[COLOR=var(--secondary-text)]Nichita Stanescu


Eminescu din amintirile lui Slavici
[/COLOR]
Când ne întorceam la redacție, era lapoviță și Eminescu călca pe ici pe colo prin băltoace. Trecând peste strada Colții în strada Doamnei, (...) venea dinspre poșta centrală spre noi un om desculț și zdrențăros.

''Uite! - grăi Eminescu, arătându-mi-l. Iată mizeria lumii în care ne trăim zilele.''

Rezemat apoi de unul dintre pachetele de cărămidă care se aflau în drumul nostru, el își dete silința să se descalțe pentru ca să-i dea nenorocitului aceluia încălțămintea sa.

''Ai căpiat, omule!? - i-am zis. - O să-i dai dai tu ghetele tale, dar rămâi desculț.''

''Eu? - răspune el. - De mine să nu-ți pese. Eu pot să umblu și desculț: dar el, săracul?''

...............

Eminescu îi dăduse d-nei Kremnitz lecții de limba română. După un timp oarecare, d-na Kremnitz i-a dat 200 de lei pentru osteneala lui. Eminescu a izbucnit într-un râs nervos. '' Nu mi-aș fi închipuit , - grăi dânsul în cele din urmă, - că o doamnă atât de inteligentă ca dumneata nu e în stare să-și dea seama că ma jignește când crede că eu în vederea unui câștig material îmi dau osteneala de a o învăța românește pentru ca să poată citi scrierile noastre, între altele și pe ale mele. Drept dovadă de sinceritate , nu ai să te superi pe mine, dacă rup în bucățele mici aceste hârtii.

Ioan Slavici in ”Amintiri” (1924)