Luna este unul dintre cele mai frumoase spectacole naturale din lume, caruia este imposibil de rezistat. Privind cerul noptii, este inevitabil sa cauti luna cu privirea si ca o chemare tacuta. Luna i-a inspirat intotdeauna pe artisti, iar in centrul operelor scriitorilor, muzicienilor, pictorilor si poetilor. Luna este capabila sa faca noaptea magica, creeaza climatul perfect pentru intalnirea dintre doi indragostiti.
Cu aceasta culegere de poezii descoperim impreuna care sunt cele mai frumoase si celebre poezii dedicate lunii si cerului instelat. Poezii romantice, sugestive, delicate si pasionale de citit intr-o noapte speciala. Iata 25 de poezii despre luna
Poezii despre luna
Stelele din jurul lunii frumoase(Sappho)
Stelele din jurul lunii frumoase
ei ascund iarasi aspectul luminos,
cand ea, plina, straluceste mai mult
pe pamant…
Luna cazand(Arturo Graf)
Cat de alba e luna,
In timp ce declina obosita!
De parca luna e alba,
La, peste padurea bruna!
O liniste imensa
domneste pe cer si ploua
in vai, unde
umbra devine mai densa.
Cum luna este ceara,
In visul stravechi absorbit!
Cum luna este plictisitoare
Pe padurea de inmormantare!
O suflare trecatoare
De vant antelucan A ratacit
intre munte si campie
Intr-o liniste uitata.
Deasupra capului meu tremura incet un eschio
…
Luna, luna in cadere,
Ce arati ca un craniu!
Ar putea mainile mele sa frunzeze prin luna(Federico Garcia Lorca)
Iti
pronunt numele
in noptile intunecate,
cand stelele rasare
sa bea din luna
si ramurile
petelor ascunse dorm.
Si ma simt gol
de muzica si pasiune.
Ceas nebun care bate
orele moarte stravechi.
Iti rostesc numele
in aceasta noapte intunecata,
iar numele tau rasuna
mai mult ca niciodata.
Mai departe decat toate stelele
si mai dureroasa decat ploaia dulce.
Te iubesc ca atunci
uneori
Ce vina are
aceasta inima a mea
Daca ceata dispare,
ce pasiune noua ma asteapta
Sara linistita si curata
Ar putea mainile mele sa frunzeze
prin luna!
Din Orlando furioso, canto XXXIV, Astolfo pe luna(Ludovico Ariosto)
Intreaga sfera traverseaza focul
si apoi merge in regatul lunii.
In cea mai mare parte, ei vad acel loc
ca pe un otel care nu are pata
[…]
Lacrimile si suspinele indragostitilor,
timpul nefolositor care se pierde in joc
si indelungata lenevie a oamenilor ignoranti,
planuri desarte care nu le inteleg. nu ai niciodata un loc,
sunt atatea dorinte desarte
incat cea mai grevata parte a acelui loc:
ceea ce in concluzie nu ai pierdut niciodata aici,
vei putea gasi acolo sus urcand.
Luna inscadere (Percy Bysshe Shelley)
Si ca o doamna pe moarte care, palida
si slabita, infasurata intr-un
val diafan, iese
din camera ei impleticita si este nesimtitul
nesigur despre
mintea pierduta care o conduce, luna a rasarit in estul intunecat. , o
masa
deformata care albeste.
Cand rasare luna(Federico Garcia Lorca)
Cand rasare luna,
clopotele sunt tacuti
si cararile par de
nepatruns.
Cand luna rasare,
marea acopera pamantul
si inima devine o
insula in infinit.
Nimeni nu mananca portocale
sub luna plina.
Trebuie sa mananci
fructe verzi si congelate.
Cand luna apare
cu o suta de fete identice,
moneda de argint
plange in buzunar.
Pe luna(Gianni Rodari)
Pe luna, va rog
sa nu trimiteti un general:
ar face baraca
cu trambita si caporal.
Nu ne trimiteti un bancher
pe satelitul argintiu
si nu il puneti in seif
pentru a-l arata contra cost.
Nu ne trimite un ministru
cu anturajul lui de usatori: ar umple
craterele nebunesti
cu hartii .
El trebuie sa fie un poet
pe luna pana la lumina lunii:
cu capul in luna
a putut sa stea acolo o vreme…
El a fost de mult obisnuit
sa viseze cele mai bune vise :
stie sa spere la imposibil
chiar si atunci cand este disperat.
Acum ca visele si sperantele
devin adevarate ca florile,
pe luna si pe pamant
fac loc visatorilor!
Lumina lunii(Victor Hugo)
Luna era senina si se juca pe apa.
In cele din urma el elibereaza si deschide fereastra in fata brizei,
iar sultanul observa: marea
se prabuseste acolo si stancile negre brodate cu argint.
Chitara care vibreaza ii scapa din mana, ea
asculta ecoul tern al unui zgomot opac:
poate un vas turcesc, cu vaslele sale tatare
de pe plajele din Kos se deplaseaza pe tarmurile grecesti.
Sau sunt cormoranii cu scufundarile lor lente
si cu aripile margele de apa tocmai s-au miscat
Sau a unui ginn sus sufla glasul plictisitor
si pietrele din turn pica in mare
Cine langa menajerie indrazneste sa tulbure apa
Ne cormoranul negru. din valul mangaiat;
nici pietrele zidurilor, nici zgomotul cadent
al unui vas care se plimba pe apa cu vaslele.
Sunt saci grei din care iese o boceta.
Ai vedea uitandu-te la apa care ii impinge
ca o forma umana bajbaita dupa o miscare…
Luna era senina si se juca pe apa.
Stii acel Portret in Luna(Emily Dickinson)
Stii acel Portret in Luna –
Deci spune-mi cu cine arata –
Aceeasi frunte – ochi in jos –
Voalat de ceata – Spune – Din cauza cui
Aceeasi forma a obrazului –
Schimbat – Barbia –
Dar – Ismael – ne-am intalnit – demult –
Si mode – se intampla –
Cand si luna plina – esti tu – zic –
Buzele abia imi tin numele –
Cand si coasa – Esti obosit – O observ –
Dar – de asemenea – Auriu La fel –
Si cand – Unele nopti – Viteaz – Norii ascutiti
Te despart de Mine –
Detasarea este mai putin dureros – de celalalt val
Care infioara Sarbatoarea –
La luna(Giacomo Leopardi)
O luna draguta, imi amintesc
ca, acum se intoarce anul, peste acest deal
Vin plin de suferinta sa te privesc:
si atunci ai atarnat peste acea padure
ca si acum, ca toti o luminezi.
Dar incetosata si tremuranda de lacrimile
care s-au ridicat pe marginea mea,
chipul tau imi apare luminilor, cat de tulburata
a fost viata mea: si isi schimba stilul, o,
iubita mea luna. Si totusi
, amintirea ma foloseste, iar noverul este varsta
durerii mele. O, cat de recunoscator este
in vremea tineretii, cand amintirea este inca lunga
si scurta, amintirea
lucrurilor trecute,
chiar daca trista, si ca necazul dureaza!
Luna pustie(Alfonso Gatto)
In
noptile mele apare
o luna alba voalata
din cerul deasupra marii,
luna pustie.
Cat despre ecou , vantul mormintelor
atarna in
statura exilata .
Inaltata pe peretii ei
, luna se transforma in aurul
sirocului palid.
Valoarea unui aer mereu zadarnic
se pierde in
aflorirea copacilor
, iar peisajul rural din jur
tremura de pe tarmul indepartat
al viselor ziua.
O semiluna in scadere(Gabriele d’Annunzio)
O, semiluna in scadere,
stralucind pe apele pustii,
o semiluna argintie, ce recolta de vise
se leagana in lumina ta blanda aici jos!
Respiratii scurte de frunze,
suspine de flori din padure
ei expira spre mare: nu cant, nu plang ,
nu sun caci se duce linistea imensa.
Asupriti de iubire, de placere,
oamenii celor vii adorm…
O, secera in scadere, ce recolta de vise
se leagana in lumina ta blanda aici jos!
Cantec catre luna(Alda Merini)
Luna geme pe fundul marii,
Doamne mort
de aceste garduri pamantesti,
sau cate priviri uluite
care se ridica din intuneric
sa te apuce in sufletul ranit.
Luna ne cantareste pe toti
si chiar si cand esti aproape de sfarsit
simti mereu mirosul lunii
pe tufisurile batute
de burduf
din parodiile destinului.
M-am nascut tigan, nu am un loc fix in lume,
dar poate la lumina lunii
iti voi opri momentul
suficient pentru a-ti oferi
un singur sarut de dragoste.
Cantec nocturn al unui pastor ratacitor al Asiei(Giacomo Leopardi)
Ce faci, luna, in rai
spune-mi, ce faci,
Luna tacuta
Rasari-te seara, si du-te,
Cugetand pustii; apoi te culci.
Inca nu esti platit
Sa te intorci la vesnicii calli
Tot nu iei timiditate, tot esti vag
Sa privesti aceste vai
Seamana cu viata ta Viata
ciobanului.
In zorii devreme
, mutati turma peste camp si vedeti
turme, fantani si ierburi;
Apoi obosit se odihneste seara:
Altro mai non ispera.
Spune-mi, o luna: ce
valoreaza viata lui pentru pastor,
Viata ta pentru tine spune-mi: unde
tinde
aceasta scurta ratacire a mea ,
Cursul tau nemuritor
Alb batran, infirm, Pe
jumatate imbracat si descult,
Cu manunchi foarte greu in sus pe umerii tai. ,
Prin munte si vale,
Cu pietre ascutite si nisip inalt si rupt,
La vant, la furtuna si cand
ceasul sclipeste si cand ingheata,
Fuge, alearga, tanjeste,
Traverseaza paraie si iazuri,
Cade, se ridica iarasi, si tot mai grabita,
Fara odihna sau odihna,
zdrentuita, insangerata; infin ch’arriva
Cola unde calea
Si unde s-a indreptat atata truda:
abis infiorator, imens,
Unde cade, totul uita.
luna fecioara, asa
Si viata muritoare.
Omul se naste cu greu,
iar nasterea este in pericol de moarte.
Simtiti durerea si chinul
Mai intai; iar in insusi principiul
Mama si parintele
se mangaie pentru ca s-au nascut.
Apoi, pe masura ce creste, vine,
Unul si altul il sustine si asa mai
departe.Cu fapte si cuvinte
Studiaza-l sa-i faca inima,
Si-l mangaie de starea omeneasca:
O alta slujba mai recunoscatoare
Nu se poarta ca rude cu urmasii lor. .
Dar de ce sa-l dai soarelui,
De ce sa te tii de viata
Cine atunci de acea mangaiere este convenabil
Daca viata e nenorocire,
Caci la noi
luna tine intacta, asa
este starea de muritor.
Dar nu esti muritor
si poate ca esti mai putin decat al meu.
Chiar si tu, singuratic, vesnic pelerin,
Care e chibzuit esti, poate vrei sa spui,
Acest vietuitor pamantesc,
Suferinta noastra, suspinul, orice;
Sa moara aceasta, aceasta
Decolorare suprema a semblantului,
Si sa piara de pe pamant si sa esueze
pentru orice companie folosita si iubitoare.
Si intelegi cu siguranta
motivul lucrurilor si vezi rodul
diminetii, al serii, al
tacito-ului, trecerea infinita a timpului.
Stii, cu siguranta tu, la ce dulce dragoste
a primaverii lui rade,
Care beneficiaza de ardoare si cine procura
iarna cu gheata ei.
Stii o mie de lucruri, o mie de descoperiri,
Care sunt ascunse de pastorul simplu.
Adesea cand te privesc
sa fii atat de tacut in desertul plat,
incat, in cercul lui indepartat, se invecineaza cu cerul;
Sau cu turma mea
Urmeaza-ma calatorind de mana;
Si cand voi privi in cer, stelele vor arde;
Imi spun gandindu-ma: Ce
atat de multe facelle
Ce face aerul infinit, si acel profund
Infinit Seren
care inseamna aceasta
imensa Singuratate
si eu care sunt
Deci rationez cu mine insumi: si din camera.
Urias si superb,
Si al familiei nenumarate;
Apoi din atata folos, cu atatea miscari
ale fiecarui lucru ceresc, al oricarui lucru pamantesc,
Intorcandu-se fara odihna,
Sa se intoarca mereu de unde sunt miscati;
Folosesc orice, orice fruct
pe care nu-l cunosc. Dar tu, cu siguranta,
tanara nemuritoare, stii totul.
Asta stiu si simt,
Acela al intoarcerilor vesnice,
Acela de a-mi fi fratele,
Unii buni sau fericiti
Vor avea poate altii; viata mea este rea.
O turma mea pe care ai culcat, o binecuvantata,
Ce nenorocire a ta, cred, nu stii!
Cata invidie va aduc!
Nu numai din cauza lipsei de suflare
Te duci aproape liber;
Ca fiecare greutati, fiecare daune,
Fiecare frica extrema este imediat uitata;
Dar mai mult pentru ca nu te plictisesti niciodata.
Cand stai la umbra, peste iarba,
esti calm si fericit;
Si cea mai mare parte a anului
Fara plictiseala consumi in acea stare.
Si stau si eu pe iarba, la umbra,
Si o pacoste
imi ingreuneaza mintea si aproape ca
ma inteapa un pinten
.
Si totusi nu tanjesc de nimic,
Si pana acum nu am de ce sa plang.
Ce va place sau cat de mult,
nu stiu inca; dar esti norocos.
Si inca ma bucur putin,
turma mea, numai de asta ma plang.
Daca ai sti sa vorbesti, as intreba:
Spune-mi: de ce sa mint
In largul tau, inactiv,
fiecare animal este multumit;
Eu, daca stau in repaus, asalturi plictisitoare
Poate daca as avea aripa
Sa zbor deasupra norilor,
Si sa numere stelele una cate una,
Sau ca tunetul ratacind din jug in jug,
Mai fericit as fi, turma mea dulce,
as fi. fii mai fericit, luna alba.
Sau poate
gandul meu este gresit din adevar, vizand soarta altora:
Poate in ce forma, in ce
stare este, in interiorul unui covile sau cuna,
Este fatal celor nascuti de Craciun.
Si ceasul(George Gordon Byron)
Si ceasul cand
se aude nota inalta a privighetoarei printre ramuri;
Este ceasul in care juramintele indragostitilor
Par dulci in fiecare cuvant soptit
Si vanturile blande si apele din apropiere
Sunt muzica pentru urechea singuratica.
Roua usoara a udat fiecare floare
Si pe cer s-au rasarit stelele
Si este un albastru mai adanc pe val
Si in Ceruri acel intuneric limpede, Intunecat
usor si intunecat de pur,
Care urmeaza scaderea zilei in timp ce
Sub luna amurgul. este pierde.
Tristetea Lunii(Charles Baudelaire)
In seara asta luna viseaza mai
languid;
ca o femeie frumoasa care isi
mangaie conturul sanilor pe atatea perne
cu o mana distrasa si usoara inainte de a merge la culcare
si pe spatele stralucitor al avalanselor moale pe moarte,
se complace
in lungi nedumeriri,
intorcandu-si ochii catre
viziunile albe care se ridica in albastru ca niste flori inflorite.
Cand, in langoarea
ei
leneva, scapa
o lacrima pe furis pe acest pamant, un poet evlavios,
urator al somnului,
primeste in golul mainii aceasta lacrima palida
cu reflexe irizate ca un fragment de opal
si o ascunde
in inima lui de privirile soarelui.
Razbunarea lunii(Giosue Carducci)
Tu, bineinteles, tu, cand privegherea intunecata
Lenti a adus vise in leaganul tau,
cu siguranta despre luna alba,
fecioara Bianca.
Zeita a coborat la tine obosita
Seninatate si cu sarutari reci
China pe fata – O, fata alba, –
spuse el – Imi place de tine. –
Iar la privirea fatala, unde
acum sufletul meu se ineaca si pierde,
Tremolarul bland al luminii sale a plouat usor de o
noapte verde de aprilie.
Plangerea
De privighetoarea in mai infrunzit iti intinde intre buzele,
Cand padurea miroase si voaluri argintii Incetoseaza
-i raza;
Iar de langoarea stralucitoare de zapada, de unde
rade in zori din bratele ei trandafirii,
ti-a raspandit persoana
frumoasa, chipul frumos:
valuri catre ochii tai dragi, din adancul carora
totul fulgera ceea ce iubeste si-i place,
in timp trandafiriu care . zambeste lumii
Am cerut liniste:
Pace rasului tau, unde infloreste curat
Voluta care doarme in duhul meu,
Si care mi-a promis alma firii
Pentru o mie de forme.
Ah, dar frumusetea ta de marmura
imi suge sufletul in Mine si sensul vietii
Ma innoraste; si totusi eliberez
de ea o dulceata Ciudata, infinita:
Vino omul care merge sub luna de vara
Printre copaci verzi soptitori pe campie;
Ca tarmul arde intr-o lumina fantastica
Aproape si departe,
Si simte o dorinta de iubiri necunoscute
O dulceata lenta la inima,
Si voi vrea sa ma pierd in zorile tacute
Si sa dispar.
The Evening Star(Edgar Allen Poe)
Vara era la pranz,
iar noaptea la apogeu;
si fiecare stea, pe orbita proprie,
stralucea palid, chiar si in lumina
lunii, care era mai stralucitoare si mai rece,
dominand printre planetele sclave,
in ceruri stapan absolut –
si, cu raza ei, pe valuri.
O vreme m-am uitat
la zambetul ei rece;
o, prea frig – prea frig pentru mine!
Trec , ca un giulgiu,
un nor pufos,
si apoi m-am intors catre tine
stea mandra de seara,
catre flacara ta indepartata,
mai draga avand raza ta;
Cu
cat rolul
pe care il joci pe cer noaptea ma bucura
mai mult, cu atat admir mai mult
focul tau departe
de acea lumina rece, obisnuita.
Tramontata si luna(Sappho)
Tramontata si luna si Pleiadele:
la mijloc si noaptea:
timpul trece;
si dorm singur.
Spre luna(Vivian Lamarque)
Luna este nelocuita
Dar ea este locuitorul ei alb.
Condominiu si casa
locuita si locuita cu
fereastra
palida si cu vedere.
Luna(Aleksandr Sergeevic Puskin)
Luna, lampa cereasca,
careia i-am dedicat candva
plimbari in intuneric, si lacrimi,
de dureri secrete de balsam…
Si astazi in ea vedem doar
o inlocuire a lampilor stradale.
Luna(William Henry Davies)
Frumusetea ta ma bantuie inima si sufletul,
O, frumoasa Luna, atat de aproape si de stralucitoare;
Frumusetea ta ma face ca copilul
Care striga cu voce tare pentru a stapani lumina ta:
Copilul care ridica fiecare brat
ca sa te tina cald la pieptul tau.
Desi sunt pasari care canta in seara asta
Cu razele tale albe pe gat,
Lasa tacerea mea adanca sa vorbeasca pentru mine
Mai mult decat pentru ele notele lor cele mai dulci:
Cine te adora pana cand muzica esueaza,
E mai mare decat privighetoarele tale.
La lumina lunii(Konstantin Dmitrievic Bal’mont)
Cand luna scanteie in ceata nocturna
cu coasa ei frageda si stralucitoare,
sufletul meu aspira catre o alta lume,
vrajita de distante infinite.
Spre paduri, spre munti, spre culmile albe
ma grabesc in vis ca un duh bolnav,
veghez asupra lumii linistite
si plang bland si respir luna.
Absorb aceasta splendoare palida,
ca un spiridus clatinand intr-o panza de raze,
ascultand tacerea vorbareata.
Chinul aproapelui este departe de
mine, pamantul imi este strain cu lupta lui,
eu sunt nor, suflare de adiere.
Romanza della Luna(Federico Garcia Lorca)
Luna a venit la forja
cu sa de nardi.
Copilul se uita la ea, se uita.
Copilul se uita la ea.
In aerul miscat
, luna isi misca bratele
si-si arata, lascivi si curati,
sanii ei tari de tabla.
Fugi de luna, luna, luna.
Daca veneau tiganii
iti faceau cu inima
coliere si inele albe .
Iubito, lasa-ma sa dansez.
Cand vin tiganii,
te vor gasi in
nicovala cu ochii inchisi.
Fugi, luna, luna, luna
ca le aud deja caii.
Iubito, lasa-ma, nu-mi calca
pe albul amidonat.
Cavalerul se apropie
cantand la toba de pian.
in forja copilul
are ochii inchisi.
Pentru livada de maslini au venit,
bronz si vis, tiganii.
capetele ridicate
si ochii pe jumatate inchisi.
Cum canta bufnita,
ah, cum canta copacul!
Pe cer merge luna
cu un copil de mana.
In forja
, tiganii plang si striga.
Vantul il vegheaza, il vegheaza.
Vantul il vegheaza.
Sursa:https://andreigheorghe.ro/poesie-sul...u-famose-uuug/
Răspunde cu citat
Marcaje