Subject: China-SUA
To:



Marile ciocniri care ar putearemodela lumea până în 2030, 12 tensiuni în creştere
Pentru că tot se vorbeşte intens despre The GreatReset, începută în sistemul relaţiilor internaţionale dar şi în profunzimileeconomico-sociale şi culturale ale societăţilor noastre cu ani buni înainte depandemie, resetare accelerată şi „oficializată” de criza blocării lumii decătre noul coronavirus, ar fi utilă o discuţie despre marile linii deconflict existente la ora actuală pe scena globală. Aceste tensiuni se potadânci, agrava şi finalmente exploda până la sfârşitul acestui deceniu, separatsau în combinaţii dintre cele mai neaşteptate, în ciocniri cu impact majorasupra vieţilor noastre şi chiar ale generaţiei care urmează.
Desigur, nimeni nu dispune de globul de cristal caresă ne spună cu precizie ce se va întâmpla. Una sau mai multe din înfruntărilelatente de mai jos ar putea erupe în confruntări dramatice, ireversibile, chiarviolente. După cum, tot teoretic vorbind, este posibil ca nimic semnificativ sănu se întâmple până în 2030 iar tensiunile să fie complet ori parţial depăşite.Sau, de ce nu?, alte linii de conflict, pe care nu le vedem astăzi sau care nise par nesemnificative, să devină mâine decisive. Orice este posibil şi înacelaşi timp nimeni nu mai poate oferi garanţii de niciun fel.
Totuşi, dincolo de această incertitudine şivolatilitate a contextului, este important să încercăm cel puţin să înţelegempe ce aliniamente s-au creat deja falii relevante de sciziune şi potenţialconflict şi de unde ar putea apărea în anii următori scânteia unei ciocniriputernice.
Următoarele „fronturi” sunt aşadar de urmărit cumare atenţie în acest deceniu:
1. Competiţia extremă pentru supremaţie globală SUA-China. După câteva decenii deletargie a marii puteri americane, consumată mai degrabă în dispute interne,guvernul de la Washington a realizat în decurs de câţiva ani că pre-eminenţaglobală obţinută de SUA în 1918, la sfârşitul Primului Război Mondial,reconfirmată în 1945 şi 1989, derulată cu autoritate incontestabilă de-a lungulîntregului secol XX, este pe cale să fie anulată de ascensiunea formidabilă aChinei, după 1990. Deschisă oficial de Trump şi ridicată de Biden la rangul de„competiţie extremă”, tema competiţiei SUA-China pe plan strategic, politic,economic, militar, industrial şi tehnologic poate conduce în varii direcţii, dela un război rece la unul fierbinte, autentic. Periculozitatea şi impactulambelor versiuni posibile de război SUA-China asupra aliaţilor Americii dinAsia (Japonia, Coreea de Sud) dar chiar şi din Europa sunt evidente şi nici numai trebuie explicate aici;
2. Deteriorarea definitivă a democraţiei liberale americane prin radicalizareideologică şi ciocnire violentă a facţiunilor conservatoare şi progresistă,reflectată într-un război civil brusc, care să incendieze America (de exemplu,inter-rasial), sau o ciocnire surdă interminabilă, care să anuleze practicorice apetit al Washington-ului de a mai fi un actor global activ în sistemulinternaţional, scenariu ce ar lăsa descoperiţi aliaţii SUA din Europa, Asia şiOrientul Mijlociu;
3. Erupţia tensiunilor interne din China, în jurul celor patru marivulnerabilităţi istorice ale Republicii Populare Chineze (Taiwan, Hong-Kong,Tibet şi statutul uigurilor) ori acutizarea tensiunii între forţa financiară acelor peste 1000 de miliardari chinezi şi establishmentul Partidului Comunist,o tensiune deocamdată ţinută sub control de mâna forte a Beijing-ului şi deobedienţa interesată a magnaţilor. În momentul în care marii bogaţi ai Chinei,cel mai probabil cei din generaţia a doua, vor dori însă şi putere politică(ceea ce este un reflex inevitabil, la scara istoriei), forţând pluralismul şicompetiţia politică în locul monolitului, întreaga construcţie totalitară aregimului comunist al RPC se poate clătina, cu efecte economice cataclismiceasupra pieţelor mondiale. În aproximativ 10 ani este aşteptată să devină activăa doua generaţie a super-bogaţilor Chinei, care nu vor mai avea neapăratsentimentul că îşi datorează averea regimului comunist;
4. Un conflict al succesiunii în Rusia post-Putin şi o eventuală venire la puterea unei facţiuni ultra-conservatoare, naţionaliste, militare sau cu accentetradiţionalist-religioase, eurasianiste şi mesianice, situaţie care ar scoatecomplet Rusia din schema relaţiilor internaţionale cu lumea democratică şi arplasa-o pe poziţii de adversitate extremă cu vecinii din Europa de Est(inclusiv cu ţări membre ale NATO), cu republicile postsovietice din Caucazul deSud sau cu cele din Asia Centrală, cu Turcia sau cu puterile din ExtremulOrient (China sau Japonia). Este tot mai limpede că aceştia sunt, practic,ultimii ani ai regimului Putin iar până în 2030 la Moscova se va fi instalat cusiguranţă o altă conducere, mai bună sau mai rea decât actuala. Rusia continuăsă rămână marea putere cea mai conflictuală, mai instabilă şi mai periculoasăpe termen scurt, mediu şi lung, cu atât mai mult cu cât este o putere îndeclin, aflată la începutul unei schimbări politice generaţionale şi cuimpulsuri impredictibile care vin din profunzimea, frustările şi proiecţiileimaginare de putere ale societăţii ruse, în care modernizareaeconomico-tehnologică şi forţele sociale retrograde compun un cocteil Molotovînspăimântător;
5. Un război Israel-Iran, despre care se vorbeşte deja de mai mulţi ani, ar aruncaîn aer ultima fărâmă de stabilitate care mai există în Orientul Mijlociu,apărând riscul coalizării islamice coroborat cu intervenţia militară a SUA,evident în apărarea aliatului tradiţional Israel. Conflictul ar avea multiplereflectări negative în Europa şi în întreaga lume occidentală, oricum bântuităde ameninţarea atacurilor teroriste interne;
6. Dezintegrarea Regatului Unit al Marii Britanii într-o criză politică asuccesiunii monarhice, amplificată de imaginea tot mai proastă a casei regale,de dorinţa scoţienilor de a organiza un nou referendum suveranist şi deintenţia latentă a unor state din Commonwealth (din Caraibe, Australia) de aieşi de sub coroana britanică. Pentru europeni, reaprinderea conflictului dinIrlanda de Nord, izbucnirea unuia nou în Scoţia sau o relaţie politică receUK-UE, cu multe bariere, pot avea efecte negative pe termen relativ scurt (2-3ani) şi mediu (3-5 ani). Pe termen lung, cred însă că Marea Britanie – chiar şicu un regat din care vor pleca scoţienii – îşi va restabili relaţiile foartebune cu Uniunea Europeană. Apariţia unei eventuale crize vizează deciperspectiva de până în cinci ani de acum înainte, când climatul politic varămâne destul de instabil în insulă iar Coroana va trece – sau nu – testulsuccesiunii;
7. Adâncirea diferenţelor de viziune politică privind viitorul UE între nucleulţărilor bogate (Franţa, Germania, Olanda), pe de o parte, şi ţările Europei Centralepe de altă parte, cu un comportament obstructiv tot mai pronunţat şi maiasertiv al Ungariei şi Poloniei, poate chiar şi al Austriei (pe motiveanti-imigraţie), ceea ce ar pune sub semnul întrebării pe termen lung (10 anişi peste) însuşi viitorul Proiectului European sau chiar solidaritatea şicoerenţa UE-27. O altă falie strategică poate apărea între ţările care vizeazădesprinderea de SUA şi proiectul european autonomist (Franţa în special,posibil şi Italia) şi ţările pro-americane de la periferia răsăriteană a UE(Polonia, România, Statele Baltice). Nu poate fi complet exclus scenariuldezintegrării UE în forma actuală şi al reapariţiei unor forme viitoare deintegrare regională, poate mai mici şi mai flexibile, pe baza unor noi Tratate.Alegerile pentru Parlamentul European din 2024 sau 2029 ar putea fi primele dinistoria UE care să nu mai genereze o majoritate pro-integrare, ci una apartidelor naţionaliste, cu accente suveraniste;
8. Explozia conflictului latent din Peninsula Coreeană, la capătul unei lungiperioade de înarmare nucleară a Coreei de Nord, explozie care ar putea ficauzată de eşecul regimului comunist de la Phenian de a mai asigura minimul dehrană – chiar şi pentru standardele joase locale – pentru populaţie. Se ştie dinistorie că orice regim dictatorial aflat în declin intern, care nu se mai poatelegitima în ochii poporului prin realizări în privinţa calităţii vieţii, devineagresiv şi periculos pe plan extern, în special în relaţiile cu vecinii.Reluarea războiului coreean întrerupt prin armistiţiul din 1953 şi intervenţiamilitară a SUA, respectiv a Chinei, ar putea schimba fundamental tabloulsecurităţii globale;
9. Creşterea tensiunii sociale generate de dezvoltarea inteligenţei artitificialeşi scăderea oportunităţilor de joburi pentru cei cu niveluri joase decalificare profesională, cu apariţia şomajului şi a sărăciei în categoria celorslab educaţi, o problemă economică structurală care va deveni din ce în ce maipregnantă spre sfârşitul deceniului (2030), odată ce milioane de locuri demuncă vor dispărea ca urmare a dezvoltării şi extinderii utilizării roboţilorîn producţie şi servicii. Nu e greu de dedus că cei rămaşi pe dinafara nouluimodel economic vor deveni ţinte facile ale discursului radical şi partidelorextremiste, de stânga (socialiste, anti-capitaliste) sau de dreapta(naţionaliste, anti-globaliste);
10. Tensiuneaautohtoni-alogeni sau „nativismul”, un curent care va fi alimentat intens dereacţia de respingere a imigranţilor de către cei născuţi în ţările respective.Conflictul începe să fie deja resimţit în Marea Britanie, Olanda, Franţa,Germania, Belgia, Austria, Italia etc. Partidele de dreapta, naţionaliste şixenofobe, au de câştigat de pe urma extinderii acestui fenomen, fiindcă voratrage din ce în ce mai mulţi aderenţi cu tema anti-imigranţi şi aprotecţionismului identităţii naţionale;
11. Tensiuneasecular-religios, una din versiunile clivajului progresist-conservator pe careîl observăm deopotrivă în SUA dar şi în Europa, cu evoluţii şi specificuridiferite de la ţară la ţară (de la tema dreptului la avort la măsura în careBiserica trebuie să respecte sau nu legile date de autorităţile seculare). Ceeace se observă este că tot ce ţine de religie începe să creeze reacţiiemoţionale din ce în ce mai radicale, fie de aprobare, fie de respingere;
12. Tensiuneainter-generaţională, de o magnitudine ce pare să se apropie treptat de cea dinanul revoluţionar 1968, în care se înfruntă (deocamdată, simbolic) o generaţiematură educată în anii ‘90, acum în vârstă de 45-60 de ani, care susţinevalorile tradiţionale ale sistemului capitalist, ale proprietăţii, muncii şicapitalului, ale democraţiei liberale, Occidentului şi globalizării, cu ogeneraţie revoltată (dar nu neapărat mai bine educată, mai cultă şi maicompetentă), crescută în aerul populist anti-sistem, în ignoranţa şi bulelereţelelor sociale şi în naivităţile sau exagerările ideologice ale ultimuluideceniu, avantajată desigur de energia şi capacitatea de mobilizare mai mare(biologia îşi spune aici cuvântul), dar care ar putea suferi curând şocul unorperformanţe profesionale mai mici şi al unei scăderi a nivelului de viaţă încomparaţie cu părinţii lor, din cauza nivelului mai slab al educaţiei şi alapetenţei mai mici de a munci serios.
Acestea sunt cele12 tensiuni semnificative care lucrează în prezent în lume, afectândstabilitatea sistemului politic, economic şi social. De la interesele de puteredin relaţiile internaţionale la impactul tehnologiei şi de la ideologie şireligie la geopolitică şi resurse, fără a neglija dimensiunile culturală şieducaţională, fronturile pe care se dau astăzi marile bătălii pot indicadirecţiile posibile de evoluţie şi ciocnirile majore din următorii 10 ani. Aşacum spuneam la început, nu neg că pot exista şi alte linii de confruntare, pecare poate că nu le vedem astăzi sau nu le acordăm deocamdată importanţacuvenită. Dar faptul că acestea de mai sus există, le cunoaştem istoria recentăşi observăm cum se acutizează este deja un indiciu că nu putem privi prealiniştiţi spre perspectivele şi finalitatea lină a „marii resetări” a lumii.















-