Jung Italia - Psicologia Complessa

[latan.elena]

„Sufletul meu, unde ești? ma auzi? Vorbesc, te sun - ești acolo? M-am întors, sunt din nou aici. Am scuturat de la picioarele mele ţărâna tuturor ţărilor şi am venit la tine, sunt cu tine. După lungi ani de lungă rătăcire, am venit din nou la tine. Ar trebui să vă spun tot ce am văzut, experimentat și am băut? Sau nu vrei să auzi de tot zgomotul vieții și al lumii? Dar trebuie să știi un lucru: singurul lucru pe care l-am învățat este că trebuie să trăiești această viață. ma mai cunosti? Cât a durat despărțirea! Totul a devenit atât de diferit. Și cum te-am găsit? Ce ciudată a fost călătoria mea! Ce cuvinte ar trebui să folosesc pentru a-ți spune pe ce drumuri întortocheate m-a îndrumat către tine o stea bună? Dă-mi mâna ta, sufletul meu aproape uitat. Cât de caldă este bucuria de a te revedea, suflet demult dezavuat. Viața m-a dus înapoi la tine. Să mulțumim vieții pe care am trăit-o pentru toate orele fericite și pentru toate cele triste, pentru fiecare bucurie, pentru fiecare tristețe. Sufletul meu, călătoria mea ar trebui să continue cu tine. Voi rătăci cu tine și voi urca în singurătatea mea.”


Carl Gustav Jung, Cartea roșie: Liber Novus

„M-am gândit și am vorbit mult despre suflet, știam multe cuvinte învățate pe această temă, îl judecisem și făcusem din el obiectul științei. Credeam că sufletul meu poate fi obiectul judecății mele și al cunoștințelor mele; judecata mea. şi a mea să ştiu, ele sunt tocmai obiectele sufletului meu. Prin urmare, spiritul adâncurilor m-a obligat să-mi vorbesc sufletului, să-i adresez ca o făptură vie, înzestrată cu propria sa existenţă adâncurile consideră sufletul: îl vede ca pe o făptură vie, înzestrată cu propria ei existență, și cu aceasta contrazice spiritul acestui timp, pentru care sufletul este ceva dependent de suflet, care poate fi judecat și clasificat și ale cărui limite le putem înțelege a trebuit să înțeleg că ceea ce eu înainte consideram sufletul meu nu era deloc sufletul meu, ci o construcție doctrinară inertă, trebuia deci să vorbesc sufletului ca și cum ar fi ceva îndepărtat și necunoscut nu există datorită mie, ci datorită căruia eu însumi am existat...”


Carl Gustav Jung -„Cartea Roșie / Liber Novus”

[latan.elena]

Oamenii cu o atitudine intuitivă de obicei nu se pierd în detalii. Încearcă întotdeauna să înțelegi situația generală și apoi, dintr-o dată, apare ceva din această totalitate. Intuiția este o percepție prin inconștient, o adulmecare aparte a ceea ce înmugurește și care promite să se realizeze în viitor. Ne permite să vedem „după colț”, ceea ce este de fapt imposibil; totuși intuiția poate reuși și putem avea încredere în tine.

Carl Gustav Jung.



«Fiecare stare emoțională provoacă o modificare a conștiinței, modificare pe care Pierre Janet a numit-o „abaissement du lucru mental” [scăderea nivelului mental]: asta înseamnă că există o anumită micșorare a conștiinței și totodată o întărire a inconștiinței, ca și laici ai materiei poate costa cu ușurință mai ales în prezența unei afecțiuni intense.

Tonul inconștientului se ridică într-o anumită măsură, ceea ce determină ușor un gradient de inconștiență în conștiință. În consecință, conștiința cade sub influența impulsurilor instinctive și a conținutului inconștient. Aceste conținuturi sunt de obicei complexe fondate în ultima analiză a arhetipurilor, adică „modelul instinctual”.

Dar lângă arhetipuri se regăsesc în inconștient și percepții subliminale și chiar imagini uitate mnisty, care sunt fie momentan, fie absolut ireproducționabile.

Printre conținutul subliminal este nevoie să distingi percepțiile de ceea ce aș defini o „știință” sau un inexplicabil „a fi prezent”.

Deși percepțiile pot fi raportate la excitarea senzorială subliminală posibilă sau probabilă, „cunoașterea” sau „a fi prezent” imaginilor inconștiente nu are nicio bază recognoscibilă, sau există relații cauzale recognoscibile cu un anumit conținut (deseori arhetipal) deja existent.

Dar aceste imagini, indiferent dacă au sau nu rădăcinile în bazele deja existente, sunt în relație analogă, adică echivalente, semnificative cu evenimente obiective care nu au nicio relație cauzală identificabilă cu ele, de fapt, nici măcar nu se gândește.

[referitor la fenomenul sincronicității] Cum este posibil, de exemplu, ca un eveniment îndepărtat în spațiu sau timp să provoace apariția unei imagini psihice echivalente, dacă nici măcar nu poți presupune un proces energetic de transmisie necesar pentru ca fenomenul să se întâmple?

Oricât ar putea fi de neînțeles, suntem obligați să presupunem că există în inconștient ceva asemănător cunoștințelor anterioare sau, mai bine, o „prezență” anterioară declanșată de orice bază cauzală. În orice caz, conceptul nostru de cauzalitate se dovedește inadecvat pentru a clarifica faptele. »

n C.G.Jung – „Sincronicitatea ca principiu al victimelor”, 1952