DIN POEZIA GREACĂ: ODYSSEAS ELYTIS, Nu are călcâie – perfecţiunea
ODYSSEAS ELYTIS
POEME. POEMS. CITATE. QUOTATIONS
(2 noiembrie1911, Heraklion, Creta - 18 martie1996, Atena;
Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, 1979)
Nu are călcâie – perfecţiunea◊◊◊
„Nu mi-e milă de poeţii care au rămas
fără cititori, mi-e milă
de cititorii care au rămas fără poeţi.”
◊◊◊
„Nu, Poezia nu e o maşinărie
care mecanizează omul
şi relaţiile lui cu lucrurile.
Poetul ajunge la punctul de a asocia
contradicţiile.”
◊◊◊
„Poţi prinde păsările, cu tot felul de nuieluşe,
dar niciodată nu le poţi prinde cântecul.”
◊◊◊
„Iată de ce scriu. Pentru că poezia
începe de acolo de unde ultimul
cuvânt nu-l are moartea.”
„E drept să-i dăm necunoscutului partea
◊◊◊
care i se cuvine, iată de ce trebuie
să scriem. Pentru că poezia ne dezvaţă
de lume, sub forma în care ne e dată;
lume a pieirii, în care vine o clipă
când vedem că este singurul drum
de a transcende pieirea
în sensul în care moartea este
singura cale spre înviere.”
„Ceea ce trebuie să facem în mod continuu
◊◊◊
fără cea mai mică întrerupere este
să nu ne lăsăm aserviţi,
să ne păstrăm independenţa.
Poezia este cealaltă parte a Mândriei.”
„Cred că poezia, la un anumit nivel de plenitudine,
◊◊◊
nu este nici optimistă, nici pesimistă.
Ea reprezintă mai degrabă o a treia stare
a spiritului, unde contrariile încetează să existe.
Nu mai există contrarii deasupra unui anumit
nivel de altitudine. Astfel poezia seamănă
cu însăşi natura, care nu este nici bună,
nici rea; ea pur şi simplu este. Astfel poezia
nu se mai supune obişnuitelor
distincţii cotidiene.”
◊◊◊
„Şi totuşi, adevărata poezie este întotdeauna
o creaţie înlăuntrul limbii şi nu în afara ei.”
◊◊◊
„Reuşita limbii unei poezii depinde
de felul în care ea îmbină anumite cuvinte.”
ÎN DAR O POEZIE DE ARGINT
Ştiu că toate astea nu-s nimic şi că limba ce-o vorbesc
nu are alfabet
Dacă şi soarele şi valurile au o scriere silabică ce o
descifrezi numai în vremi de tristeţe şi exil
Iar patria o frescă în straturi succesive frânce ori
slave şi dacă porneşti s-o restaurezi eşti pus îndată
după gratii şi dai socoteală
Unei mulţimi de străine Puteri prin intermediul
mereu celei care-i a ta
Cum se întâmplă şi cu nenorocirile
Însă dacă n-am o arie de treierat de pe vremuri sau
chiar un bloc de locuit unde copiii se joacă iar cel
care pierde
Ar fi trebuit după toate regulile să spună un adevăr
şi să-l comunice şi celorlalţi
Încât până la urma toţi să se pomenească
ţinând în mână
În dar o poezie de argint
MAYA
Pe Cloşca cea cu şapte pui
zburând prin ceruri o văzui
Cândva în loc se mai oprea
şi la coliba mea privea:
– Ce faci mata? Eşti bine? Zi.
– Bine. Ce veşti de la copii?
– Ce să-ţi mai spun, acolo sus
gerul, pustia i-au răpus
– De asta-ţi faci inima rea?
Adu-i pe toţi la casa mea.
– Îţi mulţumesc, dar mulţi mai sunt!
Roadă ţi-o termina curând
– Dă-mi pe mezina ta măcar,
Maya cu vălul de cleştar
– Ia-o, atunci, şi nu uita:
mire al cerului vei sta.
Acestea Cloşca a grăit
şi-n păr pe dat’ mi-o a şi prins
Munţii-mprejur au strălucit
şi mâinile mi s-au aprins
iar Cloşca cea cu şapte pui
se duse şi n-o mai văzui.
Au venitCATÂRGII
VII
înveşmântaţi ca prieteni
adeseori duşmanii mei
străvechiul pământ călcând,
Şi ţărâna nu s-a prins nicicând de călcâiul lor.
Au adus pe Înţelept, pe Întemeietorul de oraşe, pe Geometru,
Biblii de învăţătura şi cifre,
Supunerea şi Forţa,
străvechea lumină stăpânind,
Şi lumina nu s-a prins nicicând de acoperişul lor.
Nici albina nu s-a lăsat înşelată să înceapă auriul joc;
nici măcar Zefirul, ca să umfle albele şorţuri,
Au înăliţat şi au zidit
pe culmi, în văi, în porturi
turnuri puternice şi castele,
corăbii şi alte lucruri plutitoare,
Legile care prescriau cele bune şi folositoare,
aplicându-le la străvechea măsură.
Şi măsura nu s-a prins nicicând de gândul lor.
Nici măcar o urma de zeu n-a lăsat un semn în sufletul lor;
nici măcar o privire de zână vorbirea n-a vrut să le ia.
Au sosit
înveşmântaţi ca prieteni
adeseori duşmanii mei,
oferind străvechile daruri,
Şi darurile lor nu erau altceva
decât fier şi foc.
În palmele care aşteptau deschise
numai arme şi fier şi foc.
Numai arme şi fier şi foc.
VIII
Au venitzburătoarele Nordului şi fiarele Orientului!
cu fireturi de aur
Şi carnea mea împărţind-o în două
şi în cele din urma sfădindu-se pe ficatul meu
au plecat.
„Pentru ei, grăit-au, fumul jertfei,„Pentru ei, grăit-au, fumul jertfei,
şi pentru noi al faimei fum,
amin.”
Şi ecoul trimis din trecut
cu toţii l-am auzit şi cunoscut.
Ecoul l-am cunoscut şi din nou
cu glas uscat am cântat:
Pentru noi, pentru noi fierul însângerat
Şi întreita trădare,
Pentru noi zorile în alămuri
şi dinţii cei încleştaţi până-n ultima clipă
viclenia şi nevăzuta capcană,
Pentru noi târâtul pe pământ
jurământul tainic în întuneric
a ochilor neîndurare
şi nicicând, nicând vreo răsplată.
Fraţilor, ne-au înşelat!
şi pentru noi al faimei fum,
amin.”
Dar tu în mâna noastră opaiţul stelei
cu cuvântul tău ai aprins, a nevinovatului gură
poartă a Paradisului!
Puterea fumului în viitor o vedem
jucărie a răsuflării tale
şi stăpânirea şi împărăţia lui!
ŢARCUL OILOR
XV
Doamne, tu m-ai vrut şi, iată, te răsplătesc
Iertarea n-am dat-o,
implorarea nu mi-a plăcut,Adâncesc galeriile minelor şi cerurile lucrez.
pustietatea am răbdat-o ca piatra,
ce, ce, ce altceva mi-e sortit?
Turmele stelelor le îndrum spre braţele tale
Şi Aurora, înainte de-a apuca eu,
le-a momit departe în laţurile ei,
unde ai vrut-o tu!
Dealuri cu cetăţi şi mari cu pomi roditori
consolidez în vânt
şi lent le soarbe al înserării clopot,
pe core tu l-ai vrut!
Înalţ ierburi de parcă strig din toate puterile
şi iată-le iarăşi prăbuşindu-se
sub arşiţa lui Iulie
pe care tu ai vrut-o!
Ce anume, ce altceva, ce nou mi-e sortit?
Iată că tu vorbeşti şi eu adeveresc,
Slobod piatra din praştie şi mă loveşte pe mine.
Vânez păsările şi-n greutatea lor mă prind.
Doamne, tu m-ai vrut şi, iată, te răsplătesc.
Văzutele şi nevăzutele eşti
zilele şi nopţile,
sorii şi astrele, furtunile şi seninul,
le răstorn şi le aşez împotriva
propriei mele morţi,
pe care tu ai vrut-o!
XVIîncât femeile s-au răsucit alene în soare şi în dureri
De timpuriu am trezit plăcerile
de timpuriu mi-am aprins plopul
cu mâna în faţa mării am înaintat
şi acolo singur l-am aşezat:
Ai suflat şi m-au înconjurat furtunile
una câte una pasările mi-au luat –
Doamne, tu mă chemi, dar cum să plec?
Am privit în viitor lunile şi anii
care vor reveni fără mine
şi m-am simţit atât de rănit
încât încet mi-am simţit sângele ţâşnind în sus
şi picurând pe viitorul meu.
Am săpat pământul pe când eram vinovat
şi tremurând am ridicat pe braţe victima
şi i-am vorbit atât de blând
încât alene ochii i s-au deschis şi-au picurat rouă
pe pământul unde vinovat eram.
Întunericul l-am aruncat în patul dragostei
cu ale lumii lucruri goale în mintea mea
şi sămânţa mi-am aruncat-o atât de departe
născut-au din nou cele ce se văd.
Doamne, tu mă chemi, dar cum să plec?
De timpuriu am trezit plăcerile
de timpuriu mi-am aprins plopul
cu mâna în faţă mării am înaintat
şi acolo singur l-am aşezat:
Ai suflat şi mi-au tresărit măruntaiele
şi una câte una păsările s-au întors!
ETERNUL RĂMĂŞAG
1
CĂ într-o zi vei muşca dintr-o lămâie nouă
şi vei descătuşa
uriaşe cantităţi de soare dintr-însa.
2
CĂ toţi curenţii mărilor
brusc luminaţi au să te-arate
furtuna ridicând-o la nivelul moral.
3
CĂ şi în moarte tot vei fi
precum apa în soarele
care se răceşte din instinct.
4
şi un frunziş de cuvinte are să te-mbrace
CĂ păsările te-or catehiza
greceşte să pari invincibilă.
5
CĂ o picătură va culmina
pe nesimţite în genele tale
dincolo de durere şi mult după lacrimă.
6
CĂ toată ne-ndurarea lumii se va face piatră
ca să te-aşezi stăpânitoare
c-o pasăre supusă-n palma.
7
CĂ singură-n sfârşit ai să te contopeşti
încet cu măreţia
răsăritului şi amurgului.
CARTEA SEMNELOR
♦
Legea care sunt – nu mă va subordona.
Un trup gol este unica prelungire a liniei de înţelegere care ne uneşte cu misterul.♦
♦
Să faci o săritură mai repede din înjosire.
♦Infinitul există pentru noi, precum limba pentru surdomuţi. (The infinite exists for us as the tongue for a deaf-mute.)
♦Nu s-a născut încă Magellanul unui trandafir.
♦Tiranul este vulgarizatorul minunilor. (The terrorist is a boor of miracles.)
♦Vidul există atâta vreme cât nu cazi în el. (The "void" exists so long as you don't fall into it.)
Mare greşită – nu există.♦
Dacă ceva tulbură menta sălbatică este câinele păzitor al sfinţeniei tale.♦
Din gândul tău se încheagă soarele în rodie şi se delectează.♦
Ani de lumină în ceruri – ani de înţelepciune în calcar.♦
Atâta socoteală dacă arată cumva şi stângăcie – uite-l pe Dumnezeu!♦
Nu are călcâie – perfecţiunea.♦
Când auzi bătaia vântului însemană că seninul e bântuit de vârcolaci.♦
♦
Prin firea ei întunecimea trebuie să fie şi tăinuitoare.
♦Adevărul îl fabrică omul aşa cum fabrică şi minciuna. (One makes the truth exactly as one makes the lie.)
♦Doamne! cât albastru cheltuieşti ca să nu te vedem. (My God, what blue you spend for us not to see you!)
Dă-ţi osteneala să îndrumi perfecţia tehnică spre starea ei naturală.♦
♦
Şi pe dos se poate purta fantezia şi încă la toate măsurile ei. (Imagination is worn both inside out and in all sizes.)
♦Mănâncă progresul cu coaja şi cu sâmburi cu tot. (Eat progress both its rinds and pits.)
♦Din păcate şi pământul se învârte pe cheltuiala noastră. (Unfortunately even the Earth turns at our expense.)
♦La împărţeala proastă totdeauna păgubeşte Dumnezeu.
Luminează-te cumva şi în orice fel, apoi stinge-te iar – cu generozitate.♦
Tot pescuind vine şi marea.♦
Undeva, între Marţi şi Miercuri, trebuie că a rătăcit şi ziua ta cea adevărată.♦
♦
Are un mijloc şi capătul – capătului.
Copii şi nepoţii renegării sunt tot bastarzi. (Children and grandchildren of denial are all of them bastards.)♦
♦
Ceea ce îţi reproşează rândunelele este primăvara pe care n-ai adus-o.
♦Durerea ne înfrumuseţează fiindcâ îi semănăm. (Sorrow gets pretty because we look like her.)
♦În satele limbii mele Durerea se numeşte Strălucitoarea. (In the village of my language Sadness is called Radiant Lady.)
♦Risipeşte timpul de pomană dacă vrei să-ţi mai rămână ceva demnitate. (Give your time for free if you want some dignity left.)
♦Este bigamie să iubeşti şi să visezi.
Dacă nu-ţi vei propti un picior afara de pământ, niciodată nu vei putea sta pe el.♦
Odată ajunse la o limpezime matematică, superstiţiile ne-ar ajuta♦
să înţelegem structura cea mai adâncă a lumii. (Superstition brought to a mathematical clarity would help us perceive the deeper structure of the world.)
E lipsa de buna creştere să faci morţii bezele. (It is impolite to kiss the hand of Death.)♦
Adânc, în străfundurile Mielului, războiul continuă. (Far off in the farthest depths of the Lamb the war goes on.)♦
♦
Când nenorocirea rentează, să o consideri târfă.
♦Va trebui să creăm anticorpi şi pentru Răspundere. (We must create antibodies even for Responsibility.)
♦Când auzi cuvântul „ordine”, miroase a carne de om.
O legislaţie în întregime inutila pentru Autorităţi, ar fi o adevărată salvare. (Legislation completely useless to the Authorities would be true salvation.)♦
♦
Când viaţa se luptă, morţii surâd în infern.
♦Din Dumnezeu se trage omul precum rechinul din sânge.
♦Cine poate să mai fortifice singurătatea are încă oameni înlăuntrul lui.
Dacă trebuie să mori – mori, dar caută să fii primul cocoş în Infern.♦
Sursa:https://stefandincescu-octavianvoicu...ZbKz7zwvKVEcO0
Răspunde cu citat
Marcaje