POEZII
––––––––––––––––––––
flit
retras în sudul meu patriarhal
din tragica boemă
în freamăt liric n-am rival
port iatagan cu flori şi stemă
îmi omor timpul cu nerval
iau totul în dilemă
am devenit proverbial
ce mit şi anatemă
vântu-mi numără bancnote
în zgomotul cirezii
petrec cu femei prin grote
’mi cântă-n barbă huhurezii
retras în sudul meu patriarhal
public colnice la jurnal
am o telegă şi un cal
din joi în paşti sunt genial
–––––––––––––––––––-
ceara
sunt cast şi interzis precum sărutul
ce-apropie prin foc două păduri
ca două vechi iscălituri
care prin viaţa mea plătesc de-a fi tributul
e vinovat şi aerul când scriu
se-aude în livezi cum pică para
din părul meu bălai porneşte ceara
prin file par rătăcitorul fiu
să nu tresar. pe sub fereastra pleoapei trece râul
şi pe deasupra aş putea muri în somn
sunt mai curat ca lacrima şi grâul
şi am deasupra capului o sabie de domn
sunt dat pe foc sunt dat în paşte
viaţa mi-aduce care de noroc
tristeţea straşnic mă cunoaşte
şi am în dreptul inimii un boţ de foc
––––––––––––––––––––-
ce mult îţi semăn, mamă
ce mult îţi semăn mamă
cum cerul unei guri de rai
eşti fulg sub o năframă
uşoară ca un pai
nici grâul nici lumina
ca tine nu-s de sfinte
nici blestemată tina
ce-ţi plânge dinainte
ce mult îţi semăn mamă
din ghiocei ţi-e chipul
l-aş aşeza în ramă
dar plânge-n el nisipul
ce mult îţi semăn mamă
cerescul meu sărut
te rog nu lua în seamă
acest poem de lut
––––––––––––––––––
iarnă la sadova
acasă la sadova spre iarnă
când cerul e subţire ca o goarnă
când vinul orb prin beciuri zace
acoperit de ţundre şi cojoace
când lângă brâul sobei mama
mai mişcă timpul cu năframa
nici paşi mici ornice nici calendare
puterea iernii să măsoare
doar eu plesnind nuci în ţâţâna uşii
să sperii vulpile şi urşii
––––––––––––––––––––
litanie dinspre ziuă
inima mea şi poate o patimă mare
te-aştept la capătul ogrăzii-ntr-o coşare
undeva o toacă bate
de vin ninsorile pe brânci pe coate
şi parcă latră câinele sub stivă
luna pare-un măr pus pe colivă
ce iarnă grea te-aştept ca un smintit
cu mâna floare pe cuţit
şi ninge-al dracului pe deal
am aruncat şi şuba de pe cal
–––––––––––––––––––
melopee cu o floare-n colţul gurii
mai ţii minte zece culmi
stăteau trântite sub ulmi
jucau leapşa pe o frunză
inimă de foc şi spuză
şapte vipere pe-un deal
ţineau luna sub un şal
amiaza dădea-n cărare
ca-ntr-un plâns de bocitoare
aveai umeri mici de fată
poala gurii tămâiată
au au au ce chip sublim
doamne ce era să fim
–––––––––––––––––––-
să plângi
să-ţi iei aerul ca zid de apărare
şi-o stea să-ţi iei apoi s-o faci femeia ta
cu ochii unui arbore într-o-nserare
să plângi de parcă ai fi-nmormântat pe cineva
–––––––––––––––––––
roua din palme fragede de miri
e-o primăvară dulce zeul stă să soarbă
roua din palme fragede de miri
ca vinul scurs din candela din barbă
zăpezi la streşini picură subţiri
e-o dulce primăvară cu aburi de omăt
şi-un damf de veche iarnă peste firea noastră
a înfrunzit bodega şi-n depărtare hăt
firul de grâu deschide o fereastră
e-o primăvară nouă zeul stă să moară
de prin viroage-şi trage ultima suflare
un armăsar cu sufletul doboară
o primăvară şi mai dulce-n calendare
a venit lumina tutuie pândarii
muguru-n tăcere dă din viţă pinteni
văile-n ardoare cheamă armăsarii
gata de rupt munţii luminoşi şi sprinteni
a plesnit lumina cântă pivnicerii
sânge-adevărat de iepure îţi varsă-n căni
clopotul vesteşte ziua învierii
ghiocei şi rouă îmi aşez pe răni
––––––––––––––––––––-
scrisoare pentru o cheie pierdută
deşi sunt departe deşi sunt provincial
sunt parmen-auriu de fraged port teacă şi pumnal
pe-aici e viaţa aspră mai merg la câte-un bal
şi-ades îmi pipăi cizma şi dau cu ghes la cal
drumurile-s rare prieteni tot mai rari
sunt vecin cu noaptea şi câţiva zlătari
mai lipesc bancnote pe frunţi de cobzari
şi-am o vie mică de vreo câţiva ari
viaţa mi-e chiar moartea, pufnită în râs
parcă sunt un bob de rouă căptuşit cu plâns
mi-e dor de o grotă şi-o blană de urs
la căderea toamnei în ţara de sus
pentru mine fericirea poartă tocuri prea înalte
nici n-aş vrea la dânsa viaţa să mă salte
eu îmi văd de toate celelalte
şi mă mai gândesc la planta-aceea care-i zice moarte
ţii minte primii paşi prin herăstrău?
în fiece mesteacăn visa un dumnezeu
credeam să roua este trupul tău
eram timid şi-mi părea rău
pe-aici tristeţea-i mare mai cade câte-o nucă
mai bat un cui în cană şi altu-n vreo ulucă
şi mă apucă-aşa un dor de ducă
în negura nespus de dulce a lui florin pucă
–––––––––––––––––––––
iarnă la sadova
vin vechi cu camfor mult şi scorţişoară
sub streşini mici ca-n „fraţii văcăreşti” la ţară
vin fiert cu miezuri mici de nucă
şi-un călător înzăpezit ce-n poezia mea apucă
ţăranii dând gură la lupi
din colbul strâns pe timpul verii-n stupi
totu-i ceresc doar un lătrat de câini
vii mai spre foc cu biblia în mâini
zâmbeşti discret mai spui câte-o trăsnaie
pentru tablourile din odaie
vin fiert cu camfor mult şi scorţişoară
sub streşini mici la sadova la ţară
iubita mea cu sânii mari cât nuca
o să-mi dărâmi căţuia asta, bojdeuca
–––––––––––––––––––––
la capătul ţigării te aştept supus
la capătul ţigării te aştept supus
cum doar recruţii ştiu s-aştepte într-o gară
c-o floare la rever şi-n mână o chitară
când totul despre toamnă a fost spus
când trenuri de noapte pleacă spre munţi
şi trenuri de ziuă vin spre câmpie
o voi fantasmagorice punţi
între efemer şi vecie
şi când zăvorul verii a fost tras
iar toamna ne îmbracă în zăbranice de ceaţă
când pân’ la cer mai e un pas
şi în căderea frunzelor un fir de viaţă
la capătul ţigării te aştept iar fumul
ce face halte mici spre cer
e viaţa-mi risipită cu duiumul
sau zbor de heruvim într-un ungher
iubito zeul a trimis în parc fanfara
peste poteci cad conuri mici de tisă
ce zici de ţi-aş desface bluza-nchisă?
să-ţi aminteşti pârâul cald şi vara
din pricină şi presentiment îţi sărut degetul mic
( să mă ierte inelarul )
din nu ştiu ce motive pică frunze calendarul
din nu ştiu ce motive plânge votca în ibric
dii dulcele meu bividiu
dii dulcele meu nenoroc
de la ’nălţimi cer aripă şi foc
un ciob de har la versul care scriu
––––––––––––––––––––-
cântec auzit toamna pe la hanuri
femei cu dor femei cu părul lung
la albul cărora nici îngerii n-ajung
femei cu părul lung păzit de paji
femei cu purpură şi pară în obraji
femei cu gura caldă cum carminul
femei cu sufletul mai tare decât vinul
femei a căror neprihană dor îngaimă
femei cu sânii mici pitiţi de spaimă
femei de fum femei cu părul lung
la albul cărora nici îngerii n-ajung
–––––––––––––––––––––
să fii mireasa unui plâns de tei
nu ţi-am mai scris nu ţi-am mai scris
de prin zăpada altui vis
aveai pe-atunci pe buze plânsul unui crin
(eşti cel mai tare şi mai dulce strop de vin)
de ce nu vrei frumoasa mea nu vrei
să fii mireasa unui plâns de tei
hai lasă-mă cu gura să-ţi sărut
pe pântec florile cu iz de cer şi lut
să-ţi beau tăria şi apoi să-ţi ar
trupul mlădiu şi sânii tăvăliţi prin jar
de unde să te prind de unde să te prind
ca-n ţara celui mai frumos colind
de unde să te-ncep de unde să te-ncep
asemeni unui beţivan ce dă la butii cep
să-ţi prind genunchii ca-ntr-un cleşte şi apoi să vin
să-ţi bat în palme cuie de pelin
iubita mea de când nu ţi-am mai scris
cu lacrima din ochiul mirelui ucis
–––––––––––––––––––––
zbucium
ce zbucium e-n sufletul poetului
( ce răbdare de ascet )
mii de file nescrise milenii
de pagini
drum de mii de ani-lumină
numai urcuş
ajungi în vârf
doar acolo sus ( între creste alpine )
mai poţi întemeia
bucuria
–––––––––––––––––––––
poem scris din rotocoale de fumuri de ţigară la 35 de ani
cu miros de caise coapte
ţi-am jelit sânii azi-noapte
cu ce plâns şi rugăciune
am crezut că-ngrop o lume
văicăreală de cătană
fără pic de-absint în cană
nu ştiam ce se întâmplă
cu un glonte tras în tâmplă
ghiocel de fum ţi-e trupul
te pândeşte-n pustiu lupul
cu miros de mure coapte
ţi-am visat sânii azi-noapte
tremurau ca doi arginţi
sfârcuri pictate de sfinţi
cu grijanie şi vin
dintr-o ţară de pelin
dintr-o ţară cu mult soare
ah ce mure funerare
sânii tăi păziţi de îngeri
floare albă, de ce sângeri?
–––––––––––––––––––––
poetul
puţin aplecat de umeri
( cum e şi firesc )
zărit numai printre cărţi
( castre de cărţi aş putea spune )
războinic singur în patrie
la ce se pricepe el?
la desfrunziri de somn
la devenit podoabă
în lut
–––––––––––––––––––––
mai ţii minte aminul frumoasei primăveri?
mai ţii minte aminul frumoasei primăveri?
şi ramura băietană sărutându-ţi genunchii
şi mărul paj
şi valea cu iezere şi piculine ( să te apuce paradisul )
rochia ta avea un nasture împărat
şi o cheutoare-ulicioară
ce ducea spre hanul cu tei
noaptea
luam pe umeri vrăbiile adormite şi-ntre maluri
visam o lună frumoasă cu pietre şi valuri
–––––––––––––––––––––
Răspunde cu citat
Marcaje