Sunt pierdut!
Pierdut? A! nu, umilinţa cedării este de la diavol.
Singura mea datorie este să fiu calm, isteţ şi încăpăţânat. Aici, în România ultimului “cincinal” de dinaintea mileniului trei, totul este pe viaţă şi pe moarte. Aici, nu este decor sofisticat pentru domnişoare tomnatice, nu-i Paradis ori Iad. Aici, totul se desfăşoară aidoma dialecticii lui Brâncuşi, “ un ţăran hotărât care-şi ciopleşte materialul cu gesturi de mare cosaş”.
Mă avânt. Pot? Vreau? Sunt capabil? Ştiu cum? Ştiu ce vreau?
Trebuie să optez, să aleg ruta.
Am ales! Sunt ortodox. Nimeni nu se face ortodox: alegi ceea ce ai găsit, găseşti ceea ce ţi s-a pregătit.
Creştinismul neputincios este o concepţie eretică deoarece nesocoteşte îndemnul Domnului (Matei 10, 16: “fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii”). Nicăieri şi niciodată Hristos nu ne-a cerut să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi.
Nu voiesc să păcătuiesc din frica de a nu avea suficientă îndrăzneală să-mi apropii marile adevăruri, căci socotesc că este o treaptă inferioară şi chiar o tragedie pe care nu mi-o mai pot permite. Trebuie să ştiu, pentru a fi capabil să aleg, căci milioane de draci mă furnică atunci când mă apropii, şi, aidoma lui Shakespeare (Sonetul 66):
... văd prostia-dascăl la cuminţi,
şi adevărul -“semn al slabei minţi”,
şi “Binele” slujind ca rob la rele ...
FLORIN ZABORILA - Prietenul meu de Suflet
Răspunde cu citat
Marcaje