Papornița Moșului
Rezultate 1 la 2 din 2

Subiect: S.N. Lazarev - ”Aspectele orgoliului Volumul 1”

  1. #1
    Senior Member
    Data înscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    47.192

    S.N. Lazarev - ”Aspectele orgoliului Volumul 1”




    S.N. Lazarev Romania


    ”....În Vechiul Testament se spune că orgoliul reprezintă îndepărtarea de Dumnezeu. Înseamnă că învingerea orgoliului reprezintă apropierea de Dumnezeu. Iar pentru a ne apropia de Dumnezeu, noi nu trebuie să protestăm contra voii Divine sau să avem o nemulțumire de sine interioară, de soartă și față de lumea înconjurătoare. Nu-ți place lumea din jur – schimb-o în bine. Nu-ți place destinul – îmbunătățește-l, dar în primul rând – prin schimbarea propriului caracter.

    Prima dintre cele Zece porunci vorbește despre iubirea pentru Dumnezeu. A doua – despre faptul că nu este permis să te închini idolilor. În a treia poruncă, este vorba despre respectul față de Creator.
    Să ne imaginăm că un om s-a îmbolnăvit grav și a aflat că, în satul vecin, trăiește un medic care îi poate salva viața. Acest om se schimbă în haine curate și se duce la medic. Înainte de a intra în casa medicului, el își scoate paltonul și încălțămintea murdară.
    Însă, dacă omul va intra într-o cameră curată, îmbrăcat în haine murdare și încălțăminte murdară, acest lucru va însemna că nu îl respectă pe medic. Dacă se va purta tot așa și mai departe, atunci lipsa de respect se va transforma într-un sentiment de superioritate și de dispreț față de cei din jur. În acest caz, cel mai bun ajutor pentru acest om va fi alungarea lui din casa medicului. Intenționând să intrăm într-o locuință curată, noi trebuie să ne scoatem încălțămintea murdară și să ne punem alta, curată.
    În linii mari, rugăciunea este o mărturisire a iubirii față de Dumnezeu. Aceasta înseamnă dorința de a intra într-o cameră curată, unde putem fi ajutați, sau salvați.
    Dacă, înainte de rugăciune, noi nu am renunțat la murdăria sufletească, la supărări, la judecată, la mâhnire, atunci o asemenea rugăciune se va dovedi a fi, în cel mai bun caz, fără rezultat. Fie nu ni se va da voie să intrăm în camera curată, fie va începe purificarea forțată a sufletului prin neplăceri și boli.
    Din acest motiv, nu trebuie să te rogi imediat după ce ai mâncat sau ai consumat alcool, după sex și alte plăceri. Înainte de a ne adresa lui Dumnezeu prin rugăciune, este necesar să ne purificăm sufletul prin căință, în caz contrar, toate jignirile adresate oamenilor se pot transforma în agresivitate față de Dumnezeu. De aceea, Hristos spunea: „Așa că, dacă îți aduci darul la altar, și acolo îți aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți darul acolo înaintea altarului și du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ți darul”.
    Hainele noi, curate – nu înseamnă doar căință. Acestea înseamnă disponibilitatea de a-ți schimba în bine propriul caracter și propriile obiceiuri....”
    Fragment Carte SN Lazarev - ”Vindecarea Sufletului”
    https://lazarevsn.ro/categorie-produs/carti/

    --------------
    Materialele autorului disponibile in format digital: cursuri, lectii, meditatii, practici.... pot fi gasite in Scoala SN Lazarev Romania la:
    https://scoala.lazarevsn.ro/p/acasa

    https://scoala.lazarevsn.ro/p/aspectele-orgoliului-vol1


    Cu siguranță, seria prezentă de lecții este recomandată fiecărui om pentru vizionare, căci în această serie sunt cuprinse cunoștințe cu adevărat importante.

    Noi ne-am obișnuit să percepem orgoliul ca pe un sentiment de superioritate și de proprie importanță, ca pe un sentiment de dreptate, lipsit de compromis, mândrie specială pentru propriile merite. Iar acestea sunt doar o mică parte dintre toate aspectele manifestării orgoliului.

    Invidia, judecarea, zgârcenia, minciuna, poftele trupești, supărarea, trădarea, disprețul față de oameni, crima, închinarea la putere și bani, dorința de răzbunare, umilirea de sine sau a altora – rădăcina tuturor acestor păcate este orgoliul. Drept urmare, tocmai de la aceste sentimente, emoții și acțiuni negative se formează bolile și necazurile noastre. Pentru a le face față, este necesară cunoașterea metodelor de luptă cu originile apariției acestora. Cum să observi semnele orgoliului, cum să-l învingi, cum să-ți schimbi caracterul – despre toate acestea și nu numai, puteți afla în detaliu, urmărind prima parte a lecției „Aspectele orgoliului”.





    În ”Aspectele orgoliului Volumul 1” SN Lazarev răspunde la întrebări importante, cum ar fi:




    • Cum are loc procesul de distrugere a sufletului?
    • Care este principalul mod de profilaxie a bolilor noastre fizice?
    • De ce „Eul” nostru uman se străduie să stea în fruntea tuturor lucrurilor?
    • Ce poate avea un efect terapeutic mai bun decât pastilele?
    • Cum să păstrezi iubirea în situațiile grave și traumatizante?
    • Cum poate fi umilința și cum să o percepem corect ca să devină un medicament pentru sufletul nostru?
    • Care este principalul obstacol în calea schimbării de sine?




    Extras ”Aspectele orgoliului Volumul 1”



    Școala S.N. Lazarev

    este noua platformă de cursuri, meditatii, sunete de vindecare si alte materiale online produse de Sergey N. Lazarev.
    Ve așteptăm cu drag să vă înscrieți la școală!


    Formula succesului 1

    Mai mult :
    https://scoala.lazarevsn.ro/p/aspectele-orgoliului-vol1
    Ultima modificare făcută de latan.elena; 14.09.2021 la 13:02.

  2. #2
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.953
    Bună ziua dragă cititor,
    ”Fiecare dintre noi, în propria viață, a ajuns în acel punct în care înțelege că trebuie să schimbe ceva, să se schimbe cumva, să găsească o ieșire dintr-o situație disperată. Unde să te duci, ce să faci, cum să faci, nu este clar pentru nimeni. Așa cum a spus un om talentat care s-a trezit, dintr-odată, invalid: „Cel mai groaznic lucru este că nu știi ce să faci, de ce s-a întâmplat așa ceva!”.


    Omul își vedea de viața lui, totul era normal și, deodată, începe să aibă dureri. S-a dus la spital și i s-a spus: „Aveți o boală incurabilă și veți muri în curând.” Și apare o avalanșă de întrebări. De ce a apărut această boală? Care ar fi cauza? Ce e atât de în neregulă la mine, de m-a pedepsit Dumnezeu așa? Oare pot să mă vindec? Oare am șanse? Omul apelează la medici, dar ei ridică din umeri și își feresc privirea. Și el înțelege că este condamnat. Se duce la biserică și i se spune: „Trebuie să te rogi, să te căiești”. Și el se roagă, cerând sănătate. El se căiește, încercând să obțină această sănătate prin rugăciune, sperând că va fi iertat, adică va scăpa de pedeapsă. Dar nu observă niciun efect. Atunci se duce la tămăduitori, ghicitori, vraci și le plătește mult mai mulți bani decât tuturor celor dinainte. Și, după toate acestea, situația se agravează... Oamenii nu știu ce să facă și încotro s-o apuce.


    Este foarte important să înțelegi ce se poate face, atunci când te afli într-o situație disperată. Dacă energia omului nu va primi niciun fel de orientare, apare deznădejdea, care-l dărâmă în scurt timp. Îmi amintesc ce spunea un prieten de-al meu, acum vreo 30 de ani: „Am observat, după ce am văzut destui oameni, că ajung să aibă cancer cei care își pierd orice speranță. Și apoi, primind pacienții la consultații, m-am convins cât de puternică este influența stării emoționale a omului asupra sănătății și destinului său.


    De curând, am văzut pe internet declarațiile unui cunoscut oncolog american și am remarcat o frază pe care a rostit-o: „Cancerul apare la cei care au încetat să mai lupte.” Unu la unu. Ce înseamnă să încetezi să mai lupți? Este consecința faptului că nu știi încotro să mergi, unde să te duci, ce să faci - disperare crescândă, tristețe și pasivitate. Cunoaștem cu toții expresia: „Mișcarea este viață”. Mișcare înseamnă realizare, aspirație către un anumit scop. Dacă nu există un scop, nu va exista mișcare. Ceea ce înseamnă că abilitatea de a stabili scopuri, înțelegerea faptului că orice problemă se rezolvă printr-o atitudine activă, prin aspirație și mai ales schimbare, reprezintă abilitatea de a supraviețui și de a fi sănătos.


    Până să începem să avem neplăceri și nenorociri, trebuie să ne evaluăm calitatea vieții noastre – nu prin prisma banilor, a succesului, a statutului, a stabilității și a prosperității ci după calitatea caracterului nostru, după sentimentele din sufletul nostru. Dacă ne apare sentimentul de dispreț, de superioritate, dacă judecăm, dacă ne mâhnim și ne supărăm, atunci suntem deja bolnavi, doar că noi încă nu știm acest lucru. Boala începe de la suflet, iar sufletul conduce omul, sfera lui inconștientă, în proporție de 95-97%. De aceea, mai întâi noi semănăm semințe prin sentimentele și faptele noastre care apoi încolțesc în destinul nostru, caracterul nostru și sănătatea noastră.


    În Biblie se spune: „Vor fi molime și cutremure” și de asemenea se spune: „Din cauza înmulțirii fărădelegii, dragostea multora se va răci”. Prin urmare, răcirea iubirii din suflet este o consecință a închinării la diverse aspecte ale vieții. Și duce la faptul că nu doar un singur om ci o întreagă civilizație începe să aibă probleme de sănătate, de mediu și de destin. Și trebuie să începem nu de la aspectele materiale ale vieții, deși acest lucru nu este mai puțin important ci totuși de la ceea ce este esențial și primordial – de la suflet, de la credință, iubire și moralitate. Însă dacă nu vom înțelege acest lucru și vom încerca să rezolvăm problema salvării și a sănătății doar la nivelul material, atunci acest lucru nu va fi prea eficient.


    Orice face Dumnezeu este pentru sufletele noastre, pentru creșterea iubirii. Dacă înțelegem acest lucru, atunci totul este bine pentru noi. În Biblie se spune că încercările nu-i sunt de folos omului mândru pentru că se înfurie, este nemulțumit. În loc să accepte voia Divină și să se dezvolte, el este nemulțumit, se descurajează, urăște și se degradează. Cu alte cuvinte, atitudinea pe care o avem față de o situație determină rezultatul: vom depăși sau nu încercările…..”


    Împărtășim cu bucurie la link-ul de mai jos mai multe informații de valoare, pe care orice om ar trebui să le conștientizeze și vă anunțăm totodată că, Duminica viitoare, pe data de 19 Mai 2024 la ora 13:00, S.N. Lazarev va susține pentru țara noastră practica online de grup ”Supraviețuirea în situații extreme”:


    https://youtu.be/FmiEakFIWgY
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •