Spiritualitate şi război Din datele prezentate este evident că războiul este consecinţa atât a propagării falsului cât şi a absenţei, ignorării sau a negării adevărului. Din punct de vedere istoric aceste condiţii au fost o certitudine deoarece nu existau alte mijloace de discernere a adevărului. Războiul aduce în discuţie dezbateri morale etice şi politice care prezintă o problemă de prioritizare a valorilor faţă de supravieţuire şi caracterul practic. Astfel, el reprezintă dilema grelelor alegeri între a fi „între ciocan şi nicovală”. Supravieţuirea depinde de alegerea celui mai puţin rău dintre două rele. Aceasta necesită un compromis cu idealismul, care, cu toate că sună moral în principiu, deseori reprezintă mai degrabă doar ipoteticul şi nu opţiunea reală şi posibil de realizat. Oamenii care sunt înclinaţi spre etică şi spiritualitate sunt deseori în conflict cu şi bulversaţi de realităţile războiului. Cea mai des întâlnită eroare este identificarea eronată a spiritualităţii ca fiind un ajutor prin pasivitate, aceasta este o invitaţie pentru agresiune. Din ceea ce ne spune istoria, precum şi din calibrările conştiinţei observăm că pasivitatea (cal. 145) încurajează agresiunea şi reprezintă slăbiciunea şi nu superioritatea morală. Pasivitatea a avut drept rezultate moartea a zeci de milioane de cetăţeni nevinovaţi pentru care pacifismul poartă responsabilitate morală şi karmică. Astfel, pasivitatea se datorează în principal ignoranţei, plus, deseori datorită unei poze pseudo-
spirituale şi a unei auto-proslăviri narcisiste, care din păcate, are consecinţe fatale în mod frecvent Pe partea bună, pasivitatea poate reprezenta o formă de rezistenţă la negativitate, în acest mod putându-se presiune pentru rezolvarea problemei (cum a fost rezistenţa pasivă în India prin Mahatma Ghandi). Astfel, intenţia şi motivul sunt determinanţii majori ai consecinţelor şi ai calibrării nivelului unei poziţionalităţi în final, sunt necesare curajul şi tăria mai degrabă decât platitudinile pioase şi umilinţele pentru a rezolva forţele implicate pe măsură ce apare spectrul izbucnirii unui război în prezent. Dacă o rezistenţă organizată poate rezolva unele conflicte, rezultatele sunt consecinţa situaţiei generale, cum ar fi a factorilor culturali, economici şi politici care pot să fie sau să nu fie favorabili. Aceasta se poate observa din analiza războaielor anterioare în care pasivitatea nu numai că nu a funcţionat, dar chiar a atras războiul (cum a fost cazul Celui de-al Doilea Război Mondial). Din punctul de vedere al participanţilor într-o situaţie conflictuală, în contrast cu punctele de vedere ale spectatorilor, comentariul este că după ce paradele şi protestele pentru pace se încheie, la final, adevărata situaţie şi problemele ei serioase, grave, trebuie să fie înmânate celor care acţionează, celor care fac, a realiştilor „capetelor grele”, dar etici şi pragmatici (cal.445) care devin, apoi, subiectele atacurilor politice, indiferent de acţiunile necesare pentru aceasta. Care este datoria spirituală/etică/morală a unui apărător în faţa unui atac kamikaze, cu barajul său de gloanţe şi bombe? Esenţa valorii este curajul, plus cea mai bună conduită etică posibilă în circumstanţele date, cum ar fi, de pildă, să te rogi în timp ce lupţi şi sa fii
loial tovarăşilor tăi de luptă şi datoriei personale. Având opţiuni limitate, soluţia cu adevărat spirituală apare ca fiind un forţat compromis cu idealul dorit. Soluţia aceasta calibrează la 485. Când se combină poziţia etică cu calitatea iubirii tovarăşilor de arme şi a ţării, calibrarea se ridică la 510. Atunci când situaţia este aleasă ca fiind o opţiune înalt spirituală, alegerea ce poate fi făcută ca ea să funcţioneze aşa cum este necesar este cedarea voinţei personale lui Dumnezeu. O soluţie neobişnuită se înfăţişează atunci, urcând până la 595, aceasta fiind poarta către Iluminarea însăşi la nivelul 600 şi mai sus. Dacă aceeaşi ocazie există de fapt în fiecare moment al vieţii, rareori este recunoscută fără o confruntare de proporţii uriaşe. Paradoxal, războiul a fost astfel chiar drumul spre un major şi brusc avans spiritual, şi, prin urmare, o mare oportunitate karmică. Rareori cineva renunţă la viaţa sa şi la aparenta sursă a existenţei sale (egoul) pentru Dumnezeu, numai dacă este confruntat cu o situaţie maximă. Consecinţa uluitoare a renunţării totale în faţa unei posibile sau chiar sigure morţi este dramatica şi aproape magica bruscă dispariţie a tuturor fricilor şi a terorii. În locul lor persoana este înconjurată de incredibila omniprezenţă a unei Păci şi a unei nemişcări profunde şi fără de timp. Astfel, „nenorocirea omului este şansa lui Dumnezeu” devine fapt. Acelaşi fenomen apare în orice situaţie aparent dezastruoasă. În 2003, canalul meteo anunţa că o femeie care fusese ridicată în aer de tornadă a declarat: „M-am trezit brusc într-o stare excepţională de pace în timp ce vârtejul mă ridica sute de metri în aer”. Chiar dacă conceptul de karma nu este familiar sau un lucru obişnuit în lumea occidentală, este o realitate confirmabila ce calibrează la 999. Karma este un termen
prescurtat pentru totalitatea factorilor prezenţi la naştere, atât fizici, cât şi spirituali (nivelul calibrat al conştiinţei). Această moştenire este atât individuală cât şi colectivă, de aceea fiecare bălărie de pe pământ împărtăşeşte karma colectivă a omenirii şi expresiile sale lumeşti, dintre care războiul este o probabilitate. (Cum s-a putut observa anterior, 93% din istoria omului pe pământ a fost război. Pacea a dominat numai în 7% din timpul total al civilizaţiei) Cea mai evidentă şansă spirituală prezentată de război este aceea a iertării şi a renunţării la voinţa personală. Aceasta se iveşte din compasiunea pentru starea omului, cu inevitabilele şi inerentele sale limitări faţă de egoul (moştenit karmic), ceea ce include eroarea aproape inevitabilă şi oarba ignoranţă. „Ei nu ştiu ce fac” este un fapt clinic verificabil. Faptul că 78% din populaţie calibrează sub 200 este motivul pentru care marii avatari au iluminat calea. Opţiunea prin salvare spirituală este un dar pozitiv al moştenirii (karmice a) omului. Înţeleptul alege darul, în timp ce prostul iroseşte şansa şi alege iluzia în loc. Astfel, urmând dictonul lui Socrate - ce şi-a dovedit valabilitatea în timp - „Omul alege întotdeauna ceea ce el crede că este binele”. Ura este înlocuită de compasiune şi iertare care schimbă ocazia războiului într-un dar spiritual dăruit omului şi întregii omeniri aflate în luptă cu o stare de orbire demnă de milă. Persoanele spirituale întreabă în mod repetat „ce putem face cu războiul? Pentru ce ar trebui să ne rugăm?” O bună rugăciune ar putea fi ca toţi oamenii să vadă războiul ca pe o oportunitate preţioasă pentru iertare şi compasiune mutuală şi mondială, ceea ce este adevăratul drum către Pace.
Finalizare Pentru a supravieţui mai bine, ţara ar putea beneficia de următoarele concluzii din studiul de mai sus: 1. Formarea unor consilii consultative oligarhice, în plus faţă de prezentul sistem politic, care să călăuzească politica şi tot ceea ce înseamnă puterea de decizie. 2. Să înveţe cum să pună un diagnostic narcisismului mesianic malign şi astfel să identifice şi să împiedice liderii periculoşi, înainte ca ei să ameninţe lumea. 3. Să identifice tendinţele ideologice periculoase înainte ca ele să se transforme în epidemii. 4. Să facă contracte de expertiză cu acele de succes companii private atunci când trebuie conduse operaţii vitale. 5. Să dezvolte un serviciu de informaţii sofisticat şi corect, precis, folosind tehnicile de calibrare, pe care, dacă le-am fi avut la timp, am fi putut preveni şi împiedica toate războaiele din ultimul secol, precum şi morţile a multe milioane de oameni. 6. Să dezvolte o diplomaţie internaţională bazată pe informaţii precise, obţinute prin tehnica în prezent disponibilă, aşa cum a fost descris şi ilustrat în capitolele precedente. Folosirea negocierii pentru a forma alianţe şi a facilita cooperarea cu alte ţări (cum ar fi succesul relaţiei noastre cu China, care, cu numai un deceniu în urmă, era văzută ca un grav potenţial pericol)
SECŢIUNEA A PATRA - CONŞTIINŢA SUPERIOARĂ ŞI ADEVĂRUL Cap. 16 - Religie şi adevăr Partea I - Religiile lumii Introducere De-a lungul secolelor, religia a fost respectată ca o sursă de adevăr în cadrul tuturor culturilor. Tehnicile de calibrare a conştiinţei confirmă realitatea spirituală intrinsecă în cadrul marilor religii. În cadrul calibrării care urmează, este important să realizăm că nivelurile de calibrare nu sunt o formă de judecată. O calibrare mai ridicată nu implică defel ideea unei superiorităţi, ci influenţa nivelurilor conştiinţei culturilor din care a provenit istoric adevărul religiilor, precum şi nivelul adevărului care este exprimat. Valoarea şi beneficiul oricărei religii sunt dependente de motivaţia devotamentului şi oricare dintre ele poate fi punctul de plecare al stărilor mistice avansate sau a iluminării. Oricum, totul începe cu credinţa.
Istorie Cercetarea faptelor care înconjoară religia a devenit probabil literatura cea mai prestigioasă şi mai erudită a lumii. Oricum, cele mai multe cercetări au fost orientate mai mult spre istorie decât către spiritualitate, rezultând o mare atenţie pentru arheologie şi pentru documentarea evenimentelor istorice care, deşi interesante, sunt deseori irelevante în comparaţie cu esenţa şi fundamentul adevărului dezvăluit de învăţăturile de bază. Marile religii reies din învăţăturile fondatorilor lor mari învăţători, avatarii şi geniile spirituale ale tuturor timpurilor. Adevărurile lor esenţiale au fost puse în umbră mai târziu de preocuparea faţă de observaţiile etnice, geografice şi culturale care deşi importante, nu sunt determinante pentru învăţăturile spirituale în sine. Totuşi, ele prezintă contextul cultural şi istoric, având unele implicaţii pentru înţelesurile transmise precum şi pentru limbajul lor. Deoarece o mare parte a învăţăturilor spirituale sunt subtile, iar înţelesurile sunt indicate prin schimbări uşoare ale expresiei sau gesturilor, din păcate, acest tip de informaţii au fost pierdute, şi de aceea, relatările cuvânt cu cuvânt sunt uneori nesigure. În cadrul culturilor primitive şi deseori tribale, impactul adevărului religios a constat în apariţia şi mai târziu răspândirea monoteismului, care a înlocuit multitudinea de panteonuri de origine păgână romane, greceşti şi germane. Cu mii de ani înaintea dezvoltării religiei în partea de Vest a lumii, cultura antică Aryan a Indiei pusese deja bazele unor învăţături spirituale avansate precum fondarea Hinduismului. Învăţăturile înţelepţilor şi învăţaţilor luminaţi, care reprezentau sursa textelor sacre Vedice, au precedai cu mii de ani
apariţia lui Buddha, a lui Moise şi mai târziu a lui Iisus şi Mahomed. Religia formală a înlocuit de asemenea panteismul primitiv precum şi idolatria. În cultura americană primitivă, prezenţa lui Dumnezeu ca sursă a vieţii a fost intuită fără apariţia vreunui profet sau avatar. Conştiinţa Şefului Seattle, aşa cum este dezvăluită de vestita lui adresă, se afla la un nivel calibrat impresionant de 700 Dealtfel, structura naţiunii Irocheze a contribuit la conceperea Constituţiei Statelor Unite. Aceste fenomene au legitimat conceptul de „lege naturală”, conform căruia omul a fost creat cu capacitatea de a înţelege realitatea Divinităţii. Din această doctrină a reieşit discursul teologic al ignoranţei „posibil de învins” versus „invincibil”. Partea întunecată a religiei De-a lungul secolelor, limitările religiei au fost analizate deopotrivă de istorici (dintr-un punct de vedere secular), de teologi (din perspectiva criticii), precum şi de marii filozofi. Problemele intrinseci provin din canonizarea interpretărilor adevărului spiritual şi reprezintă consecinţa interpretărilor greşite ale eului spiritual al clerului. O parte semnificativă s-a pierdut prin traducerea învăţăturilor care au fost scrise secole mai târziu după ce au fost rostite. Deşi cele de mai sus sunt limitări bine cunoscute (reflectate de calibrarea conştiinţei), a fost acordată totuşi o atenţie scăzută relaţiei dintre discipoli şi religia însăşi. Greşeala cea mai evidentă rezidă în venerarea religiei în locul lui Dumnezeu (o greşeală ocolită însă de misticul iluminat adevărat). În timp ce religia asigură inspiraţie, fapte spirituale şi informaţii importante, ea reprezintă doar un grup de concepte liniare şi localizate
în timp, nu Realitatea însăşi. Rezultatul este violarea adevărului religios esenţial în numele religiei însăşi (de exemplu cruciadele creştine şi islamice, Inchiziţia ce trimitea necredincioşii la moarte, măcelărirea celor inocenţi în numele religiei, uneltirea politică a totalitarismului teocratic şi raţionalizarea nonintegrităţii „în numele credinţei”, etc). Altfel spus, religia este o formă subtilă a idolatrizării, care pune Biserica ca instituţie deasupra lui Dumnezeu. Măcelul actual al inocenţilor în numele lui Allah Milostivul este un exemplu evident. Un exemplu mai subtil rezidă în exagerarea portului extern şi a trăsăturilor etnice ale triburilor primitive care au devenit foarte importante în locul adevărului spiritual. Astfel, deformările au rezultat în asuprirea şi violarea însăşi a premiselor de bază ale religiei. Defectul subliniat în cadrul celor menţionate mai sus este în mod evident partea întunecată a eului, care utilizează religia pentru a-şi atinge propriile scopuri: mândrie, control, câştig, prestigiu, bogăţie, imagine socială, şi câştig narcisist. Religia este mijlocul şi nu scopul; este harta, nu teritoriul; este coperta, nu cartea. Astfel, religiozitatea exagerată, care apare ca pietate, poate şi chiar devine o greşeală în momentul în care se manifestă prin scrupulozitate. Marii învăţaţi au predat Adevărul despre Divinitate, nu despre religie, lucru care a avut loc abia peste secole. Deşi venerarea religiei şi a scripturii este de înţeles, să menţionăm totuşi că adevărul lor şi Dumnezeu însuşi sunt de fapt menite venerării şi adoraţiei. Spaţii cereşti Cercetările au dezvăluit că spaţiile cereşti spirituale, non-fizice (spaţiul celest) sunt calibrate de la valoarea
200 până la infinit fiind comparabile cu scara calibrată a nivelurilor conştiinţei. Evoluţia spirituală continuă şi după ce spiritul părăseşte corpul, şi gravitează până la nivelurile optime de evoluţie continuă. În interiorul nivelului celest, sunt şi subregiuni ale grupurilor spirituale/religioase, variate şi diverse, care împart o identificare specifică. Astfel, afirmaţiile de „exclusivitate” făcute de diverse şi grupuri religioase au o validitate relativă şi parţială, dar, ca premisă generală, sunt false. Nici un grup sau religie nu deţine un Cer „exclusiv”, acest lucru fiind de fapt un element de ghidare într-o regiune specifică, ca o consecinţă a unui sistem de credinţe împărţit. Nici o religie nu are exclusivitate asupra adevărului, şi afirmaţia însăşi este o eroare limitativă. (Această afirmaţie este calibrată la 985). Faptul că există „mai multe spaţii cereşti”, rezolvă poziţionalităţile religioase care au fost adoptate în trecut pentru a intimida deviaţiile de la ortodoxism. Spaţiile spirituale non-fizice, situate sub valoarea 200, suni denumite în mod tradiţional „spaţii astrale”, care din nou sunt stratificate de la înalte, mijlocii şi apoi joase (adâncimile variate ale Iadului). Soarta sufletului după moarte, care continuă ca o subiectivitate a conştiinţei, este în acord cu justiţia absolută a Divinităţii numai drept consecinţă a exerciţiului voinţei spirituale. Astfel, soarta spirituală a sufletului este determinată de alegere şi orientare, iar „Judecata” este un proces continuu şi automat. Ca un dop de plută pe mare, sufletul este poziţionat în funcţie de starea lui intrinsecă. Divinitatea este astfel sursa şi garanţia libertăţii însăşi. Un lucru important în ceea ce priveşte religia rezidă în conceptul de păcat şi consecinţele lui. În timp ce discuţia teologică în legătură cu acest subiect este vastă,
ea poate fi simplificată în mod pragmatic în contextul studiului conştiinţei ca o acţiune, orientare sau intenţie umană calibrată sub nivelul 200. Astfel, păcatul se aliniază cu falsitatea: Păcat uşor de iertat Păcat de moarte
190 180
Nivelul 200 delimitează lucrurile bune din viaţă cum ar fi adevărul, integritatea şi iubirea de opusul lor. Această valoare delimitează, de asemenea, nivelurile Iadului (situate sub 200) şi spaţiile astrale joase ale Cerurilor şi spaţiile celeste. Tot aici se găseşte şi nivelul care diferenţiază binele de rău în adevăratul sens care se referă la calităţi intrinsece (res externa) şi nu la opinii (res internal/cogitans). Această diferenţiere poate fi făcută cu o anumită siguranţă prin mijloacele calibrării conştiinţei deoarece Scala conştiinţei reprezintă o referinţă pentru un absolut invariabil, care este în concordanţă cu Divinitatea. Toate religiile şi învăţăturile spirituale sunt în acord asupra consecinţelor dăunătoare ale păcatului care, prin definiţie, reprezintă o violare a adevărului. Astfel, ele pot fi calibrate pe Scala Conştiinţei. Păcatul este descris ca fiind o greşeală sau un delict, iar culpabilitatea e relaţionată cu gradele de ignoranţă şi capacitatea pentru responsabilitate morală. Acest lucru este reflectat de existenţa posibilităţii de condamnare respectiv iertare, căinţă, dezlegare, confesiune sau compensaţie prin fapte bune. Dificultatea în ceea ce priveşte reacţia faţă de consecinţele spirituale/karmice ale păcatului este compensată de posibilitatea de salvare a celor care „cred în numele Lui” în Creştinism, Hinduism, Islamism şi
Budism. În spaţiul celest, izbăvitorul este avocatul de la judecata lui Dumnezeu din lumea de apoi. În cadrul unei contextualizări blânde, omenirea este privită cu compasiune, ca fiind adesea intrinsec incapabilă de a transcende forţele negative ale eului din spaţiul pământesc/uman, dacă nu este ajutată. Din perspectivele hinduse şi budiste, acest lucru are ca rezultat cicluri nesfârşite de renaştere şi captivitate în dimensiunea umană a lucrurilor pământeşti, însoţită de suferinţa inevitabilă (Karma este calibrată la valoarea 999). Pe Scala Conştiinţei, nivelurile sub 200 sunt legate de atitudini, emoţii, motivaţii, credinţe, comportamente şi activităţi care sunt dăunătoare din punct de vedere spiritual şi karmic, şi care în timpul vieţii vor avea consecinţe negative şi grave. În timp ce mulţi oameni încearcă să facă faţă problemei vinovăţiei, ruşinii sau fricii prin negare sau ateism (care el însuşi este, paradoxal, o expresie a credinţei şi a lucrurilor ce nu pot fi dovedite), în momentul în care modalităţile psihologice de apărare sunt distruse, adevărul interior capătă o gravitate de neimaginat. Iadul este o realitate subiectivă, empirică a unor lucruri teribile experimentate la un grad dezolant, iar cei care s-au scufundat în adâncimile lui pot să confirme acest lucru. Nivelurile joase sunt considerate o agonie eternă şi dincolo de orice speranţă. Mântuirea prin abandonarea eului este singura opţiune posibilă deoarece şi consideră că mai rămâne o fărâmă de virtute/karma benefică (etalon 990). Realitatea opţiunilor spirituale ale oamenilor a fost atestată de-a lungul istoriei. În timp ce o privire serioasă asupra realităţilor spirituale poate părea la început că intimidează, cu o înţelegere mai profundă, ea garantează
eliberarea de frică şi asigură speranţă şi credinţă bazate pe cunoaştere solidă. Toţi oamenii au o mică parte de karma benefică pe undeva în spiritul lor, indiferent de cât de depravaţi par a fi. Tot ce se cere este doar o sclipire care, prin consimţământul propriu, va izbucni într-o flacără a salvării, căinţei şi renaşterii. În acest timp experimental al vieţii este necesar doar să îl chemi pe Dumnezeu. „Oh, Doamne” este singura sclipim necesară pentru a deschide porţile Prezenţei lui Dumnezeu. Astfel apare exclamaţia „Gloria în Excelsus Deo”, cu care încep şi se termină cărţile de faţă. Creştinism Perioada timpurie „Calea” primelor secole Apostolii Gnosticii Înaintea Consiliului de la Niceea Ulterior Consiliului de la Niceea (325 EN)
980 905-990 510 840 485
Catolicism Ortodoxie orientală Religia coptă
490 475
Romano- Catolicism Papalitatea 570 Colegiul Cardinalilor 490 Credinţă şi Liturghie 535
Clerul Iezuiţii (ordinul) Biserica (la nivel mondial)
490 440 450
Post - Reformă Amish Creştini renăscuţi Ştiinţa creştină Episcopalişti Evanghelişti
375 350 410 510 385
Noua şcoală Penticostali Protestantism Puritani Quakeri
405 310 510 210 505
Fundamental işti Creştini 325 Armata salvării LDS 405 Unitate
405 505
Creştinii reunesc aproximativ o treime a populaţiei lumii, iar învăţăturile de bază ale acestei religii sunt familiare şi celor care nu sunt creştini. Hristos este considerat în islam un mare profet şi la fel îi este acordat respectul şi în culturile hinduse şi budiste. Este respectat de asemenea ca fiind un mare profet într-o ramură a religiei iudaice (Mesianismul). În general, termenul Hristos denotă starea de încarnare a Divinităţii sau conştiinţa hristică. Astfel Iisus Hristos, este încarnarea Divinităţii, aşa cum omul recunoaşte prin Creştinism Sfânta Treime: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Sfântul Duh (cal 945). Iisus Hristos este calibrat la 1000, nivelul maxim posibil în domeniul uman, iar apostolii săi se află la valoarea 900. Interesant este faptul că relicvele Sfântului Petru care se află sub altarul şi Bazilica din Roma sunt calibrate la mai mult de 900 (la fel sa şi relicvele lui Buddha care au fost calibrate în jurul valorii 900). Demnă de luat în seamă în această calibrare este diferenţa majoră dintre Creştinismul Primului Secol, moment în care se afla în jurul valorii 800 - 900, şi calibrarea sa ulterioară de 485 după Conciliul de le Niceea din 325 d.Hr. Acest lucru a fost consecinţa includerii Vechiului Testament (cal 190) şi a Apocalipsei (cal 70) în Biblia oficială (vezi Capitolul 18). În timp ce căderea omului este alegorică (povestea este calibrată la nivelul 60), partea întunecata a religiei constă în credinţa naivă şi în accentuarea consecventă a păcatului şi a ideii de vinovăţie. Prin studiu, „căderea omului reprezintă manifestarea gândirii dualiste (de exemplu copacul binelui şi răului), care a fost capcana
în care a căzut acesta din cauza seducţiei şi a curiozităţi, (Această explicaţie este calibrată la 975) Papalitatea ca instituţie (similară cu instituţia Dalai Lama), este calibrată la 570. Oricum de-a lungul descendenţei papilor de-a lungul secolelor, doi papi au fost situaţi sub 200. Astfel, instituţiile sunt calibrate diferit faţă de învăţăturile religioase, care, din nou, diferă de nivelurile de calibrare ale fondatorilor lor. Dacă ne punem întrebarea care este calibrarea ideală pentru conducătorul unei biserici a lumii, ajungem la numărul 570, care şi reprezintă starea actuală de fapt. Sub 570 nu există suficientă putere pentru a inspira masele lumii şi pentru a fi imuni la atacurile violente ale anti-religioşilor răspândiţi peste tot. Nivelurile calibrau- peste 570 indică apariţia misticismului şi implică iluminarea care împiedică interesul pentru problemele administrative. De-a lungul secolelor, bisericile ca instituţii au fost nevoite sa accepte compromisul de dragul supravieţuirii (de exemplu „Dumnezeul credinţei”). Este greu să evaluăm aceste decizii în cursul secolelor ce au urmat, deoarece contextul este schimbat în mare măsură. Religiile mari sunt uneori criticate deoarece nu au putut face faţă evenimentelor umane trecătoare; oricum, ca instituţii, ele există în timpuri diferite asupra cărora evenimentele lumeşti, indiferent cât de serioase ar părea, sunt doar trecătoare. Adăugaţi la cele menţionate mai sus efectul pe care l-a avut asupra publicului numirea în scaunul episcopal a unui episcop desfrânat care a divizat Biserica Episcopală ce abia se refăcea după ce au fost acceptate femeile în preoţie, şi scandalul pedofilului din cadrul Bisericii Catolice. Astfel, se poate observa de ce religia tradiţională pierde teren faţă de noul trend social al
spiritualităţii aşa cum se poate vedea în Publishers Weekly care raportează un mare interes pentru adevărurile religioase şi spirituale, ca şi pentru cărţile cu autoritate academică (Hilliard, 2004). Catolicismul roman Calibrarea poziţiilor curente Ca instituţie în anul 2000 Ca instituţie în anul 2004 Poziţia faţă de contracepţie Contracepţia însăşi calibrează la Teoria teologică faţă de contracepţie Poziţia faţă de pedofilia clerului Pedofilia însăşi calibrează la
460 305 180 205 180 125 135
Lucrurile care pun probleme sunt consecinţele doctrinelor ecleziastice aparent învechite care au contribuit la declinul bisericii. Numărul bisericilor descreşte şi deseori cinci sau şase în cadrul unei dioceze se închid şi sunt consolidate. În anumite zone, din cauza proceselor apăsătoare, este declarat falimentul. Biserica a decăzut din punct de vedere al dimensiunii morale şi al opiniei publice din cauza unor scandaluri serioase de la care publicul aşteaptă mai mult decât un „regret” nesincer şi trecător, pentru că au afectat vieţile a mii de copii inocenţi. Un atare criminal, în loc să fie caterisit, este de obicei schimbat într-o altă funcţie unde va realiza din nou atrocităţi. Deoarece atât sărăcia cât şi poluarea mediului sunt consecinţele suprapopulării, poziţia bisericii în ceea ce priveşte contracepţia, la nivelul de calibrare 180, contribuie la această problemă deoarece contracepţia este calibrată la valoarea 205 şi spiritul nu pătrunde în embrion până în cea de-a treia lună de sarcină. Astfel, poziţia rigidă a bisericii are ca rezultat o lume plină de catolici care au fost supuşi excomunicării. (Bisericii i-au
fost necesari patru sute de ani să retragă excomunicarea lui Galileo). Instituţiile mari, inclusiv guvernele, au căzut deseori într-o stare de paralizie şi inaptitudine birocratică devenind nefuncţionale din cauza complexităţii abaterilor. (de exemplu tamas sanscrite) Ruptura majoră în cadrul bisericii creştine s-a produs din cauza neînţelegerilor în ceea ce priveşte autoritatea ei, bazate pe controversa legată de interpretările teologice ale Sfintei Treimi. În consecinţă, Biserica s-a separat în diviziunile romană şi ortodoxă. Ulterior, în ceea ce priveşte Biserica Romei s-a considerat că ea greşeşte în cazul anumitor practici, fapt care a dus la apariţia Protestantismului, a Reformei, şi la înlăturarea dogmei infailibilităţii papale. Reforma protestantă a fost urmată de inventarea presei de tipar de către Guttenberg, fapt care a asigurat accesul maselor la Sfânta Scriptură, care, în prealabil, fusese limitat la cler, iar Biblia era folosită doar în versiunea latină. Protestantismul a sprijinit răspândirea Evangheliei şi traducerea acesteia în limbile tuturor ţărilor. Supuse calibrării, diferenţele numerice dintre diferitele ramuri ale Creştinismului, nu reflectă ideea de superioritate a unora, ci semnifică nivelul la care este explicat adevărul şi drept urmare concordanţa cu audienţa participantă. Confesiunile majore, care sunt calibrate în primul rând la valoarea 400, includ raţiune, înţelepciune şi un nivel de exprimare pe care majoritatea oamenilor îl poate înţelege. Partea întunecată a Creştinismului a ajuns la punctul culminam în timpul Inchiziţiei, în momentul în care religiozitatea a degenerat în isterie şi teamă. Bazele legale pentru declararea unui eretic nu constau de fapt
în credinţă, ci în refuzul de a renunţa la ceva în momentul în care ţi se ordona de către autoritatea bisericească (aici putem da exemplul lui Galileo). Paradoxal, anumite aspecte ale bisericii au ajuns să reprezinte opusul învăţăturilor fondatorilor ei, a căror esenţă era bazată pe considerarea păcatului un rezultat al ignoranţei, milostenia şi iertarea fiind considerate principii de bază, după cum a demonstrat Iisus în cele mai grele condiţii posibile. Instituţia Bisericii a devenit vulnerabilă în faţa greşelilor din cauza faptului că şi eul uman este vulnerabil (de exemplu eul spiritual). Misticii, pe de altă parte, nu se implică în afacerile lumeşti şi astfel nu sunt atraşi de poziţiile vulnerabile (de exemplu transcendenţa non-duală a eului). Grupurile religioase, cum ar fi Universaliştii, Nonconfesionaliştii, Ştiinţa Religioasă şi Unitariştii tind să fie libere şi neînchistate în dogme. Ele sunt optimiste deoarece consideră că arată calea către Dumnezeu prin Iubire, Bucurie, Pace şi Bunăvoinţă, în loc de vină, ruşine şi pedepse, ca religiile vechi, mai „Gotice”, atât cea Catolică, cât şi cea Protestantă. „Noua Gândire” religioasă liberală, scoate în evidenţă toleranţa, acceptarea, iertarea şi compasiunea faţă de sine şi faţă de ceilalţi precum şi faţă de alte religii. Exact aşa cum religia Protestantă a fost o formă de protest la adresa decăderii Catolicismului, aceste grupuri bisericeşti reprezintă o dezvoltare care respinge decăderea Protestantismului, care a pus deseori accentul pe „a urî” păcatul sau a fi obsedat de el, în loc de a-l depăşi prin virtutea spirituală. Interesant este faptul că Mardi Gras a fost calibrat la 189 şi Lent la doar 190. Uneori pot apărea întrebări legate de Biserica Mormonă a Sfinţilor din Zilele din Urmă (LDS) din cauza
controverselor legate de originile sale, de practici şi de presupusele descoperiri de documente ale lui Mark Hoffman. „Scrisorile salamandre” s-au dovedit a fi false, ca şi alte presupuse documente istorice descoperite de Hoffman. Josep Smith este calibrat la nivelul 400, Biserica Sfinţilor din Zilele din Urmă la 405 (lucru verificat în mod constant). Oricum, sectele poligame extremiste sunt calibrate în jurul valorii 135-140, iar poligamia a fost scoasă în afara legii de Biserica Mormonă începând încă din anii 1800. În ciuda oricăror erori care au putut fi implicate fie din punct de vedere istoric fie din cel teologic, calibrarea la 405 reflectă faptul că Mormonii îl acceptă pe Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Salvator, lucru care în sine ridică nivelul general. Budismul Mahayana Zen Hinayana Tărâmul Lotusului Tantric Tibetan Won (Won Bulgyo)
960 890 890 740 515 490 405
Buddha a trăit cu cinci sute de ani înaintea lui Hristos la graniţa Nepalului, în cadrul unei culturi hinduse. Aşa cum spune bine cunoscuta istorie, a fost născut de familia regală şi crescut într-un mediu protejat artificial, deoarece familia nu vroia ca el să fie pătat şi deranjat de partea negativă a civilizaţiei. În momentul în care a scăpat din această protecţie artificială şi a ajuns pe străzile oraşului a fost şocat observând suferinţa bătrânilor, sărăcia, boala şi moartea. Toate acestea i-au creat o dorinţă imensă de a
atinge adevărul esenţial al vieţii. A căutat grupări hinduse şi spirituale pentru meditaţie şi studiu, dar, la final, a realizat că aveau lipsuri şi le-a părăsit. Conform legendei, în determinarea lui de a atinge adevărul esenţial, a respins învăţătorii hinduşi şi a stat singur sub Copacul Bodhi (Smochinul Sacru) într-o stare de meditaţie intensivă. Datorită ascuţimii minţii şi intensităţii scopului lui, a înconjurat progresiv iluziile eului (maya). Deoarece s-a apropiat şi mai mult de iluminare a fost hăituit de demoni, şi a căzut într-o stare de agonie psihică, simţindu-şi oasele ca şi cum ar fi fost rupte (similar cu transpiraţia de sânge a lui Iisus din Grădina Ghetsemani şi agonia psihică a celor mai importanţi şi celebri mistici ai istorici). În cele din urmă, eul slăbit s-a prăbuşit, mintea i-a îngheţat, şi apoi Natura Buddhică a universalului, a unicităţii non-liniare şi absolutul, Sursă a întregii Existenţe, a fost dezvăluită în gloria ei uluitoare. De fapt, aceasta este „o condiţie” şi nu o stare a minţii deoarece mintea însăşi este depăşită, dezvăluind Sinele, Perusha divină, Divinitatea Universală, Prezenţa Divinităţii ca substrat, Absolutul (de exemplu Divinitatea) din care ia naştere întreaga Creaţie. Mai târziu budismul este reprezentat de două şcoli importante, Hinayana (vehiculul mai mic) şi Mahayana (vehiculul mai mare), care diferă din punctul de vedere al intensităţii. Învăţăturile lui Buddha s-au răspândit în Estul îndepărtat, iar Budismul Şcolii Zen a devenit cel mai cunoscut în Occident. Budismul este blând şi consideră celelalte religii ca fiind mai degrabă o limitare decât ca pe nişte rivali. Mai târziu, sectele budiste s-au dezvoltat ca răspuns la influenţa diferiţilor învăţaţi şi înţelepţi. Şi, deşi era similar cu creştinismul, a apărut conceptul de
Buddha privit ca salvator, intermediar şi sprijinitor, aşa cum era exprimat în budismul din Tărâmul Lotusului, care reprezintă un ţel mult mai practic, luând în considerare negativismul vieţii omeneşti în timpul acestui „Kali Yuga”, sau ciclu al zodiacului. Din motive practice, un devotat religios urmăreşte viaţa fără de păcat şi puritatea; astfel că, după moarte, spiritul său întră în spaţiul ceresc al Tărâmului Lotusului, echivalent cu Raiul creştin. De la Tărâmul Lotusului, sau Rai, care este un tărâm superior negativităţii extreme a vieţii pământeşti, progresia spiritului către Iluminare are un caracter practic, Tărâmul Lotusului şi Raiul fiind văzute ca nişte realităţi cereşti, spirituale printr-o valoare karmică. Ca o ramură nouă, s-a dezvoltat Budismul Tantric, în cadrul căruia erau implicate conceptualizări liniare, alte câmpuri de energie şi esoterism. Astfel, acesta reprezintă o reimplicare în domeniul liniar, şi este calibrat mai jos decât Budismul pur. Paradoxal, chiar dacă Buddha a spus „Nu creaţi imagini cu chipul meu”, statuile şi imaginile sale reprezintă un produs disponibil în întreaga lume. Prin această cerere, Buddha a dorit să înlăture ideea de idolatrie, şi într-adevăr, crearea icoanelor a reprezentat un motiv important în ruptura dintre bisericile Ortodoxă Estică şi Romano - Catolică. Această înlăturare a imaginilor şi icoanelor este întâlnită şi în Islam şi în religia Iudaică. Practic, multe comunităţi sunt ospitaliere cu grupurile budiste şi de obicei le ajută să celebreze construcţia unui loc sfânt unde se păstrează cenuşa morţilor sau morminte sfinte. Compasiunea budismului pentru toate cele legate de viaţă, câştigă respect, iar învăţăturile budiste sunt făcute cunoscute studenţilor care învăţă în şcoli ale Divinităţii, cum ar fi Şcoala
Unităţii Creştine. Dalai Lama este respectat în întreaga lume, şi la fel sunt respectate şi vorbele sale: „Nu este suficient ca oamenii să cunoască rugăciunile; trebuie mai mult, ei sunt obligaţi moral să contribuie atât cât pot la rezolvarea problemelor lumii”. Această afirmaţie, exprimată într-o singură propoziţie, clarifică de ce Budismul Mahayana, care este preocupat de iluminarea lumii, este calibrat la valoarea 960, mai mi decât Budismul Hinayana (890), care se concentrează în primul rând asupra iluminării propriei persoane. Respectul reciproc manifestat între Creştinism şi Budism este reflectat de asemenea în formarea grupurilor de călugări, de avangardă, care într-un mod glumeţ, numesc orientarea grupului „Catolicism Zen”. Ciudat este faptul că Zen-ul reprezintă de fapt o ramură a Mahayana şi e calibrat mai jos decât Mahayana. Motivul este încă neclar, cu excepţia faptului că poate a devenit o „instituţie”. Înţelepţii americani confundă stările satori (un termen japonez care defineşte iluminarea budistă temporară) cu iluminarea în sine, care este permanentă. În Occident, filosofia Zen se află la valoarea 755.
Hinduismul Hinduismul antic Senatana Dharma Adevărul etern al Rishi Dravidian
925
Aryan Vedanta
910 855
905 Yoga
Bhakti Raja Jhana
935 Kundalini 510 935 Kriya 410 975 Surat Shabd (Sahaj Marg) 495
Karma
915 Hatha
Hare Krishna Subud Tamil Siddah Vedanta
460 Sikhism 470 Janism 550 Radhasoami
390 Altele 600 495 475
Hinduismul, şi expresiile sale precum yoga clasică, reprezintă cea mai veche religie şi a atins nivelurile cele mai înalte de perfecţiune probabil înainte de 5.0007.000 î.Hr. Întreaga cultură şi întregul mod de viaţă din India reflectă religiozitate. Rugurile funerare pot fi observate pe malurile râului Gange, împreună cu rituri care îl onorează pe Shiva, şi milioane de indieni care fac baie în apă. Panteonul creează confuzii pentru cei din Occident, dar Brahma, Vishnu şi Shiva reflectă aspecte variate ale lui Dumnezeu. Acestea sunt reflectate de asemenea de zeii mai mici, cum ar fi Durga şi Ganesh, zeul elefant. Modul de gândire din India nu este clar înţeles din perspectiva tradiţională occidentală a paradigmei newtoniene restrânsă la logică. În cultura hindusă, Divinitatea este exprimată mai mult ca o hologramă de puncte de observare, reflecţia fiind consecinţa punctului de vedere al observatorului. Astfel, Dumnezeu nu este un concept posibil de definit, de limitat, aşa cum este făcut cunoscut de treimea Brahma, Vishnu şi Shiva. Deoarece Divinitatea este sursa tuturor lucrurilor, este reflectată în toate lucrurile existente; astfel, poate fi observată în pictură, artă, natură, dans, feminitate, masculinitate, animale şi schimbările naturii. Iluzoriul, creaţia aparentă şi dizolvarea fenomenelor sunt afişate prin bine cunoscutul Dans al lui Shiva, care este reprezentat în întreaga lume prin vestita statuie care înfăţişează efectul selecţiei punctului de vedere asupra a
ceea ce este observat, de exemplu, dacă un fenomen este constructiv sau distructiv, aceasta reprezintă o reflecţie a problemei care arată dacă acel lucru este dorit sau nu. În consecinţă, nici construcţia, nici distrugerea nu sunt fireşti pentru realitate. Variatele stiluri de yoga nu sunt sisteme de credinţă teologice generale, ci denotă căile cele mai importante către Dumnezeu şi către perceperea sinelui ca Divinitate Universală. Acestea se află în contrast cu credinţele creştine care consideră că Dumnezeu reprezintă sublimul, în timp ce credinţa hindusă atrage atenţia asupra faptului că Divinitatea este prezentă în toate lucrurile care există. Yoghinii pornesc pe căile de bază ale realizării spirituale prin inimă şi devotament, sau prin minte, Advaita, non-dualitate, prin servicii dezinteresate, purificare, karma, yoga şi meditaţie. Acestea facilitează creşterea energiei spirituale prin sistemul chakrelor până la chakra coroanei şi apoi şi mai sus până la corpurile pure de energie spirituală (Cauzal, Buddhic, Christic şi Atmic) care oferă izbucniri de energie (de exemplu, viziunea spirituală rezultă din „deschiderea celui de-al treilea ochi al corpului Budic”). Religia hindusă este atât de răspândită şi cuprinzătoare încât primeşte pe toţi cei care caută spiritualitatea, deoarece are toleranţa şi încrederea născute printr-o serie semnificativă de mistici de-a lungul mileniilor. Datorită diversităţii expresiilor, învăţaţilor şi a tehnicilor sale, Hinduismul reprezintă o atracţie pentru mulţi oameni din Occident. O parte negativă este că în lume există foarte mulţi falşi preoţi hinduşi şi brahmani, adevăraţi experţi în imitarea geniului (vezi capitolul următor).
Islamul Sufism 700 Sunniţi 255 Şiiţi (musulmani) 250 Wahhabism 30
Aşa cum se întâmplă în cazul tuturor religiilor, nivelul de calibrare al misticului este în mod caracteristic mult mai înalt decât cel al religiei formale, iar învăţătura Sufi reflectă această transcendenţă a domeniului liniar. Diferenţa dintre Sunniţi şi Şiiţi este reflectată în istoria actuală în acele zone ale lumii unde fundamentaliştii de extremă dreaptă tind să fie militanţi şi agresivi. Declararea „Jihad-ului”, cu ura lui împotriva Creştinismului şi a Americii pe care o consideră adevăratul Satana, este calibrată la 60 - 90 şi astfel sunt respinse chiar învăţăturile Coranului, care se afla la nivelul 700. Astfel, termenul „Jihad” îşi neagă propria sa afirmaţie de a fi „sfânt”. Defectul poziţiei de extremă dreaptă a oricărei religii rezidă în apariţia fanatismului spiritual. Integritatea spirituală adevărată provine de la curajul în promovarea adevărului. Astfel, acest lucru este reflectat în energia sufletului ca un devotament faţă de credinţele spirituale ale unei persoane. Oricum, ura spirituală provine din răutate, care apoi declanşează eliberarea comportamentului animalic. Mai departe, toate acestea sunt alimentate de promisiunile unui rai al războinicilor (o credinţă prezentă şi la Vikingi care credeau că moartea şi bătăliile îi vor trimite în Valhalla). Promisiunea făcută tinerilor terorişti din Islam, needucaţi şi uşor de impresionat, că după moarte ei vor ajunge într-un rai unde „şaptezeci de fecioare” îi vor
răsplăti, este în mod sigur inventivă şi ademenitoare pentru aceşti adolescenţi. De fapt, este vorba de seducţie şi exploatare spirituală (afirmaţie calibrată ca fiind „adevărată”) din partea conducătorilor aflaţi în căutarea puterii. Căderea islamului este subiectul unor studii extinse (Forsyth, 2004), începând de la momentele în care se afla în plină glorie, până la declinul său din anii 1600. Starea actuală a lucrurilor este explicată pe baza documentelor în cartea Inside the Kingdom („În interiorul regatului”) de către prima cumnată a lui bin Laden, Cannen bin Laden, care dezvăluie viaţa de zi cu zi a femeilor în lumea islamică a lui bin Laden, în Iranul de astăzi. (C. bin Laden, 2004). Chiar dacă Islamul combativ timpuriu a pierdut din influenţă după ce Kara Mustafa a fost înfrânt la Viena în 1683, declinul serios a început cu 300 de ani în urmă, odată cu apariţia cultului islamic Wahhabism (cal 30), condus de fondatorul său Muhammad ibn Abdul Wahhabb, din cadrul căruia a apărut HAMAS (cal 40), fondat de şeicul Ahmad Yassin (cal 35), al-Qaeda (cal 30) şi Jihad- ul actual (cal 30) al lui bin Laden (cal 40). Punctele de vedere extreme au înlocuit toleranţa islamică de la început pentru toţi „oamenii cărţii” (fii lui Abraham) condamnându-i pe toţi oamenii de pe pământ (cu excepţia adepţilor săi), inclusiv pe 90% dintre islamici. Toţi merită moartea deoarece sunt idolatri („mushrikun”). Este importat de luat în considerare faptul că fondatorul HAMAS, şeicul Ahmad al-Hassin, este calibrat la nivelul 35, Muhammad ibn Abdul Wahhabb la valoarea 20 şi Jihad-ul, Wahhabism-ul şi al-Qaeda la nivelul 30-65. Torturile sunt calibrate la nivelul 60; fanatismul religios la 80; profanatorii adevărului la
nivelul 35, iar cei ce suferă de narcisism mesianic malign la 30 Acestea sunt de altfel şi nivelurile de calibrare ale criminalilor în serie şi ale ucigaşilor care îşi mutilează victimele. Astfel, oricât de ciudat ar părea pentru oamenii raţionali, Wahhabism-ul declară un război sfânt împotriva întregii lumi, mai puţin împotriva propriilor membri. De o importanţă istorică semnificativă este faptul că regele Faisal al Arabiei Saudite este calibrat la 480. Astfel faptul că Nixon şi-a încălcat cuvântul în ceea ce priveşte promisiunea făcută regelui Faisal de a fi „drept şi nepărtinitor” faţă de Israel şi ţările islamice, poate fi văzut prin prisma înţelepciunii înţelegerii ulterioare ca o eroare prin care el a îndepărtat lumea arabă oferind două miliarde de dolari Israelului pentru armament. Această mişcare a generat o legătură culturală antiamericană şi anti-israeliană şi a favorizat apariţia terorismului ca un stil de viaţă lăudabil în cadrul climatului predominant anti-american. Exista deja un sentiment anti-american pretutindeni, fiind puţin probabil ca pacifismul şi negarea să fie suficiente pentru a compensa un comportament aşa de combativ. Precedentul istoric pentru Jihad a fost explicat în altă parte şi a fost pregătit chiar de Mahomed. În momentul în care el dicta Coranul, aproximativ 610 d.Hr., la vârsta de 35 de ani (şi nu la vârsta de 40 aşa cum consideră unii istorici), nivelul lui de conştiinţă era peste 700. Ulterior însă a scăzut deoarece nu a folosit sabia spirituală a adevărului, ci sabia fizică a militarismului. Aproximativ 130 de ani mai târziu, continua interpretarea eronată a adevărului, accelerată de fanatismul Wahhabismului. Acum, în loc de săbii, armele utilizate sunt bombele. În opoziţie, cavalerismul este calibrat la 465.
În Statele Unite, politizarea islamului este exagerată, iar congresmenul de New York, Peter King, a declarat (în februarie 2004) că extremiştii controlează 80% dintre moschei, generându-se suspiciuni asupra convertirilor islamice, în special dacă este vorba de băieţi. Există o mare posibilitate de radicalizare a celor convertiţi pentru a-şi „demonstra propriile puteri”, fapt întărit de o dorinţă inconştientă de moarte, alimentată de o îndoctrinare prin care se susţine că moartea voluntară este un sacrificiu glorios. În Statele Unite, rata de radicalizare este de 10%, ea ridicându-se la un nivel de 20% în ţările Europei, şi de 40% în ţările arabe (fapt calibrat ca fiind adevărat). Politica de „piraterie” a Islamului care ameninţă lumea din zilele noastre este urmare a scrierilor filozofului Sayyid Qutb, al cărui rol este comparabil cu cel al lui Karl Marx şi al comunismului. Rolul său influent a fost descris într-un articol important din ziarul New York Times (23 martie 2003), intitulat „Filozoful terorii Islamului - Sayyid Qutb”, care la început a fost calibrat la nivelul 420, dar apoi a scăzut la nivelul 75. El este cel care a pus bazele al-Qaeda cu interpretarea Coranului publicată în In the Shade of the Qur’an (cal 90). Crucial pentru interpretările eronate ale Coranului, atât ale lui Wahhab, cât şi ale lui Qutb (problemele Coranului sunt discutate în capitolul următor) este traducerea eronată a cuvântului sabie. (Aceeaşi greşeală a fost făcută de-a lungul timpului şi de anumite secte creştine). În realitatea şi limba spirituală, sabie înseamnă Sabia Adevărului, şi nu sabia fizică, care are un înţeles total opus învăţăturilor marilor Avatari, salvatori şi profeţi. Lumea barbară fusese deja condusă de masacrul realizat cu sabia, astfel încât încurajarea
măcelului era prea puţin probabilă din partea salvatorilor şi profeţilor lui Allah. Adevărul, mila şi iertarea sunt cea mai bună cale către Dumnezeu. Paradoxal, fiecare verset al Coranului începe cu afirmaţia „în numele lui Allah cel Milostiv”. Calea către Dumnezeu se realizează prin iubire şi nu prin ură. Ossama bin Laden şi al-Qaeda sunt dominate de mărirea eului triumfului mesianic bazat pe ideologiile lui Qutb, care preamăreşte virtuţile martirilor şi demonizează Creştinismul ca fiind eretic. El oferă un aer romantic morţii prin sacrificiu şi impulsionează tinerii adepţi chiar să caute moartea. Astfel, influenţa lui nu a reprezentat doar baza diviziunii, dar a creat şi o umbră asupra întregului Islam. Această influenţă a impulsionat atacul din 9/11, războiul din Irak, uciderea civililor, exploziile şi atacurile din lumea întreagă, şi a schimbat stilul de viaţă în toate ţările. Epocile întunecate ale Creştinismului au durat sute de ani, timp în care un număr aproximativ de 50.00080.000 de „eretici” au fost ucişi de inchiziţie (unele estimări se ridică la nivelul milioanelor). Să sperăm că epocile întunecate al Islamului vor trece mai repede. Poate că astfel de epoci servesc unui scop karmic şi evolutiv. Iudaismul Hasidism Mesianic Reconstructivist Conservator Reformat Ortodox
605 605 555 550 550 545
Iudaismul este universal recunoscut ca fiind una dintre primele şi cele mai puternice religii ale lumii care au ţinut piept la nenumărate secole de atacuri nesfârşite. Ostilitatea Creştinismului faţă de Iudaism este mai degrabă un paradox având în vedere că Biblia creştină include Vechiul Testament şi îl consideră o sursă de autoritate religioasă. Această deformare provine din circumstanţele regretabile în care Sanhedrinul evreiesc (cal 205) l-a predat pe Iisus autorităţilor romane seculare. Chiar dacă acuzaţia a fost aceea de erezie, un alt factor a fost acela că Iisus a fost văzut ca un revoluţionar care ameninţa puterea şi autoritatea clasei ecleziastice chiar dacă acţiona fără un interes propriu în cadrul unei culturi care era deja represivă. Aşa cum se întâmplă şi în cadrul altor religii, nivelurile cele mai înalte de calibrare sunt cele ale misticilor (vedeţi Zohar la 905 în capitolul următor). Calibrarea înaltă a Hasidismului reflectă recunoaşterea Divinităţii ca fiind Sursa întregii Existenţe, şi eforturile sale de a deveni conştient de prezenţa Divinităţii în cadrul vieţii de zi cu zi. Ramura Mesianică este şi ea calibrată la un nivel destul de ridicat deoarece include recunoaşterea statutului de Avatar al lui Iisus Hristos. De-a lungul secolelor, anti-semitismul s-a bazat pe învinovăţirea Iudaismului de moartea lui Iisus şi, în plus, pe faptul că evreii respingeau ideea conform căreia Iisus Hristos este Mesia cel promis. Astfel, antisemitismul nu era unic în cadrul religiilor majore semite, fiecare fiind considerată ca având adepţi necredincioşi şi eretici, toate acestea fiind amplificate de diferenţele culturale şi politice. Anti-semitismul agresiv din ultimul secol a fost înflăcărat de o publicaţie amăgitoare care a apărut la începutul anilor 1900,
intitulată The Protocol of the Learned of Zion Protocoalele înţelepţilor Sionului - (Nilus, 1905, mai târziu tradusă, Marsden, 2003). Documentul intenţiona să prezinte o conspiraţie a întregii lumi prin care evreii aveau să preia controlul lumii, băncile, sistemul monetar, etc. Stilul autoritar de a prezenta supoziţii false a convins mulţi cititori, şi a răspândit anti-semitismul în întreaga Europă, punând bazele ideologice ale antisemitismului nazist. Din păcate, a fost acceptat de mulţi oameni politici chiar şi în Statele Unite, acest document reprezentând baza anti-semitismului susţinut de Henry Ford. Ford a trimis copii ale acestuia şi altor oameni influenţi, care astfel au ajuns să creadă în conspiraţia internaţională (teoriile despre conspiraţii sunt calibrate în general la 160). Deşi Ford şi-a schimbat părerea mai târziu, anti-semitismul era deja susţinut de grupări din Statele Unite, dominate de ură, unde încă mai este păstrată această idee în ciuda revoltei din întreaga lume împotriva anti semitismului, determinată de dezgustul faţă de lagărele de concentrare naziste. Anti-semitismul a decăzut radical în SUA încă de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, dar este din nou în creştere în Europa, alimentat de musulmanii extremişti, ajutaţi şi sprijiniţi de propaganda politică şi teoriile sociale. Alte religii Shintoismul Inclusiv codul Sumari Inclusiv codul Bushido Taoism Baha’i Indienii americani
350 190 180 500 365 500
Shintoismul, calibrat la 350, este integru din punctul de vedere al conceptelor. Partea obscură a acestei religii o reprezintă glorificarea arhetipului războinicului, care, aşa cum a fost menţionat anterior, are dezavantajul energizării splinei pe lângă cea a plexului solar şi inimii. Toate acestea conduc la cruzime şi la măcelărirea nevinovaţilor, la glorificarea cruzimii, aşa cum este dezvăluit de ravagiile militare japoneze în Pacific şi Estul îndepărtat, în anii 1930, şi apoi mai târziu în timpul celui de-al doilea război mondial. Această dorinţă de vărsare de sânge se presupunea că se realizează pentru glorificarea împăratului, considerat ca fiind descendentul zeului soare, Shinto. Piloţii kamikaze (cal 390) reprezentau războinicul integru care îşi sacrifica viaţa pentru Dumnezeu şi pentru ţară, în contrast cu fanatismul, care este calibrat la 60. Taoismul Pe lângă simbolul familiar al lui Ying/Yang, puţini americani aveau cunoştinţe despre Taoism, până în momentul în care Fritjof Capra a publicat The Tao of Physics (1976) („Tao al fizicii”). Din punct de vedere ideologic, pentru o societate care laudă afirmarea prin putere şi agresiune, non-rezistenţa apare ca fiind o slăbiciune, pasivă şi un concept străin. Nu a fost înţeles sau acceptat ca având validitate funcţională până în momentul în care Mahatma Gândii, a cărui atitudine non-violentă a înfrânt Imperiul Britanic şi a eliberat India de colonialism, i-a demonstrat eficacitatea. Eficacitatea sa a fost din nou demonstrată de Nelson Mandela în Africa de Sud, şi în America de către demonstraţiile civile ale lui Martin Luther King. Aici apare un precedent creştin prin învăţăturile lui Iisus de
a „întoarce şi celălalt obraz”, şi prin învăţăturile lui Buddha despre detaşare precum şi în afirmaţia lui că nu există nici un motiv sa îţi urăşti duşmanii deoarece ei singuri vor decădea prin propria lor natură. Astfel, nonrezistenţa relativă a evreilor în Europa, până la distrugerea lor de către regimul nazist, a permis ca întreaga responsabilitate karmică să cadă asupra cuceritorilor. Ei au realizat că Iudaismul va supravieţui împotriva atacurilor violente aşa cum rezistase în faţa tuturor celorlalte în secolele trecute. Agresiunea poate fi văzută ca un răspuns pe termen scurt în faţa unei provocări pe termen lung. Populaţia ţărilor ocupate trebuia doar să aştepte dominaţia invadatorilor, care fie aveau să plece, fie aveau să se integreze în cadrul culturii ţării ocupate, aşa cum s-a întâmplat cu armata romană la Zidul lui Hadrian, unde soldaţii pur şi simplu s-au căsătorit cu femeile de acolo şi s-au stabilit în regiune. Din perspectiva conştiinţei, puterile lui Yin şi Yang sunt identice şi egale, şi simbolul Yin/Yang reflectă importanţa balanţei în care forţele interactive se conturează şi se definesc una pe alta. În cultura Occidentală, acest lucru era evident în relaţia dintre bărbaţi şi femei. În mod tradiţional, stereotipul bărbatului este agresiv, iar femeia este pasivă. Într-o societate agricolă timpurie care susţinea agresivitatea, dominaţia bărbatului era văzută ca fiind superioară, dar pe măsură ce civilizaţia a evoluat, s-au schimbat şi percepţiile. Genul a devenit un semn distinctiv chiar şi în limba vorbită, aşa cum se poate observa de exemplu în limba germană (unde genul substantivelor e foarte clar definit şi precede cuvântul respectiv: der, die, das. N Tr.), precum şi în alte limbi unde toate substantivele sunt de genul masculin, feminin sau neutru. În America, a
existat un asemenea discurs social în ceea ce priveşte legătura dintre masculin şi feminin, balanţa lor, şi reprezentările acestora, conform căruia bărbaţii erau sfătuiţi să facă apel la partea lor feminină Yin, iar femeile la partea agresivă masculină Yang, etc. Totuşi, în cadrul naturii, nimic nu este mai agresiv decât mama care îşi apără copilul. Credinţa Baha’i Aşa cum indică şi calibrarea, intenţia de a reprezenta esenţa spirituală a tuturor credinţelor şi idealul ecumenic este una integră. Credinţa Baha’i este atractivă pentru că este bazată pe egalitatea dintre bărbaţi şi femei. Capacitatea marilor religii ale lumii de a coexista paşnic una alături de cealaltă este reprezentată de cultura Indiei, care serveşte drept un exemplu lăudabil exprimat de Dalai Lama la începutul lui 2004. Credinţa Baha’i s-a dezvoltat din învăţăturile lui Bahaullah, un iranian care s-a declarat ca fiind „Cel prin care Dumnezeu va face un manifest”, ca un vestitor al păcii prin unificarea religiilor lumii şi a oamenilor. Credinţa Baha’i a fost atacată în Iran în timpul domniei Ayatolahului Khomeini care, în 1991, a semnat documentul guvernamental pentru distrugerea credinţei Baha’i şi pentru demolarea Casei lui Ba’b din Shiraz, care fusese un centru de pelerinaj al întregii lumi pentru adepţii acestei credinţe. Adepţii Baha’i sunt acum consideraţi de militanţii islamici ca fiind eretici o trebuie eliminaţi chiar dacă sunt compatrioţi de-ai lor. (New York Times, 9/12/04).
Băştinaşii americani
Există o lipsă de informaţii şi studii în ceea ce priveşte spiritualitatea băştinaşilor americani, chiar dacă aceasta reprezintă una dintre caracteristicile predominante şi atractive ale culturii acestora. Calibrarea la un nivel înalt (500) reflectă recunoaşterea lui Dumnezeu ca Marele Spirit/Creatorul, Sursa şi esenţa tuturor lucrurilor. Recunoaşterea Divinităţii ca fiind sursa tuturor binecuvântărilor şi mijloacelor de existenţă face parte din viaţa de zi cu zi. Obţinerea legăturii cu voinţa Divină prin ceremonii Peyote este respectată, aşa cum sunt respectate şi ceremoniile de purificau realizate în colibe speciale pentru purificarea spirituală şi curăţenia sufletească. Actul de sacrificare a vieţii unui animal pentru mâncare este de asemenea sanctificat prin rugăciune, care recunoaşte unitatea întregii vieţi. Familia şi onoarea sunt considerate valori, ca şi curajul, adevărul, vitejia şi alte atare trăsături de caracter. În anii 1970, autorul a avut privilegiul de a fi invitat la ceremonia Dansului Şarpelui din cadrul tribului Hopi. Fusese o secetă lungă şi porumbul se lupta pentru a supravieţui, chiar daca seminţele fuseseră plantate în stilul caracteristic Hopi, la cinci inch adâncime, împreună cu o bucată de peşte. Ceremonia a avut loc în satul Oraibi. Oamenii s-au adunat pe acoperişuri şi apoi, exact înainte ca Dansatorii Antilopei să înceapă dansul, cei mai în vârsta au venit şi şi-au ocupat locurile de onoare. Chiar dacă nu plouase de luni întregi, toţi aveau umbrele. Motivul pentru acest lucru s-a arătat curând - când Dansatorii Antilopei şi-au început dansul, pe cer s-au format nori, care mai apoi sau întunecat rapid în momentul în care Dansatorii Şarpelui au început să danseze în cerc, ţinând în gură şerpi cu clopoţei. Au împrăştiat faină de porumb pe
pământ, şi apoi au lăsat şerpii, unul câte unul, să se târască prin faină şi apoi să meargă prin mulţime. Şerpii s-au apropiat foarte mult şi apoi s-au târât înapoi. S-a lăsat calmul. Şi apoi, după seceta prelungită, necruţătoare, pârjolitoare, a început să plouă — dar nu deasupra celor prezenţi la ceremonie, ci peste ţărmul stâncos, deasupra lanurilor de porumb. Nu a plouat în nici o altă parte decât asupra acrilor de pământ plantaţi cu porumb. Era ultimul Dans al Şerpilor la care era permisă participarea albilor, deoarece unii dintre ei fuseseră lipsiţi de respect în trecut. Cei mai în vârstă aduseseră umbrele deoarece Dansul Şarpelui adusese întotdeauna ploaia; nu erau surprinşi deloc. Siguranţa lor şi lipsa îndoielii au intensificat intonaţia şi aşteptările grupului, combinate cu credinţă şi recunoştinţă. Religia şi America tradiţională În America tradiţională, religia era un eveniment care avea loc duminica dimineaţă. În semn de respect, toate barurile şi magazinele care vindeau băuturi alcoolice erau închise până la prânz. Duminica era o zi de Sabat (odihnă), şi de aceea toate magazinele erau închise, aşa cum se întâmpla şi în ziua Vinerii Mari. La evrei, ziua de Sabat era considerată sâmbăta, când magazinele lor erau închise ca şi în zilele de sărbătoare evreieşti. Locurile de venerare protestante, catolice şi evreieşti erau respectate, aşa cum erau respectate şi şcolile cu caracter religios. Toate cele trei confesiuni erau respectate pentru acţiunile lor de binefacere, şi fiecare dintre ele a construit spitale şi a realizat activităţi caritabile. Ele sprijineau clinicile caritabile pentru care comunitatea îşi oferea serviciile. Guvernul şi politicienii
menţineau o atitudine respectuoasă de neamestec, deoarece asociaţiile caritabile ofereau sume considerabile de bani şi asigurau serviciile publice necesare. Spitalele caritabile erau protejate împotriva litigiilor şi a riscului de procese de malpraxis. Sălile de urgenţă erau pline de medici rezidenţi susţinuţi de specialişti prin rotaţie. Orice greşeală medicală era rezolvată de societatea medicală locală, iar izgonirea unui medic însemna sfârşitul carierei acestuia. Spitalele caritabile creştine erau conduse de maici şi se aflau în grija diocezei locale. Toate instituţiile caritabile primeau fonduri din acţiuni filantropice şi prin testamente. Industriaşii de succes şi companiile erau donatorii cei mai importanţi. Relaţia dintre şcolile parohiale cu caracter religios, instituţiile medicale, filantropice şi publice, inclusiv guvernul local erau în general armonioase şi existau beneficii reciproce. Întregul sistem este calibrat la 415 (înainte de 1959). Conceptul de caritate era integru, manifestând virtute religioasă, o atitudine socială de bunăvoinţă şi serviciu dezinteresat. Odată cu apariţia egotismului în anii 1960, din cauza mândriei crescute, caritatea a început să fie văzută ca „înjositoare” şi astfel, povara costurilor serviciilor publice a fost transferată asupra contribuabililor. În timpul anilor 1960, precum şi în deceniile următoare, sistemul a fost secularizat şi desfiinţat progresiv prin demersul i politice şi legale. Costurile totale s-au ridicat foarte mult fiind cele mai mari din lume (50% din Produsul Naţional Brut). Sistemul a decăzut de la nivelul 415 până la 195 în prezent. Aceeaşi decădere o putem observa şi în ceea ce priveşte sanatoriile particulare. Cele conduse de grupuri
bisericeşti (exemplu: samaritenii) erau calibrau la nivelul 410, iar cele conduse de corporaţiile orientate către afaceri se situau abia la valoarea 195. Afilierea activităţilor umanitare la afaceri coboară nivelul intenţiei şi paradoxal creşte costurile, în timp ce nivelul întregului sistem decade ameţitor. În SUA calitatea practicării individuale a medicinii este încă la un nivel înalt de 430-440. Segmentul „creativ cultural” al societăţii este atras de practicanţii orientaţi către spiritualitate, care, ca grup, se calibrează la nivelul 499, sau la aproximativ 70 de puncte mai sus decât medicina tradiţională (Prezintă chiar o rată de vindecare cu 22% mai mare în ciuda faptului că au un număr mai mare de pacienţi cu boli grave şi cronice care sunt rezistente la tratamentele tradiţionale). Din propria experienţă a practicii psihiatrice holistice a autorului, abordarea spirituală a devenit foarte răspândită în Statele Unite, şi, în cele din urmă a necesitat 50 de angajaţi, 25 de birouri, plus laboratoare clinice şi de cercetare, atrăgând pacienţi din întreaga lume. Departamentul său de cercetare a avut unul dintre primele calculatoare, o maşinărie imensă care necesita o cameră special aerisită şi o linie directă de curent electric. Acest tip de practicare a psihiatriei asigura, de asemenea, programe specializate în 12 etape pentru grupuri precum şi unul de Vindecare prin atitudine, program bazat pe modelul lansat de doctorul Gerald Jampolski, autorul cărţii Love is Letting Go of Fear („Iubirea înseamnă eliberarea de frică”) (Jampolski, rev. 1988). Aceste programe spirituale dedicate familiei erau oferite fără nici un fel de cost, şi chiar şi clinica, care avea două mii de pacienţi, şi trata o mie de pacienţi noi în fiecare an, avea costuri scăzute. Clinica avea resurse financiare proprii, şi nu primea fonduri publice.
(Era calibrată la nivelul 499). Rezultatele tratamentului holistic inovativ aplicat pacienţilor cu boli dificile, cronice şi fără nicio speranţă au fost prezentate în multe prelegeri şi articole din întreaga lume (Hawkins, 1968 1981), precum şi sub forma unui volum (Hawkins şi Pauling, 1973). Spiritualitatea şi religia au, de asemenea, un impact pozitiv asupra sănătăţii familiei şi comportamentului social, inclusiv asupra performanţelor şcolare ale copiilor, asupra comportamentului şi abandonului şcolar. În aceste condiţii este mai scăzută rata conflictelor şi a violenţelor familiale, este mai scăzut procentul sinuciderilor şi al arestărilor, al utilizării drogurilor, al divorţurilor şi şomajului. Apare şi o frecvenţă mai scăzută a îmbolnăvirilor şi accidentelor. Beneficiile totale sunt aşa de remarcabile, încât un critic a declarat că „religia este justificată, chiar şi numai prin beneficiile sociale pe care le-a adus” (Robb, 2003). Oamenii care merg la biserică tind să fie mai conservatori, aşa cum a fost demonstrat prin sondarea opiniei publice (CNN News, decembrie 2003). Ateismul Ateismul reprezintă un sistem de credinţe despre religie şi Dumnezeu care acoperă un spectru larg al populaţiei. Este de asemenea caracteristic unei perioade din viaţă, chiar dacă în cazul anumitor oameni, poate să se manifeste pe parcursul întregii vieţi Un studiu în profunzime ar fi prea extins pentru a fi inclus aici, dar caracteristicile principale se impun calibrate din moment ce ateismul a devenit un subiect important cercetat de teologi, istorici, psihologi şi psihanalişti (vedeţi Adler, M., 1976-1980, Feuerbach. 1891, Freud, 1910-1963).
Chiar dacă scepticul sau agnosticul care se află într-o stare de îndoială este calibrat la 200, majoritatea poziţiilor ateiste sunt calibrate la un nivel foarte scăzut. Acestea variază de la ignoranţă şi indiferenţă până la mânie, resentiment şi ură faţă de Dumnezeii manifestate de către militanţii atei situaţi la un nivel calibrat 25. Dacă întrebăm care e nivelul de calibrare al urii faţă de Dumnezeu sau faţă de mari învăţaţi, răspunsul prezintă valori cuprinse între 20 şi 40, deşi unele dintre aceste poziţii anti-Dumnezeu sunt mai mult respingeri ale descrierilor antropomorfice ale Dumnezeului din Vechiul Testament, înclinat către furie, gelozie, favoritism, etc. Matricea psihologică a ateismului a fost descrisă foarte bine de Feuerbach şi de alţi filosofi ca fiind o respingere a imaginii tatălui aşa cum a fost cazul lui Karl Marx. Mânia experimentată faţă de imaginea tatălui deoarece este imperfectă reprezintă de asemenea un factor de expresie politică aşa cum a subliniat Coutler (2003). Deziluziile rezultă în resentiment narcisist faţă de toate imaginile de autoritate. Psihologia ateismului este bine discutată de Vitz (1983 2000), profesor de psihologie la Universitatea din New York (pe internet este disponibil un rezumat de 10 pagini excelent realizat). Din punctul de vedere al evoluţiei conştiinţei, ateismul rezultă din refuzul sau din incapacitatea de a renunţa la iluzia că grija narcisistă a eului este dominantă şi reprezintă sursa vieţii şi a existenţei. Această persistenţă a imaginii de sine dualiste este o consecinţă a structurilor primare ale eului şi a fost discutată anterior. Un motiv pentru care jocurile pe calculator sunt aşa de populare este faptul că ele întăresc iluzia „deţinerii controlului”. Trebuie făcută de asemenea o diferenţă între ateism şi liberi cugetători (cal
335) şi teişti neutri, aşa cum au fost creatorii Constituţiei Statelor Unite. Abandonarea acestei iluzii reprezintă esenţa experienţelor transformative pe care le atestă milioane de oameni şi care implică schimbări de 180 grade. Acest gen de trăire se întâlneşte şi în experienţele de tip near death - în pragul morţii. În mod curios, ateismul este bazat pe credinţă, dar pe o credinţă în falsitate (eul, intelectul) şi nu poate fi depăşit decât printr-un act al voinţei. Voinţa (nivelul 850) Deşi există multe scrieri despre psihologie şi funcţiile mentale, există o relativă lipsă de informaţii despre voinţa umană însăşi. Importanţa sa este omisă chiar şi în psihanaliză şi în majoritatea scrierilor spirituale, chiar dacă funcţia sa are o importanţă deosebită în progresia conştiinţei, dezvoltarea spirituală şi religioasă, şi chiar şi în drumul către Iluminare. Puterea intrinsecă a Voinţei este demonstrată de nivelul său calibrat de 850; având astfel puterea de a învinge toate tipurile de personalitate şi toate sistemele de credinţă. Baza puterii Voinţei rezidă în faptul că este o funcţie a Spiritului şi nu a minţii, intelectului sau emoţiilor. Astfel reprezintă o înzestrare umană unică. Mintea studiază neîncetat opţiuni şi alegeri, ajungând la anumite concluzii şi premise alese, dar acestea sunt mai degrabă imagini liniare cu o putere intrinsecă limitată (de exemplu logica şi intelectul sunt calibrate la 400). Toată lumea este familiară cu rezoluţii care sunt repede supuse eşecului, şi schimbări de comportament care se dovedesc a fi mai uşor de formulat decât de implementat. Viciile sunt cu mult mai răspândite decât
deja banalele dependenţe de alcool, droguri, etc. De fapt, aproape toată lumea are multiple „obiceiuri” foarte bine înrădăcinate pe care le descoperă cu tristeţe în momentul în care încearcă să schimbe un mod de comportament sau slăbiciune emoţională (resentimente, frică, dorinţe puternice), sau răspunsuri emoţionale obişnuite (cum ar fi timiditatea sau furia cronică). Fără ajutor, mintea este prea slabă şi ineficientă pentru a produce schimbări majore; chiar şi „geniile” sunt calibrate doar la 499. Există multe genii şi oameni remarcabili care ies în evidenţa dar ale căror vieţi personale sunt un dezastru, iar publicul nu poale înţelege de ce celebrităţile sfârşesc prin a se sinucide („avea tot ce îşi dorea pentru a trăi”). Astfel, un model autodistructiv poate fi un obstacol de neînvins care nu distruge doar fericirea, familia sau cariera, ci chiar viaţa psihică. Lipsa de speranţă şi suferinţa extremă pot fi ultima lovitură în eul unei persoane, şi, ajunsă într-o atare stare de disperare, aceasta va invoca ultima sursă de putere, întorcându-se către Dumnezeu, Divinitate şi domeniul spiritual, indiferent de cum este numit. În esenţă e vorba despre o întoarcere către o „putere mai mare decât mine”, prin care se deschide o nouă cale de acces, o nouă dimensiune care, prin calibrare, începe de la nivelul 500 al conştiinţei. Eul este puternic interesat strict de propria sa supravieţuire. Va sacrifica de bună voie existenţa psihică a unei persoane, de exemplu va spune: „mai degrabă mor decât să mă predau” (renunţ la suveranitate) Umilinţa este anatema eului. Unii oameni, chiar cu buna ştiinţă, ajung să aleagă să meargă în iad decât să se predea în faţa lin Dumnezeu (de exemplu criminalii, membrii Mafiei, criminalii în serie). Timothy
McVeigh, în drumul spre execuţie, a declarat că ştia că se îndreaptă către iad pentru că a omorât intenţionat oameni nevinovaţi (într-o zi, un pacient fără nici o speranţă a cerut ajutor. În momentul în care i s-a spus că singura opţiune era aceea de a se alătura unui grup bazat pe credinţă, el a spus: „Mai bine mor” şi exact aşa s-a întâmpla!) Din toate cele de mai sus şi aşa cum o atestă şi experienţa umană, rezultă că eul nu poate fi depăşit decât printr-un act al voinţei ce deschide porţile către Puterea Divină. Acestea se întâmplă în virtutea Justiţiei perfecte a Divinităţii, prin care fiecare este singurul decident al sorţii sale, determinând de asemenea opţiunile posibile. Elementul cheie al forţei Voinţei este consimţământul. Actul de predare (vezi Tibeut, 1949), permite apariţia miraculosului, care este o bifurcaţie a procesului vieţii (aşa cum este descris de dinamica nonliniară şi de principiul Heisenberg). Astfel intenţia intensifică apariţia potenţialităţii într-o realitate existenţială experimentată. Acesta este şi mecanismul descris pe larg în vestita A Course în Miracles (Un curs despre miracole) (1975). Este de asemenea şi primul pas important pentru instituţia Alcoolicilor Anonimi, şi pentru alte grupuri bazate pe credinţă, care admit că „fără ajutorul lui Dumnezeu, eram neajutoraţi şi fără nici o speranţă” (.Alcoolicii Anonimi, 2000). Luaţi în considerare faptul că voinţa personală liniară şi limitată este relativ slabă, dar reprezintă cheia pentru deschiderea porţilor către puterea non-liniară şi infinită a Divinităţii. Speranţa şi predarea în mâinile Domnului iniţiază procesul de transformare, şi apoi va apărea şi credinţa, bazată pe experienţa actuală. Astfel de acte şi consecinţele lor sunt de asemenea aliniate cu
o permisiune karmică. Nu fiecărui credincios i se răspunde favorabil în timpul vieţii. Sistemele de credinţe spirituale/religioase marginale (Ideologie) Mişcarea Ateistă (Ideologia) Mişcarea Identităţii Creştine (Ideologia) Secta Aum Shinrikyo Religia Aztecă Channeling Cercuri pe pământ (origine extraterestră) Sectele Divinaţia Teologia codului ADN (Ideologia) Statuile din Insula Paştelui Sunt reali Extraterestrii? Ghicitul Ceremoniile pe lună plină (New Age) Goddess Movement Secta Heaven’s Gate Religia Incaşă Venirea celei de-a cincea lumi (Ideologia)
85 85 195
Ideologia Apocaliptică „Left Behind” Religia Mayaşă New Age Solar Temple (Ideologia) Plasma Energy Orbs (Ideologia)
NU
Sectele Poligame
190 110
50-160 Raelienii (Ideologia) 185 Fundamentaliştii creştini de dreapta (Ideologia) 160 Secularismul 70 Giulgiul din Torino. Real? NU Copiii stelelor (Ideologia) 185 Oamenii stelelor (Ideologia)
190 95 185 155 160 135 130 95 165 No 145 160
180
Starseed Family (Ideologia) 145
190 160 85
Tantra (Modern) OZN-uri. Reale? Cartea Uranţia (Ideologia)
95 NU 150
130
Wicca (Ideologia)
160
Multe dintre acestea reprezintă o formă de credulitate copilărească şi includ diverse poziţii destul de diferite faţă de adevărul verificabil. Cultura apocaliptică a „sfârşitului lumii” şi literatura aferentă acesteia sunt calibrate la un nivel scăzut, deoarece ele se bazează pe Apocalipsa Noului Testament, ca însăşi
fiind calibrată la 70. Produsul vizat este frica şi atragerea particularităţilor şi exclusivităţii. Calibrarea scăzută predomină şi în variantele New Age - Noii Ere, care împinge credibilitatea la limitele maxime, susţinând existenţa extratereştrilor, spiritelor care ghidează, îngerilor păzitori şi profeţind despre distrugerea pământului. Totodată, susţine descoperirea codurilor secrete ale lui Dumnezeu, ascunse sub diferite deghizări, cum ar fi de exemplu pietrele piramidelor, alfabetul ebraic, ADN-ul, picturi vestite, ş.a.m.d. Conceptul Noii Ere (în ciuda credinţelor sale eronate) nu este, din punct de vedere tehnic vorbind, „spiritual” ci „astral” în privinţa practicilor şi intereselor sale. Puterea de atragere a multora dintre aceste organizaţii şi grupuri se datorează curiozităţii şi imaginaţiei romantice, aşa cum este demonstrat de popularitatea de care s-au bucurat personaje ca Vrăjitorul din Oz, Harry Potter şi cărţile lui Tolkein Oricum toate aceste versiuni populare, sunt calibrate la 200 şi sunt integre în intenţie, reprezentând lupta dintre susţinătorii moralităţii şi adversarii lor. Acestea sunt integre deoarece reprezintă ficţiuni admise, în timp ce sistemul ficţional de credinţe care se vrea a fi adevărat este calibrat la un nivel scăzut, nu e integru şi reprezintă falsitatea. Raelienii au avut o apariţie scurtă în mass media cu afirmaţiile lor în ceea ce priveşte donarea umană, pe seama cărora s-a făcut foarte multă publicitate. Conceptele lor erau legate de ghidarea din partea extratereştrilor. Lumea fanteziei pseudo spirituale produce de asemenea imagini ale „copiilor indigo, copii stelari, familii stelare, oameni stelari, mesageri ai viitorului dintr-o a cincea dimensiune”, etc. Numitorul comun al tuturor acestora este ideea de unicitate;
magic; romantic, naiv, fantezii imaginare şi atragerea particularităţilor. Baza comună a puterii de atracţie pe care o au multe sisteme de credinţe pur imaginare, este slăbiciunea minţii umane care permite această atracţie faţă de bizar şi de absurd. Catastrofa sinuciderilor din cadrul grupului lui Jim Jones, şi dezastrul incertitudinii de la Waco, plus alte consecinţe nenumărate ale exploatării credulităţii şi încrederii, reprezintă consecinţe ale naivităţii. În timp ce societatea respinge aceste extreme, considerându-le „nebuneşti”, consecinţele exploatării credulităţii sunt destul de serioase şi, aşa cum dezvăluie istoria, uneori destul de grave (de exemplu asocierea cometei Hale-Bopp cu cultul sinuciderii în masă) De interes cultural şi istoric sunt şi calibrările extrem de joase ale religiilor Aztecă şi Mayaşă, în cadrul cărora sacrificiul de sânge al copiilor şi pruncilor era esenţial. Imaginea zeului Quetzalcoatl se află la nivelul de calibrare 85. Statuile din Insula Paştelui reprezintă autodistructivitatea foştilor locuitori care au distrus copacii şi alte tipuri de vegetaţie, sfârşind prin a muri de foame, dar nu înainte de a fi recurs la canibalism. Ei au fost cuprinşi de furie împotriva statuilor din piatră ale zeilor, le-au dărâmat şi apoi le-au spart. Idolatria, ca şi venerarea viţelului de aur, sunt calibrate doar la valoarea 65. Evitarea idolatriei, sau chiar a icoanelor, apare atât în Islamism cât şi în Iudaism prin structura formală a locurilor de venerare. Eul este atras de limitarea formei, deoarece esenţa Divinităţii este superioară tuturor formelor, fiind înnăscută cu aceasta. Astfel, în semnificaţia lor supremă, icoanele şi statuile figurilor divine au în primul rând o funcţie inspiratoare
pentru a asigura conştiinţa realităţii supreme care se află deasupra tuturor limitărilor, desemnărilor sau specificărilor. Astfel, icoana sau imaginea nu reprezintă un punct de sfârşit ci unul de plecare sau o staţie către destinaţia finală. Secţiunea a doua Locuri de interes spiritual Alhambra Anghor Watt Muntele Aranachula Basilica Sf. Petru din Roma Bethleem (actual) Bethleem (în timpul lui Iisus) Relicvele lui Buddha Catedrala Notre Dame Catedrala St. John the Divine, New York City Capela Catolică Catedrala din Chartres Relicvele Sfinţilor creştini
720 Machu Picchu 550 Mansarda lui Maharaj 500 Nisargadatta 710 Mecca 175 Medina 415 Moscheea 905 Biserica Naşterii 790 Pieta Piramidele din Egipt 530 Sainte Chapelle Paris 565 Catedrala St. Patrick’s din 790 New York City 750 Relicvele Sf. Petru (sub podeaua Basilicii - Roma) Crystal Cathedral (Los Angeles) 410 Mănăstirea Sakya (Tibet) Dharamsala (India) 330 Gangele 515 Shinto Shrine Sfinxul Marele Buddha din Afghanistan (înainte de a fi 555 Stonehenge distrus de talibani) Catedrala din Strasbourg Marele Buddha din Kyoto 780 Taj Majal Sinagoga evreiască 495 Tibetan Buddhist Stupa Templul evreiesc 505 Unity Village Ka’ba’ (Mecca) 530 Vatican Karnak, marele Templu 415 Washington National Lhasa (Tibet) 320 Cathedral Lourdes 510 Westminster Abbey
510 510 205 225 495 450 590 520 735 530 910 390 650 520 599 715 750 640 510 570 530 790
Multe dintre aceste calibrări vorbesc de la sine şi reflecta nu doar estetica, ci şi faptul că prezentarea frumuseţii e esenţială pentru devotament pentru reflectarea adecvată a intenţiei spirituale. Efectul Heisenberg este poate cel mai bine demonstrabil de exemplul unic al Râului Gange, care, la nivel fizic, reprezintă un sistem de canalizare natural pentru mai mult de o sută de sate, cătune şi oraşe mari care se află de-a lungul cursului său. Mii de hinduşi se spală zilnic în aceste ape contaminate pentru purificarea spirituală. Rugurile funerare, care se află de-a lungul ţărmurilor, ard încă mocnit. Din perspectiva scopului spiritual, râul sfânt este calibrat la un nivel impresionant de 515, fapt ce reflectă energia consumată pentru sanctificare de către milioane de hinduşi şi devotaţi de-a lungul multor secole. Observăm acelaşi impact al rugăciunii asupra nivelurilor calibrate ale hranei care a fost bine cuvântată, în comparaţie cu cea care nu a fost. Muntele Aranchula este necunoscut pentru majoritatea occidentalilor. Aici a fost casa vestitului înţelept Ramana Marharshi (cal 720), care nu l-a părăsit niciodată, iar adepţii săi au creat aici un loc de retragere pentru meditaţie care a atras pelerini din întreaga lume. Acest loc există şi astăzi. Un alt exemplu al fenomenului intenţiei spirituale este demonstrat de efectul nivelului conştiinţei lui Nisargadatta Maharaj (cal 720), care şi-a întâlnit vizitatorii în podul de deasupra magazinului său de bidi (tutun) din Bombay. Vizitatorii au fost nevoiţi să urce o scară pentru a-l vizita în spaţiul înghesuit. Spontaneitatea sa molipsitoare şi comportamentul său plin de însufleţire i-a fermecat pe vizitatori, iar scrierile sale au devenit foarte cunoscute. Şi acum există mulţi studenţi care îi studiază opera, la fel ca şi pe cea a lui
Ramana Marharshi, care reprezintă o parte esenţială pentru învăţăturile Advaita (non-dualitate). Demolarea Marelui Buddha de către talibani a fost un act intenţionat de profanare (cal 35), elocvent pentru psihopatologia severă a fundamentalismului militant Islamic care ameninţă lumea de astăzi. Profanarea însăşi reprezintă un semnal de alarmă grav aşa cum se întâmplă şi cu picturile svasticii pe pereţii sinagogilor, arderea steagurilor sau a crucilor, sau incendierea bisericilor baptiste în Sud. Baza este reprezentată de un grad psihotic de narcisism mesianic, care, în mod interesant, este calibrat exact la acelaşi nivel (30) ca şi rabia sau nivelul conştiinţei ucigaşilor de copii în serie (primitivism atavic). Foarte important este faptul demonstrat clinic că pasivitatea creşte dorinţa de a ucide (de exemplu măcelul japonez asupra Manciuriei, lagărele naziste de concentrare, haite de câini ucigaşi, etc.) specifică popoarelor agresive care sunt calibrate la un nivel scăzut. Teroriştii găsesc raţionalizarea în anumite interpretări ale Coranului (Wahhab, Qutb) care asigura permisiunea pentru realizarea acestor practici în anumite condiţii Justificabile”. Prin denaturarea perspectivei, atare condiţii Justificabile” pot fi utilizate aproape în toate incidentele iar continuarea raţionamentului conduce apoi la ideea că „toţi necredincioşii” merită o moarte groaznică. Cap. 17 - Adevărul spiritual Introducere În timp ce majoritatea oamenilor din Statele Unite cred în Dumnezeu (90-92%, cf. CNN News, aprilie 2004) şi de aceea tind să caute adevărul cel mai înalt în
religiile consacrate, sursa adevărului de care depind toate religiile izvorăşte din sursa încă şi mai înaltă a realităţii spirituale însăşi. Astfel, religia este consecinţa instituţională a adevărului spiritual, mai degrabă decât originea sa ori sursa sa primară. Totuşi, deoarece religia încorporează adevărurile revelate de întemeietorii lor, învăţăturile care derivă din ea sunt suficiente şi satisfăcătoare pentru marea majoritate a oamenilor, pentru care informaţiile sunt facilitate şi puse la dispoziţie sub forma scripturilor de către religia instituţională. S-au realizat numeroase studii despre originile istorice ale scripturilor tuturor religiilor, iar acestea s-au soldat, de-a lungul timpului, cu numeroase discursuri şi dezbateri în legătură cu date, oameni şi autenticitatea lor. Unele versiuni finalizate ale scripturii au fost întocmite de consilii exclusiviste şi au devenit „canoane”, în virtutea autorităţii scolastice. Din punct de vedere tehnic, interpretarea înţelesurilor lor aparţine domeniilor teologiei, epistemologiei, metafizicii şi ontologiei (ştiinţa existenţei). De-a lungul istoriei, toţii marii învăţători spirituali erau mistici, iar sursa cunoştinţelor lor despre adevărul spiritual era consecinţa Iluminării şi a Realizării transformatoare a Realităţii Divinităţii, ca şi cunoaştere subiectivă ce rezultă din conştiinţa superioară de a fi Unul cu Cunoscutul. Astfel, Avatarul nu vorbeşte din ceea ce cunoaşte „despre”, ci din Prezenţa sa reală în interiorul cunoaşterii, care radiază în exterior şi constituie Esenţa a ceea ce înlocuieşte mintea ca sursă a înţelegerii şi a Cunoaşterii (Purusha clasică) Procesul prin care are loc această transformare a fost descris în hagiografia fiecărui sfânt, înţelept şi învăţător divin, fiind deseori inclus în scriptura însăşi.
Din perspectiva strictă a cercetării, calibrările nivelurilor de conştiinţă pot fi aplicate în mod corespunzător pentru a verifica validitatea oricărei învăţături spirituale, inclusiv a scripturilor tradiţionale. Fiecare nivel reprezintă realitatea capacităţilor conştiinţei şi progresul de la contextul liniar la cel neliniar, care este infinit şi în afara spaţiului, timpului sau localizării. Sursa adevărului spiritual cel mai înalt este nonmentală, iar intelectul întâmpină dificultăţi în înţelegerea acestui lucru important pentru că mintea este intrinsec dualistă şi limitată, aşteptând ca „ceva” să provină din „altceva”. În Realitatea spirituală avansata dualitatea dispare deoarece acel „ceva” este, de fapt, acel „altceva” Căutătorul şi ceea ce este căutat devin Unul cu transcendenta limitării dualităţii, adică Realizare de Sine, Luminare şi Iluminări adică „împărăţia lui Dumnezeu se află în tine”. Texte biblice şi scrieri spirituale Abhinavagupta (Shaivinism din Doctrine şi Convenţii 655 455 Kaşmir) Perla de Mare Preţ Geneza (Biblia Lamsa) 660 Un curs în Miracole (manualul) 600 Evangheliile Gnostice 400 Evanghelia lui Luca 699 Cursul de Miracole (textul) 550 Evanghelia lui Toma 660 Aggadah 645 Granth Sahib-Adi (Sieşi) 505 Apocrife 400 Sutra inimii 780 Învăţăturile Zen Bodhidharma 795 Învăţăturile lui Huang-Po 960 Bhagavad-Gita 910 Kabbala 605 Cartea lui Kells 570 Biblia Regelui Iacob (din 475 Cartea lui Mormon 405 greceşte) Norul necunoaşterii 705 Coranul 700 Manuscrisele de la Marea 260 Biblia Lamsa (din 495 Moartă Aramaică)
Dhammapada Sutra Diamantului
840 700 Psalmii - Biblia Lamsa Pildele - Biblia Lamsa Biblia Lamsa (fără Vechiul Ramayana Testament şi Apocalipsa, dar 880 Rubaiatele lui Omar incluzând Geneza, Psalmii şi Khayyam Pildele) Rig Veda Învăţăturile lui Lao Tsu 610 Talmudul Cartea tibetană a Sutra Lotusului 780 morţilor Midrath 665 Tora Mishneh 665 Trinitatea (conceptul) Noul Testament (versiunea Upanişadele Regelui Iacob după eliminarea Vedanta Apocalipsei) 790 Vedele Noul Testament (versiunea Vijnane Bhairava Regelui Iacob din greceşte) 640 Crezul de la Niceea 895 Yoga Sutra, Patanjali Zoharul
650 350 810 590 705 595 575 550 945 970 595 970 635 740 905
Cele enumerate mai sus sunt adevăruri integre calibrate aflate la dispoziţia umanităţii, unele de mai bine de mii de ani de istorie evolutivă. Pe oricare dintre ele am alege-o, este suficientă, în şi prin sine, pentru o viaţă întreagă de studiu şi efort spiritual. Aşa cum aspiranţii au descoperit deja, una este să ai cunoştinţe despre adevăr şi cu totul altceva să îl şi înţelegi, sau, încă şi mai important, să devii acel adevăr. Progresul spiritual este, în acelaşi timp, şi simplu dar şi complex, subtil dar şi cataclismic, inspirat dar şi intimidator. Pentru depăşirea limitărilor eului este nevoie de intenţia de a realiza acest lucru, de integritatea scopului şi de hotărâre (în plus, de graţie: asistenţa unui învăţător şi o karma pozitivă). Călătoria are deseori un început aparent greoi sau debutează ca urmare a curiozităţii. Apoi se acumulează interesul şi, ulterior, implicarea,
urmate de angajament şi de descoperirea unor recompense la care nici nu se visa. Pentru a facilita aceste eforturi, manuscrisele şi marii clasici spirituali oferă informaţiile cele mai importante. Angajamentul pentru atingerea ţelurilor progresului spiritual, în sine şi în exterior, are un efect transformator asupra fiziologiei creierului şi atrage energiile spirituale care modifică alinierea şi forţa câmpurilor de energic atractoare concordante. Aceasta pune într-un alt context realitatea subiectivă şi optimizează realizarea. Din nivelurile de calibrare devine evident faptul că marii învăţaţi ai culturii ariene timpurii a Indiei antice reprezintă prima manifestare de seamă înregistrată vreodată a conştiinţei spirituale înalte pusă la dispoziţia oamenilor. Aceleaşi adevăruri au apărut, mai târziu, în culturi şi epoci diferite, complet separate unele de altele dar, cu toate acestea, realizarea naturii adevărului cel mai înalt era, în esenţă, identică, în fiecare caz în parte, cu anumite variaţii de expresie ce reflectau diferenţele culturale şi lingvistice. Astfel, adevărul ca atare nu este exclusiv, ci universal, altfel nu ar mai fi adevăr. Prin urmare, pretenţiile spirituale sau religioase de exclusivitate indică intervenţia şi greşelile egourilor adepţilor de mai târziu ai primilor înţelepţi. Prin definiţie, adevărul nu are o limitare sau o calificare anume şi nu este discriminator. Având în vedere că toată lumea are un nivel de conştiinţă calibrabil încă de la naştere, circumstanţele acelui eveniment ar presupune faptul că ele nu sunt accidentale, ci rezultă din modelele evoluţiei spirituale, aşa cum se manifestă acestea în lumea fizică sub forma culturii, a familiei, a timpului şi a circumstanţelor. (Studiul conştiinţei ne dezvăluie că particularităţile
fiecărei naşteri în parte sunt absolut şi cu desăvârşire corecte din punct de vedere karmic, precum şi cele mai avantajoase, în ciuda aparenţelor sau a opiniilor personale opuse). Calibrările marilor învăţători ai lumii sunt în concordanţă cu experienţa şi validarea umană de-a lungul a unei mari perioade de timp, în pofida tuturor schimbărilor culturale majore la care sunt relativ imuni datorită esenţei lor neliniare. Deoarece adevărul există independent de descoperirea lui, la fel ca aurul, redescoperirea lui stârneşte bucurie şi atracţia către o nouă sursă. Căutătorii spirituali avansaţi valorifică toate sursele de adevăr şi studiază, deseori, combinaţii ale acestora. Astfel, studiul misticilor creştini clarifică adevărurile dezvăluite de Vede, iar textele vedice, la rândul lor, lămuresc apoi învăţăturile budiste care ulterior, clarifică învăţăturile lui Iisus Hristos. Limitarea practicii religioase tradiţionale constă în aceea că ea se implică deseori în problemele periferice ale timpului, locurilor, personalităţilor şi înclinaţiilor etnice (adică în formă şi conţinut). De o importanţă mai mare este studiul materialului care este intrinsec adevărurilor dezvăluite (adică al domeniului) şi nu circumstanţele evenimentelor, indiferent de interesantul lor caracter anecdotic. Aceste înflorituri care vin, de fapt, din exterior, au un efect negativ deoarece sunt înşelătoare, diversioniste şi conduc la absurdităţi precum oameni care ajung să se omoare între ei pentru probleme de genul: dacă cineva ar trebui să poarte barbă sau nu, ori să aibă anumite zile pe săptămână de venerare, zile care nici măcar nu erau desemnate în momentul apariţiei marilor avataruri. În Realitate, care este atemporală, nu există „zile ale săptămânii”.
Fanaticii religioşi care ucid „necredincioşi” pentru lucruri neînsemnate precum purtarea de pălării, a bărbii, urmarea anumitor diete, respectarea zilelor de venerare desemnate, afişează o accentuare negativă neavenită a excentricităţilor culturale. Aşa cum cititorii scripturilor originale pot ei înşişi constata, fiecare zi este o zi dedicată rugăciunii; în fiecare zi este Sabat. În mâinile barbarilor, diferenţele neînsemnate sunt exagerate, transformându-se astfel în simple instrumente de război care „justifică” grave sacrilegii şi violarea principiilor spirituale cele mai elementare. Poate că transmiterea adevărului spiritual se realizează mai bine prin exemplu şi atragere, decât prin promulgarea sa unor oameni incapabili să-i aprecieze valoarea, utilizarea adecvată şi intenţia. Adevăraţii misionari răspândesc informaţii adevărate şi îi învaţă pe ceilalţi prin intermediul exemplului. Cei care nu sunt corect motivaţi devin surse de opresiune, ceea ce duce la revoltă (de exemplu, Răscoala boxerilor). Ardoarea misionarilor atinge apogeul sub forma teocraţiei şi a întemeierii religiilor de stat, care utilizează forţa şi reglementări guvernamentale punitive. Istoria Europei reflectă folosirea religiei în numele monarhiilor şi luptele pentru putere care implică exploatarea lipsită de integritate a autorităţii bisericeşti. Conflictul religios a dus la războaie religioase, care, în mod tradiţional, au fost cele mai grave dintre toate tipurile de războaie purtate de-a lungul secolelor şi aproape în toate regiunile globului, aşa cum o demonstrează şi evenimentele din zilele noastre din Orientul Mijlociu. Spiritualitatea uneşte, pe când, din nefericire, aspectul negativ al religiei desparte. Deformările severe ale
adevărurilor religioase fac ca, în practică, acestea să devină exact opusul. Scripturi contestabile şi observaţii asupra Bibliei Creştine Vechiul Testament Cartea Revelaţiei
190 70
Conceperea Bibliei a fost rezultatul unui lung proces, care s-a desfăşurat pe parcursul mai multor secole. În primele câteva secole î.Hr. existau peste o sută de manuscrise aparţinând unor autori numeroşi, fiecare dând de înţeles că ar fi descrieri şi interpretări valide ale învăţăturilor lui Iisus Hristos. Acestea au dat naştere una dileme care a fost amplu discutată de învăţaţi şi pentru lămurirea căreia aceştia au depus mari eforturi. Ca rezultat, a apărut o succesiune de colecţii de scrieri ce a suferit revizuiri periodice Multe manuscrise au fost date la o parte, ca în cazul Cărţii lui Enoh. Mai târziu, unele, precum Scrierile apocrife, au fost incluse de anumite grupuri, dar nu şi de altele. De o valoare practică evidentă este aplicarea calibrărilor nivelurilor de conştiinţă în special asupra diferenţelor dintre nivelurile de calibrare ale unui avatar, sfânt sau înţelept şi presupusele lor scrieri sau cărţile sfinte canonice. Dacă există o discrepanţă vădită între învăţaţi şi învăţăturile disponibile înseamnă că este vorba de o greşeală, ceea ce înseamnă că s-a pierdut mult prin traducere, transmitere sau ca urmare a interpretărilor eronate. Aceasta se poate observa cel mai bine în cazul diferenţelor existente între versiunile Bibliei Regelui Iacob şi Bibliei Lamsa referitoare la citarea spuselor lui Hristos pe cruce este o diferenţă enormă între cuvintele lui Hristos: „Tată, de ce m-ai
părăsit?” (redate de Regele Iacob) şi „Tată, Tu nu m-ai părăsit. Am fost cruţat de aceasta”. (traducerea Lamsa). În urma reflecţiilor asupra acestei probleme, neconcordanţa primului citat este indicată de faptul că un Maestru încarnat, deplin Iluminat, care este unit cu Unimea („oneness”) Divinităţii este puţin probabil să se fi simţit părăsit de însăşi sursa acelei Realizări interioare. Date foarte interesante şi informaţii importante sunt oferite în prezentarea deosebit de clară din primele pagini ale Introducerii Bibliei Lamsa, o traducere a manuscriselor originale ale Peshitta aramaice, care au fost duse la Constantinopol şi care stau la baza scripturii Bisericii Ortodoxe Răsăritene. În Introducerea Bibliei Lamsa se realizează o comparaţie cu versiunea Regelui Iacob, care provine de la greci (şi este calibrată la un nivel mai scăzut). Dacă toate Cărţile calibrate la un nivel mai scăzut decât nivelul adevărului credibil - de 200 - sunt înlăturate fie din versiunea Regelui Iacob, fie din versiunea Lamsa ale Bibliei, atunci nivelul total de calibrare creşte foarte mult. Acest lucru este şi mai evident dacă sunt înlăturate Vechiul Testament, cu excepţia Genezei, a Psalmilor şi a Pildelor, şi Cartea Revelaţiei din Noul Testament. Va fi necesară o analiză istorică amănunţită pentru „a explica de ce” au fost incluse, în mod neglijent, scrieri eronate în scriptura canonică, dar explicaţia evidentă este că nivelul global al conştiinţei culturilor din timpurile biblice se situa între 90 şi 100, iar marii învăţători erau morţi demult şi nu mai puteau să dirijeze mersul lucrurilor. De asemenea, nu existau mijloace pentru accesarea cu precizie a nivelurilor adevărului sau pentru determinarea calificării experţilor.
Pentru a recapitula, Vechiul Testament se află la un nivel de 190, cu excepţia Genezei (660), a Psalmilor (650) şi a Pildelor (350). Biblia Lamsa (din aramaică) este calibrată cu 20 de puncte peste versiunea Regelui Iacob (provenită de la greci). Înţelegerea surselor erorilor din Vechiul Testament necesită o profundă cunoaştere a culturii ebraice antice şi a istoriei acesteia, care implică recăderea în idolatrie, divizarea regatelor tribale, conflicte în cadrul preoţimii şi includerea legendelor şi miturilor locale, în special a descrierii antropomorfice a lui Dumnezeu, acesta nutrind sentimente omeneşti egotice de gelozie, mânie, favorizare, răzbunare, mândrie etc. (de exemplu proiecţiile lui Freud din inconştient). Răzbunarea, mânia şi alte caracteristici emoţionale negative umane reprezintă limitări liniare care nu sunt în concordanţă cu paritatea neliniară a Divinităţii. Acestea sunt mai mult descrieri ale altor spaţii, nonceleste. Chiar dacă Cărţile Vechiului Testament (cu excepţia Psalmilor, a Pildelor şi a Genezei) sunt calibrate mai jos de 200, multe versete luate individual sunt calibrate la un nivel mai înalt: Calibrarea versetelor Vechiului Testament 60% calibrează peste nivelul 200 50% calibrează peste nivelul 300 50% calibrează de asemenea peste nivelul 400 30% calibrează la nivelul 500 sau peste acesta 20% calibrează la nivelul 600 sau peste acesta 10% calibrează la nivelul 700 sau peste acesta 2% calibrează la nivelul 800 10 versete calibrează la nivelul 1.000
O analiză mai detaliată ar constitui un proiect interesant, dar este mai presus de parametrii şi limita de spaţiu ale acestui capitol în Noul Testament, Cartea Revelaţiei (cal 70) lui Ioan (cal 70) este foarte discordantă. Originile sale (aşa cum au fost descrise anterior) provin din lumile astrale inferioare, în care au fost ademeniţi mulţi vizionari de-a lungul timpului. Descrierile sunt acelea ale unui anumit nivel astral inferior (cal 70) şi, deci, nu ale unui nivel al adevărului efectiv, care, astfel, ar fi fost calibrat la 200 Adepţii Cărţii Revelaţiei cad deseori într-un prozelitism general de teamă faţă de venirea „sfârşitului lumii” şi formează grupuri retrase, în vederea supravieţuirii, îşi construiesc buncăre şi fac provizii de hrană. Din păcate, din cauza reputaţiei lor anterioare sau a persuasivităţii, astfel de conducători influenţează adepţii vulnerabili. În cazuri extreme, această teamă a dus la sinucideri în grup sau la sisteme iluzorii paranoice. Este important de ştiut că astfel de viziuni, care îşi au originea în spaţiile astrale inferioare sunt recurente şi sunt descrise similar în cadrul diferitelor generaţii, dar şi în prezent, vorbindu-se despre cutremure, inundaţii, prăbuşirea Californiei în ocean şi hoarde de prădători. Toate acestea nu-şi au originea în spaţiile paradisiace, care sunt calibrate la un nivel înalt, ci într-o anumită zonă din astralul inferior (cal 70). Toţi vizitatorii acelui spaţiu aflaţi în stări astrale ale conştiinţei relatează că au experimentat viaţa de acolo ca pe o pseudo realitate. (Autorul cunoaşte foarte bine un astfel de „învăţător”. Pentru acesta, căderea în starea de transă astrală era dezastruoasă şi îi scădea nivelul de conştiinţă de la înalt, la jos. (vedeţi mai departe în acest capitol)) La cel mai înalt nivel de înţelegere este evident că nu poate exista nici o confruntare între adevăr şi neadevăr,
întrucât falsitatea este absenţa adevărului, şi nu opusul lui. Ceea ce este greşit poate umbri adevărul printr-o persuasiune insistentă, deoarece mintea umană este incapabilă, din naştere, să deosebească adevărul de fals şi este uşor programabilă atunci când, în continuare, este afectată de teamă, În urma cercetărilor, s-a ajuns la concluzia că cea mai bună versiune a Bibliei este traducerea Lamsa, excluzând Cartea Revelaţiei din Noul Testament şi Vechiul Testament, cu excepţia Genezei, a Psalmilor şi a Pildelor. Efectul de ansamblu este acela al ridicării nivelului de calibrare a adevărului Bibliei de la 475 la 880, fapt care o aşează la nivelul atribuit de marii mistici ai istoriei. Este important să recunoaştem că Iisus Hristos nu a scris Noul Testament, ci că acesta a fost scris de adepţi ai lui, care, pe cale orală, de-a lungul a multe generaţii, au repetat ceea ce au crezut ei că Hristos a spus sau a lăsat să se înţeleagă. Aşa cum orice învăţător spiritual ştie din experienţă, poate exista o diferenţă mare între ceea ce s-a spus cu adevărat şi ceea ce cred că au auzit ascultătorii. Când se ia în considerare procesul istoric derulat de-a lungul secolelor prin care au fost, în final, asamblate Cărţile Bibliei, este cu adevărat impresionant faptul că aceasta este calibrată la un nivel atât de înalt. Acest lucru duce la convingerea că învăţaţii care au realizat versiunea ei finală aveau acces la inspiraţia Divină. Texte biblice puse sub semnul întrebării: observaţii asupra Coranului Impactul social al interpretărilor greşite ale Coranului a fost descris în capitolul precedent, în partea care vorbeşte despre Islam. Ca şi Vechiul Testament,
Coranul include şi el erori care au grave consecinţe asupra omenirii. Lăsând la o parte referinţele la „sabie” aşa cum s-a discutat anterior, există multe versete care sunt în dezacord cu ideea de „Allah Milostivul”. Aceste versete se referă în mod repetat la „supunerea infidelilor” şi condamnă măcelărirea necredincioşilor. Coranul este calibrat, per total, la 700. Calibrarea versetelor Coranului 30% sunt calibrate mai jos de 200 25% sunt calibrate mai jos de 150 14% sunt calibrate mai jos de 100 Dacă sunt înlăturare versetele calibrate mai jos de 200. Coranul va calibra la 940. În măsura în care „crimele religioase” sunt calibrate la 30, contaminarea prin falsitate pare să fie cel mai mare duşman al spiritualităţii autentice pure (calibrat ca fiind „adevărat”). Mitologia religioasă Pentru a înţelege limitările scripturilor, trebuie să examinam rolul mitologiei religioase, comună tuturor culturilor timpurii Există mitologii vestite greceşti, romane şi germanice, precum şi acelea ale vikingilor, indienilor americani şi ale tuturor celorlalte grupuri culturale şi etnice primitive. În cadrul acestora, zeii antropomorfi au caracteristici şi imperfecţiuni umane. „Zeii” mai sunt învinovăţiţi şi pentru catastrofe naturale precum incendiile, erupţiile vulcanice, inundaţiile şi bolile prin care vreun zeu mânios „pedepsea” oamenii din regiunea respectivă. Toate acestea au dus la răspândirea pe scară largă a actelor de sacrificiu pentru a potoli zeii supăraţi şi având caracteristici umane, aşa cum se poate observa în
istoria aztecilor, incaşilor, cananeanilor, mesopotamienilor şi semiţilor. Când, prin învăţăturile marilor avataruri, au fost dezvăluite revelaţii succesive ale unei realităţi spirituale mult mai înalte, în multe cazuri mitologia a persistat sub forma sistemelor de credinţă şi a fost inclusă sau însăilată în învăţăturile mai recente. Deşi mitologia este de interes istoric, ea este clar lipsită de adevărurile mai înalte care sunt, în prezent, disponibile omenirii. Din considerente etnice şi emoţionale, aceste mituri şi legende antice au încă adepţi, dar sunt totodată greşite şi inducătoare în eroare, fapt dezvăluit de calibrările lor joase. Sunt, în acelaşi timp, distrageri înşelătoare pentru căutătorii adevărului spiritual. Identificările etnice şi culturale ale miturilor şi legendelor religioase au dus, de asemenea, la separatism şi conflicte culturale, inclusiv la persecuţii şi genociduri. Pe scurt, este important să facem diferenţa între mitologia religioasă şi realitatea spirituală verificabilă; precizarea aceasta are o importanţă vădită. Legendele şi fabulele istorice religioase pot fi clasificate drept comori culturale, dar nu trebuie confundate cu Adevărul înalt, ce poate fi verificat şi care este independent de toate culturile (calibrat ca fiind „adevărat”). Erori religioase şi false învăţături Partea întunecată a erorilor religioase este demonstrată de istorie, de-a lungul secolelor, de genociduri, omucideri, războaie culturale, torturi, execuţii, procese la care au fost supuse vrăjitoarele, arderi pe rug, inchiziţie, terorism islamic actual şi Jihad (Războiul „Sfânt”), toate fiind justificate prin considerente religioase. În creştinism ea este reprezentată de decăderea majoră a nivelului adevărului
din timpul Sinodului de la Niceea, în Islam de decăderea acestuia prin wahhabism şi în Vechiul Testament de descrierile Divinităţii, care sunt mai degrabă proiecţii antropomorfe ale egoului uman ca şi caracteristici ale Divinităţii descrise (gelozie, mânie etc.). Aceste abateri serioase de la adevărul spiritual sunt grave în ceea ce priveşte consecinţele lor şi reprezintă intruziunea a două mari surse clasice de erori spirituale: „Lucifericul” (mândrie, putere, control, deformare a adevărului) şi „Satanicul” (tortură, suferinţă, crime, pasiuni sexuale). Invazia Luciferică a adevărului deschide istoric porţile către Satanic. La început, este vorba despre falsa justificare prin deformarea retorică şi inteligentă a realităţii, considerată ca fiind un fel de Cal Troian care, odată ajuns în interiorul porţilor, eliberează setea de sânge a sălbăticiei (calibrat cu fiind adevărat). Aceste deformări se bazează pe ignoranţa şi naivitatea ce caracterizează nivelurile mai joase de calibrare ale conştiinţei Aceste energii negative au fost descrise, de-a lungul istoriei, ca reprezentând „răul”, în condiţiile în care acest termen se referă la intenţie (adică la răutate, ură şi uzurparea puterii legitime în scopuri malefice şi slăvire de sine). Aceste descrieri caracterizează nivelurile conştiinţei care sunt calibrate sub 200 şi, astfel, se dezvăluie ca fiind matricea în care îşi au originea toate suferinţele lumii. Nivelurile de calibrare sunt şi în perfectă concordanţă cu principiile destinului spiritual, cu responsabilitatea (karma) şi soarta sufletului după moartea fizică. O eroare spirituală comună este reprezentată de considerarea lui Dumnezeu ca fiind autorul suferinţei umane, care este, de fapt, impactul colectiv negativ asupra eului însuşi. Această greşeală uşor de înţeles duce deseori la ateism, care refuză să
creadă într-un Dumnezeu ca sursă a răului. Este o greşeală uşor de depăşit prin simpla observare a faptului că suferinţa este o consecinţă a ignoranţei eului (falsitate) şi înţelegerea greşită a adevăratei naturi a Divinităţii. Conform altor terminologii, suferinţa este consecinţa liniarităţii. Divinitatea este neliniară şi percepută ca Energie Universală, esenţa subiectivă a conştiinţei însăşi şi Sursa primordială a existenţei. Din lămuririle prezentate anterior devine evident de ce, de-a lungul istoriei, misticii sunt situaţi mai sus decât religiile însele. Acest lucru se întâmplă pentru că ei transcend domeniul liniar în care se află sursa greşelilor religioase. Învăţătorii spirituali Mai jos este o listă a peste 100 de învăţători spirituali, foarte cunoscuţi şi respectaţi, din cadrul mai multor şcoli. Toţi sunt calibraţi mai sus de 460 (Perfecţiune), iar lucrările lor au trecut testul timpului. Desigur, lista nu este completă şi i-am fi inclus şi pe alţii dacă spaţiul ne-ar fi permis. Abhinavagupta Acharya Allen, James Sf. Augustin Aurobindo, Sri Balsekar, Ramesh Bartaleffy, Ludwig van Besant, Annie Black Elk, Wallace Bodhidharma Bohm, Jakob Bucke, Richard M.
655 480 505 550 605 760 485 530 499 795 500 505
Holmes, Ernest Hopkins, Emma Curtis Huang, Chungliang Al Huxley, Aldous Ioan Paul al II-lea (Papa) Sf. Ioan al Crucii Karmapa Kasyapa Khantsa, Jamyung Kline, Jean Krishna, Gopi Lawrence, Brother
485 485 485 485 570 605 630 695 495 510 545 575
Buddhananda, Swami Butterworth, Eric Calvin, John Chandra, Ram
485 495 580 540
Confucius
590
Dalai Lama (Tenzin Gyatso) de Chardin, Teilhard
570 500
Dilgo Khantsa Rinpoche
575
Dionysos Aeropagitul Dogen Druckchen Rinpoche Dzogchen Rinpoche Eckhardt, Meister Erasmus Filfmore, Charles Fillmore, Myrtle Fox, Emmett Gadenshartsa Gandhi, Mahatma Gangaji
490 740 495 510 705 500 515 505 470 470 760 475
Goldsmith, Joel
480
Gupta, Mahendranath
505
Gyalpo, Lamchen Rinpoche
460
Hali, G. Manley
485
Sf. Patrick
590
Phuntsok, Khampo Padre Pio Papa Ioan Paul Plotin Po, Huang Poonjai-Ji Powell, Robert Prabhavananda, Swami
510 585 570 730 960 520 525 550
Leadbeater, C. W. Linpa, Kusum Luther, Martin Madhva Charya, Sri Magdeburg, Mechthild von Maharaj, Nisargadatta Maharshi, Ramana Maizumi, Hakuyu Taizan Merton, Thomas Rabinul Moses de Leon din Granada Mukeijee, Radhakamai Muktananda Munroe, Robert Nanak Naranjo, Claudio Nityananda, Bhagaven Origene Otto, Rudolph Padmasambhava Pak Chung-Bih, Sotaesan Palmo, Tanzin Paramahansa, Yogananda Patanjali Shankara (Sankara Charya) Smith, Joseph Socrate Steiner, Rudolf Suzuki, Master Roshi Swedenborg, Emanuel Tauler, Johann Maica Tereza Sf Tereza de Avila
485 475 580 520 640 720 720 505 515 720 475 655 485 495 465 500 515 485 595 510 510 540 715 710 510 540 475 565 480 640 710 715
Prejnehpad, Swami Pulku, Gantey Rinpoche Rabindranath, Tagore Ramaknshna Raindas, Swami Ramanuja Charya, Sri Rumi Sai Baba, Shirdi (nu Sathya) Sannella, Lee Satchidananda, Swami
505 499 475 620 570 530 550 485 505 605
Tillich Paul
480
Tzu, Chuang
595
Tzu, Lao Underhill, Evelyn Vivekananda Watts, Alan Frăţia Albă White Plum Asanga Yuktasweh, Sri
610 460 610 485 560f 505 535
Poate fi făcută o comparaţie interesantă între interpreţii textelor Vedice antice, care demonstrează puritatea spirituală directă a non-dualităţii. Adi Sankara Charya, un înţelept al non-dualităţii din secolul al X-lea, este calibrat la 710, Sri Ramanuja Charya, un înţelept al „non-dualismului calificat” din secolul al X-lea, este calibrat la 530 şi Sri Madhva Charya din secolul al XIIlea, al „devotamentului dualist”, este calibrat la 520. Huang Po, un învăţat al non-dualităţii avansate „fără minte”, este calibrat la 960. Realitatea Divinităţii înlocuieşte descrierile, identificările sau nominalizările care implică exclusivitatea. Krishna a spus: „Prin orice nume şi orice mijloace aş fi venerat, toţi cei care îmi suni devotaţi sau mă cheamă sunt tot ai mei şi dragi mie”. Psalmul 91 susţine acelaşi lucru, şi anume faptul că toţi cei care îl venerează pe Dumnezeu vor primi dragostea şi protecţia Lui. Toate religiile adevărate reafirmă că mântuirea este consecinţa supunerii şi recunoaşterii lui Dumnezeu prin credinţă, venerare, fapte bune, rugăciuni şi mărturisire. Realitatea Divinităţii Infinite este indivizibilă, deoarece este neliniară. Experienţa şi Realizarea în fapt a Iluminării depăşesc orice descriere. Deoarece eul se
dizolvă în Prezenţa ca Totalitate, mintea alunecă pe nesimţite în nemişcare şi tăcere; astfel, nu mai este posibilă nici o nominalizare (Hawkins 1995, 2001, 2003). Acestea au fost şi învăţăturile lui Buddha şi ale tuturor înţelepţilor iluminaţi de-a lungul timpului. Cele „10.000 de căi către Dumnezeu” sunt operaţionale doar unidirecţional, deoarece sunt, toate, expresii ale aceleiaşi intenţii: aceea de a abandona eul dualist şi iluziile sale Realităţii ultime neliniare, indiferent cum s-ar numi aceasta. Chiar dacă scrierile învăţaţilor sunt aproape întotdeauna calibrate la acelaşi nivel al conştiinţei ca şi acela al autorului lor, ocazional mai apar şi excepţii. Plotin este calibrat la 730, iar scrierile sale la 503. Huang Po este calibrat la 960, iar scrierile sale la 850 şi Meister Eckhart este calibrat la 705, iar scrierile sale la 600. Stările de conştiinţă foarte avansate sunt greu de comunicat prin liniaritatea propoziţiilor, astfel încât să fie şi inteligibile pentru cititor. Excepţiile anterioare erau inadvertenţe şi neintenţionate (afirmaţie calibrată ca „adevărată”). Învăţăceii cer frecvent o listă a învăţătorilor integri, ale căror lucrări să fi fost verificate pe o Scară a Conştiinţei, Lista de mai sus asigură o serie largă de căi pentru facilitarea eforturilor spirituale şi a evoluţiei. Librăriile spirituale prezintă o varietate copleşitoare de cărţi, dintre care unele sunt mai ales ficţiuni spirituale, indiferent de reputaţia autorilor lor. Aproximativ 50% din materialul din unele biblioteci şi librării spirituale se află sub nivelul de calibrare de 200. Majoritatea celor aflate sub nivelul de 200 este în primul rând ficţiune, deşi 7% este de-a dreptul elucubraţie. Pe de altă parte, cei mai serioşi 40 de scriitori contemporani din domeniul spiritualităţii sunt, toţi,
calibraţi în jur de 400 şi de aceea se concentrează pe educaţia spirituală. Chiar dacă literatura „New Age” este populară şi atrăgătoare, ea este şi domeniul în care apar cele mai multe greşeli şi induceri în eroare. Ea abundă în transmisii prin channeling ce provin din surse nonintegre, profeţii despre pământ, OZN-uri, vizitatori extratereştri, „ghizi” din viitor şi afirmaţii legate de spaţii speciale, unice şi invazii stranii din alte galaxii etc. Ficţiunea spirituală este doar aceasta şi nu mai mult decât aceasta. Entuziaştii naivi urmează îndrumători care îi sfătuiesc să meargă în deşert, de unde vor fi preluaţi de OZN-uri etc. Chiar dacă stilul exprimării este pseudo-spiritual, dulceag şi ispititor, cărţile care sunt calibrate sub 200 pot duce, şi chiar duc, la greşeli grave dacă sunt luate în serios. Atât prin înţelegerea subiectivă, cât şi prin aplicarea ştiinţei adevărului utilizând verificări calibrabile, se pot trage cu siguranţă anumite concluzii şi finalităţi. În acest moment al evoluţiei conştiinţei, sunt disponibile pentru confirmările experimentale şi de diagnosticare atributele identificabile şi demonstrabile, precum şi caracteristicile definitorii ale Adevărului însuşi, care transcend timpul, locul, persoana care le difuzează sau limitările gândirii dualiste. Ele pot fi exprimate după cum urmează: Identificarea şi caracteristicile Adevărului spiritual, ale învăţătorilor integri şi ale învăţăturilor 1. Universalitate: Adevărul este adevărat în orice moment şi în orice loc, indiferent de cultură, personalităţi sau circumstanţe. 2. Non-eliminare: Adevărul este atotcuprinzător, nu conţine secrete, non-sectar.
3. Disponibilitate: Este deschis către orice, este non-exclusiv. Nu există secrete ce trebuie dezvăluite sau ascunse, vândute, nici formule magice sau „mistere”. 4. Integritatea scopului: Nu există nimic de câştigat sau de pierdut. 5. Non-sectar: Adevărul nu reprezintă expunerea limitării. 6. Independent de opinie: Adevărul este neliniar şi nu face subiectul limitărilor intelectului sau ale formei. 7. Lipsit de poziţionalitate: Adevărul nu este „anti” nimic. Falsitatea şi ignoranţa nu sunt duşmanii lui, ci reprezintă doar absenţa lui. 8. Nu există exigenţe sau solicitări: Nu sunt necesare: calitatea de membru, taxe, regulamente, jurăminte, reguli sau condiţii. 9. Nu este controlator: Puritatea spirituală nu este interesată de viaţa personală a aspiranţilor, nici de haine, stil de îmbrăcăminte, modă, viaţă sexuală, economie, modele familiale, stil de viaţă sau obiceiuri alimentare. 10. Nu există forţă de intimidare: Nu există spălare a creierului, adorare a conducătorilor, ritualuri de instruire, îndoctrinări sau intruziuni în viaţa privată. 11. Nu există lucruri obligatorii: Nu există regulamente, legi, edicte, contracte sau obligaţii. 12. Libertate: Participanţii sunt liberi să plece şi să vină în lipsa oricărui fel de persuasiune, constrângere, intimidare sau consecinţe. Nu există ierarhie: există, în schimb, îndeplinirea de bunăvoie a necesităţilor practice şi a îndatoririlor. 13. Caracterul comun: Recunoaşterea este o consecinţă a ceea ce a devenit cineva, mai degrabă decât un rezultat al titlurilor decernate, adjectivelor şi însemnelor.
14. Inspiraţionale: Adevărul ocoleşte şi evită fascinaţia, seducţia şi teatralul. 15. Nematerialiste: Adevărul este lipsit de nevoia lumească de îmbogăţire, prestigiu, fast sau edificii. 16. Autoîmplinire: Adevărul este deja întreg şi complet şi nu are nevoie de prozelitism sau de câştigarea de adepţi, discipoli sau de „membri semnatari”. 17. Detaşare: Nu există implicare în problemele lumii. 18. Blânde: Adevărul este identificabil de-a lungul unui gradient progresiv. Nu are „opus” şi, prin urmare, nu are „duşmani” care să îl pedepsească sau care să i se opună. 19. Nu sunt intenţionate: Adevărul nu intervine şi nici nu are o agendă pentru a propune, a aplica sau a promulga ceva. 20. Non-dualitate: Totul este dezvăluit în virtutea înclinaţiei intrinseci (karmice) din domeniul în care potenţialitatea se manifestă ca actualitate, mai degrabă decât ca şi „cauză” şi efect. 21. Linişte şi pace: Nu există „probleme” sau subiectivitate. Nu există dorinţa de a-i schimba pe ceilalţi sau de a se impune în societate. Efectul energiilor mai înalte este înnăscut şi nu este dependent de propagare sau efort. Dumnezeu nu are nevoie de ajutor, mai mult decât are nevoie gravitaţia de ajutorul unui măr care să cadă dintr-un copac. 22. Egalitate: Aceasta este exprimată prin reverenţă faţă de întreaga viaţă, în toate expresiile sale şi, în general, evită ceea ce este dăunător mai degrabă decât să i se opună.
23. Atemporalitate: Viaţa este înţeleasă ca fiind eternă, iar tot ce este de natură fizică este înţeles ca fiind temporar. Viaţa nu face obiectul morţii. 24. Mai presus de orice dovadă: Ceea poate fi „dovedit” este liniar, limitat şi un produs al intelectualizării şi al gândirii. Realitatea nu necesită încuviinţare. Realitatea nu este o achiziţie, ci o înţelegere pur spontană şi subiectivă în care poziţionările eului dual suni abandonate. 25. Mistice: Originea adevărului este o strălucire spontană, radiaţie şi iluminare, ce reprezintă Revelaţia care înlocuieşte iluzia unui sine individual separat, eul şi gândirea acestuia. 26. Inefabile: De nedefinit. Subiectivitatea radicală este experienţială. Este o condiţie care o înlocuieşte pe prima. Astfel, în cadrul acestui eveniment, contextul înlocuieşte conţinutul - lipsit de temporalitate şi situat în afara timpului. Realitatea nu există în timp, nu este constituită din el, nu este superioară lui sau în afara lui şi nu are nici o legătură cu tot ceea ce se numeşte născocire a gândirii. De aceea, este superioară tuturor substantivelor, adjectivelor sau verbelor, tranzitive sau intranzitive. 27. Simple: Se poate observa frumuseţea şi perfecţiunea intrinsecă a tot ceea ce se află mai presus decât înfăţişarea şi forma. 28. Afirmative: Adevărul este superior opiniei şi demonstrabilului. Confirmarea are loc, pur şi simplu, prin cunoaşterea sa subiectivă; el este, totuşi, identificabil prin tehnicile de calibrare a conştiinţei. 29. Neoperative: Adevărul nu „face” ceva şi nu „cauzează” ceva. El este totul. 30. Invitatoare: În contrast cu promoţionalul sau persuasivul.
31. Non-predictive: Deoarece realitatea este neliniară, nu poale fi localizată sau codificată prin restrângerea formei, ca, de pildă, mesaje secrete, coduri, numere şi inscripţii, ori ascunsă în rune, pietre, dimensiunile piramidei, ADN sau în perii din nările unei cămile. Adevărul nu are secrete. Realitatea lui Dumnezeu este omniprezentă şi superioară codificărilor sau exclusivităţii. Codurile sunt dovezi ale imaginaţiei omului, nu ale capriciilor Divinităţii. 32. Nu sunt sentimentale: Emoţiile sunt bazate pe percepţii. Compasiunea rezultă din discernerea adevărului. 33. Nu sunt autoritare: Nu există reguli sau ordine ce trebuie urmate. 34. Nu sunt egotiste: învăţătorii sunt respectaţi, dar ei resping adorarea propriei persoane sau ideea de a fi speciali. 35. Educaţionale: Oferă informaţii în diferite formate şi asigură disponibilitatea lor. 36. Independente: Nici mercantile, nici materialiste. 37. De-sine-stătătoare: Sunt complete fără a fi dependente de autorităţile exterioare sau istorice. 38. Naturale: Lipsite de stări modificate de conştiinţă induse, sau de manipulări ale energiei prin mijloace artificiale (adică fără bizuire pe formă). 39. Învăţători respinşi pentru turpitudine (ticăloşie) morală, deschidere către onestitate. Divinitate şi Avataruri Divinitatea ca Dumnezeu Transcendent Dumnezeu Dumnezeu Tatăl Creatorul
calibrează la „infinit” calibrează la „infinit” calibrează la „infinit”
Atotputernicul Creatorul cerului şi al pământului Stăpânul Universului Creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute Omnipotent, Omniscient şi Omniprezent Sursa Supremă a întregii Vieţi şi Existenţe Duhul Sfânt Allah AN (Dravidian -Hinduism timpuriu) Shiva Krishna Brahma Vishnu Durga Isvara Rama Dumnezeul lui Moise şi Abraham
calibrează la „infinit” calibrează la „infinit” calibrează la „infinit” calibrează la „infinit” calibrează la „infinit” calibrează la „infinit” calibrează la „infinit” calibrează la „infinit” calibrează la „infinit” calibrează la „infinit” calibrează la „infinit” calibrează la „infinit” calibrează la „infinit” calibrează la „infinit” calibrează la „infinit” calibrează la „infinit” calibrează la „infinit”
Divinitatea ca Dumnezeu Imanent Christos Conştiinţa Christică Christos ca Dumnezeu încarnat Purusha Şinele Atman
calibrează calibrează calibrează calibrează calibrează calibrează
la la la la la la
„infinit” „infinit” „infinit” „infinit” „infinit” „infinit”
Alte denominări ale Realităţii spirituale (Ierarhia cerească) Îngerii Arhanghelii Natura Buddhică (ca Totalitate) Natura Buddhică (ca Vid) Marele Spirit al indienilor americani Deitate Yahweh (Yewah) Jehova Termenul „Dumnezeu” ca şi concept intelectual
500+ 50,000+ 1000+ 980 850+ 720 460 205 460
Dacă nu cumva umanitatea, inclusiv geniile sale spirituale şi sfinţii s-au înşelat cumplit pe tot parcursul istoriei, rezultatele calibrării realităţii Divinităţii sunt ceea ce pur şi simplu se aşteaptă a fi un rezultat al „bunului simţ”, al inteligenţei înnăscute şi al intuiţiei. Calibrările confirmă simultan valoarea pragmatică a sistemului de calibrare a conştiinţei în evaluarea nivelurilor de adevăr. „Dumnezeu”, ca şi concept, este calibrat la numai 460, exact aşa cum era de aşteptat, deoarece este un produs al gândirii. Dumnezeu este Realitatea Supremă, aşa cum o confirmă studiul conştiinţei, care validează şi existenţa Omniprezenţei lui Dumnezeu ca fiind atât transcendentă, cât şi imanentă (cu greu ar putea fi altfel); Iisus, de exemplu, a spus: „împărăţia lui Dumnezeu se află în tine”. Termenii „imanent” şi „transcendent” sunt, mai degrabă, rezultatele gândirii dualiste şi în mod clar nu denotă două realităţi diferite. În lumea occidentală, totuşi, Dumnezeu este perceput ca fiind „undeva sus”, într-un tărâm îndepărtat în timp şi spaţiu şi jucând zaruri cu Creaţia. Dumnezeu se presupune că stă retras până la sosirea vremii cumplitei confruntări din Ziua Judecăţii de Apoi. Între timp, El „stă acolo, sus”, unde este bombardat cu cereri, sfaturi, solicitări, rugăminţi stăruitoare, dar şi cu epitete. Calibrarea nivelurilor îngerilor şi arhanghelilor indică faptul că energiile Realităţii sunt analoage unui fel de transformator cu reducţie al stratificării dintre om şi Dumnezeu. Spaţiile celeste sau tărâmurile cereşti sunt identificabile şi sunt cunoscute de oameni. De-a lungul istoriei, s-au înregistrat contacte reuşite efectuate de către persoane înzestrate cu darul karmic
de a realiza legături conştiente cu învăţători din spaţiul celest. Din păcate, unii indivizi şi-au folosit harul pentru a contacta spaţii inferioare şi au auzit o forţă care Îl imita pe Dumnezeu, aşa cum se întâmplă în stările psihotice. Termenii „Iehova” şi „Yahweh” calibrează la un nivel mai scăzut din cauza conotaţiilor şi originilor mitologice, aşa cum s-a explicat în secţiunea despre legende şi mitologii. Iisus Hristos Buddha Krishna Zoroastru
1,000Ioan Botezătorul 930 1,000Moise 910 1,000Abraham 850 1,000Sf. Pavel (Saul din Tars) 745 Muhammad (pe când dicta 975-700 Cei 12 Apostoli Creştini Coranul) Numele lui Dumnezeu 980 ca „Om” Muhammad (după 38 de ani) 130
Avataruri şi mari învăţători spirituali Lista nu este completă, ci îi include pe cei mai cunoscuţi. Termenul de „avatar” provine din sanscrită şi înseamnă „încarnare după trecerea în lumea de dincolo prin descinderea Divinităţii” Rezultatul în cadrul rasei umane este o fiinţă iluminată, care, datorită cunoştinţelor ce i se dezvăluie, întruchipează puterea acelui nivel al adevărului şi câmpul său concordant de conştiinţă şi îl transmite omenirii, prin aceasta sprijinind şi catalizând evoluţia conştiinţei. Venerarea şi respectul sunt răspunsuri adecvate, deoarece ele confirmă valoarea harului înnăscut al umanităţii ca urmare a unei energii atât de înălţătoare. Interpretarea şi înţelegerea adevărurilor dezvăluite de aceşti mari învăţători se încadrează într-un spectru ce reflectă nu numai nivelul de adevăr al învăţăturilor
originale, ci şi nivelul de conştiinţă al expresiei şi înţelegerii sale culturale. Alte referiri la Divinitate Zeii Zeii Zeii Zeii Zeii
greci germanici scandinavi războiului păgâni ai Romei
90 90 90 90 100
Prin analiză istorică, evoluţia conştiinţei umane de-a lungul unor mari perioade de timp a fost amplu documentată şi dovedeşte experienţa şi înţelepciunea colectivă. Astfel, ar fi de aşteptat ca erorile spirituale şi religioase să fie o consecinţă firească, deoarece acestea ar fi produsul secundar al nivelurilor progresive ale dezvoltării conştiinţei. Realitatea spirituală este atotputernică şi omniscientă. Realitatea sa nu are nici un opus; nu există un opus al adevărului, ci doar absenţa acestuia. Drept urmare, în Realitate nu există război între Realitate şi ceea ce nu are o realitate. Aşa cum sunt înţelese, raiul şi iadul sunt două dimensiuni, paradigme, spaţii etc. complet diferite, adică nu poate exista un război între balene şi păsări, aşa cum nu poate exista nici un război între Divinitate şi absenţa sa; ele reprezintă niveluri total diferite de conceptualizare. Catastrofa spirituală a lui Muhammad a fost deja notată, iar consecinţele sale asupra civilizaţiei continuă şi în prezent. De asemenea, nu în mod neaşteptat, nivelul de conştiinţă al păgânismului este reflectat în inventarea zeilor lui istorici din cadrul diferitelor culturi. Semnificaţia termenului „El” cu referire la Dumnezeu este generică şi nu un indicativ al genului. Infinitul este, în mod evident, mai presus de gen şi,
drept urmare, termenul „El” este analog, din punct de vedere lingvistic, cu termenul de „om” pentru omenire. Termenul „uman” include aceeaşi desemnare generică, exact aşa cum termenul „femeie” deja îl include pe cel de bărbat (joc de cuvinte: man - woman /femeie - bărbat), adică ea este expresia feminină a omenirii şi din uterul ei (womb în engl.) este născut omul (man în engl.). Genul substantivelor nu este la fel de răspândit în limba engleză cum este în alte limbi, ca, de exemplu, germana, în care toate pronumele şi substantivele sunt feminine, masculine sau neutre („die”/feminin, „der” masculin şi „das”/neutru). Chiar şi desemnările Yin şi Yang indică poziţionări şi puncte arbitrare de observaţie. Astfel, poziţionările întunecă realitatea, care se află deasupra amândorura. Reverenţa în faţa lui Dumnezeu este reflectată de pronumele „Tău”, „Tu” şi „Tine”; de exemplu: „Tu eşti mântuirea mea; în Tine mă încred pentru că a Ta este împărăţia Cerurilor”; şi „Facă-se Voia Ta”. Experienţe spirituale Natura Buddhică Conştiinţa Christică Supremul Experienţe în apropierea morţii Satori Iluminarea Comuniunea creştină Pastele evreiesc Festivalul Durga Puja Hanuka
Următoarele adevărate:
1000+ Ramadan 1000+ Ceremonia saunei 1000+ Ceremonia de curăţire Crăciunul: pace pe pământ 520+ şi bunăvoinţa oamenilor 585 Sunetul goarnelor budiste 600+ din Tibet 700 Nirbija Samadhi 495 „Amazing Grace” (imnul 480 creştin) 515
concepte
spirituale
calibrează
495 560 520 675 320 800 575
ca
1. Energia Chi („Shakti”) energizează sistemele de acupunctura 2. Energia (spirituală) Kundalini activează chakrele, produce energia pură eterică a creierului şi schimbă fiziologia creierului (vezi diagrama, Capitolul 7) 3. Interferenţa negativă cu fluxul de energie din acupunctura precede bolile fizice 4. Corpul eteric 5. Reîncarnarea 6. Karma 7. Cele treizeci şi trei de minuni ale lui Iisus 8. Modul miraculos în care Iisus a hrănit mii de oameni 9. Miracolele apostolilor creştini 10. Vorbirea în limbi 11. Flacăra Penticostală 12. Ioan Botezătorul a fost ucis pentru că a dezvăluit adevărul 13. Iisus a fost ucis pentru că a dezvăluit adevărul 14. Aşteptarea timp de trei zile până la înmormântarea sau incinerarea trupului după moartea fizică 15. Nivelul conştiinţei este deja stabilit în momentul naşterii 16. Momentul exact al „morţii” trupeşti este stabilit karmic încă de la naştere Corelările cu gunas (energiile dominante de bază ale vieţii din cultura sanscrită) Tamas / rezistenţă scăzută, energii inerte sub nivelul de calibrare de 200 Rajas / energia acţiunii constructive, nivel: 200400 Rajas înalte / niveluri de calibrare între 400-499 Satva (pace şi linişte) este calibrată la 500-599
Moksha ca Iluminare este calibrată la 600 şi mai mult Lista include o mare varietate de experienţe şi practici subiective relatate. Valoarea lor este confirmată de un număr mare de oameni. Astfel, ele sunt acceptate de anumite culturi ca fiind adevăruri, dar altora le sunt străine. Karma Termenul „karma” este atât specific, cât şi generic şi se referă la continuitatea evolutivă şi experienţială a sufletului, cu care concordă toate religiile, precum şi adevărul spiritual. Destinul sufletului reprezintă punctul central al tuturor religiilor. Cunoaşterea continuităţii sale era un fapt notoriu în Egiptul antic şi în culturile preistorice, în care riturile legate de moarte reprezentau un aspect esenţial al culturii. Trebuie făcută diferenţa faţă de reîncarnare, ce reprezintă doar o opţiune din numeroasele cursuri posibile ale evoluţiei care pot avea loc în planuri diferite ale existenţei spirituale. Destinul este determinat de nivelul conştiinţei şi de alegerile posibile ca urmare a situării la acest nivel, la care se adaugă factori necunoscuţi precum graţia divină, izbăvirea, mila divină şi protectorii prin credinţă şi venerare. Karma ateismului, ca ură de Dumnezeu sau denunţarea Divinităţii însăşi sunt, toate, calibrate la niveluri diferite, între 40 şi 70, indicând astfel un destin spiritual cumplit, calibrat la cel mai jos nivel astral al Iadului (calibrat ca fiind adevărat). În schimb, ateismul ca şi poziţie intelectuală/filozofică este calibrat la 165190, care este nivelul mândriei (intelectuale). La modul general, karma este reprezentată de tot ceea ce se moşteneşte la naştere, moment în care toată lumea are deja un nivel calibrabil al conştiinţei.
Circumstanţele sunt optime pentru evoluţia sufletului unui individ şi includ mulţi factori specifici, expresie a mecanicii liniare a predilecţiilor karmice pre-existente. Acestea includ părinţii, zona geografică, constituţia fizică, IQ-ul, sexul, starea de sănătate, trăsăturile genetice, religia etc. Faptul că factorii colectivi sunt optimi nu are legătură doar cu o „karmă bună”, ci şi cu posibilitatea de a anula o „karmă rea”. (Calibrează ca fiind adevărat.) Alte fenomene şi sisteme de credinţă Fantomele sunt reale Fenomenul „bântuirii” Profeţiile despre sfârşitul lumii Profeţiile Sf. Apostol Matei despre sfârşitul lumii Ne putem experimenta propria moarte fizică Profeţiile legate de Pământ, ADN, Sfinx, calendarul mayaş Piramide etc. Reîncarnarea în specii inferioare Ficţiuni spirituale populare Maria Magdalena şi lisus au fost căsătoriţi Descendenţii lui lisus au devenit regii Franţei „Cina cea de Taină” a lui Da Vinci conţine un cod secret Cavalerii Templieri deţineau secrete despre lisus şi Maria Magdalena Codul ascuns al Bibliei
fals fals fals fals fals fals fals 175 fals fals fals fals fals
Experienţe comparative Răpiri de extraterestri Ankh (simbolul) Magia neagră Sectele Blestemarea (folosirea numelui lui Dumnezeu în deşert) Condamnarea altor oameni la iad Adorarea diavolului Jocuri de divinaţie
70 160 20 120 45 15 25 175
Istoria Inchiziţiei Ocultismul Satanismul Ghicirea în cărţi de Tarot Voodoo
35 135-185 45 190 45
Cele mai multe dintre aceste practici sunt evitate de cei care au fie şi o minimă intuiţie spirituală şi sunt conştienţi de existenţa conştiinţei. Sfatul de a le evita este subliniat chiar în „Cele zece porunci”, de exemplu să nu iei numele Domnului în deşert sau să nu depui mărturie mincinoasă împotriva semenului tău. Este îndeobşte recunoscut că aceste practici au consecinţe karmice negative - în creştinism, de exemplu, influenţează soarta sufletului după moartea fizică. Multe dintre aceste practici spirituale negative des întâlnite atrag naivii spirituali prin unicitatea lor şi prin faptul că fascinează şi induc o senzaţie de „bine” - de exemplu, şedinţele de comunicare cu spiritele sau şedinţele de etalări ale cărţilor de Tarot, prevestirea viitorului, primirea de sfaturi prin „channeling” din partea unui „maestru” de pe „lumea cealaltă” sau căderea în ocult prin diferite forme de magie, întruniri sau ritualuri. Paranormalul Fenomenele paranormale sunt confundate cu supranaturalul şi îi atrag pe curioşi. Scripturile tradiţionale, precum şi înţelepţii şi învăţaţii foarte evoluaţi ne avertizează să nu „mergem acolo”, pentru că tărâmurile astrale nu sunt spirituale şi reprezintă spaţii şi dimensiuni diferite, pentru care mintea umană nu este prevăzută cu discernământul protector necesar. Astfel, invocarea spiritelor şi a entităţilor din lumea
cealaltă este periculoasă. Practicile oculte au o parte întunecată considerabilă şi nevăzută, în ciuda popularităţii de care se bucură diversele exerciţii Tantrice, „magia albă”, incantaţiile, cărţile de Tarot, maeştrii care se manifestă prin „channeling”, şedinţele de comunicare cu spiritele etc. Stările modificate de conştiinţă şi fenomenele paranormale sunt relativ complicate şi reprezintă domenii neobişnuite de studiu. Ele sunt întunecate încă şi mai mult de fascinaţia ideii de special şi sunt o noutate atrăgătoare pentru curiozitatea impresionabilă. Fără o ştiinţă a calibrării nivelurilor de adevăr, cercetătorii de odinioară ar fi fost şi ei seduşi şi păcăliţi de apariţia unor fenomene stranii precum spiritismul suprasaturat de bătăi în masă, sunetele din corn, apariţiile ectoplasmatice ale prezicătorilor, şedinţele cu mediumuri în transă, contactarea morţilor şi a „maeştrilor din lumea cealaltă”, ghicitorii în cărţi, aruncarea pietrelor, citirea viitorului în frunze de ceai, prezicerile etc. Toate cele enumerate mai sus erau practici bine dezvoltate în vechea Mesopotamie, iar oamenii din Antichitate consultau oracole, vizionari, şamani şi o mare diversitate de practicanţi ai magiei şi ai secretelor din alte lumi, rituri şi ritualuri mistice, plus o mare varietate de senzitivi, persoane care primesc informaţii prin „channeling”, mediumuri care intră în stare de transă, şamani bărbaţi şi femei având legături speciale cu diverse feluri de spirite. Diversele ritualuri se împleteau cu stările hipnotice induse prin incantaţii repetate şi mişcări ale corpului sau dansuri rituale, plus stări fiziologice modificate induse prin exerciţii repetate de respiraţie, contorsiuni ale corpului, posturi şi diverse practici sexuale (sexul
„Tantric”, de exemplu). Pe lângă aceste practici care induceau un sentiment de „bine”, se mai recurgea şi la diete ciudate, ierburi ezoterice, substanţe psihedelice şi ciuperci halucinogene. Mai târziu au apărut drogurile sintetice: Ecstasy, LSD, Psilocibin, alcaloizi psihomimetici şi chiar tranchilizante veterinare, plus o varietate de amfetamine şi stimulenţi psihici, precum şi agenţi psihofarmaceutici. Pe lângă stările de conştiinţă artificial induse menţionate mai sus, existau şi cercetări ştiinţifice proiectate în aceeaşi direcţie, prin biofeedback şi dispozitive de instruire prin unde alfa, menite să inducă tipare de unde cerebrale modificate. Cercetători din cadrul Universităţii Duke care se ocupă cu studiul frecvenţelor EEG în diferite părţi ale creierului au studiat persoane ce utilizau meditaţia în diverse practici (meditaţie transcendentală, călugări Zen etc.), pentru a investiga parapsihologia, vindecătorii psihici, vederea la distanţa, modificările tensiunii superficiale a apei şi psihokinezia. Institutul Monroe a studiat şi a predat tehnicile proiecţiei astrale în afara corpului şi stările modificate de conştiinţă induse prin manipularea undelor acustice. La aceste investigaţii s-a adăugat dispozitivul „oglinda creierului” (brain mirror în textul orig.), care, în stările modificate, se luminează în funcţie de cea mai activă zonă a creierului. Interesul faţă de stările modificate a fost şi o consecinţă a manifestărilor lor spontane de-a lungul istoriei. Psihiatria a studiat şi a descris stările disociative şi de fugă disociativă, clasificarea tulburărilor de personalitate multiplă, precum şi ideile delirante, stările halucinatorii şi cele din starea de somn, alături de fenomenele de hipnoză, inclusiv efectele sugestiei, controlul minţii şi tehnicile de spălare a creierului. Pe
lângă acestea, psihologia şi psihanaliza au investigat visurile şi diversele regiuni ale inconştientului, inclusiv influenţa arhetipurilor jungiene. Deşi ştiinţa a abordat multe dintre problemele şi fenomenele de mai sus, continuă, totuşi, să-i lipsească recunoaşterea nu numai a nivelurilor diferite de calibrare a conştiinţei, ci şi posibilitatea existenţei altor dimensiuni ale existenţei, precum alte dimensiuni spirituale sau diverse tărâmuri astrale. Stările modificate de conştiinţă, cum ar fi stările onirice, visurile sau stările de fugă apar spontan şi anumite familii manifestă chiar o predispoziţie genetică spre acestea (de exemplu, mediumuri mamă-fiică). Mintea umană este, în primul rând, experienţială, şi, ca urmare, presupune experienţa ca fiind „reală”, fapt obişnuit în starea de visare. Stările de transă/fugă pot apărea şi în cazul persoanelor normale, ele putând dura minute bune, ore sau chiar zile, aşa cum se întâmplă în tulburările amnezice. În cazul transei autoinduse, fie ea şi de scurtă durată, poate apărea experienţa subiectivă a unor intervale mult mari de timp - în câteva minute, viziunile altor dimensiuni pot include ore, sau chiar zile de evenimente aparente. Stările vizionare sunt obişnuite şi în cazul anumitor personalităţi, fiind frecvent asociate cu tulburările epileptice din lobul temporal. Ele pot apărea, totuşi, şi la indivizi cu o fiziologie normală a creierului. Aşa cum se poate uşor presupune, „realitatea” tuturor stărilor şi condiţiilor anterioare nu a fost încă desluşită. Acestea reprezintă de multe ori o provocare chiar şi pentru cei mai experimentaţi clinicieni/cercetători. O lungă perioadă de timp, autorul a activat ca şi consultant atât pentru grupuri de
meditaţie, cât şi pentru grupuri clerice, pentru dioceze episcopale şi catolice, pentru un templu Zen, pentru comunităţile rezidenţiale ale diferitelor ordine religioase, ca şi pentru grupuri şi instituţii de vindecare spirituală. Uneori, diagnosticul diferenţial era greu de stabilit: de exemplu, „Samadhi”, catatonia etc. Răpirile de către extraterestri sunt un alt fenomen singular. Nivelul calibrat al experienţei (nu al persoanei) se situează întotdeauna în jurul valorii de 70, la fel ca şi viziunile experienţiale apocaliptice (de exemplu Ioan, autorul Cărţii Revelaţiei). Aceste experienţe ale câmpurilor astrale ale conştiinţei au fost similare de-a lungul secolelor şi apar în mod repetat cu aceleaşi scenarii negative. Experienţele par foarte reale pentru subiecţii care, astfel, sunt foarte convingători în relatările lor despre viziunile revelate. Deseori apare câte un cult care pune bazele vreunei tabere de supravieţuire izolate. Viziunile care îl caracterizează sunt provocatoare de teamă, iar adepţii în stare de transă tind să formeze o identitate de grup. Pe termen lung, prejudiciile pot fi foarte importante deoarece mitul se propagă prin teamă, sugestie şi virusul meme-urilor (de exemplu, „sfârşitul lumii” este iminent etc.). Problemele şi adevărata natură ale acestor diverse combinaţii şi stări au fost mai puţin cunoscute şi din această cauză au produs o serie uimitoare de explicaţii şi postulări, ca şi încercări de explicaţii ştiinţifice. În prezent, abordarea clinică a studiului calibrării conştiinţei deschide o nouă cale de elucidare a naturii reale a acestor fenomene. Calibrările măcar clarifică nivelurile de adevăr şi ale conştiinţei implicate. Studiul este complicat de faptul că ideile delirante, iluziile, visurile, viziunile, amneziile, stările de transă şi stările de fugă sunt experimentate astral în mod subiectiv, dar,
totuşi, nereal „obiectiv”, de aceea ele neputând fi confirmate ca o realitate efectivă. Profeţiile apar şi dispar ca epifenomene ale potenţialităţii conştiinţei însăşi, ceea ce constituie substratul comun ce oferă constanta absolută din care va izvorî o încă şi mai mare clarificare. Dacă aplicăm studiul conştiinţei la fenomenul comunicării prin „channeling” cu „învăţători” din „lumea cealaltă”, primul obiect al investigaţiei este chiar autenticitatea celor ce realizează aceste lucruri. Sunt indicii care arată că 15% dintre clarvăzători, 10% dintre mediumuri, 20% dintre cei ce realizează comunicări astrale si 25% dintre mediumurile care realizează comunicări în stare de transă sunt legitimi şi autentici. Dintre „maeştrii” sau entităţile din „cealaltă lume” care se manifestă în cadrul comunicărilor astrale, 50% sunt calibraţi sub 200 şi doar 5% sunt calibraţi peste nivelul de 450. De aceea, se poate aplica regula caveat emptor („excluderea garanţiei”). Neajunsul, aşa cum se întâmplă şi în lumea obişnuita este riscul de a urma un învăţător a cărui motivaţie este controlul. Acest lucru poate fi suspectat atunci când adepţilor li se dau directive legate de viaţa personală, în loc să fie îndrumaţi să caute răspunsurile în ei înşişi, prin urmarea travaliului spiritual interior. Unii „învăţători” din lumea cealaltă au idei delirante mesianice de grandoare, contrazise de nivelul lor de calibrare a conştiinţei. În domeniul psihiatriei clinice, acestea sunt considerate „stări de exaltare”, în care pacientul are revelaţia subită că el ar fi chiar Iisus Hristos. La un moment dat, prin 1950, înainte ca medicamentele antipsihotice să devină disponibile, puteau exista simultan chiar doi sau trei pacienţi care se credeau „Iisus Hristos”, în acelaşi spital. Pacientul
considera experienţele ca fiind „reale”. (Aveam, de asemenea, şi regine, şi Napoleoni.) O experienţă spirituală autentică transformatoare este confirmată de influenţele ei foarte pozitive şi, deseori, foarte profunde asupra vieţii unei persoane, fapt confirmat de cei care au trăit experienţe ale adevărului spiritual când se aflau la limita dintre viaţă şi moarte. Beneficii calibrabile asemănătoare pot fi observate şi în urma procesului de convertire autentică, de multe ori în contextul „atingerii pragului de jos”. Astfel de persoane sunt cu adevărat „renăscute”, în sens real, aşa cum o dovedesc uneori spectaculoasele creşteri ale nivelurilor lor de conştiinţă. Acest lucru a fost dovedit de participanţii la prelegerile spirituale, unde s-au înregistrat salturi de chiar şi până la 150 de puncte. Diferenţierea stărilor spirituale autentice de stările mintale patologice a fost descrisă anterior (Hawkins, I: Reality and Subjectivity - „Sinele - Realitate şi subiectivitate” - pag. 104). Acestea sunt, după cum urmează: Starea spirituală Starea patologică sau nonautentică spirituală Samadhi Extaz religios Luminare Iluminare
Catatonică Manie (hiper-religiozitate bipolară) Grandomanie Idei delirante religioase Scrupulozitate (obsesivPietate compulsivitate) Inspiraţie Imaginaţie Viziuni Halucinaţii Fals guru, impostor, artist spiritual Învăţător spiritual autentic prefăcut Devoţiune Fanatism, hiper-religiozitate Obsedat, lobotomizat de sectă, Angajare victimizare
Noaptea adâncă a sufletului Detaşare Non-ataşament, acceptare Starea transcendentă Încredere Stare avansată Beatitudine Umilinţă împărtăşire spirituală Angajament Inspirat Şoc divin Extaz spiritual Lider spiritual veritabil Liber Învăţătură
Depresie patologică Retragere, indiferenţă Pasivitate Mutism Naivitate Psihoză, egomanie Euforie Stimă de sine scăzută Prozelitism Religiozitate Mesianic Tulburare schizofrenică Stare maniacală, extaz mediat de droguri Politician spiritual, lider de sectă Psihopat Controlator
Sectele Sectele ademenesc credulii prin faptul că par speciale şi prin promisiuni false. Membrii au un statut de „persoane iniţiate” şi un „limbaj” special. Conducătorul grupului este carismatic, seducător şi măguleşte iniţiatul, care este flatat de atenţia ce i se acordă. Conducătorul este foarte „special” şi este tratat cu adulaţie, fapt care se va transforma rapid în controlul membrilor, incluzând chiar controlul banilor lor, al vieţii lor sexuale, precum şi al stilului de viaţă, dietă, îmbrăcăminte etc. Membrii trebuie să se supună şi să rupă relaţiile cu familia sau chiar cu partenerii de viaţă şi, deseori, cu asociaţiile sau grupurile din care fac parte. Grupul formează deseori o enclavă geografică restrânsă şi dezvoltă o paranoia de grup, precum şi un „lustru al cultului” (cal 120), ca în cazul unei stări
hipnotice (efectul izolării şi al spălării creierului). Odată ce a fost detectat, lustrul este uşor de recunoscut („aspectul cultului programat”, aşa cum a fost el descris de către un observator). Raţionalizările capătă un stil plat şi automat, iar conţinutul lor este ca o „directivă de partid”, repetată papagaliceşte fiindcă a fost programată. Cultele îşi propun atragerea de celebrităţi, pe care le exploatează ca pe nişte exponate. Influenţa conducătorilor sectei este atât de puternică, încât grupuri mari de indivizi vor ajunge să ucidă de bunăvoie nu numai alte persoane, dar chiar şi pe ei înşişi (de exemplu, Heaven’s Gate, Jim Jones, teroriştii islamici, kamikaze, membrii sectei Aum Shinrikyo care au realizat atacuri cu gaz sarin în metrou, bolşevicii, partidul nazist, al-Qaeda, talibanii, susţinătorii supremaţiei rasei albe, Ku Klux Klanul, liberaţioniştii etc.). Alte caracteristici ale cultelor sunt prozelitismul şi insistenţa de a urma linia comună a sistemului de credinţe al unui grup pseudo-religios, prin care individualitatea este dispreţuită şi chiar ameninţată. Conducătorii sunt foarte orientaţi către putere, iar controlul şi egoismul paranoic sunt teme dominante. Uneori, un conducător spiritual este calibrat ca integru la începutul carierei sale, pentru ca ulterior să cadă victimă seducţiei prestigiului, banilor, sexului sau al venerării adepţilor. După aceea, grupul spiritual iniţial degenerează într-un cult, sau o tehnică spirituală devine, de fapt, o marcă înregistrată, urmând a fi comercializată şi introdusă pe piaţă de agenţi de publicitate angajaţi. În acest caz, tehnica este calibrată mai sus de 200, dar organizaţia însăşi este calibrată mai jos de 200 şi devine, în principal, o organizaţie de marketing care face negoţ cu conceptul original sau cu
tehnica exclusivă. Tehnica este, astfel, predată numai în schimbul unui anume cost, iar „instructorilor” le este interzis să dezvăluie învăţăturile secrete (care sunt, în general, câteva fraze simple sau propoziţii cu aplicaţii generale în „ameliorarea sănătăţii”, „atragerea bogăţiei”, „îmbunătăţirea vieţii amoroase”, „a deveni mai popular”, „atingerea potenţialului maxim pentru a înregistra succes”, „atragerea unei perechi” etc.). Unele dintre tehnicile promovate pot fi găsite în orice prăjiturică cu răvaş, de exemplu: „Un zâmbet îţi poate schimba viaţa pentru totdeauna” (cal 350) sau „Succesul trage la omul bun” (cal 360). Adevărata valoare a unor astfel de ateliere nu este magia unui concept central sau a unei tehnici, ci practica disciplinată a aplicării acestuia cu regularitate în viaţa de zi cu zi, în loc de a-l înlătura rapid în virtutea convingerii: „cunosc deja aceste lucruri”. Importanţa atelierelor de instruire stă în învăţarea valorii pe care o au aplicarea constantă şi punerea propriu-zisă în practică a unui instrument preţios, ca şi concentrarea statornică - „credinţa”, de exemplu, în manualul A Course în Miracles („Un curs în miracole”). O altă expresie a cultelor este cultificarea grupurilor dizidente din cadrul religiilor tradiţionale, de exemplu „fundamentalismul” extremei drepte, mai proeminent şi mai vizibil în Islam, creştinism şi variaţiile etnice ale religiilor din întreaga lume. Aum (mantra) Botezul Baia în Gange Confirmarea Acte devoţionale
210 500 540 500 540
Împreunarea mâinilor pentru 540 rugăciune Rugăciunea lui Jabez 310 Rugăciunea Sfântului 580 Francisc de Assisi
Arderea devoţională a tămâiei Mătăniile Regula de aur Cânturi Gregoriene Hajj (pelerinajul la Mecca) Japa Rugăciunea lui Iisus Kirtan (psalmodiere yoghină) Îngenuncherea pentru rugăciune Riturile de înmormântare Rugăciunea Domnului
540 540 405 595 390 515 525
Acte de bunătate aleatorii 350 Recitarea Rozariului 515 Shanti Shanti Shanti 650 Abandonarea voinţei (în 850 interior) în faţa lui Dumnezeu Abandonarea lumii pentru 535 Dumnezeu Roţile de rugăciune 540
250 Cele 12 trepte ale Alcoolicilor Anonimi 540 Meditaţia Transcendentală 500 Vizualizarea (vindecare) 650 Zidul Plângerii
Om (pronunţat OOM silabă repetată în yoga)
740
Om Mane Padme Hum Om Namaha Shivaya
700 Gândurile tind să se 630 manifeste
540 295 485 540
Parcurgerea Labirintului din 503 Catedrala din Chartres 505
Practici spirituale Toate acestea denotă devoţiunea, fiind, astfel, comune tuturor religiilor autentice. Prin intenţie, omul sfinţeşte în mod simbolic şi îşi asumă o obligaţie atât faţă de sine, cât şi faţă de ceilalţi, precum şi faţă de locurile de venerare. Datorită intenţiei, toate tipurile de binecuvântare şi de rugăciune sunt calibrate la 500, iar efectul lor colectiv poate să aibă un impact incomensurabil asupra nivelului global al conştiinţei umane colective. Acest fapt este sugerat de observaţia că ultimele două salturi majore ale nivelului global al conştiinţei umane au avut loc, succesiv, după Convergenţa Armonică de la sfârşitul anilor 1980, când nivelul conştiinţei colective a crescut de la 190 la 205, şi apoi, din nou, în timpul Concordanţei Armonice din noiembrie 2003, când a crescut de la 205 până la 207,
cât este şi în prezent (2005 n.ed.). În ambele ocazii, oameni din întreaga lume se rugau simultan. Momentul tranziţiei de la 205 la 207 a avut loc, cu totul întâmplător, la sfârşitul unei prelegeri din San Francisco (care a fost filmată), când un grup de patru sute de oameni angajaţi pe calea spirituală se rugau simultan şi pronunţau sunetul „Om”, după care a urmat meditaţia pe fondul incantaţiei sutrei Lotusului în sanscrită. Aceasta s-a petrecut între orele 5:15 şi 5:25 PM ora Californiei. În faţa audienţei, la ora 5:15 PM nivelul conştiinţei umanităţii a fost calibrat la 205. A fost, apoi, recalibrat la 5:30 PM, după rugăciune, iar nivelul crescuse la nivelul actual de 207. Alte învăţături, şcoli şi tradiţii spirituale Nivelurile de calibrare nu indică faptul că un nivel este „mai bun” decât altul, ci doar că sunt diferite, analog alegerii croselor la jocul de golf, care depinde dacă cineva va „lovi”, „va lovi scurt” sau „va lovi cu putere”. Astfel, eficacitatea este rezultatul intenţiei şi nu doar o tehnică în sine. Mulţi învăţăcei spirituali au explorat o serie de astfel de experienţe, relatând ulterior beneficii practice şi experimentale. Aplicarea principiilor spirituale asupra multor dileme umane este recunoscută pe scară largă ca fiind eficace, chiar şi atunci când nu există o motivaţie conştientă iniţială, ca, de exemplu, în cazul alcoolicului fără nici o speranţă, care, după ce a fost obligat de judecător să meargă la întrunirile Alcoolicilor Anonimi, îşi revine în mod miraculos şi devine un model de inspiraţie pentru ceilalţi prin practicarea principiul spiritual al „transmiterii mesajului şi altora”, adică împărtăşindu-şi experienţa mai degrabă decât făcând prozelitism.
Integritatea spirituală se manifestă ca speranţă, credinţă, caritate şi prin inspirarea celorlalţi prin intermediul exemplului. Organizaţiile spirituale integre care permit accesul liber se dezvoltă prin atragere, mai mult decât prin promovare şi sunt lipsite de dogme. Bazarea pe puterea câmpului este dovedită de experienţa grupului că oamenii „înţeleg prin osmoză”, şi nu prin intelectualizare. Cheile lui Enoh Fotografia Kirlian Cavalerii Templieri Kung Fu Metafizica Numerologia Qi Gong Renaşterea Reiki Rolfing
265 160 400 410 460 210 240 250 340 205
Rozacrucienii „Moşire a sufletului” Superstiţia Telepatia Teosofia Biserica Universalistă Frăţia Albă Magia albă Wu Den
405 240 200 250 365 320 560 203 275
Concluzii Confirmarea realităţii spirituale prin intermediul tehnicilor de calibrare a conştiinţei are o valoare mare în dezvoltarea cunoştinţelor umane prin faptul că reprezintă o capacitate de a explora domenii care înainte nu erau accesibile, cu atât mai puţin verificabile, din cauza limitărilor intelectului. În timp ce conştiinţa spirituală avansată şi realitatea sunt „un loc comun” pentru mistic, ele par încă străine unor largi populaţii şi subgrupuri pentru care spiritualitatea este mai puţin familiară decât religiile tradiţionale sau domeniile seculare ale proceselor de gândire şi ale logicii lui Newton.
Cap. 18 - Rezumat şi concluzie În vremurile antice, sursa de bază a adevărului mai înalt o reprezentau revelaţiile marilor mistici, sfinţi şi avataruri, esenţa spirituală a religiei fiind, astfel, respectată şi venerată. Adepţii religiilor consacrate au procedat astfel din credinţă şi evlavie faţă de revelaţiile Divinităţii. Ulterior, totuşi, această cunoaştere a fost apropriată şi a devenit, în principal, proprietatea clerului, care a instaurat dictatul ortodoxiei doctrinei ecleziastice. În cele din urmă, adevărurile mai înalte, care sunt neliniare şi calibrează de la 540 la l.000, au început să fie înconjurate de o aură de mister şi de autoritate care a atras, ulterior, o mare avere ce a permis construirea măreţelor temple, realizarea arhitecturii magnifice a marilor catedrale gotice, moschei, precum şi a splendidei Alhambra din Spania. Reverenţa a devenit codificată şi structurată în expresiile sale, care, de atunci, au fost impuse cu autoritate, ca şi cerinţe. Astfel au apărut constrângerile, teama, dar şi separatismele şi militantismul. Din aceste particularităţi s-a născut puterea politică - cu ispitele ei
rivale de control secular asupra oamenilor, teritoriului şi bogăţiilor, la care se adăugau achiziţionarea de ranguri şi titluri impresionante. A început să fie exploatată credinţa adepţilor şi grandoarea a hrănit eul în locul venerării lui Dumnezeu. Religia a fost coruptă de infatuarea eului ca urmare a religiozităţii fanatice, ceea ce a dus la milenii întregi de războaie neîncetate şi care continuă neabătut până în zilele noastre. În virtutea acestor denaturări, cărţile sfinte ale Fiilor lui Abraham au devenit justificarea însăşi a conflictelor, războaielor şi genocidurilor. În ciuda abuzurilor şi a însuşirii ilegale a religiei organizate de către uzurpatorii fiecărei credinţe, adevărurile esenţiale au fost păstrate şi sunt încă disponibile în spatele confuziei şi a împingerii lor în fundal de către pompă şi ceremonii. Astfel, doctrina a devenit instrumentul asupririi şi al fricii, mai curând decât al eliberării prin adevăr. Libertatea nu era nici o valoare, nici o alternativă practică, acolo unde consecinţele pretinselor erezii erau cu adevărat grave. În consecinţă, ortodoxia era singurul mod de viaţă sigur, iar graniţele acestei siguranţe erau consolidate de teama de excomunicare şi de consecinţele ameninţătoare ale păcatului, impuse prompt de teroarea instaurată de Inchiziţie şi de persecutarea misticilor. Cu toate acestea, în Orientul îndepărtat adevărul spiritual nu a căzut pradă lăcomiei egoului de putere seculară şi nici religia nu a dobândit o imagine întunecată, aşa cum s-a întâmplat în societăţile din Orientul Mijlociu şi din Occident. Învăţăturile taoismului, budismului, hinduismului antic din marile yogas (căile către Dumnezeu) au adus un climat mai calm, pentru care genocidurile şi persecuţiile erau străine. Deşi, uneori, erau impuse prin vreo doctrină
modelată de anumiţi conducători, învăţăturile însele erau non-violente şi non-materialiste, fiind astfel protejate prin propria lor puritate. În timp ce religiile occidentale pretindeau şi depindeau de supunerea în faţa autorităţii ecleziastice, religiile orientale îndemnau la căutarea în interior a adevărului, mai mult decât în afară. Fapt important, în cadrul unei dezvoltări paralele, marii filozofi ai Greciei antice au descoperit că intelectul în sine ar putea fi drumul căutat spre adevăr. Socrate, de exemplu, se dedicase adevărului cu atâta sinceritate încât a preferat să se supună ordinului de a bea cucută şi să accepte moartea, decât să încalce principiile adevărului. În situaţia aceea ar fi putut alege să se salveze prin supunerea faţă de autorităţi, numai că asta ar fi însemnat încălcarea propriilor sale învăţături. De aceea, dând dovadă de integritate, Socrate a ales să urmeze dictonul „Să-ţi fii fidel ţie însuţi”. Filozofii antici au stabilit, apoi, căile către adevăr prin metafizică, teologie, epistemologie, ontologie şi ştiinţele intelectului bazate pe dialectica raţiunii şi a logicii, mai mult decât pe credinţa oarbă. Dialogurile lui Platon, Aristotel şi Socrate au creat, prin puterea intenţiei lor curate, fundamentul şi inspiraţia pentru dezvoltarea intelectuală viitoare a lumii occidentale, care a înflorit mai departe ca descoperire ştiinţifică prin roadele ulterioare ale astronomiei, fizicii, chimiei, matematicii avansate şi chiar până în zilele noastre, când şi-au făcut apariţia ştiinţa calculatoarelor, mecanica cuantică, dinamica neliniară şi teoria M. Descoperirile lui Newton, Kepler, Haley, Copernic, Galilei şi ale generaţiilor următoare de oameni de ştiinţă au transformat lumea, au uluit şi, în acelaşi timp, au adus omenirii beneficii cu genialitatea lor extraordinară.
Este de înţeles că, atunci, omenirea a slăvit intelectul, raţiunea şi ştiinţa ca o speranţă pentru viaţa pe pământ şi, prin aceasta, a dat credinţa religioasă la o parte. Drept urmare, religia a devenit compartimentată şi a continuat să existe având un rol mult mai limitat, de etică personală şi ca un sistem de credinţă aplicat vieţii după moartea pământească. Credinţa şi religiozitatea nu au fost negate, dar au fost ţinute în suspensie şi separate de lumea „reală”, practică, de fiecare zi, a supravieţuirii şi a afacerilor. Această diviziune a orientării a părut să funcţioneze timp de multe secole, perioadă în care nivelul calibrabil al conştiinţei omenirii era mai mic de 200. Dar cum nivelul global predominant al conştiinţei omenirii depăşea 190, nivel la care se afla de veacuri - peste linia critică de 205 ajungând apoi la nivelul la care se află şi în prezent, de 207, ambianţa generală a societăţii a trecut printr-o schimbare de expresie majoră, întâi mai subtilă, mai apoi foarte vizibilă. Societatea colectivă a devenit, acum, mult mai puţin tolerantă faţă de nonintegritate, lăcomie egoistă şi concentrare exclusivă pe câştig. A ajuns, treptat, să fie mai umanitară, mai păsătoare şi să aprecieze mai mult valorile spirituale. Şia făcut apariţia o preocupare crescândă pentru corectitudine, echilibru, protejarea celor vulnerabili şi aprecierea calităţii mediului, precum şi pentru demnitatea şi drepturile oamenilor. În locul aderării la doctrina ortodoxă, noua chemare se adresează mai degrabă libertăţii şi egalităţii, aşa cum fuseseră acestea deja definite şi specificate în Constituţia Statelor Unite (calibrată la nivelul impresionant de 710). Paradoxal, noul avânt şi noul accent pus pe valorile spirituale au fost preluate de egoul susţinătorilor aflaţi în căutare de putere, adică exact ceea ce făcuse şi
biserica în trecut. Aceştia au încercat să uzurpe adevărurile fundamentale, pentru a stabili o nouă formă de asuprire şi de control asupra altora. Instrumentul folosit a fost distorsionarea cunoaşterii valide, în retorică; aceasta a reprezentat partea întunecată a democraţiei, prin mecanismul discursului liber preconizat de Socrate încă din 350 Î.Hr. În timp ce ştiinţa, logica şi integritatea intelectuală sunt, toate, calibrate de la mijlocul până la cel mai înalt nivel al palierului 400, retorica în contradictoriu este consecinţa erorilor de judecată intrinsece nivelurilor de calibrare de la 135 la 190. Aceste distorsiuni ale adevărului sunt mascate sub forma idealismului umanist, însă ele reprezintă mai degrabă simpla reapariţie a narcisismului în haine noi. Motivul îl constituie totalitarismul secular prin controlul legiferat al celorlalţi şi substituirea poziţionalităţilor romanticizate care seduc gândirea egoului şi plac imaturităţii. Expresiile acestor câmpuri de energie sau încălcări ale adevărului sunt dezvăluite de semnele de diagnostic patognomonii ale apariţiei urii, care îi este străină atât adevărului intelectual, cât şi celui spiritual. Câmpurile de energie calibrate mai jos de 200 sunt văzute ca fiind reacţionare, deoarece sunt contrare ca direcţie faţă de progresia globală a conştiinţei lumii însăşi, aflată în prezent la nivelul de 207 - mai puţin America, ce este calibrată la 421. Modul în care se va rezolva acest conflict va influenţa caracterul societăţii până când elementele sale de bază vor fi identificate şi rezolvate. Implicaţiile unui studiu al nivelurilor calibrate ale conştiinţei ale multor aspecte din evoluţia omenirii, în expresiile sale, dezvăluie informaţii importante şi pragmatic utile. În timp ce credinţa oarbă a fost - şi încă
mai este - calea principală către adevăr pentru marea majoritate a omenirii, în timpuri mai recente „omul modern” a renegat-o şi a compartimentat-o. După era credinţei, intelectul redeşteptat din Grecia antică şi era raţiunii au triumfat din nou şi au evoluat ca ştiinţă modernă, care, în schimb, a devenit noul depozitar al credinţei. Datorită calibrării la un nivel înalt a ştiinţei, la mijlocul nivelului de 400, fructele sale au fost o comoară pentru omul modem, care, drept urmare, a fost eliberat de cauzele majore ale suferinţei. Omul modem se confruntă acum cu dilema: pe care cale trebuie să o ia pentru a ajunge la adevărul real, în afară de ştiinţă şi tehnologie. Credinţa oarbă pare a fi în regresie şi, reîntorcându-se la religia tradiţională, redeşteaptă vechile temeri faţă de opresiunea teocratică, păcat şi vină. Ca alternativă, psihologia şi educaţia, cândva erudite, au fost acum contaminate de poziţionările politice excesive şi înecate în sofistica postulărilor relativiste contradictorii, care sunt calibrate sub 200. Chiar dacă sunt popularizate, considerate fiind un presupus progres, ele reprezintă, de fapt, un regres. Ştiinţa rămâne relativ nepătată, dar operaţională şi a fost limitată în special la paradigma newtoniană. Astfel, adevăraţii căutători ai adevărului au redescoperit învăţăturile pure care au stat la baza societăţilor paşnice ale Orientului antic - căile non-dualiste către adevăruri ale budismului, taoismului şi hinduismului aşa cum au fost ele transmise de marii învăţători şi de rishis, marilor yoghini. Aceasta a dus la renaşterea interesului pentru misticism şi ţelul său, realizarea Sinelui. În timp ce culturile occidentale s-au concentrat în mod tradiţional pe transcenderea divinităţii, Orientul s-a concentrat pe descoperirea divinităţii imanente ca sursă a Existenţei însăşi. Redescoperirea unei noi
paradigme a realităţii care transcende limitările intelectului sau credinţa oarbă a devenit, treptat, mai atrăgătoare. Pe lângă acestea, calea interioară era accesibilă tuturor, bine documentată şi neînregimentată. Esenţa tuturor învăţăturilor antice a fost transcenderea limitărilor egoului şi a sistemelor sale de credinţe care stau la baza iluziilor, ce sunt distorsionări ale adevărului ca urmare a structurii dualiste a eului. Astfel, Iluminarea a devenit punctul central al investigaţiilor şi efortului, aşa cum o demonstrează interesul mare din prezent faţă de mişcarea pentru perfecţionarea de sine, precum şi faţă de Creativele Culturale, care evită colectiv violenţa, disputa şi controversa. Ele caută, în schimb, adevărul prin transformare interioară şi împlinire în vederea realizării Unităţii cu tot ce este viu. Calea cea mai directă către Iluminare este transcenderea limitărilor egoului/minţii, prin consacrarea faţă de adevărul verificat. Acest proces este potrivit pentru omenirea modernă şi lipsit de conflicte cu ştiinţa sau cu religia. În momentul în care omenirea, din frustrare sau deziluzie, a trecut de la credinţa în nevăzut, la credinţa în lumea liniară a ştiinţei, a apărut o nouă speranţă, întărită de beneficiile foarte tangibile şi foarte vizibile ale încrederii şi credinţei în lumea liniară, exterioară, a percepţiei eului. Numai că, atunci, acelaşi proces ar însemna să acorde prioritate şi putere conţinutului conştiinţei, mai degrabă decât puterii nevăzute a conştiinţei însăşi, prin conţinutul căreia ar putea fi realizat şi recunoscut adevărul. Puterea se afla în Lumină şi nu în detaliile a ceea ce era luminat. Liniarul este, de asemenea, şi limitare, fiind astfel
predispus la eroare în virtutea defectului intrinsec de a identifica în mod greşit, percepţia cu realitatea. Transcenderea liniarului către neliniar reprezintă modul misticului - calea non-dualităţii - de a realiza lumina interioară a conştiinţei însăşi, Sinele Adevărat şi Nemuritor. Toată lumea se încrede în simţul interior al realităţii sau în capacitatea de a „cunoaşte”, care stau la baza tuturor trăirilor şi a mărturiilor indiferent de context. Conţinutul minţii gândeşte, dar numai câmpul neliniar „cunoaşte”; cum altfel ar fi posibilă cunoaşterea a ceea ce este gândit? Deoarece toată lumea trăieşte, de fapt, experienţa fiecărui moment, Sursa capacităţii de a cunoaşte sau de a experimenta se află la îndemâna noastră şi este pură în sine. Toată lumea îşi da seama că trăieşte într-o continuă „experienţă”, indiferent de conţinutul schimbător al acesteia. Rolul cel mai timpuriu al evoluţiei conştiinţei a fost supravieţuirea de bază. După aceea, au apărut senzaţia şi achiziţionarea, relaţionarea şi emoţiile. Apoi au apărut interesul pentru învăţare, cunoaştere, evoluţie şi extinderea domeniilor cunoaşterii, incluzând cunoaşterea de sine, motivaţia şi psihologia, iar, ulterior, curiozitatea faţă de ceea ce ştim şi de ceea ce este intrinsec şi sursă a vieţii. Şi mai târziu s-a ivit întrebarea în legătură cu existenţa ca viaţă sau corolarul său, viaţa versus existenţă, ceea ce a dus la cunoaşterea Divinităţii/Creatorului/lui Dumnezeu ca transcendent (conceptual), sau al Divinităţii ca fiind experienţială şi Imanentă. Transcendenţa este religie, iar experienţialul este spiritual. Calea mistică transcende credinţa şi confirmă Realitatea sa fundamentală. Ea elimină orice dubiu, deoarece Cel ce cunoaşte şi Ceea ce este cunoscut se întrepătrund ca Sine.
Oricine este deja un mistic şi este atras din naştere spre Iluminare, indiferent dacă este conştient de acest lucru sau nu. Aceasta este o prelungire a calităţilor de a învăţa şi de a manifesta curiozitate, care, pentru minte, sunt înnăscute. Astfel, calea către „non-dualitatea devoţională” este deschisă oricui şi nu are alte cerinţe în afară de aptitudinea de a fi corect faţă de sine şi de dorinţa de a se alinia cu adevărul verificabil şi de a-l urmări până la Sursa sa. Calea cea mai firească şi mai directă către Iluminare a fost discutată în cărţile The Eye of the I („Ochiul Sinelui”), I: Reality and Subjectivity („Eul: Realitate şi subiectivitate”) şi va fi descrisă mai detaliat în cărţile care vor urma: Transcending The Levels of Consciousness: The Stairway to God („Transcenderea nivelurilor de conştiinţă: calea directă către Dumnezeu”) şi Devotional Nonduality („Nondualitate devoţională”) (titluri ce au fost schimbate de autor la publicarea cărţilor respectiv în Transcending the Levels of Consciousness: A Stairway to Enlightenment şi Discovery of the Presence of God -Devotional Nonduality, prima tipărită deja în limba română în 2007, sub titlul Transcenderea nivelurilor conştiinţei - Scara spre Iluminare, cea de-a doua urmând să apară în 2009n.ed.) Gloria în Excelsis Deo!
Anexa A - Calibrarea nivelurilor de adevăr ale capitolelor Notă explicativă După cum era de aşteptat, secţiunile I şi III, dedicate adevărului spiritual, calibrează la cele mai înalte niveluri. Secţiunea II, care se ocupă de chestiunile lumeşti şi sociale mai problematice, reflectă iluziile şi erorile lumii din perspectiva non-liniarităţii impersonale, reprezentată de nivelul calibrat 600 şi cele de deasupra acestuia. În ciuda acestei secţiuni dedicate dualităţii problemelor lumeşti, cartea per ansamblu se situează la nivelul 935, valoare comparabilă cu cea atinsă de volumele precedente (Putere versus Forţă: 850, Ochiul Sinelui: 980 şi Şinele, Realitate şi Subiectivitate: 999.8) Secţiunea I Capitolul 1 Capitolul 2 Capitolul 3 Capitolul 4 Capitolul 5 Capitolul 6 Capitolul 7 Capitolul 8 Secţiunea II Capitolul 9 Capitolul 10 Capitolul 11 Capitolul 12 Secţiunea III Capitolul 13 Capitolul 14 Capitolul 15 Secţiunea IV
Ce este adevărul? Perspectivă istorică Ştiinţa adevărului Adevărul ca enigmă: provocarea şi lupta Evoluţia conştiinţei Structura esenţială a adevărului Manifestare versus cauzalitate - creaţie versus evoluţie Fiziologia adevărului Fapt real versus ficţiune: realitate şi iluzie Aplicaţii practice Structura socială şi adevărul funcţional America Neajunsurile societăţii Chestiuni problematice Adevărul şi lumea Adevărul: calea spre libertate Ţări şi politici Adevăr şi război Conştiinţa superioară şi adevărul
900 935 855 860 900 965 750 760 640 620 635 640 935 645 725
Capitolul 16 Capitolul 17 Capitolul 18 Cartea
Religie şi adevăr Adevărul spiritual Sumar şi concluzie Adevăr versus Falsitate în întregul său
935 980 940 935
Anexa B - Harta scalei conştiinţei Perceperea lui Dumnezeu
Perceperea de sine
Sine
Este (a fi)
Atotfiinţă Unul Iubitor înţelept Milostiv Inspirator
Desăvârşit Complet Blând Semnificativ Armonios Plin de speranţă
Nivel
Etalon
7001000 Pace 600 Bucurie 540 Iubire 500 Raţiune 400 Acceptare 350 Bunăvoinţă 310 Iluminare
Emoţie Inefabil Extaz Serenitate Reverenţă Înţelegere Iertare Optimism
Proces Conştiinţă pură Iluminare Transfigurare Revelare Abstracţie Transcendere Intenţie
Împuternicitor Satisfăcător îngăduitor Făcător
Eliberare împuternicire
Indiferent Răzbunător
Infatuare Agresiune
Pedepsitor Nepăsător
Neutralitate 250 Încredere Curaj 200 Afirmare ▲ NIVELURI DE ADEVĂR NIVELURI DE FALSITATE ▼ Exigent Mândrie 175 Ironie Antagonic Mânie 150 Ură Dorinţă Dezamăgitor Dorinţă 125 mistuitoare Înspăimântător Frică 100 Anxietate Tragic Suferinţă 75 Regret
Condamnator
Lipsit de speranţă Apatie, ură 50
Disperare
Abdicare
Vindicativ Dispreţuitor
Malefic Urător
Vinovăţie Umilire
Distrugere Eliminare
Tăgăduitor
Vină Ruşine
30 20
Înrobire Retragere Descurajare
Anexa C - Cum calibrăm nivelurile conştiinţei Informaţii generale Câmpul energetic al conştiinţei posedă o dimensiune infinită. Anumite niveluri ale acestuia se corelează cu conştiinţa umană, iar acestea au fost calibrate de la „1 „ la „1.000” (vezi şi Anexa B: Harta scalei conştiinţei). Aceste câmpuri energetice reflectă şi domină conştiinţa umană. Tot ceea ce există în univers radiază o anumită frecvenţă sau câmp energetic, care se păstrează pentru totdeauna în câmpul conştiinţei. Astfel, fiecare persoană sau fiinţă care a trăit vreodată, precum şi orice lucru legat de ea (incluzând orice împrejurare, gând, acţiune,
sentiment ori atitudine) este înregistrat pentru vecie şi poate fi regăsit şi accesat în orice moment din prezent sau viitor. Tehnica Răspunsul kinesiologic (testarea musculară) constă într-un răspuns simplu, prin „da” sau „nu”, la anumiţi stimuli. În medicina hol istă cel care efectuează testarea apasă cu două degete pe încheietura mâinii întinse orizontal de subiect, exercitând o presiune moderată asupra acesteia. De regulă, subiectul testării ţine cu cealaltă mână deasupra plexului solar o anumită substanţă, ce urmează a fi testată. Cel care efectuează testarea îi spune subiectului „rezistă” şi, dacă substanţa testată este benefică pentru subiect, braţul acestuia va rămâne puternic. Dacă, dimpotrivă, aceasta nu este benefică sau are un efect advers, muşchiul nu va putea rezista aceleiaşi presiuni şi braţul subiectului va slăbi. Răspunsul obţinut astfel e foarte rapid şi succint. Testul a fost efectuat de mii de practicieni de pretutindeni, iar fiabilitatea şi eficienţa sa au fost studiate şi documentate. (Vezi Referinţele). Este important de notat faptul că, pentru obţinerea unor răspunsuri corecte, atât persoana care efectuează testarea, cât şi subiectul acesteia trebuie să calibreze peste nivelul 200. Cu cât nivelul de conştiinţă al echipei de testare e mai ridicat, cu atât mai corecte vor fi rezultatele. Optim ar fi ca ambii participanţi să calibreze în marjele superioare ale nivelului 400, ceea ce reprezintă claritatea, conştienţa contextului, precizia definiţiei şi integritate, onestitate şi conştienţă. Cea mai bună atitudine e cea a detaşării clinice, ce presupune să punem întrebările prefaţându-le cu declaraţia
următoare: „în numele binelui suprem (respectiva chestiune) calibrează ca adevărată. Peste 100, peste 200, etc. Contextualizarea afirmaţiei „în numele binelui suprem” sporeşte acurateţea deoarece transcende motivaţiile şi interesele personale egoiste. Pentru mulţi ani, testul a fost considerat a fi un răspuns local al sistemului imunitar sau de acupunctura al corpului. Cu toate acestea, cercetările ulterioare au scos la iveală faptul că răspunsul nu era deloc unul local al corpului, ci un răspuns general al conştiinţei, manifestat în faţa unei substanţe sau a unei declaraţii. Ceea ce este adevărat, benefic şi aduce prinos vieţii generează un răspuns pozitiv ce provine din câmpul impersonal al conştiinţei care este prezent în orice fiinţă. Acest răspuns pozitiv este indicat de creşterea tonusului muscular al corpului. În general, cel mai des folosit este muşchiul deltoid, deoarece este considerat a fi cel mai bun muşchi indicator; cu toate acestea, oricare alt muşchi al corpului poate fi utilizat în acelaşi scop. (De exemplu muşchiul gambei, folosit adesea în acest scop de practicienii ştiinţei chiropractice.) Înainte de a pune o întrebare (în forma unei declaraţii), este necesar să solicitaţi permisiunea, afirmând de exemplu: „Am permisiunea de a întreba ceea ce intenţionez” (Da/Nu). Respectiv, rostiţi următoarea frază:, Această calibrare serveşte binelui suprem”. Dacă o declaraţie este falsă, respectiv dacă o substanţă este nocivă, tonusul muscular slăbeşte atunci când subiectului i se cere să reziste. Acest lucru indică faptul că stimulul este negativ, neadevărat, împotriva vieţii - respectiv că răspunsul este „nu”. Răspunsul este foarte prompt, presupunând o durată extrem de scurtă.
Corpul îşi va reveni apoi imediat, întorcându-se la tensiune musculară normală. Pentru efectuarea testării kinesiologice, procedura reclamă prezenţa a două persoane: cel care efectuează testarea, respectiv subiectul acesteia. Este de preferat ca testarea să aibă loc într-un mediu liniştit, lipsit de zgomot sau muzică de fundal. Subiectul testării îşi ţine ochii închişi. Cel care efectuează testarea trebuie să formuleze „întrebarea” într-o formă declarativă. Acestei întrebări declarative i se poate răspunde prin „da” sau „nu”, prin intermediul testării kinesiologice. De exemplu, este incorect să întrebaţi: „Este oare acesta un cal sănătos?”. Forma corectă a aceleiaşi întrebări este următoarea: „Acest cal este sănătos”, respectiv corolarul acesteia „Acest cal este bolnav”. După formularea acestei declaraţii, persoana care efectuează testarea apasă cu două degete pe încheietura mâinii întinse orizontal de subiect, exercitând o presiune moderată asupra acesteia şi spunându-i în acelaşi timp „rezistă”. Braţul subiectului va putea rămâne ferm şi puternic, fapt care indică un răspuns prin „da”, respectiv poate slăbi, lucru ce corespunde unui răspuns prin „nu”. Răspunsul este foarte scurt şi imediat. Calibrarea nivelurilor specifice Punctul critic dintre pozitiv şi negativ, dintre adevărat şi fals, sau dintre ceea ce este constructiv, respectiv destructiv se găseşte la nivelul calibrat 200 (vezi harta scalei conştiinţei). Tot ceea ce se găseşte deasupra valorii 200 este adevărat şi determină creşterea tonusului muscular al subiectului; tot ceea ce se găseşte sub această valoare este fals şi determină scăderea tonusului muscular al aceluiaşi subiect.
Se poate testa absolut orice afirmaţie, eveniment istoric sau persoană (indiferent dacă din prezent sau trecut). Întrebările nu trebuie nici măcar verbalizate. Calibrarea numerică: Exemplu: „Ramana Marharshi calibrează peste nivelul 700?”. (Da/Nu) Sau, „Hitler calibrează peste nivelul 200?”(Da/Nu). La 20 de ani? (Da/Nu) La 30? (Da/Nu) La 40? (Da/Nu) în momentul morţii? (Da/Nu) Aplicaţii Testarea kinesiologică nu poate fi folosită pentru a prezice viitorul, în rest nu există nicio limită în calea întrebărilor dumneavoastră. Conştiinţa nu are limite nici în timp, nici în spaţiu dar, cu toate acestea, permisiunea poate fi refuzată. Orice eveniment istoric, fie el prezent sau trecut, poate fi testat. Răspunsurile sunt impersonale şi nu depind nici de sistemul de credinţă al subiectului, nici de cel al persoanei care face testarea. De exemplu, protoplasma manifestă o reacţie de aversiune la stimulii nocivi şi carnea ce sângerează. Acestea constituie calităţi ale materialelor testate şi sunt impersonale. De fapt, conştiinţa nu cunoaşte decât adevărul, deoarece numai acesta are o existenţă reală. Ea nu răspunde la falsitate, deoarece falsitatea nu are o existenţă propriu-zisă în realitate. Totodată, ea nu va răspunde corect nici întrebărilor egoiste sau nonintegre, de genul celor care vizează investirea banilor în anumite acţiuni. Prin urmare, răspunsul kinesiologic este doar o prezenţă. Aşa cum se întâmplă şi în cazul electricităţii, spunem că lumina este aprinsă. Atunci când spunem că este stinsă, ne referim de fapt la absenţa electricităţii. În
realitate, nu există nimic de genul „nimicului”. Aceasta este o afirmaţie deopotrivă subtilă şi crucială pentru înţelegerea naturii conştiinţei. Conştiinţa este capabilă să recunoască doar Adevărul. Ea pur şi simplu eşuează să răspundă la falsitate. În mod similar, o oglindă reflectă o imagine numai dacă există un obiect de reflectat. Dacă nu există nici un obiect în faţa oglinzii, nu există nici vreo imagine reflectată în aceasta. Pentru a calibra un nivel Nivelurile calibrate se raportează la o scală de referinţă specifică. Pentru a ajunge la aceleaşi valori ca în harta scalei conştiinţei redată în Anexa B, întrebările trebuie corelate cu aceasta, după cum urmează: „Pe o scală a conştiinţei umane de la 1 la 1.000, în care 600 indică iluminarea, acest obiect/acţiune/substanţă calibrează peste...(un număr)”. Sau: „Pe o scală a conştiinţei unde 200 constituie nivelul Adevărului, iar 500 nivelul Iubirii, această afirmaţie calibrează peste ... (indicaţi un anumit număr)”. Informaţii generale Oamenii doresc în general să deosebească adevărul de falsitate. Prin urmare, afirmaţia trebuie făcută cât mai precis. Evitaţi folosirea termenilor generali precum „este oare aceasta o slujbă bună?”. „Bună” în ce sens? Al salarizării? Condiţiilor de muncă? Posibilităţilor de promovare? Corectitudinea şefului? Expertiza Familiaritatea cu testarea generează o expertiză progresivă, întrebările adecvate încep să se ivească tot mai des şi pot deveni aproape incredibil de corecte. Dacă acelaşi subiect al testării lucrează împreună cu o
aceeaşi persoană ce efectuează testarea pentru o anumită perioadă de timp, cel puţin una dintre aceste două părţi va dezvolta o calitate de o uimitoare acurateţe, care constă în principal în capacitatea de a indica cu precizie întrebările adecvate chiar şi atunci când subiectul nu are nici o idee despre acestea. De exemplu, persoana care efectuează testarea a pierdut un obiect şi începe să spună: „l-am lăsat în biroul meu” (Răspuns: nu) „l-am lăsat în maşină” (Răspuns: nu). Apoi, pe neaşteptate, subiectul testării aproape că „vizualizează” obiectul şi spune: „întreabă: l-am agăţat pe uşa de la baie?”. Atunci cel care efectuează testarea spune: „obiectul este agăţat pe uşa de la baie”.(Răspuns: da). În cazul de faţă, subiectul testării nu avea nici o idee despre faptul că persoana care efectua testarea se oprise să alimenteze maşina şi-şi uitase geaca pe uşa toaletei benzinăriei. Se poate obţine astfel orice informaţie, despre absolut orice lucru din prezent sau trecut. Printr-o verificare încrucişată, acurateţea poate fi confirmată cu uşurinţă. E normal să fii sceptic la început. Totodată, oricine îşi însuşeşte această tehnică, are la dispoziţie în mod instantaneu un număr mai mare de informaţii decât pot stoca toate computerele şi bibliotecile din întreaga lume. Prin urmare, posibilităţile acestei metode sunt în mod evident nelimitate şi uimitoare. Limite Din motive încă necunoscute, aproximativ zece la sută din totalul populaţiei lumii nu poate folosi tehnica testării kinesiologice - probabil din cauza unui dezechilibru al energiei chi. Testul este corect numai dacă atât subiecţii testării, cât şi intenţia întrebării calibrează peste nivelul 200, fiind prin urmare integre.
Uneori, de asemenea din motive nedescoperite încă, se întâmplă ca persoanele căsătorite să nu se poată testa una pe celalaltă, trebuind astfel să apeleze la o a treia persoană. Un subiect potrivit pentru testare este o persoană al cărei braţ se întăreşte atunci când are în minte un obiect sau o persoană iubită, respectiv slăbeşte dacă se gândeşte la ceva negativ (frică, ură, vinovăţie, etc). Ocazional, se întâmplă ca şi un subiect potrivit pentru testare să dea răspunsuri paradoxale. Acest lucru poate fi rezolvat de obicei recurgând la tehnica de „palpare a glandei timus”, descoperită de doctorul John Diamond. (Cu pumnul strâns, apăsaţi de trei ori deasupra sternului, zâmbiţi şi spuneţi „ha-ha-ha” la fiecare palpare, imaginându-vă mental o persoană sau un obiect iubit.) Astfel, dezechilibrul temporar va fi îndepărtat. Acesta poate fi ocazionat de faptul că aţi fost înconjurat recent de oameni negativi, aţi ascultat muzică death-metal sau aţi privit programe de televiziune violente etc. Energia muzicii negative are un efect dăunător asupra sistemului energetic al corpului pentru încă o jumătate de oră după ascultarea muzicii respective. De asemenea, o alta sursă obişnuită de energie negativă o reprezintă reclamele de televiziune. Explicaţie Testul kinesiologic este independent de opiniile şi credinţele personale, fiind un răspuns impersonal al câmpului conştiinţei care, precum protoplasma, este impersonal în toate răspunsurile sale. Acest lucru poate fi demonstrat prin observarea faptului că răspunsurile la testare sunt aceleaşi indiferent dacă sunt sau nu verbalizate. Astfel, subiectul testării nu este influenţat de întrebare, deoarece nici măcar nu ştie care este
aceasta. Pentru a demonstra acest lucru, faceţi următorul exerciţiu: Cel care efectuează testarea se gândeşte la o imagine necunoscută subiectului şi spune: imaginea pe care o am în minte este pozitivă (sau adevărată, sau calibrează peste nivelul 200, etc). Dacă imaginea la care se gândeşte cel care efectuează testarea este pozitivă (Lincoln, Iisus, Maica Tereza, etc) tonusul muscular al braţului subiectului se va întări. Dacă dimpotrivă, cel care face testarea are în minte o imagine negativă sau o afirmaţie falsă, braţul subiectului va slăbi instantaneu. Dat fiind că subiectul nu ştie la ce anume se gândeşte cel ce face testarea, rezultatele nu sunt influenţate de credinţele şi opiniile personale. Tehnica kinesiologică corectă La fel precum interesul principal al lui Galileo Galilei viza astronomia şi nu fabricarea telescoapelor, Institutul pentru Cercetări Spirituale Avansate este dedicat cercetării conştiinţei şi nu în mod specific kinesiologiei. Filmul video Putere versus Forţă demonstrează tehnica fundamentala a testării kinesiologice. Informaţii mai detaliate cu privire la ştiinţa kinesiologiei pot fi găsite pe internet. De exemplu, puteţi căuta pe motoarele de căutare după cuvântul kinesiologie. Există foarte multe referinţe, ca de exemplu link-ul Colegiului de Kinesiologie Aplicată (www.Icak.com) precum şi alte instituţii educaţionale.
Anexa D – Despre Autor Note biografice şi autobiografice Dr. DAVID R. HAWKINS este un renumit învăţător spiritual, autor şi conferenţiar în domeniul stărilor spirituale avansate, cercetării conştiinţei şi Realizării Prezenţei lui Dumnezeu în forma Sinelui. Lucrările şi înregistrările conferinţelor sale au fost larg recunoscute drept unice, prin faptul că o stare foarte avansată a conştiinţei a survenit în cazul unei persoane cu pregătire ştiinţifică şi clinică, aptă să relateze şi să explice ulterior aceste fenomene neobişnuite într-o manieră clară şi comprehensibilă. Tranziţia de la starea normală a eului/minţii spre eliminarea acestora prin intermediul Prezenţei e descrisă în trilogia Putere versus Forţă (apărută în 1995), volum ce a atras laudele Maicii Tereza, Ochiul Sinelui (2001) şi Şinele: Realitate şi subiectivitate (2003), care au fost traduse şi în limba română şi sunt cotate cu 5 stele de recenziile de pe www.amazon.com. Trilogia a fost precedată de o cercetare asupra Naturii Conştiinţei, publicată sub forma unei lucrări de doctorat cu titlul: Analiza cantitativă şi calitativă şi calibrarea nivelurilor conştiinţei umane, ce reunea
domeniile aparent separate ale ştiinţei şi spiritualităţii. Ea a fost realizată graţie descoperirii majore a unei tehnici care, pentru prima dată în istoria umană, permitea discernerea adevărului de falsitate. Importanţa acestei lucrări de început a fost recunoscută prin recenziile favorabile şi laudative din Brain/Mind Bulletin precum şi de prezentările ulterioare la Conferinţa Internaţională Asupra Ştiinţei şi Conştiinţei. De atunci, numeroase prezentări au fost oferite multor organizaţii, conferinţe spirituale, grupuri religioase şi monastice, inclusiv Forumului Oxford. În orientul îndepărtat, doctorul Hawkins e recunoscut drept învăţător al Căii Iluminării (Tae Ryoung Sun Kak Tosa). Consecvent observaţiei sale conform căreia multe adevăruri spirituale au fost greşit înţelese de-a lungul timpului din cauza explicaţiilor insuficiente, doctorul Hawkins prezintă lunar seminarii în care oferă explicaţii detaliate ce sunt mult prea extinse pentru a putea fi redate în formatul limitativ al unei cărţi. Înregistrările acestora sunt disponibile însă la cerere, împreună cu secţiunea de întrebări şi răspunsuri menită unei clarificări suplimentare (www.veritaspub.com). Ţelul general al muncii sale de-o viaţă vizează recontextualizarea experienţei umane în termenii evoluţiei conştiinţei şi integrarea unei înţelegeri a minţii şi spiritului în forma unor expresii ale Divinităţii înnăscute ce stă la baza vieţii şi a Existenţei. Această dedicaţie este semnificată de afirmaţia „Gloria în excelsis Deo!” ce deschide şi încheie toate cărţile sale.
Sumar biografic David R. Hawkins practică psihiatria din 1952 şi e membru pe viaţă al Asociaţiei Psihiatrice Americane, precum şi a numeroase alte organizaţii profesionale. Apariţiile sale televizate includ The MacNeil/Lehrer News Hour, The Barbara Walters Show şi The Today Show, documentare ştiinţifice şi multe altele. Este autorul a numeroase articole ştiinţifice şi spirituale, cărţi, casete şi serii de conferinţe. Alături de laureatul premiului Nobel, Linus Pauling, este coautor al cărţii „Orthomolecular Psychiatry Psihiatria Ortomoleculară Activitatea sa terapeutică, didactică şi de cercetare este menţionată în Who s Who în America şi Who ’s Who în the World. Pentru câţiva ani, a fost consultant al diocezelor Episcopale şi Catolice, ordinelor monastice şi Mănăstirii Zen. Doctorul David R. Hawkins a ţinut numeroase conferinţe şi prelegeri, inclusiv la Westminster Abbey, la Universităţile Argentina, Notre Dame, Michigan, Fordham şi Harvard. A ţinut conferinţa anuală Landsberg la Facultatea de Medicină din San Francisco, Universitatea din California. De asemenea, este consultant a numeroase guverne pe domeniul diplomaţiei internaţionale, implicându-se activ în rezolvarea unor conflicte îndelungate ce constituie ameninţări majore la adresa păcii mondiale. În recunoaşterea contribuţiei pe care a adus-o umanităţii, Doctorul Hawkins a fost înnnobilat, devenind Cavaler al Ordinului Suveran al Ospitalierilor Sf. Ioan din Ierusalim (fondat în anul 1070). Ceremonia a fost oficiată de către Prinţul de coroană Valdemar al Danemarcei, la Seminarul Teologic din San Anselmo, în luna octombrie 1995.
Notă autobiografică Dacă adevărurile redate în această carte au fost derivate ştiinţific şi organizate în mod obiectiv, ca toate adevărurile dealtfel, ele au fost, în primul rând, experimentate personal. O succesiune de stări intense ale conştiinţei, începute la o vârstă tânără, la început au inspirat şi apoi au direcţionat procesul înţelegerii subiective care avea să ia, în cele din urmă, forma acestei cărţi. La vârsta de trei ani a survenit pe neaşteptate o conştientizare completă a existenţei, o înţelegere nonverbală - dar completă - a semnificaţiei că „Sunt” urmată imediat de revelaţia înfricoşată a faptului că ar fi putut foarte bine să nu exist deloc. Era vorba, fără îndoială, de o trezire bruscă din uitare, de o accedere la conştienţa fiinţării înseşi. În acel moment, sinele propriu s-a născut şi în conştiinţa mea subiectivă şi-a făcut intrarea dualitatea între „Este” şi „Nu este”. De-a lungul copilăriei şi adolescenţei, paradoxul existenţei şi întrebarea referitoare la realitatea sinelui m-au însoţit constant. Uneori, sinele propriu aluneca înapoi într-un Sine mai mare, impersonal, iar temerea încercată iniţial în faţa non-existenţei, teama fundamentală de Neant, revenea. În 1939 eram „băiatul cu ziarele” în Wisconsin, „beneficiind” de o rută de 17 mile. Într-o noapte întunecată de iarnă am fost surprins de furtună şi viscol la mare distanţă de casă, în condiţiile unei temperaturi de -20 grade. Bicicleta a alunecat pe gheaţă, iar viscolul mi-a împrăştiat ziarele, aruncându-le pe câmpia acoperită de zăpadă şi gheaţă. Am izbucnit în lacrimi de frustrare şi extenuare, hainele mele erau îngheţate bocnă. Pentru a mă feri din faţa vântului, am spart în crusta de gheaţă un adăpost din zăpadă, unde m-am
ascuns. Curând tremuratul s-a oprit şi i-a luat locul o căldură delicioasă, apoi o stare de pace aflată dincolo de orice încercare de a o descrie. Aceasta era acompaniată de o imensă revărsare de lumină şi de o prezenţă a unei iubiri infinite, fără început şi sfârşit, şi care, în acelaşi timp, nu era diferită de propria mea esenţă. Pe măsură ce conştienţa mea se amesteca cu această stare iluminată şi atotprezentă, am început să uit de prezenţa propriului meu corp fizic, ca şi de lucrurile din jurul meu. Mintea mi se liniştise, toate gândurile încetaseră. Percepeam acut că singurul lucru real era o Prezenţă infinită, dincolo de timp şi de posibilitatea de a o descrie. După o perioadă nedefinită şi aproape sustrasă timpului, am fost readus la cunoştinţă de cineva care îmi scutura genunchiul, apoi am zărit faţa înspăimântată a tatălui meu. Nu vroiam deloc să mă întorc în corp şi în tot ce însemna acel lucru, dar pentru că îl iubeam mult pe tatăl meu şi vedeam că suferă, Spiritul meu a ales totuşi să o facă. Într-un fel, am empatizat cu teama sa în faţa morţii mele deşi, în acelaşi timp, ideea de moarte mi se părea a fi absurdă. Nu am discutat cu nimeni despre experienţa mea subiectivă, neexistând niciun context în care să o pot descrie. Nu auzisem niciodată de experienţe spirituale, altele decât cele din vieţile sfinţilor. Dar, după această experienţă, realitatea acceptată a lumii a început să mi se pară doar provizorie, învăţătura religiilor tradiţionale pierzându-şi semnificaţia şi, paradoxal, am devenit agnostic. În comparaţie cu Lumina Divinităţii pe care o simţisem eu scăldând întreaga existenţă, divinitatea religiei tradiţionale pălise. În acest fel, spiritualitatea a înlocuit religia.
În timpul celui de-al doilea război mondial am fost repartizat la un serviciu riscant, pe un distrugător de mine, fiind deseori aproape de moarte. Dar, spre deosebire de ceilalţi membri ai echipajului, nu mă temeam de ea. Era ca şi cum moartea îşi pierduse autenticitatea pentru mine. După război, fascinat de complexitatea minţii şi dorind să studiez psihiatria, mam înscris la facultatea de medicină. Psihanalistul care mă îndruma, profesor la Universitatea Columbia, era, de asemenea, agnostic. Amândoi ne-am însuşit o viziune întunecată asupra religiei. Lucrurile au mers bine, ca şi cariera mea, eu începând să cunosc succesul. Totuşi, calea mea nu s-a rezumat la progresele din viaţa profesională. Am căzut pradă unei boli progresive şi fatale, ce nu răspundea niciunui tratament existent. La vârsta de 30 de ani, maladia avansase la o stare extremă, eu fiind în tot acest timp conştient de faptul că eram pe moarte. Nu-mi păsa de corp, dar spiritul meu se afla într-o stare de suferinţă şi disperare extremă. Pe măsură ce momentul final se apropia, mi-a trecut prin minte un gând: „Şi dacă, totuşi, Dumezeu există?” Aşa am început să mă rog: „Dacă există un Dumnezeu, atunci îl rog să mă ajute acum”. M-am abandonat lui Dumnezeu, oricare ar fi fost el, am căzut în inconştienţă şi când m-am trezit, am constatat că avusese loc o transformare de o asemenea forţă, încât eram paralizat de veneraţie. Persoana care fusesem nu mai exista. Nu mai exista nici vreun sine sau eu personal, ci doar o Prezenţă Infinită, înzestrată cu o putere atât de nelimitată, încât mă ocupa cu totul. Această Prezenţă a înlocuit ceea ce fusesem „eu”; corpul meu şi acţiunile sale erau controlate numai de Voinţa Infinită a Prezenţei. Lumea era iluminată de claritatea unei Unităţi Infinite, ce se
exprima pe sine prin revelarea tuturor lucrurilor, în frumuseţea şi perfecţiunea lor infinită. Această linişte a continuat să dureze. Nu mai aveam o voinţă a mea, proprie, iar corpul fizic îşi vedea de treabă sub controlul voinţei deopotrivă infinit de puternică, dar şi extrem de tandră a Prezenţei. În această stare, nu exista vreo nevoie de a mă gândi la ceva. Toate adevărurile erau autoevidente, nefiind necesară (şi dealtfel nici posibilă), nicio conceptualizare. În acest timp, sistemul meu nervos era extrem de suprasolicitat, de parcă ar fi transportat mai multă energie decât era proiectat s-o facă. Efectiv eram inapt de a funcţiona în lume. Odată cu toate temerile şi anxietatea, dispăruse şi orice motivaţie obişnuită. Nu era nimic de făcut, totul era perfect. Faima, succesul şi banii deveniseră golite de semnificaţie. Prietenii mă presau să fiu pragmatic şi să revin la practica mea, dar nu aveam nici o motivaţie obişnuită pentru a face acest lucru. Totuşi, am descoperit că puteam percepe realitatea din spatele personalităţii, am înţeles că originea emoţiilor se găsea în credinţa oamenilor că ei erau respectiva personalitate. Şi astfel, practica mea s-a reînnodat de la sine, devenind, în cele din urmă, imensă. Oamenii veneau de pe tot cuprinsul Statelor Unite. În cele din urmă, am ajuns să am 50 de terapeuţi şi alţi angajaţi, 2000 de pacienţi trataţi, un număr de 25 de birouri, laboratoare de cercetare, tratând 1000 de pacienţi noi în fiecare an. În plus, am fost invitat la numeroase emisiuni de radio şi televiziune, pe care leam enumerat mai sus. În 1973, am rezumat munca mea în cartea „Orthomolecular Psychiatry - Psihiatria
Ortomoleculară”. Această lucrare, venită cu 10 ani înaintea timpului său, a avut darul de a crea tulburare. Starea generală a sistemului meu nervos s-a îmbunătăţit încet şi apoi a survenit un alt fenomen - am simţit o bandă de energie dulce, delicioasă, ce curgea continuu, prin şira spinării şi ajungea în creier, unde creea o senzaţie intensă de plăcere continuă. Tot ceea ce mi se întâmpla în viaţă se petrecea prin sincronicitate, evoluând într-o armonie perfectă, iar miracolul devenise un loc comun. Originea a ceea ce lumea ar numi miracol era Prezenţa, şi nu sinele meu propriu. Tot ceea ce mai rămăsese din „sinele” meu personal era un simplu martor pasiv al acestui fenomen. Cel care determina tot ceea ce se petrecea era un „Eu” mai mare şi mai profund decât propriul meu sine şi propriile mele gânduri. Stările pe care le experimentam fuseseră raportate şi de alţii; astfel, am început să cercetez învăţăturile spirituale, inclusiv pe cele ale lui Buddha şi ale înţelepţilor iluminaţi, pe cele ale lui Huang Po, dar şi pe acelea aparţinând învăţătorilor mai recenţi, ca de exemplu Ramana Maharshi şi Nisaigadatta Maharaj (confirmându-mi astfel faptul că experimentele trăite de mine nu erau unice). Deodată, am înţeles pe deplin Bhagavad-Gita, experimentând în cele din urmă acelaşi extaz spiritual pe care-l raportau sfinţii creştini şi Sri Rama Krishna. Tot ceea ce exista în lume era luminos şi extraordinar de frumos. Toate fiinţele deveniseră Radiante şi exprimau Radianţa în tăcere şi splendoare. Părea că toată omenirea e motivată în realitate de iubire interioară, dar devenise pur şi simplu inconştientă cu privire la acest lucru; majoritatea vieţilor erau trăite ca şi cum le-ar fi trăit nişte adormiţi, care nu se treziseră încă la conştienţa care reprezenta, de fapt, adevărata lor
natură. Toţi cei din jurul meu arătau de parcă ar fi fost adormiţi, dar erau incredibil de frumoşi - eram îndrăgostit de fiecare dintre ei. A trebuit să pun capăt obiceiului meu de a medita o oră dimineaţa şi o oră înainte de culcare, pentru că acest lucru îmi intensifica starea de fericire într-o asemenea măsură, încât nu mai puteam funcţiona normal. Revenea o experienţă similară aceleia pe care o trăisem, copil fiind, în zăpadă, dar îmi venea tot mai greu să părăsesc acea stare pentru a mă reîntoarce în lume. Incredibila frumuseţe a tuturor lucrurilor radia în tot ceea ce exista perfecţiunea lor; iar acolo unde lumea vedea urâţenie, eu vedeam doar frumuseţe eternă. Această iubire spirituală inunda orice percepţie. Toate graniţele dintre aici şi acolo, atunci şi acum, eu şi tu, dispăruseră. Am petrecut mulţi ani în linişte interioară şi, în tot acest timp, puterea Prezenţei creştea. Nu mai aveam o voinţă personală. Sinele personal devenise un instrument al Prezenţei Infinite, acţionând după voinţa acesteia. Oamenii simţeau o pace extraordinară în aura acestei Prezenţe. Căutătorii căutau răspunsuri la mine dar, de vreme ce nu mai exista individualitatea David, am înţeles că, de fapt, ei îşi primeau răspunsurile de la propriul lor sine, care nu diferea deloc de al meu. Când priveam o persoană, regăseam acelaşi sine strălucind în ochii săi. Dincolo de înţelegerea obişnuită, se petrecea miraculosul. Multe maladii cronice, de care suferisem ani de-a rândul, dispăruseră — vederea mi se normalizase spontan, nemaiavând nevoie de ochelarii pe care-i purtam de-o viaţă. Ocazional, simţeam o energie extraordinar de plăcută; o Iubire Infinită începea să radieze pe
neaşteptate din inimă, spre scena unei nenorociri. Odată, conduceam pe autostradă, când acea energie extraordinară a prins să radieze din pieptul meu; când am ajuns la o curbă, am văzut că acolo avusese loc un accident, roţile maşinii răsturnate se mai învârteau încă. Energia amintită a trecut cu mare intensitate în pasagerii maşinii lovite, apoi s-a oprit singură. Din nou, cu altă ocazie, în timp ce mă plimbam pe străzile unui oraş ciudat, energia a început să curgă spre blocul din faţa mea. Ajuns curând în faţa unei scene de bătaie de stradă, am constatat că „beligeranţii” au dat înapoi şi au început să râdă. Atunci, energia s-a oprit. Schimbări profunde ale percepţiei au survenit pe neaşteptate şi în împrejurări improbabile. Pe când cinam singur în Long Island, la restaurantul Rothman’s, Prezenţa s-a intensificat pe neaşteptate până ce orice lucru şi persoană care părea separată în percepţia obişnuită s-a contopit într-o universalitate şi unitate atemporală. În Tăcerea absolută şi lipsită de orice mişcare, am înţeles că nu există „evenimente” sau „lucruri” şi că, de fapt, nimic nu se întâmplă, pentru că trecutul, prezentul şi viitorul sunt numai artefacte ale percepţiei, cum este dealtfel şi iluzia unui „eu” separat, obiect al naşterii şi morţii. Pe măsură ce sinele limitat şi fals se dizolva în Sinele universal al adevăratei sale origini, încercam o senzaţie de confort, de întoarcere acasă, o stare de pace absolută şi de izbăvire de toate suferinţele. Pentru că numai iluzia individualităţii este originea oricărei suferinţe. Atunci când înţelegem că universul este unul, complet şi una cu tot ceea ce este, etern şi fără sfârşit, nicio suferinţă nu mai este posibilă. Îmi veneau pacienţi din toate ţările lumii, unii dintre ei fiind total lipsiţi de speranţă. Înfăşuraţi în cearceafuri albe, pe patul suferinţei lor, ei veneau după ce
colindaseră prin toate spitalele, spre a găsi tratamentul şi speranţa vindecării din psihoze şi tulburări mentale incurabile. Mulţi erau muţi de ani de zile. Dar în fiecare pacient, dincolo de aparenţa zdrobită, bolnavă şi nevolnică, am văzut clar esenţa radiantă a iubirii şi frumuseţii, probabil că atât de ascunsă de suferinţă şi de imaginea obişnuită a acesteia, încât acel pacient sau pacientă era complet privat de iubire în această lume. Într-o zi, o femeie mută a fost adusă la spital în cămaşă de forţă. Avea o dereglare neurologică severă şi nu putea sta în picioare. A intrat în spasme zbătându-se pe podea, ochii i se dădeau peste cap. Familia ei era destul de bogată şi, prin urmare, fusese consultată de nenumăraţi medici de-a lungul anilor - unii dintre ei fiind specialişti celebri în toată lumea. Fusese încercat orice tratament posibil şi profesia medicală renunţase în cele din urmă ca la un caz lipsit de speranţă. Am privit-o şi am întrebat non-verbal: „Doamne, ce vrei să fac cu ea?” Am înţeles apoi că tot ce trebuia să fac era să o iubesc; atâta tot. Sinele ei interior i-a strălucit în ochi şi eu m-am conectat cu această esenţă iubitoare. În aceeaşi secundă, ea s-a vindecat prin cunoaşterea propriei sale realităţi; ce s-a întâmplat cu mintea şi corpul ei nemaiavând vreo importanţă nici măcar pentru ea. În esenţă, acelaşi lucru s-a petrecut în cazul a nenumăraţi pacienţi. Unii s-au recuperat în ochii lumii, alţii nu, dar însănătoşirea clinică n-a mai avut importanţă pentru aceşti pacienţi. Agonia lor interioară luase sfârşit; deoarece se simţeau iubiţi şi împăcaţi interior, chinul lor se sfârşise. Acest fenomen poate fi explicat doar prin a spune că realitatea fiecărui pacient a fost recontextualizată de Compasiunea Prezenţei, astfel încât el sau ea a experimentat vindecarea la un
nivel ce transcendea lumea şi aparenţele acesteia. Pacea interioară a Sinelui ne-a cuprins pe amândoi, dincolo de timp şi identitate. Am înţeles că orice chin şi suferinţă provine exclusiv de la eu şi nu de la Dumnezeu. Acesta era un adevăr pe care l-am comunicat în tăcere minţilor pacienţilor mei. Atunci când am intuit acest blocaj mental în cazul altui pacient (ce suferea de muţenie şi nu vorbise de mulţi ani), şi i-am spus prin intermediul minţii: „îl blamezi pe Dumnezeu pentru ceva care ţi-a fost cauzat în realitate numai de propriul tău eu”, el a sărit brusc şi a început să vorbească, şocând infirmiera care a fost martoră la incident. Dar munca a devenit din ce în ce mai obositoare, pentru ca, în cele din urmă, să mă copleşească. Veneau tot mai mulţi bolnavi şi aşteptam să se elibereze paturi, deşi spitalul cu care lucram construise o anexă specială pentru pacienţii mei. Am simţit o frustrare enormă în faţa imensei suferinţe umane şi a imposibilităţii mele de a mă ocupa de mai mulţi pacienţi în acelaşi timp. Am simţit că trebuie să existe o cale de a aborda mai direct cauzele maladiilor obişnuite, eternul izvor al tristeţii şi suferinţei umane. Atunci am început să-mi îndrept atenţia spre kinesiologie, fiind uluit de potenţialul ei. Era „culoarul” dintre două universuri - lumea fizică şi lumea minţii şi a spiritului, o interfaţă între dimensiuni. Într- o lume plină de „adormiţi” ce s-au pierdut de sursa lor, aveam în faţă atât un instrument de recuperare, cât şi unul care, mai mult, avea căderea de a demonstra tuturor legătura pierdută cu realitatea superioară. Am început să testez fiecare substanţă, gând sau concept la care mă puteam gândi şi am cerut studenţilor şi asistenţilor mei să facă acelaşi lucru. Apoi am observat un lucru
esenţial. În timp ce toţi subiecţii slăbeau când erau supuşi unor stimuli negativi - spre exemplu, luminile fluorescente, pesticidele şi îndulcitorii artificiali studenţii disciplinelor spirituale, ce-şi crescuseră nivelul conştiinţei, nu slăbeau într-o măsură atât de însemnată ca oamenii obişnuiţi. Părea că în conştiinţa lor survenise o schimbare importantă şi decisivă - atunci când au înţeles că nu se aflau la mila lumii, ci erau afectaţi numai de ceea ce mintea lor credea. Probabil că procesul de a progresa pe drumul spre iluminare putea fi descris drept creşterea abilităţii omului de a rezista în faţa vicisitudinilor existenţei, inclusiv boala. Sinele avea vădit capacitatea de a schimba lucrurile din lume prin simplul fapt de a le cunoaşte în lăuntrul lor; Iubirea schimba lumea de fiecare dată când lua locul non-iubirii. Întreaga schemă a civilizaţiei putea fi schimbată profund prin concentrarea acestei puteri a iubirii asupra unui punct specific. Ori de câte ori se întâmplă acest lucru, istoria se bifurcă spre drumuri noi. Mi-a fost clar că aceste înţelegeri cruciale nu numai că puteau fi comunicate lumii, dar că puteau fi chiar demonstrate vizibil şi irefutabil. Părea că marea tragedie a vieţii umane fusese întotdeauna aceea că psihicul putea fi amăgit şi indus în eroare atât de uşor, discordia şi conflictul fiind consecinţele inevitabile ale faptului că omenirea nu are capacitatea de a distinge adevărul de falsitate. Dar în acest punct se găsea şi un răspuns la această dilemă fundamentală, o modalitate de a recontextualiza natura conştiinţei însăşi şi de a face explicabile acele lucruri care altfel puteau fi numai presupuse. Venise timpul să-mi părăsesc viaţa new-yorkeză, apartamentul din oraş şi casa din Long Island;
descoperisem ceva mult mai important. Înainte de a-mi putea concretiza ideile, aveam nevoie sa mă perfecţionez ca instrument. Mi-am părăsit aşadar munca şi tot ce implica ea şi am început să duc o viaţă modestă, într-un oraş mic, unde am petrecut următorii şapte ani în meditaţie şi studiu. Însă starea atotputernică de fericire descrisă anterior continua să revină mereu şi mereu independent de voinţa mea şi fără a fi căutată în mod special. În cele din urmă, am înţeles că trebuia să învăţ să trăiesc în această Prezenţă Divină şi - în acelaşi timp - să funcţionez în lume. Pierdusem de mult contactul cu ce se mai întâmpla prin lume. Pentru a mă putea ocupa de cercetare şi scris, era necesar să încetez orice practică spirituală şi să mă concentrez asupra lumii formelor. Am început să citesc ziarele şi să mă uit la televizor, pentru a înţelege despre ce este vorba în lume, cine erau persoanele publice şi care era nivelul dialogului social. Experienţele excepţionale şi subiective ale adevărului domeniul mistic ce afectează toată omenirea, pentru că transmite energia acestui nivel în conştiinţa colectivă - nu pot fi înţelese de către majoritatea oamenilor (cu excepţia căutătorilor spirituali), şi sunt, prin urmare, reduse la o semnificaţie limitată. Încercam să mă reîntorc la normalitate, pentru că, în sine, a fi normal şi obişnuit constituie o expresie a divinităţii. Adevărul sinelui nostru real poate fi descoperit pe drumurile vieţii de zi cu zi. Tot ceea ce trebuie să facem pentru aceasta este să trăim înconjuraţi de atenţie şi amabilitate faţă de ceilalţi. Restul se revelează de la sine, după un anumit timp necesar. Dumnezeu şi lucrurile obişnuite nu sunt deloc noţiuni incompatibile.
Şi astfel, după o lungă şi circulară călătorie a spiritului, m-am întors la cea mai importantă muncă aceea de a încerca să aduc Prezenţa măcar cu puţin mai aproape de înţelegerea şi atingerea semenilor mei. *** Prezenţa e tăcută şi transmite o stare de pace, care constituie spaţiul în care şi prin care totul există şi primeşte experienţa. Este infinit de tandră şi totuşi dură ca o stâncă. Alături de ea, orice teamă dispare. Bucuria spirituală se petrece la un nivel liniştit de extaz inexplicabil. Deoarece experienţa timpului încetează, nu mai există aprehensiune ori regret, nici suferinţă, nici anticipare; sursa bucuriei e nesfârşită şi mereu prezentă. Neexistând început şi sfârşit, nu mai există nici pierdere, durere sau dorinţă, nimic nu trebuie făcut, totul este deja perfect şi complet. Atunci când timpul se opreşte, toate problemele dispar, ele nu sunt altceva decât artefacte ale unui punct al percepţiei. Deoarece Prezenţa este acolo, nu mai există vreo identificare ulterioară cu mintea sau corpul. Atunci când mintea se linişteşte, gândul „eu sunt” dispare şi el la rândul său, iar Conştienţa Pură străluceşte întru iluminarea a ceea ce suntem, am fost şi vom fi întotdeauna, dincolo de toate lumile şi universurile, dincolo de timp şi prin urmare, fără început ori sfârşit. Oamenii se miră: „Oare cum pot unii să atingă această stare a conştienţei”, dar puţini urmează etapele necesare, poate tocmai pentru că sunt atât de simple. La început, dorinţa mea de a atinge această stare era intensă. Apoi am înţeles că am nevoie de disciplină pentru a putea acţiona cu o calitate constantă a iertării şi tandreţii, fără excepţie. Cine vrea să atingă această stare, trebuie să simtă compasiune pentru tot ceea ce
există - inclusiv pentru propriul său sine şi pentru propriile sale gânduri. Apoi survine disponibilitatea de a ţine dorinţele în suspensie şi de a abandona voinţa personală în fiecare moment. Deoarece fiecare gând, simţire, dorinţă sau acţiune a fost abandonată lui Dumnezeu, mintea a devenit din ce în ce mai liniştită. La început, am reflectat îndelung asupra multor istorii, volume şi paragrafe, apoi asupra ideilor şi conceptelor. Pe măsură ce renunţăm la dorinţa de a poseda respectivele gânduri, ele nu mai ajung la o asemenea elaborare, ci se fragmentează pe parcurs. În cele din urmă, am putut analiza însăşi energia ce se află în spatele gândului, chiar înainte ca acesta să devină gând. Sarcina menţinerii acestei fixităţi şi constanţe a concentrării (fără a-mi permite nici măcar un singur moment de distragere de la meditaţie), a continuat şi în timp ce-mi vedeam de activităţile obişnuite. La început, acest lucru părea foarte dificil dar, pe măsură ce trecea timpul, a devenit obişnuit, automat, reclamând din ce în ce mai puţin efort pentru ca, în cele din urmă, să poată fi realizat complet fără efort. Procesul se aseamănă cu o rachetă ce părăseşte pământul. La început, ea are nevoie de o putere enormă, apoi - pe măsură ce părăseşte câmpul gravitaţional al Pământului - de tot mai puţină, pentru ca, în cele din urmă, să se deplaseze prin spaţiu sub propria sa inerţie. Dintr-o dată, pe neaşteptate s-a petrecut o schimbare în conştienţă, Prezenţa fiind acolo, inconfundabilă, neîndoielnică şi atot-cuprinzătoare. Au existat câteva momente (puţine) de nelinişte şi teamă, atunci când sinele a murit, apoi absolutul Prezenţei a inspirat o străfulgerare de veneraţie. Această accedere a fost spectaculară, mult mai intensă decât orice altceva cunoscut. Nu are un corespondent în lumea experienţei
obişnuite. Acest şoc profund este amortizat de iubirea ce însoţeşte Prezenţa. Fără sprijinul şi protecţia acelei iubiri, am fi anihilaţi. A urmat un moment de teroare atunci când eul s-a agăţat de propria-i existenţă, temându-se că va fi nimicit. În loc să se întâmple aşa ceva, în momentul morţii eului, locul său a fost luat de Sinele complet, o totalitate în care tot ceea ce există e cunoscut şi evident, în expresia perfectă a propriei sale esenţe. Odată cu non-localizarea a survenit şi conştienţa faptului că tot ceea ce a fost sau va fi e unul şi acelaşi lucru. Această unitate este absolut completă - dincolo de toate identităţile, sexele, dincolo de umanitate însăşi. Aşadar, nu mai trebuie să ne temem de suferinţă şi moarte. Ceea ce se întâmplă cu corpul din acest punct încolo este lipsit de importanţă. La anumite niveluri ale conştiinţei spirituale, suferinţele corpului se vindecă sau dispar în mod spontan. Dar în starea absolută, atare consideraţii sunt irelevante. Corpul îşi va urma drumul său determinat şi se va întoarce apoi acolo de unde a venit. E o chestiune lipsită de importanţă, nu ne mai afectează deloc acest aspect. Corpul apare mai curând ca un „el” decât ca un „eu”, ca un terţ sau un obiect exterior, ca o piesă de mobilier din cameră. Faptul că oamenii se referă la corp ca şi cum acesta ar fi un „eu” individual poate părea de-a dreptul comic (dar e la fel de adevărat că nu există nici un mijloc de a explica realitatea acestei stări a conştienţei în lumea formei şi a dualităţii). Cel mai bun lucru pe care-l putem face este să ne vedem de treabă şi să lăsăm Prezenţa să facă această ajustare socială. Cu toate acestea, atunci când cineva atinge starea sublimă de fericire, e foarte dificil so ascundă. Lumea poate fi orbită, iar oamenii vin de la mare depărtare pentru a fi în preajma acestei aure.
Astfel, atât pentru căutătorii spirituali, cât şi pentru cei care nu încearcă decât o simplă curiozitate faţă de acest domeniu, sau pentru cei foarte bolnavi şi aflaţi în căutarea miracolelor, unii oameni pot deveni nişte magneţi şi o sursă de bucurie. În mod obişnuit, în acest punct există o dorinţă de a împărtăşi această stare cu ceilalţi şi de a o folosi în beneficiul tuturor. Extazul care acompaniază această condiţie nu este cu totul stabil, există, de asemenea, şi momente de agonie profundă. Cele mai intense au loc atunci când această stare fluctuează sau - aparent fără un motiv justificat - încetează. Aceste momente atrag după ele perioade de disperare intensă, chiar teama că am fost abandonaţi de Prezenţă. Aceste căderi fac ca drumul să fie dificil şi depăşirea acestor încercări cere o voinţă puternică. În cele din urmă, devine evident că acest nivel trebuie depăşit pentru că, altminteri, ar exista mereu această suferinţă de a cădea din starea de graţie. Apoi, gloria extazului trebuie părăsită şi ea, atunci când se impune sarcina extrem de dificilă de a depăşi dualitatea, până ce trecem dincolo de toate opoziţiile şi chemările lor conflictuale. Numai că una e să renunţăm la lanţurile de fier ale eului, şi cu totul altceva să abandonăm lanţurile de aur ale bucuriei şi extazului. Acest lucru, perceput ca o renunţare la Dumnezeu, atrage după sine un nou nivel al fricii (niciodată anticipat înainte) - anume teroarea ultimă a singurătăţii absolute. În propriul meu caz, teama de inexistenţă era formidabilă şi m- am retras din faţa ei în mod repetat când se apropia. A devenit apoi vizibil scopul agoniilor şi al nopţilor negre ale sufletului - ele sunt atât de greu suportabile, încât extraordinara lor suferinţă îndeamnă la efortul extrem cerut de surmontarea lor. Şi, atunci
când oscilarea între infern şi paradis devine de nesuportat, dorinţa pentru existenţa însăşi trebuie abandonată. Numai atunci când este realizat acest lucru, putem trece dincolo de dualitatea Totalitate/vid, respectiv existenţă/ non-existenţă. Această culminare a lucrării interioare constituie cea mai dificilă fază, ultimă cumpănă, unde suntem foarte conştienţi că iluzia existenţei pe care o transcedem aici e irevocabilă. Din acest punct nu mai există întoarcere, iar spectrul ireversibilităţii face ca această ultimă barieră să pară cea mai teribilă alegere dintre toate. Dar, în realitate, în această apocalipsă ultimă a sinelui, în disoluţia singurei dualităţi rămase - cea a existenţei şi non-existenţei - însăşi identitatea se dizolvă în Divinitatea Universală, nemaiexistând nici o conştiinţă individuală. Apoi, pasul ultim, suprem, este făcut de Dumnezeu. David R. Hawkins
CUPRINS Declaraţia Autorului......................................... ............2 Avertisment: Notă către cititor.......................................5 Cuvânt înainte........................................... ...................8 Prefaţă........................................... .............................13 Mulţumiri......................................... ..........................20 Introducere....................................... ..........................22 SECŢIUNEA ÎNTÂI - CE ESTE ADEVĂRUL?.................30 Cap. 1 - Perspectiva istorică...................................30 Cap. 2 - Ştiinţa adevărului.....................................42 Cap. 3 - Adevărul ca enigmă: Provocarea şi lupta....49 Cap. 4 - Evoluţia conştiinţei...................................61 Cap. 5 - Structura esenţială a adevărului...............82
Cap. 6 - Manifestare versus cauzalitate: creaţie versus evoluţie.......................................... 95 Cap. 7 - Fiziologia adevărului...............................107 Cap. 8 - Fapt real versus ficţiune: Realitate şi Iluzie .................................................. .............125 SECŢIUNEA A DOUA – APLICAŢII PRACTICE............136 Cap. 9 - Structura Socială si Adevărul Funcţional.136 Distribuţia Nivelurilor de Conştiinţă ale Umanităţii .................................................. .............144 Cap. 10 – America........................................... .....221 Cap. 11 - Neajunsurile Societăţii...........................275 Cap. 12 - Aspecte problematice.............................305 SECŢIUNEA A TREIA - ADEVĂRUL ŞI LUMEA...........349 Cap. 13 - Adevărul: Calea spre Libertate...............349 Cap. 14 - Ţări şi politici........................................38 9 Cap. 15 - Adevăr şi Război....................................421 SECŢIUNEA A PATRA - CONŞTIINŢA SUPERIOARĂ ŞI ADEVĂRUL.......................................... .....................484 Cap. 16 - Religie şi adevăr....................................484 Cap. 17 - Adevărul spiritual..................................534 Cap. 18 - Rezumat şi concluzie.............................585 Anexa A - Calibrarea nivelurilor de adevăr ale capitolelor .................................................. ............................... 595 Anexa B - Harta scalei conştiinţei..............................597 Anexa C - Cum calibrăm nivelurile conştiinţei...........598 Anexa D - Despre Autor............................................. 608
sursa:David R. Hawkins - Adevar versus falsitate (A5)
Răspunde cu citat
Marcaje