Teiul lui Eminescu şi povestea plopilor fără soţ


Teiul lui Eminescu este un tei argintiu vechi de circa 250 de ani, aflat în Parcul Copou din Iași. Acest copac, denumit și „copacul îndrăgostiților”, este locul unde poetul Mihai Eminescu își găsea inspirația.

Teiul lui Eminescu


Teiul lui Eminescu este un tei argintiu vechi de circa 250 de ani, aflat în Parcul Copou din Iași. Acest copac, denumit și „copacul îndrăgostiților”, este locul unde poetul Mihai Eminescu își găsea inspirația . În plimbările prin Copou, Mihai Eminescu s-a îndrăgostit de tei, venind deseori să-și adune gândurile sau să discute cu bunul său prieten, Ion Creangă, pe o bancă aflată la umbra protectoare a teiului.
Acest tei este cel mai vechi copac din Grădina Copou. Trunchiul teiului, rămas gol în urma putrezirii, a trebuit să fie plombat cu mortar și consolidat cu manșoane (cercuri) de metal, iar ramurile sunt sprijinite în console.
Istoric

La data de 4 august 1950, Iașul a fost lovit de o furtună cu grindină, în urma căreia, teiul a fost în mare parte distrus (vântul i-a rupt săgeata principală a coronamentului, brațul din partea nordică, precum și ramurile din celelalte brațe). După trei ani în care teiul a fost dat uitării, în anul 1953, serviciile de spații verzi ale Primăriei Iașului au segmentat ramurile de schelet, cu brațe lungi de 3-4 metri, au curățat scorbura care se formase de la bifurcarea trunchiului și l-au dezinfectat cu soluție de piatră vânătă și de formalină. S-a turnat apoi o plombă din nisip cu var și foarte puțin ciment, legând trunchiul cu cercuri metalice și sprijinind toate brațele pe console.
În anul 1990, prof.dr. Mandache Leocov, responsabil la cel moment de arborii monumentali din partea Academiei Române și director al Grădinii Botanice din Iași, a primit sarcina de a-l revigora. „Am desfăcut plomba de beton. Tot lemnul era putred până jos. Am lăsat deschis ecranul rămas. Era un fel de mască de scoarță despre care nu se știa ce e exact. În toată literatura, în toate peregrinările pe care le-am facut eu în țară și străinătate, nu am mai întâlnit fenomenul ăsta. Este unic. El singur s-a salvat de la moarte. Noi l-am ajutat apoi cât am putut”, afirmă profesorul Leocov .




Teiul lui Eminescu

După cum afirmă prof.dr. Mandache Leocov, „lemnul este mort”, iar teiul lui Eminescu „supraviețuiește numai printr-o minune a naturii: două rădăcini aditive, care au crescut și s-au strecurat pe lângă plombă, au ajuns, prin golul din trunchi, în pământ”. Cu ajutorul acestor rădăcini, se hrănește copacul multisecular. Profesorul Leocov prevede că „Iașiul se va mândri cu Teiul lui Eminescu încă 50, poate chiar 100 de ani de-acum încolo, fără probleme”.
Teiul lui Eminescu este vizitat în fiecare zi de un număr mare de turiști și de îndrăgostiți. Atasamentul lui Mihai Eminescu pentru tei pare sa fie o nostalgie germanica, din perioada studiilor facute de marele poet la Viena si Berlin. În fața teiului se afla un bust de bronz al lui Mihai Eminescu, opera sculptorului Ion Mateescu.
În apropiere de tei, într-o veche clădire de la sfârșitul secolului al XIX-lea, care a avut diverse destinații (pavilion de vânătoare, local de alimentație publică), a fost organizată o expoziție documentară Mihai Eminescu (1983), iar în iunie 1984 s-a organizat o expoziție permanentă de carte, documente și fotografii dedicată lui Mihai Eminescu. În locul clădirii vechi, care a fost demolată, s-a construit o clădire nouă (după proiectul arhitectului Virgiliu Onofrei), care a fost inaugurată cu prilejul centenarului morții poetului, la 15 iunie 1989, cu scopul de a servi ca Muzeu dedicat poetului Eminescu. Cele două turnuri de la intrarea în muzeu simbolizează Dragostea (Veronica Micle) și Prietenia (Ion Creangă).
Înziua de 15 iunie (data dispariției poetului) a fiecărui an, când teii sunt în floare, parfumând întreg dealul Copoului, Muzeul Mihai Eminescu din Parcul Copou organizează „Sărbătoarea Teiului”, având drept ax de desfășurare „Teiul lui Eminescu”.
Plopii fără soț

Plopii fără soț este un grup format inițial din 29 plopi albi aflați pe Șoseaua Bucium din municipiul Iași. Acești plopi l-au inspirat pe poetulMihai Eminescu (1850-1889) în compunerea poeziei Pe lângă plopii fără soț, poezie care evocă iubirea dintre Eminescu și Veronica Micle, plopii fiind considerați ca un reper în drumul către iubită.



Plopii fără soţ

Istoric

În vremurile îndepărtate, Dealul Bucium era acoperit de codrii multiseculari ai Iașului, pe pante crescând stejari, iar pe firul apelor, plopi, salciiși arini. Pe acest deal, domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849) a construit un palat care a servit ca reședință de vară.
Profesorul Ștefan Micle, rector al Universității „Al.I.Cuza” din Iași (1867-1875) și soțul Veronicai Micle, locuia într-o casă din Bucium. În această casă, Veronica Micle stătea mai ales în perioada verii. De multe ori, Mihai Eminescu făcea popas la Hanul Trei Sarmale împreună cu povestitorul Ion Creangă, pentru a avea motiv să ajungă la casa Veronicăi.
Eminescu a compus poezia Pe lângă plopii fără soț, publicată în august-septembrie 1883 și apoi în volumul Poesii (1884). Poezia descrie periplurile sentimentale ale lui Eminescu prin zona plopilor albi în căutarea iubirii, ea începând cu versurile:
Pe lângă plopii fără soț
Adesea am trecut;
Mă cunoșteau vecinii toți –
Tu nu m-ai cunoscut.



În anul 1973, cei 29 plopi rămași au fost declarați monumente ale naturii. În decursul timpului, unii din cei 29 de plopi au fost loviți de trăsnet, iar alții au fost tăiați deoarece se uscaseră. În prezent, există numai 15 din cei 29 de plopi consemnați la momentul ridicării lor la rangul de arbori monumentali.
După cum explică prof. dr. Mandache Leocov, fost director al Grădinii Botanice din Iași, „când s-a înființat Casa de Oaspeți a lui Ceaușescu, s-a amenajat acolo un spațiu unde să aterizeze elicopterele, iar albia pârâului Vămășoaiei a fost atunci adâncită, iar malurile placate cu prefabricate. Din această cauză, nivelul apei pârâului a scăzut, iar cel al apei freatice a ajuns egal cu cel al pârâului și nu mai este cel preferat de plopii albi. Durata lor de viață va fi redusă de acest aspect” .
Deoarece plopii cresc în locuri mlăștinoase, conservarea Plopilor fără soț este dificilă din cauza alimentării deficitare cu apă a zonei. Furtunile puternice pun în pericol existența plopilor. S-a avansat ipoteza mumificării copacilor, pentru ca aceștia să fie păstrați.



Plopii fără soţ

În fața plopilor fără soț a fost amplasat un bust al poetului Eminescu. Pe soclu se află o placă de marmură cu următoarea inscripție:
Pe lîngă plopii fără soț
Adesea am trecut,
Mă cunoșteau vecinii toți
Tu nu m-ai cunoscut
Mihai Eminescu

Teiul lui Eminescu şi povestea plopilor fără soţ


E cel mai frumos dintre toti. In fruntea tuturor, pe alee, iti iese in intampinare. Sta cu fruntea sus, iar multimea frematatoare a suratelor (de-aceeasi fibra) ii tine companie. Ii ghicesti insa de la distanta slabiciunile. A imbatranit. De cativa ani nu mai poate sa-si tina trupul drept. Trunchiul scortos e invelit in curele metalice. Bratele, candva vanjoase, atarna anevoios. Cu umarul drept se sprijina-ntr-o carja. De otel. Dar se tine tare.
Parfumul ii este puternic. Privirea-i falnica inca nu s-a pierdut. La fel de bun si de naiv, crede ca toti care ii trec prin preajma vor sa-i aduca un omagiu. Se linisteste imediat cand vede un copil sau un poet cum vrea sa faca o fotografie cu el. Cararea-i deasa a frunzelor e frumos aranjata, ca intotdeauna. Garcon. E atat de fotogenic! Asa de bine iese in fiece fotografie! E Teiul lui Eminescu din parcul Copou.
Poezii lansate zilnic in eter
Vesnic invingator. Un click pentru eternitate. In fata Teiului fara sot, a copacului fara pereche, arborele etern al poeziei romanesti. La pomul sfant al Iesilor. In locul aducerilor aminte ii poti aduce un omagiu marelui poet Mihai Eminescu. Aici, urmele geniului sau le gasesti peste tot. Pasii poetului pare ca dainuie in umbra arborelui genial. Pentru ca si copacii pot fi geniali, mai ales daca sunt legati de amintirea poetului. Vantul si furtunile i-au rasfirat bratele obosite. Razboiele si conflictele i-au tulburat linistea. Schimbarile si tariile vietii i-au incrustat coaja imbatranita. Aici, aura poetica a Iasiului este impregnata de suflul cald al teiului monument. Oricine ajunge in capitala poeziei stie ca il gaseste in Copou, rezemat de o banca. Si se vine aici ca la un soi de templu.
Si rugaciunile in chip de poezie se inalta la cer. Fosnetul lin al frunzelor si al ramurilor se inalta ca un imn. Aici vin copiii de scoala primara din toata tara. Aici vin batrani din Israel la intoarcerea temporara in patrie pentru aduceri aminte in locurile de unde au plecat. Aici se intorc emigratii de peste Ocean, acum profesori universitari, informaticieni de marca, sa ia o gura de oxigen daruita cu bunavointa de teiul eminescian. Aici se face legea poeziei, se dezbate recursul la cultura si are loc intoarcerea la buchea si alfabetul culturii noastre. Mii de vizitatori se fotografiaza zilnic in preajma sa, alaturi de bustul poetului situat protector in fata. Vara, cand e cald, in preajma sa sunt sarbatoriti batranii orasului. O fanfara ii canta poetului, pentru ca e si poetul aici prezent, trebuie sa-l simtiti!, la fiecare sarbatoare sau duminica importanta.
Crengile, imbatate de mirosul teiului inflorit in iunie, freamata in sunet de goarna si trompeta. Parca si suflul copacului, cantecul sau acompaniat de vant consoneaza cu atmosfera. Ce-i drept, mai oboseste si el uneori, cand e prea mult zgomot sau atunci cand, de prea multa aglomeratie – nu mai poate respira, spiritual. Poeziile lui Eminescu si ale altor poeti nationali ii incanta lui si ascultatorilor sositi, diminetile si dupa-amiezile. Dintr-un difuzor instalat in preajma se aud zilnic poezii recitate de insusi autorii lor. Bancile sunt pline de un auditoriu de toate varstele, de la copii in carucioare la batrani ce umbla in bastoane aurite. Vizitatori, cu sutele.
Doftoricit, incurajat, la batranete
Aparatul prin care se transmit poeziile recitate de autori in vecinatatea Teiului este montat undeva in cladirea Muzeului „M. Eminescu” din apropiere. „Teiul traia cand Eminescu insusi se plimba pe aleile parcului Copou. Varsta lui este estimata la 250-300 de ani de specialistii biologi de la Gradina Botanica; ei ii poarta de grija, il doftoricesc, il trateaza si il vegheaza sa nu se usuce. Pentru ca vizitatorii vin la Tei, aud si de muzeu. Si asa Teiul ne aduce un aflux de vizitatori. Multi nici nu stiu de Muzeul Eminescu, care e o cladire noua in care se gasesc foarte multe obiecte, tablouri, carti in primele editii cu poezii de Eminescu editii rare si multe altele legate de amintirea poetului”, spune unul dintre ghizii muzeului. Ca vin sau nu la muzeu, oamenii ajung cu sfintenie la tei. Vezi uneori cum cate un pusti ii mangaie mantia scobita de griji si de nevoi.
E un loc al melancoliei eterne aici. La bustul poetului, sarutul are cel mai dulce gust de pe planeta. Indragostitii par imbatati de suflul copacului si mirosul sau ii alina cu dragoste si poezii pana spre inceputul lui iulie. Adolescentii si scolarii cu ghiozdanele burdusite de carti isi ascut talentul la umbra copacului. Aici se nasc si mor marii si micii poetii. Iubitorii de literatura, in general.
Poetul inca respira aici
Teiul lui Eminescu comunica astfel cu lumea din jur, ii cearta din cand in cand pe poetii intarziati care n-au mai venit de mult sa-l intrebe de sanatate. Dar si Teiului ii e dor de poetii disparuti. De exemplu, de poetul Nichita Stanescu, care de fiecare data cand trecea prin Iasi, negresit il vizita. Ii spunea „copacul lui Misu din Copou”. Si se reculegea sub umerii sai. Teiului ii e dor si de Geo Bogza, care si el poposea aici sprijinindu-si tampla de frunzele racoroase. Dar inca asteapta, pentru ca stie ca o prezenta a locului o constituie anual si toata floarea cea vestita a Uniunii Scriitorilor, de la Bucuresti si de mai departe. Aici, cu bustul poetului in fata, nimeni nu are puterea sa-si afiseze aroganta. Artisti, oricine ar fi.
Si multi necunoscuti, chiar in afara personalului specializat de la Gradina Botanica, vin de-i poarta de grija, din proprie initiativa. Il uda din cand in cand, iar cei de la Botanica il peticesc pe batranul scortos cu bratele rasfirate. I-au montat si ii asaza schele de otel, sa-i fie comod traiul la batranete. Iar el, ca un pacient bland, le raspunde leganandu-si crengile, cantand din frunze, si le multumeste prin cuvantul poetului anonim ce se aude in difuzor. Dar cele mai frumoase poezii sunt, evident, cele ale Poetului.
Arborele absolut
Se pare ca Teiul lui Eminescu a renascut din propria-i cenusa. Cu ani in urma a fost aproape de a se usca, dar si-a revenit: ajutat, printr-o procedura biologica elaborata, dintr-o crenguta fragila abia rasarita, a renascut. Atunci, Teiul a trimis vorba plopilor fara sot ca e bine, ca se va reface, si s-a refacut. Teiul lui Eminescu e un reper al copilariei noastre, al tuturor. Teiul, Bojdeuca lui Creanga, Gradina Botanica si Palatul Culturii sunt obiectivele ce definesc Iasiul. Cei care nu i-au adresat pana acum un omagiu, un cuvant de imbarbatare, atat de necesar acum la batranete, trebuie sa vina. Sa se inchine poetului. Pentru ca spiritul lui Eminescu salasluieste in crengile inflorite. De aici pleci impacat, incarcat cu energie si stii ca geniul romanesc l-a dat pe cel mai mare poet, care a avut un loc preferat aici. Cand am plecat din preajma copacului parca am auzit respirand sufletul pamantului. Am pipait boarea de inspiratie a poporului roman. Sau, cum spunea candva Petre Tutea, am simtit ce inseamna acea „suma lirica de voievozi” ce reprezenta pentru filosof Luceafarul poeziei romanesti. Veniti sa vedeti arborele absolut al Romaniei eterne!
O vizita si la „Plopii lui Eminescu”
Un alt simbol din Iasi de care e legata amintirea poetului sunt Plopii fara sot. Am intrebat teiul… Am vazut directia din care a batut vantul: intr-acolo trebuia sa o luam. Am trecut de Podu Ros, prin Nicolina, pe langa Spitalul Socola si Hanul Trei Sarmale, unde poetul poposea insotit de Creanga sau umbla singur in asteptarea Veronicai Micle. Si cand sa se profileze colinele Iasiului, am zarit coroana unuia dintre plopi. Sunt pe stanga soselei ce iese din oras. In fata lor troneaza bustul poetului. Pe bust este inscriptionat si un scurt fragment din poezia „Pe langa plopii fara sot”.



Istoricul plopilor

Se spune ca Plopii fara sot, initial un grup de 29 de copaci, l-au inspirat pe poetul Mihai Eminescu in compunerea poeziei „Pe langa plopii fara sot”, poezie ce evoca iubirea dintre Eminescu si Veronica Micle. Sotul acesteia, profesorul Stefan Micle, rector al Universitatii „Al.I. Cuza” intre anii 1867 si 1875, locuia intr-o casa din Bucium, cartierul din apropiere. In aceasta casa, Veronica Micle statea in perioada verii. De aceea, de nenumarate ori, Eminescu si Creanga trageau la Hanul Trei Sarmale, aflat aproape, unde se dedulceau cu vinuri alese. Acest lucru constituia pentru poet un motiv sa ajunga la casa Veronicai. Plopii fara sot ai lui Eminescu, sub umbra carora poetul mai poposea in asteptarea iubitei, se afla lateral de soseaua Bucium din municipiul Iasi. In anul 1973, cei 29 de plopi ramasi au fost declarati monumente ale naturii. In decursul timpului, unii dintre ei au fost loviti de trasnet, iar altii au fost taiatI, deoarece se uscasera. Asa ca plopii fara pereche au devenit cu sot, vremea i-a mai rupt, i-a pus la pamant.
Teiul si Gradina Copou
Gradina Copou unde se afla situat Teiul este cel mai vechi parc din Iasi. A fost amenajata in anii 1833 si 1834, sub indrumarea domnitorului Mihail Sturza, ca loc de relaxare pentru boierimea vremii, in centrul sau gasindu-se monumentul „Obeliscul cu lei”. Alaturi de Teiul lui Eminescu, in parc s-a deschis de cativa ani si un muzeu inchinat poetului. In apropiere, pe aleea principala, gasim busturile unor mari personalitati ale culturii romane. Mihai Eminescu a vizitat in vremea cat s-a aflat la Iasi deseori Parcul Copou. Aici mergea sa se intalneasca sau sa o vada pe Veronica Micle, locul ramanand si astazi o marturie a iubirii lor si un simbol al romantismului in Iasi.
Pe vreme buna, bustul poetului ridicat in fata Teiului este scaldat in razele soarelui, iar iarna este incarcat de zapada si promoroaca. In fiecare an, pe 15 iunie, umerii de piatra ai statuii sunt inconjurati de buchete de flori, iar la picioare ii stau neintrerupt coroane, zeci. In 2012 se implinesc 123 de ani de la plecarea in eternitate a poetului.
Nu departe de bustul lui Eminescu, pe „Aleea Junimea”, se afla si bustul din bronz al Veronicai Micle si ale membrilor Junimii: Ion Creanga, Ciprian Porumbescu, Costache Negruzzi si fostul primar din vechea perioada ieseana Nicolae Gane. Muzeul Mihai Eminescu a fost deschis in 1989, cladirea acestuia fiind conceputa de arhitectul Virgil Onofrei.
Versurile despre tei. Eminescu isi rechema in versuri, pe cand se afla in Capitala, suvenirul ramurosului tei iesean: „Unde-i teiul cu-a sa umbra, Cu-a lui flori pan-n pamant? Vis au fost viata noastra, Iar norocul nostru vant”.
„Copacul lui Misu din Copou”
Fiecare popas, fie el si fugitive, al poetului Nichita Stanescu la Iasi includea in mod obligatoriu, indiferent de situatie, si un popas la Teiul lui Eminescu din Copou. Venea cu diferite prilejuri, pentru o lansare de carte sau la cate un festival de poezie. Se intalnea si cu scriitorul Mircea Radu Iacoban, fostul director al Editurii Junimea. „Cand ajungea la Iasi, intr-un singur loc trebuia sa mergem intotdeauna. La Teiul lui Eminescu, copacul lui «nea Misu», cum ii spunea el. Statea si tacea sub copac, nu zicea nimic”. De fapt, de la Gara poposea direct la Casa Pogor, sediul Junimii, si bea o cafea, discuta probleme literare. Acolo a rostit Nichita in cadru oficial o propozitie care avea sa faca epoca. „Aici «Miorita» a devenit «Oda in metru antic»”, a spus el, sugerand, astfel, devenirea poeziei romane de la creatorul anonim la geniul luceafarului poeziei romanesti.
Altadata, rasfoia editia Eminescu a editurii cand un confrate, ce apucase sa sarbatoreasca mai devreme venirea poetului, un pic balbait, a exultat: „Drrraga Nichita, ce-ar spune Eminescu daca ne-ar vedea aici, cu cartile in mana?”. „Ne-ar lua limba inapoi”, a raspuns el. Dupa popasul la editura, indiferent de anotimp, de vreme, mergeau obligatoriu la „Copacul lui Misu” (teiul), unde se reculegea. Apoi, dadeau o tura si pe la restaurant. Se duceau la Ciric, un lac de langa Iasi, unde cunosteau un ospatar, iar Nichita cerea de fiecare data saramura de ciuperci si ceva de baut. Manca foarte putin, el isi hranea sufletul cu poezie, cu marele Eminescu. Despre poetul national afirma ca nu mai e nimic de spus, pentru a-l proteja de cei care il confiscau folosindu-i numele in timpul cuvantarilor. „«Noi nu avem ce sa spunem despre Eminescu», aceasta fiind in logica lui maximum de apreciere. «Trebuie sa tacem, el a spus totul».’
Asa intelegea el sa lupte impotriva celor care, in timpul discursurilor, veneau cu frazari bombastice si inflamate despre simbolul poeziei romanesti. Asa stia el sa-l apere pe Eminescu. Mereu recita strofa eminesciana „abia atingi covorul moale, matasea suna sub picior”, care ii placea. Iar pe Eminescu il pretuia nespus de mult, vorbea intotdeauna la superlativ despre el si spunea ca Iasiul este legat in special de poetul national si de Junimea. „Pentru el erau de nedespartit aceste doua nume proprii, Iasi si Eminescu.” Primavara, frunzele Teiului lui Eminescu gadila umbra inimilor poetilor Eminescu si Nichita. „Va pupam sufletele”, ar fi spus Nichita.
Jurnalul.ro

Sursa:https://iasi1.ro/iasi1/teiul-lui-emi...ilor-fara-sot/