Papornița Moșului
Rezultate 1 la 5 din 5

Subiect: Georgeta Florea

  1. #1
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    47.236

    Georgeta Florea

    Georgeta Florea

    Cuprins








    Pe 22 februarie 1937 se năştea, într-o familie de oameni săraci din Oltenia, în localitatea Amărăştii de Sus, judeţul Dolj, cea care, acum, este de două ori bunică. Abia în 1966 se stabileşte în Bucureşti, în urma căsătoriei cu Gheorghe Florea. Părintii şi bunicii ei fuseseră oameni extrem de credincioşi; cu toate acestea, tânăra Georgeta Florea nu credea în Iisus Hristos, ci doar în Dumnezeu, Tatăl Ceresc. În 1984, Georgeta Florea se îmbolnăveşte de o maladie gravă, considerată aproape incurabilă. Coasta care ii lipsise din naştere (spre deosebire de biblica Eva) începea să-i crească, în târziul vieţii, într-un mod rebel, pătrunzând, printre doua vertebre, în măduva coloanei vertebrale... Procesul era considerat ireversibil şi urma să sfârşească prin paralizie şi moarte! După doi ani de chinuri, Georgeta Florea reuşeşte să facă primul pelerinaj la Ierusalim, unde petrece Anul Nou împreună cu o familie de români. În timp ce vizitează Locurile Sfinte se simte, pentru prima oara, uluita şi copleşită. În biserica Sf. Gheorghe din Ierusalim îmbrăţişează lespedea mormântului Mântuitorului şi îl imploră, cu disperare, pe Cel în Care nu credea: "Doamne, dacă exişti, vindecă-mă sau ia-mi viaţa!". La trei zile după aceea, durerile Georgetei Florea au încetat cu desăvârşire. Anul următor, face un nou pelerinaj, ajutată de aceeaşi familie romanească. "Începusem deja să presimt, să înţeleg...". Cu ocazia celui de-al treilea pelerinaj, când începuse să nu mai audă cu urechea dreapta, s-a frecat cu mir sfinţit chiar deasupra mormântului lui Iisus şi a început să audă din nou! În 1989, chiar în zilele revoltei din Decembrie, a reuşit sa vadă cum lăcrimează Icoana Maicii Domnului de la Ierusalim, deşi ştia că puţină lume are darul să zărească Prea Sfintele Lacrimi...
    Lungul drum al speranţei către adevăr şi credinţă[modificare]

    După şapte pelerinaje la Ierusalim, cea care nu devenise încă pensionara săracă de astăzi începea să înţeleagă răscolitoarea vorbă a Sfântului Ioan Scărarul - "Cel ce călătoreşte în plânsul neîncetat". Dar schimbarea timpurilor în România a mai pus un prag de ispite femeii care nu îşi încheiase drumul spinos. Împreună cu soţul ei, Georgeta Florea a luat cu împrumut un milion de lei, de la bancă, punând garanţie tot ce avea în casa, inclusiv saltelele. Cu aceşti bani, soţii au deschis o alimentara şi o patiserie, în Crângaşi. Georgeta Florea povesteşte acum: "Mă ştia tot cartierul, pentru că dimineaţa, la noi, primii zece clienţi care intrau în magazin primeau hrană în valoare de 500 lei gratuit, dar asta se întâmpla în 1991, când banul avea alta putere de cumpărare!". Prosperitatea, dacă nu chiar bogăţia, se instalează în casa familiei Florea, dar - pentru a-i dovedi deşertăciunea acestei lumi - Dumnezeu îl ia pe Gheorghe Florea de lângă soţie, în 1992, mutându-l la cele veşnice. Nici această despărţire nu a fost de ajuns pentru cea care se pregătea, fără să ştie, să devină o slujitoare a Domnului. Un an mai târziu, în 1993, cu toate că era deja suficient de bogată, văduva Georgeta Florea depune 7 milioane de lei la "Caritas", amăgindu-se cu o consolare creştină, anume că va dona toţi banii obţinuţi astfel pentru refacerea Mănăstirii Văcăreşti... Drept urmare, bogata văduvă pierde toţi banii! Abia atunci sosise momentul adevărului.
    Transele Divine[modificare]

    În perioada 1993-1994, Georgeta Florea vinde toate proprietăţile pe care le mai avea (cu excepţia celor două apartamente în care a locuit la acea vreme, fiica sa divorţată, împreună cu cei doi copii, şi pensionara însăşi), după care se duce în satul natal şi hotărăşte, împreună cu consiliul parohial, renovarea, aproape din temelii, a bisericii care poarta hramul "Sf. Apostoli Petru şi Pavel". Lăcaşul este refăcut de la tencuiala până la acoperiş, inclusiv lemnăria şi zugrăveala, plus scaune şi covoare. Când se termina lucrarea, la 10 februarie 1995, Georgeta Florea nu mai avea nici un ban. La aceeaşi data, dar după un an, adică la 10 februarie 1996, are loc târnosirea lăcaşului de cult. La intrarea în pronaos se află chipurile zugrăvite ale soţilor Florea, alături de vechii ctitori. Văduva a insistat sa fie pictat şi soţul ei, deoarece munciseră împreună pentru câştigarea banilor donaţi pentru refacerea lăcaşului. Exact un an mai târziu, când Georgetei Florea începuseră să nu-i mai ajungă veniturile pentru traiul zilnic, pe 10 februarie 1997, se deschid, pentru prima oara, cerurile... La ora patru dimineaţa, trezita din somn, femeia aude o voce care îi spune: "A venit timpul să ţi se judece păcatele şi faptele bune!". Cea care - aşa cum mărturiseşte şi acum - nu-şi înşelase bărbatul vreodată şi nu furase nimic, nicicând, închide ochii, speriată, dar descoperă ca vede numai lumini... În acel moment, începea prima transă divina a Georgetei Florea! "Ai câştigat o minune!"
    Timp de 4 zile şi 3 nopţi, consecutiv, nu a mai dormit, nu s-a dat jos din pat şi a vorbit cu Dumnezeu. În această perioada a avut viziunea întregii sale existente, pe care vocea divina i-a judecat-o, pas cu pas. Totul semăna cu o "judecată particulară", ce se petrece în clipa morţii, aşa cum au relatat nenumărate experiente contemporane. Dar Georgeta Florea "murea" pentru viaţa ei trecută, ca să învieze, iertată, la o noua existenţă cotidiană! La încheierea acestei prime experiente incredibile, Dumnezeu nevăzut, dar omniprezent, i-a şoptit la urechea vindecată: "Ai câştigat o minune!". Astfel de întâlniri mistice au continuat de-a lungul întregului an, însă - de la un moment dat - şi-a făcut apariţia "Sfântul Înger de Lumină, Credinţă şi Coroană". Dialogurile puteau surveni la orice ora din zi şi din noapte. Georgeta Florea era admonestata cu blândeţe şi iubire, pe motiv ca nu a crezut de la bun început. În aceste călătorii astrale (răstimp în care nu ştia ce se petrece cu corpul ei), văduvei i s-au dezvăluit secrete înfricoşătoare, ce nu-i sunt date oricărui muritor de rând. Astfel, a aflat ca, în 1997, a început pe Pământ un război creştin nevăzut, numit "Cernerea" şi că va dura circa 25 de ani. În această perioadă, oamenii vor fi supuşi unor încercări şi ispite, pentru a fi cernuţi de Dumnezeu. Georgeta Florea a văzut doua site: pe cea dintâi se aflau credincioşii, pe cea de a doua, rătăciţii. Cei trecuţi de ambele site erau prăbuşiţi în Iad. Femeia a mai putut contempla, uluită, un război planetar, în care jumătate din America va fi distrusa şi o parte din Europa Occidentala. Ea a mai ajuns până în "Raiul Daniilor", un fel de antecamera a Paradisului, unde se face Judecata sufletelor, după moarte, şi unde fiecare faptă bună te poate salva de un păcat. O viziune impresionanta este şi cea numita "Harta cerească a României", în care Georgeta Florea a putut privi, copleşită, cum curgeau pietre preţioase pe Crişul Alb, ori se vedea o pară de foc deasupra Maramureşului. I s-a spus ca Basarabia va avea graniţă cu Turcia, împreună cu România, şi că la Întorsura Buzăului se află îngropată o comoară de proporţii fabuloase, în vreme ce Bucureştiul va deveni "centrul credinţei". Tot cu asemenea prilejuri, ieşite din comun, văduva a aflat că toate zodiile sunt decalate cu 12 zile şi, de aceea, calculele omeneşti ar fi greşite! O singură dată, pana azi, Georgeta a pus o întrebare: "De ce am fost aleasa eu?".
    Misiune Georgeta Florea[modificare]

    Îngerul de Lumină Credinţă şi Coroană cu care comunică, i-a confirmat că are misiunea de a scrie, la dictare, mai multe cărţi. Drept urmare, "Sfântul Înger de Lumină, Credinţă şi Coroană" a început să-i dicteze femeii, aproape zilnic, cuvânt cu cuvânt. Astfel sub impulsul unui dicteu automat, Georgeta Florea a scris următoarele cărţi: 1. Viaţa veşnică a Îngerului Mihai
    2. Viziuni şi desfaceri de farmec
    3. Puterea Îngerului şi explicarea viselor
    4. Paşii lui Iisus
    5. Cheia adevărului
    6. Zodiile şi judecata preoţilor
    7. Apocalipsa
    8. Evanghelia iubirii
    9. România de mâine
    10. Convorbiri cu Îngerul Florea Vol. I
    11. Obiceiuri Româneşti
    12. Convorbiri cu Îngerul Florea Vol. II
    13. Planeta Luminii
    14. Convorbiri cu Îngerul Florea Vol. III
    15. Sen Omul Luminii
    16. Rugăciuni Divine
    17. Treziţi-vă români
    18. Spirala Timpului
    19. Adevăruri despre istoria românilor
    20. Tălmăcirea cafelei
    21. Transele Divine şi Îngerii
    22. Troiţa Credinţei Creştine
    23. Culegere de vise
    24. Planeta Sill şi Satelitul Sirius
    25. Viaţa pământeană a ei
    26. Rugăciuni Divine
    27. Sorii României Zamolxe şi Arsenie Boca
    28. România Ţara Credinţei Creştine
    29. Tatăl meu şi Îngerul vostru
    30. VOCEA DIVINĂ ŞI MÂNA PĂMÂNTEANĂ.

    Femeia a îndeplinit şi misiunea de a înfiinţa Asociaţia Filantropică Creştin Ortodoxă "Sf. Gheorghe" (are drept scop ajutorarea bisericilor şi a monumentelor creştine româneşti) şi o editura (“Editura Sfântul Gheorghe”), urmând să înfiinţeze o tipografie şi o revistă "Credinţa Creştină", pentru a publica tot ce i se comunica, dar a fost avertizată de Călăuza sa din ceruri că, oricât de săracă ar fi, dacă îşi va însuşi ultimul leu de pe urma acestor activităţi, va fi aspru pedepsita!
    Din misiunea grea a Georgetei Florea mai sunt şi următoarele de amintit:[modificare]

    - Înălţarea unui număr de 17 troiţe ale Credinţei Creştine, pe întreg teritoriul Ţării Româneşti, cum este cunoscută ţara noastră în Împărăţia Cerurilor, pentru a fi ocrotită în Războiul Creştin Cernerea, care în prezent, este în plină desfăşurare;
    - Construirea Bisericii Credinţei Creştine – care să aibă 12 intrări, fiecare intrare să fie păstorită de un Apostol, astfel cum i-a fost arătată în viziuni de către Îngerul de Lumină Credinţă şi Coroană, într-o locaţie care nu trebuie să fie la o distanţă mai mare de 100 km de Centrul Bucureştiului;
    - Ridicarea unui număr de 12 Cruci cu Trinitatea unde a poposit Iisus Hristos în România, în perioada celor 777 zile în care a călătorit în România, astfel cum este scris în Cartea Paşii lui Iisus;
    - Realizarea un film, cu viaţa Fiului lui Dumnezeu, IISUS, astfel cum i-a fost arătată de către Îngerul de Lumină Credinţă şi Coroană în viziunile sale.

    Până în prezent, au fost înălţate un număr de 8 Troiţe ale Credinţei Creştine:[modificare]

    1) Troiţa a Credinţei Creştine - ”Simbol al Dreptăţii lui Dumnezeu” - Drajna de Jos, Jud. Prahova;
    2) Troiţa Familiei – localitatea Ungureni, Comuna Dragomireşti, Jud. Dâmboviţa;
    3) Troiţa Iubirii lui Dumnezeu – localitatea Gogoşari, Jud. Giurgiu;
    4) Troiţa Alungării relelor – localitatea Peciu Nou, Jud. Timiş;
    5) Troiţa Păcii – localitatea Gura Ocniţei, Jud. Dâmboviţa. 6) Troiţa Credinţei Creştine – localitatea Creţeni - lângă Drăgăşani, Jud. Vâlcea;
    7) Troiţa Fraţilor – localitatea Nojorid - lângă Oradea, Judeţul Bihor;
    8) Troiţa Bucuriei - localitatea Valea Măcrişului - la o distanţă de 23 km faţă de Urziceni, Judeţul Ialomiţa.

    Georgeta Florea şi-a asumat toate aceste misiuni cu o râvnă dusă până la sacrificiu, deşi - cel mai ades – nu i-au ajuns banii pentru mâncare nici măcar de pe o zi pe alta. Cum va reuşi să împlinească totul nu ştie, dar este sigură că Dumnezeul veşnic o va ajuta, aşa cum s-a întâmplat şi până acum. Pentru că umila şi anonima Georgeta Florea acestui început de veac şi mileniu a înţeles că dreptul la o minune se câştigă o singură dată în viaţă şi se păstrează cu infinite sacrificii...


    Sursa:https://ro.everybodywiki.com/Georgeta_Florea

  2. #2
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    47.236

  3. #3
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    47.236

  4. #4

  5. #5

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •