Cântecul Penelopei
„Animuccia, micuțul veșnic dezbrăcat,
fă acum ce-ți spun, încalecă crengile solzite
ale bradului;
așteaptă în vârf, alertă, ca
o santinelă sau o viză. El va fi acasă în curând;
Mai bine fii
generos. Nici tu nu ai fost complet
perfect; cu trupul tău sâcâitor
ai făcut lucruri care nu ar trebui să fie
discutate în poezie. De aceea
cheamă-l pe întinderea apei, pe
apa luminoasă
cu cântecul tău întunecat, cu cântecul tău rapace,
nefiresc: pasionat,
ca Maria Callas. Cine
nu te-ar dori? Ce apetit mai demonic
ai fi vreodată incapabil să răspunzi? În curând
se va întoarce de oriunde ar merge
între timp,
bronzat de la distanță, revendicându
-și puiul fript. Ah, trebuie să-i spui bună,
trebuie să scuturi ramurile copacului
pentru a-i atrage atenția,
dar cu grijă. Cu grijă, în cazul în
care fața ei frumoasă este stricată
de prea multe ace care cad.”
Planta de păducel
Alăturat, nu
Mână în mână: Te privesc
Mergând în grădină vara - lucrurile
Care nu se pot mișca
Învață să vadă: Nu trebuie
să te gonesc prin
grădină; ființele umane lasă
Semne de simțire
Pretutindeni, flori
Răspândite pe cărarea de pământ, albe
Și aurii, unele
Abia ridicate de
seara Vânt; Nu trebuie să
te urmăresc acolo unde ești,
în fundul câmpului otrăvitor, pentru a descoperi
cauza zborului tău,
pasiunii sau mâniei tale umane: în schimbul a ce ai
renunța
la tot ce ai adunat?
Lac - Crater
A fost un război între bine și rău.
Am decis să numim corpul bun.
Acest lucru a făcut moartea rea.
El a întors sufletul
complet împotriva morții.
Ca un scutier care vrea să
slujească un mare războinic, sufletul
a vrut să se alăture trupului.
S-a întors împotriva întunericului,
împotriva formelor morții
pe care le-a recunoscut.
De unde vine zvonul
care spune că războiul
este rău?
Să presupunem că trupul ne-a făcut asta
, ne-a făcut să ne fie frică să iubim
Nostos
Era un măr în curte .
Poate
cu patruzeci de ani în urmă, în spate,
doar pajiști. smocuri
de crocus în iarba umedă.
Am fost la acea fereastră:
sfârșitul lui aprilie. Flori de primavara
in curtea vecinului.
De câte ori, într-adevăr, a
înflorit copacul de ziua mea
,
exact ziua, nu
înainte, nici după? Imuabilul
în locul
a ceea ce se mișcă, a ceea ce
evoluează.
Imaginea în loc
de pământul de neoprit. Ce
știu
despre acest loc,
rolul copacului de zeci de ani
luat de un bonsai, voci
care vin de pe terenurile de tenis.
Teren. Miros de iarbă înaltă,
proaspăt tăiată .
Ce se așteaptă de la un
poet liric.
Ne uităm la drum odată,
ca niște copii.
Restul este memorie.
Pe de o parte, sufletul rătăcește.
Pe de altă parte, ființele umane care trăiesc în frică.
În mijloc, gaura dispariției.
Unele fete mă întreabă
dacă vor fi în siguranță lângă Avernus -
le este frig, vor să meargă în sud pentru o vreme.
Una zice, în glumă, dar nu prea departe de sud -
Eu spun, este la fel de sigur ca orice alt loc
și îi face fericiți.
Înseamnă că nimic nu este sigur.
Urcă-te într-un tren, dispari.
Scrie-ți numele pe o fereastră, dispari.
Sunt locuri ca acesta peste tot,
locuri în care mergi fată, în
care nu te mai întorci niciodată.
Ca și câmpul, cel care este ars.
După aceea, fata a dispărut.
Poate că nu a existat niciodată,
nu avem dovezi de nimic.
Tot ce știm este:
câmpul este ars.
Dar noi am văzut-o.
Așa că trebuie să credem în fată,
în ceea ce a făcut. Altfel
, doar forțele pe care nu le înțelegem
conduc pământul.
Fetele sunt fericite, se gândesc la vacanțe.
Nu lua trenul, zic eu.
Ei își scriu numele pe condensul ferestrei unui tren.
Aș vrea să spun că sunteți fete bune,
încercând să vă lăsați numele în urmă.
din Averno, 2006
Tată de neatins, când la început am fost
exilați din rai, ți-ai creat
o replică, un loc într-un anume sens
diferit de rai, fiind
conceput pentru a da o lecție: în rest
aceeași... frumusețe pe ambele părți, frumusețe fără
alternativă ...
știam care este lecția. Lăsați singuri,
ne-am epuizat unul pe altul. Au urmat
ani de întuneric ; Lucrăm pe rând
grădina, primele lacrimi
ne umpleau ochii când pământul s-a
aburit cu petale, aici
roșu închis, acolo colorat carnea...
Nu ne-am gândit niciodată la tine
că învățăm să ne închinăm.
Știam doar că nu e natura umană să iubești
doar ceea ce întoarce iubirea.
Sfârșitul verii
După ce toate lucrurile
au venit în minte, a venit în minte goliciunea.
Există o limită
a plăcerii pe care am găsit-o în forma...
În asta nu sunt ca tine,
nu am nicio hotărâre într-un alt organism,
Nu am nevoie
de adăpost în afara mea...
Bietele mele creații inspirate
, voi sunteți
distrageri, până la urmă
gemuri pure; pana la urma esti
prea putin ca mine
ca sa ma placi.
Și atât de sincer:
vrei să fii răsplătit
pentru dispariția ta,
plătești pe toți cu o parte de pământ,
niște amintiri, așa cum ai fost
plătit cândva pentru muncă,
scribul plătit
cu argint, ciobanul cu orz
pentru cât timp Pământul nu
durează, nu
aceste așchii de materie...
Dacă ai deschide ochii , m-ai
vedea, ai vedea
golul cerului
oglindit pe pământ, câmpurile
iarăși goale, fără viață, acoperite de zăpadă...
apoi lumina albă
nu mai deghizată în materie.
Apus de soare
Marea mea fericire
este sunetul pe care îl scoate vocea ta
chemându-mă chiar și în disperare; durerea mea
la care nu-ți pot răspunde
cu cuvinte pe care le accepți ca fiind ale mele.
Nu ai încredere în propria ta limbă.
Astfel, delegi
autoritatea unor semne
pe care nu le poți citi cu nicio precizie.
Cu toate acestea, vocea ta ajunge mereu la mine.
Și răspund constant,
furia îmi trece
pe măsură ce trece iarna. Tandrețea mea
ar trebui să-ți fie clară
în briza serii de vară
și în cuvintele care devin
propriul tău răspuns.
secunde
Tânjeam, rămânând atât de mult
Golit, după ce avea el, duritate
Că (fiul meu deja un băiat)
Tot mă sugea spre acel inel, acea binecuvântare.
Deși știam cât
de slăbiciune este în el: trântind în gin El
țese o amenințare oblică până când
îmi răsucește brațul, sau ce spun eu - fiul meu
stă deja înțepenit la ușă, văzând totul,
Și apoi acel pumn rapid lovește singurul meu
Copil , viața mea... Desigur că îmi pasă.
Mă uit la vecinii care vin în fugă
cu punctele lor de vedere. Acum, uriaș cu plăcintă,
Fața lor Albă levita deasupra cupei lui; zâmbesc,
femei scufundate, sug ceaiul...
Aș lăsa casa să se incendieze pentru acest incendiu.
Răspunde cu citat
Marcaje