Corfu, insula Sfantului Spiridon

[Adrian Pop]

https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-spiridon-trimitundei/corfu-insula-sfantului-spiridon-127692.html

Corfu, insula Sfantului Spiridon

Mareste imaginea.

Insula Corfu sau Kerkira, cum este cunoscuta in randul grecilor, este numita adesea "insula Sfantului Spiridon" nu pentru ca acesta s-ar fi nascut si ar fi trait aici. Se numeste astfel pentru ca Dumnezeu a randuit ca moastele Sfantului Spiridon sa fie aduse acum mai bine de jumatate de mileniu pe aceasta insula, unde sunt pastrate cu cinste pana in zilele noastre.
Paradoxal, Insula Corfu este locul unde Sfantul Spiridon nu a pasit in timpul vietii sale pamantesti, dar o va face, in chip tainic, odata cu aducerea sfintelor sale moaste pe aceste meleaguri, dupa cum ne stau drept marturie papucii sai din matase care se tocesc. Aceasta minune face ca Sfantul Spiridon sa fie cunoscut in intreaga lume ortodoxa ca "sfantul calator” sau "sfantul care isi paraseste racla”.
Cum au ajuns moastele Sfantului Spiridon in Insula Corfu?
Sfantul Spiridon s-a nascut in Cipru, in satul Asha, de langa Trimitunda in 270 d.Hr si a trait in timpul domniei Sfantului Imparat Constantin cel Mare. A ramas in istoria Bisericii sub chipul ierarhului smerit prin care Dumnezeu avea sa lucreze minuni, atat in timpul vietii sale, cat si dupa mutarea sa la cele vesnice.
Cea mai cunoscuta minune a Sfantului Spiridon a avut loc in timpul Primului Sinod Ecumenic cand a demonstrat adevarul de credinta, folosindu-se de o caramida. El a aratat unui eretic din tabara lui Arie ca precum o caramida este una si este alcatuita din trei elemente - pamant, apa si foc - tot la fel si Dumnezeu este Unul in Fiinta si intreit in Persoane - Tatal, Fiul si Sfantul Duh".

Sfantul Spiridon a trecut la Domnul pe 12 decembrie 348, in Cipru, la varsta de 78 ani. Moastele sale au ramas in Cipru fiind pastrate intr-o racla din marmura pana in sec. al VII in timpul invaziilor saracine.
Cand saracinii au sosit in Cipru credinciosii au deschis mormantul Sfantului Spiridon pentru a muta moastele sale la Constantinopol. Cu aceasta ocazie au descoperit ca moastele sfantului s-au pastart intacte si ca in mormantul sau era o buna mireasma.
Astfel, sfintele moaste au fost mutate la Vasileunousa unde au ramas pana in 1456. Acestea Sfinte Moaste sunt cele pe care le veneram pana in zilele noastra, in afara de mana dreapta a sfantului, care a avut o istorie aparte.
La trei ani dupa caderea Constantinopolului sub turcii otomani, in 1456, un preot de origine corfiota, parintele Gheorghe Kaloheretis, a ascuns moastele sfantului Spiridon si pe cele ale Sfintei Teodora Imparateasa intr-un cos si, dupa ce le-a acoperit cu iarba, le-a luat din Constantinopol si le-a dus in Corfu.
Moastele Sfantului Spiridon care au fost initial puse in biserica Sfantul Atanasie, au fost mostenite de cei trei fii ai lui Kaloheretis, Marcu, Luca si Filip. Doi dintre frati au incercat sa mute moastele in afara insulei Corfu dar au intampinat rezistenta corfiotilor fiind nevoiti abandonat planul. In final, acestia au oferit sfintele moaste Asiminei, fiica lui Filip.
In 1520, moastele Sfantului Spiridon au trecut in proprietatea familiei Voulgaris, ca zestre a Asiminei, atunci cand aceasta s-a maritat cu Stamatello Voulgar. De atunci, timp de patru secole, pana in 1925, moastele au apartinut acestei familii.
Initial si dupa 1528 sfintele moaste au fost pastrate in Catedrala Sfantului Mihail din Kampielo. In 1528 Stamatellos Vulgaris le-a mutat in biserica construita de familia sa in cinstea Sfantului Spiridon aflata in suburbiile localitatii Sarokko. In orice caz, in 1537, in timpul primului asediu al insulei Corfu de catre turci, moastele Sfantului Spiridon au fost mutate din motive de siguranta in Biserica Sfantul Anargyron din Vechea Fortareata, fiind mutate inapoi dupa incetarea asediului. In 1577 a fost hotarata demolarea bisericii in vederea extinderii zidurilor cetatii. Moastele au fost mutate in biserica Sfantul Nicolae din Garitsa unde au stat pana in 1589, cand au fost duse in Catedrala Sfantul Spiridon, in care se pastreaza pana in prezent. Biserica Sfantul Spiridon, unul dintre cele mai importante monumente post-bizantine ale orasului Corfu, constituie un important pol de atractie pentru vizitatorii orasului si ai insulei Corfu.

Corfiotii il considera pe Sfantul Spiridon ocrotitorul Insulei Corfu. Sfantul Spiridon este praznuit de patru ori pe an in aceasta insula , in semn de multumire adus lui Dumnezeu. El a inlaturat molime, a alungat foametea si saracia, i-a ajutat pe acestia sa-i invinga in lupta pe turcii otomani, atunci cand au navalit in tara lor.
Amintim faptul ca pana in anul 1984, mana dreapta a Sfantului Spiridon, a fost pastrata in Biserica Ordinului Oratorienilor din Roma. La insistentele Arhiepiscopului de Corfu si Insulelor Paxi, Timotei, mana dreapta a Sfantului Spiridon a fost inapoiata corfiotilor.

Romania este a patra tara unde au ajuns Moastele Sfantului Spiridon (in noiembrie 2011, mana sa dreapta a fost adusa in procesiune in Episcopia Dunarii de Jos). Fragmente din sfintele sa*le moaste se gasesc si la Ca*te*drala Mitropolitana "Sfan*tul Spiridon" - Nou din Bucuresti, Paraclis Patriarhal, precum si la Biserica "Sfantul Spiridon" - Vechi din Capitala.
Radu Alexandru

[Adrian Pop]

Spiridon al Trimitundei - sfantul calator

Mareste imaginea.

Sfantul Spiridon este cinstit pe 12 decembrie. Sfantul Spiridon s-a nascut in jurul anului 270, in Aski (Cipru) si a fost pastor de oi. Numele sau provine de la cuvantul "spiris", care inseamna "cosulet" in limba greaca, ca urmare a smereniei sale de a purta pe cap o scufie din papura, in locul mitrei episcopale.

Dupa moartea sotiei sale, alege sa duca o viata ascetica. Ajunge episcopul Trimitundei, o cetate din apropierea orasului Pafos. Participa la primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325, unde a fost condamnata invatatura lui Arie, care sustinea ca Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale.
Sfantul Spiridon - aparator al credintei in Sfanta Treime si patron al olarilor
Sfantul Spiridon era atat de convingator atunci cand vorbea despre Sfanta Treime, incat multi pagani s-au convertit la crestinism. Potrivit traditiei, ca sa-i descopere unui filosof unitatea si diversitatea din Sfanta Treime, face semnul Sfintei Cruci, invocand numele Sfantei Treimi, in timp ce in mana stanga tinea o caramida. Dupa ce a facut semnul Sfintei Cruci, focul s-a ridicat din caramida, apa a cazut pe pamant, iar pamantul din ea a ramas in mana lui. Astfel, prin cele trei elemente distincte: pamant, foc si apa, a descoperit diversitatea, iar prin totul unitar - caramida, a descoperit unitatea. Plecand de la aceasta minune, Sfantul Spiridon este considerat si patronul olarilor.
Spiridon al Trimitundei - sfantul calator
In fiecare an, pe 12 decembrie, papucii Sfatului Spiridon sunt schimbati. Ei se tocesc ca urmare a drumului parcurs spre vestirea lui Hristos in intreaga lume. De aici si denumirea de "sfantul calator". Din marturiile unor clerici reiese ca pentru perioade scurte de timp, trupul sfantului nu mai este prezent in racla, iar atunci cand revine, este cald si prafuit.

Acesta este si motivul pentru care, in cantarile Acatistului sau spunem: "Bucura-te ca esti si cu oamenii cu trupul petrecator; Bucura-te ca incaltamintele tale slujesc ca dovada".
Moastele Sfantului Spiridon
Sfantul Spiridon a trecut la cele vesnice in anul 348 d.Hr, la varsta de 78 de ani. A fost ingropat in Biserica "Sfintilor Apostoli" din Trimitunda.
Cand saracinii au cucerit cetatea, cipriotii au decis sa ia moastele Sfantului Spiridon si sa le duca in Constantinopol. Asa s-a descoperit ca a fost invrednicit de Dumnezeu cu darul neputrezirii.
Moastele sale au fost mutate in Serbia, in anul 1453, iar la scurt timp au fost aduse in Grecia, in insula Corfu, unde sunt prezente si astazi.
Ocrotitorul spitalelor
Datorita vindecarilor savarsite, el este cinstit si ca ocrotitor al celor bolnavi, motiv pentru care multe spitale ii poarta numele.
Din minunile Sfantului Spiridon amintim:
- oprirea unei secete;
- vindecarea lui Constantius (fiul lui Constantin cel Mare) de o boala fara leac prin atingerea de dansul;
- invierea fiicei sale Irina pentru a-i descoperi locul in care pusese un vas de pret al unei femei;
- redarea puterii de a vorbi unui diacon, caruia ii poruncise sa spuna o mica rugaciune pe vremea unei arsite, iar acesta din cauza mandriei lungise rugaciunea si din aceasta cauza amutise.
Sfantul Spiridon nu inceteaza nici in prezent sa fie facator de minuni. Prin bunatatea sa, descopera bunatatea lui Dumnezeu. Praznuit in luna decembrie, e un indemn pentru toti crestinii la milostenie.

Adrian Cocosila

[Adrian Pop]

Spiridon, sfantul care isi paraseste racla

Mareste imaginea.

Sfantul Spiridon este cinstit de Biserica pe 12 decembrie. Spiridon este sfantul care pleaca periodic din racla, pentru a-i ajuta pe oamenii care il cheama in rugaciune, cu credinta si cu dragoste. Astfel, precum se cunoaste indeobste, Sfantul Ierarh Spiridon al Trimitundei ale carui Sfinte Moaste se pastreaza in catedrala cea mare din insula Corfu, Grecia, este un mare facator de minuni.
Sfantul Ierarh Spiridon s-a nascut in jurul anului 270, in localitatea Askia, insula Cipru, in vremea Sfantului Imparat Constantin cel Mare. Numele sau se trage din cuvantul grecesc "σπυρις", care inseamna "cosulet impletit". Mai inainte de a fi hirotonit episcop, fiind casatorit si avand o fiica, Spiridon s-a indeletnicit cu pascutul oilor. Ramanand vaduv inca de tanar, sfantul a continuat sa-si creasca fiica de unul singur. Mai tarziu, fiica sfantului, Irina, va trece si ea la cele vesnice. Fiind plin de dragoste dumnezeiasca, sfantul va imbratisa o viata ascetica, cheltuindu-si intreaga avere cu ingrijirea bolnavilor si gazduirea strainilor.
Pentru viata sa curata, Spiridon a fost ales episcop al cetatii Trimitunda, aflata aproape de orasul Pafos, in aceasta calitate el participand si la Sinodul intai Ecumenic (Niceea, 325). Ales episcop in cetatea Trimitunda, sfantul a trecut de la pascutul oilor cele necuvantatoare, la ingrijirea cu ravna a celor cuvantatoare, nelasandu-le insa nici pe primele. Astfel, smeritul Spiridon a continuat sa pasca oile si dupa randuirea lui ca episcop.
In jurul anului 295, in vremea persecutiilor imparatului pagan Maximian, sfantul din Trimitunda este arestat si exilat pentru o vreme. In cadrul sedintelor Sinodului Ecumenic de la Niceea, convocat de Sfantul Imparat Constantin cel Mare impotriva ereziei lui Arie, in anul 325, sfantul din Trimitunda se va arata inaintea tuturor ca un strasnic aparator al dreptei credinte si facator de minuni.

Pentru a inchide gura ereticilor lui Arie care luptau impotriva Sfintei Treimi, sfantul ia in mana o caramida, face deasupra ei semnul Crucii si se roaga, zicand: "In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh." Apoi, strangandu-o in mana, caramida se descompune in cele trei parti din care fusese compusa: focul se inalta in sus, pamantul ii ramane in palma, iar apa curge pe podea. Asa a aratat sfantul cum trei lucruri pot exista simultan intr-unul: precum intr-o caramida se afla simultan si foc si apa si pamant, tot asa, Tatal, Fiul si Duhul Sfant sunt Trei si Unul in acelasi timp.
Sfantul Ierarh Spiridon a trecut la cele vesnice in anul 348, la varsta de 78 de ani, fiind ingropat dupa cuviinta in Biserica Sfintii Apostoli, din cetatea Trimitunda. Pentru a le pazi de pericolul saracin, cipriotii au hotarat mutarea cinstitelor sale Moaste in capitala bizantina, Constantinopol. In anul 1453, cu putin mai inainte de cucerirea capitalei bizantine de catre turci, Moastele Sfantului Spiridon sunt duse in Serbia, iar mai apoi in insula Corfu, Grecia, unde se afla si astazi. In insula greceasca, cinstitele Moaste au fost aduse de catre parintele Georgios Kalohairetis.
Spiridon, sfantul care isi paraseste racla
Sfantul Spiridon pleaca periodic din racla sa, pentru a-i ajuta pe oamenii care il cheama in rugaciune, cu credinta si cu dragoste, pretutindeni in lume. Alergand prin lume sa faca bine tuturor celor care au nevoie de ajutorul sau, sfantul cel milostiv isi toceste periodic incaltamintea (papuci din matase).
Pentru minunatele "plecari" din racla ale Sfantului Spiridon, parintii slujitori la catedrala din Corfu ii schimba anual vesmintele si incaltamintea tocita. Innoirea vestmintelor sfantului are loc in ziua de 12 decembrie, cand Biserica Ortodoxa il praznuieste cu mare bucurie. Cu binecuvantarea episcopului grec din Pafos, aceste daruri duhovnicesti (hainele si incaltamintea) sunt daruite parohiilor si manastirilor ortodoxe din intreaga lume.
Datorita minunilor savarsite in intreaga lume, Sfantul Spiridon a fost numit "sfantul calator". Potrivit unor evlaviosi parinti ai locului, pentru perioade scurte de timp, cinstitele Moaste ale sfantului nu mai sunt prezente in racla din catedrala, iar atunci cand acestea revin, in chip minunat, ele sunt calde si prafuite; la randul lor, incaltarile noi ale sfantului apar tocite, pastrand pe ele pamant si fire de iarba.
In amintirea acestei minuni periodice, in Acatistul Sfantului Spiridon, in icosul al saselea, ne rugam acestuia, zicand: "Bucura-te, cel ce esti cu ingerii slujitor; Bucura-te, ca esti si cu oamenii cu trupul petrecator; Bucura-te, al carui trup astazi savarseste minuni; Bucura-te, ca incaltamintele tale slujesc drept dovada."
Teodor Danalache

[Adrian Pop]

Sfantul Spiridon Taumaturgul

Mareste imaginea.

O icoana liturgica a Sfantului Spiridon Taumaturgul

Nu de puţine ori, critica adusă Bisericii Ortodoxe este aceea că, în limbajul ei liturgic, este „greoaie", aproape de neînţeles şi că, mai ales, nu transmite adevăruri privind mântuirea oamenilor. Dincolo de răutatea unor astfel de afirmaţii, ele conţin o doză mare de neadevăr. Este suficient să privim textele din Triod sau Penticostar, să le ascultăm cu inima şi mintea deopotrivă, este suficient să îngăduim credincioşilor să asculte rugăciunile Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii - astfel încât acestea să nu rămână, după spusa Părintelui Alexandru Schmemann, nişte „continente euhologice scufundate" - pentru ca o astfel de acuză să fie eliminată, cultura teologică pe care o câştigă un credincios din astfel de texte (desigur, în articularea lor cu textele Vechiului Testament, prezent mai ales prin Paremiile Vecerniilor, şi ale Noului Testament, cu Evanghelii şi Apostol - lecturi obligatorii în toate formele de slujire ortodoxă a Dumnezeului celui Viu) fiind cu adevărat remarcabilă. Un exemplu în acest sens, desigur teodidact, dar şi autodidact în mare parte, a fost pentru Ortodoxia contemporană Părintele Ilie Cleopa, a cărui „pregătire la oi" sau în „universitatea pădurii" a conţinut, în mare parte, cărţile de slujbă ale Bisericii Ortodoxe.

O astfel de teologie cântată, dar şi încântătoare, ne oferă textele Mineielor, cărţi de slujbă ce conţin în ele textele specifice fiecărei zile din desfăşurarea calendaristică a cultului ortodox, care, exact pentru specificul lor, „umplu" anul bisericesc (altul decât cel calendaristic, cel dintâi avându-şi începutul/idictonul la 1 septembrie) de o seamă de descrieri ale faptelor celor mari ale „războiului celui nevăzut" purtat de campionii credinţei, Sfinţii. Mineiul în care se află descris în ritm liturgic chipul Sfântului Spiridon, episcopul Trimitundei, este Mineiul lunii Decembrie25, un Minei care are miez de foc praznicul Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. In chip cu totul înţelept, Biserica a aşezat, în aşteptarea Praznicului Betleemului, în paginile acestei aşteptări liturgice - care este Mineiul - o serie de chipuri de ierarhi, împlinitori cu bucurie ai darului celui mare al Arhieriei, în Hristos şi în Biserică. Dacă luna liturgică începe cu prooroci (Naum, 1 decembrie; Avacum, 2 decembrie), culminează, în câteva rânduri (6 decembrie, Sf. Nicolae; 7 decembrie, Sf. Ambrozie sau 12 decembrie, Sf. Spiridon) în cei care au întrupat, la un înalt nivel, idealul creştin al desăvârşirii. De aceea, praznicele acestea sunt marcate de un tropar al înainteprăznui-rii, care spune astfel: „Să prăznuim mai înainte, popoarelor, naşterea lui Hristos şi, ridicându-ne gândul la Betleem, să ne suim mintea şi să vedem Taina cea mare din peşteră. Că s-a deschis Edenul, venind Dumnezeu din Preacurata Fecioară, desăvârşit fiind cu Dumnezeirea şi cu omenirea. Pentru aceasta să cântăm: Sfinte Dumnezeule, Părinte, Cel fără de început; Sfinte Tare, Fiule, Cel ce Te-ai întrupat; Sfinte fără de moarte, Mângâie-torule, Duhule; Treime Sfântă, slavă Ţie!" (Şi acum. a Inainteprăznuirii, glas l). Iată cum, prin viaţă curată şi conţinut al credinţei, cei pomeniţi în slujba Bisericii au cunoscut Taina cea mare din peştera Betleemului şi, mai mult, au trăit şi au propovăduit Treimea cea de o Fiinţă şi nedespărţită. Cât adânc de înţelepciune şi înţelegere a Sfintei Scripturi în ţesătura de lumină a textului liturgic! Şi cât de elip tic de predicat logic în planul mântuirii pelteaua textuală a unor cantate sectare, care despoaie de orice dumnezeiesc adâncul mesajului evanghelic!

Ce încearcă să conserve, pe lângă adevărurile de credinţă necesare mântuirii, textul liturgic? Biografii mărturisitoare! Pornind de la ideea că atât cântarea, cât şi potrivirea în versificaţie a istoriei mărturisirii se reţine mai uşor - lucru până astăzi cercetat amănunţit şi, îndeobşte, psihologic şi pedagogic acceptat - astfel de texte vizau şi o alfabetizare duhovnicească, dar şi o racordare la trecutul Bisericii în vederea unei lucidizări coerente cu privire la viitorul ei. Din nefericire, astăzi prea puţine parohii, de oraş sau de sat, oferă credincioşilor - câţi se mai trezesc duminica şi pentru Utrenie - canoanele sfinţilor zilei, iar la mănăstiri, unde acestea constituie parte integrantă a tipicului zilnic, desfăşurat la Utrenie, uneori ora matinală (la mănăstirile unde Utrenia e citită noaptea.), alteori graba lectorului, citeţului, diminuează mult din impactul pedagogico-duhovnicesc pe care acestea l-ar putea dezvolta. E drept, ultima vreme marchează un interes crescut pentru Acatiste - slujbe care în parte reiau teme şi refrene teologice prezente în structura canonului Sfântului sau a praznicului - sau Paraclise, ba uneori, personal, „textul zilei". Totuşi, mare parte din credincioşi nu intră în contact cu aceste texte, pierzând mare parte din savoarea teo-poetică a Ortodoxiei.

Aşadar, în context cu viaţa Sfântului Spiridon pe care ne-a lăsat-o Sf. Simeon Metafrastul, ce anume ni se descoperă? O unitate de duh şi de cuvânt, dar şi o extraordinară capacitate de a poetiza, pe care Biserica o pune în liturgicul ei, repetăm, inclusiv cu scop pedagogico-meotdic.

Chemarea la rugăciune, mai exact la împreună-rugăciune cu cel prăznuit este făcută în cuvintele alese ale smeritei bucurii: „Sărbătoare luminată, praznic cu totul sfinţit ne stă înainte; veniţi, credincioşilor, să ne bucurăm de el! Că pe toţi ne cheamă la el ospătătorul duhovnicesc, Spiridon; a lui este masa dumnezeiască, minunile cele strălucite şi faptele cele nemuritoare. Să urmăm blândeţii lui, nerăutăţii, bunătăţii, iubirii de oameni şi marii lui înţelepciuni, cu care printre arhierei a strălucit ca o lumină" (Stihoavna 1, gls. 1, vecernia Mare), iar o altă stihoavna (a IlI-a) ne lămureşte „cheia" pe care sinaxa liturgică o dă icoanei sfinţeniei: „că întru tine a lucrat Hristos, Spiridoane Sfinţitorule, care ai propovăduit dogma Treimii". In acest context, al sfinţirii mărturisitoare, încadrează cântarea liturgică, în ultimă instanţă, însăşi teologia, întreaga misiune a Sfântului Ierarh. Este, în fapt, aceeaşi construcţie de fond cu a Sf. Simeon Metafrastul, care, aşa cum arătam, nu-şi propune o prezentare „spectaculară" a sfinţeniei, ci un apostrof smerit pentru lumea de azi, în care orice meteor al show-bizz-ului cheamă mai multă „informaţie" prezentată decât orice altă icoană reală a valorii. Pentru că lui Spiridon îi cântăm: „Cu cuvintele tale ai împodobit Biserica lui Hristos; iar cu faptele tale ai cinstit pe cel după chipul lui Dumnezeu, fericite Spiridoane. Strălucit-ai în lume cu întreaga ta înţelepciune, împărţind tuturor darurile vindecărilor.

Pentru aceasta şi noi prăznuim cu credinţă pomenirea ta" (Sedealna Catismei a II-a a Utreniei, gls. 4). O înţelepciune care marchează, în fond, până astăzi, mărturia Bisericii. Căci bogăţia cea mai de preţ transferată în tezaurul conştiinţei mărturisitoare a creştinilor, Sf. Spiridon o dăruieşte îndemnând „a cinsti un singur Dumnezeu în trei Ipostasuri", Acela despre Care a înfăşat „că este deopotrivă cinstire, împreună-şezător pe scaun şi de o fiinţă" (Sedealna de după Polieleu, Utrenie, gls. 8). Apoi, toate minunile pe care Sf. Simeon le surprinde în viaţa Sf. Spiridon sunt remarcate şi de Canonul Utreniei. Ridicarea lui de la turme, „ca un alt David", la Turma ce este Biserica (Cântarea 1. III), intervenţia la „însetarea" cu secetă a Ciprului, ca un alt Ilie (Cântare 1, Canonul al II-lea, Slava), uciderea şarpelui iubirii de argint (Cântarea 3. II), învierea femeii moarte de fericirea învierii fiului (Cântarea 4.1), iubirea de străini (Cântarea 5. IV), rouă cea din cer picată pe sfinţitul său cap la vremea secerişului (Cântarea a 7-a, II), darul primirii de oaspeţi, asemeni lui Avraam (Cântarea a 8-a, II), toate şi altele multe - „cine va număra minunile tale, Ierarhe Spiridoane, de Dumnezeu înţelepţite?" - aduc dinaintea credinciosului întreaga viaţă a Sfântului, atent întreţesută cu aceea a Duhului Sfânt, Care pe toate împreună cu el le împlineşte, „cu raza Duhului fiind strălucit înţeleptul ierarh". Acest „luptător în via poruncilor lui Hristos" arată, o dată în plus, că fără despătimire orice minune e străină de împreună-strălucire cu Cerul.

Dar ceea ce textul liturgic subliniază marcant este calitatea de mijlocitor a Sfântului. Condacul (gls. 2), „strofa" de preţ a cântării liturgice, cuprinde esenţa acestei teologii a mijlocirii: „De dragostea lui Hristos fiind rănit, preasfinţite, mintea înălţându-ţi-se de lumina vie a Duhului, ai dobândit încercarea cea lucrătoare, prin adânca-ţi cugetare la cele înalte, insuflate de Dumnezeu, şi jertfelnic dumnezeiesc facându-te, cere pentru toţi dumnezeiasca iertare".

Moartea sa, la 12 decembrie 348, pe când avea 78 de ani, n-a făcut alta decât să-l pună în dispoziţie mântuitoare faţă de toţi ai Ortodoxiei - şi, cum aţi citit, nu numai. „Sălăşluitu-te-ai cu sfântul tău suflet, Spiridoane cuvioase, cu Cel ce este binele, iar Preasfântul Duh te-a arătat pe tine casă şi vistierie a darului minunilor şi te-a pus pe tine în lume, ca să o luminezi cu razele tale cele strălucitoare". Intr-o astfel de tainică lucrare învrednicit, până astăzi Sfântul Spiridon revarsă harul minunii lui Hristos Domnul şi Mântuitorul în lumea noastră de noroi. Să stăm cu frică! Să luăm aminte!

Pr. Constantin NECULA
Articol preluat din cartea "Sfântul Spiridon Taumaturgul", Sf. Simion Metafrastul, Editura Agnos
Cumpara cartea "Sfântul Spiridon Taumaturgul"