o societate în care oricine poate fi declarat cu uşurinţă, dintr-un capriciu, autorul vinovat, nimeni nu este sigur şi toată lumea este vulnerabilă, lipsită fiind de protecţia logicii, raţiunii, echilibrului şi respectăm tradiţionale a legii. Astfel, victimologia devine în mod operaţional o rachetă socială cu beneficii obţinute cu de-a sila, plus un egotism sancţionat şi exacerbat (inflamat) al pseudoimportanţei. Spre deosebire de o garnitură din fler care nu spune „nu” când este atrasă de un câmp magnetic, spiritul uman este dotat cu capacitatea de opţiune şi îşi poate lua soarta în propriile mâini (voinţa spirituală). Prin înţelegerea naturii evoluţiei conştiinţei însăşi, iertarea şi compasiunea apar la observarea suferinţei şi angoaselor omeneşti care sunt consecinţele ignoranţei şi naivităţii.

    SECŢIUNEA A TREIA - ADEVĂRUL ŞI LUMEA Cap. 13 - Adevărul: Calea spre Libertate Introducere În realitate, suntem liberi în aceeaşi măsură în care suntem iluminaţi, deopotrivă la nivel individual, dar şi ca societate; dar, oare ce reprezintă adevărata libertate şi cum putem afla ce înseamnă ea? Toată lumea îşi închipuie că ştie răspunsul, dar oare e într-adevăr aşa? E oare libertatea un mod psihologic/emoţional de experimentare a vieţii, ori doar o formă de idealism intelectual/politic sau un slogan atrăgător? Chiar şi încercarea de a defini libertatea se dovedeşte o întreprindere mult mai complexă şi mai problematică decât pare la prima vedere. La fel ca în cazul adevărului, definirea termenului necesită apelul la context şi nu doar la conţinut, mai exact, reclamă răspunsul la întrebarea de unde apare (şi în ce condiţii) libertatea. La o investigaţie mai atentă, problema e rezolvată prin descoperirea că există o întreagă scală de grade

    relative ale libertăţii şi că termenul se referă (din nou) şi la nivelurile calibrate ale conştiinţei, precum şi la diferenţa dintre experienţa interioară subiectivă versus condiţiile externe, deopotrivă reale şi percepute. Înţelegerea veritabilă a libertăţii reclamă experimentarea acesteia şi nu doar postularea ei. Operaţional, se poate spune că oricine e exact atât de liber cât crede şi acceptă el însuşi. Se poate pune şi întrebarea dacă libertatea e o fantezie imaginativă ori o realitate confirmabilă. Definiţie Dicţionarul ne spune că libertatea e o „stare de independent firească, privilegiată, autodeterminată şi negrevată de nicio constrângere”. Prin Constituţie, americanilor li se garantează „viaţa, libertatea şi căutarea fericirii” la care Preşedintele Roosevelt a adăugat cele patru libertăţi „libertatea cuvântului, libertatea religiei, libertatea de a nu suferi de sărăcie, libertatea da a nu suferi de frica faţă de lume”. (Cuvântarea către Congress, 6 ianuarie 1941). Vedem astfel că libertatea e definită în termenii apropierii valorilor dezirabile şi îndepărtării celor indezirabile. Astfel, libertatea e definită în cuvinte ce reflectă dorinţele şi nevoile umane versus deprivare, respectiv ceea ce nu e dorit. Devine rapid evident că, aşa cum e definită, libertatea e un fenomen pur subiectiv ce reflectă interfaţa între dorinţe şi gradul lor de îndeplinire, fiind, prin urmare, o stare relativă a experienţei. Devine totodată evident că o persoană care are puţine dorinţe şi aversiuni va resimţi o senzaţie de libertate interioară în majoritatea timpului, iar persoanele cu multe aversiuni,

    plăceri şi dorinţe se vor bucura rareori de libertate chiar dacă sunt înconjuraţi de abundenţă. Astfel, maturitatea şi nivelul conştiinţei determină calitatea experienţei, care e personală; prin urmare, până la ce grad e obligată societatea să îndeplinească aceste aşteptări? E oare libertatea socială definită în termenii realizărilor ori oportunităţilor? E oare realist să aşteptăm ca societatea să-şi extindă limitele aşa încât nimeni să nu se mai simtă „inconfortabil”, şi măsura în care aceasta e o condiţie internă şi nu un factor social? Ar trebui oare ca legile să fie modelate după patologia problemelor neurotice şi disfuncţiile de personalitate? (Suntem liberi să nu ne simţim inconfortabil dacă dorim) A înţelege relaţia dintre individ şi societate reclamă o reexaminare a însăşi minţii, din care apar visele, dorinţele şi aversiunile noastre. Unii oameni se simt constant inconfortabil doar pentru că sunt ceea ce sunt, având aşteptări infantile. Prin cercetări clinice, s-a descoperit că pe măsură ce o persoană calibrează mai jos de nivelul 200, scade şi experienţa interioară a libertăţii, iar la nivelul cel mai de jos al acesteia chiar dispare. Corolarul e că experimentarea oportunităţii, dezirabilităţii şi libertăţii cresc exponenţial odată cu nivelul conştiinţei. Deasupra nivelului calibrat 540 libertatea e o realitate experienţială interioară constantă, independentă total de lumea exterioară. Odată cu evoluţia, succesul, fericirea şi libertatea devin stări interioare independente ce reprezintă daruri ale împlinirii Sursei propriei existenţe.

    Libertatea ca produs al minţii Deoarece libertatea experienţială (indiferent dacă e vorba de cea personală, socială ori politică) este o mentalizare emoţionalizată, se pot trage concluzii semnificative din înţelegerea practică şi non-tehnică a funcţiilor mentale, inclusiv a aşteptărilor. Ca rezultat al evoluţiei, mintea nu e doar un „lucru” pe care îl deţinem cu toţii în mod egal, deoarece s-a descoperit că există de fapt două câmpuri energetice dominante ale mentalizării, fiecare fiind corelat cu un nivel calibrabil, dominant al conştiinţei ce reflectă un „câmp atractor” (aşa cum e definit de dinamicile nonliniare). Alinierea cu un atare câmp energetic al nivelului specific şi calibrabil al conştiinţei e consecinţa moştenirii genetice şi karmice, modificate de experienţă şi intenţie. Mintea poate fi astfel descrisă pe două niveluri primare care, la rândul lor, reflectă diferenţe în privinţa fiziologiei cerebrale şi a apariţiei creierului eteric (energetic) al minţii superioare. Astfel, mintea inferioară e restricţionată la capacităţile unui creier fizic şi la neurochimia acestuia. O descriere a acestor două niveluri ale minţii e concordantă, totodată, cu experienţa umană şi cunoştinţele tradiţionale. Acestea pot fi rezumate după cum urmează:

    Tabelul 1 Funcţionarea minţii - Atitudini Mintea inferioară (nivel calibrat 155)

    Mintea superioară (nivel calibrat 275)

    Conţinut (ceea ce este specific) Concret, literal Limitat în timp/spaţiu Personal Formă Concentrare asupra particularului Exemple exclusive Reactiv Pasiv-agresiv Amintirea evenimentelor A plănui Definiţie Particularizare Prozaic-Comun Motivaţie Morală Exemple Supravieţuire fizică şi emoţională Plăcere şi satisfacţie Acumulare A câştiga Amintire A păstra-a menţine Gândire A denota Timpul ca restricţie Concentrare asupra prezentului-trecutului Dominat de emoţii-dorinţe Blamare Neglijent

    Conţinut + câmp (condiţii generale) Abstract, imaginativ Nelimitat Impersonal Semnificaţie Generalităţi Clasă pe categorii-inclusiv Detaşat Protectiv Contextualizarea semnificaţiei A crea Esenţă-Semnificaţie Generalizare Transcendent Inspiraţie, intenţie Etică Principii Dezvoltare intelectuală Împlinirea potenţialului Creştere A savura Reflexie-reflectare A evolua Procesare A implica Timpul ca oportunitate Concentrare asupra prezentuluiviitorului Dominat de raţiune-inspiraţie Asumarea responsabilităţii Disciplinat

    Toate gradaţiile există între perechile contrastante ce reflectă intensitatea. De exemplu, există o diferenţă între, tânjire, dorinţa ambiţie („trebuie să am”) şi

    pretenţie, comparativ cu opţiunile pentru preferinţă, speranţă, alegere, favorizare sau acceptare. Diferenţierea unei singure calităţi poate exprima distincţia între crimă, furie, depresie şi suferinţă şi, pe de altă parte, satisfacţie, relaxare şi lejeritate în abordarea aşteptărilor. Cercetările efectuate în domeniul psihologiei, psihiatriei, filosofiei şi proceselor cerebrale acordă prea puţină atenţie studierii atitudinilor, fapt surprinzător dacă ţinem seama de cât de importante uni acestea pentru fericirea, satisfacţia şi succesul omului. „Atitudinea” poate fi definită ca un set de obişnuinţe mentale, ce pun în legătură sinele perceput cu lumea percepută, respectiv cu ceilalţi. În societatea noastră, atitudinile sunt studiate în cadrul aşa-numitului domeniu al „self-improvement” (îmbunătăţirii de sine), subiect pentru care există numeroase ateliere de lucru, precum şi o literatură impresionantă. Experienţa colectivă comună este aceea că aşteptările de la propria persoană, respectiv de la ceilalţi, se modifică odată cu creşterea şi maturizarea progresivă, de-a lungul evoluţiei spirituale. Astfel, câmpul cultural al creşterii atrage segmentul progresiv al societăţii, etichetat recent drept „creativ cultural” (Ray and Anderson, 2000). Ca un exerciţiu, simpla lecturare a următoarei liste de termeni contrastanţi are un efect de eliberare deoarece aduce în faţa conştienţei diferite opţiuni ce fuseseră trecute cu vederea. Tabelul 2 Funcţionarea minţii — Atitudinile Mintea inferioară (nivel calibrat 155) Nerăbdător Pretenţie

    Mintea superioară (nivel calibrat 275) Tolerant Preferinţă

    Dorinţă Supărare, tensiune Control Utilitarism Literal Orientat spre sine Supravieţuire personală, a familiei Constrictiv Exploatare, folosire la maximum Design Competiţie Atracţie Naiv, impresionabil Vinovăţie Pesimist Exces Forţă Deştept Exploatarea vieţii Insensibil Particularizare Declaraţie închistare Terminal, definitiv, ultim Simpatie Notare Evitare Copilăresc Atac Critică Condamnare

    Valoare Calm, deliberare Abandonare Potenţial (cuvânt cu cuvânt) Intuitiv Orientat spre ceilalţi Supravieţuirea celorlalţi Expansiv Prezervare, creştere Artă Cooperare Estetică Sofisticat, informat Regret Optimist Echilibru Putere Inteligent Servirea vieţii Sensibil Contextualizare Ipoteză Deschidere Germinativ Empatie Evaluare Acceptare Matur Evitare Acceptare Iertare

    Tabelul 2 ne revelează şi alte opţiuni şi posibilităţi ce vin în beneficiul conştienţei de sine. Atitudinile limitative au fost numite deficienţe de caracter, iar grupurile care sprijină creşterea spirituală au observat

    că aceste defecte încep să se diminueze imediat ce sunt recunoscute şi însuşite. Beneficiul de a ne accepta defectele în loc să le negării presupune creşterea sentimentelor de onestitate faţă de propria persoană, respect şi securitate, acompaniate de o atitudine defensivă cu mult diminuată. O persoană cinstită faţă de ea însăşi nu e defel predispusă la a-i fi rănite sentimentele ori de a avea un dinte împotriva altora. Introspecţia onestă are drept beneficiu imediat reducerea suferinţei emoţionale reale şi potenţiale. O persoană e vulnerabilă la suferinţele emoţionale în mod direct proporţional cu gradul ei de autoacceptare şi conştienţă de sine. Când oamenii îşi acceptă defectele, ceilalţi nu îi pot ataca aici. În consecinţă, ei se simt mai puţin vulnerabili din punct de vedere emoţional şi mai siguri pe ei. Majoritatea certurilor domestice provin din refuzul şi acceptării unor defecte minore de caracter, precum uitarea unei sarcini sau a unui alt detaliu minor, care constituie punctul de plecare al majorităţii conflictelor interpersonale. Cele mai neplăcute sunt nesfârşitele acuzaţii mutuale cu privire la lucruri mărunte pe care onestitatea şi maturitatea emoţională le-ar fi prevenit de la început. Mariajele deteriorate şi infracţiunile domestice pornesc de la chestiuni mundane, ce escaladează apoi, deoarece declanşează eul narcisistic pentru care a avea dreptate cu orice preţ reprezintă un aspect mai important decât însăşi viaţa. Cheia creşterii lipsite de suferinţă rezidă în umilinţă, în smerenie, ceea ce presupune renunţarea la mândrie şi pretenţii, precum şi acceptarea failibilităţii ca pe o caracteristică umană normală - atât faţă de sine, cât şi faţă de ceilalţi. Mintea inferioară caută relaţii competitive, cea superioară le percepe mai degrabă

    cooperative. Mintea inferioară se implică alături de ceilalţi, cea superioară devine aliniată cu ceilalţi. Sintagma simplă îmi pare rău elimină majoritatea conflictelor fără suferinţă. A câştiga în viaţă înseamnă a renunţa la obsesia găsirii unui vinovat. Graţia e de departe mai puternică decât beligeranţa şi, desigur, e mai bine să ai succes decât să învingi. (Dealtfel, puţină umilinţă sinceră ar fi salvat o mare celebritate de la condamnarea la închisoare). Tabelul 3 Funcţionarea minţii - Atitudinile Mintea inferioară (nivel calibrat 155) În gardă Cinic Suspicios Egoist Zgârcit A calcula Instabil Pretenţios Strâns la pungă A insista Exces Obraznic Extrem, excesiv Grabă Avariţie Plăcere Nerecunoscător Desconsiderare Condamnare Sexist închistat

    Mintea superioară (nivel calibrat 275) Prietenos, caritabil Optimist Încrezător Atent Generos A plănui Stabil Uşor de mulţumit Adecvat nevoilor A cere Echilibru Politicos Dotat cu arta compromisului Continuarea drumului Banii nu sunt totul Dorinţă Apreciativ Compliment Dezaprobare Umanist Progresiv

    Axat asupra propriei persoane Oportunist Vulgar A te complace Invidie Morocănos, ursuz

    Preocupare pentru lume şi ceilalţi Adecvat planului vieţii Subtil A te îmbunătăţi Apreciere, respect Simţul umorului, candid

    Respectul de sine provine din onestitatea faţă de sine şi permite eliminarea atitudinii păguboase de inflamare a eului, precum şi focalizarea acestuia asupra unor aşteptări nerealiste. Într-o copilărie normală, jocurile specifice vârstei, tachinarea şi glumele sprijină procesul maturizării şi diminuează suprasensibilitatea şi sentimentul de a fi lezat atunci când eul nu şi-a satisfăcut dorinţele. Copiii se jignesc uneori între ei, dar învaţă să treacă peste în loc adopte o atitudine defensivă şi nevrotică. Secretul succesului este că e foarte simplu să-i schimbi pe ceilalţi prin simplul fapt de a te schimba pe tine. E oare New York-ul un oraş rece, dur, împietrit ori unul prietenos şi afabil? Aceasta nu depinde de cum anume sunt locuitorii din New York, ci cum suntem noi. O persoană evoluată consideră New York-ul un oraş prietenos şi cald. Una imatură îl vede rece şi respingător, deoarece lumea oglindeşte reflecţia propriilor noastre percepţii proiectate. Succesul e rezultanta automată a atitudinilor constructive şi simple, bazate pe bunul simţ comun, precum a arătat Jack Cornfield ni The Success Principles - Principiile Succesului (2004). Procesul nu e dificil, ci foarte agreabil şi motivant. Succesul e, mai curând, consecinţa principiilor celor mai simple. Dezvoltarea minţii superioare e sprijinită puternic de expunerea încă de la o vârstă fragedă la estetică, în

    special muzică clasică, teatru, balet şi natură, ca şi de experienţa unei educaţii religioase (chiar dacă aceasta va fi respinsă ulterior în viaţa matură), toate acestea având o influenţă pozitivă asupra dezvoltării modelelor energetice interconectate şi a configuraţiilor neuronale în creierul fizic. Libertatea şi eul Fundamentul războiului, crimei şi al tuturor conflictelor sociale, inclusiv al genocidului, a fost diagnosticat ca provenind din esenţa eului însuşi, mai ales a eului infantil, cu toate dorinţele sale urgente, protestele vocale şi aşteptările nerealiste. Odată cu maturizarea, grandiozitatea eului („bivolul neîmblânzit” din cunoscutele picturi Zen omonime) devine mai tăcută şi mai uşor de strunit. Evoluţia conştiinţei psihologice se desfăşoară prin intermediul câtorva mecanisme diferite, după cum urmează: 1. Represiune: Pornirile primitive sunt reprimate, ulterior negate, iar apoi proiectate asupra altora (paranoia socială). 2. Abandonare şi sublimare: Printr-o educaţie adecvată, pornirile narcisiste primitive sunt abandonate în favoarea unor dualităţi pozitive precum dragostea, acceptarea şi identificarea cu părinţii care oferă sprijin şi cu persoanele cu autoritate. 3. Complacerea: Aceasta e o cale de evitare a maturizării şi reprezintă continuarea primitivismului, deoarece numai egocentrismul e suprimat, în timp ce atitudinea narcisistă interioară de „copil mare” persistă. Rezultatul rezidă în a percepe orice neglijare a dorinţelor interioare drept arbitrară ori ca rezultat al urii şi al tendinţelor autoritare, atitudine de natură să genereze resentiment, rebeliune şi imaturitate persistentă.

    Această dualitate conduce de asemenea la distorsiuni serioase ale realităţii, precum disocierea evenimentelor pe modelul victimă/făptaş, care este proiectat apoi asupra societăţii cu consecinţe extrem de serioase. Şi tocmai această separare a eului narcisist a costat vieţile a mai bine de 100 milioane de oameni în ultimul secol. Astfel, eşecul maturizării conduce la disfuncţii patologice de personalitate, printre care se numără criminalitatea, dizidenţa politică cronică şi egomania tiranilor şi dictatorilor ce-şi ucid deopotrivă concetăţienii şi membrii propriei familii. Libertate versus Infantilism Eul infantil consideră în mod greşit libertatea ca fiind un libertinism indulgent şi o recompensă imediată a hedonismului nemanifestând niciun interes pentru ceilalţi. Într-o formă atenuată, această persoană încearcă, în mod constant, să forţeze lucrurile şi să răstoarne toate restricţiile. Tot eul se îndreaptă către aşteptări nerealiste, ce susţin ideea că nu ar trebui să existe nici un fel de consecinţe pentru încălcarea restricţiilor. Această aspiraţie, indusă artificial, e foarte des întâlnită azi printre adolescenţii care au fost inoculaţi cu idea că sunt victime şi, în consecinţă, nu sunt răspunzători pentru abaterile sociale, fapt ce conduce la atitudini dăunătoare (aşa cum a menţionat şi Bill Crosby, care a observat că adolescenţii sunt victimele unei politici de spălare a creierului şi de inducere a „victimizării”). Extremismul antrenează în cele din urmă o reacţie contrară după cum au descoperit recent o serie de „voci îndrăzneţe” ale presei. Abuzul şi exploatarea non-integră a binelui sunt dăunătoare pentru că violează cerinţele

    de bază ale supravieţuirii şi structurii sociale. Exploatarea libertăţii conduce la pierderea acesteia. Frustrarea eului narcisist conduce în cele mai multe cazuri la ură, care, în societatea actuală, este exprimată liber şi descins împotriva oricăror personalităţi şi instituţii oficiale. Din punct de vedere politic, eul infantil este ateu şi anarhist, ceea ce conduce către paranoia şi către o distorsiune perceptivă foarte întâlnită: aceea de a observa toate situaţiile din perspectiva făptaşului / victimei. În ultimele decenii, absenţa dezvoltării sociale a fost lăsată în sarcina generaţiei egocentrice a anilor ’60, pentru care era „cool” să faci paradă de toate convenţiile sociale. Partea mai puţin pozitivă a acestei decizii a constat în naivitatea unei poziţii ce ignoră consecinţele care, aşa cum s-a descoperit, pot fi chiar foarte grave, pentru că pot include moartea sau închisoarea pe viaţă. Aşa cum s-a explicat în capitolul dedicat evoluţiei vieţii pe şi această planetă, cele mai timpurii forme de viaţă au fost de la origine „lacome”, iar, la fiinţele umane, acest lucru persistă ca o permanentă foame/poftă/dorinţă insaţiabilă. Persistenţa eului narcisist în perioada adultă conduce la conturarea unei personalităţi nemulţumite şi care, în esenţă, se simte „dezavantajată”, privată. Vanitatea interioară nu poate fi satisfăcută, ceea ce conduce la o sensibilitate la afronturi reale sau imaginare. Astfel, căutarea statului, gelozia şi invidia sub forma răutăţii şi a bârfei sunt atribute sociale ce-i caracterizează pe cei care „te înjunghie pe la spate” sau „suflă” secrete mai mult din răutate decât din integritate. (Contextul face diferenţa). În consecinţă, astfel de persoane nu sunt incapabile de loialitate şi nu ezită defel când este vorba să-i vândă pe alţii şi să le înşele încrederea. Aceeaşi psihodinamică se

    aplică şi celor care se ridică chiar împotriva propriei lor ţări, a colegilor sau camarazilor de arme. Faptul că ostilitatea faţă de autoritate (parentală) face parte integrantă din tendinţele politice actuale este exemplificat prin devalorizarea progresivă a autorităţii parentale legale care, acum, devine înlocuită de programe şcolare sponsorizate de guvern, cum ar fi cele referitoare la sexualitate, etică, etc. Acest lucru este caracteristic pentru orice fel de totalitarism în cadrul căruia programarea impusă copiilor înlocuieşte funcţiile parentale tradiţionale (de exemplu, tineretul hitlerist, China Iui Mao şi militanţii islamici) Copiii sunt programaţi în mod deliberat în spiritul „noii gândiri” şi a unor atitudini politici şi sociale. În consecinţă, statul înlocuieşte rolul parental şi stabileşte regulile. Pentru că tinerii sunt vulnerabili şi maleabili, ei sunt de cele mai multe ori în vizorul celor care luptă pentru putere, de la Mullah-ul islamic până la presupuşii „liberaţionişti”, toţi căutând, de fapt, să deţină controlul, hrănind în acest sens naivitatea tineretului. La maturitate, viaţa socială este percepută ca o balanţă de compromisuri în care impulsurile animalice sunt sublimate în favoarea câştigurilor superioare, cum ar fi dragostea, protecţia succesul, respectul, stima de sine şi libertatea personală. Dacă o barieră sau o regulă socială/legală este restrictivă sau protectoare, acest lucru constituie mai degrabă reflectarea unui punct de vedere decât a realităţii exterioare. Astfel, societatea reflectă ignoranţa colectivă, dar şi înţelepciunea colectivă care, adeseori, se obţine cu preţul unor mari suferinţe sau dureri. Înfrânat de societate, eul narcisist este ca un motor fără volan şi, odată cu vârsta, el începe să înţeleagă că poliţia, legile, etica, raţionalitatea şi moralitatea oferă adevărata libertate prin negarea

    substitutului iluzoriu al lipsei de răspundere şi al iresponsabilităţii. Pe tărâmul intelectului, infantilismul consideră raţiunea, logica, moralitatea şi logica ca pe nişte impuneri şi restricţii arbitrare şi autoritare şi, în consecinţă, acest sub-nivel al societăţii glorifică nelegiuirea, cultura ilegalităţii şi vulgaritatea. Astfel anarhistul devine un erou şi, ca o consecinţă a acestei perspective sunt defăimate estetica şi frumuseţea. Eul este inteligent şi poate raţionaliza motivaţiile infantile ale urii şi violenţei sale. fie detaşându-se de Divinitate, fie, în mod paradoxal, justificând masacrarea altora în „numele lui Dumnezeu”, de exemplu Jihadul. Visul despre „Libertate” al Id-ului Eul infantil şi orgolios „pretinde”, se simte în mod grandios „autorizat”, este indignat în legătură cu nerespectarea „drepturilor sale şi se aşteaptă să-i fie tolerată auto-indulgenţa fără consecinţe şi responsabilităţi. Prin urmare, structura socială este considerată în general ca un mare generator de impulsivitate. În esenţa sa, eul este un anarhist, un ateu, un exhibiţionist rebel care consideră viaţa o nesfârşită orgie romană ce include abandonul şi uitarea de sine induse artificial, precum şi sexualitatea perversă, polimorfă ce permite abuzarea celor naivi şi vulnerabili. Chiar şi copiii sunt scutiţi de restricţii, iar victimizarea lor ar trebui să fie aprobată de societate şi chiar legalizată prin sofismul declaraţiei că o astfel de atitudine de prădător este scuzabilă pe motiv că reprezintă o formă a libertăţii de exprimare (de exemplu, pornografia cu copii). Aceleaşi procese ale minţii încearcă să schimbe înţelesul termenului „discurs liber” în aşa fel încât să însemne „exprimare” şi

    „comportament” total libere. Astfel, lupul este deghizat în blana de oaie a unui slogan politic. Ceea ce identifică esenţa eului narcisist este incapacitatea sa şi refuzul de a accepta responsabilitatea personală, oricare cerere de acest fel fiind respinsă zgomotos, pe motiv că ar fi opresivă. Acest lucru hrăneşte falsul drept de a fi „victimă” şi deformează realitatea şi aşa fel încât să apară percepţia victimizării. La acest punct, discernământul social devine ezitant în faţa unui baraj de propagandă care face neclară diferenţa dintre progres şi regres. El nu poate să discearnă între progres şi degenerare, în ciuda exemplului pe care-l dă istoria, prin faptul că toate marile imperii s-au destrămat din interior, din cauza decăderii morale şi nu atât în urma unor agresiuni venite din afară. Raţiunea pentru care se întâmplă acest lucru este evidentă - deoarece nivelul calibrat scade, se prăbuşeşte şi nivelul puterii; în consecinţă, structura interioară pentru supravieţuire se pierde, atât la nivel individual, cât şi colectiv. La maturitate, autoritatea încetează să mai fie percepută exclusiv ca „personajul negativ”, iar infractorii pe post de victimă; dimpotrivă, autoritatea ca reprezentare socială este considerată protectoare. Pentru infractor, poliţia este duşmanul; pentru cei care respectă legea, poliţia este un prieten. Oamenii integri se simt mai în siguranţă dacă ştiu că evenimentele publice sau străzile se află sub supraveghere video, dar o persoană vinovată, incorectă (din cauza manifestărilor înnăscute de paranoia care însoţesc astfel de atitudini), este împotrivă şi detestă supravegherea publică, pe care-o resimte ca pe o încălcare a „drepturilor” sale. Camerele de supraveghere sunt parte integrantă din societatea de azi şi există din cauza personalităţilor

    narcisiste care abundă în această societate. Cazinourile şi magazinele universale au sisteme de supraveghere la fel de sofisticate ca şi agenţiile guvernamentale de investigaţii - şi uneori chiar superioare. Narcisismul este esenţialmente paranoic şi, în consecinţă, încearcă în mod constant să se ascundă, ceea ce constituie o absurditate în lumea computerizată din ziua de azi, în care sunt create dosare detaliate asupra fiecăruia dintre noi, disponibile în lumea întreagă. Orice detaliu al vieţii noastre „personale” este automat dezvăluit ca o pistă cumulativă care conduce către orice fel de cumpărături, căutări pe internet, tranzacţii financiare, rata dobânzii politică, educaţie etc. Toată lumea trăieşte într-un spaţiu public, iar protestatarii apar pur şi simplu pe Internet catalogaţi ca atare. Proiectarea unei percepţii distorsionate are consecinţe dezastruoase atunci când grupurile de presiune politică abuzează de ea în cadrul agenţiilor guvernamentale. Dezastrele actuale din America şi din alte părţi ale lumii, care afectează ambasadele şi operaţiunile militare americane, constituie consecinţe neintenţionate ale unei constrângeri bine intenţionate, dar naive şi lipsite de realism, asupra agenţiilor importante, diminuând capacitatea lor de funcţionare în procesul de protecţie a vieţii şi a bunăstării cetăţeneşti. Istoric vorbind, aceeaşi naivitate l-a orbit şi pe secretarul de război Stimson (nivel calibrat 180) cu privire la mişcările Japoniei înainte de cel de al doilea război mondial; un alt eveniment similar, creat de lipsa de realism, e cel de care a dat dovadă Neville Chamberlain (nivel calibrat 185), care, după ce l-a întâlnit pe Hitler, s-a întors în Anglia cu sloganul „Pace în vremurile de noastre”. (Hitler şi-a bătut joc de

    „stupiditatea” lui). Cedarea în faţa terorismului este calibrată la nivelul 155. Acest lucru este privit cu dispreţ şi este considerat o laşitate, invitând la agresiune (de exemplu, mentalitatea animalică a haitei de lupi). Sub nivelul calibrat 200, cei puternici îi atacă pe cei slabi; peste nivelul 200, cei puternici îi protejează pe cei slabi. Lipsa de responsabilitate este, de asemenea, demonstrată de poziţionalităţile apologeţilor care simpatizează cu persoanele cele mai decadente şi periculoase din lume, în loc să fie de partea victimelor evidente ale acestora. Mintea inferioară devine astfel unealtă a eului narcisist, a cărui patologie în acţiune este atât de severă, încât nu poate să facă diferenţa între un megaloman mesianic care este calibrat la nivelul 60 şi un om de stat integru calibrat la nivelul 460 (spre comparaţie, eşecul de a diferenţia între un câine prietenos şi dragonul Komodo). Astfel, eul infantil urăşte societatea în general, dar în mod special instituţiile sale reprezentative cum ar fi guvernele, şcolile, industria, capitalismul, instituţiile comerciale de succes, marile corporaţii, şi pe adevăraţii câştigători ai vieţii, oamenii de succes (Gibson, 2004). În experienţa psihanalitică devine rapid evident că atitudinea cuiva împotriva autorităţii îşi are rădăcina în fanteziile şi experienţele infantile în care figura tatălui este percepută fie ca ameninţătoare (urâtă şi temută), fie protectoare şi corectă (de încredere). În consecinţă, orice autoritate devine impregnată de atitudinile proiectate şi, fie ne alăturăm şi sprijinim structura, fie devenim nemulţumiţi şi revoluţionari, în funcţie de succesul sau eşecul rezoluţiei conflictului/complexului inconştient. Aceste atitudini emoţionale inconştiente au fost observate la pacienţi, pe o perioadă mai mare de 50 de

    ani, în practica de psihiatrie clinică. Mintea îşi proiectează în mod automat propriile imagini şi sisteme de convingeri deformate asupra altora. Fenomenul este în mod subiectiv foarte real din punct de vedere emoţional şi are loc spontan, fără nici un fel de îndemn şi interpretare din partea psihanalistului (transferare). Bineînţeles, însuşi complexul lui Oedip a fost demonizat, iar Freud a fost „demitologizat” de toţi aceia care nu şiau rezolvat propriul complex oedipian, pe care, în consecinţă, l-au proiectat asupra societăţii în loc să devină conştienţi de existenţa lui. Valoarea primară a înţelegerii psiho-dinamicii nu rezidă în teoria complexului lui Oedip, ci în înţelegerea mecanismelor eului prin care acesta rezolvă conflictul. Ca fapt divers, este interesant de notat cât de importante pot fi pentru societate consecinţele „complexului lui Oedip nerezolvat”. În şcolile de filozofie germane importante de la începutul anilor 1800, Hegel a fost vocea şi autoritatea cea mai respectată. Deşi Marx a fost un discipol timpuriu, el a respins figura paternă a lui Hegel, mai ales principiul primar al Absolutului (calibrat la nivelul 570). De fapt, Marx a respins, într-un spirit de competiţie, capacitatea esenţială de înţelegere a lui Hegel şi a înlocuit-o cu o teorie dualistă care calibrează la nivelul 130 şi care, în consecinţă, a fost foarte atrăgătoare pentru adolescentul rebel din rândul revoluţionarilor. Confuzia dintre progresist şi revoluţionar persistă până în ziua de azi şi poate că este păcat că nu există astăzi un partid politic „progresist” ca atare, cu adevărat integru. (Acesta a calibrul la nivelul 360 în Vestul Mijlociu al SUA între anii 1930 şi 1940). Trebuie menţionat că egoismul generat de statutul de celebritate constituie adesea drumul alunecos care conduce la prăbuşirea unor politicieni, dictatori, foşti

    guru şi dizidenţi politici pentru care Karl Marx (cal. 130) reprezintă eroul cultural. „Dacă prin roadele lor îi vom putea cunoaşte”, atunci consecinţele dezavantajoase ale nivelului calibrat la 180, constituie poate cea mai mare ameninţare pentru toate societăţile şi chiar pentru întreaga lume, pentru că pseudo-plauzibilitatea şi uşurinţa de a se propaga se bazează pe inocenţa minţii umane şi pe lipsa ei de dezvoltare şi maturizare în cadrul populaţiei lumii (78% în lumea întreaga şi aproximativ 50% în America). Libertatea şi creierul În procesul de dezvoltare, comportamentele învăţate, influenţează dezvoltarea conexiunilor neuronale din creier şi cortexul cerebral. Acest lucru continuă şi mai târziu în viaţă. O deprindere specifică, cum ar fi aceea de a învăţa să jonglezi, conduce în condiţii experimentale la dezvoltarea neuronilor şi la o complexitate a interconexiunilor acestora, ca şi la dezvoltarea masei unor zone specifice din creier. Neutilizarea deprinderii conduce către o diminuare progresivă a numărului de neuroni şi a masei creierului, ceea ce confirmă zicala „ce nu se utilizează, se pierde”. Acesta este un principiu cu o semnificaţie din ce în ce mai mare pentru întârzierea declinului la vârste înaintate, dar este foarte important şi în alterarea dezvoltării intelectuale a copiilor care nu frecventează şcolile şi a acelora care sunt neglijaţi de părinţi. Alterarea configuraţiei neuronale apare ca o consecinţă a eşecului în ceea ce priveşte rezultatele socializării şi ale maturizării; astfel, sunt reţinute configuraţiile primitive care împiedică testarea realităţii şi dezvoltarea unui model neuronal mai complex şi a conexiunilor fundamentale pentru dezvoltarea minţii

    superioare. Luarea în derâdere a conştienţei spirituale şi a socializării pornirilor instinctuale are ca rezultat apariţia unor tendinţe primitive, aşa cum s-a menţionat într-un capitol precedent. Un creier mai puţin dezvoltat şi un nivel corespunzător al minţii înseamnă că instinctul animalic continuă să domine. Sofismele raţionalizate ale minţii inferioare caută, în consecinţă, să schimbe societatea şi nu pe sine. Această minte subdezvoltată, mai primitivă, se revoltă astfel împotriva oricărui raţionament adevărat şi încearcă să-şi consolideze poziţia slabă prin convertire sau intimidare. Libertate versus Sofism Sofismul îşi are rădăcinile în vechea Grecie, unde a fost predat viitorilor politicieni ca formă a retoricii de persuasiune, sub deghizarea subtilă a unui program secret. Instruirea consta într-o formă de propagandă, prezentând un argument plauzibil şi convingător, dar bazat pe informaţii distorsionate, care ar scăpa cu iscusinţă detectării celui mai puţin instruit. Joseph Goebbels a fost expertul cel mai cunoscut din timpurile recente care a fost capabil să convingă o întreagă populaţie să renunţe la viaţă pentru sofismele care au justificat agresiunile celui de al Treilea Reich. Raţiunea pentru anexarea nazistă a Austriei şi invadarea ulterioară a Europei s-a bazat pe distorsiunea dualistă a realităţii făptaş/victimă, dar cu roluri inversate. Sofismul lui Hitler a fost faptul că el şi-a propus „să îndrepte greşelile” din Tratatul de În Versailles. Tratatul de la Versailles a cerut daune Germaniei pentru delictele sale sălbatice şi pentru distrugerile făcute în primul război mondial, care în nici un caz nu pot fi considerate ca fiind rezultatele unui comportament inocent. Eul infantil nu se aştepta la nici

    un fel de consecinţe pentru ravagiile făcute şi a fost indignat atunci când i s-a cerut să se dea socoteală pentru acestea. De aceea, aşa cum se întâmplă în cazurile de paranoia, eul infantil s-a gândit să se răzbune pentru nedreptăţile imaginare. Pentru cei infantili, orice responsabilitate sau despăgubire pentru consecinţe este considerată o nelegiuire. Astfel, extremele poziţionalităţilor politice, fie că e vorba de extrema dreaptă sau stângă, calibrează extrem de jos şi reprezintă egocentrismul minţii inferioare (care, aşa cum am mai arătat şi la celelalte niveluri de calibrare, au o audienţă potenţial numeroasă). Conflictul cultural poate fi astfel contextualizat ca fiind principal între reprezentările minţii inferioare în raport cu cele ale minţii superioare, ce prezintă paradigme total diferite faţă de realitatea şi aşteptările sociale. În consecinţă, extremiştii de stânga consideră tradiţia, etica, moralitatea şi integritatea intelectuală ca fiind elemente fasciste, iar extrema dreaptă etichetează stânga drept trădătoare. În consecinţă, percepţia este un produs al fiziologiei creierului, al prezenţei sau absenţei unui creier „eteric”, al maturităţii, al nivelului calibrat al conştiinţei şi al evoluţiei spirituale, toate acestea fiind colectiv în acord cu evoluţia generală a conştiinţei umanităţii însăşi. Realitatea Libertăţii şi a Fericirii Exact aşa cum tot ceea ce este distrugător are o sursă comună şi fericirea, succesul, sănătatea şi pacea au o sursă comună, şi anume aceea a adevărului spiritual şi a integrităţii. Fiecare este potenţial liber să fie liber. Este doar o chestiune de a alege sau nu calea adevărului până la a ajunge să descoperi că acesta este identificabil, previzibil

    şi confirmabil. În loc de a invidia şi urî succesul, oamenii cu adevărat de succes îl imită, îl copiază şi se identifică cu el, dezvoltându-i modelul. A-ţi asuma responsabilitatea pentru propriile acţiuni şi pentru consecinţele acestora este, în sine, o atitudine extrem de puternică, ce ridică nivelul calibrat al conştiinţei peste valoarea 200. O calitate extrem de valoroasă pe care o acumulează persoanele evoluate spiritual de-a lungul dezvoltării lor este capacitatea de a înţelege propria conştiinţă ca pe o influenţă decisivă care hotărăşte tot ce se întâmplă în viaţa cuiva. Un alt principiu operativ, a cărui recunoaştere conduce la respectarea în mai mare măsură a poziţionalităţilor, este acela că mintea, conştient sau inconştient, are tendinţa de a exprima ceea ce se află în ea. Este foarte util să înţelegem că ciocolata nu este duşmanul sau opusul vaniliei, ci reprezintă doar o alternativă contrastantă a acesteia. De asemenea, este bine să recunoaştem că eul infantil, care se ascunde discret în interior, e foarte lacom, sperând constant la obţinerea laudelor şi bunurilor, fiind obsedat să aibă întotdeauna „dreptate”, deşi hrăneşte în acelaşi timp „relele”, nemulţumirile”, nedreptăţile şi ranchiuna. Nu este nevoie de foarte multă reflexie pentru a ne da seama că eul obţine multă energie şi beneficii din poziţionalităţile negative şi că evoluţia spirituală este mult accelerată prin disponibilitatea de a renunţa la aceste recompense îndoielnice în schimbul unui câştig real. Calea spre libertate şi fericire Calea ieşirii din ghearele eşecului, nefericirii, lipsei, dorinţei, maniei şi depresiei e uimitor de simplă. Viaţa e

    comparabilă cu un voiaj pe mare în cadrul căruia o modificare cu un singur grad a busolei va genera devieri de sute de mile în punctul terminus. Instrumentul cel mai puternic, aflat întotdeauna înlăuntru, e voinţa spirituală însăşi, care, dacă e setată ferm, va înfrunta şi depăşi orice obstacol. Voinţa spirituală e totodată cea care determină succesul. Din perspectiva experienţei subiective, dar şi în urma unei practici clinice şi spirituale de mulţi ani, s-a confirmat faptul că voinţa spirituală e factorul primordial ce determină atât cursul acestei vieţi, cât şi pe cel al conştiinţei înseşi, de-a lungul unor perioade mari de timp, drum numit îndeobşte karma (afirmaţie calibrată la nivelul 1000). Prin intermediul unei decizii simple, imposibilul devine posibil. Astfel, putem abandona iluzia egoistă conform căreia progresul spiritual ar fi dificil, dar trebuie s-o facem singuri, din proprie voinţă. Astfel, iluzia lipsei dispare şi ne vin în ajutor energii puternice, menite a ne sprijini progresul. Acesta e acompaniat acum de plăcerea dată de o stimă de sine sporită, lumea părând în mod magic a fi un loc prietenos şi bun. Reacţiile neurochimice ale cierului se schimbă şi ele într-o direcţie pozitivă, şi asemeni unui fluture eliberat din cocon, mintea eterică iese la iveală drept consecinţă a aportului de energie spirituală (kundalini), iar experienţa asupra lumii şi vieţii începe să se transforme. Se va descoperi cu acest prilej că eul constă dintr-o serie de cărămizi interconectate şi că deplasarea, chiar şi a uneia singure, are darul de a şubrezi întregul edificiu, care se prăbuşeşte sub propria-i greutate. Chiar şi un efort mic în aparenţă poate genera efecte semnificative, cei interesaţi descoperind că un simplu zâmbet poate schimba în totalitate viaţa cuiva. Miile de

    oameni care urmează această cale a îmbunătăţirii spirituale confirmă realitatea acestei descoperiri. Redăm în cele ce urmează o listă de atitudini ale câştigătorilor, de o simplitate extraordinară şi care au darul de a genera beneficii însemnate pe termen lung. Viaţa trăită în câmpurile energetice aflate în zona nivelului 200 e foarte diferită de cea situată sub nivelul 180 al conştiinţei. Fundamentul spiritual— Partea I Disponibil Echilibrat Bun, blând Calm Politicos Reţinut Cordial Decent De încredere Harnic Diplomat

    265 305 225 250 295 255 255 295 250 210 240

    Senin Echitabil Etic Corect Credincios Ferm Flexibil Prietenos Natural Bucuros Fericit

    210 365 305 305 365 245 245 280 255 335 395

    Muncitor 200 Sănătos 360 De ajutor 220 Onest 200 Onorabil 255 Uman 260 Umil 270 Idealist 295 Amabil 220

    Tabelul de mai sus revelează calităţile ce au fost valorizate şi sprijinite de-a lungul istoriei de către toate societăţile de succes. Calea spre conştienţa spirituală e sprijinită de faptul că motivaţiile mai înalte sunt întărite de energiile ce reflectă puterea, în vreme ce poziţiile egoiste sunt slabe, limitative şi extenuante. Şi, aşa cum calităţile negative sunt interconectate între ele, şi cele pozitive fac acelaşi lucru, aşa încât progresul într-un domeniu generează îmbunătăţiri surprinzătoare şi în altele, care nici măcar n-au fost adresate conştient. În vreme ce calităţile negative sunt polarităţi şi, prin urmare, declanşează propriile contrarii, realităţile întâlnite deasupra nivelului 200 nu cunosc defel

    noţiunea de contrariu. Astfel, „neprietenos” nu înseamnă opusul „prieteniei”, ci numai absenţa acesteia. Progresia prin nivelurile pozitive devine habituală, facilă, un mod de viaţă - în şi prin sine. Se descoperă că fiecare nivel al conştiinţei reprezintă un câmp de putere; prin urmare, cel pe care-l alegem pentru a ne alinia cu el ne influenţează invizibil calitatea vieţii. Experienţial, descoperim de ce „bogatul devine tot mai bogat, săracul tot mai sărac”, de ce „cine se aseamănă se adună” şi, desigur, de ce dacă „ne băgăm în troacă ne mănâncă porcii”. Într-un final, înţelegem că a sta în compania învingătorilor înseamnă a primi beneficii de la câmpul general şi a ni-l apropia prin osmoză. Înţelegem apoi că frumuseţea e o calitate esenţială şi profund subiectivă. Din cercetarea conştiinţei putem afirma că adoptarea unei atitudini invită imediat întregul câmp asociat al conştiinţei, ce începe să domine gândurile şi personalitatea pe nesimţite. Ceea ce considerăm a fi gândurile noastre sunt de fapt numai gânduri obişnuite unui anumit câmp energetic şi, în plus, descoperim că nu sunt defel personale. E preferabil să evităm negativitatea decât să ne opunem acesteia, rezistând totodată tentaţiilor de a ne juca cu focul pe ideea că nu ne vom arde. Câmpurile non-integre ale conştiinţei conţin programe seducătoare ce sunt extrem de viclene. Acestea s-au distilat şi rafinat de-a lungul secolelor, fiind prin în mare disimulate în prezentări atractive, Iisus Hristos ne-a învăţat să nu opunem rezistenţă celor negative, ci să le evităm. Atât cercetarea, cât şi experienţa clinică extensivă demonstrează că nu e posibil să ne jucăm cu focul non-integrităţii fără să ne ardem; prin urmare, cei conştienţi spiritual învaţă să discearnă ceea ce e o iluzie. Cei care exploatează şi realizează profituri mari au învăţat cum să transforme

    într-un avantaj naivitatea, precum şi cum să rafineze strălucirea iluziei făcând-o extrem de seducătoare, după cum stau lucrurile în prezent cu o mare parte a massmedia şi entertainment-ului. Fundamentul Spiritual - Partea a Il-a Loial Matur Modest Moral Amabil Normal Deschis Ordonat Răbdător Persistent Plăcut

    345 Afabil 280 Politicos 245 Pozitiv 200 Protector 255 Raţional 300 De încredere 240 Respectabil 300 Respectuos 255 Responsabil 210 „Sarea pământului” 220

    275 245 225 265 405 290 250 305 290 240

    Sănătos Simţul umorului Sensibil Stabil Suportiv Meditativ Tolerant Cald Înţelept

    300 345 240 255 245 225 245 205 385

    În vreme ce o persoană frenetică se va îneca, una mai evoluată învaţă să plutească. Câmpul atotputernic al conştiinţei reprezintă marea ce sprijină progresul spiritual. Tocmai puterea acestui câmp înlătură însăşi posibilitatea morţii. Omul a intuit aceasta încă din zorii civilizaţiei, fiind conştient că viaţa nu poate fi eradicată, ci poate doar să-şi schimbe forma, (afirmaţie calibrată la nivelul 1000). Alegerile determină consecinţele, acesta fiind un mecanism într-adevăr impersonal ce operează automat, deoarece câmpurile energetice sunt invitate ca o consecinţă a alegerii. Prin alegerile sale, un individ se aseamănă cu o masă de pilitură de fier a cărui poziţionare în cadrul câmpului reprezintă consecinţa directă a propriilor decizii. Acceptarea acestei realităţi e simultan înălţătoare şi eliberatoare. În acelaşi timp, produce frică şi consternare. Prin urmare, singura

    libertate reală în univers e libertatea de alegere, care reprezintă un dar primit de omenire. Se înţelege apoi că singurii răspunzători de soarta noastră suntem chiar noi (nivel calibrat 700). Acceptarea acestui adevăr general aduce cu sine puterea de u rezolva o situaţie înlocuind atitudinea neproductivă de complacere în speranţe deşarte. Ceea ce înspăimântă cu adevărat oamenii în privinţa realităţii spirituale este că ea ne pune în faţă adevărul că propriul destin depinde numai de faptele şi alegerile noastre. Raiul şi iadul suni rezultatul şi consecinţa propriilor alegeri; prin urmare, cheia libertăţii trece prin graţia moştenirii karmice a întregii omeniri, guvernate de Voinţa Divină.

    Filosofi şi filosofii Altruism Aristotel Autoritate

    435 498 400

    Marii Avatari, învăţători

    1000

    Ayers, A. J. Bacon, Roger Behaviorism

    475 460 400

    Cercetaşii (Legile)

    455

    Cercetaşii (Jurământul)

    450

    Burke, Edmund Capitalism (Filosofia) Carnap, Rudolf Chivalry Fundamentalismul creştin Colectivism

    410 340 485 465 205 200

    A. Greenspan Heritage Foundation Hobbes, Thomas Hoffer, Eric Umanism Husserl, Edmund Idealism Imperialism Intelectualism Kierkegaard, Soeren Laissez-faire Pozitivismul Logic Mach, Ernst Malthus, Thomas Moralitate Institutul Naropa Neoconservatism „New Deal”

    400 265 475 505 365 499 200 200 395 410 305 380 490 204 405 405 395

    Comte, Auguste Conservatorism Dewey, John Eagle Scout Emerson, Ralph Waldo Empirism Epicureanism Etica Existenţialism Iniţiative bazate pe credinţă

    485 405 455 460 485 475 305 415 375 480

    Friedman, Milion, Economiştii 400 Gnoza „Great Society” (Preş. Johnson) Sartre, Jean-Paul Schlick, Moritz Scolastica Scotus, Duns Darwinismul social Socrate Solipsismul Spencer, Herbert

    503 L. 280 200 480 460 490 215 540 350 410

    (Preş. Roosevelt) 340 Poziţia politică a NRA 205 Obiectivism 400 Ockham, William de 535 Optimism 295 Orwell, George: 1984 410 Fenomenologia 420 Pierce, Charles 465 Platan 485 Plotin 503 Pragmatism 200 Rand, Ayn 400 Raţionalism 470 Russell, Bertrand 465 Sfinţii 550 Înţelepţii spirituali 700 Lupta pt. supravieţuire 220 Teologia 460 Filosofia tradiţională 440 americană Transcendentalism 445 Liberalismul tradiţional 355 Utilitarismul 240

    Discipline Intelectuale Algebra Aritmetica Epistemologia Geometria Geometria (solidă) Marile cărţi ale lumii occidentale (exclusiv Marx)

    405 395 475 400 405

    Matematica Metafizica Ontologia Ştiinţa Teologia

    465 Trigonometria

    450 460 465 450-460 460 410

    În măsura în care mintea nu poate discerne între adevăr şi falsitate, ea se poate bizui doar pe raţiune şi intelect. Astfel, educaţia aduce beneficii pe mai multe niveluri. Pentru eul neevoluat, totuşi, capacitatea de a

    gândi e marcată de trecerea de la raţiune la raţionalizare pentru a justifica poziţiile emoţionalizate. Apoi, distorsiunile adevărului tind să cadă în niveluri stratificau concordante cu nivelurile aferente ale conştiinţei manifestate în societate. Deasupra nivelului 200 al conştiinţei, adevărul e valorizai în sine şi, ca atare, educaţia şi erudiţia sunt respectate. Pentru eul egocentrist, cu toate acestea, cerinţele adevărului sunt nedorite, deoarece ar ameninţa sistemele personale de credinţă. Astfel, moralitatea, etica şi responsabilitatea sunt văzute ca opresive, fiind în final respinse. Făcând astfel, raţionalizările minţii inferioare înlocuiesc dialectica şi cerinţele onestităţii aşa încât, până şi cele mai grosiere falsităţi sunt considerate a fi adevăruri sau „fapte”, chiar dacă nu au nicio bază în realitate. (Din punct de vedere istoric, mărturia falsă, calibrată la nivelul 40, reprezintă o anatemă, chiar şi În societăţi primitive). În actualul „război cultural” sociologia şi retorica politizate au înlocuit semnificativ raţiunea şi adevărul verificabil. Chiar şi istoria, literatura, matematica, ştiinţa şi etica responsabilităţii au fost atacate şi repudiate. În vreme ce aceste poziţionalităţi relativiste pot fi scuzate şi trecute cu vederea ca elemente naive, adolescentine şi regresive, o altă componentă a acestui declin e mult mai periculoasă, stând la baza motivaţiilor de tipul urii justificate. În vreme ce distorsiunile adevărului, ce sunt caracteristice nivelurilor conştiinţei situate între valorile 130-195, pot părea atractive celor needucaţi, ele nu sunt altceva decât o blană de oaie sub care se ascund mânia, invidia, maliţiozitatea şi justificările aduse distorsiunilor paranoice. Oratorul iritat, cu faţa roşie de congestie şi cu venele îngroşate, gesticulează agresiv şi

    îşi îndreaptă degetul acuzator - dar aceeaşi inflaţie e văzută adesea şi în comportamentul animal. Sofismele şi retorica au fost atent analizate de Platon, Aristotel şi Socrate în jurul anului 350 d.Hr. Totuşi, mai bine de 2000 de ani ele au lost considerate un subiect închis de către gânditorii mai evoluaţi şi mai integri. Dar în fiecare generaţie, un mare număr de oameni calibrează sub nivelul 200, şi astfel dogmele egoismului revin la suprafaţă în haine noi şi înlocuiesc adevărul cu orice preţ. Astfel, abandonarea adevărului în folosul câştigului e o atitudine ce a persistat, reprezentând, de fapt, principala cauză a războiului şi a genocidului. Virusul frazelor pompoase şi înşelătoare se transmite peste generaţii. Aşa cum am citat anterior, distorsiunile filosofiei marxiste survenite în timpuri recente au costat vieţile a milioane de oameni, rezultând în dezastre civile ce au oferit extremei drepte fasciste oportunitatea escaladării haosului şi neînţelegerilor sociale. Ideea centrală a tuturor acestora rezidă în vinovăţie - căci trebuie spus că substitutul pe care persoanele slabe îl uzează în locul integrităţii calibrează la nivelul 180, şi, precum cancerul, slăbeşte şi denigrează chiar nivelul de conştiinţă al celor cuprinşi de acest sentiment, astfel încât pseudo-victima iniţială devine în mod literal astfel. Totuşi, Aristotel a văzut o valoare în retorică şi anume aceea că, pentru a fi acceptat, adevărul trebuie prezentat adecvat. De fapt el a descris în termeni politici/sociali/ filosofici una din teoremele fundamentale ale cercetării conştiinţei - şi anume aceea că adevărul nu e doar consecinţa conţinutului, ci şi a contextului Astfel, el a prezentat modalitatea etică de folosire a retoricii drept mijloc de înfăţişare efectivă a adevărului, incluzând pe lângă logica dialectic corectă

    („Logos”) şi integritatea vorbitorului („Ethos”) şi calitatea audienţei („Pathos”). În vreme ce filosofiile şi poziţionalităţile problematice par a utiliza emoţiile şi (via mintea inferioară) ilogicul, legile dialecticii ştiinţei şi raţiunii sunt stricte, solicitante şi inflexibile. Adevărul verificabil e independent de modul în care ne putem „simţi” relativ la el, aspect ce, dealtfel reprezintă unul irelevant, personal şi fundamental narcisist şi subiectiv. Nivelul calibrat 460 indică erudiţie, 470 indică adevărata raţionalitate, iar nivelul 499 e semnul strălucirii şi apropierii de geniu. Se poate vedea că nivelul calibrat al retoricii nu-l depăşeşte nici măcar pe cel al aritmeticii simple. Devine deci chiar de mirare cum de poate fi luat într-atât în serios încât să se clădească pe el politici publice utilizate ca fundament al deciziilor judiciare de exemplu, oare termenul „speech” înseamnă o înşiruire de vorbe şi conversaţii sau „oricare şi toate tipurile de comportament” în orice împrejurare? Oare actul de a arde o cruce, la care recurge ritualul Ku Klux Klanului, reprezintă un „speech”? Sau formicaţia publică e oare şi ea o formă a libertăţii opiniei? Prin urmare, parametru permisibili nu includ doar conţinutul, ci şi motivaţia, intenţia şi responsabilitatea pentru impactul social. În Grecia antică, politicienii de carieră au învăţat să uzeze de fructele oratoriei de la profesioniştii în domeniu, care percepeau o taxă şi predau „retorica” sau arta de a umbri adevărul în vederea câştigării alegerilor. E vorba, deci, de un talent însuşit care, în exces, aduce aminte de o atitudine bombastică, intenţionată a impresiona pe cei creduli, lipsiţi de educaţie ori chiar pe cu educaţi, dar care au o agendă diferită de preocupări. Această violare a adevărului i-a indignat pe Platon, Socrate şi Aristotel, care au demolat total credibilitatea

    protagoniştilor. Totuşi, din acest dialog au reieşit două concluzii importante: (1) inteligenţa ca filosofie depinde de satisfacerea cerinţelor dialecticii (structurii) argumentelor, şi (2) e important ca adevărul integru să fie prezentat adecvat auditoriului, pentru a facilita înţelegerea şi acceptarea din partea acestuia. Acest lucru este conform cercetării conştiinţei, prin faptul că adevărul verificabil e un produs deopotrivă al conţinutului şi contextului. Liderii omit adesea să furnizeze o anumită informaţie ce ar recontextualiza complet impactul asupra prezentării lor. Neajunsul intelectualilor integri este că ei cred că adevărul prin el însuşi e convingător pentru alţii, ignorând faptul că se întâmplă exact contrariul - cei non-integri urăsc şi resping adevărul ori îl etichetează drept falsitate, deoarece e perceput ca o respingere a propriilor motivaţii. Atunci când adevărul e contextualizat adecvat, el e consolidat de credibilitate, iar falsitatea nu mai trebuie combătută deoarece se prăbuşeşte singură. Cu toate că adevărul se ridică singur la suprafaţă, el trebuie să fie „vândut” pentru a-l face agreabil şi atrăgător celorlalţi. Populaţiile cu niveluri scăzute ale conştiinţei sunt interesate exclusiv de câştiguri. Faptul că adevărul eliberează e un concept acceptat de cei integri, el fiind totodată perceput ca un duşman ameninţător de cei neintegri. Dacă falsitatea are drepturi legale şi egale cu adevărul, beneficiind în plus şi de acceptare academică şi propagare prin media, atunci Goebbels, Hitler, Eichmann, fascismul şi Holocaustul ar fi legitime, ca dealtfel şi Stalin, Pol Pot ori Buchenwald. Se poate vedea că problema nu e falsitatea însăşi, ci transformarea ei (luciferică) în adevăr.

    Pervertirea adevărului şi integrităţii în societatea actuală e atât de evidentă încât aceasta nu recunoaşte desacralizarea adevărului decât atunci când atinge niveluri absolut extreme, precum afirmaţia că victimele atacurilor din 11.09 meritau pe drept să moară (afirmaţie calibrată abia la nivelul 90). Această declaraţie a fost apărată ulterior pe baza falsului raţionament conform căruia „victimele meritau întradevăr să piară din cauza războiului din Irak”. (Fox News, 2/04/05). Aceasta, deşi războiul amintit e de fapt ulterior şi nu anterior atacurilor teroriste. Astfel, relativismul a înlocuit adevărul cu falsitatea în acompaniamentul uralelor suporterilor, care nu erau, ei înşişi, altceva decât victimele patetice ale unei spălări academice a creierelor. Prin aplicarea aceloraşi principii conform cărora falsitatea e deopotrivă legală şi justificată, atunci la fel devin şi răzvrătirea şi trădarea. Acelaşi dicton va sprijini apoi drepturile de a urî şi distruge, deoarece expresia e definită acum în aşa fel încât să includă acţiunea. Paradoxul e că, dacă anarhia e legală, atunci nu mai există forţa legală care s-o impună. Legea e bazată pe adevăr şi, prin urmare, în afara cerinţelor adevărului nu poate exista nicio lege care să protesteze faţă de „drepturile” celor fărădelege. Concluzie Libertatea e o stare independentă şi interioară, în vreme ce libertatea socială e o consecinţă a judecăţilor sociale colective, putând fi restricţionată în vederea servirii binelui comun. E o serioasă eroare să confundăm aceste două concepte de vreme ce toate acţiunile şi alegerile au consecinţe.

    În cele din urmă va trebui să acceptăm responsabilitatea şi consecinţele pentru alegerile şi acţiunile noastre. Fiecare act, gând şi alegere se alătură unui permanent mozaic; deciziile noasta brăzdează universul conştiinţei şi afectează vieţile tuturor. Fiecare act ori decizie în sprijinul vieţii aduce prinos întregii vieţi, inclusiv a celei proprii. Undele pe care le generăm se întorc la noi. Ceea ce părea a fi cândva doar o declaraţie metafizică, e stabilit azi ca un fapt ştiinţific. Tot ceea ce există în univers emite constant un model energetic identificabil de o frecvenţă specifică, ce persistă pentru totdeauna şi poate fi citit de cei care ştiu cum. Fiecare cuvânt, act şi intenţii- creează o înregistrare permanentă; fiecare gând e cunoscut şi înregistrat pentru totdeauna. Nu există secrete, nimic nu e ascuns şi nici nu poate fi. Vieţile tuturor se manifestă într-un domeniu public. Spiritele noastre sunt dezgolite în timp, expuse privim tuturor. Viaţa tuturor va da seama într-un final în faţa universului

    Cap. 14 - Ţări şi politici Evoluţia conştiinţei, aşa cum se exprimă în dezvoltarea intelectuală, s-a desfăşurat în mii de ani şi de-a lungul mai multor civilizaţii, fiind presărată cu perioade de conflicte deosebit de dure, cu războaie civile şi vărsări de sânge. Din această lungă şi dureroasă experienţă, cele mai semnificative performanţe intelectuale au calibrat aproximativ în marjele valorii 400. În crearea Americii, acestea s-au combinat mai degrabă cu geniul spiritual decât cu cel religios, iar rezultatul a fost apariţia uneia dintre cele mai puternice şi mai reuşite ţări şi culturi din lume. Teocraţiile şi monarhiile au fost încercate, dar s-au prăbuşit, devenind exemple negative, ce trebuie evitate. După Reformă, ţările din Europa s-au re-creat pe un model raţionalist şi secular, dar cu intenţii integre. Din acest motiv, multe dintre ele au calibrat în marjele valorii 300 şi chiar peste aceasta, devenind democraţii bazate pe corectitudine şi raţionalitate. În consecinţă, lumea occidentală civilizată a reprezentat, în general, un câmp fertil, care a primit cu braţele deschise descoperirile ştiinţifice, iar aplicaţiile lor în rezolvarea problemelor umane au fost uimitor de

    reuşite. Ştiinţa, precum şi tehnologia aferentă, au reuşit să învingă majoritatea bolilor, au dublat speranţa de viaţă şi au ridicat educaţia la rangul de cheie de boltă a progresului. Totuşi, cele mai impresionante dintre succese s-au înregistrat în ultima sută de ani, ceea ce, dacă privim din perspectiva evoluţiei timpului, durează cât o clipire din ochi. Aceste câştiguri enorme realizate într-un timp atât de scurt, ne îndreptăţesc să ne aşteptăm ca viitorul să aibă încă şi mai multe promisiuni pentru umanitate - cu excepţia călcâiului lui Ahile, relaţiile internaţionale. Dintr-o perspectivă enciclopedică asupra lumii, acest sector critic al eşecului iese clar în evidenţă drept cea mai serioasă şi mai evidentă problemă ce trebuie rezolvată înaintea atingerii şi garantării păcii mondiale. Ca o falie tectonică sau un vulcan inactiv, această eroare uriaşă pândeşte la orizont ca o bombă cu efect întârziat. Duşmanii păcii îşi agită săbiile şi fac angajamente solemne de a distruge principalul promotor al civilizaţiei şi al standardelor avansate, care este America. Armele lor sunt o combinaţie de propagandă pseudo-religioasă, nişte tehnici de spălare a creierului şi o percepţie paranoică asupra lumii occidentale, deformată dinadins în aşa fel încât să fie justificate acţiunile şi retorica agresive, Jihad-ul este o declaraţie religioasă de război care a condus către schimbarea vieţii cotidiene în societatea occidentală, ale cărui puncte slabe sunt negarea, incapacitatea tradiţională şi lipsa de cunoaştere temeinică a funcţionării relaţiilor internaţionale. Din lipsă de date temeinice, diplomaţia internaţională este adeseori nu numai incapabilă, dar şi prea puţin cooperantă cu scopurile sale. (Naţiunile Unite actuale calibrează doar la nivelul 185-190). Acest lucru este inevitabil pentru că, în lipsa unor date verificabile

    sau a unui corp de cunoştinţe fundamentate ştiinţific diplomaţia este asemănătoare explorărilor primitive, care de desfăşurau fără hartă, busolă sau GPS (sistem global de poziţionare). În lipsa informaţiilor fundamentate, apare o întreagă gama de măsuri temporare, însoţite de emoţionalism, de presiunea protestului public şi de expediente politice. Toate acestea sunt consolidate de afacerile clandestine acompaniate de retorica interminabilă, intelectualizarea sterilă, precum şi de poziţiile politice de tipul „o măsură comună pentru toţi”. Ele se dovedesc a fi tehnici nefundamentate suficient pentru a constitui temelia siguranţei şi securităţii tuturor ţărilor şi societăţilor. Chiar şi dintr-un sondaj foarte succint, apare evident că nevoia cea mai presantă a lumii actuale rezidă în existenţa unei ştiinţe fundamentate pe care să se poată baza diplomaţia internaţională. În acest scop, o recapitulare istorică poate oferi orientarea şi informarea pe baza cărora să se construiască o ştiinţă a relaţiilor internaţionale şi diplomatice ancorată în realitate. Sisteme politice Oligarhie Meritocraţie/Republică Naţiunea Irocheză Coaliţie Socialism Monarhie

    415 410 399 345 305 200

    Feudalism Tribalism Teocraţie Comunism Dictatură Fascism

    145-200 200 175 160 135 125

    Studierea cifrelor de mai sus este foarte interesantă şi ne permite să observăm cât de apropiată este structura Naţiunii Irocheze de democraţia actuală. De fapt, mulţi din factorii săi au fost incluşi în Constituţia Statelor Unite. Mai observăm că, deşi în vederea

    stabilirii nivelului ei calibrat, Monarhia depinde de monarhul în exerciţiu în acel moment, ea nu este în mod intrinsec lipsită de integritate. Guvernele tribale pot fi, de asemenea, foarte integre, lucrul acesta depinzând de cine anume este la conducere, tabelul mai dezvăluie faptul că ideologiile politice de extremă stângă sau dreaptă au tendinţa de a cădea către nivelurile cele mai scăzute ale integrităţii. În fine, calibrarea teocraţiei dezvăluie de ce aceasta a fost sistematic respinsă de părinţii fondatori ai Statelor Unite. Din motive întemeiate, dictatura are un renume prost pretutindeni, din Haiti la Castro, Hitler, Musolini, Saddam Hussein, precum şi alţi dictatori din lumea actuală. De aceea, dictatorii scot în evidenţă, mai devreme sau mai târziu, caracteristici ale unui narcisism mesianic pompos, malign, opresiv şi feroce, îndreptat chiar împotriva propriului popor. Baza filozofică a democraţiei are o lungă evoluţie în lumea intelectuală şi, în dezvoltarea ei, s-a folosit de gândirea celor mai strălucite minţi care au existat de-a lungul secolelor.

    Societăţi istorice Indieni americani Grecia Antică Roma Antică Egiptul Antic Atlantida Omul din Neanderthal Omul din Cro-Magnon

    210 255 202 205 290 75 80

    Boşimani Canibali Vânători de capete Incaşi Azteci Predecesorii omului modern (60.000 ani în

    110 95 95 65 65 70 - 80

    Anasazi

    85

    Homo erectus (Java)

    70

    urmă) Homo sapiens idelta

    Istorie politică Figuri majore Akhenaten Alexandru cel Mare Attila Hoardele barbare Bonaparte, Napoleon Caesar, Julius Caligula Carol cel Mare Columb, Cristofor Conquistadorii Constantin (Împ.) Cortez, Hernando Cromwell, Oliver Disraeli, Benjamin Frederick cel Mare Henry VIII Ivan, cel Groaznic Justinian (împărat) Han, Genghis Machiavelli

    220 290 90 35-85 450↓175 140 30 230 320 40 410↓385 85 208 405 325 170 55 435 140 225

    Magna Carta 460 Mary, Regina Scoţiei 340 Hoarde Mongole 70 Montezuma 45 Nefertiti 205 Nero 70 Petru cel Mare 385↓190 Papa Grigore 45 Papa Leo 475 Regina Victoria 230 Ramses I 205 Ramses II 210 Rasputin 120 Robespierre, Maximilian 405 Ţarii Ruşi 55-385 Tutankhamon 200 Vikingi, Huni, Goţi 55-85 Wallace, William 490 Wellington, Duce de 420

    Personalităţi importante recente Arafat, Yasser Atatürk, Mustafa Kemal Churchill, Winston Franco, Francisco Gestapo Goebbels, Joseph Gorbachev, Mikhail Goring, Herman Himmler, Heinrich Hitler, Adolf

    Regele Faisal (Arabia 480 Saudită) 250 Lenin, Vladimir 405↓80 510 London Blitz 40 190 Mao 185 35 Marx, Karl 130 70 Mengele, Dr. Joseph 25 500 Montgomery, Gen. 450 350↓150 Nazism 50 35 Noriega, Manuel 60 430↓40 Duvalier, Papa Doc 25 440↓65

    IRA KGB Khomeini, Ayatollah

    100 55 75

    Pol Pot Stalin, Iosif

    35 70

    Personalităţi actuale Abbas, Mahmoud al-Qaeda al-Zarqawi, Abil Musab bin Laden, Ossama Castro, Fidel „Chemical Ali” China înaintea reformelor China după reforme UE UAMAS Hezbollah Hussein, Saddam Kadai, Omar Karzai, Hamill (Afganistan)

    230 Khutami, Muhammad 65 Kim Jong Il (N. Korea) 60 Miloşevici, Slobodan 40 Musharraf, Gen. Pervez 445↓180 Pinochet, Gen. Augusto 160 PLO 150 Putin, Vladimir 195 Sharon, Ariei 205 Sistani, Mare Ayatollah Ali 105 Talibanii 85 UNESCO 65 ONU 160↑l90 Consiliul de securitate ONU 415

    200 160 130 425 155 55 190 205 125 65 355 195 180

    Notă: Cifrele între care există săgeţi „↑” sau „↓” indică calibrările carierei la începuturile sale şi nivelul carierei ulterior în timp. Mulţi lideri scad în integritate datorită corupţiei pe care puterea lumească o manifestă (de ex. Arafat 440↓65). Înlocuirea a lui Arafat cu Abbas (cal.230) împreună cu apariţia lui Sharon la nivelul 205, au reînnoit speranţa de pace în acest violent conflict ce durează de atâta vreme. Cifrele de mai sus vorbesc de la sine. O curiozitate este faptul că, atât Napoleon, cât şi Hitler, au calibrat pe la mijlocul nivelului 400 în perioada de început a carierei lor pentru ca, apoi, căzând în megalomanie, să apară la amândoi o prăbuşire semnificativă a nivelului calibrat, însoţită de încheierea vieţilor lor într-un total dezastru. Aparent, amândoi au început prin a avea idei constructiv şi au lăsat o moştenire benefică pentru societăţile lor, dar mai apoi au sfârşit abandonându-se

    avantajelor puterii lumeşti. Având în vedere că cercetarea kinesiologică este dincolo de timp şi spaţiu, putem identifica aproape exact momentele când au survenit aceste schimbări. În cazul lui Napoleon acest lucru s-a petrecut în momentul în care a luat hotărârea de a se încorona ca împăiat lezând astfel autoritatea de până atunci a Bisericii, pentru că, până în acel moment, doar Papii aveau autoritatea de a încorona un împărat. În cazul lui Adolf Hitler, momentul amintit a survenit atunci când acesta a devenit simultan liderul unic al tuturor organizaţiilor guvernamentale şi al armatei. Dacă, de-a lungul istoriei, monarhii mai erau încă supuşi celor mai înalte autorităţi religioase ale momentului (cum ar fi Papa, capul Bisericii Ortodoxe Răsăritene sau echivalenţii acestora) niciunul dintre aceşti doi oameni de stal nu dădea socoteală în faţa nimănui. Nero chiar s-a auto-proclamat Dumnezeu. În fiecare caz, eul s-a auto-proclamat Dumnezeu, şi, în felul acesta, şi-a dezvăluit ambiţia secretă, reprimată şi deghizata, dar parte a esenţei sale interne. Ţări şi Regiuni ale lumii (prezent) Nivelul 400

    Nivelul 300

    Australia Canada

    410Bolivia 415Brazilia America Germania 400 Centrală Hawaii 405China Hong Kong 400RP Olanda 405Preşedinte Singapore 405Guvern Korea Sud 400Egipt Elveţia 400Europa SUA 421Franţa Grecia

    Nivelul 200

    300 Argentina 300 Islanda

    285 255

    355 Indonezia

    215

    Manciuria 200 300 Nepal 205 320 Noua Guinee 202 150↑ Puerto Rico 250 190 350 Rusia 200 355 Taiwan 295 305 Tibet 200 300 Turcia 245

    Marje superioare ale nivelului 100 Iordania 185 Kuwait 190 Orientul 170 mijlociu Korea Nord 175 Palestina 185 A. Saudită 175 Sicilia

    175

    Africa Sud 190 Siria 155 Turkmenistan 150 Yemen 160

    India Italia Japonia Mexic Scandinavia

    355 380 355 300 350

    Marje sup. Balcani Bosnia Burma Cuba Iran Israel

    100 185 180 155 180 190 190

    Marje inf. 100 Irak 120 Liban 130 Pakistan 140 Ucraina 140 Vietnam 140

    Sub nivelul 100 Haiti Algeria Libia Sudan Nigeria

    55 90 90 70 55

    Congo Angola Rwanda Uganda Oman

    70 50 70 40 9

    În ediţia din 2005 a „Freedom House”, într-un studiu efectuat asupra a 129 de ţări din lume, 46% sunt clasificate ca fiind „libere”, 26% „nu sunt libere”, iar restul sunt „parţial libere”. În 2004, 26 de ţări au prezentat un progres, în timp ce 11 au înregistrai un declin. Opt dintre cele mai oprimate ţări au fost: Burma, Culm, Libia, Coreea de Nord, Arabia Saudită, Sudan, Siria şi Turkmenistan. Din ţările Orientului Mijlociu, numai Israelul a fost evaluat ca fiind „liber”, iar 12 state au fost catalogate ca „nefiind libere” (Ingram, 2004). Chiar din prezentarea brută a datelor, sunt deja evidente implicaţiile profunde care necesită un rafinament mai amplu şi o adaptare la specificul unei situaţii, cum ar fi divergenţele dintre popoare, guverne şi oficialităţi, ca şi dintre diverşii lui reprezentanţi. O ţară sau o societate care calibrează la nivelul 400 este guvernată şi funcţionează pe baza principiilor raţionalităţii care implică etică, moralitate, responsabilitate, simţ de răspundere şi interes pentru bunăstarea poporului. O astfel de ţară este, dr asemenea, guvernată de lege şi se bazează pe principiile

    constituţiei şi pe structura guvernamentală. În consecinţă, atare ţări pot fi abordate cu succes prin logică, etică şi moralitate. Această abordare de ansamblu, totuşi, poate fi nepotrivită şi condamnată la eşec când este aplicată unei ţări care calibrează sub nivelul 200, ceea ce înseamnă că operează pe baza unor principii total diferite cum ar fi interesul şi câştigul egoist, puterea personală, lipsa oricărei obligativităţi faţă de populaţie, lipsa eticii, a moralităţii şi chiar a legalităţii. Astfel de ţări acţionează, în primul rând, din mândrie, aroganţă, concurenţă, răzbunare, imagine - şi, cel mai grav din cauza megalomaniei liderilor săi, exprimată ca paranoia şi tendinţe spre secretomanie. Liderii nu au niciun fel de remuşcări atunci când fac cele mai false declaraţii care frizează chiar absurditatea. Liderii dictatoriali au totodată o tendinţă către impunător şi grandios, unii prezentând chiar psihoze (egoismul mesianic narcisist este calibrat la nivelul 35-60) şi iluzii de grandoare. Aceştia îşi doresc de fapt să fie adoraţi şi consideraţi salvatori; de aici şi exhibarea portretelor şi statutului. Toată lumea trebuie să se închine în faţa „Marelui Conducător” şi a simbolurilor sale. În tot acest timp. un conducător integru este satisfăcut prin simplul respect. Este foarte importantă înţelegerea elementelor şi a psiho-dinamicii megalomaniei. Ele nu diferă în esenţă de criminalitatea recidivistă (personalitatea psihopată a sociopatului cronic), ceea ce conduce la incapacitatea de a simţi remuşcare, regret, sau responsabilitate faţă de alţii, însoţite de lipsa calităţii de a învăţa din experienţă. Cealaltă consecinţă a megalomaniei este incapacitatea de a lua în serios avertizările şi de a prevedea consecinţele (ajungând în felul acesta să fie „prinsă întro pânză de păianjen”).

    De-a lungul istoriei, multe personalităţi megalomane mesianice au sfârşit prin a se sinucide în loc să-şi accepte responsabilităţile personale. Pentru că acest nivel patologic este atât de mult în afara sferei realităţii unei persoane obişnuite, dacă nu este luat în consideraţie, pot apărea consecinţe grave pentru societate. Oamenii care au de a face cu astfel de personalităţi criminale nu sunt în totalitate surprinşi de refuzul total al acestora de a recunoaşte comiterea unei infracţiuni chiar dacă ea este surprinsă pe o videocasetă. De aceea, ţările calibrate sub nivelul 200 sunt dominate de principiul interesului propriu; în consecinţă, declaraţiile politice, cum ar fi cea a „apărării păcii” sunt utilizate ca sloganuri de propagandă şi manipulare. Pacea ar avea ca rezultat înfrângerea partidului conducător, pierderea profitului din industria de armament, pierderea sprijinului populaţiei şi a fundamentului puterii. Astfel de societăţi prosperă şi sunt construite pe baza războiului şi a conflictului. Ele sunt foarte abile în a-şi juca rolul, a manipula presa, se pricep la înşelătorii şi declaraţii diplomatice false. Se mai pricep foarte bine şi să manipuleze isteria maselor şi să creeze incidente inflamatorii ca să ţină spiritele încinse - cum ar fi iritarea duşmanului prin manevre extreme de genul aruncării în aer a unui autobuz plin de copii nevinovaţi. Fiecare parte joacă apoi rolul mincinos al „victimei inocente” contra „autorului răului” într-un joc care nu înseamnă altceva decât un sport sângeros, total necunoscut unei culturi bazate pe raţiune şi valoare umană. Acţiunile extreme sunt apoi „justificate” prin fundamentalismul religios al aripii de dreapta, dependente de satisfacţia pe care i-o oferă strălucirea războiului şi drama macabrului şi grotescului - cum ar

    fi decapitarea lentă cu sabia a unor civili fără apărare, spectacol difuzat prin televiziune în lumea întreagă. Naivitatea periculoasă a Americii America este în mod repetat orbită de propria sa infatuare, de faptul că deţine „cupa sfântă” a democraţiei şi flutură steagul libertăţii. Tot în mod repetat, America nu-şi dă seama de gravitatea orbirii sale, dând în schimb vina pe agresorii radicali care o atacă în cele din urmă ca pe o ţintă vulnerabilă şi foarte tentantă. Culturile străine nu joacă după regulile stabilite de Marchizul de Queensbury, iar „corectitudinea”, „cinstea”, precum şi alte valori asemănătoare sunt considerate copilăreşti şi ridicole. Ideea de „pace” nu are deloc valoare pentru ţările care calibrează sub nivelul 200, şi la fel se întâmplă şi în cazul onestităţii, bunătăţii şi oricărei calităţi considerate virtuoase. America este invidiată, urâtă, considerată deschis ca fiind „stupidă”. O ţară care se roagă „cu căciula în mână” pentru „ajutorul” şi „aprobarea” unor organizaţii flagrant anti SUA cum sunt Naţiunile Unite, face un lucru care este considerat cel puţin umilitor. Dacă în America slăbiciunea necesită compasiune, în alte ţări ale lumii, care sunt considerate foarte macho, slăbiciunea generează dispreţ şi nu milă. Acelaşi lucru se aplică şi indiferenţei americane patologice faţă de operaţiunile de securitate necesare supravieţuirii (a fi descoperit sau prins cu garda jos e o acţiune care calibrează la nivelul 180). Acel model a precedat atacul de la Pearl Harbour, incidentul din Golful Porcilor, războiul din Coreea (trupele surprinse de o jumătate de milion de soldaţi comunişti), asasinarea lui John F. Kennedy (maşină

    decapotabilă), atacurile din 11 septembrie, terorismul militant islamic, frontiere şi imigrări necontrolate (a se observa consecinţele din Europa), încrederea în Naţiunile Unite, etc. Acest model repetitiv al „marmotei americane” reprezintă eşecul responsabilităţii, perspicacităţii şi al preocupării guvernului pentru supravieţuirea cetăţeanului. Aceeaşi naivitate idealistă ia susţinut şi pe simpatizanţii comunismului precum şi pe cei ai partidului nazist american din anii 1930, respectiv 1940. (Este dezastruos să ai încredere în poziţii care calibrează sub valoarea 200.) Statele Unite fac eforturi pentru a menţine o imagine media sănătoasă; de fapt, imaginea a devenit mai importantă decât câştigarea unei bătălii. America crede cu naivitate că dacă are o imagine de sfântă, lumea va iubi Statele Unite. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Rezultatul este, de fapt, o dizgraţie Internaţională. Apelul „treziţi-vă la realitate” devine în fiecare zi mai puternic, iar preţul plătit refuzului de a accepta realitatea creşte necontenit. O poveste din copilăria autorului ar putea fi ilustrativă în acest sens. În jurul vârstei de 12 ani, purtam ochelari şi aveam o tinereţe ocupată cu lectura lui Platon, în timp ce tovarăşii mei se interesau de lupte, fotbal şi alte sporturi şi forme de exprimare a virilităţii. Non-combativitatea şi principiul de „a întoarce şi celălalt obraz” constituiseră valorile obligatorii ale educaţiei creştine de care beneficiasem. Faptul că eram timid era tolerat, dar lipsa de combativitate nu a rezolvat problema ci, dimpotrivă, a agravat-o. Urmarea au constituit-o nasul spart, bătăile încasate şi atacurile de pe drumul de la şcoală, în ciuda manevrelor evazive preventive.

    În cele din urmă, bunicul a declarat, „Gata! Ajunge!” şi a aranjat să iau lecţii de box la o sală profesională, unde a trebuit să se pună bazele unei clase de „categoria ţânţar”. Învăţarea acestei „arte de apărare” masculine a avut ca rezultat scăderea numărului de situaţii în care eram „ales” de colegii mei de la cor, ceea ce a făcut să-mi crească încrederea de sine şi să capăt un sentiment de siguranţă. Apoi, într-o zi, pe când eram singur într-un cartier rău famat, un tip care căuta gâlceavă şi care arăta ca un taur, s-a apropiat de mine ameninţător. Nu era un tip antrenat într-o sală de box, ci un bătăuş murdar de stradă care juca după reguli total diferite, de tipul „învingător prin toate mijloacele”. Lovitura lui „sub centură”, m-a învăţat că nu e bine să apelezi niciodată la regulile „Marchizului de Queensbury” când eşti atacat de un bătăuş de stradă „uns cu toate alifiile” şi dur, pentru că o să te trezeşti pe pavaj şi vei fi prilej de dispreţ pentru o mulţime pentru care gentileţea este un semn de slăbiciune şi care arată dispreţ pentru cel ce este considerat prea „moale”. Fiecare membru al culturii de stradă cunoaşte lecţiile de mai sus, ca şi faptul că a-ţi ascunde capul „ca struţul” poate fi adeseori fatal. Spiritul împăciuitor este considerat ca o dovadă de laşitate, iar vulnerabilitatea este tentantă. Prin contrast, calibrările peste nivelul 200 indică apariţia sincerităţii, integrităţii, capacitatea de corectitudine şi preocuparea pentru bunăstarea populaţiei. Cei ce aparţin acestor câmpuri sunt prin comparaţie mult mai integri decât cei situaţi sub pragul valorii 200. Ţările care calibrează în jurul valorii 300 au atins o bază reală - a supravieţuirii şi succesului, stăpânesc tehnici performante şi au descoperit valoarea

    entuziasmului, ambiţiei, solidarităţii de grup şi recompensei. În consecinţă, societăţile situate la nivelul 300 pol fi abordate prin apelul la raţionalitate şi la prezentarea oportunităţilor pentru dezvoltarea lor viitoare, cum ar fi sprijinul acordat educaţiei, comerţului, tehnologiei, ştiinţei şi medicinii. La nivelul calibrat 300 există apreciere pentru simpla acţiune de a oferi sprijin. Pentru guvernele situate sub valoarea 200, adevărata democraţie este, în mod evident, o ameninţare pe care nu trebuie să o ia în serios, decât dacă ar putea câştiga un profit sau un avantaj politic. Astfel, pseudodemocraţiile apar, dar modul lor de acţiune le contrazice declaraţiile, ele continuând să funcţioneze după aceleaşi principii non-integre, doar că şi le maschează în spatele protocolului structurilor politice. De exemplu, un guvern poate să fie formal democratic, dar operaţional corupt. Dacă cercetăm mai îndeaproape, vom descoperi că supraidealizarea democraţiei pe care o practică America pe baza principiului „o măsură comună pentru toţi” nu este realistă, iar convertirea agresivă pe care o practică generează adeseori mai degrabă resentiment decât apreciere. După cum arată un articol dintr-o revistă, „Americii pare să-i lipsească o concepţie fundamentală referitoare la cum afectează ea celelalte naţiuni prin atitudinea sa colectivă şi ignoranţa sa generală asupra lumii”. (Philadelphia Trumpet, 2/04). Ţările situate în jurul nivelului 100 sau chiar mai jos de acesta se confruntă cu realităţile supravieţuirii primare şi, prin urmare, pot fi abordate în mod realist numai prin înţelegerea acestei crize de supravieţuire. Acolo unde sunt pământuri sterpe este esenţial să ai o puşcă, o vacă, o pompă de apă, sau un vehicul. Cultura este absentă, iar guvernele sunt dominate de

    recompense, războaie tribale şi fiefuri situate încă la nivel tribal şi pre-feudal. În aceste societăţi, este pe deplin acceptat ca puternicii să-i distrugă şi să-i abuzeze pe cei slabi. Legea este făcută de puterea armelor şi de trădare, care sunt ridicate chiar la rangul de norme. Afganistanul, de exemplu, este patria macului şi, în consecinţă, şi primul furnizor al heroinei, ceea ce constituie o sursă de bani, arme şi putere politică. La încheierea conflictului din Afganistan, câmpurile de mac au rămas în picioare. Când te gândeşti la America ca la promotoarea „războiului împotriva drogurilor”, devine curios faptul că acest compromis ciudat nu a generat nicio discuţie publică, deşi America poate să găsească o explicaţie dacă cineva cercetează elementele implicate în acest proces. Fără o sursă endemică de bani (provenită din câmpurile de maci) Statele Unite ar fi confruntate cu costurile hrănirii întregii populaţii înfometate, însoţite de atacuri ale propagandei adverse, totuşi, acest lucru trebuie bine cântărit în raport cu costurile ce grevează asupra societăţii prin existenţa persoanelor dependente de heroină, care ajung, de asemenea, la miliarde de dolari. Lăsând câmpurile de maci să rămână în picioare (după ce ai plătit al-Qaeda cu 40 de milioane de dolari pentru a le distruge) conduce şi la cooperarea cu mai marii locului. Tehnicile şi datele cercetărilor asupra conştiinţei au fost validate prin aplicarea lor la un important conflict mondial precedent, în care eşecul ar fi avut consecinţe grave. În aplicarea specifică, toţi factorii au fost calibraţi, inclusiv intenţiile care ar putea predomina în diferite condiţii. Respectarea acestui lucru a condus la dezvăluirea mişcărilor necesare pentru prevenirea

    războiului rachetelor balistice. Prin aplicarea principiilor descrise, decizia a fost rapidă şi încununată de succes. Într-o lume care include posibilitatea unui război nuclear, marja de eroare s-a îngustat şi acest lucru conduce la creşterea preciziei, cunoştinţelor şi înţelepciunii. Este lipsit de realism să ne aşteptăm ca alte culturi să încorporeze valorile noastre; de fapt, acele culturi trebuie abordate prin înţelegerea valorilor lor specifice. Dezvoltarea unei Ştiinţe a Diplomaţiei şi Relaţiilor Internaţionale Soarta unor întregi naţiuni depinde de competenţa lor diplomatică şi politică. Când acestea nu sunt corecte sau bine calculate, costurile sunt devastatoare, fiind plătite prin moartea a milioane de oameni. Chiar şi un singur calcul greşit poate arunca şi chiar a aruncat întreaga lume în război (de exemplu, calculele- greşite ale lui Neville Chamberlain asupra intenţiilor lui Adolf Hitler, înainte de cel de al doilea război mondial), sau dispreţul secretarului de război Stimson faţă de rapoartele organelor de securitate referitoare la planurile de război ale japonezilor înainte de Pearl Harbour. Atare erori grave s-au repetat de-a lungul istoriei civilizaţiei şi au făcut ca imperii întregi să ajungă sub controlul capricios al megalomanilor. Dată fiind importanţa din ce în ce mai mare pe care o are diplomaţia internaţională, nu există prioritate mai mare pentru umanitate decât dezvoltarea unei ştiinţe dedicate acestui domeniu, de care în actuala eră nucleară depinde însăşi supravieţuirea vieţii umane. După distrugerile provocate de Primul Război Mondial, s-a sperat că Liga Naţiunilor va constitui o modalitate de rezolvare a conflictului internaţional dar,

    la fel ca şi Organizaţia Naţiunilor Unite care a înlocuit-o, s-a dovedit a fi inutilă. Ambele organizaţii au fost idealiste în teorie şi incompetente în practică. (Ligii Naţiunilor calibra la nivelul 185, ONU calibrează în general la valoarea 190 iar Tribunalul Penal Internaţional la 195). Deşi ONU e o organizaţie umanitară de succes, ea a produs mai mult exerciţii retorice decât decizii reale. În ansamblu, poziţia sa este anti-americană. (America plăteşte aproximativ 25% din cheltuielile ONU, asigurând în plus clădirea de pe East River, o locaţie de lux în Manhattan). Umanitatea nu-şi poate lăsa soarta în mâinile unei organizaţii care este calibrată la un nivel ineficient, situat între 185 şi 190. (Cine şi-ar dori un chirurg sau un pilot la acest nivel de incompetenţă?). Pentru a putea supravieţui, umanitatea trebuie să lase deoparte sentimentalismul (cal. 190) şi retorica, precum şi să înceteze să se mai bazeze pe sofism (cal. 195) Orice om de afaceri realist ştie că cea mai diplomată cale de rezolvare a unei propuneri nerealiste este aceea de a o ucide prin încredinţarea ei unui comitet. Iar Naţiunile Unite reprezintă comitetul suprem.

    Harta 1 - Distribuţia nivelurilor predominante ale conştiinţei Emisfera Occidentală

    Chiar şi din această examinare iniţială, elementară şi generală, reiese că emisfera occidentală acţionează în principal pe baza unui climat general integru. Doar Haiti se situează mult mai jos, la nivelul calibrat 55. Istoria sa recentă s-a confruntat cu conducerea catastrofală a familiei Duvalier şi a bine-cunoscutei lor forţe politice opresive, celebră pentru atrocităţile groteşti. Populaţia este, de asemenea, implicată în practicile voodoo (cal. 50) ce se caracterizează prin ritualuri de sacrificii sângeroase. Tentativele anterioare de ajutor financiar au adâncit în mod paradoxal sărăcia, din cauza efectelor pe care le-au avut în creşterea demografică. De asemenea, este important de menţionat că, în ciuda regimului lui Fidel Castro (cal. 185), populaţia Cubei calibrează la nivelul 255. Acest lucru reflectă un decalaj între conducător, populaţie şi guvernul însuşi. În practică,

    pentru succesul negocierilor diplomatice, este important să se cunoască nivelul calibrat al fiecăruia din cele trei componente, adică poporul, guvernul şi conducătorul sau liderul. În istoria recentă, Castro a găzduit prima reuniune adevărată a teroriştilor şi organizaţiilor teroriste, în urma căreia terorismul a erupt în întreaga lume. Monarhii tiranici, Ivan cel Groaznic, Lenin, Hitler, Stalin şi ceilalţi calibrează atât de jos încât rivalizează chiar cu dragonul Komodo, care se află la nivelul 40 (de exemplu, Pol Pot, calibrat la nivelul 30 al conştiinţei) sau criminalii în serie (nivelurile 30-35). Situaţia de ansamblu a Emisferei Orientale este total lit contrast cu cea a Emisferei Occidentale. Harta 2 - Distribuţia nivelurilor conştiinţei Emisfera Orientală

    Calibrare generală 190 Aici se pot vedea focarele cele mai importante ale unor conflicte aproape sigure. Australia reflectă raţionalitatea culturii occidentale, iar Europa de Nord, India şi Rusia apar acum pozitiv (în general), situaţie ce caracterizează chiar şi China. Africa (şi în special Africa de Nord şi Orientul Mijlociu) sunt cele mai ameninţătoare zone în prezent.

    Harta 3 — Distibuţia nivelurilor conştiinţei Africa şi Orientul Mijlociu

    Chiar şi o examinare rapidă a hărţii nr.3 dezvăluie focarele războaielor şi conflictelor mondiale curente şi recente. Ca o caracteristică generală, regiunile care calibrează sub nivelul 100 sunt sfâşiate de probleme interne, de foamete, sunt devastate de proprii locuitori, precum şi de boli contagioase, de malnutriţie, de ratele mari ale fertilităţii precum şi de mortalitatea infantilă şi speranţa redusă de viaţă şi de analfabetism. De asemenea, sunt slăbite de disensiuni cărora, totuşi, le

    lipsesc forţa sau resursele pentru a deveni o ameninţare a păcii mondiale. Cu toate acestea, situaţia Africii de Nord şi a Orientului Mijlociu este foarte diferită pentru că, la nivelurile 180 - 195, aceste ţări au destui bani şi resurse (plus atitudini negative şi ostile), pentru a deveni adevărate ameninţări. Ţările rivale care calibrează la acele niveluri constituie potenţiale situaţii periculoase. Este necesar ca părţile care intervin să fie puse în gardă asupra faptului că eforturile lor bine intenţionate nu fac decât să stimuleze văpăile de ură, că pot fi percepute ca duşmani, că pot fi calomniate şi atacate pentru eforturile lor (cum ar fii de exemplu să intervii fără să fii rugat într-un conflict familial ce se petrece pe stradă). Egipt Iran Irak Israel Iordania Kuwait Liban

    300 190 120 190 185 190 130

    Oman Palestina Arabia Saudită Siria Turcia Emirate Yemen

    90 185 175 160 245 180 160

    Soluţii practice O diagramă foarte simplă permite observarea rapidă şi clară a esenţei luptelor şi problemelor diplomatice: Graficul diagnosticului de bază al relaţiilor „Ei”

    „Noi”

    Perspectivă divină Perspectiva sinelui Nivel Iubitor Benign Iubire înţelept Semnificativ Raţiune Milos Armonios Acceptare Inspirator Încrezător Disponibilitate Deschis Satisfăcut Neutralitate Permisiv Posibil Curaj

    Log 500 500 400 400 350 350 310 310 250 250 200 200

    Indiferent Răzbunător Negare Punitiv Nemilos Condamnare Vindicativ Dispreţuitor

    Pretenţios Antagonistic Dezamăgitor înspăimântător Tragic Lipsit de speranţă Rău Dominat de ură

    Mândrie Mânie Dorinţă Frică Durere Apatie, ură Vinovăţie Ruşine

    175 150 125. 100 75 50 30 20

    175 150 125 100 75 50 30 20

    Graficul Diagnosticului de bază al Relaţiilor poate fi aplicat oricărei situaţii pentru clarificarea aşteptărilor şi a modalităţilor eficiente de comunicare, cum ar fi

    publicitatea, programele de sprijinire a comunităţii, afacerile şi aspectele birocratice. Din punct de vedere al funcţionării relaţiilor internaţionale este important să se înţeleagă că adeseori există un decalaj mare între populaţia unei ţări şi liderii acesteia, operaţiunile guvernamentale curente şi reprezentanţii săi diplomatici. Diagnosticarea adecvată a situaţiilor internaţionale poate împiedica repetarea catastrofelor din trecut, care au costat vieţile a milioane de oameni. Acest lucru va fi deosebit de evident în capitolul următor, în care pregătirea catastrofei este vizibilă şi copleşitoare în implicaţiile sale. Presupunerea că toţi oamenii sunt cam la fel, cu valori, motivaţii, standarde şi moralitate asemănătoare, e cel puţin naivă. Aceasta este o eroare periculoasă în afacerile diplomatice, fiind răspunzătoare pentru moartea a peste 100 milioane de oameni doar în ultimul secol. Caracteristici Periculoşi

    ale

    Conducătorilor

    Politici

  10. #10
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    46.058
    Nemilos, volubil, viclean Nu se identifică cu umanitatea Lipsit de respect pentru viaţa Manipulează patriotismul şi umană integritatea Nu acordă nici o valoare Nu este preocupat de pierderea adevărului vieţilor Minciunile sunt rutină şi Dispus să „otrăvească fântânile” normalitate Faptele nu au relevanţă Dispreţuieşte corectitudinea, Urmărirea câştigului cu orice integritatea şi slăbiciunea preţ Nu are valori morale sau etice îşi asumă titluri grandioase (Marele Conducător), are manifestări teatrale Nu are valori spirituale Nu are idealuri umaniste Profită de alţii fără scrupule Gata să-şi vândă sufletul pentru Nu are interes pentru alţii câştig

    Orgoliul de a duce la bun sfârşit o afacere Jubilează în faţa unei minciuni inteligente Apreciază doar cucerirea, victoria, înfrângerea Dispus să sacrifice familia, societatea Manipulativ, inteligent, neîndurător Interesat de putere, nu are limite

    Îşi atrage şi îşi preţuieşte acoliţii Se hrăneşte din adulaţii Controlează, domină Lipsit de credinţă, nu are remuşcări Învinovăţeşte pe alţii pentru propriile greşeli Caută îmbogăţirea şi ornamentele deosebite

    Afişează o atitudine „macho”, cizme şi bici Fals pios Presupune culpabilitatea Se foloseşte, se ascunde în spatele celorlalţi religiei Corectitudinea nu are nici o Consideră oamenii normali ca fiind valoare proşti Ridiculizează slăbiciunea Are prejudecăţi rasiale şi religioase Sadic, crud Seducător, recrutează adepţi Se bucură de suferinţa altora Nu are loialitate faţă de oamenii săi Îi fac plăcere conflictele Nu respectă valoarea umană Dispreţuieşte corectitudinea, Nu este conştient de urmări, consecinţe echilibrul şi nu are consideraţie pentru alţii Consideră armata carne de tun Neiertător şi răzbunător Cei slabi îşi „merită” soarta Joacă rolul victimei pentru a- Nu are scrupule, etică sau moralitate şi justifica violenţa Acuzaţiile false sunt un lucru normal Indiferent la suferinţă Urăşte onestitatea şi integritatea Tolerează brutalitatea, Urăşte personalităţile demne de moartea, durerea şi invidiat suferinţa Lipsit de compasiune; violent Nutreşte dorinţa de a-i sărăci Preamăreşte terorismul, ameninţările pe alţii Nu are restricţii, extremist Nu are noţiunea păcatului, a karmei, Angajează criminali ca acoliţi răspunderii, integrităţii Dispreţuieşte regulile Megalomanie şi grandios „Marchizului de Queensbury”,Dispus să distrugă viaţa Lăcomia este apreciată şi considerată corectă

    sau corectitudinea. Pacea nu este relevantă Vanitos, îngâmfat, despotic Fără onoare personală Ateu, avar Religia este doar o unealtă Răzbunător, gelos Invidie, pică şi ură Răuvoitor, vicios Incapabil de iubire Face exces de retorică, este bombastic Mimează cinstea, este înşelător

    Iraţional, dar înşelător Mai mult deştept decât inteligent Calculat, planificat Promovează şi sprijină depravarea Moralizator, profanator Martor mincinos Exploatează inocenţa şi naivitatea Îi distruge pe cei slabi şi vulnerabili Consideră cetăţenii nişte idioţi Răsplăteşte loialitatea cu eliminare, moarte Necinstit din fire, defăimează adevărul Refuză vinovăţia sau orice „regret Priceput la oratorie şi retorică modest” Nu se consideră vinovat, lipsit Se consideră pe sine mai presus de de conştiinţă lege Dispreţuieşte femeile şi copiii Lipsit de perspicacitate; sălbatic Egoist, narcisist Lipsit de milă; extremist Barbar (decapitează...fără să se Vanitos, egoist grăbească) Face acuzaţii false Dă naştere conflictelor; duplicitar Îi crede pe ceilalţi asemeni lui Favorizează tortura severă „Face o figură bună” în ochii Atrage apologeţi naivi. publicului Nu este reţinut de logică sau Mimează „inocenţa” raţiune Capabil de mari erori de Se foloseşte de frică şi ameninţări calcul Paranoic, energic, în gardă Revine asupra acordurilor Are reacţii exagerate

    Comentarii Din cele de mai sus (calibrate colectiv la nivelul 80 al conştiinţei), devine evident de ce atât persoane obişnuite, cât şi diplomaţi integri calculează de obicei greşit forţele care trebuie înfruntate în viaţa

    pământească deopotrivă la nivel individual şi colectiv. O altă consecinţă importantă pentru care istoria depune mărturie este că, într-o întâlnire cu prădătorii, integritatea persoanei naive se întoarce împotriva ei sub forma slăbiciunii. Prădătorii se bazează pe „fraierii” care-şi plătesc taxele şi care îşi fac griji pentru pierderea vieţii şi pentru bunăstarea materială a altora. Astfel, persoanele reprezintă ţinte uşoare şi uşor de manipulat pentru a deveni simpatizanţii şi susţinătorii unor tirani inteligenţi care pozează adesea în eliberatori virtuoşi, presupuşi eroi a popoarelor. (Hitler, Pol Pot, Hussein, Stalin, Castro, bin Laden şi alţii au omorât mai mulţi conaţionali decât au făcut-o duşmanii ţărilor respective). Vocaţia de victimă şi naivitatea reprezintă un joc al perdanţilor, iar repercusiunile acestui lucru pentru politică şi diplomaţie sunt extrem de evidente. Americii şi presei americane le place să joace jocul fals al sentimentului „dreptăţii”, etc. Deşi oamenii integri ar putea să deplângă toate aceste caracteristici negative de non-integritate enumerate mai sus, ele trebuie luate în consideraţie şi respectate ca fiind realitatea altor oameni, de care cei de mai sus sunt dominaţi (principiul ignoranţei invincibile). Americanii sunt un popor cunoscut în lumea întreagă pentru naivitatea sa şi consideraţi că joacă corect şi trebuie să-şi asume situaţia. („îşi permit asta”, sau „Merită asta”). Există culturi întregi (ce înglobează mai multe milioane de oameni) pentru care „onestitatea” este un concept străin şi considerat ridicol, iar o activitate contrară, reuşită şi profitabilă, este elogiată. Este meritoriu astfel să vinzi unui american un articol fals la preţul unuia veritabil.

    Ţările, conducătorii sau regimurile care calibrează sub nivelul 200 nu sunt aliniate nici la adevăr, nici la libertate, fiind în consecinţă, intrinsec neloiale. De fapt, multe din ele promovează în mod oficial politici bazate pe ură, care îndeamnă la crimă şi la distrugerea Statelor Unite, a culturii şi valorilor sale occidentale şi a poporului său. (Raportul Freedom House, 2005) Imperii, regimuri şi conducători sălbatici au venit şi au plecat, iar istoria este plină de consecinţele catastrofale ale eşecului de a recunoaşte aceste lucruri şi de a lupta adecvat împotriva lor. Astfel de regimuri sunt foarte active şi în plină formă, iar în prezent fac presiuni pentru atingerea dominaţiei mondiale, cu orice preţ, aşa cum au făcut şi în trecut. Dacă respingem modelul fals al victimei/făptaşului, putem vedea că victima joacă, de asemenea, un joc periculos care incită şi seduce criminalitatea autorului prin utilizarea vulnerabilităţii camuflate sub o pioasă inocenţă. Acest lucru este la fel de non-integru şi viclean. Provocatorul se ascunde în spatele mantiei de pretinsă nevinovăţie şi-şi afişează lipsa de responsabilitate utilizând o faţadă de presupusă bunătate şi superioritate morală egoistă. Fiecare copil cunoaşte acest joc şi îl joacă cu părinţii şi profesorii. Astfel, postura tentantă a ademenitorului este la fel de periculoasă ca şi cea a agresorului evident. Acesta este acum rolul jucat în cultura americană de ideologii extremei stângi şi a mediului academic care demonizează evaluarea onestă a factorilor cu un înalt nivel de risc, tot atât de evidenţi ca un elefant în salon. Aceiaşi apologeţi au fost răspunzători pentru cel de-al Doilea Război Mondial, pentru Pearl Harbour şi pentru atacurile de la 11 septembrie. Sofismul apologeţilor este de fapt mai periculos decât emfaza agresorului, care, în

    mod paradoxal, este mai onest şi extrem de direct. Supravieţuirea depinde de capacitatea de a discerne faptele de mai sus, iar moartea este consecinţa incapacităţii de a face acest lucru. Imbecilitatea nu este o formă de apărare într-o lume a supravieţuirii. Pentru prădători, ţintele uşoare „merită” ceea ce primesc, ca şi proprietarii de maşini care îşi lasă cheile în contact şi nu încuie portierele. Integritatea şi corectitudinea adevărată nu sunt un joc de televiziune cu inimioare şi floricele şi nici nu implică o spiritualitate făţarnică. Adevărul spune lucrurilor pe nume. Sabia adevărului este calea ce duce spre pace şi libertate. Falsitatea conduce la moarte distrugere şi agonie. Dacă nu suntem de partea săbiei libertăţii, vom sfârşi în confruntarea cu sabia de oţel.

    Cap. 15 - Adevăr şi Război Introducere În istoria omenirii războiul a ucis mulţi oameni. A ucis mult mai mulţi oameni decât orice altă cauză, inclusiv mizeria, foametea sau dezastrele naturale, indiferent cât de mari ar fi fost acestea. În ciuda acestui fapt şi a ororilor războiului, societatea încă nu este capabilă să diagnosticheze sau să identifice factorii determinanţi şi patologici din spatele acestui lucru. Astfel că, măsurile preventive au eşuat lamentabil de-a lungul anilor, pentru aceleaşi motive pentru care nici bolile infecţioase nu au fost vindecabile până când nu au fost corect diagnosticate şi s-a descoperit că se datorau bacteriilor şi infecţiilor, nu miasmelor, influenţelor astrologice sau datorită „aerului viciat” etc. Când s-a renunţat la lipitori şi la luarea de sânge şi au apărut penicilina şi alte medicamente, s-a deschis o nouă eră a antibioticelor şi a farmacologiei moderne. Chiar în prezent există nenumărate victime ale bolilor contagioase, cum ar fi poliomielita, febra tifoidă, malaria, ciuma, febra galbenă, difteria, septicemia, otitele medii, abcesul cerebral, meningita, tuberculoza şi sifilisul, pentru a pomeni doar pe cele memorabile care au umplut spitalele de boli infecţioase. Importanţa rememorării acestor boli este sublinierea faptului că nicio vindecare nu este posibilă până când nu este pus un diagnostic corect. Întârzierea în descoperirea

    tratamentului s-a datorat lipsei tehnologiei necesare, însă, odată cu inventarea microscopului şi dezvoltarea bacteriologiei, subculturile ascunse bacteriene au fost identificate. Apoi, accidental, Sir Alexander Fleming a descoperit penicilina. Fără dezvoltarea antibioticelor şi a mult criticatei industrii farmaceutice, o mare parte a populaţiei prezente nici nu ar fi fost în viaţă. Analog, subcultura bolii sociale poate fi acum descoperită prin echivalentul microscopului, aceste tehnici la îndemâna noastră care ne permit calibrarea conştiinţei şi chiar şi a gândurilor, independent de timp şi spaţiu. Acum putem studia şi descoperi chiar rădăcinile suferinţei omenirii. Războiul este o demonstraţie socială extremă a acţiunii forţei, iar apariţia sa poate fi prevăzută în avans prin simpla calibrare a elementelor unei situaţii, inclusiv a ţărilor implicate, guvernelor, conducerii şi elementelor active. Premisa primară Pacea este o stare naturală în care adevărul predomină, şi timp ce războiul este consecinţa falsităţii. În istoria civilizaţiei umane, pacea a dominat numai în 7% din întregul timp, iar războiul a predominat în 93%! (Calibrează ca Adevărat). Fundaţia războiului este ignoranţa, care este o consecinţă automată a faptului că mintea omului nu poate discerne adevărul de falsitate datorită condiţiei sale evoluţioniste. De aceea, oamenii nu pot face diferenţa între un conducător adevărat şi un maniac megaloman. Datorită inocenţei intrinseci a omului (incapacitatea structurală a minţii omeneşti de a diferenţia adevărul de fals), mintea omenească poate fi programată cu uşurinţă în mod eronat ca răspuns la retorica persuasivă, sofism

    şi propagandă. Costurile eşecului în recunoaşterea şi aprecierea corectă a limitărilor sunt agonia, moartea şi ororile distrugerii în masă, plus datoriile rezultate, durerea, vinovăţia, prizonierii şi ura. Mai sunt incluse în preţ trauma psihică, la fel ca şi stresul pe termen lung, amintirile dureroase şi angoasa. Calibrările diagnostice Elementele critice sunt dezvăluite categoric prin tehnicile de testare în orb. Dacă nivelul conştiinţei pentru aproximativ 78 % din populaţia lumii se află sub nivelul critic 200, 51% din populaţia din America calibrează peste 200. Nivelul conştiinţei generale în America este 421, fiind cel mai înalt nivel dintre toate ţările din toată lumea, fapt ce are o însemnătate aparte. Marele război: Al Doilea Război Mondial Calibrări Poziţii deasupra nivelului Poziţii sub nivelul 200 200 Winston Churchill Preşedintele Roosevelt Preşedintele Truman Gen. Eisenhower Gen. MacArthur Guvernul SUA Ambasada SUA în Japonia Invazia Normandiei Robert Oppenheimer (la început) Tratamentul prizonierilor de război de către SUA Lagărele americane pt. japonezi

    510 Adolf Hitler 499 Iosif Stalin 495 Mussolini 455 Heinrich Himmler 425 Al III-lea Reich 395 Neville Chamberlain Ambasada Japoniei în 300 SUA 365 Guvernul japonez Robert Oppenheimer 435 (mai târziu) Agentul dublu din Los 255 Alamos Liga Naţiunilor

    45 90 50 40 70 185

    235 Pacifiştii

    145

    55 130 70 70 185

    Heisenberg Werner von Braun Armata SUA Armata germană Triajul Los Alamos Gen. Rommel Leni Riefenstahl

    465 Secretarul de război 400 Stimson (funcţia) 315 Atacul de la Pearl Harbor 205 Joseph Goebbels 390 Tratamentul nazist 400 aplicat prizonierilor 203 Tratamentul japonez 450 aplicat prizonierilor Invazia nazistă în Armata SUA la Pearl Harbor 250 Europa Idioţii kamikaze 390 Lagăre de concentrare Aviaţia germană 345 „Cambridge Five” Împăratul Hirohito 200 London Blitz Tojo 205 Dr. Joseph Mengele Amiralul Yamamoto 205 Familia Rosenberg Observatori 210 Klaus Fuchs Divizia 82 Airborne 465 Harold Philby Escadrila Tuskegee 465 William Joyce Divizia 101 Airborne 465 Trădători Vorbitori ai codului Navajo 375 Lordul Haw-Haw „Trandafirul din Tokyo” Agenţia de informaţii SUA (mai 295 Agenţia de informaţii târziu) SUA Col. Klaus von Staufenberg 440 Înainte de Pearl Harbor Serviciile Britanice de 210 Informaţii - MI-6 KGB 210

    180 45 60 70 40 40 30 95 30 15 40 115 110 100 30 50 85 190

    Cifrele sunt relativ auto-explicative şi arată şi câteva surprize. Este de remarcat faptul că armatele şi luptătorii, inclusiv piloţii kamikaze, sunt, deseori, mai integri decât conducătorii lor. Ei suni literalmente „carnea de tun”, iar conducătorii lor non-integri foarte des abandonează armatele unei morţi sigure pentru a-şi satisface eu-rile lor infatuate. Afişează o lipsă de loialitate chiar faţă de soldaţii lor, permiţând să fie măcelăriţi inutil (cum au fost armatele lui Stalin şi

    Hitler), în continuare omorând chiar şi generalii sau trupele care se întorc victorioase ori aruncându-i în gulaguri. Este dificil pentru o persoană obişnuită măcar să-şi imagineze că această lipsă de moralitate poate exista la persoane aflate în poziţii atât de înalte. La o analiză atentă, maniacii megalomani pol fi diagnosticaţi ca având mai degrabă o psihoză specifică şi clar de diagnosticat, similară cu cea a lui Nero, denumită „narcisism mesianic malign”. Înţelegând aceasta se naşte, într-o anumită măsură, compasiunea, care se adaugă înţelegerii faptului că mulţi tirani şi-au început carierele având motive integre. Maniacul megaloman calibrează la acelaşi nivel cu un ucigaş în serie şi reprezintă o formă de criminalitate. Panorama vieţii umane include intervalul maxim pentru alegerea spirituală. Punctele joase extreme par să reflecte regresii atavice în care rinencefalul reptilian, încă prezent în partea din spate a creierului uman, câştigă putere şi domină. Aceasta se poate observa în reflectarea atacului japonez de la Pearl Harbor, care calibrează la 45 şi în atacurile Jihadului asupra World Trade Center din 9 Septembrie, ce calibrează chiar la un nivel mai scăzut, 35. Atacul asupra Clădirii Federale din Oklahoma din urmă cu câţiva ani calibrează, de asemenea, în acelaşi interval. Analiza Factorului Critic (Hawkins, 1995) face posibilă identificarea punctului precis într-un sistem complex unde cel mai mic efort poate produce cel mai mare rezultat, de exemplu, un ceas uriaş poate fi oprit prin simpla aplicare a unei presiuni într-un anumit loc, la fel şi o locomotivă sau o navă de război care pot fi oprite complet dacă ştim butonul corect.

    Condiţiile dinaintea începerii unui război expun atitudini şi tensiuni complicate, stabilizate şi interconectate, şi o complexitate de factori care sunt dincolo de înţelegerea intelectuală, cum ar fi măsurarea şi cântărirea facţiunilor. Astfel, un diagnostic pus la început poate opri declanşarea războiului înainte de a se atinge acel moment în care nu se mai poate opri. Cu toate acestea există în fiecare clipă un punct critic accesibil intervenţiei astfel încât, într-o scrie de evenimente desfăşurate în timp, există factori critici corelaţi şi care pot fi diagnosticaţi, reprezentând această oportunitate. De exemplu, cel de-al Doilea Război Mondial putea fi oprit cu uşurinţă la un cost sau risc minim în momentul primei invazii a Cehoslovaciei, Rhineland-ului şi Sudentland-ului. (Intenţia lui Hitler calibrează la nivelul 100.) Este de remarcat că naţiuni precum Rusia, Germania, Japonia şi chiar Belgia aveau, toate, operaţiuni şi agenţii de informaţii foarte bine dezvoltate ce calibrau la nivelurile 210-215, în timp ce informaţiile SUA se găseau sub nivel (cal. 190) până ce au reuşit să descopere codul japonez JM. Singura tehnică disponibilă care este şi practică şi identificabilă este cea care calibrează conştiinţa, deoarece câmpul conştiinţei include totul şi fiecare clipă integrează toţi factorii şi influenţele, condensându-le într-un factor numeric identificabil. Implicaţiile analizei de mai sus merg dincolo de ceea ce este evident. Iată acum o lume în care totul este dezvăluit şi unde nu mai pot fi ascunse secrete pentru a-i orbi pe cei inocenţi. După cum se va vedea, deşi înaintea Celui de-al Doilea Război Mondial intenţia lui Neville Chamberlain era onestă (cal. 500), datorită negării, naivităţii şi lipsei de verificări severe ale realităţii, capacitatea lui a devenit

    extrem de redusă (cal.140). Intenţia Im Hitler calibra la 90, capacitatea sa, din păcate pentru Europa, calibra la 450. Din prezenta demonstraţie şi altele ce vor urma, vor ieşi la iveală tiparele care aruncă lumea în suferinţă: 1. Bune intenţii şi capacitate deficitară (de ex. Naţiunile Unite în prezent); 2. Rele intenţii şi capacitate insuficientă (de ex. Coreea de Nord); 3. Rele intenţii plus înaltă capacitate (de ex. Rusia în perioada Războiului Rece); 4. Rele intenţii plus înaltă capacitate plus totalitarism mesianic ostil (de ex. Stalin, Hitler). În mod asemănător, nivelurile calibrate ale elementelor celui de-al doilea Război Mondial dezvăluie repede întreaga poveste 1. Reacţie slabă de contestare din partea secretarului de război Stimson (nu a luat în considerare rapoartele serviciilor de informaţii). Negarea calibrează la 195. 2. Reacţii slabe din partea lui Neville Chamberlain şi a pacifiştilor (Pacifismul calibrează la 195.); 3. Calibrări patologice (diagnosticări) la Hitler, Mussolini, ale poziţiilor şi intenţiilor japonezilor; 4. Absenţa informaţiilor secrete militare (cal. 190) înainte de Pearl Harbor, în ciuda avertismentelor. Întreruperea descoperirii codului (reluată ulterior de preşedintele Roosevelt). 5. Eşecul diagnosticării celui de-al Treilea Reich, a megalomaniei lui Stalin, a calibrului generalului Rommel, a Luftwaffe etc. 6. Punctele slabe şi nivelul slab de calibrare a Ligii Naţiunilor (cal. 185).

    Eşecul descoperirii agenţilor dubli care au dezvăluit secrete atomice Rusiei, precipitând prin aceasta instalarea Războiului Rece. Ameninţarea la adresa securităţii naţionale şi a păcii mondiale, consecinţă a vederilor politice şi filosofice eronate - care calibrează sub nivelul 200 - este pe deplin demonstrată de impactul asupra istoriei lumii al agenţilor de spionaj care au infiltrat instalaţiile de cercetare atomică şi nucleară din Statele Unite şi din Marea Britanie. Deficienţele în securitate, considerate în retrospectivă, sunt întrucâtva înfricoşătoare, deşi nicidecum foarte diferite de evenimentele mai recente şi neglijenţele curente în materie de securitate (până acum nedetectate). Notaţi că „orbiţi” şi „luaţi pe nepregătite” calibrează la 180. Orice gen de activităţi de vârf vizând securitatea îi atrage, fireşte, pe cei mai buni spioni din lume. Los Alamos şi Proiectul Manhattan, aşa cum era de aşteptat, i-a atras pe Klaus Fuchs (cal. 115), Harold Philby (cal. 110), William Joyce (cal. 100), familia Rosenberg, Ted Hali, ca şi un grup alcătuit din Martin Sobel, Harry Gold, Donald McLain (cunoscuţi sub denumirea de „The Cambridge Five”) etc. Toţi membrii grupului erau marxişti, iar Stalin se referea cu bunăvoinţă la aceşti „martiri”. Răspândirea acestei ideologii la Hollywood şi printre intelectualii Departamentului de Stat a incitat audierile lui McCarthy. Dezavantajul major l-a constituit Războiul Rece, competiţia internaţională şi proliferarea nucleară, iar teama faţă de acestea a dus la instaurarea bazelor ideologice ale războiului din Irak. Ameninţarea nucleară din zilele noastre este, prin urmare, consecinţa „elitei” intelectuale a propriei lor generaţii. Aceeaşi carenţă patologică continuă să impieteze asupra detectării

    surselor de pericol pentru societatea actuală (calibrează ca Adevărat). În războiul acesta, ca şi în celelalte (inclusiv războiul din Irak), evenimentele precedente sunt aproape identice: un conducător megaloman care îşi instigă, prin propagandă, poporul la război, în timp ce victima vizată intră în stare de negare ca urmare a dezinformării de către serviciile de informaţii (cal. 190), a iluziilor, a inepţiilor diplomatice naive şi a fantasmagoriilor poetice de genul „dacă ne purtăm frumos cu ei, se vor purta la rândul lor frumos cu noi”. În realitate, marii dictatori „macho” dispreţuiesc asemenea atitudini „feminine”, care denotă slăbiciune, „laşitate”, fiind, de fapt, încă şi mai stârniţi în agresivitatea lor de răspunsul instinctiv, primitiv, animal, de prădător/pradă al creierului; cu alte cuvinte pasivitatea invită la agresiune. Masculul slab urăşte şi se teme de femei sau de genul feminin (exceptând în scopul satisfacerii dorinţelor trupeşti). Acest lucru este exemplificat de gangsta rap, care numeşte femeile curve şi se umflă în pene „lovind” în abdomen femeile decăzute, însărcinate. Masculul puternic nu se simte ameninţat de femei, ci le respectă şi se comportă protector cu ele. Adevărata masculinitate are încredere în ea însăşi şi nu simte nevoia să pară superioară sau să-i înjosească pe alţii. Ea onorează femeile.

    Narcisismul mesianic malign Eşecul lumii de a identifica acest sindrom patologic e răspunzător de moartea a milioane de oameni nevinovaţi din fiecare generaţie. Guvernelor şi

    conducătorilor acestora, ca şi popoarelor, le revine cu adevărat responsabilitatea de a se familiariza cu aceasta maladie care este atât de departe de normalitate încât omul obişnuit abia dacă-şi poate închipui că ar putea fi vorba de o realitate socială. În general, publicul tinde să fie naiv în legătură cu tulburările mintale, chiar şi atunci când acestea sunt evidente. Oamenii consideră de obicei că şi ceilalţi sunt asemenea lor. Nimic n-ar putea fi mai departe de adevăr. Sunt numeroşi cei care se situează exact în polul opus al normalităţii şi tot ce se consideră că ar presupune această stare idealizată. Lumea este plină de oameni care urăsc iubirea, pacea şi adevărul; de fapt, acestea chiar îi înfurie. (Vezi Peck, Psihologia minciunii, titlu original People of the Lie, 1983) În timp ce psihopatologia criminalităţii (Cap. 11) şi narcisismul malign (Cap. 14) au fost revăzute, narcisismului mesianic malign i se va da în continuare atenţie ca fiind cel mai înalt şi mai grav nivel atins de aceste tulburări. Este o combinaţie de patologii mixte cu un nivel de conştienţă extrem de scăzut (cal. 30) la care se adaugă deficienţe de gândire, absenţa conştiinţa incapacitatea de a se identifica cu sau de a valoriza o altă viaţa umană, dispreţul pentru valorile umane, morale sau etice, dispreţul faţă de femei, setea de putere, infatuarea şi exagerarea importanţei propriei persoane, precum şi dilatarea egoului până la grandoarea mesianică. Tulburarea este frecvent greu de recunoscut pentru că se manifestă sub două forme distincte: (1) cu debut precoce (tipul copilului huligan) şi (2) cu debut în viaţa adultă, după câţiva ani de normalitate ulterior accederii la putere (cu alte cuvinte, „Puterea corupe; puterea absolută corupe în mod absolut”).

    Cea de-a doua formă nu-şi face apariţia în democraţii deoarece puterea este împărţită între şeful statului şi alte instituţii conducătoare ale guvernului (justiţia, parlamentul, congresul, armata, diplomaţia etc.). Astfel, dezordinea este caracteristică dictaturilor, monarhiilor şi teocraţiilor (Nero, Cezar, Hussein, Khomeini, Napoleon, Hitler, Ivan cel Groaznic etc.). Mai afectează şi membrii foarte bine plătiţi ai puterii executive care-şi „pierd simţul realităţii” şi se simt „îndreptăţiţi” să se autoservească din banii şi bunurile companiei (Chandler, 2004). În prezent, procesele lui Miloşevici şi Hussein ne oferă un bun prilej de studiu şi de familiarizare cu această flagrantă dezordine, pentru a învăţa astfel să o recunoaştem. În fiecare caz, cadrul acţiunii a fost acelaşi. Simptomele timpurii au fost expunerea narcisistă a „marilor conducători”, a filosofiilor şi a imaginilor prin intermediul panourilor, statuilor, paradelor şi a repetării constante prin mijlocirea massmedia, ca şi propaganda din şcoli şi din interiorul grupurilor de tineret „speciale”, unde ideologia militantă a fost insuflată prin bine-cunoscutele tehnici de spălare a creierului. Important este faptul că „conducătorul” l-a înlocuit pe Dumnezeu şi a fost adorat, idolatrizat şi decorat cu onoruri militare deosebite. Egoul deja exacerbat al conducătorului a atins deplina sa grandoare datorită adulării, a paradelor publice militare bine puse la punct, evenimentelor publice teatrale de masă şi demonstraţiilor atent regizate de aclamare publică. Femeile plângeau de emoţie, iar copiii erau convinşi, cu ajutorul propagandei, să-l servească pe „Marele Conducător” şi să-şi dea bucuroşi viaţa pentru el.

    Megalomaniacii de astăzi, ca şi cei din trecut, manifestă acelaşi dispreţ faţă de compatrioţii lor şi chiar faţă de familiile lor. Hitler afirmase că populaţia germană merita să moară fiindcă pierduse războiul. Hitler, la fel ca Stalin, îşi ura proprii generali victorioşi şi chiar îi omora. Hussein îşi numea poporul „câini” şi a măcelărit trei sute de mii de oameni. Hitler a „exterminat şase milioane de evrei. Stalin a ucis milioane de oameni în gulaguri, inclusiv propriile sale trupe care se întorseseră victorioase. Un alt simptom este profanarea locurilor frumoase sau a lăcaşurilor de cult, cum ar fi bisericile, aruncarea în aer a vechiului şi uriaşului Buddha în Afganistan, incendierea Parisului, a Romei etc. Profanarea îmbracă forma măcelăririi femeilor, a inocenţiloi şi a simplilor civili. Sălbăticia este pe cât de bizară (decapitarea eviscerare, mutilare, „spânzurare şi despicare în patru“) pe atât de teatral expusă (decapitare treptată cu fierăstrăul, tăierea limbii, a mâinilor şi a picioarelor toate, redate la televizor). Este cât şi poate de uşor pentru oamenii normali să înţeleagă psihologia şi motivele narcisiştilor mesianici maligni: aceştia sunt, pur şi simplu, exact opusul a ceea ce sunt cei dintâi în orice privinţă. Războaie contrastante – Calibrări Războiul din Coreea Coreea de Sud Poziţia SUA Coreea de Nord

    300 Regimul comunist 90 300 Agenţia de informaţii SUA 190 80

    Războiul din Vietnam Poziţia SUA (la început)

    405 Populaţia Vietnamului

    70

    Poziţia SUA (mai târziu) 350 Viet Cong Armata SUA 335 Mass-media din SUA Comuniştii (din SUA) Protestatarii împotriva 201 războiului Agenţia de informaţii SUA PTSD - adevărat? (tulburare de Da stres post-traumatic)

    40 185 130 190

    Războiul Rece Poziţia SUA Germania de Vest Preşedintele Nixon (poziţia) Preşedintele Kennedy (poziţia) Mass-media din SUA Agenţia de informaţii SUA operaţiuni -

    400 CIA 310 FBI 400 Germania de Est Poziţia ruşilor 430 KGB 215 Hruşciov Brejnev 195 Comuniştii (din SUA)

    185 185 165 75 40 80 90 130

    Războiul din Golf Saddam Hussein (poziţia) 95 Preşedintele G. H. W. Bush 400 (poziţia) Kuweit 195 Armata SUA 310 Agenţia de informaţii SUA 190 Sindromul Războiului din GolfDa adevărat?

    Primul Război Mondial Preş. Woodrow Wilson 400 Baronul Roşu (von Richthofen) Shell Shock - adevărat? Da Kaizerul Wilhelm 165 Agenţia de informaţii SUA

    385 190

    Valoare comparativă: Războaiele napoleoniene Waterloo Ducele de Wellington

    420

    Napoleon

    75

    Cu toate că fiecare dintre cele de mai sus merită o examinare şi o relatare mai extinse şi mai detaliate, din dorinţa de concizie chiar şi câteva calibrări rudimentare pot rezuma cu destulă acurateţe perspectiva generală. Observaţi că operaţiunile agenţiei de informaţii SUA sunt, în mod consecvent, defectuoase (cal. 190). Aşa cum s-a amintit în altă parte, nu numai puterea, ci şi faima în sine poate corupe. Atât Hitler, cât şi Napoleon au calibrat pe la mijlocul valorii de 400 în timpul etapelor de început ale edificării imperiilor lor, dar, mai târziu au scăzut până la niveluri de calibrare foarte joase, ceea ce a condus la înfrângerea lor cauzată de grandoare (ignorarea sfaturilor generalilor cu experienţă etc.). Faima în sine poate avea un efect asemănător, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Hermann Goring. Calibrări: Războiul din Irak (la început) Peste 200: Preşedintele Bush (poziţia)

    460 Congresul 410 Tony Blair - primul Secretarul de Stat Powell 460 ministru britanic440 (poziţia) (poziţia) Populaţia SUA 431 Secretarul Apărării (poziţia) 460 Mass-media SUA 320 Armata SUA (intenţia) 450 Pacifiştii 305 Departamentul de Stat al SUA 450 Războiul de ocupaţie 360 (intenţia)

    Sub 200: Consiliul de Securitate al ONU Intenţia Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite privind SUA

    190 Populaţia irakiană (poziţia)

    140

    Mass-media irakiană (poziţia) 140 135

    Regimul din Siria (poziţia)

    130

    Raportul ambasadorului Joseph Wilson privitor la declaraţia: „Bush a minţit” Iran (poziţia) Palestina (poziţia) Israel (poziţia) Demonstraţiile de pace „Pacea” ca slogan politic Turcia (poziţia)

    Orientul Mijlociu 110 1 Saddam Hussein (la început) 63 60 Conducătorii militari irakieni 63 185 Jihad 50 180 Teroriştii islamici 50 180 Talibanii 63 170 bin Laden 40 130 al-Qaeda 65 165 Agenţia de informaţii SUA 190

    Deşi rezultatele de mai sus sunt cele la care oamenii rezonabili s-ar fi aşteptat, totuşi s-ar putea ivi proteste din partea unora, influenţaţi de informaţii distorsionate propagate de mass-media sau de reacţii emoţionale la dezbateri caustice, care exploatează inocenţa intrinsecă şi limitările minţii umane. La fel ca hardware-ul unui calculator, mintea nu beneficiază de opţiuni la programarea software-ului ei. Conceptele, înţelepciunea selecţiei şi războiul de ocupaţie sunt de neînţeles pentru o minte care calibrează sub 360 Şi, din nou, la fel ca în războaiele anterioare, serviciul secret de informaţii al SUA se află la absurdul nivel de calibrare de 190. Calibrările mai reflectă şi furnizarea unor elemente necunoscute la momentul respectiv de publicul larg, cum ar fi frecventele descoperiri cu privire la profiturile sifonate de membri ai Naţiunilor Unite din operaţiunile „petrol contra hrană”. Calibrări ulterioare - Războiul din Irak (mai târziu) Departamentul de 455 Conservatori (poziţia) Apărare al SUA Pentagonul 455 Republicani (poziţia) Procurorul General al 455 Democraţi (poziţia) SUA Extrema stângă (poziţia) Consiliul de Securitate al 190 Naţiunilor Unite Companii militare particulare

    455 450 310 180 345

    Conducerea Naţiunilor Unite Marea Britanie (poziţia) Franţa (poziţia) Inspectorii de investigaţii ai Naţiunilor Unite

    195 Triajul

    390

    355 Halliburton 210 Agenţia de informaţii SUA

    275 190

    205

    Acoperirea mass-media a Războiului din Irak Boston Globe CBS News CNN News New York Times

    195 Fox News 255 NBC News 290 The O’Reilly Factor 190

    420 255 460

    Primul tabel de sus evidenţiază nivelul de integritate şi localizarea asupra întrebărilor ridicate de 9 Septembrie, când au fost ucişi mai mulţi americani decât la Pearl Harbor. Nu numai că au fost omorâţi trei mii de civili nevinovaţi, dar a fost atacat însuşi Pentagonul, atacul fiind considerat astfel un act de război. (Războiul împotriva Statelor Unite fusese declarat în mod formal de bin Laden în 1998.) Avionul care s-a prăbuşit ar fi trebuit să atace chiar Casa Albă (calibrează ca Adevărat). Înţelegerea de către public a adevăratei semnificaţii a atacurilor din 9 Septembrie a fost împiedicată de neîncetata repetare a imaginilor cu Turnurile Gemene în flăcări. Aceste imagini erau dramatice şi au devenit, astfel, centrul interesului public, ceea ce a distras atenţia de la atacul, mai important, asupra Pentagonului şi de la tentativa de bombardare a Casei Albe. (Gest analog, cu bombardarea reşedinţei de la nr. 10 din Downing Street, Londra, a Parlamentului sau chiar a Kremlinului.)

    Atacul a fost, prin urmare, în mod formal un „act de război” prin definiţie, declaraţie şi intenţie. (Calibrează ca Adevărat). Ossama bin Laden a declarat în mod formal război chiar înaintea atacului de la Pentagon, care a confirmat ameninţarea cu Jihad Războiul Sfânt. Acesta nu mai era, în mod evident, doar un „act criminal”, tot aşa cum nu fusese un „act criminal” nici bombardarea Pearl Harbor-ului de către japonezi. Lipsa de claritate legată de corecta definire a evenimentului a avut mai târziu drept consecinţă confuzia privind clasificarea legală a deţinuţilor ca şi criminali, prizonieri de război, combatanţi necombatanţi, sabotori etc. Ca precedent, în timpul celui de al doilea Război Mondial un submarin nazist lansase cinci sabotori (plus bombe) pe ţărmul din Long Island. Toţi cinci au fost prinşi şi ulterior, executaţi. Lipsa de entuziasm a foştilor aliaţi în a se alătura acţiunilor SUA era de înţeles în contextul culturilor lor independente şi al realităţilor sociale, cum ar fi comunităţile numeroase de arabi. O diferenţă în plus a fost aceea că în cel de-al doilea Război Mondial statele europene au fost direct ţintite, pe când de data aceasta n-au mai trebuit să se identifice cu calamitatea din 9 Septembrie, considerând, din perspectiva lor, că nu le revenea responsabilitatea de a da un răspuns. Mai exista şi percepţia - implicită, dar fără să fi fost vreodată afirmată - că America avea suficientă putere şi destuii resurse ca să facă faţă acestei situaţii de urgenţă de una singură. Aşa cum s-a descoperit ulterior (Duelfer, 2004), oficialităţi ale Naţiunilor Unite fuseseră mituite de Hussein şi figurau pe statul său de plată cu multe milioane de dolari obţinuţi din „petrol contra hrană”, bani de care profitau chiar Naţiunile Unite (Brooks, 2001)

    Deciziile prezidenţiale care au urmat au fost dictate de evenimentele anterioare la care s-a adăugat jurământul lui de loialitate de apărare a ţării de agresori. Acţiunile momentului s-au bazat pe sursele de informaţii disponibile (ale SUA, Rusia şi Marea Britanic) Agenţia de informaţii SUA se menţinea la nivelul calibrat 190. Raportul de investigaţie părtinitor din 2002 al ambasadorului Joseph Wilson pretindea că Irakul nu încercase să obţină acces la uraniul din Niger, când, de fapt, Irakul procedase în acest fel (fapt confirmat ulterior de Comisionarul Comisiei de Investigare Lord Robin Butler). Wilson a mai comis şi alte greşeli grosolane (inclusiv rapoarte false către Washington Post, în 2003, privind CIA şi uraniul din Nigeria). Atacurile în direcţia celor „16 cuvinte celebre ale lui Bush” din Discursul din 2003 despre Starea Naţiunii („Guvernul britanic a fost informat că Saddam Hussein a solicitat cantităţi semnificative de uraniu din Africa”) se bazau pe dezinformarea conform căreia el indusese în eroare naţiunea. Retractarea erorilor s-a făcut cu întârziere şi a fost transferată în paginile din spate ale publicaţiei. Deşi New York Times calibra în anul 2000, în medie, la 250, în 2004 nivelul său de calibrare scăzuse la 195, iar acoperirea războiului din Irak prin articolele sale, la 190. Carenţele în pregătirea guvernului (cal. 190) reprezentau „cultura” decadelor anterioare, ca şi legislaţia restrictivă şi lipsa integrităţii CIA, FBI şi a altor agenţii culegătoare de informaţii. Climatul general de lipsă a pregătirii şi de negare semăna foarte mult cu situaţia dinaintea atacului de la Pearl Harbor. Aşa cum au demonstrat evenimentele, ameninţarea principală nu o constituia Irakul în sine, ci wahhabismul pan-arabic

    aşa cum a fost acesta exprimat de violenţii extremişti alQaeda. Astfel, adevărata identitate a agresorului a fost ocultată. Această confuzie a fost favorizată de respingerea de către Saddam Hussein a mandatelor Naţiunilor Unite în paisprezece ocazii, ceea ce a constituit adevăratul declanşator al războiului deschis. Cu timpul vor ieşi la suprafaţă şi alte informaţii, aşa cum se întâmplă după toate războaiele. Viitorul ne oferă întotdeauna binefacerile retrospectivei şi în felul acesta, să sperăm, ale înţelepciunii mai degrabă decât ale regretelor şi vinovăţiei. Drumul care duce spre evoluţia conştiinţei umane este accidentat. Lecţia este una şi aceeaşi: „Fiţi atenţi la adevăr”. Până în prezent, acest lucru nu a fost practic posibil, dar s-au ivit zorii unei noi ere care calibrează la peste 200, indicând că integritatea ar putea predomina. Războiul din Irak a pus capăt uciderii irakienilor de către Saddam Hussein, care a ucis în mod curent mai mulţi compatrioţi de-ai săi decât au făcut-o războiul din Golf şi războiul din Irak luate împreună (treizeci de mii de gropi comune). După finele războiului insurgenţii irakieni au continuat să ucidă alţi irakieni, în ciuda prezenţei trupelor de ocupaţie. Una peste alta, mai mulţi irakieni au fost ucişi de compatrioţi de-ai lor decât de forţele de invazie şi atacurile militare preemptive, şi încă nu se întrevede sfârşitul acestei situaţii. Unele dintre reacţiile politice care au urmat sunt un exemplu de ciudăţenie a egoului uman, în care agresorul şi victima se confundă, iar rolurile se inversează. Paradoxal, cei cu o conştiinţă naivă sau neevoluată s-au grăbit să îmbrăţişeze agresorul nonintegru, aproape criminal şi să-i defăimeze pe cei integri. Atitudinea Statelor Unite şi răspunsul acestora calibrează la 460, atacul în sine din 9 Septembrie la 35,

    iar agresorii săi la 50-70. Incapacitatea de a face deosebirea dintre marea corupţie şi integritate constituie, într-adevăr, o piedică majoră în înţelegere şi o sursă de eroare. Freud a fost printre primii care a observat această stranie tendinţă de a simboliza lucrurile prin opusul lor (Freud, 1900), adică mania contemporană de a identifica victimele ca agresori şi viceversa. Este un mecanism primitiv al elementelor inferioare ale egoului, în lupta sa de a controla şi suprima Id-ul - acel rezervor de instincte animalice primare şi de violenţă. Prin urmare, a urî războiul nu aduce pacea mai mult decât poate aduce urârea păcatului, puritatea sau sfinţenia. O virtute este atinsă prin alegerea ei, mai degrabă decât prin desconsiderarea opusului ei. Din cauza concentrării continue asupra războiului din Irak, alte câteva calibrări vor completa imaginea. Vom putea trece, apoi, la o cercetare mai generală a adevăratelor cauze ale războiului. Calibrări suplimentare în perioada Războiului din Irak (mai târziu) Liberali (poziţia) Protestatari împotriva războiului Mita de stânga din Hollywood Academy Awards (2003) izbucnire publică împotriva Preşedintelui Bush Teroriştii islamici Tratamentul prizonierilor de război irakieni de către americani (Abu Ghraib) Tratamentul prizonierilor de către Irak

    205 Pacifism (politic)

    95

    185 Saddam Hussein (poziţia) 130 (mai târziu) Armata irakiană Talibanii 65 50 al-Qaeda 165 65

    Poziţia femeilor în Irak Poziţia copiilor în Irak

    45 95 65 65 95 75

    Intenţiile militare ale Poziţia câinilor în Irak 40 Partidului irakian de 45 (Poziţia câinilor în SUA 450 guvernământ Acoperirea media irakiană 45 Agenţiile de informaţii SUA 190 Tratamentul prizonierilor de 155 război americani de către Irak

    Calibrări ulterioare războiului din Irak Din motive subliniate anterior, natura duală a eului şi proiecţia sa călău/victimă asupra evenimentelor lumii, conduc la căutarea „băieţilor răi”, a „cauzei” evenimentelor din 9 Septembrie în acord cu, şi după dorinţa eului de a proiecta vina. În realitate, fenomenele sunt consecinţa unui câmp atotcuprinzător sau a unui „climat” care, indirect şi neintenţionat, facilitează apariţia fenomenelor observate selectiv, cum ar fi catastrofa 9/11. „Climatul” dinaintea 9/11, aşa cum am subliniat anterior, a fost aproape identic cu cel care a precedat atacul de la Pearl Harbor din 7 Decembrie 1941. În terminologie psihologică ar fi descris drept naivitate şi negare, dar aceasta este o explicaţie insuficientă în sine. Elementele climatului actual calibrează în felul următor: Calibrările evenimentului 9/11 Apărarea Naţională SUA (birocratic) Decizia Reno/Goralick (Zidul) Audierile Comitetului Church/Pike Poziţia Administraţiei Clinton Principiul Torricelli Critici declarate

    190

    Patriot Act

    375

    Secţiunile editoriale ale ziarelor din topul primelor 10 ziare 180-190 din SUA ( Wall 185-190 Street Journal şi 180-190 Christian Science Monitor) 168 (în contrast, criticismul 170 constructiv calibrează la 210) 190

    Calibrările scot în evidenţă importanţa deosebită a dictonului că adevărul (calibrează deasupra nivelului 200) aduce pacea, iar falsitatea (calibrează sub nivelul 200) favorizează războiul. Situaţia dinaintea 9/11 a fost aproape identică cu ceea ce a prezentai Secretarul de Stat Stimson înaintea atacului japonez din 1941. El a refuzat să dea atenţie informărilor venite de la Serviciile de Informaţii comentând că „Gentelmenii nu citesc corespondenta altor gentlemeni”. - în acest caz, fiind vorba despre ameninţările directe ale militanţilor japonezi şi chiar a strategiei generale a lui Hitler, la fel ca şi ignorarea „declaraţiei de război” făcută de Bin Laden în 1998 la adresa SUA. Prin contrast, nu au fost ignorate şi trecute cu vederea ameninţările nucleare venite din partea Coreei de Nord. Calibrările Audierilor Comitetului de Investigaţie a evenimentelor 9/11 (aprilie - iulie 2004) Mărturiile oficialilor guvernamentali Mărturia lui Richard Clarke Criticii mărturiei Nivelul general al Audierilor

    255 200

    Nivelul conducătorilor investigaţiei oficiale

    255

    170 Raportul final al Comisiei 9/11 255 Raportul Investigaţiilor prezentat de 255 305 C. Duelfer Senatului (6 oct. 2004)

    Este folositoare specificarea „poziţiilor” pentru a le diferenţia de personalităţile sau ţările înseşi. Poziţiile sunt situaţionale şi sunt subiect al schimbării datorită influenţei partizane, stresului sau atitudinilor sociale. Societatea este procesul organic şi mereu evoluţionist, subiect al constantei schimbări a condiţiilor. Deseori supravieţuirea are nevoie de flexibilitate şi manevre

    adaptative. Oamenii „se ridică la înălţimea ocaziei” şi astfel descoperă puteri ascunse. Alteori au loc reflectări lamentabile şi reconstrucţie. O contextualizare a războiului din Irak Aşa cum a fost descris mai devreme, nu este posibil să înţelegem conţinutul (în acest caz războiul din Irak) fără să-l plasăm în contextul istoric. De la începuturile sale, Islamul a fost militant. Primul Jihad a fost început de Muhammad care, trei ani după ce a dictat Koranul, a scăzut în calibrarea conştiinţei de la nivelul 700 la nivelul 135. Aceasta a fost, aparent, consecinţa epilepsiei la nivelul lobului temporal (vezi Cap. 18). Începutul Islamului a fost răspândit prin sabie, până când a fost oprit de Charles Martel din Franţa prin înfrângerea din bătălia de la Granada în 1492. Al doilea Jihad a fost desfăşurat de Imperiul Otoman, fiind încheiat prin înfrângerea de la Viena în 1529. Apariţia sectei islamice Wahhabis în Arabia Saudită (vezi Cap. 18) a marcat apariţia celui de-al treilea şi încă în desfăşurare Jihad, aşa cum a fost exemplificat de Ayatollah-ul Khomeini al Iranului şi de talibanii lui bin Laden. Ca o consecinţă a poziţiei sale anti-occidentale, Wahhabis a dat la o parte Shah-ul Iranului pro occidental şi pe Sadat în Egipt, atacând şi pe Hussein în Iordania, Mubarak în Egipt şi Musharraf în Pakistan. Planul global este să se infiltreze şi să preia controlul asupra guvernelor din Egipt, Turcia, Pakistan, Indonezia, Emiratele Arabe Unite, Sudan, Tunisia, Libia, Algeria, Maroc, Yemen, Siria, Liban, Iordania, Malaezia, şi apoi, cu capacitatea nucleară a Pakistanului, să doboare Israelul. În acest proces, Statele Unite ar fi de asemenea atacate (World Trade Center, Twin Towers plus altele în etape plănuite). Populaţiile arabe în creştere ar împiedica Europa de la alianţe cu Statele

    Unite şi ar conduce către dominarea Arabă în Naţiunile Unite. Împotriva acestor lucruri cunoscute, strategia Statelor Unite a fost să prevină preluarea militanţilor islamici-arabi a 75% din rezervele de petrol ale lumii şi baza puterii financiare uriaşe, (L. Abraham, 2004) plus achiziţia materialelor nucleare de către al-Qaeda, respectiv bin Laden, via oamenii de ştiinţă pakistanezi sursele ruseşti, etc. (Berger, 2004). O bază puternică occidentală în Irak ar împărţi continentul arab în două şi ar deturna preluarea arabă şi fuzionarea. Astfel, Afganistanul şi Irakul au fost ţintele strategiei, din multiple motive, pentru a preîntâmpina o ciocnire a civilizaţiilor, puterea militară islamică cu lumea occidentală, ceea ce ar putea dura secole de-a rândul, aşa cum a fost şi în trecut. Numai Statele Unite a avut puterea de a preveni asemenea cataclism perpetuu, deoarece Naţiunile Unite s-au dovedit ineficiente şi neoperative, iar Consiliul de Securitate depăşit de mita de miliarde de dolari către diverşi membri în procesul mâncare-pentru-petrol mită ce a fost scoasă la iveală de vânzări fictive etc. („Mâncare pentru petrol” 19.09.2004). Astfel, în toată această contextualizare globală mondială (ce calibrează la 465), războiul din Irak pare sa fie o mişcare strategică pe termen lung necesară preîntâmpinării unor serii de cataclisme progresive mult mai grave, multinaţionale şi poate extinse secole de-a rândul (cum ar fi decizia alegerii unui atac de ocupaţie). Contextul războiului din Irak a fost acela al răspândirii unei ideologii militante violente şi exagerate prin distorsiunea islamului care sanctifică ura şi violenţa, justifică terorismul şi omorul celui nevinovaţi etichetându-i drept infideli. Aceasta a devenit o boala

    Pan-Arabă, iar anumite evenimente violente care au captivat atenţia media sunt doar simptomele sale. Liderii mesianici Ossama bin Laden, Ayatollahul Khomeini, Saddam Hussein şi alţii sunt doar câteva din multele capete ale Hydrei. Boala este de asemenea implantată şi în alte ţări din lume unde recrutarea pe furiş a convertiţilor radicalişti este foarte bine orchestrată şi finanţată. Boala se ascunde sub camuflajul religiei, iar moscheile din Statele Unite sunt finanţate de grupurile militante arabe fiind centre de recrutare din care ideologia se răspândeşte prin intermediul simpatizanţilor intelectuali care permit paradele Jihadului sub deviza cvasi-elitistă a „corectitudinii”, etc. Scopul teroriştilor islamici este fascismul teocratic (Newosh, 2004; Bridis, 2004). De-o importanţă deosebită este descoperirea că, convertirile la islam includ un procentaj, cu grad înalt de periculozitate, de militanţi extremişti capabili de a fi influenţaţi şi supuşi antrenamentelor şi îndoctrinării teroriste. Cifrele recrutărilor sunt: Statele Unite Europa Ţările Arabe

    10% 15% 35%

    Aceste cifre denotă alinierea la supunerea faţă de ideologia teroristă, care sfidează raţiunea şi sanctifică omuciderea, astfel trecând peste toate formele constrângerilor raţionale. Sprijinirea acestei tendinţe la modă de către apologeţi (cal. 185), intelectuali notabili, activişti pentru diverse drepturi, etc, ar părea lipsit de înţelepciune şi discernământ. Aceeaşi tendinţă în deceniile anterioare sa dovedit a fi catastrofică (Partidul Nazist American,

    Partidul Comunist American, extremiştii religioşi albi, oameni de ştiinţă care studiază energia atomică şi care au împărtăşit secrete fostei Uniuni Sovietice, rezultatul fiind Războiul Rece, etc.) Sindromul „Urăşte liderul” De-a lungul istoriei, şi chiar în mod proeminent în societatea curentă, se observă recurenţa simptomelor negativităţii concentrate asupra liderilor sau a personificărilor puterii seculare, politice, economice sau religioase. Liderul devine omul de paie ce serveşte drept ţintă pentru proiecţiile oamenilor cu probleme care, datorită împărţirii dorinţelor lor reprimate, le externalizează şi le văd ca pe ceva extern, aliat „acolo, în afară”. Prin tehnicile de calibrare acest fenomen, care este strident şi făţiş în ultima vreme, poate fi diagnosticat. Tiparul a fost intens deopotrivă în ceea ce priveşte preşedinţii din trecut (Lincoln, Roosevelt, Clinton, etc.) unde componentele psiho-dinamice erau identice. Putem examina contrastele dintre imaginile preşedinţilor şi să-i comparăm cu realitatea ce poate fi verificată. Dacă conducătorul este cu adevărat un tiran (Hitler, Stalin, etc.) acest fapt se dezvăluie foarte repede atunci când investigăm. Facţiunile „Urăşte-l pe Bush”, „Urăşte-l pe Clinton” şi „Urăşte America” au tendinţa de a exagera. Erorile extremiştilor de lip „Urăşte America” (Gibson, 2004) au fost deja revăzute într-un capitol anterior. „Bush”, aşa cum îl prezintă cei care îl urăsc pe Bush, este văzut ca fascist (cal.65) precum Stalin, Hitler şi Hussein (cal. 50-80) şi ca un instigator al războiului, un avar şi o persoană diabolică ce doreşte să-şi vândă ţara şi cetăţenii pentru profit din petrol (trădătorul calibrează la 80) şi care trimite soldaţi nevinovaţi către o moarte inutilă numai pentru ca el să se îmbogăţească şi

    mi fie un dictator. Aceste presupuneri sunt elaborate mai departe incluzând intriga clandestină şi alinierea cu liga anti-America a teroriştilor islamici (trădarea calibrează la 60 sau sub această cifră). Descrierea compusă din omul diabolic şi omul de paie calibrează la 130. Preşedenţia lui Bush calibrează la 460, ceea ce indică integritate. Şefii tuturor guvernelor şi toţi membrii Naţiunilor Unite luaţi la un loc calibrează la 190 (exclusiv SUA). În mod tipic, criticile la adresa SUA ţin cont de Naţiunile Unite care, în sine calibrează la 185-195. Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a fost implicat în scandalurile mâncarepentru- petrol, dar şi în altele. Atitudinea Administraţiei faţă de Naţiunile Unite pare să fie corectă şi este sprijinită de fapte, aşa cum este descris în studiul „Inside the Asylum” (cal. 455) - Înăuntrul azilului - scris de Jed Babbin, fost Subsecretar de Stat al Apărării. Compusul format din cei care îl urăsc pe Preşedintele Bush (şi Statele Unite, de asemenea) calibrează în mod colectiv, destul de surprinzător la 135, la fel ca şi diabolicul om de paie descris de ei. Aceasta ne arată un fenomen defectiv de bază al experienţei umane la fel ca şi adevărul despre inconştient descoperit de Freud (cal.499) şi confirmat de-a lungul a cincizeci de ani de practică psihiatrică. Ura distorsionează percepţia, iar distorsionarea percepţiei are drept rezultat ura ca falsitate, de exemplu Bush a condus un război „ilegal”. De fapt, motivul său nu a fost numai legal, dar şi aprobat de votul Congresului SUA. Astfel, lumea este ca o carte Rorschach, şi, pentru o persoană probleme, ştampila „SUA” sau „Bush” pare un demon. Aceia care se tem şi urăsc autoritatea, o proiectează asupra altora prin intermediul simbolurilor religioase sau politice. Baza urii faţă de conducători este

    simpla gelozie şi invidia faţă de figurile autorităţii, facilitată de proiectata distorsiune a percepţiei duale călău/victimă (marea capcană a marxismului). În plus, narcisismul se transformă în vină şi ura de sine care apoi sunt proiectate asupra ţării şi preşedintelui. Analiza dovedeşte că oamenii integri care, graţie onoarei şi sincerităţii faţă de ei înşişi sunt capabili să perceapă integritatea, pot confirma că preşedintele şi-a exersat responsabilitatea cu care a fost însărcinat şi a căutat să ducă la împlinire jurământul pe care l-a depus de a fi un administrator pentru întreaga naţiune în aceste vremuri tulburi în care, majoritatea ţărilor lumii operează la niveluri joase ale integrităţii, fiind mult mai puţin interesate în bunăstarea civilizaţiei (calibrează ca adevărat). Opţiunea alternativă este o retragere pasivă şi o capitulare în faţa islamismului terorist care, având controlul a 75% din rezervele de petrol ale lumii şi o vastă bogăţie, asigură reuşita în accesul la capacităţile nucleare ale Pakistanului prin care Israelul ar fi eliminat. În viitor, cu o Europă infiltrată masiv de imigranţii musulmani şi protestele acesteia înăbuşite de Naţiunile Unite, vom asista la acelaşi proces care va infiltra statele Balcanice şi, până la urmă şi Rusia cu vechile ei teritorii. Astfel, acest al treilea Jihad este destinat sa captureze până la urmă dominaţia asupra lumii prin subminarea Occidentului. Toţi cei non-islamici vor fi atunci eliminaţi, iar puterea islamică va conduce lumea, conform triumfului mesianic islamic (cal. 50) (Abraham, op.cit.). Evoluţiile audierilor după 9/11

    Ca urmare a mişcării împotriva terorismului din războiul din Irak, au ieşit la suprafaţă mai multe evenimente semnificative: 1. Decapitările publice (cal.10) ale americanilor şi ale altor civili; 2. Descoperirea torturii la care erau supuşi prizonierii în închisorile militare. Publicul a fost şocat şi îndurerat când a luat contact cu atrocităţile feroce şi realităţile ce se petrec în fiecare război, atât în prezent, cât şi în trecut. Când vieţile tovarăşilor depind de obţinerea informaţiilor de la prizonieri, brutalitatea se manifestă cu furie. De aceea spionilor le sunt date capsule cu cianură. La examinare, sadismul situaţional se bazează pe slăbiciunea psihologică a omenirii în general. Faimoasele studii Milgram (1974) şi Zimbardo (1973) au relevat că din obedienţă faţă de autoritate („factorul critic”), majoritatea cetăţenilor obişnuiţi ar tortura chiar şi un cercetător voluntar dintr-o universitate. De fapt într-un studiu experimental, mai mult de jumătate din voluntarii „gardieni la puşcărie” erau doritori chiar să administreze şotii o electrice letale „prizonierilor” din închisoarea înscenată. Experimentele explică fenomenele lagărelor naziste ale morţii, Algeria, barbarismul japonez în Manciuria şi lagărele de tortură din El Salvador, Brazilia, Haiti, Orientul Mijlociu şi oriunde altundeva. Experimentele cercetării universitare au trebuit să fie oprite deoarece rolul de gardieni devenise progresiv din ce în ce mai sălbatic, crud şi sadic. Această înclinaţie a fost portretizată în bine cunoscuta poveste Lordul Muştelor (The Lord of the Flies) Golding, 1954. Comportamentul latent este de asemenea exemplificat prin fenomenul neobrăzării. Toate acestea

    ilustrează apariţia scenariului „prădător-pradă”, care îşi are originea în creierul animal, iar Zimbardo şi Milgram au demonstrat, în încheiere, că acesta este determinat de rol plus mediul înconjurător. Studiile au revelat că, datorită acestui răspuns predictiv, este necesară o supervizare mai atentă a prizonierilor de către persoane care au fost instruite în mod special despre rezultatele studiului Milgram-Zimbardo. Această serioasă omisiune a avut drept rezultat evenimentele de la Abu Ghraib, pe care presa le-a supermediatizat, mai mult decât era necesar (45 de repetiţii numai în ziarul New York Times). Nu se mai învăţă prea multe din prefăcătoriile politice, nu mai mult decât că cineva poate vindeca pneumonia pretinzând că este doar o răceală. „Jihad” înseamnă literal „Războiul Sfânt”, ceea ce reprezintă o ameninţare serioasă deoarece este cea mai periculoasă dintre poziţionalităţi de vreme ce sancţionează şi încurajează cele mai barbare acţiuni citându-l pe Dumnezeu ca scuză şi autoritate (de ex. „Voinţa lui Allah”). Sursa extremismului islamic prezent poate fi găsită în învăţăturile lui Muhammad ibn Abdul Muhhab (cal.20), mai târziu reluate de distorsiuni ale Koranului promulgate de Sayyid Qutb (cal.20), care glorifică violenţa şi moartea şi condamnă nu numai 90% din musulmani ca fiind idolatri, dar, de asemenea, îi condamnă 100% pe toţi adepţii tuturor celorlalte religii (Forsyth, 2004). (Vezi Capitolul 18, Islam). Declaraţia de război împotriva Statelor Unite a lui Bin Laden a fost ignorată, ceea ce a fost de înţeles pentru Serviciile de Informaţii ale Statelor Unite care calibrează la nivelul 190. „Fatwah”-ul lui (cal .40) a fost o declaraţie formală prin care se statuează că este o obligaţie religioasă şi o datorie pentru toţi musulmanii de a omorî toţi infidelii

    fără nicio excepţie - aceasta însemnând toţi civilii, inclusiv femeile şi copiii; pentru Jihad nu există „inocenţi” printre infideli. Este similar cu pronunţararea „anatemei”, în Biserica RomanoCatolică, o monstruozitate la adresa lui Dumnezeu. Simpatizanţii americani nu reuşesc să înţeleagă că în ochii unui fanatic islamist, ei nu sunt mai mult decât orice alţi infideli („mushrikun”), Agresiunea „în numele lui Dumnezeu” este cea mai periculoasă dintre toate şi este imună tuturor contramăsurilor folosite de obicei de lumea occidentală. HAMAS (care a fost adusă pe culmi de Arafat), Talibanii şi al-Qaeda sunt similare şi identice în originile lor. Aceste grupuri reflectă cel mai întunecat potenţial de care sunt capabili oamenii, la fel precum Pol Pot. Acestea calibrează între 35 şi 45, ceea ce este literalmente sub nivelul dragonului Komodo, şi realmente mai jos decât dinozaurii datorită intenţiei. Prin urmare, termenul „atavic” este potrivit şi un diagnostic clinic corect. Reprezintă expresia unui câmp „atractor” foarte primitiv de la foarte începuturile formelor de ucigaşi feroce care nu gândesc, fiind şi la acelaşi nivel cu ucigaşii în serie.

    Organizaţii teroriste Abu Sayyaf Group (Filipine) Brigada Martirilor Al-Aqsa (Israel, West Bank, Gaza) Al-Qaeda (Wahhabism) Global Asbat al-Ansar (Liban) Basque Fatherland and Liberty (ETA) Franţa, Spania

    85 75 65 75 80

    Separatiştii Ceceni (Rusia) 85 Insurgenţii Fallujah 85 Mişcarea Islamică din Uzbekistan (IMU)-Asia Centrală 75 Mişcarea de rezistenţă islamistă (HAMAS) 75 -Israel, West Bank, Gaza Hezbollah (Liban) 70 Reţeaua Hofsted (Olanda) 85 Revoluţionarii Coasta de Azur 90 Jaishe-e-Mohammed (Pakistan) 75 Jamaah Islamyia (Asia de Sud-Est) 80 Kach Kahane Chai (Israel, West Bank) 80 Partidul muncitoresc al Kurzilor (PKK) - Turcia 85 Lashkar-e-Tayyiba - Pakistan 70 Lashkar I Jhangvi - Pakistan 75 Liberation Tigers of Tamil Eelam - Sri Lanka 80 Frontul islamist de eliberare Moro — Filipine 80 Grupul de luptă islamist marocan - Maroc 85 Armata naţională de eliberare (ELN) - Columbia 80 Palestine Islamic Jihad (Israel, West Bank, Gaza) 75 Organizaţia pentru eliberarea Palestinei 65 Real IRA (Irlanda de Nord) 85 Rev. Armed Forces (FARC) - Columbia 90 Salafist Cell and Combat Group - Algeria 80 „Grupurile Supreme” (Rasiale, etnice, religioase, politice)de 40-85 pe întreg globul Tewhid we Jihad - Irak 70 Asociaţia de Apărare Ulster - Irlanda de Nord 85 United Self-defense Forces - Columbia 90

    Alte grupuri înregistrate în Modele ale Terorismului Global - Departamentul de Stat al Statelor Unite, 2003-2004 Următoarele grupări sunt similare în calibrare, iar colectiv se găsesc la un nivel de 75-80: Abu Nidal Organization (ANO) Al-Tawhid

    Reţeaua al-Zarqawl Ansar Al-Islam (AL) Aum Srinrikyo Partidul Comunist din Filipine (CPP/NPA) Dev Sol Devrimci Sol (Stânga Revoluţionară) Jihadul Islamic din Egipt Euzkadi Ta Askatasuna (Basci) Consiliul Revoluţionarilor Fatah Al-Gama’a al-Islamiyya Harakat ul-Mujahidin (HUM) Helpers of Islam Mişcarea Islamică din Uzbekistan (IMU) Jaish Ansar Al-Islam Jama’at al-Tawhid wa’al-Jihad Jihad Group (al-Jihad) Jund Al-Islam Monotheism and Jihad Group Mujahedin-e Khalq Organizationi (MEK) Societatea studenţilor iranieni musulmani - Muslim Iranian Students Society Armata de Eliberare Naţională a Iranului New People’s Army (NPA) Partizanii Islamului - Partisans of Islam Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei (PFLP) Nucleurile Revoluţionare Organizaţia Revoluţionară 17 Noiembrie Sangillan Force Salafist Group for Call & Combat (GSPC) Sendero Luminoso (Shining Path, SL) Talaa’al-Fateh United Self-Defense Forces/Group of Columbia (AUC) World Tamil Association (WTA) and Movement

    Grupuri listate în ediţiile anterioare ale Modele ale Terorismului Global Calibrarea medie a următorului grup este de 75-80 Organizaţia 3 Octombrie Frontul Patriotic Morazanist (FPM) Organizaţia 15 Mai Voluntarii Portocalii (V) Brigada Alex Boncayao (ABB) Grupul Orly (Armenia) Al-Fatah Partidul Democrat Kampuchea Al Ummah Frontul Popular de Luptă (PSI Terorismul Algerian Armata Republicană Irlandeza Armata Secretă Armeană Provizorie pentru Eliberarea Armeniei Puka Inti (Sol Rojo, Soarele Roşu) (ASALA) Facţiunea Armatei Roşii (RAI) Armata pentru Eliberarea Brigăzile Roşii (BR) Rwandei Apărătorii Mâini Roşii (RHD) Chukaku-Ha (Nucleuri sau Lupta Poporului Revoluţionar (ELA) Facţiuni de mijloc) Frontul Unit Revoluţionar (RUF) Federaţia Asociaţiilor Tamililor Sol Rojo Canadieni (FACT) Mişcarea Revoluţionară Tupac Forţa 17 Amaru (MRTA) Former Armed Forces (ex Armata de Guerilă Tupac Katari -FAR)- Rwanda Interahamwe (EGTK) (Rwanda) Mişcarea de Acţiune Unită Populară Kmerii Roşii (MAPU/L) Forţele Populare Rebele Zviadists Lautaro (FRPL) Mişcarea Tineretului Lautaro (MJL) Forţa Voluntarilor Loiali (LVF) Frontul Patriotic Manuel Rodriguez (FPMR)

    Toate grupurile teroriste ale egocentricităţii extreme şi narcisismului sunt o formă a triumfalismului ce îşi găseşte aprobarea prin aranjamente mafiote. Terorismul este o formă do criminalitate care atrage cele mai joase elemente ale societăţii, multe dintre aceste persoane

    fiind personalităţi inerent psihopatice ce caută un suport pentru exteriorizarea violenţei şi urii. La bază există o ură plină de invidie faţă de adevărata putere şi un efort de a o imita şi mima prin forţă, ceea ce distruge vieţile celor nevinovaţi. Ego-ul îl înlocuieşte astfel pe Dumnezeu Supremul, în mod blasfemitor pretinzând că Divinitatea este autoritatea care permite violenţa sălbatică, chiar şi faţă de copii, şi priveşte cu nesaţ profanarea şi distrugerea. De-a lungul istoriei, energia primară a fost denumită „satanică”, iar pervertirea adevărului folosită pentru a o justifica a fost numită în mod clasic, „Luciferică” (mândria şi defăimarea suveranităţii lui Dumnezeu). Când câmpurile atractoare gemene, care caracterizează negarea iubirii şi a adevărului se combină, câinii turbaţi ai terorismului sadic sunt eliberaţi pentru a demonstra căderea extremă a egoului însuşi. Făptaşii sunt, prin urmare, victimele unei amăgiri, ale unei iluzii, pentru că ei nu pot depista adevărul de fals şi astfel sunt uşor de atras devenind prozeliţi, deoarece sunt orbi faţă de propria lor intrare în sclavie şi de consecinţele karmice. Din nefericire, sălbăticia, primitivismul este un potenţial ce creează dependenţe; teroriştii văd pacea ca pe un duşman şi o subminează cu inteligenţă, fiind foarte bine documentaţi şi demonstrând prin viaţa, acum a celui care a fost Arafat, cel care a reprezentat miezul prim al terorismului din lumea întreagă timp de câteva decenii. Este instructivă examinarea lozincii populare „teroristul unui om este luptătorul pentru eliberarea altuia” (cal 190). Acesta este un sofism seducător bazat pe relativism şi pe ignorarea contextului.

    „Eliberatorul” - luptătorul pentru eliberare calibrează la 240, „teroristul” calibrează la 40-80. Există, de asemenea, confuzia între res interna (o noţiune mentală) şi realitatea externă confirmabilă. Patrick Henry calibrează la 445, iar bin Laden la 40. Diferenţa este în intenţie şi context, la fel cum Patriot Act este integru în vreme de război şi nu mai este astfel pe timp de pace. Toţi dictatorii au început cu o propagandă de tipul „luptători pentru libertate” şi au sfârşit prin a deveni tirani ce au ucis mai mulţi compatrioţi decât au ucis presupusul duşman. Mintea umană, neajutată, nu poate discerne diferenţa dintre percepţie şi esenţă. Insurgenţii Fallujah calibrează la 85, PLO la 65, etc. Pentru a complica problema în continuare, mulţi lideri care încep prin a fi integri „luptători pentru libertate” şi calibrează în jurul palierului 400 la începutul carierei lor (Hitler, Arafat, Castro, Napoleon) se prăbuşesc sub strălucirea seductivă a puterii a controlului asupra altora. Mai târziu se dezvoltă o egomanie şi calibrează din ce în ce mai puţin, chiar sub 100. Acest fapt este aproape o certitudine pentru orice dictatură, din orice parte a lumii în întreaga istorie, cum este şi Nero, de pildă. Prin urmare, lozinca cu priză la public ar trebui schimbată în „Luptătorul de azi pentru libertate este tiranul terorist de mâine”. (cal.495) Terorismul a devenit o boală endemică a societăţilor umane de-a lungul secolelor (Curtie, 2002) şi este în prezent ameninţarea principală pentru toate ţările. În profunzimea adâncimii eului şi a „id-ului” freudian există dorinţa primordială de a ucide şi o sete pentru simpla plăcere de a ucide. Observăm aceasta în „sporturile ucigaşe” ce zboară capetele câinilor de preerie. O vedem exprimată din plin în plăcerea şi

    bucuria mulţimii din Colosseum-ul Roman (cal.80). Se revelează pe sine în excitarea luptei până la moarte a gladiatorilor, şi, din nou, în plăcerea şi emoţia trăite în participarea la luptele între cocoşi, luptele între câini, în arena taurului şi în satisfacţia înfiorată a publicului participant la execuţiile publice, precum şi în strigătul strident pentru pedeapsa cu moartea. Participarea publică scade vinovăţia individuală, aşa cum şi observă în linşările de tip mafiot sau printre spectatorii execuţiilor prin ghilotină ale Revoluţiei Franceze, ce au omorât 18.000 oameni, ori în scandalul Asociaţiei Naţionale de Baschet din 26 Noiembrie 2004. A fi martor la uciderea unui câine turbat (aşa cum i s-a întâmplat autorului) este, mai degrabă, deosebit şi tulburător - alergarea câinelui prin curte de la un animal la altul, rupând gâturile găinilor, raţelor, apoi chiar sărind la capra de jucărie. Aceşti câini nu sunt înfometaţi şi nu mănâncă prada lor, ci sunt într-o stare de extraordinară excitaţie. De notat este faptul că fiecare ucidere nu încetineşte, ci mai degrabă intensifică turbarea şi împinge spre tot mai multe ucideri (de ex. Japonezii în Nanking şi Manciuria în anii 1930). Comportamentul pare instinctual primitiv, dar ar putea sa se subordoneze unei legături tribale. Excitaţia legată de setea de sânge este contagioasă şi de nepotolit, iar în expresia ei umană este încurajată de emoţia curiozităţii mulţimii spectator. În ringul de box, regulile interzic uciderea şi permit, în schimb, numai ceea ce este cel mai aproape de ea - vărsarea de sânge până la inconştienţă, zdrobirea cărnii, producerea de şocuri creierului şi comoţia cerebrală. În psihoterapie sau psihoanaliză, la fel ca şi în munca spirituală, regula este că victima nu poate transcende un impuls sau o tendinţă instinctuală dacă

    nu renunţă la negarea acesteia, până când nu o recunoaşte a fi în proprietatea ei şi până când nu încetează de a proiecta impulsul reprimat şi ascuns asupra altora. Din punct de vedere al diagnosticării, Jihadul este chiar pofta de sânge sancţionată religios. Trebuie să se veselească atunci când sunt aruncate în aer autobuze cu copii şi când este distrus nevinovatul. Acest instinct primitiv nu are intenţia de a se opri, altfel războaiele s-ar fi încheiat cu secole în urmă. Originea primară evolutivă a egoului este încă foarte activă. Era dinozaurilor nu s-a terminat încă, ci este foarte vie în titlurile ştirilor de azi. Freud a denumit aceasta impulsul atavic sau instinctul de moarte (pulsiunile de moarte, n.ed.), ori „Thanatos”, care este depăşit de oamenii normali prin „cros”, instinctul de viaţă (pulsiunile de viaţă n.ed.). Thanatos se exprimă prin suicid, impulsul de a sări de la fereastră sau de pe o stâncă. (Nouă persoane au făcut acest lucru într-un singur an, în Grand Canyon). O mie de persoane s-au aruncat de pe podul Golden Gate. Alţii s-au sfărâmat cu motocicletele, etc. Aceasta este exemplificat în cultura umană prin simbolul craniului şi al oaselor încrucişate. Precedentul religios şi justificarea pentru terorismul islamist a fost, din nefericire, oferită de chiar Mohamed, care, la vremea scrierii Koranului calibra la 700, dar, mai târziu, a căzut la nivelul de conştiinţă 130, ridicând sabia şi începând uciderea infidelilor, ceea ce a continuat de atunci şi până azi. După bătălia de la Medina, unul din primele grupuri pe care le-a ucis erau formate din evrei (clanul Qurayzah). Frica şi opresiunea caracterizează încă ţările islamice de azi, şi, prin comparaţie, culturile lor rămân foarte primitive. Din nefericire, întregul Orient Mijlociu calibrează sub 200, ceea ce oferă conotaţii neplăcute.

    Înseamnă că nu prea sunt şanse de a se termina cu cei care se ascund sub diferite deghizări, ori şanse de a deveni responsivi la raţiune sau să apeleze la moralitate ori etică, mai puţin la retorica politică (de ex. comportamentele sunt din punct de vedere clinic egosintonice - în acord cu eul). Din punct de vedere politic, Islamul este teocratic. Cuvântul „islam” înseamnă predare sau supunere. Islamul crede că Koranul ar trebui să fie singura lege şi structură politică şi, prin urmare se găseşte într-o relaţie antitetică cu democraţia. Totuşi, Turcia reprezintă un compromis notabil şi care poate funcţiona datorita lui Atatürk. De o importanţă deosebită este că, oriunde în America, 51% din populaţie calibrează peste 200, în timp ce, în restul lumii procentul este de numai 22, iar în Orientul Mijlociu şi ţările arabe numărul scade şi mai mult printre subpopulaţii. Astfel, în culturile problematice, 78% sau mai mult din populaţie operează din motive neintegre şi nu este capabilă să răspundă sau chiar să recunoască raţionalitatea sau să îi acorde vreo credibilitate. Însemnătatea acestui lucru este că asemenea culturi au nevoie să fie tratate de la acelaşi nivel cu ele, ceea ce este, foarte vizibil, şi predominant interesul personal şi numai interesul personal. În psihoterapie psihoanaliză, învăţăturile spirituale sau în orice altă activitate educaţională, regula este ca procesul să nu înceapă de unde eşti „tu”, ci de unde „ei” sunt, şi de acolo să se pornească mai departe, Lumea civilizată este condusă de raţiune (cal. 400). Cei mai puţin evoluaţi sunt guvernaţi de interesul personal emoţionalizat şi au nevoie să înveţe etica, moralitatea, grija pentru alţii şi integritatea care, paradoxal, sunt chiar benefice în tot ceea ce aduc prosperităţi şi câştig

    mutual. În culturile occidentale civilizate aceasta înţelepciune a fost câştigată prin multă durere după secole de efort şi auto-disciplină. Important este că populaţia generală a ţărilor arabe este relativ săracă şi de aceea un teren fertil pentru prozelitismul extremiştilor. Familiile teroriştilor care se sinucid primesc chiar recompensa financiare. Bogăţia lumii arabe se bazează pe rezervele de petrol, producătoarele marilor avuţii ce sunt apoi împrăştiate cu fast de conducătorii care îi sfidează şi-i privesc de sus pe oamenii obişnuiţi (de ex. ca pe „câini”). Prin comparaţie, în Norvegia, beneficiile economice din producţia de petrol sporesc pentru majoritatea populaţiei care, prin urmare are o relativ stabilă siguranţă economică. Paradoxal, valoarea financiară a ţărilor arabe este consecinţa achiziţiei petrolului lor de către Statele Unite şi alte ţări occidentale. Astfel, ţările islamice sunt, întreţinute în principal de economia occidentală. Având în vedere că lumea occidentală şi Statele Unite reprezintă culturi mult mai avansate de la care lumea arabă ar putea învăţa mult, lecţia se pierde datorită imaginii întreţinute de presă despre Vest (în special imaginea despre Statele Unite) ca fiind decadent, imoral şi lipsit de dumnezeu. Moralităţii mai virgine a societăţilor conservative a Islamului cultura Statelor Unite îi pare mai degrabă a fi degenerată, foarte obscenă şi în mod hotărât nesfântă, în special cu privire la sexualitate. Această imagine a culturii occidentale reîntăreşte rezistenţa faţă de „occidentalizare”. În special exploatarea subiectului seducţiei feminine în media. Expunerea corpului este privită ca imorală şi de obiectat serios împotriva ei. Astfel, Occidentul şi nava sa amiral, Statele Unite, nu reprezintă un model pozitiv atractiv şi

    este prin urmare respins cu putere ca fiind decadent, invidiat, dar nu şi admirat. Rezoluţia inegalităţilor culturale ale lumii va necesita înţelepciunea colectivă şi intenţia tuturor celor care au aceste calităţi, creşterea bunăvoinţei şi a intenţiei etice, o mai bună conştientizare şi atenţie. Este vorba, prin urmare, de o funcţie de instruire. Cozile gemene ale celor două turnurilor bombardate World Trade Center sunt pur şi simplu precum penele din coada struţului, ce-şi ţine capul în nisip, aşa cum Statele Unite au avut înainte de cel de-al Doilea Război Mondial şi alte catastrofe. Adevărul sprijină şi apără viaţa. Falsitatea şi iluzia aduc război şi moarte. Rolul pe care îl joacă acum în diferite războaie companiile private militare (cal.345) este interesant de urmărit din punct de vedere practic, deoarece aceste companii au înregistrat succese importante cu pierderi mult mai mici decât trupele militare obişnuite. În Sierra Leone de pildă, câteva sute de soldaţi ai Executive Outcomes Co. (la un cost de 10 milioane de dolari pe an) au reuşit să obţină ceea ce nu au putut 18.000 militari americani, la un cost de 1 miliard de dolari pe an şi cu mult mai puţine pierderi colaterale. Rezultate similare (cum ar fi MPRI în Balcani) indică faptul că aceste companii militare private şi disciplinate pot fi de un real folos păcii în lume atunci când sunt angajate judicios în prevenirea răspândirii conflagraţiilor şi scăderea ratei mortalităţii absolut ne-necesare a civililor, dar şi a militarilor. Sunt mai mult de 60 de companii militare private ce operează peste tot în lume (Global Security, 2004). Toate sunt conduse şi mod specific cu o eficienţă sporită şi o grijă umanitară mai mare decât a militarilor angajaţi în armate, deoarece aceşti militari din companiile private

    sunt mânaţi mai degrabă de specializarea lor decât de ură, ideologii politice sau lideri mesianici care nu au niciun interes faţă de viaţa umană, şi cu atât mai puţin au mijloace de a sprijini viaţa, mâncare, apă sau adăpost. Companiile private militare reflectă influenţa raţiunii asupra pasiunii sau a răzbunării, astfel susţinând, dar şi diminuând foarte mult rănile şi pierderile atât printre civili, cât şi în rândul facţiunilor militare. Ei nu tolerează represaliile şi vărsarea de sânge a maselor. Calibrarea lor (pe la mijlocul palierului 300) indică o raţionalitate disciplinată şi reţinută (combatanţii insurgenţi calibrează la 160 sau mai puţin). Documentele unei analize clinice se încheie, de obicei, cu un sumar al descoperirilor esenţiale rezultate din studiul efectuat, în urma cărora se fac nişte recomandări practice. Din această analiză comprehensivă a stării omului de-a lungul unor lungi perioade de timp, analiză în care s-a utilizat cea mai avansată tehnică de investigare ştiinţifică, la care se adaugă calibrarea nivelurilor de adevăr ale informaţiilor, următorul rezumat pare foarte potrivit: Putem întreba care este nivelul cunoaşterii politicienilor (din Statele Unite şi de peste tot din lume) în ceea ce priveşte ariile importante asupra cărora se manifestă acţiunea şi guvernarea lor, pentru care dau legi. Răspunsurile sunt revelatoare şi ne ajută să explicăm pletora problemelor contencioase nerezolvate. Subiectul problemei Cunoaşterea politicienilor Relaţii internaţionale Posturi de muncă, ocupaţii, servicii Problemele medicale

    200 190 180

    Outsourcing 165 Stabilirea preţului la petrol şi altor mărfuri de larg consum 180 Taxe 200

    Din cele de mai sus se poate observa că sursele de informaţii folositoare pentru politicieni trebuie să vină de la comitete de consilieri şi experţi externi procesului politic în sine. Politicienii sunt învinuiţi de curentul de opinie al maselor şi de poziţionalităţile propagandiştilor mai mult decât faptele foarte greu verificabile sau adevărul. Persistenta problemă a serviciilor de informaţii din Statele Unite (cal. 190) Din analiza atât a istoriei, cât şi a calibrărilor conştiinţei defectuoaselor servicii de informaţii din Statele Unite, rezultatul indică persistenţa unui defect fundamental, ceea ce ar indica nevoia de a-i înţelege originea. Eşecul în diagnosticarea corectă a unei situaţii ar putea fi precum lipsa radiografiilor înaintea unei operaţii efectuate de un ortoped. Costul pentru Statele Unite şi pentru lumea întreagă este, şi a fost, pierderea de vieţi omeneşti, agonia, greutăţile financiare, devastarea unor oraşe şi distrugerea unor populaţii. Rata mortalităţii datorată eşecului serviciilor de informaţii este enormă (2400 morţi la Pearl Harbor, 3000 morţi în 9/11, sute de morţi din explozia bombelor, 1500 de ostaşi din războiul din Irak, multe alte sute de soldaţi americani şi civili omorâţi de insurgenţi „nesuspectaţi” ). Ca urmare a acestor (şi multor altor) pierderi, vina este aruncată asupra „inamicului” diabolic, ceea ce este ca şi cum cineva şi-ar lăsa maşina descuiată, cu motorul pornit în Manhattan şi apoi ar da vina pe hoţii de maşini.

    Din capitolele anterioare am aflat că 78% din populaţia lumii calibrează sub nivelul 200 şi că toate ţările problematice care apar listate ca „nelibere” calibrează sub nivelul 200. Astfel, în mod analog, noi ne parcăm maşina Statelor Unite din obişnuinţă într-o lume a hoţilor de maşini. Vechiul dicton „paza bună trece primejdia rea” („o clipă de prevenire valorează un pound de vindecare ) care să se aplice. De mii de ani supravieţuirea regimurilor şi a ţărilor a fost dependentă de inteligenţă, de informaţii, pornind de la marii conducători din Asia, la Germania Nazistă şi până la ţările europene şi de azi. (Serviciile de informaţii Franceze calibrează în prezent la 295.) Chiar şi marile corporaţii şi echipele profesioniste de sport au sisteme mult mai eficiente de colectare de informaţii. Istoria ne dovedeşte în mod repetat cum informaţiile sau lipsa lor decid rezultatul marilor bătălii din istorie. Cu Statele Unite având în faţă un inamic schimbător care, pe furiş a invadat deja numeroase ţări peste tot pe glob, viitorul său ar putea depinde din ce în ce mai mult de un serviciu de informaţii corect. În trecut, Statele Unite s-au bazat pe potenţialul său militar de apărare (fundamentat pe capacitatea sa imensă industrială) şi pe bunele intenţii. Într-un război nuclear, represaliile de apărare s-ar putea să fie imateriale, în special împotriva inamicilor care sunt neabătuţi de moarte, pe care, în fapt, o caută şi o glorifică. Curăţarea după mizeria pe care o produce o bombă nucleară reprezintă cel mai rău cu putinţă scenariu, fapt de care forţele latente de atac suni extrem de conştiente. În urma consecinţelor grave şi repetatei neglijenţe a serviciilor de informaţii se ridică întrebarea de ce persistă, război după război, până în zilele noastre,

    situaţia potenţial explozivă a Statelor Unite şi a lumii atârnând de un fir de păr. Cercetările asupra paternului de eşec şi asupra sursei fundamentale de eroare indică ideologia ce calibrează sub nivelul crucial 200, împreună cu toate expresiile sale politice, inclusiv legislaţia. Iar negarea psihologică este o explicaţie simplistă şi insuficientă. Paternul reprezintă coaliţia unui număr de teme: 1. Mascata pseudo-pietate: „noi suntem deasupra acestor lucruri” (citat din politicieni de azi). Este oare Departamentul Apărării „deasupra” protejând ţara şi poporul, ori este doar o ridicolă infatuare? 2. Liberalismul prost condus care nu este capabil să accepte autoritatea responsabilă şi necesităţile sale este un principiu operaţional în lumea reală. 3. Neidentificarea operaţiunilor serviciilor de informaţii ca fiind „secretoase” sau „murdare”, neaplicarea Regulilor Marchizului de Queensbury într-o lume cu o mentalitate de gang şi culturi şi naţiuni militante. 4. Îngrijorarea pentru imaginea de sfânt a Statelor Unite (cum ar putea fi mai rău?) 5. Egotismul exagerat şi lipsa sa de verificare în realitate, cum ar fi conceptele idealiste de „echitate” la care nu subscrie nimeni în afară de Statele Unite. Neaplicarea eticii specifice şcolilor de băieţi (cum ar fi la jocul de polo sau de cricket) în problemele lumii în care decepţia şi falsitatea sunt considerate reguli, normale, necesare şi o serioasă responsabilitate (KGB, MI-6 [Anglia] şi altele). 6. Politicienii caută puterea personală prin intermediul ideologiilor îndoielnice mai degrabă decât slujirea majorităţii şi a binelui pentru ţara lor.

    7. Confundarea puterii cu agresiunea, de exemplu, apărarea anti-rachetă este apărare, nu atac. 8. „Principiul Peter” exprimat în serviciile civile (incompetenţă adânc înrădăcinată). 9. Iluzia copilărească că dacă suntem văzuţi ca „buni”, lumea ne va iubi (la fel cum şi mămica şi tăticu şi profesorii ar face-o). Este evident, din simpla observaţie, că lumea invidiază orice asemenea admiraţie (de exemplu, Franţa împotriva atitudinii Statelor Unite după AI Doilea Război Mondial). Fiind văzut ca „superior” atrage resentimente, invidie, răutate şi ură, cum este şi atitudinea prezentă a Canadei anti-Statele Unite. (Peste 50 % din copiii canadieni consideră „buna” Americă drept diabolică. Cam mult pentru o imagine de sfântă.) Din cele de mai sus ar fi bine şi folositor să reexaminăm fundamentele intelectuale, politice, ideologice şi filosofice pe care se bazează structurile defectuoase ale politicii serviciilor de informaţii americane precum şi implementarea acestora. Aceasta este o lume în care toate ţările importante au operaţiuni de informaţii extinse şi intensive. La numai 90 de mile distanţă, Cuba este un jucător cheie în serviciile de informaţii teroriste din toată lumea. Ceea ce lumea respectă este tăria, puterea. Superioritatea pioasă este văzută ca o prostie, ba chiar este ridiculizată şi luată în râs. Onestitatea este tărie. Lumea acceptă lozincile necesare pentru supravieţuire. Am mers în Irak pentru supravieţuire, nu pentru a „salva democraţia în Irak” şi a elibera poporul său. Aceasta e o propagandă prea puţin mascată, prin care lumea a văzut şi ceea ce a cauzat o reacţie de pierdere a respectului faţă de Statele Unite din partea întregii lumi. Şi, de fapt, a hrănit şi s-a transformat în lozinca „urâţi America”, atât de populară în prezent

    peste tot. Experţii politici ai Statelor Unite au nevoie de doi psihologi buni în loc de politicieni. Fiecare şcolar cunoaşte sindromul „urăşte mâna care te-a hrănit”. Recomandări După cum vedem din calibrările sistemelor politice, deşi democraţia calibrează la 410, nu este atât de înaltă precum oligarhia, care calibrează la 415. În palierele înalte ale calibrării deoarece numerele sunt logaritmice, o creştere de cinci puncte pe scală reprezintă de fapt un salt enorm ca putere. O societate sub asediu are nevoie de toată puterea pe care o poate obţine, astfel că, se sugerează ca toate ţările să adauge structurilor sale guvernamentale un nivel „oligarhic” (fără politică) egal cu sau cel puţin la fel de puternic sfătuitor la nivelul Cabinetului. Oligarhia (un termen din panoplia Greciei Antice) înseamnă confluenţa celor înţelepţi, raţionali, cu experienţă, strălucitori, împliniţi, integri, echilibraţi, perspicace, graţioşi, educaţi, cu bune intenţii oameni de stat (cal.430) mai degrabă decât politicieni (cal. 180). Înseamnă mentor, sfătuitor, matur, obiectiv, multilateral, care vorbeşte corect, de succes, în top, auto-împlinit, şi în afara dorinţelor de a câştiga, fie că e putere politică, financiară ori faimă personală. Acesta este nivelul cel mai înalt al experţilor calibraţi în domeniul lor, care sunt dincolo de nevoi şi care îi slujesc pe alţii doar prin faptul că sunt cine sunt şi se simt împliniţi atunci când o oferă şi împărtăşesc înţelepciunea lor. Recent, un oarecare grad al acestei înţelepciuni a fost demonstrat de Elveţia: ordonaţi, grad scăzut de criminalitate, puţine probleme sociale, lipsa unor dezordini politice sau civile ori a neliniştii, trenurile la

    timp, de secole neimplicare în războaie cu toate ţările sale vecine. Notabil este şi faptul că toţi bărbaţii trebuie să facă un an de pregătire militară, iar dobândirea cetăţeniei nu este un proces prea uşor. Există nişte cerinţe ce trebuie împlinite pentru obţinerea cetăţeniei, precum şi o limită în imigraţie. Până în 1970 votul era restricţionat şi numai persoane peste vârsta de 50 de ani puteau vota, inteligenţa, mai degrabă decât prostia tinerească, a dominat climatul într-o democraţie care a fost, prin tradiţie, căminul pentru bogăţia bancară internaţională. În timpuri mai îndepărtate supravieţuirea triburilor era asigurată de înţelepciunea consiliului bătrânilor. Acesta a fost stilul pe care l-au adoptat şi numeroase uniuni comerciale şi profesionale, la fel precum şi tradiţiile religioase şi spirituale mondiale. S-a presupus că cabinetul prezidenţial îndeplineşte rolul unui consiliu oligarhic, dar nu este aşa. Membrii cabinetului sunt numiţi be baza nu doar a unei expertize, dar şi graţie afilierii lor politice mai degrabă decât a inteligenţei. Aceeaşi limitare se aplică şi celor numiţi politic care deseori nu au o instruire specifică sau experienţă în acel domeniu. Se poate vedea din istorie că civilizaţiile supravieţuiesc nu datorită politicii, ci împotriva lor, şi că nu se poate pune bază pe „opinia publică” într-o lume în care 78% din populaţie calibrează sub nivelul 200. În plus, 50% din informaţiile de pe internet sunt eronate. Semnificativ este faptul că grupul „Liderilor şi Revoluţionarilor” selectat de revista Time (vezi capitolul 9), precum şi Naţiunile Unite, calibrează în palierul 170195. Aceasta este o eră nucleară în care Statele Unite se află sub asediul unei civilizaţii militante străine (cal. de la 40 la 190), precum şi al inamicilor interni adunaţi

    sub ideologia „urăşte America” şi care calibrează doar pe la 135. Se naşte întrebarea: şi-ar dori cineva să fie operat de un neurochirurg ce calibrează la 190 sau un pilot de avion care să fie direcţionat de „votul” pasagerilor? Din punct de vedere al moralităţii, America are, faţă de ea însăşi şi faţă de lume, responsabilitatea de a avea cel mai avansat sistem de informaţii posibil, nu doar unul pentru interesul propun dar ca o expresie de recunoaştere a funcţiei de intendent integru al marii sale puteri în lumea în care inteligenţa-informaţia depăşeşte puterea. De asemenea, este interesant de observat că multe dintre corporaţiile de succes funcţionează la un nivel mult mai înalt dintre cele mai multe dintre agenţiile guvernamentale. Teoriile eronate şi incompetenţa sunt foarte repede respinse, iar liderii slabi suni imediat înlocuiţi. Nicio companie nu ar tolera credinţa în hazard, un climat şi o atmosferă necoordonate aşa cum există în agenţiile guvernamentale şi care au avut drept rezultat nu numai Pearl Harbour şi 9/11, dar şi bombardarea ambasadelor Statelor Unite, U.S S Cole fiind „surprins” de o armată de 500 de militari din armata Nord Coreeană/Chineză comunistă, în războiul Coreean, „surprins” de rezistenţa insurgenţilor irakieni, etc. Nicio corporaţie comercială care funcţionează la nivelul incompetenţei ce caracterizează toate departamentele guvernamentale nu ar fi putut supravieţui. Pare că întreprinderea privată poate depăşi în performanţă guvernul în orice departament şi la un cost mult mai redus. (Această afirmaţie calibrează la 450.) Aceasta este demonstrat de exemplul citat despre performanţa unor companii militare private care

    depăşesc companiile Naţiunilor Unite de zece ori, la o zecime de cost, într-un timp mai scurt, o zecime din timp, o zecime din numărul de soldaţi, şi având o zecime şi din numărul de pierderi, toţi aceşti soldaţi fiind voluntari! Aceasta arată eficacitatea analizei factorilor critici în care experţi adevăraţi diagnostichează miezul problemei şi câştigă cu precizie. Dacă asemenea companii private ar fi fost răspunzătoare de apărarea Statelor Unite, incompetenţa neglijentă nu ar fi continuat de atâtea zeci de ani. În industria privată dacă „ai ratat-o” eşti afară, nu re-ales sau re-numit. Este aceasta o opinie realistă? Faptele sunt cunoscute de toţi profesioniştii, precum şi diferenţa între vârf, mediocru şi jos este foarte bine cunoscută. Vieţile unui mare număr de cetăţeni se află în pericol. Ca o consecinţă a dezvoltării conştiinţei umane acum este posibilă discernerea adevărului de fals. La fel de important este că, prin urmare, nu există secrete. Nu numai adevărul, dar şi nivelul lui poate fi cunoscut foarte repede. De asemenea important este că tehnica este limitată numai persoanele integre putând-o folosi şi mimai în scopuri integre. Aceasta este o centură de siguranţă intrinsecă prin care lumea poate deveni un loc sigur, iar ameninţările la siguranţa sa pot fi imediat dezvăluite. Ca un exemplu: Aplicaţia curentă a factorului critic, analiza câmpului atractor Programe Internaţionale Nucleare (decembrie 2004) Ţara Statele Unite India Iran Pakistan

    Intenţia 460 200 170-190 155

    Capacitatea 200 200 160 140

    Coreea de Nord 140 Războiul Rece din Rusia 120 Rusia în prezent 200 China 165 Egipt 200 Militanţii islamici 60 Plănuiesc militanţii islamici un atac nuclear

    80 275 200 170 140 60 DA

Pagina 1 din 2 12 UltimulUltimul

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •