Radu Gyr
Radu Gyr (pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu; n. 2 martie 1905, Câmpulung, Muscel, România – d. 29 aprilie 1975, București, România) a fost un poet, dramaturg, eseist, ziarist român și politician de extrema dreaptă, legionar-fascist. O perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu apoi, conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Radu Gyr s-a născut la poalele Gruiului din Câmpulung - de unde, prin derivație, pseudonimul literar Gyr - fiul actorului craiovean Coco Demetrescu. Comandant legionar și șef al regiunii Oltenia, Radu Gyr a fost autorul textelor la imnul neoficial al legionarilor, „Sfânta tinerețe legionară”, al imnului „Moța și Marin” (dedicat lui Ion Moța și Vasile Marin, legionari căzuți în luptă la Majadahonda în 1937 în timpul războiului civil din Spania împotriva forțelor republicane), al „Imnului muncitorilor legionari” și al altor scrieri dedicate Mișcării Legionare.
Cariera literară[modificare | modificare sursă]
A debutat la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic „În munți”, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev a fost și, ca student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, cu volumul „Liniști de schituri” 1924.
A fost de mai multe ori laureat - în (1926, 1927, 1928 și 1939) - al Societății Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură și Academiei Române. A conferențiat pentru propagarea ideologiei legionare precum, „Studențimea și Idealul Spiritual” din 1935. A colaborat la revistele „Universul literar”, „Gândirea”, „Gândul românesc”, „Sfarmă-Piatră”, „Decembrie”, „Vremea”, „Revista mea”, „Revistă dobrogeană”, „Ramuri”, „Adevărul literar și artistic” , „Axa”, „Iconar”, etc. precum și la ziarele „Cuvântul”, „Buna Vestire”, „Cuvântul studențesc”. A scris și povești pentru copii semnând cu pseudonimul „Nenea Răducu” [2]. A fost laureat al Premiului „Adamachi” al Academiei Române.
Comandant legionar și director al teatrelor[modificare | modificare sursă]
În timpul scurtei coguvernări legionare în cadrul Statului Național-Legionar (septembrie 1940-ianuarie 1941), Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor.
Sub conducerea sa actorii evrei au fost eliminați din toate teatrele, cu interdicția de a apare pe scenele teatrelor românești. Ca act de frondă față de aceste dezlănțuiri antisemite și pentru asigurarea unui loc de a se putea produce, o trupă de actori evrei a înființat în București teatrul evreiesc „Barașeum”, care a adunat actori evrei din toate teatrele din România într-un fel de ghetou artistic.[3]. Teatrul Barașeum a fost singurul teatru evreiesc din țările fasciste ale Europei. Și-a început activitatea, conform dispozițiilor, numai în limba română, la 1 martie 1941 cu revista Ce faci astă seară?[4] Ulterior, susținători ai regimului fascist spuneau că teatrul a putut să ființeze în toată perioada guvernării antonesciene datorită toleranței regimului antonescian față de cultura evreiască.[5]. Existența unui teatru evreiesc în capitala unui stat fascist a fost scoasă în evidență, pe plan internațional, și de terți comentatori cu mai mulți ani înainte de 1989[6].
Detenția în perioada a trei dictaturi: regală, antonesciană și comunistă[modificare | modificare sursă]
În timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, Gyr a fost arestat și deținut în lagărul de la Miercurea Ciuc alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade și alți intelectuali legionari. Gyr a mai fost închis și în timpul regimului lui Ion Antonescu - în timpul rebeliunii legionare din ianuarie 1941 a ținut un discurs belicos în piața Teatrului Național din București, pentru care a fost arestat și condamnat la 12 ani de închisoare.[7] După eliberarea din detenție a fost trimis, pentru „reabilitare” pe front, în batalioanele de la Sărata, unde în anul 1942 a fost grav rănit. Întors din război rănit și cu poemele în raniță, Radu Gyr a publicat în 1942 (la editura Gorjan) volumul Poeme de răsboiu (carte cenzurată). În carte povestește că a trecut Nistrul, Odesa până în stepă - întorcându-se rănit de pe front acasă la soție.
În 1945, regimul comunist l-a încadrat în procesul „lotului ziariștilor fasciști”, iar justiția l-a condamnat la 12 ani de detenție politică.
A revenit acasă în 1956 dar, după doi ani a fost arestat din nou și condamnat la moarte în 1959, sub acuzarea de instigare la insurecție armată[8], cu poezia-manifest „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”[8], ulterior, sentință a fost comutată la 25 de ani de muncă silnică. Este eliberat din închisoare la amnistia generală din 1964.[9]
În închisoarea din Aiud, Radu Gyr a fost supus unui regim de detenție deosebit de aspru. Doi ani din pedeapsă i-a executat, purtând lanțuri grele la picioare.[8] Când s-a îmbolnăvit i s-a refuzat asistența medicală. O mare parte din detenția de la Aiud și-a petrecut-o în celula nr. 281.
Citat din depoziția lui Gyr la procesul din 1945 la Tribunalului Poporului[modificare | modificare sursă]
„Domnule Președinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat: «Dacă există credință adevărată, atunci să fie absolvită». Și a mai spus acuzarea: «Sunt prăbușiri de idealuri, de credințe, dar numai pentru curați». Într-adevăr, sunt naufragii sufletești. Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”.[10].
Colaborarea la presa comunistă[modificare | modificare sursă]
Din 1964, după eliberarea din închisoare s-a raliat - împreună cu alți legionari spășiți, ca Nichifor Crainic sau, ca preotul legionar Ion Dumitrescu Borșa - la propagarea ideologiei comuniste în ziare supravegheate și bine subvenționate de Securitate, precum „Glasul Patriei” (mai târziu „Tribuna României”), destinat românilor din diasporă. Gyr a publicat reportaje, articole politice și poezii „pe linie”[11] sau cu pseudonimele, Ioachim Pușcașul și Radu Miroslav.
Înainte de 1989 Radu Gyr a fost complet ignorat, cu excepția criticului Nicolae Manolescu, care l-a menționat în volumul al doilea din Poezia românească modernă (1968). La înmormântarea sa din cimitirul Bellu Catolic, în 1975, poetul Romulus Vulpescu, potrivit unui martor ocular[necesită citare], i-a citat din versuri.
Mărturii[modificare | modificare sursă]
- Horia Sima: „Visul lui Gyr este acela al ierarhiei valorilor, care îl smulge pe individ din zoologie și-l înzestrează cu dimensiunea transcendentalului.”
- Atanasie Berzescu: „În Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce și L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci spre îndumnezeirea omului. El era patriarhul și îmbărbătarea deținuților din Aiud. Prin el frumosul și spiritul au continuat să lumineze în beznele adânci”. (Lacrimi și sânge)
Operă[modificare | modificare sursă]
Poezie[modificare | modificare sursă]
- Liniști de schituri , Craiova (1924) (volumul de debut)
- Plânge Strâmbă-Lemne, Craiova (1927)
- Cerbul de lumină, București (1928)
- Stele pentru leagăn, Râmnicu Vâlcea (1936)
- Cununi uscate, București (1938)
- Corabia cu tufănici, București (1939)
- Poeme de răsboiu, București (1942)
- Balade, București (1943)
Conferințe[modificare | modificare sursă]
- Făuritorii unui ideal, București, 1932
- Studențimea și Idealul Spiritual, București, 1935
- Femeia în eroismul spiritual, moral și național, București 1936
Prefețe[modificare | modificare sursă]
- Emil Muracade, Pulbere de stele (poeme), București, 1937
- George Șoimu, Popas în lacrimi București, 1937
- Petre Duță, Poezii patriotice București, 1937
Alte scrieri[modificare | modificare sursă]
- Scufița roșie, 1937
- Corabia cu tufănici, 1939
- Eposul popular iugoslav, 1935 (în colaborare cu Anton Balotă)
Volume publicate postum[modificare | modificare sursă]
- Poezii din închisori, Editura Cuvântul Românesc, Canada, 1982
- Poezii, vol. I-III (Sângele temniței, Balade, Stigmate, Lirica orală), îngrijire Simona Popa, Timișoara, Editura Marineasa, 1992-1994
- Anotimpul umbrelor, sonete și rondeluri, ediție îngrijită și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1993
- Ultimele poeme, ediție îngrijită și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1994
- Calendarul meu: prietenii, momente și atitudini literare, ediție îngrijită, cu o prezentare biobibliografică de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1996
- Baba Cloanța Cotoroanța. Povestiri pentru copiii cuminți, Constanța, Editura Ex Ponto, 1997
- Bimbirică automobilist, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998
- Bimbirică aviator, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998
- Crucea din stepă. Poeme de răsboiu, ediție îngrijită și note de Ioan Popișteanu, prefață de Barbu Cioculescu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998
- Pragul de piatră, poezii, îngrijire și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1998
- Balade, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, postfață de Adrian Popescu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1999
- Era o casă albă, Constanța, Editura Ex Ponto, 2000
- Liniști de schituri (versuri), București, Editura Vremea, 2000
- Sângele temniței stigmate (versuri), București, Editura Vremea, 2003
Radu Gyr Date personale Născut 2 martie 1905[1]
Câmpulung, Muscel, RomâniaDecedat 29 aprilie 1975 (70 de ani)[1]
București, RomâniaÎnmormântat Cimitirul Bellu Cetățenie România Religie creștinism Ocupație jurnalist
poet
dramaturgLimbi vorbite limba română Activitate Partid politic Mișcarea Legionară Studii Universitatea din București
Colegiul Național Carol I din CraiovaPatronaj Universitatea din București Prezență online site web oficial Modifică date / text
Literatura română Pe categorii
Istoria literaturii române Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 - Secolul 19
Secolul 20 - ContemporanăCurente în literatura română Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Parnasianism - Simbolism
Naturalism - Modernism
Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - PostmodernismScriitori români Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copiiPortal România Portal Literatură Proiectul literatură v • d • m
Marcaje