Alda Merini

[latan.elena]

Alda Merini









Tu ești fereastra uneori
cărora le adresez cuvinte
noaptea, când inima-mi strălucește
și modestia este zadarnică.
O femeie care visează la destin
se simte ca un ciclamen
și rămâne pentru totdeauna, fată.
Sau de câte ori se enervează
în mine beția sfinților,
dar tu stai mereu în fața mea
ca o ceașcă mare
de vin albastru fin.
În tine poetul e doar o șoaptă.

#aldamerini #piccolaapefuribonda #poetessadellagioia #donne #poesia #amore #poesiaitaliana #poesieamore #poesiadelnovecento #lirica #versi #odi #poemi #poeti #prosa #sonetti #aforismi #aforismiemagie #milano #torino #italia #europa #mondo #lavocedialdamerini #giovanninuti #nutigiova #associazionealdamerini





https://www.youtube.com/watch?v=opvBp59vOpo

Cei ca mine îmi dau vise, chiar cu prețul de a fi privați de ele.
Cei ca mine își dau Sufletul,
pentru că un suflet singur este ca o picătură de apă în deșert.
Cei ca mine întind mâna și ajută să se ridice din nou,
chiar riscă să cadă la rândul lor.
Cei ca mine privind înainte,
chiar dacă inima rămâne mereu câțiva pași înapoi.
Cei ca mine caută sens pentru a exista și, când îl găsesc,
încearcă să-i învețe pe cei care doar supraviețuiesc.
Cei ca mine când iubesc dragostea pentru totdeauna.
și când încetează să mai iubească este doar pentru că
mici fragmente de ființă zac neajutorat în mâinile vieții.
Cei ca mine urmăresc un vis
Să fiu iubit pentru ceea ce sunt
și nu pentru ceea ce vrei tu să fie.
Cei ca mine călătoresc prin lume în căutarea unor valori care, până acum,
Au căzut în uitarea sufletului lor.
Cei ca mine ar vrea să se schimbe,
dar pentru a face acest lucru ar însemna să mă nasc din nou.
Cei ca mine strigă în tăcere,
pentru că vocea lor nu se confundă cu lacrimi.
Cei ca mine sunt cei care reușești mereu să-ți frângă inima,
pentru că știi că te vor lăsa să pleci, fără să te întrebe nimic.
Cei ca mine iubesc prea mult, chiar dacă știu că, în schimb,
vor primi doar firimituri.
Cei ca mine se hrănesc cu acel puțin și cu el,
Din păcate, ei își justifică existența.
Cei ca mine trec neobservați.
dar ei sunt singurii care te vor iubi cu adevărat.

Versuri de Alda Merini muzica maestrului Giovanni Nuti

#aldamerini #piccolaapefuribonda #poetessadellagioia #donne #poesia #amore #poesiaitaliana #poesieamore #poesiadelnovecento #lirica #versi #odi #poemi #poeti #prosa #sonetti #aforismi #aforismiemagie #milano #torino #italia #europa #mondo #lavocedialdamerini #giovanninuti #nutigiova #associazionealdamerini

[latan.elena]

LUNI 2 NOIEMBRIE 2009



Adio unui pursânge



De astăzi nu o vom mai avea pe Alda Merini, poetul iubirii și al nebuniei, al „nebuniei ca spațiu al iubirii și cercetării” așa cum spunea prietenul nostru Giorgio Manganelli. Pentru a înțelege care a fost sensibilitatea acestei femei, este suficient să citim prefața volumului: „Celălalt adevăr: jurnalul unei alte femei” în care își povestește clar experiența de 10 ani într-un azil, despre care va scrie ani mai târziu:

„Boala psihică nu există dar sunt căderi nervoase, sunt dureri în familie, responsabilitatea copiilor, oboseala de a-i crește și există oboseala de a iubi. Azilul pe care l-am trăit afară și pe care îl trăiesc nu este comparabil cu acea altă tortură care a lăsat totuși speranța cuvântului. Adevăratul iad este afară, aici în contact cu alții, care te judecă, te critică și nu te iubesc.”

Alda a fost admisă într-un azil la ordinul soțului ei, deoarece în 1965 soția era supusă deplinei autorități a soțului ei. Era o tânără soție și o poetă promițătoare, căsătorită cu un bărbat obișnuit și insensibil. Deja fragilă emoțional și exasperată de condițiile economice precare ale familiei, când mama de care era legată printr-o iubire enormă a murit, a făcut o criză de nervi și a fost internată fără știrea ei.

În Jurnal Alda scrie: „După câteva zile a venit soțul meu să mă ia, dar nu am vrut să-l urmăresc. Învățasem să-l recunosc ca pe un dușman... și că ei au spus că este a doua mea alegere, o alegere pe care am plătit-o cu zece ani de pedeapsă coercitivă.”

Numai acest document ar fi suficient pentru a înțelege cum știm să devenim orbi față de diversitatea celorlalți și ce adâncimi de disperare poate crea omul pentru a-i afecta pe semenii săi. Despre aceasta Alda scrie: „Nu există om jignit sau bolnav pe nedrept, care să nu ceară lui Dumnezeu din cauza durerii și deci a propriei sale morți.

Nu există Dumnezeu adevărat în patimă, ci adesea un catalog de imposturi și greșeli ale prizonierul vieții preia controlul.Omul este prizonierul vieții, dar este și prizonierul morții și nu există spațiu creat de oameni care să nu cadă sub acceptarea faptului că durerea nu este doar umană, ci este corectă.

Manganelli a ezitat îndelung înainte de a pune mâna pe Jurnal: a fost îngrozit la gândul că dragostea lui ar putea fi închisă într-un loc de tortură, într-un lagăr de concentrare blestemat despre care el credea că este un loc sfânt pentru că nu am avut. nu ascult de voia lui Dumnezeu.tot intrebarea pe care mi-o pun.

După abandonul meu Manganelli s-a dedicat literelor, din „povestea unui suflet” am luat „Jurnalul altuia” ceea ce înseamnă că este adevărat că o mare durere poate face un mare scriitor. Dar mai trebuie să spun că numai Dumnezeu are puterea de a dezlănțui un suflet, în rest unele suflete umblă pe șanțuri tremurătoare și cred că sunt pur-sânge.
Salutări tuturor smelor.

Alda Merini "

L'addio a un purosangue - La Compagnia degli Erranti








«Poezia nu ia niciodată abstracție de la timpul ei, este și istoria poporului.
Poetul este și reporter, jurnalist, vorbește despre experiența sa. Doar că astăzi nu există libertate de a-ți exprima sentimentele, chiar și cele contradictorii”.

#AldaMerini #polaroid[COLOR=var(--primary-text)]





[/COLOR]

[latan.elena]

Pentru Alda Merini, scrierea și publicarea erau o necesitate aproape fiziologică, un mod de a exista și de a stabili o relație cu lumea. Scriptura i-a dat posibilitatea de a dezlega nodurile, transformând durerea în cuvinte, în realizarea fericită a „perfecțiunii durerii”, „botez verbal al disperării”.

«Consider bolile mintale un atu, o moștenire genetică care poate risca să moară cu manipularea distrasă a anumitor medici. Apariția bolilor mintale, care are rădăcini foarte nomade, nu are o explicație logică față de realitate, dar - așa cum spune Manganelli - este un vis mare de poezie, care nu trebuie implicat cu o grijă aproximativă. Cand ma surprind cu Franco Fornari (psihiatrul caruia Manganelli i-a dus tanarul Merini incercand sa evite internarea intr-un spital de nebuni) despre fenomenul care dupa ce a suferit atatea electrosocuri am tot scris, a raspuns Fornari eu cu o propoziție care scria textual: “Spitalul de nebuni este ca renul mării: dacă intră în valvele unei stridii produce perle”. Fornari, și pentru mine, perlele au fost lacrimile bolnavilor, dar și puritatea poeziei. Franco Fornari mi-a fost analistul timp de cinci ani și îmi zicea că, mai mult decât nevrotic, am fost o mare Carmen: nu m-am aliniat. Nebunia este o invenție a vieții: persoana bolnavă știe foarte bine că este autorul unei indecențe nebune care este singurătatea lui. O singurătate care în alții - care iubesc zgomotul, care bârfesc, care nu știu niciodată să se oprească din meditat - este scandaloasă. "

Poezia sa, exprimându-și cel mai profund adevăr, răscumpără realitatea. Dar răscumpărându-l arată și toată violența, expunându-se flăcărilor existenței, alunecărilor de teren și detașării ei.

Pe baza anchetei asupra Aldei Merini: nu a fost niciodată o femeie blândă
de Margherita Caravello. Nu rata șansa de a cumpăra exemplarul la reducere aici: https://amzn.to/39JAbhG

[latan.elena]

Când simți ceva ce îți face inima să vibreze, nu te întreba niciodată ce este, ci trăiește-o până la capăt, pentru că acel fior, acel sentiment se numește viață.

#aldamerini #piccolaapefuribonda #poetessadellagioia #donne #poesia #amore #poesiaitaliana #poesieamore #poesiadelnovecento #lirica #versi #odi #poemi #poeti #prosa #sonetti #aforismi #aforismiemagie #milano #torino #italia #europa #mondo #lavocedialdamerini #giovanninuti #nutigiova #associazionealdamerini

[latan.elena]

Dragostea

Dragostea este suferinta,
plâns, bucurie, zâmbet.
Dragostea este fericire,
tristețe și chin.
Nu se iubește cu inima,
iubesti cu sufletul
cufundat în istorie.
Nu iubești dacă nu suferi
si nu iubesti
dacă nu ți-e frică să pierzi.
Dar când te iubești trăiești,
poate rău, poate bun, dar viu.
Apoi mori
când încetezi să iubești,
dispari cand nu mai esti iubit.
Dacă iubirea te doare,
vindeca-ți cicatricile
și crede-ne, ești în viață...
Pentru că trăiești pentru cel pe care îl iubești
și pentru cei care te iubesc.
Alda Merini

[latan.elena]

După unul din multele electroșocuri pe care le-am suferit ca pedeapsă (în total erau 46) am început să merg din nou în parcul spitalului de nebuni.
Am fost fericit, am crezut în siguranță că voi găsi dragostea în acea zi.
Dar dragostea pe care mi-o imaginam aparținea unui lucru inconsecvent, ceva ce poate doar mi-a stat în imaginația mea. În schimb, dintr-o dată un om mic cu trăsături foarte delicate ale pielii diafane s-a apropiat de mine și mi-a zâmbit și mi-a întins mâna.

"Cine ești tu? ", bisericile.
„Eu sunt Piero”, a răspuns el, „Pur și simplu Piero și sunt bolnav, ca tine. "

Zâmbetele, imediat ați înțeles că Pierre nu a cerut nimic, nu a vrut nimic.

"Vrei să călărim? "
"Oh, da! Încă mă simt tânăr, știi că nu avem probleme aici, putem mânca, bea și dormi, suntem singuri cu noi înșine... "
“Deci” am zis, “de ce mă cauți? "
"Așa, pentru că îmi placi. "

Și m-am gândit dintr-o dată la o iubire veche din copilărie, o dragoste pe care am avut-o când aveam șapte ani și îl chema Roberto și era extrem de timid. Ca și atunci, acum cu Pierre iubire
ar fi putut fi un lucru fain.
“Ce ai să-mi iei? ", l-am întrebat imediat agresiv.
“O, nimic, dar dacă vă plac țigările pot să fac și eu o datorie. "
Zâmbesc. "Îmi datorezi o datorie? "
„Oh, da, orice pentru tine, chiar și un pachet de țigări. "
Deci ai sărit la gâtul lui și l-ai îmbrățișat.
„Da, Pierre, trebuie să faci datoria asta, pentru mine, că aici nu am altceva, și atunci îți dau o carte bună și o citim împreună în livadă. "
„Știți”, a spus el, „sunt gărzi în pajiști? "
"Bine" am zis, "o să ne batem joc de ei. """Ai face dragoste cu mine? """ "
Pierre s-a uitat la mine surprins. „Eu” a spus, micșorându-și marginile vestei, „Nu știu femeie. "
„Ei bine” am spus, „acum mă cunoști. "

Și am început să cântăm spre trecerea spitalului.

Alda Merini

Aflați mai multe despre viața, istoria și poezia Aldei Merini din carte:
Indagine su Alda Merini: non fu mai una donna addomesticabile
de Margherita Caravello
Găsește-l aici: https://amzn.to/39JAbhG

[latan.elena]

Jurnalist: Cum vezi viitorul lumii?

Alda Merini: La vârsta mea ce vrei să zic, sunt la final. Lumea se prăbușește, eu cred că e în mâinile forțelor demonice, bani, droguri, vicii, consum de iubire de parcă ar fi hârtie resturi, iubirea adevărată îngheață sângele, iar azi se consumă repede fără să guste. Ca să nu mai zic de traficul de minori, traficul de minori, etc.... pe vremea mea nu se întâmplau anumite lucruri, era război, sărăcie, dar noi nu murim, eram într-un fel, fericiți, te supuneai tatălui tău mamei, era "substanță" care azi nu mai există. Părinții din ziua de azi par uciși, își vor copiii la putere, glorie și în cele din urmă îi ruinează.

Alda Merini

Aflați mai multe despre viața, istoria și poezia Aldei Merini din carte:
Indagine su Alda Merini: non fu mai una donna addomesticabile
de Margherita Caravello
Găsește-l aici: https://amzn.to/39JAbhG


https://www.facebook.com/dioarriveraallalba/photos/a.1856804014349338/5785375094825524/

[latan.elena]

«Era o vreme când certurile cu soțul meu deveneau din ce în ce mai dese.

Am observat că fetele mai tinere s-au speriat, nu au putut înțelege de ce doi adulți se certau, chiar violent. Nu a existat supărare în luptele noastre, dar un copil are nevoie doar de o mărire de salariu ca să fie speriat, iar noi am fost foarte gălăgioși

Când am născut al treilea copil, poate disperat din cauza neputinței mele, să o eliberez de frica copilăriei, am făcut cel mai nebunesc gest din viața mea: am luat fetița și am fugit.

Fugi din casa aia unde soțul meu striga prea mult și fetele s-au speriat.

Mă tot întreb, prin cardurile de memorie, cine mi-a răpit copiii pentru plasament. De fapt, eu eram cel care îmi fura copiii, luându-i departe de autoritatea paternă. Egoismul meu matern, nebunia mea maternă, m-au dus atât de departe încât nici nu mi-am dat seama. Am devenit ca orice animal care se teme pentru sănătatea gunoaielor lor. "

#AldaMerini, încă de mică, a cerut în rugăciune lui Dumnezeu să-i dăruiască un fiu. Ea a rămas mamă, chiar dacă forțată să stea departe, pentru că, zicea „Te poți detașa de iubit, dar niciodată de fiu. "

Află mai multe despre povestea ei în carte:
Anchetă despre Alda Merini: nu a fost niciodată o femeie îmblânzită
Ia-ți exemplarul la promoție!

O găsești aici: https://amzn.to/39JAbhG

[latan.elena]

«Am vorbit cu mâinile mele îndelung: pe tastatură, pe obrajii copiilor, pe trupul iubitului. Uneori le înfrumusețez cu lac de unghii sau inele amețite pentru a arăta că oboseala lor este doar o înșelăciune.

Mâinile sunt sufletul omului. Ele sunt caracterul nostru. A educa o mână înseamnă a învăța să taci.

Sunt creaturi care au ridicat mâinile pentru a se bucura, altele pentru a se apăra de violență. Cineva cu mâini a făcut dreptate, altcineva s-a rugat. Cu toate acestea, fiecare pe propriile mâini a lăsat tăcerea.

Îmi amintesc mai presus de toate mâinile tatălui meu: nu am văzut niciodată mai frumoase, mai rafinate, mai conice. Cu mâinile lui, tatăl meu a testat banii de hârtie pentru a simți filigranul. M-a învățat să iubesc hârtia, să-i evaluez valoarea și disponibilitatea pentru scris. De fiecare dată când tatăl meu mă mângâia, mă îndrăgosteam de el.”

Află mai multe despre povestea ei în carte:
Anchetă despre Alda Merini: nu a fost niciodată o femeie îmblânzită
Ia-ți exemplarul la promoție!

O găsești aici: https://amzn.to/39JAbhG

[latan.elena]

Nu știi că gândul la o femeie este mai rapid decât o călătorie.
M-ai lepădat de multe ori și m-ai trimis înapoi cu o mie de ani.
Așa că astăzi îți închid drumul și am un polițist mereu gata să-mi bareze inima.
Alda Merini



"Nu port niciodată ranchiună pe nimeni... Doar le doresc unora o amnezie bruscă, imediată și completă a trecerii mele în viața lor.
Nu-mi pasă dacă au remuşcări, regret sau pocăinţă.
Doar că unii oameni nu ar trebui să aibă dreptul să mă păstreze în amintirile lor. "

Alda Merini






https://www.facebook.com/photo/?fbid=168405532352077&set=a.112295894629708