IOAN DE LAIERUSALIM -- PROFEȚIE DIN 1099
Cea mai vecheprofeţie despre Al Treilea Război Mondial, rămâne profeţia cavalerului templierIoan (Jehan) de Vezelay, cunoscut şi sub numele de Ioan de la Ierusalim. Elşi-a redactat viziunile in anii 1099. Profeţia lui Ioan de la Ierusalim descriecu o exactitate uimitoare istoria lumii pâna în anul 3000, iar ceea ce adescris până în anul 2000, s-a împlinit deja. Profeţia sa este de fapt odescriere completă şi fidelă nu doar a actualei societăţii in care noi trăimazi ci şi a situaţiei ecologice planetare actuale.
El spunea atunci înanul 1099, adică în urmă cu 914 ani :
„Văd şi ştiu. Ochiimei citesc in adâncurile cerului întâmplările viitoare şi eu trec dintr-unsingur pas pragul Timpului. O mână mă conduce spre ceea ce voi nici nu vedeţişi nici nu ştiti.
Peste o mie de aniIerusalimul nu va mai fi oraşul lui Cristos. Creştinii veniţi în pelerinaj dedeparte nu vor mai putea intra după voia lor acolo unde ei aveau dreptul săintre, în locurile care sunt leagănul credinţei lor.
Creştinii nu vormai îndrăzni să se apropie de Sfântul Mormânt şi de relicvele credinţei lorcare vor fi în întregime sub paza şi supravegherea evreilor care îşi vor ridicadin nou aici templele lor şi ţara lor. Evreii vor umple lumea si o vor dominade la un capăt la celălalt capăt al ei şi oamenii îşi vor pierde credinţa înIsus pe tot Pământul.
Continente şi lumila care Herodot nici nu visa măcar vor fi descoperite de oameni dincolo demarile păduri de care vorbeşte Tacit şi dincolo de oceanul nesfărşit de apăcare începe imediat după Coloanele lui Hercule (este vorba despre descoperireaAmericii, care pe vremea lui Vezelay nu era descoperită și se afla dincolo deGibraltar numit in antichitate Coloanele lui Hercule –n.n.).
Peste o mie de anide aici încolo toate micile ţări din Europa şi câteva ţări mari şi puternice sevor uni într-un singur imperiu (Uniunea Europeană n.n.). Apoi războaie fărănumăr vor începe cu popoarele Răsăritului.
Peste o mie de anioamenii vor scotoci fundul mărilor cu corăbii care merg pe sub ape şi vor zburacu navele în cer printre stele. Ei vor ţine în pumnii lor puterea soarelui şise vor crede dumnezei şi vor înălţa spre cer mii de clădiri cât Turnul luiBabel pe toată faţa Pământului.
Fiecare oraş vadeveni o Sodomă. Obiceiuri spurcate vor deveni firesti. Oamenii vor fi mulţi canisipurile, vor popula pustiurile şi mările şi vor fi puternici ca niştedumnezei şi se vor crede chiar dumnezei.
Omul va deveni aşade însetat de putere că setea lui de putere nu va mai putea fi potolită. Dar lacapătul acestui drum îl va pândi prăbuşirea in abis.
Peste o mie de anifoametea va domni pe cea mai mare intindere a Pământului, va arde măruntaieleoamenilor şi oamenii vor dori cu ardoare să schimbe lumea. Atunci vor aparenegustorii de iluzii, dar iluziile pe care ei le vor vinde oamenilor vor otrăvisufletele, vor pângări trupurile şi vor întuneca minţile.
Atunci se vor pornirăzmeriţe şi războaie cumplite, vor fi comise omoruri şi nelegiuiri şi vicleniiaşa de mari ca lumea întreagă va deveni un iad şi fiecare zi va fi precum oapocalipsă.
Oamenii vor cade înpăcate trupeşti înfiorătoare, bărbaţii şi femeile se vor destrăbăla la vedere.Femeia va fi cutezătoare şi semeaţă în destrăbălarea ei.
Popoarele se vortopi într-o unire fără rost, vor forma o adunătură în care fiecare se va simţisingur, legea va fi uitată, tradiția pierdută, credinţa abandonată.
PESTE O MIE DE ANIFEMEILE SE VOR CULCA CU FEMEILE ŞI BĂRBAŢII CU BĂRBAŢII, BĂTRÎNII SE VOR CULCACU COPILELE ŞI ACESTE CUMPLITE FĂRĂDELEGI SE VOR PETRECE ÎN VĂZUL ÎNTREGII LUMIŞI VOR FI CONSIDERATE DE TOŢI CA LUCRURI FIREŞTI. TOATE ACESTE SPURCĂCIUNI VORFI ÎNTĂRITE PRIN LEGI.
Dar din pricinaacestei destrăbălări și a acestui marasm sângele va deveni impur, răul se vaîntinde dintr-un pat în alt pat precum focul de la o casă la altă casă, bolicumplite şi molime înfricoșătoare se vor abate peste locuitori, trupurile vorputrezi de vii adunând în ele toate bolile pământului, fețele se vor acoperi derăni şi bube cu puroi, membrele se vor descărna şi dragostea trupească va fi oprimejdie de moarte pentru oricine (sida –n.n.).
Peste o mie de anipeste tot se vor răspândi ca o apă revărsată ereziile. Ura cea mai crâncenă vadomni între popoare.
Peste o mie de anilumea va ajunge la un cinism şi o prefăcătorie aşa de mari încât cel care esteputred de bogat şi doarme pe sacii plini cu aur va primi ajutor și sprijin şiva primi hrană de pomană, iar el la rândul său se va preface că îi ajută pesăraci, dar ce va da el săracilor cu o mână le va lua inapoi înzecit cucealaltă mână.
Peste o mie de anilumea întreagă va deveni o piaţă în care fiecare lucru îşi va avea preţul luişi totul va fi de vânzare.
Carnea şi muncaomului îşi vor avea şi ele preţul lor, ochi de om şi inimi de om scoase dinpiepturi ca nişte bucăți de carne se vor vinde altora (transplantul de organe–n.n.).
Cuvântul dat,onoarea sau credinţa nu vor mai valora nimic. Omul va ajunge cu adevăratstăpânul pământului, dar pământul va fi sterp, apa otrăvită şi putredă,văzduhul va fi dogoritor.
Peste o mie de aniviaţa se va scumpi fiindcă bogăţiile pământului vor secătui, bogatul va trăiascuns in bogăţia lui ca lupul în vizuină.
Peste o mie de anicei care vor conduce lumea nu vor avea nici un dumnezeu, vor fi suverani fărăcredinţă şi onoare, al căror nume nimeni nu-l va cunoaşte, vor poruncimulţimilor neştiutoare şi indiferente şi le vor hotărî soarta de la adăpostulpalatelor lor ascunse de ochii lumii, de dinapoia zidurilor impenetrabile.Nimeni nu va participa la adunările lor şi la sfatul lor. Vor face în aşa felîncât orice om ducând o viaţă de sclav să se creadă liber şi fericit.
Peste o mie de anisoarele va dogori cu putere şi va pârjoli câmpiile, apa se va ascunde tot maiadânc sub pamânt şi se va împuţina, văzduhul nu va mai apăra omul de căldurasoarelui, lumina va arde pielea şi ochii.
Peste o mie de anicei saraci si lipsiţi de drepturi, cei fără acoperiş deasupra capului vor porniun război distrugător în care vor fi ocupate multe ţări şi în care luptelecumplite vor aminti de năvălirile barbare de odinioară.”(La Prophetie de Ioande Ierusalem)
Marcaje