de Remus Constantin Raclău


Omul de la țară e un om simplu: s-a născut în simplitate, a crescut în simplitate, trăiește simplu, muncește simplu, vorbește simplu și când o fi să fie, moare simplu, fără surle, fără trâmbițe ...

Omul de la țară e un om ocupat: muncește cât e ziulica de lungă, în bătătura lui, pe câmpul lui, în pădurea lui și la animalele lui. Dacă le are ...

Dacă nu, muncește corect pentru cei care le au și nu mai dovedesc de unii singuri. Muncește corect și e plătit corect; la țară, nu merge cu cioara vopsită: dacă cineva are neobrăzarea de a nu-și plăti corect, la sfârșitul zilei un consătean care a muncit pentru el, a doua zi nimeni nu mai merge la el la muncă ...; și invers: dacă cineva are neobrăzarea de a nu munci corect la un consătean, așa cum trebuie pentru sarcina asumată, a doua zi nimeni nu-l mai cheamă la muncă !

Într-o comunitate închisă, toată lumea știe totul, în timp util, despre toți !

Simplu, corect, sincer și deschis, totul pe față ! La țară nu se umblă cu sofisticarii. Nu este timp de chestii din astea . Țăranul trăiește, muncește, gândește și vorbește direct si franc, simplu, eficient si esential, atingând mereu miezul problemei, adunând în cuvinte puține înțelesuri multe, dar foarte precis valabile în fiecare context în parte.

Și contextul ăsta e musai să fie foarte bine descifrat, pentru că tocmai în descifrarea contextului stă cheia de rezolvare a oricărei probleme. Iar cheia universală care descuie orice ușă și care rezolvă orice mister are Bunul Simț drept coloană vertebrală – un înăscut simț al dreptății, al corectitudinii, al cinstei morale și întelectuale, a ceea ce se cuvine și ce nu, în sensul binelui comun, văzut prin prisma binelui individual al tuturor membrilor comunității – și nu doar al unuia în detrimentul altuia - un bine care urmărește sănătatea morală a ambientului social, bunăstarea, confortul, echilibrul și bine-starea comunității în ansamblu .

Și felul ăsta de educație comunitară e făcut parcă într-adins pentru a lăsa urme adânci în conștiința copilului - devenit apoi adolescent – tânăr - și mai ales om matur, supus alterărilor comportamentale prin contact cu altfel de civilizații, cu altfel de tipare identitare, croite pe alte calapoduri, cu altfel de scopuri și pe cu totul alte principii, având la bază cu totul alt soi de filosofii de viață, care generează un cu totul alt fel de principii de interacțiuni interumane...

Urme adânci ?... Da ..., foarte adânci !...

Pentru că chiar ajuns la o vârstă la care sunt bunic, atunci când mi se mai întâmplă să calc strâmb – conform preceptelor identitare ale locului în care am fost crescut - parcă încă o mai aud pe bunica Niculina exclamând blând din spatele urechii :

- ”Romicâ!... Șădi rău !...”

Adică, în traducerea locului din care vin:

- Remus, nu-i bine, nu se cuvine; îți strici imaginea în ochii satului; nu-ți stă bine când te comporți așa, nu se potrivește cu persoana ta, nu ești aidoma imaginii standard a unui om de omenie, a unui bun gospodar; ceea ce-ai făcut nu se obisnuiește prin părțile noastre; îți strici imaginea făcând asta; nu aranjeaza sa faci una ca asta – la vârsta ta, la statutul tău; (ironic) - ”frumos îți șade!...” – nu se cuvine, iese din tiparul lucrurilor acceptate in comunitatea noastră, conform obiceiurilor împământenite pe la noi, asa ceva nu se face… nu se cuvine, nu-i cuviincios, e o lipsa de respect și de considerație față de ceilalți, nu-i bine, așa ceva nu s-a mai pomenit si nu-i de acceptat; pe considerente morale oamenii nu apreciază una ca asta. Și dacă oamenii nu apreciază și nu tolerează anumite comportamente, nu-i bine deloc pentru tine, pentru ca vor fi repercursiuni asupra ta din partea comunității și nu-ți va fi bine deloc!

Poftim? A..., da, e-adevărat - bunica spusese doar două cuvinte:

”Șădi rău!”

Îmi pare rău dacă ”traducerea” vi se pare cam lungă, dar nu aveam cum să o fac altfel: am vrut neapărat să vă explic cât de grele, de intense, și de pline de înțelesuri sunt aceste două simple cuvinte, în ”țărăneasca” mea ...

 Și dacă în comunitate se consideră că un anumit comportament e incorect sau că o anumită faptă e greșită, înseamnă că toată comunitatea, în ansamblul ei este deranjată de această faptă sau de acest comportament, întrucât le consideră ca pe un afront adus comunității, ca pe un atac la stabilitatea, liniștea, echilibrul și armonia, sau chiar la bunăstarea acestei comunități !

Iar comunitatea nu poate și nu trebuie să rămînă fără un răspuns adecvat la acest atac . În consecință, pe deoparte se vor lua contramăsuri de autoprotecție a colectivității, iar de cealaltă parte vor fi măsuri corective de punere la punct a ”păcătosului”, de aducere a acestuia pe calea cea bună, de repunere a lui pe făgașul considerat normal în comunitatea rerspectivă, de reconvertire la modul tradițional de comportament, aflat în consonanță cu obiceiurile bune și comportamentele sănătoase, unanim acceptate în acel ambient social, la acele comportamente care au asigurat de-a lungul timpului armonia, liniștea, pacea și bunăstarea comunitatii – condiții esentiale pentru bunul mers și pentru bunul trai al comunității.

Ce sfaturi am mai auzit de la bunica (adresate mie sau altora)?

”Vez’ sâ nu ti râdâ lumea! ”


”Catî sâ nu intri-n gura lumii !”


”Catâ-ț’ di triaba ta / vezî-ț’ di triaba ta / catâ-ț’ di drum !”

”Caută-ți di treabă” - e una, cumva ironic, un fel de ... ”vezi poate ai treabă și eu te rețin”, sau ... ”vezi că mă deranjezi, n-ai alta treabă decât să mă calci pe bătături (pe nervi)”?, sau ... ”am impresia că tu n-ai de treabă și vii să mă deranjezi pe mine”…, sau și mai direct ... ”ia pune mâna și fă și tu ceva util”!...

În timp ce:


”vezi-ți de treaba ta!”, înseamnă că în mod normal ai deja ceva de făcut, că ai de treabă și că n-ar trebui să te intereseze ceea ce face altul; un fel de ”nu-ți băga nasul unde nu-ți fierbe oala”, în sensul că ar trebui ca tu sa-ți faci treaba ta, iar eu pe-a mea!

Iar ”Ai grijă!” este un îndemn la o atenție sporită, la o analiză mai profundă, la a fi atent la eventualele consecințe, la faptul că ar trebui să fii preocupat de acestea!...

Oamenii de la țară n-au nevoie de un avocat pentru a se înțelege unii cu alții, pentru a transmite ceva cuiva, sau ca să perfecteze o înțelegere, un schimb de servicii sau de produse ... Abordarea e frontală, iar limbajul este sincer, deschis și direct, clar și în vorbe puține, fără interpretări sofisticate, fără șiretlicuri și fără artificii lingvistice .

În comunitățile rurale rămase genuine, comportamentele ”șmecherești” sunt prompt sancționate. Dacă ”te miroase” cineva că intenționezi să aplici strategii prin care să obții mai mult decât ți se cuvine, ți se dă de înțeles în mod foarte simplu, concret și direct, și dacă nici după acest avertisment de tip ”gentleman agreement” te faci că n-ai înțeles, atunci suporti atât consecințe directe și imediate, care merg de la simpla “pierire a zâmbetului” de curtoazie, sau de la privitul fix in ochi, la o ușoară încruntare, până la apostrofarea verbală, iar în cele mai grave cazuri, chiar până la refuzul de a mai termina ”afacerea”, și de a ți se mai vorbi, cât și consecințe extinse, pe termen lung, nu doar din partea persoanei cu care s-a avut neînțelegerea, ci chiar din partea întregii comunități, un fel de marginalizare radicală, urmată de o ignorarea ulterioară totală: ori de cate ori vei mai avea nevoie de ceva de la cineva din aceeași comunitate, vei primi un refuz de tip ”ignor” și vei fi lăsat să vorbești de unul singur, fără a mai fi băgat vreodată în seamă – ești catalogat și “marcat” ca om neserios, ca un ”șmecheraș de oraș”, după care nimeni nu va mai dori să-și piardă timpul cu tine, sau să mai aibă de a face cu tine.

Pentru el și pentru întreaga comunitate în care te-ai făcut de râs, practic nu mai existi! Iar această stare de fapt se va prelungi până în momentul în care vei demonstra că ai înțeles esența greșelii tale, îți vei cere scuze de la persoanele pe care le-ai prejudiciat și le vei despăgubi căzând la pace cu ele și cu întreaga comunitate .

Acest tip de atitudine colectivă duce la instaurarea și perpetuarea unei profunde curățenii morale și spirituale în micile comunități, spre bine-starea și bunăstarea lor.

Lumea noastră “modernă”, axată pe materialism și individualism, a pierdut practica simțului măsurii, iartă prea repede si prea ușor, acceptă prea ușor justificări lipsite de substanță - cusute cu ață albă - doar de dragul unei așa zise reconcilieri, în fapt o bălăcăreală și o bălăceală perenă în mocirla compromisului de joasă speță: găsind mereu circumstanțe atenuante false și irelevante: ”așa e el”, ”iartă-l că n-a știut”, etc…

Nu! Țăranul român adevărat, cel tradițional, în curățenia lui, știe să se ferească de perversitatea omului cu multe fețe, de omul fals. El te iartă o dată, poate si a doua oară, dar dupa aceea ”te-ai lins pe bot”: nu-ți mai acordă nici un fel de circumstanțe, în nicio împrejurare:

La el ori ești OM, ori nu !

Cale de mijloc nu există!

Ori iți faci treaba până la capăt, așa cum ai promis, sau cum te-ai angajat, ori nu ești om de treabă! Nu ești om gospodar, și nu ești demn de încredere, și în cazul ăsta nu prea mai încapi pe lângă el și nu prea mai găsești înțelegere ori ajutor și nici de lucru.

Și ceea ce contribuie mai mult la starea de marginalizare și de ignorare totală, al naibii de eficientă, este destăinuirea, scoaterea faptei din taină, din anonimatul relației bilaterale și publicizarea celor pățite - reclama negativă, aducerea la cunoștința comunității a faptelor negative cu care s-a confruntat unul dintre membrii comunității, spre luarea la cunoștință a tuturor cu scopul evitării situațiilor asemănătoare.

Destăinuirea către comunitate are marele avantaj al confirmării și aprobării sau dezaprobării instantanee din partea comunității .

Așa functionează și reacționează comunitățile restrânse – acordă pe loc confirmarea – “așa-i dom’le, are dreptate”; sau infirmarea - “Nu, aici n-ai dreptate; aici ai greșit tu, și trebuie să-ți ceri tu scuze de la om, că l-ai nedreptățit!”, totul prin evaluarea instantanee conform standardelor comunității adunate în obiceiurile pământului, cu sinceritate și franchețe, în mod deschis și sincer, în interesul armoniei colective, fără șiretlicurile specifice celor ce ridică interesul privat deasupra celui colectiv ...