[06:26, 18.11.2021] Adrian Pop: ”Bacalaureatul din China, „cel mai înspăimântător examen al maturității" din lume.
Copiatul este pedepsit cu până la 7 ani de închisoare!
Elevii, verificați cu drone și prin scanarea venelor din degete.
ADIO, OCCIDENT, BUN VENIT, ASIA?!
Nu-ți imaginezi ce se întâmplă în China, în Asia.
Centrul financiar al lumii, dar și cel de inteligență, se transferă în Asia, ireversibil?
Până acum, peste 90% din marile invenții ale lumii au aparținut occidentalilor, fiind primii in cursa descoperirilor, a inovațiilor, dar acest lucru tocmai se schimbă sub ochii noștri.
Nu îmi spune de Silicon Valley, când doar în Shenzen este un Hi-Tech Park cu 600.000 de programatori unde, în medie, un apartament costa 1.6 milioane dolari și salariul mediu este de 8.000 $.
În China, in iunie e bacalaureatul chinezesc.
Două zile, 3 examene pe zi, fiecare a câte 2.5 ore.
Întreaga țară s-a oprit ca să nu deranjeze examenul. Construcțiile s-au oprit și, pentru orice zgomot, amenda este de 2000 $.
Concurența și dorința de a reuși a copiilor chinezi este la un nivel la care un copil european ar claca psihic. Este imaginea unei țări care, într-adevăr, pune educația pe primul loc.
Sunt facultăți chinezești cu 2000 candidați pe un loc si nivelul de inteligență este incredibil de ridicat.
Vom pierde orice concurs în viitor, exact din cauza felului în care am ajuns să ne educăm copiii.
Și mai e un factor.
Sunt fanatici ai muncii. Știu că este greu de imaginat, dar angajații chinezi sunt gata să lucreze și gratis dacă e nevoie și li se da un obiectiv.
Angajații Huawei au anunțat că sunt dispuși să lucreze gratis doua luni pentru a ajuta compania să depășească impasul actual .
Noi am face asta?
De aceea, stăm să pierdem competiția.
Educația și fanatismul asiticilor sunt greu de înțeles pentru occidentalul de rând spălat pe creier de globalizare, flower power, transgenderisme și curcubee.
În fata acestui colos, singura noastră șansă este să ne unim cu toții, Europa-SUA și să punem, la fel, educația pe primul loc.
În următorii ani avem one-shot să construim întreaga societate occidentală în jurul educației, să punem invențiile și inovațiile în centrul preocupărilor noastre.
Dacă nu ne revenim, atunci trebuie să ne învățăm copiii limbi asitice și să ne rugăm la Dumnezeu să nu ajungem vreodată, în timpul vieții ăsteia, la un conflict Occident – China, că ne vor sări ochii din cap cu toate fițele noastre occidentale și toate flic-flacurile culturale.
La Shenzen se plateste 2.000 $/lună chirie pentru un apartament.
E nebunie. Toate marile corporații globale au birouri acolo. Nu ai, nu exiști la nivel global.
Istoria se întoarce? După secole de colonialism, Asia va prelua controlul lumii?
China, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, Singapore, Malaezia, India etc?
Și de ce asta?
Fiindcă în timp ce Occidentul este precupat de distrugerea rădăcinilor, care i-au adus măreția cultural-științifică și spirituală, este preocupat de probleme stringente precum transgenderismul, familia homosexuală, schimbarea sexului, predarea sexului oral și anal de la clasele primare, asiaticii sunt preocupați de muncă și de păstrarea moralei sociale istorice. De conservarea tradițiilor.
Ei muncesc, n-au timp a se ocupa pentru a descoperi noi genuri fluide.


Când Asia a fost zguduită de crahul financiar din 1997, coreenii (din Sud) au dat buzna la bănci să-și depună aurul (bijuteriile), pentru a reface tezaurul Bancii Centrale și a salva economia. Niciodată nu se va întâmpla asta în Occidentul corupt.
Concluzia? Singura salvare a Occidentului va fi reîntoarcerea la valorile creștine, abandonate, renegate și EDUCAȚIE temeinică.
Lucru imposibil în situația de față, suntem preocupați cu distrugerea propriei identități, fără șanse de supraviețuire pe termen mediu și lung.....
(text preluat/adaptat).
[06:26, 18.11.2021] Adrian Pop: Da Gelule......
[06:26, 18.11.2021] Adrian Pop: Principiile Omeniei, Bunului Simt si PACII dezvaluite membrilor Sfatului Batranilor din Romania si tinerilor din Scoala de afaceri online Zalmoxiana pot echilibra evolutia occidentului si orientului si pot chiar schimba acest " cunoscut ", aceasta paradigma eronata.
[06:26, 18.11.2021] Adrian Pop: Doamne ajuta !
[06:26, 18.11.2021] Adrian Pop: Mai mult de-atat.....venim si cu un nou mod de obtinere a partii materiale, a banilor. Pe langa Legea ancestrala a Neamului nostru Nobil - OM BUN cu OM BUN, BAN Curat cu BAN Curat - adaugam un nou atribut, acela de BANI VII obtinuti prin munca pamantului. Este nevoie de resetare completa la nivel planetar si plecare din zero in mai toate domeniile de activitate, prin Educatie morala, mod Sanatos de a ne Hranii si un sistem inovativ in armonie cu Natura.