Giuseppe Ungaretti
Primul cantec
O, sora umbrei,
Noaptea cu cât lumina are mai multă putere,
Urmează-mă, moarte.
Într-o grădină curată
În lumina ți-a dat dorul naiv
Și liniștea s-a pierdut,
Moarte gânditoare,
Pe gura ta.
De atunci
Te aud în fluxul minții
distanțe adânci,
Emulează-l pe cel care suferă eternul.
Mama otrăvitoare a veacurilor
De frica bătăilor inimii
Și de singurătate,
Frumusețe pedepsită și râzând,
În moștenirea cărnii
Visător trecător,
Sportiv fără somn
De măreția noastră,
Când m-ai îmblânzit, spune-mi:
În melancolia celor vii
Va zbura umbra mea lung?
A doua melodie
Sapă viețile intime
De masca noastră nefericită
(incinta infinitului)
Cu blândețe fanatică
Privegherea întunecată a părinților.
Moarte, cuvânt tăcut,
Nisipul așezat ca un pat
Din sânge,
Te aud cântând ca o cicadară
În rozul bronzat al reflexelor.
A treia melodie
Gravează ridurile secrete
De masca noastră nefericită
Batjocura nesfârșită a părinților.
Tu, în lumina adâncă,
O tăcere confuză,
Insista ca cicadele furioase.
Canto al patrulea
Norii m-au luat de mână.
Ard pe deal spațiu și timp,
Ca mesager al tău,
Ca visul, moartea divină.
Canto al cincilea
Ai închis ochii.
Se naște o moarte
Plin de găuri false,
De sunete moarte,
Ca la dopuri
Din plase coborâte în apă.
Mâinile tale sunt făcute ca o respirație
De distanțe inviolabile,
La fel de evaziv ca ideile,
Și neînțelegerea lunii
Și leagănul, cel mai dulce,
Dacă vrei să le pui pe ochi,
Ei ating sufletul.
Tu ești femeia care trece pe acolo
Ca o frunză
Și lăsați copacii cu un foc de toamnă.
Canto al șaselea
O, pradă frumoasă,
voce de noapte,
Mișcările tale
Ele stimulează febra.
Doar tu, memorie dementă,
Libertatea pe care ai fi putut-o cuceri.
Pe carnea ta evazivă
Și clătinând în oglinzi întunecate,
Ce crime, visez,
Nu m-ai învățat să consum?
Cu voi, fantome, nu mă rețin niciodată,
Și inima mea este plină de remuşcările tale
Când vine ziua.
Răspunde cu citat
Marcaje