[16:14, 01.01.2023] Cătălin Zamfir: Ma gândesc la oportunitatea uriașă pe care o au acum membrii celor 4 Entități unite cu un scop clar, acela de a pune bazele PĂCII LUMII!
[16:14, 01.01.2023] Cătălin Zamfir: Mi-as dori din tot Sufletul sa conștientizați faptul ca Timpul trece și peste ani buni, când suntem cu totii in fata marelui prag al Vieții, realizând cu Adevărat amprenta lăsată in istorie, am da orice sa fi fost mult mai responsabili in a sprijini coechipierii celor 4 Entități!
[16:18, 01.01.2023] Cătălin Zamfir: Cu ani buni in urma, firma noastra a trecut prunt-un alt mare impas financiar, care a facut sa ne ducem din nou in zero. A treia oara. Am platit furtul unora timp de peste 11-12 ani. Dar proba asta prin care am trecut mi-a aratat drumul pe care noi toti Romanii am putea sa-l urmam.


Doinita confectiona caciulite pentru o casa de copii cu handicap si in momentul in care am aflat ca formele de plata catre firma erau false, am intrebat tinerii de la Scoala Zalmoxiana daca au masini de cusut acasa, pentru ca doream sa ne reprofilam rapid pe o astfel de activitate. O mare parte dintre inginerii firmei ne-au parasit pentru ca nu doreau sa treaca de la electronica industriala la croitorie, numai ca noi aveam responsabilitatea celorlalti zeci de colaboratori carora …
[21:25, 04.01.2023] Cătălin Zamfir: [16:48, 03.01.2023] Adi Pop: Sa ne concentram cu toti spre a dezvolta firma Trustul de constructii Zalmoxa, la nivel mare. Din tot ce facem, este singura activitate a noastre care se autofinanteaza si chiar face profit. In Timp o s-o transformam in Societate pe actiuni. I-am rugat pe cei de fata sa posteze in aceste conferinte ale noastre care-s pe parte Materiala ( asta si Clubul de la Craiova ) ce trebuie facut ca sa ajungem la sute de colaboratori in domeniile legate de constructii si servicii necesare unei gospodarii.
[16:52, 03.01.2023] Adi Pop: Stefan trebuie sa gaaseasca in cateva saptamani 10 colaboratori cu care sa incepem sa lucram in domeniul constructiilor.
[16:52, 03.01.2023] Adi Pop: Gelule, te-ai inscris pe forum?
[16:52, 03.01.2023] Adi Pop:…
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: Sistemul, daca suntetm atenti, ne invata pasii.
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: De pe data de 07.01. 2023 membrii acestei echipe ce vor lucra serios la Proiectul TRUST MEDIA CARPATII RTV vor avea un venit virtual de 2.000 euro lunar, bani pe care trustul se obliga sa-i plateasca coechipierilor in momentul cand acesta devine rentabil.


Echipa manageriala se va contura in urmatoarele 6 luni moment in care se va infiinta o societate comerciala SA !!!!


Subliniez faptul ca partea mea de profit o sa fie donata in 10 conturi bancare diferite, după cum urmează:


1. 10% - ajutor pentru copii
2. 10% - ajutor pentru batrani
3. 10% - ajutor pentru biserica
4. 10% - ajutor pentru refacerea sistemului de educatie
5. 10% - ajutor pentru refacerea sistemului de sanatate
6. 10% - ajutor pentru refacerea sistemului de cercetare
7. 10% - ajutor pentru re…
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: E mult.. și ar tr sa fie în funcție de cât muncești.. dacă nu faci nimic.. nu e normal sa fii platit
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: si cine-l accepta in echipa ?
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: de toate suntem...dar nu tampiti, asta-I sigur !!!!!
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: Acdst Trust va devein unul dintre cele mai appreciate din Romania, pentru ca avem Principii Adevarate la baza.
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: la nimeni din mass media nu le-am vazut
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir:
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: Vreau sa fac parte din Trustul Carpatii RTV
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...Echipa-Zalmoxa
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: Dau și eu 100 lei
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: Si io!
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: Și eu
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: Pentru cei care nu ma cunosc folosesc io/nu eu.
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: Mihaela ești in Consiliul Păcii
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: Cele Doua conturi sunt pt 2 din cele 4 Entități Pacea Lumii
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: Echipa Zalmoxa și Clubul de la Craiova
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: Strângem bani deocamdată pe Echipa Zalmoxa și după o mare perioada, pe Club
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: Pentru cacplecam din zero lei pe Echipa ZAL..
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: Trebuie careva sa se icupe de nou veniti in Echipa Zalmoxa
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: ne vor ajuta veghetorii din Carpati!
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: Mai vedem
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: Buna Dimineata !
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: Doamne ajuta !
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: Dr Madalina, fa ceva asemanator cu ce am facut aseara cu Trustul media, pentru Resortul tau academic TFB
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: cz pebtru papornita mosului
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: Stefane pt Trustul tau de constructii Zalmoxa
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: Madalina pentru Turism de explorari
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: Petrica pentru INSTITUTUL DE CERCETARE AL TAU
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: Si cine mai doreste pentru proiectele lor….
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: plecam de la Echipa Zalmoxa
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: am explicat de ce trebuie sa facem asta…dpdv financiar.
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: Alina si Ionel pentru Catedrala Pacea Lumii de la Bucium
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: cZ multiplica tu astea peste tot…
[10:36, 08.01.2023] Cătălin Zamfir: O sa Finantez Si eu cu 100 de lei Echipa Zalmoxa
[14:24, 25.01.2023] Cătălin Zamfir: http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...al-Bravo-AKDMY
[19:39, 30.01.2023] Cătălin Zamfir: http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...ectie-cursanti
[11:54, 13.02.2023] Cătălin Zamfir: Redirecționează 3,5% gratuit din impozitul tău către Asociatia Avangarda de Sacrificiu https://formular230.ro/asociatia-ava...-de-sacrificiu
[11:55, 13.02.2023] Cătălin Zamfir: Ne ajuta sa ducem mai departe Simpozioanele de la Craiova si activit['ile legate de Pace.
[11:55, 13.02.2023] Cătălin Zamfir: Dati mai departe acest mesaj la persoanele care ne cunosc si doresc sa ne sprijine
[20:17, 28.02.2023] Cătălin Zamfir: Adrian Pop - LA MULTI ANI SANATOSI SI FERICITi DE 1 MARTIE ! VIATA LUNGA, PLINA DE BUCURII SI IMPLINIRI PE TOATE PLANURILE VIETII !!!


DOAMNE AJUTA !
[12:57, 02.03.2023] Cătălin Zamfir: https://independent.academia.edu/CatalinZamfir5/Books
[12:57, 02.03.2023] Cătălin Zamfir: De aici se pot descarca toate volumele Simpozioanelor realizate de noi din 2018
[20:51, 08.03.2023] Cătălin Zamfir: [20:22, 28.02.2023] Adrian Pop: LA MULTI ANI SANATOSI SI FERICITi DE 1 MARTIE ! VIATA LUNGA, PLINA DE BUCURII SI IMPLINIRI PE TOATE PLANURILE VIETII !!!


DOAMNE AJUTA !


[20:23, 28.02.2023] Clara Buica - Ciupercenii Noi: Va mulțumesc frumos!


[20:25, 28.02.2023] Adrian Pop: MI-ESTE TARE DOR DE TINE. CU MULTI VORBESC DE TINE SA VA ADUCEM LANGA MINE !
[10:47, 02.03.2023] Adrian Pop: Dacă nu comunicam cum pot sa te ajut?
[10:47, 02.03.2023] Adrian Pop: Cum stați?


[20:10, 07.03.2023] Adrian Pop: De 8 Martie de Ziua Femeii, va dorec să fiti fericite, sanatoase si iubite, să va bucurati de Viata și de mult noroc !




La Mulți Ani !!!


[20:11, 07.03.2023] Clara Buica - Ciupercenii Noi: Va mulțumesc frumos! Doamnul Adi


[21:43, 07.03.2023] Adrian Pop: De ce nu comun…
[11:31, 26.03.2023] Cătălin Zamfir: Diseară ora 17, la Teatrul COLIBRI, în Craiova.
[21:34, 27.03.2023] Cătălin Zamfir: Cu ocazia Zilei Basarabiei incarcam inregistrarea Spectacolului Hai sa-nfaptuim UNIREA! Trăiască ROMANIA MARE!
https://www.youtube.com/playlist?lis...FvVQcP1slBKmPI
[10:05, 01.04.2023] Cătălin Zamfir: CATALIN Z a comandat alte 20 de plansete. Avem nevoie de 20 de gradinite și pers de contact, sa știm unde sa le distribuim. M-as bucura sa știm câte gradinite mai sunt după acest pas, sa avem idee câte plansete sa mai luam ca sa încheiem prima etapa a Expoziției Păcii, doar cu grădinițele din Craiova.
[10:05, 01.04.2023] Cătălin Zamfir: O sa avem nevoie de locatie pentru cele cca 5-600 de gradinite din județul Dolj- Etapa 2
[10:05, 01.04.2023] Cătălin Zamfir: Etapa 3 - clădirea Parlamentului - pentru Piciumanii Romsnilor ce trăiesc de-o parte și de alta a Prutului.
[10:05, 01.04.2023] Cătălin Zamfir: Etapa 4 - la Bucium, unde Sfântul Arsenie Boca, Sfântul Pantelimon și Moș Ilie au stabilit sa se construiască Catedrala Pacea Lumii. Aceasta ultima etapa a Expoziției Păcii este destinată Piciumanilor de pe Terra!
[17:17, 04.04.2023] Cătălin Zamfir: http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...men-al-naturii
[22:52, 05.04.2023] Cătălin Zamfir: Căutăm parteneri loiali, capabili, cinstiți și responsabili
Asociația AVANGARDA DE SACRIFICIU și Școala de afaceri online Zalmoxiana din Craiova au demarat în ianuarie 2022 proiectul Expoziția Păcii, realizat doar cu Piciumani de Grădiniță.


Ne propunem ca prin acest proiect educațional să implementăm Cultul Angelic al Păcii la nivelul curățeniei Sufletești a Piciumanilor cu vârsta de până la 6 ani, concept pe care dorim să-l consolidam ulterior la nivel de școală primară și liceu printr-o Agenție de Turism de Explorări și un club al Exploratorilor Zalmoxieni cu cele 10 domenii de activitate.


Ne-am propus să avem 4 etape de lucru :


Etapa 1.
- Cele circa 50-60 de Grădinițe din Craiova își expun de anul trecut lucrările în spațiul firmelor noastre.


Etapa 2.…
[12:34, 07.04.2023] Cătălin Zamfir: https://www.youtube.com/watch?v=YuxnhwQ-Tz8
[12:35, 07.04.2023] Cătălin Zamfir: B2B Strategy™ (https://b2b-strategy.ro) Rămâi alături de noi, lansăm în 8/9 decembrie la Conferința Destinații Vizionare 2022 (https://www.destinatiivizionare.ro / https://povestea-locurilor.ro/destina...) colecția de NFT-uri Ordinul Dragonilor NFT Lupta Titanilor din Valea HIPERBOREEI (https://europegenesys.com) Valea JIULUI, primul concept în Blockchain dublat de un model sustenabil economic. Daniel ROȘCA
[09:38, 04.05.2023] Cătălin Zamfir: Buna! Florine, Alina, Ionele, Cataline B, Mariuse m-as bucura mult sa colaboreze cele doua echipe de cercetare și explorare din Craiova si Bucium alături de cele 4 Entități ale Păcii și tinerii de la Scoala Zalmoxiana, pentru etapa a-IV-a a Expozitia Păcii, care se va face la Bucium la voi. O sa lucram pentru Catedrala Pacea Lumii, pentru Expoziția Păcii Piciumani, pentru Cetatea Aviilor și pentru Orașul EDEN, Orașul Pacii care se va întinde pana la Mănăstirea Brancoveni a Sfântului Arsenie Boca. Azi MI s-a spus sa va anunț și de acest Oraș de care am scris cu ani buni in urma pe forum. Avem nevoie unii de alții cu siguranța, de acest nucleu de Buni Romsni!!!
[16:59, 09.05.2023] Cătălin Zamfir: Redirecționează 3,5% gratuit din impozitul tău către Asociatia Avangarda de Sacrificiu https://formular230.ro/asociatia-ava...-de-sacrificiu
[17:01, 09.05.2023] Cătălin Zamfir: Astept sa vcompletezi acest formular, chiar daca ai mai completat pentru o alta organizatie.. (sumele se vor imparti intre asociatiile la care ai semnat formularul 230). Pana pe 14 mai o sa astept ultimele formulare.. apoi o sa le depun la ANAF. Multumesc anticipat.