În memoria lui John Berger. Nu te obișnui cu violența nespusă. Răscumpărarea prezentului
O poezie, o scriere și un film care să-l amintească pe unul dintre cei mai mari intelectuali ai timpului nostru
Unul dintre cei mai mari intelectuali ai timpului nostru, John Berger, a murit. Născut la Londra în 1926, a trăit mai bine de 30 de ani într-un mic sat alpin, Quincy, de unde nu a încetat să influențeze – ca critic de artă, poet, jurnalist, povestitor, scenarist, dramaturg și ilustrator – arta și politica. , mereu de partea celor asupriți.Celor nefamiliarizați cu opera sa politico-literară, le recomandăm o splendidă cărțiță: „ Fii dragă de tot – Scrieri politice 2001-2007” (Fus orar).
Îl amintim cu o poezie: „ Nu te obișnuiești cu o violență nespusă”, preluată din „Moduri de a vedea”, cu „ Răscumpărarea prezentului”, preluată din „Caietul de schițe al lui Bento” din 2012 , și cu trailerul filmului dedicat. lui: „ Sezonul din Quincy: patru portrete ale lui John Berger”
Nu vă obișnuiți niciodată cu violența nespusă
Să fim pe deplin în viață în lumea noastră așa cum este.
Apropiați-vă de cei pentru care această lume a devenit intolerabilă și ascultați-i.
Singurul vis care merită trăit este să trăiești cât ești în viață
și mori numai când ești mort.
Ce înseamnă mai exact asta?
Dragoste. A fi iubit.
Nu uita niciodată propria ta nesemnificație.
Nu vă obișnuiți niciodată cu violența nespusă
și disparitatea vulgară a vieții din jurul nostru.
Caută bucuria în cele mai triste locuri,
urmărind frumusețea acolo unde se ascunde.
Nu simplifica niciodată ceea ce este complicat
și nu complica ceea ce este simplu.
Respectă forța, niciodată puterea.
Mai presus de toate observați. Străduiește-te să înțelegi.
Nu privi niciodată în altă parte.
Și niciodată, niciodată nu uitați.
John Berger
Răscumpărarea prezentului
Ceea ce distinge tirania globală de astăzi este că nu are chip. Nu este Führer-ul, nici Stalin, nici Cortes. Manevrele lui variază în funcție de continent și căile sale sunt modificate în funcție de istoria locală, dar viziunea lui este aceeași: circularitatea. Diviziunea dintre săraci și relativ bogați devine o prăpastie. Restricțiile și recomandările tradiționale sunt spulberate. Consumismul consumă totul. Trecutul devine învechit. În consecință, oamenii își pierd individualitatea, simțul identității care, prin urmare, este întărit și caută un dușman care să se definească. Inamicul, indiferent de confesiunea religioasă sau etnică, este întotdeauna întâlnit printre săraci. Aici începe cercul vicios. Din punct de vedere economic, sistemul produce atât mai multă bogăție, cât și mai multă sărăcie, mai multe familii fără adăpost, promovând în același timp ideologiile politice care articulează și justifică excluderea și eventuala eliminare a hoardelor de noi săraci. Acest nou cerc politico-economic este cel care încurajează astăzi capacitatea umană de a continua să provoace cruzimi inimaginabile.— Aseară m-a sunat un prieten din Vadodara. El a plâns. Le-a luat cincisprezece minute să-mi spună ce era în neregulă. Nu a fost foarte complicat. Doar că un prieten de-al ei, Sayeeda, fusese împușcat în mulțime. Doar că i-au tăiat abdomenul și l-au umplut cu cârpe arse. Doar că, după ce a murit, cineva i-a marcat fruntea cu „OM”, semnătura sacră a hindușilor”. Acestea au fost cuvintele lui Arundhati Roy pentru a descrie masacrul a mii de musulmani de către fanaticii hinduși în Gujarat în primăvara anului 2002.Scriem, mi-a spus odată, în crăpăturile pereților care au fost cândva ferestrele. Și oamenii care mai au ferestre, uneori nu înțeleg. Analizăm faptele, observăm, investigăm, informăm, rescriem, scriem o versiune finală; este publicată, citește multă lume, chiar dacă nu avem măsura potrivită a lucrurilor – devenim scriitori controversați, adesea amenințați, dar și sprijiniți, am scris despre situația a milioane de oameni, femei, bărbați, băieți ; suntem acuzați de aroganță, continuăm să scriem, dezvăluim în detaliu proiectele celor puternici care duc la tragedii imense și care pot fi prevenite; luăm notițe, ocolim și înconjurăm continentul, asistăm la disperarea evidentă, continuăm să postăm, ne certăm unul cu celălalt iar și iar și iar, lună după lună și lunile se transformă în ani. Mă gândesc la tine, Arundhati. Și totuși vedem că ceea ce protestăm continuă în mod constant, fără ca nimic să o oprească. Continuă irezistibil. Continuă parcă învăluit într-o tăcere permisivă neîntreruptă. Continuați ca și cum nimeni nu ar fi scris vreodată un singur cuvânt. Așa că ne întrebăm: sunt cuvintele importante? Și uneori un răspuns ca acesta ne poate reveni: Cuvintele sunt ca niște pietre care sunt puse pe prizonierii legați înainte de a fi aruncate într-un râu.Să o analizăm: o demonstrație politică profundă este un apel la o justiție absentă și însoțește speranța că justiția se va exercita în viitor. Dar speranța nu este motivul principal pentru a organiza o demonstrație. Oamenii protestează pentru că sunt prea umiliți, prea zdrobiți ... Oamenii protestează (să ridice o baricadă, să ia armele, să facă greva foamei, să strige sau să scrie) pentru a salva momentul prezent, indiferent de ceea ce va aduce viitorul.A protesta înseamnă a refuza să fii redus la zero, să fii redus la tăcere. Deci, de fiecare dată când cineva protestează, primește o mică victorie pentru protest. În acel moment... capătă un anumit caracter de neșters. Lasă un semn. Principalul lucru la un protest este să nu faci un sacrificiu pentru un viitor alternativ mai echitabil. Principalul lucru este răscumpărarea prezentului, ceva care pare să nu aibă consecințe, adică o acțiune care pare să nu aibă sens, fără logică, fără viitor, irelevantă. Problema este cum să trăiești iar și iar cu presupusa lipsă de consecință, cu nesemnificativul.Problema aici, într-adevăr, răspunde Arundhati este: ce am făcut noi pentru democrație? in ce l-am transformat? ce se întâmplă cu o democrație complet consumată când este golită de conținut până când devine goală? ce se întâmplă când toate instituțiile sale au metastazat și au format un lucru atât de periculos?, ce se întâmplă acum când democrația și comerțul liber au fost fuzionate într-un singur organism prădător cu o imagine atât de constrânsă și subtilă încât se învârte aproape în întregime în jurul ideii de maximizare a profitului ? Este posibil să inversăm acest proces? Poate ceva care s-a schimbat să revină la ceea ce a fost cândva?Cum să trăiești cu nesemnificativul? Adjectivul este temporar. Poate că un răspuns posibil și adecvat este „într-un mod special”. Și atunci ce înseamnă să te apropii din ce în ce mai mult de ceea ce răscumpără prezentul (în inimile celor care refuză să accepte logica prezentului). Uneori, un povestitor poate face exact asta. Într-o poveste, refuzul protestatarului devine un strigăt sălbatic, mânia, umorul, intuițiile femeilor, bărbaților și copiilor. Poveștile sunt un alt mod de neșters, pentru că atunci când poveștile sunt spuse, fluxul uniliniar al timpului este întrerupt și ceea ce nu are consecințe își pierde total sensul.Înainte de a fi asasinat în Gulag, Osip Mandelstam a spus: «Pentru Dante, timpul este conținutul poveștii care se simte într-un singur eveniment sincron. Și invers, scopul istoriei este să păstrăm timpul împreună, pentru că toți suntem frați și tovarăși în aceeași căutare și cucerire a timpului.John Berger
Galerie video
- THE SEASONS IN QUINCY: PATRU PORTRETE ALE JOHN BERGER Trailer oficial
sursa:https://greenreport-it.translate.goo...o&_x_tr_pto=sc
Răspunde cu citat
Marcaje