E. E. Cummings

[latan.elena]

Edward Estlin Cummings a fost un poet, dramaturg, eseist și pictor american. Scrierile sale exprimă revolta antisocială a individului, protestul împotriva războiului și cultivă expresia șocant-cinică, inovațiile sintactice și bizareriile de aranjament tipografic. Wikipedia


Edward Estlin Cummings (14 octombrie 1894 – 3 septembrie 1962) a fost poet, dramaturg, eseist și pictor american, una dintre cele mai interesante figuri ale literaturii și ale artei plastice de dincolo de continent. Pictura sa urmează îndeaproape liniile poemelor sale, într-o viziune profundă și totodată esențializată în idee și materialul primar al culorii-simbol. Într-o lume care experimenta un nou profil al literaturii, poetul – al cărui nume e scris de multe ori în formula „e.e.cummings”, după vrerea proprie – surprinde printr-un nonconformism lexical și ortografic inedit în peisajul vremii.
Cele 12 volume de versuri, strânse în cele 2 volume ale cărții din 1968, „Complete Poems”, demonstrează o versatilitate lingvistică ieșită din comun, capabilă să îmbrace o ideatică variind tematic de la natură la natura umană în toată complexitatea ei, excelând mai ales în poezia erotică. Aliniamentul, spațierea neregulată, folosirea literelor mici în contexte neobișnuite, tonalitățile trecând de la dulceața romantică la asperitățile satirei, varietatea registrelor stilistice, toate acestea fac din cummings un artist cameleonic, de un talent excepțional.





E. E. Cummings: Poezii de dragoste


Îţi port inima cu mine (o port în inima mea)

Îţi port inima cu mine (o port în inima mea)
Nu rămân niciodată fără ea (oriunde merg mergi şi tu, draga mea;
şi orice e făcut doar de mine e fapta ta, drăguţa mea)
Nu mă tem de soartă (căci tu-mi eşti soarta, dulcea mea)
Nu vreau o altă lume (căci frumoasă tu eşti lumea mea, adevărata mea)
şi tu eşti orice luna a însemnat vreodată
şi orice soarele va cânta vreodată eşti tu.
Iată cea mai ascunsă taină ce nimeni n-o cunoaşte
(iată rădăcina rădăcinilor şi mugurul mugurilor
şi cerul cerurilor unui copac numit viaţă ce creşte
mai sus decât sufletul poate spera ori mintea se poate ascunde)
şi iată miracolul ce-mpiedică să se ciocnească stea de stea.
Îţi port inima (o port în inima mea).



Degetele tale fac flori timpurii

Degetele tale fac flori timpurii din
orişice lucru
părul tău mai ales îl iubesc ceasurile;
linişte blândă care
cântă spunând
(chiar dacă iubirea-i doar pentru o zi)
să nu te temi, noi ieşim în împrimăvărare.
Picioarele tale cele mai albe rătăcesc.
Mereu
ochii tăi limpezi se joacă de-a săruturile
a căror ciudăţenie mult
spune; cântând
(chiar dacă iubirea-i doar pentru o zi)
pentru ce fată vii flori aducând?
Să fii buzele tale e lucru mult dulce
şi mic.
Moarte, spun că eşti bogată mai mult
decât ţi-ai dori, dacă prinzi asta,
orice altceva pierzând
(chiar dacă iubirea-i doar pentru o zi
şi viaţa nu e nimic, sărutul mai dăinuie)


Undeva unde nu am călătorit niciodată, cu dragă inimă

Undeva unde nu am călătorit niciodată, cu dragă inimă
dincolo de orice experienţă, ochii tăi înfăşuraţi în tăcerea-ţi:
în cele mai delicate gesturi sunt lucruri care mă înconjoară
sau pe care nu le pot atinge pentru că sunt prea aproape


Autor: Deac Suzana

Sursa:https://cititordeproza.wordpress.com...i-de-dragoste/

„Nu reușim să căpătăm încredere în noi până când cineva nu ne revelează faptul că în noi, bine ascuns, stă ceva care merită toată atenția, ceva care e demn de aprecierea noastră, ceva cu adevărat valoros și sacru.

Odată ce căpătăm această încredere, putem experimenta curiozitatea, mirarea, plăcerea spontană sau orice altă experiență legată de spiritul uman.”

​